Plagiatul în mediul academic românesc

Plagiatul reprezintă forma cea mai abilă de însușire a materialului

intelectual uman fără a ține cont de vreo normă etică sau morală, ci de
faptul ca doar valoarea ideilor însușite arată gravitatea situație de fapt.
Totodată, plagiatul este și cea mai vech e formă de reproducere a unor idei
originale fără a menționa sursa citată, de către oameni oportuniști și
meschini care încearcă să parvină prin furt intelectual pentru a ajunge pe
poziția socială dorită. România a ajuns să se confrunte cu acest fenomen
deoarece la nivel colectiv există o tendință a formelor fără fond.

Sistemul educațional românesc, încă de la primele nivele de educație

până la cel mai înalt nivel este un sistem bazat pe producere de
reproduceri, nu pe producere de cunoaștere. S -a ajuns în acest punct
deoarece tot acest sistem a fost construit pe piloni șubrezi, unde
favoritismele au surclasat intelectul și astfel generații întregi au pierdut
șansa la o educație normală, competitivă, optând pentr u o nouă șansă
peste granițele țării. Cei care au rămas au simțit pe pielea lor schimbările
prin care sistemul educațional romănesc trece, într -o încercare de a
u n i f o r m i z a e d u c a ț i a î n m a s ă 1, a p r o d u s l a c u n e i r e v e r s i b i l e ș i d a s c ă l i f ă r ă
vocație, care-și urăsc meseria și-și disprețuiesc elevii.

Miza, competiția, au dispărut lăsând loc to leranței și unor matrițe

umane lipsite de substanță. A fi prea permisiv cere un preț prea mare, preț
pe care ca națiune nu-l înțelegem și nu am fost niciodată pregătiți să -l
suportăm dar pe care va trebui să -l plătim, atât noi cât și generațiile care
vor urma.

Procesul de parvenire morală începe încă din primele stadii ale

educației, atunci când ar trebui să se imprime un model de gândire și
dezvoltare a creativității dar în sc himb ți se oferă exact contrariul și
astfel începe „ spălarea pe creier ” în masă a viitorilor studenți care vor
popula mediul academic românesc cu inconsecvența și neștiința lor.
Astfel, s-a ajuns în situația în care, acest fenomen pare unul ireversibil în
ciuda măsurilor anti -plagiat care s -au adoptat în ultimii ani. Acest lucru

1
Aici mă refer strict la fabricile de diplome din sistemul universitar românesc. Avem cei mai mulți licențiați și
masteranzi din Europa, dar suntem codași în a le oferi posibilitatea de a se angaja pe domeniul pe care au terminat
și s-au specializat. Iar lipsa de încredere a angajatorilor se datorează și faptului că cei care termină, în marea lor
majoritate, vin slab pregătiți de pe băncile facultăților pe care le-au absolvit.

1
se datorează în mare parte învățământului primar și secundar, deoarece
chiar din primele stadii, la nivel de atitudine și comportament , se pare că
individul este încurajat și dezvoltă o aversiune față de cunoștere și tot ce
înseamnă originalitate fiind îndrumat să reproducă ce vede, ce aude. 2

Absența unor pedepse care să taie acest avânt, nu face decât sa

diminuează șansele ca pe viitor aceștia sa procedeze corect. Pentru că un
comportament dobândit3 este greu de schimbat odata ce avansăm în vârstă.

Fără doar și poate, plagiatul a devenit „ cancerul ” învățământului

românesc. Pornind de la clasele primare, continuând cu liceul și ajungând
în mediul universitar, plagiatul este un fenomen imprevizibil, greu de
controlat.

În opinia mea, mediul universitar din România suferă deoarece, cum

am afirmat anterior, individul când atinge cel mai înalt nivel al educației
sale în loc să fie precum un buret e care absoarbe informația este precum
un bolovan care se scufundă într -o mare de indiferență și nepăsare. Iar
vina nu este doar al lui, ci a tuturor celor care au permis să se ajungă în
această situație.

Plagiatul s-a rasfrânt asupra mediului academic și din lipsă de

informare și instruire a celor care la rândul lor ar fi trebuit să le insufle
mai departe tinerelor speranțe setea de cunoaștere , să le captiveze atenția
și să-i ajute să devină adulți perfect funcționali și nu analfabeți
funcționali, din păca te. Învățatul pentru notă și pentru laude a făcut ca să
trăim iluzia falsă că știm, dar realitatea e că uităm odata ce ne -am atins
obiectivul.

Carențele educaționale au permis orientarea către modalități deficitare

de învățare și înțelegere a materialelor predate în cadrul cursurilor. Este
de la sine înțeles că în procesul de educație nu există scurtături. Din
momentul în care arzi etapele și tratezi învățătura cu superficialitate, din
acel moment te poți declara fără doar și poate, un caz pierdut. Mai greu
este să conștientizezi că ești pierdut atunci cand cauți cu voioșie pe
Internet materiale pentru un nou proiect pe care ți -l vei asuma ca fiind al
tău, din șapte surse necitate și doi autori a căror nume uiți să -l treci
pentru că nu toată lumea îi știe și este de la sine înțeles efortul tău în
munca de cercetare. Dar această problemă nu este una tipic studențească,

2
De aici și remarca răutăcioasă „ generația copy-paste sau generația xerox”
3
Aici ma refer la faptul că este foarte greu să schimbi ceva în comportamentul și atitudinea unui om atâta timp cât
el a fost învățat că așa este bine să procedeze de la o vărstă fragedă până la vârsta maturității

2
ci ea face parte din comunitatea universitara: de la studenți la profesori,
plagiatul este un fenomen frecvent întâlnit.

În ciuda faptului că exista norme etice, ba chiar un cod de conduită,

acestea sunt încălcate flagrant pentru că nivelul nostru moral ne permite.
Daca am înțelege cât de greșit este acest lucru și am avea coloană
vertebrală să nu mai bagatelizăm și să desconsiderăm educația, at unci,
vom reuși să formăm oameni bine informați care realizează că este sub
demnitatea lor să preia texte care nu le aparțin ca fiind a lor.

Involuăm, în loc să ne luptăm cu marile universități c e au trasat

standarde în educație, ne luptăm cu morile de vânt. Deși mediul academic
românesc se luptă cu aceste himere, este un mediu permisiv, lipsit de
rigurozitate, în care promovarea se face pe criterii politice, nu valorice.

Programul „ Sistem Antiplagiat ” este un program digitalizat menit să

găsească în baza unor coeficienți procentajul de plagiat dintr -o lucrare.
Acuratețea rezultatelor este discutabilă la fel cum este și ultimul cuvănt
pe care-l are îndrumătorul științific înainte de a aproba lucrarea . Este
interesant faptul că încurajarea mediocrității în România a devenit rapid
veriga slabă a sistemului educațional, un sistem dominat de ignoranță și
nepăsare.

Implementarea unor soluții viabile la problema plagiatului este o

chestiune de timp, educare și voință. Consider că se pot reglementa niște
măsuri dar acestea nu trebuie sa fie sufocate de birocrația în exces de la
noi din țară. Lungul drum spre aprobare începe cu o propunere, dar se
termină cu un ecou: poți auzi că s-a propus ceva, dar concret nu poți
vedea pentru ca nu s -a materializat.

Între medi ocritate și ex celență s -a format o prăpastie greu de trecut.

Încurajată tacit din mediul politic prin antiex emple, plagiatul și -a făcut
loc ușor dar sigur în lucrări de licență, disertație ba chiar și în cărțile
unor profesori, care, tot ei le promovează î n rândul studenților.

În încheiere, vreau să precizez faptul că plagiatul poate fi combătut

doar printr-o conștientizare la nivel colectiv a pericolului care ne -a
încolțit iar acum trage roadele ignoranței noastre. Pentru ca pierderea cea
mai mare este a celor care nu plagiaza și vor să fie originali , a celor cu
adevarat inteligenți și care duc muncă de cercetare. P entru că, prin
inacțiune, permitem unor oameni mediocri sau submediocri să aibe acces,
în baza diplomei obținute pe spinarea altora, la poziții cheie care sa le
faciliteze intrarea în funcții importante.