UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

DEPARTAMENTUL PENTRU FORMAREA PROFESORILOR
SPECIALIZAREA PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
PRIMAR ŞI PREŞCOLAR FOCŞANI

TIPURI DE FRAUDĂ INTELECTUALĂ

ȘI PRINCIPII ALE DEONTOLOGIEI
ACADEMICE

- REFERAT -

COORDONATOR:
Conf. univ. dr.
NEAGU COSTICĂ

Student:
CHITACU VIOLETA
( Anul II – Grupa I)

FOCŞANI
2019
 Frauda intelectuală și
principii ale deontologiei academice

Pornind de la titlul acestui eseu, observ faptul că există mai mulți termeni care mi se par
destul de complicați, iar pentru a reuși să duc la bun sfârșit realizarea acestui referat am încercat
să înțeleg aceste cuvinte apelând la DEX.
Cercetând cuvântul „deontologie” am găsit faptul că este un cuvânt ce provine din limba
franceză „déontologie” ceea ce presupune anumite reguli de comportament în ansamblul lor, dar
și obligațiile valorilor și condițiilor umane vazute din perspectiva valorilor umane ale unei
meserii.
Studiind mai departe lucrarea „Deontologia academică – Curriculum cadru” având
coordonator pe Liviu Papadima și, totodata, lucrarea Emiliei Șercan, „Deontologie academică –
Ghid practic” am reușit să înțeleg despre ce este vorba atunci când aud de deontologie
academica, fraudă intelectuală, plagiat etc.
Prin cuvântul „fraudă” înțeleg faptul că se produce un furt, un delict, iar cum alăturea
apare cuvântul „intelectuală”, atunci, această sintagmă mă duce gândul la un „furt de idei”.
Pornind de aici, se dezbat atâtea subiecte ce au ca temă principală frauda intelectuală sau
plagiatul.
Acest fenomen a evoluat și s-a dezvoltat într-un mod spectaculos, în special în activitatea
profesională, culturală, științifică și de cercetare, acest fapt ducând la încălcarea incontestabilă a
normelor de etică și profesionalism aducând atingere drepturilor de autor prin copiere fără
acordul acestuia a unei lucrări științifice sau a unei părți din aceasta.
Plagiatul reprezintă toate tipurile de autoatribuire și de punere în valoare munca
intelectuală a altor persoane ca și cum ar fi munca proprie.
Din punctul meu de vedere, în urma studiului art.4 înțeleg faptul că această fraudă, mai
exact, plagiatul reprezintă transpunerea unor idei, a unoe texte, fragmente, expresia, date, teorii
etc luate din lucrările unor autori cunoscuți fără a preciza numele autorilor respective în temele
de realizare proprii.
Trebuie să rețin faptul că atunci când ne atribuim idei din munca persoanelor ce au depus
eforturi de a realiza aceste lucrări științifice, trebuie să îndeplinesc, să respect anumite obligații
ce mi se impun prin legea morală, și anume: fragmentele de inspirație ce nu-mi aparțin,
întotdeauna trebuie să folosesc semnele de punctuație, și anume, ghilimelele, dar, în același timp
trebuie să notez numele lucrării de unde m-am inspirit, autorul lucrării, anul apariției, editura.
Din studiul lucrării Emiliei Șercan am reținut faptul că ea a prezentat, a caracterizat în stil
propriu câteva tipuri de plagiat, mai exact, a explicat cum se poate realiza un plagiat, și anume:
transpunerea unor fragmente din lucrările altor persoane în temele proprii de realizare fără a
menționa autorul dar și uzarea ideilor transmise de unele lucrări sau a noutăților publicate fără a
consemna proveniența acestora. Un alt model de plagiat îl constituie atunci când încercăm să
jonglăm cu cuvintele, adică, le schimbăm poziția în propoziția support pe care o copiem din altă
parte, la fel, fără a menționa autorul sau, și mai grav e atunci când luăm lucrarea de-a întregul și
ne-o însușim încercând să păcălim auditoriul.
Prin urmare, un autor de literatură științifică, pentru a nu fi găsit cu bucăți de texte
copiate și pentru a nu fi învinuit de plagiat, trebuie să îndeplinească niște condiții esențiale în
elaborarea lucrării sale, și anume: prima oară, trebuie să-și fixeze limitele de lucru concret ale
propriilor idei, gânduri în comparație cu cele ale altor autori, iar cea mai mare sau cea mai
importantă condiâie în scrierea unor lucrări științifice este originalitatea. Un adevarat autor își
așază pe hârtie doar notițele sale personale în urma propriei cercetări pe o anumită temă de
cercetare, propriile trăiri, gânduri, exact ceea ce consider de cuviință a scrie, fără a fibula, mai
exact,ttrebuie să folosească propriele sale cuvinte. Bineînțeles, putem împrumuta și ideile altor
autori, putem dezvolta, argumenta sau contraargumenta, dar obligatoriu trebuie citat.
În urma studiului lucrării Emiliei Șercan am descoperit faptul că plagiatul poate fi de
două feluri:
- plagiat intenționat, adică, atunci când persoana care copiază și își însușește cuvintele,
ideile sau munca altei persoane cu bună știință;
- plagiat neintenționat, atunci când autorul de lucrare științifică nu reușește să-și însușească
regulile de citare sau de interpretare în mod corect.
În concluzie, orice fel sau tip de plagiat atrage de la sine încălcarea drepturilor de autor și
automat, acest fapt atrage și aplicarea unor sancțiuni disciplinare.
Emilia Șercan prezintă în lucrarea sa mai multe forme de plagiat, și anume: sub formă de
copiat-lipire, prin preluare parțială, prin preluare doar a unor cuvinte, prin amestecare, de tip
hibrid etc.
În concluzie, plagiatul reprezintă doar untip de fraudă intelectuală, dar prin studiu
individual a unor lucrări ale diverșilor autori am mai descoperit că mai sunt și alte modele de
acest tip de fraudă, și anume: contrafacerea și colaționarea.
Contrafacerea constituie relatarea unor concepte care nu există dar luate ca și când ar fi
autentice. Spre exemplu, a spune faptul că un autor a scris ceva ce nu există, nu se recunoaște, a
fabula niște date nule pentru a menține o temă sau o altî informație neexistentă și astfel utilizată.
Contrafacerea nu este identică cu expunerea greșită a unui om de știință, în primă fază avem de-a
face cu un furt, în următorul caz avem de-a face cu o greșeală științifică.
Colaționarea, un alt mod de fraudă intelectuală, reprezintă un caz mai aparte de furt de
idei, unul mai deosebit deoarece constă în însumarea ideilor unor autori în alcătuirea unei teze
științifice fără a nu contribui cu nimic în elaborarea acesteia. Colaționarea nu este în sine o
fraudă intelectuală atât timp cât sunt enunțate toate sursele de inspirație și nici originalitatea nu
este o fraudă în sine, dar o teză lipsită de autenticitate nu poate avea un caracter valoric.
 Pentru a obține o teză cât mai autentică, chiar și atunci când împrumutăm citate sau idei,
trebuie respectate și îndeplinite câteva reguli de bază: fiecare citat trebuie pus între ghilimele,
notarea titlului lucrării, autorului, anul apariției, editura și pagina unde am preluat, folosirea
cuvintelor personale în dezvoltarea ideilor de bază a autorilor studiați.
În concluzie, pentru a nu se ajunge la plagiat, trebuie să cunoaștem cât mai multe lucruri
importante cu privire la acest lucru și să respectăm un șir de norme simple, cum ar fi: să ne
susținem punctul de vedere și să fim bine informați că nimeni până la noi nu l-a mai susținut,
acest lucru să îl facem cu argumente sau contraargumente bine structurate și stabilite, totodată să
fim foarte convingători în susținerea tezelor altor persoane și să încercăm să aplicămm
procedeele vunui domeniu într-o problemă din alt domeniu.
Problema plagiatului intră în sfera deontologiei academice, adică ține de normarea
conduitei și moralității comunităților academice în virtutea unor valori, principii și standarde
autoimpuse .
Desigur, prevenirea plagiatului este de preferat situațiilor de concentrare pe suspiciunile
legate de acest tip de fraudă intelectuală. Precum în cazul oricărei maladii, însă, odată ce apare
un simptom este important ca diagnosticarea să fie corectă. Răspunsul trebuie dat nu numai în
termeni de alb și negru ci, mai ales, de gravitatea încălcării regulilor de deontologie profesională.
 BIBLIOGRAFIE

1. Chelcea, S.(2003), Metodologia elaborării unei lucrări

științifice,București,ed.comunicare.ro ;
2. Emilia, Șercan (2017), Deontologie academică, Ghid practic, București,
Editura Universității din București
3. Papadima, L. (coord.), Deontologie academică, Curriculum cadru, București