ETICA SI INTEGRITATE ACADEMICA

PLAGIATUL

Plagiatul se defineşte, conform DEX, ca fiind o “Operă literară, artistică sau ştiinţifică a
altcuiva, însuşită (integral sau parţial) şi prezentată drept creaţie personală”. Originea
etimologică a termenului se pare că provine de la latinescul plagiarius , care definea pe cei care
răpeau oameni, pe care apoi îi vindeau ca sclavi. Astăzi, termenul de plagiat se referă numai la
“răpirea” produsului intelectual al altei persoane, însuşirea bunurilor materiale purtând
denumirea de piraterie

Plagiatul academic

Plagiatul reprezintă o formă de fraudă academică şi face parte din contextul eticii
academice, reprezentând o problemă de educaţie etică.

Frauda academică reprezintă un concept mai larg, care cuprinde: falsificarea unor date
sau informaţii provenite din procesul de cercetare; sabotarea lucrărilor altora prin împiedicarea
acestora să-şi finalizeze lucrarea; înşelarea sau coruperea în vederea obţinerii unor avantaje
academice; favoritismul aplicat unei persoane în dauna alteia.

În legislaţia americană referitoare la drepturile de autor, plagiat se consideră utilizarea

repetată a mai mult de 8 cuvinte, fără precizarea sursei originale, considerând că în acest fel,
lucrarea plagiată este prezentată ca o lucrare originală. Am făcut această precizare pentru a
familiariza pe cei care utilizează surse de documentare provenite din această ţară asupra
consecinţelor.

Plagiatul poate fi involuntar, prin utilizarea unor idei sau cuvinte, fără a preciza sursa,
citarea greşită a sursei, fără intenţie (graba de a realiza un material nu reprezintă o scuză), sau
voluntar, când ideile şi/sau rezultatele cercetării sau muncii altei persoane sunt însuşite conştient
de către plagiator.

Limita dintre plagiat şi o lucrare elaborată de cineva este de multe ori neclară şi nu
întotdeauna se poate judeca plagiatul numai cu DA şi NU. Aici intervin o serie de factori de care
trebuie ţinut cont, trebuie facută o distincţie între plagiatul voluntar şi cel involuntar, care de cele
mai multe ori este datorat necunoaşterii unor reguli şi principii.

Inainte de apariţia internetului acest tip de înşelătorie reprezenta mai mult o pierdere de
timp, chiar dacă şi în acea perioadă plagiatul exista, deoarece necesita consultarea unui număr
limitat de resurse, materialul trebuia scris de mână, iar posibilitatea detectarii era mult mai mare,
tocmai din aceste motive.

Odată cu dezvoltarea noilor tehnologii (internetul), numărul cazurilor de plagiat a

crescut brusc. O creştere lentă şi redusă a apărut prin anii 80’, timp de aproximativ 8 ani,urmată
de o creştere bruscă înainte de anul 1990, creştere care a durat timp de aproape 10 ani, după care
a început o scădere a numărului de cazuri, în mare parte datorită şi dezvoltării metodelor de
depistare a plagiatului, prin crearea unor soft-uri specializate, aceasta reprezentând o altă faţetă a
avantajelor şi dezavantajelor internetului .
 Dreptul de autor

În legislaţia ţării noastre, cadrul juridic privind dreptul de autor şi drepturile conexe este
reglementat de Legea nr. 8/1996, modificată şi completată prin următoarele acte normative:
Legea nr. 285/2004, Ordonanţa de Urgenţă nr. 123/2005, modificată şi completată prin Legea nr.
329/2006.

Dreptul de autor este definit, conform actelor normative menţionate, ca fiind dreptul
“asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor opere de creaţie
intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile prezentei legi. Acest drept este legat de
persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial”.

Calitatea de subiect al dreptului de autor rezultă din dispoziţiile art. 3 din Legea nr.
8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, astfel:

(1) Este autor persoana fizica sau persoanele fizice care au creat opera.

(2) In cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecţia acordată autorului persoanele
juridice si persoanele fizice altele decat autorul.

Raportat la obiectul dreptului de autor, art. 7, literele (a) şi (b), precum şi art. 8 din
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările
ulterioare, defineşte obiect al dreptului de autor "operele originale de creatie intelectuala in
domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de
exprimare si independent de valoarea si destinatia lor, cum sunt:

a) scrierile literare si publicistice, conferintele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice alte

opere scrise sau orale, precum si programele pentru calculator;
b) operele stiintifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicarile, studiile, cursurile
universitare, manualele scolare, proiectele si documentatiile ştiinţifice;

Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al

dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere
preexistente, si anume:

a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrarile documentare, aranjamentele muzicale si orice alte

transformari ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezinta o munca intelectuala
de creaţie;

b) culegerile de opere literare, artistice sau stiinţifice, cum ar fi: enciclopediile si antologiile,
colectiile sau compilatiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care,
prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale."
 Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi
completările ulterioare, defineşte clar conţinutul dreptului de autor sub aspectul drepturilor
morale pe care trebuie să le deţină autorul unei opere, acestea constând în:

a) dreptul de a decide dacă, în ce mod si când va fi adusă opera la cunostinţa publică;

b) dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei;

c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunoştinţa publică;

d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări,

precum si oricărei - atingeri aduse operei, daca prejudiciază onoarea sau reputaţia sa; e) dreptul
de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciati
prin exercitarea retractării."

In ceea ce priveşte durata protecţiei dreptului de autor, art. 24 din actul normativ sus menţionat
stipulează că:

(1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiintifice se naşte din
momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare.

(2) Dacă opera este creată, într-o perioadă de timp, în părţi, serii, volume şi în orice alte
forme de continuare, termenul de protecţie va fi calculat, potrivit alin. (1), pentru fiecare dintre
aceste componente.

Legiuitorul limitează exercitarea dreptului de autor în art. 33 din Legea nr. 8/1996
privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul
că "sunt permise fara consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, utilizări ale unei
opere aduse anterior la cunoştinta publică cu condiţia ca acestea sa fie conforme bunelor uzante,
sa nu contravina exploatării normale a operei şi să nu il prejudicieze pe autor sau pe titularii
drepturilor de utilizare".

Legea cadru privind reglementarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe prevede

astfel şi măsuri tehnice de protecţie a drepturilor de autor, definind la art. 1385 alin. 2 măsurile
tehnice ca fiind utilizarea oricarei tehnologii, a unui dispozitiv sau a unei componente care, în
cadrul functionării sale normale, este destinată să prevină sau să împiedice actele care nu sunt
autorizate de titularii drepturilor recunoscute prin prezenta lege. Aceste măsuri tehnice de
protecţie sunt instituite de către autorii menţionaţi la alin. (1) din prezentul articol.

Această lege cadru se remarcă dealtfel şi sub aspectul eficienţei măsurilor tehnice de
protecţie instituite de către titularii de drepturi, măsuri ce constau în "aplicarea unui cod de acces
sau a unui procedeu de protectie, precum criptarea, codarea, bruierea sau orice transformare a
operei ori a altui obiect al protectiei sau printr-un mecanism de control al copierii", după cum
precizează expres dispoziţiile alin. (3) şi (4) din art. 138.
 Cum putem împiedica apariţia plagiatului:

In primul rând trebuie să ne gândim dacă termenul plagiat este cunoscut şi înţeles în
comunitatea noastră academică. Este uşor de sancţionat un plagiat , dar în acest caz trebuie să fii
sigur că autorul respectiv ştie ce înseamnă acest lucru. Bineînţeles că şi acest lucru este greu de
demonstrat, cele mai multe cazuri de plagiat involuntar având drept cauză ignoranţa în acest
domeniu. Cea mai simplă metodă este de a începe educaţia etică cât mai devreme, încă din primii
ani de studiu.

Din păcate, plagiatul nu este detectat în toate cazurile. Uneori poate fi remarcat atunci
când se face o documentare asupra unei teme şi acest lucru se poate întâmpla după câţiva ani de
la publicare.

Aşa cum dezvoltarea internetului a permis o creştere a plagiatului, fiind la un

moment dat vorba de un fenomen, la ora actuală tot el este cel care limitează această fraudă.
Există websiteuri care sunt dedicate studierii acestui fenomen, precum şi împiedicării răspândirii
lui. In privinţa revistelor, primul contact‚ si posibila evaluare a unui plagiat, îl constituie procesul
de peer review, care dacă ridică suspiciuni, poate verifica prin intermediul internetului (softuri
specializate de detectare a plagiatului), confirmarea sau infirmarea plagiatului.

Urmărind amploarea pe care plagiatul a luat-o în ultimele 2 decenii, doi cercetatori

de la Southwestern Medical Center de la Texas University (5), Mounir Errami şi Harold Garner,
cu ajutorul unui program (eTBLAST), au cercetat baza de date Medline, care cuprinde
rezumatele a 17 milioane articole publicate. Cercetând similitudinile existente între cele 7
milioane de articole studiate,cel mai des citate, au constatat 70.000 de cazuri de asemănare, care
extrapolate şi raportate la totalul bazei de date reprezintă aproximativ 200.000 cazuri, aproape
3%.Cei doi cercetatori au decis să publice rezultatele cercetării pe un site
(http://spore.swmed.edu/dejavu) în speranţa că jena de a fi nominalizat ca plagiator, va face ca
numărul celor care folosesc această metodă să se reducă.

Pentru a preveni plagiatul este necesar să se cunoască cât mai multe lucruri referitoare
la acest subiect şi să se respecte o serie de reguli simple: citarea textuală a cuvintelor exprimate
de altcineva se va pune întotdeauna între ghilimele şi va fi însoţită de o referinţă completă,
relatarea ideii altei persoane va fi însoţită de o referinţă completă. Chiar dacă un text este
prelucrat şi cuvintele sunt înlocuite prin sinonime, citarea sursei este obligatorie. Dacă există
dubii în privinţa sursei, a originii ei, chiar daca citatul sau ideea ar fi utilă recomandarea este de a
renunţa la ea. Citatele care cuprind mai mult de câteva rânduri succesive, se trec în text cu alte
caractere şi cu spaţiere diferită, iar dacă depăşesc o pagină se utilizează anexele.
 Nu constituie plagiat folosirea unor sintagme sau definiţii scurte considerate ca
aparţin noţiunilor de bază din specialitatea respectivă, sau folosirea unor noţiuni de cultură
generală .

Plagiatul reprezintă o formă gravă de fraudă academică, soluţia în majoritatea

cazurilor fiind foarte simplă şi se referă la recunoaşterea paternităţii lucrarilor originale care au
constituit baza documentarii, prin specificarea exactă a sursei, recunoscând astfel, onest, meritul
autorilor lucrărilor studiate.

BIBLIOGRAFIE:

1. Academia Romana, Institutul de Lingvistica Iorgu Iordan,DEX-Dictionarul explicativ al limbii

romane, Editura: Univers Enciclopedic, 2007, sv plagia, plagiat.

2. Barrie JM, Presti DE, Digital plagiarism - The web giveth and the web shall taketh, J Med
Internet Res 2000;2(1):e6; [http://www.jmir.org/2000/1/e6/]

3. Mihaela Miroiu (coord),Ana Bulai,Daniela Cutaş,Liviu Andreescu,Daniela Ion, Etica În

Universităţi, Proiect, "Cum este şi cum ar trebui să fie - Cercetare şi Cod", downloaded
26.07.2008, http://www.edu.ro/index.php/rap_rez_desc_sitstat/2760,