Sunteți pe pagina 1din 11

Master – Anul 1, Semestrul 1 – Pagina 1 – Student :

PLAGIATUL, AUTOPLAGIATUL ȘI CONTRAFACEREA – ABATERI GRAVE DE


LA NORMELE DE BUNĂ CONDUITĂ ÎN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ

SECȚIUNEA I
PLAGIATUL, AUTOPLAGIATUL ȘI CONTRAFACEREA

1 Noțiunile de plagiat și autoplagiat


1. Etimologia cuvântului ”plagiat”
Termenul de ”plagiat” provine din limba latină, de la ”plagiarus” care înseamnă
persoană care fură sclavi sau răpitor ori negustor de oameni, care sunt vânduți ca sclavi.
Plagiatul era considerat în lumea antică un furt, o dobândire frauduloasă a ceva.
În limba franceză termenul de ”plagiat” apare pentru prima dată în anul 1697, fiind
format din francezul ”plagiaire” (plagiator) cu sufixul ”at”, și împrumutat din latinescul
”plagiarius”.
2. Valențe lexicale ale termenului ”plagiat”
În Dicționarul Merriam-Webster, plagiatul înseamnă1: ”să se fure și să se treacă
ideile sau cuvinte altcuiva, ca fiind proprii; să se folosească producția altcuiva fără a-
i credita sursa; să se prezinte ca o idee nouă sau originală derivată dintr-o sursă existentă.”
Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, ”a plagia” înseamnă 2 ”a însuși,
a copia, total sau parțial, ideile cuiva, prezentându-le drept creații personale”. O altă
explicație dată plagiatului în același dicționar înseamnă ”a comite un furt literar, artistic
sau științific”.
În Micul Dicționar Enciclopedic, termenul de plagiat este explicat în sensul că
acesta constă3 în ”însușirea fără drept în orice mod a calității de autor al unei opere
științifice, literare, muzicale, de artă plastică ori a oricărei opere de creație intelectuală.”

De remarcat că în esența sa, termenul ”plagiat” este în conexiune directă cu


”însușirea fără drept” de către cineva, a unei creații a cuiva și a o prezenta ca fiind a sa.
3. Perspectiva istorică
Termenul ”plagiat” apare pentru prima dată în perspectivă istorică 4 la poetul satiric
Martial (sec. I d. H), care-l folosește în creațiile sale Eprigrame fiind inspirat, probabil,
din concepția latină asupra acestuia. În Evul Mediu apar copiile și copiștii și multe creații
circulă anonim, fără o identificare a autorului și fără un respect și sensibilizare 5 față de
proprietatea intelectuală.
Master – Anul 1, Semestrul 1 – Pagina 2 – Student :
Epoca modernă este marcată în materie de proprietate intelectuală de o identificare
și conturare a dreptului de autor, făcându-se calificări și cu privire la plagiat, ca fiind
”delictul cel mai grav pe care îl întâlnim în Republica literelor” (Diderot cf. fr.
Wikipedia).

Determinarea plagiatului ca un furt este făcută abia în secolul al XIX – lea, când
problema sa se pune și din punct de vedere juridic 7.
4.Repere juridice privind plagiatul și autoplagiatul
Noțiunile de plagiat și autoplagiat sunt utilizate în cadrul mai multor acte
normative, dar o definiție legală a acestora se întâlnește doar în art. 4 lit. d și e din Legea
nr. 206/2004.
În art. 20(3) din Anexa la H.G. nr. 681/2011 privind Codul Studiilor universitare de
doctorat, se dispune că ”în cazul unor eventuale fraude academice, al unor încălcări ale
eticii universitare sau al unor abateri de la buna conduită în cercetarea științifică, inclusiv
al plagiatului, studentul doctorand și/sau conducătorul de doctorat răspund/răspunde în
condițiile legii”. De asemenea, tot referitor la plagiat, în art. 67(3) din același act
normativ, se precizează că dacă ”în urma identificării unor încălcări ale bunei conduite
în cercetare-dezvoltare, inclusiv plagierea rezultatelor sau publicațiilor altor autori,
confecționarea de rezultate ori înlocuirea rezultatelor cu date fictive, în cadrul evaluării
tezei de către conducătorul de doctorat sau comisia de îndrumare, acordul de susținere
publică nu se obține”. Se poate observa că sunt identificate efectele, consecințele
săvârșirii abaterii de plagiat, adică interzicerea accesului la susținerea tezei de doctorat ori
antrenarea răspunderii, fără însă a se defini juridic plagiatul.

În art. 310 din Legea educației naționale nr. 1/2011 întâlnim, de asemenea, termenul
de ”plagiat”, în sensul că sunt ”abateri grave de la buna conduită în cercetarea științifică și
activitatea universitară:
a)plagierea rezultatelor sau publicațiilor altor autori;
b)confecționarea de rezultate sau înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
c)introducerea de rezultate false în solicitările de ”granturi sau de finanțare”.
Nici aici nu avem o definiție a plagiatului ci doar identificarea lui ca abatere
gravă.
Există, totuși, un act normativ și anume Legea nr. 206/2004 privind buna conduită
în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare în care termenii de plagiat și
autoplagiat sunt definiți.
Potrivit art. 4(1) lit. d din Legea nr. 206/2004, plagiatul este ”expunerea într-o operă
scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei,
demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate și metode științifice extrase din opere scrise,
Master – Anul 1, Semestrul 1 – Pagina 3 – Student :
inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a
face trimitere la sursele originale”.
În privința autoplagiatului, în același art. 4(1) dar la lit. e din aceeași lege se dispune
că acesta este ”expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format
electronic, a unor texte, expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode
științifice, extrase din opere scrise inclusiv în format electronic ale aceluiași sau acelorași
autori fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”.
Prin această definire, în cadrul unei legi, a termenilor de ”plagiat” și ”autoplagiat”,
sunt conturate juridic cele două concepte cu elementele pe care acestea se fundamentează.
5.Definițiile plagiatului și autoplagiatului
5.1.Definiția plagiatului
Din economia conținutului dat de lege noțiunea de plagiat, pot fii identificate
următoarele elemente care o conturează: plagiatul este o abatere gravă de la normele de
bună conduită în cercetarea științifică; săvârșirea plagiatului constă în expunerea în scris
sau oral a unor idei, expresii, texte, ipoteze, teorii, metode, extrase din opere ale altor
autori fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale; plagiatul este
susceptibil de sancțiune aplicabilă persoanei care l-a săvârșit, corespunzător gravității
sale.

Plagiatul este o abatere de la buna conduită în activitatea de cercetare științifică,


dezvoltare tehnologică și inovare, care constă în expunerea într-ooperă scrisă sau o
comunicare orală a rezultatelor cercetării științifice a unor alți autori, fără a menționa
acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale, pentru care autorul acestuia este
pasibil de a fi sancționat în raport de gravitatea abaterii.
5.2. Definiția autoplagiatului
În privința autoplagiatului există aceleași elemente constitutive ale noțiunii ca și la
plagiat, dar cu diferența că autorul autoplagiatului este chiar persoana în a cărei operă sunt
expuse și preluate chiar rezultate ale propriei cercetări în cadrul altor surse, fără însă a le
menționa pe acestea din urmă.
Deci autoplagiatul este o abatere gravă de la buna conduită în activitatea de
cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, care constă în expunerea într-
o operă scrisă sau o comunicare orală a rezultatelor propriei cercetări științifice, fără a
menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale, pentru care autorul
acesteia este pasibil de a fi sancționat în raport de gravitatea abaterii.
Master – Anul 1, Semestrul 1 – Pagina 4 – Student :
2 Contrafacerea
1. Noțiunea contrafacerii
Noțiunea contrafacerii este folosită în cazul preluării din operele protejate, adică de
încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală, care aparțin unei persoane 8.
Proprietatea intelectuală este protejată prin lege atât prin norme care aparțin
dreptului internațional cât și prin norme de drept intern.
În art. 27 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se afirmă că ”fiecare om
are dreptul la ocrotirea intereselor morale și materiale care decurg din orice lucrare
științifică, literară sau artistică al cărei autor este”.
În Tratatul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale privind drepturile de
autor (W.C.T.), care a fost semnat la Geneva în anul 1996 și a fost ratificat și de România
prin Legea nr. 205/2000 există prevederi în sensul că protecția dreptului de autor se
întinde doar asupra expresiilor nu și a ideilor, procedeelor, metodelor de funcționare sau
conceptelor matematice ca atare.

Protecția dreptului de autor și a drepturilor conexe este asigurată în legislația


românească prin dispozițiile din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile
conexe.
Protecția dreptului de autor este consacrată în sensul că ”Dreptul de autor asupra
unei opere literare, artistice sau științifice, precum și asupra oricăror asemenea opere de
creație intelectuală este recunoscut și garantat” [art. 1(1) din Legea nr. 8/1996].
De asemenea, ”opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată
independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în
formă nerealizată [art. 1(2) din Legea nr. 8/1996].
Protecția dreptului de autor nu are caracter absolut și are anumite limite, stabilite în
art. 33 din Legea nr. 8/1996, în care se precizează că sunt permise, fără consimțământul
autorului și fără plata vreunei remunerații, anumite utilizări ale unor opere aduse anterior
la cunoștința publică, cu condiția ca aceasta să fie conform bunelor uzanțe, să nu
contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii
drepturilor de utilizare (ex.: reproducerea unei opere în cadrul unor proceduri judiciare,
parlamentare, administrative sau pentru siguranță publică; utilizarea de citate în scop de
analiză; utilizarea de articole ori extrase în emisiuni media, în învățământ, ocrotire
socială; reproducere pentru informare în biblioteci, muzee, filmoteci; utilizare în topul
celebrărilor religioase ori ceremonii oficiale; utilizarea în scopuri publicitare la expoziții,
târguri, licitații ca mijloace de promovare a evenimentului; etc.).
Sunt excluse de la protecția dreptului de autor conform art. 9 lit. a din Legea nr.
8/1996 ”ideile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcțiune sau
conceptele matematice ca atare și invențiile conținute într-o operă, oricare ar fi modul de
preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare”, dar conform art. 4 din Legea nr.
Master – Anul 1, Semestrul 1 – Pagina 5 – Student :
206/2004 care prevede că asemenea preluări trebuie făcute cu menționare autorului
și a operei anterioare.
Păstrarea ideilor exprimate de un alt autor nu interesează originalitatea, ci
protecția9 obiectului dreptului de autor corespunzător dispozițiilor din art. 7 din Legea nr.
8/1996.
Persoana care încalcă drepturile recunoscute și garantate de lege în materie de
proprietate intelectuală poate răspunde civil, contravențional și penal (art. 139 din Legea
nr. 8/1996).
Este considerată infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 5 ani sau
cu amendă de la 500.000 de lei la 10.000.000 de lei, fapta persoanei care își însușește, fără
drept, calitatea de autor al unei opere sau care aduce la cunoștință publică o operă sub un
alt nume decât acela decis de autor (art. 141 din Legea nr. 8/1996).
Contrafacerea ca abatere gravă de la normele de conduită în cercetarea științifică se
identifică prin următoarele elemente: este o abatere gravă de la normele de conduită în
cercetarea științifică; are ca modalitate de realizare utilizarea fără drept a unei opere în
diferite forme (însușirea calității; aducerea la cunoștință publică falsă a calității de autor);
este sancționată juridic.
Contrafacerea se deosebește de plagiat, deoarece plagiatul este o specie a
contrafacerii10.
Contrafacerea este o abatere gravă de la normele de conduită în cercetarea științifică
și constă în utilizarea fără drept a unei opere protejate fără autorizarea titularului dreptului
de autor ori cu depășirea limitelor autorizării, în diferite modalități, cu consecința
sancționării juridice în raport de gravitatea faptei.
2. Constatarea contrafacerii
Se raportează la caracterul protejat al operei, prin dreptul de autor.
Opera protejată prin dreptul de autor trebuie să fie originală, să aibă o formă concretă de
exprimare și să fie susceptibilă de aducere la cunoștința publicului 11.
O operă este considerată originală dacă este o creație proprie a autorului, adică a
celui care se pretinde că este autor și nu o asemenea copiere a unei opere anterioare. O
asemenea calificare privind originalitatea operei este consacrată de practica judiciară 12 în
materie de proprietate intelectuală dar și de doctrină 13, în sensul că opera nu trebuie să fie
o copie parțială sau o transformare neautorizată a altei opere protejate preexistente 14.
În evaluarea originalității operei au fost folosite în doctrină și în practică criteriul
subiectiv al amprentei autorului și criteritul obiectiv al aportului intelectual al autorului,
adică elementul de noutate.

Master – Anul 1, Semestrul 1 – Pagina 6 – Student :

Criteriul subiectiv, tradițional a fost considerat ca ”insuficient și evaziv” 15 în


comparație cu criteriul obiectiv, adică al noutății, care a fost folosit pentru creația
tehnică16.
Ceea ce trebuie remarcat este că aceste criterii trebuie folosite în mod relevant,
pentru că altfel se ajunge la aprecieri necorespunzătoare adevăratei situații de fapt.
Problematica aprecierii originalității este în dispută doctrinară și jurisprudențială în
condițiile în care nu există o definiție legală a acesteia.
În motivarea pe care o dă într-un caz concret soluționat prin Decizia civilă 17 nr. 8
din 11 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a României apreciază cu privire la
originalitate, că aceasta poate fi un criteriu care trebuie avut în vedere la stabilirea
caracterului de operă protejată al unei lucrări scrise cât și la caracterul licit al reproducerii,
deoarece originalitatea este determinată de forma de exprimare a ideilor. S-a apreciat în
același caz că originalitatea este mai redusă și protejată mai slab cu cât ideea este mai
tehnică. Din compararea celor două lucrări care făceau obiectul litigiului s-a constatat că
acestea conțin noțiuni clasice cu valoare de bun universal, care sunt folosite în lucrările de
specialitate. Există o anumită uniformitate a limbajelor (ex.: cel medical; cel juridic), care
atenuează originalitatea unor asemenea lucrări, utilizatorii folosindu-le întocmai,
standardizat. Mai mult decât atât, lucrarea anterioară nu era nici ea predominant originală.
Soluția finală a fost că nu este nici plagiat și nici contrafacere.
De aceea, în aprecierea originalității, trebuie avut în vedere criteriul obiectiv cu
respectarea, în analiză, a limitelor dreptului de autor, a specificului operelor comparate, a
modalității de contrafacere și nu în ultimul rând, a dispozițiilor legale în materia
proprietății intelectuale.
3 Tipuri de plagiat
1. Identificarea formelor de plagiat
Plagiatul se poate manifesta în activitatea de cercetare în mai multe forme 18, care
pot fi identificate mai greu sau mai ușor în funcție de subtilitatea în care au fost acestea
realizate.
Diferențierea formelor în care se realizează plagiatul poate fi făcută având în vedere
anumite elemente19 precum: intenția (ex.: plagiatul cu intenție; plagiatul involuntar);
modelul care a fost copiat (ex.: plagiatul propriu-zis;autoplagiatul); domeniul (ex.:
plagiatul de știință; plagiatul în artă; plagiatul în literatură); gravitatea (ex.: plagiatul în
cărți, volume; plagiatul în studii, articole; plagiatul în lucrări de licență, disertație,
doctorat, abilitare); practica frecventă (ex.: plagiat constant; plagiat ca întâmplător; plagiat
ca stil).
Cele mai frecvente forme de plagiat care se întâlnesc în practică 20 sunt:
plagiatul copy-paste; plagiatul mozaic; plagiatul involuntar; parafrazarea greșită; plagiatul
prin traducere; cyberplagiatul.

Master – Anul 1, Semestrul 1 – Pagina 7 – Student :


2. Plagiatul copy-paste
Plagiatul copy-paste constă în copierea copy-paste de către autorul lucrării a unui
text dintr-o lucrare cu alți autori și în alipirea textului respectiv la lucrarea sa, fără să facă
vreo modificare. Este, practic, o preluare ”ad-literam” a unui text al altui autor, pe care și-
l însușește fără nicio rezervă cel care elaborează o lucrare de cercetare, folosind o manieră
brutală în preluare. O asemenea modalitate de preluare este foarte ușor de detectat prin
simpla comparare a textelor respective, prin programele de plagiat.
3. Plagiatul mozaic
Plagiatul mozaic constă în procesarea21 unor cuvinte din textul unui
autor, schimbându-le ordinea, folosind sinonime pentru a se ascunde că preluarea acestora
ar aparține, de fapt, autorului real al textului respectiv. Această modalitate de operare se
poate identifica prin comparare sau prin programele antiplagiat și se poate depista
mutilarea textului real.
4. Plagiatul involuntar
Plagiatul involuntar este acea formă de plagiat care rezultă din
confundarea22 valorilor comune din știință cu proprietatea intelectuală. Ideile comune din
domeniul în care a fost ales subiectul lucrării sau idei ale altor autori, care sunt consacrate,
sunt folosite în cercetarea subiectului abordat și care a mai fost cercetat anterior. Nu este o
contrafacere folosirea unor termeni care nu pot fi explicați altfel, iar asemănarea de
abordare nu este plagiat.

5.Parafrazarea greșită
Parafrazarea greșită este o varietate de plagiat involuntar care constă în parafrazarea
enunțurilor altora și prin aceasta exprimăm în versiunea noastră ceea ce au afirmat alții
înaintea noastră23. Sunt schimbate doar ordinea ideilor și câteva cuvinte.
Diferența24 între plagiat și parafrazare constă în următoarele: textul parafrazat este
mai scurt decât cel plagiat; în parafrazare autorul intervine și cu propriile cuvinte și
rezumă ceea ce autorul inițial a dorit să spună, dar fără să schimbe sensul textului; în
parafrazare trebuie să fie indicate toate elementele despre sursa citată (autor; titlu; editura;
loc; anul; pagina etc). Oricum ceea ce trebuie avut în vedere pentru evitarea plagiatului
prin parafrazare este ca sursele care au fost consultate și în care există idei anterioare
cercetează curente pe care o face autorul să fie complet indicate și să se facă mențiunea că
sunt folosite explicativ sau în susținerea propriilor idei.
6. Plagiatul prin traducere
Există situații când autorul unei lucrări s-a folosit de surse elaborate și redactate în
limbi străine. Dacă nu se cunoaște bine limba respectivă și în special termenii de
specialitate există riscul de a se schimba înțelesul unor termeni sau dacă autorul este
de rea-credință chiar dacă face o traducere corectă își atribuie ideile respective.
Master – Anul 1, Semestrul 1 – Pagina 8 – Student :
În mod corect ar trebui ca atunci când se folosesc lucrări în limbi străine și se fac
traduceri din acestea să fie indicată sursa și să se apeleze la traducători specializați ori să
se facă mențiunea cui aparține traducerea.
S-a apreciat25 în literatura de specialitate că pentru a se evita orice acuzație de
plagiat sau deturnarea sensului termenilor care au fost traduși, că trebuie să se treacă în
subsol sau în paranteză textul original scris în limba străină si cu ghilimele traducerea
conform regulilor de citare.
7. Cyberplagiatul
Cyberplagiatul este o variantă de plagiat copy-paste.
Diferența dintre ele constă în faptul că în cazul cyberplagiatului textul este copiat de
pe internet din materialele disponibile on-line și nu din cărți ori articole tipărite, și
introdus în textul la care se lucrează. Este tot o însușire de idei ale altcuiva și prezentate
ca fiind proprii autorului.

4 Criteriile de identificare a plagiatului și evaluarea acestuia


1. Criteriile de identificare a plagiatului
Principalul criteriu de identificare a plagiatului este originalitatea lucrării.
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române termenul original 26 este explicat prin a
avea autenticitate, o valoare reală de necontestat, ceva care este propriu unei persoane sau
autor și care creează ceva nou, fără să folosească un model făcut de altul. Originalitatea în
protejarea dreptului de autor trebuie raportată la sistemul de drept și la domeniul din care
face parte creația.
În raport de sistemul de drept, noțiunea de ”originalitate” în protejarea dreptului de
autor este conturată în literatura27 juridică și în practica28 judiciară prin raportare la două
criterii și anume: criteriul obiectiv conform căruia opera prezintă un element de noutate
față de lucrările anterioare; criteriul subiectiv potrivit căruia opera poartă amprenta
personalității autorului ei.
Un alt criteriu29 care trebuie avut în vedere în evaluarea protejării dreptului de autor
prin prisma originalității este ca evaluarea originațității să fie făcută în funcție de
categoria din care face parte opera (literatură; știință; artă; etc.).
În identificarea plagiatului în lucrările științifice conform dispozițiilor din Legea nr.
206/2004, CNECSDTI a emis ghidul în care sunt explicați termenii și definițiile pe care
legea menționată le-a avut în vedere. Sunt puse în evidență principiile, clasificările și
procedeele de apreciere a plagiatului.

Master – Anul 1, Semestrul 1 – Pagina 9 – Student :


#5 Sancțiunile aplicabile pentru plagiat și autoplagiat
Unitățile și instituțiile care fac parte din sistemul național de cercetare- dezvoltare și
unitățile sau instituțiile care sunt implicate în programe de cercetare, răspund pentru
respectarea normelor și valorilor etice în activitatea de cercetare- dezvoltare (art. 9 din
Legea nr. 206/2004). În aceste unități și instituții funcționează Comisia de etică, având ca
atribuții urmărirea respectării codurilor de etică și desemnarea comisiilor de analiză
pentru examinarea sesizărilor privind abaterile de la buna conduită în activitatea
de cercetare-dezvoltare (art. 10 din Legea nr. 206/2004).
Sancțiunile pentru abaterile de la buna-conduită în cercetare se aplică de
conducerile unităților sau instituțiilor pe baza rapoartelor întocmite de comisiile de
analiză, care sunt aprobate de Comisia de etică.
Conducerea unității sau instituției de cercetare aplică personalului de cercetare-
dezvoltare găsit vinovat de vreo abatere de la normele de bună-conduită una sau mai
multe dintre următoarele sancțiuni prevăzute în art. 11 1 din legea nr. 206/2004:
avertisment scris; retragerea/corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea
normelor de conduită; diminuarea salariului de bază cumulat, când este cazul, cu
indemnizația de conducere, de îndrumare și de control; suspendarea, pe o perioadă
determinată de timp de 1-10 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea
unor funcții superioare; destituirea din funcția de conducere; desfacerea disciplinară a
contractului de muncă.

SECȚIUNEA A II-A
PROGRAME DE DETECTARE A GRADULUI DE SIMILITUDINE ÎN
LUCRĂRILE ȘTIINȚIFICE

#1 Necesitatea utilizării unor programe informatice în detectarea gradului de similitudine


în lucrările științifice
1. Importanța programelor informatice în stabilirea gradului de similitudine
Stabilirea gradului de similitudine prezintă importanța în determinarea plagiatului
pe baza evaluării și comparației lucrărilor asupra cărora planează o asemenea suspiciune.
O asemenea determinare a similitudinii în contextul actualei ere a informaticii, nu se
poate face decât cu mijloace informatice adecvate. Informația circulă la viteze deosebite și
pe o arie foarte largă de manifestare și ar fi foarte dificil de identificat cu mijloace
obișnuite dacă există preluări sau creații proprii în ceea ce se contruiește în cercetare și se
promovează public.
Pentru a se asigura un anumit grad de obiectivitate în evaluarea lucrărilor științifice
din punctul de vedere al originalității, trebuie ca la determinarea similitudinii să fie
utilizate programe informatice corespunzătoare.
Master – Anul 1, Semestrul 1 – Pagina 10 – Student :

2. Avantajele și dezavantajele folosirii programelor antiplagiat


2.1. Avantajele
Utilizarea programelor antiplagiat permit descoperirea și descurajarea fraudelor la
care sunt tentați sau pe care le comit cei care refuză să se conformeze normelor de bună-
conduită în cercetarea științifică.
Prin intermediul programelor informatice antiplagiat se verifică aproximativ toate
sursele de informații care sunt disponibile on-line la momentul la care se face solicitarea
verificării de către utilizatori.
2.2. Dezavantaje
Programele antiplagiat comportă în utilizarea lor și dezavantaje.
În primul rând, ele necesită costuri destul de mari pe care, de multe ori, mediul
universitar și de cercetare nu poate să le suporte.
În al doilea rând, aceste programe sunt dependente de internet și nu se poate
lucra on-line.
În al treilea rând, programele nu pot detecta împrumuturile neautorizate care nu se
găsesc pe internet.
#2. Tipuri de programe pentru detectarea similitudinii
1.Lista de programe stabilite și recunoscute de MENCS
Lista programelor recunoscute de CNATCU și utilizate în instituțiile de învățământ
superior oraganizatoare de studii doctorale și de Academia Română, a fost stabilită și
aprobată prin Ordinul MENCS nr. 3485/2016.
Pentru universități și Academia Română, programul în vederea stabilirii gradului de
similitudine este ”plagiat.pl” și este disponibil pe platforma DOCT.
Lista programelor care sunt recunoscute de CNATDCU și care sunt folosite în
instituțiile de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat și de
Academia Română în vederea stabilirii gradului de similitudine, cuprinde: iTehnicate;
Turnitin; Plagiarism detector + PDAS; SafeAssign; SEMPLAG
#3 Raportul de similitudine
Raportul de similitudine este un document care prezintă similitudinile sau textele
similare dintr-o depunere a unei lucrări (document) și documentele cu care se compară.
Rezultatele similitudinii sunt interpretate pentru a se vedea în ce măsură lucrarea
are similitudini și dacă există sau nu plagiat.

Master – Anul 1, Semestrul 1 – Pagina 11 – Student :

Determinarea indicelui de similitudine se face pe baza comparării cu depozitele


cantității de informație respectivă și cum apare pe culori în program această similitudine
(ex.: în programul Turnitin pe culori: albastru - nu sunt similitudini; verde - un cuvânt -
indice 24%; galben – indice 25% - 49%; portocaliu – indice 50% - 74%; roșu – indice
75% - 100%).