2.

EVALUAREA, REPARAREA SI CONSOLIDAREA

STRUCTURILOR DIN ZIDARIE PORTANTA

2.1. Particularitati ale structurilor cu diafragme de zidarie

Pe parcursul utilizării fondului de construcţii existent în România (locuinţe, clădiri social-

culturale, industriale, inginereşti, agrozootehnice etc.), au apărut o serie de degradari/avarii datorită
acţiunii unor factori nocivi de mediu, tasări, explozii, alunecări de teren, prăbuşiri de galerii de mină
şi taluzuri de halde, modificari functionale sau structurale, a regimului de inaltime (mansardari), etc.
şi în special datorită acţiunii solicitărilor din cutremure. Ca urmare, numeroase construcţii nu mai au
capacitatea portantă iniţială pentru a mai putea prelua noi solicitări ale unor factori de degradare.
Evaluarea, repararea si consolidarea structurilor din zidărie portantă, va urmări codul P 100 -
3 si cerințele CR-6.

2.1.1. Informaţii specifice necesare pentru evaluarea siguranţei construcţiilor din zidărie
a). Date generale privind construcţia
Informaţiile cu caracter general privind clădirile din zidărie, in scopul evaluarii lor:
• data execuţiei;
• numărul de niveluri;
• forma şi dimensiunile în plan;
• forma şi dimensiunile în elevaţie;
• tipul zidăriei (nearmată, confinată);
• natura elementelor pentru zidărie (argilă arsă, piatră) şi modul de zidire (cu mortar, zidărie
uscată);
• tipul şi materialele planşeelor;
• tipul şi materialele acoperişului (şarpantei);
• natura terenului de fundare;
• tipul şi materialele fundaţiilor;
• tipul şi materialele finisajelor şi decoraţiilor exterioare.
Informaţiile de mai sus vor fi colectate din documentele disponibile şi/sau prin examinare vizuală.
b). Date privind starea fizică a construcţiei
Vor fi cercetate următoarele aspecte legate de starea fizică, relevante pentru evaluarea
siguranţei la cutremur a clădirilor din zidărie:
• degradarea fizică a materialelor structurii:
- degradarea zidăriilor prin: ascensiunea capilară a apei (igrasie), efecte de îngheţ - dezgheţ,
degradrea mortarului;
- degradarea planşeelor din lemn prin: putrezirea lemnului, crăpături în lemn, prezenţa
microorganismelor şi ciupercilor;
- degradarea elementelor metalice prin: coroziunea tiranţilor, ancorelor, grinzilor de planşeu.
• afectarea structurii din cauze neseismice:
- cedarea fundaţiilor (tasare uniformă/neuniformă);
- împingeri neechilibrate date de arce, bolţi, cupole;
- cedarea planşeelor din încărcări verticale.
• afectarea structurii din acţiuni seismice:
- identificarea şi descrierea stării de fisurare, prin clasificarea fiecărei fisuri pe baza
tipologiei respective (separare, rotire, lunecare, ieşire din plan) sau prin deformaţiile aparente
(vizibile): abatere de la verticală (ieşire din planul vertical, umflare, coborârea/deformarea
bolţilor,etc). Informaţiile de la b) vor fi colectate prin examinare vizuală şi vor fi consemnate (sub
formă de desene, fotografii, texte) în releveul avariilor/degradărilor care va face parte integrantă
din raportul de evaluare.
c). Date privind geometria structurilor din zidărie

17
 Principalele date privind geometria structurilor din zidăriei se referă la:
• poziţionarea în plan a pereţilor structurali şi dimensiunile pereţilor structurali (lungime,
grosime, înălţime);
• continuitatea pe verticală a pereţilor structurali;
• poziţionarea în plan şi în elevaţie a golurilor (uşi, ferestre) şi a zonelor de perete cu
grosime redusă (nişe) şi dimensiunile acestora;
• poziţionarea în plan şi în elevaţie a elementelor structurale din zidărie care generează
împingeri (arce, bolţi, cupole) cu indicarea tipologiei şi a principalelor dimensiuni (formă, grosime);
• poziţionarea în plan şi dimensiunile elementelor principale ale planşeelor din lemn sau
metalice, grosimea plăcilor de beton;
• poziţiile şi dimensiunile elementelor de confinare (stâlpişori şi centuri) şi ale
buiandrugilor.
Pentru toate nivelurile de cunoaştere, datele specifice privind geometria structurilor din zidărie se
vor obţine. cu următoarele precizări:
• Examinare vizuală. Rezultatele examinării vizuale vor fi prezentate sub formă de desene
cotate corespunzător, pentru fiecare nivel al clădirii, în care se reprezintă: pereţii cu rezistenţă
semnificativă la forţă tăietoare (poziţionarea în plan, principalele dimensiuni geometrice),
elementele de zidărie care generează împingeri (arce, bolţi, cupole), direcţiile de rezemare ale
planşeelor şi alcătuirea acestora (prin sondaj, în zone semnificative - de exemplu la încăperile cu
deschiderile cele mai mari).
• Relevarea construcţiei. Releveul construcţiei va conţine desene cotate corespunzător,
pentru fiecare nivel al clădirii, în care se reprezintă: toate elementele din zidărie (structurale,
inclusiv elementele de confinare, şi nestructurale), elementele de zidărie care dau împingeri (arce,
bolţi, cupole) inclusiv descrierea tipologiei acestora (formă şi grosime) şi a umpluturilor peste
acestea, rezemările tuturor planşeelor.
d). Detalii constructive specifice structurilor din zidărie
Informaţiile privind detaliile constructive specifice structurilor din zidărie se referă la:
• tipul şi calitatea legăturilor între pereţi la colţuri, ramificaţii şi intersecţii;
• calitatea legăturilor între planşee şi pereţi; existenţa / lipsa centurilor la nivelul planşeului;
existenţa / lipsa ancorelor şi tiranţilor;
• existenţa buiandrugilor cu rezistenţă semnificativă la încovoiere deasupra golurilor şi
alcătuirea acestora;
• prezenţa elementelor structurale care dau împingeri şi a eventualelor elemente capabile să
preia / elimine împingerile;
• existenţa unor zone de zidărie slăbite de nişe, coşuri de fum, şliţuri pentru instalaţii, etc;
• existenţa unor intervenţii ulterioare, necontrolate :
- modificarea poziţiei golurilor din pereţii structurali (modificarea deschiderii,
înălţimii, desfiinţarea totală/parţială a buiandrugilor sau a bolţilor de descărcare);
- deschiderea unor goluri noi;
- desfiinţarea unor goluri (umpluturi de zidărie cu/fără ţesere);
- spargerea şliţurilor orizontale şi verticale pentru instalaţii.
• prezenţa unor elemente structurale/ nestructurale, cu vulnerabilitate ridicată:
- elemente majore de zidărie situate la nivelul acoperişului: frontoane, timpane;
- elemente minore de zidărie situate pe faţade (parapeţi, elemente decorative) sau
la nivelul acoperişului (coşuri de fum şi de ventilaţie).
• alcătuirea planşeelor:
- geometria planşeului (orientarea elementelor principale de planşeu, distanţele
între acestea);
- dimensiunile elementelor principale şi identificarea esenţelor (la planşee de lemn);
- detaliile constructive ale prinderilor de pereţii structurali.
Obţinerea informaţiilor se va face, cu următoarele precizări:

18
 • Inspecţie in teren limitată : va fi făcută numai prin examinare vizuală, de regulă, după
desfacerea tencuielilor. Se cercetează, pentru cel puţin 15% din numărul pereţilor, următoarele
elemente:
- caracteristicile zidăriei la suprafaţă şi în profunzime,
- legăturile între pereţii care se intersectează;
- alcătuirea generală a planşeelor şi prinderile acestora în pereţii pe care se
reazemă.
- detaliile privind legăturile între pereţii care se intersectează şi cele privind
legăturile între planşee şi pereţi pot fi evaluate şi ţinând seama de tipologia
constructivă (clădiri similare) şi de practica curentă a etapei de construcţie.
• Inspecţii in teren extinse şi cuprinzătoare: vor fi făcute deasemeni prin examinare
vizuală, pentru fiecare nivel al clădirii, şi vor consta, cel puţin, în:
- desfacerea tencuielilor (pe suprafeţe suficient de mari, orientativ > 1.0 m2);
- sondaje în zidărie pentru examinarea:
* caracteristicilor în profunzime ale zidăriei;
* legăturilor între pereţii care se intersectează (colţuri, ramificaţii, intersecţii);
* legăturilor între pereţi şi planşee;
- defacerea tavanelor/pardoselilor pentru identificarea alcătuirii / rezemării
planşeelor;
- decopertarea fundaţiilor (în zonele semnificative, stabilite de expert).
Inspecţia in-situ extinsă se va face pentru cel puţin 30% din numărul pereţilor iar inspecţia
cuprinzatoare pentru cel puţin 50% din numărul pereţilor.
e). Proprietăţile materialelor
Calitatea zidăriei se evaluează în funcţie de:
* Tipologia şi calitatea zidăriei:
- tipul elementelor pentru zidăriei: cărămizi pline sau cu goluri, din argilă
arsă sau silico-calcare, blocuri de beton obişnuit sau din BCA, piatră de construcţie,
fasonată sau brută;
- tipul şi calitatea mortarului: tipul liantului, tipul agregatelor, raportul liant /
agregat, gradul de afectare (carbonatare);
- regularitatea ţeserii şi a grosimii rosturilor verticale şi orizontale;
- legăturile (ţeserea) la intersecţiile pereţilor;
- umplerea rosturilor cu mortar : toate rosturile umplute, rosturile verticale
neumplute, zidărie uscată (fără mortar), compactitatea mortarului;
* Precizia geometrică a pereţilor: verticalitate, planeitate;
* Rezultatele încercărilor nedistructive in-situ: încercări cu prese plate, încercări
sonice, endoscopie, etc
* Rezultatele analizelor chimice şi ale încercărilor mecanice pe elemente şi mortare
extrase din lucrare.
Încercările specifice pentru determinarea caracteristicilor materialelor se vor face cu
următoarele precizări:
• Încercări in-situ limitate: se vor face prin examinarea vizuală a ţeserii zidăriei şi a
elementelor din care aceasta este alcătuită. Este necesar să se efectueze cel puţin un examen, pentru
fiecare tip de zidărie din clădire şi pentru fiecare nivel al clădirii; nu sunt cerute date experimentale.
• Încercări in-situ extinse: au ca scop obţinerea informaţiilor cantitative, cu caracter
general, asupra rezistenţelor zidăriei. Pentru aceasta, se va efectua cel puţin o încercare pentru
fiecare tip de material existent în structură (cu aceleaşi elemente şi/sau mortare), în plus faţă de
verificările vizuale de la încercările limitate.
• Încercări in-situ complete : au ca scop evaluarea mai exactă a rezistenţelor materialelor
şi/sau ale zidăriei. Pentru a se obţine rezultate semnificative, se vor face cel puţin trei încercări

19
pentru fiecare tip de material existent în lucrare şi pentru fiecare nivel al clădirii. În cazul unor
construcţii importante se recomandă şi:
- încercări de laborator (compresiune diagonală şi/sau compresiune cu forţă
tăietoare) pe probe de zidărie extrase din lucrare;
- încercări de încărcare statică şi/sau dinamică pe planşee.

2.1.2. Evaluarea siguranţei seismice

2.1.2.1. Generalităţi
Evaluarea siguranţei seismice a clădirilor din zidărie implică două categorii de verificări:
• verificarea ansamblului structurii si a fiecărui perete pentru rezistenţa la acţiunea
seismică în planul fiecărui perete;
• verificarea fiecărui perete pentru rezistenţa la acţiunea seismică perpendiculară pe
planul peretelui.
Cele două categorii de forţe seismice acţionează simultan asupra pereţilor cu forme
complexe (L,I,T) ceea ce face ca efectele lor să se suprapună în special în zonele de intersecţie.

Verificarea condiţiei de rigiditate pentru solicitarea seismică în planul peretelui nu este

necesară, de regulă, la clădirile cu structura din zidărie.
Evaluarea siguranţei seismice a clădirilor din zidărie se face prin coroborarea rezultatelor
obţinute cu categorii de procedee:
• procedee de evaluare calitativă;
• procedee de evaluare prin calcul.
Pentru clădirile din zidărie procedeele de evaluare calitativă au două niveluri de
complexitate:
• evaluare calitativă preliminară;
• evaluare calitativă detaliată.
Pentru clădirile din zidărie procedeele de evaluare prin calcul au două niveluri de
complexitate:
• evaluare preliminară de ansamblu, numai pentru efectele acţiunii seismice în
planul pereţilor;
• evaluare detaliată, pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor şi normal
pe planul pereţilor.
Evaluarea detaliată prin calcul pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor are mai
multe trepte de complexitate în funcţie de modelul şi metoda de calcul folosite:
• modele de calcul liniar elastic:
- metoda forţelor static echivalente;
- metoda de calcul modal cu spectre de răspuns;
• modele de calcul neliniar:
- calcul static neliniar;
- calcul dinamic neliniar.
Condiţiile de folosire a modelelor şi metodelor de calcul menţionate sunt definite in
continuare.

2.1.2.2. Metodologii de evaluare pentru clădiri din zidărie

În codul P100-3/2008 sunt date trei metodologii de evaluare a siguranţei seismice a
clădirilor din zidărie:
- Metodologia de nivel 1;
- Metodologia de nivel 2;
- Metodologia de nivel 3;

20
Metodologia de nivel 1 se aplică la:
· clădiri din zidărie confinată, cu regularitate în plan şi în elevaţie, cu planşee din beton armat
monolit, având înălţime:
- £ P+2E în zone seismice cu ag = 0,16g - (Timisoara);
- £ P+4E în zone seismice cu ag £ 0,12g - (Oradea);
· clădiri din zidărie nearmată, cu regularitate în plan şi în elevaţie, cu planşee din beton armat
monolit, având înălţime:
- £ P+2E în zone seismice cu ag = 0,12g;
- £ P+4E în zone seismice cu ag = 0,08g.
Metodologia de nivel 1 constă în:
· evaluare calitativă preliminară
· evaluare simplificată prin calcul, pentru efectul de ansamblu al acţiunii seismice în planul
pereţilor
· evaluare prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor, dacă
evaluarea calitativă preliminară a identificat existenţa pereţilor sau a altor elemente majore de
zidărie (calcane, timpane, frontoane) care prezintă risc de prăbuşire, parţială sau totală.
Metodologia de nivel 2 se aplică :
· tuturor clădirilor cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi zidărie confinată cu planşee fără
rigiditate semnificativă în plan orizontal, indiferent de zona seismică şi de regimul de înălţime;
· clădirilor cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi din zidărie confinată cu planşee rigide în
plan orizontal care îndeplinesc condiţiile pentru utilizarea metodelor de calcul liniar elastic dar care
nu se încadrează în condiţiile pentru utilizarea metodologiei de nivel 1;
· clădirilor care îndeplinesc condiţiile pentru utilizarea metodologiei de nivel 1, în condiţiile în
care se urmăreşte determinarea mai exactă a nivelului de siguranţă disponibil (se recomandă în
cazul clădirilor din clasele de importanţă şi de expunere la cutremur I şi II).
Metodologia de nivel 2 constă în:
· evaluarea calitativă detaliată bazată, cel puţin, pe:
- inspecţii în teren extinse;
- încercări in-situ extinse.
· evaluarea prin calcul cu metode liniar elastice, pentru efectele acţiunii seismice în planul
pereţilor;
· evaluarea prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor (daca
alcatuirea structural o impune).
Metodologia de nivel 3 se aplică construcţiilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru utilizarea
metodologiei de nivel 2 şi construcţiilor importante şi complexe în condiţiile în care se urmăreşte o
evaluare mai exactă a performanţelor seismice.
Metodologia de nivel 3 constă în:
· evaluare calitativă detaliată bazată pe:
- inspecţii în teren cuprinzătoare;
- încercări in-situ cuprinzătoare.
· evaluare prin calcul cu metode neliniare, pentru acţiunea seismicǎ în plan;
· evaluare prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor.

2.1.3. Evaluarea calitativă a clădirilor din zidărie:

2.1.3.1. Evaluarea calitativă preliminară
Evaluarea calitativă preliminară se face ţinând seama de:

21
 • caracteristicile generale ale clădirii;
• starea generală de avariere seismică.
Caracteristicile generale ale clădirii folosite pentru evaluarea calitativă preliminară sunt:
1. Regimul de înălţime
a. ≤ P+2E (1.1)
b. > P+2E (1.2)
2. Rigiditatea planşeelor în plan orizontal
a. rigide (2.1)
b. fără rigiditate semnificativă (2.2)
3. Regularitatea geometrică şi structurală
a. cu regularitate în plan şi în elevaţie (3.1)
b. fără regularitate în plan sau în elevaţie (3.2)
c. fără regularitate în plan şi în elevaţie (3.3)

Pe baza identificării caracteristicilor de mai sus coeficientul R1 care caracterizează din punct
de vedere calitativ alcătuirea clădirii se ia din tabelele 2.1 si 2.2.

Coeficientul R1 pentru zidăria nearmată. Tabelul 2.1

Rigiditate Regim Condiţii de regularitate
planşee înălţime 3.1 3.2 3.3
2.1 1.1 100 85 70
1.2 85 70 60
2.2 1.1 75 55 40
1.2 55 40 20

Coeficientul R1 pentru zidăria confinată. Tabelul 2.2

Rigiditate Regim Condiţii de regularitate
planşee înălţime 3.1 3.2 3.3
2.1 1.1 100 100 85
1.2 90 85 75
2.2 1.1 85 70 60
1.2 70 55 35
Pentru evaluarea calitativă preliminară, starea generală de avariere se notează în funcţie de
gravitatea avariilor prin punctajul dat în tabelul Tabelul 2.3

Starea generală de avariere Tabelul 2.3

Tipul avariilor Elemente verticale (Av) Elemente
orizontale (Ah)
Nesemnificative 70 30
Moderate 60 20
Grave 45 15
Foarte grave 25 10

Coeficientul R2 care defineşte gradul de avariere seismică se determină cu relaţia

R2= Av+Ah

2.1.3.2. Evaluare calitativă detaliată (pentru metodologia de nivel 2 si 3):

Evaluarea calitativă detaliată se face ţinând seama de:
• criteriile de alcătuire care conform experienţei cutremurelor trecute influenţează decisiv
comportarea seismică a clădirilor din zidărie;
• amploarea fenomenului de avariere seismică.
Aprecierea calitativă detaliată se face prin notare în raport cu următoarele criterii:

22
 1. Calitatea sistemului structural:
- criterii de apreciere: eficienţa conlucrării spaţiale a elementelor structurii care depinde de
natura şi calitatea legăturilor între pereţii de pe direcţiile ortogonale şi a legăturilor între pereţi şi
planşee, existenţa ariilor de zidărie aproximativ egale pe cele două direcţii;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile CR 6-2006.
2. Calitatea zidăriei:
- criterii de apreciere: calitatea elementelor, omogenitatea ţeserii, regularitatea rosturilor,
gradul de umplere cu mortar, existenţa unor zone slăbite de şliţuri şi/sau nişe, etc;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: calitatea materialelor şi a execuţiei
conform reglementărilor în vigoare.
3. Tipul planşeelor:
- criterii de apreciere: rigiditatea planşeelor în plan orizontal şi eficienţa legăturilor cu
pereţii (capacitatea de a asigura compatibilitatea deformaţiilor pereţilor structurali şi de a împiedica
răsturnarea pereţilor pentru forţe seismice perpendiculare pe plan);
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: planşee complete din beton armat monolit
la toate nivelurile, fără goluri care le slăbesc semnificativ rezistenţa şi rigiditatea în plan orizontal.
4. Configuraţia în plan:
- criterii de apreciere: compactitatea şi simetria geometrică şi structurală în plan, exprimate
prin raportul între lungimile laturilor şi prin dimensiunile retragerilor în plan, existenţa sau absenţa
bowindow-urilor.
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1/2006.
5. Configuraţia în elevaţie:
- criterii de apreciere: uniformitatea geometrică şi structurală în elevaţie exprimate prin
absenţa / existenţa retragerilor etajelor succesive, existenţa unor proeminenţe la ultimul nivel,
discontinutăţi create de sporirea ariei golurilor din pereţi la parter /la un nivel intermediar;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1/2006.
6. Distanţe între pereţi:
- criterii de apreciere: distanţele între pereţii structurali, pe fiecare dintre direcţiile
principale ale clădirii;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: sistem structural cu pereţi deşi – (fagure)
definit conform CR 6-2006.
7. Elemente care dau împingeri laterale:
- criterii de apreciere: existenţa arcelor, bolţilor, cupolelor, şarpantelor, cu/fără elemente
care preiau/limitează efectele împingerilor;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa elementelor care dau împingeri.
8. Tipul terenului de fundare şi al fundaţiilor:
- criterii de apreciere: natura terenului de fundare (normal/dificil), capacitatea fundaţiilor
de a prelua şi transmite la teren încărcările verticale, eforturile provenite din tasări diferenţiate şi
din acţiunea cutremurului;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: teren normal de fundare, fundaţii continue
din beton armat.
9. Interacţiuni posibile cu clădirile adiacente:
- criterii de apreciere: existenţa/absenţa riscului de ciocnire cu clădirile alăturate (clădire
izolată, clădire cu vecinătăţi pe 1,2,3 laturi), înălţimile clădirilor vecine, existenţa riscului de cădere
a unor componente ale clădirilor vecine;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: clădire izolată.

23
 10. Elemente nestructurale:
- criterii de apreciere: existenţa unor elemente de zidărie majore (calcane, frontoane,
timpane), placaje grele, alte elemente decorative importante care prezintă risc de prăbuşire;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa acestor elemente sau asigurarea
stabilităţii lor conform prevederilor din P 100-1/2006.
Notarea se va face prin apreciere, cu următorul punctaj:
· criteriul este indeplinit 10 (punctaj maxim)
· neîndeplinire minoră 8¸10
· neîndeplinire moderată 4¸8
· neîndeplinire majoră 0¸4
Punctajul maxim total este 10 x 10 = 100 puncte.
Rezultatul analizei calitative detaliate în raport cu criteriile de alcătuire se cuantifică prin
indicatorul
R1 = S pi
unde pi sunt punctele acordate fiecărui criteriu
În funcţie de amploarea şi distribuţia nivelului de avariere pe întrega construcţie, punctajul
detaliat pentru diferitele categorii de avarii se va lua din tabelul 2.4.

Calculul indicatorului R2 pentru evaluare calitativă detaliată Tabelul 2.4.

Categoria Elemente verticale (Av) Elemente orizontale (Ah)
avariilor Suprafaţa afectată Suprafaţa afectată
£ 1/3 1/3¸2/3 > 2/3 £ 1/3 1/3¸2/3 > 2/3
Nesemnificative 70 70 70 30 30 30
Moderate 65 60 50 25 20 15
Grave 50 45 35 20 15 10
Foarte grave 30 25 15 15 10 5

NOTĂ: Elementele orizontale includ: planşee, bolţi, cupole, şarpante.

Indicatorul R2 pentru evaluarea calitativă detaliată se calculează cu relaţia:
R2 = Ah + Av
2.1.4. Evaluarea prin calcul a siguranţei clădirilor din zidărie
2.1.4.1. Rezistenţele de proiectare ale zidăriei
Pentru calculul în domeniul liniar elastic, cu considerarea factorului de comportare q
(spectrul redus), rezistenţele de proiectare ale zidăriei pentru evaluarea capacităţii de rezistenţă la
încovoiere cu forţă axială şi la forfecare, se iau după cum urmează:
1. Valoarea rezistenţei de proiectare la compresiune pentru pereţii solicitaţi la încovoiere cu
forţă axială (fd) se ia egală cu rezistenţa medie de rupere la compresiune a zidăriei (fm) împărţită la
factorul de încredere CF stabilit conform tabelului 4.1. din P100-3/06:
Tabelul 2.5.
cunoaşteri

Alcătuirea
Nivelul

Geometrie de Materiale Calcul CF

i

detaliu

24
KL1 Din proiectul Pe baza proiectării simulate în Valori stabilite pe baza
de ansamblu acord cu practica la data standardelor valabile în
original şi realizǎrii construcţiei perioada realizării construcţiei
LF-MRS CF=1,35
verificarea şi şi
vizuală prin pe baza unei inspecţii în teren din teste în teren limitate
sondaj în teren limitate
KL2 sau dintr-un Din proiectul de execuţie Din specificaţiile de proiectare
releveu original incomplet şi dintr-o originale şi din teste limitate în
Orice metodă,
complet al inspecţie în teren limitată teren
conform CF=1,20
clădirii sau sau
P 100 - 1/2006
dintr-o inspecţie în teren dintr-o testare extinsă a
extinsă calităţii materialelor în teren
KL3 Din proiectul de execuţie Din rapoarte originale privind
original complet şi dintr-o calitatea materialelor din
Orice metodă,
inspecţie limitată pe teren lucrare şi din teste limitate pe
conform CF=1,0
sau teren
P 100 - 1/2006
dintr-o inspecţie pe teren sau
cuprinzătoare dintr-o testare cuprinzătoare
În lipsa unor date obţinute prin încercări la lucrarea respectivă, rezistenţa medie la compresiune a
zidăriei se poate lua:
- fm = 1,3 fk, unde fk este rezistenţa caracteristică la compresiune a zidăriei stabilită conform
CR 6-2006;
- din standardele de proiectare bazate pe calculul în stadiul de rupere (STAS 1031-50, STAS
1031-56, STAS 1031-71) utilizând rezistenţa medie a cărămizilor şi a mortarului
determinate prin încercări in-situ la lucrarea respectivă.
2. Valoarea rezistenţei de proiectare pentru pereţii solicitaţi la forţă tăietoare se stabileşte în
funcţie de mecanismul de rupere:
Pentru rupere prin lunecare în rost orizontal (fvd):
f vm
f vd =
g M CF

unde fvm este rezistenţa medie de rupere la forfecare în rost orizontal iar gM se ia conform (2).
În lipsa unor date obţinute prin încercări in-situ la lucrarea respectivă, rezistenţa medie de
rupere la forfecare în rost orizontal (fvm) se poate lua egală cu:
fvm = 1,3 fvk
unde fvk este rezistenţa caracteristică de rupere determinată conform CR 6-2006;
Pentru zidăriile vechi cu cărămizi pline şi cu mortar de var, fvk se calculează cu relaţiile) din
CR 6-2006 în care rezistenţa unitară caracteristică iniţială la forfecare a zidăriei se ia:
fvk0 = 0,045 N/mm2.
Pentru rupere în scară sub efectul eforturilor principale de întindere (ftd):
0.04f m
f td =
g M CF

unde fm este rezistenţa medie de rupere la compresiune a zidăriei stabilită ca mai sus.
Pentru evaluarea siguranţei clădirilor existente coeficientul parţial de siguranţă pentru
zidărie se ia egal cu:
gM = 3,0 pentru zidăriile vechi cu cărămizi realizate manual şi mortar de var (orientativ,
anterior anului 1900);
gM = 2,75 pentru zidăriile vechi cu cărămizi presate şi mortar de var-ciment / ciment-var
(orientativ, între ani 1900¸1950);
gM = 2,5 pentru zidăriile recente (orientativ, după anul 1950).

25
 În cazul zidăriei confinate şi/sau armate în rosturi, pentru calculul capacităţii de
rezistenţă se folosesc valorile medii ale rezistenţelor betonului şi oţelului, determinate conform
STAS 10107/0-90, 3.1.7.
2.1.4.2 Capacitatea de rezistenţă a pereţilor structurali pentru forţe în plan
1). Forţa tăietoare asociată cedării prin compresiune excentrică a unui perete de zidărie nearmată
solicitat de forţa axială de proiectare Nd se calculează cu relaţia:
Nd
Vf1 = (1 - 1,15u d )
c pl p
unde
Hp
· lp = - factorul de formă al peretelui de zidărie
lw
unde
Hp înălţimea peretelui;
lw lungimea peretelui;
cp coeficient care depinde de condiţiile de fixare la extremităţi ale peretelui:
cp = 2,0 pentru perete consolă (montant);
cp = 1,0 pentru perete dublu încastrat la extremităţi (spalet);
Nd
· s0 = - efortul unitar mediu de compresiune corespunzător forţei axiale de proiectare
tlw
Nd , unde t este grosimea peretelui
s0
· ud =
fd

unde fd este rezistenţa de proiectare la compresiune

2. Capacitatea de rezistenţă la forţa tăietoare a peretelui de zidărie nearmată este dată de relaţia
Vf2 = min (Vf21,Vf22) ,
unde cele două valori se calculează după cum urmează :
2.1. Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin lunecare în rostul orizontal:
Vf21 = fvdD't , unde
D' lungimea zonei comprimate a peretelui;
t grosimea peretelui;
fvd rezistenţa de proiectare la lunecare în rost

2.2. Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin fisurare diagonală (eforturi
principale de intindere-în scară):
tl w f td s0
V f 22 = 1+
b f td
unde
b coeficient cu valori 1,0 £ b = lp £ 1,5;
ftd rezistenţa de proiectare a zidăriei la eforturi principale de întindere (D.4)

26
 Capacitatea de rezistenţa unui perete din zidărie nearmată este egală cu rezistenţa la
compresiune excentrică dacă valoarea forţei tăietoare Vf1, este mai mică decât valoarea forţei
tăietoare Vf2 (Vf21.sau Vf22 )
Pereţii care satisfac condiţia de mai sus sunt definiţi ca pereţi cu comportare ductilă (pereţi ductili)
Rezistenţa unui perete din zidărie nearmată este egală cu rezistenţa la forţă tăietoare dacă
valoarea forţei tăietoare Vf2 este mai mică decât valoarea forţei tăietoare Vf1 (Vf21.sau Vf22 )
Pereţii care satisfac condiţia de la (5) sunt definiţi ca pereţi cu comportare fragilă (pereţi fragili). În
cazul pereţilor din zidărie confinată, pentru calculul forţelor tăietoare Vf1 şi Vf2 se va ţine seama de
aportul elementelor de confinare determinat conform CR 6-2006.

2.1.4.3. Verificarea preliminară prin calcul a capacităţii de rezistenţă pentru ansamblul

clădirii (metodologia de nivel 1)

În cadrul metodologiei de nivel 1, evaluarea preliminară prin calcul constă în determinarea

capacităţii de rezistenţă la forţă tăietoare a clădirii pe baza unor ipoteze simplificatoare şi
compararea acesteia cu forţa tăietoare de bază. Capacitatea de rezistenţă se calculează în secţiunea
de la baza pereţilor structurali (secţiunea de încastrare definită în CR 6 -2006).
Ipotezele pentru evaluarea simplificată a eforturilor unitare de compresiune şi de forfecare în
pereţii structurali sunt următoarele:
- legăturile între pereţii de pe cele două direcţii şi între pereţi şi planşee asigură
conlucrarea acestora pentru preluarea încărcărilor verticale şi seismice;
- planşeele constituie diafragme rigide în plan orizontal; în clădirile cu n niv ³ 3 ultimul
planşeu poate fi din lemn în cazul zidăriei confinate şi în cazul zidăriei fără stâlpişori
dacă sunt respectate condiţiile din CR 6-2006, 7.1.2;
- clădirea are regularitate în plan şi în elevaţie;
- distribuţia pereţilor, inclusiv a golurilor, este identică la toate nivelurile (pereţii sunt
continui până la fundaţii);
- ruperea pereţilor se produce din forţă tăietoare, prin fisurare diagonală (mecanismul de
rupere în scară).
Efortul unitar de compresiune (s0 în t/m2) în pereţii structurali se calculează cu relaţia:
n niv q etajA etaj
s0 =
A zx + A zy

unde,
nniv numărul de niveluri al clădirii peste secţiunea de încastrare;
qetaj încărcarea totală verticală pe etaj, considerată uniform distribuită pe suprafaţa
planşeului (t/m2)
Aetaj aria etajului, inclusiv balcoane şi bowindowuri (m2)
Azx şi Azy ariile de zidărie pe cele două direcţii principale ale clădirii (m2)
Încărcarea echivalentă qetaj se calculează cu relaţia:

q etaj = q zid ,etaj + q planseu =

( )
g zid A zx + A zy h etaj
+ q planseu
A etaj
unde,
• gzid (greutatea volumică a zidăriei) şi qplanşeu se iau în funcţie de alcătuirea zidăriei şi a
planşeelor clădirii. Pentru zidăria cu cărămizi pline din argilă arsă se poate considera
suficient de precis valoarea gzid = 2.0 t/m3 (inclusiv tencuiala).

27
 · Valoarea qplanşeu include, în afara încărcărilor permanente, şi fracţiunea din încărcarea utilă
stabilită în CR 0-2005.
Forţa tăietoare capabilă pentru ansamblul clădirii se calculează pentru direcţia în care aria de
zidărie este minimă Az,min = min (Azx,Azy) cu relaţia:

2 s0
S cap = Az ,mint k 1 +
3 tk
unde
• tk - valoarea de referinţă (forfetară) a rezistenţei la forfecare a zidăriei care se ia, pentru
zidăria cu elemente din argilă arsă, în lipsa unor date mai precise:

tk = 0,06 N/mm2 (6 t/m2) pentru zidărie cu mortar de var;

tk = 0,12 N/mm2 (12 t/m2) pentru zidărie cu mortar de ciment;

Valoarea tk se referă la zidăriile pereţilor neavariaţi; în cazul zidăriilor pereţilor avariaţi,

expertul tehnic va aprecia nivelul de reducere care se impune. Orientativ, pentru zidăriile cu
avarii importante valoarea tk se reduce cu 25¸30% iar în cazul avariilor grave cu 50¸60%.
Pentru mortarele var-ciment sau ciment-var se recomandă interpolarea liniară între valorile de
mai sus în funcţie de raportul între cei doi lianţi (ciment/var).
Indicatorul R3 care exprimă capacitatea de rezistenţă a clădirii se determină cu relaţia:
S cap
R3 =
Fb
Unde
• Fb = VED este forţa tăietoare de bază;
• Scap=Qcap=VRD-capacitatea portanta a structuri/elementului structural

2.1.4.4. Verificarea capacităţii de rezistenţă pentru clădiri cu planşee fără rigiditate

semnificativă în plan orizontal (metodologia de nivel 2)

Capacitatea de rezistenţă se calculează separat, pe ambele direcţii principale, pentru fiecare

dintre pereţii orientaţi cu axa majoră în direcţia de acţiune a forţei seismice.
Pentru fiecare perete se determină, la fiecare nivel (j):
- suprafaţa aferentă de planşeu;
- masa corespunzătoare greutăţii proprii a peretelui (câte o jumătate din greutatea peretelui
inferior şi, respectiv, superior) şi greutăţii planşeului aferent (Gij).
În secţiunea de la baza peretelui se determină pentru fiecare perete:
- forţa axială (G0i) prin însumarea greutăţilor de nivel aferente (Gij)
G 0i å G ij
- efortul unitar de compresiune centrică s 0 = =
A zi A zi

unde Azi este aria secţiunii de zidărie la baza peretelui.

Pentru fiecare perete se determină forţa tăietoare capabilă minimă şi modul probabil de
rupere Vfd (pentru rupere ductilă) sau Vff (pentru rupere fragilă) în secţiunea de la bază, cu
metodologia anterioara
Forţa tăietoare de bază pentru clădire (Fb) se determină conform P100-06

28
 Forţa tăietoare de bază (Fb,i) pentru fiecare perete se determină prin distribuirea forţei Fb
proporţional cu greutatea Gi corespunzătoare ariei aferente de planşeu pentru peretele respectiv.
Gi
Fb,i = Fb
SG i

unde SGi este greutatea totală a clădirii.

Pentru pereţii fragili ai clădirilor din zidărie confinată la care forţa F b s-a calculat cu
factorul de comportare q = 2,0, valoarea Fb,i, se multiplică cu raportul 2,0/1,5.
Indicatorul R3i se calculează, pentru fiecare perete şi pentru fiecare direcţie, cu relaţia
Scap,i
R 3i =
Fb,i

unde Scap,i este forţa tăietoare capabilă a peretelui "i" (exprimată, după caz, prin Vfd sau Vff).
Indicatorul R3 pentru ansamblul clădirii, pe fiecare direcţie, se calculează cu relaţia

åV
jd
fd + å Vff
kf
R3 =
Fb
Unde,
• åV
jd
fd suma capacităţilor de rezistenţă ale pereţilor cu rupere ductilă (j pereţi)

• åV
kf
ff suma capacităţilor de rezistenţă ale pereţilor cu rupere fragilă (k pereţi).

În sumele respective capacităţile de rezistenţă ale pereţilor se introduc cu valorile:

Vfd,i (Vff,i) = 0 dacă R3i < 0,5;

Vfd,i (Vff,i) £ 1,5 Fb,i.

2.1.4.5. Verificarea prin calcul liniar elastic a capacităţii de rezistenţă pentru clădiri cu
planşee rigide în plan orizontal (metodologia de nivel 2)

Pentru verificarea siguranţei, efectele acţiunii seismice determinate prin calculul liniar
elastic cu spectrul elastic redus (cu forţă static echivalentă sau cu analiză modală cu spectre de
răspuns) se iau după cum urmează:
- pentru pereţii ductili: cu valorile rezultate din calculul structurii;
- pentru pereţii fragili: cu valorile rezultate din calculul structurii multiplicate cu raportul 2,0/1,5
dacă pentru spectrul de proiectare s-a utilizat valoarea q =2,0 (în cazul zidăriei confinate)
Siguranţa seismică a pereţilor se determină în termeni de forţe. Pentru fiecare stare limită,
eforturile secţionale de proiectare pentru fiecare perete (N,V,M) rezultate din calculul liniar elastic
al structurii cu spectrul de proiectare, corectate, după caz, , se compară cu capacitatea de rezistenţă a
peretelui calculată cu rezistenţele materialelor determinate anterior.
În cazul pereţilor cu goluri care au rigle de cuplare din beton armat, eforturile secţionale de
proiectare în montanţi/spaleţi se vor determina pentru situaţia formării articulaţiilor plastice în rigle
la toate nivelurile. Această schemă de calcul se aplică numai în condiţiile în care zidăria poate
prelua eforturile locale corespunzătoare plastificării riglelor.
Pentru ansamblul clădirii indicatorul R3 se calculează pentru fiecare direcţie. În sumele de la
numărător se introduc numai capacităţile de rezistenţă ale pereţilor (i) pentru care R3i ³ 0,30.

29
2.1.4.6. Verificarea prin calcul static neliniar a siguranţei pentru efectele acţiunii seismice în
planul pereţilor (metodologia de nivel 3)

Modelul de calcul adecvat pentru calculul static neliniar implică următoarele schematizări:
- spaleţii (montanţii) sunt caracterizaţi printr-o lege efort-deformaţie de tip "liniar elastic-perfect
plastic" pentru care rezistenţa şi deplasarea (deformaţia) ultimă sunt definite în funcţie de tipul
de rupere probabil;
- parametrii limită ai legii constitutive, în lipsa unor date mai exacte, se vor lua după cum
urmează:
a. deplasarea ultimă este egală cu 0,8% din înălţimea peretelui dacă rezistenţa de rupere prin
forţă tăietoare a peretelui (calculată cu relaţia D.6) este mai mare cu cel puţin 30% decât rezistenţa
de rupere la compresiune excentrică (calculată cu relaţia D.5);
b. dacă nu este îndeplinită condiţia de la punctul "a" deformaţia ultimă se ia egală cu 0,4% din
înălţimea peretelui;
- pentru clădirile cu 1¸3 niveluri este suficientă verificarea mecanismului de etaj, cu evaluarea
simplificată a rezistenţei plinurilor orizontale.
Verificarea siguranţei se face în termeni de deplasare.
Capacitatea clădirii se defineşte prin deformaţia laterală a ultimului planşeu pentru care s-a
produs scăderea forţei tăietoare capabile cu mai mult de 20% datorită degradării/ieşirii din lucru a
unor componente ale ansamblului structurii.
Cerinţa de deplasare se stabileşte conform procedeului general pentru spectrul elastic de
proiectare (q=1) şi fără aplicarea coeficienţilor de suprarezistenţă (au/a1); se aplică reducerea
spectrului elastic prin înmulţire cu coeficientul h=0,88 conform anexei A din P 100-1/2006.
În cazul structurilor din zidărie cu regularitate în elevaţie, caracteristicile elastice echivalente ale
sistemului cu un singur grad de libertate se pot calcula suficient de exact dacă se consideră masele
şi înălţimile de nivel identice la toate nivelurile şi deformata primului mod de vibraţie aproximată
cu o linie dreaptă.
Pentru clădirile cu nniv >2 se pot utiliza şi alte metode de calcul neliniar:
- calculul elasto-plastic cu forţe crescătoare, pe model de cadru cu bare cu extremităţi rigide;
- calculul cu modele cu tip element finit pentru care se definesc legi de comportare elasto-plastică
adecvate (calculul este mai exact, dar datorită complexităţii, utilizarea metodei în practica curentă
nu este justificată).

2.1.4.7. Siguranţa faţă de acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor

Avarierea unui perete sub efectul încărcărilor perpendiculare pe plan se poate produce
printr-unul dintre următoarele mecanisme:
· ieşire din plan sau răsturnare, dacă:
- peretele nu este legat cu planşeele şi/sau cu pereţii perpendiculari;
- cedează legăturile peretelui cu planşeele şi/sau cu pereţii perpendiculari;
· fisurare/rupere, dacă este depăşită rezistenţa la compresiune excentrică a zidăriei; în acest caz
planul de rupere este, de regulă, paralel cu rosturile orizontale, la mijlocul distanţei între legăturile
cu planşeele, sau, eventual, într-o secţiune slăbită de goluri sau şliţuri orizontale.
Modelele de calcul pentru identificarea efectelor acţiunii seismice perpendiculare pe planul
peretelui se stabilesc, pentru fiecare mecanism de avariere al panoului de perete, în funcţie de
caracteristicile constructive ale clădirii:
A. În funcţie de legătura între perete şi planşee:
1. Perete mărginit sus şi jos de centurile planşeelor din beton armat.

30
 2. Perete cu prinderi articulate la nivelul planşeelor (cazul planşeelor cu grinzi metalice
/ din lemn, rezemate pe perete, cu sau fără ancore).
3. Perete nelegat de planşee (zidărie continuă, fără legătură cu planşeul - cazul
planşeelor cu grinzi metalice /din lemn dispuse paralel cu peretele).
B. În funcţie de legătura peretelui cu pereţii perpendiculari:
1. Existenţa sau lipsa pereţilor perpendiculari, la ambele extremităţi sau la o singură
extremitate.
2. Geometria peretelui: raportul între lungime (distanţa între pereţii perpendiculari) şi
înălţime (distanţa între planşee).
3. Eficienţa legăturii cu pereţii perpendiculari: zidărie ţesută sau neţesută, existenţa
armăturilor.
Verificarea prin calcul a stabilităţii şi rezistenţei pereţilor la acţiunea seismică
perpendiculară pe plan se face pentru o forţă statică echivalentă determinată conform capitolului
10 din P 100-1/2006, relaţia (10.1) considerând:
· factorul de reducere q = 1,5 pentru toate tipurile de elemente din zidărie;
· coeficientul de amplificare propriu b = 1,0 pentru toţi pereţii din zidărie, cu următoarele
excepţii:
- b = 1,5 pentru pereţi de faţadă cu legături pe toate patru laturile;
- b = 2,0 pentru pereţi de faţadă cu legături numai pe două laturi;
- b = 2,5 pentru pereţi şi alte elemente din zidărie (frontoane, timpane, calcane) care
lucrează în consolă.
Verificarea rezistenţei legăturilor unui perete cu pereţii perpendiculari va ţine seama de toate
eforturile care se dezvoltă în intersecţie:
- forţe tăietoare şi momente încovoietoare produse de acţiunea seismică perpendiculară pe
perete;
- forţe de lunecare verticale rezultate din încovoierea peretelui perpendicular sub efectul forţelor
seismice care acţionează în planul său.
Verificarea peretelui la răsturnare implică următoarele etape:
i. Identificarea mecanismelor posibile de răsturnare (întreg peretele pe toate nivelurile sau numai
pe un singur nivel, numai o zonă a peretelui);
ii. Pentru fiecare dintre mecanismele posibile de răsturnare, pentru zona de perete antrenată de
mecanismul respectiv, se determină:
- încărcările statice verticale (combinaţiile de încărcări din CR 0-2005 care includ efectele
acţiunii seismice) şi excentricităţile de aplicare ale acestora;
- eventualele forţe statice orizontale (împingeri din bolţi, arce, şarpante,etc.);
- forţa seismică orizontală calculată conform (3);
- rezistenţele de proiectare ale legăturilor care pot să împiedice deplasarea peretelui în
ambele sensuri pe direcţia prinderii, calculate conform (6) ;
iii. Pentru fiecare dintre mecanismele de răsturnare, cu forţele şi excentricităţile determinate la ii, se
calculează:
- momentul de răsturnare (Mr);
- momentul de stabilitate (Mst).
Pentru calculul momentului de stabilitate nu se iau în considerare forţele de legătură datorate
frecării iar efectul favorabil al încărcărilor permanente va fi redus cu 10%.
Raportul între momentul de stabilitate şi momentul de răsturnare defineşte gradul de
asigurare al peretelui la stabilitate.

31
 M st
R 3,st =
Mr

Capacitatea de rezistenţă a prinderilor depinde de:

- rezistenţa piesei de prindere la rupere sau la smulgere;
- rezistenţa peretelui la eforturile concentrate din zona de ancorare.
Calculul rezistenţei de proiectare a prinderilor se face conform anexei E (E.2.3.1).
Pentru starea limită ultimă (ULS), momentul capabil al secţiunii transversale a peretelui la
rupere din compresiune excentrică perpendiculară pe plan se poate calcula acceptând diagrama de
eforturi de compresiune dreptunghiulară, cu valoarea de proiectare egală cu 0,85 fd (neglijând
rezistenţa la întindere a zidăriei). Această situaţie de echilibru implică acceptarea unei stări avansate
de fisurare a peretelui.
Pentru evaluarea capacităţii unui perete la acţiunea seismică perpendiculară pe plan în starea
limită ultimă (ULS), se poate lua în considerare formarea liniilor de rupere pe trasee compatibile cu
geometria şi condiţiile de fixare pe contur ale peretelui.
Raportul dintre momentul capabil al secţiunii transversale a peretelui şi momentul
încovoietor maxim produs de forţa seismică perpendiculară pe plan defineşte capacitatea de
rezistenţă a peretelui:
M cap
R 3,rez =
M max,perp

2.1.5. Stabilirea clasei de risc a construcţiilor

Pereţii structurali din zidărie pentru care, sub acţiunea seismică perpendiculară pe plan,
indicatorul R3,st, , este mai mic decât 1,3 se consideră nesiguri. Pentru aceşti pereţi, lucrările de
intervenţie pentru asigurarea stabilităţii sunt obligatorii indiferent de clasa de risc pentru acţiunea
seismică în planul pereţilor.
Pentru pereţii structurali care au R3,st ³ 1,3 încadrarea în clase de risc în raport cu acţiunea
seismică perpendiculară pe plan se face pe baza indicatorului R3,rez, utilizând valorile din tabel.
Încadrarea clădirilor cu pereţi structurali din zidărie în clase de risc în raport cu acţiunea
seismică în planul pereţilor se face în conformitate cu tabelele de mai jos., utilizând indicatorii
R1¸R3 calculaţi conform prevederilor de mai sus.
Rezultatele verificărilor reprezintă elementele esenţiale care fundamentează evaluarea finală
privind starea de siguranţă faţă de acţiunile seismice. Aceasta se defineşte global prin
vulnerabilitatea construcţiei, raportul de evaluare urmând să încadreze construcţia examinată într-o
clasă de vulnerabilitate asociată cutremurului de proiectare (clasa de risc).
Evaluarea siguranţei seismice şi încadrarea în clasele de risc seismic se face pe baza a 3
categorii de condiţii care fac obiectul investigaţiilor şi analizelor efectuate în cadrul evaluării.
Pentru orientarea în decizia finală privitoare la siguranţa structurii (inclusiv la încadrarea în clasa de
risc a construcţiei) şi la măsurile de intervenţie necesare, măsura în care cele 3 categorii de condiţii
sunt îndeplinite este cuantificată prin intermediul a 3 indicatori. Aceştia sunt:
- gradul de îndeplinire al condiţiilor de alcătuire seismică, notat cu R1, exprima gradul de
îndeplinire a condiţiilor de conformare structurale, de alcătuire a elementelor structurale şi a
regulilor constructive pentru structuri care preiau efectul acţiunii seismice.
- gradul de afectare structurală, notat cu R2, care exprimă proporţia degradărilor
structurale produse de acţiunea seismică şi de alte cauze.
- gradul de asigurare seismică, notat cu R3 reprezintă raportul între capacitatea şi cerinţa
structurală seismică, exprimată în termeni de rezistenţă în cazul folosirii metodologiilor de nivel 1 şi

32
2 sau în termeni de deplasare în cazul utilizării metodologiei de nivel 3. Acest indicator se
determină pentru ULS.
Indicatorul R1 ia valori pe baza punctajului atribuit fiecărei categorii de condiţii de
alcătuire dat în lista specifică tipului de structură analizat din anexa corespunzătoare tipului de
material structural folosit. Sunt stabilite 4 domenii ale scorului realizat de construcţia analizată,
asociate cu cele 4 clase de risc seismic, în limita unui punctaj maxim R1 max = 100, corespunzător
unei construcţii care îndeplineşte integral toate categoriile de condiţii de alcătuire. Cele 4 intervale
distincte ale valorilor R1 sunt date în tabelul 2.6

Valorile R1 asociate claselor de risc seismic Tabelul 2.6.

Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R1
< 30 30 – 60 61 – 95 96 – 100

Indicatorul R2 ia valori pe baza punctajului atribuit diferitelor categorii de degradări

structurale şi nestructurale dat în lista specifică tipului de construcţie analizat, din anexa
corespunzătoare materialului structural utilizat. Şi în cazul acestui indicator sunt stabilite 4 intervale
ale scorului realizat de construcţia analizată, asociate celor 4 clase de risc seismic, în limita unui
punctaj maxim R2 max =100, corespunzător unei construcţii cu integritatea neafectată de degradări.
Cele 4 domenii distincte ale valorilor R2 sunt date în tabelul 2.7.

Valorile R2 asociate claselor de risc seismic Tabelul 2.7.

Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R2
< 40 40 – 70 71 – 95 96 – 100

Indicatorul R3 evidenţiază capacitatea de rezistenţă şi de deformabilitate a structurii în

raport cu cerinţele seismice. Modul de evaluare al gradului de asigurare seismică depinde de
metodologia de evaluare, după cum urmează:

(a) Metodologia de nivel 1

Raportul R3 se estimează în termeni de rezistenţă prin:

R3= ν adm /q ν med

în care:
νadm-valoarea de referinţă admisibilă a efortului unitar tangenţial în elementele verticale.
Valoarea νadm se dă în anexele B, C şi D (P100-3) pentru elemente de beton, armat, oţel şi,
respectiv zidărie.
νmed-efortul unitar tangenţial mediu calculat conform P100-06.
q-factorul de reducere corespunzător structurii,

(b) Metodologia de nivel 2

Se determină valorile individuale R3j, pentru fiecare din elementele structurale. Pe baza
valorilor obţinute se stabileşte ponderea elementelor structurale cu cedare fragilă, cu precădere a
elementelor verticale aflate în această situaţie, raportul între rezistenţele elementelor verticale şi
cele ale elementelor orizontale şi se estimează mecanismul structural probabil de disipare al
energiei seismice.
Aceste informaţii constituie elemente esenţiale în estimarea siguranţei seismice a structurii şi pentru
încadrarea construcţiei într-o anumită clasă de risc.

33
 Indicatorul R3 la nivelul structurii se determină aproximativ cu relaţia:
R3=Σ VRdj / (ΣVEd j)/qj
în care:
VRd j-forţa tăietoare capabilă a elementului vertical j, (sau proiecţia pe orizontală a efortului
axial, în diagonalele de contravântuire). Valorile VRd j introduse în relaţie sunt cele
corespunzătoare mecanismului de cedare al elementului (după caz încovoiere sau forţă tăietoare)
VEd j-forţa tăietoare în elementul j, obţinute pe baza valorilor din spectrul de răspuns neredus
qj-factorul de reducere atribuit elementului pe baza mecanismului potenţial de rupere al
acestuia (valoare dată din anexele B, C, D pentru structuri din beton armat, oţel, respectiv, zidărie).
Pentru elementele cu cedare fragilă V*Edj / q se înlocuieşte cu valoarea rezultată din echilibrul pe
mecanismul de plastificare.

(c) Metodologia de nivel 3

Indicatorul R3 se determină în acest caz în termeni de deplasare, cu expresia:
R3 = ds/du
Unde:
ds-deplasarea laterală impusă structurii de cutremurul de proiectare, pentru starea limită
ultimă, la nivelul ales, de regulă la vârful construcţiei
du-deplasarea laterală ultimă (capabilă) a structurii, la acelaşi nivel.
Cu caracter orientativ, încadrarea construcţiei în clase de risc în baza valorilor R3 se face (inmultind
valorile obtinute cu 100), conform tabelului 2.8.

Valorile R3 asociate claselor de risc seismic Tabelul 2.8

Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R3 (%)
< 35 36 – 65 66 – 90 91 – 100

2.1.6. Conţinutul raportului de evaluare

Raportul de evaluare va conţine o sinteză a procesului de evaluare, care să conducă şi la
decizia de încadrare a construcţiei în clase de risc seismic. Această sinteză va cuprinde, la nivel
minimal:
a) Datele istorice referitoare la epoca construcţiei şi la nivelul codurilor de proiectare
aplicate, dacă este cazul.
b) Datele generale care să descrie condiţiile seismice ale amplasamentului şi sursele
potenţiale de hazard.
c) Datele privitoare la sistemul structural şi la ansamblul elementelor nestructurale. Se vor
face aprecieri globale, calitative privind abilitatea sistemului structural de a rezista la acţiuni
seismice.
d) Descrierea stării construcţiei în momentul evaluării. Se vor face referiri la comportarea
construcţiei la eventuale cutremure pe care le-a suportat clădirea şi identificarea efectelor acestora
asupra clădirii. Se vor evidenţia, dacă este cazul, degradările produse de alte acţiuni, cum sunt cele
produse de acţiunile climatice, tehnologice, tasările diferenţiale sau cele rezultate din lipsa de
întreţinere a clădirii.
e) Rezultatele investigaţiilor de diferite tipuri pentru determinarea rezistenţelor materialelor
(a valorilor proiectate, a valorilor realizate şi a valorilor efective în prezent).
f) Stabilirea valorilor rezistenţelor pe baza cărora se fac verificările, pe baza nivelului de
cunoaştere dobândit în urma investigaţiilor (prin aplicarea factorilor de încredere, CF).
g) Precizarea obiectivelor de performanţă selectate în vederea evaluării construcţiei.În cazuri
deosebite sau la solicitarea beneficiarului se pot avea în vedere şi obiective suplimentare.

34
 h) Alegerea metodologiei (sau a mai multor metodologii) de evaluare şi a metodelor de
calcul specifice acesteia.
i) Efectuarea procesului de evaluare care cuprinde toate grupurile de operaţii indicate.
Completarea listei de condiţii privind alcătuirea de ansamblu şi de detaliu şi a listei privind starea de
integritate a construcţiei. Calculul structural seismic şi verificările de siguranţă cu stabilirea
indicatorilor R1, R2 şi R3.
j) Sinteza evaluării şi formularea concluziilor construcţiei în clase de risc seismic. Propuneri
de soluţii de intervenţie.

Valorile celor trei indicatori, măsuri ale performanţei seismice aşteptate a construcţiei,
trebuie considerate numai scoruri orientative în decizia de încadrare a construcţiei într-o anumită
clasă de risc seismic. Faptul că valoarea unui anumit indicator (admiţând că este apreciat drept
criteriul critic din toate cele trei, pentru construcţia considerată) se înscrie într-un anumit interval de
valori, asociat unei anumite clase de risc, nu conduce automat la încadrarea clădirii în clasa
respectivǎ.
Decizia privind încadrarea clădirii într-o anumită clasă de risc trebuie să fie rezultatul unei
analize complexe a ansamblului condiţiilor de diferite naturi. Investigaţiile efectuate au scopul de a
identifica verigile slabe ale sistemului structural şi deficienţele semnificative ale elementelor
nestructurale. Odată identificate, aceste deficienţe trebuie ierarhizate din punctul de vedere al
efectelor potenţiale asupra stabilităţii structurii în cazul atacului unui cutremur puternic şi al riscului
de pierdere a vieţii oamenilor şi de vătămare a acestora, sau a pagubelor materiale.
În aceste aprecieri, expertul trebuie să evalueze, în primul rând, elementele vitale pentru
siguranţa structurală la seism care prezintă deficienţe majore şi capacitate insuficientă faţă de
cerinţele de diferite naturi, să precizeze ponderea acestora în ansamblul structurii şi să estimeze
marja de insecuritate. Cunoaşterea mecanismului de cedare probabil al unei structuri este esenţială
pentru aprecierea corectă atât a răspunsului seismic potenţial al construcţiei, cât şi pentru alegerea
potrivită a soluţiei de intervenţie.
Identificarea, chiar aproximativă, a mecanismului de rupere este posibilă într-un numǎr
redus de cazuri pentru construcţiile vechi, care sunt şi cele mai vulnerabile. Motivele pot fi diferite:
absenţa unei structuri bine definte pentru preluarea forţelor laterale, lipsa datelor care să permită
evaluarea comportării structurii în domeniul postelastic (de exemplu, la clădirile de beton armat,
datele referitoare la lungimile de ancorare şi înnădire ale armăturilor, la armarea transversală în
zonele critice), riscul necontrolabil al unor ruperi fragile prin acţiunea forţei tăietoare etc. Din acest
motiv, evaluarea corectă a performanţei probabile a construcţiei trebuie să se bazeze pe o analiză
cuprinzătoare şi pe o judecată inginerească a tuturor condiţiilor de alcătuire, a corelaţiei între
efectele acestora, operaţii care reclamă competenţa înaltă şi experienţa deosebită.

2.2. Cauze care produc deteriorarea structurilor din zidarie

2.2.1. Generalitati
Analizand in ansamblu capacitatea de rezistenta a structurilor din zidarie prin prisma
cauzelor care pot produce deteriorarea sub incarcari sau aparitia defectelor, se intalnesc urmatorii
factori esentiali :
· modul si masura in care capacitatea de rezistenta a fost asigurata initial, la proiectarea
constructiei, prin conceptia, dimensionarea si alcatuirea acesteia ;
· modul in care capacitatea de rezistenta a structurii a fost realizata efectiv la executie
(respectarea proiect, materiale, controlul lucrarilor ascunse etc.) ;
· modul in care capacitatea de rezistenta a fost conservata in timp, tinand seama de
influentele si actiunile exterioare intervenite pe parcurs (actiuni seismice, tasari sau rotiri ale
reazemelor, modificari structurale, schimbari de destinatie, conditii de exploatare si
intretinere etc.).

35
 Dintre factorii enumerati mai sus, cel mai important si care se trateaza in continuare este cel
legat de actiuni exterioare, datorita unuia din factorii de mai sus.
Nu se pot neglija insa alte cauze care se adauga la efectul produs de actiunile exterioare, in
multe situatii amplificandu-le efectele, de exemplu :
· la cladiri vechi, miscari seismice anterioare si la care nu au fost executate consolidarile
corespunzatoare ;
· degradarea in timp a materialelor sub solicitari mecanice repetate sau agresive care au
condus la scaderea rezistentelor ;
· modificari ulterioare executiei, prin practicarea dezordonata a unor goluri noi in peretii
structurali, modificarea pozitiei peretilor de compartimentare, schimbari de destinatie a unor
spatii etc. ;
· umplerea unor goluri in pereti fara a lega prin tesere, umplutura de plinuri ;
· infiltratii de apa, din diverse surse, la terenul de fundare, cu consecinta deplasarea
fundatiilor.
Neluarea in considerare a degradarilor, in timp, are un efect multiplicativ care
conduce la agravarea sigurantei in exploatare a constructiei (fig.2.1).

Fig. 2.1. Efectul multiplicativ al degradarilor si forma curbei de stare

Pentru stabilirea cauzelor care au condus la avarii, in cadrul examinarii preliminare,

trebuie constatate :
· modelul de fisurare ;
· avariile structurale (elemente portante) ;
· avariile nestructurale (elemente neportante ) ;
· mecanismul de avarie ;
· corelatia dintre avarii si actiunile exterioare ;
· evolutia avariilor ;
· valoarea incarcarilor permanente, temporare si exceptionale.
Modelul de fisurare al elementelor de zidarie urmareste aceiasi caracteristici ca si in cazul
elementelor de beton (fig.2.2).
Avariile au in general urmatoarele cauze exterioare :
· degradarea materialelor (imbatranire, agenti atmosferici, umiditate etc.) ;
· cresterea incarcarilor de exploatare (schimbare de destinatie, supraetajare) ;
· actiuni dinamice (vibratii din trafic, actiuni seismice) ;
· evenimente exceptionale (lunecari de teren, explozii, ciocniri, incendii, cutremure in
zone neseismice ;

36
 Fig. 2.2. Fisuri mecanice tipice la elementele de beton armat

Tipurile de avarii pot fi :

· deplasari rigide ;
· deformatii (schimbari de configuratie structurala) ;
· fisuri sau crapaturi (deplasari relative ale unor parti de constructie).
Cauzele care produc avariile pot demara :
· la nivelul fundatiilor ;
· la nivelul suprastructurii.

2.2.2. Avarii generate de fundatii

Avariile produse de fundatii sunt generate de deplasari ale acestora, in plan:

· orizontal;
· vertical;
· rotiri;

Starea de eforturi si de deformatii din deplasari este reprezentata in fig. 2.3 - 2.5.
In plan orizontal , deplasarile sunt caracteristice fundatiilor de suprafata, pe nisip sau soluri
argiloase ca o consecinta a deformatiilor periodice provocate de absorbtia de apa. Aceste deplasari
pot fi :
· longitudinale;
· transversale;

37
· oblice.

Fig. 2.3. Deplasari orizontale

38
 Fig.2.3b. Deplasari orizontale si verticale

Fig.2.4. Distributia fisurilor din deplasari si rotiri

39
 Fig.2.5. Deplasari verticale

Realizarea unor fundatii de adancime realizate sub forma unor retele de grinzi, scaderea
nivelului apelor freatice sau dispunerea unor grinzi-tiranti etc., pot elimina fenomenul.

In plan vertical, deplasarile pot fi :

· de capat, sau,
· intermediare.

40
 In ambele situatii, deplasarile pot avea loc pe o lungime mica, medie sau mare,
predominante fiind in consecinta eforturile din T sau M, cu o stare de fisurare in suprastructura in
conformitate cu cauza.

Deplasarile verticale sunt cauzate de :

· soluri compresibile, mai ales daca sunt soluri argiloase ;
· permeabilitate la apa a terenului ;
· realizarea unor cladiri invecinate, in etape diferite ;
· supraetajare, mai ales daca este partiala ;
· lipsa de omogenitate a terenului de fundatie ;
· alunecari de teren ;
· avarii ale suprastructurii, care conduc la o redistributie a solicitarilor etc.
Avariile maxime sunt semnalate atunci cand o singura parte a constructiei este supusa la
deplasari verticale. La executia unei constructii noi langa una existenta, trebuie acordata o atentie
deosebita evitarii suprapunerii efectelor celor doua fundatii. O fundatie noua adanca, poate evita
acest fenomen.
Deplasarile rigide (fig.2.6), pot sa nu afecteze structura dar modifica pozitia centrului de
greutate, aspectul cladirii etc.

Fig.2.6. Deplasari rigide

2.2.3. Avarii ale suprastructurii

Se iau in considerare numai avariile independente de deplasarile orizontale sau verticale, ale
fundatiilor.
Acestea pot fi cauzate de :

41
 a) tasari ale structurii verticale (deformatii pe verticala) provocand avarii de continuitate
structurala. Acestea apar in zidarii, in functie de :
· caracteristicile mecanice ale mortarului
· numarul. si grosimea rosturilor orizontale
· dimensiunile si forma pietrelor de zidarie
· tehnologia de executie, conditii de mediu etc.
Aceste deformatii pe verticala (longitudinale) au o componenta generala pe cladire
(uniforma) si componente locale, antrenand numai parti din cladire, mai ales la un regim de inaltime
diferit, sau la supraetajari locale ;
b) compresiuni mari, (fig.2.7), care conduc la zdrobirea zidariei si la deformatii
transversale mari. Fenomenul urmareste stadiile de lucru ale unei zidarii comprimate, pana la
colapsul structurii (elementului) ;
c) instabilitate (fig.2.8), fie datorita depasirii Pcrt, fie datorita separarii elementului in
subelemente componente, zvelte, cu un Pcrt cu mult mai mic. Flambajul acestora poate fi dupa o
latura sau mai multe ;
d) impingeri provocate de elemente structurale (fig.2.9), care pot aduce la scoaterea din
plan (vertical sau orizontal) a unor elemente, cu deformatii si deplasari mari ;
e) lipsa legaturilor intre pereti pe verticala sau la intalnirea peretilor, rezultand deplasari,
desprinderi la colturi, intersectii etc. ;
f) actiuni seismice provocate de depasirea capacitatii portante la lunecare (forfecarea) in
rost orizontal, compresiune excentrica respectiv la eforturi principale de intindere (fig.2.10).
Acestea pot produce o stare de fisurare singulara sau combinata alaturi de zone cu zidarie zdrobita,
ruperea legaturilor din pereti, deplasari ale acestora, degradarea legaturilor cu planseele etc.
Comportarea de ansamblu a constructiei este fundamental influentata de caracterul
legaturilor dintre elementele structurale, structura neimbinata sau imbinata, legaturi care asigura sau
nu asigura comportarea de “cutie inchisa”, care comporta o rigiditate de ansamblu mult sporita
(fig.2.11, 2.12).

Fig. 2.7. Fisuri din compresiuni

42
 Evolutia fisurilor

Fig. 2.8.a. Comportarea zidăriei comprimate

Fig. 2.8.b. Pierderea stabilităţii Fig. 2.8.c. Flambajul elementelor din zidărie
zidăriei comprimate solicitate la compresiune

43
Fig. 2.9. Efectele împingerilor şi lipsei legăturilor structurale

Fig. 2.10. Avarii din actiuni seismice

44
 Fig. 2.11. Greşeli de execuţie la fundaţii

Fig. 2.12. Comportarea structurilor tip „cutie inchisa”

Avariile produse de una din cauzele de mai sus trebuie reparate-consolidate, urmarindu-se:
· - inverventii pentru conservare ;
· - reparare-consolidare pentru refacerea capacitatii portante initiale ;
· - consolidare pentru marirea capacitatii portante ;
· - interventii pentru micsorarea incarcarilor ;
· - reproiectare antiseismica ;
· - re-constructie.

2.3. Solutii de consolidare a structurilor din zidarie

2.3.1. Consideratii generale

Lucrarile de consolidare a zidariilor se executa pe baza unui proiect de consolidare, elaborat
in urma concluziilor de interventie rezultate din EXPERTIZA TEHNICA.
Consolidarile vor tine cont de :
· avariile suferite de toate elementele cladirii ;
· rezultatele incercarilor asupra materialelor folosite, atunci cand nu exista suficiente
informatii sau nu sunt certe ;
· rezultatele verificarii prin calcul a ansamblului structurii ;
· incarcarile suplimentare datorate lucrarilor de consolidare.
Proiectul de consolidare trebuie sa fie OBLIGATORIU verificat/avizat de EXPERTUL
ATESTAT care a intocmit Expertiza Tehnica.
Din punct de vedere constructiv consolidarea zidariilor se poate realiza in urmatoarele modalitati:
· consolidare prin substituire ;
· consolidare pasiva ;
· consolidare activa ;
· re-construire.

45
 Consolidarea prin substituire, presupune inlocuirea zonelor avariate cu materiale sau
elemente cu performante ridicate. Astfel se utilizeaza inlocuirea zidariei zdrobite sau fisurate cu o
zidarie noua cu mortar de mare rezistenta, sau “strepi” de beton pe traseul fisurii. Deasemenea se
pot introduce elemente de beton armat care maresc local rezistenta sau intaresc legatura cu pereti
adiacenti.
Consolidarea pasiva are ca scop marirea caracteristicilor materialelor in zone delimitate de
avarii. Se utilizeaza :
· consolidarea prin injectarea de mortar sau beton ;
· consolidarea prin realizarea unei retele de perforatii armate si injectate cu beton ;
· injectare cu rasini epoxidice ; (dezavantaje)
· intarirea locala a zidariei cu elemente de beton armat sau otel ;
· descarcarea unor elemente de zidarie prin suspendare pe o structura independenta.
Consolidarea activa are ca scop introducerea unor elemente active care sa se opuna cauzei
care a produs avaria zidariei. Se utilizeaza sistemele :
· introducerea unor grinzi-tiranti din otel in campul elementelor de zidarie (lateral)
· introducerea unor tiranti de otel la baza elementelor care genereaza impingeri in
structura;
· dispunerea de bare de otel in scopul precomprimarii elementelor incovoiate sau
comprimate excentric;
· confinarea elementelor supuse la sarcini verticale (stalpi), cu piese metalice de contur;
Reconstruirea elementelor avariate presupune demolarea acestora si refacerea lor in solutie
initiala sau in varianta imbunatatita (materiale, schema statica etc.).
In toate variantele acceptate de proiectant este necesara asigurarea :
· unei suficiente legaturi intre elementele noi introduse in structura ;
· transmiterii sarcinilor gravitationale si orizontale la intregul element nou realizat cu
dirijarea incarcarilor pana la terenul de fundare ;
· minimalizarea dezavantajelor unor solutii prin masuri tehnice si tehnologice adecvate;
· unor rigiditati uniforme pe nivel, fara salturi bruste si fara a avea diferente semnificative
intre elementele structurale.

2.3.2. Categoriile şi scopul lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic al

clădirilor din zidărie

2.3.2.1. Categorii de lucrări pentru reducerea riscului seismic

Lucrările pentru reducerea riscului seismic al clădirilor din zidărie se grupează în două categorii
conceptual diferite:
· lucrări de reparaţie
· lucrări de consolidare
În funcţie de amploarea şi complexitatea lucrărilor de consolidare acestea se clasifică după cum
urmează:
· consolidarea individuală, care implică intervenţii asupra unui număr redus de elemente
structurale cu avarii grave şi foarte grave;
· consolidarea de ansamblu a structurii care implică intervenţii asupra unui număr
mare/totalitatea elementelor structurale şi poate fi făcută:
• cu menţinerea sistemului structural existent;
• cu modificarea sistemului structural existent.
2.3.2.2. Scopul lucrărilor pentru reducerea riscului seismic
Lucrările de reducere a riscului seismic al clădirilor din zidărie au ca scop reducerea
următoarelor categorii de risc seismic:
- afectarea siguranţei vieţii;

46
 - pierderi importante, directe şi indirecte, de valori materiale si culturale.
Amploarea şi complexitatea lucrărilor necesare pentru reducerea riscului seismic al
clădirilor din zidărie depinde de:
- starea de avariere a structurii din cauze seismice şi neseismice;
- nivelul de vulnerabilitate seismică al structurii, identificat conform P100-3/vol. 1,
anexa D;
- obiectivele de performanţă stabilite pentru clădire după reabilitare;
- severitatea acţiunii seismice de proiectare la amplasament;
Nivelurile de performanţă seismică ale structurilor din zidărie care trebuie să fie realizate
după executarea lucrărilor de intervenţie se stabilesc în corelare cu obiectivele de performanţă
seismică pentru clădirea în ansamblu cerute de investitor / utilizator:
- obiective de performanţă de bază (OPB):
- limitarea degradărilor;
- siguranţa vieţii;
- obiective de performanţă superioare (OPS).
Lucrările de intervenţie prevăzute în acest capitol nu pot evita, în unele cazuri, producerea
unor avarii majore sau ireparabile dar trebuie să elimine situaţiile de risc pentru siguranţa vieţii cum
sunt cele generate de prăbuşirea pereţilor sau căderea de pe reazeme a planşeelor.
2.3.2.2.1. Scopul intervenţiilor de reparaţie
Prin lucrările de reparaţii se urmăreşte ridicarea nivelului disponibil de siguranţă structurală
la acţiunea seismică, în raport cu un obiectiv/nivel de performanţă cerut de investitor/utilizator, fără
ca prin aceasta să poată fi depăşit nivelul de siguranţă iniţial.
Pentru reducerea riscului seismic pot fi avute în vedere două niveluri de lucrări de reparaţie:
A. Pentru revenirea la nivelul de siguranţă disponibil în momentul producerii ultimului
cutremur.
B. Pentru realizarea unui nivel de siguranţă apropiat sau egal cu cel iniţial.
Lucrările de intervenţie de reparaţie se recomandă, de regulă, pentru clădirile din zidărie
puţin afectate, mai ales pentru afectări din cauze neseismice sau pentru structurile clădirilor situate
în zone de seismicitate redusă - zonele cu ag ≤ 0.12g;
Lucrări de intervenţie de reparaţie pot fi necesare şi când s-au produs degradări limitate (la
un număr redus de elemente) ale proprietăţilor de rezistenţă şi deformabilitate ale materialelor de
construcţie datorită numai acţiunilor fizice, chimice şi biologice.
2.3.2.2.2. Scopul intervenţiilor de consolidare
Lucrările de intervenţie de consolidare urmăresc eliminarea totală sau, după caz, parţială, a
deficienţelor care conduc la un nivel de siguranţă structurală insuficient în raport cu obiectivele
de performanţă stabilite de investitor / utilizator.
Aceste deficienţe pot proveni din:
- defecte de alcătuire a ansamblului structurii;
- dimensionarea insuficientă şi/sau alcătuirea necorespunzătoare a subansamblurilor
structurale/ elementelor de structură;
- degradarea proprietăţilor de rezistenţă şi deformabilitate ale materialelor de construcţie
datorată acţiunilor fizice, chimice şi biologice;
- lipsa/insuficienţa lucrărilor de întreţinere, reparaţie şi/sau consolidare.
Intervenţiile de consolidare individuală au ca scop eliminarea uneia sau mai multor dintre
eficienţele de dimensionare/alcătuire pentru un număr redus de ansambluri/elemente structurale.
Intervenţia de consolidare individuală a unui element structural este precedată, în toate cazurile, de
o intervenţie de tip reparaţie pentru restabilirea continuităţii aparente a zidăriei.
Intervenţiile de consolidare de ansamblu au ca scop eliminarea uneia sau mai multor dintre
deficienţele de alcătuire de ansamblu şi include şi consolidarea individuală a unui număr important
de elemente structurale.

47
2.3.3. Alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie

2.3.3.1. Criterii pentru alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie

2.3.3.1.1. Starea de avariere a structurii
Starea de avariere a zidăriei din acţiunea seismică poate fi încadrată în următoarele clase:
I. Avariere nesemnificativă
II. Avariere moderată
III. Avariere gravă
IV. Avariere foarte gravă
Starea de avariere nesemnificativă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmeaza:
- pereţi structurali:
- fisuri orizontale foarte subţiri în rosturile de la bază;
- posibile fisuri diagonale şi desprinderi minore la bază;
- spaleţi între goluri:
- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi (pentru efect
dominant: încovoiere cu fortă axială)
- fisuri cu traseu discontinuu, foarte subţiri /mortar sfărâmat în rosturile orizontale şi
verticale (fără deplasări); nu sunt fisuri în cărămizi (pentru efect dominant: forţă tăietoare-
lunecare în rosturi);
- fisuri diagonale subţiri în cărămizi în < 5% din asize (pentru efect dominant:forţă tăietoare-
eforturi principale de întindere).

Starea de avariere moderată a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
- pereţi structurali:
- fisuri orizontale/mortar desprins la bază şi în apropierea acesteia; deplasări 5÷6 mm
în planul de fisurare;
- posibile fisuri înclinate care pornesc de la bază şi se extind pe câteva rânduri de
cărămidă;
- posibile fisuri înclinate în zonele superioare (inclusiv prin cărămizi)
- spaleţi între goluri
- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi şi,
uneori şi în alte rosturi apropiate de extremităţi (pentru efect dominant: încovoiere cu
forţă axială)
- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi
deschiderea rosturilor verticale (< 5÷6 mm); rupere în scară cu <5% din asize cu
crăpături în cărămizi (pentru efect dominant forţă tăietoare- lunecare în rosturi);
- fisuri diagonale (<5÷6mm), cele mai multe prin cărămizi care ajung la colţuri sau
în apropierea acestora, dar fără să se producă zdrobirea zidăriei (pentru efect
dominant: forţă tăietoare-eforturi principale de întindere).

Starea de avariere gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
A. Capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de
20÷25% din capacitatea de rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale de la un
etaj sau
B. Numărul spaleţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de 20÷25% din numărul total al
spaleţilor pe una dintre direcţiile principale de la un etaj.
C. Avariile caracteristice pentru această starea de avariere sunt următoarele:
- pereţi structurali:
- fisuri în rostul orizontal, la bază, < 10÷12 mm;
- fisuri înclinate extinse pe mai multe asize;
- posibile fisuri înclinate cu deschideri < 10÷12 mm în partea superioară;

48
 - spaleţi între goluri:
- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi plus
una/mai multe dintre
- uneori fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat şi în alte rosturi orizontale apropiate de
extremităţi;
- posibil, ieşirea din plan sau deplasări în plan (sus/jos)
- cărămizi zdrobite la colţuri (efect dominant: încovoiere cu forţă axială)
- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi
deschiderea rosturilor verticale (< 10÷12mm); rupere în scară cu >5% din asize cu
crăpături în cărămizi (efect dominant forţă tăietoare - lunecare în rosturi);
- fisuri diagonale (>6mm), majoritatea prin cărămizi; câteva zone zdrobite la colţuri
şi/sau deplasări mici în lungul sau perpendicular pe planul de fisurare (efect
dominant: forţă tăietoare-eforturi principale de întindere).

Starea de avariere foarte gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
A. Capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult
de 10÷15% din capacitatea de rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale de la un
etaj, sau
B. Numărul spaleţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de 10÷15% din numărul
total al spaleţilor pe una dintre direcţiile principale de la un etaj,
C. Avariile caracteristice pentru această stare de avariere sunt următoarele:
- pereţi structurali:
- risc de pierdere a capacităţii portante pentru încărcări verticale;
- deplasări în scară importante, unele cărămizi au lunecat de pe cele pe care erau
zidite;
- secţiunea de la baza peretelui a început să se dezintegreze la extremităţi;
- deplasari laterale mari (în unele zone de margine zidăria a început să cadă).
- spaleţi între goluri:
- risc de pierdere a capacităţii portante pentru încărcări verticale plus una sau mai
multe dintre
- deplasări semnificative în plan şi/sau perpendicular pe plan;
- zdrobirea extinsă a cărămizilor la colţuri (efect dominant: încovoiere cu forţă
axială)
- deplasări în scară mari (unele cărămizi au căzut de pe cele inferioare);
- ruperea verticală a cărămizilor în majoritatea asizelor;
- deplasari laterale mari, în zonele de margine zidăria a început să cadă; (efect
dominat forţa tăietoare-lunecare în rosturi)
- deplasări şi rotiri importante în lungul planului de fisurare.
- (efect dominat forţa tăietoare-eforturi principale de întindere).

Avarierea zidăriei, cu forme de manifestare specifice şi cu niveluri de severitate asemănătoare celor

de mai sus, se poate produce din cauze neseismice prin:
· acţiuni mecanice (cedarea fundaţiilor/terenului de fundare);
· acţiuni fizice, chimice şi biologice asupra materialelor de construcţie .
Avarierea clădirilor din zidărie datorată acţiunilor mecanice neseismice provine, cele mai multe
cazuri, din una sau din mai multe din următoarele cauze:
· cauze datorate naturii terenului de fundare:
- teren de fundare necorespunzător:
- teren în pantă supus alunecărilor active;
- teren compresibil sau sensibil la umezire;
- teren cu rezistenţă insuficientă;

49
 - teren neuniform;
· variaţia nivelului apelor subterane (inclusiv efectul apelor de infiltraţie, pierderilor din
reţele):
- coborârea nivelului apelor;
- ridicarea nivelului apelor;
- modificări ale terenului în vecinătatea construcţiei:
- săpături sau demolarea construcţiilor alăturate;
- umpluturi sau executarea unor construcţii alăturate;
· cauze datorate interacţiunii sol-structură:
- alcătuirea necorespunzătoare a fundaţiilor:
- fundaţii cu dimensiuni insuficiente;
- fundaţii din materiale slabe, nearmate sau cu armături insuficiente;
- încărcări neuniforme pe fundaţii;
- adâncimi de fundare insuficiente faţă de limita de îngheţ;
- fundare pe terenuri cu caracteristici geotehnice diferite;
- lipsa legăturilor între fundaţii.
- amenajarea necorespunzătoare a spaţiului exterior care nu asigură îndepărtarea apelor din
precipitaţii de construcţie;
· acţiuni dinamice asupra terenului de fundare:
- vibraţii din trafic;
- vibraţii/şocuri produse de lucrări de construcţii.
Avarierea clădirilor din zidărie poate fi facilitată/datorată şi acţiunilor fizice, chimice şi
biologice asupra materialelor care se manifestă prin:
- reducerea rezistenţei şi/sau proprietăţilor termotehnice ale zidăriei prin:
- ascensiunea capilară a apei (igrasie);
- cicluri repetate de îngheţ-dezgheţ;
- reducerea secţiunii elementelor metalice prin coroziune;
- reducerea rezistenţei/secţiunii elementelor din lemn prin degradare biologică (insecte,
ciuperci,etc).

2.3.3.2. Categorii de lucrări de intervenţie recomandate

Prevederile din aliniatele următoare referitoare la alegerea categoriei de lucrări de
intervenţie în funcţie de criteriile descrise la 5.3.1. au caracter de recomandare. Lucrările de
intervenţie asupra structurii nu sunt, în general, necesare dacă sunt îndeplinite următoarele două
condiţii:
- afectarea zidăriei este nesemnificativă sau vulnerabilitatea calculată este redusă;
- deficienţele de alcătuire de ansamblu şi ale subansamblurilor / elementelor structurale au
efecte reduse.
De regulă, în aceste cazuri este necesară numai refacerea finisajelor.
Pentru cazurile în care:
- avarierea pereţilor structurali este moderată sau vulnerabilitatea calculată este moderată,
- deficienţele de alcătuire de ansamblu şi ale subansamblurilor / elementelor structurale au
efecte reduse,
dacă efectele deficienţelor de alcătuire au efecte moderate sau dacă investitorul / utilizatorul solicită
ca prin efectuarea lucrărilor de intervenţie structura să satisfacă obiective de performanţă superioare
(OPS), expertul va analiza şi oportunitatea unor lucrări de intervenţie de consolidare individuală a
unor elemente structurale
În cazurile în care zidăria este avariată grav, sau dacă vulnerabilitatea este scăzută pentru
satisfacerea obiectivelor de performanţă de bază (OPB) pot fi necesare:
- lucrări de intervenţie de consolidare de ansamblu a structurii dacă deficienţele de alcătuire
de ansamblu sunt moderate sau majore;

50
 - numai lucrări de consolidare individuală a unor elemente, dacă deficienţele de alcătuire de
ansamblu sunt reduse.
Pentru clădirile la care numărul elementelor cu avarii grave este mai mic, expertul poate
examina şi adoptarea unor lucrări de intervenţie de consolidare/reparare numai pentru elementele
avariate cu obligaţia verificării prin calcul a eficienţei acestora pentru siguranţa ansamblului
structurii.
În condiţiile in care investitorul / utilizatorul solicită ca, prin efectuarea lucrărilor de
intervenţie, structura să satisfacă obiective de performanţă superioare (OPS), expertul va analiza şi
eficienţa economică a lucrărilor prin care se asigură această cerinţă, în raport cu costurile înlocuirii
clădirii.
În cazurile în care zidăria este avariată foarte grav sau dacă vulnerabilitatea calculată este
foarte scăzută, indiferent de severitatea deficienţelor de alcătuire, sunt necesare lucrări de
consolidare de ansamblu.

2.3.4. Calculul şi verificarea lucrărilor pentru reducerea riscului seismic

2.3.4.1. Bazele calculului lucrărilor de intervenţie

Elementele structurale noi, introduse pentru corectarea deficienţelor de alcătuire de
ansamblu se calculează conform prevederilor din CR6-2006 pentru solicitările respective.
Legăturile dintre pereţii existenţi şi cei noi se dimensionează pentru preluarea eforturilor de
lunecare verticale astfel încât să fie asigurată conlucrarea lor.
În cazul zidăriilor placate cu tencuială armată sau cu beton armat (turnat sau torcretat)
determinarea eforturilor unitare în cele două materiale se face în ipoteza conlucrării celor două
materiale până în stadiul ultim de solicitare al celui mai slab dintre ele (dincolo de această limită
aportul acestuia se neglijează). În cazul menţionat , eforturile în zidărie şi în materialul de placare
pot fi determinate:
- considerând separat modulii de elasticitate ai zidăriei şi betonului/mortarului de placare;
- neglijând aportul zidăriei şi dimensionând straturile de placare pentru a prelua în totalitate
eforturi secţionale (soluţia este recomandată în cazul zidăriilor din materiale slabe).
În cazul în care se ia în considerare aportul zidăriei existente, caracteristicile mecanice de
rezistenţă şi de rigiditate ale acesteia se introduc în calcul cu valorile determinate conform P100-
3/Vol.1, Anexa D, D.3.4.1.7.
În ambele cazuri caracteristicile mecanice ale mortarului/betonului de placare şi ale
armăturilor se introduc cu valorile corespunzătoare construcţiilor noi
În cazul în care legătura/conlucrarea între zidăria existentă şi elementele noi se realizează
prin ancore pentru zidărie acestea se verifică pentru rezistenţa la smulgere, la forfecare şi pentru
efectul combinat al acestor solicitări

2.3.4.2. Modele şi metode de calcul

Modelele şi metodele de calcul pentru structurile din zidărie consolidate sunt cele date în
P100-3/Vol.1 Anexa D, D.3.4.1.3.÷ D.3.4.1.6.
Factorii de comportare se iau în considerare în funcţie de neregularităţile în plan şi în
elevaţie, după efectuarea lucrărilor de consolidare, conform prevederilor din P100-1/2006, cap.8,
8.3.4. în care se iau valorile:
- αu/α1 = 1.0 dacă forţele seismice sunt preluate prin conlucrarea elementelor de consolidare
cu zidăria existentă;
- αu/α1 = 1.25 dacă forţele seismice sunt preluate numai prin elementele de consolidare.
În cazul utilizării calcului liniar elastic modelul şi metoda de calcul se iau conform P100-
1/2006, tab.4.1 în funcţie de neregularităţile în plan şi în elevaţie, după efectuarea lucrărilor de
consolidare

51
2.3.4.3. Criterii de verificare
Criteriile de verificare a siguranţei seismice a elementelor din zidărie după consolidare sunt
cele date în P100-3/Vol.1, Anexa D, D.3.4.1.10.

2.3.5. Lucrări de reparaţie

Principalele lucrări de reparaţie aplicabile în cazul clădirilor cu pereţi structurali din
zidărie sunt:
- reţesere/rezidirea zonelor cu fisuri/crăpături înlocuind elementele rupte cu cărămizi sau
blocuri de piatră asemănătoare celor originare (reţeserea se va face folosind mortar cu
proprietăţi cât mai apropiate de mortarul originar);
- refacerea mortarului din rosturi;
- injecţii cu lapte de var (pentru completarea golurilor);
- injecţii cu lapte de ciment;
- injecţii cu răşini epoxidice (se vor folosi numai răşini pentru care există confirmarea
durabilităţii în timp);
- injecţii însoţite de introducerea unor elemente metalice (platbande, bare rotunde);
- matarea crăpăturilor cu mortar de var sau de ciment;
- umplerea crăpăturilor mari (dislocări) cu beton simplu sau mortar-beton armat cu bare din
oţel rotund;
- montarea unor câmpuri de scoabe în "X" în zonele cu dislocări extinse;
- placarea locală, pe traseul fisurii/crăpăturii cu tencuială armată (armătură din oţel,
grile polimerice, ţesături din polimeri armate cu fibre)
Repararea zidăriilor prin injectarea fisurilor se face ţinând seama de următoarele condiţii:
- fisurile mici (cu deschideri < 2mm) nu se pot injecta sau injectarea lor implică, în general,
materiale, dispozitive şi utilaje care nu se găsesc în dotarea curentă a întreprinderilor din
România;
- fisurile mari (cu deschideri între 2 ÷10 mm) pot fi injectate cu procedee manuale sau
mecanice;
- pentru fisurile foarte mari (cu deschideri > 10 mm) injectarea nu este eficientă.
Repararea panourilor de zidărie de umplutură se referă la:
- refacerea contactului între cadru şi panou prin umplerea rosturilor cu mortar, pentru
asigurarea conlucrării;
- asigurarea panourilor care nu sunt în contact nemijlocit cu cadrul împotriva răsturnării prin
profile metalice dispuse de fiecare parte a peretelui şi fixate de cadru (de exemplu, prin
ancore chimice/mecanice - în cazul cadrelor din beton armat sau prin sudură- în cazul
cadrelor din oţel).

2.3.6. Lucrări de consolidare

2.3.6.1. Intervenţii de consolidare individuală a elementelor structurale

Consolidarea pereţilor structurali din zidărie pentru sporirea rezistenţei se face, de regulă,
prin:
- injectarea de mortar / răşină epoxidică care permite sporirea rezistenţei peretelui la forţă
tăietoare;
- placarea peretelui pe una sau pe ambele feţe cu tencuiala armată cu plasă din oţel, grile
polimerice de înaltă rezistenţă şi rigiditate,
Consolidarea zidăriei prin confinare cu centuri si stâlpişori din beton armat aduce
următoarele avantaje:
- crearea unei stări de eforturi multiaxiale prin introducerea unei forţe de compresiune în
direcţie perpendiculară pe sarcina aplicată
- sporeşte rezistenţa în faza elastică

52
 - sporeşte capacitatea portantă
- sporeşte ductilitatea la rupere
Întroducerea stâlpişorilor din beton armat împlică spargeri importante în zidăria existentă şi
ancorarea armăturilor în fundaţii; din acest motiv soluţie trebuie adoptată numai dacă placarea
zidurilor nu este posibilă din diferite motive.
Consolidarea plinurilor orizontale de zidărie de peste goluri (uşi/ferestre) se realizează prin:
- sporirea rezistenţei la încovoiere prin introducerea imediat deasupra golului a unor profile
laminate asociate cu zidăria şi ancorate în pereţii alăturaţi.
- sporirea rezistenţei la forţă tăietoare prin placare cu tencuială armată cu plase de oţel sau
cu alte materiale cu rezistenţă ridicată la întindere
- sporirea simultană a rezistenţei la încovoiere şi la forţă tăietoare prin următoarele
elemente:
- buiandrug metalic peste gol, prins în zidărie cu şuruburi/ancore;
- centură tirant la planşeu din oţel rotund/ profile sau beton armat
- injecţii armate în zidărie şi placare cu tencuială armată

2.3.6.2. Intervenţii de consolidare de ansamblu

2.3.6.2.1. Intervenţii fără modificarea alcătuirii structurale existente
2.3.6.2.1.1 Lucrări pentru realizarea conlucrării între pereţii de pe direcţiile
principale ale structurii
Această categorie de lucrări este necesară în cazurile în care legăturile între pereţi, la colţuri,
ramificaţii şi intersecţii lipsesc sau sunt insuficiente pentru a asigura transmiterea forţei de lunecare
verticală corespunzătoare comportării ca secţiune compusă (cu forma în plan I,L,T).
Realizarea/refacerea acestor legături este una dintre conditiile necesare pentru realizarea "cutiei"
spaţiale (box system).
Situaţia anterioara poate proveni din:
- deficienţe de execuţie: de exemplu, ziduri neţesute ca urmare a folosirii elementelor pentru
zidărie cu înălţimi diferite în pereţii respectivi;
- intervenţii ulterioare: de exexmplu, pereţi structurali adăugaţi fără ţesere cu cei existenţi.
Pentru realizarea/refacerea/consolidarea legăturilor se utilizează de regulă următoarele
procedee:
- inserţia de bare de oţel rotund în găuri forate înclinat în zidărie şi umplute ulterior cu
mortar;
- inserţia de bare de oţel rotund/platbande în rosturile de aşezare ale elementelor
- inserţia de stâlpişori din beton armat la intersecţia pereţilor;
- introducerea de centuri / tiranţi la nivelul planşeelor;
- post-tensionare.
Centurile vor forma conturi închise, se vor executa de preferinţă, pe ambele feţe ale
peretelui, sub sau peste planşeu, şi vor fi ancorate în zidăria adiacentă (centuri aderente). Armarea
centurilor se face conformprevederilor din P100-1/2006.
Prin utilizarea tiranţilor se obţine şi:
- îmbunătăţirea legăturii între structura orizontală (planşee sau bolţi) şi structura verticală;
- reducerea sau eliminarea împingerilor arcelor şi bolţilor ;
- sporirea forţelor de compresiune în zidărie pentru creşterea rezistenţei la forţă tăietoare.
2.3.6.2.1.2. Lucrări pentru realizarea legăturilor între pereţi şi planşee/şarpantă
Executarea lucrărilor pentru legarea pereţilor de planşee este necesară în cazul clădirilor cu
planşee alcătuite din elemente care descarcă pe o singură direcţie (cu grinzi din lemn sau metalice)
astfel încât pereţii paraleli cu grinzile rămân, de regulă, fără legături laterale pe mai multe niveluri.
Legarea pereţilor de planşeele cu grinzi din lemn sau profile din oţel se face, de regulă, prin
ancore metalice fixate la exteriorul peretelui şi de mai multe grinzi ale planşeului. Dacă planşeul se
consolidează prin suprabetonare armată armăturile se ancorează în zidăria adiacentă pe toată

53
lungimea peretelui. Elementele majore din zidărie care se dezvoltă peste ultimul planşeu (calcane,
timpane, frontoane) se vor ancora de şarpana clădirii care va fi consolidată în mod corespunzător
pentru a prelua forţele datorate acţiunii seismice perpendiculară pe planul peretelui.
2.3.6.2.1.3. Lucrări pentru sporirea rigidităţii în plan orizontal a planşeelor.
Lucrările din această categorie se aplică, după caz, clădirilor ale căror planşee au rigiditate
nesemnificativă în plan orizontal:
- planşee din elemente prefabricate de tip "fâşie" cu bucle sau cu bare de legătură la
extremităţi, fără suprabetonare armată sau cu şapă nearmată cu grosimea ≤ 30 mm;
- planşee din lemn;
- planşee din grinzi metalice (profile laminate) şi bolţişoare de cărămidă
Pentru planşeele din elemente prefabricate de tip "fâşie" cu bucle sau cu bare de legătură
la extremităţi, fără suprabetonare armată se adaugă o suprabetonare cu grosime ≥ 60 mm armată cu
plasă de oţel beton cu aria ≥ 250 mm2/ m; dacă planşeul are numai şapă nearmată aceasta se
îndepărtează (pentru a evita supra încărcarea) şi se adaugă şapa armată menţionată.
Pentru planşeele din lemn procedeele pentru sporirea rigidităţii în plan orizontal sunt, în
principal, următoarele:
- adăugarea, pe grinzile existente, sus şi jos sau numai pe o singură parte, a unui strat de
scânduri/dulapi (perpendicular sau înclinat la 45o faţă de direcţia grinzilor); scândurile se
prind de grinzi cu un număr suficient de cuie pentru preluarea lunecărilor;
- prinderea de grinzile de lemn, sus şi jos sau numai pe o singură parte, a unui sistem de
zăbrele din platbande din oţel care se ancorează în pereţii de contur;
- realizarea unei suprabetonări armate legată corespunzător cu grinzile din lemn şi cu
pereţii de contur.
În cazul planşeelor cu grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă sporirea rigidităţii se
realizează prin sudarea la partea inferioară a profilelor a unui sistem de zăbrele din platbande din
oţel care se ancorează în pereţii de contur; în cazul clădirilor vechi, orientativ sfârşitul secolului
XIX, se va verifica dacă oţelul profilelor este sudabil.
2.3.6.2.1.4. Lucrări pentru eliminarea efectelor împingerilor
Eliminarea împingerilor laterale date de arcele sau bolţie de zidărie se realizează, de regulă
prin introducerea:
- tiranţilor din oţel, ancoraţi corespunzător în masivul de zidărie; se recomandă ca acesţi
tiranţi să aibă o pretensionare uşoară;
- centurilor din beton armat.
Împingerile laterale date de şarpante se pot elimina prin:
- adăugarea unor elemente suplimentare, recomandabil la nivelul tălpilor inferioare,
destinate să preia împingerile;
- refacerea şarpantei după o schemă statică fără împingeri.
Efectele împingerilor pot fi preluate şi prin adăugarea unor elemente structrale cu rezistenţă
şi rigiditate adecvate (contraforţi, pereţi interiori suplimentari,etc)
2.3.6.2.1.5. Lucrări pentru consolidarea fundaţiilor
Lucrările pentru consolidarea fundaţiilor pot fi necesare în următoarele situaţii:
- pentru fundaţiile din materiale slabe : piatră, cărămidă sau beton simplu;
- pentru fundaţiile care nu pot prelua solicitările capabile (N,M,V) ale pereţilor structurali
din secţiunea de la bază;
- subzidirea fundaţiilor existente pentru atingerea adâncimii de îngheţ sau a stratelor cu
rezistenţă suficientă.
În fig. 2.13. este redat un exemplu de subbetonare a fundatiilor existente in vederea
majorarii latimii acesteia. Lucrarile de subbetonare se vor realiza in șah, etapizat, in două sau trei
etape, în funcție de lucrare:
- etapa I: în prima zi se vor săpa gropile de fundare alternativ și în aceeasi zi se va turna
betonul în subzidire,

54
 - etapa a II-a: în ziua a III-a se vor săpa gropile pentru această etapă și se va turna betonul în
gropile de fundare în aceeași zi.
- pentru clădirile la care soluţia de intervenţie implică adăugarea unor încărcări permanente
importante prin: placarea cu beton armat a pereţilor, înlocuirea planşeelor din lemn cu
planşee din beton armat, supraetajarea clădirii;
- clădirea a suferit avarii din cauze neseismice legate de natura terenului şi/sau interacţiunea
sol/structură .
Procedeele de consolidare a fundaţiilor sunt:
- injectarea mortarului în fundaţiile de zidărie din piatră fără mortar;
- armarea în rosturi a fundaţiilor din zidărie nearmată;
- lărgirea fundaţiilor prin placare cu beton armat turnat sau torcretat.

2.3.6.2.2. Intervenţii cu modificarea/completarea structurii existente

Aceste lucrări se realizează, de regulă, prin adăugarea unor elemente structurale noi (pereţi,
stâlpi din zidărie) cu caracteristicile geometrice şi poziţiile stabilite în funcţie de categoria
deficienţelor care trebuie să fie corectate.
Eficienţa acestui tip de intervenţie este condiţionată de :
- asigurarea conlucrării cu structura existentă pentru toate tipurile de încărcări;
- integrarea fundaţiilor elementelor noi în ansamblul fundaţiilor clădirii, luând măsuri pentru
evitarea tasărilor diferenţiate:

55
Fig. 2.13. Exemplu de subbetonare a fundatiilor existente,
cu largirea suprafetei de rezemare

Fig. 2.14. Exemplu de completare a structurii existente

56
 2.3.6.2.2.1. Lucrări pentru asigurarea continuităţii traseului forţelor gravitaţionale
/seismice.
Această categorie de lucrări este necesară în cazurile în care:
Ø - unii pereţi structurali nu continuă până la fundaţii;
Ø - legătura între planşeu şi unii pereţi este întreruptă pe lungimi mari (de exemplu, golul
scării lângă perete);
Ø - centurile perimetrale nu sunt continue (de exemplu, lipseşte centura de la nivelul
planşeului la casa scării).
Pentru corectarea acestei deficienţe se poate proceda după cum urmează:
a. Se adaugă pereţi structurali, pentru completarea discontinuităţilor din sistemul iniţial de
scurgere a eforturilor sau pentru refacerea sistemului structural iniţial dacă discontinuitatea
se datorează unei intervenţii ulterioare.
b. Se adăugă elemente verticale noi, eventual numai stâlpi, pentru preluarea directă a forţelor
verticale în cazul planşeelor cu rezemări de ordin superior.
c. Se completează sistemul de centuri.
În cazurile în care măsurile preconizate nu pot fi realizate din diferite considerente, expertul
va examina traseele "deviate" pe care se scurg forţele, va identifica punctele slabe susceptibile de
avariere prematură şi va stabili soluţiile necesare de consolidare locală.
2.3.6.2.2.2. Lucrări pentru sporirea redundanţei
Aceste lucrări sunt necesare când structura existentă nu îndeplineşte cerinţele de redundanţă
structurală precizate în P100-1/2006.
Sporirea redundanţei se realizează prin:
Ø - adăugarea unor elemente structurale noi (pereţi sau stâlpi din zidărie) în zonele în care
ruperea unui singur element poate provoca pierderea stabilităţii întregii clădiri (de exemplu,
în cazul spaleţilor/stâlpilor cu dimensiuni mici de la colţurile clădirilor);
Ø înzestrarea altor elemente structurale cu ductilitatea sporită prin lucrări adecvate de
consolidare
Elementele adăugate trebuie să aibă rezistenţa şi rigiditatea de acelaşi ordin de mărime cu cea a
elementelor cu care vor conlucra la preluarea forţelor orizontale. Soluţia de consolidare a
elementelor a căror rupere pune în pericol stabilitatea clădirii poate fi acceptată numai dacă prin
procedeul folosit se asigură şi o ductilitate suficientă.
2.3.6.2.2.3. Lucrări pentru eliminarea /limitare efectelor de răsucire de ansamblu
Această categorie de lucrări este necesară în cazul structurilor cu planşee rigide în plan
orizontal dacă dispunerea pereţilor cu rigiditate mare este nesimetrică, sau a devenit nesimetrică
prin intervenţii în timpul exploatării (prin suprimarea totală/parţială a unor pereţi), astfel încât
rezultă efecte de răsucire de ansamblu importante. Pentru remedierea acestei deficienţe se adaugă
pereţi structurali cu rigiditate suficientă pentru a se reduce torsiunea de ansamblu. Pentru sporirea
eficienţei acestei intervenţii se recomandă:
- introducerea pereţilor noi în poziţii cât mai depărtate de centrul de rigiditate al planşeului;
- examinarea posibilităţilor de creştere a rigidităţii pereţilor de contur prin închiderea unor
goluri; soluţia este recomandată în special în cazul în care golurile au fost create prin
intervenţii ulterioare
În cazurile în care măsurile preconizate nu pot fi realizate din diferite considerente, expertul
va examina, printr-o metodă de calcul spaţial, care ia în considerare toate neregularităţilor
structurale, starea de eforturi din structură şi va stabili soluţiile necesare de consolidare locală a
elementelor ale căror solicitări totale depăşesc capacităţile de rezistenţă respective cu mai mult de
10÷15%. Consolidarea locală are în vedere sporirea rezistenţei şi a ductilităţii elementelor
respective.

57
2.3.7. Consolidarea peretilor portanti
Avariile caracteristice ale zidariilor portante sunt : fisurarea dupa directia uneia sau ambelor
diagonale, fisuri orizontale in zona mediana pe inaltimea peretelui, dislocarea si sfaramarea partiala
a zidariei, aparitia fisurilor la intersectii, ramificatii si colturi, care afecteaza conlucrarea peretilor,
striviri locale la nivelul reazemelor altor elemente, forfecarea stalpilor de zidarie si a plinurilor
dintre golurile de ferestre. Peretii de zidarie pot prezenta concomitent mai multe avarii de tipul celor
mentionate. Aceste avarii se pot repara - consolida cu unul din procedeele prezentate in continuare.

2.3.7.1. Consolidarea zidariilor care prezinta fisuri importante izolate

care nu formeaza o retea generala, se poate face prin : camasuirea intregului perete, tiranti metalici,
consolidari locale cu plase sudate aplicate in dreptul fisurii, prin injectare cu mortar fluid/pasta de
ciment, “cusaturi” cu strepi de beton, prindere-tesere cu scoabe (fig.2.13.), etc.
La zidariile la care din diferite motive nu pot fi aplicate procedeele aratate, consolidarea se
poate face prin indepartarea treptata, incepand de jos, a caramizilor degradate din dreptul fisurilor si
rezidirea zonei respective (fig.2.14.a). Se va acorda o atentie deosebita asigurarii legaturilor dintre
zidaria existenta si cea noua prin udarea caramizilor, umplerea completa a rosturilor cu mortar etc.
Consolidarea zidariei fisurate, cu dislocari ale caramizilor numai la nivelul fisurii, se poate
face cu 3-4 strepi de beton. In acest scop, incepand de jos se indeparteaza pe inaltimea a 3-4 asize
caramizile degradate din dreptul fisurii si se inlocuiesc cu beton de clasa Bc10. Intervalele dintre
strepi se zidesc din nou cu caramida, urmarindu-se realizarea unei legaturi cat mai bune cu strepii si
cu portiunile nedegradate ale zidariei.

2.3.7.2. Consolidarea pereților care prezintă o reţea densă, neregulată de fisuri

Atat pereţii cu fisuri izolate, cât şi cei care prezintă o reţea densă, neregulată de fisuri, pot fi
consolidaţi prin injectarea în zidarie a unui mortar fluid, a unei paste de ciment sau raşină epoxidică.
In acest scop fisurile se curăţă de praf cu un jet de aer comprimat, se spală cu apă, dupa care pe
zidaria degradată, pe ambele feţe, se aplică un strat de mortar de ciment de 3-4 cm grosime.
Concomitent cu tencuirea, în fisuri, se introduc pe o adancime de cca. 5 cm ştuţurile prin care
urmează să se facă injectarea. Ele se monteaza la intervale de 1-1,5 m în lungul fisurii ş se fixează
cu mortar. Presiunea de injectare nu va depasi 3 atm. Injectarea se face iniţial prin ţeava situată la
baza fisurii. Dupa ce mortarul a început sa se scurgă în afară prin ţeava urmatoare, primul ştuţ se
astupă cu un dop şi injectarea se continuă prin ştuţul următor. Operaţia se repetă prin injectarea
mortarului succesiv prin fiecare ştuţ.

2.3.7.3. Consolidarea la colțuri și intersecții

La colturi si intersecții legaturile dintre pereți consolidarea se realizeaza cu plase sudate
ancorate intre ele cu bare de otel-beton introduse in rosturi orizontale prin gauri perforate in 3
sectiuni pe inaltimea zidariei. O alta solutie practica o constituie “teserea” cu armaturi introduse in
perforatii care ulterior vin injectate cu pasta de ciment sub presiune sau dispunerea de tiranti
(fig.2.14.b. - 2.15).

58
 2 3 4 1

2
1

scoabe

3
1

4
1
2

Fig. 2.13. Consolidarea prin ţesere cu scoabe de oţel-beton F6 sau injectare cu pastă de ciment
sau răşini epoxidice si tencuială armată
1. Zidăria existentă; 2. Traseul fisurii; 3. Ştuţ pentru injectare;
4. Inchidere spaţiu de lângă ştuţ cu ipsos; 5. Tencuială armată;

59
 Fig. 2.14. a). Reparaţii prin rezidirea zidăriei cu ştrepi
de cărămidă sau beton

Fig. 2.14. b). Repararea intâlnirilor dintre pereţi cu perforaţii armate

şi injectate cu pastă de ciment sub presiune

60
 Fig. 2.15. Consolidarea suplimentară a unui colţ de zidărie cu legătura compromisă, cu tiranţi

Fig. 2.16. Repararea locală a fisurilor izolate

2.3.7.4. Repararea fisurilor izolate se poate face cu 2 plase sudate cu ochiuri de 10 cm, aplicate in
lungul fisurii si legate intre ele cu agrafe (fig.2.16.).

2.3.7.5. Consolidarea legaturilor dintre peretii portanti si cei de contravantuire se poate face
prin aplicarea procedului descris anterior. Suplimentar se curata de mortar 2 rosturi orizontale dintre
caramizile de la partea superioara a zidariei se injecteaza mortar de ciment fluid .

2.3.7.6. Camasuirea cu plase a zidariei se face prin aplicarea pe cele 2 fete ale acesteia a doua
plase sudate din STM f 3-5 mm cu ochiuri de 10-20 cm. Plasele se leaga intre ele cu agrafe din
otel-beton f6 mm prevazute cu ciocuri care se introduc prin gauri executate in acest scop in zidarie,
la intervale de 50-60 cm pe ambele directii. Gaurile se vor executa cu bormasina si vor avea
diametrul de 25-30 mm pentru a putea fi umplute cu mortar.
Camasuirea se va realiza cu mortar marca M5-M10, cu pompa de mortar,(sau cu
mistria) cu care se vor umple atat crapaturile din zidarie, cat si golurile prin care s-au
introdus agrafele. Operatia de camasuire va fi precedata de indepartarea caramizilor sfaramate, a
tencuielii si curatirea rosturilor, dupa care zidaria va fi periata si spalata.

2.3.7.7. Cămășuirea cu diafragme de beton armat

Sistemul cel mai eficient, in scopul maririi capacitatii portante, de ex. la actiuni seismice il
constituie camasuirea cu diafragme de beton armat (fig.2.19, 2.20). Grosimea camasuielii este de
6...20 cm, cu o clasa de beton minim C12/15. Camasuirea poate fi asociata cu armarea zidariei prin
realizarea de perforatii armate si injectate cu beton, armaturile din perforatii avand si rolul de a lega
straturile de beton respectiv zidarie pentru a conlucra (zidarie mixta).

2.3.7.8. Consolidarea porțiunilor de zidării dislocate

Portiunile de zidarii dislocate se vor consolida cu tiranti metalici sub nivelul planseelor
curente sau imediat deasupra planseului de peste ultimul nivel (fig.2.17, 2.18). Tirantii se vor
ancora de ziduri portante exterioare nedegradate cu profile laminate, platbande asezate pe cant etc.,
astfel ca sa fie asigurata repartizarea uniforma a eforturilor .

61
Fig. 2.17. Repararea fisurilor din zidărie izolate, la colturi sau buiandrugi,
cu plase de armătura şi mortar torcretat

62
Fig. 2.18. Consolidarea zidăriilor cu tiranţi. 1 - tirant, 2 – filet pentru tensionare tirant, 3 – manşon pentru
tensionare tirant, 4 – element vertical structural, 5 – ansamblu de fixare, 6 - placa de presiune

Fig. 2.19. Consolidarea prin cămăşuire a pereţilor de zidărie cu diafragme de beton armat

63
 Plasa sudata

Fig. 2.20. Cămăşuirea stâlpilor

de zidărie cu beton armat

2.3.7.9. Introducerea de stalpi din beton armat legati de zidaria existenta

O solutie de consolidare pasiva o constituie introducerea de stalpi din beton armat legati de
zidaria existenta cu perforatii armate (fig. 2.21, 2.22). Stalpii se pot dispune pe o latura sau doua
laturi ale peretilor, perforatiile de F35 fiind armate cu bare F16, umplute cu mortar min. M.50.

Fig. 2.21. Intărirea zidăriei cu stâlpi de beton armat legaţi de zidărie cu perforaţii armate

64
 Fig.2.22. Realizarea conlucrării dintre stâlpii de beton si zidărie

2.3.8. Consolidarea zidăriilor neportante

2.3.8.1. Consolidarea pereţilor de umplutură exteriori si interiori

La consolidarea pereţilor de umplutură exteriori si interiori cu grosimea egala sau mai mare
de 12.5 cm se va tine seama ca acesti pereti, in special atunci cand au fost bine impanati, rigidizeaza
structura. In consecinta, repararea lor prin inlocuirea portiunilor degradate se va face treptat, trecand
de la un perete la altul, evitandu-se demolarea lor concomitenta la un acelasi nivel.

2.3.8.2. Repararea peretilor neportanti

In general repararea peretilor neportanti se va face prin inlăturarea cărămizilor, blocurilor,
placilor degradate, precum si a porţiunilor de zidărie dislocată, impănarea lor la partea superioară cu
pene metalice si ancorarea de structură conform prevederilor normativului C.126.

2.3.9. Consolidarea stâlpilor de zidărie

Creşterea capacităţii de rezistenţă a elementului de tip stâlp se poate realiza prin :

· aplicarea unor armături transversale intr-un strat de mortar (cămăşuire armata) ;
· realizarea unui strat de zidarie de caramidă pe cant, armată cu etrieri în rosturi orizontale ;
· cămăşuirea stâlpilor de zidărie cu beton armat (fig. 2.20);
· consolidarea cu juguri sau profile metalice dispuse pe contur sau la interiorul elementelor de
zidărie, combinat cu tiranţi dispuşi în perforaţii în zidărie (fig.2.23 - 2.25).

65
 Etape de executie:

Curaţirea suprafeşelor şi executarea golurilor

pentru tiranţi Dispunerea profilelor verticale

Montarea tiranţilor şi dispunerea etrierilor şi a Montarea platbenzilor sudate

chingilor şi strângerea etrierilor şi a chingilor

Fig. 2.23. Consolidarea pe contur a stâlpilor de zidărie cu elemente metalice

66
 Fig.2.24. Consolidarea stâlpilor şi pereţilor cu profile dispuse la exterior

Fig. 2.25. Consolidarea peretilor si stilpilor cu profile metalice la interior sau exterior

Etapele de execuţie pentru varianta cu juguri si profile metalice, cea mai eficientă tehnic este
descrisă in figura 2.23. Profilele metalice asigura atat o consolidare a elementului, cât si preluarea
de la zidărie a unor sarcini gravitationale sau orizontale, descărcand zidaria.

2.3.10. Consolidarea arcelor şi bolţilor de cărămidă fisurate

Arcele şi bolţile de cărămidă fisurate se pot repara/consolida prin:
· Reparaţii cu ştrepi de cărămidă, înlocuind cărămizile degradate;
· Injectarea fisurilor cu mortare cu răşini epoxidice;

67
· Consolidare cu scoabe de oţel-beton.
· Introducerea de armături in perforaţii, ulterior injectate (ţeserea cu armătura);
· Cămăşuirea cu plase sudate a feţelor arcelor de zidărie;
· Dispunerea de grinzi-centuri pentru preluarea împingerilor generate de arce sau bolţi;
· Introducerea de profile metalice peste buiandrugi in arc.
Scoabe Injectare cu
Reparatii cu mortar cu rasini
strepi de epoxy
caramida

Plase sudate

Perforatii
armate

Perforatii
armate

Grinzi de
beton armat
Perforatii
armate
Fig. 2.26. Soluţii de consolidare - bolţi si arce fisurate

Fig. 2.27. Buiandrug metalic peste gol cu buiandrug in arc

68
2.3.11. Consolidarea structurilor din zidărie simplă existente

- introducerea de stalpi lamelari (fig. 2.28.) de beton armat (echivalent stalpisori de beton
armat), la colturi, intersectii si ramificatii, lamele legate între ele cu centuri de beton armat.
Grosimea lamelelor variază între 12...15cm, fiind determinată de considerente tehnologice de
turnare a betonului. Pentru asigurarea conlucrării cu peretele, se prevad ancore de legatura între
lamele, care trec prin perforaţii realizate în zidărie (rosturi). Soluţia permite transformarea unei
zidării simple -ZNA in zidărie confinată –ZC. Soluţia impune si intervenţii la nivelul fundaţiilor.

Fig. 2.28. Dispunerea de stalpi lamelari

- introducerea de şaibe orizontale rigide – plansee din beton armat.

Fig. 2.29.a. Introducerea de şaibe orizontale rigide. Plan cofraj planşeu.

Pentru asigurarea conlucrării cu peretele se prevad alveole ca in fig. 2.29.a. – Plan cofraj şi
fig. 2.29.b. – Armare planşeu din beton armat realizat în structura de zidărie portantă existentă.

69
Fig. 2.29.b. Introducerea de şaibe orizontale rigide. Plan armare planşeu.

70