Autoritate, ierarhie și respectul datorat demnității umane.

Hărțuire, favoritism și
nepotism

O ierarhie este un sistem de ranguri pentru a clasifica oameni și lucruri, unde fiecare

element a sistemului (cu excepția celui mai înalt element) e subordonat unui alt element. O
ierarhie poate uni unități direct sau indirect, vertical sau orizontal. Unele legături directe într-o
ierarhie sunt la superiorul tău, sau la unul din subordonații tăi. Legături indirecte, însă pot să se
extindă "vertical" în sus sau în jos pe mai multe căi în aceași direcție. Totuși, toate părțile
ierarhiei care nu sunt unite într-un mod vertical pot fi unite între ele într-un mod "orizontal"
printr-o cale care merge în sus până la primul superior comun și apoi înapoi în jos. Acest concept
este ilustrat de către doi colaboratori, unde nici unul nu este șeful celuilalt, însă ambii au un
superior în comun pe un rang mai înalt.

Orice om cu nivel intelectual mediu – categorie în care se încadrează majoritatea

oamenilor – are în zestrea sa biologică de aptitudini, alături de inteligență, principalele calități
sau însușiri care îi permit posibilitatea, cel puţin teoretică, să ajungă pe cel mai înalt nivel social
sau profesional.

Evident că, nu toți oamenii ajung în partea de sus a ierarhiei sociale sau profesionale,
deoarece, pentru obținerea succesului, pe lângă factorii biologici, intră în acțiune o paletă
întreagă de cauze de altă natură, care influențează sau chiar determină reușita sau eșecul fiecărui
individ. Dintre aceste din urmă cauze, nu trebuie omis hazardul (norocul sau ghinionul) și, sigur,
trebuie luate în considerare multe altele.

În ceea ce privește autoritatea, aceasta reprezintă un rezultat, fie al nevoii de organizare,

fie un rezultat al organizării și poate fi analizată din două perspective: a celui care comandă sau a
celui care primește comanda. Max Weber distinge 3 forme ale autorității:

- tradițională, care se referă la faptul că un ordin este autorizat dacă se conformează

la tradiție. Aceasta poate fi înteleasă fie ca o manieră de a face, a fi sau a simți la cei
care ce receptează acest gen de ordin se așteaptă, fie ca o legătură care le permite să
se supună fără a-și pierde identitatea.
 - Carismatică - ordin este receptat ca autoritativ deoarece acela care îl emite este
înzestrat cu o carismă (har). Carisma este calitatea percepută a unui conducător de a
realiza lucruri extraordinare, mult peste puterile oamenilor obișnuiți. Cei ce urmează
conducătorul carismatic manifestă entuziast și pasional sprijinul pe care îl acordă
conducătorului respectiv.

- Rational-legală - se referă la faptul că ordinul este autoritativ în virtutea unei

proceduri, cod, reguli sau sintaxe, care pot fi explicitate oricând într-o manieră
convenabilă.

În general, nu există organizații sau ierarhii care să reziste în timp fără ajutorul legilor. Pe
lângă cele formale, de la locurile de muncă, ierarhiile apar și în situații informale, sau acolo unde
aparent nu există un mod de organizare formal: în grupurile de prieteni sau rețelele de cunoștințe,
de exemplu, sau în proiectele pe care le au de realizat studenții la seminar sau laborator. Totuși
ierarhia și autoritatea sunt contestate din diverse motive, un exemplu fiind cel de natură morală.
Astfel, moralitatea poate face trimitere la încălcarea demnității umane prin tratamente
preferențiale aplicate unor membrii ai grupului, comunității sau societății. Dacă autoritatea se
comportă abuziv sau aleatoriu, când principiile și regulile nu mai contează sau sunt aplicate
preferențial și discriminatoriu, atunci indivizii afectați simt, în mod justificat, că nu sunt
respectați.

Referitor la hărțuire, aceasta este definită ca fiind este un comportament intenționat, care

amenință sau deranjează insistent. Un hărțuitor dorește să domine victima și să profite de starea
de inferioritate în care aceasta se află sau în care este adusă prin diferite mijloace, în scopul
obținerii unor foloase sau avantaje sexuale (când se vorbește de hărțuire sexuală), imorale
(plăcerea de a face rău cuiva) sau/și material.

Ultimii ani au adus foarte multe scandaluri legate de hărțuire, mai ales cea sexuală, iar
mediul academic nu a fost deloc exclus. Pe bună dreptate, se pot întreba unii, de ce de-abia
acum? Nu a existat hărțuire în trecut? Ba da, doar că astăzi avem atât mijloacele mediatice, cât și
instituționale să o observăm și denunțăm. Mai mult, trăim și un fenomen al progresului moral,
adică reușim să conceptualizăm și să conștientizăm, mai bine ca-n trecut, aceste practici ca fiind
imorale. Cazurile de hărțuire sunt variate și fiecare are particularitățile sale. Școala, ca mediu
social, este puternic afectată de practicile de hărțuire, de la grădiniță la universitate. Probabil
foarte puțini oameni pot afirma că nu au fost niciodată hărțuiți în școală sau că ei înșiși nu au
făcut acest lucru. Fenomenul denumit bullying (mai ales în varianta sa online, cyberbullying)
este cel mai răspândit. Hărțuirea online este un fenomen complex ce se realizează în mediul
virtual cu ajutorul tehnologiilor și serviciilor electronice de comunicare. Ceea ce face ca
hărţuirea online sa fie şi mai periculoasă este faptul că odată informaţiile deranjante despre tine,
postate pe Internet, acestea sunt foarte greu de eliminat definitiv pentru că mereu altcineva s-ar
putea să le copie și posteze altundeva iar ritmul multiplicării acestor postări este şi mai mare
decât în viaţa reală.

Termenul de nepotism desemnează „faptul de a uza de autoritatea sau de influenţa

personală în favoarea rudelor sau a prietenilor; promovare prin protecţia rudelor şi a prietenilor
influenţi. Exemplul clasic al practicii nepotismului considerăm că este reprezentat de modul de
recrutare a personalului din sectorul public.

Exemplul practic al nepotismului societății românești este Partidul Comunist Român,

întrucât a făcut ca întreaga societate să devină o încrengătură o mare rețea de favoruri, nepotism
și relații care facilita accesul la resurse. Instituțiile politice, ca seturi de reguli acceptate public de
toți, întemeiate rațional, nu arbitrar, nu numai că nu mai erau respectate, dar fuseseră înlocuite
masiv de instituții sociale, ca familia, clanul sau prietenia, care nu trebuie justificate public.
Rețelele sociale, cu modul lor de a transfera resurse sau idei, luaseră în fapt locul unui set de
valori impersonale și imparțiale. Exemplul societății comuniste nu este foarte departe de modul
în care încă funcționează astăzi societatea românească. Dar universitățile, chiar dacă nu sunt
ferite nativ de acest fenomen, prin natura lor nu ar putea funcționa eficace fără norme și
proceduri echitabile, imparțiale, care să asigure un climat de dreptate socială. Favoritismul –
adică favorizarea sau avantajarea unei persoane sau grup din organizație, pe criterii non-
academice, care nu țin de meritele acelor persoane și care sunt împotriva regulilor comun
acceptate – și nepotismul (o formă de favoritism între rude sau persoane apropiate) corup textura
din care e compus cadrul vieții noastre universitare.

Concluzionând, Ierarhia si autoritatea vor fi intalnite in fiecare organizatie, iar acestea pot
sa ajute la buna functionare a lucrurilor. Despre hărțuire putem spune că este o problema grava,
de care nu pare sa scapam in viitorul apropiat, motiv pentru care este necesar sa invatam sa
luptam impotriva acesteia. Hartuirea are un impact psihologic foarte puternic, ducand de multe
ori la depresie, frica, iar nepotismul e o problemă reală cu care ne vom confrunta si in viitor.
Acestea scad productivitatea angajatilor defavorizati si duc la o lipsa de incredere si la
instabilitate in cadrul companiei.

Bibliografie:
- https://deontologieacademica.unibuc.ro/wp-content/uploads/2018/11/Etica-si-integritate-academica.pdf

- https://www.colorful.hr/hartuirea-la-locul-de-munca-cum-o-recunosti-si-ce-e-de-facut/