UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

FILIALA FOCŞANI

PLAGIATUL

Profesor coordonator: Student:

Lec.Univ.Dr. Costică Neagu VULCAN ANA MARIA

ANUL: II

1
 PLAGIATUL

Plagiatul este un fenomen de-a dreptul endemic în lumea academică (Maurer,Kappeși Zaka
1051).

Fenomenul plagiatului este tot mai des întâlnit în zilele noastre, cu precădere în mediile
academice. În goana după diplome, politicieni, profesori, doctori sau alte persoane, uită că o
lucrare trebuie să le aparțină, pentru a fi demni de ea. Din dorința de a obține diplomele care ne
fac să părem mai demni de o anumită funcție, uităm că aceste lucruri constituie o ilegalitate, o
încălcare a normelor deontologice. Astfel, putem identifica o mulțime de astfel de exemple în
care diverse persoane preferă să copieze, să ofere mită, doar pentru a obține o lucrare cu numele
propriu, dar care nu-i fac deloc demni de ea. De exemplu, politicianul german, Karl Theodor zu
Guttenberg a fost identificat că și-a plagiat teza de doctorat. Ulterior, acesta a demisionat și în
același timp, zeci de politicieni au renunțat la dreptul de a se mai numi „doctor”. Atunci când ni
se prezintă personalități destul de importante pentru o societate, avem și așteptări de la ele. Cu
toții ne dorim persoane cât mai bine pregătite, care să știe să ne conducă, să ne trateze, la nivelul
performanțelor prezentate de diplomele obținute, dar cu toate acestea, unii se fac părtași la acest
demers de a plagia, ceea ce face ca diploma să nu fie în concordanță cu ceea ce știe persoana în
cauză.

Conform legii românești, 206/2004, la art. 4, alin. 1, lege care privește buna conduită în
cercetarea științifică, plagiatul este definit ca fiind expunerea într-o operă scrisă sau o
comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date,
ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format
electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale.

Definiția ne lasă să credem că plagiatul s-ar reduce doar la preluarea în propria operă
(semnată, asumată) a unor elemente intelectuale (de la text integral la concepții, teorii sau
rezultate etc.), fără a recunoaște, că provin dintr-o lucrare sau operă a unui alt autor. Acest lucru
lasă „portițe deschise” unor forme mai complexe de plagiat, care se pot realiza cu recunoașterea
adecvată a contribuției altcuiva. Totodată, din definiție nu putem afla dacă plagiatul presupune o

2
intenție sau nu. E posibil ca acesta să fie făcut și din ignoranță sau dintr-o eroare de
documentare.

Plagiatul studențesc este o problemă în creștere în universitățile australiene și în

străinătate. Potențial exacerbând această situație, cercetările indică faptul că atitudinile
studenților față de plagiat sunt de obicei mai permisive și mai îngăduitoare decât politicile
instituțiilor lor terțiare. S-a sugerat că acest lucru este valabil mai ales în țările asiatice față de
țările occidentale; cu toate acestea, foarte puține cercetări au încercat să valideze empiric această
sugestie. Mai mult, cercetările existente în acest domeniu au comparat în mod obișnuit studenții
internaționali și cei interni care studiază în țările occidentale. Până în prezent, niciun studiu nu a
comparat direct atitudinile studenților chinezi și australieni față de plagiat, deoarece există în
țările lor natale. Analiza Rasch / funcționarea diferențială a articolelor au fost realizate pentru a
contrasta atitudinile studenților universitari australieni și a celor 173 chinezi față de
plagiat. Rezultatele au indicat diferențe interculturale distincte în aspectele atitudinilor de plagiat
ale elevilor. Indiferent de originea etnică, rezultatele evidențiază lipsa de înțelegere tipică a
studenților de licență în ceea ce privește plagiatul și comportamentele plagiate.

Tipuri de plagiat (ca practică academică incorectă):

a. Surse (orale sau scrise) necitate :

1. Preluare integrală
Autorul prezintă pasaje întregi dintr-o altă operă, cuvânt cu cuvânt, ca şi cum aceasta ar fi creaţia
sa proprie.
2. Copiere parţială
Autorul copiază părţi semnificative dintr-o operă şi le prezintă ca şi cum ar fi creaţia sa proprie.
3. Copiere amestecată
Autorul copiază paragrafe sau fraze amestecate, din diferite opere, fără indicarea surselor, pentru
a se pierde urma surselor originale.
4. Copierea deghizată
Autorul preia linia de argumentare, exemplele şi alte elemente de conţinut ale sursei, dar
modifică unele expresii, ordinea paragrafelor sau alte elemente pentru a face mai dificilă
identificarea sursei.
5. Copierea prin repovestire

3
Autorul repovesteşte opera, fără a prelua cuvânt cu cuvânt conţinutul, re-traducând prin sinonime
sau formulări analoge conţinutul acesteia.
6. Auto-plagierea
Autorul preia integral sau masiv dintr-o lucrare proprie,  anterioară, publicată în format carte sau
articol (format clasic sau digital).

b. Surse (orale sau scrise) citate, deformate cu intenţie :

1. Menţionarea incompletă
Autorul menţioneaza numele sursei, dar nu include informaţiile specifice (titlu de lucrare, an,
editură, oraş, pagină); în felul acesta corectitudinea preluării nu poate fi verificată şi se ascund
pasaje preluate integral anterior sau posterior primei menţionări.
2. Menţionarea incorectă
Autorul oferă informaţii inexacte referitoare la sursa citată, făcând imposibilă identificarea şi
verificarea ei.
3. Citarea mascată
Autorul citează corect sursa între ghilimele, dar apoi preia paragrafe întregi din sursă fără a mai
pune ghilimele. Deşi atribuie un pasaj din textul său sursei, el maschează faptul că a preluat, fără
referire, alte pasaje din aceiaşi sursă.
4. Colajul
Autorul citează corect sursele, dar întregul text nu este altceva decât un colaj din diferite surse,
fără nicio contribuţie personală a autorului. 

Prin urmare, ceea ce ar trebui să facem este să încercăm să evităm orice tip de plagiat. Primul
lucru pe care ar trebui să-l avem în vedere este să ne dorim să realizăm o lucrare proprie. Ulterior
stabilirii temei alese, ideal ar fi să ne documentăm cât mai minuțios, pentru a fi siguri că nu
preluăm informațiile altor autori sau dacă dorim să preluăm idei ce nu ne aparțin, aceastea
trebuie specificate în bibliografie. În continuare, putem să notăm ideile găsite, pentru a nu le
pierde. Apoi, trebuie să ne concentrăm pe argumentele proprii, documentarea realizându-se
continuu până la finalizarea lucrării.

În concluzie, consider că plagiatul poate fi considerat un furt, într-o oarecare măsură. Atât
timp cât nu ești capabil să pui pe hârtie ceea ce ai învățat în doi, trei sau mai mulți ani de studiu,

4
cred că nu ești potrivit pentru ceea ce faci. Ar trebui să ieșim din starea aceasta de comoditate și
a crede că altcineva ne poate realiza o lucrare ce trebuie să ne aparțină. În toate domeniile avem
persoane care nu-și au locul, care nu stăpânesc noțiunile necesare pentru a avea o anumită
funcție, iar acestea trebuie să fie atent verificate. Există diverse programe ce ne ajută la
identificarea unei lucrări plagiate și ele trebuie să fie folosite, pentru înlăturarea pe cât posibil al
acestui fenomen numit plagiat.

5
BIBLIOGRAFIE:

1. Cazuri de plagiat. Preluat de pe adevărul. ro international (accesat la 9 mai 2021):

http://adevarul.ro/international/europa/cazurile-plagiat-randul-oficialilor-europeni-ridica-semne-
intrebare-privind-importanta-titlului-doctor-politica-1_513f159b00f5182b85facbe3/index.html

2. Ehrich, J., Howard, S. J., Mu, C. & Bokosmaty, S. (2016). A comparison of Chinese and
Australian university students’ attitudes towards plagiarism. Studies in Higher Education, 41 (2),
231-246.

3. Legea plagiatului. Preluat de pe Portal Legislativ (accesat la 9 mai 2021):

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/52457

4. Tipuri de plagiat. Preluat de pe Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (accesat la 9

mai 2021):

http://www.fjsc.unibuc.ro/home/doctorat/tipologii-ale-plagiatului

5. Vică, C., Socaciu, E. & Gibea, T. Plagiatul. În Socaciu, E. Vică, C., Mihailov, E., Gibea, T.,
Mureșan, V. & Constantinescu Mihaela (2018). Etică și integritate academică.(pag. 111).
București: Editura Universității din București.