Sunteți pe pagina 1din 17

Etica în mediul academic.

Integritatea academică

ETICA ȘI INTEGRITATEA ACADEMICĂ

Titular de disciplină: Prof. Dr. Maria-Ana GEORGESCU

Pentru uz intern
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
De ce este nevoie de etică în
mediul academic?

• Practicile organizaţionale specifice fiecărei universități


sunt exprimate propriu-zis prin acţiunile membrilor
instituției respective și formează un context moral în care
sunt luate deciziile etice.
• Departe de a fi neutru sau pasiv, contextul sau mediul
universitar joacă un rol activ în procesul de luare a
deciziilor etice, prin aceea că poate constrânge sau, după
caz, stimula membrii universității să acţioneze moral ori
imoral.
- Acest lucru poate fi exprimat fie explicit – prin intermediul politicilor și
procedurilor în vigoare, fie implicit – prin atitudini, tradiții perpetuate, valori
asumate (Socaciu, E. et al, Etica și integritatea academică, Ed. Univ. București,
2018, p.45).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.


Integritatea academică
• Integritatea cere agentului moral acţiuni consecvente,
conforme cu valorile, modelele şi principiile admise în
comunitatea profesională respectivă.
• Integritatea este convergentă cu onestitatea şi corectitudinea,
fiind o conduită opusă ipocriziei, falsităţii, inconsecvenţei.
Aceasta vizează exprimarea virtuţilor personale în practica
curentă, mai ales respectarea standardelor normative.(A.
Sandu, 2019)
• Integritatea academică reprezintă aplicarea unui cod moral
sau politica etică a mediului academic.
• Integritatea academică înseamnă evitarea plagiatului și a
înșelăciunii. Este fundamentul instituțiilor de învățământ.
• Integritatea academică este menționată în declarațiile de
misiune și prezentată în codurile de onoare, dar este
predată și în orele de etică.
(https://en.wikipedia.org/wiki/Academic_integrity)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.


• „Integritatea este nucleul tuturor societăților și organizațiilor
care funcționează în mod eficient” și este deosebit de
necesară în mediul academic, o societate care se auto-
guvernează, unde discuțiile deschise și democrația ar trebui
să prevaleze în toate aspectele legate de predare, curriculum
și cercetare. (Gerber 2001, citat la
http://www.emeraldpublishing.co.uk/teaching/issues/ethics.htm)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.


Avertizorul de integritate (I)

• persoana care sesizează cu bună-credință încălcări


ale legii, ale deontologiei profesionale sau ale
principiilor bunei administrări, eficienței,
eficacității, economicității și transparenței, și care
este încadrată în autorități publice, instituții publice,
companii naționale, regii autonome de interes
național și local, ori în societățile naționale cu
capital de stat.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.


Avertizorul de integritate (II)

Poate fi:
– funcționar public – persoana învestită, prin numire
într-o funcție publică din structura unei autorități sau
instituții publice, cu prerogative în realizarea
competenței acestora, în regim de putere publică,
având ca scop realizarea unui interes public;
– personal contractual, conform Codului Muncii;
– personal care își desfășoară activitatea în baza unor
statute speciale, medicii, profesorii, politiștii, grefierii
instanțelor, preoții etc.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.


EXEMPLE de fapte VIZATE DE O AVERTIZARE:
• infracțiuni de corupție, etc., infracțiunile de fals și infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul;
• infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE;
• practici sau tratamente preferențiale ori discriminatorii în exercitarea atribuțiilor publice;
• încălcarea prevederilor privind incompatibilitățile și conflictele de interese;
• folosirea abuzivă a resurselor materiale sau umane;
• partizanatul politic în exercitarea prerogativelor postului, cu excepția persoanelor alese sau numite
politic;
• încălcări ale legii în privința accesului la informații și a transparenței decizionale;
• încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice și finanțările nerambursabile;
• incompetența sau neglijența în serviciu;
• evaluări neobiective ale personalului în procesul de recrutare, selectare, promovare, retrogradare și
eliberare din funcție;
• încălcări ale procedurilor administrative sau stabilirea unor proceduri interne cu nerespectarea legii;
• emiterea de acte administrative sau de altă natură, care servesc interese de grup sau clientelare;
• administrarea defectuoasă sau frauduloasă a patrimoniului public și privat al autorităților publice,
instituțiilor publice, companiilor nationale, regiilor autonome de interes national si local, ori a societatilor
nationale cu capital de stat;
• încălcarea altor dispoziții legale, care impun respectarea principiului bunei administrări și cel al ocrotirii
interesului public.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.


Etica instituțională la nivel
academic

• Principiile şi normele morale au fost prezente


întotdeauna în mediul universitar, dar în cea mai mare
parte a timpului sub forma unor reguli nescrise, a
unor obiceiuri academice şi bune practici profesionale
variabile de la o universitate la alta.
• Morala academică şi cea a cercetării nu sunt părți ale
„moralei comune”, ci sunt forme ale eticii
instituţionale.
• Introducerea codurilor etice a avut loc după anul
2000 în scopul de a instituționaliza și impune valorile
morale ale instituției. (Socaciu, E. et al, Etica și integritatea
academică, Ed. Univ. București, 2018, p.47)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.


• Pentru a crea o universitate morală este
necesar ca aceasta să internalizeze o serie de
virtuți organizaționale în toate practicile și
procesele sale interne, astfel încât să îi
stimuleze pe toți membrii acelei comunități
academice să se comporte etic și să prevină
totodată comportamentele imorale ale acestora.
(Idem, p.47)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.


Sursa: Socaciu, E. et al, Etica și integritatea
academică, Ed. Univ. București, 2018, p.49
Temă de reflecție

Mihai Maci, Interviu postat pe Facebook, 28.09.2020)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.


• Codul de etică academică și profesională
subliniază faptul că studenții, facultățile,
administratorii și personalul sunt cetățeni ai
universității, iar responsabilitatea civică aici, ca
oriunde, înseamnă a depăși o preocupare pur
personală pentru comportamentul etic.
• Angajamentul pentru conduita etică la nivel
academic nu este doar o chestiune
individuală, ci un contract social.
(https://www.aucegypt.edu/academics/academic-integrity/ethics-academic-
integrity)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.


CODUL DE ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ A
UNIVERSITĂȚII DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI
TEHNOLOGIE „G. E. PALADE” TG. MUREȘ (I)

• Art. 3. Codul etic al UMFST reprezintă un contract moral


între comunitatea universitară şi studenţi, cadre didactice,
personal administrativ, auxiliar didactic și nedidactic.
Codul reglementează normele de conduită profesională şi
socială ș i cuprinde standarde morale, responsabilităţi şi
reguli ale practicii universitare.
Principii fundamentale
• Art. 7. Prezentul Cod se întemeiază pe următoarele
principii fundamentale: libertate academică, merit,
competenţă profesională, integritate, colegialitate,
onestitate şi responsabilitate.
(Disponibil:
https://www.umfst.ro/fileadmin/documente_oficiale/regulamente/UMFST-
REG-02.pdf)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.


CODUL DE ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ
A UNIVERSITĂȚII DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE
ȘI TEHNOLOGIE „G. E. PALADE” TG. MUREȘ (II)

• Abateri de la normele de bună conduită în cercetarea științifică


Art. 53. (1) Organismul însărcinat cu supravegherea aplicării
dispoziţiilor prezentului Cod este Comisia de Etică a UMFST.
Art. 58. Constituie abateri grave de la buna conduită în cercetarea
ştiinţifică şi activitatea universitară: a. plagierea rezultatelor sau
a publicaţiilor altor autori; b. confecţionarea de rezultate sau
înlocuirea rezultatelor cu date fictive; c. introducerea de
informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţare.
(Disponibil:https://www.umfst.ro/fileadmin/documente_oficiale/regul
amente/UMFST-REG-02.pdf)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.


Temă: Comentariu de text
• Citiți și comentati articolele 8-10 din Codul de etică
al UMFST. Care este principala valoare promovată?
Ce elemente ar reprezenta încălcarea acesteia?
(Disponibil:
https://www.umfst.ro/fileadmin/documente_oficiale/regulamente/UMFS
T-REG-02.pdf)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.


Concluzii

• Universitățile trebuie să dezvolte un mediu etic și


practici etice la nivel instituțional pentru a
pretinde comportamente etice la nivel individual.
• Este așadar nevoie să fim atenți la etica
universității ca întreg.
• O universitate morală este cea care creează un
context moral pentru membrii săi prin
dezvoltarea unor virtuți morale organizaționale.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.


Bibliografie/Webografie
• Sandu, A. (2019) Etică profesională și transparență in administrația publică,
Univ.Stefan cel Mare, Suceava
• *** Academic ethics and integrity, Emerald Publishing. Available:
http://www.emeraldpublishing.co.uk/teaching/issues/ethics.htm, Accessed:
24.05.2020
• *** Academic integrity.
Available:(https://en.wikipedia.org/wiki/Academic_integrity) Accessed:
24.05.2020
• *** GHID PRACTIC PRIVIND ETICA ÎN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ Disponibil:
http://date-
cdi.ro/sites/default/files//uploads/1.%20ghid%20privind%20etica%20în
%20cercetarea%20științifică%20.pdf Accesat:18.05.2020.
• Maci, Mihai - Interviu postat pe Facebook, Carfia.unibuc.ro,
Accesat:28.09.2020
• The Ethics of Academic Integrity. Available:
(https://www.aucegypt.edu/academics/academic-integrity/ethics-
academic-integrity) Accessed: 24.05.2020

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

S-ar putea să vă placă și