Curs Etica Si Integritate Academica - Final

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCȚII
BUCUREȘTI
Etică și integritate academică
Coodronator Curs universitar:

Prod. Dr. ing. Iordan PETRESCU
Prezentul curs universitar este o compilație a unor

documente publicate în spațiul virtual
Notă: O lucrare care nu este predominant originală, novatoare, fundamentală, ci e doar la nivel de compilaţie nu poate fi
considerată sursa unui plagiat. Originalitatea unei lucrări este foarte rară şi gradul de originalitate depinde de genul lucrării
analizate. (Decizia Inaltei Curți de Casație și Justiție nr.8/2011)
Cuprins
CUPRINS
Capitolul Titlul Pagina
Introducere 1
1 Organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ superior

(licență, masterat, doctorat, studii postuniversitare). Legislație in
vigoare. Consilii consultative. 5
Obiecticvele Capitolului 1
1.1 Sistemul național de învățământ

1.2 Studii universitare de licență
1.3 Studii universitare de masterat
1.4 Studii universitare de doctorat
1.5 Procesul de la Bologna și Spațiul european al învățământului superior
1.6 Structura ofertei Sistemului Național de Învățământ Superior
1.7 Consilii consultative MEN pentru învățământ superior
Bibliografia Capitolului 1 16
2 Asigurarea calității în învățământul superior. Cadrul național al

calificărilor. Recunoașterea diplomelor și a calificărilor. Integritate
academică prin cultura calității. Etica și integritatea evaluării externe a
universităților 17
2.1 Necesitatea şi importanţa calităţii în învăţământul superior

2.2 Cadrul european/național al calificărilor
2.3 Recunoașterea diplomelor și a calificărilor
2.4 Etica și integritatea evaluării externe a universităților
3 Integritatea ca valoare fundamentală. Etica și deontologia profesională.

Integritatea publică – cadrul juridic. Cum percep studenții etica la nivel
universitar. 31
3.1 Integritatea ca valoare fundamentală. Etică și integritate academică

3.2 Integritatea personală. Integritatea publică.
3.3 Cum percep studenții etica la nivel universitar

Cuprins
4 Integritatea academică. Standarde generale de integritate academică -

Codul de etică. Promovarea integrității academice. 41
4.1 Integritatea academică

4.2 Standarde generale de integritate academică. Codul de etică.
4.3 Promovarea integrității academice.
5 Comisia de etică. Norme de etică privind relațiile dintre membrii

comunității academice și între structurile de conducere și personalul
angajat. 48
5.1 Comisia de etică

5.2 Norme de etică privind relațiile dintre cadre didactice
5.3 Norme de etică privind relaţiile dintre studenţii universităţii
5.4 Norme de etică privind relațiile dintre cadre didactice și studenți
5.5 Norme de etică privind relaţiile dintre studenţi şi personalul didactic auxiliar
sau nedidactic
5.6 Norme de etică privind relaţiile dintre cadrele didactice, personalul
nedidactic şi auxiliar
5.7 Norme de etică privind relaţiile dintre structurile de conducere şi personalul
Universităţii
6 Procesul de predare – evaluare din perspectiva integrității academice.

Frauda și corupția în mediul universitar. Măsuri de prevenire. 56
6.1 Procesul de predare – evaluare din perspectiva integrității academice

6.2 Frauda și corupția în mediul universitar
6.3 Măsuri de prevenire
7 Standarde de integritate specifice activităților de cercetare.

Cadrul legislativ. Integritatea în activitatea de cercetare a studenților. 65
Obiectivele capitolului 7

Cuprins
7.1 Standarde de integritate specifice activităților de cercetare

7.2 Cadrul legislativ privind cercetarea științifică
7.3 Integritatea în activitatea de cercetare a studenților
8 Plagiatul ca formă de manifestare a lipsei de integritate academică.

Identificarea formelor de plagiat. Consecințe și sancțiuni. 72
8.1 Definirea plagiatului

8.2 De ce plagiază studenții
8,3 Forme de plagiere
8.4 Norme de identificare a plagiatului
8.5 Consecințe și sancțiuni
9 Evitarea situațiilor de fraudă și plagiat prin respectarea proprietății

intelectuale, a dreptului de autor și a celor conexe. Sisteme de citare a
surselor de informare. Stiluri, metode, produse software. 83
9.1 Proprietatea intelectuală și dreptul de autor
9.1.1 Responsabilitate juridică și morală
9.1.2 Încălcarea involuntară sau voluntară a proprietății intelectuale
9.2 Sisteme de citare a surselor de informare.
9.2.1 Sisteme de citare
9.2.2 Instrumente software pentru organizarea citărilor
10 Norme de etică în utilizarea tehnologiilor informaționale și de comunicare

in universități. Comportamentul colectivității academice în mediul virtual.
Utilizarea neadecvată a resurselor. 96
Obiecticvele Capitolului 10 96
10.1 Tehnologia informației și comportamentul etic al comunității academice

10.1.1 Plagiatul digital
10.1.2 Încălcarea dreptului de copyright și furtul de software
10.1.3.Hacking
10.1.4 Utilizarea incorectă a resurselor informatice
10.1.5 Hărțuirea și mesaje anonime
10.1.6.Încălcări ale confidențialității
10.2 Concluzii

Cuprins
11 Anexe – Regulamente specifice privind organizarea și funcționarea

activităților în UTCB.

Introducere
INTRODUCERE
Stimate Cursant,
Încă de la început doresc să îţi urez bine ai venit la studiul cursului intitulat Etică și
integritate academică ! Scopul acestui curs este de a contribui la promovarea unei culturi
de integritate academică în Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB).
Acest curs se adresează în principal tuturor studenților, masteranzilor și doctoranzilor
Universității Tehnice de Construcții București, indiferent de forma de învățământ pe care o
urmează sau de forma de finanțare (la buget, la taxă). Recomandările prezente în cadrul
acestui curs vor fi luate în considerare și de personalului didactic precum şi orce persoană
care desfăşoară activităţi administrative și manageriale în comunitatea academică a
UTCB.
Integritatea academică, onestitatea, adevărul, proprietatea intelectuală și drepturile de
autor sunt valori pe care studenții și întregul mediu universitar trebuie să le adopte și să le
respecte fiind esențiale pentru prestigiul și reputația instituției de învățămînt superior și pentru
desfășurarea unei vieți academice normale.
Sper că acest curs va fi util şi celor care nu desfăşoară activităţi de educaţie dar sunt
interesați în promovarea politicilor de integritate academică atât la nivel instituțional, cât și la
nivelul întregii comunități academice din Româna.
OBIECTIVELE CURSULUI
Fiind un curs introductiv în etica și integritatea academică, obiectivul său central

este acela de a transmite cursanților recomandări și sugestii care să ajute la formarea de
comportamente și atitudini oneste, la dezvoltarea bunelor practici în etica muncii intelectuale
ca parte a întregii activități academice, care include atât procesul de predare, învățare și
evaluare cât și pe cel de cercetare și inovare.
După studierea cursului Etică și integritate academică cursantul va fi capabil:
1)să fie activ într-o discuţie despre diferitele aspecte de bază ale deontologiei
academice; cunoașterea noțiunilor elementare ale integrității academice
(înțelegerea și internalizarea lor);
2) să abordeze mai în detaliu toate normele explicite (legi, norme, regulamente

etc.) sau implicite (cutume, practici) care reglementează conduita academică în
activitățile desfășurate în cadrul programelor de studii ale UTCB;
3) să formuleze şi să argumenteze raportarea normelor de integritate la

activitatea academică desfășurată de către fiecare cursant în cadrul
programelor de studii;
4) să enunţe măsurile de prevenție privind: frauda, plagiatul, auto-plagiatul,

respectarea dreptului de proprietate intelectuală, a dreptului de autor etc. ;

1
Introducere
5) să identifice soluţii în vederea eliminării practicilor neadecvate din mediul

academic, prin manifestarea unui spirit de solidaritate, reactivitate și suport al
integrității academice;
6) să argumenteze în fața factorilor de decizie cu privire la factorii de risc ce pot

apărea în mediul academic: standard scăzut de integritate, nivel redus de
profesionalism, nivel ridicat de corupţie a cadrelor didactice, tendinţa fraudării
probelor de evaluare de către studenţi, practica plagiatului în cercetarea
ştiinţifică etc.
Cum ţi se par aceste obiective ? Sper că ele corespund în mare măsură cu

aşteptările tale despre acest curs. Dacă nu, te rog să mă informezi cu ocazia
primei întâlniri față în față sau în mediul virtual agreat cu tutorele la care ai fost
repartizat.
MODUL ÎN CARE CURSUL ESTE CONCEPUT
Ca orice curs dezvoltat într-un format care facilitează autoinstruirea,

Curs de prezentul curs utilizează în procesul de predare și învățare diferite resurse
autoinstruire de educație on-line sau față în față precum și activități de studiu individual
cu o lucrare coordonate prin teste de autoevaluare incluse în curs. Cursul este destul
de verificare de scurt necesitând în medie 10 ore de studiu individual. Atenţie: timpul
precizat mai sus poate fi mai lung sau mai scurt în funcţie de cunoștinţele
anterioare ale cursantului şi de cantitatea de muncă dedicată subiectului
în studiu, pe care cursantul este dispus să o aloce.
Cursul Etică și integritate academică este divizat în zece unităţi de studiu

(capitole) şi cuprinde o lucrare de verificare care va fi transmisă pentru corectare şi
comentarii profesorului la care aţi fost alocat. Acestă lucrare va fi transmisă după studiul
ultimului capitol al cursului şi este parte integrantă din evaluarea pe continuă a cursanţilor.
În cazul prezentului curs prin Lucrarea de verificare se realizează şi verificarea finală.
Cursul totalizează 14 ore de predare față în față și/sau on-line și 10 ore de studiu
individual, este creditat cu 1 credit ECTS și conform Ordinului Ministrului 3131/2018 face
parte din categoria cursurilor obligatorii din planul de învățământ pentru programele de
studii de masterat și doctorat. Condițiile de absolvire sunt: testarea continuă pe parcursul
semestrului cu o pondere de 30%, lucrarea de verificare finală cu o pondere de 60% și
frecvența la cursuri sau în mediul on-line cu o pondere de 10%. Forma de evaluare este
Verificare și se notează cu calificativele ADMIS / RESPINS.
Cursul este structurat pe 10 unităţi de învăţare (capitole), echilibrate din punct de

vedere al extinderii şi unitare din puncte de vedere conceptual şi tematic. Fiecare unitate
abordează o problemă importantă privind formarea de comportamente și atitudini adecvate
din punct de vedere etic în munca intelectuală a studenților din Universitatea Tehnică de
Construcții București.
Fiecare capitol conţine: obiectivele, structura tematică şi analiza fiecarei probleme,

teste de autoevaluare (TA) care asigură într-o oarecare măsură comunicarea simulată cu
cursantul şi o bibliografie de referinţă. La finalul cursului se află o lucrare de verificare(LV)
şi o bibliografie minimală.

2
Introducere
În cadrul fiecărei unităţii de învăţare, Obiectivele - enunţă competenţele ce urmează a fi

dobândite pe parcursul acesteia.
Conţinutul fiecărei unităţi de învăţare ţine cont de interacţiunea competenţe-

conţinuturi. Textul este structurat astfel încât cantitatea de informaţie nouă pe unitatea de
învăţare să fie raţională, echilibrat distribuită şi asimilabilă în condiţiile unui studiu
individual coordonat. Pentru a realiza aceste deziderate s-a urmărit ca structura
conţinutului capitolelor să fie în concordanţă cu cerinţele unei educaţii active.
Având ca punct de plecare această observaţie s-a urmărit ca predarea şi învăţarea să fie
fragmentate pe activităţi de învăţare, numite sarcini de învăţare.
Testele de autoevaluare reprezintă un exemplu tipic de sarcini de învăţare, însă

ele au un rol foarte specific – acela de a testa dacă obiectivele educaţionale au fost
realizate. Având în vedere lungimea redusă a capitolelor din cadrul prezentului curs,
testele de autoevaluare sunt plasate doar la sfârşitul acestora.
Testele de autoevaluare cuprind problematici de etică și integritate academică care se
regăsesc în regulamentele specifice de funcționare ale UTCB și care sunt transmise
cursanților ca anexe la prezentul curs.
Probele cuprinse în Lucrarea de verificare, transmisă on-line la sfârşitul cursului,

sunt proiectate să cuantifice în mod adecvat nivelul de performanţă atins în formarea
fiecărei competenţe vizate de obiectivele întregului curs.
Pentru a asigura conversaţia didactică simulată la distanţă, lucrarea de verificare va fi
transmisă prin e-mail profesorului care, o va analiza, o va nota, va face comentarii
individualizate şi o va returna cursantului.
MODUL DE ABORDARE AL CURSULUI
Temă de reflecţie
Parcurgând cuprinsul cursului identificaţi capitolele ca unităţi de învăţare și

încercați să le asociați cu competenţele specifice ce urmează a fi achiziţionate
după studiul acestora descrise în fișa disciplinei. Consideraţi că aceste
competenţe acoperă în mare măsură Obiectivele Cursului (vezi pagina 1).
La prima întâlnire faţă în faţă discutaţi cu profesorul despre modul de definire al

Obiectivelor Unităţilor de învăţare în raport cu competențele și atitudinile
declarate ale cursului.
Daca din curiozitate aţi răsfoit primul capitol al cursului sunt sigur ca aţi remarcat
faptul că acesta are o structură şi mod de aşezare în pagină diferită de modul de
organizare a unor cursuri universitare tradiţionale. Conceptul care stă la baza acestei
abordări, specifică cursurilor destinate autoinstruirii, este studiul individual activ, completat
cu un dialog la distanţă cu profesorul, dialog mediat de mijloace de comunicare
bidirecţionale (e-mail, platforme e-Learning, rețele de socializare, mesageria SMS etc.).
Atenţie – Utilizează mijloacele de comunicare on-line cu profesorul !!! Ele au

rolul de a te ajuta la învăţare.

3
Introducere
Conţinuturile sunt întrerupte din loc în loc de diferite sarcini de lucru. Sarcinile de
lucru sunt cuprinse în chenar şi sunt anunţate prin titluri specifice şi prin imagini sugestive.
Prin sarcinile de lucru se încearcă a se realiza o interacțiune între studiul conținutului
cursului și cel al resurselor de învățare auxiliare pe care cursantul este îndrumat să le
analizeze precum și consolidarea noțiunilor învățate.
Exemplu de sarcină de lucru:
Test de autoevaluare No. 1

Indentifică sarcinile de lucru formulate anterior. Ce rol crezi că au în
această parte introductivă?
Spaţiul liber de mai jos este un indicator al dimensiunii pentru un răspuns
adecvat.
Spaţiu
pentru
răspuns
Răspunsul va fi comentat cu profesorul la prima întâlnire față în fața.
Este util să răspunzi cu consecvenţă la întrebările formulate în sarcinile de lucru,

imediat după ce ai parcurs conţinuturile tematice. În acest fel, îţi este mult mai uşor să
sintetizezi materia parcursă şi să te pregătişti pentru a răspunde la alte sarcini de lucru, la
lucrările de verificare notate de profesor, precum şi la evaluarea finală.
Răspunsurile la unele dintre aceste sarcini de lucru se găsesc la sfârşitul cursului

respectiv, în secţiunea Răspunsuri şi comentarii la teste de autoevaluare şi sunt asociate
unui simbol grafic.
Dacă aveţi neclarităţi în legătură cu sarcinile de lucru propuse, cursantul

Evaluare poate contacta profesorul la care a fost arondat prin unul dintre mijloacele de
continuă comunicare bidirecționale on-line stabilite cu acesta. Pentru a identifica mai
şi finală uşor răspunsurile sau indicațiile, am numerotat sarcinile de lucru cu numere
succesive.
Evaluarea continuă este o modalitate de apreciere a activităţii cursantului, pe

parcursul întregului semestru. Evaluarea continuă va fi făcută în principal pe
baza dialogului dintre profesor şi cursant prin e-mail cât şi prin Lucrarea de
verificare – notată de tutore.
Pentru fiecare item de evaluare, în lucrare sunt precizate modul în care
trebuie formulat răspunsul şi baremul de notare. Lucrările de evaluare,
rezolvate individual, vor fi transmise tutorelui în modul şi la datele anunţate la
începutul semestrului.
Evaluarea finală va ţine seamă de întreaga activitate desfăşurată de cursant
pe parcurs prin participarea activă la dialogul la distanţă iniţiat de profesor şi
de răspunsurile oferite în Lucrarea de verificare.
Studiu individual
Ajungâd la acest moment vă recomand să vă rezervaţi aproximativ o oră pentru a

parcurge resursele auxiliare anexate prezentul curs şi să vă faceţi o imagine
globală asupra modului în care este abordată problema integrității academice prin
regulamentele proprii ale UTCB.
4
Organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ superior
Capitolul 1
ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA SISTEMULUI NAȚIONAL DE

ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR (LICENȚĂ, MASTERAT, DOCTORAT,
STUDII POSTUNIVERSITARE). LEGISLAȚIE ÎN VIGOARE. CONSILII
CONSULTATIVE.
Cuprins Pagina
Obiecticvele capitolului 1 5
1.1 Sistemul național de învățământ 6
1.2 Studii universitare de licență 7
1.3 Studii universitare de masterat 8
1.4 Studii universitare de doctorat 9
1.5 Procesul de la Bologna și Spațiul european al învățământului superior 10
1.6 Structura ofertei Sistemului Național de Învățământ Superior 12
1.7 Consilii consultative MEN pentru învățământ superior 14
OBIECTIVELE Capitolului 1
După studiul Capitolului 1, vei fi capabil să demonstrezi că ai dobândit suficiente cunoştinţe

pentru:
• a argumenta consecințele procesului Bologna și avantajele dezvoltării spațiului

european al învățământului superior;
• a identifica modurile de organizare și funcționare a celor trei cicluri universitare;
• a argumenta cele mai potrivite soluţii pentru simplificarea recunoașterii competențelor și

calificărilor în Europa
Etică și integritate academică 5

1.1 Sistemul național de învățământ
Sistemul naţional de învăţământ este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor de

învăţământ de stat şi private de diverse tipuri, niveluri şi forme de organizare a activităţii de
instruire şi educare. Sistemul naţional de învăţământ este structurat în niveluri educaţionale,
astfel încât să fie asigurată coerenţa instrucţiei şi educaţiei conform particularităţilor de vârstă
şi individuale ale elevilor şi studenţilor.
Sistemul național de învățământ cuprinde următoarele niveluri1:
1. Educația timpurie (0—6 ani), formată din:

• nivelul antepreșcolar (0—3 ani)
• învățământul preșcolar (3—6 ani), care cuprinde:
o grupa mică
o grupa mijlocie
o grupa mare.
2. Învățământul primar (ISCED 1) cuprinde:

• clasa pregătitoare
• clasele I—IV. Trecerea de la învăţământul primar la cel secundar inferior (gimnaziu)
este condiţionată numai de promovarea învăţământului primar.
3. Învățământul secundar inferior (ISCED 2) sau gimnazial cuprinde clasele V—VIII.

Accesul la nivelul superior se realizează prin examen de evaluare națională și de repartizare
în unități de învățământ secundar superior.
4. Învățământul secundar superior (ISCED 3) poate fi:

• învăţământ liceal, care cuprinde clasele de liceu IX—XII/XIII, cu următoarele filiere:
o teoretică
o vocațională
o tehnologică, sau
• învăţământ profesional cu durata de 3 ani. Absolvenţii învăţământului profesional care
promovează examenul de certificare a calificării profesionale pot urma cursurile
învăţământului liceal.
•
Învățământul profesional și tehnic este format din:
• învățământ profesional
• învățământ tehnic
• învățământ postliceal.
5. Învățământul terțiar nonuniversitar (ISCED 4) cuprinde învățământul postliceal.

Învăţământul preşcolar, primar, secundar şi postsecundar non-terţiar formează învăţământul
preuniversitar. Învăţământul preuniversitar este subordonat Ministerului Educaţiei Naționale
prin inspectoratele şcolare judeţene.
1EURYDICE https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-
education-system-and-its-structure-64_ro, accesat 26,08,2108

6. Învățământul superior (ISCED 5-8)
Învățământul superior (ISCED 5-8), este organizat în universități, academii de studii, institute,
școli de studii superioare, denumite instituții de învățământ superior sau universități, autorizate
provizorii sau acreditate.
Pot să se înscrie în învățământul superior absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat.

Condițiile de admitere sunt diferite de la o instituție la alta.
Structura învățământului superior reflectă principiile procesului Bologna și cuprinde:

• studii de licență – Ciclul I
• studii de masterat – Ciclul II
• studii de doctorat – Ciclul III.
Învăţământul superior este coordonat de Ministerului Educaţiei Naționale cu respectarea

principiilor autonomiei universitare.
Învăţământul superior se organizează prin:
• universităţi
• instituţii
• academii de studii
• şcoli de studii postuniversitare.
Instituţiile de învăţământ superior includ în mod obişnuit:

• facultăţi
• colegii universitare
• departamente
• catedre
• unităţi de cercetare şi micro-producţie
Misiunea învăţământului superior este:

• de educaţie şi cercetare, sau
• numai de educaţie.
Înfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior se poate face numai prin legi dedicate, conform
procedurilor de acreditare a învăţământului superior şi recunoaşterea diplomelor.
Admiterea in invatamantul superior de stat si particular, pentru fiecare ciclu de studii, se

organizeaza pe baza metodologiilor proprii de admitere stabilite de fiecare universitate, cu
respectarea prevederilor legislatiei in vigoare, conform criteriilor generale stabilite de
Ministerul Educaţiei Naționale.
Numai absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat pot fi admişi în învăţământul superior.
Specializările şi nomenclatorul specializărilor sunt stabilite de Ministerul Educaţiei Naționale în

colaborare cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi în urma consultării Agenției
Romane de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), a instituţiilor de
învăţământ, precum şi a altor actori interesaţi.
La nivelul învăţământului superior caracterul deschis este asigurat prin Carta Universitară.
1.2 Studii universitare de licență2
2 https://www.edu.ro/studii-licenta, accesat 26.08.2018

Programele de studii universitare de licență reprezintă ciclul I de studii universitare și corespund
unui număr de minimum 180 şi maximum 240 de credite de studii transferabile, conform
ECTS/SECT, şi se finalizează prin nivelul 6 din EQF/CEC şi din Cadrul Naţional al Calificărilor
(vezi și www.anc.edu.ro).
Structura instituțiilor de învățământ superior, oferta educațională, precum și capacitatea maximă
de școlarizare se regăsesc în hotărâri ale Guvernului, elaborate anual de către Ministerul
Educației Naționale.
Programele de studii universitare de licenţă se pot organiza la formele de învăţământ cu frecvenţă,
cu frecvenţă redusă şi la distanţă.
La învăţământul cu frecvenţă durata specifică a studiilor universitare de licenţă este, după caz, de
3 - 4 ani şi corespunde unui număr de minimum 60 de credite de studii transferabile pentru un an
de studii. Durata studiilor de licenţă pentru învăţământul universitar din domeniile ştiinţe
inginereşti, ştiinţe juridice şi teologie pastorală este de 4 ani.
Fac excepţie programele de studii de licenţă din domeniile reglementate la nivelul Uniunii
Europene, care se pot organiza doar la forma de învăţământ cu frecvenţă, într-un program de
studii universitare oferite comasat (ciclul I și II), unitar, cu o durată cuprinsă între 5 şi 6 ani,
diplomele obţinute fiind echivalente diplomei de master.
Studiile universitare de licenţă la forma de învăţământ cu frecvenţă se organizează în regim de
finanţare de la bugetul de stat sau în regim cu taxă.
Admiterea. Pot participa la admiterea în ciclul I de studii universitare absolvenţii de liceu cu
diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă.
Finalizarea. Programele de studii universitare de licenţă se finalizează cu examen de licenţă
pentru ciclul de studii universitare de licenţă sau examen de diplomă pentru învăţământul
universitar de licenţă din domeniul ştiinţelor inginereşti.
1.3 Studii universitare de masterat3
Programele de studii universitare de master reprezintă al II-lea ciclu de studii universitare şi

corespund unui număr minim de credite de studii transferabile, cuprins între 60 şi 120 şi se
finalizează prin nivelul 7 din EQF/CEC şi din Cadrul Naţional al Calificărilor. Vezi
și www.anc.edu.ro.
Programele de studii universitare de master se pot organiza la formele de învăţământ cu frecvenţă
şi cu frecvenţă redusă.
Programele de studii universitare de master ale instituțiilor de învățământ superior, oferta
educațională, precum și capacitatea maximă de școlarizare se regăsesc în hotărâri ale
Guvernului, elaborate anual de către Ministerul Educației Naționale.
Pentru profesii reglementate prin norme, recomandări sau bune practici europene, ciclul I şi
ciclul II de studii universitare pot fi oferite comasat, într-un program unitar de studii universitare cu
o durată cuprinsă între 5 şi 6 ani, la învăţământul cu frecvenţă, diplomele obţinute fiind
echivalente diplomei demaster.
Durata studiilor de master este de 1 - 2 ani.
Studiile universitare de master se organizează în regim de finanţare de la bugetul de stat sau în
regim cu taxă.
3 https://www.edu.ro/studii-masterat, accesat 26.08.2018

Admiterea. Pot candida la programe de studii universitare de master absolvenţii cu diplomă de
licenţă sau echivalentă.
Pentru detalii privind admiterea puteți consulta Metodologia-cadru privind organizarea admiterii
aprobată prin ordin de ministru din secțiunea cadru normativ.
Finalizarea. Programele de studii universitare de master se finalizează prin susţinerea lucrării de
disertaţie.
Pentru detalii privind finalizarea studiilor universitare de master puteți consulta Metodologia-cadru
de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie aprobată prin ordin de
ministru din secțiunea cadru normativ.
Durata totală cumulată a ciclului de studii universitare de licenţă şi de master corespunde obţinerii
a cel puţin 300 de credite de studii transferabile.
1.4 Studii universitare de doctorat4
Studiile universitare de doctorat reprezintă al III-lea ciclu de studii universitare şi permit

dobândirea unei calificări de nivelul 8 din EQF/CEC şi din Cadrul Naţional al Calificărilor.
Acestea se desfăşoară pe baza Codului studiilor universitare de doctorat, aprobat prin HG nr.
681/2011 cu modificările și completările ulterioare.
Programele de studii universitare de doctorat se pot organiza la forma de învăţământ cu frecvenţă
şi cu frecvenţă redusă.
Durata programului de studii universitare de doctorat este, de regulă, de 3 ani. În situaţii speciale,
durata programului de studii universitare de doctorat poate fi prelungită cu 1 - 2 ani, cu aprobarea
senatului universitar, la propunerea conducătorului de doctorat şi în limita fondurilor
disponibile.Durata acestor studii se prelungeşte, în consecinţă, cu perioadele cumulate ale
întreruperilor aprobate.
Studiile universitare de doctorat se organizează cu finanţare de la bugetul de stat, în regim cu taxă
sau din alte surse legal constituite. Finanţarea studiilor de doctorat poate fi realizată şi de
persoane juridice de drept privat sau de institute de cercetare-dezvoltare, pe baza unui contract.
Admiterea. Au dreptul să participe la concursul de admitere la studii universitare de doctorat
numai absolvenţii cu diplomă de master sau echivalenta acesteia.
Pentru admiterea puteți consulta Metodologia-cadru privind organizarea admiterii a fost aprobată
prin ordin de ministru din secțiunea "Acte normative" pe pagiana www.edu.ro
Curriculumul de pregătire şi programul de cercetare sunt stabilite de conducătorul de doctorat şi
de şcoala doctorală.
Finalizarea. Programele de studii universitare de doctorat se finalizează prin susţinerea publică în
faţa comisiei de doctorat a tezelor de doctorat.Dacă studentul-doctorand a îndeplinit toate
cerinţele prevăzute în programul de cercetare ştiinţifică şi aprecierile asupra tezei de doctorat
permit atribuirea calificativului "Excelent", "Foarte bine", "Bine" sau "Satisfăcător" comisia de
doctorat propune acordarea titlului de doctor, propunere care se înaintează CNATDCU, spre
validare.CNATDCU, în urma evaluării dosarului, propune ministrului educaţiei naționale și
cercetării științifice acordarea sau neacordarea titlului de doctor. După validarea tezei de
doctorat se atribuie titlul de doctor prin ordin al ministrului educaţiei naționale și cercetării
științifice.
4 https://www.edu.ro/studii-doctorat, accesat 26.08.2018

1.5 Procesul de la Bologna și Spațiul european al învățământului superior5
Procesul de la Bologna este rezultatul unui efort colectiv al autorităților publice, universităților,
cadrelor didactice și studenților, precum și al angajatorilor, organismelor de asigurare a
calității, organizațiilor internaționale și instituțiilor, inclusiv Comisia Europeană.
Principalele obiective sunt:
a. introducerea unui sistem de trei cicluri (licență/master/doctorat)

b. o mai bună asigurare a calității și
c. facilitarea recunoașterii calificărilor și a perioadelor de studii.
1.5.1 Motivație
Diferențele mari dintre sistemele de învățământ și formare din Europa îi

împiedică pe europeni să se folosească ușor de calificările obținute într-o țară
pentru a se angaja sau a se forma în alta. O compatibilitate sporită între
sistemele de învățământ favorizează mobilitatea studenților și a persoanelor aflate în căutarea
unui loc de muncă.
În același timp, reformele de la Bologna ajută universitățile și colegiile europene să devină mai
competitive și mai atractive pentru restul lumii. Procesul de la Bologna sprijină, de asemenea,
modernizarea sistemelor de educație și formare, garantând că acestea răspund nevoilor unei
piețe a forței de muncă în schimbare. Este un aspect important, deoarece numărul locurilor de
muncă necesitând înaltă calificare este în creștere, la fel ca și cererea de spirit inovator și
antreprenorial
1.5.2 Recunoașterea competențelor și calificărilor
Când pleacă să lucreze sau să își continue studiile în altă localitate din țara de origine sau în
străinătate, studenții și lucrătorii ar trebui să poată obține rapid și ușor recunoașterea
competențelor și a calificărilor de care dispun. Este un lucru esențial pentru îmbunătățirea
nivelului de calificare și creșterea capacității de inserție profesională.
Uniunea Europeană a creat mai multe instrumente pentru a susține transparența și

recunoașterea cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor, astfel încât cetățenii să poată
studia și lucra mai ușor în orice țară din UE.
Comisia Europeană a lansat o serie de inițiative în vederea asigurării unei mai mari
transparențe și pentru simplificarea recunoașterii competențelor și calificărilor în Europa.
5http://ec.europa.eu/education/policy/higher-education/bologna-process_ro,accesat
26.08.2018

Printre acestea se numără:
• cadrul european al calificărilor (CEC) - permite compararea sistemelor de calificări și

a cadrelor naționale, precum și a nivelurilor acestora, calificările obținute în diferite țări
și sisteme din Europa devenind astfel mai ușor de înțeles;
• validarea învățării nonformale și informale - un mod de a recunoaște toate

cunoștințele, aptitudinile și competențele unei persoane, indiferent dacă aceasta le-a
dobândit în cadrul sau în afara sistemului clasic de învățământ;
• Europass - un set de cinci documente standardizate și un pașaport al competențelor

disponibile gratuit în 26 limbi, destinate să le permită utilizatorilor să își prezinte
competențele, calificările și experiența în toată Europa;
• sisteme de credite: ECTS pentru învățământul superior și ECVET pentru educație și

formare profesională;
• modalități de asigurare a calității pentru învățământul superior și pentru sectorul

educației și formării profesionale .
1.5.3 Calitatea și relevanța învățământului superior
Un învățământ superior relevant și de calitate le permite studenților să dobândească

aptitudinile, cunoștințele și competențele transferabile de care au nevoie pentru a reuși după
absolvire, într-un mediu educațional de nivel înalt, care recunoaște și susține metodele
performante de predare.
Garantarea calității inspiră încredere. Fiecare instituție de învățământ superior ar trebui să

dispună de sisteme interne stricte de asigurare a calității, evaluate de agenții specializate. În
Romania agenția specializată este Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul
Superior (ARACIS).
Comisia Europeană oferă sprijin statelor membre și instituțiilor de învățământ superior din UE
pentru modernizarea programelor de învățământ, astfel încât absolvenții să dispună de un
înalt grad de competență și de aptitudini căutate și transferabile, care să le permită să se
adapteze la evoluția rapidă a pieței forței de muncă.
Pentru îmbunătățirea calității și a relevanței și pentru creșterea numărului de studenți, este

nevoie de metode și abordări flexibile și inovatoare. Planul de acțiune se articulează în jurul a
trei priorități oferite de educație în era digitală:
Prioritatea 1: o mai bună utilizare a tehnologiilor digitale în procesul de predare și învățare
Prioritatea 2: dezvoltarea competențelor și aptitudinilor digitale
Prioritatea 3: îmbunătățirea educației cu ajutorul unei analize mai bune a datelor și al unei
viziuni prospective
Motivație: Se constată o nevoie urgentă de a stimula competențele digitale în Europa și

de a îmbunătăți adoptarea de tehnologii în educație

✓ 37 % din forța de muncă din UE dispune de un nivel scăzut de competențe digitale sau
nu are cunoștințe în domeniu.
✓ Mai puțin de jumătate dintre copii învață în școli care sunt foarte bine echipate digital.
✓ Numai 20-25 % dintre aceștia au profesori care stăpânesc utilizarea tehnologiei în sala
de clasă.
✓ 18 % din școlile primare și secundare din UE nu erau conectate la internet în bandă
largă.
1.6 Structura ofertei Sistemului Național de Învățământ Superior

(SNIS) în anul universitar 2016/20176
Prin ofertă universitară, ne referim în sens larg la structura instituțiilor de învățământ superior
așa cum este prezentată anual în Hotărârile de Guvern Anexa 1 – Nomenclatorul domeniilor
și al specializărilor/programelor de studii universitare și Anexa 2- Structura instituțiilor de
învățământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licență și
specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, locațiile
geografice de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program
de studii universitare, formă de învățământ și limbă de predare, precum și numărul maxim de
studenți care pot fi școlarizați.
Potrivit HG nr. 376/2016 și HG nr. 654/20162, oferta Sistemului Național de Învățământ

Superior (SNIS) este structurată pe 6 domenii fundamentale, în care există 36 de ramuri de
știință, care formează 85 de domenii de licență, unde se regăsesc 368 de specializări

În anul universitar 2016-2017, cele 368 de specializări au generat 2640 de programe de studii
de licență, în care numărul maxim de studenți care pot și școlarizați în anul I este de 210.588
locuri, din care în cele 65 de programe de licență cu predare într-o limbă de circulație
internațională (engleză, franceză sau germană) pot fi înscriși maximum 11.220 studenți.
În anul universitar 2016/2017, în România au funcționat 55 universităţi publice (de stat) și 47

universităţi private (particulare) acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, 516
facultăţi (dintre care 367 în cadrul universităţilor finanţate de la bugetul de stat), numărul
studenților înmatriculați în cadrul acestora fiind de 531.586 studenți (dintre care 445.064 au
fost înregistraţi, la ciclurile de licență, master și doctorat, în cadrul facultăților din universitățile
de stat finanțate din bugetul MEN).
Oferta universitara (numărul maxim de studenți care pot fi înmatriculați în anul I) la ciclul de
licență se prezintă în figura de mai jos:
În anul universitar 2016/2017, oferta de școlarizare /capacitatea de școlarizare a Sistemului

Național de Învățământ Superior a fost de 210588 locuri, din care aproximativ 92.202 locuri la
Științele sociale, urmate la mare distanță de Științele inginerești de 55.883 locuri.
Specializările din domeniul fundamental Științe Biologice și biomedicale cumulează 15.850
locuri.
Structura ofertei de educație pentru ciclul de licență la nivelul întregului Sistem Național de
Învățământ Superior pe domenii fundamentale este prezentată țn figura de mai jos.
6http://www.aracis.ro/fileadmin/ARACIS/Publicatii_Aracis/2017/Prezentare/Oferta_sistemului_
de_invatamant_superior_romanesc.pdf, accesat 26.08,2918

1.7 Consilii consultative MEN pentru învățământ superior
Un rol important în asigurarea suportului administrativ şi logistic al MEN îl au următoarele

consilii consultative:
1. Consiliul Naţional pentru Finanțarea Învăţământul Superior (CNFIS)7;

2. Consiliul Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior (CNSPIS)8;
3. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare
(CNATDCU)9;
4. Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU)10.
1.7.1 Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior

(CNFIS)
CNFIS în calitatea sa de organism consultativ la nivel național al Ministerului Educației

Naționale, dezvoltă principii și metode de distribuire a fondurilor publice către universitățile de
stat din România. Prin activitatea sa, CNFIS promovează creșterea continuă a calității în
sistemul de învățământ superior din România, asigurând pentru toți cetățenii egalitatea
șanselor de pregătire în învățământul superior.
7 http://www.cnfis.ro
8 http://www.cnspis.ro
9 http://www.cnatdcu.ro/
10 http://www.cemu.ro/

Rolul Consiliului este de a formula propuneri Ministrului Educației Naționale privind necesitățile
viitoare de finanțare a învățământului superior, precum și distribuția anuală a fondurilor
bugetare pe instituții de învățământ superior de stat din România. Astfel, CNFIS propune
anual metodologia de repartizare pe universități a alocațiilor bugetare destinate finanțării
instituționale.
1.7.2 Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi

Certificatelor Universitare (CNATDCU)
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU)

este un organism consultativ la nivel naţional, care îsi desfăşoară activitatea in conformitate cu
prevederile Legii educaţiei naţionale nr.1/2011.
Activitatea CNATDCU este asistată din punct de vedere tehnic de către un secretariat
asigurat de compartimente de specialitate din MEN cu atribuții în analiza sesizărilor împotriva
nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența
plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat.
1.7.3 Consiliul Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului

Superior (CNSPIS)
Consiliul Național de Statistică și Prognoză a Învațământului Superior, denumit în continuare

CNSPIS , este un organism consultativ de nivel național, fără personalitate juridică, care își
desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu
modificările și completările ulterioare.
CNSPIS are ca atribuții principale elaborarea și actualizarea permanentă a indicatorilor de

monitorizare a învățământului superior și prognoza evoluției acestuia, în raport cu dinamica
pieței muncii.
Pentru realizarea activitaților sale Consiliul Național de Statistică și Prognoză a Învățământului

Superior a constituit, începand cu anul 2017, 8 grupuri de lucru permanente denumite Comisii
permanente ale CNSPIS.
1.7.4 Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU)
Potrivit Legii Educației Naționale nr. 1/2011, Consiliul de Etică și Management Universitar este
un organism consultativ al Ministerului Educaţiei Naţionale, fără personalitate juridică, a cărui
misiune este dezvoltarea culturii eticii şi integrităţii în universităţile din România.
În acest sens, consiliul va determina și sprijini universitățile să pună în practică, în mod

organizat, transparent și efficient, politicile de etică și integritate universitară, în conformitate
cu prevederile legislației în domeniu.

Testul de autoevaluare Nr. 1 – Răspundeți la întrebările de mai jos și
discutați răspunsurile cu profesorul la prima întâlnire programată.
1. Învățământul preuniversitar ca parte a sistemului național de educație este structurat

pe patru niveluri. Menționați care sunt acestea.
2. În Clasificarea Standard Internațională a Educației (ISCED) învățăvântului superior îi

corespund nivelurile 5-8, care sunt înscrise în suplimentul la diploma. Ce nivel de
clasificare corespunde învățămîntului superior de scurtă durată? Dar studiilor de
masterat?
3. La pagina 14.3 din documentul anexat cursului - Organizarea programelor de studii în

sistemul de credite transferabile aprobat de Seanatul UTCB se menționează condițiile de
obținere a creditelor aferente unei discipline. Care sunt aceste condiționări?
4.La pagina 14.10 din - Organizarea programelor de studii în sistemul de credite

transferabile aprobat de Seanatul UTCB se prezintă metodologia de calcul a creditelor
aferente unei discipline. Care este numărul de ore de activități didactice și studiu
individual aferent unui credit ECTS?
5. În anexa 2 la Regulamentul de organizare și funcționare al UTCB, anexat prezentului

curs, se prezintă organigrama UTCB. Identificați facultățile și școlile doctorale care
funcționează în UTCB.
Bibliografia Capitolului 1.
Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare le poţi găsi la pagina 70
1. LEGE Nr. 1/2011 din 5 ianuarie 2011. Legea educaţiei naţionale.
https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2017/legislatie%20MEN/Le
gea%20nr.%201_2011_actualizata2018.pdf
2. ISCED F 2011.
http://www.anc.edu.ro/uploads/images/Legislatie/ISCED_2011_UNESCO_RO_final.pdf

Asigurarea calității în învățământul superior
Capitolul 2
ASIGURAREA CALITĂȚII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR.

CADRUL NAȚIONAL AL CALIFICĂRILOR.
RECUNOAȘTEREA DIPLOMELOR ȘI A CALIFICĂRILOR.
ETICA ȘI INTEGRITATEA EVALUĂRII UNIVERSITĂȚILOR
Cuprins Pagina
Obiectivele capitolului 2 17
2.1 Necesitatea şi importanţa calităţii în învăţământul superior 18
2.2 Cadrul european/național al calificărilor 23
2.3 Recunoașterea diplomelor și a calificărilor 26
2.4 Etica și integritatea evaluării externe a universităților 28

2.5

pentru:
• a propune şi argumena un concept unitar privind aigurarea calității în învățământul

superior la nivel european și național;
• a identifica avantajele existenței unei baze de date privind Cadrul Național al

Calificărilor în corelație cu cel la nivel European și recunoașterea calificărilor;
• a defini cele mai potrivite soluţii pentru implementarea criteriilor de referință în domeniul
educației până în 2020 și simplificarea recunoașterii competențelor și calificărilor la
nivel European.

2.1 Necesitatea şi importanţa calităţii în învăţământul superior
Un învățământ superior relevant și de calitate le permite studenților să dobândească

aptitudinile, cunoștințele și competențele transferabile de care au nevoie pentru a reuși după
absolvire, într-un mediu educațional de nivel înalt, care recunoaște și susține metodele
performante de predare.
Garantarea calității inspiră încredere.
2.1.1 Contextul European
Componenta educaţională nu face excepţie de la nevoia de calitate, în special

învăţământul universitar, deoarece, pregǎtirea generaţiilor succesive de specialiști, pentru
pentru a face faţǎ solicitǎrilor multiple ale societǎţii actuale, depinde în mare mǎsurǎ de
calitatea ofertei educționale şi a prestaţiei din mediul educaţional universitar.
Doar calitatea serviciilor oferite de universităţi şi a produselor lor educaţionale, precum şi
preocuparea continuă pentru îmbunătăţirea calităţii, va asigura succesul pe piaţă al
universităţilor şi le va perpetua existenţa.
Calitatea se impune cu atât mai mult în învăţământul superior, cu cât, în ultimele

decenii, în contextul social, politic şi economic al procesului de globalizare şi al extinderii
Uniunii Europene, au avut loc schimbări relevante, care s-au manifestat şi se manifestă în
continuare, printr-o serie de factori care o proclamă imperios, şi anume:
✓ diversificarea universităţilor naţionale;

✓ informatizarea procesului de predare, învățare, evaluare;
✓ apariţia universităţilor virtuale şi transnaţionale;
✓ masificarea învăţământului universitar;
✓ pierderea de către universităţi a monopolului asupra producerii, livrării cunoaşterii şi
formării specializate;
✓ internaţionalizarea pieţei muncii, a mobilităţii studenţilor şi a cadrelor didactice;
✓ creşterea competitivităţii pentru ocuparea unui loc de muncă bine remunerat, care
oferă şanse de dezvoltare personală;
✓ caracterul continuu al învăţării umane, în condiţiile unei lumi în permanentă
schimbare;
✓ democratizarea învăţământului la nivel de sistem (descentralizarea, autonomia
universitară etc.) şi la nivel de proces (autonomia cadrelor didactice, posibilitatea
existenţei unor trasee individuale de parcurgere a programelor de formare de către
studenţi);
✓ umanizarea învăţământului, centrarea pe student, asigurarea dezvoltării libere a
personalităţii acestuia etc.

Toţi aceşti factori, obligă instituțiile de învățământ superior să funcţioneze conform legilor
pieţei libere, a cererii şi a ofertei, a eficienţei economice, transformând-o într-o instituţie
ofertantă de servicii pentru societate, aflată în competiţie cu alţi furnizori de servicii
educaţionale şi de cunoştinţe pentru obţinerea resurselor financiare şi umane necesare unei
funcţionări optime. Iar pe o astfel de piaţă liberă, într-o instituţie ofertantă de servicii pentru
societate, calitatea serviciilor educaționale este o condiţie obligatorie.
În acest context, o dată cu reforma educaţională a învăţământului superior la nivel

european, iniţiată în 1999 şi denumită Procesul Bologna, care și-a propus crearea până în
anul 2010 a Spaţiului European al Învăţământului Superior (EHEA), preocupările legate de
dezvoltarea şi asigurarea calităţii în învăţământul superior, constituie un aspect prioritar al
politicilor europene în acest domeniu.
După un deceniu de la declanșarea Procesului Bologna (în 1993), cu ocazia reuniunii de

la Berlin din 2003, miniștrii Educației din statele membre ale UE au invitat ENQA (Asociația
Europeană pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior) ca în colaborare cu EUA
(Asociația Universităților Europene), EURASHE (Asociația Europeană a Instituţiilor din
Învățământul superior) și ESU (Uniunea Studenților din Europa să dezvolte un set agreat de
standarde, proceduri și linii directoare pentru asigurarea calității și să exploreze noi
modalități de asigurare a unui sistem individual de evaluare, adecvat pentru asigurarea
calității și/ sau agenții de acreditare sau organisme și să prezinte un raport adecvat către
Bologna Follow-up Group-ul miniștrilor în 2005. Miniștrii Educației din statele membre ale
UE au cerut, de asemenea, ca ENQA să ia în considerare expertiza altor asociații și rețele
de asigurare a calității.
În consecință, ENQA a publicat un document de referință de bază intitulat “ESG –

Standarde și Linii directoare pentru Asigurarea Calității în Spațiul european al
învățământului superior” – a cărei primă ediție a fost adoptată oficial de către reuniunea din
2005, la Bergen, a miniștrilor Educației din statele membre ale UE.
Acest document a fost considerat ca fiind “un puternic factor de schimbare în ceea ce
privește asigurarea calității” în învățământul superior, scopul declarant al ESG este “de-a
oferi o sursă de asistență și îndrumare atât instituțiilor de învățământ superior (pentru a-și
dezvolta propriile sisteme de asigurare internă a calității) cât și agențiilor implicate în
asigurarea externă a calității educației, precum și de-a contribui la realizarea unui cadru
comun de referință, utilizabil de aceste instituții și agenții, deopotrivă”. Nu a existat nici o
intenție ca ESG să impună anumite practici sau să fie interpretate ca fiind obligatorii sau de
nemodificat.
După anul 2005, acest referențial european de bază a fost tradus în mai multe limbi,
revizuit (a doua sa ediție, revizuită, a ESG fiind publicată în 2015), fiind adoptat oficial în
cele 47 de state membre ale UE.

2.1.2 Contextul național
În învăţământul universitar românesc au apărut şi sau dezvoltat, după 1989, o serie de

evenimente care au dus la scăderea calităţii învăţământului superior, scăderea credibilităţii
actului educaţional în rândurile populaţiei şcolare şi scăderea competitivităţii învăţământului
universitar. Ne referim aici la:
✓ masificarea învăţământului universitar;

✓ proliferarea numerică a instituţiilor de învăţământ superior de stat şi private, precum
şi a numărului de specializări; apariţia şi menţinerea unor specializări necerute pe
piaţa muncii; subfinanţarea cronică a învăţământului;
✓ dispersarea resurselor umane, materiale şi financiare într-un număr exagerat de
mare de instituţii, facultăţi programe de studii şi specializări, într-o reţea
supradimensionată şi dezechilibrată teritorial;
✓ erodarea continuă a statutului cadrului didactic;
✓ liberalizarea învăţământului fără asigurarea unui marketing adecvat;
✓ neadecvarea învăţământului în raport cu o societate bazată pe economie de piaţă;
✓ pluralism politic;
✓ probleme de compatibilizare cu reperele europene.
În România, implementarea procesului de asigurare a calității în educație, în

conformitate cu ESG, a început în anul 2005 și în perspectiva aderării României la UE/ CE,
în 2007, într-un ritm accelerat, prin dezvoltarea și crearea unui cadru legal și de
reglementare cuprinzător, menit să ofere educație de calitate atât la nivel preuniversitar cât
și la nivelul învățământului superior. Acest cadru include Legea nr. 87/2006 (privind
aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului, OUG nr.75/2005) privind asigurarea calității
în educație, precum și multe reglementări noi, atât guvernamentale (Hotărâri ale Guvernului
– HG și Ordine ale Ministrului – OM, etc.) cât și tehnice ale agenției de evaluare (metodologii,
standarde, proceduri de evaluare/ autorizare/ criterii de autorizare/ acreditare, tehnici/ grile
etc.).
În acest mod, a fost stabilit în România un cadru instituțional dedicat exclusiv asigurării
calității în educație, incluzând două noi agenții având ca scop de a gestiona asigurarea
calității în educație în cadrul celor două sub-sisteme educaționale existente la nivel național:
sub-sistemul învățământului preuniversitar (prin ARACIP – Agenția română de Asigurare a
calităţii în învăţământul preuniversitar) și în învățământul superior (prin intermediul ARACIS
– Agenția română de Asigurare a calităţii în învățământul superior).

Misiunea ARACIS este de a realiza evaluarea externă a calităţii educaţiei oferite

de instituţiile de învăţământ superior şi de alte organizaţii furnizoare de programe de studiu
iniţial şi de formare continuă specifice învăţământului superior, care operează în România,
cu scopul de:
✓ a atesta capacitatea organizaţiilor furnizoare de educaţie de a satisface aşteptările
beneficiarilor şi standardele de calitate;
✓ a contribui la dezvoltarea unei culturi instituţionale a calităţii în învăţământul superior;
✓ a asigura protecţia beneficiarilor direcţi şi indirecţi de programe de studiu de nivelul
învăţământului superior prin producerea şi diseminarea de informaţii sistematice,
coerente şi credibile, public accesibile despre calitatea educaţiei;
✓ a propune Ministerului Educaţiei Naționale strategii şi politici de permanentă
ameliorare a calităţii învăţământului superior, în strânsă corelare cu învăţământul
preuniversitar
Asigurarea calităţii înseamnă crearea încrederii, în rândul publicului, că sistemele

naţionale de învăţământ superior răspund aşteptărilor, fac ceea ce trebuie, cheltuiesc banul
public în mod eficace (se întâmplă ceva cu sens) şi eficient (activităţile nu costă mult mai
mult decât valorează).
Obiectivul central al activităţilor ARACIS constă în asigurarea şi îmbunătăţirea

calităţii proceselor de predare, învățare și evaluare în învățământul superior prin evaluarea
externă a programelor de studii și a furnizorilor de educație.
Organizaţia furnizoare de educaţie: este o instituţie de învăţământ sau altă
persoană juridică, care, potrivit statutului, desfăşoară activităţi de învăţământ superior pe
bază de programe de studii legal aprobate. În conformitate cu legea, organizaţia furnizoare
de educaţie se supune procedurii de evaluare, pentru evaluarea externă a asigurării calităţii,
sau, după caz, pentru autorizarea funcţionării provizorii sau pentru acreditarea programelor
de studii sau/şi a sa ca organizaţie furnizoare de educaţie.
Programul de studii: un program de studii/specializare constă în totalitatea

activităţilor de proiectare, organizare, conducere şi realizare efectivă a predării, învăţării şi
cercetării dintr-un domeniu care conduce la obţinerea unei calificări universitare.
Programele de studii se diferenţiază în funcţie de: (a) nivelul calificării universitare: licenţă,
master, doctorat; (b) forma de învăţământ: la zi, seral, cu frecvenţă redusă, învăţământ la
distanţă etc.; (c) domeniul de specializare a cunoaşterii, conform cu diviziunea academică
a cunoaşterii şi cu diviziunea profesională a muncii.
Autorizarea funcţionării provizorii a programelor de studii sau/şi instituţională este

prima etapă a procedurii de acreditare şi reprezintă rezultatul evaluării externe de către
ARACIS pe baza raportului de autoevaluare propus de solicitant. Autorizaţia de funcţionare
provizorie este actul care conferă instituţiei de învăţământ superior sau organizaţiei

furnizoare de educaţie dreptul de a desfăşura procesul de învăţământ şi de a organiza, după

caz, admiterea într-un program de studii.
Acreditarea este acea modalitate de asigurare a calităţii prin care se certifică

respectarea standardelor pentru funcţionarea organizaţiei furnizoare de educaţie şi a
programelor de studii.
Instituţiile de învăţământ superior acreditate sunt integrate în sistemul de învăţământ
naţional şi au dreptul de a elibera diplome, certificate şi alte acte de studii, recunoscute de
Ministerul Educaţiei Naționale, şi de a organiza examenele prin care se finalizează
programul de studii universitare de licenţă, masterat şi/sau doctorat.
Aplicarea riguroasă a setului de prevederi stabilite la nivel european (Standardele și

liniile directoare pentru asigurarea calității (ESG)) condiţionează listarea agenţiilor naţionale
pentru asigurarea calităţii în Registrul European al Agenţiilor de Calitate în Învăţământul
Superior (European Quality Assurance Register for Higher Education - EQAR). ARACIS
este membru cu drepturi depline în ENQA și este listat în EQAR.
Totodată, prin poziţionarea universităţilor din ţara noastră în Spaţiul European al
Învăţământului Superior se asigură încrederea în calitatea programelor de studii care se
realizează pe baze superioare şi recunoaşterea academică şi/sau, după caz, profesională
a diplomelor româneşti.
1.2.2.1 Domeniile asigurării calităţii
În asigurarea calităţii educaţiei sunt avute în vedere trei domenii fundamentale de

organizare şi funcţionare a unei organizaţii care doreşte să devină sau este deja instituţie
de învăţământ superior. Aceste domenii stabilite de OUG nr. 75/2005 la art. 10, sunt
următoarele:
1. Capacitatea instituţională: instituţia dispune de o organizare coerentă şi de un
sistem adecvat de conducere şi administrare, are baza materială şi resursele financiare
necesare unei funcţionări stabile pe termen scurt şi mediu, precum şi resursele umane pe
care se poate baza pentru a realiza misiunea şi obiectivele propuse asumate.
2. Eficacitatea educaţională se referă la organizarea proceselor de predare,

învăţare şi cercetare în termeni de conţinut, metode şi tehnici, resurse, selecţie a studenţilor
şi a personalului didactic şi de cercetare, astfel încât să obţină acele rezultate în învăţare
sau în cercetare pe care şi le-a propus prin misiunea sa, care trebuie să fie clar formulată.
3. Managementul calităţii se centrează pe acele strategii, structuri, tehnici şi operaţii

prin care instituţia demonstrează că îşi evaluează performanţele de asigurare şi
îmbunătăţire a calităţii educaţiei şi dispune de sisteme de informaţii care demonstrează
rezultatele obţinute în învăţare şi cercetare. Importanţa acestui domeniu constă, pe de o
parte, în concentrarea asupra modului în care instituţia gestionează asigurarea calităţii
tuturor activităţilor sale, iar pe de alta, de a face publice informaţiile şi datele care probează
un anumit nivel al calităţii.

2.2 Cadrul European/Național al calificărilor
Educația și formarea sunt esențiale atât pentru progresul economic cât și pentru
progresul social, iar alinierea competențelor la nevoile de pe piața muncii joacă un rol
important în acest sens. În cadrul strategiei Europa 2020 concepute pentru a face față crizei
economice, UE a stabilit obiective pentru reducerea numărului de cazuri de abandon școlar
sub 10% și creșterea numărului de absolvenți de învățământ superior la cel puțin 40%, până
în 2020.
Într-o economie din ce în ce mai globalizată și mai bazată pe cunoaștere, Europa

are nevoie de mână de lucru calificată pentru a rămâne competitivă la nivel de
productivitate, calitate și inovare.
Totuși, o serie de date recente arată că 20% din populația activă a UE

prezintă deficiențe de citire, scriere și calcul. La aceasta se adaugă neconcordanța tot mai
mare dintre competențele pe care le dobândesc oamenii și cererea de pe piața muncii.
Toți acești factori contribuie la creșterea șomajului și la limitarea creșterii economice.
2.2.1 Cadrul strategic – Educație și formare profesională 2020
Fiecare țară din UE răspunde de sistemele sale de educație și formare, politica UE având
rolul de a veni în sprijinul măsurilor luate la nivel național și de a ajuta la
soluționarea provocărilor comune, cum ar fi îmbătrânirea populației, lipsa lucrătorilor
calificați, evoluțiile tehnologice sau concurența mondială.
Cadrul de cooperare în domeniul educației și formării poartă numele de „Educație și
formare 2020”.
În domeniul educației au fost stabilite următoarele criterii de referință pentru 2020:
▪ cel puțin 95% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 4 ani și vârsta obligatorie de
școlarizare ar trebui să frecventeze învățământul preșcolar;
▪ ponderea tinerilor de 15 ani care nu au suficiente cunoștințe de citire, matematică și
științe ar trebui să fie sub 15%;
▪ ponderea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani care au părăsit timpuriu
școala ar trebui să fie sub 10 %;
▪ cel puțin 40% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani ar trebui să fi
absolvit o formă de învățământ superior;
▪ cel puțin 15% din adulți ar trebui să participe la activități de învățare pe tot parcursul
vieții;
▪ cel puțin 20% din absolvenții de învățământ superior și 6% din cei cu vârsta cuprinsă
între 18 și 34 de ani care au o calificare profesională inițială ar trebui să fi urmat în
străinătate o parte din studii sau din programul de formare;

▪ proporția de angajați absolvenți (persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 34 de ani,

care au urmat cel puțin studii de nivel secundar superior și care și-au terminat studiile
în urmă cu 1-3 ani) ar trebui să fie de cel puțin 82%.
2.2.1 Competențe, calificări, recunoaștere europeană
Piața forței de muncă este în continuă evoluție. Aptitudinile, competențele și

calificările de care au nevoie oamenii se schimbă de-a lungul timpului.
Pentru a se putea adapta, ei trebuie să dispună de o serie de competențe de bază -
să știe să citească și să scrie corect, să vorbească limbi străine, să aibă cunoștințe de
matematică și științe, precum și competențe digitale.
Competențele transversale, cum ar fi capacitatea de a învăța și spiritul de inițiativă,

sunt de mare ajutor pentru a face față unor parcursuri profesionale adesea variate și
imprevizibile.
Competențele antreprenoriale contribuie la creșterea capacității de inserție
profesională a tinerilor în mod special și favorizează înființarea de întreprinderi.
De asemenea, este important să se identifice și să se gestioneze mai bine competențele

și calificările disponibile și să se contribuie la prevenirea neconcordanțelor și a deficitului de
competențe. În acest sens, este vitală o comunicare eficientă între piața forței de muncă și
sectorul educației și formării.
Când pleacă să lucreze sau să își continue studiile în altă localitate din țara de origine
sau în străinătate, studenții și lucrătorii ar trebui să poată obține rapid și ușor recunoașterea
competențelor și a calificărilor de care dispun. Este un lucru esențial pentru îmbunătățirea
nivelului de calificare și creșterea capacității de inserție profesională.
Uniunea Europeană a creat mai multe instrumente pentru a susține transparența și

recunoașterea cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor, astfel încât cetățenii să poată
studia și lucra mai ușor în orice țară din UE.
Uniunea Europeană a lansat o serie de inițiative în vederea asigurării unei mai mari
transparențe și pentru simplificarea recunoașterii competențelor și calificărilor în Europa.
Printre acestea se numără:
▪ cadrul European al calificărilor (EQF) - permite compararea sistemelor de calificări
și a cadrelor naționale, precum și a nivelurilor acestora, calificările obținute în diferite
țări și sisteme din Europa devenind astfel mai ușor de înțeles;
▪ validarea învățării nonformale și informale - un mod de a recunoaște toate

cunoștințele, aptitudinile și competențele unei persoane, indiferent dacă aceasta
au fost dobândite în cadrul sau în afara sistemului clasic de învățământ;

▪ EUROPASS - un set de cinci documente standardizate și un pașaport al

competențelor disponibile gratuit în 26 limbi, destinate să le permită utilizatorilor să
își prezinte competențele, calificările și experiența în toată Europa;
▪ sisteme de credite: ECTS (European Credit Transfer and Accumulation

System) pentru învățământul superior și ECVET pentru educație și formare
profesională;
▪ modalități de asigurare a calității pentru învățământul superior și pentru sectorul

educației și formării profesionale .
Stabilirea și descrierea nivelurilor calificărilor profesionale reprezintă o necesitate

individuală și socială în condițiile societății bazate pe cunoaștere și a globalizării mobilității
profesionale.
Având în vedere amploarea fenomenului, necesitatea compatibilizării sistemelor naționale
ale calificărilor cu celelalte sisteme de calificări existente la nivel european și internațional,
s-a elaborat Cadrul European al Calificărilor - CEC (European Qualifications Framework-
EQF), care este recomandat de Parlamentul Europei ca un meta-cadru de referință pentru
crearea și compatibilizarea Cadrelor Naționale ale Calificărilor (CNC) din spațiul european,
procesul finalizat în anul 2012.
În România, o dată cu adoptarea Legii Educației Naționale din februarie 2011, a fost
înființată și Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), instituție subordonată Ministerului
Educației Naționale având rolul de a creşte transparenţa, accesul, progresul şi calitatea
calificărilor naţionale în raport cu piaţa muncii şi societatea civilă prin elaborarea,
monitorizarea și implementarea Cadrului Național al Calificărilor (în concordanță cu cel
european) precum și prin gestionarea Registrului Național al Calificărilor (RNC).
Registrul Național al Calificărilor (RNC), este o bază de date națională care cuprinde
descrierea tuturor calificărilor acordate de instituțiile acreditate din România
Cadrul național al calificarilor (CNC), în concordanță cu cel european (CEC) cuprinde

opt niveluri de calificare:
1 – educatie primară (clasele 1-4)

2 – studii secundare inferioare (gimnaziu, clasele 5-8)
3 - studii secundare superioare (liceu, clasele 9-12/13)
4 – studii profesionale (școli profesionale și postliceale)
5 – sudii superioare de scurtă durată (licență, univ.)
6 - sudii superioare de lungă durată (licență, ing., arh., med.)
7 – studii superioare de master (Sc. M)
8 – studii doctorale (Dr.)
Cadrul național al calificărilor reprezintă un instrument pentru clasificarea calificărilor în

conformitate cu un set de criterii care corespund unor niveluri specifice de învățare atinse,
al cărui scop este integrarea și coordonarea subsistemelor naționale ale calificărilor și
îmbunătățirea transparenței, accesului, progresului și calității calificărilor în raport cu piața
muncii și cu societatea civilă.

Concordanța dintre calificările universitare (nivelurile 5,6,7,8) și cerințele pieței muncii

este realizată prin Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS)
care este gestionat de Autoritatea Națională a Calificărilor (ANC).
http://site.anc.edu.ro/registrul-national-al-calificarilor-din-invatamantul-superior-rncis/
Registrului Naţional al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS) ca parte din RNC
este o aplicaţie informatică organizată sub forma unei baze de date naţionale ce cuprinde
toate calificările acordate de instituţiile de învăţământ superior din România, constituind un
instrument de lucru pentru universităţi, studenţi şi partenerii sociali.
Comisia Europeană a lansat protalul ESCO care reprezintă un model de clasificare

europeană a aptitudinilor/competențelor, calificărilor și ocupațiilor cu scopul de a facilita
recunoșterea competențelor și calificărilor de care dispun absolvenții unor programe de
pregătire profesională de orice nivel. Portalul poate fi accesat la adresa:
https://ec.europa.eu/esco/portal/occupation?resetLanguage=true&newLanguage=ro
2.3 Recunoașterea diplomelor
Prin recunoaştere se înţelege acceptarea ca autentică a unei diplome sau a unui act
de studii, eliberat de o instituţie de învăţământ acreditată în ţara de provenienţă. În vederea
recunoaşterii, diploma sau actul de studii vor fi evaluate prin comparaţie cu cu sistemul de
învăţământ din țara în care se solicită recunoașterea, în vederea stabilirii nivelului pe care
acestea le conferă în învăţământul din acea țară. Dacă diploma sau certificatul sunt
acceptate ca autentice de statul respectiv, veţi putea să vă continuaţi studiile în acea țară
sau să vă angajaţi potrivit pregătirii dumneavoastră.
Recunoașterea actelor de studii, a diplomelor și a calificărilor la nivel european ar

facilita libera circulație a forței de muncă și ar sprijini crearea unei veritabile piețe unice
europene.
Nu există un sistem european de recunoaştere automată a diplomelor universitare.

De aceea, dacă doriţi să vă continuați studiile într-o altă ţară din UE, s-ar putea să trebuiască
să urmaţi o procedură naţională pentru recunoaşterea nivelului de studii sau a diplomei
universitare în ţara respectivă.
Guvernele ţărilor membre ale UE sunt responsabile de sistemele proprii de educaţie şi au
libertatea de a aplica propriile norme, inclusiv în materie de recunoaştere a calificărilor
universitare.
În majoritatea cazurilor, puteţi obţine un document prin care diploma dumneavoastră este
comparată cu cele eliberate în alte ţări din UE. Contactaţi centrul ENIC/NARIC din ţara în
care doriţi să se facă „evaluarea" diplomei dumneavoastră.

În România, recunoaşterea constă în evaluarea şi compatibilizarea nivelului,

domeniului şi/sau a specializării actului de studiu obţinut în străinătate cu sistemul naţional
de învăţământ, cu luarea în considerare a cerinţelor de admitere la respectivul program de
studii, şi care se poate finaliza cu eliberarea unui atestat prin care i se acordă titularului
aceleaşi drepturi în vederea continuării studiilor şi/sau accesului la piaţa forţei de muncă, ca
şi absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior acreditate din România.
Ministerul Educației Naționale - prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare

a Diplomelor (CNRED) - evaluează și recunoaște actele de studii deținute de cetățenii
Uniunii Europene, ai Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană, în vederea
continuării studiilor în România, precum și a celor deținute de cetățenii din statele non-UE,
în vederea accesului pe piața forței de muncă din România.
CNRED recunoaște actele de studii de nivel universitar (licenţă, master şi doctorat)

prin evaluarea și stabilirea nivelului, domeniului și/sau a specializării actului de studii obținut
în străinătate raportat la sistemul românesc de învățământ.
În urma evaluării, CNRED poate recunoaște automat actele de studii obținute la universități
din UE și universități de prestigiu din alte state sau cu aplicarea de examene de diferenţă
sau alte măsuri compensatorii, nivelul diplomei, domeniul de studii și/sau specializarea. În
procedura de recunoaștere în vederea continuării studiilor, CNRED colaborează cu
instituțiile de învățământ superior din România. Documentul emis de CNRED, în urma
evaluării, este Atestatul de echivalare/recunoaștere a studiilor, document care permite
continuarea studiilor sau accesul pe piața forței de muncă din România.
Consiliul Europei urmează să definitiveze o recomandare pentru recunoașterea reciprocă a

actelor și perioadelor de studii. În cadrul procesuluii de consultare publică a fost lansat:
EUSurvey: În cadrul procesului de consultare pentru elaborarea recomandării Consiliului
privind promovarea recunoașterii reciproce a calificărilor/diplomelor de învățământ superior
și de învățământ preuniversitar și a perioadelor de studii în străinătate, Comisia Europeană
invită toate părțile interesate să completeze online chestionarul disponibil aici:
https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/RecognitionOfDiplomas2018.
2.3.1 EUR – ACE Label
EUR-ACE® este un sistem de certificare pentru programele de studii din domeniul

Științelor inginerești în vederea recunoașterii internaționale, inițiat cu 10 ani în urmă de
European Network for Engineering Education – ENAEE.
Prin misiunea sa ENAEE își propune să construiască o rețea trans-europeană pentru

certificarea programelor de studii de inginerie, cu scopul de a crește calitatea absolvenților
de inginerie, de a facilita mobilitatea inginerilor și de a promova calitatea și inovarea în
educația inginerească.

ENAEE își realizează misiunea prin evaluarea agențiilor de asigurare a calității din Spațiul
european al învățământului superior cu privire la standardele și procedurile aplicate pentru
acreditarea/ evaluarea periodică a programelor de studii de inginerie.
ARACIS este abilitată de ENAEE să evalueze programele de studii din domeniile de
studii inginerești prin aplicarea unui set specific de standade (EUR-ACE® Framework
Standards and Guidelines (EAFSG)) în vederea certificării acestora cu eticheta EUR-ACE®.
Evaluarea are în vedere, pe lângă analiza gradului de îndeplinire a cerințelor normative și
standardelor ARACIS, și analiza gradului de îndeplinire a standardelor EUR-ACE®
(EAFSG).
Printre avantajele certificării EUR-ACE® sunt de menționat:
• asigurarea cu privire la faptul că programele de studii certificate EURACE® întrunesc

standarde ridicate la nivel european și internațional și că sunt recunoscute de
angajatorii din Europa;
• facilitează admiterea la programe de studii de masterat și doctorat certificate EUR-

ACE®, în alte instituții de învățământ superior;
• certificarea EUR-ACE® facilitează mobilitatea absolvenților, promovată de Directiva

CE privind Recunoașterea Calificărilor Profesionale. Diplomele certificate EUR-
ACE® sunt recunoscute în 15 state member UE pe baza unui accord semnat între
agențiile de evaluare a calității din aceste țări, inclusiv ARACIS;
• certificarea EUR-ACE® este recunoscută de FEANI (European Federation of

National Engineering Associations, www.feani.org.
Universitatea Tehnică de Construcții București are două programe de studii din domeniul
ingineresc cu predare în limbi străine care beneficiază de certificarea EUR-ACE® și
recunoașterea internațională a acestor programe de studii.
2.4 Etica și integritatea evaluării externe a universităților
La evaluarea externă instituțională a universităților de către o Agenție de asigurare a calității

Etica și integritatea evaluării se asigură prin aplicarea următoarelor principii:
a) Principiul transparenței – datele/informațiile privitoare la organizarea/funcționarea

instituțiilor cu atribuții de evaluare, la procedurile și criteriile de evaluare și cele referitoare
la instituțiile de învățământ superior sunt publice. Au caracter public datele privind evaluările
universităților, potrivit dispozițiilor metodologiilor ce reglementează desfășurarea acestor
activități;
b) Principiul obiectivității și imparțialității – evaluările se realizează corect, nepărtinitor

și cu bună credință, prin respectarea strictă a prevederilor legale în materie și a dispozițiilor

din metodologiile de profil. La desemnarea/selecționarea membrilor echipelor de evaluare

se preîntâmpină conflictele de interese și incompatibilitățile, precum și posibilitatea
manifestării unor rivalități anterioare recunoscute. Rapoartele de evaluare se bazează
numai pe date și fapte determinate nemijlocit, cuantificabile și justificabile prin
documentarea efectuată;
c) Principiul respectului și solidarității academice – în cadrul procesului de evaluare se

ține cont de faptul că acesta nu are scopul de a denigra subiecții, ori de a afecta negativ
reputația universităților și a membrilor comunității academice. Rapoartele de evaluare
vizează nemijlocit aspectele supuse în mod expres acestui demers și nu elemente
neprecizate ca obiective prin metodologiile de profil;
d) Principiul responsabilității – cu prilejul evaluărilor, membrii echipelor formulează

concluzii obiective pe baza propriilor observații/verificări/analize și a datelor puse la
dispoziție de universități și răspund pentru activitatea desfășurată. În aceeași măsură,
universitățile sunt responsabile pentru corectitudinea datelor furnizate echipelor de
evaluare. Echipele de evaluare nu se lasă influențate de prejudecăți, de campaniile
îndreptate împotriva subiecților evaluărilor sau a lor, de sugestiile induse în diferite moduri
și nici de presiunile pentru modificare interesată, pe diferite căi, a rezultatelor evaluărilor;
e) Principiul dreptului la opinie separată, abținerii, retragerii, recuzării – nici un membru

al unei echipe de evaluare nu poate fi obligat să își însușească opiniile altor evaluatori și/sau
să exprime alt punct de vedere decât cel pe care și-l formează potrivit propriei conștiințe
profesionale. În asemenea situații, membrul respectiv al echipei de evaluare formulează în
scris o opinie separată, se poate abține prin redactarea în scris a justificării pentru acest act
sau se poate retrage din echipă, de asemenea, motivat. Universitățile pot solicita motivat
recuzarea echipei de evaluare sau a unor membri ai acesteia.
f) Principiul reacției prompte – orice încălcări ale principiilor eticii și integrității evaluărilor
sau aspectele cu această conotație constatate, ori depistate pe timpul evaluărilor, anterior /
ulterior acestora (dar în legătură certă cu evaluări determinate), se aduc imediat, în scris, la
cunoștința celor în drept.
Testul de autoevaluare Nr. 2 – Răspundeți la întrebările de mai jos și

1. Față de Autorizarea de funcționare provizorie a unui furnizor de educație, Acreditarea
acestuia îi conferă drepturi suplimentare. Menționați care sunt aceste drepturi.
2. În Capitolul III al Cartei UTCB, document atașat prezentului curs, se prezintă tipurile de
programe de studii pe care le oferă universitatea. Identificați articolul din Cartă unde
acestea sunt menționate și specificați ce tipuri de programe sunt oferite.
3. Sistemul de credite transferabile ECTS se aplică în UTCB pentru toate cle trei cicluri
universitare conform procesului Bologna?
4. În Capitolul VI al Cartei UTCB, document atașat prezentului curs, se prezintă,

conform OUG 75/2005 privind asigurarea calității, obiectivele Departamentului de

management al calității din UTCB. Menționați care sunt aceste obiective.
5. În Capitolul VIII al Cartei UTCB, document atașat prezentului curs, se prezintă structura
decizională care avizează cererile de recunoaștere a studiilor, certificatelor şi diplomelor
universitare. Precizați care este acestă structură și câte competențe decizionale are în total.
6. Pentru a obţine un document prin care diploma dumneavoastră este comparată cu cele
eliberate în alte ţări din UE, trebuie să contactați o entitate din ţara în care doriţi să se
facă „evaluarea" diplomei dumneavoastră. Care este această entitate?
1. LEGE Nr. 1/2011 din 5 ianuarie 2011. Legea educaţiei naţionale.

https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2017/legislatie%20MEN
/Legea%20nr.%201_2011_actualizata2018.pdf. Accesat 30.08.2018.
2. METODOLOGIE de evaluare externă, a standardelor, a standardelor de referință și a
listei indicatorilor de performanță a Agenției Române de Asigurare a Calității în
Învățământul Superior
http://www.aracis.ro/fileadmin/ARACIS/Proceduri/2018/Metodologie_Mof_25_2018.p
df. Accesat 30.08.2018.
3. https://www.cnred.edu.ro/ro/CNRED-a-actualizat-metodologia-de-recunoastere-si-
echivalare-a-diplomelor-de-bacalaureat-scoala-profesionala-si-postliceala-obtinute-in-
strainatate. Accesat 30.08.2018.
4. https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/quality-assurance-
56_ro. Accesat 30.08.2018.
Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare le poţi găsi la pagina 70.
5. http://ec.europa.eu/education/policy/higher-education/bologna-process_ro. Accesat
30.08.2018.
6. Metodologia de etică și integritate în procesul de evaluare instituțională a universităților
din România. Proiect – ID POSDRU 123199.

Integritatea ca valoare fundamentală.
Capitolul 3
INTEGRITATEA CA VALOARE FUNDAMENTALĂ. ETICA ȘI
DEONTOLOGIA PROFESIONALĂ. INTEGRITATEA PUBLICĂ –
CADRUL JURIDIC. CUM PERCEP STUDENȚII ETICA LA NIVEL
UNIVERSITAR.
Cuprins Pagina
3.1 Integritatea ca valoare fundamentală. Etică și integritate academică 32
3.2 Integritatea personală. Integritatea publică. 33
3.3 Cum percep studenții etica la nivel universitar 37

pentru:
• a defini și argumenta noțiunile de etică și de integritate în context general și academic;
• a discuta cu argumente modul în care integritatea personală contribuie la cea publică ;
• a identifica cele două paliere care reglementează integritatea publică: palierul

administrativ și cel penal;
• a identifica standardele generale de integritate care stau la baza configurării unui Cod
de Etică;
• a identifica un set de principii morale și de conduită, care includ obligaţiile etice ale
profesiunii didactice, cât şi rolul lor în viaţa socială.

3.1. Integritatea ca valoare fundamentală. Etică și integritate

academică
Deși în limbajul curent folosim adesea aceeași sintagmă, pentru etică și pentru
integritate, ar fi poate util să distingem între două sensuri diferite, deși corelate. Uneori cei
doi termeni sunt folosiți interșanjabil, ca făcând referire la același lucru. Alteori, apare
sintagma „etică și integritate” academică, sugerând enumerarea sau conjuncția unor
elemente total diferite.
Riguros vorbind, ambele utilizări sunt incorecte. Integritatea este o virtute a unei
persoane sau a unei organizații și, ca atare, este parte a obiectului de studiu al eticii
teoretice.
Etica (lat.„ethica”), potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, este definită ca

fiind "ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică,
cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită
morală corespunzătoare unei anumite clase sau societăţi".
Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române integritatea reprezintă „însuşirea de

a fi integru; cinste, probitate, incoruptibilitate”. Totodată, integritatea defineşte caracterul
integru al unui individ, sentimentul demnităţii, dreptăţii şi conştiinciozităţii, precum și
onestitatea, cinstea şi probitatea și care servesc drept călăuză în conduita omului. Ea
exprimă calitatea de a fi sau de a rămâne intact, întreg, de a-şi păstra nealterate calităţile.
Integritatea se poate naşte şi se poate dezvolta doar într-un climat în care se pune preţ pe
demnitatea umană, în care oamenii îşi pot afirma opţiunile şi sunt lăsaţi liberi să facă alegeri.
În unul dintre documentele lansate de Comisia Europeană privind etica și integritatea

în domeniul cercetării este precizat destul de clar faptul că „integritatea” se referă la
internalizarea normelor etice de către cercetătorii individuali cât și la asumarea lor de către
structurile academice.
Din studiul referințelor bibliografice privind definirea celor doi termeni Etică &
Integritate rezultă abordări diferite care pot fi analizate din parcurgerea documentului din
anexa la acest curs intitulat What is Ethics and Academic Integrity și care cuprinde definiții
ale celor două noțiuni preluate din mediul virtual Internet (61 referințe pentru etică și 7 pentru
integritate). Un exemplu semnificativ, conform referinței 41: Etica reprezintă standarde de
conduită care indică modul în care cineva ar trebui să se comporte pe baza drepturilor
morale şi virtuţile care decurg din principii despre bine şi rău.
Conform referinței 5: Integritatea academică este o valoare fundamentală a predării, a
învăţării şi a evaluării care implică un angajament pentru onestitate, încredere, echitate,
respect şi responsabilitate. Care este părerea dumneavoastră despre aceste abordări ale
celor două noțiuni????
Temă de reflexie: Discutați cu profesorul diversitatea definirii celor două

noțiuni. Ce au comun între ele???

Una din căile de asigurare a unui comportament etic este adoptarea de către
organizațiile academice a unui Cod etic sau cod de deontologie profesională. Potrivit
Dicţionarului explicativ al limbii române, Codul Etic este definit ca: "Ansamblul de norme şi
principii morale, de conduită, care includ obligaţiile etice ale profesiunii, cât şi rolul lor în
viaţa socială, sau cu alte cuvinte ceea ce trebuie făcut şi cuprinde: obligaţiile de îndeplinit,
normele de conduită şi îndatoririle morale ale unei profesii.
Deontologia profesională sintetizează experienţa unei profesiuni şi prescriu reguli cu
privire la exercitarea profesiunii respective în societate. Aceste norme se regăsesc în
instrucţiuni, statute, coduri etc., adoptate de autorităţile internaţionale şi naţionale abilitate.
Întrucât noţiunea de etică include principiile de morală, dar se regăseşte şi în

noţiunea de deontologie, Codul de etică reprezinta colecția de standarde ce descriu
nivelul de integritate a membrilor unei comunităţii precum: comunitatea academică, cea
medicală sau juridică etc.
3.2 Integritatea personală. Integritatea publică.
Din perspectivă individuală, se poate spune că integritatea este o opţiune personală;

ea ţine de asumarea unui set de valori, de norme etice de conduită atât profesională cât şi
personală, de asigurarea unui anumit grad al respectului de sine.
Dintr-o perspectivă externă, integritatea individului este evaluată şi cuantificată, fie prin
prisma elementelor ce configurează conştiinţa colectivă, fie prin prisma conformării cu
regulile obligatorii din acest domeniu.
Integritatea personală este determinată de conduita etică a individului reprezentată

prin totalitatea normelor de conduită morală. Dicţionarului explicativ al limbii române
definește morala ca fiind "ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a
oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate, şi a căror încălcare nu este
sancţionată de lege, ci de opinia publică".
Fiecare categorie socială are morala sa specială şi proprie: a intelectualilor şi a muncitorilor;
a stăpânilor şi servitorilor; a profesorilor şi elevilor; a guvernanţilor şi a guvernaţilor; a
bărbaţilor şi femeilor; a adulţilor şi a copiilor; a şefilor şi a subalternilor etc.
O sinteză interesantă asupra moralei personale este prezentată de prof. Ştefan

Odobleja în Psihologia consonantistă, Bucureşti, 1982. În opinia sa morala este:
✓ ştiinţa profilaxiei şi terapeuticii răului;
✓ filozofia şi igiena fizică şi psihică a vieţii sociale;
✓ ştiinţa echilibrului social;
✓ ştiinţa moralităţii şi a imoralităţii, a drepturilor şi îndatoririlor, a viciilor şi a virtuţilor;
✓ ştiinţa acordului sau a consonanţei între interesele indivizilor sau între interesele
individului şi interesele societăţii;

✓ ştiinţa armoniei şi a echilibrului între sine şi societate.
3.2.1 Integritatea publică.
Orice cultură organizaţională are la bază un set de valori, comportamente, principii şi

norme care exprimă fără echivoc sănătatea fiecărei organizaţii, în corelaţie directă cu nivelul
de integritate al acesteia.
Noţiunea de cultură a organizaţiei defineşte un sistem de valori, prezumţii, credinţe şi norme
împărtăşite de membrii unei organizaţii, care îi unesc. Acestea prezintă următoarele
trăsături:
✓ aparţin indivizilor din organizație;
✓ constituie baza culturii organizaţionale;
✓ sunt o sinteză a celor individuale;
✓ sunt reflectate în simboluri, atitudini, comportamente şi diferite structuri;
✓ influenţează semnificativ evoluţia şi performanţele organizaţiei.
Integritatea publică poate fi definită atât prin prisma integrităţii proceselor în cadrul
organizaţiei:
✓ de luare a deciziilor, de implementare a deciziilor, de gestiune a banilor publici, cât şi
prin prisma integrităţii personalului sau agenţilor publici care îşi desfăşoară activitatea
✓ în cadrul acesteia și care au obligaţia să acorde un tratament imparţial şi echitabil
tuturor persoanelor care se adresează acesteia.
Una din componentele integrităţii publice o reprezintă transparenţa în desfăşurarea

activităţii instituţiilor publice. Conceptul de transparenţă a procesului decizional derulat
în instituţii se referă la asigurarea accesului cetăţenilor la documentele aflate în gestiunea
instituţiilor statului precum şi la consultarea cetăţenilor cu privire la adoptarea unor
reglementări.
Transparenţa este o condiţie a unei comunicări eficiente. Sistemele politice democratice
statuează dreptul fundamental al cetăţenilor la libera informare ca premiză pentru un sistem
funcţional. Oferirea acestor informaţii permite cetăţenilor să exercite trei funcţii extrem de
importante în relaţia cu autorităţile: participarea la procesul de luare a deciziilor, contestarea
acestora şi controlul asupra activităţii autorităţilor publice.
Transparenta are rolul de a preveni acţiuni care ameninţă integritatea publică (acte de
corupţie) şi de a evalua performanţa administraţiei publice (capacitatea administrativă).
Mecanismele prin care se asigură integritatea publică și se formează un sistem de

integritate urmăresc, în general, următoarele aspecte:
✓ interdependenţa dintre diferitele ramuri şi agenţii guvernamentale;

✓ controlul conflictelor de interese în sectorul public;
✓ dispersarea centrelor de putere.

Sistemul de integritate publică cuprinde instituţiile cheie, actele normative şi practicile

care contribuie la integritatea, transparenţa şi responsabilitatea dintr-o societate. Atunci
când funcţionează corect, sistemul de integritate publică combate corupţia ca şi parte a unei
lupte mai ample împotriva abuzului de putere, a încălcărilor legii şi a fraudei în toate formele
sale.
Sistemul de integritate publică care are drept scop prevenirea şi combaterea corupţiei sau
a oricărui alt act de nerespectare a integrităţii publice, este susţinut de un număr de “piloni”
fiecare dintre ei reprezentând un element aparte în cadrul sistemului naţional de integritate.
Acești pilonii includ:
✓ executivul;
✓ parlamentul;
✓ sistemul juridic;
✓ serviciul public;
✓ instituţii menite să vegheze la aplicarea legii (comisiile parlamentare, Curtea de
Conturi, Avocatul Poporului, poliţia, comisiile anticorupţie etc.),
✓ societatea civilă (inclusiv asociaţiile profesionale şi sectorul privat),
✓ mass media;
✓ agenţiile internaţionale.
3.2.1.1 Principii privind integritatea publică. Combaterea corupției.
Pot fi considerate principii care să asigure integritatea în sectorul public, următoarele:

✓ legalitatea: autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a respecta drepturile şi
libertăţile cetăţenilor, normele procedurale, libera concurența şi tratamentul egal
acordat beneficiarilor serviciilor publice;
✓ supremaţia interesului public: ordinea de drept, imparţialitatea şi eficiența
autorităţilor şi instituţiilor publice sunt ocrotite şi promovate de lege;
✓ buna administrare: autorităţile şi instituţiile publice sunt datoare să-şi desfăşoare
activitatea în realizarea interesului general, cu un grad ridicat de profesionalism, în
condiţii de eficienţă, eficacitate şi economicitate a folosirii resurselor;
✓ buna conduită: este încurajat şi stimulat personalul cu o bună conduită dovedită în
exercitarea atribuţiilor de serviciu şi care promovează o imagine favorabilă instituţiei;
✓ integritatea: funcţionarii şi oficialii publici nu trebuie să-şi creeze obligaţii financiare
sau de alt gen faţă de organizaţii sau indivizi din afară, care ar putea exercita o
influenţă asupra modului în care îşi duc la îndeplinire îndatoririle oficiale;
✓ buna credinţă: este încurajat şi stimulat personalul care îşi exercită atribuţiile cu
bună credinţă;
✓ responsabilitatea: este încurajat şi stimulat personalul care se implică activ în
realizarea competenţelor legale.
Corupţia este reprezentată, în general, de orice act de folosire a puterii publice în interes
personal. Ca act antisocial, corupţia este frecvent întâlnită în societate şi este deosebit de

dăunătoare deoarece favorizează interesele unor particulari, afectând interesele colective

prin comiterea unor fapte, cum ar fi: însuşirea, deturnarea şi folosirea resurselor publice în
interes personal, ocuparea unor funcţii publice prin relaţii preferenţiale, încheierea unor
tranzacţii prin eludarea normelor morale şi legale ş.a.
Corupţia vizează un ansamblu de activităţi imorale, ilicite, ilegale realizate atât de

indivizi cu funcţii de conducere sau care exercită un rol public, cât şi de diverse grupuri şi
organizaţii, publice sau private, în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau morale sau
a unui statut social superior prin utilizarea unor forme de constrângere, şantaj, înşelăciune,
mituire, cumpărare, intimidare.
Strategia naţională privind prevenirea şi combaterea corupţiei în sectoarele

vulnerabile şi administraţia publică locală definește o serie de principii, a căror respectare
este esenţială pentru realizarea unui administraţii publice moderne și poziționează
principalele instituţii şi autorităţi publice cu atribuţii în prevenirea şi/sau combaterea
corupţiei, astfel:
a) Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) - a fost înfiinţată în temeiul Legii nr.

144/2007; este o instituţie specializată în verificarea averilor, conflictelor de interese
şi a respectării regimului incompatibilităţilor;
b) Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.) - a fost înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă

a Guvernului nr. 43/2002, la data de 1 septembrie 2002, prin reorganizarea
Parchetului Naţional Anticorupţie, ca structură specializată în combaterea
infracţiunilor de corupţie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie;
c) Curtea de Conturi – este o instituţie autonomă de control financiar, asupra modului

de formare, administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale
sectorului public şi funcţionează în temeiul Legii nr. 94/1992;
d) Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor

Publice (A.N.R.M.A.P.) - a fost înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
74/2005 aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2006, ca instituţie publică, în
subordinea Guvernului şi coordonarea directă a Primului – Ministru;
e) Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (C.N.S.C.) - a fost înfiinţat prin

Ordonanţa de urgenţă nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de
achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii;
f) Oficiul European de Luptă Antifraudă (O.L.A.F.) este un serviciu specializat din

cadrul Comisiei Europene, care coordonează activităţile instituţiilor competente din
Statele Membre, putând efectua, în acelaşi timp şi controale pe teritoriul acestora.
Departamentul pentru Lupta Antifraudă – DLAF asigură protecţia intereselor

financiare ale Uniunii Europene în România. Departamentul are atribuţia de control

al fondurilor comunitare, fiind coordonatorul naţional al luptei antifraudă.
3.2.1.2 Cadrul juridic de asigurare a integrităţii în România
Asigurarea integrităţii în România, se face pe două direcții: administrativ şi penal.

Cât priveşte palierul administrativ, există reglementări care să asigure un anumit grad de
disciplinare a comportamentului personalului care activează în sectorul public şi nu numai,
astfel:
✓ Legea nr. 7 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 157 din 23/02/2004;
✓ Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din
autorităţile şi instituţiile publice;
✓ Legea nr. 571 din 14 decembrie 2004 privind protecţia personalului din autorităţile
publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii
publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1214 din 17/12/2004;
✓ Legea nr. 50/2007 pentru modificarea şi completarea legii nr. 7/2004 privind codul de
conduită a funcţionarilor publici (consilierul de etică);
✓ Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
✓ Legea nr. 52/2003 cu privire la transparenţa decizională;
✓ Legea nr. 161/2003 privind conflictul de interese etc.
În ceea ce priveşte palierul penal, există reglementări care incriminează faptele de corupţie,
precum: luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenţă
şi cumpărarea de influenţă, infracţiuni asimilate celor de corupţie, abuzul în serviciu,
infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene etc.
3.3 Cum percep studenții etica la nivel universitar
Răspunsul la întrebarea: cât de mult are nevoie societatea umană contemporană de

etică şi ce rol are etica în dezvoltarea viitoare a societăţii, poate fi regăsit în expresia de
acum douăzeci de ani a exploratorului Jacques Cousteau (Cousteau, 1989): "Fără etică,
totul se întâmplă ca şi cum am fi toţi pasageri ai unei mari mașini fără șofer, care merge mai
repede şi mai repede, dar nu ştim care este destinația".
Etica are acum aceeași importanţă ca înainte. Etica, ca o ramură a filosofiei, continuă
să se ocupe de valorile fundamentale ale relaţiilor interumane, studiază calitatea activităţilor
și a comportamentelor acestora și care din punct de vedere moral sunt bune, sau rele,
acceptate sau neacceptate.
Înca din cele mai vechi timpuri valorile etice au fost integrate în educație. În
învăţământul superior membrii comunităţii academice, cum ar fi personalul didactic şi
administrativ, împreună cu studenţii promovează principii etice în relația cu libertatea
academică, integritatea intelectuală, tratamentul echitabil şi respectuos și altele.
În continuare se prezintă rezultatele unei cercetări sociologice cu privire la percepţiile
studenţilor în raport cu valorile etice promovate în universitate și modul în care se poate
asigura suportul etic în educație.

Studiul s-a realizat la o universitate dintr-o țară care din punct de vedere social,
economic și politic este încă în tranziție, Macedonia. Universitatea este relativ tânără cu
statut de instituție publică și privată cu suport național dar și internațional în special în timpul
crizei etnice din 2001. Este o universitate multiculturală unde programele de studii se predau
în limbile albaneză, macedoneană și engleză.
Au fost chestionați 500 de studenți din cinci facultăți diferite reprezentând circa 10% din
studenții de la ciclul de licență. Eșantionul este considerat semnificativ pentru ancheta
efectuată.
În continuare se prezintă comentat câteva dintre rezultatele anchetei:
1. Cum definesc studenții etica?
După verificarea și prelucrarea răspunsurilor se poate spune că studenţii nu au suficiente

cunoştinţe cu privire la problemele legate de etică. Acest lucru este evident și din faptul că
o parte considerabilă (37%) dintre aceștia nu au răspuns, în timp ce unele dintre răspunsuri
(7%) sunt incorecte.
Aceaste rezultate pot fi și o consecinţă a educaţiei anterioare, deoarece aproximativ 1/3 de
studenţi intervievaţi au fost studenţi din primul an de studii. De asemenea, este de menționat
că dintre studenții care au răspuns o mare parte dintre aceștia au răspunsuri corecte.
2. Există în universitate regulamente privind comportamentul etic al comunității academice?
Din răspunsurile la această întrebare se poate afirma că mai mult de jumătate dintre studenți
(62%) nu sunt informați dacă în universitate există sau nu sunt regulamente privitoare la
etică. Dintre aceștia un număr considerabil (18%) cred că astfel de norme nu sunt definite
la nivelul universității, în timp ce (44%) nu au cunoștință despre acest subiect.
De aici rezultă obligaţia managementului universităţii de a dezvolta, publica şi de a asigura
suportul implementării regulamentelor etice.
3. Cât de satisfăcuți sunt studenții în raport cu respectarea normelor etice?
Așa cum era de așteptat, opiniile studenților sunt diferite când sunt puși să evalueze gradul
de respectare a normelor etice în universitate. Mai mult de jumătate dintre studenți (53%)
au declarat că aceste norme doar sunt parţial satisfăcute, în timp ce (24%) dintre aceștia
consideră normele sunt foarte puțin respectate. Un grup mai restrâns (17%) este complet
mulţumit de modul de aplicare a normelor etice, iar un grup mai mic dintre ei (6%), pretind
că normele etice nu sunt deloc respectate.
4. În universitate sunt oferite cursuri de etică? Cât de mult sunt ele apreciate de studenți?
La prima întrebare ancheta a pus în evidență că un număr relativ mic de studenţi participă
la astfel de cursuri obligatorii (7%), în timp ce unii dintre studenţi își pot alege astfel de
cursuri ca elective (12%), iar majoritatea (81%) dintre studenţi nu sunt implicați în procesul
de educaţie etică în cadrul curriculum-ului.
Cât de mare este interesul studenţilor pentru cursuri dedicate educaţiei etice, se constată
că un număr semnificativ de studenți (41%) confirmă opțiunea pentru astfel de cursuri, cu
condiția ca acestea să fie oferite în curriculum-ul specializării. Chiar dacă jumătate dintre

studenți (48%) s-au declarat ca fiind nehotărâți, există speranța ca în viitor subiectele
privind educaţia etică să reprezinte o opțiune mai consistentă din partea studenților.
5. Trebuie să acordăm mai multă atenţie eticii la nivel universitar?
Din răspunsurile la această întrebare, se constată un sprijin masiv din partea studenţilor
(72%) de la toate facultăţile. Doar un număr mic de studenți (10%) cred că cel mai important
pentru ei este educația profesională în cadrul universității, în timp ce etica este doar
percepută ca ceva de la sine înțeles.
6. Ce tipuri de activităţi sunt preferate pentru promovarea valorilor etice?
Lista cu propunerile studenților privitor la activitățile de promovare a eticii și mediile

preferate:
✓ Seminarii (31%)
✓ Dezbateri (26%)
✓ Prelegeri (16%)
✓ Conferințe (10%)
✓ Pagina web (10%)
✓ Radioul studenților (7%)
De asemenea, este de remarcat faptul că un număr mare de studenţi (77%) au declarat că

în cadrul Universităţii ar trebui să existe Oficiu profesional special, unde ar putea fi
prezentate cazuri de posibile încălcări ale normelor etice și ce măsuri ar trebui luate pentru
combaterea încălcării acestora. Doar un număr mic (11%) de studenţi spun că nu este
nevoie de astfel de oficii, iar (12%) dintre ei sunt nehotărâti.
Testul de autoevaluare Nr.3 – Răspundeți la întrebările de mai jos și

1. În Regulamentul de organizare și funcționare al UTCB, document atașat ca anexa

la prezentul curs, în capitolul intitulat Principii de funcționare sunt menționate 10
principii de funcționare autonomă. Precizați care dintre acestea se referă la
conduita membrilor comunității UTCB;
2. În Carta universitară a UTCB, document atașat ca anexa la prezentul curs, în

capitolul privind autonomia universitară se definește prin cinci componente.
Menționați cele cinci componente ale autonomiei UTCB, conform Cartei acesteia.
3. În Carta UTCB, în capitolul intitulat Drepturile și îndatoririle personalului UTCB se

menționează că sancțiunile care se pot aplica personalului didactic şi de cercetare
şi celui auxiliar pentru încălcarea eticii universitare sau pentru abateri de la buna
conduită se încadrează în prevderile unei legi. În care lege și la ce articol sunt
prevăzute aceste sancțiuni?
4. În anexa la Contractul de studii universitare de licență/masterat, atașat ca anexa

la prezentul curs, în capitolul privind obligațiile studentului sunt menționate două
obligații privind comportamentul civic. Precizați care sunt cele două obligații.

1. Standarde de integritate în învățământul universitar, Daniela Șarpe, Delia Popescu,
Aurel Neagu, Violeta Ciucur, 2011 (ediție online) Proiect - Îmbunătățirea
managementului universitar
2. Ghid privind standardele de integritate aplicable sectorului de educație - Proiect
„Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare, responsabilizare”- Cod
SMIS 30342.
3. Perceptions of ethics at education in university level, Murtezan Ismaili, Dëshira Imeri,
Merxhivan Ismaili, Mentor Hamiti, Procedia Social and Behavioral Sciences 15 (2011)
1125–1129.

Integritate academică. Cod de etică
Capitolul 4
INTEGRITATEA ACADEMICĂ. STANDARDE GENERALE DE
INTEGRITATE ACADEMICĂ - CODUL DE ETICĂ. PROMOVAREA
INTEGRITĂȚII ACADEMICE.
Cuprins Pagina
4.1 Integritatea academică 42
4.2 Standarde generale de integritate academică. Codul de etică. 43
4.3 Promovarea integrității academice. 45

pentru:
• a participa activ cu argumente la o dezbatere despre cele cinci valori fundamentale la

care se raportează conduita profesională și morală în educație;
• a defini standarde generale care descriu nivelul de integritate a membrilor unei

comunităţi academice;
• a propune o structură a Codului de Etică universitară;
• a preciza diferențele și asemănările dintre etică şi drept.

41
4.1 Integritatea academică
Cerinţele unei predări profesioniste nu sunt doar de a comunica şi evalua conținutul

disciplinei ci şi de a comunica şi menţine standardele unui comportament profesional
corespunzător.
Integritatea comunităţi academice se bazează pe responsabilitatea personală şi depinde de
modul de comportare în faţa unor situaţii critice. Fiecare membru al comunităţii academice,
student, cadru didactic sau personal administrativ, este responsabil pentru susţinerea
integrităţii în activitățile de învățare şi cercetare.
Asumarea responsabilității semnifica actionarea împotriva oricărei situații critice în

ciuda presiunii colegiale, fricii, loialităţii sau compasiunii. De fapt, fiecare individ trebuie să
şi asume responsabilitatea pentru comportamentul propriu, care trebuie să fie onest în orice
împrejurare şi, de asemenea, trebuie să descurajeze şi să urmărească să prevină orice
abatere a celorlalţi.
Indiferent de circumstanţe, membrii comunităţii academice nu trebuie să tolereze sau

să ignore actele de rea-credinţă ale altor membri ai acestei comunităţi. Astfel se construiește
conștiința civică şi se promovează valorile etice care ajută la conturarea comportamentului
social şi la dezvoltarea intoleranţei la corupţie.
Integritatea academică este definită de Centrul pentru Integritate Academică 1 din

SUA, reprezentantă un consorţiu format în 1997 din 200 de colegii şi universităţi, ca fiind
un angajament faţă de cinci valori fundamentale pentru conduita profesională şi pentru cea
morală: onestitatea, încrederea, corectitudinea, respectul şi responsabilitatea.
În viziunea celor de la Centrul pentru Integritate Academică, integritatea se construieşte și
se consolidează pe baza unor dezbateri continue despre cum aceste valori sunt sau nu
incluse în activitatea instituţiei respective. Aceste dezbateri se interconectează cu misiunea
instituţiei, politicile şi strategiile acesteia, şi astfel se încurajează dezvoltarea unui climat de
integritate, bazat pe valorile mai sus menţionate pentru obţinerea şi menţinerea integrităţii
la nivelul proceselor de predare şi instruire.
4.1.1 Onestitatea
Onestitatea reprezintă un fundament al activităţilor de predare, învăţare, evaluare

sau cercetare şi al altor tipuri de activităţi conexe. În orice instituţie de învăţământ superior
este imperativă sancţionarea: fraudei, furtului, înşelătoriei şi a altor comportamente
indecente care pot pune în pericol drepturile celorlalţi şi/sau binele comun.
În cursa pentru cunoaştere, studenții trebuie să fie oneşti cu ei înşişi şi cu ceilalţi, indiferent
că se găsesc în sălile de clasă, în laboratoare, în bibliotecă sau în sala de sport.
Prin promovarea onestității, se consolidează fundaţia pentru integritate pe tot

parcursul vieţii, dezvoltând în fiecare dintre studenți curajul de a face alegeri dificile, de a-şi
asuma responsabilitatea pentru acţiunile sale şi consecinţele acestora.
1 http://www.academicintegrity.org/fundamental_values_project/pdf/FVProject.pdf

42
4.1.2 Încrederea
În general studenții răspund la onestitate cu încredere. Încrederea este promovată de

instituțiile care stabilesc reguli clare pentru activitățile de învățare sau pentru cele de
evaluare. Numai cu încredere putem colabora, face schimb de idei fără să ne fie teamă că
munca noastră va fi furată sau că reputaţia ne va fi afectată.
4.1.3 Corectitudinea
O evaluare corectă este esenţială în procesul de învăţământ. Pentru studenți sunt

importante anumite componente ale corectitudinii, cum ar fi: predictibilitate, aşteptări clare
şi sancţionarea necinstei. Raţionamente, precum: „toată lumea face aşa” sau „ştacheta a
fost ridicată prea sus” nu justifică sau scuză un comportament necinstit.
4.1.4 Respectul
Studenții își arată respectul venind la şcoală, ajungând la timp la orele de curs, fiind atenţi,
participând la dezbateri, respectând termenele de predare a lucrărilor şi performând la un
nivel adecvat cerintelor curriculei. Cadrele didactice arată respect ascultând ideile
studenților, dând un feedback onest în urma evaluării activităţii acestora, valorizând
aspiraţiile şi idealurile lor.
4.1.5 Responsabilitatea
Atât cadrele didactice cât şi studenții, ar trebui să aibă un comportament responsabil.

Indiferent de circumstanţe, membrii unei comunităţi academice nu ar trebui să tolereze sau
să ignore un comportament necinstit din partea altora.
Atunci când instituţiile de învățământ superior, dar şi personalul din cadrul acestora, adoptă
şi aplică în mod respondabil standarde de integritate, putem afirma că atât sistemul de
învăţământ, cât şi societatea beneficiează de baza fundamentală pentru viitori cetăţeni
responsabli şi pentru o societate axată pe valori şi responsabilitate.
4.2 Standarde generale de integritate academică. Codul de etică.
Din experienţa acumulată referitoare la activităţile instructiv educative din instituțiile

de învățământ superior, s-a constatat că pot exista abateri ale personalului didactic, auxiliar
nedidactic sau studenți, de la normele de conduită morală, comportare civică sau de etică
profesională, abateri pentru care nu sunt prevăzute sancţiuni în Legea Învăţământului sau
acte normative conexe acesteia. În aceste situaţii este lezată comunitatea universitară prin
nerespectarea principiilor şi valorilor pentru care universitatea militează şi pe care le
promovează.
Având în vedere cele menţionate, rezultă necesitatea elaborării unui ansamblu de

norme privind conduita morală în viaţa socială şi etica profesională universitară, sub forma
unui Cod de Etică în cadrul căruia sunt prevăzute standardele de integritate ce trebuiesc
îndeplinite la diferitele niveluri ale vieții academice și care includ obligaţiile etice ale
profesiunii, cât şi rolul lor în viaţa socială.

43
Codul de Etică poate fi definit ca: "Ansamblul de norme şi principii morale, de

conduită, care includ obligaţiile etice ale profesiunii, cât şi rolul lor în viaţa socială" (DEX
1996).
Întrucât noţiunea de etică include principiile de morală, dar se regăseşte şi în noţiunea de
deontologie, Codul de Etică putem spune că reprezintă colecția de standarde ce descriu
nivelul de integritate a membrilor comunităţii academice. Respectarea normelor prevăzute
în Codul de Etică de către membrii comunității academice reprezintă o condiție pentru
realizarea principiilor morale şi a valorilor ştiinţifice universitare.
Codul de Etică se construiește în baza unor principii ale integrităţii academice care se referă
la:
Integritatea morală - presupune că fiecare membru al comunităţii academice este dator să

se preocupe de evitarea oricăror situaţii susceptibile să creeze îndoieli, cu privire la
integritatea sa, în primul rând a conflictelor de interese.
Colegialitatea - presupune colaborarea studenţilor, profesorilor şi personalului administrativ

în spirit de colegialitate şi respect reciproc
Loialitatea - presupune obligaţia fiecărui membru al comunităţii academice de a acţiona în

interesul universităţii, de a susţine obiectivele, strategiile şi politicile acesteia, în scopul
realizării misiunii şi creşterii competitivităţii ei.
Respectul şi toleranţa - presupune respectarea demnităţii fiecărui într-un climat liber, în

care sunt excluse orice manifestare de umilire, dispreţ, hărţuire, exploatare, ameninţare sau
intimidare. Nu sunt permise manifestările misogine, rasiste, şovine, xenofobe, homofobe şi
hărţuirea de orice fel, inclusiv sexuală.
Profesionalismul - Universitatea trebuie să cultive un mediu propice pentru cercetare şi

competitivitate. În acest scop, trebuie să dezvolte programe academice la standarde înalte,
capabile să conducă la evoluţia cunoaşterii, la formarea specialiştilor competitivi şi la
creşterea prestigiului în cercetare. Universitatea trebuie să încurajeze şi să recompenseze
eficienţa, calitatea şi excelenţa profesională la nivel managerial şi administrativ.
Onestitatea şi corectitudinea intelectuală - Universitatea trebuie să apere dreptul la

proprietate intelectuală. Este interzisă orice formă de fraudă intelectuală: plagiatul integral
sau parțial, copiatul în cadrul examenelor sau concursurilor, fabricarea rezultatelor
cercetărilor, substituirea lucrărilor sau a identităţii persoanelor examinate, preluarea
lucrărilor de la colegi sau profesori, ca şi tentativele de corupere spre fraudă.
Dreptatea şi echitatea - Membrii universităţii vor fi trataţi drept, corect şi echitabil.

Nu se permite discriminarea sau exploatarea, indiferent că acestea sunt directe sau
indirecte, aderand la ideea că dreptatea se bazează pe împărţirea corectă şi echitabilă a
puterii şi prevenirea abuzului de putere.
Transparenţa - Universitatea trebuie să respecte principiul transparenţei tuturor categoriilor

de informaţii care interesează membrii comunităţii universitare, potenţialii candidaţi,

44
absolvenţii, instituţiile cu care colaborează şi publicul larg, asigurând o informare consistentă

şi corectă.
Responsabilitatea profesională şi socială - Universitatea trebuie să îşi încurajeze

membrii să se distingă prin activism şi implicare în problemele profesionale şi publice, prin
colegialitate şi responsabilitate civică. Programele şi activităţile universitare vor fi orientate
către nevoile societăţii. Atunci când membrii săi reprezintă public Universitatea, trebuie să
respecte standardele etice şi profesionale.
Libertatea academică - Universitatea este un spaţiu liber de ingerinţe, presiuni şi

constrângeri politice, religioase şi de putere economică, exceptând constrângerile de natură
ştiinţifică, legală şi etică. Membrii universităţii sunt protejaţi faţă de cenzură, manipulări,
persecuţii, în condiţiile respectării standardelor ştiinţifice şi a responsabilităţilor profesionale.
Autonomia personală - Universitatea promovează un mediu propice exercitării autonomiei

personale. În acest scop trebuie asigurată exercitarea informării liber consimţite în privinţa
programelor, concursurilor, oportunităţilor de studiu şi cercetare, oferind oportunităţi pentru
ca fiecare membru al universităţii să poată lua şi aplica decizii în privinţa propriei cariere
academice şi profesionale.
Meritul - Universitatea trebuie să asigure recunoaşterea, cultivarea şi recompensarea

meritelor personale şi colective care conduc la împlinirea menirii sale instituţionale.
Codul de Etică îşi propune să reprezinte, în primul rând, un ghid de comportare umană şi
conduită morală pentru fiecare membru al Comunităţii Academice, atât în interiorul
universităţii, cât şi în afara acesteia.
Pentru a evita orice fel de ambiguităţi sau confuzii referitoare la normele de etică academică,
aceste standarde trebuie prezentate în Codul de Etică separat pentru: personalul didactic,
studenţi, personal nedidactic.
4.3 Promovarea integrității academice.
Promovarea integrităţii academice trebuie realizată, atât la nivel instituţional, cât şi la

nivel individual. Astfel, la nivel instituţional, orice instituţie de învăţământ superior ar trebui:
✓ să dezvolte coduri, politici şi proceduri de evaluare şi asigurare a integrităţii

academice;
✓ să implementeze în mod consecvent şi consistent aceste politici şi proceduri de

integritate academică;
✓ să informeze şi să educe întreaga comunitate cu privire la politicile şi procedurile de

integritate academică;
✓ să promoveze şi să aplice în mod riguros aceste politici şi proceduri de sus in jos în

sistemul academic;

45
✓ să dezvolte un sistem clar, accesibil şi echitabil de a “judeca” orice abatere şi

încălcare a politicilor de integritate academică;
✓ să dezvolte programe de promovare a integrităţii la toate nivelurile comunităţii

academice.
La nivel individual, fiecare membru al comunității academice trebuie:
✓ să fie familiarizat cu codurile, politicile şi procedurile cu privire la integritatea

academică, elaborate şi promovate de instituţia în care este angajat;
✓ să formuleze clar aşteptările proprii în ceea ce priveşte integritatea academică legată

de toate activitățile de predare, învățare și evaluare în cadrul disciplinei pe care o
predă;
✓ să ofere un exemplu de integritate în toate activităţile academice pe care le

desfăşoară;
✓ să păstreze securizat, pentru o anumită perioadă de timp, lucrările studenților,

proiectele, sau alte tipuri de lucrări;
✓ să acţioneze, urmând procedura prestabilită, dacă este martor al unei posibile violări
a normelor de integritate din universitate.
4.3.1 Perspectivă etică şi perspectivă juridică
Între morală şi drept există şi asemănări şi deosebiri.
În timp ce morala provine din religie, din impuneri sociale sau autoimpuse de
conştiinţa individuală, norma juridică provine din prescripţiile autorităţilor publice,
împuternicite cu atribuţii normative. Dreptul are un scop eficient şi anume o mai bună
organizare a vieţii în societate.
Din punctul de vedere al sancţiunilor, există, de asemenea, deosebiri. Dreptul

dispune şi foloseşte sancţiunea, constrângerea, execuţia silită, pentru a duce la îndeplinire
cauza juridică. Pe de altă parte, sancţiunea morală se realizează la nivelul conştiinţei
individuale sau se materializează prin blamul comunităţii sau societăţii.
În ceea ce priveşte asemănările, se poate reţine faptul că normele juridice, cât şi

normele morale se referă la raporturile dintre individ şi comunitate sau societate.
Deşi sunt sisteme normative disctincte, morala şi dreptul se află într-o strânsă legătură:
dreptul încorporează majoritatea conceptelor morale și ca urmare între drept şi morală nu
ar trebui să existe sciziune.

46

1. În Carta universitară a UTCB, document atașat ca anexa la prezentul curs, în

capitolul Drepturile şi îndatoririle personalului din UTCB se menționează obligaţia
personalului didactic de a respecta normele de conduită în spaţiul universitar, stabilite
de Codul de etică şi deontologie profesională universitară al UTCB. Care este
articolul din Cartă care prevede acestă obligație?
2. Verificați dacă Codul de etică și deontologie profesională universitară al UTCB,

document atașat ca anexa la prezentul curs și publicat pe pagina web a universității,
este dezvoltat în baza celor 12 principii ale integrităţii academice menționate la
punctul 4.2 din prezentul capitol. În caz că unele principii nu se regăsesc în Codul de
etică , precizați care sunt acestea.
3. În capitolul din Codul de Etică privind Onestitatea și corectitudinea intelectuală sunt

menționate abaterile de la etica și deontologia profesională. Este considerată
abatere: Consilierea unor studenți să nu urmeze o anumită facultate, specializare sau
curs, din orice motiv? Puteți argumenta răspunsul?
4. În conformitate cu prevederile din capitolul privind Responsabilitatea din Codul de

Etică, este permisă înregistrarea și multiplicarea de către studenți sau de către alte
persoane a activității didactice? Dacă nu este permisă cum trebuie procedat?
5. Principiile morale și juridice pot fi tratate separat?
1. Curs de deontologie academică. Curricumul cadru. , Coordonator Liviu Papadima,

2. Standarde de integritate în învățământul umiversitar, Daniela Șarpe, Delia Popescu,
3. Ghid privind standardele de integritate aplicable sectorului de educație - Proiect
„Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare, responsabilizare”- Cod
SMIS 30342.

47
Norme de etică privind relațiile dintre membrii comunității academice.
Capitolul 5
COMISIA DE ETICĂ. NORME DE ETICĂ PRIVIND RELAȚIILE
DINTRE MEMBRII COMUNITĂȚII ACADEMICE ȘI ÎNTRE
STRUCTURILE DE CONDUCERE ȘI PERSONALUL ANGAJAT.
Cuprins Pagina
5.1 Comisia de etică 49
5.2 Norme de etică privind relațiile dintre cadre didactice 50
5.3 Norme de etică privind relaţiile dintre studenţii universităţii 51
5.4 Norme de etică privind relațiile dintre cadre didactice și studenți 52
5.5 Norme de etică privind relaţiile dintre studenţi şi personalul didactic auxiliar sau
nedidactic 53
5.6 Norme de etică privind relaţiile dintre cadrele didactice, personalul nedidactic şi
auxiliar 53
5.7 Norme de etică privind relaţiile dintre structurile de conducere şi personalul

Universităţii 54

pentru:
• a explica cu argumente care sunt principiile codului de etică, modul de organizare al

acestora pe mai multe paliere, condițiile de aplicare și organismele responsabile;
• face diferenţa dintre prevederile Codului de etică, ca un contract moral încheiat între
membrii comunității universitare și drepturile și obligațiile legale ce revin membrilor
comunității academice;
• a defini principalele atribuții ale Comisiei de etică în protejarea valorilor morale

fundamentale ale universității;
• a propune o structură a normelor de etică privind relațiile dintre membrii comunității

academice.

5.1 Comisia de etică
Majoritatea organizaţiilor care derulează activităţi educaţionale au obligația legală de

a institui un cod de etică profesională. Indiferent de diferenţete de nuanţă dintre acestea,
codurile de etică cuprind, de regulă, norme distribuite pe şase paliere de organizare, după
cum urmează: studenții, relațiile dintre studenți și cadre didactice, responsabilitatea cadrelor
didactice, colegialitatea profesorală, relaţiile cu comunitatea, aplicarea şi instaurarea
normelor etice.
La finalul oricărui cod de etică profesională din educaţie, la fel ca orice act legislativ,
sunt prevăzute condiţiile în care se aplică regulile precizate, organismele responsabile
pentru aplicarea normelor şi eventualele sancţiuni. În universități aplicarea principiilor de
etica și integritate academică intră în competența Comisiei de etică universitară care se
înființează prin hotărâre a Senatului universitar, în temeiul Legii Educației Nalionale Nr. 1,
art 305, alin 1.
Comisia de etică are următoarele atribuţii:
a) Elaborează codul de etică și deontologie profesională şi îl înaintează spre aprobare

Senatului universității. Codul de etică și deontologie profesională va cuprinde formularea
explicită a idealurilor, principiilor şi normelor morale pe care consimt să le respecte
personalul din instituţiile de învăţământ superior în activitatea lor profesională;
b) Urmăreşte aplicarea codului de etică prin:

✓ diseminarea normelor cuprinse în codul de etică;
✓ evaluarea, analizarea şi soluţionarea sesizărilor şi reclamaţiilor adresate în
conformitate cu normele cuprinse în codul de etică;
✓ organizarea unei investigaţii în vederea validării sau invalidării corectitudinii
sesizărilor şi reclamaţiilor adresate în conformitate cu codul de etică;
✓ elaborarea unei decizii motivate după efectuarea investigaţiei cu privire la faptele
sesizate;
✓ elaborarea unui raport de caz în urma unei decizii motivate.
c) Analizează şi soluţionează operativ, eficient şi echidistant abaterile de la prevederile

codului de etică;
d) Prezintă anual un raport cu privire la faptele sesizate şi analizate în cadrul comisiei;
e) Activează împotriva acţiunilor denigratoare şi calomnioase adresate atât personalului, cât

şi instituţiilor de învăţământ superior;
f) Se sesizează din oficiu în legătură cu cazurile de încălcare a codului de etică;

g) Diseminează bunele practici privind aplicarea codului de etică și deontologie profesională.
Comisia de etică se poate autosesiza atunci când consideră că o prezentare în

spațiul massmedia poate induce un climat de suspiciune privind activitatea sau
comportamentul unor membri ai personalului din instituţia de învăţământ superior, care pot
leza onoarea instituţiei.
Activitatea comisiei de etică se desfăşoară cu respectarea principiului

confidenţialităţii. Toate documentele înregistrate la comisia de etică au caracter confidenţial,
cu excepţia situaţiei în care părţile sunt de acord să renunţe la confidenţialitate. Membrii
comisiei de etică semnează un acord privind respectarea confidenţialităţii. În cazul în care
se dovedeşte încălcarea acordului de confidenţialitate de către un membru al comisiei de
etică acesta va fi exclus din comisie prin decizie a rectorului universității, în urma hotărârii
Senatului universitar.
Conform Codului de etică și deontologie profesională universitară al UTCB, structura

și componența comisiei de etică universitară este propusă de consiliul de administrație,
avizată de senatul universitar și aprobata de rector. Membrii comisiei sunt persoane cu
prestigiu profesional și autoritate morală. Nu pot fi membri ai comisiei de etică universitară
persoanele care ocupă vreuna dintre funcțiile: rector, prorector, decan, prodecan, director
general administrativ, director de departament sau de centre de cercetare-dezvoltare,
proiectare.
Pentru evitarea unor ambiguităţi sau confuzii referitoare la normele de etică

universitară, normele de etică trebuie prezentate în Codul de etică separat pentru:
personalul didactic, studenţi, personal nedidactic.
5.2. Norme de etică privind relaţiile dintre cadrele didactice
✓ Să promoveze respectul reciproc manifestat inclusiv prin modul de adresare,

recomandată fiind utilizarea persoanei a II-a plural – forma de politeţe:
Dumneavoastră;
✓ Să militeze pentru obiectivitatea ştiinţifică şi să nu cedeze în privinţa respectării

standardelor ştiinţifice şi etice universitare;
✓ Să existe disponibilitatea de a oferi sprijin didactic sau ştiinţific atunci când un cadru
didactic este solicitat de către alt coleg să contribuie la atingerea unui obiectiv, sau
la rezolvarea unor probleme de care depinde prestigiul ştiinţific al departamentului în
care activează cei în cauză;

✓ Nu este permisă denaturarea conţinutului ştiinţific al cursurilor predate studenţilor sau

fabricarea rezultatelor cercetării în scopul inducerii în eroare a comisiilor de evaluare,
cât şi din obedienţă faţă de grupări politice, religioase, economice etc.;
✓ Să manifeste intransigenţă demascând orice faptă de corupţie, dacă aceasta există

şi poate fi dovedită în rândul cadrelor didactice;
✓ Să militeze împotriva oricărei forme de plagiat în activitatea de cercetare ştiinţifică

sau în activitatea de elaborare a tratatelor şi cursurilor universitare;
✓ Să militeze împotriva discriminării din mediul academic, care conduce la limitarea

drepturilor unui cadru didactic datorită vârstei, sexului, disabilităţii, naţionalităţii,
etniei, religiei, categoriei sociale, stării materiale, orientării sexuale sau mediului de
provenienţă;
✓ În mediul academic nu este permisă hărţuirea în forme precum: misoginismul,

sexismul, rasismul, şovinismul, xenofobia şi hărţuirea datorită convingerilor religioase
sau politice;
✓ În spiritul responsabilităţii profesionale, cadrele didactice au obligaţia morală de a

critica public pe cei vinovaţi de încălcarea standardelor ştiinţifice, pedagogice sau
etice, dacă există probele doveditoare în acest sens.
5.3 Norme de etică privind relaţiile dintre studenţii universităţii
✓ Să se promoveze spiritul de colegialitate şi respectul reciproc între toţi studenţii

universităţii, indiferent de apartenenţa la o anumită facultate sau an de studiu, în
scopul unei bune conveţuiri;
✓ Se consideră obligaţie morală rezolvarea pe cale amiabilă a conflictelor sau

disputelor ce pot apare în relaţiile dintre studenţi, evitându-se un limbaj sau ton
necorespunzător statutului de student;
✓ Este imorală şi prin urmare sancţionabilă orice formă de fraudă intelectuală:

preluarea lucrărilor, proiectelor sau temelor de casă efectuate de alţi colegi şi
raportarea acestora ca rezultate proprii, substituirea lucrărilor sau a identităţii
acestora, copiatul integral sau parţial la examene sau verificări;

✓ Se consideră obligaţie morală promovarea spiritului de competiţie loială, în toate

activităţile specifice mediului studenţesc, cum ar fi: învăţământul, cercetarea ştiinţifică
studenţească, activităţile culturale, sportive, turismul etc.
5.4 Norme de etică privind relaţiile dintre cadrele didactice şi

studenţi
✓ Cadrul didactic trebuie să utilizeze cele mai adecvate metode de predare a cursului,
seminariilor şi / sau lucrărilor practice de laborator, astfel încât interesul studenţilor
pentru disciplina respectivă să crească;
✓ Relaţiile dintre personalul didactic şi studenţi, în ceea ce priveşte procesul instructiv-

educativ să fie transparente, chiar de la primele ore de predare, laborator, seminar
sau proiect. În acest mod studenţii vor cunoaşte de la începutul activităţii care sunt
cerinţele privind nivelul de pregătire la examene sau verificări şi care este ponderea
notei de la activităţile practice și pe parcurs în media finală la disciplina respectivă;
✓ Desfăşurarea examenelor, verificărilor şi susţinerea proiectelor sau temelor de casă

să aibă loc într-o atmosferă academică lipsită de tensiune, prin asigurarea condiţiilor
unei evaluări corecte şi obiective;
✓ În relaţiile dintre personalul didactic şi studenţi nu este admisă hărţuirea în diverse

forme, precum: misoginismul, rasismul, şovinismul, xenofobia, hărţuirea cauzată de
convingerile religioase sau politice, sau hărţuirea sexuală;
✓ Este interzisă şi se pedepseşte tentativa de mituire sub diverse forme a cadrului

didactic de către student, în scopul promovării unor examene, verificări etc. De
asemenea, este considerată imorală şi se pedepseşte traficarea examenelor de orice
fel, în schimbul unor sume de bani, bunuri materiale, servicii sau alte avantaje primite
de cadrul didactic;
✓ În relaţiile dintre personalul didactic şi studenţi trebuie să se respecte principiul

nediscriminării şi egalităţii de şanse;
✓ Personalul didactic are obligaţia să respecte confidenţialitatea în problemele care ţin

de viaţa privată a studenţilor (statusul marital, disabilităţile ascunse, domiciliu,
apartenenţa politică sau religioasă etc) şi să nu dea informaţii decât la cererea sau
cu aprobarea decanatului sau rectoratului. Încălcarea confidenţialităţii se
sancţionează.

5.5 Norme de etică privind relaţiile dintre studenţi şi personalul

didactic auxiliar sau nedidactic
✓ Se impune manifestarea unei atitudini de solicitudine, răbdare, tact în rezolvarea

problemelor studenţilor de către persoanele desemnate în cadrul serviciilor social-
administrative, biblioteci, secretariat etc.;
✓ Se consideră abatere de la normele morale tentativa de mituire şi acceptarea mitei

în relaţiile dintre studenţi şi persoane aparţinând compartimentelor funcţionale şi
social – administrative ale universității;
✓ Personalul administrativ care îşi exercită activitatea în cadrul secretariatelor,

bibliotecilor, căminelor şi cantinelor să aplice un tratament egal în soluţionarea
problemelor studenţeşti, fiind interzis favoritismul sau discriminarea în cadrul acestor
relaţii;
✓ Se impune respectarea confidenţialităţii privind datele care fac referire la viaţa privată
a studenţilor, sau la anumite disabilităţi ale acestora;
✓ Este interzisă hărţuirea de orice tip şi sub diverse forme, cum ar fi: rasismul,
misoginismul, şovinismul, xenofobia, hărţuire cauzată de convingeri religioase sau
apartenenţe politice, cât şi hărţuirea sexuală.
5.6 Norme de etică privind relaţiile dintre cadrele didactice,

personalul nedidactic şi auxiliar
✓ Să promoveze respectul reciproc în activităţile instructiv – educative şi social –

administrative;
✓ Cadrele didactice să evalueze correct, pe baza criteriilor stabilite de conducerea

facultăţii sau departamentului, şi obiectiv activităţile desfăşurate de personalul
didactic auxiliar şi nedidactic;
✓ Nu este permisă hărţuirea de orice natură în rândul personalului didactic, didactic

auxiliar şi nedidactic.
✓ Să se manifeste solicitudine la problemele sensibile care pot să apară în relaţiile

dintre cadrele didactice, personalul auxiliar şi/sau nedidactic, în scopul depăşirii unor
situaţii critice;

✓ În spiritul responsabilităţii profesionale, personalul didactic, nedidactic şi auxiliar are

obligaţia morală de a lua atitudine critică atunci când sunt încălcate normele de etică
universitară.
5.7 Norme de etică privind relaţiile dintre structurile de

conducere şi personalul universităţii
✓ Structurile de conducere ale universităţii, (la toate nivelele) au obligaţia de a promova

principiile şi valorile menţionate în lista standardelor privind integritatea academică;
✓ Structurile de conducere ale universităţii şi facultăţilor au obligaţia morală de a

asigura transparenţă şi comunicare deplină între societate şi comunitatea
academică, astfel încât rezultatele cercetărilor ştiinţifice să poată fi aplicate în timp
util spre folosul societăţii;
✓ Consilul de administrație, conducerile facultăților, departamentelor şi colectivelor de

cercetare au obligaţia morală de a repartiza echitabil sarcinile de serviciu personalului
universităţii;
✓ Se impune corectitudine şi evaluarea obiectivă a activităţilor desfăşurare de către

personalul în subordine, luând în considerare gradul de complexitate şi volumul de
muncă depus;
✓ Este considerată abatere de la normele eticii universitare desemnarea în comisiile de

licitaţii şi/sau evaluări a unor persoane care nu au demonstrat integritate morală,
deplină transparenţă, profesionalism şi devotament faţă de interesele universităţii;
✓ Este interzisă hărţuirea în relaţiile dintre structurile de conducere şi personalul în

subordine, practicată în forme precum: misoginism, sex, rasism, şovinism, xenofobie
şi hărţuire datorită convingerilor religioase sau politice;
✓ Se impune promovarea respectului reciproc între membrii structurilor de conducere

şi personalul din subordine, astfel încât diferenţele de opinii sau disputele să se
rezolve prin argumente raţionale şi nu prin utilizarea unui limbaj neacademic,
insultător sau a unor etichetări şi tonuri necorespunzătoare mediului academic;
✓ Se consideră obligaţie morală respectarea confidenţialităţii în probleme care țin de

viaţa particulară a personalului universităţii.


1. În capitolul Dispoziții generale din Carta universitară a UTCB, document atașat

ca anexa la prezentul curs, este definită comunitatea academică (universitară).
Enumerați categoriile de personal care fac parte din comunitatea academică.
2. Codul de etică și deontologie profesională universitară al UTCB, document atașat

ca anexa la prezentul curs, precizează la capitolul Comisia de etică care sunt
atribuțiile acestei comisii. Printre acestea este menționat că exercită atribuțiile
cuprinse în Legea nr. 206/2004. Ce reglementează acestă lege?
3. Orice persoană din UTCB sau din afara acesteia, poate sesiza Comisiei de etică
asupra abaterilor săvârșite de membri ai comunității academice. Cum se
formulează sesizarea și ce trebuie să conțină aceasta?
4. Sancțiunile care se pot aplica personalului didactic și de cercetare, personalului

didactic și de cercetare auxiliar, studenților și studenților-doctoranzi de către
comisia de etică universitară pentru încălcarea eticii universitare sau pentru
abateri de la buna conduită în cercetarea științifică sunt cele prevăzute la art. 318
sau 319 din Legea Educației Naționale. Menționați care sunt sancțiunile
prevăzute de lege.
5. Codul de etică și deontologie profesională universitară al UTCB menționează la

Capitolul 5 care fapte constituie abateri de la etica și deontologia universitară.
Printre acestea este menționată orice formă de fraudă intelectuală. Ce fapte intră
în categoria fraudei intelectuale?
Bibliografia Capitolului 5

3 Ghid privind standardele de integritate aplicable sectorului de educație - Proiect
„Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare, responsabilizare”- Cod SMIS
30342

Procesul de predare din perspectiva integrității. Fraudă și corupție
Capitolul 6
PROCESUL DE PREDARE – EVALUARE DIN PERSPECTIVA INTEGRITĂȚII
ACADEMICE. FRAUDA ȘI CORUPȚIA ÎN MEDIUL UNIVERSITAR. MĂSURI DE
PREVENIRE.
Cuprins Pagina
6.1 Procesul de predare – evaluare din perspectiva integrității academice 57
6.2 Frauda și corupția în mediul universitar 60
6.3 Măsuri de prevenire 62

pentru:
• a identifica responsabilităţile profesionale ale cadrelor didactice universitare în

activitatea de predare, învățare și evaluare;
• a defini rolul pregătirii temeinice a cadrului didactic în dezvoltarea intelectuală a

studenților;
• a descrie tipurile de comportament care reprezintă ofensa adusă standardelor de

onestitate academică;
• a selecta cele mai potrivite procedee de combatere a lipsei de integritate academică ;
• a propune un plan concret de măsuri privind asigurarea calității proceselor didactice

prin eliminarea comportamentelor academice neoneste.

56
6.1 Procesul de predare – o evaluare din perspectiva integrității

academice
Obiectivul acestui capitol este de a oferi un set de principii etice de bază care definesc
responsabilităţile profesionale ale cadrelor didactice universitare în activitatea de predare,
învățare și evaluare.
Principiile etice sunt particularizate în acest capitol ca linii directoare generale, idealuri sau
aşteptări care trebuie luate în considerare, împreună cu alte condiţii relevante, în proiectarea
şi implementarea activităților didactice la nivel universitar.
Intenţia acestui capitol nu este de a furniza o listă de reguli ferme, sau un cod sistematic de
conduită profesională, însoțite de sancţiuni prescrise pentru încălcarea acestora, și care se
vor aplica în mod automat în toate situaţiile. În mod similar, intenţia nu este de a marginaliza
conceptul de libertate academică, ci mai degrabă de a descrie modalităţile prin care
libertatea academică poate fi exercitată într-un mod responsabil.
Principiul 1: competența conținutului discipliei
Titularul de curs are responsabilitatea de a menţine un nivel ridicat de cunoştinţe ale

subiectelor tratate şi se asigură că structura și conţinutul cursului este actual, corect,
reprezentativ şi adecvat poziției cursului în cadrul programului de studii.
Adecvarea conţinutului cursului implică faptul că subiectele tratate sunt în concordanţă cu
obiectivele declarate ale cursului şi pregăteşte studenţii pentru a putea aborda cursurile
ulterioare pentru care cursul predat este o condiţionare prealabilă.
Atingerea competenței de conținut a cursului impune ca profesorul să ia măsuri active de

actualizare a acestuia în concordanță cu dezvoltările cele mai recente din domeniile
relevante pentru acel curs; să fie informat cu privire la conţinutul cursurilor care preced
cursul și care sunt precondiţii pentru cursul său, precum şi de conținutul cursurilor pentru
care cursul profesorului este condiţie prealabilă; şi de a oferi o reprezentare adecvată a
importanței fiecărui subiect din domeniul de studiu.
Principiul 2: competenţă pedagogică
Competența pedagogică a profesorului se manifestă prin faptul că acesta comunică

obiectivele cursului studenţilor, este conştient de metodele sau strategiile alternative de
instruire şi selectează acele metode de instruire care, potrivit studiilor de specialitate, se
dovedesc a fi eficiente și îi ajută studenţii pentru a atinge obiectivele declarate ale cursului.
Acest principiu implică faptul că, pe lângă cunoaşterea subiectului, un profesor are
cunoştinţe şi abilităţi pedagogice adecvate care includ: formularea adecvată a obiectivelor
cursului și comunicarea acestora, selectarea celor mai eficiente metode de instruire,
furnizarea de bune practici în domeniile tratate şi oportunități de feedback care au în vedere
o diversitate mare de studenți cu o pregătire prealabilă diferențiată.

57
Principiul 3: Abordarea subiectelor sensibile
Subiectele pe care studenţii le pot identifica ca fiind sensibile sau le pot genera
disconfort sunt tratate într-un mod deschis, onest şi cu atitudine pozitivă.
Printre altele, acest principiu înseamnă că profesorul recunoaşte de la bun început că un
anumit subiect este sensibil şi explică de ce este necesar să-l includă în conținutul cursului.
De asemenea, profesorul şi-a identificat propria perspectivă asupra subiectului şi o compară
cu abordările sau interpretările alternative, oferind astfel studenţilor o mai bună înţelegere a
complexităţii problemei şi dificultatea atingerii unui singur obiectiv.
În cele din urmă, dacă consideră oportun și cu scopul de a oferi un mediu sigur şi deschis
pentru discuţii, profesorul invită toţi studenţii să îşi expună poziţia pe tema în discuție,
stabileşte regulile de bază pentru discuţii, este respectuos cu studenţii chiar şi atunci când
nu este acord cu aceștia şi încurajează pe studenţi să fie respectuoşi unul cu altul.
Principiul 4: dezvoltarea intelectuală a studenților
Principala responsabilitate a profesorului este de a contribui la dezvoltarea

intelectuală a studentului, cel puţin în contextul domeniului de expertiză al profesorului, şi
de a evita activități care ar putea distrage atenţia studentului de la propia dezvoltare.
Potrivit acestui principiu, cea mai mare responsabilitate a profesorului este de a proiecta
activități didactice care facilitează învăţarea, încurajează autonomia şi gândirea
independentă a studenţilor, asigură că studenții sunt tratați cu respect şi demnitate şi nu în
ultimul rând facilitează dezvoltarea intelectuală individuală a studenţilor.
Eșecul în asumarea responsabilității pentru dezvoltarea intelectuală a studenţilor apare
atunci când profesorul vine la clasă nepregătit, nu reuşeşte să proiecteze activități didactice
eficiente, obligă studenţii să adopte un anumit punct de vedere, sau nu reuşeşte să pună în
discuție interpretări teoretice alternative.
Principiul 5: relaţii duale cu studenţii
Pentru a evita conflictul de interese, un profesor nu intră în relaţii duale cu studenţii,

relații care sunt susceptibile de a distrage atenţia de la principiul dezvoltării intelectuale a
studenţilor și care pot conduce la acte de favoritism percepute ca rele intenții din partea
profesorului.
Acest principiu indică clar că este responsabilitatea majoră a profesorului să păstreze

relaţiile cu studenţii axate pe obiectivele pedagogice şi pe cerinţele unui comportament
academic.
Deși, existența unor bune raporturi între personalul didactic și studenți, atât în interiorul cât
şi în afara sălii de clasă, conduce la beneficii pedagogice demonstrate, există, de
asemenea, riscuri serioase care pot compromite standardele de conduită academică şi
dăunează dezvoltării intelectuale a studenţilor. Este responsabilitatea profesorului de a
preveni ca aceste riscuri să se materializeze în conflicte reale sau care pot fi percepute ca
conflicte iminente.

58
Principiul 6: confidențialitatea
Notele studenților, înregistrări privind prezenţa acestora la activități didactice şi

comunicările private trebuie tratate ca înregistrări confidenţiale şi pot fi publicate numai cu
consimţământul studenților, în cazul în care există motive rezonabile pentru a crede că
publicarea unor astfel de informaţii vor fi benefice pentru student și vor preveni eventualele
consecințe negative pentru alţii, sau din motive academice legitime.
Acest principiu sugerează că studenţii au dreptul la acelaşi nivel de confidenţialitate în

relaţiile lor cu profesorii, aşa ar exista într-o relaţie avocat-client sau medic-pacient. Violarea
confidenţialităţii în relaţia profesor-student poate determina studenţii să nu aibă încredere în
profesori şi în consecință să manifeste un comportament academic neadecvat.
Principiul 7: respectul pentru colegi
Un cadru didactic universitar respectă demnitatea și autonomia colegilor săi şi

lucrează în cooperare cu aceștia în interesul promovării dezvoltării intelectuale a studenţilor.
Acest principiu indică faptul că în cadrul dezbaterilor dintre colegi privitor la desfășurarea
activităților didactice, primordială este dezvoltarea intelectuală a studenţilor. Dezacordurile
dintre colegii cu privire la predare trebuie soluţionate în particular și dacă este posibil, fără
implicații asupra dezvoltării studenţilor. În cazul în care un profesor suspectează că un coleg
a demonstrat incompetenţă sau încălcări etice în predare, profesorul îşi asumă
responsabilitatea de a investiga temeinic suspiciunea şi înainte de a lua măsuri suplimentare
se va consulta în particular cu colegul.
Principiul 8: evaluarea corectă a studenţilor
Având în vedere importanţa evaluării performanţei studenţilor în învăţământul

universitar, în viaţa studenţilor şi ulterior în cariera acestora, profesorii sunt responsabili
pentru luarea unor măsuri adecvate care asigură că evaluarea studenţilor este corectă,
deschisă, echitabilă şi concordanță cu obiectivele declarate ale cursului.
Acest principiu indică faptul că profesorul este conștient de rezultatele studiului cu privire la
avantajele și dezavantajele unor metode alternative de evaluare și pe baza acestora,
profesorul a selectat tehnicile de evaluare cele mai adecvate.
Principiul 9: respect față de instituție
În interesul dezvoltării intelectuale a studenţilor, un profesor universitar cunoaşte şi

respectă obiectivele educaţionale, politicile şi standardele instituţiei de învățământ superior
în care predă.
Acest principiu implică faptul că un profesor împărtăşeşte o responsabilitate colectivă de a

lucra pentru binele universităţii în ansamblu, de a susţine scopurile şi standardele
educaţionale ale acesteia şi de a respecta politicile şi reglementările universitare referitoare
la educaţia studenţilor.

59
6.2 Frauda și corupția în mediul universitar
Integritatea unei comunităţi academice se bazează pe responsabilitatea personală şi

depinde de modul de comportare în faţa unor situaţii critice. Fiecare membru al comunităţii
academice (student, membru al corpului profesoral sau membru al administrativului) este
responsabil pentru susţinerea integrităţii în procesul didactic şi de cercetare. Asumarea
responsabilității semnifică a acționa împotriva oricărei sițuații critice în care intervin presiuni
colegiale, frica, sau sentimente de loialitate și compasiune.
De fapt, fiecare individ trebuie să își asume responsabilitatea pentru comportamentul

propriu, care trebuie să fie onest în orice împrejurare şi, de asemenea, trebuie să
descurajeze şi să urmărească să prevină orice abatere din partea celorlalţi. Indiferent de
circumstanţe, membrii comunităţii academice nu trebuie să tolereze sau să ignore actele de
rea-credinţă ale altor membri ai acestei comunităţi.
Lipsa de onestitate academică se poate manifesta prin orice acțiune sau

comportament adoptat cu scopul de a obține un avantaj academic nemeritat sau care
denaturează sau ar putea denatura notarea studenților și, implicit, ierarhizarea și clasificarea
acestora.
Tipurile de comportament care reprezintă ofensa adusă standardelor de onestitate

academică includ, dar nu se limitează la următoarele:
a) Înșelăciunea academică – înseamnă fraudarea, păcălirea sau lipsa de corectitudine în

spațiul academic, cu scopul de a obține o notă de trecere sau o notă mai mare sau pentru
a realiza numărul de prezențe obligatorii. Tentativa de înșelăciune academică este și ea
considerată o abatere gravă și atrage după sine aplicarea de sancțiuni. Înșelăciune se poate
manifesta în diverse modalități:
✓ copierea sau încercarea de copiere în timpul unui examen sau evaluări;

✓ obținerea de răspunsuri de la un coleg în timpul unui examen sau evaluări;
✓ colaborarea sau consultarea în timpul unui examen cu alți colegi;
✓ schimbul de rezultate sau informații în timpul unui examen cu alți colegi;
✓ folosirea de fițuici, notițe sau a altor materiale în timpul unui examen sau evaluări;
✓ folosirea telefonului sau a altor mijloace electronice pentru a copia la un examen;
✓ promovarea unui examen la care s-a prezentat un alt coleg în locul tău;
✓ prezentarea unor lucrări realizate parțial sau integral de un alt coleg;
✓ prezentarea aceleiași lucrări la mai multe discipline;
✓ notarea prezențelor pentru colegi absenți;
✓ modificarea notelor pe lucrările scrise;
✓ semnarea prezenţei pentru cineva absent.

60
b) Fabricarea de date – înseamnă confecționarea de date sau rezultate (inclusiv date de

teren sau rezultate de laborator) cu scopul de a obține o notă de trecere sau o notă mai
mare.
Câteva exemple:
✓ prezentarea unor date fictive sau a unor date alterate ca fiind reale;
✓ falsificarea unor interviuri, mărturii, informații sau date și prezentarea lor ca fiind reale;
✓ adoptarea unui comportament incorect pe teren, cu scopul de a obține anumite tipuri

de informații sau răspunsuri;
✓ adoptarea unor practici incorecte în munca de laborator pentru a obține un anumit
rezultat.
c) Plagiatul – înseamnă preluarea fără a cita (prin indicarea sursei și utilizarea ghilimelelor)
a cuvintelor, ideilor, rezultatelor muncii unei alte persoane și prezentarea acestora ca fiind
ale tale.
Exemple de situații de plagiat:
✓ copierea unor pasaje întregi din lucrările altor persoane în propriile teme (eseuri,
referate, lucrări de licență, de disertație sau teze de doctorat) sau folosirea unor
înregistrări, imagini fără a cita autorul;
✓ folosirea ideilor sau a opiniilor exprimate de alte persoane și a informațiilor publicate
în lucrări sau prezentări publice fără a menționa proveniența acestora;
✓ parafrazarea cuvintelor sau a creației altor autori, prin folosirea unor sinonime sau
schimbarea topicii, fără a indica autorul;
✓ prezentarea lucrării realizate de o altă persoană ca fiind creația studentului;
✓ cumpararea unui articol și scrierea acelui material de către altcineva.
d) Încălcarea proprietății intelectuale – se produce atunci când sunt utilizate sau însușite
creațiile intelectuale ale altor persoane, cu sau fără a urmări un scop comercial.
Example:
✓ distribuirea neautorizată (inclusiv prin internet) a unor materiale didactice (cursuri
universitare, înregistrări) furnizate de către profesori, care sunt protejate de drepturi
de autor, cu sau fără scopul de a obține foloase;
✓ folosirea lucrărilor (eseuri, referate, proiecte, înregistrări, experimente etc.) realizate
de alte persoane și prezentarea acestora ca fiind creație personală.
e) Colaborare neautorizată
✓ colaborare peste limitele impuse de cadrul didactic;
✓ primirea întrebărilor şi răspunsurilor înainte de examen;
✓ oferirea spre vânzare a diverselor materiale didactice solicitate în cadrul unui curs,
ştiind că acestea vor fi folosite de un student pentru obţinerea unei note;

61
✓ înlocuirea lucrării scrise, redactate la examen sau colocviu, cu o lucrare pregătită

anterior intrării la examen sau colocviu.
f) Facilitarea unui comportament neadecvat - reprezintă ajutorul oferit unui student pentru
a lua o notă de trecere la un examen sau pentru a realiza numărul de prezențe obligatorii.
Sprijinirea înșelăciunii se poate manifesta în diverse modalități:
✓ permisiunea oferită unui coleg să copieze din lucrare propie în timpul unui examen sau
evaluări;
✓ furnizarea de răspunsuri unui coleg în timpul unui examen sau evaluări;
✓ furnizarea către un coleg a unor lucrări realizate anterior de un alt student;
✓ scrierea unor eseuri, referate, lucrări de licență sau disertație pentru alți studenți sau
realizarea unor experimente sau lucrări de laborator, proiecte;
✓ acoperirea absenței unui coleg care nu este prezent la curs;
✓ vânzarea de eseuri, referate, lucrări de licență sau disertație;
✓ participarea la un examen sau rezolvarea unei teme in locul altui student (substituire
de persoană).
6.3 Măsuri de prevenire a lipsei de integritate academică
6.3.1 În activitatea de predare
✓ Distribuirea formei scrise a fișei disciplinei pentru curs care să includă informaţii
referitoare la integritatea academică, instrucţiuni clare despre aparatura permisă şi
interzisă (calculatoare, telefoane mobile etc.) în timpul testelor, comentarii asupra
nivelului permis de colaborare în realizarea rapoartelor şi proiectelor, precum şi ceea
ce este nepermis în ceea ce priveşte asistenţa acordată unui alt student. Aceste
informaţii trebuie să fie clare, prezentate în formă scrisă şi distribuite tuturor
studenţilor din prima zi de curs;
✓ Folosirea unui anumit timp în orele de curs pentru discutarea aspectelor de mai sus
şi a altor probleme relevante. Studenţii trebuie încurajaţi să pună întrebări pentru a
evita neînţelegerile ulterioare. Buna înţelegere a acestor aspecte trebuie privită ca o
etapă importantă în educarea studenţilor. În acelaşi timp, trebuie prezentate
implicaţiile integrităţii în cariera viitoare a studentului;
✓ Folosirea unui anumit timp în orele de curs pentru discutarea sancţiunilor posibile
pentru abaterile de la integritatea academică;
✓ Informarea studenţilor cu privire la problematica integrităţii academice prin realizarea

unui website, organizarea unui colţ special în biblioteca universităţii etc.;
✓ Promovarea exemplului personal de comportament integru în domeniul academic.

62
6.3.2 În timpul examenelor
✓ Pregătirea a două sau trei versiuni (sau formate diferite) pentru un examen;
✓ Modificarea sau măcar schimbarea ordinii subiectelor;
✓ Numerotarea testelor pentru a preveni eventuala sustragere a acestora;
✓ Solicitarea, adresată studenţilor, de a-şi depune toate cărţile, genţile, telefoanele
mobile pentru a nu le putea folosi în scopul fraudării examenului;
✓ Pentru serii foarte numeroase, verificarea identităţii studenţilor;
✓ Rearanjarea modului de amplasare a studenţilor în sala de examen;
✓ Furnizarea hârtiei de scris sau semnarea foilor ce vor fi utilizate în examen;
✓ Solicitarea ca toate calculele sa fie scrise pe foaia de examen;
✓ Asigurarea supravegherii de către mai multe cadre didactice a desfăşurării
examenului scris sau oral.
6.3.3 În elaborarea proiectelor şi temelor de casă

✓ Scimbarea subiectele temelor de casă şi a tematicii proiectelor de la un semestru la
altul;
✓ Dacă este posibil, solicitarea materialelor pentru proiecte in mod treptat (alegerea
temei, aspecte abordate, primul draft, rezumat etc.), incluzând în program o scurtă
prezentare intermediară precum şi o prezentare orală la predare;
✓ Solicitarea adresată studenţilor, în timpul unei ore de curs, de a scrie un foarte scurt
raport asupra progresului proiectului;
✓ Folosirea unui motor de cautare (Google, yahoo, etc) pentru investigarea
provenienţei materialelor cu mare succes.

1. În capitolul privind Obligațiile studentului din Regulamentul privind desfăşurarea

activităţii studenţilor în UTCB, document atașat ca anexă la prezentul curs, este
menționat că studenții, în relațiile cu comunitatea academică, trebuie să folosescă
un limbaj civilizat şi să aibă o ţinută şi un comportament corespunzător. Care este
sancțiunea prevăzută la capitolul sancțiuni pentru abaterea de la această
prevedere?
2. Sancționarea unui student cu exmatricularea este propusă de conducerea unei

facultăți. Ce for din universitate validează acestă sancțiune?
3. La aplicarea sancţiunii de exmatriculare care dintre taxele achitate de student nu

se restituie? 63
4. Obligația principală a studenților este să participe la activităţile profesionale

cuprinse în planul de învăţământ. Enumerați aceste activități. Ele sunt precizate
explicit în Anexa la Contractul de studii, document anexat la curs.
5. În capitolul Condiții de școlarizare gratuită se precizează că gratuitatea şcolarizării

este asigurată numai pe durata legală a parcurgerii programului de studiu. Ce se
întâmplă cu studenții bugetați care la sfârşitul duratei legale a programului de studiu
ales nu au absolvit?
6. În capitolul privind Onestitatea și corectitudinea intelectuală din Codul de etică și

deontologie profesională universitară al UTCB, document atașat ca anexă la
prezentul curs, se menționează că este interzisă orice formă de fraudă intelectuală.
Din lista de abateri de la etica și deontologia universitară enumerați acele abateri
considerate ca fraudă intelectuală.
1. Deontologie academică. Ghid practic, Emilia Șercan. Proiect (FDI) CNFIS-FDI-2017-

0245, ISBN 978-606-16-0943-7
Aurel Neagu, Violeta Ciucur, 2011 (ediție online) Proiect – Îmbunătățirea
4. Ghid privind standardele de integritate aplicable sectorului de educație –
Proiect „Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare, responsabilizare”-
Cod SMIS 30342

64
Standarde de integritate în cercetare
Capitolul 7
STANDARDE DE INTEGRITATE SPECIFICE ACTIVITĂȚILOR DE
CERCETARE. CADRUL LEGISLATIV. INTEGRITATEA ÎN
ACTIVITATEA DE CERCETARE A STUDENȚILOR
Cuprins Pagina
7.1 Standarde de integritate specifice activităților de cercetare 66
7.2 Cadrul legislativ privind cercetarea științifică 69
7.3 Integritatea în activitatea de cercetare a studenților 70

pentru:
• a explica cu argumente care sunt principiile generale ale cercetării și inovării stipulate în
Carta Europeană a cercetătorului;
• a proiecta materiale de studiu care facilitează un grad ridicat al conversaţiei simulate la

distanță între student şi profesor;
• a propune o structură coerentă a Codul de Etică în Cercetarea Știinţifică în baza

standardelor de bună conduită ştiinţifică;
• a organiza conţinutul resurselor educaţionale astfel ca acestea să cuprindă instrumente

de combatere a lipsei de integritate în activitatea de cercetare a studenților.

7.1 Standarde de integritate specifice activităților de cercetare
7.1.1 Etica cercetării științifice în context European
Problemele de etică în viziunea Comunitaţii Europene îmbracă două aspecte şi anume:

aplicarea principiilor etice în cercetarea ştiinţifică şi cercetarea ştiinţifică în domeniul eticii.
În acest context în anul 2005 Comisia Europeană a adoptat Carta Europeană a Cercetătorului şi
Codul de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor. Aceste două documente sunt elemente cheie
ale politicii Uniunii Europene de a transforma munca în cercetare ca profesie într-o carieră
atrăgătoare, care reprezintă o caracteristică vitală a stategiei sale de a stimula dezvoltarea
economică şi creşterea numărului de locuri de muncă.
Carta Europeană a Cercetătorului desemnează rolurile, responsabilităţile şi funcţiile

pentru cercetători şi angajatorii lor sau finanţatori. Aceasta urmăreşte asigurarea faptului că
relaţia dintre aceste părţi contribuie la obţinerea de performanţe reuşite în generarea,
transferul şi schimbul de cunoştiinţe şi la dezvoltarea carierei cercetătorilor.
Codul de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor urmăreşte să îmbunătăţească

recrutarea, să crească gradul de corectitudine şi transparenţă al procedurilor de selecţie şi
propune mijloace diferite de evaluare a meritelor: meritul nu trebuie să fie măsurat numai în
numărul de publicaţii ci şi în funcţie de o serie mai amplă de criterii, cum ar fi învăţarea,
supravegherea, lucrul în echipă, transferul de cunoştinţe, managementul şi responsabilitatea
cu care-şi desfăşoară activitatea publică.
7.1.2 Probleme de etică reflectate în Carta Europeană a Cercetătorului1
Carta Europeană a Cercetătorilor este un set de principii şi de condiţii generale care

specifică rolurile, responsabilităţile şi drepturile atât ale cercetătorilor, cât şi ale angajatorilor
şi/ sau sponsorilor cercetătorilor.
La baza dezvoltării acestei Carte se află principiul că atât cercetătorii, cât şi angajatorii şi/ sau
sponsorii au obligaţia de a se asigura că îndeplinesc condiţiile legislaţiei naţionale sau
regionale, proprii. Acolo unde cercetătorii se bucură de un statut şi de drepturi care, într-un
anume sens, sunt mai favorabile decât cele prevăzute de această Cartă, termenii acesteia nu
vor fi invocaţi pentru a se diminua statutul sau drepturile dobândite deja.
Principiile şi condiţiile generale, stipulate în Carta Europeană a cercetătorului la care trebuie

să adere toți cercetătorii sunt:
a. Libertatea de cercetare
Cercetătorii trebuie să îşi concentreze activitatea pentru binele omenirii şi pentru
extinderea frontierelor cunoaşterii ştiinţifice, dar, în acelaşi timp, se bucură de libertatea de
gîndire şi de exprimare şi de libertatea de a identifica metode prin care să se rezolve probleme,
în conformitate cu principiile şi practicile de etică, recunoscute.
1 Anexă, Secțiunea I, Carta Europeană a Cercetătorilor, COMISIA COMUNITĂŢILOR

EUROPENE Bruxelles, 11.3.2005 ,C(2005) 576 final

b. Responsabilitatea profesională
Cercetătorii trebuie să facă toate eforturile necesare pentru a se asigura că activitatea
lor este relevantă pentru societate şi că nu dublează cercetările realizate anterior, în altă parte.
c. Atitudinea profesională
Cercetătorii trebuie să fie familiarizaţi cu obiectivele strategice care guvernează
domeniul lor de cercetare şi cu mecanismele de finanţare. Ei trebuie să obţină toate aprobările
necesare înainte să-şi înceapă activitatea sau să acceseze resursele oferite.
d. Obligaţii contractuale şi legale

Cercetătorii de la toate nivelele trebuie să fie familiarizaţi cu reglementările la nivel
naţional, sectorial sau instituţional care guvernează condiţiile de formare profesională sau de
activitate. Aceasta include reglementările privind drepturile de proprietate intelectuală şi
solicitările şi condiţiile cerute de sponsori, indiferent de natura contractului lor.
e. Buna practică în cercetare

Permanent, cercetătorii trebuie să adopte practici de lucru sigure, în conformitate cu
legislaţia naţională, inclusiv să ia măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii şi pentru
siguranţă, precum şi pentru recuperarea după dezastre ale tehnologiei informaţionale, prin
pregătirea unor strategii corespunzătoare de recuperare. De asemenea, ei trebuie să fie
familiarizaţi cu legislaţia naţională referitoare la protecţia datelor şi la cerinţele privind protecţia
confidenţialităţii şi să întreprindă demersurile necesare de aplicare permanentă a acestora.
f. Distribuţia, exploatarea rezultatelor

În conformitate cu obligaţiile lor contractuale, toţi cercetătorii trebuie să se asigure că
rezultatele cercetării lor sunt distribuite şi exploatate, de exemplu: comunicate, transferate într-
o altă cercetare sau, dacă este posibil, comercializate.
g. Angajamentul public
Cercetătorii trebuie să se asigure că activităţile lor de cercetare sunt cunoscute în
ansamblul societăţii într-un astfel de mod încât ele să fie înţelese de nespecialişti, prin aceasta
ameliorându-se înţelegerea ştiinţei de către public.
h. Dezvoltarea profesională continuă

Cercetătorii în toate stadiile carierei trebuie să caute să-şi îmbunătăţească permanent
activitatea prin actualizarea şi extinderea aptitudinilor şi competenţelor lor.
7.1.3 Codul General de Etică în Cercetarea Știinţifică
Codul General de Etică în Cercetarea Știinţifică reglementează buna conduită în

cercetarea ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare din unităţile şi instituţiile care fac parte
din sistemul naţional de cercetare – dezvoltare, din unităţile şi instituţiile care conduc programe
de cercetare – dezvoltare, precum şi din unităţile care asigură valorificarea rezultatelor
cercetării ştiinţifice.
Buna conduită în cercetarea ştiinţifică se referă la:
1. respectarea legii;
2. garantarea libertăţii în ştiinţă, în cercetarea ştiinţifică şi în învăţământ;

3. respectarea principiilor bunei practici ştiinţifice;

4. asumarea responsabilităţilor.
Codul general de etică în cercetarea științifică mentionează că:
✓ Cinstea cercetătorului faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi cercetători constituie

un principiu etic de bază pentru buna conduită în cercetarea ştiinţifică. Necinstea poate
conduce la o imagine nepotrivită a ştiinţei şi poate altera încrederea reciprocă a
cercetătorilor;
✓ Onestitatea cercetătorului ştiinţific asigură respectarea contribuţiilor predecesorilor,

concurenţilor şi partenerilor şi conduce la diminuarea numărului de erori şi exagerări;
✓ Cooperarea şi colegialitatea în grupurile de cercetare ştiinţifică reprezintă o protecţie

faţă de erorile ştiinţifice şi faţă de fraudă, asigurând transparenţa rezultatelor şi
conducând la creşterea valorii produselor ştiinţifice. Cooperarea trebuie să permită
schimbul de idei, criticile reciproce, verificarea reciprocă a rezultatelor etc.;
✓ Originalitatea şi calitatea produselor ştiinţifice trebuie să primeze asupra cantităţii la

evaluarea rezultatelor cercetării ştiinţifice;
✓ Criteriile cantitative de evaluare a rezultatelor cercetării ştiinţifice trebuie corelate cu

cele care privesc originalitatea şi eficienţa procesului cunoaşterii;
✓ Cercetarea ştiinţifică nu trebuie să conducă la pagube sociale sau individuale. Acest

principiu este de mare importanţă în special pentru elaborarea de teme finanţate din
fonduri publice;
✓ Finanţarea cercetării din fonduri publice trebuie făcută, cu multă transparenţă, pe baza
unor criterii acceptate de comunitatea ştiinţifică şi care sunt în concordanţă cu strategia
naţională a cercetării ştiinţifice.
Respectarea standardelor ştiinţifice constituie o garanţie a bunei conduite în cercetarea

ştiinţifică și în inovare. Se consideră abateri de la buna conduită în cercetare:
✓ ascunderea sau înlăturarea rezultatelor nedorite;

✓ confecţionarea de rezultate;
✓ înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
✓ interpretarea deliberat distorsionată a rezultatelor şi deformarea concluziilor;
✓ plagierea rezultatelor sau a publicaţiilor;
✓ prezentarea deliberat deformată a rezultatelor altor cercetători;
✓ neatribuirea corectă a paternităţii unei lucrări;
✓ introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţări;
✓ nedezvăluirea conflictelor de interese;
✓ deturnarea fondurilor de cercetare;
✓ neînregistrarea şi/sau nestocarea rezultatelor, precum şi înregistrarea şi/sau stocarea
eronată a rezultatelor;

✓ lipsa de informare a echipei de cercetare, înaintea începerii activităţii la un proiect de

cercetare, cu privire la : drepturi salariale, răspunderi, coautorat, drepturi asupra
rezultatelor cercetărilor, surse de finanţare şi asocieri;
✓ lipsa de obiectivitate în evaluări şi nerespectarea condiţiilor de confidenţialitate ale
rapoartelor de evaluare, ale rapoartelor de cercetare etc.;
✓ publicarea sau finanţarea repetată a aceloraşi rezultate ca elemente de noutate
ştiinţifică, fără a se menţiona sursa iniţială şi/sau cu adăugiri nesemnificative;
✓ nerecunoaşterea metodologiilor şi a rezultatelor altor cercetători ca sursă de informare;
✓ nerecunoaşterea erorilor proprii;
✓ difuzarea rezultatelor proprii într-o manieră iresponsabilă, cu exagerări şi repetări;
✓ nerespectarea clauzelor granturilor, contractelor, protocoalelor etc.;
✓ împiedicarea unor cercetători în activitatea lor sau favorizarea altora.
7.2 Cadrul legislativ privind cercetarea științifică
Cadrul legal privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare
cuprinde:
Legislaţie principală:
✓ Legea 206/2004 cu modificările şi completările ulterioare (legea 398/206 şi Ordonanţa

Guvernului nr. 28/2011);
✓ Legea Educației Naționale 1/2011, art. 306-326;
✓ Ordinul 5735/2011 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului
Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării;
✓ Ordin nr.4393/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a
Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării .
Legislaţie secundară:
✓ Legea 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, cu modificările ulterioare;

✓ Legea 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale republicată;
✓ Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi
completările ulterioare.
Principalele sancţiuni prevăzute de Codul General de Etică în Cercetarea Știinţifică, care nu

absolvă pe cei vinovaţi de aplicarea altor reglementări juridice în vigoare, sunt:
✓ îndepărtarea persoanei/persoanelor din echipa de realizare a proiectului;

✓ schimbarea responsabilului de proiect;
✓ retragerea şi/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună
conduită ştiinţifică;
✓ mustrare scrisă;
✓ retrogradare din funcţie;
✓ suspendarea din funcţie;
✓ concedierea;
✓ comunicarea rezultatelor investigaţiei către organizaţii, instituţii publicaţii etc.;
✓ interdicţia de participare la competiţia de obţinere a finanţării temelor de
✓ cercetare;

✓ interdicţia de a face parte din diverse comisii (de evaluare, de acordarea de fonduri
etc.);
✓ obligaţia de a face publice (dar fără a afecta imaginea unităţii sau instituţiei de
cercetare-dezvoltare) corecţiile asupra rezultatelor obţinute de cel incriminat.
7.3 Integritate în activitatea de cercetare a studenților
În mediul studenţesc, lipsa de integritate în activitatea de cercetare se poate manifesta sub

diferite forme, cum ar fi:
✓ plagiatul în elaborarea temelor/referatelor de cercetare;
✓ achizitionarea lucrărilor/proiectelor de cercetare de pe site-uri specializate, prin
asumarea acestor lucrări ca fiind contribuții proprii;
✓ susținerea aceloraşi lucrări/teme de casă în cadrul mai multor discipline de studiu;
✓ modificarea datelor/informaţiilor prezentate în proiecte sau teme de cercetare al altor
colegi, cu asumarea frauduloasă a ideilor acestora;
✓ „fabricarea” datelor pentru susţinerea anumitor concluzii, fără certificarea prin
experimente sau simulări;
✓ preluarea, cu sau fără permisiunea autorului, a unei lucrări de cercetare şi prezentarea
acesteia ca fiind contribuţie proprie;
✓ folosirea de mijloace nelegale sau nelegitime pentru colectarea de date în activitatea
de cercetare;
✓ parafrazarea ideilor, datelor sau conceptelor fără indicarea detaliată a surselor
acestora;
✓ interpretarea voit greşită a unor date sau informaţii folosite în cadrul temelor de
cercetare studenţească;
✓ folosirea, fără permisiune, a informaţiilor confidenţiale sau a celor ce sunt apărate de
dreptul de proprietate intelectuală;
✓ folosirea fără licenţă sau permisiune a software-urilor, a imaginilor, textelor sau altor
instrumente media;
✓ favorizarea (în cunoştinţă de cauză) sau asistarea în acţiunea de fraudare a celor ce
realizează un asemenea demers în activitatea de cercetare.
În general, atunci când se confruntă cu un caz de lipsa de onestitate în activitatea de

cercetare a unui student, un cadru didactic apreciază gravitatea faptelor în primul rând luând
în considerare parcursul academic anterior al acestuia. În al doilea rând, utilizează
instrumentele de evaluare pe care le are la dispoziţie, sancţionând studentul prin scăderea
notei acordate pentru elaborarea materialului în cauză, sau îi solicită acestuia să refacă
materialul.
Rămâne însă problema lipsei unor instrumente specifice de control şi de penalizare a acestor
tipuri de comportament. Există, la nivel formal, posibilitatea atenţionării studenţilor cu astfel de
comportament prin aplicarea de sancţiuni disciplinare ce pot ajunge până la exmatricularea
din respectiva instituţie de învăţământ superior


1. În capitolul privind cercetarea științifică, dezvoltarea și inovarea din Carta UTCB,

document atașat ca anexă la prezentul curs, este menționat modul în care
cercetarea și inovarea este recunoscută în domeniu. Precizați câteva modalități
de recunoaștere a cercetării și inovării.
2. Cine aprobă strategia şi priorităţile cercetării ştiinţifice în UTCB?
3. Care este sancțiunea care se aplică cadrelor didactice sau cercetătorilor pentru
care a fost formulată o suspiciune de plagiat care a fost confirmată de Comisia
de Etică şi validată de Senatul UTCB?
4. Conform Codului de etică și deontologie profesională universitară al UTCB,

document atașat ca anexă la prezentul curs, se consideră abatere de la cod (vezi
Cap. 5), încredințarea de către orice autor a produselor științifice publicate către
o altă persoană spre a fi republicate sub alt nume decât cel al autorului / autorilor
primari. Ce sanțiune este prevăzută pentru această abatere? (vezi Legea 1/2011)

Aurel Neagu, Violeta Ciucur, 2011 (ediție online) Proiect – Îmbunătățirea
managementului universitar.
2. Ghid practic de etică în cercetarea științifică. Proiect cofinanțat din Fondul Social
European, prin Programul Operațional „Dezvoltarea Capacității Administrative, Cod
SMIS 37678.
3. Curs de deontologie academică. Curriculum cadru. , Coordonator Liviu Papadima.
4. Etica în Cercetare. Analiza diagnostic a sistemului CDI, Pisoschi, A., Vintilă, V.,
Popescu, Ioana (2006).
5. http://ec.europa.eu/euraxess/index.cfm/rights/whatIsAResearcher. ( Carta și Codul
European al cercetătorului)

Plagiatul ca formă de manifestare a lipsei de integritate academică
Capitolul 8
PLAGIATUL CA FORMĂ DE MANIFESTARE A LIPSEI DE
INTEGRITATE ACADEMICĂ. IDENTIFICAREA FORMELOR DE
PLAGIAT. CONSECINȚE ȘI SANCȚIUNI.
Cuprins Pagina
8.1 Definirea plagiatului 73

8.2 De ce plagiază studenții 74
8.3 Forme de plagiere 75
8.4 Norme de identificare a plagiatului 77
8.5 Consecințe și sancțiuni 79

pentru:
• a explica cu argumente care sunt principalele manifestări ale palgiatului în general și a

face deosebirea dintre plagiatul intenționat și neintenționat;
• a proiecta resurse educaționale în care se atribuie și citează corect sursele bibliografice

și evită situațiile de autoplagiat;
• a identifica tehnici și procedee de depistare și prevenire a plagiatului, precum și a căilor

de operaționalizare a acestora;
• a lua măsurile adecvate pentru a evita situațiile de falsificare sau alterare de date în
studiile realizate și publicate de cadre didactice, cercetători și studenți.

8.1 Definirea plagiatului
Plagiatul este una dintre cele mai grave forme de încălcare a normelor academice și
este una dintre cele mai răspândite practici cu care se confruntă învățământul universitar
din lumea întreagă.
La nivelul comunității academice naționale și internaționale nu există o definiție a termenului
de plagiat unanim recunoscută și acceptată, ba chiar există mai multe variante elaborate de
diverși autori preocupați de integritatea academică sau chiar de instituțiile de învățământ. În
ciuda diversității de forme și idei exprimate, multe din încercările de definire ale plagiatului
s-au concentrat pe ideea de furt de cuvinte sau idei.
Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește astfel plagiatul: „A-și însuși, a copia
total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite
un furt literar, artistic sau științific”.
Din perspectivă juridică plagiatului este definit la art. 4, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 206/2004
privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare:
“Plagiatul - expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format
electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode
științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a
menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”.
Comunitatea cercetătorilor științifici din România a elaborat propria sa definiție pentru

plagiat. Membrii Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice
și Inovării au ținut cont de definiția cuprinsă în Legea nr. 206/2004, însă varianta elaborată
de aceștia are strict aplicabilitate în comunitatea academică:
„Plagierea este preluarea de către un autor a unor elemente din opera de creație intelectuală
a altui autor și prezentarea lor în spațiul public drept componente ale unei opere proprii.
Plagiatul este rezultatul acțiunii de a plagia și se referă la opera generată prin preluarea
ilegitimă, intenționată sau nu, din punct de vedere deontologic”.
Atât comunitatea academică, cât și legislația în vigoare reglementează și

sancționează, deopotrivă, noțiunea de autoplagiat. Prin autoplagiat se înțelege preluarea
unui text, a unui fragment sau a unei contribuții personale, care a fost publicată anterior,
într-o altă lucrare sau operă fără a se menționa faptul că acea creație nu este prezentată
public pentru prima oară. Reluarea acelorași creații (articole, capitole de cărți, studii,
experimente etc.) în publicații diferite, eventual publicate în alte limbi, chiar dacă se face
prin citare, este culpabilă în cazul în care se urmărește crearea unei false impresii de
productivitate intelectuală și obținerea unor avantaje academice.
Autoplagiatul este definit în Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea
științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, la art. 4, alin. (1), lit. e):

„expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor
texte, expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din
opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiași sau acelorași autori, fără a menționa
acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”.
În concluzie, este de reținut faptul că munca unei alte persoane trebuie recunoscută prin
atribuire și care, pentru a fi făcută corect, trebuie să îndeplinească două condiții:
(1) porțiunile de text care nu îi aparțin să fie marcate de ghilimele;
(2) autorul să fie menționat explicit, prin referire la titlul lucrării, anul apariției, editura
sau jurnalul în care a fost publicată lucrarea.
8.2 De ce plagiază studenții?
Revistele și lucrările specializate în cercetarea în domeniul educației universitare au

publicat în mod constant de-a lungul anilor studii naționale sau transnaționale extrem de
variate, care vizează stabilirea modalităților în care se manifestă comportamentele neoneste
și cauzele care le generează.
Studiile care au încercat să determine factorii care influențează comportamentele neoneste
ale studenților au identificat faptul că bărbații și studenții mai tineri sunt predispuși să încalce
mai des normele universitare decât femeile sau studenții mai în vârstă.
Anchetele de specialitate au pus în evidență câteva dintre principalele cauze care genereză
comportamente neoneste ale studenților:
a) lipsa de înțelegere a faptului că trebuie să acorde credit muncii intelectuale a altor
autori; lipsa cunoașterii modalităților de scriere academică, de citare, parafrazare și
atribuire corectă a surselor pe care le utilizează în lucrările lor;
b) intenția de a obține note mari sau frica de a nu pica un examen;
c) înțelegerea diferită a noțiunii de plagiat, din pricina diferențelor culturale;
d) dorința de a salva timp din o gestionare ineficientă a timpului dedicat studiului;
e) unii dintre studenți nu consideră că presiunile sociale și regulamentele academice ar
trebui să îi limiteze, arătând un comportament ostil față de norme și autoritate;
f) lipsa unor norme clare, a unor coduri de etică, lipsa promovării culturii de integritate;
toleranța față de plagiat și față de comportamentele neoneste și neaplicarea
sancțiunilor în mediul academic;
g) accesul facil la cărți, literatură științifică, articole și alte materiale prin intermediul
internetului;
h) posibilitatea cumpărării unor lucrări de pe internet, de pe site-uri specializate în
vânzarea de lucrări la comandă.
Plagiatul este mai sever cu cât este marcat în mai mare măsură de intenționalitate și
nu decurge din simplă necunoaștere a regulilor de bună conduită științifică sau din simple
erori materiale de redactare.

Plagiatul neintenționat poate să apară cel mai des în lucrările studenților atunci când
aceștia nu reușesc să își însușească regulile de citare sau nu le interpretează în mod corect.
Plagiatul neintenționat, chiar dacă nu este la fel de grav precum cel intenționat, atrage după
sine aplicarea unor sancțiuni disciplinare.
Există o serie de materiale care pot fi copiate fără a exista riscul de a fi acuzat de
plagiat, ceea ce comunitatea academică numește cunoașterea universală, însă nu există
o graniță clară între ceea ce reprezintă și ceea ce nu reprezintă cunoașterea universală.
Informațiile cuprinse în această categorie sunt de natură factuală, cunoscute de marea
majoritate a oamenilor, cum ar fi evenimentele istorice, referințele geografice, proverbele,
folclorul popular. Totuși, atunci când nu sunteți siguri cu privire la ceea ce reprezintă sau nu
cunoaștere universală, este indicat să citați.
8.3 Forme de plagiere
În literatura de specialitate dedicată plagiatului există numeroase tipuri de clasificări

făcute fie de cercetători consacrați sau de universități. Încercările de identificare a unei
tipologii a plagiatului trebuie înțeleasă din perspectiva eforturilor depuse de specialiștii din
comunitatea academică în ideea de a contribui la înțelegerea plagiatului și la limitarea
acestuia.
Pentru o mai bună înțelegere a noțiunii de plagiat și a modalităților și formelor pe care

acesta le poate lua, vom prezenta câteva tipuri de plagiat așa cum au fost prezentate în
lucrarea Deontologie academică. Ghid practic, autor Emilia Șercan, intenția fiind de a le oferi
studenților cunoașterea necesară pentru a respecta uzanțele de scriere academică.
a) Plagiatul de tip copy-paste
Constă în preluarea și folosirea cuvânt cu cuvânt a muncii unei alte persoane fără
citare corectă, prin atribuirea sursei și utilizarea ghilimelelor. Este cel mai des întâlnit tip de
plagiat, fiind și cel mai simplu, în condițiile accesului facil la resurse bibliografice online,
înlesnit de conexiunea la internet.
Pe cât de ușor poate fi executat, pe atât de simplu este de identificat.
Acest tip de plagiat poate conduce la situații ilare în care autorul care plagiază un alt
autor copiază în lucrarea lui și eventualele greșeli gramaticale, de punctuație, de transcriere
sau de spațiere care apar în original. În cazul acestui tip de plagiat intenția este una
evidentă.
b) Plagiatul prin citare parțială
Constă în preluarea de conținut dintr-o singură sursă, asupra căruia se fac intervenții
minimale. În cazul acestui tip de plagiat sursa originală poate să nu fie indicată deloc sau
poate să fie menționată prin notă de subsol sau paranteze, însă nu și prin plasarea între

ghilimele a textului preluat. Lipsa ghilimelelor, deși s-a făcut trimiterea către autor face ca
respectivul pasaj să fie declarat plagiat.
c) Plagiatul prin parafrazare
Apare atunci când cuvintele cheie sau unele porțiuni din propoziție sau frază sunt
înlocuite cu cuvinte sau expresii sinonimice, dar conținutul de bază este păstrat, sursa
originală nefiind menționată. Este un fel de plagiat mascat.
Acest tip de plagiat poate fi destul de greu de identificat deoarece este modalitatea
de mascare prin schimbarea unor cuvinte cu unele cu înțeles identic sau similar, prin
schimbarea ordinii cuvintelor într-o frază sau chiar a topicii frazei. Cu toate acestea,
scheletul unei idei rămâne același, ideea principală rămâne aceeași, chiar dacă efortul de a
ascunde proveniența conținutului este unul important.
d) Plagiatul prin mixare
Apare atunci când porțiuni de propoziție sau frază sunt preluate din mai multe surse
și sunt folosite în așa fel încât să se potrivească. Acest tip de plagiat este unul elaborat, însă
riscul de a fi depistat nu justifică efortul de a combina texte diferite. În acest caz lipsa de
onestitate este una evidentă, la fel și încercarea de a ascunde modalitatea de realizare a
lucrării.
e) Plagiatul prin reciclare
Sub această denumire se regăsește, de fapt, autoplagiatul. Constă în utilizarea

propriei munci a autorului, folosită anterior într-o altă lucrare publicată, la care au fost aduse
modificări minimale, fără a se specifica faptul că respectivul text a mai fost publicat anterior.
Un text al aceluiași autor poate fi republicat doar cu condiția de a se specifica faptul
că nu este o creație nouă, ci una deja adusă la cunoștința publicului. Acest tip de practică
este una dezaprobată de comunitatea academică, mai ales atunci când autorul încearcă să
obțină un avantaj din republicare.
f) Plagiatul prin confuzie
Acest tip de plagiat combină propoziții sau fraze, una câte una, în așa fel încât
conținutul să fie din cât mai multe surse, chiar dacă de multe ori acesta nu se potrivește și
nu are cursivitate sau logică. Și în acest caz intenția autorului de a plagia este evidentă,
chiar dacă nu folosește nicio formă de citare.

g) Plagiatul mascat
Este tipul de plagiat mascat prin folosirea unor referințe inexistente sau inexacte
despre autorii lucrărilor sau materialele de proveniență a datelor. Autorul încearcă să
dezinformeze și oferă informații eronate cu privire la sursa folosită, scopul fiind, de fapt, de
a ascunde faptul că a plagiat.
h) Plagiatul de tip agregat
Apare atunci când autorul folosește în lucrare în mod corect atribuirea sursei
originale, prin referire la aceasta și utilizarea ghilimelelor, însă lucrarea nu conține niciun fel
de contribuție originală fiind o simplă însăilare de citate. O lucrare realizată prin această
procedură nu are niciun fel de valoare științifică.
8.4 Norme de identificare a plagiatului
Identificarea plagiatului într-o lucrare realizată de un student pentru o temă de curs,

laborator, seminar, proiect poate fi o chestiune relativ simplă dacă profesorul îi acordă
atenție sporită atunci când o corectează, chiar dacă nu utilizează un soft de detectare a
similitudinilor. În cazul unei teze de doctorat, descoperirea porțiunilor plagiate poate să fie
ceva mai complicată în lipsa unui soft specializat, având în vedere dimensiunile acesteia,
însă în niciun caz nu este imposibilă.
În continuare se detaliază doar câteva dintre procedeele care par a fi de utilitate în
operaționalizarea principiilor de depistare și prevenire a plagiatului.
1. Câte cuvinte succesive, preluate ca atare, fără citarea de rigoare, constituie act de
plagiat?
✓ Pentru spațiul academic american, un cunoscut autor de metodologie sociologică

indică pragul de opt cuvinte (Babbie, 2015).
✓ Textul indicat ca fiind similar este o înșiruire de minimum cinci cuvinte consecutive
care reprezintă o sintagmă uzuală, ca de exemplu: din acest punct de vedere, sau
denumiri de instituții.
✓ În genere, în spațiul academic românesc sunt evitate astfel de praguri cantitative.
✓ Regula relativ simplă poate stabili ca limită maximă numărul de cuvinte care poate fi
ținut minte pe dinafară de către o persoană obișnuită specializată într-un anume
domeniu. (Probabil că pentru științele socio-umane pragul respectiv este undeva la
maximum 15-20 de cuvinte).
✓ Desigur practica de a lucra cu formulări fixe, standardizate, diferă de la domeniu la
domeniu și trebuie avută în vedere.

2. Toleranță la plagiatul de tip mozaic?
✓ Greu de pus, în acest caz, o limită de număr de cuvinte ca în cazul de mai sus.
Contează numărul de paragrafe preluate în stil plagiat mozaicat, conținutul textului
etc. Absența ghilimelelor în astfel de cazuri duce la texte în care nu mai știi cine este
autorul.
3. Judecare prin procent de text plagiat din total lucrare?
✓ Stabilirea unei limite convenționale de text care poate fi plagiat (4%, 5%, 6%......) este
complet neproductivă din punct de vedere academic. Este un mod de a ignora faptul
că: ideile plagiate sunt mai importante decât numărul de cuvinte preluate; același
procent aplicat la un număr foarte diferit de 100, 200, 300... pagini duce la număr de
pagini foarte mare pentru care se acord liertarea de plagiat.
4. Interpretarea că textului normativ poate fi plagiat fără rezerve pentru că este normativ?
✓ Interpretarea textelor normative este o operațiune intelectuală individuală prin

conținut și prin frazare. Același raționament este de adoptat și în cazul interpretării
evenimentelor istorice sau al descrierilor geografice care nu sunt strict standardizate.
5. Judecarea inconsistențelor duce la o bună diagnoză?
✓ Alternarea modalităților de scriere a autorilor, lucrărilor sau anului incluse în

bibliografie.
✓ Amestecul de stiluri de editare în același text (APA, HARVARD etc.) poate fi un
indicator de plagiat.
8.4.1 Alte forme de lipsă de onestitate academică
Chiar dacă discuția despre plagiat și comportamentele lipsite de onestitate în mediul

academic este una de dată relativ recentă, cercetătorii specializați în educație universitară
din multe țări au studiat în profunzime problema integrității academice și, în special, a
plagiatului. Astfel, au fost identificate și studiate și alte situații în care lipsa de corectitudine
se poate manifesta în rândul studenților și nu numai. Citeva dintre aceste situații sunt
prezentate în continuare:
a) Ghostwriting
Acest termen provine din cuvântul ghostwriter, care poate fi tradus în limba română
prin scriitor-fantomă. Ghostwriter-ii sunt persoane angajate special să scrie o lucrare, o
carte, fără ca publicul larg să știe cine este, în realitate, autorul. Dacă această practică este
inacceptabilă în mediul universitar, ea este utilizată pe scară largă de vedete (cântăreți,

actori), sportivi sau oameni politici pentru a-și scrie memoriile sau anumite secvențe de
viață.
Ghostwriting-ul pentru studenți este extrem de dezvoltat, existând numeroase site-uri care
oferă acest tip de servicii într-un deplin anonimat, astfel încât nici clientul nu va cunoaște
identitatea celui care scrie tema, și nici scriitorul nu va ști cine îi este clientul. Intermedierea
între cele două părți este asigurată de o platformă electronică.
b) Contract cheating
Este o altă formă a Ghostwriting-ul. Contract cheating înseamnă prezentarea unei
lucrări de către un student cu scopul de a obține notă de trecere, pentru care a plătit o
persoană să o scrie în numele său. Particularitatea acestui tip de ghostwriting este dată de
faptul că studentul deschide o licitație pe internet, pe un site specializat în acest sens, unde
descrie tematica și cerințele exacte pentru realizarea lucrării de care are nevoie.
c) Autoratul de onoare
Există destul de multe situații în care persoane care nu au participat la niciuna dintre
etapele de realizare ale unui studiu sunt, în final, menționate ca autori. Conceptul de autor
de onoare se referă la persoanele care nu au participat la realizarea unei lucrări, cărți sau
cercetări și, cu toate acestea, figurează pe lista celor care au realizat-o.
Tipul acesta de practică este una destul de întâlnită în lumea academică. Există situații în
care persoane care ocupă o poziție de conducere în mediul universitar sau care au o
notorietate ridicată sunt menționate ca autori ai unor lucrări la a căror realizare nu au
contribuit.
d) Falsificarea de date
Comunitatea științifică internațională s-a confruntat în ultimii ani de o serie de acuzații
de falsificare sau alterare de date în studii realizate și publicate de cercetători reputați.
Falsificarea de date nu este o problematică de dată recentă, aceasta fiind analizată încă de
la începutul secolului XIX.
Pentru limitarea cazurilor în care poate să apară alterarea datelor, comunitatea
științifică a introdus o procedură de management a datelor care se referă la modalitatea de
colectare a informațiilor, proprietatea și responsabilitatea asupra datelor colectate,
păstrarea și partajarea accesului la date cu alți cercetători sau chiar cu alte persoane
interesate.
8.5 Consecințe și sancțiuni
Promovarea principiilor de integritatea academică are ca scop formarea unor

comportamente și atitudini corecte, pe care studenții să le adopte și în viața de zi cu zi,
având în vedere faptul că universitățile își instruiesc cursanții pentru dezvoltarea unor
cariere viitoare.

Eșecul în realizarea acestor obiective poate avea consecințe pe termen lung asupra
indivizilor, instituțiilor de învățământ și chiar a întregii societăți prin:
✓ deprecierea calității învățământului;
✓ instalarea unor percepții negative la nivelul societății despre ceea ce reprezintă
învățământul universitar;
✓ devalorizarea statutului de cadru didactic universitar;
✓ stigmatizarea cercetării științifice;
✓ subaprecierea studiilor doctorale.
Lipsa de onestitate academică se poate manifesta prin orice acțiune sau

comportament adoptat cu scopul de a obține un avantaj academic nemeritat sau care ar
putea denatura notarea studenților și, implicit, ierarhizarea și clasificarea acestora.
Încălcarea normelor de integritate academică poate atrage după sine o serie de
sancțiuni, care sunt prevăzute în Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale, Legea nr.
206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnică și inovare,
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Carta Universității, Codul de
Etică al Universității și în Regulamentul privind activitatea profesională a studenților.
Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale stipulează la art. 319, alin. 1, următoarele
sancțiuni care se pot aplica de către comisia de etică, studenților și studenților doctoranzi
pentru încălcarea eticii universitare:
a) avertisment scris;
b) exmatricularea;
c) alte sancțiuni prevăzute de Codul de etică și deontologie universitară.
În spiritul principalei misiuni a unei universități, de a educa și transfera cunoaștere,

Codul de etică prevede ca, în cazul abaterilor involuntare, generate de lipsa de experiență
sau de neglijență, să primeze măsurile formative și de corectare a conduitei, și nu atât
aplicarea unor pedepse drastice. În acest caz, cadrul didactic îi poate solicita studentului
refacerea lucrării în care au fost constatate abateri de la normele etice și recomandarea de
lectură a unor volume despre etica și integritatea academică. În situația de recidivă se poate
aplica cea mai aspră sancțiune prevăzută de Codul de Etică, exmatricularea.
Codul de etică și deontologie profesională universitară al UTCB menționează explicit

la capitolul Onestitatea și corectitudinea intelectuală faptul că universitatea acordă
asistență, recunoaștere și recunoștință tuturor membrilor comunității universitare creatori de
valori care constituie proprietate intelectuală. De asemenea, se interzive orice formă de
fraudă intelectuală. În cazul constatării unor fraude intelectuale se vor aplica prevederile
legislației în vigoare și a reglementărilor interne prevăzute de carta universitară.
Conform Codului de etică și deontologie profesională universitară al UTCB, constituie

abateri de la etica și deontologia universitară și sunt sancționate următoarele încălcări ale
proprietății intelectuale:

✓ plagiatul - manifestat prin însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor,

rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost
obținute, fără a fi citată sursa, prezentând-le drept creație personală;
✓ confecționarea de rezultate, înlocuirea rezultatelor cu date fictive sau omiterea unor

date sau rezultate de natură să deformeze rezultatele cercetării;
✓ încredințarea de către orice autor a produselor științifice publicate către o altă

persoană spre a fi republicate sub alt nume decât cel al autorului / autorilor primari;
✓ însușirea fără drept a calității de autor al unei opere de creație intelectuală în alte
situații care nu intră sub incidența prevederilor prezentului Cod;
✓ includerea unor date false în documentațiile elaborate pentru participarea la

competițiile de granturi și contracte naționale/internaționale, în dosarul pentru
participarea la concursurile privind ocuparea posturilor didactice / de cercetare ori în
dosarul de angajare;
✓ comercializarea de lucrări științifice în vederea facilitării falsificării de către

cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență, de diplomă, de disertație sau
de doctorat;
✓ orientarea activității de cercetare a studenților, masteranzilor, doctoranzilor în scopul

obținerii unui folos material sau personal nepatrimonial de către cadrul didactic
îndrumător;
✓ orice formă de fraudă intelectuală precum: copiatul în cadrul examenelor sau

concursurilor, modificarea rezultatelor cercetărilor, substituirea lucrărilor sau a
identității persoanelor examinate.
Sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate personalului didactic şi de cercetare angajat

în Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti sunt cele prevăzute de art. 312 din Legea
nr. 1/2011 a Educaţiei naţionale.
Sancţiunile care se pot aplica personalului didactic şi de cercetare şi personalului didactic
şi de cercetare auxiliar pentru încălcarea eticii universitare sau pentru abateri de la buna
conduită în cercetarea ştiinţifică sunt cele prevăzute de art.318 din Legea nr. 1/2011 a
Educaţiei naţionale.
Sancţiunile care se pot aplica studenților și studenților doctoranzi pentru încălcarea eticii
universitare sau pentru abateri de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică sunt cele
prevăzute de art.318 din Legea nr. 1/2011 a Educaţiei naţionale.

Testul de autoevaluare Nr.8 - Răspundeți la întrebările de mai jos și

1. În Art. 56 alin (3) din Carta UTCB, document atașat ca anexă la prezentul curs, este
menționat modul în care se sancționează plagiatul în cazul unui membru al comunității
universitare. Precizați care este sancțiunea prevăzută de Cartă.
2. În capitulul 10 din Codul de etică și deontologie universitară al UTCB, document atașat

ca anexă la prezentul curs, sunt menționate articolele din Legea 1/2011 care
reglementează sancțiunile care se pot aplica personalului didactic și de cercetare,
personalului didactic și de cercetare auxiliar, studenților și studenților-doctoranzi de către
comisia de etică pentru abateri de la buna conduită academică. Care sunt cele două
articole din lege?
3. În capitulul 10 din Codul de etică și deontologie universitară al UTCB, document atașat

ca anexă la prezentul curs, se menționează cine avizează hotărârile Comisiei de etică
universitară și cine are răspunderea pentru hotărârile și activitatea acesteia. Precizați
care sunt forurile ce avizează și are răspunderea pentru hotărârile și activitatea comisiei
de etică.
4. Este garantat dreptul persoanei sancționate de a se adresa justiției? Care este

articolul din capitulul 10 din Codul de etică care menționează acest drept.
1. Dicționarul Explicativ al Limbii Române, https://dexonline.ro/definitie/plagiat%20.

Accesat la data de 5 august 2018.
2. Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea
tehnologică și inovare,
http://www.lib.ugal.ro/Legislatie/legislatie_resurse_umane/Legea_206_27_mai_2004.
pdf. Accesată la data de 5 august 2018.
3. Spre o diagnoză integrată a plagiatului, Dumitru Sandu,
http://www.contributors.ro/administratie /educatie/spre-o-diagnoza-integrata-a-
plagiatului/
4. Deontologie academică. Ghid practic. – Emilia Șercan. Ghid a fost realizat în cadrul
proiectului Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI) CNFIS-FDI-2017-0245.
5. Standarde de integritate în învățământul universitar. Ediție online, 2011. ISBN 978-
973-0-11740-0 - Daniela Șarpe, Delia Popescu, Aurel Neagu, Violeta Ciucur.

Evitarea situațiilor de fraudă și plagiat prin respectarea proprietății intelectuale
Capitolul 9
EVITAREA SITUAȚIILOR DE FRAUDĂ ȘI PLAGIAT PRIN
RESPECTAREA PROPRIETĂȚII INTELECTUALE, A DREPTULUI DE
AUTOR ȘI A CELOR CONEXE. SISTEME DE CITARE A SURSELOR
DE INFORMARE. STILURI, METODE, PRODUSE SOFTWARE.
Cuprins Pagina
9.1 Proprietatea intelectuală și dreptul de autor 84

9.1.1 Responsabilitate juridică și morală 85
9.1.2 Încălcarea involuntară sau voluntară a proprietății intelectuale 86
9.2 Sisteme de citare a surselor de informare. Stiluri, metode, produse software 87
9.2.1 Sisteme de citare 88
9.2.2 Instrumente software pentru organizarea citărilor 93

pentru:
• a explica cu argumente care sunt principalele manifestări ale dreptului de proprietate

intelectuală în general, a dreptului de autor și a drepturilor conexe;
• a proiecta resurse educaționale, studii și lucrări de cercetare în care se atribuie și

citează corect sursele bibliografice pentru a evita situațiile de plagiat și/sau autoplagiat;
• a identifica și aplica în situații concrete tehnici și stiluri de citare corectă a referințelor

bibliografice, precum și a căilor de operaționalizare a acestora;
• a lua măsurile adecvate pentru a evita situațiile de încălcare a proprietății intelectuale

prin utilizarea unor instrumente specializate în colectarea, depozitarea şi organizarea
referinţelor şi în elaborarea şi editarea bibliografiilor.

9.1 Proprietatea intelectuală și dreptul de autor
Conform definiției Oficiul European pentru Drepturi de Autor proprietatea

intelectuală, se referă la creațiile minții: invenții (brevete), opere literare și artistice,
simboluri, nume, imagini, design, utilizate în activitati comerciale. Deținătorul proprietății
intelectuale poate controla și trebuie răsplătit pentru uzul acesteia și acest fapt încurajează
inovația și creativitatea spre beneficiul umanității.
Dreptul de proprietate intelectuală face parte din categoria drepturilor de proprietate

(cum este cel de proprietate privată) și îi permite creatorului sau proprietarului să se bucure
de beneficiile rezultate de pe urma muncii sau a investiției sale. Dreptul de proprietate
intelectuală este protejat inclusiv prin Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 27),
care prevede că „Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale și materiale care
decurg din orice lucrare științifică, literară sau artistică al cărei autor este”
Dreptul de autor sau drepturile de copyright includ lucrările literare și artistice

precum romane, poezii, piese de teatru, periodice (ziare, reviste), site-uri web, programe de
calculator, jocuri, baze de date, filme, opere muzicale, opere coregrafice, picturi, fotografii,
sculpturi, design arhitectural, hărți, creații publicitare, creații vestimentare etc.
Drepturile conexe se referă la drepturile artiștilor (actori, muzicieni) apărute ca

urmare a interpretării unor creații, drepturile producătorilor de înregistrări audio (casete,
compact discuri) și drepturile apărute ca urmare a emisiei programelor de radio și
televiziune.
Proprietatea industrială include brevete de invenție (patente), mărci comerciale,

mărci de servicii, indicații geografice, desene și modele industriale, creaţii estetice care
determină apariţia de produse industriale, modele de circuite integrate și nu în ultimul rând
protecția împotriva concurenței neloiale etc.
Aplicarea în sens larg a termenului "industrial" este în mod clar stabilită în Convenția pentru
protecția proprietății industriale [articolul 1 alineatul (3)]: " Proprietatea industrială se înțelege
și se aplică nu numai industria şi comerţul propriu-zis, dar, de asemenea, la agricultură şi
extracţie. Definirea proprietăţii industriale se extinde și tuturor produselor fabricate sau
naturale, de exemplu: vinuri, cereale, frunze de tutun, fructe, bovine, minerale, ape minerale,
bere, făină etc. "
Dreptul de autor presupune existența unei opere și este protejat de legislația

românească prin prevederile cuprinse în Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile
conexe.
Potrivit Art. 7 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, „constituie
obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar,
artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și
independent de valoarea și destinația lor, cum sunt:

✓ scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice

alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator;
✓ operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile
universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice;
✓ compozițiile muzicale cu sau fără text;
✓ operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantomimele;
✓ operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale;
✓ operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog
fotografiei;
✓ operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură,
gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica
sticlei și a metalului, desene, design, precum și alte opere de artă aplicată
produselor destinate unei utilizări practice;
✓ operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează
proiectele de arhitectură;
✓ lucrările plastice, hărțile și desenele din domeniul topografiei, geografiei și științei în
general”.
Proprietatea intelectuală și drepturile de autor sunt încălcate în mediul academic atunci

când:
✓ sunt copiate sau parafrazate idei, texte, argumente, date sau rezultate în mod
necorespunzător, fără menționarea autorului și referire la operă;
✓ sunt prezentate public idei, rezultate de cercetare, ipoteze, date, reprezentări
(vizuale, auditive), formule, algoritmi, demonstrații, secvențe de program etc. emise
sau create de alte persoane, fără menționarea autorului și referire la operă;
✓ sunt însușite contribuțiile intelectuale (traduceri, sistematizări, tabele, figuri etc.) fără
menționarea autorului și referire la operă;
✓ se produce o confuzie cu privire la proprietatea intelectuală în urma prezentării
publice a unui text scris, vorbit, material video sau audio prin neatribuirea sursei,
astfel încât publicul nu poate stabili în mod clar paternitatea asupra operei.
Universitatea recomandă studenților ca propria contribuție la: examene scrise, evaluări

orale, eseuri, referate, rapoarte, portofolii, proiecte, prezentări, interpretări și calcule de date,
lucrări de licență, lucrări de disertație sau teze de doctorat temelor sau a altor obligații
academice să fie una semnificativă și consistentă, simpla compilație a unor citate sau idei
din diverși autori, chiar dacă citarea s-a făcut în mod corect, nefiind încurajată.
9.1.1 Responsabilitatea juridică și morală
Membrii comunității academice poartă răspunderea morală personală față de

respectarea drepturilor de proprietate intelectuală și a principiilor de bună practică, fiecărei
persoane revenindu-i obligația de a se informa cu privire la bunele practici academice.
Necunoașterea acestora nu poate fi considerată o scuză pentru absolvirea de la
răspunderea profesională, morală sau juridică.

Întreaga comunitate academică are obligația de a recunoaște și respecta rezultatele

și contribuțiile intelectuale ale altor autori, încălcarea proprietății intelectuale și a drepturilor
de autor putând să atragă după sine răspunderea în fața justiției.
Dincolo de responsabilitatea juridică, există și o responsabilitate morală care decurge
din Codul de Etică și din normele sau cutumele morale adoptate de comunitatea
academică. Trebuie știut că, în lipsa elementelor care pot să atragă răspunderea juridică,
încălcarea proprietății intelectuale și a drepturilor de autor poate să fie sancționată public și
instituțional, Universitatea având dreptul de a evalua și sancționa orice încălcare a
deontologiei academice.
Toți membrii comunității academice au obligația morală și profesională de a lua

atitudine în cazul în care depistează încălcări ale drepturilor de autor, în spiritul apărării
principiului integrității academice.
9.1.2 Încălcarea involuntară sau voluntară a proprietății intelectuale
Există situații în care drepturile de autor pot fi încălcate involuntar, din necunoaștere
sau din tratarea cu superficialitate a unor sarcini sau obligații academice. În cazul erorilor
accidentale și nesemnificative, a abaterilor care au fost comise din lipsă de experiență sau
din neglijență se va proceda la corectarea conduitei studenților și la educarea acestora astfel
încât să înțeleagă și să respecte valorile integrității academice și a drepturilor de proprietate
intelectuală.
Erorile de atribuire sau omisiunile apărute în procesul de scriere, editare sau montare
a înregistrărilor audio-video afectează dreptul de proprietate intelectuală. În situația în care
s-a produs o însușire fără intenție a ideilor, rezultatelor sau meritelor altor autori,
răspunderea morală este înlăturată și proporția sancțiunii instituționale este redusă, însă nu
va fi eliminată total.
Erorile accidentale, chiar dacă nu pot fi comparate din punctul de vedere al gravității
cu însușirea intenționată a muncii intelectuale a altor autori, vor fi supuse analizei și
dezbaterii forurilor instituționale care asigură respectarea calității muncii academice:
colectivul de cercetare, departamentul, consiliul facultății sau cel științific, comisia de
examen, Comisia de Etică etc.
Măsurile pe care o Universitate le poate lua atunci când drepturile de proprietate

intelectuală au fost încălcate în mod deliberat sunt dintre cele mai drastice și pot duce la
excluderea studenților vinovați din procesul de evaluare sau din examen, iar în cazurile
grave, poate fi aplicată inclusiv sancțiunea de exmatriculare. Pentru situațiile considerate
grave, dincolo de analiza consiliilor facultăților, consiliilor științifice sau a decanatelor, se
poate cere expertiza Comisiei de Etică a Universității.
În cazul în care au fost constatate încălcări intenționate ale drepturilor de proprietate
intelectuală de către studenți, cadrele didactice vor anunța imediat conducerea facultății și
vor prezenta dovezile adunate, ținându-se cont de principiul bunei-credințe și cel al
transparenței. Universitatea nu trebuie să tolereaze lansarea în spațiul academic a unor

acuzații vagi și întreținerea unei stări de suspiciune prin sugerarea unor presupuse abateri,
fără a se lămuri în cel mai scurt timp situația incriminată.
Conform Codului de Etică și deontologie profesională a U.T.C.B. constituie abateri ale

încălcării proprietății intelectuale:
✓ confecționarea de rezultate, înlocuirea rezultatelor cu date fictive sau omiterea unor
date sau rezultate de natură să deformeze rezultatele cercetării;
✓ încredințarea de către orice autor a produselor științifice publicate către o altă
persoană spre a fi republicate sub alt nume decât cel al autorului / autorilor primari;
✓ însușirea fără drept a calității de autor al unei opere de creație intelectuală în alte
situații care nu intră sub incidența prevederilor prezentului Cod;
✓ includerea unor date false în documentațiile elaborate pentru participarea la
competițiile de granturi și contracte naționale/internaționale, în dosarul pentru
participarea la concursurile privind ocuparea posturilor didactice / de cercetare ori în
dosarul de angajare;
✓ discreditarea performanțelor profesionale sau a rezultatelor cercetării unui coleg,
susținerea de comentarii neadecvate la adresa acestuia;
✓ comercializarea de lucrări științifice în vederea facilitării falsificării de către
cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență, de diplomă, de disertație sau
de doctorat;
✓ orientarea activității de cercetare a studenților, masteranzilor, doctoranzilor în scopul
obținerii unui folos material sau personal nepatrimonial de către cadrul didactic
îndrumător;
✓ orice formă de fraudă intelectuală precum: copiatul în cadrul examenelor sau
concursurilor, modificarea rezultatelor cercetărilor, substituirea lucrărilor sau a
identității persoanelor examinate.
9.2 Sisteme de citare a surselor de informare. Stiluri, metode, produse

software
Indiferent de tipul lucrării pe care un student, cadru didactic sau cercetător urmează
să o redacteze (lucrare de seminar/laborator/proiect, referat, studiu, lucrare de
licenţă/disertație/doctorat) există o serie de reguli academice care trebuie respectate. Dintre
acestea cea mai important regulă este cea a dreptului de autor.
Lucrările pe care le veţi redacta trebuie să se bazeze pe citirea și studiul unei bibliografii.
Ideile pe care le preluați din studiul bibliografic trebuie însă atribuite pe drept, printr-o
trimitere bibliografică, celui care le-a publicat primul şi filtrate printr-o judecată critică
personală. Preluarea ideilor altui autor fără a-l menţiona se numeşte plagiat, indiferent dacă
frazele sunt citate exact sau pur şi simplu sunt reformulate ideile cu alte cuvinte.
Motive pentru o citare corectă:

1. Onestitate intelectuală – orice text se sprijină pe cercetările altora;

2. Câștigarea încrederii cititorului – sursele care nu pot fi verificate nu prezintă

încredere;
3. Cititorul are posibilitatea să-și extindă propria cercetare prin studiul surselor citate;
4. Cititorul înțelege care e poziția voastră în domeniul cercetării: care este perspectiva
teoretică, cum vă raportați la bibliografia existentă (cu ce sunteți de acord și cu ce
nu, ce preluați și care sunt elementele de noutate sau originalitate).
Câteva reguli privind citarea:
• Citarea unui text se face ori în limba în care a fost scris, ori în traducere română.
Important este să fiţi coerenţi cu alegerea făcută pe parcursul întregii lucrări. Dacă
alegeţi să citaţi în corpul lucrării în traducere puteţi da și textul original în note, mai
ales dacă este vorba de un text vechi şi varianta în limba străină poate fi utilă. Nu se
citează într-o terţă limbă.
• Citatele mai lungi de trei rânduri se scriu sub forma unui paragraf separat, retras puţin
faţă de marginea din stânga a textului şi scris cu fonturi mai mici.
• Dacă din citatul reprodus excludeţi un pasaj, acest lucru se marchează prin puncte
de suspensie între paranteze drepte, adică […]; inserarea în citat a unor lămuriri se
marchează tot cu paranteze drepte.
• Citarea unor pasaje (sintagmă, frază, paragraf) fără modificări se indică prin ghilimele
şi indicarea sursei. În cazul preluării ideilor prin reformulare nu se folosesc ghilimele,
dar se trimite la sursă.
Există diverse sisteme de indicare a sursei, dintre care se vor prezenta în detaliu
două dintre ele, cele mai frecvent utilizate.
9.2.1 Sisteme de citare
Există mai multe sisteme de citare, dar toate au în comun necesitatea ca cititorul să
poată identifica exact locul unde se află ideea sau informația citată. Indiferent de tipul de
sursă citată sau de suportul material al acesteia, citarea trebuie să includă:
1. Numele autorului. În unele sisteme de citare se menționează întotdeauna prenumele și

numele autorului, în alte sisteme de citare prenumele complet se menționează doar la prima
citare, iar începând cu a doua citare prenumele se prescurtează.
2. Titlul textului/imaginii/înregistrării audio etc. În unele sisteme de citare titlul se

prescurtează începând cu cea de-a doua citare.
3. Când și unde a fost publicat textul. Dacă textul a fost publicat într-un volum colectiv,
trebuie menționat și numele coordonatorului/editorului și titlul volumului colectiv. Dacă textul

este o traducere, trebuie menționat și numele traducătorului. De asemenea, pe lângă data

apariției ediției consultate, se menționează și data apariției primei publicări, între paranteze
drepte.
4. Pagina sau paginile la care apar ideile/informațiile citate.
5. Toate titlurile citate în note trebuie să se regăsească în bibliografie.
6. Toate semnele de punctuație fac parte din sistemul de citare ales și trebuie respectate
întotdeauna. De cele mai multe ori între elementele care constituie o citare (nume, titlu, data
si locul apariției, pagini) se pune câte o virgulă, dar există sisteme de citare în care locul
publicației și editura se trec între paranteze rotunde.
7. Toate notele de subsol se termină printr-un punct.
Printre cele mai cunoscute sisteme de citare se menționează:
a. Stilul APA - Ştiinţe sociale, economie, educaţie www.apastyle.org

Exemplu:
Jans, N. (1993). The last light breaking: Life among Alaska's Inupiat Eskimos.
Anchorage, AK: Alaska Northwest Books.
b. Stilul MLA - Ştiinţe umaniste, arte, studii interdisciplinare www.mla.org/style

Exemplu:
Fairbanks, Carol. Prairie Women: Images in American and Canadian Fiction.
New Haven: Yale UP, 1986.
c. Stilul Chicago - Ştiinţe umaniste, arte www.chicagomanualofstyle.org
d. Stilul Turabian - Lucrări cercetare, disertaţii, teze doctorat

www.press.uchicago.edu/books/turabian/turabian_citationguide.html
e. Stilul ISO 690 - Toate domeniile SR ISO 690-1996 – tipărite și SR ISO 690/2-1997 -
electronice
Exemplu:
Wenham, S.R. Applied photovoltaics. 2nd ed. London: Earthscan, 2007. ISBN1-84407-401-3
Alte stiluri de citare specifice unor domenii de cercetare:
Stilul ACS - American Chemical Society

Stilul AMA - American Medical Association
Stilul ASA - American Sociological Association
Stilul AMS - American Mathematical Society
Stilul APSA - American Political Science Association

Stilul AAA - American Anthropological Association

Stilul AIP - American Institute of Physics
Stilul IEEE - Institute of Electrical and Electronic Engineers
În general sistemele de citare se pot grupa în două mari categorii: sistemul notă-
bibliografie, folosit mai ales în științele umaniste și sistemul citare între paranteze-listă de
referințe, folosit mai ales în științele sociale și în științele exacte.
9.2.1.1 Sistemul de citare notă-bibliografică
Cel mai folosit ghid de redactare în acest sistem este Chicago Manual of Style. În
acest sistem, sursa informațiilor citate se indică prin inserarea unei note de subsol sau a
unei note finale. Aceasta notă este marcată în text printr-un număr, căruia îi corespunde
nota propriu-zisă, plasată în partea de jos a textului (nota de subsol) sau la sfârșitul textului
(nota finală).
Dacă citați același text de mai multe ori, începând de la a doua citare puteți menționa doar
inițiala prenumelui și puteți prescurta titlul, iar după titlul prescurtat nu mai menționați locul
și data apariției ci doar pagina.
Exemplu de citare tip Chicago (a se vedea și notele de subsol):

La un nivel mai profund, călătoriile patriotice suscită „emoții patrimoniale” 1 ce
permeabilizează granițele dintre literatura de călătorie și discursul științific, iar investigarea
relațiilor dintre actul de a călători și conceptualizarea arhitecturii, în care „the work of
imagination”2 joacă un rol important, contribuie la explicarea fenomenelor prin care o clădire
„invizibilă” devine un „loc al memoriei”3.
Semnalarea sursei se face în notă, după modelul folosit la redactarea bibliografiei

(vedeți mai jos modelul de bibliografie Chicago): prenumele autorului (sau iniţiala)
precede însă în acest caz numele şi se adaugă pagina de unde a fost extrasă idea sau
informația.
Bibliografia se organizează în ordine alfabetică după numele de familie al autorului.

Se indică numele şi prenumele autorului, titlul lucrării citate, volumul în care aceasta a
apărut (dacă este cazul), datele apariţiei (editura, locul şi anul apariţiei pentru o carte /
numărul sau volumul şi data apariţiei în cazul unui periodic). În cazul studiilor în volum şi
al articolelor se indică paginile între care figurează articolul.
1 Daniel Fabre, ed., Émotions Patrimoniales, Paris, Éditions de la Maison des sciences de l’homme, 2013.
2 Arjun Appadurai, Modernity at Large. Cultural Dimentions of Globalizations, Minneapolis/Londra, University of
Minnesota Press, 1996. Pentru o perspectivă teoretică de analiză a relațiilor dintre călătorie și conceptualizarea spațiului
și a arhitecturii, inclusiv utilizând conceptul de imaginație așa cum a fost acesta teoretizat de Appadurai, v. Jilly
Traganou, Miodrag Mitrasanović, Travel, Space, Architecture, Farnham, Ashgate, 2009, în special pp. 4-27.
3 După Pierre Nora, „un lieu de mémoire dans tous les sens du mot va de l'objet le plus matériel et concret, éventuellement
géographiquement situé, à l'objet le plus abstrait et intellectuellement construit”. Pierre Nora, „Entre mémoire et histoire:
la problématique des Lieux”, în Pierre Nora, coord., Les Lieux de mémoire. Tome 1: La République, Paris, Gallimard,
1984, p. XVII.

Exemple de citări în stilul Chicago:
1. în cazul unei cărţi titlul cărţii se scrie cu litere italic:
Stoichiţă, Victor Ieronim, Ucenicia lui Duccio di Buoninsegna. Studii despre cultura figurativă
a secolului al XIII-lea, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976
2. în cazul unui capitol dintr-o carte cu un singur autor, titlul capitolului se trece în ghilimele,
iar titlul cărţii cu litere italic:
Welch, Evelyn, “Art and the Household”, in Art in Renaissance Italy 1350-1500, Oxford
University Press, 1997, pp. 275-311
3. în cazul unui studiu dintr-un volum colectiv, se trece titlul studiului între ghilimele, urmat
de coordonatorul volumului şi titlul volumului cu litere italice; se adaugă paginile:
Bal, Mieke, “Ecstatic Aesthetics: Metaphoring Bernini”, in Farago, Claire; Zwijnenberg,

Robert (eds.), Compelling Visuality. The Work of Art in and out of History, University of
Minnesota Press, Minneapolis, Londra, 2003, pp. 1-30
4. în cazul unui articol publicat într-un periodic titlul articolului se trece în ghilimele, iar titlul
periodicului cu litere italice
Sinigalia, Tereza, “Une hypothèse iconographique”, Revue roumaine d’histoire de l’art,

Tome XXXV, 1998, pp. 33-44
5. Citarea unor surse de pe internet:
Regula generală:
Numele autorului, prenumele, „Titlul documentului”, Titlul complet al lucrării, versiune sau
ediţie, data documentului, data ultimei revizuiri sau modificări, protocolul de internet (de
exemplu, „http” sau „ftp”) şi adresa URL completă sau numele bazei de date (data vizitării
paginii).
5.1 Pagină personală de internet: Nume, prenume, „Titlul paginii”, data publicării sau a
ultimei actualizări, protocolul, adresa URL completă (data vizitării). În cazul în care pagina
face parte dintr-un site mai amplu, includeţi, înainte de URL, şi Numele site-ului.
Downes, Stephen. “The New Literacy.” 4 Oct. 2002. Stephen’s Web.

http://www.downes.ca/cgi-bin/website/view.cgi?dbs=Article&key=1033756665&format=full
(8 Mar. 2006).
5.2 Site de internet: se citează aşa cum s-ar proceda în cazul unei cărţi sau unui periodic,
incluzând orice informaţie referitoare la publicare. Numele site-ului se trece în italice. Dacă

site-ul are un autor, un moderator, sau există vreo persoană sau organizaţie care se ocupă
de el, se furnizează o listă a numelor lor, înaintea numelui site-ului.
American Chemical Society. Chemistry.org. 2006.

http://www.chemistry.org/portal/a/c/s/1/home.htm (accesat Martie 2006)
5.3 Articol în periodice online: Nume, prenume, „Titlul articolului”, Numele periodicului,
numărul tomului, numărul volumului (anul apariţiei), protocol, adresa URL a paginii
principale a periodicului, în cazul în care articolul citat poate fi identificat pe baza informaţiei
de publicare – în caz contrar trebuie furnizată adresa URL precisă a paginii unde se află
articolul citat – (data vizitării)
Trupe, Alice L. „Academic Literacy in a Wired World: Redefining Genres for College Writing
Courses.” Kairos: Rhetoric, Technology, Pedagogy 7.2 (2002). http://english.ttu.edu/kairos/
(accesat 7 June 2006).
5.4 Imagini, fişiere audio sau video: Numele documentului (pentru opere de artă) sau
„Numele documentului” (pentru alte tipuri de documente, cum ar fi imaginile sau hărţile),
informaţia completă a site-ului (data vizitării)
„MLK Jr.’s Legacy.” CBS Evening News. 16 Jan. 2006. http://www.cbsnews.com

(Keyword: Videos/MLK) (accesat 24 Mar. 2010).
5.5 Blog şi Wiki: Nume sau alias, „Titlul intrării”, Titlul site-ului, data publicării, adresa URL
completă (data vizitării)
Bartow, Ann. „Parody Is Fair Use!” Sivacracy.net. 26 Mar. 2006.

http://www.nyu.edu/classes/siva/ (accesat 21 Martie 2012).
9.2.1.2 Sistemul de citare între paranteze-listă de referințe
Acest sistem nu presupune note pentru indicarea surselor; ele se semnalează în text,
între paranteze rotunde, imediat după ideea/informația citată. Menționare surselor se face
prin plasarea între paranteze rotunde a numelui autorului, a datei apariției sursei citate și a
paginii dacă este cazul. Cel mai adesea, între numele autorului și anul apariției sursei citate
se pune virgulă, iar înainte de paginile citate se pun două puncte. Dacă citați o reeditare,
data primei apariții se menționează între paranteze pătrate.
Dacă se alege acest al doilea sistem de citare trebuie să alegeţi tipul de bibliografie
prezentat mai jos. În acest sistem, notele de subsol sunt rezervate exclusiv
explicațiilor/completărilor care nu își găsesc locul în corpul textului, fiindcă ar îngreuna
citirea. Acest sistem este folosit mai ales în științele exacte și în științele sociale, în care
noutatea unei surse este esențială, motiv pentru care data apariției se menționează imediat
după numele autorului. De aceea, acest sistem este mai dificil de folosit în domeniile

umaniste, în care este frecvent nevoie să explicăm cum anume ne raportăm la sursele
citate, iar citarea se referă adesea la idei și nu numai la informații.
În cazul în care s-a optat pentru trimiteri în paranteză de tipul (Stoichiţă, 1976: 51) la
bibliografie, după numele şi prenumele autorului se trece anul. De exemplu:
Stoichiţă, Victor Ieronim, 1976. Ucenicia lui Duccio di Buoninsegna. Studii despre cultura
figurativă a secolului al XIII-lea, Ed. Meridiane, Bucureşti
În cazul mai multor cărţi ale aceluiaşi autor se ordonează cronologic: (Stoichită 1976),
(Stoichiţă, 1978); dacă autorul respectiv a publicat mai multe titluri în acelaşi an se
diferenţiază prin sistemul: 1976a, 1976b etc.
În rest, se păstrează toate celelalte principii (cărți/reviste în italice, capitole/articole în

ghilimele etc.) prezentate la modelul de bibliografie Chicago.
9.2.2 Instrumente software pentru organizarea citărilor
Sistemele software de management al informaţiilor bibliografice sunt utilizate pentru

gestionarea referinţelor şi bibliografiilor. Aceste sisteme permit cercetătorilor, oamenilor de
ştiinţă şi scriitorilor crearea şi reutilizarea referinţelor bibliografice. Sunt nişte instrumente
specializate în colectarea, depozitarea şi organizarea referinţelor (articole, cărti, site-uri web,
fișiere PDF, video etc.) şi în elaborarea şi editarea bibliografiilor ce însoţesc orice lucrare de
cercetare, de licență, de disertație, teză de doctorat, etc.
Aceste instrumente software permit celor interesați:

✓ Crearea unei baze de date bibliografice personale prin import automat din alte bazele
de date bibliografice, cataloage, site-uri web, sau prin introducerea manuală a
referinţelor bibliografice;
✓ Organizarea referinţelor şi documentelor ataşate, cu scopul de a le regăsi şi identifica
rapid;
✓ Punerea în comun a bibliotecilor personale cu specialişti şi colegi din acelaşi
domeniu;
✓ Exportul referinţelor în diferite formate şi publicarea lor pe web;
✓ Generarea automată a listelor bibliografice în conformitate cu standardele stilistice.
Printre cele mai cunoscute produse software de gestionarea referinţelor bibliografice

menționăm:
a) produse software cu licență: EndNote, Mendeley, Reference manager, RefWorks, etc.
b) produse software gratuite: Aigaion, Connotea, JabRef, KbibTeX, EndNote, Zotero, etc.
c) produse bazate pe tehnologia web: Aigaion, CiteULike, Connotea, Mendeley, RefWorks.

Printre cele mai utilizate produse tip open souce sunt:

Aigaion
✓ organizează în timp scurt şi uniform publicaţiile consultate;
✓ permite importul/exportul din/în softuri similare;
✓ generare de bibliografii în diferite formate (.htm, .rtf, .txt) în cunoscute stiluri de
citare;
✓ necesită instalare;
✓ http://www.aigaion.nl
Connotea
✓ serviciu online, gratuit de organizare a referinţelor furnizat de Nature Publishing
Group;
✓ necesită înregistrare;
✓ permite salvarea şi organizarea rapidă a referinţelor;
✓ accesarea referinţelor se face de pe orice calculator;
✓ referinţele pot fi cu caracter privat, public sau partajate colegilor;
✓ http://www.connotea.org/
Zotero
✓ instrument gratuit de colectare, organizare, citare şi partajare a resurelor consultate
necesită instalare;
✓ permite colectarea .pdf, imagini, audio/video, snapshots;
✓ indexează automat conţinutul full-text al bibliotecii de documente;
✓ ucrează cu Word în crearea de note de subsol, note finale, citări in text sau
bibliografii;
✓ http://www.zotero.org/
Mendeley
✓ instrument gratuit (software academic) utilizat pentru căutarea și managementul
documentelor, extragerea bibliografiilor și pentru colaborarea cu alți cercetători on-
line;
✓ este compatibil cu editoarele de text Microsoft Word, Open Office, LaTeX, generând
peste 1000 tipuri de bibliografii;
✓ este prezentat ca o combinație dintre o aplicație desktop și un site care ajută la
găsirea, partajarea și organizarea rezultatelor cercetării;
✓ https://www.mendeley.com/
9.2.2 Concluzii
✓ Stabilirea calității de Autor este dificilă, generând suspiciuni în ce privește plagiatul sau
alte forme de malpraxis academic. Situațiile cele mai frecvente privesc „traficul” de
prestigiu prin care autorul (sau co-autorii) includ „numele” unei alte persoane, cu prestigiu
academic mai mare sau importanță într-o anume conjunctură, în calitate de co-autor al
operei la care, însă, nu a avut nicio contribuție;

✓ Cadrele didactice și cercetătorii au constatat existența benefică a rețelelor de co-autorat,

dar și a situațiilor neplăcute ale falsului co-autorat sau a citării excesive între membrii
unui grup în vederea creșterii artificiale a indicelui Hirsch, de pildă;
✓ Din ce în ce mai multe edituri și reviste științifice impun utilizarea instrumentelor
elctronice de management al documentelor, iar nerespectarea acestei cerințe poate
provoca respingerea lucrării pentru recenzie și publicare;
✓ Cercetătorii și studenții pot realiza mai ușor o lucrare științifică prin utilizarea unor
produse software de management al referințelor bibliografice;
✓ Se pot genera baze de date personale cu referințe bibliografice care pot fi oricând
actualizate cu referințe noi;
✓ Referințele bibliografice pot fi importate direct din browserul de Internet sau de pe
paginile web ale unor surse de referințe bibliografice precun: biblioteci, edituri, baze
de date științifice, motoare de căutare etc.
Testul de autoevaluare Nr.9 - Răspundeți la întrebările de mai jos și

1. Precizați care este deosebirea dintre drepturile de copyright și drepturile conexe.
2. Sunt considerate încălcări ale proprietății intelectuale și drepturilor de autor în mediul

academic, stuațiile prezentate mai jos? Răspundeți cu DA sau NU.
a) sunt preluate contribuțiile intelectuale (traduceri, sistematizări, tabele, figuri etc.)
cu menționarea autorului și referire la operă.
b) sunt prezentate public ipoteze, date, reprezentări vizuale, formule, algoritmi,
demonstrații, secvențe de program etc. create de alte persoane, fără menționarea
autorului și referire la operă.
3. Conform Codului de Etică și deontologie profesională a U.T.C.B. constituie abateri ale

încălcării proprietății intelectuale următoarele situații? Răspundeți cu DA sau NU.
a) comercializarea de lucrări științifice în vederea facilitării falsificării de către
cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență, de diplomă, de disertație
sau de doctorat;
b) copiatul în cadrul examenelor sau concursurilor, modificarea rezultatelor
cercetărilor, substituirea lucrărilor sau a identității persoanelor examinate.
4. Care dintre sistemele de citare este mai des folosit în științele exacte și în științele
sociale: sistemul de citare notă-bibliografică sau sistemul de citare listă de referințe între
paranteze?
Bibliografia dreptul persoanei

Capitolului
4. Este garantat 9 sancționate de a se adresa justiției? Care este
articolul din capitulul 10 din Codul de etică care menționează acest drept.
1. Oficiul European pentru Drepturi de Autor, https://www.eucopyright.com/ro/ce-este-
proprietatea-intelectuala. Accesat la data de 5 august 2018.

2. Declarația Universală a Drepturilor Omului,

http://www.ohchr.org/EN/UDHR/Documents/UDHR _Translations/rum.pdf.. Accesată
la data de 5 august 2018.
3. Legea 8/1996 a drepturilor de autor și drepturilor conexe,
http://www.orda.ro/fisiere/2015/Legislatie/Lege_8_1996_ultima_modificare_9%20nov
_2015.pdf. Accesată la data de 5 august 2018.
4. Deontologie academică. Ghid practic. – Emilia Șercan. Ghid a fost realizat în cadrul
proiectului Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI) CNFIS-FDI-2017-0245.
5. Standarde de integritate în învățământul universitar. Ediție online, 2011. ISBN 978-
973-0-11740-0 - Daniela Șarpe, Delia Popescu, Aurel Neagu, Violeta Ciucur.
6. Software specializat pentru managementul referințelor bibliografice. – Cătălin
Zaharia. Prezentare realizată în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/138963.
7. Sisteme de citare. studii-vizuale.ro/wp-content/uploads/2016/.../Sisteme-de-citare.pdf.

Norme de etică în utilizarea tehnologiilor informaționale și de comunicare in universități
Capitolul 10
NORME DE ETICĂ ÎN UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR
INFORMAȚIONALE ȘI DE COMUNICARE IN UNIVERSITĂȚI.
Cuprins Pagina
10.1 Tehnologia informației și comportamentul etic al comunității academice 97

10.1.1 Plagiatul digital 97
10.1.2 Încălcarea dreptului de copyright și furtul de software 97
10.1.3.Hacking 98
10.1.4 Utilizarea incorectă a resurselor informatice 99
10.1.5 Hărțuirea și mesaje anonime 99
10.1.6.Încălcări ale confidențialității 100
10.2 Concluzii 102
pentru:
• a explica cu argumente rolul eticii în utilizarea tehnologiilor informaționale și de

comunicare în sistemul de educație universitar;
• a argumenta necesitatea adoptării unor politici universitare care să conducă la
conștientizarea problemelor etice în utilizarea, dezvoltarea și gestionarea tehnologiei
informației;
• a identifica noi provocări morale și noi posibilități de comportament imoral care pot să
apară în utilizarea tehnologiei informaționale atât pentru studenții cât și personalul
angajat din universități;
• a argumenta, având în vedere importanța tehnologiei informației practic în fiecare
profesie contemporană, de ce este necesar ca universitățile să se asigure că
curriculum-ului propus acordă atenție problemelor etice în utilizarea, gestionarea sau
dezvoltarea tehnologia informației..

10.1 Tehnologia informației și comportamentul etic al comunității

academice
În acest capitol vom încerca să răspundem la întrebarea: cum prin modul de utilizare
a calculatoarelor în educație se modifică sau se completează principiile după care
funcționează valorile morale, atît pentru studenți cât și pentru cadre didactice sau membri
ai personalului angajat a universității.
Analiza se va concentra pe a identifica noi provocări morale și noi posibilități de
comportament imoral care pot să apară în utilizarea tehnologiei informaționale și de
comunicare în activitatea curentă a comunității acdemice.
Aceste provocări morale apar în cele mai multe cazuri deoarece mediile electronice
permit noi tipuri de acțiuni care pot necesita noi coduri morale, cum ar fi copierea de software
și Hacking (spargere de rețele de baze de date și informații secrete). De asemenea, ele
apar în mare parte și datorită unor tipuri specifice de acțiuni imorale, cum ar fi plagiatul și
invadarea intimității, care sunt mai ușor de realizat în mediul electronic, dar și mai greu de
detectat sau de controlat.
În cele ce urmează sunt prezentate șase tipuri de comportament discutabil moral

care depind direct de utilizarea calculatoarelor și a rețelelor de calculatoare în învățământul
superior.
10.1.1 Plagiatul digital
Deși reprezintă una dintre formele majore de necinste academică, plagiatul a existat
întotdeauna în educație, inclusiv învățământul superior. De exemplu, lucrările individuale
realizate de studenți pot fi copiate de la colegi sau por fi preluate, în parte sau integral, din
lucrări publicate existente. În acest context computerele și Internetul suplimentează
mijloacele tehnice pe care studenții le au la dispoziție pentru a comite un plagiat, le face
munca mult mai ușoară și în același timp este mult mai greu de detectat.
Plagiaul a devenit mult mai ușor de realizat întrucât, pe de o parte, programele de procesare
de cuvinte permit studenților să "copy și paste" cu ușurință informații de pe Internet sau alte
medii electronice pentru a dezvolta o lucrare care pare a fi o lucrare originală, iar pe de altă
parte utilizarea de către studenți a informațiilor de Internet care nu pot fi disponibile în
sursele de documentare tradiționale face ca necinstea academică în documentare să fie
mai dificil de depistat
Deosebit de îngrijorătoare este existența unor "fabrici de hârtie", care oferă

studenților gratuit sau contra unei taxe lucrări pre-scrise care acoperă o serie largă de
subiecte de interes, iar multe dintre acestea au o ofertă largă de a scrie la comandă pentru
o taxă plătită on-line: documente, lucrări, proiecte, disertații, lucrări de diplomă etc.
10.1.2 Încălcarea dreptului de copyright și furtul de software
Este bine cunoscut faptul că copierea ilegală a produselor mass-media protejate prin
drepturi de autor (texte, lucrări de muzică, programe de filme și software etc.) este
răspândită în întreaga societate. În plus, cei mai mulți dintre cei angajați într-o astfel astfel

de activitate nu consideră că fac ceva care este imoral. Desigur acest comportament este
valabil și pentru studenții unei universități.
Mai mulți autori care au analizat comportamentul studenților au constatat că marea
majoritate a acestora nu percep copierea ilegală a software-ului ca pe ceva care încalcă
normele de comportament etic.
Această atitudine a studenților pare să se potrivească cu evoluțiile din epoca curentă
a dezvoltărilor TIC, în care Internetul reprezintă din ce în ce mai mult cel mai important
mediu de informare pe care oamenii îl folosesc. Este din ce în ce mai evident că structura
Internetului subminează noțiunea de proprietate intelectuală privată întrucât dinamica
internă a paginilor web ne mută din ce în ce mai mult spre noțiunea de proprietate comună
asupra informațiilor.
Prin natura sa Web-ul stimulează copierea, deoarece însăși tehnologia browser-ului
necesită a face copii. Aceste copii se relizează în mediul virtual fără costuri și fără a implica
furtul fizic de la persoana care detine originalul.
Se mai poate adăuga și faptul că multe surse de informații promovate prin Internet nu sunt
în mod evident protejate ca drepturi de autor, iar în multe cazuri se constată chiar lipsa unui
autor identificabil.
Unii analiști ai fenomenului Internet chiar susțin că copierea în spațiul digital, în lipsa unui
cadru legal care să reglementeze strict propietatea intelectuală, poate fi considerat un act
moral întrucât într-o eră a informațiilor și comunicării accesul la informație este o necesitate
care poate, în unele cazuri, să suprascrie drepturilor de proprietate asupra informației
publcate.
Prin urmare, paradigma juridică tradițională a proprietății intelectuale este tot mai des
contestată de o nouă paradigmă care accentuează accesul neîngrădit la informaţii și
utilizarea acestora. Confuzia dintre abordarea morală și legală poate rezulta și mai mult din
neclaritatea privind utilizarea termenului de "fair use" în legislația privind dreptul de autor.
Astfel nu se precizează în mod clar situațiile în care copierea pentru uz personal sau în scop
educațional în clasă este permisă, or dacă existența licențelor corporative la nivelul
universități permit studenților și cadrelor didactice să utilizeze sau să copieze în mod liber
produsele software pe care de fapt nu le dețin.
10.1.3 Hacking
Hacking este de spargerea sau pătrunderea neautorizată în sisteme de calculator fie

din motive rău intenționate, fie chiar din curiozitate fără nici o intenție.
Hacking poate implica și accesarea în mod intenționat de la distanță a calculatorului
personal al unei persoane sau instituții cu scopul de a modifica sau distruge fișiere, de a
plasa viruși de computer, de a fura parole sau fișiere, de a colecta informații personale sau
furt de bani electronici.
Studenții sau personalul angajat al universității pot sa pătrundă neintenționat în

rețeaua de calculatoare sau în calculatorul personal al unui coleg, doar din întâmplare sau
din curiozitate fără intenția de a face rău.
Hacking rău intenționat reprezintă în mod clar o problemă morală, în timp ce hacking
care nu produce pagube materiale sau morale este apărat de hackeri ca fiind moral
acceptabil și social inofensiv sau chiar benefic în unele situații.

Evident, universitățile trebuie să dispună de politici clare și ghiduri privind fenomenul

hacking, inclusiv regulamente care definesc clar tipurile de acces neautorizate la sistemele
informatice și, probabil, definiții clare privitor la acțiunile rău intenționate de hacking.
10.1.4 Utilizarea incorectă a resurselor informatice
Daca Hacking este utilizarea de resurse informatice la care un utilzator obișnuit nu

ar trebui să aibă acces, utilizarea impropie a resurselor informatice se referă la acele resurse
la care toți studenții și personalul angajat al universității au acces nelimitat. Ei pot avea un
cont de acces la Internet al universității, pot utiliza un sistem informatic sau o rețea de
calculatoare sau produse software de calculator care aparțin universității, sau pot utiliza
servicii informațice oferite de universitate și să facă acest lucru într-un mod care să nu
îndeplinească standardele Universității pentru utilizarea corectă a acestei resurse speciale.
De exemplu, studenții pot utiliza contul lor de student pentru a rula propria afacere
pe Internet activitate interzisă prin politicile Universității, sau pot deschide o pagină web sau
un serviciu care generează trafic informațional peste capacitatea de gestionare a serverul
universității, precum descărcare directă de fișiere MP3 sau filme etc.
Un alt exemplu, membrii personalului angajat pot utiliza serverul universității sau rețeaua de
calculatoare pentru a descărca, vizualiza sau stoca conținut informatic care este fie ilegal
sau încalcă politicile universității (de exemplu, materiale rasiste, fasciste sau pornografie).
În alte situații, intenționat sau din necunoaștere membrii comunității academice pot răspândi
viruși de calculator în rețeaua de calculatoare a universității și care pun în pericol
exploatarea acesteia.
În mod evident, universitățile au nevoie de politici clare și bine structurate privind

utilizarea adecvată a resurselor informatice în context academic atât de către studenți cât
și de personalul angajat.
10.1.5 Hărțuirea și mesaje anonime
În universități sunt implementate diverse mijloace electronice de comunicare și trensmitere

a unor mesaje atât între membrii comunității academice cât și către persoanele din afara
acesteia. Dintre acestea cele mai importante ar fi: e-mail, aviziere electronice, medii virtuale
colaborative și paginile web.
Ca și în comunicarea directă față-în-față, aceste forme de comunicare mediate de

calculatorul electronic pot fi utilizate pentru a trimite mesaje de amenințare, mesaje obscene
sau inflamatorii, precum și de hărțuire. Acestea pot include și mesaje pentru a discredita
persoane sau grupuri cu referire la orientarea sexuală, rasă, religie, vârstă sau handicap.
În general, acest tip de mesaje sunt considerate ca inacceptabile într-un mediul

academic, unde educatorii se străduiesc să se asigure că campusul universitar și fiecare
sala de clasă, reprezintă un mediu sigur, neamenințător atât pentru studenți cât și pentru
personalul angajat. Aceleași principii sunt aplicabile mediului virtual de învățare precum
campusuri sau clase virtuale.
În același timp, în încercarea de a reduce hărțuirea de orice fel și a mesajelor obscene,
educatorii trebuie să se asigure că acestea nu îngrădesc sau limitează în mod nejustificat
libera exprimare academică.

Diferiți analiști în comunicarea mediată de rețele de calculator menționează faptul că

comunicarea pe sisteme informatice este adesea tratată diferit de alte forme de comunicare,
în sensul că există o tendință de tolerantă mai redusă pentru discutii ofensatoare în mediul
on-line. Dacă acest lucru este adevărat, atunci trebuie luate măsuri suplimentare pentru a
ne asigura că discuțiile dintre studenți în clasa virtuală pot avea loc liber ca și o discuție
purtată în sala de clasă fizică. Ar fi o pierdere dacă studenții ar fi mai ezitanti să-și exprime
opiniile lor atunci când folosesc un mediu electronic.
O caracteristică a comunicării mediate de calculator care merită o mențiune specială

este ușurința prin care pot fi trimise mesaje anonime sau pseudonime, de exemplu prin
servicii anonime de remailer. Mesajele anonime transmise prin Internet pot avea atât efecte
negative dar și pozitive.
Anonimatul oferă protecție victimelor violenței și abuzurilor cât și utilizatorilor de
medicamente ilegale care caută consiliere și sfaturi, dar și pentru denunțătorii care doresc
să atenționeze despre activitatea neetică sau ilegală în organizația lor, fără teama de
răzbunare.
Cu toate acestea, anonimatul poate fi, de asemenea, utilizat în scopuri criminale și
antisociale: să perpetueze frauda, să hărțuiască oamenii, să amenințe sau să calomnieze
oamenii, și să distrugă reputația lor prin răspândirea zvonuri.
În acest context universitățile vor trebui să își definească politici clare privind
comunicarea sub protecția anonimatului.
10.1.6 Încălcări ale confidențialității
Confidențialitatea este, în general, considerată a fi un drept individual și în

consecință multe națiuni au legi de protecție a datelor cu caracter personal, deoarece
acestea sunt considerate ca fiind date confidențiale. În zilele noastre, este unanim
recunoscut că noile tehnologii și în special tehnologiile informației și comunicațiilor, ridică
noi probleme de confidențialitate, în special pe cele privind bazele de date electronice și
confidențialitatea online.
Având în vedere faptul că universitățile utilizează intensiv sistemele de management
administrativ și de instruire on-line care implică multe activități de comunicare electronică,
este de așteptat, pentru a preîntâmpina multe dintre aceste noi probleme de
confidențialitate, ca activitățile membrilor universității să fie monitorizate sau înregistrate
electronic. Aceasta poate include nu numai sistemul de administrare al activităților
studenților, dar și monitorizarea discuțiilor în clasa virtuală, a celor dintre studenți sau dintre
studenți și universitate prin serviciul de e-mail, precum și comportamentul online al
studenților sau personalului angajat.
În multe universități tradiționale politicile de confidențialitate rămân însă limitate doar la
activitățile desfășurate de studenți și în special la politicile de confidențialitate care
protejează înregistrările studenților de a fi accesate de terți fără autorizație. Deoarece multe
asemenea înregistrări sunt stocate în format digital este necesar ca aceste politici să fie
completate cu un bun sistem de securitate.
Mult mai multe probleme de confidențialitate pot fi ridicate la o universitate care

promovează programe de istruire on-line unde, confidențialitatea comunicării în clasa
virtuală sau în grupurile de discuții trebuie protejată împotriva hackerilor sau a retransmiterii
acestora pe rețele de socializare.
Într-un studiu privind conidențialitatea în medii de învățare online, se susține că exisența
unei conexiuni nesigure între membrii unei clase virtuale pot inhiba discuțiile dintre

participanți sunt sau pot forța studenții să își asume riscuri în divulgarea unor informații
personale. Cheia pentru a asigura o buna interactivitate în mediul de învățare virtual o
constituie securitatea comunicațiilor.
Alte probleme relevante privind confidențialitatea online mai pot include:
1. Informații personale pe rețelele publice de calculatoare
Când studenții sau personalul angajat accesează relele de calculatoare care sunt
accesibile publicului larg, aceștia pot lăsa în mod neintenționat și fără să știe informații
personale fie pe paginile web memorate în cache (paginile web accesate sunt stocate
temporar pe unitatea de disc și pot rămâne acolo chiar și după ce browser-ul este închis),
sau în cookie-uri (fișiere mici, care sunt puse pe un hard disk de către un web site-ul pentru
a identifica utilizatorii și preferințele lor), care sunt apoi disponibile pentru inspecție de către
alți utilizatori.
2. Partajarea fișierelor
Calculatoarele personale ale studenților sau rețelele gestionate de facultate pot

conține produse software care permit ca fișierele stocate pe acestea să fie accesibile altor
utilizatori din rețeaua campusului și din afara acestuia fără a cunoaște proprietarul, sau pot
permite stocarea fișierelor pe un server central de unde fișierele sunt apoi accesibile altora
fără permisiunea propietaruluiu. Pe această cale se permite unor persoane străine să
citească aceste fișiere care pot conține informații personale.
3. Paginile web ale Universității și avizierele electronice
Paginile web întreținute de universitate, de facultate sau de studenți pot conține

informații personale care invadează intimitatea altora. De asemenea, postări și repostări
(mesaje retransmise) pe aviziere sau în alte forumuri electronice pot conține informații
personale ale terților pentru care nu s-a obținut acordul acestora de publicare.
4. Motoare de căutare
Motoarele de cautare pot fi folosite pentru a colecta informatii personale despre

studenți sau personalul angajat. Mai exact, un motor de căutare al Universității poate fi
utilizat pentru a colecta informații personale care se găsesc pe intranetul Universității sau în
rețeaua campusului. Dacă un astfel de motor de căutare are acces la multe site-uri, acesta
poate genera un profil detaliat al unui student sau personal angajat al universității. Se poate
spune despre un student, de exemplu: la ce cursuri este înscris, în ce an de studiu și grupă
este înmatriculat, sau ce evenimente din campus a participat.
5. Baze de date publice
Multe universități au baze de date la care accesul este public, de exemplu baze de
date care conține directoare pentru studenți sau pentru personalul angajat. Aceste baze de
date pot conține informații sensibile la confidențialitate pentru care studenții și personalul nu
și-au dat acordul de publicare.

6. Studii de piață relizate de firme de sondare a opiniei
Studenții constituie o populație interesantă pentru unele firme de marketing și studii

de piață. Aceste firme încearcă să implice cadrele didactice, sau chiar direct pe studenți
pentru a obține informații cu privire la cohorta de studenți. Datele colectate de aceste firme
pot fi sensibile la confidențialitate.
Din cele prezentate mai sus rezultă că universitățile au nevoie de politici de

confidențialitate pentru a proteja drepturile de confidențialitate ale studenților și personalului
angajat și să creeze medii sigure de învățare în care membrii comunității academice
interacționează unii cu alții pe baza încredere reciprocă.
10.2 Concluzii
Pe baza celor prezentate anterior, este necesar ca universitățile să ia în considerare

dezvoltarea de politici privind utilizarea tehnologiei informației care includ printre altele
următoarele:
✓ Politici privind plagiatul digital și necinstea academică în evaluarea on-line;
✓ Politici privind dreptul de autor și prevenirea furtului de software;
✓ Politici privind hacking. Acestea trebuie completate prin ghiduri clare de acces la
diferite sisteme și ar trebui să facă distincție între hacking neintenționat și cel
intenționat;
✓ Politici privind utilizarea corectă a resurselor informatice ale Universității;
✓ Politici privind anonimatul și pseudo anonimatul online, hărțuirea online și discursul

defăimător, dar care, în același timp, nu impun limite inacceptabile privind libera
exprimare;
✓ Politici de confidențialitate pentru informațiile personale stocate în bazele de date și

pentru confidențialitatea online.

Testul de autoevaluare Nr.10 - Răspundeți la întrebările de mai jos

și discutați răspunsurile cu profesorul la prima întâlnire programată.
1. Precizați care sunt motivele pentru care studenții nu percep copierea ilegală a
software-ului ca pe ceva care încalcă normele de comportament etic.
2. Ce nu trebuie limitat în spațiul academic în încercarea universității de a reduce

hărțuirea de orice fel și a mesajelor obscene in spațiul virtual și on-line?
3 Menționați câteva dintre efectele negative dar și pozitive ale mesajelor anonime
transmise prin Internet.
4. Precizați dacă în UTCB sunt respectate politicile de confidențialitate care protejează

înregistrările studenților de a fi accesate de terți fără autorizație și în ce constau acestea.
5. Precizați două dintre căile prin care studenții sau personalul angajat al universității
pot lăsa în mod neintenționat și fără să știe informații personale în sistemul informatic
și care pot fi recuperate de alte persoane.
6. Cum se poate poate genera un profil detaliat al unui student sau personal angajat al
universității cu ajutorul motoarelor de căutare?
1. Austin, M.J. & Brown, L.D. (1999). ‘Internet plagiarism: Developing strategies to curb
student academic dishonesty,’ The Internet and higher education 2:21-33.
2. Brey, P. (2003). Ethical Issues for the Virtual University. Report for the cEVU Project
(EuroPACE/European Commission).
3. Hinman, L.M. (2002). ‘The impact of the internet on our moral lives in academia,’
Ethics and information technology 4: 31-35.
4. Tavani, H. (2003). Ethics and Technology: Ethical Issues in an Age of information
and Communication Technology. Wiley.
5. Brey, P. (2007). ‘Computer Ethics in (Higher) Education,’ in Ed. G. Dodig-Crnkovic
and S. Stuart, Eds., Computation, Information, Cognition: The Nexus and the Liminal.
Cambridge Scholars Press.
6. Olt, M.R. (2002). ‘Ethics and distance education: strategies for minimizing academic
dishonesty in online assessment.’ Online journal of distance learning administration,
vol. 5 (3).

Curs Etica Si Integritate Academica - Final

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Etica Si Integritate Academica - Final

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCȚII

Etică și integritate academică

Coodronator Curs universitar:

Prezentul curs universitar este o compilație a unor

Capitolul Titlul Pagina

1 Organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ superior

1.1 Sistemul național de învățământ

2 Asigurarea calității în învățământul superior. Cadrul național al

2.1 Necesitatea şi importanţa calităţii în învăţământul superior

3 Integritatea ca valoare fundamentală. Etica și deontologia profesională.

3.1 Integritatea ca valoare fundamentală. Etică și integritate academică

Etică și integritate academică

4 Integritatea academică. Standarde generale de integritate academică -

4.1 Integritatea academică

5 Comisia de etică. Norme de etică privind relațiile dintre membrii

5.1 Comisia de etică

6 Procesul de predare – evaluare din perspectiva integrității academice.

6.1 Procesul de predare – evaluare din perspectiva integrității academice

7 Standarde de integritate specifice activităților de cercetare.

Etică și integritate academică

7.1 Standarde de integritate specifice activităților de cercetare

8 Plagiatul ca formă de manifestare a lipsei de integritate academică.

8.1 Definirea plagiatului

9 Evitarea situațiilor de fraudă și plagiat prin respectarea proprietății

10 Norme de etică în utilizarea tehnologiilor informaționale și de comunicare

10.1 Tehnologia informației și comportamentul etic al comunității academice

Bibliografia Capitolului 10 103

Etică și integritate academică

11 Anexe – Regulamente specifice privind organizarea și funcționarea

Etică și integritate academică

Etică și integritate academică

Fiind un curs introductiv în etica și integritatea academică, obiectivul său central

După studierea cursului Etică și integritate academică cursantul va fi capabil:

2) să abordeze mai în detaliu toate normele explicite (legi, norme, regulamente

3) să formuleze şi să argumenteze raportarea normelor de integritate la

4) să enunţe măsurile de prevenție privind: frauda, plagiatul, auto-plagiatul,

Etică și integritate academică

5) să identifice soluţii în vederea eliminării practicilor neadecvate din mediul

6) să argumenteze în fața factorilor de decizie cu privire la factorii de risc ce pot

Cum ţi se par aceste obiective ? Sper că ele corespund în mare măsură cu

MODUL ÎN CARE CURSUL ESTE CONCEPUT

Ca orice curs dezvoltat într-un format care facilitează autoinstruirea,

Cursul Etică și integritate academică este divizat în zece unităţi de studiu

Cursul este structurat pe 10 unităţi de învăţare (capitole), echilibrate din punct de

Fiecare capitol conţine: obiectivele, structura tematică şi analiza fiecarei probleme,

Etică și integritate academică

În cadrul fiecărei unităţii de învăţare, Obiectivele - enunţă competenţele ce urmează a fi

Conţinutul fiecărei unităţi de învăţare ţine cont de interacţiunea competenţe-

Testele de autoevaluare reprezintă un exemplu tipic de sarcini de învăţare, însă

Probele cuprinse în Lucrarea de verificare, transmisă on-line la sfârşitul cursului,

MODUL DE ABORDARE AL CURSULUI

Parcurgând cuprinsul cursului identificaţi capitolele ca unităţi de învăţare și

La prima întâlnire faţă în faţă discutaţi cu profesorul despre modul de definire al

Atenţie – Utilizează mijloacele de comunicare on-line cu profesorul !!! Ele au

Etică și integritate academică

Exemplu de sarcină de lucru:

Test de autoevaluare No. 1

Răspunsul va fi comentat cu profesorul la prima întâlnire față în fața.

Este util să răspunzi cu consecvenţă la întrebările formulate în sarcinile de lucru,

Răspunsurile la unele dintre aceste sarcini de lucru se găsesc la sfârşitul cursului

Dacă aveţi neclarităţi în legătură cu sarcinile de lucru propuse, cursantul

Evaluarea continuă este o modalitate de apreciere a activităţii cursantului, pe

Ajungâd la acest moment vă recomand să vă rezervaţi aproximativ o oră pentru a