ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ

PLAGIATUL ÎN TEZA DE DOCTORAT ȘI

EFECTELE SALE SOCIALE ȘI ACADEMICE

În ultimii ani, societatea romanească a fost zguduită de numeroase scandaluri cu privire la

plagiat, mai ales în ceea ce privește doctoratul.

Presa a relatat pe larg cazurile unor persoane cu notorietate în societate, care au fost
acuzate de plagiat.

Deși nu toate cazurile au fost dovedite, vâlva creată a adus multă neîncredere în societate
în ceea ce privește valoarea diplomelor și titlurilor universitare, în special a doctoratului.

Multe persoane publice au considerat ca obținând un titlu sau o certificare universitară

vor patrunde în elita academică a României.

Această situație a dus la o coalizare a lumii academice împotriva furtului/ imposturii în

mediul academic. Personalități de seamă ale lumii academice s-au coalizat și au denunțat cazuri
de plagiat la nivel doctoral.

Observăm că dorința de titluri academice nemeritate o întâlnim în mod deosebit în rândul

persoanelor care iși desfășoară activitatea în instituțiile statului sau care au legatură cu statul.

Potrvit legslației în vigoare, “plagiatul reprezintă expunerea într-o operă scrisă sau într-o
comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor, texte, expresii, idei, demonstrații, date,
ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format
electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele
originale”1.

Plagiatul poate produce efecte pe mai multe planuri.

1
Art.4, alin. (1) lit. d), Legea 206/2004, M. Of. Nr. 505 din 4 iunie 2004, actualizată, privind buna conduită în
cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare

1
 Atât în sistemul public, cât și în cel privat, există situații în care un titlu universitar
permite accesul la anumite poziții de conducere fapt care implică și o remunerație ridicată sau
acordarea unor sporuri la salariu.

De asemenea, putem vorbi și despre accesul mai facil la unele profesii care impun
anumite studii ca modalitate de admitere în profesie.

Având în vedere că doctoratul este un nivel de cercetare stiințifică avansată, lucrarea

trebuie să aducă noutăți în domeniul de cercetare. Simpla compilație a unor texte nu aduce nimic
nou în domeniul de cercetare și nu determină vreo plus-valoare, așa cum ar trebui să se întâmple
în cadrul unei cercetări aprofundate.

Cercetarea academică este o temă foarte importantă în ceea ce privește poziția și

renumele unei universități în plan științific și profesional, atât la nivel național, cât și la nivel
internațional, constituind unul dintre criteriile de evaluare și apreciere a calității actului
educațional.

Orice universitate este interesată să valorfice cercetarea științifică aprofundată impusă de

studiile de doctorat, atât pe plan universitar, cât și în domeniul practicii cotidiene, fapt care face
ca managementul universității să acorde o mare atenție acestui subiect.

De asemenea, putem discuta și despre avantajul pe care îl are un absolvent de doctorat,

atât în mediul academic cât și în mediul profesional.

În mediul academic, dobândirea doctoratului oferă posibilitatea de a accede în corpul

profesoral al unei universități. Această posibilitate este acordată, ca regulă, doar absolvenților
excepționali, care își pot consolida chemarea didactică alături de marii maeștrii ai domeniului
respectiv.

În mediul profesional, există situații în care accesul la anumite funcții este condiționat de
o înaltă calificare în domeniul respectiv.

În companiile importante, de stat sau private, accesul la funcțiile de top management este
condiționat de existența unui doctorat.

2
 De asemenea, există profesii unde admiterea în corpul specialiștilor este determinată de
dobândirea titlului de doctor. Ne referim aici în primul rând la admiterea în profesiile juridice,
unde obținerea titlului de doctor permite accederea sau avansarea în profesie mai ușor.

Pentru a preveni acest fapt, universitățile si-au adoptat coduri de conduită academică și
și-au creat organisme de cercetare și sancționare a cazurilor de plagiat.

Și Universitatea Ecologică din București, prin Codul de etică şi deontologie profesională

universitară, a reglementat, printre altele, și aspecte, referitoare la recunoașterea meritului
personal și la cinstea şi corectitudinea în exercitarea drepturilor si obligatiilor.

Astfel, Codul de etică şi deontologie profesională universitară prevede că singura

ierarhizare calitativă acceptată în Universitate este aceea a meritului, a valorii şi competenţei.

De asemenea, Codul de etică şi deontologie profesională universitară prevede ca

Universitatea apără dreptul de proprietate intelectuală și prevede că constituie abatere gravă de la
buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară plagierea rezultatelor sau
publicaţiilor altor autori.

Proprietatea intelectuală include drepturile de autor pentru diferite categorii de lucrări cu

caracter ştiinţific, psihopedagogic sau didactic, precum şi invenţiile şi inovaţiile.

Cadrele didactice şi de cercetare, studenții/masteranzii au obligaţia să respecte dreptul la

calitatea de autor al operei pe care o utilizează în realizarea oricărei lucrări, prin citarea corectă
şi/sau indicarea sursei de documentare.

Tot astfel, se prevede că este interzisă orice formă de fraudă intelectuală: plagiatul,
copiatul în cadrul examenelor, substituirea lucrărilor sau a identităţii persoanelor.

Pentru a asigura garantarea respectării aspectelor legate de etica și integritatea

universitară, prin Codul de etică şi deontologie profesională universitară al Universității
Ecologice din București, a fost constituită Comisia de etică universitară.

Aceasta Comisie are printre atribuții si pe aceea de a analiza şi soluţiona abaterile de la

etica universitară, pe baza sesizărilor sau prin autosesizare.

3
 În temeiul atribuțiilor sale, Comisia de etică poate propune Senatului Universităţii
aplicarea uneia sau a mai multor sancţiuni dintre cele prevăzute în Codul de etică și deontologie
profesională universitară.

Sancţiunile stabilite de Comisia de etică şi deontologie universitară sunt puse în aplicare

de către Decan, Rector sau Preşedintele Universităţii, după caz.