TIPURI DE FRAUDĂ INTELECTUALĂ

Ca și principii codul etic al integrității academice presupune: integritate

morală,colegialitate,loialitate,respect și toleranță,profesionalism,onestitate și
corectitudine intelectuală, dreptate și echitate,transparență,responsabilitate
profesională și socială,libertate academică,autonomie personală.

Plagiatul este considerat un furt intelectual care presupune

atribuirea,valorificarea pentru sine a lucrărilor altor persoane,parțial sau în
totalitate.Plagiatul este o preluare a ideilor,metodelor,procedurilor,rezultatelor
sau textelor altor persoane prezentându-le drept creații proprii. Nu putem
aprecia cu exactitate dacă plagiatul s-a făcut cu intenție sau nu,se poate
presupune că s-a făcut din ignoranță sau din greșeală de documentare.

Etica academică este de de foarte multe ori folosită pentru a exprima două
părți distincte și anume:partea de cercetare cu toate caracteristicile
ei(reviste,conferințe,proiecte) și o parte generală care își dorește să multiplice
atenția pentru cerințele etice. În general,sunt folosite în cercetare ambele
componente.

Plagiatul se definește ca fiind ”o operă literară,artistică sau știițifică a

altcuiva,însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală”(DEX
2009).

Termenul de plagiat provine din cuvântul latin ” plagium ”care inseamnă a

vinde altora sclavi furați sau care nu aparțin vânzătorului. Termenul și-a păstrat
pană astăzi sensul originar, pentru că din punct de vedere semantic este sinonim
cu furt.

Comunitatea cercetătorilor științifici din România a elaborat propria sa

definiție pentru plagiat. Membrii Consiliului Național Etică a Cercetării
Științfice,Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) au ținut cont de
definiția cuprinsă de Legea nr. 206/2004,însă varianta elaborată de aceștia are
strict aplicabilitate in comunitatea academică: ”plagiatul constitue o abatere de
la buna conduită în cercetare,dacă nu întrunește cumva chiar condițiile unei
infracțiuni.”
 Conform definiției prof.Dumitru Sandu în articolul ”Spre o
diagnoză integrată a plagiatului” plagierea este ”preluarea de către un autor a
unor elemente din opera de creație intelectuală a altui autor și prezentarea lor in
spațiul public drept componente ale unei opere proprii. Plagiatul este rezultatul
acțiunii de a plagia și se referă la opera generată prin preluarea
ilegitimă,intenționată sau nu, din punct de vedere deontologic.

Se poate vorbi de plagiat atunci cand se prezintă aceeași lucrare la

mai multe materii,se prezinta o lucrare făcută de altcineva ca și cum ar fi facută
de noi,se reformulează ideile unei persoane si le prezentăm ca și cum ar fi idei
personale.
Ca și tipuri de plagiat putem enumera:
- copierea integrală se referă la faptul că realizatorul lucrării respective copiază
pasaje întregi dintr-o altă operămot- a -mot si le prezintă ca și cum ar fi scrise
de ei;
-copierea amestecată se referă la faptul că realizatorul transcrie paragrafe sau
fraze amestecate,din diferite lucrări fară menționarea acestora ,pentru a se
pierde urma materialeleor originale;
-copiere parțială se referă la faptul că realizatorul lucrării respective transcrie
părți importante dintr-o altă lucrare și le prezintă ca și cum ideile ar fi ale sale;
-copierea deghizată se referă la faptul că realizatorul preia
argumentele,exemplele și alte componente de conținut al sursei,dar schimbă
unele expresii,unele paragrafe ,unele componente pentru a complica
posibilitatea identificării sursei;
-auto-plagierea se referă la faptul că realizatorul preia în totalitate sau parțial o
lucrare proprie ,scrisă anterior,care a fost publicată intr-un articol sau chiat intr-
o carte;
-copierea prin repovestire se referă la faptul că realizatorul lucrării respective
povestește lucrarea inițială,fară să preia mot a mot conținutul inițial folosind
sinonime sau formațiuni asemănătoare conținutului acasteia.

Septmiu Chelcea (2003) recomanda câteva reguli pentru a se avita

plagiatul,valabile atât pentru citarea tipografică cât și pentru cea electronică, și
anume:

-folosirea ghilimeleleor pentru a delimita textul care aparține altcuiva;

-notarea numelui,titlului lucrării,locului de apariție,editura,anul și pagina;

-povestirea în cuvinte proprii a ideilor esențiale din text,notând corect autorul și
opera din care ne-am inspirat;

-prescurtarea textului original,exprimând într-o manieră proprie ideile de bază

din opera citată”.

Pentru a evita plagiatul un autor tebuie:

-să iși acorde cât mai mult timp pentru cercetare și scriere alucrării;

-să iși acorde suficient timp pentru a simila informațiile din sursele de
documentare;

-sursele bibliografice să fie citate în totalitate;

-să cunoască foarte bine modalitățile de citare,de parafrazare,de prelucrare a

materialului scos din sursele consultate.

Emilia Șercan face urmatoarea clasificare a procedeelor de plagiere:

-plagiatul prin traducere se realizează prin traducerea unui text,partial sau

integral si copierea acestuia fără a se prezenta sursa;

-plagiatul peticit este o formă a plagiatului prin parafrazare;

-plagiatul structural se realizează prin copierea argumentului lucrării (modul

de cercetare,sursele de inspirație folosite, scopul și obiectivele cercetării);

-plagiatul prin manipularea surselor este o tehnică folosită destul de

des,folosindu-se în mod corect metoda citării,se folosesc ghilimelele și se
precizează autorul prin notele de subsol sau prin folosirea parantezelor.(Emilia
Șercan”Deontologie academica/Ghid practic”, p.37-38).

BIBLIOGRAFIE:

Emilia Șercan-Deontologie academică-București,Ed. Universității din

București,2017

Chelcea,S.-Metodologia elaborării unei lucrări științifice,București,2003