Curs Etica Si Integritate Academica - Final

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCȚII
BUCUREȘTI
Etică și integritate
academică
Coodronator Curs universitar:
Prod. Dr. ing. Iordan

PETRESCU
Prezentul curs universitar este o compilație a

unor
documente publicate în spațiul virtual

Notă: O lucrare care nu este predominant originală, novatoare, fundamentală, ci e doar la nivel de compilaţie nu poate fi
considerată sursa unui plagiat. Originalitatea unei lucrări este foarte rară şi gradul de originalitate depinde de genul lucrării
analizate. (Decizia Inaltei Curți de Casație și Justiție nr.8/2011)
Cuprins
CUPRINS
Capitolul Titlul Pagina
Introducere 1
1 Organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ superior

(licență, masterat, doctorat, studii postuniversitare). Legislație in vigoare.
Consilii consultative. 5
Obiecticvele Capitolului 1
1.1 Sistemul național de învățământ 1.2 Studii universitare de licență 1.3

Studii universitare de masterat 1.4 Studii universitare de doctorat 1.5
Procesul de la Bologna și Spațiul european al învățământului superior 1.6
Structura ofertei Sistemului Național de Învățământ Superior 1.7 Consilii
consultative MEN pentru învățământ superior
Bibliografia Capitolului 1 16
2 Asigurarea calității în învățământul superior. Cadrul național al

calificărilor. Recunoașterea diplomelor și a calificărilor. Integritate
academică prin cultura calității. Etica și integritatea evaluării externe a
universităților 17
2.1 Necesitatea şi importanţa calităţii în învăţământul superior

2.2 Cadrul european/național al calificărilor 2.3 Recunoașterea
diplomelor și a calificărilor 2.4 Etica și integritatea evaluării
externe a universităților
3 Integritatea ca valoare fundamentală. Etica și deontologia profesională.
Integritatea publică – cadrul juridic. Cum percep studenții etica la nivel
universitar. 31
3.1 Integritatea ca valoare fundamentală. Etică și integritate academică

3.2 Integritatea personală. Integritatea publică. 3.3 Cum percep studenții
etica la nivel universitar
Etică și integritate academică

Cuprins
4 Integritatea academică. Standarde generale de integritate academică -

Codul de etică. Promovarea integrității academice. 41
4.1 Integritatea academică 4.2 Standarde generale de integritate academică.

Codul de etică. 4.3 Promovarea integrității academice.
5 Comisia de etică. Norme de etică privind relațiile dintre membrii

comunității academice și între structurile de conducere și personalul
angajat. 48
5.1 Comisia de etică 5.2 Norme de etică privind relațiile dintre cadre didactice 5.3
Norme de etică privind relaţiile dintre studenţii universităţii 5.4 Norme de etică
privind relațiile dintre cadre didactice și studenți 5.5 Norme de etică privind
relaţiile dintre studenţi şi personalul didactic auxiliar sau nedidactic 5.6 Norme de
etică privind relaţiile dintre cadrele didactice, personalul nedidactic şi auxiliar 5.7
Norme de etică privind relaţiile dintre structurile de conducere şi personalul
Universităţii
6 Procesul de predare – evaluare din perspectiva integrității academice.

Frauda și corupția în mediul universitar. Măsuri de prevenire. 56
6.1 Procesul de predare – evaluare din perspectiva integrității academice

6.2 Frauda și corupția în mediul universitar 6.3 Măsuri de prevenire
7 Standarde de integritate specifice activităților de cercetare.

Cadrul legislativ. Integritatea în activitatea de cercetare a studenților. 65
Obiectivele capitolului 7

Cuprins
7.1 Standarde de integritate specifice activităților de cercetare

7.2 Cadrul legislativ privind cercetarea științifică 7.3 Integritatea
în activitatea de cercetare a studenților
8 Plagiatul ca formă de manifestare a lipsei de integritate academică.

Identificarea formelor de plagiat. Consecințe și sancțiuni. 72
8.1 Definirea plagiatului 8.2 De ce

plagiază studenții 8,3 Forme de plagiere
8.4 Norme de identificare a plagiatului
8.5 Consecințe și sancțiuni
9 Evitarea situațiilor de fraudă și plagiat prin respectarea proprietății
intelectuale, a dreptului de autor și a celor conexe. Sisteme de citare a
surselor de informare. Stiluri, metode, produse software. 83
Obiecticvele Capitolului 9 9.1 Proprietatea intelectuală și dreptul de autor 9.1.1

Responsabilitate juridică și morală 9.1.2 Încălcarea involuntară sau
voluntară a proprietății intelectuale 9.2 Sisteme de citare a surselor de
informare. 9.2.1 Sisteme de citare 9.2.2 Instrumente software pentru
organizarea citărilor
10 Norme de etică în utilizarea tehnologiilor informaționale și de comunicare in

universități. Comportamentul colectivității academice în mediul virtual. Utilizarea
neadecvată a resurselor. 96
Obiecticvele Capitolului 10 96
10.1 Tehnologia informației și comportamentul etic al comunității academice

10.1.1 Plagiatul digital 10.1.2 Încălcarea dreptului de copyright și furtul de
software 10.1.3.Hacking 10.1.4 Utilizarea incorectă a resurselor informatice
10.1.5 Hărțuirea și mesaje anonime 10.1.6.Încălcări ale confidențialității 10.2
Concluzii

Cuprins
11 Anexe – Regulamente specifice privind organizarea și funcționarea

activităților în UTCB.
Introducere
INTRODUCERE
Stimate Cursant,
Încă de la început doresc să îţi urez bine ai venit la studiul cursului intitulat Etică și
integritate academică ! Scopul acestui curs este de a contribui la promovarea unei culturi de
integritate academică în Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB). Acest curs se
adresează în principal tuturor studenților, masteranzilor și doctoranzilor Universității Tehnice de
Construcții București, indiferent de forma de învățământ pe care o urmează sau de forma de
finanțare (la buget, la taxă). Recomandările prezente în cadrul acestui curs vor fi luate în
considerare și de personalului didactic precum şi orce persoană care desfăşoară activităţi
administrative și manageriale în comunitatea academică a UTCB. Integritatea academică,
onestitatea, adevărul, proprietatea intelectuală și drepturile de autor sunt valori pe care studenții și
întregul mediu universitar trebuie să le adopte și să le respecte fiind esențiale pentru prestigiul și
reputația instituției de învățămînt superior și pentru desfășurarea unei vieți academice normale.
Sper că acest curs va fi util şi celor care nu desfăşoară activităţi de educaţie dar sunt
interesați în promovarea politicilor de integritate academică atât la nivel instituțional, cât și la
nivelul întregii comunități academice din Româna .
OBIECTIVELE CURSULUI
Fiind un curs introductiv în etica și integritatea academică, obiectivul său central este
acela de a transmite cursanților recomandări și sugestii care să ajute la formarea de
comportamente și atitudini oneste, la dezvoltarea bunelor practici în etica muncii intelectuale ca
parte a întregii activități academice, care include atât procesul de predare, învățare și evaluare cât
și pe cel de cercetare și inovare.
După studierea cursului Etică și integritate academică cursantul va fi capabil:
1)să fie activ într-o discuţie despre diferitele aspecte de bază ale deontologiei
academice; cunoașterea noțiunilor elementare ale integrității academice
(înțelegerea și internalizarea lor);
2) să abordeze mai în detaliu toate normele explicite (legi, norme, regulamente

etc.) sau implicite (cutume, practici) care reglementează conduita academică în
activitățile desfășurate în cadrul programelor de studii ale UTCB;
3) să formuleze şi să argumenteze raportarea normelor de integritate la activitatea

academică desfășurată de către fiecare cursant în cadrul programelor de studii;
4) să enunţe măsurile de prevenție privind: frauda, plagiatul, auto-plagiatul,

respectarea dreptului de proprietate intelectuală, a dreptului de autor etc. ;
Etică și integritate academică 1

Introducere
5) să identifice soluţii în vederea eliminării practicilor neadecvate din mediul academic,
prin manifestarea unui spirit de solidaritate, reactivitate și suport al integrității
academice;
6) să argumenteze în fața factorilor de decizie cu privire la factorii de risc ce pot apărea
în mediul academic: standard scăzut de integritate, nivel redus de profesionalism, nivel
ridicat de corupţie a cadrelor didactice, tendinţa fraudării probelor de evaluare de către
studenţi, practica plagiatului în cercetarea ştiinţifică etc.
Cum ţi se par aceste obiective ? Sper că ele corespund în mare măsură cu aşteptările
tale despre acest curs. Dacă nu, te rog să mă informezi cu ocazia primei întâlniri față în
față sau în mediul virtual agreat cu tutorele la care ai fost repartizat.
MODUL ÎN CARE CURSUL ESTE CONCEPUT
Curs de autoinstruire cu o lucrare de verificare
2 Ca orice curs dezvoltat într-un format care facilitează

autoinstruirea, prezentul curs utilizează în procesul de predare și învățare diferite
resurse de educație on-line sau față în față precum și activități de studiu individual
coordonate prin teste de autoevaluare incluse în curs. Cursul este destul de scurt
necesitând în medie 10 ore de studiu individual. Atenţie: timpul precizat mai sus poate
fi mai lung sau mai scurt în funcţie de cunoștinţele anterioare ale cursantului şi de
cantitatea de muncă dedicată subiectului în studiu, pe care cursantul este dispus să o
aloce.
Cursul Etică și integritate academică este divizat în zece unităţi de studiu (capitole) şi
cuprinde o lucrare de verificare care va fi transmisă pentru corectare şi comentarii
profesorului la care aţi fost alocat. Acestă lucrare va fi transmisă după studiul ultimului
capitol al cursului şi este parte integrantă din evaluarea pe continuă a cursanţilor. În
cazul prezentului curs prin Lucrarea de verificare se realizează şi verificarea finală.
Cursul totalizează 14 ore de predare față în față și/sau on-line și 10 ore de studiu
individual, este creditat cu 1 credit ECTS și conform Ordinului Ministrului 3131/2018
face parte din categoria cursurilor obligatorii din planul de învățământ pentru
programele de studii de masterat și doctorat. Condițiile de absolvire sunt: testarea
continuă pe parcursul semestrului cu o pondere de 30%, lucrarea de verificare finală cu
o pondere de 60% și frecvența la cursuri sau în mediul on-line cu o pondere de 10%.
Forma de evaluare este Verificare și se notează cu calificativele ADMIS / RESPINS.
Cursul este structurat pe 10 unităţi de învăţare (capitole), echilibrate din punct de
vedere al extinderii şi unitare din puncte de vedere conceptual şi tematic. Fiecare
unitate abordează o problemă importantă privind formarea de comportamente și atitudini
adecvate din punct de vedere etic în munca intelectuală a studenților din Universitatea
Tehnică de Construcții București.
Fiecare capitol conţine: obiectivele, structura tematică şi analiza fiecarei probleme, teste
de autoevaluare (TA) care asigură într-o oarecare măsură comunicarea simulată cu
cursantul şi o bibliografie de referinţă. La finalul cursului se află o lucrare de
verificare(LV) şi o bibliografie minimală.
Introducere
În cadrul fiecărei unităţii de învăţare, Obiectivele - enunţă competenţele ce urmează a fi

dobândite pe parcursul acesteia.
Conţinutul fiecărei unităţi de învăţare ţine cont de interacţiunea competenţe-

conţinuturi. Textul este structurat astfel încât cantitatea de informaţie nouă pe unitatea de
învăţare să fie raţională, echilibrat distribuită şi asimilabilă în condiţiile unui studiu individual
coordonat. Pentru a realiza aceste deziderate s-a urmărit ca structura conţinutului capitolelor
să fie în concordanţă cu cerinţele unei educaţii active. Având ca punct de plecare această
observaţie s-a urmărit ca predarea şi învăţarea să fie fragmentate pe activităţi de învăţare,
numite sarcini de învăţare.
Testele de autoevaluare reprezintă un exemplu tipic de sarcini de învăţare, însă ele

au un rol foarte specific – acela de a testa dacă obiectivele educaţionale au fost realizate.
Având în vedere lungimea redusă a capitolelor din cadrul prezentului curs, testele de
autoevaluare sunt plasate doar la sfârşitul acestora. Testele de autoevaluare cuprind
problematici de etică și integritate academică care se regăsesc în regulamentele specifice de
funcționare ale UTCB și care sunt transmise cursanților ca anexe la prezentul curs.
Probele cuprinse în Lucrarea de verificare, transmisă on-line la sfârşitul cursului, sunt

proiectate să cuantifice în mod adecvat nivelul de performanţă atins în formarea fiecărei
competenţe vizate de obiectivele întregului curs. Pentru a asigura conversaţia didactică
simulată la distanţă, lucrarea de verificare va fi transmisă prin e-mail profesorului care, o va
analiza, o va nota, va face comentarii individualizate şi o va returna cursantului.
MODUL DE ABORDARE AL CURSULUI
Temă de reflecţie
Parcurgând cuprinsul cursului identificaţi capitolele ca unităţi de învăţare și

încercați să le asociați cu competenţele specifice ce urmează a fi achiziţionate
după studiul acestora descrise în fișa disciplinei. Consideraţi că aceste
competenţe acoperă în mare măsură Obiectivele Cursului (vezi pagina 1).
La prima întâlnire faţă în faţă discutaţi cu profesorul despre modul de definire al

Obiectivelor Unităţilor de învăţare în raport cu competențele și atitudinile declarate
ale cursului.
Daca din curiozitate aţi răsfoit primul capitol al cursului sunt sigur ca aţi remarcat faptul
că acesta are o structură şi mod de aşezare în pagină diferită de modul de organizare a unor
cursuri universitare tradiţionale. Conceptul care stă la baza acestei abordări, specifică
cursurilor destinate autoinstruirii, este studiul individual activ, completat cu un dialog la
distanţă cu profesorul, dialog mediat de mijloace de comunicare bidirecţionale (e-mail,
platforme e-Learning, rețele de socializare, mesageria SMS etc.).
Atenţie – Utilizează mijloacele de comunicare on-line cu profesorul !!! Ele au

rolul de a te ajuta la învăţare.

Introducere
Conţinuturile sunt întrerupte din loc în loc de diferite sarcini de lucru. Sarcinile de lucru
sunt cuprinse în chenar şi sunt anunţate prin titluri specifice şi prin imagini sugestive.
Prin sarcinile de lucru se încearcă a se realiza o interacțiune între studiul conținutului
cursului și cel al resurselor de învățare auxiliare pe care cursantul este îndrumat să le
analizeze precum și consolidarea noțiunilor învățate.
Exemplu de sarcină de lucru:
Test de autoevaluare No. 1
Indentifică sarcinile de lucru formulate anterior. Ce rol crezi că au în această parte
introductivă? Spaţiul liber de mai jos este un indicator al dimensiunii pentru un răspuns
Spaţiu
adecvat.
pentru răspuns
Răspunsul va fi comentat cu profesorul la prima întâlnire față în fața.
Este util să răspunzi cu consecvenţă la întrebările formulate în sarcinile de lucru,
imediat după ce ai parcurs conţinuturile tematice. În acest fel, îţi este mult mai uşor să
sintetizezi materia parcursă şi să te pregătişti pentru a răspunde la alte sarcini de lucru,
la lucrările de verificare notate de profesor, precum şi la evaluarea finală.
Răspunsurile la unele dintre aceste sarcini de lucru se găsesc la sfârşitul cursului
respectiv, în secţiunea Răspunsuri şi comentarii la teste de autoevaluare şi sunt
asociate unui simbol grafic.
Evaluare continuă şi finală
4 Dacă aveţi neclarităţi în legătură cu sarcinile de lucru propuse,

cursantul poate contacta profesorul la care a fost arondat prin unul dintre mijloacele de
comunicare bidirecționale on-line stabilite cu acesta. Pentru a identifica mai uşor
răspunsurile sau indicațiile, am numerotat sarcinile de lucru cu numere succesive.
Evaluarea continuă este o modalitate de apreciere a activităţii cursantului, pe parcursul
întregului semestru. Evaluarea continuă va fi făcută în principal pe baza dialogului dintre
profesor şi cursant prin e-mail cât şi prin Lucrarea de verificare – notată de tutore.
Pentru fiecare item de evaluare, în lucrare sunt precizate modul în care trebuie formulat
răspunsul şi baremul de notare. Lucrările de evaluare, rezolvate individual, vor fi
transmise tutorelui în modul şi la datele anunţate la începutul semestrului. Evaluarea
finală va ţine seamă de întreaga activitate desfăşurată de cursant pe parcurs prin
participarea activă la dialogul la distanţă iniţiat de profesor şi de răspunsurile oferite în
Lucrarea de verificare.
Studiu individual
Ajungâd la acest moment vă recomand să vă rezervaţi aproximativ o oră pentru a
parcurge resursele auxiliare anexate prezentul curs şi să vă faceţi o imagine globală
asupra modului în care este abordată problema integrității academice prin
regulamentele proprii ale UTCB.
Organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ superior
Capitolul 1
ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA SISTEMULUI NAȚIONAL DE

ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR (LICENȚĂ, MASTERAT, DOCTORAT, STUDII
POSTUNIVERSITARE). LEGISLAȚIE ÎN VIGOARE. CONSILII CONSULTATIVE.
Cuprins Pagina
Obiecticvele capitolului 1 5
1.1 Sistemul național de învățământ 6
1.2 Studii universitare de licență 7
1.3 Studii universitare de masterat 8
1.4 Studii universitare de doctorat 9
1.5 Procesul de la Bologna și Spațiul european al învățământului superior 10
1.6 Structura ofertei Sistemului Național de Învățământ Superior 12
1.7 Consilii consultative MEN pentru învățământ superior 14
OBIECTIVELE Capitolului 1
După studiul Capitolului 1, vei fi capabil să demonstrezi că ai dobândit suficiente cunoştinţe

pentru:
• a argumenta consecințele procesului Bologna și avantajele dezvoltării spațiului european al

învățământului superior;
• a identifica modurile de organizare și funcționare a celor trei cicluri universitare;
• a argumenta cele mai potrivite soluţii pentru simplificarea recunoașterii competențelor și

calificărilor în Europa
Organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ superior 1.1
Sistemul național de învățământ
Sistemul naţional de învăţământ este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor de

învăţământ de stat şi private de diverse tipuri, niveluri şi forme de organizare a activităţii de
instruire şi educare. Sistemul naţional de învăţământ este structurat în niveluri educaţionale,
astfel încât să fie asigurată coerenţa instrucţiei şi educaţiei conform particularităţilor de vârstă şi
individuale ale elevilor şi studenţilor.
Sistemul național de învățământ cuprinde următoarele niveluri 1:
1. Educația timpurie (0—6 ani), formată din:

• nivelul antepreșcolar (0—3 ani)
• învățământul preșcolar (3—6 ani), care cuprinde:
o grupa mică o
grupa mijlocie o
grupa mare.
2. Învățământul primar (ISCED 1) cuprinde:

• clasa pregătitoare
• claseleI—IV. Trecerea de la învăţământul primar la cel secundar inferior (gimnaziu) este
condiţionată numai de promovarea învăţământului primar.
3. Învățământul secundar inferior (ISCED 2) sau gimnazial cuprinde clasele V—VIII. Accesul
la nivelul superior se realizează prin examen de evaluare națională și de repartizare în unități de
învățământ secundar superior.
4. Învățământul secundar superior (ISCED 3) poate fi:

• învăţământ liceal, care cuprinde clasele de liceu IX—XII/XIII, cu următoarele filiere:
o teoretică o
vocațională o
tehnologică, sau
• învăţământ profesional cu durata de 3 ani. Absolvenţii învăţământului profesional care
promovează examenul de certificare a calificării profesionale pot urma cursurile
învăţământului liceal.
• Învățământul profesional și tehnic este format
din:
• învățământ profesional
• învățământ tehnic
• învățământ postliceal.
5. Învățământul terțiar nonuniversitar (ISCED 4) cuprinde învățământul postliceal.

Învăţământul preşcolar, primar, secundar şi postsecundar non-terţiar formează învăţământul
preuniversitar. Învăţământul preuniversitar este subordonat Ministerului Educaţiei Naționale
prin inspectoratele şcolare judeţene.
1 EURYDICE https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-
education-system-and-its-structure-64_ro, accesat 26,08,2108

Organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ superior 6.
Învățământul superior (ISCED 5-8)
Învățământul superior (ISCED 5-8), este organizat în universități, academii de studii, institute,
școli de studii superioare, denumite instituții de învățământ superior sau universități, autorizate
provizorii sau acreditate.
Pot să se înscrie în învățământul superior absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat.

Condițiile de admitere sunt diferite de la o instituție la alta.
Structura învățământului superior reflectă principiile procesului Bologna și cuprinde:

• studii de licență – Ciclul I
• studii de masterat – Ciclul II
• studii de doctorat – Ciclul III.
Învăţământul superior este coordonat de Ministerului Educaţiei Naționale cu respectarea

principiilor autonomiei universitare. Învăţământul superior se organizează prin:
• universităţi
• instituţii
• academii de studii
• şcoli de studii postuniversitare.
Instituţiile de învăţământ superior includ în mod obişnuit:

• facultăţi
• colegii universitare
• departamente
• catedre
• unităţi de cercetare şi micro-producţie
Misiunea învăţământului superior este:

• de educaţie şi cercetare, sau
• numai de educaţie.
Înfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior se poate face numai prin legi dedicate, conform
procedurilor de acreditare a învăţământului superior şi recunoaşterea diplomelor.
Admiterea in invatamantul superior de stat si particular, pentru fiecare ciclu de studii, se

organizeaza pe baza metodologiilor proprii de admitere stabilite de fiecare universitate, cu
respectarea prevederilor legislatiei in vigoare, conform criteriilor generale stabilite de Ministerul
Educaţiei Naționale.
Numai absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat pot fi admişi în învăţământul superior.
Specializările şi nomenclatorul specializărilor sunt stabilite de Ministerul Educaţiei Naționale în

colaborare cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi în urma consultării Agenției
Romane de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), a instituţiilor de învăţământ,
precum şi a altor actori interesaţi.
La nivelul învăţământului superior caracterul deschis este asigurat prin Carta Universitară.
1.2 Studii universitare de licență2
2 https://www.edu.ro/studii-licenta, accesat 26.08.2018

Programele de studii universitare de licență reprezintă ciclul I de studii universitare și corespund unui
număr de minimum 180 şi maximum 240 de credite de studii transferabile, conform ECTS/SECT, şi
se finalizează prin nivelul 6 din EQF/CEC şi din Cadrul Naţional al Calificărilor (vezi și
www.anc.edu.ro).
Structura instituțiilor de învățământ superior, oferta educațională, precum și capacitatea maximă de

școlarizare se regăsesc în hotărâri ale Guvernului, elaborate anual de către Ministerul Educației
Naționale.
Programele de studii universitare de licenţă se pot organiza la formele de învăţământ cu frecvenţă, cu

frecvenţă redusă şi la distanţă.
La învăţământul cu frecvenţă durata specifică a studiilor universitare de licenţă este, după caz, de 3 -
4 ani şi corespunde unui număr de minimum 60 de credite de studii transferabile pentru un an de
studii. Durata studiilor de licenţă pentru învăţământul universitar din domeniile ştiinţe inginereşti,
ştiinţe juridice şi teologie pastorală este de 4 ani.
Fac excepţie programele de studii de licenţă din domeniile reglementate la nivelul Uniunii
Europene, care se pot organiza doar la forma de învăţământ cu frecvenţă, într-un program de studii
universitare oferite comasat (ciclul I și II), unitar, cu o durată cuprinsă între 5 şi 6 ani, diplomele
obţinute fiind echivalente diplomei de master.
Studiile universitare de licenţă la forma de învăţământ cu frecvenţă se organizează în regim de

finanţare de la bugetul de stat sau în regim cu taxă.
Admiterea. Pot participa la admiterea în ciclul I de studii universitare absolvenţii de liceu cu diplomă
de bacalaureat sau diplomă echivalentă.
Finalizarea. Programele de studii universitare de licenţă se finalizează cu examen de licenţă pentru

ciclul de studii universitare de licenţă sau examen de diplomă pentru învăţământul universitar de
licenţă din domeniul ştiinţelor inginereşti.
1.3 Studii universitare de masterat3
Programele de studii universitare de master reprezintă al II-lea ciclu de studii universitare şi

corespund unui număr minim de credite de studii transferabile, cuprins între 60 şi 120 şi se finalizează
prin nivelul 7 din EQF/CEC şi din Cadrul Naţional al Calificărilor. Vezi și www.anc.edu.ro.
Programele de studii universitare de master se pot organiza la formele de învăţământ cu frecvenţă şi

cu frecvenţă redusă.
Programele de studii universitare de master ale instituțiilor de învățământ superior, oferta

educațională, precum și capacitatea maximă de școlarizare se regăsesc în hotărâri ale Guvernului,
elaborate anual de către Ministerul Educației Naționale.
Pentru profesii reglementate prin norme, recomandări sau bune practici europene, ciclul I şi ciclul II
de studii universitare pot fi oferite comasat, într-un program unitar de studii universitare cu o durată
cuprinsă între 5 şi 6 ani, la învăţământul cu frecvenţă, diplomele obţinute fiind echivalente diplomei
demaster.
Durata studiilor de master este de 1 - 2 ani.
Studiile universitare de master se organizează în regim de finanţare de la bugetul de stat sau în regim
cu taxă.
3 https://www.edu.ro/studii-masterat, accesat 26.08.2018

Admiterea. Pot candida la programe de studii universitare de master absolvenţii cu diplomă de
licenţă sau echivalentă.
Pentru detalii privind admiterea puteți consulta Metodologia-cadru privind organizarea admiterii
aprobată prin ordin de ministru din secțiunea cadru normativ.
Finalizarea. Programele de studii universitare de master se finalizează prin susţinerea lucrării de

disertaţie.
Pentru detalii privind finalizarea studiilor universitare de master puteți consulta Metodologia-cadru de
organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie aprobată prin ordin de
ministru din secțiunea cadru normativ.
Durata totală cumulată a ciclului de studii universitare de licenţă şi de master corespunde obţinerii a
cel puţin 300 de credite de studii transferabile.
1.4 Studii universitare de doctorat4
Studiile universitare de doctorat reprezintă al III-lea ciclu de studii universitare şi permit dobândirea
unei calificări de nivelul 8 din EQF/CEC şi din Cadrul Naţional al Calificărilor.
Acestea se desfăşoară pe baza Codului studiilor universitare de doctorat, aprobat prin HG nr.
681/2011 cu modificările și completările ulterioare.
Programele de studii universitare de doctorat se pot organiza la forma de învăţământ cu frecvenţă şi

cu frecvenţă redusă.
Durata programului de studii universitare de doctorat este, de regulă, de 3 ani. În situaţii speciale,
durata programului de studii universitare de doctorat poate fi prelungită cu 1 - 2 ani, cu aprobarea
senatului universitar, la propunerea conducătorului de doctorat şi în limita fondurilor
disponibile.Durata acestor studii se prelungeşte, în consecinţă, cu perioadele cumulate ale
întreruperilor aprobate.
Studiile universitare de doctorat se organizează cu finanţare de la bugetul de stat, în regim cu taxă

sau din alte surse legal constituite. Finanţarea studiilor de doctorat poate fi realizată şi de persoane
juridice de drept privat sau de institute de cercetare-dezvoltare, pe baza unui contract.
Admiterea. Au dreptul să participe la concursul de admitere la studii universitare de doctorat numai

absolvenţii cu diplomă de master sau echivalenta acesteia.
Pentru admiterea puteți consulta Metodologia-cadru privind organizarea admiterii a fost aprobată prin
ordin de ministru din secțiunea "Acte normative" pe pagiana www.edu.ro
Curriculumul de pregătire şi programul de cercetare sunt stabilite de conducătorul de doctorat şi de

şcoala doctorală.
Finalizarea. Programele de studii universitare de doctorat se finalizează prin susţinerea publică în

faţa comisiei de doctorat a tezelor de doctorat.Dacă studentul-doctorand a îndeplinit toate cerinţele
prevăzute în programul de cercetare ştiinţifică şi aprecierile asupra tezei de doctorat permit atribuirea
calificativului "Excelent", "Foarte bine", "Bine" sau "Satisfăcător" comisia de doctorat propune
acordarea titlului de doctor, propunere care se înaintează CNATDCU, spre validare.CNATDCU, în
urma evaluării dosarului, propune ministrului educaţiei naționale și cercetării științifice acordarea sau
neacordarea titlului de doctor. După validarea tezei de doctorat se atribuie titlul de doctor prin ordin
al ministrului educaţiei naționale și cercetării științifice.
4 https://www.edu.ro/studii-doctorat, accesat 26.08.2018 Etică și integritate academică 9

Organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ superior 1.5
Procesul de la Bologna și Spațiul european al învățământului superior 5
Procesul de la Bologna este rezultatul unui efort colectiv al autorităților publice, universităților,
cadrelor didactice și studenților, precum și al angajatorilor, organismelor de asigurare a calității,
organizațiilor internaționale și instituțiilor, inclusiv Comisia Europeană.
Principalele obiective sunt:
a. introducerea unui sistem de trei cicluri (licență/master/doctorat) b.

o mai bună asigurare a calității și c. facilitarea recunoașterii
calificărilor și a perioadelor de studii.
1.5.1 Motivație
Diferențele mari dintre sistemele de învățământ și formare din Europa îi împiedică pe europeni să
se folosească ușor de calificările obținute într-o țară pentru a se angaja sau a se forma în alta. O
compatibilitate sporită între sistemele de învățământ favorizează mobilitatea studenților și a
persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
În același timp, reformele de la Bologna ajută universitățile și colegiile europene să devină mai
competitive și mai atractive pentru restul lumii. Procesul de la Bologna sprijină, de asemenea,
modernizarea sistemelor de educație și formare, garantând că acestea răspund nevoilor unei
piețe a forței de muncă în schimbare. Este un aspect important, deoarece numărul locurilor de
muncă necesitând înaltă calificare este în creștere, la fel ca și cererea de spirit inovator și
antreprenorial
1.5.2 Recunoașterea competențelor și calificărilor
Când pleacă să lucreze sau să își continue studiile în altă localitate din țara de origine sau în
străinătate, studenții și lucrătorii ar trebui să poată obține rapid și ușor recunoașterea
competențelor și a calificărilor de care dispun. Este un lucru esențial pentru îmbunătățirea
nivelului de calificare și creșterea capacității de inserție profesională.
Uniunea Europeană a creat mai multe instrumente pentru a susține transparența și

recunoașterea cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor, astfel încât cetățenii să poată studia și
lucra mai ușor în orice țară din UE.
Comisia Europeană a lansat o serie de inițiative în vederea asigurării unei mai mari transparențe
și pentru simplificarea recunoașterii competențelor și calificărilor în Europa.
5 http://ec.europa.eu/education/policy/higher-education/bologna-process_ro,accesat
26.08.2018

Printre acestea se numără:
• cadrul european al calificărilor (CEC) - permite compararea sistemelor de calificări și a

cadrelor naționale, precum și a nivelurilor acestora, calificările obținute în diferite țări și
sisteme din Europa devenind astfel mai ușor de înțeles;
• validarea învățării nonformale și informale - un mod de a recunoaște toate cunoștințele,
aptitudinile și competențele unei persoane, indiferent dacă aceasta le-a dobândit în cadrul sau
în afara sistemului clasic de învățământ;
• Europass - un set de cinci documente standardizate și un pașaport al competențelor

disponibile gratuit în 26 limbi, destinate să le permită utilizatorilor să își prezinte competențele,
calificările și experiența în toată Europa;
• sisteme de credite: ECTS pentru învățământul superior și ECVET pentru educație și

formare profesională;
• modalități de asigurare a calității pentru învățământul superior și pentru sectorul educației

și formării profesionale .
1.5.3 Calitatea și relevanța învățământului superior
Un învățământ superior relevant și de calitate le permite studenților să dobândească aptitudinile,

cunoștințele și competențele transferabile de care au nevoie pentru a reuși după absolvire, într-
un mediu educațional de nivel înalt, care recunoaște și susține metodele performante de predare.
Garantarea calității inspiră încredere. Fiecare instituție de învățământ superior ar trebui să

dispună de sisteme interne stricte de asigurare a calității, evaluate de agenții specializate. În
Romania agenția specializată este Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul
Superior (ARACIS).
Comisia Europeană oferă sprijin statelor membre și instituțiilor de învățământ superior din UE
pentru modernizarea programelor de învățământ, astfel încât absolvenții să dispună de un înalt
grad de competență și de aptitudini căutate și transferabile, care să le permită să se adapteze la
evoluția rapidă a pieței forței de muncă.
Pentru îmbunătățirea calității și a relevanței și pentru creșterea numărului de studenți, este

nevoie de metode și abordări flexibile și inovatoare. Planul de acțiune se articulează în jurul a trei
priorități oferite de educație în era digitală:
Prioritatea 1: o mai bună utilizare a tehnologiilor digitale în procesul de predare și învățare
Prioritatea 2: dezvoltarea competențelor și aptitudinilor digitale
Prioritatea 3: îmbunătățirea educației cu ajutorul unei analize mai bune a datelor și al unei viziuni
prospective
Motivație: Se constată o nevoie urgentă de a stimula competențele digitale în Europa și

de a îmbunătăți adoptarea de tehnologii în educație

✓ 37 % din forța de muncă din UE dispune de un nivel scăzut de competențe digitale sau
nu are cunoștințe în domeniu. ✓ Mai puțin de jumătate dintre copii învață în școli care sunt
foarte bine echipate digital. ✓ Numai 20-25 % dintre aceștia au profesori care stăpânesc
utilizarea tehnologiei în sala
de clasă. ✓ 18 % din școlile primare și secundare din UE nu erau conectate la internet în
bandă
largă.
1.6 Structura ofertei Sistemului Național de Învățământ Superior (SNIS) în

anul universitar 2016/20176
Prin ofertă universitară, ne referim în sens larg la structura instituțiilor de învățământ superior așa
cum este prezentată anual în Hotărârile de Guvern Anexa 1 – Nomenclatorul domeniilor și al
specializărilor/programelor de studii universitare și Anexa 2- Structura instituțiilor de învățământ
superior de stat, domeniile de studii universitare de licență și specializările/programele de studii
acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, locațiile geografice de desfășurare, numărul
de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de
învățământ și limbă de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați.
Potrivit HG nr. 376/2016 și HG nr. 654/20162, oferta Sistemului Național de Învățământ Superior
(SNIS) este structurată pe 6 domenii fundamentale, în care există 36 de ramuri de știință, care
formează 85 de domenii de licență, unde se regăsesc 368 de specializări
În anul
universitar 2016-2017, cele 368 de specializări au generat 2640 de programe de studii de licență,
în care numărul maxim de studenți care pot și școlarizați în anul I este de 210.588 locuri, din care
în cele 65 de programe de licență cu predare într-o limbă de circulație internațională (engleză,
franceză sau germană) pot fi înscriși maximum 11.220 studenți.
În anul universitar 2016/2017, în România au funcționat 55 universităţi publice (de stat) și 47

universităţi private (particulare) acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, 516 facultăţi
(dintre care 367 în cadrul universităţilor finanţate de la bugetul de stat), numărul studenților
înmatriculați în cadrul acestora fiind de 531.586 studenți (dintre care 445.064 au fost înregistraţi,
la ciclurile de licență, master și doctorat, în cadrul facultăților din universitățile de stat finanțate din
bugetul MEN).
Oferta universitara (numărul maxim de studenți care pot fi înmatriculați în anul I) la ciclul de
licență se prezintă în figura de mai jos:
În anul universitar 2016/2017, oferta de școlarizare /capacitatea de școlarizare a Sistemului
Național de Învățământ Superior a fost de 210588 locuri, din care aproximativ 92.202 locuri la
Științele sociale, urmate la mare distanță de Științele inginerești de 55.883 locuri. Specializările
din domeniul fundamental Științe Biologice și biomedicale cumulează 15.850 locuri.
Structura ofertei de educație pentru ciclul de licență la nivelul întregului Sistem Național de
Învățământ Superior pe domenii fundamentale este prezentată țn figura de mai jos.
6http://www.aracis.ro/fileadmin/ARACIS/Publicatii_Aracis/2017/Prezentare/Oferta_sistemului_
de_invatamant_superior_romanesc.pdf, accesat 26.08,2918

1.7 Consilii consultative MEN pentru învățământ superior
Un rol important în asigurarea suportului administrativ şi logistic al MEN îl au următoarele consilii

consultative:
1. Consiliul Naţional pentru Finanțarea Învăţământul Superior (CNFIS)7; 2. Consiliul Naţional

de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior (CNSPIS) 8; 3. Consiliul Naţional de
Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare
(CNATDCU)9; 4. Consiliul de Etică și Management
Universitar (CEMU)10.
1.7.1 Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior

(CNFIS)
CNFIS în calitatea sa de organism consultativ la nivel național al Ministerului Educației Naționale,

dezvoltă principii și metode de distribuire a fondurilor publice către universitățile de stat din
România. Prin activitatea sa, CNFIS promovează creșterea continuă a calității în sistemul de
învățământ superior din România, asigurând pentru toți cetățenii egalitatea șanselor de pregătire
în învățământul superior.
7 http://www.cnfis.ro 8
http://www.cnspis.ro 9
http://www.cnatdcu.ro/ 10
http://www.cemu.ro/
Rolul
Consiliului este de a formula propuneri Ministrului Educației Naționale privind necesitățile viitoare
de finanțare a învățământului superior, precum și distribuția anuală a fondurilor bugetare pe
instituții de învățământ superior de stat din România. Astfel, CNFIS propune anual metodologia
de repartizare pe universități a alocațiilor bugetare destinate finanțării instituționale.
1.7.2 Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi

Certificatelor Universitare (CNATDCU)
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU)
este un organism consultativ la nivel naţional, care îsi desfăşoară activitatea in conformitate cu
prevederile Legii educaţiei naţionale nr.1/2011.
Activitatea CNATDCU este asistată din punct de vedere tehnic de către un secretariat asigurat de
compartimente de specialitate din MEN cu atribuții în analiza sesizărilor împotriva nerespectării
standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului, în
cadrul unei teze de doctorat.
1.7.3 Consiliul Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului

Superior (CNSPIS)
Consiliul Național de Statistică și Prognoză a Învațământului Superior, denumit în continuare

CNSPIS , este un organism consultativ de nivel național, fără personalitate juridică, care își
desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu
modificările și completările ulterioare.
CNSPIS are ca atribuții principale elaborarea și actualizarea permanentă a indicatorilor de

monitorizare a învățământului superior și prognoza evoluției acestuia, în raport cu dinamica pieței
muncii.
Pentru realizarea activitaților sale Consiliul Național de Statistică și Prognoză a Învățământului

Superior a constituit, începand cu anul 2017, 8 grupuri de lucru permanente denumite Comisii
permanente ale CNSPIS.
1.7.4 Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU)
Potrivit Legii Educației Naționale nr. 1/2011, Consiliul de Etică și Management Universitar este un
organism consultativ al Ministerului Educaţiei Naţionale, fără personalitate juridică, a cărui
misiune este dezvoltarea culturii eticii şi integrităţii în universităţile din România.
În acest sens, consiliul va determina și sprijini universitățile să pună în practică, în mod organizat,
transparent și efficient, politicile de etică și integritate universitară, în conformitate cu prevederile
legislației în domeniu.
Organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ superior Testul de
autoevaluare Nr. 1 – Răspundeți la întrebările de mai jos și discutați răspunsurile
cu profesorul la prima întâlnire programată.
1. Învățământul preuniversitar ca parte a sistemului național de educație este structurat

pe patru niveluri. Menționați care sunt acestea.
2. În Clasificarea Standard Internațională a Educației (ISCED) învățăvântului superior îi

corespund nivelurile 5-8, care sunt înscrise în suplimentul la diploma. Ce nivel de
clasificare corespunde învățămîntului superior de scurtă durată? Dar studiilor de
masterat?
3. La pagina 14.3 din documentul anexat cursului - Organizarea programelor de studii în

sistemul de credite transferabile aprobat de Seanatul UTCB se menționează condițiile de
obținere a creditelor aferente unei discipline. Care sunt aceste condiționări?
4.La pagina 14.10 din - Organizarea programelor de studii în sistemul de credite

transferabile aprobat de Seanatul UTCB se prezintă metodologia de calcul a creditelor
aferente unei discipline. Care este numărul de ore de activități didactice și studiu
individual aferent unui credit ECTS?
5. În anexa 2 la Regulamentul de organizare și funcționare al UTCB, anexat prezentului

curs, se prezintă organigrama UTCB. Identificați facultățile și școlile doctorale care
funcționează în UTCB.
Bibliografia Capitolului 1.
1. LEGE Nr. 1/2011 din 5 ianuarie 2011. Legea educaţiei naţionale.

https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2017/legislatie%20MEN/Le gea
%20nr.%201_2011_actualizata2018.pdf 2. ISCED F 2011.
http://www.anc.edu.ro/uploads/images/Legislatie/ISCED_2011_UNESCO_RO_final.pdf
Asigurarea calității în învățământul superior
Capitolul 2
ASIGURAREA CALITĂȚII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR. CADRUL

NAȚIONAL AL CALIFICĂRILOR. RECUNOAȘTEREA DIPLOMELOR
ȘI A CALIFICĂRILOR. ETICA ȘI INTEGRITATEA EVALUĂRII
UNIVERSITĂȚILOR
Cuprins Pagina
Obiectivele capitolului 2 17
2.1 Necesitatea şi importanţa calităţii în învăţământul superior 18
2.2 Cadrul european/național al calificărilor 23
2.3 Recunoașterea diplomelor și a calificărilor 26
2.4 Etica și integritatea evaluării externe a universităților 28 2.5 Bibliografia Capitolului 2 30

pentru:
• a propune şi argumena un concept unitar privind aigurarea calității în învățământul

superior la nivel european și național;
• a identifica avantajele existenței unei baze de date privind Cadrul Național al
Calificărilor în corelație cu cel la nivel European și recunoașterea calificărilor;
• a defini cele mai potrivite soluţii pentru implementarea criteriilor de referință în domeniul
educației până în 2020 și simplificarea recunoașterii competențelor și calificărilor la nivel
European.

2.1 Necesitatea şi importanţa calităţii în învăţământul superior
Un învățământ superior relevant și de calitate le permite studenților să dobândească

aptitudinile, cunoștințele și competențele transferabile de care au nevoie pentru a reuși după
absolvire, într-un mediu educațional de nivel înalt, care recunoaște și susține metodele
performante de predare. Garantarea calității inspiră încredere.
2.1.1 Contextul European
Componenta educaţională nu face excepţie de la nevoia de calitate, în special

învăţământul universitar, deoarece, pregǎtirea generaţiilor succesive de specialiști, pentru
pentru a face faţǎ solicitǎrilor multiple ale societǎţii actuale, depinde în mare mǎsurǎ de
calitatea ofertei educționale şi a prestaţiei din mediul educaţional universitar. Doar calitatea
serviciilor oferite de universităţi şi a produselor lor educaţionale, precum şi preocuparea
continuă pentru îmbunătăţirea calităţii, va asigura succesul pe piaţă al universităţilor şi le va
perpetua existenţa.
Calitatea se impune cu atât mai mult în învăţământul superior, cu cât, în ultimele

decenii, în contextul social, politic şi economic al procesului de globalizare şi al extinderii
Uniunii Europene, au avut loc schimbări relevante, care s-au manifestat şi se manifestă în
continuare, printr-o serie de factori care o proclamă imperios, şi anume:
✓ diversificarea universităţilor naţionale; ✓ informatizarea procesului de predare, învățare,

evaluare; ✓ apariţia universităţilor virtuale şi transnaţionale; ✓ masificarea învăţământului
universitar; ✓ pierderea de către universităţi a monopolului asupra producerii, livrării
cunoaşterii şi
formării specializate; ✓ internaţionalizarea pieţei muncii, a mobilităţii studenţilor şi a
cadrelor didactice; ✓ creşterea competitivităţii pentru ocuparea unui loc de muncă bine
remunerat, care
oferă şanse de dezvoltare personală; ✓ caracterul continuu al învăţării umane, în
condiţiile unei lumi în permanentă
schimbare; ✓ democratizarea învăţământului la nivel de sistem (descentralizarea,
autonomia universitară etc.) şi la nivel de proces (autonomia cadrelor didactice,
posibilitatea existenţei unor trasee individuale de parcurgere a programelor de formare de
către studenţi); ✓ umanizarea învăţământului, centrarea pe student, asigurarea dezvoltării
libere a
personalităţii acestuia etc.

Toţi aceşti factori, obligă instituțiile de învățământ superior să funcţioneze conform legilor
pieţei libere, a cererii şi a ofertei, a eficienţei economice, transformând-o într-o instituţie
ofertantă de servicii pentru societate, aflată în competiţie cu alţi furnizori de servicii
educaţionale şi de cunoştinţe pentru obţinerea resurselor financiare şi umane necesare unei
funcţionări optime. Iar pe o astfel de piaţă liberă, într-o instituţie ofertantă de servicii pentru
societate, calitatea serviciilor educaționale este o condiţie obligatorie.
În acest context, o dată cu reforma educaţională a învăţământului superior la nivel

european, iniţiată în 1999 şi denumită Procesul Bologna, care și-a propus crearea până în
anul 2010 a Spaţiului European al Învăţământului Superior (EHEA), preocupările legate de
dezvoltarea şi asigurarea calităţii în învăţământul superior, constituie un aspect prioritar al
politicilor europene în acest domeniu.
După un deceniu de la declanșarea Procesului Bologna (în 1993), cu ocazia reuniunii de

la Berlin din 2003, miniștrii Educației din statele membre ale UE au invitat ENQA (Asociația
Europeană pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior) ca în colaborare cu EUA
(Asociația Universităților Europene), EURASHE (Asociația Europeană a Instituţiilor din
Învățământul superior) și ESU (Uniunea Studenților din Europa să dezvolte un set agreat de
standarde, proceduri și linii directoare pentru asigurarea calității și să exploreze noi modalități
de asigurare a unui sistem individual de evaluare, adecvat pentru asigurarea calității și/ sau
agenții de acreditare sau organisme și să prezinte un raport adecvat către Bologna Follow-up
Group-ul miniștrilor în 2005. Miniștrii Educației din statele membre ale UE au cerut, de
asemenea, ca ENQA să ia în considerare expertiza altor asociații și rețele de asigurare a
calității.
În consecință, ENQA a publicat un document de referință de bază intitulat “ESG –

Standarde și Linii directoare pentru Asigurarea Calității în Spațiul european al învățământului
superior” – a cărei primă ediție a fost adoptată oficial de către reuniunea din 2005, la Bergen,
a miniștrilor Educației din statele membre ale UE. Acest document a fost considerat ca fiind
“un puternic factor de schimbare în ceea ce privește asigurarea calității” în învățământul
superior, scopul declarant al ESG este “de-a oferi o sursă de asistență și îndrumare atât
instituțiilor de învățământ superior (pentru a-și dezvolta propriile sisteme de asigurare internă
a calității) cât și agențiilor implicate în asigurarea externă a calității educației, precum și de-a
contribui la realizarea unui cadru comun de referință, utilizabil de aceste instituții și agenții,
deopotrivă”. Nu a existat nici o intenție ca ESG să impună anumite practici sau să fie
interpretate ca fiind obligatorii sau de nemodificat.
După anul 2005, acest referențial european de bază a fost tradus în mai multe limbi,
revizuit (a doua sa ediție, revizuită, a ESG fiind publicată în 2015), fiind adoptat oficial în cele
47 de state membre ale UE.

2.1.2 Contextul național
În învăţământul universitar românesc au apărut şi sau dezvoltat, după 1989, o serie de

evenimente care au dus la scăderea calităţii învăţământului superior, scăderea credibilităţii
actului educaţional în rândurile populaţiei şcolare şi scăderea competitivităţii învăţământului
universitar. Ne referim aici la:
✓ masificarea învăţământului universitar;
✓ proliferarea numerică a instituţiilor de învăţământ superior de stat şi private, precum

şi a numărului de specializări; apariţia şi menţinerea unor specializări necerute pe
piaţa muncii; subfinanţarea cronică a învăţământului;
✓ dispersarea resurselor umane, materiale şi financiare într-un număr exagerat de
mare de instituţii, facultăţi programe de studii şi specializări, într-o reţea
supradimensionată şi dezechilibrată teritorial;
✓ erodarea continuă a statutului cadrului didactic;
✓ liberalizarea învăţământului fără asigurarea unui marketing adecvat;
✓ neadecvarea învăţământului în raport cu o societate bazată pe economie de piaţă;
✓ pluralism politic;
✓ probleme de compatibilizare cu reperele europene.
În România, implementarea procesului de asigurare a calității în educație, în conformitate

cu ESG, a început în anul 2005 și în perspectiva aderării României la UE/ CE, în 2007, într-un
ritm accelerat, prin dezvoltarea și crearea unui cadru legal și de reglementare cuprinzător,
menit să ofere educație de calitate atât la nivel preuniversitar cât și la nivelul învățământului
superior. Acest cadru include Legea nr. 87/2006 (privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Guvernului, OUG nr.75/2005) privind asigurarea calității în educație, precum și multe
reglementări noi, atât guvernamentale (Hotărâri ale Guvernului – HG și Ordine ale Ministrului
– OM, etc.) cât și tehnice ale agenției de evaluare (metodologii, standarde, proceduri de
evaluare/ autorizare/ criterii de autorizare/ acreditare, tehnici/ grile etc.). În acest mod, a fost
stabilit în România un cadru instituțional dedicat exclusiv asigurării calității în educație,

incluzând două noi agenții având ca scop de a gestiona asigurarea calității în educație în
cadrul celor două sub-sisteme educaționale existente la nivel național: sub-sistemul
învățământului preuniversitar (prin ARACIP – Agenția română de Asigurare a calităţii în
învăţământul preuniversitar) și în învățământul superior (prin intermediul ARACIS – Agenția
română de Asigurare a calităţii în învățământul superior).

Misiunea ARACIS este de a realiza evaluarea externă a calităţii educaţiei oferite de
instituţiile de învăţământ superior şi de alte organizaţii furnizoare de programe de studiu iniţial
şi de formare continuă specifice învăţământului superior, care operează în România, cu
scopul de:
✓ a atesta capacitatea organizaţiilor furnizoare de educaţie de a satisface aşteptările
beneficiarilor şi standardele de calitate; ✓ a contribui la dezvoltarea unei culturi
instituţionale a calităţii în învăţământul superior; ✓ a asigura protecţia beneficiarilor direcţi
şi indirecţi de programe de studiu de nivelul învăţământului superior prin producerea şi
diseminarea de informaţii sistematice, coerente şi credibile, public accesibile despre
calitatea educaţiei; ✓ a propune Ministerului Educaţiei Naționale strategii şi politici de
permanentă ameliorare a calităţii învăţământului superior, în strânsă corelare cu
învăţământul preuniversitar
Asigurarea calităţii înseamnă crearea încrederii, în rândul publicului, că sistemele

naţionale de învăţământ superior răspund aşteptărilor, fac ceea ce trebuie, cheltuiesc banul
public în mod eficace (se întâmplă ceva cu sens) şi eficient (activităţile nu costă mult mai mult
decât valorează).
Obiectivul central al activităţilor ARACIS constă în asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii

proceselor de predare, învățare și evaluare în învățământul superior prin evaluarea externă a
programelor de studii și a furnizorilor de educație.
Organizaţia furnizoare de educaţie: este o instituţie de învăţământ sau altă
persoană juridică, care, potrivit statutului, desfăşoară activităţi de învăţământ superior pe
bază de programe de studii legal aprobate. În conformitate cu legea, organizaţia furnizoare de
educaţie se supune procedurii de evaluare, pentru evaluarea externă a asigurării calităţii, sau,
după caz, pentru autorizarea funcţionării provizorii sau pentru acreditarea programelor de
studii sau/şi a sa ca organizaţie furnizoare de educaţie.
Programul de studii: un program de studii/specializare constă în totalitatea

activităţilor de proiectare, organizare, conducere şi realizare efectivă a predării, învăţării şi
cercetării dintr-un domeniu care conduce la obţinerea unei calificări universitare. Programele
de studii se diferenţiază în funcţie de: (a) nivelul calificării universitare: licenţă, master,
doctorat; (b) forma de învăţământ: la zi, seral, cu frecvenţă redusă, învăţământ la distanţă
etc.; (c) domeniul de specializare a cunoaşterii, conform cu diviziunea academică a
cunoaşterii şi cu diviziunea profesională a muncii.
Autorizarea funcţionării provizorii a programelor de studii sau/şi instituţională este

prima etapă a procedurii de acreditare şi reprezintă rezultatul evaluării externe de către
ARACIS pe baza raportului de autoevaluare propus de solicitant. Autorizaţia de funcţionare
provizorie este actul care conferă instituţiei de învăţământ superior sau organizaţiei

furnizoare de educaţie dreptul de a desfăşura procesul de învăţământ şi de a organiza, după

caz, admiterea într-un program de studii.
Acreditarea este acea modalitate de asigurare a calităţii prin care se certifică

respectarea standardelor pentru funcţionarea organizaţiei furnizoare de educaţie şi a
programelor de studii. Instituţiile de învăţământ superior acreditate sunt integrate în sistemul
de învăţământ naţional şi au dreptul de a elibera diplome, certificate şi alte acte de studii,
recunoscute de Ministerul Educaţiei Naționale, şi de a organiza examenele prin care se
finalizează programul de studii universitare de licenţă, masterat şi/sau doctorat.
Aplicarea riguroasă a setului de prevederi stabilite la nivel european (Standardele și

liniile directoare pentru asigurarea calității (ESG)) condiţionează listarea agenţiilor naţionale
pentru asigurarea calităţii în Registrul European al Agenţiilor de Calitate în Învăţământul
Superior (European Quality Assurance Register for Higher Education - EQAR). ARACIS este
membru cu drepturi depline în ENQA și este listat în EQAR.
Totodată, prin poziţionarea universităţilor din ţara noastră în Spaţiul European al
Învăţământului Superior se asigură încrederea în calitatea programelor de studii care se
realizează pe baze superioare şi recunoaşterea academică şi/sau, după caz, profesională a
diplomelor româneşti.
1.2.2.1 Domeniile asigurării calităţii
În asigurarea calităţii educaţiei sunt avute în vedere trei domenii fundamentale de

organizare şi funcţionare a unei organizaţii care doreşte să devină sau este deja instituţie de
învăţământ superior. Aceste domenii stabilite de OUG nr. 75/2005 la art. 10, sunt
următoarele:
1. Capacitatea instituţională: instituţia dispune de o organizare coerentă şi de un
sistem adecvat de conducere şi administrare, are baza materială şi resursele financiare
necesare unei funcţionări stabile pe termen scurt şi mediu, precum şi resursele umane pe
care se poate baza pentru a realiza misiunea şi obiectivele propuse asumate.
2. Eficacitatea educaţională se referă la organizarea proceselor de predare, învăţare

şi cercetare în termeni de conţinut, metode şi tehnici, resurse, selecţie a studenţilor şi a
personalului didactic şi de cercetare, astfel încât să obţină acele rezultate în învăţare sau în
cercetare pe care şi le-a propus prin misiunea sa, care trebuie să fie clar formulată.
3. Managementul calităţii se centrează pe acele strategii, structuri, tehnici şi operaţii

prin care instituţia demonstrează că îşi evaluează performanţele de asigurare şi îmbunătăţire
a calităţii educaţiei şi dispune de sisteme de informaţii care demonstrează rezultatele obţinute
în învăţare şi cercetare. Importanţa acestui domeniu constă, pe de o parte, în concentrarea
asupra modului în care instituţia gestionează asigurarea calităţii tuturor activităţilor sale, iar pe
de alta, de a face publice informaţiile şi datele care probează un anumit nivel al calităţii.

2.2 Cadrul European/Național al calificărilor
Educația și formarea sunt esențiale atât pentru progresul economic cât și pentru
progresul social, iar alinierea competențelor la nevoile de pe piața muncii joacă un rol
important în acest sens. În cadrul strategiei Europa 2020 concepute pentru a face față crizei
economice, UE a stabilit obiective pentru reducerea numărului de cazuri de abandon școlar
sub 10% și creșterea numărului de absolvenți de învățământ superior la cel puțin 40%, până
în 2020. Într-o economie din ce în ce mai globalizată și mai bazată pe cunoaștere, Europa are
nevoie de mână de lucru calificată pentru a rămâne competitivă la nivel de productivitate,
calitate și inovare.
Totuși, o serie de date recente arată că 20% din populația activă a UE prezintă
deficiențe de citire, scriere și calcul. La aceasta se adaugă neconcordanța tot mai mare
dintre competențele pe care le dobândesc oamenii și cererea de pe piața muncii. Toți
acești factori contribuie la creșterea șomajului și la limitarea creșterii economice.
2.2.1 Cadrul strategic – Educație și formare profesională 2020
Fiecare țară din UE răspunde de sistemele sale de educație și formare, politica UE având
rolul de a veni în sprijinul măsurilor luate la nivel național și de a ajuta la soluționarea
provocărilor comune, cum ar fi îmbătrânirea populației, lipsa lucrătorilor calificați, evoluțiile
tehnologice sau concurența mondială. Cadrul de cooperare în domeniul educației și formării
poartă numele de „Educație și formare 2020”.
În domeniul educației au fost stabilite următoarele criterii de referință pentru 2020:
▪ celpuțin 95% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 4 ani și vârsta obligatorie de
școlarizare ar trebui să frecventeze învățământul preșcolar;
▪ ponderea tinerilor de 15 ani care nu au suficiente cunoștințe de citire, matematică și
științe ar trebui să fie sub 15%;
▪ ponderea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani care au părăsit timpuriu școala
ar trebui să fie sub 10 %;
▪ cel
puțin 40% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani ar trebui să fi
absolvit o formă de învățământ superior;
▪ cel puțin 15% din adulți ar trebui să participe la activități de învățare pe tot parcursul
vieții;
▪ cel puțin 20% din absolvenții de învățământ superior și 6% din cei cu vârsta cuprinsă
între 18 și 34 de ani care au o calificare profesională inițială ar trebui să fi urmat în
străinătate o parte din studii sau din programul de formare;

▪proporția de angajați absolvenți (persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 34 de ani, care

au urmat cel puțin studii de nivel secundar superior și care și-au terminat studiile în urmă
cu 1-3 ani) ar trebui să fie de cel puțin 82%.
2.2.1 Competențe, calificări, recunoaștere europeană
Piața forței de muncă este în continuă evoluție. Aptitudinile, competențele și calificările

de care au nevoie oamenii se schimbă de-a lungul timpului.
Pentru a se putea adapta, ei trebuie să dispună de o serie de competențe de bază - să
știe să citească și să scrie corect, să vorbească limbi străine, să aibă cunoștințe de
matematică și științe, precum și competențe digitale.
Competențele transversale, cum ar fi capacitatea de a învăța și spiritul de inițiativă,

sunt de mare ajutor pentru a face față unor parcursuri profesionale adesea variate și
imprevizibile.
Competențele antreprenoriale contribuie la creșterea capacității de inserție
profesională a tinerilor în mod special și favorizează înființarea de întreprinderi.
De asemenea, este important să se identifice și să se gestioneze mai bine competențele

și calificările disponibile și să se contribuie la prevenirea neconcordanțelor și a deficitului de
competențe. În acest sens, este vitală o comunicare eficientă între piața forței de muncă și
sectorul educației și formării.
Când pleacă să lucreze sau să își continue studiile în altă localitate din țara de origine sau
în străinătate, studenții și lucrătorii ar trebui să poată obține rapid și ușor recunoașterea
competențelor și a calificărilor de care dispun. Este un lucru esențial pentru îmbunătățirea
nivelului de calificare și creșterea capacității de inserție profesională.
Uniunea Europeană a creat mai multe instrumente pentru a susține transparența și

recunoașterea cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor, astfel încât cetățenii să poată
studia și lucra mai ușor în orice țară din UE.
Uniunea Europeană a lansat o serie de inițiative în vederea asigurării unei mai mari
transparențe și pentru simplificarea recunoașterii competențelor și calificărilor în Europa.
Printre acestea se numără:
▪ cadrul European al calificărilor (EQF) - permite compararea sistemelor de calificări și a
cadrelor naționale, precum și a nivelurilor acestora, calificările obținute în diferite țări și
sisteme din Europa devenind astfel mai ușor de înțeles;
▪ validarea învățării nonformale și informale - un mod de a recunoaște toate

cunoștințele, aptitudinile și competențele unei persoane, indiferent dacă aceasta au fost
dobândite în cadrul sau în afara sistemului clasic de învățământ;

▪ EUROPASS - un set de cinci documente standardizate și un pașaport al competențelor

disponibile gratuit în 26 limbi, destinate să le permită utilizatorilor să își prezinte
competențele, calificările și experiența în toată Europa;
▪sisteme de credite: ECTS (European Credit Transfer and Accumulation System) pentru
învățământul superior și ECVET pentru educație și formare profesională;
▪ modalități de asigurare a calității pentru învățământul superior și pentru sectorul
educației și formării profesionale .
Stabilirea și descrierea nivelurilor calificărilor profesionale reprezintă o necesitate

individuală și socială în condițiile societății bazate pe cunoaștere și a globalizării mobilității
profesionale. Având în vedere amploarea fenomenului, necesitatea compatibilizării sistemelor
naționale ale calificărilor cu celelalte sisteme de calificări existente la nivel european și
internațional, s-a elaborat Cadrul European al Calificărilor - CEC (European Qualifications
Framework- EQF), care este recomandat de Parlamentul Europei ca un meta-cadru de
referință pentru crearea și compatibilizarea Cadrelor Naționale ale Calificărilor (CNC) din
spațiul european, procesul finalizat în anul 2012.
În România, o dată cu adoptarea Legii Educației Naționale din februarie 2011, a fost
înființată și Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), instituție subordonată Ministerului
Educației Naționale având rolul de a creşte transparenţa, accesul, progresul şi calitatea
calificărilor naţionale în raport cu piaţa muncii şi societatea civilă prin elaborarea,
monitorizarea și implementarea Cadrului Național al Calificărilor (în concordanță cu cel
european) precum și prin gestionarea Registrului Național al Calificărilor (RNC). Registrul
Național al Calificărilor (RNC), este o bază de date națională care cuprinde descrierea tuturor
calificărilor acordate de instituțiile acreditate din România
Cadrul național al calificarilor (CNC), în concordanță cu cel european (CEC) cuprinde opt
niveluri de calificare:
1 – educatie primară (clasele 1-4) 2 – studii secundare

inferioare (gimnaziu, clasele 5-8) 3 - studii secundare
superioare (liceu, clasele 9-12/13) 4 – studii profesionale (școli
profesionale și postliceale) 5 – sudii superioare de scurtă
durată (licență, univ.) 6 - sudii superioare de lungă durată
(licență, ing., arh., med.) 7 – studii superioare de master (Sc.
M) 8 – studii doctorale (Dr.)
Cadrul național al calificărilor reprezintă un instrument pentru clasificarea calificărilor în

conformitate cu un set de criterii care corespund unor niveluri specifice de învățare atinse, al
cărui scop este integrarea și coordonarea subsistemelor naționale ale calificărilor și
îmbunătățirea transparenței, accesului, progresului și calității calificărilor în raport cu piața
muncii și cu societatea civilă.

Concordanța dintre calificările universitare (nivelurile 5,6,7,8) și cerințele pieței muncii este
realizată prin Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS) care
este gestionat de Autoritatea Națională a Calificărilor (ANC). http://site.anc.edu.ro/registrul-
national-al-calificarilor-din-invatamantul-superior-rncis/
Registrului Naţional al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS) ca parte din RNC
este o aplicaţie informatică organizată sub forma unei baze de date naţionale ce cuprinde
toate calificările acordate de instituţiile de învăţământ superior din România, constituind un
instrument de lucru pentru universităţi, studenţi şi partenerii sociali.
Comisia Europeană a lansat protalul ESCO care reprezintă un model de clasificare

europeană a aptitudinilor/competențelor, calificărilor și ocupațiilor cu scopul de a facilita
recunoșterea competențelor și calificărilor de care dispun absolvenții unor programe de
pregătire profesională de orice nivel. Portalul poate fi accesat la adresa:
https://ec.europa.eu/esco/portal/occupation?resetLanguage=true&newLanguage=ro
2.3 Recunoașterea diplomelor
Prin recunoaştere se înţelege acceptarea ca autentică a unei diplome sau a unui act
de studii, eliberat de o instituţie de învăţământ acreditată în ţara de provenienţă. În vederea
recunoaşterii, diploma sau actul de studii vor fi evaluate prin comparaţie cu cu sistemul de
învăţământ din țara în care se solicită recunoașterea, în vederea stabilirii nivelului pe care
acestea le conferă în învăţământul din acea țară. Dacă diploma sau certificatul sunt acceptate
ca autentice de statul respectiv, veţi putea să vă continuaţi studiile în acea țară sau să vă
angajaţi potrivit pregătirii dumneavoastră.
Recunoașterea actelor de studii, a diplomelor și a calificărilor la nivel european ar

facilita libera circulație a forței de muncă și ar sprijini crearea unei veritabile piețe unice
europene.
Nu există un sistem european de recunoaştere automată a diplomelor universitare. De

aceea, dacă doriţi să vă continuați studiile într-o altă ţară din UE, s-ar putea să trebuiască să
urmaţi o procedură naţională pentru recunoaşterea nivelului de studii sau a diplomei
universitare în ţara respectivă. Guvernele ţărilor membre ale UE sunt responsabile de
sistemele proprii de educaţie şi au libertatea de a aplica propriile norme, inclusiv în materie de
recunoaştere a calificărilor universitare.
În majoritatea cazurilor, puteţi obţine un document prin care diploma dumneavoastră este
comparată cu cele eliberate în alte ţări din UE. Contactaţi centrul ENIC/NARIC din ţara în
care doriţi să se facă „evaluarea" diplomei dumneavoastră.

În România, recunoaşterea constă în evaluarea şi compatibilizarea nivelului,

domeniului şi/sau a specializării actului de studiu obţinut în străinătate cu sistemul naţional de
învăţământ, cu luarea în considerare a cerinţelor de admitere la respectivul program de studii,
şi care se poate finaliza cu eliberarea unui atestat prin care i se acordă titularului aceleaşi
drepturi în vederea continuării studiilor şi/sau accesului la piaţa forţei de muncă, ca şi
absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior acreditate din România.
Ministerul Educației Naționale - prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a

Diplomelor (CNRED) - evaluează și recunoaște actele de studii deținute de cetățenii Uniunii
Europene, ai Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană, în vederea
continuării studiilor în România, precum și a celor deținute de cetățenii din statele non-UE, în
vederea accesului pe piața forței de muncă din România.
CNRED recunoaște actele de studii de nivel universitar (licenţă, master şi doctorat)

prin evaluarea și stabilirea nivelului, domeniului și/sau a specializării actului de studii obținut
în străinătate raportat la sistemul românesc de învățământ. În urma evaluării, CNRED poate
recunoaște automat actele de studii obținute la universități din UE și universități de prestigiu
din alte state sau cu aplicarea de examene de diferenţă sau alte măsuri compensatorii, nivelul
diplomei, domeniul de studii și/sau specializarea. În procedura de recunoaștere în vederea
continuării studiilor, CNRED colaborează cu instituțiile de învățământ superior din România.
Documentul emis de CNRED, în urma evaluării, este Atestatul de echivalare/recunoaștere a
studiilor, document care permite continuarea studiilor sau accesul pe piața forței de muncă
din România.
Consiliul Europei urmează să definitiveze o recomandare pentru recunoașterea reciprocă a

actelor și perioadelor de studii. În cadrul procesuluii de consultare publică a fost lansat:
EUSurvey: În cadrul procesului de consultare pentru elaborarea recomandării Consiliului
privind promovarea recunoașterii reciproce a calificărilor/diplomelor de învățământ superior și
de învățământ preuniversitar și a perioadelor de studii în străinătate, Comisia Europeană
invită toate părțile interesate să completeze online chestionarul disponibil aici:
https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/RecognitionOfDiplomas2018.
2.3.1 EUR – ACE Label
EUR-ACE® este un sistem de certificare pentru programele de studii din domeniul

Științelor inginerești în vederea recunoașterii internaționale, inițiat cu 10 ani în urmă de
European Network for Engineering Education – ENAEE.
Prin misiunea sa ENAEE își propune să construiască o rețea trans-europeană pentru

certificarea programelor de studii de inginerie, cu scopul de a crește calitatea absolvenților de
inginerie, de a facilita mobilitatea inginerilor și de a promova calitatea și inovarea în educația
inginerească.

ENAEE își realizează misiunea prin evaluarea agențiilor de asigurare a calității din Spațiul
european al învățământului superior cu privire la standardele și procedurile aplicate pentru
acreditarea/ evaluarea periodică a programelor de studii de inginerie.
ARACIS este abilitată de ENAEE să evalueze programele de studii din domeniile de
studii inginerești prin aplicarea unui set specific de standade (EUR-ACE® Framework
Standards and Guidelines (EAFSG)) în vederea certificării acestora cu eticheta EUR-ACE®.
Evaluarea are în vedere, pe lângă analiza gradului de îndeplinire a cerințelor normative și
standardelor ARACIS, și analiza gradului de îndeplinire a standardelor EUR-ACE® (EAFSG).
Printre avantajele certificării EUR-ACE® sunt de menționat:
• asigurarea cu privire la faptul că programele de studii certificate EURACE® întrunesc

standarde ridicate la nivel european și internațional și că sunt recunoscute de angajatorii
din Europa;
• facilitează admiterea la programe de studii de masterat și doctorat certificate EUR-

ACE®, în alte instituții de învățământ superior;
• certificarea EUR-ACE® facilitează mobilitatea absolvenților, promovată de Directiva CE

privind Recunoașterea Calificărilor Profesionale. Diplomele certificate EUR- ACE® sunt
recunoscute în 15 state member UE pe baza unui accord semnat între agențiile de
evaluare a calității din aceste țări, inclusiv ARACIS;
• certificarea EUR-ACE® este recunoscută de FEANI (European Federation of National

Engineering Associations, www.feani.org.
Universitatea Tehnică de Construcții București are două programe de studii din domeniul
ingineresc cu predare în limbi străine care beneficiază de certificarea EUR-ACE® și
recunoașterea internațională a acestor programe de studii.
2.4 Etica și integritatea evaluării externe a universităților
La evaluarea externă instituțională a universităților de către o Agenție de asigurare a calității

Etica și integritatea evaluării se asigură prin aplicarea următoarelor principii:
a) Principiul transparenței – datele/informațiile privitoare la organizarea/funcționarea

instituțiilor cu atribuții de evaluare, la procedurile și criteriile de evaluare și cele referitoare la
instituțiile de învățământ superior sunt publice. Au caracter public datele privind evaluările
universităților, potrivit dispozițiilor metodologiilor ce reglementează desfășurarea acestor
activități;
b) Principiul obiectivității și imparțialității – evaluările se realizează corect, nepărtinitor și

cu bună credință, prin respectarea strictă a prevederilor legale în materie și a dispozițiilor

din metodologiile de profil. La desemnarea/selecționarea membrilor echipelor de evaluare se

preîntâmpină conflictele de interese și incompatibilitățile, precum și posibilitatea manifestării
unor rivalități anterioare recunoscute. Rapoartele de evaluare se bazează numai pe date și
fapte determinate nemijlocit, cuantificabile și justificabile prin documentarea efectuată;
c) Principiul respectului și solidarității academice – în cadrul procesului de evaluare se

ține cont de faptul că acesta nu are scopul de a denigra subiecții, ori de a afecta negativ
reputația universităților și a membrilor comunității academice. Rapoartele de evaluare vizează
nemijlocit aspectele supuse în mod expres acestui demers și nu elemente neprecizate ca
obiective prin metodologiile de profil;
d) Principiul responsabilității – cu prilejul evaluărilor, membrii echipelor formulează
concluzii obiective pe baza propriilor observații/verificări/analize și a datelor puse la dispoziție
de universități și răspund pentru activitatea desfășurată. În aceeași măsură, universitățile sunt
responsabile pentru corectitudinea datelor furnizate echipelor de evaluare. Echipele de
evaluare nu se lasă influențate de prejudecăți, de campaniile îndreptate împotriva subiecților
evaluărilor sau a lor, de sugestiile induse în diferite moduri și nici de presiunile pentru
modificare interesată, pe diferite căi, a rezultatelor evaluărilor;
e) Principiul dreptului la opinie separată, abținerii, retragerii, recuzării – nici un membru

al unei echipe de evaluare nu poate fi obligat să își însușească opiniile altor evaluatori și/sau
să exprime alt punct de vedere decât cel pe care și-l formează potrivit propriei conștiințe
profesionale. În asemenea situații, membrul respectiv al echipei de evaluare formulează în
scris o opinie separată, se poate abține prin redactarea în scris a justificării pentru acest act
sau se poate retrage din echipă, de asemenea, motivat. Universitățile pot solicita motivat
recuzarea echipei de evaluare sau a unor membri ai acesteia.
f) Principiul reacției prompte – orice încălcări ale principiilor eticii și integrității evaluărilor
sau aspectele cu această conotație constatate, ori depistate pe timpul evaluărilor, anterior /
ulterior acestora (dar în legătură certă cu evaluări determinate), se aduc imediat, în scris, la
cunoștința celor în drept.
Testul de autoevaluare Nr. 2 – Răspundeți la întrebările de mai jos și discutați

răspunsurile cu profesorul la prima întâlnire programată. 1. Față de Autorizarea de
funcționare provizorie a unui furnizor de educație, Acreditarea acestuia îi conferă drepturi
suplimentare. Menționați care sunt aceste drepturi.
2. În Capitolul III al Cartei UTCB, document atașat prezentului curs, se prezintă tipurile de
programe de studii pe care le oferă universitatea. Identificați articolul din Cartă unde
acestea sunt menționate și specificați ce tipuri de programe sunt oferite.
3. Sistemul de credite transferabile ECTS se aplică în UTCB pentru toate cle trei cicluri
universitare conform procesului Bologna?
4. În Capitolul VI al Cartei UTCB, document atașat prezentului curs, se prezintă,

conform OUG 75/2005 privind asigurarea calității, obiectivele Departamentului de
management al calității din UTCB. Menționați care sunt aceste obiective.
5. În Capitolul VIII al Cartei UTCB, document atașat prezentului curs, se prezintă structura
decizională care avizează cererile de recunoaștere a studiilor, certificatelor şi diplomelor
universitare. Precizați care este acestă structură și câte competențe decizionale are în total.
6. Pentru a obţine un document prin care diploma dumneavoastră este comparată cu cele
eliberate în alte ţări din UE, trebuie să contactați o entitate din ţara în care doriţi să se facă
„evaluarea" diplomei dumneavoastră. Care este această entitate?
1. LEGE Nr. 1/2011 din 5 ianuarie 2011. Legea educaţiei naţionale.

https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2017/legislatie%20MEN
/Legea%20nr.%201_2011_actualizata2018.pdf. Accesat 30.08.2018. 2. METODOLOGIE de
evaluare externă, a standardelor, a standardelor de referință și a
listei indicatorilor de performanță a Agenției Române de Asigurare a Calității în
Învățământul Superior
http://www.aracis.ro/fileadmin/ARACIS/Proceduri/2018/Metodologie_Mof_25_2018.p df.
Accesat 30.08.2018. 3. https://www.cnred.edu.ro/ro/CNRED-a-actualizat-metodologia-de-
recunoastere-si-
echivalare-a-diplomelor-de-bacalaureat-scoala-profesionala-si-postliceala-obtinute-in-
strainatate. Accesat 30.08.2018. 4. https://eacea.ec.europa.eu/national-
policies/eurydice/content/quality-assurance-
56_ro. Accesat 30.08.2018. 5. http://ec.europa.eu/education/policy/higher-
education/bologna-process_ro. Accesat
30.08.2018. 6. Metodologia de etică și integritate în procesul de evaluare instituțională a
universităților
din România. Proiect – ID POSDRU 123199.
Integritatea ca valoare fundamentală.
Capitolul 3 INTEGRITATEA CA VALOARE FUNDAMENTALĂ. ETICA ȘI

DEONTOLOGIA PROFESIONALĂ. INTEGRITATEA PUBLICĂ – CADRUL
JURIDIC. CUM PERCEP STUDENȚII ETICA LA NIVEL UNIVERSITAR.
Cuprins Pagina
3.1 Integritatea ca valoare fundamentală. Etică și integritate academică 32
3.2 Integritatea personală. Integritatea publică. 33
3.3 Cum percep studenții etica la nivel universitar 37

pentru:
• a defini și argumenta noțiunile de etică și de integritate în context general și academic;
• a discuta cu argumente modul în care integritatea personală contribuie la cea publică ;
• a identifica cele două paliere care reglementează integritatea publică: palierul

administrativ și cel penal;
• a identifica standardele generale de integritate care stau la baza configurării unui Cod de
Etică;
• a identifica un set de principii morale și de conduită, care includ obligaţiile etice ale
profesiunii didactice, cât şi rolul lor în viaţa socială.

3.1. Integritatea ca valoare fundamentală. Etică și integritate academică
Deși în limbajul curent folosim adesea aceeași sintagmă, pentru etică și pentru
integritate, ar fi poate util să distingem între două sensuri diferite, deși corelate. Uneori cei doi
termeni sunt folosiți interșanjabil, ca făcând referire la același lucru. Alteori, apare sintagma
„etică și integritate” academică, sugerând enumerarea sau conjuncția unor elemente total
diferite.
Riguros vorbind, ambele utilizări sunt incorecte. Integritatea este o virtute a unei
persoane sau a unei organizații și, ca atare, este parte a obiectului de studiu al eticii teoretice.
Etica (lat.„ethica”), potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, este definită ca fiind "ştiinţa
care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul
lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală
corespunzătoare unei anumite clase sau societăţi".
Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române integritatea reprezintă „însuşirea de a

fi integru; cinste, probitate, incoruptibilitate”. Totodată, integritatea defineşte caracterul integru
al unui individ, sentimentul demnităţii, dreptăţii şi conştiinciozităţii, precum și onestitatea,
cinstea şi probitatea și care servesc drept călăuză în conduita omului. Ea exprimă calitatea de
a fi sau de a rămâne intact, întreg, de a-şi păstra nealterate calităţile. Integritatea se poate
naşte şi se poate dezvolta doar într-un climat în care se pune preţ pe demnitatea umană, în
care oamenii îşi pot afirma opţiunile şi sunt lăsaţi liberi să facă alegeri.
În unul dintre documentele lansate de Comisia Europeană privind etica și integritatea

în domeniul cercetării este precizat destul de clar faptul că „integritatea” se referă la
internalizarea normelor etice de către cercetătorii individuali cât și la asumarea lor de către
structurile academice.
Din studiul referințelor bibliografice privind definirea celor doi termeni Etică &
Integritate rezultă abordări diferite care pot fi analizate din parcurgerea documentului din
anexa la acest curs intitulat What is Ethics and Academic Integrity și care cuprinde definiții ale
celor două noțiuni preluate din mediul virtual Internet (61 referințe pentru etică și 7 pentru
integritate). Un exemplu semnificativ, conform referinței 41: Etica reprezintă standarde de
conduită care indică modul în care cineva ar trebui să se comporte pe baza drepturilor morale
şi virtuţile care decurg din principii despre bine şi rău. Conform referinței 5: Integritatea
academică este o valoare fundamentală a predării, a învăţării şi a evaluării care implică un
angajament pentru onestitate, încredere, echitate, respect şi responsabilitate. Care este
părerea dumneavoastră despre aceste abordări ale celor două noțiuni????
Temă de reflexie: Discutați cu profesorul diversitatea definirii celor două

noțiuni. Ce au comun între ele???

Una din căile de asigurare a unui comportament etic este adoptarea de către
organizațiile academice a unui Cod etic sau cod de deontologie profesională. Potrivit
Dicţionarului explicativ al limbii române, Codul Etic este definit ca: "Ansamblul de norme şi
principii morale, de conduită, care includ obligaţiile etice ale profesiunii, cât şi rolul lor în viaţa
socială, sau cu alte cuvinte ceea ce trebuie făcut şi cuprinde: obligaţiile de îndeplinit, normele
de conduită şi îndatoririle morale ale unei profesii. Deontologia profesională sintetizează
experienţa unei profesiuni şi prescriu reguli cu privire la exercitarea profesiunii respective în
societate. Aceste norme se regăsesc în instrucţiuni, statute, coduri etc., adoptate de
autorităţile internaţionale şi naţionale abilitate.
Întrucât noţiunea de etică include principiile de morală, dar se regăseşte şi în noţiunea

de deontologie, Codul de etică reprezinta colecția de standarde ce descriu nivelul de
integritate a membrilor unei comunităţii precum: comunitatea academică, cea medicală sau
juridică etc.
3.2 Integritatea personală. Integritatea publică.
Din perspectivă individuală, se poate spune că integritatea este o opţiune personală;

ea ţine de asumarea unui set de valori, de norme etice de conduită atât profesională cât şi
personală, de asigurarea unui anumit grad al respectului de sine. Dintr-o perspectivă externă,
integritatea individului este evaluată şi cuantificată, fie prin prisma elementelor ce
configurează conştiinţa colectivă, fie prin prisma conformării cu regulile obligatorii din acest
domeniu.
Integritatea personală este determinată de conduita etică a individului reprezentată

prin totalitatea normelor de conduită morală. Dicţionarului explicativ al limbii române definește
morala ca fiind "ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă
de alţii şi faţă de colectivitate, şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de
opinia publică". Fiecare categorie socială are morala sa specială şi proprie: a intelectualilor
şi a muncitorilor; a stăpânilor şi servitorilor; a profesorilor şi elevilor; a guvernanţilor şi a
guvernaţilor; a bărbaţilor şi femeilor; a adulţilor şi a copiilor; a şefilor şi a subalternilor etc.
O sinteză interesantă asupra moralei personale este prezentată de prof. Ştefan

Odobleja în Psihologia consonantistă, Bucureşti, 1982. În opinia sa morala este:
✓ ştiinţa profilaxiei şi terapeuticii răului;
✓ filozofia şi igiena fizică şi psihică a vieţii sociale;
✓ ştiinţa echilibrului social;
✓ ştiinţa moralităţii şi a imoralităţii, a drepturilor şi îndatoririlor, a viciilor şi a virtuţilor;
✓ ştiinţa acordului sau a consonanţei între interesele indivizilor sau între interesele
individului şi interesele societăţii;

✓ ştiinţa armoniei şi a echilibrului între sine şi societate.
3.2.1 Integritatea publică.
Orice cultură organizaţională are la bază un set de valori, comportamente, principii şi

norme care exprimă fără echivoc sănătatea fiecărei organizaţii, în corelaţie directă cu nivelul
de integritate al acesteia. Noţiunea de cultură a organizaţiei defineşte un sistem de valori,
prezumţii, credinţe şi norme împărtăşite de membrii unei organizaţii, care îi unesc. Acestea
prezintă următoarele trăsături:
✓ aparţin indivizilor din organizație; ✓ constituie baza culturii organizaţionale;
✓ sunt o sinteză a celor individuale; ✓ sunt reflectate în simboluri, atitudini,
comportamente şi diferite structuri; ✓ influenţează semnificativ evoluţia şi
performanţele organizaţiei.
Integritatea publică poate fi definită atât prin prisma integrităţii proceselor în cadrul
organizaţiei:
✓ de luare a deciziilor, de implementare a deciziilor, de gestiune a banilor publici, cât şi
prin prisma integrităţii personalului sau agenţilor publici care îşi desfăşoară activitatea ✓ în
cadrul acesteia și care au obligaţia să acorde un tratament imparţial şi echitabil
tuturor persoanelor care se adresează acesteia.
Una din componentele integrităţii publice o reprezintă transparenţa în desfăşurarea

activităţii instituţiilor publice. Conceptul de transparenţă a procesului decizional derulat în
instituţii se referă la asigurarea accesului cetăţenilor la documentele aflate în gestiunea
instituţiilor statului precum şi la consultarea cetăţenilor cu privire la adoptarea unor
reglementări. Transparenţa este o condiţie a unei comunicări eficiente. Sistemele politice
democratice statuează dreptul fundamental al cetăţenilor la libera informare ca premiză
pentru un sistem funcţional. Oferirea acestor informaţii permite cetăţenilor să exercite trei
funcţii extrem de importante în relaţia cu autorităţile: participarea la procesul de luare a
deciziilor, contestarea acestora şi controlul asupra activităţii autorităţilor publice.
Transparenta are rolul de a preveni acţiuni care ameninţă integritatea publică (acte de
corupţie) şi de a evalua performanţa administraţiei publice (capacitatea administrativă).
Mecanismele prin care se asigură integritatea publică și se formează un sistem de

integritate urmăresc, în general, următoarele aspecte:
✓ interdependenţa dintre diferitele ramuri şi agenţii guvernamentale; ✓

controlul conflictelor de interese în sectorul public; ✓ dispersarea
centrelor de putere.

Sistemul de integritate publică cuprinde instituţiile cheie, actele normative şi practicile care
contribuie la integritatea, transparenţa şi responsabilitatea dintr-o societate. Atunci când
funcţionează corect, sistemul de integritate publică combate corupţia ca şi parte a unei lupte
mai ample împotriva abuzului de putere, a încălcărilor legii şi a fraudei în toate formele sale.
Sistemul de integritate publică care are drept scop prevenirea şi combaterea corupţiei sau a
oricărui alt act de nerespectare a integrităţii publice, este susţinut de un număr de “piloni”
fiecare dintre ei reprezentând un element aparte în cadrul sistemului naţional de integritate.
Acești pilonii includ:
✓ executivul; ✓ parlamentul; ✓ sistemul juridic; ✓ serviciul public; ✓ instituţii menite să
vegheze la aplicarea legii (comisiile parlamentare, Curtea de
Conturi, Avocatul Poporului, poliţia, comisiile anticorupţie etc.), ✓
societatea civilă (inclusiv asociaţiile profesionale şi sectorul privat), ✓
mass media; ✓ agenţiile internaţionale.
3.2.1.1 Principii privind integritatea publică. Combaterea corupției.
Pot fi considerate principii care să asigure integritatea în sectorul public, următoarele:

✓ legalitatea: autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a respecta drepturile şi
libertăţile cetăţenilor, normele procedurale, libera concurența şi tratamentul egal acordat
beneficiarilor serviciilor publice; ✓ supremaţia interesului public: ordinea de drept,
imparţialitatea şi eficiența
autorităţilor şi instituţiilor publice sunt ocrotite şi promovate de lege; ✓ buna
administrare: autorităţile şi instituţiile publice sunt datoare să-şi desfăşoare activitatea în
realizarea interesului general, cu un grad ridicat de profesionalism, în condiţii de eficienţă,
eficacitate şi economicitate a folosirii resurselor; ✓ buna conduită: este încurajat şi
stimulat personalul cu o bună conduită dovedită în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi
care promovează o imagine favorabilă instituţiei; ✓ integritatea: funcţionarii şi oficialii
publici nu trebuie să-şi creeze obligaţii financiare sau de alt gen faţă de organizaţii sau
indivizi din afară, care ar putea exercita o influenţă asupra modului în care îşi duc la
îndeplinire îndatoririle oficiale; ✓ buna credinţă: este încurajat şi stimulat personalul care
îşi exercită atribuţiile cu
bună credinţă; ✓ responsabilitatea: este încurajat şi stimulat personalul care se implică
activ în
realizarea competenţelor legale.
Corupţia este reprezentată, în general, de orice act de folosire a puterii publice în interes
personal. Ca act antisocial, corupţia este frecvent întâlnită în societate şi este deosebit de

dăunătoare deoarece favorizează interesele unor particulari, afectând interesele colective prin
comiterea unor fapte, cum ar fi: însuşirea, deturnarea şi folosirea resurselor publice în interes
personal, ocuparea unor funcţii publice prin relaţii preferenţiale, încheierea unor tranzacţii prin
eludarea normelor morale şi legale ş.a.
Corupţia vizează un ansamblu de activităţi imorale, ilicite, ilegale realizate atât de

indivizi cu funcţii de conducere sau care exercită un rol public, cât şi de diverse grupuri şi
organizaţii, publice sau private, în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau morale sau a
unui statut social superior prin utilizarea unor forme de constrângere, şantaj, înşelăciune,
mituire, cumpărare, intimidare.
Strategia naţională privind prevenirea şi combaterea corupţiei în sectoarele vulnerabile

şi administraţia publică locală definește o serie de principii, a căror respectare este esenţială
pentru realizarea unui administraţii publice moderne și poziționează principalele instituţii şi
autorităţi publice cu atribuţii în prevenirea şi/sau combaterea corupţiei, astfel:
a) Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) - a fost înfiinţată în temeiul Legii nr.

144/2007; este o instituţie specializată în verificarea averilor, conflictelor de interese şi a
respectării regimului incompatibilităţilor;
b) Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.) - a fost înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 43/2002, la data de 1 septembrie 2002, prin reorganizarea Parchetului
Naţional Anticorupţie, ca structură specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie, în
cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
c) Curtea de Conturi – este o instituţie autonomă de control financiar, asupra modului de

formare, administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale
sectorului public şi funcţionează în temeiul Legii nr. 94/1992;
d) Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice

(A.N.R.M.A.P.) - a fost înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2005
aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2006, ca instituţie publică, în subordinea
Guvernului şi coordonarea directă a Primului – Ministru;
e) Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (C.N.S.C.) - a fost înfiinţat prin

Ordonanţa de urgenţă nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie
publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de
servicii;
f) Oficiul European de Luptă Antifraudă (O.L.A.F.) este un serviciu specializat din

cadrul Comisiei Europene, care coordonează activităţile instituţiilor competente din Statele
Membre, putând efectua, în acelaşi timp şi controale pe teritoriul acestora. Departamentul
pentru Lupta Antifraudă – DLAF asigură protecţia intereselor

financiare ale Uniunii Europene în România. Departamentul are atribuţia de control al

fondurilor comunitare, fiind coordonatorul naţional al luptei antifraudă.
3.2.1.2 Cadrul juridic de asigurare a integrităţii în România
Asigurarea integrităţii în România, se face pe două direcții: administrativ şi penal. Cât

priveşte palierul administrativ, există reglementări care să asigure un anumit grad de
disciplinare a comportamentului personalului care activează în sectorul public şi nu numai,
astfel: ✓ Legea nr. 7 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 157 din 23/02/2004; ✓ Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a
personalului contractual din
autorităţile şi instituţiile publice; ✓ Legea nr. 571 din 14 decembrie 2004 privind protecţia
personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează
încălcări ale legii publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1214 din 17/12/2004; ✓ Legea
nr. 50/2007 pentru modificarea şi completarea legii nr. 7/2004 privind codul de
conduită a funcţionarilor publici (consilierul de etică); ✓ Legea nr. 544/2001
privind liberul acces la informaţiile de interes public; ✓ Legea nr. 52/2003 cu
privire la transparenţa decizională; ✓ Legea nr. 161/2003 privind conflictul de
interese etc.
În ceea ce priveşte palierul penal, există reglementări care incriminează faptele de corupţie,
precum: luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenţă şi
cumpărarea de influenţă, infracţiuni asimilate celor de corupţie, abuzul în serviciu, infracţiuni
împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene etc.
3.3 Cum percep studenții etica la nivel universitar
Răspunsul la întrebarea: cât de mult are nevoie societatea umană contemporană de

etică şi ce rol are etica în dezvoltarea viitoare a societăţii, poate fi regăsit în expresia de acum
douăzeci de ani a exploratorului Jacques Cousteau (Cousteau, 1989): "Fără etică, totul se
întâmplă ca şi cum am fi toţi pasageri ai unei mari mașini fără șofer, care merge mai repede şi
mai repede, dar nu ştim care este destinația".
Etica are acum aceeași importanţă ca înainte. Etica, ca o ramură a filosofiei, continuă
să se ocupe de valorile fundamentale ale relaţiilor interumane, studiază calitatea activităţilor și
a comportamentelor acestora și care din punct de vedere moral sunt bune, sau rele,
acceptate sau neacceptate.
Înca din cele mai vechi timpuri valorile etice au fost integrate în educație. În
învăţământul superior membrii comunităţii academice, cum ar fi personalul didactic şi
administrativ, împreună cu studenţii promovează principii etice în relația cu libertatea
academică, integritatea intelectuală, tratamentul echitabil şi respectuos și altele.
În continuare se prezintă rezultatele unei cercetări sociologice cu privire la percepţiile
studenţilor în raport cu valorile etice promovate în universitate și modul în care se poate
asigura suportul etic în educație.

Studiul s-a realizat la o universitate dintr-o țară care din punct de vedere social,
economic și politic este încă în tranziție, Macedonia. Universitatea este relativ tânără cu statut
de instituție publică și privată cu suport național dar și internațional în special în timpul crizei
etnice din 2001. Este o universitate multiculturală unde programele de studii se predau în
limbile albaneză, macedoneană și engleză. Au fost chestionați 500 de studenți din cinci
facultăți diferite reprezentând circa 10% din studenții de la ciclul de licență. Eșantionul este
considerat semnificativ pentru ancheta efectuată.
În continuare se prezintă comentat câteva dintre rezultatele anchetei:
1. Cum definesc studenții etica?
După verificarea și prelucrarea răspunsurilor se poate spune că studenţii nu au suficiente

cunoştinţe cu privire la problemele legate de etică. Acest lucru este evident și din faptul că o
parte considerabilă (37%) dintre aceștia nu au răspuns, în timp ce unele dintre răspunsuri
(7%) sunt incorecte. Aceaste rezultate pot fi și o consecinţă a educaţiei anterioare, deoarece
aproximativ 1/3 de studenţi intervievaţi au fost studenţi din primul an de studii. De asemenea,
este de menționat că dintre studenții care au răspuns o mare parte dintre aceștia au
răspunsuri corecte.
2. Există în universitate regulamente privind comportamentul etic al comunității academice?
Din răspunsurile la această întrebare se poate afirma că mai mult de jumătate dintre studenți
(62%) nu sunt informați dacă în universitate există sau nu sunt regulamente privitoare la
etică. Dintre aceștia un număr considerabil (18%) cred că astfel de norme nu sunt definite la
nivelul universității, în timp ce (44%) nu au cunoștință despre acest subiect. De aici rezultă
obligaţia managementului universităţii de a dezvolta, publica şi de a asigura suportul
implementării regulamentelor etice.
3. Cât de satisfăcuți sunt studenții în raport cu respectarea normelor etice?
Așa cum era de așteptat, opiniile studenților sunt diferite când sunt puși să evalueze gradul
de respectare a normelor etice în universitate. Mai mult de jumătate dintre studenți (53%) au
declarat că aceste norme doar sunt parţial satisfăcute, în timp ce (24%) dintre aceștia
consideră normele sunt foarte puțin respectate. Un grup mai restrâns (17%) este complet
mulţumit de modul de aplicare a normelor etice, iar un grup mai mic dintre ei (6%), pretind că
normele etice nu sunt deloc respectate.
4. În universitate sunt oferite cursuri de etică? Cât de mult sunt ele apreciate de studenți?
La prima întrebare ancheta a pus în evidență că un număr relativ mic de studenţi participă la
astfel de cursuri obligatorii (7%), în timp ce unii dintre studenţi își pot alege astfel de cursuri
ca elective (12%), iar majoritatea (81%) dintre studenţi nu sunt implicați în procesul de
educaţie etică în cadrul curriculum-ului.
Cât de mare este interesul studenţilor pentru cursuri dedicate educaţiei etice, se constată că
un număr semnificativ de studenți (41%) confirmă opțiunea pentru astfel de cursuri, cu
condiția ca acestea să fie oferite în curriculum-ul specializării. Chiar dacă jumătate dintre

studenți (48%) s-au declarat ca fiind nehotărâți, există speranța ca în viitor subiectele privind
educaţia etică să reprezinte o opțiune mai consistentă din partea studenților.
5. Trebuie să acordăm mai multă atenţie eticii la nivel universitar?
Din răspunsurile la această întrebare, se constată un sprijin masiv din partea studenţilor
(72%) de la toate facultăţile. Doar un număr mic de studenți (10%) cred că cel mai important
pentru ei este educația profesională în cadrul universității, în timp ce etica este doar
percepută ca ceva de la sine înțeles.
6. Ce tipuri de activităţi sunt preferate pentru promovarea valorilor etice?
Lista cu propunerile studenților privitor la activitățile de promovare a eticii și mediile preferate:
✓ Seminarii (31%) ✓ Dezbateri

(26%) ✓ Prelegeri (16%) ✓
Conferințe (10%) ✓ Pagina web
(10%) ✓ Radioul studenților
(7%)
De asemenea, este de remarcat faptul că un număr mare de studenţi (77%) au declarat că în

cadrul Universităţii ar trebui să existe Oficiu profesional special, unde ar putea fi prezentate
cazuri de posibile încălcări ale normelor etice și ce măsuri ar trebui luate pentru combaterea
încălcării acestora. Doar un număr mic (11%) de studenţi spun că nu este nevoie de astfel de
oficii, iar (12%) dintre ei sunt nehotărâti.
Testul de autoevaluare Nr.3 – Răspundeți la întrebările de mai jos și

discutați răspunsurile cu profesorul la prima întâlnire programată.
1. În Regulamentul de organizare și funcționare al UTCB, document atașat ca anexa la

prezentul curs, în capitolul intitulat Principii de funcționare sunt menționate 10 principii
de funcționare autonomă. Precizați care dintre acestea se referă la conduita membrilor
comunității UTCB;
2. În Carta universitară a UTCB, document atașat ca anexa la prezentul curs, în

capitolul privind autonomia universitară se definește prin cinci componente. Menționați
cele cinci componente ale autonomiei UTCB, conform Cartei acesteia.
3. În Carta UTCB, în capitolul intitulat Drepturile și îndatoririle personalului UTCB se

menționează că sancțiunile care se pot aplica personalului didactic şi de cercetare şi
celui auxiliar pentru încălcarea eticii universitare sau pentru abateri de la buna
conduită se încadrează în prevderile unei legi. În care lege și la ce articol sunt
prevăzute aceste sancțiuni?
4. În anexa la Contractul de studii universitare de licență/masterat, atașat ca anexa la

prezentul curs, în capitolul privind obligațiile studentului sunt menționate două obligații
privind comportamentul civic. Precizați care sunt cele două obligații.
1. Standarde de integritate în învățământul universitar, Daniela Șarpe, Delia Popescu,
Aurel Neagu, Violeta Ciucur, 2011 (ediție online) Proiect - Îmbunătățirea
managementului universitar 2. Ghid privind standardele de integritate aplicable
sectorului de educație - Proiect
„Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare, responsabilizare”- Cod SMIS
30342. 3. Perceptions of ethics at education in university level, Murtezan Ismaili, Dëshira
Imeri,
Merxhivan Ismaili, Mentor Hamiti, Procedia Social and Behavioral Sciences 15 (2011)
1125–1129.
Integritate academică. Cod de etică
Capitolul 4 INTEGRITATEA ACADEMICĂ. STANDARDE GENERALE

DE INTEGRITATE ACADEMICĂ - CODUL DE ETICĂ. PROMOVAREA
INTEGRITĂȚII ACADEMICE.
Cuprins Pagina
4.1 Integritatea academică 42
4.2 Standarde generale de integritate academică. Codul de etică. 43
4.3 Promovarea integrității academice. 45

pentru:
• a participa activ cu argumente la o dezbatere despre cele cinci valori fundamentale la

care se raportează conduita profesională și morală în educație;
• a defini standarde generale care descriu nivelul de integritate a membrilor unei

comunităţi academice;
• a propune o structură a Codului de Etică universitară;
• a preciza diferențele și asemănările dintre etică şi drept.

4.1 Integritatea academică
Cerinţele unei predări profesioniste nu sunt doar de a comunica şi evalua conținutul

disciplinei ci şi de a comunica şi menţine standardele unui comportament profesional
corespunzător. Integritatea comunităţi academice se bazează pe responsabilitatea personală
şi depinde de modul de comportare în faţa unor situaţii critice. Fiecare membru al comunităţii
academice, student, cadru didactic sau personal administrativ, este responsabil pentru
susţinerea integrităţii în activitățile de învățare şi cercetare.
Asumarea responsabilității semnifica actionarea împotriva oricărei situații critice în

ciuda presiunii colegiale, fricii, loialităţii sau compasiunii. De fapt, fiecare individ trebuie să şi
asume responsabilitatea pentru comportamentul propriu, care trebuie să fie onest în orice
împrejurare şi, de asemenea, trebuie să descurajeze şi să urmărească să prevină orice
abatere a celorlalţi.
Indiferent de circumstanţe, membrii comunităţii academice nu trebuie să tolereze sau

să ignore actele de rea-credinţă ale altor membri ai acestei comunităţi. Astfel se construiește
conștiința civică şi se promovează valorile etice care ajută la conturarea comportamentului
social şi la dezvoltarea intoleranţei la corupţie.
Integritatea academică este definită de Centrul pentru Integritate Academică 1 din SUA,
reprezentantă un consorţiu format în 1997 din 200 de colegii şi universităţi, ca fiind un
angajament faţă de cinci valori fundamentale pentru conduita profesională şi pentru cea
morală: onestitatea, încrederea, corectitudinea, respectul şi responsabilitatea. În viziunea
celor de la Centrul pentru Integritate Academică, integritatea se construieşte și se
consolidează pe baza unor dezbateri continue despre cum aceste valori sunt sau nu incluse
în activitatea instituţiei respective. Aceste dezbateri se interconectează cu misiunea instituţiei,
politicile şi strategiile acesteia, şi astfel se încurajează dezvoltarea unui climat de integritate,
bazat pe valorile mai sus menţionate pentru obţinerea şi menţinerea integrităţii la nivelul
proceselor de predare şi instruire.
4.1.1 Onestitatea
Onestitatea reprezintă un fundament al activităţilor de predare, învăţare, evaluare sau

cercetare şi al altor tipuri de activităţi conexe. În orice instituţie de învăţământ superior este
imperativă sancţionarea: fraudei, furtului, înşelătoriei şi a altor comportamente indecente care
pot pune în pericol drepturile celorlalţi şi/sau binele comun. În cursa pentru cunoaştere,
studenții trebuie să fie oneşti cu ei înşişi şi cu ceilalţi, indiferent că se găsesc în sălile de
clasă, în laboratoare, în bibliotecă sau în sala de sport.
Prin promovarea onestității, se consolidează fundaţia pentru integritate pe tot parcursul

vieţii, dezvoltând în fiecare dintre studenți curajul de a face alegeri dificile, de a-şi asuma
responsabilitatea pentru acţiunile sale şi consecinţele acestora.
1 http://www.academicintegrity.org/fundamental_values_project/pdf/FVProject.pdf

4.1.2 Încrederea
În general studenții răspund la onestitate cu încredere. Încrederea este promovată de

instituțiile care stabilesc reguli clare pentru activitățile de învățare sau pentru cele de
evaluare. Numai cu încredere putem colabora, face schimb de idei fără să ne fie teamă că
munca noastră va fi furată sau că reputaţia ne va fi afectată.
4.1.3 Corectitudinea
O evaluare corectă este esenţială în procesul de învăţământ. Pentru studenți sunt importante
anumite componente ale corectitudinii, cum ar fi: predictibilitate, aşteptări clare şi
sancţionarea necinstei. Raţionamente, precum: „toată lumea face aşa” sau „ştacheta a fost
ridicată prea sus” nu justifică sau scuză un comportament necinstit.
4.1.4 Respectul
Studenții își arată respectul venind la şcoală, ajungând la timp la orele de curs, fiind atenţi,
participând la dezbateri, respectând termenele de predare a lucrărilor şi performând la un
nivel adecvat cerintelor curriculei. Cadrele didactice arată respect ascultând ideile studenților,
dând un feedback onest în urma evaluării activităţii acestora, valorizând aspiraţiile şi idealurile
lor.
4.1.5 Responsabilitatea
Atât cadrele didactice cât şi studenții, ar trebui să aibă un comportament responsabil.

Indiferent de circumstanţe, membrii unei comunităţi academice nu ar trebui să tolereze sau să
ignore un comportament necinstit din partea altora. Atunci când instituţiile de învățământ
superior, dar şi personalul din cadrul acestora, adoptă şi aplică în mod respondabil standarde
de integritate, putem afirma că atât sistemul de învăţământ, cât şi societatea beneficiează de
baza fundamentală pentru viitori cetăţeni responsabli şi pentru o societate axată pe valori şi
responsabilitate.
4.2 Standarde generale de integritate academică. Codul de etică.
Din experienţa acumulată referitoare la activităţile instructiv educative din instituțiile de

învățământ superior, s-a constatat că pot exista abateri ale personalului didactic, auxiliar
nedidactic sau studenți, de la normele de conduită morală, comportare civică sau de etică
profesională, abateri pentru care nu sunt prevăzute sancţiuni în Legea Învăţământului sau
acte normative conexe acesteia. În aceste situaţii este lezată comunitatea universitară prin
nerespectarea principiilor şi valorilor pentru care universitatea militează şi pe care le
promovează.
Având în vedere cele menţionate, rezultă necesitatea elaborării unui ansamblu de

norme privind conduita morală în viaţa socială şi etica profesională universitară, sub forma
unui Cod de Etică în cadrul căruia sunt prevăzute standardele de integritate ce trebuiesc
îndeplinite la diferitele niveluri ale vieții academice și care includ obligaţiile etice ale
profesiunii, cât şi rolul lor în viaţa socială.

Codul de Etică poate fi definit ca: "Ansamblul de norme şi principii morale, de conduită,
care includ obligaţiile etice ale profesiunii, cât şi rolul lor în viaţa socială" (DEX 1996). Întrucât
noţiunea de etică include principiile de morală, dar se regăseşte şi în noţiunea de
deontologie, Codul de Etică putem spune că reprezintă colecția de standarde ce descriu
nivelul de integritate a membrilor comunităţii academice. Respectarea normelor prevăzute în
Codul de Etică de către membrii comunității academice reprezintă o condiție pentru realizarea
principiilor morale şi a valorilor ştiinţifice universitare.
Codul de Etică se construiește în baza unor principii ale integrităţii academice care se referă
la:
Integritatea morală - presupune că fiecare membru al comunităţii academice este dator să

se preocupe de evitarea oricăror situaţii susceptibile să creeze îndoieli, cu privire la
integritatea sa, în primul rând a conflictelor de interese.
Colegialitatea - presupune colaborarea studenţilor, profesorilor şi personalului administrativ

în spirit de colegialitate şi respect reciproc
Loialitatea - presupune obligaţia fiecărui membru al comunităţii academice de a acţiona în

interesul universităţii, de a susţine obiectivele, strategiile şi politicile acesteia, în scopul
realizării misiunii şi creşterii competitivităţii ei.
Respectul şi toleranţa - presupune respectarea demnităţii fiecărui într-un climat liber, în care
sunt excluse orice manifestare de umilire, dispreţ, hărţuire, exploatare, ameninţare sau
intimidare. Nu sunt permise manifestările misogine, rasiste, şovine, xenofobe, homofobe şi
hărţuirea de orice fel, inclusiv sexuală.
Profesionalismul - Universitatea trebuie să cultive un mediu propice pentru cercetare şi

competitivitate. În acest scop, trebuie să dezvolte programe academice la standarde înalte,
capabile să conducă la evoluţia cunoaşterii, la formarea specialiştilor competitivi şi la
creşterea prestigiului în cercetare. Universitatea trebuie să încurajeze şi să recompenseze
eficienţa, calitatea şi excelenţa profesională la nivel managerial şi administrativ.
Onestitatea şi corectitudinea intelectuală - Universitatea trebuie să apere dreptul la

proprietate intelectuală. Este interzisă orice formă de fraudă intelectuală: plagiatul integral sau
parțial, copiatul în cadrul examenelor sau concursurilor, fabricarea rezultatelor cercetărilor,
substituirea lucrărilor sau a identităţii persoanelor examinate, preluarea lucrărilor de la colegi
sau profesori, ca şi tentativele de corupere spre fraudă.
Dreptatea şi echitatea - Membrii universităţii vor fi trataţi drept, corect şi echitabil. Nu se

permite discriminarea sau exploatarea, indiferent că acestea sunt directe sau indirecte,
aderand la ideea că dreptatea se bazează pe împărţirea corectă şi echitabilă a puterii şi
prevenirea abuzului de putere.
Transparenţa - Universitatea trebuie să respecte principiul transparenţei tuturor categoriilor
de informaţii care interesează membrii comunităţii universitare, potenţialii candidaţi,

absolvenţii, instituţiile cu care colaborează şi publicul larg, asigurând o informare consistentă

şi corectă.
Responsabilitatea profesională şi socială - Universitatea trebuie să îşi încurajeze membrii

să se distingă prin activism şi implicare în problemele profesionale şi publice, prin colegialitate
şi responsabilitate civică. Programele şi activităţile universitare vor fi orientate către nevoile
societăţii. Atunci când membrii săi reprezintă public Universitatea, trebuie să respecte
standardele etice şi profesionale.
Libertatea academică - Universitatea este un spaţiu liber de ingerinţe, presiuni şi

constrângeri politice, religioase şi de putere economică, exceptând constrângerile de natură
ştiinţifică, legală şi etică. Membrii universităţii sunt protejaţi faţă de cenzură, manipulări,
persecuţii, în condiţiile respectării standardelor ştiinţifice şi a responsabilităţilor profesionale.
Autonomia personală - Universitatea promovează un mediu propice exercitării autonomiei

personale. În acest scop trebuie asigurată exercitarea informării liber consimţite în privinţa
programelor, concursurilor, oportunităţilor de studiu şi cercetare, oferind oportunităţi pentru ca
fiecare membru al universităţii să poată lua şi aplica decizii în privinţa propriei cariere
academice şi profesionale.
Meritul - Universitatea trebuie să asigure recunoaşterea, cultivarea şi recompensarea

meritelor personale şi colective care conduc la împlinirea menirii sale instituţionale.
Codul de Etică îşi propune să reprezinte, în primul rând, un ghid de comportare umană şi
conduită morală pentru fiecare membru al Comunităţii Academice, atât în interiorul
universităţii, cât şi în afara acesteia. Pentru a evita orice fel de ambiguităţi sau confuzii
referitoare la normele de etică academică, aceste standarde trebuie prezentate în Codul de
Etică separat pentru: personalul didactic, studenţi, personal nedidactic.
4.3 Promovarea integrității academice.

Promovarea integrităţii academice trebuie realizată, atât la nivel instituţional, cât şi la nivel
individual. Astfel, la nivel instituţional, orice instituţie de învăţământ superior ar trebui:
✓ să dezvolte coduri, politici şi proceduri de evaluare şi asigurare a integrităţii

academice;
✓ să implementeze în mod consecvent şi consistent aceste politici şi proceduri de

integritate academică;
✓ să informeze şi să educe întreaga comunitate cu privire la politicile şi procedurile de

integritate academică;
✓ să promoveze şi să aplice în mod riguros aceste politici şi proceduri de sus in jos în

sistemul academic;

✓ să dezvolte un sistem clar, accesibil şi echitabil de a “judeca” orice abatere şi

încălcare a politicilor de integritate academică;
✓ să dezvolte programe de promovare a integrităţii la toate nivelurile comunităţii

academice.
La nivel individual, fiecare membru al comunității academice trebuie:
✓ să fie familiarizat cu codurile, politicile şi procedurile cu privire la integritatea

academică, elaborate şi promovate de instituţia în care este angajat;
✓ să formuleze clar aşteptările proprii în ceea ce priveşte integritatea academică legată

de toate activitățile de predare, învățare și evaluare în cadrul disciplinei pe care o predă;
✓ să ofere un exemplu de integritate în toate activităţile academice pe care le

desfăşoară;
✓ să păstreze securizat, pentru o anumită perioadă de timp, lucrările studenților,

proiectele, sau alte tipuri de lucrări;
✓ să acţioneze, urmând procedura prestabilită, dacă este martor al unei posibile violări
a normelor de integritate din universitate.
4.3.1 Perspectivă etică şi perspectivă juridică
Între morală şi drept există şi asemănări şi deosebiri.
În timp ce morala provine din religie, din impuneri sociale sau autoimpuse de conştiinţa
individuală, norma juridică provine din prescripţiile autorităţilor publice, împuternicite cu
atribuţii normative. Dreptul are un scop eficient şi anume o mai bună organizare a vieţii în
societate.
Din punctul de vedere al sancţiunilor, există, de asemenea, deosebiri. Dreptul dispune

şi foloseşte sancţiunea, constrângerea, execuţia silită, pentru a duce la îndeplinire cauza
juridică. Pe de altă parte, sancţiunea morală se realizează la nivelul conştiinţei individuale sau
se materializează prin blamul comunităţii sau societăţii.
În ceea ce priveşte asemănările, se poate reţine faptul că normele juridice, cât şi

normele morale se referă la raporturile dintre individ şi comunitate sau societate. Deşi sunt
sisteme normative disctincte, morala şi dreptul se află într-o strânsă legătură: dreptul
încorporează majoritatea conceptelor morale și ca urmare între drept şi morală nu ar trebui să
existe sciziune.


1. În Carta universitară a UTCB, document atașat ca anexa la prezentul curs, în capitolul

Drepturile şi îndatoririle personalului din UTCB se menționează obligaţia personalului
didactic de a respecta normele de conduită în spaţiul universitar, stabilite de Codul de
etică şi deontologie profesională universitară al UTCB. Care este articolul din Cartă care
prevede acestă obligație?
2. Verificați dacă Codul de etică și deontologie profesională universitară al UTCB,

document atașat ca anexa la prezentul curs și publicat pe pagina web a universității, este
dezvoltat în baza celor 12 principii ale integrităţii academice menționate la punctul 4.2 din
prezentul capitol. În caz că unele principii nu se regăsesc în Codul de etică , precizați care
sunt acestea.
3. În capitolul din Codul de Etică privind Onestitatea și corectitudinea intelectuală sunt

menționate abaterile de la etica și deontologia profesională. Este considerată abatere:
Consilierea unor studenți să nu urmeze o anumită facultate, specializare sau curs, din
orice motiv? Puteți argumenta răspunsul?
4. În conformitate cu prevederile din capitolul privind Responsabilitatea din Codul de Etică,

este permisă înregistrarea și multiplicarea de către studenți sau de către alte persoane a
activității didactice? Dacă nu este permisă cum trebuie procedat?
5. Principiile morale și juridice pot fi tratate separat?
1. Curs de deontologie academică. Curricumul cadru. , Coordonator Liviu Papadima, 2.

Standarde de integritate în învățământul umiversitar, Daniela Șarpe, Delia Popescu,
Aurel Neagu, Violeta Ciucur, 2011 (ediție online) Proiect - Îmbunătățirea
sectorului de educație - Proiect
„Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare, responsabilizare”- Cod
SMIS 30342.
Norme de etică privind relațiile dintre membrii comunității academice.
Capitolul 5 COMISIA DE ETICĂ. NORME DE ETICĂ PRIVIND RELAȚIILE

DINTRE MEMBRII COMUNITĂȚII ACADEMICE ȘI ÎNTRE STRUCTURILE DE
CONDUCERE ȘI PERSONALUL ANGAJAT.
Cuprins Pagina
5.1 Comisia de etică 49
5.2 Norme de etică privind relațiile dintre cadre didactice 50
5.3 Norme de etică privind relaţiile dintre studenţii universităţii 51
5.4 Norme de etică privind relațiile dintre cadre didactice și studenți 52
5.5 Norme de etică privind relaţiile dintre studenţi şi personalul didactic auxiliar sau
nedidactic 53
5.6 Norme de etică privind relaţiile dintre cadrele didactice, personalul nedidactic şi auxiliar
53
5.7 Norme de etică privind relaţiile dintre structurile de conducere şi personalul Universităţii
54

pentru:
• a explica cu argumente care sunt principiile codului de etică, modul de organizare al

acestora pe mai multe paliere, condițiile de aplicare și organismele responsabile;
• face diferenţa dintre prevederile Codului de etică, ca un contract moral încheiat între
membrii comunității universitare și drepturile și obligațiile legale ce revin membrilor
comunității academice;
• a defini principalele atribuții ale Comisiei de etică în protejarea valorilor morale

fundamentale ale universității;
• a propune o structură a normelor de etică privind relațiile dintre membrii comunității

academice.

5.1 Comisia de etică
Majoritatea organizaţiilor care derulează activităţi educaţionale au obligația legală de a

institui un cod de etică profesională. Indiferent de diferenţete de nuanţă dintre acestea,
codurile de etică cuprind, de regulă, norme distribuite pe şase paliere de organizare, după
cum urmează: studenții, relațiile dintre studenți și cadre didactice, responsabilitatea cadrelor
didactice, colegialitatea profesorală, relaţiile cu comunitatea, aplicarea şi instaurarea normelor
etice.
La finalul oricărui cod de etică profesională din educaţie, la fel ca orice act legislativ,
sunt prevăzute condiţiile în care se aplică regulile precizate, organismele responsabile pentru
aplicarea normelor şi eventualele sancţiuni. În universități aplicarea principiilor de etica și
integritate academică intră în competența Comisiei de etică universitară care se înființează
prin hotărâre a Senatului universitar, în temeiul Legii Educației Nalionale Nr. 1, art 305, alin 1.
Comisia de etică are următoarele atribuţii:
a) Elaborează codul de etică și deontologie profesională şi îl înaintează spre aprobare

Senatului universității. Codul de etică și deontologie profesională va cuprinde formularea
explicită a idealurilor, principiilor şi normelor morale pe care consimt să le respecte personalul
din instituţiile de învăţământ superior în activitatea lor profesională;
b) Urmăreşte aplicarea codului de etică prin:
✓ diseminarea normelor cuprinse în codul de etică; ✓ evaluarea, analizarea şi
soluţionarea sesizărilor şi reclamaţiilor adresate în
conformitate cu normele cuprinse în codul de etică; ✓ organizarea unei investigaţii în
vederea validării sau invalidării corectitudinii
sesizărilor şi reclamaţiilor adresate în conformitate cu codul de etică; ✓ elaborarea unei
decizii motivate după efectuarea investigaţiei cu privire la faptele
sesizate; ✓ elaborarea unui raport de caz în urma unei decizii motivate.
c) Analizează şi soluţionează operativ, eficient şi echidistant abaterile de la prevederile

codului de etică;
d) Prezintă anual un raport cu privire la faptele sesizate şi analizate în cadrul comisiei;
e) Activează împotriva acţiunilor denigratoare şi calomnioase adresate atât personalului, cât

şi instituţiilor de învăţământ superior;
f) Se sesizează din oficiu în legătură cu cazurile de încălcare a codului de etică;

g) Diseminează bunele practici privind aplicarea codului de etică și deontologie profesională.
Comisia de etică se poate autosesiza atunci când consideră că o prezentare în spațiul

massmedia poate induce un climat de suspiciune privind activitatea sau comportamentul unor
membri ai personalului din instituţia de învăţământ superior, care pot leza onoarea instituţiei.
Activitatea comisiei de etică se desfăşoară cu respectarea principiului confidenţialităţii.

Toate documentele înregistrate la comisia de etică au caracter confidenţial, cu excepţia
situaţiei în care părţile sunt de acord să renunţe la confidenţialitate. Membrii comisiei de etică
semnează un acord privind respectarea confidenţialităţii. În cazul în care se dovedeşte
încălcarea acordului de confidenţialitate de către un membru al comisiei de etică acesta va fi
exclus din comisie prin decizie a rectorului universității, în urma hotărârii Senatului universitar.
Conform Codului de etică și deontologie profesională universitară al UTCB, structura și

componența comisiei de etică universitară este propusă de consiliul de administrație, avizată
de senatul universitar și aprobata de rector. Membrii comisiei sunt persoane cu prestigiu
profesional și autoritate morală. Nu pot fi membri ai comisiei de etică universitară persoanele
care ocupă vreuna dintre funcțiile: rector, prorector, decan, prodecan, director general
administrativ, director de departament sau de centre de cercetare-dezvoltare, proiectare.
Pentru evitarea unor ambiguităţi sau confuzii referitoare la normele de etică

universitară, normele de etică trebuie prezentate în Codul de etică separat pentru: personalul
didactic, studenţi, personal nedidactic.
5.2. Norme de etică privind relaţiile dintre cadrele didactice
✓ Să promoveze respectul reciproc manifestat inclusiv prin modul de adresare,

recomandată fiind utilizarea persoanei a II-a plural – forma de politeţe: Dumneavoastră;
✓ Să militeze pentru obiectivitatea ştiinţifică şi să nu cedeze în privinţa respectării

standardelor ştiinţifice şi etice universitare;
✓ Să existe disponibilitatea de a oferi sprijin didactic sau ştiinţific atunci când un cadru
didactic este solicitat de către alt coleg să contribuie la atingerea unui obiectiv, sau la
rezolvarea unor probleme de care depinde prestigiul ştiinţific al departamentului în care
activează cei în cauză;

✓ Nu este permisă denaturarea conţinutului ştiinţific al cursurilor predate studenţilor sau

fabricarea rezultatelor cercetării în scopul inducerii în eroare a comisiilor de evaluare, cât
şi din obedienţă faţă de grupări politice, religioase, economice etc.;
✓ Să manifeste intransigenţă demascând orice faptă de corupţie, dacă aceasta există

şi poate fi dovedită în rândul cadrelor didactice;
✓ Să militeze împotriva oricărei forme de plagiat în activitatea de cercetare ştiinţifică
sau în activitatea de elaborare a tratatelor şi cursurilor universitare;
✓ Să militeze împotriva discriminării din mediul academic, care conduce la limitarea

drepturilor unui cadru didactic datorită vârstei, sexului, disabilităţii, naţionalităţii, etniei,
religiei, categoriei sociale, stării materiale, orientării sexuale sau mediului de provenienţă;
✓ În mediul academic nu este permisă hărţuirea în forme precum: misoginismul, sexismul,

rasismul, şovinismul, xenofobia şi hărţuirea datorită convingerilor religioase sau politice;
✓ În spiritul responsabilităţii profesionale, cadrele didactice au obligaţia morală de a critica

public pe cei vinovaţi de încălcarea standardelor ştiinţifice, pedagogice sau etice, dacă
există probele doveditoare în acest sens.
5.3 Norme de etică privind relaţiile dintre studenţii universităţii
✓ Să se promoveze spiritul de colegialitate şi respectul reciproc între toţi studenţii

universităţii, indiferent de apartenenţa la o anumită facultate sau an de studiu, în scopul
unei bune conveţuiri;
✓ Se consideră obligaţie morală rezolvarea pe cale amiabilă a conflictelor sau disputelor

ce pot apare în relaţiile dintre studenţi, evitându-se un limbaj sau ton necorespunzător
statutului de student;
✓ Este imorală şi prin urmare sancţionabilă orice formă de fraudă intelectuală: preluarea
lucrărilor, proiectelor sau temelor de casă efectuate de alţi colegi şi raportarea acestora ca
rezultate proprii, substituirea lucrărilor sau a identităţii acestora, copiatul integral sau
parţial la examene sau verificări;

✓ Se consideră obligaţie morală promovarea spiritului de competiţie loială, în toate

activităţile specifice mediului studenţesc, cum ar fi: învăţământul, cercetarea ştiinţifică
studenţească, activităţile culturale, sportive, turismul etc.
5.4 Norme de etică privind relaţiile dintre cadrele didactice şi

studenţi
✓ Cadrul didactic trebuie să utilizeze cele mai adecvate metode de predare a cursului,
seminariilor şi / sau lucrărilor practice de laborator, astfel încât interesul studenţilor pentru
disciplina respectivă să crească;
✓ Relaţiile dintre personalul didactic şi studenţi, în ceea ce priveşte procesul instructiv-

educativ să fie transparente, chiar de la primele ore de predare, laborator, seminar sau
proiect. În acest mod studenţii vor cunoaşte de la începutul activităţii care sunt cerinţele
privind nivelul de pregătire la examene sau verificări şi care este ponderea notei de la
activităţile practice și pe parcurs în media finală la disciplina respectivă;
✓ Desfăşurarea examenelor, verificărilor şi susţinerea proiectelor sau temelor de casă să

aibă loc într-o atmosferă academică lipsită de tensiune, prin asigurarea condiţiilor unei
evaluări corecte şi obiective;
✓ În relaţiile dintre personalul didactic şi studenţi nu este admisă hărţuirea în diverse

forme, precum: misoginismul, rasismul, şovinismul, xenofobia, hărţuirea cauzată de
convingerile religioase sau politice, sau hărţuirea sexuală;
✓ Este interzisă şi se pedepseşte tentativa de mituire sub diverse forme a cadrului

didactic de către student, în scopul promovării unor examene, verificări etc. De asemenea,
este considerată imorală şi se pedepseşte traficarea examenelor de orice fel, în schimbul
unor sume de bani, bunuri materiale, servicii sau alte avantaje primite de cadrul didactic;
✓ În relaţiile dintre personalul didactic şi studenţi trebuie să se respecte principiul

nediscriminării şi egalităţii de şanse;
✓ Personalul didactic are obligaţia să respecte confidenţialitatea în problemele care ţin de

viaţa privată a studenţilor (statusul marital, disabilităţile ascunse, domiciliu, apartenenţa
politică sau religioasă etc) şi să nu dea informaţii decât la cererea sau cu aprobarea
decanatului sau rectoratului. Încălcarea confidenţialităţii se sancţionează.
5.5 Norme de etică privind relaţiile dintre studenţi şi personalul

didactic auxiliar sau nedidactic
✓ Se impune manifestarea unei atitudini de solicitudine, răbdare, tact în rezolvarea

problemelor studenţilor de către persoanele desemnate în cadrul serviciilor social-
administrative, biblioteci, secretariat etc.;
✓ Se consideră abatere de la normele morale tentativa de mituire şi acceptarea mitei în

relaţiile dintre studenţi şi persoane aparţinând compartimentelor funcţionale şi social –
administrative ale universității;
✓ Personalul administrativ care îşi exercită activitatea în cadrul secretariatelor,

bibliotecilor, căminelor şi cantinelor să aplice un tratament egal în soluţionarea
problemelor studenţeşti, fiind interzis favoritismul sau discriminarea în cadrul acestor
relaţii;
✓ Se impune respectarea confidenţialităţii privind datele care fac referire la viaţa privată
a studenţilor, sau la anumite disabilităţi ale acestora;
✓ Este interzisă hărţuirea de orice tip şi sub diverse forme, cum ar fi: rasismul,
misoginismul, şovinismul, xenofobia, hărţuire cauzată de convingeri religioase sau
apartenenţe politice, cât şi hărţuirea sexuală.
5.6 Norme de etică privind relaţiile dintre cadrele didactice,

personalul nedidactic şi auxiliar
✓ Să promoveze respectul reciproc în activităţile instructiv – educative şi social –

administrative;
✓ Cadrele didactice să evalueze correct, pe baza criteriilor stabilite de conducerea

facultăţii sau departamentului, şi obiectiv activităţile desfăşurate de personalul didactic
auxiliar şi nedidactic;
✓ Nu este permisă hărţuirea de orice natură în rândul personalului didactic, didactic
auxiliar şi nedidactic.
✓ Să se manifeste solicitudine la problemele sensibile care pot să apară în relaţiile dintre

cadrele didactice, personalul auxiliar şi/sau nedidactic, în scopul depăşirii unor situaţii
critice;

✓ În spiritul responsabilităţii profesionale, personalul didactic, nedidactic şi auxiliar are

obligaţia morală de a lua atitudine critică atunci când sunt încălcate normele de etică
universitară.
5.7 Norme de etică privind relaţiile dintre structurile de conducere

şi personalul universităţii
✓ Structurile de conducere ale universităţii, (la toate nivelele) au obligaţia de a promova

principiile şi valorile menţionate în lista standardelor privind integritatea academică;
✓ Structurile de conducere ale universităţii şi facultăţilor au obligaţia morală de a asigura

transparenţă şi comunicare deplină între societate şi comunitatea academică, astfel încât
rezultatele cercetărilor ştiinţifice să poată fi aplicate în timp util spre folosul societăţii;
✓ Consilul de administrație, conducerile facultăților, departamentelor şi colectivelor de

cercetare au obligaţia morală de a repartiza echitabil sarcinile de serviciu personalului
universităţii;
✓ Se impune corectitudine şi evaluarea obiectivă a activităţilor desfăşurare de către

personalul în subordine, luând în considerare gradul de complexitate şi volumul de muncă
depus;
✓ Este considerată abatere de la normele eticii universitare desemnarea în comisiile de

licitaţii şi/sau evaluări a unor persoane care nu au demonstrat integritate morală, deplină
transparenţă, profesionalism şi devotament faţă de interesele universităţii;
✓ Este interzisă hărţuirea în relaţiile dintre structurile de conducere şi personalul în
subordine, practicată în forme precum: misoginism, sex, rasism, şovinism, xenofobie şi
hărţuire datorită convingerilor religioase sau politice;
✓ Se impune promovarea respectului reciproc între membrii structurilor de conducere şi

personalul din subordine, astfel încât diferenţele de opinii sau disputele să se rezolve prin
argumente raţionale şi nu prin utilizarea unui limbaj neacademic, insultător sau a unor
etichetări şi tonuri necorespunzătoare mediului academic;
✓ Se consideră obligaţie morală respectarea confidenţialităţii în probleme care țin de

viaţa particulară a personalului universităţii.


Bibliografia Capitolului 5
1. Curs de deontologie academică. Curricumul cadru. , Coordonator Liviu Papadima, 2.

Standarde de integritate în învățământul universitar, Daniela Șarpe, Delia Popescu,
Aurel Neagu, Violeta Ciucur, 2011 (ediție online) Proiect - Îmbunătățirea managementului
universitar 3 Ghid privind standardele de integritate aplicable sectorului de educație -
Proiect „Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare, responsabilizare”- Cod
SMIS 30342

1. În capitolul Dispoziții generale din Carta universitară a UTCB, document atașat ca
anexa la prezentul curs, este definită comunitatea academică (universitară). Enumerați
categoriile de personal care fac parte din comunitatea academică.
2. Codul de etică și deontologie profesională universitară al UTCB, document atașat ca

anexa la prezentul curs, precizează la capitolul Comisia de etică care sunt atribuțiile
acestei comisii. Printre acestea este menționat că exercită atribuțiile cuprinse în Legea
nr. 206/2004. Ce reglementează acestă lege?
3. Orice persoană din UTCB sau din afara acesteia, poate sesiza Comisiei de etică
asupra abaterilor săvârșite de membri ai comunității academice. Cum se formulează
sesizarea și ce trebuie să conțină aceasta?
4. Sancțiunile care se pot aplica personalului didactic și de cercetare, personalului

didactic și de cercetare auxiliar, studenților și studenților-doctoranzi de către comisia
de etică universitară pentru încălcarea eticii universitare sau pentru abateri de la buna
conduită în cercetarea științifică sunt cele prevăzute la art. 318 sau 319 din Legea
Educației Naționale. Menționați care sunt sancțiunile prevăzute de lege.
5. Codul de etică și deontologie profesională universitară al UTCB menționează la

Capitolul 5 care fapte constituie abateri de la etica și deontologia universitară. Printre
acestea este menționată orice formă de fraudă intelectuală. Ce fapte intră în categoria
fraudei intelectuale?
Procesul de predare din perspectiva integrității. Fraudă și corupție
Capitolul 6 PROCESUL DE PREDARE – EVALUARE DIN PERSPECTIVA
INTEGRITĂȚII ACADEMICE. FRAUDA ȘI CORUPȚIA ÎN MEDIUL UNIVERSITAR. MĂSURI
DE PREVENIRE.
Cuprins Pagina
6.1 Procesul de predare – evaluare din perspectiva integrității academice 57
6.2 Frauda și corupția în mediul universitar 60
6.3 Măsuri de prevenire 62

pentru:
• a identifica responsabilităţile profesionale ale cadrelor didactice universitare în

activitatea de predare, învățare și evaluare;
• a defini rolul pregătirii temeinice a cadrului didactic în dezvoltarea intelectuală a

studenților;
• a descrie tipurile de comportament care reprezintă ofensa adusă standardelor de

onestitate academică;
• a selecta cele mai potrivite procedee de combatere a lipsei de integritate academică ;

• a propune un plan concret de măsuri privind asigurarea calității proceselor didactice
prin eliminarea comportamentelor academice neoneste.

6.1 Procesul de predare – o evaluare din perspectiva integrității

academice
Obiectivul acestui capitol este de a oferi un set de principii etice de bază care definesc
responsabilităţile profesionale ale cadrelor didactice universitare în activitatea de predare,
învățare și evaluare.
Principiile etice sunt particularizate în acest capitol ca linii directoare generale, idealuri sau
aşteptări care trebuie luate în considerare, împreună cu alte condiţii relevante, în proiectarea
şi implementarea activităților didactice la nivel universitar. Intenţia acestui capitol nu este de a
furniza o listă de reguli ferme, sau un cod sistematic de conduită profesională, însoțite de
sancţiuni prescrise pentru încălcarea acestora, și care se vor aplica în mod automat în toate
situaţiile. În mod similar, intenţia nu este de a marginaliza conceptul de libertate academică, ci
mai degrabă de a descrie modalităţile prin care libertatea academică poate fi exercitată într-
un mod responsabil.
Principiul 1: competența conținutului discipliei
Titularul de curs are responsabilitatea de a menţine un nivel ridicat de cunoştinţe ale

subiectelor tratate şi se asigură că structura și conţinutul cursului este actual, corect,
reprezentativ şi adecvat poziției cursului în cadrul programului de studii. Adecvarea
conţinutului cursului implică faptul că subiectele tratate sunt în concordanţă cu obiectivele
declarate ale cursului şi pregăteşte studenţii pentru a putea aborda cursurile ulterioare pentru
care cursul predat este o condiţionare prealabilă.
Atingerea competenței de conținut a cursului impune ca profesorul să ia măsuri active de
actualizare a acestuia în concordanță cu dezvoltările cele mai recente din domeniile relevante
pentru acel curs; să fie informat cu privire la conţinutul cursurilor care preced cursul și care
sunt precondiţii pentru cursul său, precum şi de conținutul cursurilor pentru care cursul
profesorului este condiţie prealabilă; şi de a oferi o reprezentare adecvată a importanței
fiecărui subiect din domeniul de studiu.
Principiul 2: competenţă pedagogică
Competența pedagogică a profesorului se manifestă prin faptul că acesta comunică

obiectivele cursului studenţilor, este conştient de metodele sau strategiile alternative de
instruire şi selectează acele metode de instruire care, potrivit studiilor de specialitate, se
dovedesc a fi eficiente și îi ajută studenţii pentru a atinge obiectivele declarate ale cursului.
Acest principiu implică faptul că, pe lângă cunoaşterea subiectului, un profesor are cunoştinţe
şi abilităţi pedagogice adecvate care includ: formularea adecvată a obiectivelor cursului și
comunicarea acestora, selectarea celor mai eficiente metode de instruire, furnizarea de bune
practici în domeniile tratate şi oportunități de feedback care au în vedere o diversitate mare
de studenți cu o pregătire prealabilă diferențiată.

Principiul 3: Abordarea subiectelor sensibile
Subiectele pe care studenţii le pot identifica ca fiind sensibile sau le pot genera
disconfort sunt tratate într-un mod deschis, onest şi cu atitudine pozitivă. Printre altele, acest
principiu înseamnă că profesorul recunoaşte de la bun început că un anumit subiect este
sensibil şi explică de ce este necesar să-l includă în conținutul cursului. De asemenea,
profesorul şi-a identificat propria perspectivă asupra subiectului şi o compară cu abordările
sau interpretările alternative, oferind astfel studenţilor o mai bună înţelegere a complexităţii
problemei şi dificultatea atingerii unui singur obiectiv.
În cele din urmă, dacă consideră oportun și cu scopul de a oferi un mediu sigur şi deschis
pentru discuţii, profesorul invită toţi studenţii să îşi expună poziţia pe tema în discuție,
stabileşte regulile de bază pentru discuţii, este respectuos cu studenţii chiar şi atunci când nu
este acord cu aceștia şi încurajează pe studenţi să fie respectuoşi unul cu altul.
Principiul 4: dezvoltarea intelectuală a studenților

Principala responsabilitate a profesorului este de a contribui la dezvoltarea intelectuală
a studentului, cel puţin în contextul domeniului de expertiză al profesorului, şi de a evita
activități care ar putea distrage atenţia studentului de la propia dezvoltare.
Potrivit acestui principiu, cea mai mare responsabilitate a profesorului este de a proiecta
activități didactice care facilitează învăţarea, încurajează autonomia şi gândirea independentă
a studenţilor, asigură că studenții sunt tratați cu respect şi demnitate şi nu în ultimul rând
facilitează dezvoltarea intelectuală individuală a studenţilor. Eșecul în asumarea
responsabilității pentru dezvoltarea intelectuală a studenţilor apare atunci când profesorul
vine la clasă nepregătit, nu reuşeşte să proiecteze activități didactice eficiente, obligă
studenţii să adopte un anumit punct de vedere, sau nu reuşeşte să pună în discuție
interpretări teoretice alternative.
Principiul 5: relaţii duale cu studenţii
Pentru a evita conflictul de interese, un profesor nu intră în relaţii duale cu studenţii,

relații care sunt susceptibile de a distrage atenţia de la principiul dezvoltării intelectuale a
studenţilor și care pot conduce la acte de favoritism percepute ca rele intenții din partea
profesorului.
Acest principiu indică clar că este responsabilitatea majoră a profesorului să păstreze relaţiile
cu studenţii axate pe obiectivele pedagogice şi pe cerinţele unui comportament academic.
Deși, existența unor bune raporturi între personalul didactic și studenți, atât în interiorul cât şi
în afara sălii de clasă, conduce la beneficii pedagogice demonstrate, există, de asemenea,
riscuri serioase care pot compromite standardele de conduită academică şi dăunează
dezvoltării intelectuale a studenţilor. Este responsabilitatea profesorului de a preveni ca
aceste riscuri să se materializeze în conflicte reale sau care pot fi percepute ca conflicte
iminente.

Principiul 6: confidențialitatea
Notele studenților, înregistrări privind prezenţa acestora la activități didactice şi

comunicările private trebuie tratate ca înregistrări confidenţiale şi pot fi publicate numai cu
consimţământul studenților, în cazul în care există motive rezonabile pentru a crede că
publicarea unor astfel de informaţii vor fi benefice pentru student și vor preveni eventualele
consecințe negative pentru alţii, sau din motive academice legitime.
Acest principiu sugerează că studenţii au dreptul la acelaşi nivel de confidenţialitate în relaţiile
lor cu profesorii, aşa ar exista într-o relaţie avocat-client sau medic-pacient. Violarea
confidenţialităţii în relaţia profesor-student poate determina studenţii să nu aibă încredere în
profesori şi în consecință să manifeste un comportament academic neadecvat.
Principiul 7: respectul pentru colegi
Un cadru didactic universitar respectă demnitatea și autonomia colegilor săi şi

lucrează în cooperare cu aceștia în interesul promovării dezvoltării intelectuale a studenţilor.
Acest principiu indică faptul că în cadrul dezbaterilor dintre colegi privitor la desfășurarea
activităților didactice, primordială este dezvoltarea intelectuală a studenţilor. Dezacordurile
dintre colegii cu privire la predare trebuie soluţionate în particular și dacă este posibil, fără
implicații asupra dezvoltării studenţilor. În cazul în care un profesor suspectează că un coleg
a demonstrat incompetenţă sau încălcări etice în predare, profesorul îşi asumă
responsabilitatea de a investiga temeinic suspiciunea şi înainte de a lua măsuri suplimentare
se va consulta în particular cu colegul.
Principiul 8: evaluarea corectă a studenţilor
Având în vedere importanţa evaluării performanţei studenţilor în învăţământul

universitar, în viaţa studenţilor şi ulterior în cariera acestora, profesorii sunt responsabili
pentru luarea unor măsuri adecvate care asigură că evaluarea studenţilor este corectă,
deschisă, echitabilă şi concordanță cu obiectivele declarate ale cursului.
Acest principiu indică faptul că profesorul este conștient de rezultatele studiului cu privire la
avantajele și dezavantajele unor metode alternative de evaluare și pe baza acestora,
profesorul a selectat tehnicile de evaluare cele mai adecvate.
Principiul 9: respect față de instituție
În interesul dezvoltării intelectuale a studenţilor, un profesor universitar cunoaşte şi

respectă obiectivele educaţionale, politicile şi standardele instituţiei de învățământ superior în
care predă.
Acest principiu implică faptul că un profesor împărtăşeşte o responsabilitate colectivă de a

lucra pentru binele universităţii în ansamblu, de a susţine scopurile şi standardele
educaţionale ale acesteia şi de a respecta politicile şi reglementările universitare referitoare la
educaţia studenţilor.
6.2 Frauda și corupția în mediul universitar
Integritatea unei comunităţi academice se bazează pe responsabilitatea personală şi

depinde de modul de comportare în faţa unor situaţii critice. Fiecare membru al comunităţii
academice (student, membru al corpului profesoral sau membru al administrativului) este
responsabil pentru susţinerea integrităţii în procesul didactic şi de cercetare. Asumarea
responsabilității semnifică a acționa împotriva oricărei sițuații critice în care intervin presiuni
colegiale, frica, sau sentimente de loialitate și compasiune.
De fapt, fiecare individ trebuie să își asume responsabilitatea pentru comportamentul propriu,
care trebuie să fie onest în orice împrejurare şi, de asemenea, trebuie să descurajeze şi să
urmărească să prevină orice abatere din partea celorlalţi. Indiferent de circumstanţe, membrii
comunităţii academice nu trebuie să tolereze sau să ignore actele de rea-credinţă ale altor
membri ai acestei comunităţi.
Lipsa de onestitate academică se poate manifesta prin orice acțiune sau

comportament adoptat cu scopul de a obține un avantaj academic nemeritat sau care
denaturează sau ar putea denatura notarea studenților și, implicit, ierarhizarea și clasificarea
acestora.
Tipurile de comportament care reprezintă ofensa adusă standardelor de onestitate

academică includ, dar nu se limitează la următoarele:
a) Înșelăciunea academică – înseamnă fraudarea, păcălirea sau lipsa de corectitudine în

spațiul academic, cu scopul de a obține o notă de trecere sau o notă mai mare sau pentru a
realiza numărul de prezențe obligatorii. Tentativa de înșelăciune academică este și ea
considerată o abatere gravă și atrage după sine aplicarea de sancțiuni. Înșelăciune se poate
manifesta în diverse modalități:
✓ copierea sau încercarea de copiere în timpul unui examen sau evaluări;
✓ obținerea de răspunsuri de la un coleg în timpul unui examen sau evaluări;
✓ colaborarea sau consultarea în timpul unui examen cu alți colegi;
✓ schimbul de rezultate sau informații în timpul unui examen cu alți colegi;

✓ folosirea de fițuici, notițe sau a altor materiale în timpul unui examen sau evaluări;
✓ folosirea telefonului sau a altor mijloace electronice pentru a copia la un examen;
✓ promovarea unui examen la care s-a prezentat un alt coleg în locul tău;
✓ prezentarea unor lucrări realizate parțial sau integral de un alt coleg;
✓ prezentarea aceleiași lucrări la mai multe discipline;
✓ notarea prezențelor pentru colegi absenți;
✓ modificarea notelor pe lucrările scrise;
✓ semnarea prezenţei pentru cineva absent.

b) Fabricarea de date – înseamnă confecționarea de date sau rezultate (inclusiv date de

teren sau rezultate de laborator) cu scopul de a obține o notă de trecere sau o notă mai mare.
Câteva exemple:
✓ prezentarea unor date fictive sau a unor date alterate ca fiind reale;
✓ falsificarea unor interviuri, mărturii, informații sau date și prezentarea lor ca fiind reale;
✓ adoptarea unui comportament incorect pe teren, cu scopul de a obține anumite tipuri
de informații sau răspunsuri;
✓ adoptarea unor practici incorecte în munca de laborator pentru a obține un anumit
rezultat.
c) Plagiatul – înseamnă preluarea fără a cita (prin indicarea sursei și utilizarea ghilimelelor)
a cuvintelor, ideilor, rezultatelor muncii unei alte persoane și prezentarea acestora ca fiind
ale tale.
Exemple de situații de plagiat:
✓ copierea unor pasaje întregi din lucrările altor persoane în propriile teme (eseuri,
referate, lucrări de licență, de disertație sau teze de doctorat) sau folosirea unor
înregistrări, imagini fără a cita autorul;
✓ folosirea ideilor sau a opiniilor exprimate de alte persoane și a informațiilor publicate
în lucrări sau prezentări publice fără a menționa proveniența acestora;
✓ parafrazarea cuvintelor sau a creației altor autori, prin folosirea unor sinonime sau
schimbarea topicii, fără a indica autorul;
✓ prezentarea lucrării realizate de o altă persoană ca fiind creația studentului;
✓ cumpararea unui articol și scrierea acelui material de către altcineva.
d) Încălcarea proprietății intelectuale – se produce atunci când sunt utilizate sau însușite
creațiile intelectuale ale altor persoane, cu sau fără a urmări un scop comercial.
Example:
✓ distribuirea neautorizată (inclusiv prin internet) a unor materiale didactice (cursuri

universitare, înregistrări) furnizate de către profesori, care sunt protejate de drepturi de
autor, cu sau fără scopul de a obține foloase;
✓ folosirea lucrărilor (eseuri, referate, proiecte, înregistrări, experimente etc.) realizate

de alte persoane și prezentarea acestora ca fiind creație personală.
e) Colaborare neautorizată
✓ colaborare peste limitele impuse de cadrul didactic;
✓ primirea întrebărilor şi răspunsurilor înainte de examen;
✓ oferirea spre vânzare a diverselor materiale didactice solicitate în cadrul unui curs,
ştiind că acestea vor fi folosite de un student pentru obţinerea unei note;

✓ înlocuirea lucrării scrise, redactate la examen sau colocviu, cu o lucrare pregătită

anterior intrării la examen sau colocviu.
f) Facilitarea unui comportament neadecvat - reprezintă ajutorul oferit unui student pentru
a lua o notă de trecere la un examen sau pentru a realiza numărul de prezențe obligatorii.
Sprijinirea înșelăciunii se poate manifesta în diverse modalități:
✓ permisiunea oferită unui coleg să copieze din lucrare propie în timpul unui examen sau
evaluări;
✓ furnizarea de răspunsuri unui coleg în timpul unui examen sau evaluări;
✓ furnizarea către un coleg a unor lucrări realizate anterior de un alt student;
✓ scrierea unor eseuri, referate, lucrări de licență sau disertație pentru alți studenți sau
realizarea unor experimente sau lucrări de laborator, proiecte;
✓ acoperirea absenței unui coleg care nu este prezent la curs;
✓ vânzarea de eseuri, referate, lucrări de licență sau disertație;
✓ participarea la un examen sau rezolvarea unei teme in locul altui student (substituire
de persoană).
6.3 Măsuri de prevenire a lipsei de integritate academică
6.3.1 În activitatea de predare
✓ Distribuirea formei scrise a fișei disciplinei pentru curs care să includă informaţii
referitoare la integritatea academică, instrucţiuni clare despre aparatura permisă şi
interzisă (calculatoare, telefoane mobile etc.) în timpul testelor, comentarii asupra nivelului
permis de colaborare în realizarea rapoartelor şi proiectelor, precum şi ceea ce este
nepermis în ceea ce priveşte asistenţa acordată unui alt student. Aceste informaţii trebuie
să fie clare, prezentate în formă scrisă şi distribuite tuturor studenţilor din prima zi de curs;
✓ Folosirea unui anumit timp în orele de curs pentru discutarea aspectelor de mai sus şi a
altor probleme relevante. Studenţii trebuie încurajaţi să pună întrebări pentru a evita
neînţelegerile ulterioare. Buna înţelegere a acestor aspecte trebuie privită ca o etapă
importantă în educarea studenţilor. În acelaşi timp, trebuie prezentate implicaţiile
integrităţii în cariera viitoare a studentului;
✓ Folosirea unui anumit timp în orele de curs pentru discutarea sancţiunilor posibile
pentru abaterile de la integritatea academică;
✓ Informarea studenţilor cu privire la problematica integrităţii academice prin realizarea

unui website, organizarea unui colţ special în biblioteca universităţii etc.; ✓ Promovarea
exemplului personal de comportament integru în domeniul academic.
6.3.2 În timpul examenelor
✓ Pregătirea a două sau trei versiuni (sau formate diferite) pentru un examen;
✓ Modificarea sau măcar schimbarea ordinii subiectelor;
✓ Numerotarea testelor pentru a preveni eventuala sustragere a acestora;
✓ Solicitarea, adresată studenţilor, de a-şi depune toate cărţile, genţile, telefoanele
mobile pentru a nu le putea folosi în scopul fraudării examenului;
✓ Pentru serii foarte numeroase, verificarea identităţii studenţilor;
✓ Rearanjarea modului de amplasare a studenţilor în sala de examen;
✓ Furnizarea hârtiei de scris sau semnarea foilor ce vor fi utilizate în examen;
✓ Solicitarea ca toate calculele sa fie scrise pe foaia de examen;
✓ Asigurarea supravegherii de către mai multe cadre didactice a desfăşurării
examenului scris sau oral.
6.3.3 În elaborarea proiectelor şi temelor de casă
✓ Scimbarea subiectele temelor de casă şi a tematicii proiectelor de la un semestru la

altul; ✓ Dacă este posibil, solicitarea materialelor pentru proiecte in mod treptat (alegerea
temei, aspecte abordate, primul draft, rezumat etc.), incluzând în program o scurtă
prezentare intermediară precum şi o prezentare orală la predare; ✓ Solicitarea adresată
studenţilor, în timpul unei ore de curs, de a scrie un foarte scurt
raport asupra progresului proiectului; ✓ Folosirea unui motor de cautare (Google, yahoo, etc)
pentru investigarea
provenienţei materialelor cu mare succes.

1. În capitolul privind Obligațiile studentului din Regulamentul privind desfăşurarea
activităţii studenţilor în UTCB, document atașat ca anexă la prezentul curs, este
menționat că studenții, în relațiile cu comunitatea academică, trebuie să folosescă un
limbaj civilizat şi să aibă o ţinută şi un comportament corespunzător. Care este
sancțiunea prevăzută la capitolul sancțiuni pentru abaterea de la această prevedere?
2. Sancționarea unui student cu exmatricularea este propusă de conducerea unei

facultăți. Ce for din universitate validează acestă sancțiune?

4. Obligația principală a studenților este să participe la activităţile profesionale cuprinse

în planul de învăţământ. Enumerați aceste activități. Ele sunt precizate explicit în
Anexa la Contractul de studii, document anexat la curs.
5. În capitolul Condiții de școlarizare gratuită se precizează că gratuitatea şcolarizării

este asigurată numai pe durata legală a parcurgerii programului de studiu. Ce se
întâmplă cu studenții bugetați care la sfârşitul duratei legale a programului de studiu
ales nu au absolvit?
6. În capitolul privind Onestitatea și corectitudinea intelectuală din Codul de etică și

deontologie profesională universitară al UTCB, document atașat ca anexă la prezentul
curs, se menționează că este interzisă orice formă de fraudă intelectuală. Din lista de
abateri de la etica și deontologia universitară enumerați acele abateri considerate ca
fraudă intelectuală.
1. Deontologie academică. Ghid practic, Emilia Șercan. Proiect (FDI) CNFIS-FDI-2017-

0245, ISBN 978-606-16-0943-7 2. Curs de deontologie academică. Curricumul cadru. ,
Coordonator Liviu Papadima, 3. Standarde de integritate în învățământul universitar,
Daniela Șarpe, Delia Popescu,
Aurel Neagu, Violeta Ciucur, 2011 (ediție online) Proiect – Îmbunătățirea
sectorului de educație –
Proiect „Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare, responsabilizare”-
Cod SMIS 30342

Standarde de integritate în cercetare
Capitolul 7 STANDARDE DE INTEGRITATE SPECIFICE

ACTIVITĂȚILOR DE CERCETARE. CADRUL LEGISLATIV.
INTEGRITATEA ÎN ACTIVITATEA DE CERCETARE A STUDENȚILOR
Cuprins Pagina
7.1 Standarde de integritate specifice activităților de cercetare 66

7.2 Cadrul legislativ privind cercetarea științifică 69
7.3 Integritatea în activitatea de cercetare a studenților 70

pentru:
• a explica cu argumente care sunt principiile generale ale cercetării și inovării stipulate în
Carta Europeană a cercetătorului;
• a proiecta materiale de studiu care facilitează un grad ridicat al conversaţiei simulate la

distanță între student şi profesor;
• a propune o structură coerentă a Codul de Etică în Cercetarea Știinţifică în baza

standardelor de bună conduită ştiinţifică;
• a organiza conţinutul resurselor educaţionale astfel ca acestea să cuprindă instrumente

de combatere a lipsei de integritate în activitatea de cercetare a studenților.

7.1 Standarde de integritate specifice activităților de cercetare
7.1.1 Etica cercetării științifice în context European
Problemele de etică în viziunea Comunitaţii Europene îmbracă două aspecte şi anume:

aplicarea principiilor etice în cercetarea ştiinţifică şi cercetarea ştiinţifică în domeniul eticii. În acest
context în anul 2005 Comisia Europeană a adoptat Carta Europeană a Cercetătorului şi Codul de
Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor. Aceste două documente sunt elemente cheie ale politicii
Uniunii Europene de a transforma munca în cercetare ca profesie într-o carieră atrăgătoare, care
reprezintă o caracteristică vitală a stategiei sale de a stimula dezvoltarea economică şi creşterea
numărului de locuri de muncă.
Carta Europeană a Cercetătorului desemnează rolurile, responsabilităţile şi funcţiile

pentru cercetători şi angajatorii lor sau finanţatori. Aceasta urmăreşte asigurarea faptului că
relaţia dintre aceste părţi contribuie la obţinerea de performanţe reuşite în generarea, transferul
şi schimbul de cunoştiinţe şi la dezvoltarea carierei cercetătorilor.
Codul de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor urmăreşte să îmbunătăţească

recrutarea, să crească gradul de corectitudine şi transparenţă al procedurilor de selecţie şi
propune mijloace diferite de evaluare a meritelor: meritul nu trebuie să fie măsurat numai în
numărul de publicaţii ci şi în funcţie de o serie mai amplă de criterii, cum ar fi învăţarea,
supravegherea, lucrul în echipă, transferul de cunoştinţe, managementul şi responsabilitatea cu
care-şi desfăşoară activitatea publică.
7.1.2 Probleme de etică reflectate în Carta Europeană a Cercetătorului 1
Carta Europeană a Cercetătorilor este un set de principii şi de condiţii generale care

specifică rolurile, responsabilităţile şi drepturile atât ale cercetătorilor, cât şi ale angajatorilor şi/
sau sponsorilor cercetătorilor. La baza dezvoltării acestei Carte se află principiul că atât
cercetătorii, cât şi angajatorii şi/ sau sponsorii au obligaţia de a se asigura că îndeplinesc
condiţiile legislaţiei naţionale sau regionale, proprii. Acolo unde cercetătorii se bucură de un
statut şi de drepturi care, într-un anume sens, sunt mai favorabile decât cele prevăzute de
această Cartă, termenii acesteia nu vor fi invocaţi pentru a se diminua statutul sau drepturile
dobândite deja.
Principiile şi condiţiile generale, stipulate în Carta Europeană a cercetătorului la care trebuie să

adere toți cercetătorii sunt:
a. Libertatea de cercetare
Cercetătorii trebuie să îşi concentreze activitatea pentru binele omenirii şi pentru
extinderea frontierelor cunoaşterii ştiinţifice, dar, în acelaşi timp, se bucură de libertatea de
gîndire şi de exprimare şi de libertatea de a identifica metode prin care să se rezolve probleme,
în conformitate cu principiile şi practicile de etică, recunoscute.
1 Anexă,Secțiunea I, Carta Europeană a Cercetătorilor, COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE

Bruxelles, 11.3.2005 ,C(2005) 576 final

b. Responsabilitatea profesională
Cercetătorii trebuie să facă toate eforturile necesare pentru a se asigura că activitatea
lor este relevantă pentru societate şi că nu dublează cercetările realizate anterior, în altă parte.
c. Atitudinea profesională
Cercetătorii trebuie să fie familiarizaţi cu obiectivele strategice care guvernează
domeniul lor de cercetare şi cu mecanismele de finanţare. Ei trebuie să obţină toate aprobările
necesare înainte să-şi înceapă activitatea sau să acceseze resursele oferite.
d. Obligaţii contractuale şi legale

Cercetătorii de la toate nivelele trebuie să fie familiarizaţi cu reglementările la nivel
naţional, sectorial sau instituţional care guvernează condiţiile de formare profesională sau de
activitate. Aceasta include reglementările privind drepturile de proprietate intelectuală şi
solicitările şi condiţiile cerute de sponsori, indiferent de natura contractului lor.
e. Buna practică în cercetare

Permanent, cercetătorii trebuie să adopte practici de lucru sigure, în conformitate cu
legislaţia naţională, inclusiv să ia măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii şi pentru
siguranţă, precum şi pentru recuperarea după dezastre ale tehnologiei informaţionale, prin
pregătirea unor strategii corespunzătoare de recuperare. De asemenea, ei trebuie să fie
familiarizaţi cu legislaţia naţională referitoare la protecţia datelor şi la cerinţele privind protecţia
confidenţialităţii şi să întreprindă demersurile necesare de aplicare permanentă a acestora.
f. Distribuţia, exploatarea rezultatelor

În conformitate cu obligaţiile lor contractuale, toţi cercetătorii trebuie să se asigure că
rezultatele cercetării lor sunt distribuite şi exploatate, de exemplu: comunicate, transferate într- o
altă cercetare sau, dacă este posibil, comercializate.
g. Angajamentul public
Cercetătorii trebuie să se asigure că activităţile lor de cercetare sunt cunoscute în
ansamblul societăţii într-un astfel de mod încât ele să fie înţelese de nespecialişti, prin aceasta
ameliorându-se înţelegerea ştiinţei de către public.
h. Dezvoltarea profesională continuă

Cercetătorii în toate stadiile carierei trebuie să caute să-şi îmbunătăţească permanent
activitatea prin actualizarea şi extinderea aptitudinilor şi competenţelor lor.
7.1.3 Codul General de Etică în Cercetarea Știinţifică
Codul General de Etică în Cercetarea Știinţifică reglementează buna conduită în

cercetarea ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare din unităţile şi instituţiile care fac parte
din sistemul naţional de cercetare – dezvoltare, din unităţile şi instituţiile care conduc programe
de cercetare – dezvoltare, precum şi din unităţile care asigură valorificarea rezultatelor cercetării
ştiinţifice. Buna conduită în cercetarea ştiinţifică se referă la:
1. respectarea legii; 2. garantarea libertăţii în ştiinţă, în cercetarea ştiinţifică
şi în învăţământ;

3. respectarea principiilor bunei practici ştiinţifice; 4.

asumarea responsabilităţilor.
Codul general de etică în cercetarea științifică mentionează că:
✓ Cinstea cercetătorului faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi cercetători constituie un

principiu etic de bază pentru buna conduită în cercetarea ştiinţifică. Necinstea poate
conduce la o imagine nepotrivită a ştiinţei şi poate altera încrederea reciprocă a
cercetătorilor;
✓ Onestitatea cercetătorului ştiinţific asigură respectarea contribuţiilor predecesorilor,

concurenţilor şi partenerilor şi conduce la diminuarea numărului de erori şi exagerări;
✓ Cooperarea şi colegialitatea în grupurile de cercetare ştiinţifică reprezintă o protecţie faţă
de erorile ştiinţifice şi faţă de fraudă, asigurând transparenţa rezultatelor şi conducând la
creşterea valorii produselor ştiinţifice. Cooperarea trebuie să permită schimbul de idei,
criticile reciproce, verificarea reciprocă a rezultatelor etc.;
✓ Originalitatea şi calitatea produselor ştiinţifice trebuie să primeze asupra cantităţii la

evaluarea rezultatelor cercetării ştiinţifice;
✓ Criteriile cantitative de evaluare a rezultatelor cercetării ştiinţifice trebuie corelate cu

cele care privesc originalitatea şi eficienţa procesului cunoaşterii;
✓ Cercetarea ştiinţifică nu trebuie să conducă la pagube sociale sau individuale. Acest

principiu este de mare importanţă în special pentru elaborarea de teme finanţate din fonduri
publice;
✓ Finanţarea cercetării din fonduri publice trebuie făcută, cu multă transparenţă, pe baza
unor criterii acceptate de comunitatea ştiinţifică şi care sunt în concordanţă cu strategia
naţională a cercetării ştiinţifice.
Respectarea standardelor ştiinţifice constituie o garanţie a bunei conduite în cercetarea

ştiinţifică și în inovare. Se consideră abateri de la buna conduită în cercetare:
✓ ascunderea sau înlăturarea rezultatelor nedorite; ✓ confecţionarea de rezultate; ✓

înlocuirea rezultatelor cu date fictive; ✓ interpretarea deliberat distorsionată a rezultatelor şi
deformarea concluziilor; ✓ plagierea rezultatelor sau a publicaţiilor; ✓ prezentarea deliberat
deformată a rezultatelor altor cercetători; ✓ neatribuirea corectă a paternităţii unei lucrări; ✓
introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţări; ✓ nedezvăluirea
conflictelor de interese; ✓ deturnarea fondurilor de cercetare; ✓ neînregistrarea şi/sau
nestocarea rezultatelor, precum şi înregistrarea şi/sau stocarea
eronată a rezultatelor;

✓ lipsa de informare a echipei de cercetare, înaintea începerii activităţii la un proiect de

cercetare, cu privire la : drepturi salariale, răspunderi, coautorat, drepturi asupra rezultatelor
cercetărilor, surse de finanţare şi asocieri; ✓ lipsa de obiectivitate în evaluări şi
nerespectarea condiţiilor de confidenţialitate ale
rapoartelor de evaluare, ale rapoartelor de cercetare etc.; ✓ publicarea sau finanţarea
repetată a aceloraşi rezultate ca elemente de noutate
ştiinţifică, fără a se menţiona sursa iniţială şi/sau cu adăugiri nesemnificative; ✓
nerecunoaşterea metodologiilor şi a rezultatelor altor cercetători ca sursă de informare; ✓
nerecunoaşterea erorilor proprii; ✓ difuzarea rezultatelor proprii într-o manieră iresponsabilă,
cu exagerări şi repetări; ✓ nerespectarea clauzelor granturilor, contractelor, protocoalelor
etc.; ✓ împiedicarea unor cercetători în activitatea lor sau favorizarea altora.
7.2 Cadrul legislativ privind cercetarea științifică
Cadrul legal privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare
cuprinde:
Legislaţie principală:
✓ Legea 206/2004 cu modificările şi completările ulterioare (legea 398/206 şi Ordonanţa

Guvernului nr. 28/2011); ✓ Legea Educației Naționale 1/2011, art. 306-326; ✓ Ordinul
5735/2011 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului
Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării; ✓ Ordin
nr.4393/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului
Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării .
Legislaţie secundară:
✓ Legea 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, cu modificările ulterioare; ✓

Legea 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale republicată; ✓ Legea
8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi
completările ulterioare.
Principalele sancţiuni prevăzute de Codul General de Etică în Cercetarea Știinţifică, care nu

absolvă pe cei vinovaţi de aplicarea altor reglementări juridice în vigoare, sunt:
✓ îndepărtarea persoanei/persoanelor din echipa de realizare a proiectului; ✓ schimbarea

responsabilului de proiect; ✓ retragerea şi/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin
încălcarea regulilor de bună
conduită ştiinţifică; ✓ mustrare scrisă; ✓ retrogradare din funcţie; ✓ suspendarea
din funcţie; ✓ concedierea; ✓ comunicarea rezultatelor investigaţiei către
organizaţii, instituţii publicaţii etc.; ✓ interdicţia de participare la competiţia de
obţinere a finanţării temelor de ✓ cercetare;
✓ interdicţia de a face parte din diverse comisii (de evaluare, de acordarea de fonduri
etc.); ✓ obligaţia de a face publice (dar fără a afecta imaginea unităţii sau instituţiei de
cercetare-dezvoltare) corecţiile asupra rezultatelor obţinute de cel incriminat.
7.3 Integritate în activitatea de cercetare a studenților
În mediul studenţesc, lipsa de integritate în activitatea de cercetare se poate manifesta sub

diferite forme, cum ar fi:
✓ plagiatul în elaborarea temelor/referatelor de cercetare; ✓ achizitionarea
lucrărilor/proiectelor de cercetare de pe site-uri specializate, prin
asumarea acestor lucrări ca fiind contribuții proprii; ✓ susținerea aceloraşi lucrări/teme de
casă în cadrul mai multor discipline de studiu; ✓ modificarea datelor/informaţiilor prezentate
în proiecte sau teme de cercetare al altor
colegi, cu asumarea frauduloasă a ideilor acestora; ✓ „fabricarea” datelor pentru susţinerea
anumitor concluzii, fără certificarea prin
experimente sau simulări; ✓ preluarea, cu sau fără permisiunea autorului, a unei lucrări de
cercetare şi prezentarea
acesteia ca fiind contribuţie proprie; ✓ folosirea de mijloace nelegale sau nelegitime pentru
colectarea de date în activitatea
de cercetare; ✓ parafrazarea ideilor, datelor sau conceptelor fără indicarea detaliată a
surselor
acestora; ✓ interpretarea voit greşită a unor date sau informaţii folosite în cadrul temelor de
cercetare studenţească; ✓ folosirea, fără permisiune, a informaţiilor confidenţiale sau a
celor ce sunt apărate de
dreptul de proprietate intelectuală; ✓ folosirea fără licenţă sau permisiune a software-urilor,
a imaginilor, textelor sau altor
instrumente media; ✓ favorizarea (în cunoştinţă de cauză) sau asistarea în acţiunea de
fraudare a celor ce
realizează un asemenea demers în activitatea de cercetare.
În general, atunci când se confruntă cu un caz de lipsa de onestitate în activitatea de

cercetare a unui student, un cadru didactic apreciază gravitatea faptelor în primul rând luând în
considerare parcursul academic anterior al acestuia. În al doilea rând, utilizează instrumentele
de evaluare pe care le are la dispoziţie, sancţionând studentul prin scăderea notei acordate
pentru elaborarea materialului în cauză, sau îi solicită acestuia să refacă materialul. Rămâne
însă problema lipsei unor instrumente specifice de control şi de penalizare a acestor tipuri de
comportament. Există, la nivel formal, posibilitatea atenţionării studenţilor cu astfel de
comportament prin aplicarea de sancţiuni disciplinare ce pot ajunge până la exmatricularea din
respectiva instituţie de învăţământ superior

Testul de autoevaluare Nr.7 – Răspundeți la întrebările de mai jos și discutați

răspunsurile cu profesorul la prima întâlnire programată.
Bibliografia Capitolului 7
1. Standarde de integritate în învățământul universitar, Daniela Șarpe, Delia Popescu,
Aurel Neagu, Violeta Ciucur, 2011 (ediție online) Proiect – Îmbunătățirea
managementului universitar. 2. Ghid practic de etică în cercetarea științifică. Proiect
cofinanțat din Fondul Social
European, prin Programul Operațional „Dezvoltarea Capacității Administrative, Cod SMIS
37678. 3. Curs de deontologie academică. Curriculum cadru. , Coordonator Liviu
Papadima. 4. Etica în Cercetare. Analiza diagnostic a sistemului CDI, Pisoschi, A.,
Vintilă, V.,
Popescu, Ioana (2006). 5.
http://ec.europa.eu/euraxess/index.cfm/rights/whatIsAResearcher. ( Carta și Codul
European al cercetătorului)

1. În capitolul privind cercetarea științifică, dezvoltarea și inovarea din Carta UTCB,
document atașat ca anexă la prezentul curs, este menționat modul în care cercetarea
și inovarea este recunoscută în domeniu. Precizați câteva modalități de recunoaștere a
cercetării și inovării.
2. Cine aprobă strategia şi priorităţile cercetării ştiinţifice în UTCB?
3. Care este sancțiunea care se aplică cadrelor didactice sau cercetătorilor pentru care
a fost formulată o suspiciune de plagiat care a fost confirmată de Comisia de Etică şi
validată de Senatul UTCB?
4. Conform Codului de etică și deontologie profesională universitară al UTCB,

document atașat ca anexă la prezentul curs, se consideră abatere de la cod (vezi Cap.
5), încredințarea de către orice autor a produselor științifice publicate către o altă
persoană spre a fi republicate sub alt nume decât cel al autorului / autorilor primari. Ce
sanțiune este prevăzută pentru această abatere? (vezi Legea 1/2011)
Plagiatul ca formă de manifestare a lipsei de integritate academică
Capitolul 8 PLAGIATUL CA FORMĂ DE MANIFESTARE A LIPSEI

DE INTEGRITATE ACADEMICĂ. IDENTIFICAREA FORMELOR DE
PLAGIAT. CONSECINȚE ȘI SANCȚIUNI.
Cuprins Pagina
8.1 Definirea plagiatului 73 8.2 De ce plagiază studenții 74 8.3 Forme de plagiere 75 8.4
Norme de identificare a plagiatului 77 8.5 Consecințe și sancțiuni 79

pentru:
• a explica cu argumente care sunt principalele manifestări ale palgiatului în general și a

face deosebirea dintre plagiatul intenționat și neintenționat;
• a proiecta resurse educaționale în care se atribuie și citează corect sursele bibliografice

și evită situațiile de autoplagiat;
• a identifica tehnici și procedee de depistare și prevenire a plagiatului, precum și a căilor

de operaționalizare a acestora;
• a lua măsurile adecvate pentru a evita situațiile de falsificare sau alterare de date în
studiile realizate și publicate de cadre didactice, cercetători și studenți.

8.1 Definirea plagiatului
Plagiatul este una dintre cele mai grave forme de încălcare a normelor academice și
este una dintre cele mai răspândite practici cu care se confruntă învățământul universitar din
lumea întreagă. La nivelul comunității academice naționale și internaționale nu există o
definiție a termenului de plagiat unanim recunoscută și acceptată, ba chiar există mai multe
variante elaborate de diverși autori preocupați de integritatea academică sau chiar de
instituțiile de învățământ. În ciuda diversității de forme și idei exprimate, multe din încercările
de definire ale plagiatului s-au concentrat pe ideea de furt de cuvinte sau idei.
Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește astfel plagiatul: „A-și însuși, a copia
total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un
furt literar, artistic sau științific”.
Din perspectivă juridică plagiatului este definit la art. 4, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 206/2004
privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare: “Plagiatul -
expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor
texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase
din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și
fără a face trimitere la sursele originale”.
Comunitatea cercetătorilor științifici din România a elaborat propria sa definiție pentru plagiat.
Membrii Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării
au ținut cont de definiția cuprinsă în Legea nr. 206/2004, însă varianta elaborată de aceștia
are strict aplicabilitate în comunitatea academică:
„Plagierea este preluarea de către un autor a unor elemente din opera de creație intelectuală
a altui autor și prezentarea lor în spațiul public drept componente ale unei opere proprii.
Plagiatul este rezultatul acțiunii de a plagia și se referă la opera generată prin preluarea
ilegitimă, intenționată sau nu, din punct de vedere deontologic”.
Atât comunitatea academică, cât și legislația în vigoare reglementează și

sancționează, deopotrivă, noțiunea de autoplagiat. Prin autoplagiat se înțelege preluarea unui
text, a unui fragment sau a unei contribuții personale, care a fost publicată anterior, într-o altă
lucrare sau operă fără a se menționa faptul că acea creație nu este prezentată public pentru
prima oară. Reluarea acelorași creații (articole, capitole de cărți, studii, experimente etc.) în
publicații diferite, eventual publicate în alte limbi, chiar dacă se face prin citare, este culpabilă
în cazul în care se urmărește crearea unei false impresii de productivitate intelectuală și
obținerea unor avantaje academice.
Autoplagiatul este definit în Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică,
dezvoltarea tehnologică și inovare, la art. 4, alin. (1), lit. e):

„expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor
texte, expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din
opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiași sau acelorași autori, fără a menționa
acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”.
În concluzie, este de reținut faptul că munca unei alte persoane trebuie recunoscută prin
atribuire și care, pentru a fi făcută corect, trebuie să îndeplinească două condiții: (1)
porțiunile de text care nu îi aparțin să fie marcate de ghilimele; (2) autorul să fie
menționat explicit, prin referire la titlul lucrării, anul apariției, editura sau jurnalul în
care a fost publicată lucrarea.
8.2 De ce plagiază studenții?
Revistele și lucrările specializate în cercetarea în domeniul educației universitare au

publicat în mod constant de-a lungul anilor studii naționale sau transnaționale extrem de
variate, care vizează stabilirea modalităților în care se manifestă comportamentele neoneste
și cauzele care le generează. Studiile care au încercat să determine factorii care influențează
comportamentele neoneste ale studenților au identificat faptul că bărbații și studenții mai tineri
sunt predispuși să încalce mai des normele universitare decât femeile sau studenții mai în
vârstă.
Anchetele de specialitate au pus în evidență câteva dintre principalele cauze care genereză
comportamente neoneste ale studenților:
a) lipsa de înțelegere a faptului că trebuie să acorde credit muncii intelectuale a altor
autori; lipsa cunoașterii modalităților de scriere academică, de citare, parafrazare și
atribuire corectă a surselor pe care le utilizează în lucrările lor; b) intenția de a obține note
mari sau frica de a nu pica un examen; c) înțelegerea diferită a noțiunii de plagiat, din
pricina diferențelor culturale; d) dorința de a salva timp din o gestionare ineficientă a
timpului dedicat studiului; e) unii dintre studenți nu consideră că presiunile sociale și
regulamentele academice ar
trebui să îi limiteze, arătând un comportament ostil față de norme și autoritate; f) lipsa
unor norme clare, a unor coduri de etică, lipsa promovării culturii de integritate; toleranța
față de plagiat și față de comportamentele neoneste și neaplicarea sancțiunilor în mediul
academic; g) accesul facil la cărți, literatură științifică, articole și alte materiale prin
intermediul
internetului; h) posibilitatea cumpărării unor lucrări de pe internet, de pe site-uri
specializate în
vânzarea de lucrări la comandă.
Plagiatul este mai sever cu cât este marcat în mai mare măsură de intenționalitate și
nu decurge din simplă necunoaștere a regulilor de bună conduită științifică sau din simple
erori materiale de redactare.

Plagiatul neintenționat poate să apară cel mai des în lucrările studenților atunci când
aceștia nu reușesc să își însușească regulile de citare sau nu le interpretează în mod corect.
Plagiatul neintenționat, chiar dacă nu este la fel de grav precum cel intenționat, atrage după
sine aplicarea unor sancțiuni disciplinare.
Există o serie de materiale care pot fi copiate fără a exista riscul de a fi acuzat de
plagiat, ceea ce comunitatea academică numește cunoașterea universală, însă nu există o
graniță clară între ceea ce reprezintă și ceea ce nu reprezintă cunoașterea universală.
Informațiile cuprinse în această categorie sunt de natură factuală, cunoscute de marea
majoritate a oamenilor, cum ar fi evenimentele istorice, referințele geografice, proverbele,
folclorul popular. Totuși, atunci când nu sunteți siguri cu privire la ceea ce reprezintă sau nu
cunoaștere universală, este indicat să citați.
8.3 Forme de plagiere
În literatura de specialitate dedicată plagiatului există numeroase tipuri de clasificări

făcute fie de cercetători consacrați sau de universități. Încercările de identificare a unei
tipologii a plagiatului trebuie înțeleasă din perspectiva eforturilor depuse de specialiștii din
comunitatea academică în ideea de a contribui la înțelegerea plagiatului și la limitarea
acestuia. Pentru o mai bună înțelegere a noțiunii de plagiat și a modalităților și formelor pe care
acesta le poate lua, vom prezenta câteva tipuri de plagiat așa cum au fost prezentate în
lucrarea Deontologie academică. Ghid practic, autor Emilia Șercan, intenția fiind de a le oferi
studenților cunoașterea necesară pentru a respecta uzanțele de scriere academică.
a) Plagiatul de tip copy-paste
Constă în preluarea și folosirea cuvânt cu cuvânt a muncii unei alte persoane fără
citare corectă, prin atribuirea sursei și utilizarea ghilimelelor. Este cel mai des întâlnit tip de
plagiat, fiind și cel mai simplu, în condițiile accesului facil la resurse bibliografice online,
înlesnit de conexiunea la internet. Pe cât de ușor poate fi executat, pe atât de simplu este de
identificat.
Acest tip de plagiat poate conduce la situații ilare în care autorul care plagiază un alt
autor copiază în lucrarea lui și eventualele greșeli gramaticale, de punctuație, de transcriere
sau de spațiere care apar în original. În cazul acestui tip de plagiat intenția este una evidentă.
b) Plagiatul prin citare parțială
Constă în preluarea de conținut dintr-o singură sursă, asupra căruia se fac intervenții
minimale. În cazul acestui tip de plagiat sursa originală poate să nu fie indicată deloc sau
poate să fie menționată prin notă de subsol sau paranteze, însă nu și prin plasarea între

Curs Etica Si Integritate Academica - Final

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Etica Si Integritate Academica - Final

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCȚII

Coodronator Curs universitar:

Prod. Dr. ing. Iordan

Prezentul curs universitar este o compilație a

documente publicate în spațiul virtual

Capitolul Titlul Pagina

1 Organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ superior

1.1 Sistemul național de învățământ 1.2 Studii universitare de licență 1.3

2 Asigurarea calității în învățământul superior. Cadrul național al

2.1 Necesitatea şi importanţa calităţii în învăţământul superior

3.1 Integritatea ca valoare fundamentală. Etică și integritate academică

Etică și integritate academică

4 Integritatea academică. Standarde generale de integritate academică -

4.1 Integritatea academică 4.2 Standarde generale de integritate academică.

5 Comisia de etică. Norme de etică privind relațiile dintre membrii

6 Procesul de predare – evaluare din perspectiva integrității academice.

6.1 Procesul de predare – evaluare din perspectiva integrității academice

7 Standarde de integritate specifice activităților de cercetare.

Etică și integritate academică

7.1 Standarde de integritate specifice activităților de cercetare

8 Plagiatul ca formă de manifestare a lipsei de integritate academică.

8.1 Definirea plagiatului 8.2 De ce

Obiecticvele Capitolului 9 9.1 Proprietatea intelectuală și dreptul de autor 9.1.1

10 Norme de etică în utilizarea tehnologiilor informaționale și de comunicare in

10.1 Tehnologia informației și comportamentul etic al comunității academice

Bibliografia Capitolului 10 103

Etică și integritate academică

11 Anexe – Regulamente specifice privind organizarea și funcționarea

Etică și integritate academică

administrative și manageriale în comunitatea academică a UTCB. Integritatea academică,

După studierea cursului Etică și integritate academică cursantul va fi capabil:

2) să abordeze mai în detaliu toate normele explicite (legi, norme, regulamente

3) să formuleze şi să argumenteze raportarea normelor de integritate la activitatea

4) să enunţe măsurile de prevenție privind: frauda, plagiatul, auto-plagiatul,

Etică și integritate academică 1

2 Ca orice curs dezvoltat într-un format care facilitează

În cadrul fiecărei unităţii de învăţare, Obiectivele - enunţă competenţele ce urmează a fi

Conţinutul fiecărei unităţi de învăţare ţine cont de interacţiunea competenţe-

Testele de autoevaluare reprezintă un exemplu tipic de sarcini de învăţare, însă ele

Probele cuprinse în Lucrarea de verificare, transmisă on-line la sfârşitul cursului, sunt

MODUL DE ABORDARE AL CURSULUI

Parcurgând cuprinsul cursului identificaţi capitolele ca unităţi de învăţare și

La prima întâlnire faţă în faţă discutaţi cu profesorul despre modul de definire al

Atenţie – Utilizează mijloacele de comunicare on-line cu profesorul !!! Ele au

Etică și integritate academică 3

4 Dacă aveţi neclarităţi în legătură cu sarcinile de lucru propuse,

ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA SISTEMULUI NAȚIONAL DE

1.1 Sistemul național de învățământ 6

1.2 Studii universitare de licență 7

1.3 Studii universitare de masterat 8

1.4 Studii universitare de doctorat 9

1.5 Procesul de la Bologna și Spațiul european al învățământului superior 10

1.6 Structura ofertei Sistemului Național de Învățământ Superior 12

1.7 Consilii consultative MEN pentru învățământ superior 14

După studiul Capitolului 1, vei fi capabil să demonstrezi că ai dobândit suficiente cunoştinţe

• a argumenta consecințele procesului Bologna și avantajele dezvoltării spațiului european al

• a identifica modurile de organizare și funcționare a celor trei cicluri universitare;

• a argumenta cele mai potrivite soluţii pentru simplificarea recunoașterii competențelor și

Sistemul naţional de învăţământ este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor de

Sistemul național de învățământ cuprinde următoarele niveluri 1:

1. Educația timpurie (0—6 ani), formată din:

2. Învățământul primar (ISCED 1) cuprinde:

4. Învățământul secundar superior (ISCED 3) poate fi: