UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA

PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA

REFERAT
TIPURI DE PLAGIAT

INDRUMATOR
LECT.UNIV.DR. CIAMI CRISTINA

MASTERAND,
ILIESCU DANIEL
AN I
AN 2019-2020
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA

CUPRINS:
1. Definitie plagiat
- Despre plagiat
- Copyright-ul in licee
- Parvenitism prin furt intelectual
2. Tipuri de plagiat
- Surse (orale sau scrise) necitate
- Surse (orale sau scrise) citate, deformate cu intenţie
3. Forme de plagiat
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA

LEGE nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea
tehnologică şi inovare, plagiatul reprezintă însuşirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor,
rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obţinute,
prezentându-le drept creaţie personală. [1]

Autorul real poate fi o persoană, o organizaţie, sau poate include mai multe persoane sau
organizaţii, inclusiv o comunitate de contributori - precum Wikipedia. Indiferent de tipul autorului real,
şi de forma de publicare (anonimă, sub pseudonim, sau sub numele real), preluarea creaţiei acestuia
fără specificarea corectă a sursei reprezintă plagiat. De asemenea, plagiatul este distinct de încălcarea
drepturilor morale ale autorului sau de încălcarea drepturilor de autor. De exemplu, susţinerea publică
unei lucrări de diplomă cumpărate de la o firmă specializată în redactarea lucrărilor de diplomă
reprezintă plagiat - deşi nu încalcă nici un fel de drept de autor sau de proprietate intelectuală. [2].

Cuvântul „plagiat“ vine, din latinescul „plagium“, care se traduce prin „a vinde altora sclavi furaţi
sau care nu aparţin vânzătorului“. Termenul şi-a păstrat până acum sensul originar, pentru că el este, din
punct de vedere semantic, sinonim cu furt.

În zilele noastre, plagiatul este accentuat de internet şi de uşurinţa de a prelua online lucrări de
doctorat, de cercetare, articole, idei, imagini. Plagiatul bazat pe texte din reţea este denumit în prezent
plagiat online.

În Statele Unite ale Americii, un student care copiază pentru a trece un examen sau pentru a
obţine un calificativ bun la o materie de studiu este pedepsit prin eliminarea din toate universităţile
statului pe teritoriul căruia s-a petrecut fapta de plagiat. Pedeapsa este deosebit de gravă, deoarece
orice cetăţean al SUA beneficiază de reduceri de taxe numai în statul în care trăieşte. Dacă este obligat
să plece din statul în care trăieşte, nu-şi poate face studiile decât prin plata integrală a taxelor
universitare. [3]

Existenţa contrafacerii sau a plagiatului se stabileşte, în principiu, pe baza de asemănări şi nu de

deosebiri. Simpla existenţă a unor deosebiri nu apără de învinuirea de plagiat, dacă se dovedeşte
existenţa şi importanţa asemănărilor. Stabilirea existenţei plagiatului este, prin urmare, o "problemă de
fapt" [4]

Sunt permise, fără consimţământul autorului, şi fără plata vreunei remuneraţii, următoarele
utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţa publică, cu condiţia ca acestea să fie conforme
bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe
titularii drepturilor de exploatare: (...)

* b) utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de
exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA

Profesorul univ. dr. ing. Dorin Isoc, de la Universitatea Tehnica din Cluj, a initiat un
proiect agresiv impotriva plagiatului, a furtului proprietatii intelectuale in mediul universitar. In
ciuda functionarii Legii 8/1996 privind drepturile de autor, profesorul Isoc semnaleaza, prin
intermediul acestei campanii, dimensiunile alarmante la care a ajuns plagiatul in tara noastra, in
special in sistemul academic. Din pacate, din cauza internetului, copiatul nu poate fi stavilit si
nici sanctionat decat in instanta. Uneori insa drepturile victimei sunt furate chiar de Justitie,
adepta, la randul ei, a regimului guvernator al lui copy-paste.
Intr-un articol publicat in revista „Alternativa Academica“, Dorin Isoc, profesor la
Universitatea Tehnica din Cluj, dezbate un fenomen covarsitor ce domina invatamantul superior:
furtul intelectual. El semnaleaza ca, in cazul unui proces de plagiat, petrecut la Universitatea din
Timisoara, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a sanctionat instantele judecatoresti din
Romania pentru aplicarea stramba a Legii drepturilor de autor. Profesorul Boldea de la
Universitatea din Timisoara, reclamantul care a descoperit furtul intelectual savarsit de doi colegi
de-ai sai, este, culmea, condamnat la amenda administrativa si la plata cheltuielilor de judecata
de catre statul roman. In consecinta, el a sesizat CEDO, care, la randul sau, a atentionat organele
romanesti de judecata cu privire la inechitatile petrecute in respectivul dosar. Din pacate, aceasta
intamplare nu este singulara si fenomenul copiatului in mediul universitar a devenit un flagel.
„Copiatul si plagiatul sunt fapte reprobabile care se indreapta impotriva creatiilor intelectuale,
declara pentru Tribuna invatamantului profesorul Dorin Isoc. In esenta, ele urmaresc sa creeze
confuzie intre creatorul adevarat si autorul declarat al unei opere fie ea literara, muzicala, stiinti-
fica. Copiatul este o fapta primitiva, adauga domnul Isoc, prin care o persoana ajunge la
informatia care ii este solicitata prin reproducerea ei neautorizata, cu scopul de a crea impresia
ca-i apartine, ca a creat-o sau ca o cunoaste“. El crede ca proiectul antifrauda trebuie extins in
intregul sistem de invatamant, acolo unde copiii si profesorii se achita de sarcinile educationale
prin preluarea lectiilor gata facute, a comentariilor si eseurilor de pe referate.ro. In Romania nu
exista indici exacti cu privire la situatia plagiatului, insa, in Australia, de exemplu, un studiu
realizat recent de sase universitati a aratat o situatie ingrijoratoare: cel putin 14% dintre studentii
colegiilor si facultatilor australiene fac lucrari folosind materiale de pe internet fara sa citeze
sursa.
Copyright-ul in licee
Tot in Cluj, Grupul Roman pentru Alternativa Universitara si Reforma (GRAUR) a
inaugurat, la 28 martie 2007, primul program din Romania si din Europa impotriva furtului
intelectual, destinat elevilor. GRAUR considera ca este foarte importanta campania de
informare asupra copyright-ului in licee si a implicatiilor sale sociale si economice. Dorin Isoc,
consilier in proprietate industriala, agent de brevet european, membru in aceasta organizatie:
„Reforma in viata societatii romanesti inseamna schimbarea unor mentalitati. Primii care au
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA

dreptul sa fie pregatiti pentru schimbare sunt tinerii“. Evenimentul a avut loc la sfarsitul lunii
martie, la Liceul Mihai Eminescu din Cluj-Napoca, unde prof. univ. Dorin Isoc a sustinut
conferinta „Copyright – creativitate, libertate, proprietate, civism“. Actiunea, ne-a asigurat
dumnealui, va continua si in alte licee din Cluj-Napoca si apoi se va extinde si in alte localitati
din tara. Grupul Roman pentru Alternativa Universitara si Reforma cauta studenti voluntari de
la orice facultate care sa doreasca sa participe la aceasta campanie. Initiatorii programului
impotriva furtului intelectual cred ca plagiatul poate fi evitat prin citarea corecta, prin multumiri
adresate autorului si trimiterile in text catre textele originale. Este o indatorire a profesorului
sa-i invete pe elevi cum si in ce situatii trebuie introduse citate, cum trebuie facute referirile si
ce trebuie acestea sa includa. „Daca urmarim lantul consecintelor, marturiseste domnul Isoc,
atunci se poate constata ca prima victima a plagiatului este ierarhia valorilor sociale. Daca prin
furt si plagiat se poate parveni, ce rost mai au scoala si truda intelectuala“?

Parvenitism prin furt intelectual

Furtul sau folosirea fara mentionarea sursei, ori a avizului autorului, a unor idei sau fraze,
care apar ulterior ca noi si originale, cu un alt autor, se numeste plagiat. Acesta consta in
incalcarea regulilor proprietatii intelectuale, care inseamna, in fond, un abuz nerusinat, un fapt
penal. Cuvantul „plagiat“ vine, spun unele surse, din latinescul „plagium“, care se traduce prin „a
vinde altora sclavi furati sau care nu apartin vanzatorului“. Iata ca termenul si-a pastrat sensul
originar, pentru ca el este si acum, din punct de vedere semantic, sinonim cu furt. Profesorul Isoc
subliniaza ca se copiaza orice: „propozitii sau paragrafe intregi din una sau mai multe sur-
se; lucrari sau informatii care apartin altor persoane; citate substantiale din carti, articole, teze,
lucrari practice si de seminar; articole comunicate in conferinte, rapoarte interne, note de curs sau
benzi ale altor autori; depunerea in nume propriu a lucrarii unui alt student, cadru didactic sau
cercetator, in intregime sau in parte; sunt utilizate idei, lucrari sau rezultate ale cercetarilor unei
alte persoane; fisiere, algoritmi, tabele, grafice, poze sunt incluse intr-un text declarat original
sau autentic s.a.“. Si tot dumnealui spune cu amaraciune ca, „din pacate, principalii promotori ai
plagiatului sunt profesorii, cercetatorii, medicii, scriitorii, adica persoane menite sa reprezinte
modele de conduita pentru tineret“. Din nefericire, lucrarile acestora realizate prin plagiat ii
sustin in obtinerea titlurilor universitare, a promovarii in cariera. In fond, sindromul Beuran nu a
fost inventat de doctorul acuzat de plagiat, ci de toti impostorii care-si atribuie, prin copiat,
calitati de cercetator, profesor si cine mai stie cate alte titluri. El insa este accentuat de internet si
de facilitatea sa de a prelua online lucrari de doctorat, de cercetare, articole, idei, poze. Plagiatul
bazat pe texte din retea este acum numit plagiat online. Prin simpla metoda copy-paste, fiecare se
poate achita de lucrarea ce i-a fost incredintata. Cum se poate lupta impotriva acestui flagel?
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA

Deocamdata doar cu ajutorul Legii 8. „In Statele Unite ale Americii, a copia pentru a trece un
examen sau a plagia pentru a obtine un calificativ la promovarea unei discipline se pedepseste
prin eliminarea din toate universitatile statului pe teritoriul caruia s-a petrecut fapta. Pedeapsa
este deosebit de grava, fiindca orice cetatean se bucura numai in statul in care traieste de reduceri
de taxe. Daca este alungat din statul in care traieste, el nu-si poate face studiile decat prin plata
integrala a studiilor“, declara profesorul Isoc. Noi suntem departe de asemenea normalitati. La
noi, normalitatea poarta numele de copy-paste. Sunt nenumarate exemple celebre de plagiat in
cultura romana si universala, dar despre acestea, altadata. Poate cand campania antiplagiat va
ajunge si in Capitala.
Tribuna invatamantului –Campanie împotriva plagiatului în mediul universitar nr. 1046

2. Tipuri de plagiat (ca practică academică incorectă)

a. Surse (orale sau scrise) necitate

1. Preluare integrală
Autorul prezintă pasaje întregi dintr-o altă operă, cuvânt cu cuvânt, ca şi cum aceasta ar fi
creaţia sa proprie.
2. Copiere parţială
Autorul copiază părţi semnificative dintr-o operă şi le prezintă ca şi cum ar fi creaţia sa
proprie.
3. Copiere amestecată
Autorul copiază paragrafe sau fraze amestecate, din diferite opere, fără indicarea surselor,
pentru a se pierde urma surselor originale.
4. Copierea deghizată
Autorul preia linia de argumentare, exemplele şi alte elemente de conţinut ale sursei, dar
modifică unele expresii, ordinea paragrafelor sau alte elemente pentru a face mai dificilă
identificarea sursei.
5. Copierea prin repovestire
Autorul repovesteşte opera, fără a prelua cuvânt cu cuvânt conţinutul, re-traducând prin
sinonime sau formulări analoge conţinutul acesteia.
6. Auto-plagierea
Autorul preia integral sau masiv dintr-o lucrare proprie, anterioară, publicată în format
carte sau articol (format clasic sau digital).

b. Surse (orale sau scrise) citate, deformate cu intenţie

1. Menţionarea incompletă
Autorul menţioneaza numele sursei, dar nu include informaţiile specifice (titlu de lucrare,
an, editură, oraş, pagină); în felul acesta corectitudinea preluării nu poate fi verificată şi
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA

se ascund pasaje preluate integral anterior sau posterior primei menţionări.

2. Menţionarea incorectă
Autorul oferă informaţii inexacte referitoare la sursa citată, făcând imposibilă
identificarea şi verificarea ei.
3. Citarea mascată
Autorul citează corect sursa între ghilimele, dar apoi preia paragrafe întregi din sursă fără
a mai pune ghilimele. Deşi atribuie un pasaj din textul său sursei, el maschează faptul că
a preluat, fără referire, alte pasaje din aceiaşi sursă.
4. Colajul
Autorul citează corect sursele, dar întregul text nu este altceva decât un colaj din diferite
surse, fără nicio contribuţie personală a autorului.

3. Forme ale plagiatului

Realitatea plagiatului, cunoscută, recunoscută, dar rareori abordată frontal în mediile

academice românești, a devenit, mai repede și mai violent decât ne așteptam, o problemă
publică. Acest lucru a apărut nu datorită unei preocupări sociale referitoare la apărarea
eticii universitare sau de verificare a responsabilității sociale a instituțiilor academice
(”accountability”), ci datorită utilizării plagiatului în confruntările politice. Cu toate
consecințele care derivă de aici. Fenomenul nu este unul ”românesc” și nici unul izolat.

Universitatea din Bucuresti a fost implicată în aceste confruntări, fără ca pozitia ei de a se

plasa cu strictețe în dimensiunea academică să fie luată în considerație, lucru care a
aruncat aceste discuții sub auspicii mai puțin favorabile reflecțiilor lucide.

Dincolo de aceste aspecte, până la urmă legate de circumstanțe, chestiunea plagiatului

este una complicata, datorită unor factori precum plurivalența definițiilor, caracterul
contradictoriu al legislației românești (vezi analiza din Ghidul împotriva plagiatului al
Scolii doctorale a FJSC), sau absența unor instanțe morale si profesionale incontestabile,
de tipul ”câine de pază” împotriva exceselor și abuzurilor de acest fel (spre exemplu,
consiliul de profil al Ministerului Educației Naționale a suferit numerose convulsii, toate
generate politic, fapt care nu îi conferă legitimitate; site-
ul http://www.detectareplagiat.ro nu se bucură de recunoaștere și statut de instanță de
referință)

Pe de altă parte, problema plagiatului a depășit stadiul unui subiect de dezbatere morală și
a devenit un subiect de cercetare științifică. Spre exemplu, o investigare sumară în marile
baze de date (anglofone) ale cercetării științifice arată ca pentru termenul ”plagiarism”
exista 9.174 intrări în J-Store, 6.570 in Taylor&Francis, 4.272 in Willey Online Library,
3.829 in Science Directory (Elsevier), 3.870 in Springer și 2.971 in Project Muse.
Evident, unele articole apar in mai multe baze de date și de multe ori poate fi vorba doar
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA

de o simplă referire la acest fenomen, nu de o analiză complexa - dar, chiar și așa,

amploarea bibliografiei consacrată acestui subiect este remarcabilă.
Din consultarea unor articole din aceste bănci de date se poate observa faptul că cele mai
multe studii au un caracter aplicat, abordând instrumentele (softurile) prin care se poate
preveni sau detecta plagiatul; în familia cercetărilor cu caracter teoretic, majoritatea
zdrobitoare a studiilor se referă la plagiatul (și comportamentul ne-etic în general) în
cazul studenților. Articolele de această factură se bazează pe cercetări sociologice
cantitative, în speranța identificării unor factori determinanți, cu potențial explicativ, care
pot fi generalizați și care pot oferi un pattern socio-psihologic al acestui comportament
(sinteze in Ercegovac, 2009, Liddell, 2008, MacFarlane, Zhang, Pun, 2014, Martin,
2013,). Cu toate acestea, investigațiile științifice nu au reușit să descopere variabile
relevante – nici sexul, nici dimensiunea etnică, nici apartenența la o anumită categorie
socio-economică, nici trăsături psihologice și nici (chiar) factorul religios (Lund, 2004)
nu pot oferi acele constante care să ducă la generalizări viabile; deci la proceduri standard
de evitare a plagiatelor.

Dintre extraodinar de puținele analize ale comportamentului non-etic al cadrelor didactice

se desprinde studiul ”Professors behaving badly” (Braxton, Proper, Bayer, 2011). Pe baza
unor chestionare complexe și a unui număr remarcabil de răspunsuri, autorii identifică 5
norme etice inviolabile (disrespect toward student efforts, misappropriation of student
work, harassment of students, whistle-blowing suppression, and directed research
malfeasance), dintre care cel puțin două (marcate cu italice) implică plagierea.
Având în vedere aceste perspective, vă propun să distingem între instanțele minore și
majore de manifestare a plagiatului.
Instanțele minore (sau ”micul plagiat”) se referă la comportamentul studenților (licență și
master); dimensiunea minoră provine din 3 elemente:
a. Miza plagiatului – este vorba de promovarea unei discipline, în condițiile în care
sistemul de credite transferabile și regimul regulamentar favorabil studentului oferă
numeroase oportunități de reparare a eșecului; deci, chiar și fără plagiere, studenții ar
putea remedia examenul/laboratorul nepromovat în primă instanță, fără dificultăți
insurmontabile;
b. Conștiința plagiatului – atât experiența, cât și numeroase cercetări, arată că pentru
studenții de la aceste cicluri, elementul de fraudă nu apare cu claritate: mulți cred că
scopul activității studențești este acumularea de cunoștințe și probarea posedării acestui
bagaj; a nu atribui sursa acestor cunoștințe și/sau a prelua ”copy-paste” nu apare ca o
încălcare gravă a unor norme, ci doar ca o formă a activității de învățare;
c. Vinovăția în raport cu un comportament (etichetat de ”ceilalți” ca) non-etic: o veche
și puternică tradiție universitară crează și menține o contra-cultură studențească, în care
”păcălirea” autorităților funcționează ca un act de bravura, de reușită studențească și
prestigiu în comunitatea de referință.

In schimb, instanta majoră a plagiatului, plasată la nivelul corpului profesoral și al

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA

studenților doctorali (deja parte a primului) se validează prin:

a. Miza plagiatului – este vorba de obținerea de distincții academice, care sunt
aducătoare de poziții în ierarhia universitară, de funcții de management universitar, de
venituri și, mai ales, de prestigiu, adică de capital cultural (care poate fi transformat în
alte forme de capital);
b. Conștința plagiatului – cei aflați în poziții didactice sau doctorale știu foarte bine că
își însușesc munca altora (fără a menționa sursele) și o fac cu abilitate, adică luându-și
anumite măsuri de precauție pentru a masca frauda;
c. Vinovăția – mediul academic nu valorizează o cultură a fraudei și nu legitimează
indivizii prin ”eroismul” încălcării normelor etice;

Pornind de la aceste distincții și luând ca punct de plecare pentru dezbaterile ce vor urma
o definiție elementară a plagierii ca o formă de însușire conștientă și nelegitimă (fără
consemnarea surselor) a unor producții intelectuale (pentru o sinteză a definițiilor vezi
Larkham, Manns, 2002, Lidell, 2003, Park, 2002, Research Policy, 2013), propun
următoarele teze* :
1. Plagiatul nu este o chestiune de neatenție, nepricepere sau de întâmplare nefericită;
plagiatorul este o persoană care știe ce face și care folosește tot felul de tehnici (pasaje
plagiate răsfirate, amestecarea surselor, citarea corectă a unei fraze, urmată de plagierea a
2-3-4 paragrafe, plagierea de pagini întregi urmată de o referire vagă etc) pentru a
ascunde urmele faptei sale;
2. Plagiatul nu este o chestiune de procent: frecvent se folosește ca scuză ideea că partea
plagiată nu reprezintă decât (să zicem) 15% din lucrare și/sau că ea nu se află în nucleul
lucrării, ci doar in partea (să zicem) de prezentare teoretică; acest argument transformă
transgresiunea etică într-o chestiune de zarafi, în care judecata se mută de la esența
încălcării normelor la negocierea cotelor de încălcare admisibile;
3. Plagiatul nu este o chestiune de formă, ci de conținut: nici designul textului, nici
formatul literelor, nici paginația și niciun alt element de prezentare a textului nu pot oferi
indici de diferențiere care să eludeze plagierea conținuturilor;
4. Plagiatul nu este chestiune de ierarhie a surselor: tratat celebru, manual obscur sau site
de acces liber la baze de date (inclusive referate, lucrări de diplome etc), toate sursele
nenumite fac obiectul sancțiunii etice;
5. Plagiatul nu este o chestiune de memorie socială: el nu este actual doar câtă vreme se
vorbește de el sau câtă vreme ne amintim de el; plagiatul este peren, condamnarea lui
poate lovi prestigiul de acum sau din posteritate;
6. Plagiatul nu este o chestiune politică și/sau juridică– el poate conduce la extrapolări în
aceste zone (și în altele eventual), dar în esența sa el este o problemă de etică academică
și trebuie abordat cu instrumentele create de mediul academic;
7. Plagiatul nu se limitează numai la însușirea necuvenită a unor creații intelectuale făcute
publice în formă tipărită, electronică sau digitală, beneficiind de protecție legală în
virtutea unei oficializări a caracterului lor public (ISBN, ISSN și alte forme); el include și
reproducerea, fără citare sau referire, a rezultatelor muncii studenților (referate,
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA

comunicări științifice, lucrări de diploma, dizertații, teze de doctorat etc); în aceiași

categorie a încălcării codurilor de etică academică intră și actul prin care o persoană
aflată în poziție de autoritate își trece numele în calitate de (co)autor alături de cel al
autorului real, fără a fi adus contribuții semnificative, ce pot fi probate în text, în raport
cu materialul elaborat de autorul inițial;
8. Plagiatul nu acționează numai asupra unor creații intelectuale ale unor terțe părți: el
include și auto-plagierea (pentru definiții Research Policy, 2013, Sikes, 2011);
9. Plagiatul nu se limitează la acțiunile persoanei care îl efectuează; îndemnul la plagiat
sau tolerarea și mușamalizarea cazurilor de plagiat sunt fapte la fel de grave, sunt
transgresiuni ale eticii universitare la fel de dăunătoare calității vieții academice;
* Orizontul de refrință al acestor reflecții este dat de științele socio-umane; este posibil ca pentru științele exacte și cele ale naturii să fie nevoie
de precizări, dezvoltări specifice sau ca unele aspecte să nu fie adecvate.

Referințe
Braxton, John M., Proper, Eve, Bayer Alan E. (2011). Professors behaving badly:
Faculty misconduct in graduate education. Baltimore: The Johns Hopkins University
Press
Ercegovac, Zorana. (2009). Plagiarism of Print and Electronic Resources.
In Encyclopedia of Library and Information Sciences, Third Edition. Taylor and Francis:
New York,
Larkham, Peter J., Manns, Susan. (2002) Plagiarism and its Treatment in Higher
Education. Journal of Further and Higher Education, 26: 4, 339 — 349
Liddell, Jean. (2003). A Comprehensive Definition of Plagiarism. Community & Junior
College Libraries, 11:3, 43-52, DOI: 10.1300/J107v11n03_07
Macfarlane, Bruce, Zhang, Jingjing, Pun, Annie. (2014). Academic integrity: a review of
the literature. Studies in Higher Education, 39:2, 339-358, DOI:
10.1080/03075079.2012.709495
Park, Chris. (2003). In Other (People's) Words: Plagiarism by university students--
literature and lessons. Assessment & Evaluation in Higher Education, 28: 5, 471 — 488
Research Policy – Editorial. (2013). Whither research integrity: Plagiarism, self-
plagiarism and coercive citation in an age of research assessment. Research Policy, 42
1005-1014
Sikes, Pat. (2009). Will the real author come forward? Questions of ethics, plagiarism,
theft and collusion in academic research writing. International Journal of Research &
Method in Education, 32: 1, 13 — 24