Capitolul 3

Clădiri multietajate de locuit, administrative, hoteluri, cu structura

din beton armat, proiectate gravitaţional

CONFORMARE SISTEM STRUCTURAL. NEREGULARITĂŢI

STRUCTURALE. ASPECTE PRIVIND PROIECTAREA ŞI
DIMENSIONAREA ELEMENTELOR STRUCTURALE,
CORESPUNZĂTOARE PERIOADEI DE EXECUŢIE.

3.1. Rezolvări structurale pe înălţimea clădirii : P÷(n-1)E ; ultimul

etaj (etaj n)

Suprastructura este realizată cu stâlpi, grinzi şi planşee din beton armat

pe înălţimea clădirii, de la parter la penultimul etaj. La ultimul nivel structura
de rezistenţă este realizată cu pereţi din zidărie şi planşeu din lemn.

3.2. Planşee pentru suprastructură şi infrastructură.

Grosimea plăcilor din beton armat a fost dimensionată cu relaţia hp =

l minim /40 ; au rezultat astfel grosimi diferite de plăci pe suprafaţa planşeului,
între 6-10cm (figura 3.1).
La planşeul de peste subsol, în general, există un număr suplimentar
de grinzi din beton armat faţă de cele de la etaje.
La unele construcţii, care prezintă adăpost ALA la subsol 2, au fost
identificate şi soluţii de planşeu cu bolţi de cărămidă , sau planşeu cu grinzi
metalice şi bolţişoare de cărămidă. (figura 3.3)
Pentru ultimul nivel , uneori chiar două niveluri , planşeul este din
grinzi de lemn sprijinite pe pereţii de zidărie, cu duşumea oarbă şi umplutură
de cărămidă spartă sau moloz pentru izolarea fonică (figura 3.2).
 hp hp
2
1
hgrindă
-duşumea oarbă;
Hl1 -placă beton armat: Hl2 -umplutură din
-plafon suspendat şipcă
grindă de lemn cloţuri de cărămidă
sau moloz
-scândură

Figura 3.1 Figura 3.2

Planşeu cu plăci şi grinzi Planşeu de lemn
din beton armat.

-pardoseală grindă metalică din

-umplutură din cloţuri de cărămidă profile I
-cărămidă

Figura 3.3
Planşeu cu grinzi metalice şi
bolţişoare de cărămidă

3.3. Stâlpi din beton armat: forme şi poziţii ale acestora in plan.
Grinzi din beton armat: poziţii în plan; rezemări pe stâlpi
(rezemări de ordinul I) şi pe alte grinzi (rezemări de ordinul II, III)

▪ Stâlpii prezintă două (figura 3.4.), patru (figura 3.5), şase, opt (figura
3.6), sau mai multe direcţii de distribuţie; aceste direcţii sunt
corespunzătoare orientărilor zonelor de clădire care au rezultat din
ocuparea cât mai completă a terenului de proprietate;
 S+P+8E
S+P+7E S+D+P+7E

Figura 3.4 Figura.3.5 Figura 3.6

Clădire cu Clădire cu 4 Clădire cu 8 direcţii de
două direcţii de direcţii de rigiditate
rigiditate rigiditate

▪ Dimensiunile stâlpilor prezintă următoarele trepte: subsol, demisol şi

parter, variabili pe etaje până la mansardă; la unele clădiri stâlpii au
dimensiuni constante pe etaje; în foarte multe cazuri stâlpii nu mai există
pe înălţimea mansardei, aceasta fiind realizată numai din zidărie.
▪ Secţiunile de stâlpi sunt pătrate, dreptunghiulare, circulare, trapezoidale,
în formă de L.
▪ Datorită retragerilor de la ultimele 3-4 etaje, un număr important de stâlpi
se opresc succesiv la nivelul etajelor inferioare; apar însă stâlpi
suplimentari care sprijină pe grinzile de la nivelul inferior, cu rezemări de
ordinul II.
▪ Grinzile principale, de beton armat, ale planşeelor, au fie rezemări
directe pe stâlpi, la ambele extremităţi, formând ansamblul “grindă-stâlp”,
fie numai la o extremitate, iar la cealaltă extremitate, grinda sprijină pe o
altă grindă, cu rezemări de ordinul II, III; rezemarea grinzilor pe stâlpi
este fie paralelă cu laturile acestora, fie sub un unghi oarecare (figura
3.7).
▪ Poziţiile si direcţiile grinzilor principale şi secundare urmăresc în general
poziţiile pereţilor de zidărie, despărţitori şi de faţadă.
▪ Înălţimile grinzilor de pe pereţii exteriori sunt limitate de prezenţa
rulourilor de la ferestre.
▪ Structura de rezistenţă a bowindow-urilor este realizată astfel (figura
3.7):
*grinzile perpendiculare pe faţadă sunt scoase în consolă în afara
planului faţadei;
*grinda paralelă cu faţada reazemă pe grinzile în consolă;
*stâlpii bowindow-ului sunt rezemaţi pe grinzile în consolă;
*grinzile dintre stâlpii din planul faţadei sunt întrerupte pe lungimea
bowindow-urilor.
▪ Poziţiile de stâlpi şi grinzi nu permit decât în puţine situaţii formarea de
cadre; acestea se formează în general pe liniile de calcane şi doar pe
unele zone de faţade; rezultă deci o lipsă de conformare antiseismică la
nivel de sistem structural şi la nivel de elemente structurale;
▪ In unele cazuri, existenţa sălilor de conferinţe şi spectacole la nivelurile
inferioare (în special la parter), au condus la realizarea de grinzi
Vierendel, care susţin 6-8 etaje (figura 3.8).
▪ In perioada respectivă nu exista conceptul de cadru spaţial antiseismic;

lipsa grinzii în
planul faţadei

grinzi transversale în
stâlpi faţadă consolă
stâlpi bowindow
Figura 3.7
Dispoziţia stâlpilor şi a grinzilor de beton armat în plan: tipuri de
rezemări ale grinzilor pe stâlpi sau pe alte grinzi; structură
bowindow
 Figura 3.8
Grindă Vierendel în cadrul
etajului 1 peste parterul realizat
ca o sală

3.4. Caracteristicile metodologiei de proiectare corespunzătoare

perioadei dinainte de 1940; metode de calcul şi măsuri constructive
pentru realizarea elementelor structurale

Practica proiectării este reprezentată de prescripţiile în vigoare la

elaborarea proiectului iniţial şi de modul în care erau aplicate acestea în
birourile de proiectare.
Practica execuţiei este reprezentată de nivelul general existent al
tehnologiilor de execuţie din construcţii şi de dotarea şi calificarea
antreprizei de execuţie.

Referitor la practica proiectării structurilor acestei grupe

tipologice, în perioada proiectării iniţiale sunt evidenţiate următoarele
aspecte :
▪ în ţara noastră nu existau prescripţii oficiale pentru proiectarea
construcţiilor din domeniul particular; pentru proiectarea structurilor din
beton armat în sfera inginerilor calculatori (betonişti) proiectanţi, erau
cunoscute mai mult sau mai puţin prescripţiile de proiectare din
Germania (fostul DIN -1045 din anul 1932, care fusese tradus în limba
română şi editat sub formă de broşură ), şi prescripţiile franceze la care
marca de referinţă a betonului era aceea stabilită la 90 zile; din nefericire
din lipsa reglementărilor oficiale în rândul proiectanţilor se introdusese
conceptul “coeficienţilor personali de siguranţă” , astfel încât proiectantul
 angajat de antreprenor încălca în mod conştient prevederile prescripţiilor
respective;

▪ în perioada realizării clădirilor din grupa tipologică a “blocurilor vechi cu

structuri din beton armat” metodele de “calcul static” (calculul eforturilor )
aplicate erau “metode rudimentare manuale”; se precizează că erau
numai câţiva ani de la publicarea faimosului raport în anul 1932 a
inginerului american H. Cross, a metodei iterative de calculul cadrelor;
metoda Cross nu era însă cunoscută în ţara noastră; pentru structurile
de tip cadru atât în general cât şi pentru această grupă tipologică,
eforturile secţionale în grinzi se calculau considerându-le ca grinzi
continue , cu aproximaţii în cazul deschiderilor inegale, etc.;
determinarea eforturilor secţionale în stâlpi, se limita numai la
determinarea eforturilor de compresiune pe baza “unei arii aferente
stâlpului considerat” înmulţită cu “ încărcarea medie a planşeului”; pentru
stâlpi erau complet neglijate eforturile secţionale de încovoiere şi forţă
tăietoare;

▪ un alt aspect deosebit de important a constat în neglijarea considerării

acţiunii seismice asupra construcţiilor cu toate că pentru întreaga
populaţie a ţării erau cunoscute evenimentele seismice; din nefericire era
în vigoare conceptul “construcţiile proiectate gravitaţional rezistă şi vor
rezista la seisme”; această concepţie a continuat sub forme atenuate
încă 23 ani după puternicul seism din 10 nov. 1940, deci până la apariţia
normativului P13 din anul 1963; din nefericire, ecourile acestei concepţii
nu s-au stins nici în prezent în rândurile proprietarilor de blocuri şi în
general a publicului; prescripţiile de proiectare antiseismică elaborate în
anul 1941 şi publicate în 1943, de fostul Minister al Lucrărilor Publice,
care prevedea necesitatea, pentru calculul structurilor, a unei forţe
seismice orizontale corespunzătoare unui coeficient seismic de C=5% ,
cazuseră în desuetudine imediat după intrarea lor în vigoare ;
▪ în afară de aspectele de calcul arătate mai sus, sunt de menţionat multe
deficienţe de proiectare specifice lipsei de cunoştinţe ştiinţifice în materie
, în acea vreme şi faptului că proiectantului i se impuneau de către
antreprenor, arhitect, şi beneficiar adoptarea de soluţii de conformare
structurală necorespunzătoare pentru o bună comportare, atât la acţiuni
gravitaţionale cât şi la acţiuni seismice; multe din aceste deficienţe
constau în introducerea de neregularităţi structurale atât în plan cât şi pe
înălţime ;

▪ conceptele de proiectare pentru construcţiile multietajate nu erau diferite

faţă de cele aplicate la proiectarea construcţiilor joase; nu existau
concepte de proiectare antiseismice;

▪ Calculul eforturilor secţionale în elementele structurale se făcea

numai pentru încărcări gravitaţionale; momente încovoietoare pentru
grinzi (M gravitaţional), forţe tăietoare pentru grinzi (Q gravitaţional) şi
eforturi axiale gravitaţionale stâlpi (N gravitaţional aferent stalpi).

Eforturile secţionale pentru grinzi erau stabilite în ipoteza de grindă

continuă cu încărcări gravitaţionale. Pentru armarea grinzilor s-au
considerat numai momentele pozitive din câmp şi momentele negative de
pe reazeme (figura 3.10 ). Din această cauză armarea la partea inferioară a
reazemelor (Aa,1,inf, Aa,2 st.
inf., Aa,2 dr..
inf., Aa,3,inf. ) este insuficientă pentru
preluarea momentelor pozitive date de acţiunea seismică.
Rezultă că rezerva de rezistenţă a grinzii, la plastificarea acesteia, se
datorează numai diferenţei între rezistenţa de calcul (Ra) şi rezistenţa la
curgere (Ra, mediu).
Armarea grinzilor rezultă astfel constantă pe înălţimea construcţiei,
(figura 3.9), ceeace conduce la o valoare unică pentru forţa tăietoare
asociată plastificării riglelor (Q asociat), calculată conform normativ P100-92
(figura 3.11 şi relaţiile 3.2…3.5).

Aa,1, sup Aa,2 stsup.111 Aa,2 2 Aa,3, sup 1-1

dr.
sup.

Aa,1,inf. Aa,2 st.inf. Aa,2 dr..inf. 2 Aa,3,inf.

. S1 S2 1 S3
2
2-2
Figura 3.9
Tip de armare grinzi pentru eforturi secţionale
calculate numai la încărcări gravitaţionale

q tf/m

Figura 3. 10
Mgravitaţional Momente încovoietoare pe
grinzi din încărcări gravitaţionale

Lg,1 Lg,2

My, 2, st., sup.

My, 2, dr.., sup.
My, 3, sup.
Mgravitaţional
Mgravitaţional My, 1, sup.

My, 1, inf. My, 3,

MY, 2, dr., inf.. My, 2, st., inf.. inf.

Lg1 Lg2 Lg1 Lg2

Figura 3.11
Momente încovoietoare de plastificare pe reazeme în grinzi

Mecanismul de disipare de energie prin deformaţii postelastice care

se realizează efectiv, funcţie de sensul acţiunii seismice, este cu formarea
de articulaţii plastice la capetele grinzilor, succesiv la partea superioară şi
inferioară a acestora (figura 3.11).
Conform metodologiei actuale corespunzătoare normativului
P100-92, momentele încovoietoare de plastificare, (My), în articulaţiile
plastice, se calculează, considerând rezistenţele medii ale armăturii şi
cantitatea de armătură, de la partea superioară sau inferioară a reazemului
grinzii, care ajunge la curgere, conform relaţiei 3.1.
My,i = Aa,i . Ra, med . 0,85. hg (3.1.)

Forţele tăietoare ale grinzilor, (Qasociat ), asociate mecanismului de

disipare de energie, cu formare de articulaţii plastice la capetele acestora ,
se calculează pentru fiecare deschidere (Lg1, Lg2 ) , în funcţie de momentele
de plastificare de la capete şi suplimentul datorat încărcării gravitaţionale
calculat ca pentru o grindă simplu rezemată .
Pentru grinzile cu deschiderile Lg1 şi Lg2 , şi sensul de acţiune stânga
– dreapta al acţiunii seismice, forţele tăietoare corespunzătoare sunt
calculate conform relaţiilor 3.2 şi 3.3:
Qasociat, g1 =  ( My, 1, inf. + My, 2, st., sup. ) / Lg, 1 + q. Lg, 1 / 2 (3.2)
Qasociat, g2 =  (My, 2, dr., inf.. + My, 3, sup. ) / Lg, 2 + q. Lg, 2 / 2 (3.3)

Pentru sensul de acţiune seismică dreapta –stânga, forţele tăietoare ale

grinzilor se clculează cu relaţiile 3.4 şi 3.5:
Qasociat, g1 =  (My, 1, sup. + My, 2, st., inf..) / Lg, 1 + q. Lg, 1 / 2 (3.4)
Qasociat, g2 =  (My, 2, dr.., sup.+ My, 3, inf. . ) / Lg, 2 + q. Lg, 2 / 2 (3.5)

Pentru dimensionarea secţiunii de beton a stâlpilor se foloseau

coeficienţi de siguranţă variabili:
-stâlpi interiori centrali: admisibil = 40 kg/cm2
- stâlpi marginali: admisibil = 30 kg/cm2
-stâlpi de colţ: admisibil = 20 kg/cm 2
Marca de beton era în general B150.
Pentru stabilirea secţiunii de armătură a stâlpilor:
-procentele minime totale de armare longitudinală pentru stâlpi: 0,5 –
0,6%;
-diametrele barelor longitudinale curent folosite 12- 14; oţelul
folosit în perioada respectivă era un oţel moale , cu admisibil =1200
kg/cm2 ;
-armarea transversală a stâlpilor numai cu etrieri perimetrali rari de
6/ 15; - diametrul barelor verticale.

▪ Frecventa subdimensionare gravitaţională a stâlpilor are drept

consecinţe:
-vulnerabilitate la seisme;
-în toate procesele de prăbuşire ale blocurilor înalte în 1940 şi 1977
au fost implicati stâlpii;
-lipsa de rezervă pentru N (efort axial indirect datorat plastificării
grinzilor) şi M (momente încovoietoare datorate acţiunii seismice);
- lipsa de confinare a secţiunii de beton, datorită armării transversale
deficitare.

▪ Luând în considerare modul de armare al grinzilor şi stâlpilor prezentat

mai sus, există următoarele tendinţe de comportare postelastică a
acestora:
-la etajele superioare articulaţiile plastice pot apare şi în stâlpi;
-la etajele intermediare articulaţiile plastice apar în grinzi;
-la parter articulaţiile plastice au tendinţa să se formeze la baza
stâlpilor şi la extremităţile grinzilor de peste parter; din cauza
capacităţilor de rezistenţă ale grinzilor , constante pe înălţime, există
tendinţa ca procesul de plastificare să se concentreze la partea
inferioară a clădirii.
▪ Pereţii de zidărie plină, cu grosimi de 7cm, 14cm şi 28cm, aflaţi între
grinzile planşeelor au constituit prima linie de rezistenţă la acţiunea
seismică. Din cauza uniformităţii arhitecturale, zidăria are aceeaşi
capacitate de rigiditate şi rezistenţă pe înălţime, respectiv aceeaşi forţă
tăietoare Q. Aceasta conduce la un efect suplimentar de localizare a
deformaţiilor postelastice.
Uneori zidăria poate avea o capacitate de rezistenţă mai mare decât cea
a cadrelor şi în această situaţie, în lipsa unei conformări corecte şi fiind
prima linie de rezistenţă, poate afecta substanţial comportarea
construcţiei.

Referitor la practica execuţiei se menţionează următoarele aspecte;

• compoziţia betoanelor (granulometrie, dozajele de ciment , factorul
apă-ciment) era deficitară , necontrolată şi avea drept rezultate
betoane de slabă rezistenţă;
• prepararea betoanelor nu era în toate cazurile mecanizată şi de
multe ori se făcea cu betoniere de slabă capacitate şi fără control;
• punerea în operă se făcea prin turnare directă în cofrajele pentru
stâlpi, grinzi şi plăci realizate în întregime, inclusiv cu întreaga
armătură montată şi fără mijloace de vibrare mecanizată.

3.5. Fundaţii pentru stâlpi şi pereţi; presiuni admisibile ale

terenului de fundare.

Fundaţiile au fost dimensionate numai la încărcările gravitaţionale

date de greutatea aferentă de construcţie şi sarcinile accidentale (vânt,
zăpadă) considerând următoarele:.
- suprafaţa tălpilor de fundaţii trebuia să transmită o presiune uniformă
pe toată suprafaţa clădirii,
- presiunea efectivă să fie mai mică decât presiunea admisibilă a
terenului de fundare;
- adâncimea de fundare (1,20-1,50m) să ţină cont de fenomenul de
îngheţ al terenului; se considera o adâncime de îngheţ de 80 cm; pentru
construcţii mai joase, (P+1E) adâncimea de fundare era 1,00-1,20m;
-se lua în considerare nivelul apei subterane, poziţia clădirilor învecinate,
poziţia canalizărilor şi a conductelor de apă;
- baza fundaţiei se lărgea pentru realizarea presiunii corespunzătoare pe
teren;
-pentru ziduri de împrejmuire până la 2,50m înălţime, adâncimea de
fundare era de 0,80-1,00m; peste 2,50m înălţime, adâncimea de
fundare se majora la 1,00-1,30m.

Presiunile admisibile ale terenurilor de fundare considerate la

dimensionarea fundaţiilor au fost:
-argilă sau marnă umedă............................................1,00-2.00 Kgf/ cm2;
-argilă nisipoasă sau marnă uscată (fără apă).............3,00-4,00 Kgf/ cm2;
-nisip fin (fără apă)......................................................2,00-3,00 Kgf/ cm2;
-nisip grăunţos (fără apă)............................................3,00-4,00 Kgf/ cm2;
-pietriş compact în strat de 3-5m................................5,00-7,00 Kgf/ cm2;

Pentru oraşul Bucureşti pe terenul argilos compact, au fost

considerate presiunile;
-la adâncime de 1,00-3,50m ................................…...2,50-3,00 Kgf/ cm2;
-la adâncime mai mare, pe argilă cu nisip fin uscat......,50- 2,50 Kgf/ cm2;
-la adâncime pe pietriş cu nisip (cca. 40% pietriş), fără apă...........3,00-
3,50 Kgf/ cm2.

Soluţiile de fundaţii considerate, clasificate în funcţie de adâncimea

la care se află terenul de fundare şi de modul de transmitere a
presiunilor la acesta, au fost:
- a. fundaţii directe:
*fundaţii izolate sub stâlpi (figura 3.12), tălpi de fundaţie şi radiere
(calculate la o distribuţie uniformă a presiunilor între stâlpi);
*fundaţii continue din beton simplu pentru pereţii de zidărie (figura
3.13 );

1 grindă de 1
fundaţie
Figura 3.12
Fundaţii izolate sub stâlpi şi
grindă de fundaţie sub
peretele de cărămidă

beton de fundaţii izolate din

egalizare beton armat
1-1

grindă de fundaţie

grindă din stâlpi din beton armat

beton care pornesc din grinzile
armat de beton armat

Figura 3.13
pereţi din Fundaţii continue din beton
zidărie la simplu sub pereţii de zidărie
subsol ai subsolului

fundaţii continue din beton simplu

- b. fundaţii indirecte;
*fundaţii pe puţuri; terenul de fundare se află la 8-12m adâncime şi
poate suporta 3- 5Kgf/ cm2; puţurile verticale din beton, au dimensiuni de
la 0.80x1.00m la 1,00x2,50m şi sunt poziţionate în zonele mai încărcate
ale clădirii; transmiterea încărcărilor la puţuri se face prin grinzi de beton
armat pe care sprijină stâlpii de beton armat şi pereţii din zidărie;
*fundaţii pe piloţi bătuţi; terenul de fundare se află la 8-15m adâncime,
conţine apă, si nu există imobile în vecinătate; piloţi de lemn (în apă) cu
diametru de 0,25-0,30m, bătuţi cu soneta mecanică; piloţi de beton armat
fretaţi;
*piloţi foraţi; când imobilele vecine ar putea suferi din cauza baterii
piloţilor; piloţi realizaţi cu tubaj metalic ce se trage afară şi în care se toarnă
beton armat.
O alta soluţie de realizare a infrastructurii a constat în realizarea
tuturor pereţilor de la subsol numai din zidărie (îngroşată faţă de parter), cu
grinzi deasupra lor. pe care sprijină suprastructura din stâlpi şi grinzi din
beton armat. In acest caz fundaţiile sunt continue, cu bloc de beton simplu
(figura 3.13).

3.6. Măsurile considerate în anul 1941, spre “a ţine seama de

efectul cutremurelor; învăţămintele trase de pe urma cutremurului , din
10 noiembrie 1940”.

Nivelul de cunoaştere ştiinţifică al perioadei respective nu a permis o

interpretare corectă a comportării construcţiilor la acţiunea seismului din 10
noiembrie 1940. Majoritatea degradărilor şi avariilor au fost considerate că
s-au datorat “viciilor” de construcţie.
Totuşi, după aceea au fost impuse unele măsuri constructive pentru a
ridica nivelul de asigurare al construcţiilor la acţiuni seismice. Câteva dintre
acestea sunt enumerate mai jos.
▪ realizarea zidurilor de caramidă pe muchie (pe cant) numai cu mortar de
ciment şi pe cât posibil folosirea cărămizii celulare cu nut şi feder, legată
cu armătură;
▪ realizarea de “grinzi de centură” la nivelul plăcii de planşeu , inclusiv pe
pereţii de la casa scării;
▪ prevederea de centuri de beton armat de 20-25cm grosime, cu o arie de
armătură de 1% din secţiunea de beton, pe toată lăţimea zidurilor
interioare şi exterioare la clădirile cu mai mult de 4 etaje (16 m deasupra
solului),
▪ realizarea unui schelet de beton armat sau metalic, calculat pentru
încărcări orizontale prescrise, pentru clădirile mai înalte de 4 etaje; pe cât
posibil se va realiza un schelet simplu, în care stâlpii să fie continui pe
toată înălţimea clădirii;
▪ armarea secţiunilor stâlpilor s-a considerat cu procent minim 1% şi cu
etrieri deşi la baza şi capătul de sus al stâlpului; alegerea agregatului
pentru beton şi prepararea acestuia va fi îngrijită; verificarea axării pe
verticală, a umplerii cofrajelor, iar la clădiri înalte vibrarea betonului cu
mijloace mecanice;
▪ realizarea de calcane la podurile înalte de o cărămidă grosime şi cu
mortar care să conţină ciment;
▪ ancorarea de zidărie a acoperişurilor ;
▪ ornamentele din faţadă să fie legate de zidărie;
▪ prevederea numai de buiandrugi din beton armat deasupra golurilor de
uşi şi ferestre, cu o lungime suficientă de rezemare pe zidărie;
▪ limitarea folosirii zidăriei americane;
▪ zidăria din cadrele de beton armat realizată cu mortar de var gras-
ciment, cu 150-200 kg de ciment la m3 şi eventual şi cu legături din bare
orizontale din stâlp, cu diametru de 15-20mm la fiecare metru înălţime ;
▪ ziduri la casa scării de minim 28 cm grosime;
▪ la clădirile cu schelet, scările au fost prevăzute ca scări monolite ridicate
odată cu stâlpii; se admit trepte încastrate în ziduri numai la clădiri cu cel
mult 3 etaje;
▪ prevederea de centuri intermediare de beton armat şi stâlpi de beton la
clădiri înalte sau cu caracter special (săli de teatru, cinematograf,
biserici, săli de conferinţă);
▪ interzicerea betonării pe timp friguros, cu pericol de îngheţ.