Sunteți pe pagina 1din 7

Tipuri de plagiat si procedee de

realizare a plagiatului

1
CUPRINS

1. Introducere
2. Ce este plagiatul?
3. Tipuri de plagiat
4. Cum poate fi prevenit plagiatul

Bibliografie

2
Introducere

Evoluţia formelor de proprietate asupra ideilor şi a expresiei lor scrise. Conform


Dicţionarului de neologisme, a plagia înseamnă „a lua, a fura ideile, expresiile, invențiile
cuiva și a le prezenta drept creații proprii; a publica pe numele său fragmente din lucrarea
altuia; a comite un furt literar”. Cuvântul a pătruns în limba română prin intermediul
franţuzescului plagier.

Originea termenului se regăseşte în latinescul plagium, care în dreptul roman


desemna răpirea unui sclav sau a unui copil. Plagiatorul (plagiarius) era un răpitor, un jefuitor,
un tăinuitor de obiecte furate, cel care ajuta persoanele urmărite de lege să se ascundă. Primul
care a utilizat termenul de plagiat în accepţiunea lui actuală a fost poetul latin Marțial, în
secolul I d.H., pentru a denumi gestul rivalului Fidentius de a-i recitat operele în public ca şi
cum ar fost ale sale. Conotaţiile negative ale termenului arată că Marţial a considerat fapta lui
Fidentius foarte gravă, deoarece era de natură să-i afecteze, să-i răpească prestigiul
auctorial.

2. Ce este plagiatul?

Definirea plagiatului nu pare foarte grea. Cu toate acestea, diversitatea practicilor,


exprimată chiar prin sintagma „cultura copy/paste”, ar trebui să ne facă atenți spre a nu scăpa
din vedere „asemănările de familie” (cum le-ar numi Ludwig Wittgenstein), adică gradele de
apropiere sau depărtare între plagiate. Definiția apare într-o singură lege românească,
206/2004, la art. 4, alin. 1, lege care privește buna conduită în cercetarea științifică: „Plagiatul
– expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor
texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase
din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și
fără a face trimitere la sursele originale”. Așa cum s-a mai observat, legea nu ar putea să-i
vizeze și pe studenții din ciclurile de licență sau master, ci doar pe cei care lucrează deja ca
profesori și cercetători. Nici cei din alte cicluri educaționale sau școli preuniversitare nu sunt
vizați.
Definiția ne lasă să credem că plagiatul s-ar reduce doar la preluarea în propria operă
(semnată, asumată) a unor elemente intelectuale (de la text integral la concepții, teorii sau
rezultate etc.), fără a recunoaște sau fără a recunoaște adecvat, că provin dintr-o lucrare sau
operă a unui alt autor. Acest lucru lasă „portițe deschise” unor forme mai complexe de plagiat,
care se pot realiza cu recunoașterea adecvată a contribuției altcuiva. Totodată, din definiție nu
putem afla dacă plagiatul presupune o intenție sau nu. E posibil ca acesta să fie făcut și din
ignoranță sau dintr-o eroare de documentare. Stabilirea intenției e necesară pentru a face
diferența între cazurile în care responsabilitatea revine integral celui care a înfăptuit plagiatul
sau în care ea poate fi împărtășită.
Plagiatul ia multe forme şi nu toate sunt evidente pentru percepţia comună. Mai mult,
legislaţia care face referire la plagiat, în mod direct sau indirect, poate fi ambiguă. De pildă,
dacă în legislaţia americană se consideră plagiat utilizarea repetată a mai mult de 8 cuvinte,
fără precizarea sursei originale15, legea românească menţionează dreptul de a utiliza „scurte
citate” (?) dintr-o sursă, „în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de
exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului”.16 Cu toate
acestea, putem vorbi de o cutumă unanim acceptată în societatea contemporană cu privire la
respectarea proprietăţii intelectuale asupra operelor scrise, de nişte puncte de reper la care
putem să ne raportăm chiar atunci când legislaţia lasă loc unor interpretări nedorite. Dincolo

3
de aspectul legal, plagiatul este și o problemă de etică ştiinţifică, iar lumea academică şi-a
dezvoltat propriile metodologii şi instrumente care o ajută să lupte împotriva acestui fenomen

3. Tipuri de plagiat
Unele forme de plagiat sunt evidente. Copierea cuvânt eseu altcuiva pentru cuvânt și
depunerea - l ca propriul? Plagiatul, desigur. Transformarea într - un eseu ați cumpărat de la
o fabrică de hârtie este, de asemenea. Problema nu este întotdeauna atât de flagrantă, cu toate
acestea. În plus față de acte evidente de necinste academice, alte forme, mai complexe de
plagiat duce totuși la consecințe similare.
A. Surse (orale sau scrise) necitate:
1. Preluare integrală
Autorul prezintă pasaje întregi dintr-o altă operă, cuvânt cu cuvânt, ca şi cum aceasta ar fi
creaţia sa proprie.
2. Copiere parţială
Autorul copiază părţi semnificative dintr-o operă şi le prezintă ca şi cum ar fi creaţia sa
proprie.
3. Copiere amestecată
Autorul copiază paragrafe sau fraze amestecate, din diferite opere, fără indicarea surselor,
pentru a se pierde urma surselor originale.
4. Copierea deghizată
Autorul preia linia de argumentare, exemplele şi alte elemente de conţinut ale sursei, dar
modifică unele expresii, ordinea paragrafelor sau alte elemente pentru a face mai dificilă
identificarea sursei.
5. Copierea prin repovestire
Autorul repovesteşte opera, fără a prelua cuvânt cu cuvânt conţinutul, re-traducând prin
sinonime sau formulări analoge conţinutul acesteia.
6. Auto-plagierea
Autorul preia integral sau masiv dintr-o lucrare proprie,  anterioară, publicată în format carte
sau articol (format clasic sau digital).
B. Surse (orale sau scrise) citate, deformate cu intenţie
1. Menţionarea incompletă
Autorul menţioneaza numele sursei, dar nu include informaţiile specifice (titlu de lucrare, an,
editură, oraş, pagină); în felul acesta corectitudinea preluării nu poate fi verificată şi se ascund
pasaje preluate integral anterior sau posterior primei menţionări.
2. Menţionarea incorectă
Autorul oferă informaţii inexacte referitoare la sursa citată, făcând imposibilă identificarea şi
verificarea ei.
3. Citarea mascată
Autorul citează corect sursa între ghilimele, dar apoi preia paragrafe întregi din sursă fără a
mai pune ghilimele. Deşi atribuie un pasaj din textul său sursei, el maschează faptul că a
preluat, fără referire, alte pasaje din aceiaşi sursă.
4. Colajul
Autorul citează corect sursele, dar întregul text nu este altceva decât un colaj din diferite
surse, fără nicio contribuţie personală a autorului.

4
O posibilă tipologie a plagiatului:

 Plagiatul calificat (cvasitotal). Autorul prezintă o lucrare (o carte, un articol etc.) elaborată de
altcineva drept propria lui lucrare (l-am numit plagiat cvasitotal deoarece, chiar şi în acest caz,
apare un element care diferă față de original: numele autorului...).

 Plagiatul comis prin falsa parafrazare. Autorul modifică unele cuvinte dintr-o frază (de
exemplu, înlocuindu-le cu sinonime), dar în rest o copiază integral, fără a menţiona sursa
din care a preluat-o.

 Plagiatul comis prin nerespectarea obligaţiei de a cita. Autorul foloseşte ideile sau
formulările altcuiva, fără a preciza cui aparţin şi de unde le-a preluat sau utilizează
 citate din lucrările consultate, fără a le pune între ghilimele (de reţinut că sunt exceptate de la
regula citării cunoștințele comune, care ţin de cultura generală).

 Plagiatul comis prin respectarea parţială a obligaţiei de a cita. Autorul citează în mod
adecvat sursele consultate, dar nu pentru toate ideile şi argumentele pe care le preia din
 sursele respective: pe unele dintre ele doar le parafrazează, fără a le mai cita, şi în acest fel le
prezintă, incorect, drept rezultatul propriei sale analize.

 Plagiatul comis prin citarea inexactă. Autorul furnizează informaţii incorecte sau incomplete
cu privire la sursa consultată: de exemplu, menţionează cine a elaborat-o, dar nufurnizează
informaţii care să permită localizarea precisă a pasajului folosit (nu precizează la ce pagină se
găseşte, ceea ce face dificilă sau imposibilă identificarea lui în interiorul sursei) sau nu
include referinţa imediat după citatul sau ideea pe care a preluat-o.

 Plagiatul comis prin neutilizarea ghilimelelor. Autorul citează corect o sursă, dar nu pune
între ghilimele textul care a fost copiat integral sau aproape cuvânt cu cuvânt. În acest fel, deşi
menţionează sursa consultată, el lasă impresia că modul de prezentare a ideilor îi aparţine.

 Plagiatul comis prin neîndeplinirea condiţiei de originalitate. Autorul copiază numeroase


paragrafe sau idei din sursele consultate, astfel încât acestea alcătuiesc majoritatea
lucrării redactate. Aici nu se mai ia în discuţie citarea surselor consultate, deoarece ea este
o condiţie necesară, dar nu suficientă. Întrebarea care apare, în această situaţie, este
următoarea: care e contribuţia personală a autorului lucrării? Se poate spune că a creat o
operă originală? Acest tip de plagiat poate fi greu de descoperit, deoarece se prezintă sub
forma unei lucrări bine documentate.După cum remarcă Rodica Zafiu, folosirea
abundentă a ghilimelelor nu transformă un asemenea text într-o lucrare ştiinţifică, ci „într-
o ciudăţenie, într-o succesiune de lungi citate preluate dintr-o singură sursă, întinse pe pagini
în şir, cuprinzând mai multe paragrafe identice, juxtapuse fără comentariu, fără evaluare şi
punere în ramă”.
 Autoplagiatul. Legea nr. 206/2004 defineşte autoplagiatul drept „expunerea într-o operă scrisă
sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii,
date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format
electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere
la sursele originale”.

5
4. Cum poate fi prevenit plagiatul?

Pentru a nu cădea în capcana plagiatului, un autor trebuie să fie foarte bine informat
cu privire la regulile alcătuirii unei lucrări ştiinţifice, să cunoască modalitățile adecvate de
citare, de parafrazare, de prelucrare a informaţiei extrase din sursele consultate. În acest scop,
este nevoie de o educaţie specifică, care să înceapă încă de la nivelul şcolii şi al liceului.
Măsuri de prevenire a plagiatului involuntar
Observaţie: se solicită nu numai evitarea plagiatului voluntar, ci şi lurea tuturor măsurilor
necesare pentru a evita plagiatul involuntar. Lipsa măsurilor de prevenire reprezintă o
greşeală.
Măsuri de prevenire ce trebuie respectate:
- atunci când preluaţi informaţii din documente, puneţi între ghilimele tot ceea ce copiaţi
cuvânt cu cuvânt
- în general, atunci când preluaţi informaţii, este indicat să sintetizaţi. Există şi posibilitatea
să inseraţi direct.
- când preluaţi informaţii, sau când fotocopiaţi, nu uitaţi să menţionaţi toate elementele
caracteristice ale documentelor, mai ales că ele vor apărea în cadrul lucrării voastre şi la
bibliografie
- atunci când preluaţi informaţii, este bine să identificaţi calitatea sursei, inclusiv fiabilitatea
sa - menţionaţi referinţa nu numai când citaţi textul, ci şi când reproduceţi o idee sau o analiză
- referinţa bibliografică vă îmbogăţeşte lucrarea, pe când absenţa referinţei poate fi o sursă de
reproşuri
- menţionaţi referinţa din documentul care citează un alt document, în cazul în care nu aţi
consultat documentul original: este mai onest… şi mai prudent (adesea citarea sau referinţa
poate fi inexactă)

6
7