PROIECT

COD DE PROIECTARE SEISMICĂ

– PARTEA A III-A –
PREVEDERI PENTRU
EVALUAREA SEISMICĂ
A CLĂDIRILOR EXISTENTE

INDICATIV P 100-3

ANEXELE INFORMATIVE: F, G, H ȘI J
ANEXA NORMATIVĂ: I
Cuprins:

Anexa F: Îndrumător de reabilitare seismică a clădirilor existente

Anexa G: Comentarii şi recomandări de proiectare

Anexa H: Exemple de proiectare a lucrărilor de intervenţie structurală la clădiri

existente, vulnerabile seismic

Anexa I: Îndrumător pentru întocmirea raportului de evaluare (expertiză) seismică la

clădiri

Anexa J: Exemple de rapoarte de evaluare seismică

ANEXA F (informativă) Îndrumător de reabilitare seismică a clădirilor existente

F.1 Introducere

F.1.1 Conținut și domeniu de aplicare

1.1.1 Îndrumătorul de reabilitare seismică a clădirilor existente cuprinde prevederi de

proiectare a intervențiilor la construcții afectate de acțiuni seismice sau la construcții
cu vulnerabilitate seismică.

1.1.2 Întocmirea proiectului de intervenție se va baza pe concluziile raportului de evaluare

seismică a construcției, care identifică deficiențele structurale și nestructurale, și
stabilește clasa de risc seismic în care se încadrează aceasta.

1.1.3 Prevederile prezentului îndrumător sunt aplicabile structurilor de clădiri din beton
armat, oțel, lemn sau zidărie, precum și componentelor nestructurale din aceste
construcții.

1.1.4 Îndrumătorul se referă la elementele de concepție generală a intervenției și conține

indicații pentru alegerea soluțiilor și tehnicilor de consolidare. Având în vedere
varietatea practic nelimitată a condițiilor seismice, a tipurilor de construcții și a
tipurilor de deficiențe, îndrumătorul stabilește în special principiile măsurilor de
intervenție, descriind un număr limitat de soluții, cu o aplicabilitate mai largă pe
considerente de eficiență, condiții de execuție și economicitate.
Soluțiile prezentate în îndrumător trebuie considerate ca un set de măsuri minimale,
fiind posibilă aplicarea și a altor soluții care să respecte principiile de bază ale
proiectării seismice.

1.1.5 Îndrumătorul nu tratează proiectarea de detaliu a lucrărilor de consolidare.

1.1.6 Prezentul îndrumător este alcătuit după cum urmează:

F.1 INTRODUCERE
F.1.1 Conținut și domeniu de aplicare
F.1.2 Obiective de performanță. Stări limită
F.1.3 Terminologie

F.2 BAZELE ALEGERII SOLUȚIILOR DE INTERVENȚIE

F.2.1 Criterii pentru alegerea soluțiilor de intervenție
F.2.2 Opțiuni pentru strategia de intervenție
F.2.3 Alte strategii posibile
F.2.4 Soluții pentru corectarea deficiențelor de alcătuire a structurii

F.3 PROCEDEE DE INTERVENȚIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURA DE

BETON ARMAT
F.3.1 Tipuri de intervenții
F.3.2 Reparații la structurile de beton armat
F.3.3 Tipuri de consolidare pentru structuri de beton armat
F.3.4 Consolidarea structurilor în cadre de beton armat

F-1
 F.3.5 Lucrări de consolidare a structurilor în cadre de beton armat cu panouri de
umplutură din zidărie
F.3.6 Consolidarea structurilor cu pereți de beton armat
F.3.7 Intervenții asupra planșeelor
F.3.8 Tehnici de consolidare a fundațiilor
F.3.9 Recomandări de proiectare pentru lucrările de consolidare a elementelor
structurale de beton armat

F.4 PROCEDEE DE INTERVENȚIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURA DE

OȚEL
F.4.1 Principii de bază
F.4.2 Tipuri de intervenție
F.4.3 Reparații
F.4.4 Consolidări

F.5 PROCEDEE DE INTERVENȚIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURA DIN

ZIDĂRIE
F.5.1 Obiect și domeniu de aplicare
F.5.2 Categoriile și scopul lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic al
clădirilor din zidărie
F.5.3 Alegerea categoriei lucrărilor de intervenție
F.5.4 Calculul și verificarea lucrărilor pentru reducerea riscului seismic
F.5.5 Lucrări de reparație
F.5.6 Lucrări de consolidare

F.6 PROCEDEE DE INTERVENȚIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURA DIN

LEMN
F.6.1 Criterii pentru alegerea soluției de intervenție
F.6.2 Principii de bază privind stabilirea soluțiilor de intervenție
F.6.3 Tipuri de intervenție
F.6.4 Evaluarea degradărilor înregistrate pe durata exploatării
F.6.5 Intervenții asupra planșeelor de lemn
F.6.6 Consolidarea șarpantelor
F.6.7 Consolidarea elementelor structurii verticale a construcțiilor de lemn (stâlpi,
pereți)

F.7 PROCEDEE DE INTERVENȚIE PENTRU COMPONENTELE

NESTRUCTURALE DIN CLĂDIRI
F.7.1 Obiect și domeniu de aplicare.
F.7.2 Scopul reducerii riscului seismic al CNS
F.7.3 Criterii generale pentru alegerea și verificarea soluției de intervenție
F.7.4 Definirea cerințelor de performanță seismică ale clădirii după reabilitarea seismică
F.7.5 Stabilirea nivelurilor de performanță ale CNS în concordanță cu cerințele de
performanță ale clădirii
F.7.6 Inventarierea CNS
F.7.7 Evaluarea vulnerabilității și a riscului seismic al CNS
F.7.8 Ordinea de prioritate a lucrărilor de reabilitare seismică a CNS
F.7.9 Categorii de lucrări de intervenție și criterii pentru alegerea acestora
F.7.10 Procedee specifice de intervenție pentru diferite categorii de CNS

F-2
F.8 REABILITAREA SEISMICĂ A CLĂDIRILOR FOLOSIND SISTEME DE
DISIPARE A ENERGIEI
F.8.1 Introducere
F.8.2 Cerințe generale
F.8.3 Modelarea elementelor de disipare a energiei
F.8.4 Spectrul de răspuns elastic pentru diferite fracțiuni din amortizarea critică
F.8.5 Cerințe suplimentare

F.9 REABILITAREA SEISMICĂ A CLĂDIRILOR PRIN IZOLAREA SEISMICĂ A

BAZEI
F.9.1 Aspecte generale. Domeniu de aplicare
F.9.2 Obiective de performanță
F.9.3 Oportunitatea introducerii izolatorilor seismici
F.9.4 Probleme specifice de proiectare
F.9.5 Metodologia de proiectare și calcul a intervenției bazate pe izolare seismică

F.1.2 Obiective de performanță. Stări limită

1.2.1 Îndrumătorul urmărește, în acord cu concepția de proiectare seismică stabilită în P100-

1, două cerințe seismice fundamentale: siguranța vieții și, respectiv, limitarea
degradărilor.

1.2.2 Obiectivul de bază Siguranța vieții se asociază, din punct de vedere al nivelului
hazardului seismic, cu cutremurul cu intervalul mediu de recurență IMR = 100 ani și
are în vedere, în principal:
- limitarea substanțială a deformației structurale față de deformația la care intervine
prăbușirea, pentru ca viețile oamenilor să fie protejate;
- limitarea degradărilor până la un nivel la care construcția rămâne reparabilă în
condiții economice;
- asigurarea căilor de ieșire din clădire;
- prevenirea accidentării sau pierderii vieții oamenilor datorită desprinderii și
prăbușirii unor componente nestructurale (pereți despărțitori, cornișe, atice,
geamuri sau panouri opace ale fațadelor cortină etc.).
Din punct de vedere practic, acest obiectiv de performanță se consideră atins dacă sunt
satisfăcute verificările impuse de P100-1 pentru starea limită ultimă (ULS) pentru
nivelul minim al acțiunii seismice precizat în P100-3.

1.2.3 Obiectivul de bază Limitarea degradărilor se asociază, din punct de vedere al

nivelului hazardului seismic, cu cutremurul cu intervalul mediu de recurență IMR = 30
ani și are în vedere, în principal, limitarea degradărilor elementelor nestructurale,
astfel încât repararea acestora să nu afecteze semnificativ utilizarea clădirilor.
Din punct de vedere practic, acest obiectiv de performanță se consideră atins dacă sunt
satisfăcute verificările impuse de P100-1 pentru starea limită de serviciu (SLS) pentru
un nivel al acțiunii seismice redus în raport cu cel definit la (1.2.2).

1.2.4 Diferențierea măsurilor de consolidare pentru a obține grade de asigurare sporite,

pentru construcții din clasele I și II de importanță – expunere la cutremur, se realizează

F-3
 prin amplificarea valorii de proiectare a accelerației terenului, ag, cu valoarea I,e > 1 a
factorului de importanță și expunere la cutremur.

1.2.5 În cazul construcțiilor cu importanță deosebită și ori de câte ori proprietarii clădirilor
intenționează să realizeze un nivel sporit de asigurare se pot avea în vedere și alte
obiective de performanță decât cele de bază, asociate unor cutremure caracterizate de
alte valori ale IMR.

1.2.6 Prevederile îndrumătorului au în vedere considerarea unei construcții individuale a

cărei vulnerabilitate la acțiuni seismice a fost stabilită prin evaluarea acesteia pe baza
P100-3.
În măsura în care construcția aparține unei anumite tipologii bine definite, de exemplu,
a fost realizată pe baza unui proiect tip, aplicat de numeroase ori, soluțiile de
intervenție stabilite pentru un exemplar din seria de construcții similare pot fi luate în
considerare și la stabilirea soluțiilor pentru celelalte, dacă condițiile locale la
amplasament sunt similare (natura terenului de fundare, condițiile seimice, tipul de
fundație etc.).

1.2.7 Soluțiile de consolidare la nivel de principiu sunt prezentate în raportul de evaluare

(expertiză) seismică, întocmit pe baza prevederilor P100-3. Fezabilitatea și eficiența
soluțiilor propuse sunt fundamentate de un calcul structural suficient de detaliat pentru
acest scop.

1.2.8 Necesitatea și nivelul măsurilor de intervenție se stabilesc pe baza prevederilor din

P100-3, în funcție de clasa de importanță și expunere la cutremur, de clasa de risc
seismic și de durata viitoare de exploatare a clădirilor.

F.1.3 Terminologie

Lucrările de intervenție de diferite naturi sunt definite în diferite moduri în documentele

normative din diferite țări, ca și în literatura de specialitate.
În cadrul prezentului îndrumător, diferiții termeni sunt utilizați cu următoarele semnificații:

- Consolidare: refacerea sau înnoirea oricărei părți a unei construcții (a unor elemente sau
ansamblu de elemente) în scopul obținerii unei capacități structurale sporite, de exemplu,
capacitate de rezistență superioară, rigiditate mai mare, ductilitate mai ridicată;

- Reparație: refacerea sau înnoirea oricărei părți degradate sau avariate a unei construcții
cu scopul de a obține același nivel de rezistență, rigiditate și/sau ductilitate, cu cel anterior
degradării;

- Remodelare: refacerea sau înnoirea oricărei părți a unei construcții având ca efect
schimbarea funcțiunii sau a gradului de ocupare;

- Intervenție (structurală sau/și nestructurală): concept care include termeni de

consolidare, reparație si remodelare;

- Reabilitare: refacerea sau înnoirea unei construcții degradate pentru a asigura același
nivel al funcțiunii pe care îl avea clădirea înainte de degradare;

F-4
- Reabilitare seismică : totalitatea măsurilor prin care se obține ridicarea până la limite
considerate ca suficiente a performanțelor seismice potențiale ale unei clădiri vulnerabile din
punct de vedere seismic.

F-5
F.2. BAZELE ALEGERII SOLUȚIILOR DE INTERVENȚIE

F.2.1 Criterii pentru alegerea soluțiilor de intervenție

(1) Decizia de a interveni și alegerea strategiei și a tehnicilor de intervenție trebuie să se

bazeze pe mai multe criterii, care au în vedere:

(i) Caracterizarea cuprinzătoare a acțiunii seismice pe amplasament. Aceasta include:

 identificarea surselor de hazard seismic;
 identificarea principalelor componente de hazard seismic pentru clădirile
investigate, ținând seama și de vulnerabilitatea acestora (amplitudinea și
componența de frecvențe a mișcării terenului);
 sursele induse de hazard (de exemplu, susceptibilitatea la lichefiere a terenului,
destabilizarea terenurilor în pantă, etc.).

(ii) Caracterizarea funcțională a clădirii:

 precizarea tipului de clădire, a funcțiunii, a vârstei acesteia;
 perioada de exploatare ulterioară;
 cerințele arhitecturale de diferite tipuri;
 gradul de ocupare.

(iii) Caracterizarea siguranței clădirii față de acțiunile de exploatare, în special a celor

seismice
 vulnerabilitatea structurală;
 vulnerabilitatea elementelor nestructurale, a instalațiilor și echipamentelor.
Stabilirea vulnerabilității construcției sub diferite aspecte reprezintă obiectivul
operației de evaluare seismică.

(iv) Stabilirea nivelurilor de performanță necesară (siguranța vieții, limitarea degradărilor

și, eventual, ocupanța imediată, prevenirea prăbușirii) funcție de clasa de importanță și
expunere la cutremur și importanța construcției.

(v) Posibilitățile economice, tehnologice, de resurse de diferite tipuri.

(vi) Gradul de afectare a funcțiunii construcției pe durata executării lucrărilor (de exemplu,
prin necesitatea de a evacua clădirea).

(vii) Posibilitățile concrete de execuție pe amplasament referitoare la amenajarea

șantierului, a acceselor pe rețeaua stradală publică, a spațiilor necesare montării
macaralelor etc.

(2) În cadrul expertizei sau al studiului de fezabilitate, după caz, se vor analiza două sau mai
multe scheme alternative de intervenție. Pentru fiecare din acestea, se evaluează reducerea
vulnerabilității față de sursele de hazard seismic pe amplasament și se selectează cea mai
eficientă soluție pe baza celor mai importante criterii pentru cazul considerat.
Calculele structurale și de dimensionare ale elementelor de consolidare se vor face cu
respectarea modelelor și metodelor din P100-1 și a regulilor suplimentare date în P100-3.

F-6
F.2.2 Opțiuni pentru strategia de intervenție

(1) Alegerea unei strategii de intervenție corecte este condiționată de înțelegerea cât mai
completă a deficiențelor individuale ale elementelor structurale și nestructurale, a efectului
combinat al acestora asupra mecanismului comportării seismice a clădirii, precum și a
deficiențelor de ansamblu privind rezistența, deformabilitatea, redundanța și regularitatea
structurală.
Măsurile de intervenție trebuie să fie corelate cu gradul de afectare (degradare) a materialelor,
ca efect al unor cutremure pe care le-a suportat construcția, al altor acțiuni de exploatare
specifice, al unor tasări diferențiale ale terenului sau al unor factori de mediu.
Identificarea deficiențelor de rezistență și deformabilitate, a deficiențelor de alcătuire
individuală și de ansamblu, a stării de degradare este realizată în cadrul evaluării seismice prin
verificarea listelor de condiții specifice construcției și stabilirea valorilor indicatorilor R1, R2
și R3 din P100-3.

(2) Măsurile de intervenție urmăresc să elimine sau să reducă semnificativ deficiențele de

diferite naturi ale structurii și ale componentelor nestructurale și, prin aceasta, să se obțină
condiția de siguranță: cerința seismică  capacitatea construcției.
Strategia de intervenție se poate baza pe:
- reducerea cerințelor seismice;
- îmbunătățirea caracteristicilor mecanice cu care este înzestrată construcția;
- măsuri combinate.

(3) Reducerea cerințelor seismice se realizează:

(a) în ceea ce privește reducerea cerințelor de rezistență, respectiv, reducerea forțelor seismice
de proiectare:
(i) prin sporirea proprietăților de rigiditate ale structurii și/sau reducerea masei construcției,
pentru a depărta cât mai mult perioada T1 a oscilațiilor proprii în modul fundamental de
perioada corespunzătoare amplificării maxime din spectrul de răspuns în accelerații. O
asemenea strategie este indicată în cazul amplasamentelor caracterizate de perioada Tc = 1,6
sec din spectrul de accelerație.
Practic sporirea rigidității structurii se obține prin mărirea dimensiunilor elementelor
structurale și/sau adăugarea altor elemente structurale.

NOTĂ Deși reducerea perioadelor proprii de oscilație pentru domeniul T  Tc al spectrului nu duce la
reducerea forțelor de proiectare, datorită adoptării în mod acoperitor a unei valori constante (de palier)
pentru accelerația spectrală în acest domeniu, îndepărtarea de condițiile de rezonanță din zona T1 = Tc
reprezintă un obiectiv de urmărit întotdeauna.

(ii) prin reducerea rigidității laterale a construcției în situațiile în care se poate obține o
perioadă a oscilațiilor proprii superioară perioadei Tc, situând construcția într-un domeniu în
care valorile spectrale ale accelerației scad cu creșterea perioadei de oscilație.
Practic aceasta se poate realiza prin izolarea seismică a bazei sau, mai rar, prin tăierea unor
legături structurale. De exemplu prin separarea parapetelor de beton armat de stâlpi.
Această strategie este recomandabilă în special pe amplasamente cu valori Tc mici.
(iii) prin introducerea unor amortizori în sistemul structural, care, prin absorbția și disiparea
unei părți semnificative din energia seismică indusă în structură, limitează eforturile ce revin
elementelor structurale.
(b) în ceea ce privește reducerea cerințelor de deplasare:
(i) prin reducerea perioadei oscilațiilor proprii ale structurii, respectiv prin sporirea rigidității
și/sau reducerea maselor.

F-7
(ii) prin introducerea de izolatori seismici la bază, care, prin absorbția celei mai mari părți a
deplasării laterale produse de cutremur, limitează deplasările relative ale elementelor
structurale.

(4) Îmbunătățirea caracteristicilor mecanice ale structurii urmărește:

(i) sporirea rezistenței elementelor structurale, recomandabilă în special la structurile cu
deficit de deformabilitate în domeniul postelastic (ductilitate), în condițiile în care
îmbunătățirea proprietăților de ductilitate este dificil de realizat practic.
(ii) sporirea rigidității la forțe laterale. Sporirea rigidității reduce nu numai cerințele, ci și
deplasările efective sub valori date ale forțelor laterale.
(iii) sporirea capacității de deformare în domeniul postelastic. Măsurile de îmbunătățire a
acestei proprietăți asigură, de regulă, și o comportare histeretică mai stabilă, caracteristică
deosebit de importantă pentru un răspuns seismic favorabil.

NOTĂ În multe cazuri intervenția unei caracteristici structurale modifică și cerințele seismice.
Configurația și ordonatele spectrelor răspunsului seismic elastic și inelastic, în accelerații și în deplasări,
depind de parametrii structurali de rezistență, rigiditate și ductilitate.
De asemenea, în multe situații, intervențiile efectuate cu scopul îmbunătățirii unei anumite proprietăți
au efect și asupra altor caracteristici structurale. De exemplu, cămășuirea cu beton armat aplicată in
scopul sporirii ductilității locale a unui stâlp, funcție de modul concret de realizare a armării, poate
asigura și sporirea rezistenței la forță tăietoare și la moment încovoietor.

F.2.3 Alte strategii posibile

(1) În condițiile în care lucrările de consolidare impuse de starea construcției și gradul

insuficient de asigurare față de acțiunile seismice ar necesita mijloace materiale, umane,
financiare excesive și/sau ar implica întreruperea funcțiunii construcției timp foarte
îndelungat, făcând intervenția nerațională, pot fi avute în vedere și alte opțiuni. Stabilirea
strategiei celei mai indicate trebuie să fie rezultatul unei analize cost-beneficiu a mai multor
soluții posibile, care să ia in considerare aspectele precizate la F.2.2(1).

(2) Analiza ansamblului acestor exigențe și condițiilor materiale disponibile poate conduce
și la alte opțiuni pe lângă consolidarea construcției în ansamblul ei.
Asemenea soluții pot fi:
- reducerea gradului de ocupare a clădirii;
- scurtarea duratei ulterioare de exploatare a clădirii;
- modificarea funcțiunii clădirii, astfel încât să fie posibilă încadrarea acesteia într-o clasă
inferioară de importanță și expunere la cutremur;
- reducerea maselor și a solicitărilor seismice ale construcției prin: înlocuirea unor pereți
grei cu pereți ușori; mutarea unor utilaje și echipamente grele de la nivelurile superioare
ale clădirii, la subsol sau la parter, etc.;
- reducerea numărului de niveluri prin demolarea unui număr de etaje de la partea
superioară a clădirii - soluția poate fi convenabilă mai ales în condițiile în care clădirea
prezintă retrageri substanțiale la aceste niveluri, cu efecte nefavorabile de excentricizare a
maselor, a caracteristicilor de rezistență și rigiditate de ansamblu;
- desfacerea unor porțiuni de construcție, de exemplu, elemente de fațadă, cu comportare
defavorabilă la acțiuni seismice sau care prezintă un risc înalt de dislocare și prăbușire;
- părăsirea clădirii și împiedicarea accesului în zona aferentă a clădirii până la eventuala
demarare a lucrările de consolidare necesare;
- demolarea completă a clădirii și construirea unei clădiri noi, moderne - soluția poate fi
indicată în situația în care cheltuielile reabilitării seismice ar fi nejustificat de mari, fără a

F-8
 fi posibile remodelări semnificative ale spațiului pentru îmbunătățirea funcțiunilor, pentru
clădiri existente amplasate pe terenuri cu valoare ridicată.

F.2.4 Soluții pentru corectarea deficiențelor de alcătuire a structurii

F.2.4.1 Identificarea deficiențelor structurale

(1) În afara capacităților insuficiente de rezistență, rigiditate și/sau ductilitate, deficiențele

pe care le poate prezenta un sistem structural în ansamblu se referă la neregularități și
discontinuități pe verticală și în plan. Acestea reduc gradul de încredere asupra stării de
eforturi și deformații furnizate de metodele de calcul curente și creează importante
incertitudini în ceea ce privește atingerea obiectivelor de performanță propuse.

(2) Dacă anumite exigențe privind caracterul regulat necesar al unei construcții nu pot fi
evitate, proiectantul intervenției trebuie să efectueze calculul structural pe modele cât mai
fidele comportării structurii și să ia măsuri constructive prin care să compenseze controlul mai
puțin sigur al răspunsului seismic în asemenea situații.

(3) Diferitele tipuri de neregularități și discontinuități și efectele lor potențiale trebuie să fie
evidențiate în procesul de evaluare al construcției, conform P100-3. Acestea sunt reprezentate
de:

(a) Neregularități pe verticala construcției

 distribuții neregulate ale rigidității la deplasare laterală;
 distribuții neregulate ale capacității de rezistență;
 modificări semnificative ale gabaritelor clădirii pe verticală, incluzând distribuții diferite
ale maselor;
 discontinuități (devieri) în traseul, pe verticală, al încărcărilor către teren.

(b) Neregularități în planul construcției

 neregularitățile distribuției în plan ale rigidității, masei, capacității de rezistență, care
toate produc efecte de torsiune de ansamblu;
 forme neregulate în plan, în special colțurile intrânde în planul construcției, care pot crea
concentrări excesive de eforturi;
 discontinuități ale planșeelor, în special prin prevederea de goluri sau întreruperea
legăturii pe anumite zone cu elementele sistemului vertical de rezistență la forțe laterale;
 prevederea unor componente structurale (cadre, pereți) înclinate față de axele ortogonale
majore ale sistemului structural.
Alte deficiențe majore pe care le poate prezenta o structură, deficiențe evidențiate în urma
evaluării construcției, pot fi constituite de lipsa de redundanță a clădirii, instabilitatea
potențială a comportării unor elemente și îmbinări la încărcări alternante, ca urmare a
alcătuirii defectuoase a elementelor structurale, degradarea materialelor.

F.2.4.2 Tipuri de soluții pentru remedierea neregularităților pe verticală

(1) Soluțiile pot avea în vedere modificarea componentelor structurale existente sau
adăugarea altora noi pentru a elimina sau a reduce, cât mai semnificativ, aceste neregularități.

O soluție comună pentru a întări nivelurile slabe, de exemplu, la nivelurile unde se întrerup
unii pereți structurali, este consolidarea stâlpilor de la aceste niveluri. Alternativ,

F-9
discontinuitatea de acest gen poate fi eliminată prin prevederea unor elemente verticale chiar
în dreptul peretelui superior, sub acesta, dacă o asemenea intervenție este acceptabilă
funcțional.
Intervenția nu trebuie să creeze efecte negative noi în elementele existente.

NOTĂ De exemplu, dacă se introduce un sistem de contravântuire sau se introduc pereți pentru sporirea
rezistenței unui etaj slab, este necesar să se stabilească efectul acestei modificări asupra rigidității de
ansamblu, de pildă, dacă nu creează condiții de creare a unui etaj flexibil la etajul vecin sau dacă nu
creează o excentricitate de torsiune semnificativă. De asemenea, este necesar să se stabilească dacă
planșeele situate imediat deasupra și imediat dedesubtul nivelului la care se face intervenția sunt
capabile să asigure modificarea distribuției și transferul forțelor tăietoare de nivel. Este indicat să se
continue acești pereți până la teren. Dacă nu, trebuie examinat dacă suporții verticali ai peretelui pot
prelua momentele de răsturnare aferente peretelui.

(2) În cazul în care nu este posibil să se elimine sau să se reducă substanțial neregularități
ale distribuției maselor (datorate greutății unor instalații și utilaje) sau neregularitățile
geometrice în elevația clădirii (create, de exemplu, de retrageri) se recomandă aplicarea unor
metode avansate de calcul care să estimeze cât mai realist răspunsul seismic și să identifice
zonele care trebuie întărite.

(3) Modificarea structurii verticale la un anumit nivel antrenează, de regulă, și intervenții

asupra planșeelor (diafragmelor) implicate. Asemenea intervenții pot consta în prevederea
unor conectori care să transfere forțele seismice de la planșee la pereții nou introduși,
colectori-centuri care să culeagă aceste forțe din masa planșeului și să le transfere la
elementele verticale etc.

F.2.4.3 Tipuri de soluții pentru remedierea neregularităților în plan

(1) Îmbunătățirea comportării seismice a structurilor cu efecte de torsiune de ansamblu mari,
datorate distribuției componentelor structurale și/sau masei în clădire se realizează prin
reducerea excentricității între centrul maselor și centrele de rigiditate și de rezistență.
Introducerea unor componente rigide și rezistente, care să reducă excentricitatea duce la
reducerea forțelor și deplasărilor din torsiune în același timp și la creșterea generală a
capacității de rezistență la forțe laterale (fig. F.2.4-1 a și b).

C C
R R
CM CM

CR  Centrul de rezistenţă (rigiditate) Pereţi existenţi

CM  Centrul maselor Pereţi nou introduşi
a. b.
Figura F.2.41

(2) În cazul structurilor cu concentrări de eforturi la colțurile intrânde ale planșeelor se pot
introduce elemente de armare în diafragma planșeului, bine ancorate, în măsură să distribuie
forțele concentrate pe suprafețe mai largi. Altă cale de a întări diafragma este de a prevedea o
suprabetonare armată locală, reducând local, acolo unde este posibil, grosimea pardoselii.

F-10
Eforturile în diafragmă pot scădea și prin introducerea unor elemente verticale suplimentare
intermediare.

Element nou introdus

Rost seismic

a. Clădirea existentă b. Intervenție prin realizarea unui rost seismic

Figura F.2.42

(3) În cazul în care planșeul prezintă discontinuități ca urmare a unor decalaje între
nivelurile unor zone vecine, elementele de la legătura acestora trebuie astfel alcătuite și
armate astfel ca transferul de eforturi între cele două zone să fie posibil.

(4) Efectul defavorabil al unor forme neregulate în plan, cum este cea a structurii
reprezentate în fig. F.2.4-2 la care cele două “aripi” ale profilului planșeului pot avea tendința
să vibreze defazat, poate fi diminuat sau chiar eliminat prin “tăierea” construcției prin rosturi
seismice. Prevederea rosturilor implică o detaliere foarte atentă structurală și arhitecturală și,
de regulă, este mai costisitoare decât consolidarea structurii existente. Din aceste motive o
asemenea soluție devine acceptabilă dacă se urmăresc modificări substanțiale din alte rațiuni.
De exemplu, dacă o clădire industrială s-ar transforma (și-ar schimba destinația) într-una de
locuit.

F.2.4.4 Soluții pentru corectarea traseului încărcărilor

(1) Evaluarea seismică a clădirii evidențiază traseul încărcărilor verticale și orizontale, de la
aplicarea lor la nivelul planșeelor până la terenul de fundare și trebuie să identifice
eventualele întreruperi ale acestui traseu. Acestea pot fi reprezentate, de exemplu, de absența
colectorilor din planșee care să transfere încărcările la elementele verticale ale structurii, de
absența conectorilor dintre aceste elemente și planșee, de înnădiri și ancoraje insuficiente ale
armăturilor la structurile de beton armat, înnădiri prin sudură sau buloane subdimensionate la
structurile de oțel, fundații mai slabe decât suprastructura etc.

(2) Corectarea acestor deficiențe se obține, de regulă, prin intervenții locale asupra tuturor
zonelor slabe.
O altă soluție posibilă este introducerea unor subsisteme sau elemente structurale noi,
suficient de puternice pentru a reduce solicitarea elementelor existente până la un nivel la care
aceste deficiențe să fie acceptabile.

(3) Intervențiile operate trebuie să fie suficient de puternice, astfel, încât să poată asigura o
comportare în domeniul elastic a îmbinărilor și planșeelor.
Acest obiectiv se poate obține prin respectarea condițiilor de dimensionare date în P100-1.

F-11
F.2.4.5 Tipuri de soluții pentru corectarea deficitului de rezistență, rigiditate și/sau
ductilitate

(1) Deficitul structurilor din punctul de vedere al proprietăților de rezistență, rigiditate și/sau
ductilitate se poate elimina sau reduce până la limite acceptabile prin două categorii de
măsuri:
- întărirea individuală a structurilor cu astfel de deficiențe (cămășuirea secțiunilor
elementelor de beton armat, adăugarea de piese în realizarea secțiunilor compuse ale
elementelor din oțel, etc.).
- introducerea unor elemente sau subsisteme structurale noi, în măsură să protejeze
elementele structurii existente cu alcătuirea neadecvată.

(2) Aceste tipuri de soluții de intervenție sunt prezentate în cadrul îndrumătorului separat
pentru construcțiile din beton armat, oțel, zidărie și lemn, în capitolele F.3, F.4, F.5 și,
respectiv, F.6.
Soluțiile aplicate pentru reducerea riscului seismic al componentelor nestructurale ale
construcțiilor sunt prezentate în capitolul F.7.
Aplicarea sistemelor pasive de disipare a energiei în vederea sporirii siguranței construcțiilor
la cutremure este prezentată în capitolul F.8, iar intervențiile bazate pe izolarea seismică a
bazei construcțiilor în capitolul F.9.

F-12
F.3. PROCEDEE DE INTERVENȚIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURA DE
BETON ARMAT

F.3.1 Tipuri de intervenții

(1) Funcție de amploarea măsurilor, intervențiile la clădirile din beton armat, afectate de
seism sau vulnerabile din punct de vedere seismic, se împart în trei categorii:

Reparațiile superficiale care urmăresc să îmbunătățească aspectul vizual al componentelor

afectate. Aceste reparații pot să refacă, astfel, caracteristicile nestructurale ale elementelor
afectate, cum este, de exemplu, rolul de închidere al unor elemente. Aportul lor asupra
comportării structurale este neglijabil.

Reparațiile structurale au drept scop de a reda proprietățile structurale inițiale ale acestora.
Un exemplu de reparație structurală îl constituie injectarea fisurilor din beton sau înlocuirea
barelor de armatură rupte.

Lucrările de consolidare sunt intervențiile care implică adăugarea de elemente structurale

noi și/sau desfacerea și înlocuirea, sau întărirea, părților existente avariate. Această intervenție
are ca scop creșterea performanțelor structurale (rezistență, ductilitate, rigiditate) peste nivelul
inițial.

F.3.2 Reparații la structurile de beton armat

(1) Reparațiile cadrelor și a pereților structurali de beton armat se realizează prin tehnici
asemănătoare.
(2) Reparațiile nestructurale au la bază în principal tehnici constând în acoperirea
suprafețelor vizibile pe care se marchează degradările elementelor structurale.
(3) Reparațiile structurale ale elementelor de beton armat constau în injectări ale fisurilor în
beton, înlocuirea armăturilor avariate (rupte sau cu deformații plastice importante), plombarea
unor goluri, acoperirea armăturilor dezvelite etc.
Pentru injectare se pot utiliza diferite materiale cum sunt: rășinile epoxidice de vâscozitate
scăzută si mortarele pe bază de ciment. Metodele de aplicare diferă funcție de performantele
dorite.
(4) Tehnologia de execuție a lucrărilor de reparație va respecta prevederile și instrucțiunile
tehnice specifice și nu se detaliază aici.

F.3.3 Tipuri de consolidare pentru structuri de beton armat

(1) Soluțiile de consolidare pentru structurile de beton armat pot fi extrem de diverse. Ele se
pot clasifica funcție de scopul urmărit, rezultând grupele de măsuri de intervenție prezentate
în continuare. Lista de tipuri de soluții nu este exhaustivă, putându-se imagina și altele.
(2) Soluții care urmăresc sporirea rezistenței
La rândul lor, acestea se grupează în intervenții asupra elementelor individuale, care nu
schimbă sistemul structural, și intervenții care implică modificarea sistemului structural.
(a) intervenții care nu modifică sistemul structural
Acestea se realizează prin:

F-13
 (i) cămășuiri cu:
- beton armat, cu bare longitudinale și etrieri sudați sau suprapuși
- elemente de oțel, platbande, țevi rectangulare și cilindrice, corniere cu plăcuțe
etc.
- fâșii din polimeri armați cu fibre de diferite naturi (FRP), cu înfășurare
continuă sau la distanță
(ii) umplerea golurilor (de ferestre, uși)
(iii) dezvoltarea secțiunilor elementelor cu prelungiri (sub formă de tălpi, aripi) de
beton armat conectate la elementul de bază.
(iv) măsuri care elimină comportarea fragilă a unor elemente de beton armat.
De exemplu, transformarea unor elemente de tip scurt, în elemente cu proporții
și comportare de elemente lungi. Această modificare de comportare se poate
obține prin tăierea de legături (de exemplu, practicarea unor fante între stâlpi și
parapetul unei grinzi înalte de fațadă).
(b) intervenții care modifică sistemul structural
- prin introducerea unor pereți de beton armat noi, cu înglobarea unor stâlpi ai
structurii; prin modul de dispunere al pereților se pot crea nuclee de beton
armat
- prin introducerea de contravântuiri metalice, cu sau fără ramă de contur, în
ochiurile unui cadru de beton armat
- prin atașarea unor contravântuiri la exteriorul clădirii conectate de structura
existentă
- umplerea ochiurilor de cadru cu panouri metalice
- prin introducerea unor contravântuiri care nu flambează (cu elemente metalice
în țevi de oțel, umplute cu beton neaderent la elementele contravântuirii)
- prin introducerea unor contraforturi de beton armat
- prin atașarea construcției existente la o construcție nouă cu rezistență
substanțială.
(3) Intervenții care urmăresc sporirea ductilității elementelor de beton armat
Măsurile de sporire a rezistenței elementelor la forță tăietoare prin cămășuire în diferite
sisteme, indicate la a(i) duc și la creșterea deformabilității în domeniul postelastic al acestor
elemente.
(4) Intervenții care urmăresc evitarea concentrării deformațiilor și eforturilor în
elementele structurale
Cele mai utilizate sunt:
(i) măsuri care reduc excentricitatea între centrul maselor și centrele de rigiditate și
de rezistență. Acestea au în vedere introducerea unor elemente noi de rigiditate
și rezistență substanțială sau/și introducerea unor rosturi seismice verticale prin
structură;
(ii) măsuri care sporesc local sau pe mai multe niveluri rigiditatea și/sau rezistența
unor elemente structurale verticale și orizontale în vederea eliminării unor
niveluri flexibile și/sau slabe.
(5) Intervenții care reduc forțele seismice
Acestea implică:
(i) măsuri care reduc masa construcției. De exemplu:
- prin înlocuirea unor pereți de compartimentare din materiale grele cu pereți
executați din materiale ușoare;

F-14
 - prin înlocuirea straturilor grele ale terasei cu straturi din materiale ușoare cu
eficiență superioară;
- prin reducerea încărcării de exploatare la nivelurile superioare ale clădirilor
(prin mutarea spațiilor de depozitare la nivelurile inferioare, prin scoaterea din
clădire a unor rezervoare de apă etc.);
- prin desfacerea (demolarea) etajelor superioare.
(ii) măsuri de control al răspunsului seismic prin montarea de dispozitive cum sunt:
- amortizori activi ai maselor;
- amortizori de acordare a maselor;
- amortizori metalici (histeretici);
- amortizori cu ulei (hidraulici).
(iii) izolarea seismică a bazei.

F.3.4 Consolidarea structurilor în cadre de beton armat

F.3.4.1 Caracterizarea tipului structural

(1) Aceste structuri constau dintr-un sistem regulat și complet de stâlpi și grinzi, legate prin
noduri rigide. Comportarea ca nod rigid a zonei de intersecție dintre grinzi și stâlpi este
esențială pentru capacitatea structurii de a prelua încărcările verticale, și mai ales, pe cele
laterale.
La construcții mai vechi, proiectate exclusiv pentru rolul de a prelua încărcările verticale,
rezolvarea planșeelor cu grinzi principale și secundare duce la orientarea cadrelor pe o singură
direcție, pe cealaltă direcție cadrul fiind alcătuit din stâlpii structurii și grinzile secundare care
descarcă direct pe stâlpi.
(2) Tipul structural tratat în această secțiune implică absența pereților despărțitori și de
închidere sau separarea lor de elementele structurii de beton, astfel încât pereții din diferite
materiale sunt numai elemente purtate și nu au alt rol structural în afara preluării încărcărilor
orizontale perpendiculare pe planul lor.
Abaterea de la acest tip de alcătuire, în sensul unui contact nemijlocit între structură și pereții
de umplutură, este considerată o deficiență a sistemului care trebuie corectată, fie prin
separarea pereților de structură, fie prin angajarea premeditată a pereților în structură, ceea ce
schimbă încadrarea structurii într-un alt tip structural (vezi F.3.5). În acest din urmă caz,
pereții de umplutură trebuie concepuți și alcătuiți ca elemente structurale. Puține construcții
din țara noastră au fost consecvent concepute în cadre pure, cu excepția halelor industriale,
depozitelor și garajelor deschise. Clădirile civile curente, de locuit și de birouri, au structura
împănată de pereți de compartimentare. Multe dintre construcțiile vechi au ajuns să
funcționeze ca structură în cadre pure numai în fazele avansate ale atacului unor cutremure
puternice, după degradarea, practic integrală, a zidăriilor slabe de umplutură.
Codul actual de proiectare seismică, P100-1, face, în această problemă, un compromis. La
construcțiile cu cadre împănate cu pereți de zidărie nestructurali, aceste elemente trebuie
protejate printr-o rigiditate suficientă a structurii de beton armat în cazul cutremurelor
asociate SLS, dar la cutremurul maxim prevăzut de cod (asociat ULS) zidăria se consideră
complet degradată și structura de beton armat este singura rezistentă la forțele laterale. În
consecință, cadrul de beton armat trebuie să fie alcătuit ca structurile pure. În codul de
consolidare seismică se adoptă această concepție.
(3) Planșeele structurilor în cadre sunt realizate din plăci rezemate pe grinzi sau direct pe
stâlpi și pereți, lucrând pe una sau două direcții, funcție de configurația panourilor și a
reazemelor.

F-15
Ele pot fi realizate din beton armat turnat în cofraje, din dale prefabricate subțiri
suprabetonate, sau pot fi complet prefabricate. În ultimul caz, funcție de realizarea concretă,
planșeele pot funcționa, integral, sau parțial, ca diafragme orizontale.

F.3.4.2 Răspunsul seismic al structurilor tip cadru de beton armat

(1) Referitor la comportarea seismică, se disting două categorii de structuri tip cadru de
beton armat.
Prima categorie o constituie structurile din clădirile vechi, neproiectate la acțiuni laterale, iar a
doua, structurile construcțiilor mai recente, care au fost proiectate pe baza unor coduri de
proiectare seismică. În țara noastră, în a doua categorie intră construcțiile realizate după 1963,
data intrării în vigoare a primului normativ de proiectare seimică.
(2) Construcțiile vechi prezintă o structură extrem de flexibilă și, de multe ori, și foarte
slabă. Stâlpii, cu secțiuni de multe ori insuficiente, nu sunt, de regulă, mai tari decât grinzile,
cadrele fiind de tip stâlpi slabi - grinzi tari. Secțiunea mică și armarea insuficientă expun
stâlpii la ruperi la forțe tăietoare înainte de dezvoltarea articulațiilor plastice. Pe de altă parte,
valoarea mare a forței de compresiune normalizată și înnădirile insuficiente ale armăturilor
verticale nu pot asigura deformații plastice potențiale mai consistente.
Aceste construcții, dacă au multe niveluri, sunt printre cele mai vulnerabile și riscul de
prăbușire la acțiuni seismice puternice este înalt.
În zonele seismice caracterizate prin valori mici ale accelerațiilor de proiectare ale terenului,
acest tip de construcții prezintă un risc mai mic de prăbușire, mai ales în terenuri cu perioade
de vibrație caracteristice mici.
Și structurile realizate după 1963, dar înainte de 1980, prezintă o serie de deficiențe, în
absența unei concepții consecvente de impunere a anui mecanism structural de plastificare
favorabil. Astfel, și aceste structuri pot evidenția degradări semnificative în urma acțiunii
cutremurelor de proiectare.

F.3.4.3 Deficiențe specifice de alcătuire seismică și tehnici de consolidare. Aspecte

generale

(1) În această secțiune sunt descrise principalele tipuri de deficiențe seismice care intervin la
structurile tip cadru și se indică tipurile de intervenție.
(2) Deficiențele seismice ale construcției sunt identificate în evaluarea seismică a clădirii și
sunt consemnate în raportul de expertiză.
Deficiențele se referă la condițiile de alcătuire de ansamblu și de detaliu precizate în codul de
evaluare seismică.
(3) Soluția de consolidare trebuie să urmărească impunerea unui mecanism structural de
disipare de enrgie favorabil.
În cazul structurilor tip cadru de beton armat, acest mecanism implică dezvoltarea zonelor
plastice la extremitățile grinzilor și la baza stâlpilor.
De asemenea, soluția de consolidare trebuie să sporească, dacă este cazul, rezistența laterală,
rigiditatea și capacitatea de deformare plastică ale elementelor structurale (grinzi, stâlpi,
noduri) și ale ansamblului structurii.
(4) Creșterea performanțelor individuale ale elementelor structurale ale cadrelor de beton
armat se realizează, de regulă, prin cămășuirea grinzilor, stâlpilor și nodurilor. Tehnica de
cămășuire a stâlpilor și a grinzilor existente, în soluția beton armat, poate fi aplicată în scopul
creșterii rigidității, a ductilității și a rezistenței la forță tăietoare, cu sau fără sporirea
rezistențelor la încovoiere. Creșterea rezistenței la forță tăietoare și a capacității de deformare

F-16
postelastică se poate realiza și prin cămășuirea cu alte materiale: oțel, polimeri armați cu fibră
de carbon sau fibră de sticlă, etc.
(5) În vederea sporirii performanțelor structurii în ansamblu se pot aplica tehnicile indicate
la F.3.3(2)b, și detaliate la F.3.4.5 care modifică sistemul structural.
(6) Deficiențele pot reprezenta deficiențe de sistem sau deficiențe de alcătuire ale
elementelor considerate individual, după cum urmează:

A. Deficiențe de sistem
(i) Rezistența de ansamblu
Alături de lipsa de ductilitate, rezistența slabă este o caracteristică definitorie a structurilor în
cadre de beton armat din clădirile vechi, responsabilă pentru proasta performanță a sistemului.
Multe structuri din fondul existent nu au fost proiectate la forțe laterale seismice sau au fost
proiectate la forțe prea mici.
Este dificil, de multe ori, inclusiv din considerente practice, să se sporească suficient de
consistent rezistența structurii numai prin sporirea rezistențelor individuale ale elementelor
structurale.
De cele mai multe ori se impune atașarea unor contravântuiri metalice, a unor pereți de beton
armat, etc.
Pe lângă măsurile de întărire structurală sau, eventual, în locul acestora, se pot lua măsuri de
reducere a cerințelor seismice prin introducerea unor amortizori, sau prin reducerea masei
construcției și a eforturilor din forțele verticale și laterale, reducându-se prin demolare unul
sau mai multe niveluri de la partea superioară.
(ii) Rigiditatea laterală
Condițiile mai severe de protejare a elementelor nestructurale impuse de normele de
proiectare moderne fac, astfel, ca majoritatea structurilor în cadre din fondul existent să
prezinte un deficit de rigiditate care, în cazul construcțiilor vechi, este foarte important.
Măsurile de remediere ale deficitului de rigiditate sunt similare cu cele utilizate pentru
sporirea rezistenței laterale a structurii.
(iii) Configurația structurii
Sunt vizate condițiile de alcătuire generală indicate la F.2.4.
În general, structurile tip cadru au o alcătuire ordonată, simetrică, fără excentricități.
La construcțiile mai vechi intervin uneori retrageri la partea superioară. În unele cazuri la
nivelurile unde apar retrageri există rezemări indirecte. La construcțiile antebelice, aceste
rezemări indirecte pot apărea și la nivelurile inferioare.
Soluțiile de remediere a unor asemenea deficiențe constau în întărirea grinzilor de reazem,
eventual în introducerea (continuarea) stâlpilor la nivelurile la care aceștia sunt întrerupți.
La unele niveluri, în special la parter, pot interveni înălțimi mari care fac, astfel, ca respectivul
nivel să fie flexibil sau slab ca rezistență. Dacă nu se introduc pereți suplimentari sau
contravântuiri, intervenția poate consta în întărirea locală substanțială a stâlpilor.
În condițiile în care masele sunt distribuite neuniform, sau cadrele nu sunt omogene, și pot
apărea efecte de torsiune generală, soluțiile de consolidare implică adăugarea de elemente
rigide, pereți sau contravântuiri, pentru echilibrarea sistemului.
În cazul în care în planșee apar goluri mari sau colțuri intrânde, se va completa planșeul cu
centuri (corzi) de bordare din beton armat sau oțel.
O altă deficiență este distribuția neordonată a pereților de umplutură între elementele cadrului,
care poate provoca efecte de torsiune de ansamblu, sau niveluri slabe și/sau flexibile.
Sunt posibile mai multe soluții de remediere: separarea pereților de elementele cadrului,
armarea pereților și angajarea lor ca elemente structurale (cu grija de a nu creea neregularități

F-17
de alcătuire) sau întărirea structurii de beton, astfel încât pereții de umplutură, chiar în contact
cu cadrul de beton armat, să fie protejați la cutremurele mai frecvente considerate în SLS.
(iv) Traseul încărcărilor
La structurile în cadre nu apar probleme deosebite în transmiterea încărcărilor verticale și
orizontale spre terenul de fundare.
Puncte slabe ale acestui traseu pot fi constituite de ancorajele și înnădirile insuficiente ale
armăturilor de oțel sau de absența unor armături de suspendare a încărcărilor orizontale în
planșeu.

B. Deficiențe de alcătuire a elementelor structurale

Deficiența majoră a sistemului structural tip cadru spațial de beton armat la construcțiile vechi
este constituită de alcătuirea neadecvată a elementelor structurale ce o compun. Cerințele
pentru acest tip de construcție, rezultate din codurile de proiectare seismică, implică procedee
de ierarhizare a capacității de rezistență care să asigure plastificarea din încovoiere, în grinzi
și la baza stâlpilor, evitând incursiunile postelastice în diafragmele orizontale și în fundații.
Procedeele de consolidare care urmăresc ductilizarea comportării structurii sunt dificile și
scumpe și afectează sever și un timp îndelungat exploatarea clădirii. Din acest motiv, ele sunt
folosite relativ rar, fiind preferate măsurile mai radicale de modificare a sistemului structural
constând în introducerea de pereți sau contravântuiri rigide și rezistente. Dacă introducerea
unor asemenea elemente nu protejează suficient elementele structurii existente, cel puțin o
parte dintre acestea trebuie, la rândul lor, să fie consolidate, pentru a face față unor incursiuni
limitate în domeniul postelastic.

Cele mai frecvente deficiențe din această categorie sunt:

(i) alcătuirea tip stâlpi slabi – grinzi puternice.
Remediul constă în cămășuirea stâlpilor cu beton armat.
(ii) rezistența insuficientă a stâlpilor la forța tăietoare.
În această situație se impune cămășuirea stâlpilor cu beton armat, piese de oțel, sau FRP.
(iii) alcătuirea incorectă a nodurilor.
Deficiența se remediază prin cămășuire cu beton armat, și, uneori, cu piese metalice, cu o
preocupare specială pentru confinarea miezului de beton al nodului.
(iv) lipsa de ductilitate și/sau înnădiri prin suprapuneri insuficiente.
Aceste deficiențe se remediază prin aceleași măsuri ca în cazul celor de la (ii).
(v) deficiențele de alcătuire a diafragmelor orizontale (planșeelor)
Deficiențele, din punctul de vedere al răspunsului seismic, întâlnite la structurile tip cadru ale
clădirilor existente, sunt:
- rezistența insuficientă pentru forțe în planul planșeului, în cazul unor structuri cu distanțe
mari între stâlpi și/sau plăci subțiri
Remediul îl constituie suprabetonarea cu un strat de beton armat, sau aplicarea unor benzi,
plăci de oțel, uneori FRP, pentru a prelua eforturi de întindere.
- lipsa monolitismului la unele structuri cu planșee prefabricate, cu îmbinări slabe.
Solidarizarea elementelor prefabricate se poate realiza prin turnarea unor suprabetonări
suficient de groase (> 60 mm), armate adecvat.
- lipsa colectorilor și suspensorilor, care se poate întâlni la unele configurații ale cadrelor, mai
ales în vecinătatea unor goluri mari în placa planșeului. În aceste situații se completează
planșeul cu astfel de elemente realizate din beton armat sau piese de oțel.

F-18
- lipsa armăturilor pentru preluarea eforturilor din jurul golurilor sau al marginilor neregulate,
manifestate prin deschiderea de fisuri. Deficiența se repară prin prevederea unor centuri
adecvate, ancorate în masa betonului.
(vi) deficiențe ale fundațiilor;
Acestea fac obiectul capitolului F.3.8.

F.3.4.4 Intervenții care nu implică modificarea sistemului structural

F.3.4.4.1 Aspecte generale

(1) Creșterea performanțelor structurale ale cadrelor de beton armat se poate obține și prin
intervenții care nu schimbă esențial caracteristicile structurii inițiale. Aceste intervenții se
bazează, în principal, pe tehnici de cămășuire a elementelor cadrelor, cu beton armat, cu piese
de oțel sau cu polimeri armați cu fibre de diferite naturi.
(2) Ierarhizarea prin proiectare a rezistențelor elementelor structurale ale cadrului consolidat
trebuie să asigure impunerea unui mecanism de plastificare de tip stâlpi puternici – grinzi moi.
(3) La aplicarea acestei tehnici de intervenții trebuie să se țină seama de următoarele
considerente:
(a) Cămășuirea elementelor cadrelor poate avea efecte diverse. Controlând aceste efecte, în
acord cu obiectivele urmărite, se pot limita și costurile intervenției;
(b) Intervențiile pot avea ca obiective creșterea rezistenței elementelor la forță tăietoare, la
moment încovoietor și/sau forță axială, creșterea rigidității sau mărirea capacității de
deformare postelastică;
(c) Deficiențe sistematice de alcătuire a elementelor de beton armat, cu efecte negative asupra
performanței cadrelor (armare transversală insuficientă, înnădiri incorecte ale armăturilor,
noduri slabe etc.) impun, de regulă, intervenții generalizate bazate pe tehnica de cămășuire
a elementelor. În aceste cazuri, soluțiile localizate, bazate pe contravântuirea cadrelor sau
introducerea de pereți structurali, nu sunt în măsură să asigure în unele cazuri protecția
adecvată a elementelor structurii existente.
(d) Soluția de cămășuire a elementelor cadrelor nu modifică caracteristicile de comportare
inițiale ale acestor structuri caracterizată prin solicitarea relativ uniformă și moderată a
cadrelor și diafragmelor orizontale;
(e) Ca urmare, soluția de intervenție prin cămășuirea elementelor cadrelor duce și la cerințe
de rezistență și rigiditate ale infrastructurii și fundațiilor sensibil mai mici, comparativ cu
tehnicile de intervenție localizate (prin adaos de pereți structurali, cu cadre cu pereți de
umplutură sau contravântuite etc.);
(f) Execuția cămășuirii elementelor cadrelor cu beton armat poate afecta în măsură
importantă și elementele nestructurale ale construcției, astfel încât costul și durata
lucrărilor poate fi mai mare comparativ cu alte soluții.
(4) Indicații pentru dimensionarea elementelor de consolidare a elementelor cadrelor de
beton armat prin beton armat, piese de oțel sau FRP se dau în capitolul F.3.9.

F.3.4.4.2 Sporirea rezistenței la forță tăitoare

F.3.4.4.2.1 Aspecte generale

(1) Deficitul de rezistență la forță tăietoare se corectează prin adaos de material structural pe
suprafața laterală a elementelor, operație denumită curent cămășuire.
(2) Cămășuielile se pot realiza din beton armat, oțel sau polimeri armați cu fibre (FRP).

F-19
(3) Cămășuielile pot avea simultan mai multe efecte. De exemplu, pe lângă sporirea
rezistenței la forță tăietoare, poate crește și rezistența la încovoiere și deformabilitatea
(ductilitatea). Pentru a mobiliza sau a evita aceste efecte trebuie luate măsuri specifice.
(4) Tehnicile de cămășuire se aplică cu detalii specifice pentru stâlpi, grinzi, noduri.

F.3.4.4.2.2 Consolidarea prin cămășuirea cu beton armat

A. Stâlpi
(1) Pentru a fi egal eficientă în cele două direcții, cămășuirea stâlpilor se face pe toate fețele.
Atunci când interesează numai sporirea rezistenței la forță tăietoare, se pot prevedea numai
etrieri perimetrali (fig.3.4.1a).
(2) Atunci când cămășuirea nu poate fi executată pe toate cele patru laturi ale stâlpului și se
acceptă un grad diferit de consolidare pe cele două direcții, se vor lua măsuri pentru
prevenirea desprinderii cămășii de stâlpul existent. În acest scop se pot utiliza ancore post-
instalate, fixate cu mortar sau rășină epoxidică, în găuri forate în stâlpul existent (fig.
F.3.4.1b). O altă soluție constă în montarea ramurii de completare a etrierului în grosimea
acoperirii cu beton a laturii care nu se cămășuiește (fig. F.3.4.1(c)).

Ancore post- Se îndepǎrteazǎ stratul de

instalate acoperie cu beton

Stâlpul existent
Stâlpul existent Stâlpul existent

Figura F.3.4.1

(3) Dacă se dorește să se evite sporirea rezistenței la încovoiere prin cămășuire, cămașa se
oprește la cca. 30 mm de intradosul grinzii, respectiv fața planșeului.
(4) Dacă stâlpul este “captiv”, fiind cuprins între un parapet înalt și grindă, stâlpul este
expus unei ruperi periculoase specifică elementelor scurte, dacă rezistența la forță tăietoare
este insuficientă. Cămășuirea se va face potrivit uneia dintre variantele date la (5)…(7).
(5) Dacă stâlpul este adiacent unui parapet de beton armat de grosime mare se recomandă să
se execute cămășuirea numai pe înălțimea liberă a stâlpului.


Încercările de laborator evidenţiază totuşi o eficacitate limitată a soluţiilor din fig. F.3.4.1(b) şi (c).

F-20
(6) Dacă stâlpul este adiacent unui parapet de beton armat de grosime redusă se recomandă
executarea unui rost vertical între cele două elemente și efectuarea cămășuirii pe întreaga
înălțime a stâlpului. (fig. F.3.4.2).

~ 30mm ~ 30mm
aprox30mm

~ 30mm ~ 30mm
~ 30mm

~ 30mm

Parapet din beton armat Parapet din beton armat

de grosime mare de grosime redusă

Figura F.3.4.2

(7) Alternativ, stâlpul poate fi cămășuit pe toate laturile, pe întreaga înălțime, fără
executarea rosturilor verticale, prin suprapunerea etrierilor cu bare introduse în găuri forate în
elementele adiacente. (fig. F.3.4.3).
Cămaşă de
beton armat

Cămaşă de
beton armat Mortar

Secţiune transversală

Parapet din
beton armat
Figura F.3.4.3

(8) Dacă stâlpul este adiacent unui perete nestructural se recomandă desfacerea locală a unui
rost vertical între cele două elemente, care să permită cămășuirea stâlpului pe întreaga
înălțime.
(9) Grosimea cămășii trebuie să fie  100 mm în cazul executării din beton turnat în cofraj și
 60 mm în cazul betonului torcretat. Clasa de beton va fi  C20/25 și cel puțin clasa
betonului din stâlpul existent.
(10) Armăturile orizontale reprezintă armăturile principale în preluarea forței tăietoare.
Armăturile verticale reprezintă armături de montaj și se vor dispune la interiorul etrierilor.
Dacă grosimea cămășii este  120 mm armarea se va realiza din câte două planuri de
armături.
(11) În cazul utilizării barelor independente, diametrul minim al etrierilor este de 10 mm, iar
distanța maximă intre etrieri este de 100 mm. Etrierii vor fi detaliați astfel încât să se asigure

F-21
și o bună confinare a stâlpului existent. Etrierii se vor închide prin sudare, cu cârlige de tip
seismic (de 10d, îndoite la 135) sau prin suprapunere. Atunci când se prevăd cârlige, se va
alege o grosime a cămășii care să permită realizarea lor.
(12) În cazul utilizării plaselor sudate, trebuie asigurată o lungime suficientă de suprapunere
pentru închiderea plasei pe una dintre fețele stâlpului.
(13) Pentru realizarea aderenței dintre cele două straturi de beton, fața stâlpului existent va fi
curățată complet de tencuială și asperizată. De regulă, nu este necesară conectarea prin
armături a cojii de beton nou de betonul stâlpului existent.

B. Grinzi
(1) Cămășuirea se aplică pe cele două fețe laterale și va avea grosimea de min. 100 mm.
(2) Armăturile verticale (etrierii) trebuie ancorate eficient la capete pentru a putea fi active
pe toată înălțimea grinzii. Ancorarea se realizează prin unul din procedeele din fig. F.3.4.4.
Ancorarea armăturilor verticale poate face necesară completarea cămășii și pe a treia sau și pe
a patra latură a grinzii.
(3) Diametrul minim al armăturilor transversale din cămașă este de 12 mm. Distanța dintre
aceste armături trebuie să fie mai mică de 150 mm.
Armătura din cămașă trebuie acoperită în întregime de beton sau mortar. Stratul de acoperire
trebuie să aibă o grosime minimă de 25 mm.
Prinderea etrierului
Piuliţă Placă sau cornier de
prin sudură
ancoraj(t  8mm)

Bară de oţel în Betonul cămăşii

Betonul
formă de U cu
cămăşii
filet la capete
(min 12/150mm)

Figura F.3.4.4

(4) În cazul în care nu se urmărește și sporirea rezistenței la încovoiere armăturile orizontale

sunt simple armături de montaj.
(5) Dacă cămășuirile se realizează prin turnare, iar grinda face parte dintr-un planșeu sunt
necesare perforări ale plăcii adiacente grinzii pentru trecerea armăturilor și turnarea betonului.
Dacă golurile de turnare secționează placa pe mai mult din jumătatea deschiderii se va analiza
dacă este necesară sprijinirea provizorie a plăcii.

C. Noduri
(1) Cămașa de beton armat aplicată nodurilor are o eficacitate limitată asupra rezistenței
acestuia la forță tăietoare, datorită poziției marginale a armăturilor nodurilor față de zona de
transfer a forței tăietoare. Armătura orizontală are si un efect indirect asupra rezistenței la

F-22
forță tăietoare a nodului prin sporul de rezistență al diagonalei comprimate mobilizate în
interiorul nodului, ca rezultat al creșterii armăturii de confinare.
(2) Armătura orizontală pe înălțimea nodului trebuie să fie continuă. Această condiție se
poate realiza în două moduri:
- prin traversarea grinzilor prin găuri perforate;
- prin ancore chimice (aderente) postinstalate în peretele grinzii.
Cele două sisteme sunt prezentate în fig. F.3.4.5(a), în elevație și în fig. F.3.4.5(b), în secțiune
orizontală.

gol de turnare
gol de turnare

etrieri în nod
trecuţi prin
golurile din
grindă

completare etrier

armături verticale în
cămaşă ancoră aderentă

(a)

(b)
Figura F.3.4.5

(3) Etrierii pe înălțimea nodului se realizează din mai multe tronsoane cu forme diferite,
funcție de dimensiunile nodului și de diametrul etrierilor, înnădite prin sudură sau prin
petrecere.

3.4.4.2.3 Consolidarea prin cămășuire cu piese de oțel

A. Stâlpi
(1) De regulă, cămașa trebuie să îmbrace toate laturile stâlpului (fig. F.3.4.6(a), (b)). Dacă
nu există acces pe una dintre laturile stâlpului și se acceptă un efect redus al consolidării pe

F-23
una din direcții se vor lua măsuri de împiedicare a desprinderii cămășii metalice parțiale,
bazate pe principiile detaliilor din fig. F.3.4.1b.
(2) Cămașa se poate realiza dintr-un tub continuu realizat din două jumătăți îmbinate prin
sudură după două generatoare (fig. F.3.4.6(a) și (b)) sau din plăcuțe distanțate sudate pe 4
corniere montate în colțurile stâlpilor (fig. F.3.4.6(c)). Forma rotundă a tubului (fig. F.3.4.6b)
oferă și avantajele unei confinări eficiente a betonului comprimat și ale sporirii
performanțelor înnădirilor barelor longitudinale.
(3) Spațiul dintre cămașa de oțel și fața stâlpului existent trebuie umplut bine cu mortar de
ciment sau epoxidic, cel mai bine prin presiune. Mortarul trebuie să fie caracterizat de
contracții reduse. Dimensiunea rostului trebuie stabilită astfel încât acesta să poate fi umplut
cu mortar în bune condiții, de regulă fiind mai mare de 20 mm. Mortarul trebuie să aibă o
rezistență la compresiune mai bună decât rezistența betonului din stâlpul existent, dar cel
puțin rezistența unui beton de clasa C25/30.

mortar fluid mortar cu vâscozitate profil cornier din oţel

(“grout”) redusă

tablă de tablă de platbandă de oţel

oţel oţel
mortar fluid
sudură pe sudură pe sudură pe
şantier şantier şantier

platbandă de oţel
tablă de tablă de
oţel oţel profil cornier de oţel
sudură pe sudură sudură pe
şantier pe şantier
şantier

(a) (b) (c)

Figura F.3.4.6
(4) În cazul cămășuirii continue, tabla de oțel trebuie să aibă o grosime de cel puțin 5 mm.
Dacă se alege o cămașă cu secțiune dreptunghiulară, este necesar ca aceasta să fie rotunjită la
cele patru colțuri cu o rază egală cu triplul grosimii tablei. Se recomandă ca părțile
componente ale cămășii să fie fabricate în ateliere specializate, iar la șantier să se facă numai
asamblarea.
(5) În cazul utilizării soluției cu platbande de oțel, acestea trebuie să aibă o lățime de
aproximativ 100 mm. Platbandele, situate la un interval de aproximativ 300 mm (măsurat
interax), se sudează de profilul cornier de la colțurile secțiunii.

F-24
(6) Dacă stâlpul este adiacent unui perete nestructural se recomandă a crea un rost vertical
suficient de larg între cele două elemente, care să permită efecturarea în bune condiții a
lucrărilor de consolidare (fig. F.3.4.7). După efectuarea acestor lucrări rostul poate fi închis.
(7) În cazul în care stâlpul este legat de parapeți de beton armat și trebuie îmbunătățite
condițiile de solicitare ale acestuia la forțe tăietoare se poate proceda ca în cazul cămășuirii cu
beton armat (fig. F.3.4.8).

Sudură de şantier

Tablă de oţel Perete

adiacent
Perete adiacent

Rost vertical

Tablă de oţel Rost vertical

Fig. F.3.4.7

Tablă de oţel
Tablă de oţel

a≥h1/
Rost etanşat pentru a se 50
preveni curgerea mortarului Rost vertical

Parapet de grosime mare Parapet de grosime redusă

Figura F.3.4.8

B. Grinzi
(1) Pentru cămășuirea cu tablă de oțel a grinzilor se pot utiliza diferite soluții: cu tablă
continuă (fig. F.3.4.9), cu benzi din platbande sau etrieri de oțel beton aparent (fig. F.3.4.10).

F-25
 Placă sau cornier de
ancoraj (t ≥ 8mm)

Bulon Tablă de oţel lipită cu

Mortar filetat
Tablă răşină epoxidică
de oţel
Piuliţă

Figura F.3.4.9
(2) Grosimea minimă a tablei va fi 5 mm. În cazul utilizării unor fâșii (platbande), distanța
minimă între acestea, măsurată interax va fi 200 mm.
(3) Rostul dintre tabla de oțel și elementul de beton armat se va umple cu mortar sub
presiune. În cazul în care este posibil (suprafețe netede ale grinzilor) elementele de tablă se
pot lipi direct cu rășină epoxidică.
Piuliţe pentru Platbandă de Platbandă de
prinderea etrierilor oţel oţel

Etrier filetat

Bare de oţel în formă Bară cu profil Bară cu profil

de U filetate la capete cornier de oţel cornier de oţel

Figura F.3.4.10

C. Noduri
(1) Cămășuirea nodurilor în vederea sporirii rezistenței la forță tăietoare nu poate fi realizată
integral cu piese din tablă, datorită faptului că prezența grinzilor nu permite realizarea
continuității în direcție orizontală.
(2) În cazul în care cămășuirea stâlpilor este executată cu piese metalice, cornierele dispuse
pe colțurile stâlpului se continuă pe verticală perforând placa planșeului, secțiunea continuă
de oțel în direcție orizontală fiind realizată de bare de oțel beton care traversează grinzile și
care se sudează de corniere (fig. F.3.4.11).
(3) În cazul în care diferența dintre lățimile stâlpilor și grinzilor nu este mare, și atunci când
se urmărește în principal sporirea rezistenței la compresiune a betonului din nod și sporirea
aportului acestuia la preluarea forței tăietoare, consolidarea nodului se realizează prin
montarea unor corniere de secțiune mare la colțurile stâlpilor legate cu gulere metalice
puternice (Fig. F.3.4.12), situate imediat deasupra plăcii și imediat sub grinzi. Cornierele cu
rigiditate importantă la încovoiere exercită în acest caz un efect de confinare la colțurile
nodului, între acestea confinarea fiind asigurată de grinzile care intră în nod.

F-26
 „A”

(a) (b)

Detaliul „A”
gaură forată în grindă
bară de oţel

cornier
cornier

pat de mortar

(c)

Figura F.3.4.11

A-A B-B

platbandă
groasă
cornier din oţel A A

cornier
din oţel

grinzi existente
suduri de
B B şantier
stâlp existent
platbandă de beton armat
groasă
Figura F.3.4.12

F-27
F.3.4.4.2.4 Cămășuirea cu polimeri armați cu fibre (FRP)

A. Stâlpi
(1) Cămășuirea cu FRP trebuie aplicată pe întreg perimetrul stâlpilor.
(2) Suprafața laterală a stâlpilor trebuie atent pregătită înainte de aplicarea cămășuirii. Orice
neregularite ce poate duce la degradarea fibrelor trebuie îndepărată. Colțurile stâlpului trebuie
racordate uniform pe înălțime cu o rază de cel puțin 20 mm.
(3) Stâlpul trebuie înfășurat strâns cu foile din FRP. Fibrele trebuie dispuse perpendicular pe
axul longitudinal al stâlpului.
(4) Fibrele se vor suprapune pe o lungime suficientă astfel încât să se evite cedarea cămășii
în zonele de îmbinare. Valorile minime ale lungimii de suprapunere sunt date în tabelul
F.3.4.4.2.4-1 (fig. F.3.4.13), și nu vor fi mai mici decât valorile minime indicate de
producător.
(5) Zonele de îmbinare prin suprapunere se vor dispune alternativ pe cele patru fețe ale
stâlpului (fig. F.3.4.14).
(6) Substanțele adezive ce se vor utiliza la lipirea foilor de FRP pe suprafața de beton
trebuie să aibă o rezistență suficientă astfel încât să nu se piardă aderența dintre fibre și stâlp.

Lungimea de
Tabelul F.3.4.4.2.4-1 Lungimea de suprapunere minimă
suprapunere

Tipul foii Lungimea de uprapunere(mm)

200 g/cm2 200

300 g/cm2 250

Fig. F.3.4.13

Foi de FRP

Suprapunerea se va face
alternant pe cele patru
feţe ale stâlpului

Foile se înfăşoară
strâns pe stâlp

Figura F.3.4.14

(7) După întărirea adezivului, cămașa de FRP va fi protejată prin tencuire, placare sau
vopsire (împotriva focului sau a acțiunilor mecanice ce o pot deteriora).

F-28
(8) Dacă stâlpul este adiacent unui parapet sau unui perete nestructural, se recomandă
executarea unui rost vertical între cele două elemente care să permită cămășuirea stâlpului pe
întreaga înălțime. (fig. F.3.4.15).

Foaie de FRP
Foi de Parapet / Perete
FRP

Rost vertical

Parapet Rost
(a) vertical (b)
Figura F.3.4.15
(9) Dacă secțiunea stâlpului prezintă o concavitate, este indicat ca aceasta să se completeze
realizând o secțiune fără intrânduri, după care se poate executa cămășuirea (fig. F.3.4.16).

Spaţiu umplut
cu beton

Perete adiacent

Figura F.3.4.16

B. Grinzi
(1) Cămășuirea continuă cu polimeri armați cu fibre poate fi utilizată pentru sporirea
capacității de rezistență la forță tăietoare a grinzilor din beton armat de formă dreptunghiulară
(independente). Aplicarea FRP se va face astfel încât direcția fibrelor să fie orientată pe
direcția forței tăietoare (normate la axa elementului).
În cazul aplicării cămășuielii cu benzi FRP situate la distanțe finite, soluția se poate aplica și
la grinzi de planșeu, trecând benzile prin goluri practicate în placă. Benzile se vor fixa în
betonul plăcii prin ancore specifice FRP sau se vor petrece pe lungimi de suprapunere
suficiente (a se vedea A. Stâlpi (1)).

F.3.4.4.3 Sporirea rezistenței la moment încovoietor

F.3.4.4.3.1 Aspecte generale

(1) Deficitul de rezistență la încovoiere se corectează prin sporirea secțiunii (stâlpilor și
grinzilor) prin adaos de beton armat sau elemente de oțel, care fac corp comun cu elementele
structurale existente.

F-29
(2) Armăturile sau piesele de oțel trebuie să fie ancorate suficient dincolo de secțiunile de la
extremitățile elementelor pentru a putea fi mobilizate integral în aceste secțiuni.
(3) Tehnicile de cămășuire capătă detaliere specifică pentru stâlpi și grinzi.

F.3.4.4.3.2 Consolidarea prin cămășuire cu beton armat

(1) Detaliile de cămășuire pentru sporirea rezistenței la forță tăietoare sunt în general
valabile și pentru sporirea rezistenței la încovoiere, cu completările date la paragrafele
următoare. Uneori, creșterea rezistenței la încovoiere atrage și necesitatea creșterii rezistenței
la forță tăietoare, având în vedere faptul că valorile de dimensionare ale forțelor tăietoare sunt
cele asociate mecanismului structural de plastificare.
(2) Armăturile verticale din stâlpi reprezintă armături de rezistență. În situația în care
armăturile lucrează la compresiune, ele trebuie asigurate împotriva flambajului. În consecință
barele longitudinale din cămășuiri trebuie să respecte regulile privind prinderile în colțurile
etrierilor (agrafelor) specifice stâlpilor din structurile în cadre din zone seismice (fig. F.3.4.17
și F.3.4.18(a)-(b)). Pentru a putea monta etrierii de închidere a barelor longitudinale
intermediare se admite desfacerea locală a acoperirii cu beton a elementelor existente (fig.
F.3.4.18 (a)). Dacă numărul barelor intermediare este mare, o parte din ele pot fi fixate prin
agrafe ancorate chimic (prin aderență) în elementul de beton existent (fig. F.3.4.18 (b)).
(3) Armăturile longitudinale ale stâlpilor trebuie să îndeplinească condițiile date la
F.3.4.4.3.1(2) și vor trece prin placa planșeului.
În situația în care cămășuirea se oprește la un anumit nivel, ancorarea armăturilor la
extremitate se realizează printr-unul din procedeele următoare:
- prin ancorarea în betonul turnat în nodul terminal
- prin dispozitive cu plăci și piulițe filetate
- prin înnădirea cu ancore chimice postinstalate în grindă existentă; soluția este
acceptabilă în cazul unor armături de diametru mai mic.

(a)

(b)

Figura F.3.4.17 Figura F.3.4.18

F-30
(4) În cazul grinzilor, continuizarea armăturilor pe reazeme este stânjenită de prezența
stâlpilor care, de regulă sunt substanțial mai lați decât grinzile. Se pot adopta soluții în care
armăturile ocolesc stâlpul prin îndoirea sub unghiuri suficient de mici pentru a limita tendința
de îndreptare a armăturii în zona de deviere a acesteia, sau soluții în care armăturile se
sudează de gulere rigide și rezistente din piese metalice (corniere cu rigidizări) montate
imediat deasupra și dedesuptul grinzii. În cazul armăturilor de diametru relativ mic (14 mm)
se pot folosi ancore postinstalate în stâlp, înnădite prin petrecere cu armăturile de la
extremitățile grinzii.
F.3.4.4.3.3 Consolidarea cu piese de oțel
(1) Sporirea rezistenței la încovoiere cu ajutorul unor piese de oțel se bazează pe principiile
enunțate la F.3.4.4.3.1(1) și (2).
(2) În cazul stâlpilor, sporul de rezistență în zona nodurilor se poate realiza numai prin piese
de tablă sau din cornier care pot să treacă pe lângă grinzi, traversând placa planșeului.
Măsurile de armare transversală a nodului, indicate la F.3.4.4.2.3 C sunt eficiente și pentru a
împiedica flambajul pieselor de oțel.
(3) În cazul grinzilor, continuizarea pieselor de oțel pe reazeme se face cu procedee similare
cu cele indicate la F.3.4.4.3.2(4) pentru armăturile de oțel beton utilizate în cămășile de beton
armat.
F.3.4.4.4 Îmbunătățirea deformabilității (ductilității) elementelor structurale
(1) Deficitul de ductilitate al elementelor cadrului, al stâlpilor în special, se corectează prin
sporirea secțiunilor și prin măsuri de fretare a betonului care să limiteze deformația
transversală a zonelor comprimate.
(2) Obiectivele indicate la (1) se realizează prin cămășuirea secțiunilor cu beton armat, piese
metalice sau FRP.
(3) Detaliile de cămășuire prezentate la F.3.4.2.2, în vederea îmbunătățirii rezistenței la forță
tăietoare sunt adecvate și pentru sporirea ductilității secționale.

F.3.4.5 Intervenții cu transformarea sistemului structural

F.3.4.5.1 Aspecte generale

(1) Soluțiile de intervenție care au în vedere transformarea sistemului structural în cadre

de beton armat pot utiliza una din următoarele tehnici principale:
(a) Contravântuirea cadrelor cu elemente din otel;
(b) Introducerea unor pereți structurali sau nuclee de beton armat;
(c) Umplerea ochiurilor de cadru cu zidărie armată sau cu panouri metalice;
(d) Atașarea de contraforturi la exteriorul construcției;
(e) Atașarea cadrelor existente la construcții noi, puternice, în care necesitatea de
extindere a clădirii permite aceasta;
(2) Transformarea structurii în cadre de beton armat este avantajoasă dacă aplicarea
soluției conduce la intervenții localizate. În general, introducerea unor elemente mult mai
rigide și rezistente față de cadrele existente poate determina o reducere sensibilă a cerințelor
de rezistență și ductilitate în elementele neconsolidate ale cadrului. Astfel este posibil să se
evite o intervenție generalizată asupra majorității elementelor structurale.

F-31
(3) Dacă elementele structurale nou introduse nu relaxează suficient cerințele de rezistență
și/sau ductilitate în elementele neconsolidate, poate apărea necesar să se consolideze, prin
cămășuire, și o parte din elementele existente.
(4) Introducerea unor elemente noi, rigide și rezistente, modifică repartizarea încărcărilor
laterale între componentele structurii laterale astfel realizate. Pereții de beton armat și
panourile de cadru contravântuite urmează să preia o parte importantă din aceste încercări, pe
care trebuie să le transmită la terenul de fundare. Ca urmare, în asemenea situații trebuie luate
măsuri de întărire și dezvoltare a sistemului de fundație existent, pentru a face posibilă
satisfacerea cerințelor la baza structurii.
De asemenea, planșeele trebuie verificate dacă sunt capabile să preia eforturile ce le revin
după consolidarea structurii verticale și dacă nu sunt, trebuie, la rândul lor, să fie consolidate.

F.3.4.5.2 Introducerea de contravântuiri de oțel

F.3.4.5.2.1 Aspecte generale

(1) Transformarea sistemului structural în cadre prin introducerea de contravântuiri metalice
oferă următoarele avantaje:
(a) creșterea substanțială a rezistenței și a rigidității structurii;
(b) realizarea mai simplă a golurilor necesare pentru iluminatul natural, circulație, în
panourile în care se intervine etc.;
(c) creșterea masei introduse prin atașarea elementelor metalice de consolidare este mult
mai mică, în raport cu alte soluții de intervenție;
(d) soluția de consolidare poate fi prefabricată și astfel durata de execuție se poate reduce
semnificativ.
(2) Dimensionarea elementelor de contravântuire va urmări limitarea deplasărilor laterale
până la valori acceptabile pentru elementele structurii de rezistență existente. Se vor folosi
modele de calcul complete în care să se ia în considerare aportul structurii existente și a celei
adăugate.
Stâlpii legați cu contravântuirile și grinzile existente vecine, situate în continuarea panourilor
contravântuite, își modifică semnificativ eforturile și, ca urmare, aceste elemente trebuie
analizate în mod special.
(3) Sistemele de contravântuiri metalice pot fi introduse atât la exteriorul, cât și la
interiorul construcției.
(a) Amplasarea acestora la exterior permite în general o execuție mai facilă și cu costuri
mai mici, însă soluția de consolidare este vizibilă și poate avea un impact negativ
asupra aspectului estetic al fațadelor. În plus elementele metalice sunt direct expuse
agenților corozivi din mediul înconjurător și, în consecință, vor necesita lucrări de
întreținere mai frecvente.
(b) În cazul contravântuirilor metalice introduse la interiorul construcției, acestea urmează
să fie dispuse în lungul cadrelor existente din beton armat, astfel încât să se asigure o
interacțiune optimă între cadrele existente și contravântuiri, iar grinzile existente să
poată fi utilizate drept elemente de colectare a încărcărilor inerțiale.
În unele situații poate fi avantajos ca elementele de contravântuire să fie plasate alături
(adosate) de stâlpii și grinzile cadrului existent, soluție care permite simplificarea legăturii
dintre elementele noi și cele existente și, în general, o execuție mai simplă.

F-32
F.3.4.5.2.2 Tipuri de soluții
(1) Soluția de contravântuire este caracterizată în principal prin:
- dispoziția contravântuirilor, care poate fi cu bare cu axele intersectate în noduri, rezultând
contravântuiri concentrice sau cu excentricitate la noduri, rezultând contravântuiri
excentrice;
- modul de conectare al contravântuirilor la structura existentă, care poate fi directă sau prin
intermediul unei rame metalice.
(2) Sisteme de contravântuiri concentrice
(2.1) Dispoziția barelor
În cazul contravântuirilor concentrice se poate alege una din schemele de dispunere a
contravântuirilor din fig. F.3.4.19:
- contravântuiri diagonale individuale (fig. F.3.4.19(a))
- contravântuiri în X, pe fiecare nivel (fig. F.3.4.19(b))
- contravântuiri în V sau Λ, cu sau fără bare de întârziere a flambajului (fig.F.3.4.19(c), (d))
- contravântuiri diagonale în X, pe două sau mai multe niveluri (fig. F.3.4.19(e), (f)).

Figura F.3.4.19

F-33
(2.2) Comportarea la acțiuni seismice
(i) Proiectarea contravântuirilor de oțel în vederea consolidării structurilor existente tip cadru
de beton armat, se poate baza pe două concepții privind impunerea mecanismului structural de
disipare de energie. Cele două tipuri de comportare la acțiuni seismice implică:
- disiparea cu prioritate a energiei în diagonalele întinse ale sistemului de contravântuiri,
sau
- disiparea energiei în elementele verticale ale structurii existente, întărite sau nu, după
caz, cu elemente de oțel suplimentare.
(ii) Primul tip de mecanism se caracterizează prin incursiuni postelastice semnificative ale
diagonalelor întinse, și de flambajul local al barelor comprimate. Ruperea structurii intervine
atunci când deplasările laterale devin excesive și duc la ruperea la forță tăietoare sau la
încovoiere a stâlpilor existenți de beton armat.
Comportarea structurilor astfel concepute este controlată mai puțin sigur prin calculul
structural. Capacitatea de disipare a energiei sub acțiunea ciclică a cutremurelor puternice este
limitată ca urmare a unei rapide degradări a rezistenței și rigidității.
Principalele aspecte ale comportării care duc la o asemenea situație sunt:
- flambajul repetat al barelor produce un transfer brusc al eforturilor la diagonala
întinsă, amplificând, uneori foarte mult, solicitarea acesteia;
- flambajul repetat al barelor produce o reducere progresivă a buclelor histeretice;
- deformarea elementului comprimat supune prinderile, prin rotirile de la extremități, la
eforturi mari și, de asemenea, când este cazul, poate deteriora pereții de umplutură;
- diagonalele întinse acumulează deformații tot mai mari, de la ciclu la ciclu, sporind și
deplasările laterale deoarece deformațiile de întindere nu sunt recuperate la încărcarea
în sens invers, ca urmare a flambajului prin compresiune;
- diagonalele întinse nu sunt capabile să revină la forma rectilinie inițială pe care au
pierdut-o prin solicitarea la compresiune, în special dacă barele au flambat „plastic”.
Din acest motiv, prin proiectarea adecvată a zvelteței barelor se impune flambajul
elastic al acestora.
- flambajul necontrolat al unor diagonale poate crea la nivel de structură efecte generale
de răsucire, neprevăzute la proiectare.
Ca urmare, utilizarea acestui tip de soluție este recomandată în zone cu seismicitate mai joasă,
pentru cerințe de deplasare limitate, și numai pe baza unei analize cuprinzătoare a tuturor
aspectelor de proiectare.
La dimensionarea elementelor consolidării, se recomandă adoptarea unor valori q ale
factorilor de comportare egali cu 2,0, în cazul contravântuirilor în V și Λ, la care sunt active
atât diagonalele întinse, cât și cele comprimate, și cu 3,5, în cazul contravântuirilor din
diagonale încrucișate, în situația în care numai diagonalele întinse sunt disipative
Se vor respecta prevederile P100-1, referitoare la zveltețea diagonalelor.
(iii) Al doilea tip de mecanism implică limitarea deformațiilor diagonalelor întinse în
domeniul elastic, care să permită o cuplare foarte eficientă a stâlpilor panoului contravântuit,
asigurând un braț de pârghie egal cu distanța interax între stâlpi.
Disiparea de energie se realizează prin deformația plastică a armăturilor din stâlpul întins,
întărit, dacă este cazul, cu elemente de oțel longitudinale, și a grinzilor de cadre.
Această concepție decurge din metoda ierarhizării capacității lor de rezistență și soluția poate
fi controlată prin calcul.
Tipul de contravântuire recomandabil este cu diagonale individuale sau încrucișate.
Această soluție poate fi aplicată ori de câte ori condițiile constructive o permit și consumul de
oțel este acceptabil.

F-34
Se recomandă ca dimensionarea elementelor de consolidare să se facă pe baza unui factor de
comportare q = 4,0.

(2.3) Soluții constructive

Soluțiile constructive de consolidare prin contravântuiri de oțel se grupează, din punctul de
vedere al modului de realizare al conectării elementelor de oțel la structura existentă de beton
și al modului în care se transmit eforturile între sistemul existent și cel adăugat, în următoarele
categorii:
(i) Soluții în care diagonalele metalice sunt prinse direct de elementele structurii existente de
beton armat.
Legăturile diagonalelor cu grinzile și stâlpii cadrelor existente se fac prin gusee solidarizate de
gulere metalice aplicate pe capetele de grinzi și de stâlpi, la nodurile de cadru (fig. F.3.4.20).

Grindă de
beton armat

Contravântuire Stâlp de
Guseu beton armat
Guseu metalic
metalic

Guler
metalic

Guler
metalic

Figura F.3.4.20

În eventualitatea că rezistența efectivă a grinzilor și stâlpilor nu este suficientă, aceste

elemente se vor întări prin elemente de oțel longitudinale continue, adosate și conectate
adecvat de betonul existent. Se poate aplica, la limită, cămășuirea în întregime a elementelor
de beton armat cu câte un tub metalic.
O variantă a acestei soluții este plasarea diagonalelor de contravântuire în fațada clădirii,
atunci când exigențele arhitecturale o permit. În acest caz, piesele de oțel ale contravântuirii
se prind de stâlpii și grinzile cadrelor marginale, cu buloane pretensionate (fig. F.3.4.21).

F-35
 Şuruburi
pretensionate

Stâlp Scaun
Contravântuire
Contravântuire

Figura F.3.4.21

Soluția (i) întâmpină o serie de dificultăți constructive. De exemplu, numărul mic de conectori
cu care trebuie realizată legătura concentrată între structura existentă și cea adăugată.
(ii) Soluții în care cadrului existent i se adosează un cadru complet contravântuit din oțel.
Plasarea cadrului metalic în planul cadrului existent întâmpină dificultăți de ordin practic.
Astfel:
- legarea tălpii metalice de intradosul grinzii de beton prin conectori este uneori foarte
dificilă datorită distanțelor mici între barele longitudinale de la partea inferioară a
grinzilor;
- continuizarea montantului de oțel pe verticală, adăugat atunci când este necesar, este
împiedicată, în zona nodurilor, de grinzile existente;
- dimensiunile elementelor existente diferă de multe ori de cele din proiect și variază de
la nivel la nivel; dimensiunile elementelor metalice trebuie verificate prin măsurători
în teren, dacă soluțiile de îmbinare nu admit toleranțe suficient de mari.
Din acest motiv, poate fi preferabil să se monteze cadrul metalic alături de cel existent. Cele
două cadre trebuie conectate pentru a încărca noul cadru de oțel cu forță verticală. Dacă
stâlpul de beton este prevăzut să facă parte din talpa verticală întinsă, trebuie verificate
înnădirile armăturilor verticale și, dacă acestea nu sunt suficiente, vor fi luate măsuri de
îmbunătățire a aderenței prin cămășuirea adecvată a zonei de îmbinare
Câteva detalii de prindere sunt figurate principial în fig. F.3.4.22 și F.3.4.23.
În fig. F.3.4-22(a) și (b) se prezintă soluții de prindere a profilului dublu T, care conține talpa
orizontală a cadrului de oțel contravântuit, de grinda cadrului de beton armat existent. Se pot
folosi și alte forme de secțiune, de exemplu secțiuni tubulare care permit îmbinări avantajoase
cu diagonalele.

F-36
 profil cornier
gaură forată
sudură
(a) uzinată
conector cu
aderenţă chimică
grindă
bară orizontală a cadrului metalic
interioară
contravântuit

conectori cu aderenţă
chimică

bară orizontală a cadrului

găuri forate metalic contravântuit
(b)

grindă
marginală

Figura F.3.4.22

În fig. F.3.4.23 se prezintă câteva tipuri de soluții de prindere a montanților verticali ai

cadrului contravântuit metalic, de stâlpii existenți, trecând pe lângă grinzile existente.

F-37
 conector cu profil cornier
aderenţă chimică

sudură uzinată
sau de şantier

gaură forată
(a)

stâlp interior

montant vertical
profil dublu T

conectori cu găuri forate

aderenţă chimică

(b)
stâlp marginal
montant vertical
profil dublu T

Figura F.3.4.23

În fig. F.3.4.24(a) se prezintă detaliul care poate fi utilizat în cazul în care dimensiunile în
plan ale stâlpului sunt substanțial mai mari decât lățimea grinzilor. Un astfel de caz se poate
întâlni la unele clădiri la care stâlpii fațadelor sunt ieșiți în afară pe considerente de aspect.

F-38
 Figura F.3.4.24

(iii) Soluția în care contravântuirile de oțel sunt înrămate într-o ramă metalică, care este
conectată indirect prin intermediul unui strat de mortar armat introdus în spațiul dintre cadrul
de beton armat și rama metalică (fig. F.3.4.25).
Panoul metalic este dispus în axul cadrului de beton. Soluția este aplicabilă în cazul în care
forțele laterale nu sunt excesive. Conectarea se realizează prin două rânduri de conectori,
respectiv gujoanele sudate de rama metalică și conectorii aderenți postinstalați la intradosul
grinzii.

F-39
 Cadru de beton armat

Conectori post-instalaţi Conectori post-instalaţi

Fretă transversală

Ramă metalică
Gujon cu cap Suprafaţă
Fretă transversală buciardată
Mortar necontractil
injectat cu presiune
Suprafaţă Contravântuire
buciardată Ramă Contravântuire metalică
metalică

Figura F.3.4.25

Pentru a evita armăturile din partea inferioară din grinzi, se folosesc conectori de capacități
mai mici și mai numeroși, care permit o transmitere mai uniformă a eforturilor între rama
metalică și elementele de beton armat.
Aplicarea soluției tip (iii) presupune că barele structurii existente, prin alcătuirea lor, sunt în
măsură să preia eforturile ce le revin.
Soluția permite prefabricarea integrală sau parțială a panoului de contravântuire din oțel, iar
spațiul de mortar intermediar permite utilizarea aceluiași panou la mai multe niveluri, cu
dimensiuni ușor diferite de ale grinzilor și stâlpilor, și, în general, permite toleranțe mai mari.
Pentru calculul și alcătuirea de detaliu a elementelor contravântuirilor și a prinderilor de oțel,
se vor respecta prevederile specifice din codul de proiectare seismică P100-1, cap.6, și
documentele normative conexe.

(3) Sisteme de contravântuiri excentrice

(3.1) Dispoziția barelor
(i) prinderea excentrică a barelor la noduri duce la formarea unor bare cu lungimi mici, în
măsură să disipe în mod avantajos energia prin deformații plastice de forfecare (în realitate,
deformații plastice pe direcția eforturilor unitare principale), și/sau de încovoiere. Aceste bare
se numesc bare disipative (sau linkuri active).
(ii) Atunci când sunt utilizate pentru consolidarea structurilor tip cadru de beton armat,
contravântuirile excentrice se pot dispune numai în formă de Y, sau de Y întors (fig.
F.3.4.26). Este esențial să nu se monteze barele disipative în lungul grinzilor, sau stâlpilor,
astfel ca deformațiile linkurilor să se poată dezvolta neîngrădit.
(iii) Prinderea contravântuirilor excentrice se poate face direct pe elementele structurii de
beton existente (fig. F.3.4.27(a)) sau prin intermediul unei rame care, la rândul ei, poate fi
prinsă direct sau prin intermediul unui strat de mortar armat (fig. F.3.4.27(b)).

F-40
 Figura F.3.4.26

Guler metalic
pe grindă

Link

(a) (b)
Figura F.3.4.27

(3.2) Comportarea la acțiuni seismice

(i) Funcție de proporții, alcătuirea secțiunii și implicit, funcție de raportul între momentul
plastic de încovoiere și forța tăietoare de plastificare, barele disipative se clasifică în trei
categorii:
- bare disipative (linkuri) scurte;
- bare disipative (linkuri) lungi;
- bare disipative (linkuri) cu lungime medie.
(ii) Concepția de proiectare seismică a structurilor cu contravântuiri excentrice are în vedere
ca disiparea energiei induse de cutremur să se realizeze, în cea mai mare parte, prin
deformarea ciclică a linkurilor în domeniul plastic.
Linkurile scurte evidențiază deformații de forfecare, linkurile lungi se plastifică prin
deformații de încovoiere, iar linkurile cu lungime medie prezintă o comportare intermediară,
cu deformații plastice combinate din forfecare și încovoiere.
Comportarea cea mai avantajoasă o oferă linkurile scurte.
(iii) Elementele structurii existente și ale celei adăugate trebuie să fie astfel conformate încât
formarea mecanismului structural de disipare de energie să se realizeze după plastificarea
linkurilor și a bazei stâlpilor.
În consecință, la proiectare capacitățile de rezistență ale elementelor structurale vor fi
verificate dacă satisfac această condiție, iar dacă nu, se vor lua măsuri de întărire a
elementelor și/sau se vor redimensiona linkurile.

F-41
(3.3) Condiții constructive
(i) Barele disipative se alcătuiesc astfel încât să fie încadrate în clasa 1 de secțiuni.
(ii) Pentru împiedicarea voalării și obținerea unor rotiri plastice consistente, barele disipative
scurte vor fi prevăzute cu rigidizări transversale pe toată lungimea lor.
(iii) Pentru evitarea voalării plastice a tălpii comprimate, linkurile lungi vor fi prevăzute cu
rigidizări la extremități (la reazeme), în zona de formare a articulațiilor plastice.
(iv) La barele disipative cu lungime medie, se prevăd rigidizări, atât la reazeme, cât și în
câmpul acestora.
(v) Pentru împiedicarea voalării tălpii comprimate și a inimii, rigidizările vor fi sudate pe
toată înălțimea inimii și pe talpă.
(vi) Modul de dimensionare a linkurilor, a rigidizărilor și a distanțelor dintre acestea, se
realizează respectând prevederile P100-1, cap. 6.

(4) Sisteme cu contravântuiri cu flambaj împiedicat (BRB)

(4.1) Contravântuirile cu flambaj împiedicat reprezintă dispozitive disipative ale energiei
induse de cutremur. Dispozitivul este constituit dintr-un miez realizat dintr-o piesă de oțel
moale (platbande individuale, platbande legate în cruce, profil dublu T, etc. – fig. F.3.4.29)
îmbrăcat într-un tub de oțel umplut cu beton fin (mortar), care se opune flambajului miezului
de oțel (fig. F.3.4.28).
Miezul de oțel este învelit într-un material care împiedică aderența acestuia la betonul
înconjurător. Materialul de separație are rolul de a împiedica transmiterea forțelor axiale din
miezul de oțel la cămașa înconjurătoare.
(4.2) Diagonalele contravântuirii prezintă o comportare identică la solicitările de întindere și
de compresiune și o comportare histeretică foarte stabilă.
(4.3) Condiția practică pentru ca tubul exterior să împiedice flambajul miezului de oțel,
este ca rezistența la flambaj a tubului (forța critică Euler) să fie mai mare decât capacitatea
rezistenței la curgere a miezului, sporită cu 50%. Acest spor reprezintă un factor de siguranță.

Miez
Material de oţel Mortar
neaderent necontractil

Tub
de oţel

Figura F.3.4.28


BRB are semnificaţia „Buckling Restrained Braces” şi este acronimul utilizat în domeniul ingineriei seismice,
pretutindeni în lume.
BRB reprezintă un sistem de control al răspunsului seismic prin disipatori. S-a preferat prezentarea lui aici, şi nu
la cap. 8, pentru că piesele esenţiale ale sistemului sunt contravântuiri cu diagonale centrice.

F-42
 M N T M N T M N T N T N T

N – nucleu central de oţel

M – mortar de ciment necontractil
T – tub metalic exterior
Figura F.3.4.29

(4.4) Cadrele de beton armat contravântuite cu BRB pot fi protejate printr-o dimensionare
adecvată a diagonalelor cu flambaj împiedicat, astfel încât majoritatea elementelor structurale
existente să fie solicitate numai în domeniul elastic de comportare.
(4.5) Prinderile contravântuirilor de structură trebuie să fie astfel dimensionate încât să poată
prelua forța de curgere a barei disipative, sporită cu 50%. Diagonalele se prind de plăci sau de
gulere metalice ancorate la nodurile cadrului.
(4.6) Aplicarea la consolidarea structurilor în cadre a contravântuirilor cu flambaj împiedicat
aduce o serie de avantaje în raport cu soluțiile de tip tradițional, cum sunt:
- modelarea structurii consolidate este simplă și calculul structural permite un control
sigur al comportării la acțiuni seismice;
- comportarea ciclică la acțiuni seismice este stabilă;
- montarea dispozitivului este simplă.

3.4.5.2.3 Măsuri constructive de conectare a contravântuirilor metalice

(1) Se recomandă ca pentru conectarea dintre rama metalică și cadrul existent de beton
armat să se utilizeze fie conectori cu aderență chimică, fie conectori cu expansiune; este
interzisă folosirea simultană a mai multe tipuri de ancore;
(2) În cazul conectării directe dintre elementele metalice și structura existentă de beton
armat, pașii tehnologici de execuție sunt următorii:
(i) punerea în poziție a contravântuirilor metalice pentru a marca poziția găurilor sau
eventual pentru realizarea parțială a găurilor;
(ii) îndepărtarea elementelor metalice și realizarea găurilor conform diametrului și
adâncimii din proiect sau din specificațiile tehnice;
(iii) curățarea găurii conform instrucțiunilor date în fișa tehnică de producătorul rășinii
epoxidice;
(iv) introducerea rășinii epoxidice și ulterior a buloanelor/ancorelor;
(v) se așteaptă trecerea intervalului de timp necesar întăririi rășinii
(vi) montarea și fixarea contravântuirilor metalice.
Notă: În multe situații, realizarea găurilor în pozițiile dorite este împiedicată de prezența armăturilor din
elementele existente. În asemenea cazuri, găurile parțial forate trebuie umplute cu un mortar necontractil,
buloanele de ancorare trebuie repoziționate și implicit trebuie realizate noi găuri în flanșele/scaunele
elementelor metalice.

F-43
(3) În cazul conectării indirecte dintre rama metalică și elementele cadrului de beton armat,
pașii tehnologici de execuție constau în:
(i) îndepărtarea stratului de tencuială și/sau a pereților de compartimentare de la
interiorul ochiului de cadru;
(ii) buciardarea elementelor de beton armat adiacente pentru a crea o suprafață de
contact rugoasă;
(iii) realizarea găurilor conform diametrului și adâncimii din proiect sau din
specificațiile tehnice;
(iv) curățarea găurii conform instrucțiunilor date în fișa tehnică a rășinii epoxidice;
(v) introducerea rășinii epoxidice și ulterior a ancorelor;
(vi) sudarea gujoanelor cu cap la exteriorul ramei metalice;
(vii) introducerea ramei metalice;
(viii) introducerea unor armături transversale pentru confinarea stratului de mortar;
(ix) realizarea cofrajului pentru interspațiul dintre rama metalică și cadrul existent;
(x) injectarea cu presiune a unui mortar necontractil.
Această tehnologie de execuție este prezentată schematic în fig. F.3.4.30.

Diametrul minim al conectorilor post-instalați și al gujoanelor cu cap sudate de rama metalică

este de 16 mm. Pasul maxim dintre conectori/gujoane este de 250 mm.
Adâncimea minimă de înglobare în beton a conectorilor post-instalați cu aderență chimică
este de 8da, iar cea corespunzătoare conectorilor cu expansiune este de 5da (da - diametrul
ancorei).

F-44
 Cadru existent de beton
armat

Perete de
compartimentare

Componenta de oţel a sistemului

de cadre contravântuite

Gujon cu cap

Componenta de beton armat a

sistemului de cadre
contravântuite

Contravântuire metalică
Conectori post-instalaţi

Componenta metalică se introduce la interiorul

componentei de beton armat, iar în interspaţiul
perimetral se injectează cu presiune mortar
necontractil
Bare suplimentare pentru
prevenirea flambajului
Gujoanele cu cap se sudează pe
întreg perimetrul ramei metalice

Figura F.3.4.30

F-45
F.3.4.5.3 Introducerea de pereți structurali de beton armat

F.3.4.5.3.1 Aspecte generale

(1) Introducerea de pereți de beton armat în structurile tip cadru de beton armat le
înzestrează pe acestea cu proprietăți de rezistență și de rigiditate substanțiale, corectând
deficitul construcțiilor cu caracteristici insuficiente din aceste puncte de vedere.
(2) Conlucrarea cadrelor existente cu pereții structurali de beton armat poate conferi
ansamblului o comportare specifică structurilor duale sau structurilor rigide cu pereți. Prin
aceasta, deplasările relative de nivel scad considerabil și în consecință se diminuează riscul de
degradare, atât al elementelor structurale ale cadrelor din beton armat, cât și al elementelor
nestructurale.
Printr-o alcătuire judicioasă, pereții nou introduși pot înzestra structura și cu proprietăți de
disipare de energie.
(3) Soluția introducerii de pereți structurali poate fi aplicată și la construcțiile cu parter
flexibil și/sau slab din punctul de vedere al rezistenței.
(4) Pereții structurali de beton armat pot fi plasați la exteriorul (fig. F.3.4.31a) sau la
interiorul construcției (fig. F.3.4.31b). Funcție de poziția aleasă pentru noii pereți, acestea pot
fi perforați de goluri de uși și ferestre.

a-a

(a) Pereți structurali de beton armat exteriori

curte de
lumină

(b) Pereți structurali de beton armat interiori

(c) Elevație
Figura F.3.4.31
(5) Realizarea de pereți structurali la interior prezintă unele dezavantaje legate de
întreruperea funcționalității, modificarea compartimentării interioare și implicit afectarea

F-46
funcțiunilor existente. Aceste modificări implică, de regulă, înlocuirea parțială a instalațiilor
existente, ceea ce sporește costurile de execuție.
(6) Plasarea pereților noi la exteriorul clădirii permite un acces mai simplu pentru execuție
și un cost mai mic. De asemenea, afectarea funcțiunii clădirii pe durata execuției este minimă.
Pe de altă parte, intervenția este vizibilă, afectează finisajele și este expusă mediului. De
asemenea, modifică înfățișarea fațadei și poate implica închiderea sau reducerea unor goluri
de ferestre.
Un alt avantaj al soluției este că pereții adosați fațadei se pot conecta ușor la elementele
cadrului marginal (fig. F.3.4.31a).

(7) Pereții nou introduși pot fi asamblați în nuclee. Se pot obține avantajele pereților dispuși
la exterior dacă nucleele se plasează în curți de lumină (fig. F.3.4.31b) constituind
contraforturi pentru clădirea existentă. Structura nou adăugată poate fi utilizată pentru
adăpostirea unor circulații pe verticală, sau pentru extinderea suprafeței utile de planșeu (fig.
F.3.4-32). Uneori, o nouă construcție lipită de construcția existentă poate să ofere acesteia din
urmă suplimentul de rezistență laterală necesară.

(8) Se va asigura o dispunere cât mai uniformă în plan și monotonă în elevație a pereților
structurali, pentru a evita apariția unor efecte semnificative de răsucire generală, pentru a
limita eforturile în diafragmele orizontale (planșee) și pentru a evita variații bruște ale
rigidității și rezistenței laterale a structurii pe înălțime.
(9) Prin introducerea pereților structurali de beton armat, cadrele existente sunt descărcate
parțial de eforturile generate de acțiunile seismice și, ca atare, cerințele de rezistență ale
acestora pot fi reduse până la nivelul capacităților lor efective.
(10) Mecanismul de comportare al pereților trebuie să fie de tip încovoiere de ansamblu, cu
deformațiile plastice localizate la baza pereților, în armăturile verticale ale stâlpilor existenți și
în armăturile din elementele nou introduse.
Ierarhizarea capacităților de rezistență prin proiectare trebuie să asigure mobilizarea
capacităților de deformare plastică, cu evitarea ruperilor premature la forțe tăietoare și
lunecarea în zona de conectare.
Dacă în pereți se prevăd goluri de uși și ferestre, zona de deasupra golului poate fi concepută
ca grindă de cuplare, element disipator de energie.
(11) Dacă armătura verticală a stâlpilor este insuficientă sau dacă înnădirile barelor din stâlpi
sunt insuficiente, stâlpilor li se aplică o cămășuire legată de peretele nou, cu armătura
verticală continuizată prin planșee.
(12) Conectarea inimii nou introduse de stâlpul existent, se realizează cu conectori post-
instalați sau prin petrecerea armăturilor orizontale, în cazul în care stâlpilor li se aplică o
cămășuire racordată la inima de beton armat. O altă soluție este dispunerea inimii peretelui la
marginea grinzii, situație în care ancorarea barelor orizontale se face prin prelungirea acestora
în cămășuiala stâlpului existent (a se vedea F.3.4.5.2.2, fig. F.3.4.33 și F.3.4.34).
(13) Se va ține seamă dacă, după consolidare, forțele de inerție din planul planșeelor se
transmit cu prioritate la pereții nou introduși. Se va asigura transmiterea acestor încărcări la
pereți prin conectori și colectori suplimentari.
De asemenea, se va verifica dacă armarea centurilor existente este suficientă pentru asigurarea
diafragmei pe noua schemă de lucru sau va trebui întărită.
În cazul pereților asamblați în nuclee, concentrarea de forțe este maximă și măsurile de
conectare și colectare a forțelor prin conectori și tiranți trebuie sporite adecvat (de exemplu, în
cazul nucleelor adosate clădirii,fig.F3.4.32).

F-47
 Nuclee de beton armat Tiranţi din oţel sau beton
adosate clădirii armat

colectori

Figura F.3.4.32

(14) Datorită concentrării acțiunii seismice, în urma consolidării, în câteva zone structurale,
apar sporuri locale importante la nivelul fundațiilor. Se va verifica dacă fundațiile
(infrastructura) sunt suficient de puternice pentru a prelua acest spor de eforturi, sau dacă
trebuie consolidate.
De asemenea, se vor verifica presiunile pe teren și, dacă este cazul, se va dezvolta baza de
rezemare. În unele situații, în special în cazul pereților și nucleelor de pe conturul clădirii,
forțele orizontale produc momente de răsturnare mari, care, în absența unor lestări suficiente,
duc la desprinderea fundațiilor de pe teren, sau la depășirea presiunilor de proiectare pe teren.
În aceste situații se vor prevedea fundații de adâncime, piloți, barete, ancore pretensionate.
În cazul în care piloții trebuie plasați la interiorul clădirii, se vor prevedea minipiloți a căror
execuție este realizată de utilaje cu gabarite care permit introducerea lor în clădiri cu afectarea
minimă a structurii existente. Sporirea semnificativă a eforturilor din sistemul de fundare
datorat introducerii pereților de consolidare, obligă de multe ori ca soluția de consolidare să
fie dictată de posibilitatea realizării unor fundații adecvate în condiții acceptabile sub aspectul
costurilor și al posibilităților concrete de execuție.

3.4.5.2.2 Soluții constructive

(1) Realizarea pereților structurali nou introduși se poate face utilizând următoarele soluții
constructive:
(a) Realizarea unei inimi de beton armat prin umplerea totală sau parțială la interior a
ochiului de cadru (fig. F.3.4.33a), ancorate adecvat de elementele cadrului;
(b) Realizarea unei inimi de beton armat adosate grinzii existente și conectarea la
cămășuielile stâlpilor structurii (fig. F.3.4.33b);
(c) Introducerea unor pereți, prevăzuți sau nu cu bulbi, în afara și la distanță de planurile
cadrelor.

F-48
 (a)

Perete de b.a.
nou-introdus

(b)

Grindă
Cămaşă existentă
de b.a.
Figura F.3.4.33

(2) Soluțiile (a) și (b) beneficiază de avantajul că grinzile cadrelor existente pot asigura
funcțiunea de colectare a încărcărilor seismice la pereții nou introduși.
(3) În cazul aplicării soluțiilor (a) și (b), stâlpii și grinzile existente, din panoul în care se
execută noua inimă din beton armat, fac parte din peretele astfel constituit, dacă se realizează
conectarea adecvată prin ancore post-instalate între elementele existente și cele nou introduse.
(4) Soluția (a) implică post-instalarea unor ancore de conectare la intradosul grinzii, într-un
spațiu strâmt, ca urmare a distanței mici între armăturile longitudinale, operație care reclamă a
acuratețe deosebită (fig. F.3.4.33a).
(5) Soluțiile (b) și (c) permit o execuție mai simplă, cu un consum ceva mai mare de
materiale decât soluția (a). Turnarea betonului se face prin goluri practicate în placa
planșeului, prin care se trec și armăturile de continuitate și de traversare a rostului de lucru.
Golurile umplute cu beton constituie și pene de forfecare pentru preluarea efortului de
lunecare dintre perete și diafragma orizontală.
(6) O variantă alternativă ce poate reduce simțitor durata de execuție a lucrărilor de
consolidare o reprezintă realizarea noilor pereți structurali din panouri prefabricate, conectate
adecvat de elementele existente. Panourile prefabricate se vor realiza astfel încât dimensiunile
acestora să permită introducerea și manipularea lor în spațiile interioare ale clădirii.

F-49
 A-A
marginea grinzii
ancoră
existente A chimică

ancoră
chimică A

stâlp
(a)
existent
B-B
B cămaşă beton armat gol de
turnare

B grindă existentă
stâlp
existent (b)

Figura F.3.4.34

3.4.5.2.3 Măsuri constructive pentru realizarea pereților noi de beton armat

(1) La proiectarea pereților nou introduși se vor respecta toate prevederile specifice din CR2
– 1-1.1 „Cod de proiectare pentru construcții cu pereți structurali de beton armat”.
(2) Grosimea inimii peretelui structural introdus va fi cel puțin egală cu 1/4 din latura
perpendiculară a stâlpului, dar nu mai mică de 150 mm.
(3) Pentru pereții având grosimea inimii mai mare sau egală cu 180 mm este obligatorie
armarea ambelor fețe cu plase de bare legate sau sudate.
(4) Procentul de armare transversală a inimii va fi cel puțin egal cu 0,25%, dar nu mai mare
de 0,80%.
(5) Clasa betonului utilizat pentru turnarea pereților introduși va fi cel puțin egală cu clasa
betonului din care este realizată structura existentă, dar nu va fi inferioară clasei C20/25.
(6) Eventualele goluri din pereții structurali introduși vor fi bordate cu bare de armătură
pentru care suma capacităților de rezistență este cel puțin egală cu cea a armăturilor întrerupte
de gol.
(7) Tehnologia de turnare a betonului trebuie să asigure obținerea unui beton de bună
calitate și mai ales să evite apariția unui rost la partea superioară a peretelui nou introdus.
(a) Pentru pereții de beton armat realizați prin umplerea ochiului de cadru se recomandă
utilizarea uneia din următoarele tehnologii:
- Injectarea cu presiune a betonului pe la partea inferioară a cofrajului. Această
metodă necesită prevederea unui număr suficient de goluri, uniform distribuite la
partea superioară a cofrajului, care să permită eliminarea aerului și să certifice
umplerea completă cu beton a cofrajului.

F-50
 - Turnarea betonului până la cca. 200 mm sub grinda existentă, urmată de injectarea
cu presiune a unui mortar necontractil în zona de la partea superioară rămasă
nebetonată (fig. F.3.4.35a).
- Turnarea betonului prin goluri perforate în placă într-un cofraj prelungit pe lângă
grinda existentă de intradosul acesteia (fig. F..4.35b).

Gol perforat în placă

pentru turnarea betonului

Conector post-instalat
Mortar necontractil

≥ 200
injectat

mm
Fretă pentru prevenirea
despicării betonului

Surplusul de beton
se îndepărtează

(a) (b)
Figura F.3.4.35

(b) Pentru pereții de beton armat realizați prin amplasarea inimii la exteriorul ochiului
de cadru, betonul se va turna de la nivelul superior prin găuri de dimensiuni
suficient de mari realizate în placa existentă (fig. F.3.4.36). În golurile de turnare
se pot concentra armăturile de continuitate, cu secțiune echivalentă barelor
verticale curente din inima peretelui. Golurile prin placă se vor realiza cu
dispozitive roto-percutoare. Pentru a evita tăierea armăturilor din placa existentă
de beton armat se interzice utilizarea unor dispozitive de tăiere a betonului
Eventualele goluri întâmplătoare între peretele nou și intradosul plăcii existente se
umplu, după caz, prin matare cu mortar vâscos sau prin injecție cu mortar.
Dacă este cazul se vor prevedea popi metalici pentru sprijinirea provizorie plăcii
existente.

F-51
 ls = lungimea de suprapunere

ls
Gol de
Placã
turnare
existentã
45 o

a
Gaurã de dimensiuni mari a/
realizatã cu dispozitive 2
rotopercutoare fãrã a se
tãia armãturile din placã

Sunt figurate numai

barele verticale

Figura F.3.4.36

(8) Pentru realizarea legăturii între elementele cadrului existent și pereții nou introduși se
utilizează conectori. La realizarea conectării se vor avea în vedere următoarele:
(a) Se utilizează două tipuri de ancore post-instalate: conectori cu expansiune
mecanică și conectori cu aderență chimică. De regulă, la realizarea pereților se
utilizează numai unul din cele două tipuri de conectori;
(b) Pentru a realiza o conectare sigură și eficientă trebuie respectate următoarele
prevederi:
i. Suprafețele de beton ale elementelor structurale existente și eventual
suprafața peretelui de compartimentare folosit drept cofraj, când inima de
beton se atașează acestuia, vor fi buciardate pentru a crea asperități care să
permită o conlucrare cât mai bună între betonul nou și materialele existente.
ii. Conectorii trebuie instalați în găuri forate în miezul de beton al elementului.
Este interzisă amplasarea conectorilor în zona stratului de beton de acoperire.
iii. Pentru a împiedica cedarea prin despicare a betonului din zona de conectare
trebuie prevăzută o armare transversală sub forma fie a unei armături spiralate
de tip fretă (fig. F.3.4.37), fie a unor ”scărițe” din plase sudate (fig. F.3.4.38).

F-52
 Figura F.3.4.37

Grinda
existentă Grinda
existentă

min. 12 la
~100 mm interfaţă
„scăriţe” din
plase sudate
min. 12
Peretel Peretele
introdus
e
introdu
s Figura F.3.4.38

iv. Pasul dintre conectorii post-instalați și distanțele dintre aceștia și marginile

elementelor de beton armat vor fi cel puțin egale cu valorile prezentate în fig.
F.3.4.39.
v. Adâncimea minimă de înglobare în betonul existent este de 5da pentru
conectorii cu expansiune și de 8da pentru conectorii cu aderență chimică.

e2≥5da ≥7,5da e2≥5da ≥7,5da

da – diametrul ancorei post-instalate

a) Dispunere ortogonală b) Dispunere în zig-zag

Figura F.3.4.39

F-53
(c) Pentru a obține o sporire a conlucrării între betonul nou introdus și cel existent se
execută pene de forfecare la interfața celor două straturi prin:
i. Tăierea unor bucăți din stratul de beton de acoperire al elementelor cadrului
existent (fig. F.3.4.40).
ii. Utilizarea unor piese prefabricate ce se lipesc de elementele structurale
existente utilizând substanțe adezive eficiente (fig. F.3.4.41).

Grinda Pană de Grinda

existentă forfecare existentă

Peretele Peretele
introdus Armături în formă de „U” introdus
min 10

Figura F.3.4.40

Grinda Pană
Adeziv
existentă prefabricată Grinda
existentă

Conector
Fig. 3.4-41
Peretele Armătură în formă de „U” Peretele
introdus min. 10 Conector introdus

Figura F.3.4.41

F-54
F.3.5 Lucrări de consolidare a structurilor în cadre de beton armat cu panouri de
umplutură din zidărie

F.3.5.1 Particularități de alcătuire

(1) Structurile din această categorie constau dintr-un cadru spațial de beton armat la care
pereții exteriori și unii (uneori majoritatea) pereți interiori sunt realizați din blocuri ceramice
sau din beton cu diferite compoziții, care umplu spațiul dintre stâlpi și grinzi, având contact
practic continuu pe tot perimetrul.
(2) Pereții interacționează cu elementele cadrului formând un element cu rezistență la
forțe laterale.
(3) Structura in cadre a fost proiectată, fie numai la încărcări verticale (cazul clădirilor
construite înainte de 1965), fie a fost proiectată si la forțe laterale cu valori prea mici astfel
încât capacitatea de rezistență la forțe laterale este insuficientă față de exigențele codului de
proiectare seismice.

F.3.5.2 Comportarea la cutremur

(1) Eficacitatea structurală a sistemului cadru – perete de umplutură depinde de
dimensiunile și numărul golurilor, precum și de calitatea zidăriei (cu rosturi orizontale și
verticale umplute în totalitate sau numai parțial) și de contactul perete-structură pe perimetru,
complet sau parțial.
(2) În cazul panourilor pline sau cu goluri mici deformația ochiului de cadru este
împiedicată și astfel in planul peretelui se constituie o diagonală comprimată a cărei rigiditate
si rezistență depinde de calitatea zidăriei.
(3) În cazul unor goluri mari, mecanismul de grindă cu zăbrele nu se poate constitui și
structura tinde să lucreze ca un cadru, cu noduri rigidizate suplimentar prin prezența zidăriei.
Umplerea parțială necontrolată a unora din ochiurile de cadru poate duce la efecte structurale
negative:
- crearea condițiilor de nivel slab, de exemplu la parterul unor construcții unde sunt
amenajate magazine.
- crearea unor efecte de torsiune de ansamblu.
(4) La acțiuni puternice zidăria pereților fisurează și tinde să se zdrobească, pierzând
rigiditatea și prezentând risc de prăbușire, în special în afara planului acesteia.
Cadrul de beton armat creează a doua linie de rezistență, dar se degradează rapid ca urmare a
alcătuirii deficitare.
La acțiuni seismice de intensitate mică și medie pereții de cărămidă pot asigura rigiditatea și
rezistența laterală pentru a satisface cerințele de performanță necesare.

F.3.5.3 Deficiențe specifice de alcătuire seismică și tehnici de intervenție

(1) Sunt prezentate principalele deficiențe ale sistemului împreună cu metodele curente de
intervenție care să îmbunătățească răspunsul seismic așteptat al structurii.
(2) Analiza are în vedere deficiențele referitoare la satisfacerea cerințelor de performanță
evidențiate de evaluarea calitativă și evaluarea prin calcul.
(3) Metodele de intervenție pot fi bazate pe una din opțiunile:
(i) Conservarea sistemului structural în care elementele cadrului împreună cu
zidăria de umplutură se comportă ca pereți neomogeni, cu inima realizată dintr-un

3-55
 material mai puțin rigid și mai puțin rezistent decât elementele ramei cadrului, care
constituie bulbii și centurile pereților.
Sunt necesare măsuri care să asigure interacțiunea structurală cadru beton armat –
zidărie avută în vedere prin concepție, incluzând dacă sunt necesari conectori de oțel
post-instalați.
Sporirea rezistenței inimii impune de cele mai multe ori la construcțiile multietajate
placarea cu mortar armat, pe o parte sau pe ambele părți ale peretelui.
(ii) Schimbarea sistemului structural prin
- Introducerea unor pereți structurali sau elemente de contravântuire. In această
situație, rigiditatea laterală trebuie să fie suficiente pentru a proteja pereții de
închidere și de compartimentare, conform prevederilor codului de proiectare
seismică.
- Eliminarea pereților de zidărie și înlocuirea lor cu pereți ușori legați flexibil
de structură sau detașarea pereților de structură, detaliind adecvat în acest
scop legăturile pereți – structură, care trebuie să evite răsturnarea pereților în
afara planului lor. Măsura trebuie însoțită, atunci când este cazul, de
consolidarea structurii de beton armat.
(4) Principalele deficiențe structurale specifice tipului structural analizat în această
secțiune, împreună cu tehnicile de intervenție posibile se grupează după cum urmează:
(i) Deficit de rezistență laterală:
(a) În cazul unor dimensiuni insuficiente ale pereților și/sau a unor rezistențe slabe
ale zidăriei sunt indicate cămășuiri ale pereților cu beton armat sau FRP.
Introducerea de pereți de beton armat sau contravântuiri metalice reprezintă un
procedeu de consolidare care modifică sistemul structural inițial.
(b) Măsurile indicate la (a) se pot utiliza și în cazul unor pereți slabi cu goluri mari.
În plus atunci când este posibil se recomandă umplerea golului.
(c) În cazul pereților cu degradări ale zidăriei, soluția de reparație – consolidare
locală este injectarea fisurilor cu mortar de ciment și apoi placarea cu FRP sau cu
mortar armat.
(ii) Deficit de rigiditate
Acesta se poate remedia prin măsurile indicate la (i).
(iii) Deficiențe de configurație structurală
(a) Rigiditatea și rezistența nivelurilor flexibile și/sau slabe se pot îmbunătăți prin:
- introducerea la aceste niveluri a unor pereți de beton armat sau zidărie armată
sau a unor contravântuiri de oțel,
- prin cămășuirea elementelor verticale de la aceste niveluri cu beton armat în
vederea sporirii rezistenței acestora la forță axială și forță tăietoare.
(b) Efectele de torsiune generală rezultate din dispunerea neechilibrată a pereților
de umplutură, parte a structurii laterale, se diminuează reducând excentricitățile
dintre centrul maselor și centrele de rigiditate sau de rezistență prin introducerea în
poziții adecvate a unor pereți de cărămidă sau chiar a unor pereți de beton armat.
Atunci când funcțiunea nu permite introducerea pereților plini se pot se pot
introduce contravântuiri de oțel.
(iv) Deficiențe referitoare la traseul încărcărilor
Întreruperile sau zonele slabe care apar mai frecvent în traseul încărcărilor către
terenul de fundare sunt reprezentate de lipsa legăturilor care să evite riscul de

3-56
 prăbușire al pereților în afara planului lor și de absența colectorilor din planșeul care să
asigure transferul încărcărilor orizontale la elementele structurii laterale.
Pentru corectarea acestor deficiențe se vor introduce ancore post-instalate la interfața
pereți – elementele cadrului și se vor monta colectori de beton armat sau din piese de
oțel în planșeu.
(v) Deficiențe de alcătuire a elementelor cadrului de beton armat
(a) Înnădirile insuficiente ale armăturilor longitudinale din stâlpi.
Înnădirile prin petrecerea armăturilor își îmbunătățesc performanța dacă se aplică
cămășuiri locale cu beton armat, piese de oțel sau FRP, ca urmare a sporirii
efectului de confinare exercitat de cămășuiri.
(b) Rezistența insuficientă a stâlpilor, grinzilor și nodurilor.
Aceste deficiențe se corectează prin cămășuire realizată după caz din beton armat,
piese metalice sau FRP, conform detaliilor prezentate la 3.4.4.
(vi) Rosturi slăbite neumplute între peretele de ceramică și rama de beton armat.
Acest defect se remediază prin curățarea rostului și/sau desfacerea asizelor periferice și
refacerea acestora și injectarea sau matarea spațiilor goale cu mortar.
(vii) Deficiențe ale diafragmelor orizontale
Acestea constau în armări insuficiente ale diafragmelor pentru preluarea eforturilor de
încovoiere și forță tăietoare și a eforturilor din zona golurilor cu dimensiuni mari,
precum și în absența conectorilor.
Remedierile specifice sunt descrise în cap. F.3.7.
(viii) Fundații cu suprafețe de rezemare insuficientă și/sau cu deficit de rezistență.
Consolidarea fundațiilor se realizează prin măsurile descrise la cap F.3.8.

F.3.6 Consolidarea structurilor cu pereți de beton armat

F.3.6.1 Caracterizarea tipului structural

(1) Elemente structurale cu rezistență și rigiditate consistente, pereții de beton armat sunt
introduși în structurile de clădiri în special atunci când configurația și regimul de înălțime ale
clădirii fac necesară realizarea unei structuri laterale puternice.
Funcție de modul în care se realizează preluarea încărcărilor verticale și orizontale la
structurile cu pereți, se disting două categorii de construcții cu pereți de beton armat:
- construcții cu pereți structurali deși, în care sistemul pereților este cel care preia
majoritatea încărcărilor gravitaționale și practic în întregime pe cele orizontale.
Structura este completată, eventual, numai local, cu stâlpi și grinzi;
- construcții cu pereți rari, în care sistemul pereților, eventual asamblați în nuclee, este
asociat cu cadre din stâlpi și grinzi din beton armat, legate prin noduri rigide. Deoarece
cele două sisteme conlucrează în preluarea forțelor laterale și ambele preiau încărcările
verticale aferente, acest tip de structură este denumit dual.
Prima categorie este utilizată cu prioritate la clădiri rezidențiale, la care fixitatea poziției
pereților nu constituie un inconvenient (blocuri de locuințe, hoteluri, cămine) și la care pereții
din beton armat sunt plasați la limita camerelor și a coridoarelor. Uneori, și pereții exteriori,
prevăzuți cu golurile de ferestre sau uși (spre balcoane), sunt realizați tot ca elemente
structurale. Limita acestui sistem o constituie structurile tubulare, cu rigiditatea și rezistența
laterală concentrată pe perimetrul clădirii, utilizate la construcții foarte înalte.
Structura poate fi realizată din beton armat monolit, dar se pretează și la o prefabricare
avansată sub formă de „panouri mari”.

3-57
A doua categorie este aplicată la clădirile caracterizate de flexibilitate funcțională, la care
pereții sunt plasați în pozițiile în care nu deranjează funcțiunea clădirii (la limita dintre
celulele funcționale, în jurul caselor de scară și a lifturilor etc.).
(2) Eficacitatea sistemelor structurale cu pereți depinde esențial de realizarea funcțiunii
planșeelor ca diafragme rigide și rezistente. Acest rol este îndeplinit, de regulă, la construcțiile
mai recente din beton armat monolit, dar nu este îndeplinit întotdeauna la structurile cu
planșee prefabricate, inclusiv cele din panouri mari, datorită, în special, legăturilor inadecvate
dintre panouri.
(3) Tipurile de fundații ale construcțiilor cu pereți variază destul de mult, de la fundațiile
independente pentru pereți, de suprafață sau de adâncime, până la sistemele de infrastructură
de tip cutie rigidă și rezistentă, alcătuite din radier, pereții de contur și de la interior ai
subsolurilor, împreună cu planșeele acestora.
Până nu de mult, în practica proiectării seismice din țara noastră sistemul fundațiilor și cel al
infrastructurii nu erau alcătuite și calculate în concordanță cu principiul, astăzi general
acceptat, al ierarhizării capacității de rezistență asociat mecanismului structural de disipare de
energie dorit. Într-o situație nefavorabilă din acest punct de vedere se află fundațiile
construcțiilor de tip dual, cu concentrări mari de eforturi la baza pereților structurali, relativ
depărtați unul de altul.

F.3.6.2 Răspunsul seismic al structurilor cu pereți de beton armat

(1) În deformarea sub încărcări crescătoare, primele elemente care fisurează și sunt solicitate
dincolo de pragul de curgere sunt grinzile și plăcile care cuplează pereții. Plastificarea
grinzilor produce o reducere semnificativă de rigiditate a structurii. Dacă rezistența
transversală este necorelată adecvat cu rezistența la încovoiere, intervine plastificarea prin
forfecare și degradarea pronunțată a rezistenței, mai ales dacă detalierea armăturii transversale
este incorectă. În final se pierde efectul de cuplare și pereții ajung să lucreze pe schema de
consolă verticală.

(2) În funcție de modul de realizare al infrastructurii și fundațiilor și de relația între

rezistența infrastructurii și a pereților, „veriga slabă” a ansamblului structural poate fi sistemul
pereților sau elementele bazei acestuia.

(3) Dacă consumul de energie se realizează cu prioritate în pereți, sunt posibile două tipuri
de comportare. Primul constă în dezvoltarea unei zone de plastificare prin încovoiere la baza
pereților. Deformațiile de încovoiere nu produc degradări de rezistență, decât la deplasări
mari, dacă zonele de deformare plastică sunt alcătuite corect.
Al doilea tip de comportare implică fisurarea și curgerea produsă de forfecare. Acest mod de
comportare este indezirabil pentru că este asociat cu o degradare rapidă a rigidității și
rezistenței pereților.
Dacă cerințele de deplasare sunt mici, ceea ce se întâmplă în anumite zone seismice, sistemele
care prezintă plastificarea armăturilor transversale pot oferi o comportare seismică
acceptabilă.

(4) În condițiile unei rezemări pe teren limitate, poate apărea rotirea pe teren. În general
benefică, pentru că reduce răspunsul infrastructurii, rotirea pe teren mărește însă deplasările
laterale. Funcție de dezvoltarea fundațiilor, rotirea pe teren a pereților poate fi un fenomen
izolat, unul secvențial, sau unul de proporții mai mari. În aceste condiții intervin transferuri de
forțe între pereți.

3-58
În cazul construcțiilor cu subsoluri și infrastructuri mai puternice, cuplul format de forțele de
reținere apărute la nivelul radierului și planșeelor subsolurilor poate fi mai puternic decât
momentul dezvoltat pe teren și rotirea bazei este mai puțin însemnată.
Este de subliniat că în practica proiectării dinainte de 1980, problema proiectării
infrastructurilor la forțe laterale era ignorată. Din acest motiv, există multe situații în care, la
construcții realizate anterior, intervin rotiri pe teren importante sau elementele infrastructurii
prezintă riscul unor ruperi premature.

F.3.6.3 Deficiențe specifice de alcătuire seismică și tehnici de reabilitare

(1) În această secțiune sunt identificate tipurile de deficiențe seismice care intervin la
structurile cu pereți și se indică tipurile de intervenție.
Deficiențele se referă la condițiile de alcătuire de ansamblu și de detaliu precizate în P100-3 și
se stabilesc prin evaluare calitativă și evaluare prin calcul.
Deficiențele seismice ale unei construcției sunt identificate în urma expertizei și sunt
consemnate în raportul de expertiză.
(2) Lucrările de consolidare urmăresc impunerea unui mecanism structural de disipare de
energie favorabil.
În cazul structurilor cu pereți de beton armat, acest mecanism implică dezvoltarea zonelor
plastice în grinzile de cuplare și la baza pereților. Funcție de dezvoltarea fundațiilor și de
posibilitățile concrete de intervenție asupra acestora, se poate avea în vedere și un răspuns
seismic care să implice și rotirea pe teren.
(3) Deficiențele structurilor cu pereți pot reprezenta deficiențe de sistem (la nivel de
ansamblu) sau deficiențe de alcătuire ale elementelor structurale considerate separat.
Aceste deficiențe sunt grupate astfel:

A. Deficiențe de sistem
(i) Rezistență insuficientă la forțe laterale
Acest tip de deficiență poate apărea la multe construcții de tip dual.
Sporirea rezistenței laterale a structurii în ansamblu se poate realiza prin măsuri cum sunt:
- introducerea unor pereți suplimentari, cu sporirea corespunzătoare a capacității
fundațiilor;
- consolidarea pereților existenți și a grinzilor de cuplare;
- izolarea seismică.
(ii) Rigiditatea laterală insuficientă
O asemenea deficiență poate apărea, de asemenea, la structuri cu pereți dispuși la distanțe
mari.
Remedierea acestei deficiențe se realizează, ca și în cazul deficiențelor de rezistență, prin:
- introducerea de pereți suplimentari;
- mărirea secțiunilor pereților existenți și a altor elemente structurale ale
construcției.
Sporul de rigiditate trebuie să fie suficient pentru ca cerințele seismice să nu depășească
capacitatea de deformație (ductilitatea) a elementelor care nu se consolidează. În caz contrar,
trebuie aplicate măsuri specifice pentru creșterea proprietăților de deformare ale acestora.
(iii) Configurația structurală neregulată
Din acest punct de vedere, intervin următoarele tipuri de deficiențe:

3-59
 (a) pereți discontinui pe verticală;
De exemplu, pereții întrerupți la un anumit nivel, unde aceștia reazemă pe stâlpi, sau
decalarea planurilor pereților pe verticală.
Măsuri posibile:
- introducerea de pereți suplimentari, eventual completarea peretelui la nivelul
unde intervine discontinuitatea;
- întărirea stâlpilor de sub pereții întrerupți.
De multe ori, aceste măsuri trebuie însoțite de măsuri de îmbunătățire a legăturii elementelor
verticale ale structurii cu diafragma orizontală (planșeul).
(b) niveluri slabe sau flexibile;
Măsurile de intervenție au în vedere, în acest caz, mărirea rezistenței sau/și a rigidității
laterale a nivelului slab.
(c) colțuri intrânde sau goluri mari în planșeu;
Se poate completa total, sau parțial, suprafața planșeului, dacă este posibil, sau se prevăd
armături de centură, adecvat ancorate, pentru bordarea golurilor sau a zonelor intrânde.
(d) dispoziții de pereți la care centrul de rigiditate sau centrul de rezistență, sunt
puternic excentrice față de centrul maselor;
În această situație, intervenția structurală va urmări corectarea acestei deficiențe prin
introducerea unor pereți de echilibrare.
(iv) traseu întrerupt al încărcărilor către terenul de fundare.
În construcțiile existente, cu precădere în cele vechi, pot apărea numeroase tipuri de situații în
care este afectată continuitatea fluxului de încărcări către baza construcției. De exemplu,
absența elementelor care asigură colectarea încărcărilor din planșee a elementelor de
conectare între planșee și pereți.
În asemenea situații, se introduc, în planșeu și la interfața pereților cu planșeele, centuri și
elemente noi de conectare, realizate cu diferite tehnici.
În aceeași categorie de deficiențe intră ancorajele și înnădirile de armături insuficiente, care se
corectează prin cămășuiri cu beton armat, piese de oțel sau FRP.

B. Deficiențe de alcătuire a elementelor structurale

Cele mai semnificative aspecte de alcătuire deficitară sunt:
(i) insuficienta rezistență la încovoiere a pereților;
Deficitul individual de rezistență la încovoiere al pereților se remediază, în general, prin
cămășuiri din beton armat (mai rar cu piese de oțel sau polimeri armați), cu armături verticale
continue.
(ii) insuficienta rezistență la forța tăietoare a pereților;
Remediul obișnuit este cămășuirea cu beton armat monolit, plăci de oțel, sau polimeri armați
cu fibre, a inimii pereților.
În anumite situații se poate reduce cerința de solicitare la forța tăietoare la pereți cu
suprarezistență excesivă la încovoiere, fragmentând pereții prin șlițuri verticale adecvate.
(iii) rezistența insuficientă a grinzilor de cuplare la moment încovoietor și/sau la forță
tăietoare;
Tehnica curentă de sporire a rezistenței este cămășuirea cu diverse materiale, după caz, beton
armat, polimeri armați cu fibre, sau piese metalice. În cazul unor grinzi de cuplare grav
degradate în urma cutremurului, o soluție rațională este demolarea și returnarea lor cu armări
îmbunătățite.

3-60
(iv) insuficientă capacitate de deformare a pereților verticali. Căile de remediere sunt
dezvoltarea secțiunilor, în special la capetele pereților, prin cămășuirea bulbilor și, în general,
a zonelor de la extremitățile secțiunilor.
(v) deficiențele de alcătuire a planșeelor – diafragmă;
La proiectarea marii majorități a construcțiilor existente, proiectarea planșeelor a avut în
vedere exclusiv preluarea încărcărilor verticale, nu și rolul de diafragme orizontale. Ca
urmare, planșeele pot evidenția deficiențe din acest punct de vedere, cum sunt:
(a) absența unor centuri, suficient dezvoltate, de bordare a marginilor planșeelor sau a
golurilor de dimensiuni mari; în asemenea cazuri se completează planșeele existente cu
elemente realizate din beton armat, piese de oțel, sau fâșii din FRP, capabile să preia eforturile
de întindere aferente.
(b) legături slabe la interfața planșeu-pereți, incapabile să transfere lunecările care apar
la limita dintre aceste elemente; sporul de capacitate necesar acestor legături se realizează cu
ancore de diverse tipuri, piese din cornier etc.
(c) lipsa unor legături eficiente ale planșeelor din elemente prefabricate, care să
asigure comportarea acestor planșee ca diafragme; în această situație, soluția optimă de
consolidare o constituie turnarea peste elementele prefabricate a unui strat de beton suficient
de gros (funcție de deschiderea planșeului), armat adecvat.
Soluțiile de consolidare ale planșeelor sunt prezentate la F.3.7.
(vi) capacitatea de rezistență insuficientă a fundațiilor sau a terenului de fundare;
Și în cazul fundațiilor, proiectarea, în practica de până acum circa douăzeci de ani, nu avea în
vedere alcătuirea acestei părți a construcțiilor în acord cu acțiunea asociată mecanismului de
plastificare a structurii. Ca urmare, multe fundații de clădiri vechi, indiferent de modul de
realizare, prezintă importante deficiențe sub aspectul rezistenței și rigidității.
Problema reabilitării fundațiilor este tratată în capitolul F.3.8.

F.3.6.4 Soluții de consolidare a pereților, ca elemente structurale individuale

F.3.6.4.1 Aspecte generale

(1) Consolidarea pereților de beton armat se face pentru sporirea:
- rezistenței la încovoiere
- rezistenței la forță tăietoare
- deformabilității (ductilității)
- rigidității
- performanțelor zonelor de înnădire ale armăturilor.
Un tip de intervenție poate avea efecte multiple. De exemplu, măsurile de sporire a rezistenței
la forță tăietoare pot crește și capacitatea de deformație.
(2) Consolidarea pereților din beton armat individuali se obțin în mod obișnuit prin
cămășuirea pereților cu beton armat, piese de oțel sau polimeri armați cu fibre. Uneori când
este posibil din punct de vedere funcțional, sporirea rezistenței se poate obține prin umplerea
unor goluri de uși și ferestre.
(3) La alegerea soluției de cămășuire se vor avea în vedere avantajele și inconvenientele
fiecăreia din cele 3 tipuri de materiale folosite. Sintetic acestea sunt următoarele:
(a) Tehnologia cămășuirii cu beton armat prezintă avantajele unui cost redus și a unei
aderențe bune la elementul existent, fără măsuri speciale de conectare. Inconvenientele
sunt majorarea uneori substanțială a dimensiunilor, cu reducerea spațiului liber, și masa

3-61
 adăugată relativ mare. De asemenea, această tehnologie întâmpină dificultăți serioase
pentru consolidarea pereților de rost.
(b) Tehnologia cămășuirii cu piese de oțel nu modifică semnificativ dimensiunile
elementelor structurale, adaugă o masă sensibil mai mică decât cămășuirea cu beton
armat și se realizează într-un timp mai redus decât aceasta. Inconvenientele soluției sunt
necesitatea protecției la foc, consumul superior de materiale și de manoperă și necesitatea
unor măsuri pentru realizarea aderenței la betonul existent.
(c) Tehnologia cămășuirii cu FRP nu duce practic la modificarea secțiunilor și a masei
inițiale ale elementelor și se realizează în timp foarte scurt, cu afectarea minimă a
funcțiunii. Printre cele mai importante inconveniente sunt necesitatea protecției la foc,
costul mai ridicat decât în cazul celorlalte două tehnologii și tehnicitatea necesară punerii
în operă.

F.3.6.4.2 Creșterea rezistenței la încovoiere a pereților

(1) Creșterea capacității de rezistență la încovoiere a pereților se realizează prin introducerea
unor elemente noi de beton armat sau de oțel, în special la extremitățile acestora.
În această situatie este necesară realizarea continuității pe verticală a elementelor nou
introduse pe înălțimea necesară (fig. F.3.6.1(a) și (b)), ceea ce presupune spargerea locală a
elementelor orizontale (plăci și/sau grinzi) întâlnite pe înălțimea peretelui. Se pot aplica și
soluții în care grinzile, dacă există, să fie ocolite, spargerea acestora fiind evitată.
(2) Detaliile de consolidare recomandate sunt cele din figurile F.3.6.2, F.3.6.3 și F.3.6.4:
(a) prin adăugarea sau mărirea unor bulbi din beton armat (fig. F.3.6.2(a),(b))
(b) prin adăugarea unor elemente din oțel:
- Corniere la colțuri rigidizate orizontal cu benzi din oțel (fig. F.3.6.3)
- Plăci metalice (fig. F.3.6.4).
Pentru realizarea conlucrării dintre piesele metalice și betonul pereților existenți trebuie luate
măsuri de asperizare a suprafețelor de beton în contact cu plăcile de oțel și trebuie aplicate
soluții de injectare care să asigure umplerea spațiilor dintre elemente. Când aceste măsuri nu
sunt suficient de sigure se vor prevedea conectori.

3-62
 (a)

cămăşi de b.a.
continue pe perete existent
înălţime cu bulbi

(b)

corniere de oţel
continue pe perete existent
înălţime cu bulbi

Figura F.3.6.1

3-63
 element nou din b.a
element nou din b.a
perete existent
perete existent
fără bulbi

Fig. F.3.6.2

plăci de oţel
perete existent
cu bulbi
spaţiu umplut cu
mortar matat sau
răşini epoxidice

corniere corniere

Figura F.3.6.3

benzi de oţel pentru sporirea

capacităţii la forţă tăietoare

placă de oţel placă de oţel

continuă pe continuă pe
înălţime înălţime

conectori aderenţă realizată cu

răşini epoxidice

Figura F.3.6.4

3-64
(3) În situațiile în care sporirea rezistenței la încovoiere duce la creșterea forței tăietoare de
proiectare peste capacitatea elementelor, vor fi necesare și măsuri de sporire rezistenței lor la
forța tăietoare (fig. F.3.6.4).

F.3.6.4.3 Creșterea deformabilității (creșterea ductilității)

(1) Creșterea capacității de deformare (creșterea ductilității) se face prin confinarea zonelor
de capăt ale pereților, introducând cămăși de beton armat, oțel sau polimeri armați cu fibre
(FRP).
(2) Dacă se intenționează că aceste intervenții să nu producă și sporirea rezistenței la
încovoiere și, implicit, a forței tăietoare de proiectare (asociate) se va întrerupe continuitatea
pe verticală a cămășii în dreptul planșeelor. În acest sens se vor prevederea rosturi de cca. 50
mm între extremitățile cămășii și planșeele învecinate. Exemple de rezolvare a detaliilor se
dau în fig. F.3.6.5(a), în cazul cămășuirii cu beton armat și în fig. F.3.6.5(b), pentru
cămășuirea cu piese de oțel.
(3) În cazul pereților fără bulbi la extremități, detaliile de consolidare a zonelor de capăt pot
fi rezolvate ca în fig. F.3.6.6.
(4) În cazul utilizării cămășilor de FRP, detaliile de principiu sunt similare celor care
utilizează piese de oțel.

spaţiu liber spaţiu liber

50 mm 50 mm

cămăşi de corniere şi plăci

beton armat perete existent cu perete existent cu
bulbi din oţel
bulbi

(a) (b)
Figura F.3.6.5

benzi de oţel benzi de oţel

perete existent
fără bulbi

conectori
Figura F.3.6.6

3-65
F.3.6.4.4 Creșterea rezistenței la forță tăietoare
(1) Creșterea capacității la forță tăietoare se face prin consolidarea inimii pereților. Se
pot utiliza cămăși din beton armat, oțel sau FRP.
(2) Pentru a se evita sporirea capacității la încovoiere și a forței tăietoare de proiectare
este necesar ca elementele nou introduse să nu aibă continuitate pe înălțime. Acestea se vor
întrerupe la nivelul planșeelor. Se recomandă prevederea unui rost de 50 mm la partea
superioară si inferioară.
(3) Cămășile din beton armat, oțel sau FRP se pot aplica funcție de necesarul de
rezistență sau de constrângerile tehnologice și arhitecturale, pe una sau pe ambele fețe ale
peretelui existent.
(4) Indiferent de soluția aleasă pentru cămășuire, elementele nou introduse trebuie
ancorate adecvat în zonele de capăt ale pereților.
(5) Detaliile de cămășuire a inimii pereților cu beton armat pot fi rezolvate ca în fig.
F.3.6.7(a) și (b). Cămașa se poate arma cu o singură plasă de armătură amplasată în planul
median.

conectori
perete cămăşuit cu beton armat pe
ambele feţe

(a)

conectori
perete cămăşuit cu beton armat pe o
singură faţă

(b)

Figura F.3.6.7

(6) Cămășuirea cu elemente de oțel se poate face prin dispunerea pe una sau ambele
fețe ale peretelui a unor benzi de oțel în direcție orizontală (fig. F.3.6.8) sau a unor panouri
continue de tablă din oțel.

3-66
 benzi din tablă de oţel pe benzi din tablă de oţel pe o
ambele feţe pentru sporirea singură faţă pentru sporirea
rezistenţei la forţă tăietoare rezistenţei la forţă tăietoare

(a) (b)
Figura F.3.6.8

(7) În cazul utilizării polimerilor armați cu fibre detaliile pot fi rezolvate ca în fig.
F.3.6.9(a),(b),(c) și F.3.6.10 pentru pereți și grinzi de cuplare. Înainte de aplicarea FRP este
esențială respectarea condițiilor tehnologice privind curățirea, netezirea suprafețelor și
rotunjirea colțurilor.

FRP

colţ rotunjit R30 mm

 150 mm (a)
FRP

colţ rotunjit R30 mm

 150 mm (b)  150 mm

ancore mecanice FRP

(c)
Figura F.3.6.9
Orientarea fibrelor va fi unidirecțională (paralelă cu direcția de acțiune a forței tăietoare) (fig.
F.3.6-10). Este esențială, de asemenea, asigurarea unei ancorări adecvate a FRP, prin
petrecerea după capătul peretelui sau grinzii, după caz, și prin prevederea conectorilor
specifici FRP realizați tot cu fibre, răsfirați în evantai (fig. F.3.6.11).

3-67
Dimensionarea fâșiilor sau plăcilor va asigura o rezistență în exces față de valoarea forței
tăietoare asociate mecanismului de plastificare, pentru a asigura dezvoltarea deformațiilor
plastice de încovoiere.
Întrucât rezistența FRP este limitată de capacitatea de aderență, este inutilă sporirea numărului
de straturi peste cel asociat capacității de aderență.

Placă existentă
A de beton armat

Benzi de FRP cu Benzi de FRP cu

fibrele orientate fibrele orientate
vertical orizontal
A B B
Gol de uşă
Perete existent
Bulb existent perpendicular
de beton armat

ELEVAŢIE Detaliu de ancorare a benzilor de FRP

Secţiune A-A Secţiune B-B

placă ancoră din fibre
colţ rotunjit

ancoraj straturi
FRP

ancoră din fibre

perete
cămaşă FRP

grindă existentă rotunjire realizată

cu răşină

colţ rotunjit

Figura F.3.6.10

3-68
 rozeta de ancore

primul strat FRP

ultimul strat FRP

extinderea ancorajului
perete

ancoraj din fibre

colţ rotunjit

Figura F.3.6.11
F.3.6.4.5 Sporirea capacității de cuplare a pereților structurali
(1) Cuplarea pereților poate fi îmbunătățită prin consolidarea grinzilor de cuplare existente
sau prin introducerea unor grinzi de cuplare noi.
(2) Consolidarea grinzilor de cuplare poate fi făcută pentru sporirea capacității de rezistență
la încovoiere, a capacității de rezistență la forță tăietoare și/sau pentru sporirea
deformabilității. Detaliile de consolidare a grinzilor de cuplare existente pot fi rezolvate ca în
fig. F.3.6.12 sau F.3.6.13.
Soluția obișnuită este atașarea unei grinzi de cuplare la cea existentă și conectarea prin ancore
cu aderență a celor două elemente. Această soluție face necesară îngroșarea locală a pereților
pentru ancorarea barelor din grindă. Dezvoltarea pereților implică, de asemenea, necesitatea
unor măsuri de conectare a elementelor noi de cele existente.
Betonarea elementelor noi se poate face prin goluri practicate în placa planșeului.
(3) Detaliile de consolidare prin aplicarea FRP sunt date la F.3.6.4.4.
(4) Introducerea de grinzi de cuplare noi este recomandată în cazul structurilor cu pereți cu
planșee dală. În fig. F.3.6.14 este dat un exemplu de consolidare prin introducerea unei grinzi
de cuplare la intradosul plăcii.

3-69
 perete existent
A-A
A gol de turnare

gaură
carcase forată
înclinate

A grindă nouă ancoră din

oţel beton

1,5 la
zonă de ancoraj ataşată
peretelui

Notă: În elevaţie nu se reprezintă decât

armătura principală a grinzii noi. Figura F.3.6.12

3-70
 perete existent
A-A
A gol de turnare

gaură
forată

grindă de
1,5 la A cuplare nouă ≥ 200 ancoră din
oţel beton
Zonă de ancoraj ataşată
peretelui

Notă: Dacă se iau măsuri de sprijinire provizorie a plăcii, grinda nouă se poate executa cu
înălţimea grinzii existente prin realizarea unui gol continuu în placă

Figura F.3.6.13

A-A goluri de turnare

perete existent

găuri forate
A B

≥ 100mm
B-B goluri de turnare

A B
grindă de
cuplare nouă

zonă de ancoraj
ataşată peretelui

Figura F.3.6.14
F.3.6.5 Soluții de consolidare cu modificarea structurii în ansamblu

(1) Din această categorie fac parte soluții care constau din adăugarea de pereți structurali,
contravântuiri metalice sau atașarea unor pereți contrafort sau cadre la exteriorul construcției.
Soluțiile sunt similare cu cele prezentate la cap. F.3.4.3 și nu se mai detaliază aici.

3-71
F.3.7 Intervenții asupra planșeelor

F.3.7.1 Probleme generale

(1) Intervențiile asupra planșeelor construcțiilor existente prezentate în această secțiune au
în vedere numai rolul lor de diafragme orizontale, rigide și rezistente, pentru încărcări aplicate
în planul lor.
Intervențiile determinate de rezistența insuficientă a planșeelor față de încărcările verticale
aplicate normal pe planșee impun măsuri specifice, care nu fac obiectul prezentului ghid.
(2) Eforturile secționale în diafragmele orizontale ale clădirilor se determină pe modele de
calcul specifice proporțiilor acestor elemente, respectiv pe modele de grinzi pereți, sau grinzi
cu zăbrele rezemate pe componentele structurii verticale a clădirii.
Eforturile secționale se stabilesc potrivit celor mai defavorabile (acoperitoare) scheme de
încărcare, în care acțiunile seismice de proiectare corespund mecanismului de plastificare (de
disipare de energie) al structurii.
(3) Funcție de deficiențele de alcătuire ale planșeelor intervențiile care au în vedere funcția
de diafragme orizontale, pot avea unul sau mai multe din următoarele obiective:
- creșterea rezistenței la forță tăietoare
- creșterea rezistenței la încovoiere
- creșterea rezistenței la lunecare a zonelor de conectare între elementele structurii
verticale și planșee, prin care se asigură transferul forțelor masice de la planșeu la
structura care preia forțele laterale
- realizarea unor elemente capabile să colecteze încărcările masice aplicate în grosimea
planșeului și transportul lor la elementele structurii verticale sau pentru suspendarea
lor în zona comprimată a diafragmei, atunci când aceste încărcări produc întinderi
perpendiculare pe axul grinzii perete orizontale.
- creșterea rezistenței diafragmei în zonele cu slăbiri locale (în special în vecinătatea
golurilor).
(4) Măsurile de consolidare ale planșeelor pot deveni necesare mai ales dacă prin soluțiile
de consolidare ale structurii verticale, de exemplu, prin introducerea unor pereți structurali
puternici, la distanțe relativ mari, deschiderile planșeelor ca grinzi orizontale cresc în raport
cu situația anterioară intervenției.
(5) Îmbunătățirea condițiilor de solicitare ale planșeelor se poate obține și prin reducerea
deschiderii lor pe schema de grindă orizontală prin introducerea unor elemente structurale
verticale suplimentare sau prin întărirea celor existente.

F.3.7.2 Soluții de sporire a rezistenței la forță tăietoare

(1) În cazul în care rezistența la forță tăietoare în planul planșeului este insuficientă se poate
aplica una din următoarele soluții:
- suplimentarea grosimii diafragmei orizontale printr-un strat de beton armat monolit turnat
deasupra planșeului existent (suprabetonare);
- reducerea valorii eforturilor de forfecare prin introducerea unor elemente verticale
suplimentare (pereți de beton armat, contravântuiri) care reduc deschiderea diafragmei pentru
forțe aplicate în planul planșeului.
(2) Soluția suprabetonării reprezintă soluția obișnuită. Aplicarea acestei tehnici obligă la
realizarea unor legături adecvate cu elementele structurii verticale, de regulă prin

3-72
conectori post-instalați (fig. F.3.7.1) și a conlucrării dintre stratul nou turnat și stratul de bază
de beton.

armături armături
centură suprabetonare

placă
ancore
existentă
post-instalate

Figura F.3.7.1

Câteva soluții de realizare a aderenței dintre cele două straturi de beton armat sunt prezentate
în fig. F.3.7.2.

(a) (b)

(c) (d)
Figura F.3.7.2

În cazul din fig. F.3.7.2(a), conlucrarea este realizată prin intermediul unui strat de pietriș lipit
cu adeziv epoxidic de placa planșeului existent. În fig. F.3.7.2(b), conectarea celor două
straturi se realizează prin ancore post-instalate, cu capăt expandabil sau aderente. În fig.
F.3.7.2(c), se prezintă o soluție care se poate aplica în cazul unor planșee prefabricate
alcătuite din fâșii cu goluri. Prin spargerea bolții de deasupra unor goluri și umplerea acestora
odată cu turnarea suprabetonării se realizează pene care preiau tendința de lunecare între cele
două straturi de beton. O altă soluție este prezentată în fig. F.3.7.2(d) în care conlucrarea între
suprabetonare și placa existentă se realizează prin corniere fixate cu bolțuri de placa
planșeului existent.
(3) Suplimentarea grosimii planșeelor prin suprabetonare duce la mărirea greutății
permanente a construcției și implicit a forței seismice. În consecință la verificarea elementelor
structurale, inclusiv a fundațiilor se va ține seama de acest spor de încărcare.
(4) Prin reducerea deschiderii diafragmelor ca urmare a introducerii unor elemente
structurale suplimentare (pereți, contravântuiri) se pot evita sau reduce măsurile de
consolidare a planșeelor.
Asemenea situații apar de regulă de la sine, când structura verticală trebuie întărită ca urmare
a unei rezistențe sau a unei rigidități laterale insuficiente.

3-73
F.3.7.3 Soluții de sporire a rezistenței la încovoiere
(1) Deficitul de rezistență la încovoiere în planul diafragmei se poate elimina prin creșterea
rezistenței centurilor de pe conturul planșeului.
Soluțiile care pot fi aplicate în acest scop sunt următoarele:
- demolarea marginii plăcii planșeului și returnarea zonei desfăcute după ce în prealabil s-au
montat armăturile centurii (fig. F.3.7.3);
- montarea unor armături de centură continue în lungul marginii diafragmei, în grosimea
suprabetonării, atunci când planșeul se suprabetonează (fig. F.3.7-1);
- introducerea unor elemente de oțel (platbande, corniere) în lungul marginilor planșeelor
conectate adecvat de placă (fig. F.3.7-4);
- prin reducerea eforturilor de încovoiere în planul planșeului prin reducerea deschiderilor
acestuia ca urmare a introducerii unor elemente verticale suplimentare.
(2) În cazul realizării centurii într-o fâșie de planșeu desfăcută și returnată (fig. F.3.7.3),
trebuie luate măsuri, dacă este necesar, pentru susținerea provizorie a planșeului pe durata
lucrărilor și pentru continuitatea neîntreruptă a armăturilor de centură în dreptul eventualelor
obstacole (traversarea unor grinzi metalice, a unor pereți etc.).
De asemenea, atunci când legătura cu reazemul plăcii este subdimensionată, cu ocazia
executării centurii se îmbunătățește și conectarea dintre planșeu și elementele verticale.

Figura F.3.7.3

(3) Centurile de pe perimetrul planșeului se pot realiza și cu profile și platbande de oțel,

dispuse, după caz, la partea superioară sau la partea inferioară a plăcii (fig. F.3.7.4). În al
doilea caz trebuie luate măsuri pentru traversarea grinzilor orientate perpendicular pe centură,
de exemplu, prin traversarea acestor elemente cu bare de oțel beton de secțiune echivalentă,
solidarizate de elementele centurii.
Centurile metalice se prind de diafragma de beton armat prin conectori post-instalați lucrând
prin expandarea capetelor sau prin aderență.

Figura F.3.7.4

3-74
(4) Soluțiile indicate pentru realizarea centurilor cu armături în suprabetonare sau elemente
de oțel, se pot aplica și pentru realizarea colectorilor și suspensorilor diafragmelor.

F.3.7.4 Sporirea capacității de transmitere a forțelor de lunecare între placă și

elementele structurii verticale
(1) Soluțiile pentru sporirea legăturii între planșeu și elementele structurii verticale, pereți
structurali și/sau grinzi de cadru au în vedere preluarea forțelor de lunecare prin forfecarea
unor elemente metalice sau prin frecare echivalentă.

gol realizat cu
burghiul
conector de
suprabetonare
oţel beton
armată

(a) (b)
Figura F.3.7.5

Elementele care contribuie la preluarea forțelor transmise de la planșeu la perete sau grinzi
pot fi armături de oțel beton montate în suprabetonare, care traversează elementul de reazem
prin goluri perforate, umplute ulterior cu mortar epoxidic (fig. F.3.7.5(a)) sau conectori care
transmit aceste forțe de la placă la piesele de oțel de legătură și de la acestea la grinzi sau
pereți (fig. F.3.7.5(b)).

F.3.7.5 Soluții de sporire a rezistenței în jurul golurilor

(1) În situațiile în care diafragmele orizontale prezintă un deficit de rezistență în jurul
golurilor sau al unor discontinuități în plan (de exemplu, la colțuri intrânde) se poate spori
rezistența planșeelor prin următoarele categorii de măsuri:
- realizarea unor bordaje metalice ale golurilor prin care se distribuie eforturile în corpul
planșeului;
- realizarea unor bordaje cu bare de oțel beton plasate la marginea golurilor în suprabetonarea
plăcii existente;
- reducerea sau chiar eliminarea concentrărilor de eforturi din jurul golurilor prin umplerea
parțială sau totală a golului, atunci când funcțiunea clădirii o permite.
(2) Bordajele din profile sau platbande de oțel vor fi fixate cu conectori post-instalați de
placa planșeului existent și prelungite dincolo de marginea golului, cu lungimi de ancorare
suficiente pentru a transmite în corpul planșeului eforturile aferente armăturilor întrerupte prin
dispunerea golului (fig. F.3.7.6).

3-75
 Figura F.3.7.6

(3) Bordajele realizate cu bare din oțel beton dispuse în suprabetonare se alcătuiesc similar
cu centurile, tiranții și colectorii dispuși în suprabetonare, așa cum s-a arătat la paragraful
F.3.7.3. Armăturile de bordare vor fi ancorate adecvat dincolo de marginea golurilor (fig.
F.3.7.7).

la
armături de bordare
suprabetonare
45°

Figura F.3.7.7

F.3.7.6 Introducerea colectorilor noi

(1) Introducerea colectorilor noi este necesară de multe ori atunci când structura a fost
întărită prin introducerea unor pereți sau contravântuiri și forțele orizontale dezvoltate în
planșeu trebuie adunate și transmise la aceste elemente suplimentare adăugate, care urmează
să preia majoritatea acestor forțe.
Pentru a îndeplini acest rol, funcție de configurația structurii și a poziției elementelor rigide și
rezistente în plan, colectorii trebuie dezvoltați într-una sau mai multe deschideri, astfel încât
să realizeze transferul forțelor de întindere din corpul planșeului.
(2) Colectorii pot fi realizați din piese de oțel sau din beton armat.
Colectorii din beton armat, în eventualitatea că nu se aplică o suprabetonare, se dispun de
regulă la intradosul planșeului. Colectorii din oțel pot fi plasați la partea superioară.

3-76
(3) Atunci când se utilizează colectorii din piese de oțel, pentru îmbunătățirea aderenței la
interfața beton - oțel, se recomandă sablarea suprafeței piesei de oțel și aplicarea unui strat de
rășină epoxidică.
Pentru prinderea piesei de oțel de placa de beton se folosesc ancore dispuse în găuri forate,
umplute cu adeziv sau rășină epoxidică.
(4) În cazul colectorilor de oțel poate interveni o incompatibilitate între deformațiile
colectorilor și placa de beton, mai ales la conectorii lungi.
Pe măsură ce in colector se acumulează eforturi până la legătura cu noul perete, în aceeași
măsură sporește și alungirea acestuia. In aceste condiții tija conectorului poate fi solicitată
până la rupere de placa pe care sprijină conectorul. Cedarea unui conector produce
suprasolicitarea conectorului adiacent. Pentru a evita asemenea efecte pot fi luate următoarele
măsuri:
a. secțiunile plăcilor colectori să fie proporționale cu eforturile, astfel încât deformațiile
specifice să fie relativ uniforme;
b. secțiunile plăcilor să fie suficiente pentru a limita alungirile la cca. 20-30 mm.
c. găurile în care se introduc ancore să fie suficient de largi pentru a evita rezemarea
tijelor de marginea golului (fig. F.3.7.8).
d. transferul de încărcare între colector și placa planșeului să se realizeze prin frecare
prin intermediul unor șaibe elastice care să asigure dezvoltarea unor eforturi de
compresiune între colector și placa planșeului.

gol dimensionat pentru a

permite alungirea ancoră montată în adeziv
colectorului
şaibă elastică pentru piuliţă
pretensionare

placă de b.a.
armat Figura F.3.7.8

(5) În cazul în care colectorii sunt realizați ca elemente de beton armat, trebuie luate măsuri
pentru asigurarea conlucrării între betoanele de vârste diferite și pentru realizarea unei bune
betonări.(fig. F.3.7.9).
Lungimea colectorului depinde în principal de rezistența plăcii planșeului; cu cât acesta este
mai slab armată, lungimea necesară a colectorului va fi mai mare.
Dacă colectorul intersectează grinzile planșeului, acestea trebuie perforate, apoi în găurile
realizate se montează bare orizontale de oțel care se vor înnădi corespunzător cu armăturile
colectorului. Golurile practicate în grinzi și plăci, vor evita pe cât posibil, tăierea armăturilor
existente.
Colectorii pot fi plasați și adosați la grinzile planșeului existent. (fig. F.3.7.10).

3-77
 goluri de betonare
suprafaţă asperizată

etrieri
colector nou de
beton armat
agrafe

armăturile colectorului
Figura F.3.7.9

gol de turnare

agrafă etrier
dornuri

armăturile
colectorului
suprafaţă rugoasă

Figura F.3.7.10

F.3.8 Tehnici de consolidare a fundațiilor

F.3.8.1 Aspecte generale

(1) Consolidarea fundațiilor reprezintă o parte integrantă a strategiei de intervenție asupra

structurii în ansamblu. Deficiențele sistemului fundațiilor sunt identificate în procesul de
evaluare.
Asemenea deficiențe sunt:
- rezistența insuficientă a elementelor sistemului de fundare la încovoiere și forță
tăietoare;
- rigiditate insuficientă;
- baza de rezemare insuficientă și ca urmare, presiuni excesive pe talpa de fundare și
pericol potențial de rotiri remanente mari sau chiar risc de răsturnare.

3-78
(2) Măsurile de consolidare ale sistemului de fundare trebuie sa fie în concordanță cu
impunerea mecanismului de disipare de energie structurii consolidate.
În cazurile obișnuite sistemul fundațiilor se alcătuiește astfel încât sa nu constituie sediul unor
deformații plastice semnificative.

(3) În anumite situații, unele structuri rigide pot fi proiectate astfel încât absorbția energiei
seismice să se realizeze în bună parte prin rotirile ciclice alternante pe teren.
Problematica specifică materializării acestui concept prin proiectare nu constituie obiectul
prezentului ghid.

(4) Măsurile de consolidare ale fundațiilor și/sau infrastructurii trebuie astfel concepute
astfel încât să minimizeze redistribuția eforturilor din încărcările gravitaționale în sistemul
existent.
De asemenea, este necesar ca fundațiile atașate să nu slăbească semnificativ fundațiile
existente, nici în timpul construcției, nici pe termen lung.

(5) În calculul fundațiilor consolidate se va ține seama de rigiditatea diferită a terenului de

sub fundațiile noi și vechi, având în vedere consolidarea terenului sub construcție.

F.3.8.2 Aspecte specifice ale lucrărilor de consolidare

(1) Lucrările de consolidare ale fundațiilor întâmpină dificultăți specifice de execuție, de

regulă mai mari decât în cazul consolidării altor elemente structurale. Reducerea acestor
dificultăți poate obliga în unele situații chiar modificarea soluției de consolidare de ansamblu.

(2) Accesul pentru executarea lucrărilor de consolidare a fundațiilor este dificil.

Astfel, măsurile aplicate fundațiilor de suprafață necesită lucrări de decopertare, executate de
regulă cu metode manuale sau utilaje pentru mici excavații.
Execuția unor lucrări de fundații de adâncime, atunci când cele existente nu sunt
satisfăcătoare, este restricționată de faptul că acestea trebuie realizate din interiorul clădirii.
Înălțimea de nivel și dimensiunile golurilor de acces limitează mărimea instalației de săpat și
eficacitatea acestuia. De regulă se utilizează minipiloți care pot fi executați de instalații cu
înălțimi relativ mici 2,6 – 3,5 m.

(3) Considerente de limitare a zgomotului și a vibrațiilor într-o clădire existentă impun, la

rândul lor, soluții de fundare la adâncime cu minipiloți. Forarea piloților de dimensiuni mari
produce, în general, zgomote inacceptabile.

(4) La efectuarea lucrărilor de intervenție la fundații trebuie avută în vedere posibilitatea ca

sub clădire să existe rețele de instalații de diferite categorii. Săparea sub fundații va trebui
făcută cu atenție, adesea prin mijloace manuale, pentru a nu deteriora aceste instalații.

(5) Execuția lucrărilor de consolidare a fundațiilor poate face necesară desfacerea unor
instalații în subsolurile utilizate ca spații tehnice.

3-79
F.3.8.3 Tipuri de intervenție asupra fundațiilor unei construcții existente

F.3.8.3.1 Aspecte generale

(1) Elementele de fundații adăugate la sistemul existent de fundații al clădirilor sunt

clasificate de regulă în fundații de suprafață (directe), care pot fi fundații izolate sub
elementele verticale portante, grinzi de fundare, radiere și fundații de adâncime, în general
minipiloți, și dacă condițiile permit, piloți forați.

(2) La executarea săpăturilor se vor adopta soluțiile potrivite, funcție de natura terenului,
coeziv sau necoeziv, și adâncimea săpăturii: săpătură cu taluz, săpătura verticală, cu sprijiniri
sau fără. De asemenea, funcție de condiții turnarea betonului se poate realiza cu sau fără
cofraj, recuperabil sau nu.

(3) Se identifică mai multe situații în ceea ce privește intervenția asupra sistemului de
fundații:
(a) Suplimentarea fundațiilor existente, în situația în care elementele verticale sunt cămășuite.
Acest caz intervine mai cu seamă la consolidarea pereților.
Suplimentarea fundațiilor se poate face prin fundații de suprafață adăugate, sau în cazuri mai
rare, prin fundații la adâncime.
(b) Dezvoltarea fundațiilor de suprafață existente, atunci când acestea sunt deficitare din
punctul de vedere al transmiterii forțelor de compresiune la teren.
Deficiențele se pot referi la suprafața de rezemare insuficientă sau la rezistența insuficientă a
fundațiilor.
(c) Suplimentarea fundațiilor de adâncime existente, în condițiile indicate la (a).
(d) Dezvoltarea fundațiilor de adâncime.
În secțiunile F.3.8.3.2, F.3.8.3.4 și F.3.8.3.5 se dau indicații cu caracter orientativ pentru
realizarea acestor lucrări.

F.3.8.3.2 Suplimentarea fundațiilor de suprafață

(1) Sub cămășuielile pereților, de regulă, trebuie suplimentate și fundațiile (fig. F.3.8.1).
Pentru angajarea solidară a celor două fundații se montează ancore în găuri forate în fundația
existentă.

(2) La dimensionarea suprafeței fundației suplimentare trebuie evaluată distribuția forței

axiale totale la cele două suprafețe de rezemare. Este recomandabil, în acest scop, să se țină
seama de diferența de rigiditate între terenul de sub fundația existentă, consolidat, și cel situat
sub fundația nouă.

3-80
 Figura F.3.8.1
(3) Nivelul inferior al fundației noi trebuie corelat cu cel al fundației existente astfel încât
aceasta din urmă să nu fie supraîncărcată sau subminată, similar condițiilor întâlnite la
fundațiile de rost.
Situațiile posibile, sunt prezentate, la nivel de principiu, în fig. F.3.8.2, F.3.8.3 și F.3.8.4.
(a) Nivelul fundației noi trebuie coborât sub talpa fundației existente. Se prevăd elemente de
subfundare, continue sau la distanțe discrete, suficient de apropiate însă. În absența acestora,
fundația existentă ar fi expusă unei rotiri periculoase, pe durata de execuție, mai ales în cazul
terenurilor necoezive (fig. F.3.8.2).
Execuția se realizează în ploturi alternative, conform tehnologiei de subzidire.

fundaţie
existentă

fundaţie
nouă

Figura F.3.8.2

Situații similare apar și atunci când fundațiile sunt la același nivel, dar este necesară spargerea
marginii fundației existente pentru a lega armătura din fundațiile existente cu armătura
fundației adăugate. În aceste cazuri, temporar capacitatea fundației este redusă și apar
excentricități de aplicare a încărcării și trebuie făcute verificările necesare și, eventual, luate
măsuri de sprijinire.
(b) Talpa fundației noi nu trebuie să fie la aceeași adâncime cu fundația existentă. În această
situație, fundația nouă supraîncarcă excentric fundația existentă. Soluția comună este
coborârea fundației noi la nivelul fundației existente (fig. F.3.8.3).

3-81
 fundaţia
existentă
nivel posibil de fundare

nivel necesar de fundare

Figura F.3.8.3
(c) Suplimentarea fundațiilor de suprafață prin atașarea unei fundații de adâncime apare
necesară în unele situații. De exemplu, atunci când pereții unei încăperi (sau a unei curți de
lumină) sunt cămășuiți cu beton armat în intenția realizării unui nucleu care să concentreze o
bună parte a rezistenței laterale a clădirii. Forțele mari de compresiune și de întindere care
trebuie transmise de teren la baza nucleului impun introducerea de minipiloți sau, dacă este
posibil, de piloți forați (fig. F.3.8.4).
În proiectarea acestui sistem de fundare compozit se va controla prin calcul, pe scheme
acoperitoare (implicând, de exemplu, mai multe ipoteze posibile referitoare la valorile relative
ale rigidității celor două sisteme de fundare și repartizarea încărcărilor verticale și laterale la
teren).

perete
perete adăugat
existent

grinda în capul
piloţilor

fundaţie
existentă mustăţi

pilot

Figura F.3.8.4

3-82
F.3.8.3.3 Dezvoltarea (consolidarea) fundațiilor de suprafață existente

(1) Dezvoltarea fundațiilor (fundații izolate, grinzi de fundație) cu suprafața de rezemare

insuficientă urmărește sporirea capacitații de preluare a compresiunii și/sau întinderii la
interfața cu terenul și creșterea rezistenței elementelor fundațiilor.
(2) Procedeele folosite pentru sporirea capacitații de a prelua compresiune sunt:
- dezvoltarea bazei de rezemare
- înlocuirea fundațiilor (atunci când sunt prea mici și executate din materiale prea slabe) cu
fundații lărgite din beton armat
- introducerea de minipiloți sau piloți forați, atașați fundațiilor existente
- legarea fundațiilor izolate printr-un sistem de grinzi de fundare.
(3) În situațiile în care trebuie evitată desprinderea fundației de pe teren și preluarea unor
forțe de întindere pe suprafața de rezemare pe teren a acesteia se prevăd piloți sau tiranți
ancorați adecvat în teren.
(4) Printre cele mai comune tehnici de consolidare a fundațiilor se numără soluțiile indicate
cu caracter orientativ, la nivel de principiu, în prezenta secțiune.
(a) Dezvoltarea bazei de rezemare se poate obține prin atașarea unor volume de beton la
marginea fundației existente conectate de aceasta. (fig. F.3.8.5)
Prin introducerea unor armături suplimentare se poate spori, până la nivelul necesar,
momentul capabil al fundației. Pentru sporirea rezistenței la forță tăietoare este necesară și
sporirea secțiunii fundației, fie prin suprabetonare, atunci când este posibil, sau prin
subbetonare.

găuri forate
beton
nou

armături
(a)
suplimentare

fundaţie existentă

armături în
suplimentul
de fundaţie

(b)
Figura F.3.8.5

3-83
(b) Capacitatea de a transmite compresiuni sau întinderi la teren a unei rețele de grinzi de
fundații se poate spori, prin atașarea unor minipiloți conectați de grinzi (fig. F.3.8.6).
Transmiterea compresiunilor se realizează corespunzător rigidităților minipiloților, respectiv
terenului de sub grinzi.
Tendința de ridicare a fundației este împiedicată de piloți.
grinda de fundaţie
existentă

armături suplimentare suprafaţa asperizată

placa de ancoraj

mustăţi

armătura minipiloţilor

ţeavă

gol forat şi betonat

Figura F.3.8.6
Alcătuirea capului piloților și armăturilor de încovoiere suplimentare trebuie astfel realizată
încât să se poată asigura echilibrul eforturilor din elementele fundațiilor.
(c) În cazul construcțiilor cu pereți structurali cu subsol, capacitatea de rezistență a fundațiilor
și suprafața de rezemare pe teren se pot spori substanțial prin introducerea unor pereți
suplimentari la subsol, conectați adecvat de pereții structurali, planșee și radier. La limită se
pot obține condițiile unei infrastructuri de tip cutie rigidă și rezistentă (fig. F.3.8.7).

pereţi adăugaţi

perete marginal

radier

Figura F.3.8.7

3-84
F.3.8.3.4 Dezvoltarea sistemului de fundare la adâncime

(1) Consolidarea fundațiilor de adâncime urmărește sporirea capacității de a transmite

compresiuni și/sau întinderi la teren, sporirea rezistenței laterale a acestora sau/și
îmbunătățirea, în general, a alcătuirii deficitare a elementelor și legăturilor în interiorul
sistemului de fundare.
(2) Procedeele de consolidare curente constau în:
- suplimentarea fundațiilor de adâncime (minipiloți, eventual piloți forați, pentru sporirea
capacității de a transmite compresiuni și întinderi la baza structurii)
- dezvoltarea (dacă este necesar, cu spargerea parțială prealabilă) a grinzilor și dalelor groase
de la capătul piloților, pentru îmbunătățirea alcătuirii acestor elemente.
Se adaugă la nevoie armături de ancorare a armăturilor întinse din piloți și armături de
încovoiere la partea superioară a zonei de la capul piloților, de regulă într-un strat substanțial
de suprabetonare conectat cu elementul existent.
(3) Câteva tehnici de intervenție de tip curent, indicate orientativ, la nivel principial,
sunt cele prezentate în continuare:
(a) Suplimentarea numărului de piloți, poate rezolva deficitul de capacitate la compresiune
sau/și cel de întindere, la contactul cu terenul, dar și deficitul de rezistență al piloților existenți
la forțe laterale.
Soluția este expusă în fig. F.3.8.8 pentru fundația unui perete structural.
Funcție de gabaritele disponibile și mărimea forțelor, se pot adăuga piloți forați sau minipiloți.
Dacă este necesară mărirea secțiunii dalei groase (radierului) din capul piloților se poate
aplica un strat de suprabetonare conectat de fundația existentă.
Capetele piloților existenți și noi se conectează între ele. Dacă este necesar să se obțină o
simplificare a execuției, fundația existentă se poate demola parțial, zonele desfăcute urmând
să fie betonate odată cu turnarea capetelor piloților noi.
Dimensionarea piloților și a zonei de beton armat de la capătul piloților se va face pe modele
în măsură să stabilească distribuția forțelor la cele două serii de piloți.

perete fundaţie
structural existentă
piloţi noi
ancoraj

piloţi zona
existenţi adăugată

perete
minipiloţi
structural

Figura F.3.8.8

(b) Suplimentarea capacității insuficiente a unui pilot izolat, pe care descarcă un stâlp puternic
solicitat (de exemplu, un stâlp sub un perete întrerupt) se exemplifică în fig. F.3.8.9.
Soluția implică introducerea unui guler de beton armat puternic în jurul pilotului existent în
care se ancorează armătura minipiloților noi, dar și mustățile cămășuielii stâlpului.
Între piloți se vor alege distanțe suficient de mari pentru a limita efectul de grup.

3-85
 micropiloţi noi

stâlp

pilot existent

stâlp existent

mustăţi în cămăşuiala stâlpului

guler pe capul
minipiloţilor

pilot existent

Figura F.3.8-9

(c) Îmbunătățirea alcătuirii dalei groase din capul piloților se exemplifică în fig. F.3.8.10.
Aceasta are drept scop crearea condițiilor pentru a transmite eforturile de întindere din
momentul de răsturnare de la baza elementelor verticale la teren prin intermediul acestei
piese. Forțele de ridicare au fost ignorate de multe ori în proiectarea inițială, fie datorită
forțelor laterale de proiectare insuficiente, fie pentru că reacțiunile de la bază nu erau asociate
dezvoltării mecanismului de plastificare la încovoiere.
Deficiențele întâlnite sunt ancorarea și înnădirea prea scurtă a mustăților din piloți și stâlpi și
lipsa armăturii de la partea superioară a dalei din capul piloților.
Soluția de remediere implică un strat de suprabetonare suficient de gros cu armătura ancorată
adecvat în goluri forate în dala groasă existentă. Prin mărirea secțiunii de beton din capul
piloților se mărește și lungimea de ancorare a mustăților din stâlpi.

3-86
 suprabetonare

armături fundaţie
de ancorare existentă

goluri forate
umplute cu mortar
epoxidic

Figura F.3.8.10

Datorită proporțiilor elementului de beton armat din capul piloților, dimensionarea acestuia se
poate face pe modele de tip grindă cu zăbrele.

F.3.8.3.5 Măsuri de consolidare a terenului de fundare

F.3.8.3.5.1 Aspecte generale

(1) Obiectivul consolidării terenului îl constituie mărirea capacității de rezistență la nivelul

tălpii fundației prin îmbunătățirea caracteristicilor încărcare-deformație ale terenului de
fundare.
În anumite situații consolidarea terenului de fundare reprezintă o soluție mai rațională și mai
economică decât consolidarea individuală a unui număr mare de fundații.
(2) Tehnologiile de consolidare a terenului implică injectarea de substanțe care pot avea
două tipuri de efecte: compactarea (îndesarea) terenului sau impermeabilizarea acestuia.

F.3.8.3.5.2 Injectarea terenului pentru compactarea acestuia

(1) Injectarea se face cu un mortar foarte vârtos la o presiune foarte înaltă, în măsură să
adune particulele într-un pachet dens. Creșterea densității sporește capacitatea portantă a
terenului.
(2) Această tehnică este eficientă pentru o gamă mai largă de soluri, decât alte metode. Este
indicată la argile, unele tipuri de nisipuri, având o eficacitate mai mică la nisipuri și pietrișuri
rugoase curate, precum și la terenuri cu plasticitate limitată.

3-87
(3) Mortarul este realizat din nisip, ciment și apă. Pentru a stabili raportul între volumul de
mortar și sporul de densitate se fac teste prealabile într-o zonă adiacentă.
(4) Injectarea se face în etape, după o schemă reticulară, cu stațiile situate între 1,5 și 4,0 m.
Cel mai obișnuit procedeu este cel cu injectarea inițială a stratului celui mai profund,
continuând operațiile prin retragere spre suprafața.
(5) În cazul fundațiilor de suprafață, zona injectată se întinde de la talpa fundației până la un
strat dens și rigid aflat mai la adâncime.
(6) În cazul fundațiilor de adâncime, injectarea are scopul măririi frecării fundației de
terenul înconjurător.

F.3.8.3.5.3 Injectarea terenului în vederea impermeabilizării

(1) Această tehnologie constă în injectarea unui mortar de ciment sau a unei substanțe
chimice în spațiile dintre particulele de materiale, fără a le deplasa din poziție.
Rezultatul este creșterea rezistenței la forfecare și a capacității portante.
(2) Metoda se pretează la soluri nisipoase care conțin cantități minore de particule fine.
Structura și mărimea golurilor din teren condiționează tipul de mortar folosit.
(3) Injectarea se face în etape, după o schemă reticulară. Nivelul de solidificare realizat se
verifică exhumând bucăți de sol, preparând carote și încercând epruvetele la compresiune.
(4) În cazul fundațiilor de suprafață se urmărește realizarea unei mase solidificate de sol
nisipos, sub amprenta fundației, între talpa acesteia până la stratul dens.
(5) În cazul fundațiilor de adâncime se urmărește crearea unei zone de nisip solidificat în
jurul piloților. Zona injectată se întinde de la fundul grinzii din capul piloților până la stratul
dens.

F.3.8.3.5.4 Reducerea riscului de alunecare a terenului

(1) Construcțiile pot fi expuse riscului de pierdere a stabilității, nu numai datorită cedării
terenului de sub fundație, dar și datorită unor efecte globale ale acțiunii seismice asupra
terenului, cum sunt lichefierea terenului, ruperea faliilor sau alunecărilor de teren. Aceste
accidente afectează stabilitatea generală a ansamblului structural și pot duce la prăbușirea
construcției.
Dintre aceste surse colaterale de hazard seismic aici se prezintă numai măsurile referitoare la
reducerea (evitarea) efectelor alunecărilor de teren provocate de acțiunea seismică, fenomen
cu probabilitate de apariție mai mare în România.
(2) Funcție de poziția clădirii față de planul potențial de lunecare se pot manifesta mai multe
feluri de efecte:
- În fig. F.3.8.11a, lunecarea are ca efect deplasarea pământului de sub clădire producând
prăbușirea clădirii. Remediul poate fi construirea unui pinten masiv de pământ la piciorul
pantei
- În fig. F.3.8.11b, suprafața de lunecare afectează un volum mare de pământ, deplasarea în
lungul acesteia fiind mult mai mare decât deplasarea la baza clădirii. Fisurile deschise sub
clădiri afectează puternic integritatea clădirii.
Remediul poate fi constituit dintr-o sprijinire puternică ancorată suficient de amplu în masivul
de teren, împreună cu dezvoltarea (legarea) fundațiilor clădirii pentru a se preveni crăpăturile
în teren sub clădire.
Soluția cu ancore poate fi eficientă și pentru scenariul din fig. F.3.8.11a.

3-88
- În fig. F.3.8.11c, lunecarea masivului de pământ din amonte de clădire, produce curgerea
materialului peste clădire și avarierea acesteia. Soluția constă în stabilizarea pantei prezentate
la fig. F.3.8.11b sau în prevederea unui zid de sprijin, care să protejeze clădirea.

(a) suprafaţa potenţială de rupere

contrafort de
pământ

umplutură compactată

suprafaţa potenţială de rupere

pământ scos
(b) ancore
sprijinire (palplanşe)

zid de
sprijin
plan de
rupere

(c)

Figura F.3.8-11

3-89
F.3.9 Recomandări de proiectare pentru lucrările de consolidare a elementelor
structurale de beton armat

F.3.9.1 Aspecte generale

(1) Prezenta anexă conține recomandări de proiectare pentru elemente structurale de beton
armat consolidate prin cămășuire cu beton armat (F.3.9.2), polimeri armați cu fibre – FRP
(F.3.9.3) sau piese de oțel (F.3.9.4).
(2) La evaluarea capacității de rezistență și de deformație a elementelor de beton armat
consolidate, caracteristicile mecanice ale secțiunilor elementelor existente se determină
conform P100-3, anexa B.
Caracteristicile mecanice ale zonelor adăugate de beton armat se stabilesc pe baza
documentelor normative pentru proiectare în vigoare.

F.3.9.2 Recomandări de proiectare a elementelor consolidate prin cămășuire cu beton

armat

F.3.9.2.1 Aspecte generale

(1) Cămășuirea cu beton armat se aplică elementelor structurale de beton armat (stâlpi,
grinzi, pereți) pentru:
- creșterea rezistenței la încovoiere și/sau forța tăietoare;
- creșterea capacității de a prelua forța axială de compresiune (în special la stâlpi);
- sporirea capacității de deformație;
- îmbunătățirea rezistenței înnădirilor armăturilor de oțel.
(2) Grosimea cămășii de beton trebuie să permită dispunerea adecvată a armăturilor
longitudinale și transversale.
(3) Dacă se urmărește sporirea rezistenței la încovoiere, armăturile longitudinale trebuie
prelungite dincolo de secțiunile de la extremitățile deschiderii libere (lumina) cu lungimile de
ancorare necesare.
(4) Dacă se dorește numai creșterea rezistenței la forță tăietoare și a capacității de
deformație, atunci cămașa de beton armat (atât betonul, cât și armătura) se oprește la o
distanță de cel puțin 20 mm de marginea nodului.

F.3.9.2.2 Recomandări de calcul

(1) La evaluarea capacității de rezistență și a capacității de deformație, elementul consolidat
poate fi considerat ca monolit. Dacă suprafața elementului existent este asperizată se poate
conta pe conlucrarea completă a betonului nou cu cel vechi, fără măsuri de conectare
suplimentare.
Forța axială se poate considera aplicată uniform elementului compozit astfel realizat.
(2) Calculul rezistenței la încovoiere se face considerând aportul armăturilor longitudinale
din elementul existent și din cămașa de beton adăugată.
Se vor utiliza (a) valorile medii ale betonului și armăturii existente, obținute din încercări in-
situ sau din alte surse, împărțite la factorii de încredere corespunzători nivelului de cunoaștere
atins și la factorii parțiali de siguranță, și (b) valorile de proiectare ale rezistențelor betonului
și oțelului din cămașă.

3-90
(3) Calculul rezistenței la forță tăietoare se face considerând în mod acoperitor numai
armăturile transversale ale cămășii. Rezistența betonului din elementul existent se obține
împărțind rezistențele medii la factorul de încredere și la factorul parțial de siguranță al
betonului.
Valorile rezistenței oțelului și betonului din cămașă sunt valorile de proiectare.
Valoarea rezistenței la forță tăietoare a elementului consolidat utilizată în verificările de
rezistență, VR* , este 0,9 din valoarea VR calculată pe baza rezistențelor materialelor,
determinate ca mai sus.
VR*  0,9VR
(4) Rotirile ultime de încovoiere utilizate în verificări se pot lua egale cu valorile rotirilor
ultime calculate pentru elementul considerat monolit. Se va considera deformabilitatea
oțelului cu ductilitatea minimă din secțiune.
(5) Etrierii nodului grindă-stâlp dispuși în cămașă vor fi dimensionați la forța tăietoare
asociată capacității grinzilor consolidate. Ancorajul armăturilor din stâlpi și grinzi în interiorul
nodului vor satisface regulile pentru noduri din construcțiile de beton armat noi.
(6) Capacitatea de rezistență a elementelor de beton armat consolidate va corespunde
mecanismului structural de disipare de energie proiectat.

F.3.9.3 Recomandări de proiectare a elementelor de beton armat consolidate cu FRP

F.3.9.3.1 Aspecte generale

(1) Cămășuirea elementelor de beton armat cu polimeri armați cu fibre (carbon, sticlă,
aramid) se face pentru:
- sporirea rezistenței la forță tăietoare a stâlpilor, grinzilor și pereților, prin aplicarea FRP cu
fibrele orientate perpendicular pe axul elementului (paralel cu armăturile de forța tăietoare)
- sporirea capacității de deformație în domeniul plastic (ductilitate) în zonele plastice
potențiale (critice) ale elementelor structurale, cu fibrele orientate în lungul perimetrului
secțiunilor transversale
- îmbunătățirea performanțelor înnădirilor armăturilor prin creșterea confinării aplicate zonei
de înnădire, de asemenea prin FRP cu fibrele orientate în lungul perimetrului.
(2) Asocierea fibrelor orientate unidirecțional cu matricea polimerică produce un material cu
proprietăți liniar elastice.
Caracteristicile materialului rezultat, rezistența la întindere ff și modulul de elasticitate Ef, sunt
date de relațiile:
f f  k f f fib și

Ef  k f Efib
unde:
ffib, Efib rezistența și modulul de elasticitate al fibrelor
kf proporția volumului de fibre în volumul FRP (de ordinul 40 – 65%).
(3) Cămășile cu FRP trebuie astfel proiectate încât să nu se atingă rezistența materialului
înainte de dezvoltarea deformațiilor plastice de încovoiere ale elementului de beton armat.

3-91
F.3.9.3.2 Calculul la forță tăietoare
(1) În vederea sporirii rezistenței la forță tăietoare se poate aplica o cămășuire pe toate
laturile sau parțială, pe trei sau două laturi (de exemplu, la grinzi, laturile paralele cu direcția
forței tăietoare).
Consolidarea poate fi făcută cu o cămășă continuă pe zona care trebuie întărită sau cu benzi și
fâșii dispuse la anumite intervale.
(2) Rezistența la forță tăietoare a elementului consolidat este dată de suma contribuției
elementului de beton armat existent, calculată considerând rezistența betonului conform
F.3.9.2.2(3), și a contribuției FRP, determinate pe baza prevederilor date în continuare la (3)
și (4) pentru secțiuni dreptunghiulare și la (5) pentru secțiuni circulare.
(3) În cazul secțiunilor dreptunghiulare, forța tăietoare preluată de FRP se determină cu
expresia:
VR d ,f  0.9E f  fd f b w d (F.3.9.1)
în care:
 fd valoarea de proiectare a deformației specifice efective a FRP; modul în care se stabilește
această valoare se indică la (4)
bw dimensiunea secțiunii elementului perpendicular pe direcția forței tăietoare
d înălțimea efectivă a secțiunii
f coeficientul de armare cu FRP (fig. F.3.9.1)
2t f
f  pentru cămașa completă, adică înfășurată continuu și aderentă pe toată
bw
suprafața laterală a elementului (tf – grosimea FRP)
2t f b f
f  pentru armarea cu benzi de fibre cu lățimea bf , dispuse la distanța sf.
b wsf
(4) Valoarea medie a deformației specifice efective, εf, se determină cu Ef modulul de
elasticitate al FRP în lungul fibrelor
relațiile:
- în cazul elementelor înfășurate complet, la care cedarea cămășii se atinge prin ruperea
în secțiune înclinată:
0 , 30
 f 2/3 
εf = 0,17  cm   fu , (F.3.9.2)
 Ef f 
 
în care:
 fu este deformația de rupere (ultimă) a FRP, iar f cm este rezistența la compresiune medie a
betonului

- în cazul elementelor cămășuite pe 2 sau 3 laturi (cu o cămașă în formă de U, aplicată

de multe ori la grinzi, la care nu se mai străpunge placa):

  f cm 2 / 3 
0, 56
 f cm 2 / 3 
0, 30

εf = min 0,65  10 ; 0,17
 3   fu  (F.3.9.3)
 E   E   
  f f   f f  

3-92
În relațiile (F.3.9.2) și (F.3.9.3) f cm este exprimat în MPa, iar E f în GPa.
Notă: Prima dintre relațiile (F.3.9.3) corespunde unei cedări prin pierderea aderenței (dezlipirea) cămășii FRP de
beton, iar cea de a doua, care coincide cu expresia (F.3.9.2), unei cedări prin ruperea în secțiune înclinată.

(5) Valoarea de proiectare a deformației specifice efective se determină cu relația:

 fk 0,8 f
εfd =   0,62 f (F.3.9.4)
f 1,3
S-a notat:
ε fk = valoarea caracteristică a deformației specifice efective și
 f  factorul parțial de siguranță.

(6) Când înfășurarea completă a secțiunii nu este posibilă, se recomandă ancorarea capetelor
fâșiilor FRP în beton prin ancore mecanice sau prin ancoraje specifice în evantai din FRP,
fixate de piesa de beton.

Figura F.3.9.1
(7) În cazul secțiunilor circulare (de diametru D) înfășurate cu FRP forța tăietoare preluată
de acestea se stabilește cu relația:
VR d ,f  0,5A cf  fd E f  (F.3.9.5)
în care:
f  4t f / D ,

iar Ac este aria secțiunii de beton.

F.3.9.3.3 Efectul de confinare al FRP

(1) Sporirea capacității de deformare se obține prin confinarea betonului prin cămășuirea
elementului cu FRP în zonele potențial plastice (critice).
(2) Pentru evaluarea caracteristicilor de deformare ale betonului confinat (fig. F.3.9.2) se va
folosi modelul de calcul descris la B.7.2 din P100-3. Valorile curburilor u și y din expresia
(B.3) se vor determina pe baza valorilor caracteristicilor betonului confinat cu FRP așa cum se
arată în continuare la (3), (4) și (5).

3-93
 fcc
fcu

Ecc
Esec,u

cc cu
Figura F.3.9.2

(3) valoarea maximă a efortului unitar de compresiune în betonul confinat fcc și a

deformației specifice corespunzătoare cc se stabilesc cu valorile:
 f f 
f cc  f c  2.25 1  8 l  2 l  1.25  (F.3.9.6)
 fc fc 
  f cc 
 cc   c 2 1  5  1 (F.3.9.7)
  fc 
în care:
fc , c2 rezistența și deformația specifică atinse la efortul unitar maxim al betonului
neconfinat, conform SR EN 1992-1-1:2004, tabel 3.1.
fl presiunea maximă acceptată în cămașa FRP.
(4) Modulul de deformație secant în stadiul ultim Esec,u se calculează cu:
Ecm
Esec,u  (F.3.9.8)
1  2 fd
în care:
 fd deformație specifică acceptată în cămașa FRP

 fd  min 0,004; 0,50 fu ,k 

5700
  500 (F.3.9.9)
f c MPa
Ecm modulul de elasticitate al betonului neconfinat.
(5) Valorile deformației specifice  cu și rezistenței f cu în stadiul ultim se determină cu
relațiile:
1 Ecc Ecm
 2 fd Ecc 
 cu   cc   (F.3.9.10)
 cm
E  E cc 

3-94
 Ecm cu
f cu  (F.3.9.11)
1 2 fd
unde E cc  f cc  cc .
(6) Valoarea presiunii transversale fe se calculează cu relația:
1
fe  k e  j E f  fd (F.3.9.12)
2
în care:
ke coeficient de eficiență a confinării
j coeficient volumetric de armare cu FRP
Ef modulul de elasticitate al FRP
(7) Coeficienții de armare se calculează cu:
- pentru secțiuni circulare cu diametru D
4t j
j  (F.3.9.13)
D
unde tj este grosimea totală a straturilor FRP
- pentru secțiuni dreptunghiulare (fig. F.3.9.3)

bw

hw
Figura F.3.9.3
2t j b w  h w 
j  (F.3.9.14)
bwh w
(8) Coeficientul de eficiență al confinării are valoarea:
- pentru secțiuni circulare
ke  1
- în cazul secțiunilor dreptunghiulare:
b w  2r 2  h w  2r 2
ke  1
3b w h w
unde r  25mm este raza de racordare la colțurile secțiunii.

(9) În cazul în care confinarea se realizează prin benzi (fâșii) de FRP distanțate la distanța
interax sf, presiunea de confinare date de (F.3.9.10) se reduce suplimentar cu factorul:

3-95
 2
s 
ks  1   f  în cazul secțiunilor circulare
 2D 
și
2
s 
k s  1   f  în cazul secțiunilor dreptunghiulare.
 hw 

F.3.9.3.4 Strângerea zonelor de înnădire

(1) Lunecarea relativă a barelor înnădite insuficient prin suprapunere se poate preveni prin
aplicarea unei presiuni laterale l exercitate de FRP.
Pentru secțiuni circulare cu diametrul D, grosimea necesară a FRP se determină cu:
Dl  sw 
tf  (F.3.9.15)
2E f  0,001
S-a notat:
sw efortul unitar de strângere exercitat de etrieri la o deformație specifică de 0,001
( sw  0,001Es )
l efortul unitar de strângere ce trebuie aplicat zonei de înnădire de lungime Ls:
A s f yL
l  (F.3.9.16)
p 
 2n  2d bl  c  L s

S-a notat:
As aria unei bare longitudinale înnădite
fyL rezistența de curgere a armăturii longitudinale de oțel egală cu valoarea medie obținută
din teste in-situ și alte surse suplimentare de informare
p perimetrul secțiunii transversale a stâlpului, măsurat la axul armăturilor longitudinale
n numărul de bare înnădite în lungul perimetrului p
dbl diametrul barei celei mai groase din înnădire
c acoperirea cu beton a armăturii longitudinale.
(2) În cazul secțiunilor de formă dreptunghiulară expresia presiunii de strângere este:
A s f yL As
l   (F.3.9.17)
p 
 2n  2d bl  c  L s
A s ,c

în care:
As,c este armătura longitudinală situată în zona confinată a secțiunii (hașurată în fig. F.3.9.3),
iar în relația (F.3.9.15), D se înlocuiește cu lățimea secțiunii bw.
(3) În cazul secțiunilor dreptunghiulare alungite (hw  1,5 bw) sau/și cu dimensiunea minimă
> 600 mm se vor prevedea ancorări intermediare ale cămășii din FRP de miezul de beton. În
acest caz secțiunea ancorelor se adaugă la secțiunea cămășii din relația (F.3.9.15), iar distanța
D se înlocuiește cu distanța dintre punctele de prindere ale cămășii.
Aceleași măsuri sunt recomandate și atunci când se urmărește sporirea confinării secțiunii.

3-96
F.3.9.4 Recomandări de proiectare a elementelor de beton armat consolidate cu piese
de oțel

F.3.9.4.1 Aspecte generale

(1) Cămășuirea elementelor de beton armat cu piese din oțel urmărește:
- sporirea rezistenței la forță tăietoare a elementelor structurilor tip cadru sau a celor cu pereți
de beton armat
- sporirea capacității de deformație în zonele plastice ale elementelor structurale prin efectul
de confinare al betonului comprimat
- îmbunătățirea comportării îmbinărilor armăturilor cu lungimi de suprapunere insuficiente,
obținută, de asemenea, prin efectul de strângere (confinare) a zonei de înnădire.
Rolul cămășilor de oțel este similar cu cel obținut prin aplicarea FRP. Spre deosebire de
acestea, oțelul este un material izotrop, astfel încât conferă pe lângă efectele indicate la (1) și
rigiditate și rezistența în direcție longitudinală.
(2) Creșterea rezistenței la încovoiere se poate obține mai simplu la structurile cu pereți, la
care continuitatea pe verticală a elementelor de oțel atașate pereților nu este împiedicată de
prezenta grinzilor.
În cazul cadrelor, continuitatea pe verticală a elementelor de oțel atașate stâlpului este liberă
numai în zona colțurilor stâlpului. Întrucât comportarea histeretică a pieselor de oțel
longitudinale pe zona nodului este nesatisfăcătoare (prin manifestarea flambajului pieselor de
oțel comprimate) creșterea rezistenței la încovoiere prin cămăși metalice nu este totdeauna
recomandabilă. Din acest motiv, de regulă, elementele longitudinale ale cămășilor de oțel se
opresc la o distanță de 15-20 mm de marginea grinzii. În acest fel, cămășile de oțel pot spori
numai rezistența la forța tăietoare și confinarea, nu și rezistența la încovoiere.
Prin această măsură se evită și creșterea nedorită a forței tăietoare de dimensionare (asociată
rezistenței la încovoiere), atunci când cămășuirea se aplică pentru obiectivele indicate la (1).
(3) Cămășile din oțel aplicate stâlpilor, realizate în varianta cu 4 corniere la colțuri și cu
plăcuțe orizontale pot crea un efect inițial de confinare al betonului prin preîncălzirea
plăcuțelor înainte de sudarea lor de corniere.
(4) Eficacitatea cămășii este maximă dacă aderența acesteia cu piesa de beton este asigurată
prin injectarea spațiului dintre camera și fața betonului cu rășină epoxidică sau mortar fluid
fără contracție.

F.3.9.4.2 Calculul la forță tăietoare

(1) Comportarea seismică la forță tăietoare a unui element de beton armat cu cămașa de oțel
este una favorabilă, atâta vreme cât degradarea betonului este limitată. Această condiție este
realizată dacă cămașa metalică nu este solicitată dincolo de pragul elastic.
În această situație rezistența elementului consolidat la forță tăietoare este dată de rezistența
elementului de beton armat la care se adăugă contribuția cămășii de oțel.
(2) Se recomandă ca la dimensionarea cămășii de oțel să se conteze numai pe 50% din
rezistența la curgere de proiectare a oțelului cămășii (rezistența caracteristică împărțită la
factorul parțial de siguranță).
(3) Adoptând ipoteza indicată la (2) relația pentru evaluarea rezistenței suplimentare Vjs,
furnizate de cămașa metalică este:
t jbd
Vjs  f yj, d (F.3.9.18)
s

3-97
în care:
tj este grosimea benzii (plăcuței) de oțel
b este lățimea benzii de oțel
s este distanta interax a benzilor în lungul elementului
În cazul prevederii unei plăci continue în lungul elementului b s  1 .

F.3.9.4.3 Efectul de confinare al cămășii metalice

(1) Efectul de confinare exercitat de cămășile metalice asupra betonului se poate echivala cu
efectul de confinare datorat etrierilor în elementele de beton armat.
Se poate folosi modelul dat în P100-3 sau SR EN 1992-1, în care:
- cămașa exterioară continuă în cazul cămășii complete sau realizată din plăcuțe dispuse la
distanțe discrete se echivalează cu etrierii perimetrali
- ancorele intermediare se echivalează cu etrierii intermediari.

NOTA: În absența ancorelor, cămașa metalică, continuă sau nu, exercită un efect de confinare numai la colțuri,
pentru ca datorită grosimii mici cămașa nu are rigiditate la încovoiere și se deformează.

Din acest motiv pentru a realiza o confinare eficientă în cazul stâlpilor cu secțiune
dreptunghiulară cu dimensiuni relativ mari ( 450 mm), cămașa trebuie prinsă intermediar cu
ancore (fig. F.3.9.4)

Figura F.3.9.4

(2) Relațiile de dimensionare ale elementelor cămășuielii metalice pe criterii de confinare

sunt cele date în codurile de proiectare pentru construcții noi și nu se detaliază aici.

F.3.9.4.4 Proiectarea zonelor de înnădire ale armăturilor longitudinale

(1) Când se dispun în intenția îmbunătățirii comportării zonelor de înnădire prin
suprapunere ale armăturilor longitudinale, dacă se îndeplinesc condițiile constructive date la
(2), eficiența cămășilor de oțel este asigurată fără verificarea prin calcul.
(2) Condițiile sunt:
- lungimea cămășii va fi cu cel puțin 50% mai mare decât lungimea de suprapunere

3-98
- cămașa va avea grosimea de cel puțin 5 mm
- cămașa va fi strânsă de miezul de beton al elementului prin cel puțin două rânduri de ancore
montate pe fiecare latură, perpendicular pe direcția de aplicare a încărcării
- în cazul zonei de înnădire a armăturilor de la baza stâlpilor, cele două rânduri de bolțuri se
montează, unul la extremitatea zonei de înnădire, al doilea, la o treime a acestei zone de baza
stâlpului (fig. F.3.9.5).

cămaşă de oţel

mortar

ancoră ls
ls
3

Figura F.3.9.5

3-99
F.4 PROCEDEE DE INTERVENȚIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURI DE OȚEL

F.4.1 Principii de bază

Îmbunătățirea performanțelor structurilor din oțel existente poate fi realizată aplicând unul
sau mai multe din principiile următoare.

(1) Îndepărtarea sau diminuarea neregularităților în plan și elevație a structurilor. Structurile

existente pot conține una sau mai multe tipuri de neregularități structurale (de exemplu:
rigidități deferite al nivelurilor, rigidități la torsiune care pot varia de la un nivel la altul) care
conduc la performanțe structurale slabe.

(2) Mărirea rigidității de ansamblu a structurii cu scopul de a diminua deplasările laterale care
pot genera incursiuni în domeniul inelastic, cu depășirea rotirilor plastice admisibile ale
zonelor și barelor potențiale plastice. Mărirea rigidității poate duce, însă, la mărirea efectului
acțiunii seismice asupra elementelor structurii.

(3) Mărirea ductilității elementelor și a ansamblului structural în vederea micșorării efectelor

acțiunii seismice prin disiparea acesteia, prin incursiuni în domeniul inelastic a zonelor și
barelor potențial plastice.

(4) Reducerea masei structurii are ca efect micșorarea acțiunii seismice, a deplasărilor laterale
și implicit a deteriorărilor provocate de acestea. Exemple de reducere a masei construcției pot
fi: înlocuirea închiderilor și a pereților despărțitori cu greutate mare, cu sisteme ușoare (sticlă,
gips carton, panouri tristrat), demolarea unuia sau mai multor etaje.

(5) Introducerea de izolatori și amortizori seismici care au rolul de a diminua acțiunea

seismică ce se aplică structurii.

F.4.2Tipuri de intervenție

(1) Intervențiile asupra construcțiilor cu structura din oțel sunt necesare când acestea nu mai
îndeplinesc exigențele de rezistență și stabilitate, când prezintă zone cu incursiuni în domeniul
elasto-plastic, când apar zone cu pierderi de stabilitate locală sau generală.
(2) Intervențiile se grupează conform capitolului F.1 punctul F.1.3 în consolidări, reparații,
remodelare și reabilitare.

F.4.3 Reparații

F.4.3.1 Aspecte generale

(1) Reparațiile sunt intervenții care se aplică elementelor care și-au pierdut o parte din
performanțe prin apariția unor defecte, cu scopul obținerii nivelului anterior de performanțe ale
respectivelor elemente.

(2) Reparațiile sunt funcție de natura solicitării din bare sau îmbinări cât și de natura defectului
depistat.

(3) La alegerea soluției de intervenție se vor avea în vedere următoarele:

- stabilirea cauzei care a produs defectul;
- descărcarea parțială de eforturi a elementului înainte de a se face intervenția (îndepărtarea

F-100
 încărcărilor variabile și cvasipermanente, introducerea de reazeme intermediare active);
- menținerea neschimbata a poziției centrului de greutate și a axialității barei;
- stabilirea proprietăților fizico-mecanice și sudabilității oțelului.

F.4.3.2 Mijloace generale de reparare

Repararea elementelor din oțel și a prinderilor acestora se poate efectua prin sudare sau cu
șuruburi.

F.4.3.2.1 Reparații prin utilizarea sudurii

Condiția necesară pentru utilizarea acestei metode este sudabilitatea oțelului. Este
necesar să se cunoască următoarele aspecte referitoare la:
(1) Proprietățile materialului. Acestea pot fi determinate prin verificarea următoarelor
caracteristici ale metalului de bază și sudurii: compoziția chimică, caracteristicile mecanice,
tendința de fisurare la cald și la rece. Pentru interpretarea datelor obținute despre compoziția
chimică este necesar să se determine valoarea carbonului echivalent, care se compară cu
valorile limită până la care sudarea se poate executa fără precauții speciale.
În ceea ce privește numărul de teste necesare pentru determinarea proprietăților
materialului, dacă marca oțelului este cunoscută din documentația de execuție, nu sunt
necesare teste; dacă documentația nu este disponibilă, este necesară încercarea a cel puțin unei
probe din fiecare element structural și a cel puțin unei îmbinări sudate.
(2) Condițiile tehnologice ale sudării manual. Pentru a asigura calitatea reparațiilor se
vor respecte câteva condiții obligatorii:
- lucrarea de reparare se execută de către personal calificat atestat;
- temperatura mediului ambiant nu trebuie să coboare sub +50 C ;
- caracteristicile materialului de adaos trebuie să fie în concordanță cu caracteristicile
metalului de bază;
- tehnologia de sudare se elaborează de către ingineri sudori pentru fiecare caz în parte;
- în scopul reducerii fenomenului de fragilizare al oțelului se recomandă ca:
 numărul straturilor de sudură depuse să fie în concordanță cu grosimea tablelor
sudate și cu condițiile de exploatare ale elementului; astfel, cu cât condițiile de
exploatare sunt mai severe, se crește numărul straturilor depuse, pentru a
beneficia de efectul de tratament termic al straturilor de sudură asupra celor
depuse anterior;
 cordoanele lungi de sudură pot fi fracționate în cordoane scurte depuse alternativ,
ceea ce permite reducerea valorilor deformațiilor, respectiv a tensiunilor
remanente. În cazul sudurilor multistrat cu lungime mare se aplică procedee de
sudare “în cascadă”, “ în cocoașă”, sau “ în blocuri” (fig. F.4.1);


“în cascadă” “în cocoașă” “ în blocuri”

Figura F.4.1 Tehnologii de execuție a cusăturilor de sudură multistrat lungi

(3) Soluțiile constructive adoptate. Acestea trebuie concepute ținând seama de

posibilitățile de acces, având în vedere ca elementele care necesită reparații sunt deja montate:

F-101
 Figura F4.2 Soluții de execuție a cusăturilor
 se interzic detalii de sudare ale unor piese în poziții imposibil de realizat sau sub
unghiuri în care sudura nu se poate executa de calitate: sudurile în relief pot fi
realizate cu unghiuri cuprinse între 60°și 120°; pentru unghiuri mai mici de 60°
sudurile în relief se pot înlocui cu suduri în adâncime cu pătrundere parțială (fig.
F.4.2);
 se va ține seama că elementele cu grosime mare se deformează mai puțin, însă
valorile tensiunilor reziduale vor fi mai mari;
 se vor evita detaliile de execuție complicate sau în cazul în care acest lucru nu este
posibil acestea vor fi însoțite de indicații suficiente cu privire la ordinea în care se
vor efectua operațiunile necesare executării lor și tehnologia care trebuie folosită;
 dacă elementele structurale sunt chesonate sau dacă este vorba de un recipient se
va indica și verifica etanșeitatea sudurilor.
(4) Concepția îmbinărilor sudate. Aceasta trebuie să nu favorizeze apariția fenomenelor
de fragilizare, ruperi prin oboseală și destrămare lamelară:
 se recomandă înlocuirea sudurilor în relief cu suduri în adâncime, mai ales atunci
când piesele care se îmbină au grosimi mari, prin aceasta evitându-se și
fenomenul de desprindere lamelară (fig. F.4.3)

Figura F.4.3 Recomandări privind forma cordoanelor de sudură la prinderi de colț

 la elaborarea detaliilor de reparare prin sudare se va evita întâlnirea mai multor
cordoane de sudură, care conduc la apariția de noduri termice și induc în element
concentrări de tensiuni.

F.4.3.2.2 Repararea îmbinărilor cu șuruburi

Îmbinările cu șuruburi reprezintă o alternativă la sudură, beneficiind de avantajul unei
tehnologii relativ simple de execuție și de posibilitatea execuției îmbinărilor pe timp friguros.
Deteriorările acestor tipuri de prinderi constau în ruperea sau slăbirea tijelor sau în cedarea
materialului la presiune pe pereții găurii. Atât în cazul niturilor cât și în cazul șuruburilor
obișnuite, soluția de reabilitare constă de obicei în înlocuirea elementelor defecte cu șuruburi
noi și în înlocuirea porțiunii de material deteriorată prin presiune pe pereții găurii.
Șuruburile de înaltă rezistență pretensionate parțial se folosesc la îmbinările elementelor
cadrelor parter sau etajate cu sau fără contravântuiri verticale. Deteriorările întâlnite în cazul
acestui tip de îmbinare sunt slăbirea strângerii șuruburilor sau desfacerea totală a acestora.
Soluția de reparare, în aceste cazuri, constă de obicei în înlocuirea șuruburilor de înaltă
rezistență slăbite sau lipsă cu șuruburi având aceleași caracteristici tehnice cu cele inițiale.

F-102
 F.4.3.3 Procedee generale de reparare a elementelor
F.4.3.3.1 Repararea fisurilor prin sudare
Reparațiile realizate prin sudură refac fie îmbinările dintre elemente, fie continuitatea
materialului fisurat.
Defectul cel mai des întâlnit al îmbinărilor sudate este fisurarea cordonului de sudură în
lungul său, fisura dezvoltandu-se în limitele cordonului de sudură sau cel mult până în
Z.I.T.(zona influențată termic)
Procedeul indicat de remediere al acestui defect constă în îndepărtarea prin crăițuire a
cordonului de sudură fisurat și refacerea sudurii prin aplicarea unui procedeu de sudare
corespunzător. Excavarea obținută prin crăițuire nu trebuie să depășească 10 mm pe fiecare parte
a sudurii.
Consolidarea îmbinărilor cu sudură se realizează în funcție de posibilități prin mărirea
grosimii sau lungimii cordoanelor. Aplicarea straturilor suplimentare de sudură se va face numai
după curățarea la luciu metalic a sudurii existente. Când această soluție nu poate fi utilizată, se
poate accepta efectuarea de suduri frontale și contând pe conlucrarea acestora cu sudurile
laterale.
Pentru repararea fisurilor din material prin sudare electrică manuală se utilizează
următorul procedeu:
─ se practică cu burghiul, la extremitățile fisurii, câte o gaură în vederea stopării extinderii
acesteia.
─ se prelucrează marginile fisurii prin crăițuire.
─ se sudează fisura în adâncime, pe plăcuță suport sau cu resudarea rădăcinii.
─ se polizează cordonul de sudura.
În figura F.4.4 sunt arătate dimensiunile minime recomandate pentru execuția acestui tip
de reparații.
Se recomandă ca în cazul fisurilor pătrunse reparate prin sudură manuală să se aplice
eclise sau rigidizări pe direcția efortului principal transmis de componenta fisurată.

Figura F.4.4 Dimensiuni recomandate pentru reparația prin sudură

F.4.3.3.2 Înlocuirea materialului degradat

Metoda este utilizată în cazul în care unele bare, elemente de dimensiuni reduse, sau
porțiuni din elemente structurale au fost avariate car urmare a pierderii stabilității locale sau
generale.
Reparația constă în înlocuirea porțiunii degradate a elementului cu material nou având
aceleași proprietăți fizico-mecanice ca și cel inițial. Din punct de vedere tehnic, înlocuirea propriu-
zisă a barei sau refacerea secțiunilor scoase din lucru este simplă, prinderea noului element sau
părți de element realizându-se prin sudură sau cu șuruburi.

F-103
 Piesele necesare înlocuirii porțiunilor avariate trebuie să fie executate după relevee de
mare precizie.
Se va ține seama că elementele care trebuie înlocuite integral sau parțial se află de obicei
sub efort. Dacă tăierea porțiunii avariate se face fără o descărcare temporară și fără asigurarea
stabilității structurii pe tot timpul reparațiilor, eforturile existente în aceasta se vor redistribui
brusc în alte elemente, cu consecințe imprevizibile.
Din acest motiv este de preferat ca, oricând este posibil, să se apeleze la alte metode de
intervenție în care să se păstreze pe poziție zona degradată.

F.4.3.3.3 Eclisarea

Prin această metodă de reparare se urmărește refacerea continuității între două părți ale
aceluiași element, a căror legătură a fost întreruptă total sau parțial, ca urmare a apariției unei
fisuri sau rupturi. Eclisarea constă în aplicarea, peste zona degradată (ruptă), a unor platbande
având secțiunea mai mare cu  25% față de cea a elementului întrerupt. Prinderea ecliselor se
poate realiza cu sudură sau cu șuruburi.
Eclisarea se poate utiliza în două moduri: ca metodă în sine de reparare a fisurilor și
rupturilor și ca măsură de siguranță a reparațiilor executate fie prin sudură electrică manuală,
fie prin înlocuire de material.
Eclisarea ca metodă de reparare este indicată numai atunci când utilizarea sudurii
electrice manuale nu este posibilă (de exemplu la secțiuni compuse din platbande nituite sau
oțeluri nesudabile) întrucât prezintă dezavantajul devierii eforturilor pe lungimea eclisei.
Pentru eliminarea excentricităților locale, eclisele se dispun astfel încât axa lor să
coincidă cu axa elementului. În cazul în care această condiție nu poate fi respectată, la
dimensionare trebuie luate în considerare eforturile suplimentare rezultate.
În cazul eclisarii barelor comprimate, pentru eclise se vor avea în vedere următoarele
reguli:
- dacă barele nu sunt prelucrate pentru transmiterea efortului prin contact direct, eclisele
trebuie să fie capabile să transmită efortul din dreptul îmbinării, inclusiv momentele provenite
din excentricitățile existente, date de imperfecțiunile inițiale și de deformațiile de ordinul doi.
- în cazul în care elementele sunt pregătite pentru transmiterea efortului de compresiune
prin contact direct, eclisele trebuie să fie proiectate astfel încât să asigure continuitatea
rigidității elementului față de ambele axe ale secțiunii și concomitent să asigure transmiterea
eforturilor de întindere provenite din momente.

Figura F.4.5 Dispozitive de strâns

Un tip de eclisare întâlnit mai rar utilizat este eclisarea elementelor rupte complet.
Aplicarea ecliselor în acest caz se face numai după readucerea elementelor la lungimea inițială,
prin intermediul unor dispozitive de strâns, ca cele prezentate în figura F.4.5, care se desfac
după executarea reparației. Această măsură este obligatorie pentru a asigura intrarea în lucru a
elementului după aplicarea ecliselor.

F-104
 Figura F.4.6 Eclisarea de siguranță
Eclisarea ca măsură de siguranță respectă aceleași reguli de dimensionare și dispunere a
ecliselor, aplicarea acestora realizându-se în funcție de axul de simetrie a reparației efectuate
prin sudură (fig. F.4.6).

F.4.3.3.4 Îndreptarea elementelor deformate

Metoda se aplică elementelor care au suferit deformații permanente (în domeniul plastic)
din cauze diverse, precum procedee de sudare greșite, transport sau depozitare
necorespunzătoare, montaj defectuos, loviri accidentale, acțiuni voite de utilizare a elementelor
structurale drept reazeme pentru ridicarea sau tragerea unor greutăți, etc.
Modalitățile prin care se poate interveni în aceste situații sunt îndreptarea la rece și la
cald, prin spănuire sau presare, ambele procedee având dezavantajul că introduc în element
tensiuni remanente. Din acest motiv este mult mai convenabil ca elementul să fie lăsat
deformat de câte ori acest lucru este posibil, sau în caz contrar să se repare prin metoda
înlocuirii de material.
O situație în care se poate renunța la îndreptarea elementului este reprezentată de barele
solicitate la întindere. Dacă elementul deformat este comprimat, efectele de ordinul II pot
deveni periculoase, astfel încât este recomandată remedierea deformației. Barele comprimate
care-și pot pierde stabilitatea nu trebuie îndreptate, ci înlocuite.

Presarea este un procedeu mecanic de îndreptare la rece sau la cald a deformațiilor prin
utilizarea unor dispozitive (fig. F.4.7), capabile să forțeze elementul să revină la forma inițială.
Îndreptarea la rece este admisă numai în cazul pieselor cu deformații sau grosimi mici. În
celelalte cazuri se recomandâ încălzirea uniformă a întregului element, urmată de îndreptarea
prin presare.

a) potcoave pentru îndreptări locale b) juguri pentru îndreptări de amploare

Figura F.4.7 Dispozitive pentru îndreptarea deformațiilor la rece

Încălzirea cu flacăra de oxigaz se utilizează pentru remedierea deformațiilor specifice

mai mici de 20 mm/m. La răcire, partea încălzită se va contracta mai mult și ca urmare se vor
produce deformații de sens contrar, așa cum este arătat în figura F.4.8.

F-105
 Figura F.4.8 Îndreptarea prin încălzire cu flacăra

F.4.3.4 Repararea elementelor structurale din oțel

F.4.3.4.1 Repararea stâlpilor

(1) Repararea plăcilor de bază deformate

Figura F.4.9 Soluție de reparare a plăcii

de bază deformate

Deformarea plastică a plăcii de bază apare de obicei la baze de stâlpi fara rigidizări.
Etapele repararii sunt (fig. F.4.9):
i. se fixează calaje sub placa de baza;
ii. se îndepărtează betonul de subturnare deteriorat aflat sub aceasta;
iii. se curăță suprafețele prin suflare cu aer cald și apă sub presiune;
iv. sub placa de bază se injectează beton de subturnare preparat cu ciment expansiv;
v. se consolidează placa de bază deformată prin sudarea unor rigidizări verticale;
vi. se strâng șuruburile de ancoraj.
vii.
(2) Repararea șuruburilor de ancoraj rupte/deformate plastic
În cazul în care cedarea s-a produs în buloanele de ancoraj este obligatorie înlocuirea
acestora.

F-106
 Pentru remedierea defectului sunt recomandate două soluții, care se aplică în funcție de
condițiile existente.
Prima soluție este aceea de înlocuire a șuruburilor de ancoraj cu unele noi fixate cu
rășini sintetice în betonul existent, iar cea de-a doua constă în înlocuirea părții deteriorate din
șuruburi.

(a) Șuruburi de ancoraj, noi fixate cu rășini sintetice

Aplicarea acestei soluții este posibilă doar în cazul în care fundația are dimensiuni în plan
suficiente, pentru amplasarea corectă a noilor șuruburi de ancoraj, se vor asigura distanțele
necesare între axele șuruburilor și marginea fundației, astfel încât să nu interfereze cu betonul
din jurul șuruburilor existente, care ar putea fi fisurat ca urmare a preluării forțelor de ancoraj.
Etapele de executare ale reparației sunt (fig. F.4.10):
i. Se fixează șuruburile de ancoraj noi prin intermediul rășinilor sintetice introduse în găuri
forate în betonul fundației.

Figura F.4.10 Soluție de reparare a buloanelor rupte prin înlocuire

(ancore fixate cu rășini sintetice)

ii. Se sudează în adâncime, cu sudură în ½V câte o placă de bază nouă, găurită, pe

ambele părți ale plăcii de bază existente.
iii. Noua placă de bază se întărește cu rigidizări verticale dispuse în funcție de
geometria rezemării.
iv. Se îndepărtează betonul de subturnare deteriorat de sub placa de bază existentă.
v. Se injectează beton de subturnare preparat cu ciment expansiv sub placa de bază
consolidată.

(b) Reconstituirea șuruburilor de ancoraj existente

Soluția constă în îndepărtarea părții plastificate sau rupte ale șurubului de ancoraj
existent și înlocuirea acesteia cu o zonă nouă, identică din punctul de vedere al caracteristicilor
secțiunii și materialului cu cea existentă.
Etapele de excuției (fig. F.4.11) sunt:

F-107
 a) Tăiere buloane defecte b) Sudare buloane noi

Figura F.4.11 Soluție de reparare prin refacerea ancorelor rupte

i. După realizarea sprijinirilor necesare, betonul fundației se cioplește cu dalta în jurul
șuruburilor de ancoraj până se ajunge la  40 mm sub zona deteriorată a fiecărui șurub, pe o
suprafață în plan suficientă pentru execuția corectă a sudurilor;
ii. Se taie șuruburile existente cu cel puțin 20 mm sub zona afectata(rupte sau deformație
plastică);
iii. Se execută în atelier zonele noi de șuruburi cu lungimea necesară;
iv. Acestea vor fi fixate în capul șuruburilor existente prin sudură în adâncime, polizată;
v. Se verifică îmbinarea sudată cu ultrasunete și lichide penetrante;
vi. Se toarnă sub placa de bază beton de subturnare preparat cu ciment expansiv;
vii. Pentru siguranță se poate îngloba toată baza stâlpului în beton armat. Legătura dintre
suprabetonare bazei stâlpului și fundația existentă se face prin intermediul ancorelor
chimice.

(3) Repararea stâlpilor

Ruperea unui stâlp poate să apară sub acțiunea forțelor orizontale provenite din seism,
ca urmare a unei loviri accidentale sau ca urmare a coroziunii.

(a) Reparare prin sudare

Aplicarea acestei soluții este condiționată de rămânerea porțiunii rupte pe poziția inițială.
Avantajele soluției constau în viteza de execuție a reparației și în faptul că sprijinirile nu sunt
necesare.
Soluția de reparare a unui stâlp rupt prin sudare și rigidizare constă în (fig. F.4.12a și b):
i. Sudarea pe tălpile secțiunii a minimum două rigidizări verticale. Dimensiunile și
poziționarea acestora trebuie să respecte regulile descrise la pct. F.4.3.3.3 pentru eclisele
secțiunilor. Rigidizarea secțiunii rupte înainte de sudare permite susținerea stâlpului până
la realizarea sudurii.
ii. Prelucrarea prin crăițuire a marginilor rupte ale stâlpului și execuția unei suduri în
adâncime pătrunsă, pe plăcuță suport sau resudată. Sudura se polizează după execuție.
Rigidizările sunt lăsate pe poziție, pentru a lucra ca eclise ajutătoare.

F-108
 Stalpi cu inima plina
Stâlpi chesonați

t1 b
b  t2  D t2 
2 12 L2  2  b
Figura F.4.12 Repararea prin sudare și eclisare a stâlpilor rupți

(b) Reparare prin înlocuirea zonelor degradate

Această soluție de remediere prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, față de soluția
prezentată anterior.
Dezavantajul principal constă în aceea că soluția este mai greu de aplicat și mai
costisitoare. Pentru aplicarea acestei soluții este necesar să se execute o sprijinire provizorie, cu
stâlpi capabili să preia eforturile celor existenți. Din această cauză, atât materialele, cât și
manopera necesară conduc la ridicarea costului intervenției.
Avantajul principal constă în aceea că soluția de reparare prin înlocuirea zonei afectate
prezintă o siguranță mai mare, fiind recomandată în special în cazul stâlpilor solicitați puternic.
Pentru stâlpii cu inimă plină, un exemplu de reparare este prezentat în fig. F.4.13:
i. Se confecționează și se amplasează stâlpii de sprijinire provizorie (eventual cu fundații
proprii), capabili să preia și să transmită forțele verticale și orizontale care acționează asupra
stâlpului deteriorat.
ii. Zona de stâlp deteriorată se îndepărtează prin tăiere cu flacăra oxiacetilenică.
Marginile tăieturii se prelucrează prin polizare, dându-li-se forma necesară executării sudurii în
adâncime.

F-109
 Figura F.4.13 Refacerea stâlpilor cu secțiune dublu T

iii. Pentru înlocuirea porțiunii de stâlp ruptă se fabrică un element nou similar cu cel
inițial.
iv. Se amplasează la poziție elementul nou și se execută sudura în adâncime, resudată și
polizată, precum și sudurile în relief dintre tălpi și inimă.
O soluție pentru înlocuirea porțiunilor deteriorate ale stâlpilor cu secțiune chesonată este
prezentată în figura F.4.14. Soluția este recomandată în cazul rupturilor cauzate de seism,
motiv pentru care se recomandă ca porțiunea nouă să fie executată cu grosime mai mare față de
cea inițială. Elementul nou poate fi fabricat cu sau fără rigidizări transversale. Sudurile se
execută pe plăcuțe suport, din cauza imposibilității accesului în interiorul chesonului, iar ca
măsură suplimentară se recomandă injectarea sub presiune a betonului în interiorul stâlpilor, pe
la partea inferioară a acestuia.

Figura F.4.14 Refacerea stâlpilor chesonați fisurați în urma seismului

(4) Repararea stâlpilor cu pereți voalați

Soluțiile de reparare a stâlpilor cu pereți voalați constau fie în rigidizarea lor pe

porțiunea afectată, fie în înlocuirea zonei afectate. Soluțiile de înlocuire a zonelor afectate sunt
similare cu cele descrise la repararea stâlpilor rupti, astfel că în continuare se vor descrie numai
soluțiile de remediere prin rigidizare. Soluțiile de reparatii diferă în funcție de secțiunea
stâlpului și de gravitatea defectului.

F-110
 Figura F.4.15 Repararea stâlpilor voalați

(a) Pentru stâlpii cu secțiune dublu T, soluția recomandată constă în (fig. F.4.15):
i. introducerea unei rigidizări orizontale pe inima stâlpului în dreptul deformației maxime; în
cazul unor deformații accentuate se recomanda introducerea câte unei rigidizări în dreptul
fiecărui punct de inflexiune al barei deformate;
ii. prelucrarea marginilor tălpilor deformate astfel încât să permită așezarea unei eclise
verticale;
iii. confecționarea și sudarea în relief a câte unei eclise paralele cu inima de ambele părți ale
stâlpului, peste zona deformată. Se recomandă ca grosimea acestor eclise să fie mai mare decât
grosimea inimii stâlpului. Lungimea eclisei va depăși cu cel puțin 500 mm zona afectata. Se
recomanda amplasarea eclisei pe toata lungimea stâlpului
(b) În cazul stâlpilor chesonați, soluțiile de reparare depind de mărimea deformațiilor
produse prin voalare și de eforturile pe care stâlpul trebuie să le transmită.

Figura F.4.16 Soluție de reparatie recomandată în cazul

pereților voalați

În cazul în care secțiunea stâlpului este o țeava rectangulară soluția este cea din figura
F.4.16 și constă în:
i. îndreptarea la cald a peretelui voalat (unde este posibil);
ii. confecționarea și sudarea unor eclise executate dintr-un material similar cu cel al
stâlpului, cu dimensiunile alese astfel încât să depășească zona voalată cu minimum 200 mm
pe contur și grosimea mai mare decât cea a peretelui.
O variantă a soluției anteriore, aplicabilă în cazul în care stâlpul trebuie să transmită
eforturi mari, constă (fig. F.4.17) în aplicarea peste zona voalată a unei eclise de rigidizare
verticala. Grosimea eclisei este mai mare decât grosimea peretelui voalat.

F-111
F.4.3.4.2 Repararea grinzilor cu inima plină

(1) Repararea grinzilor fisurate

Dacă fisura este extinsă atât în inima cât și într-una din tălpile grinzii, repararea se poate
face printr-una din următoarele metode:
 sudarea fisurii, urmată de eclisare;
 înlocuirea materialului afectat.

(a) Reparare prin sudarea fisurii urmată de eclisare

Soluția de reparare recomandata pentru grinzile fisurate folosește ca metodă de reparare

sudura. La elaborarea detaliului s-a procedat astfel încât să se evite intersectarea cordoanelor
de sudură pe trei direcții.
Pentru aceasta, după ce se execută gaura de stopare a fisurii din inimă (singura care poate
progresa), se îndepărtează sudura dintre talpă și inimă, pe o zonă ceva mai extinsă, astfel încât
să se formeze o gaură cu margini prelucrate (fig. F.4.17a).
Apoi, se prelucrează marginile fisurii inimii, prin crăițuire, astfel încât să se poată realiza
sudarea ei în V. Sudura se polizează pe ambele părți, după care se eclisează inima, prin
aplicarea pe o singură parte a acesteia a unei eclise cu aceeași grosime ca a inimii, sudată pe
trei laturi cu sudură de colț. Dimensiunile în plan ale eclisei trebuie să depășească cu cca 100
mm pe contur dimensiunile fisurii (fig. F.4.17b)
Apoi, se sudeaza în adâncime fisura de pe talpă, care se execută pe plăcuță suport, după
prelucrarea marginilor fisurii, după care se polizează în vederea aplicării eclisei (fig. F.4.17 c).
Eclisarea tălpii se realizează prin sudarea cu sudură de colț a unei eclise cu aria cel puțin
egală cu aria tălpii grinzii, având o lungime totală cel puțin egală cu lățimea tălpii (fig.
F.4.17d).

a) gaura de stopare b) sudare, eclisare inima c) sudarea fisurii d) eclisarea tălpii după sudură
tălpii
Figura F.4.17 Repararea grinzilor fisurate prin metoda sudării și eclisării de siguranță
(2) Repararea grinzilor cu talpa voalată

În cazul tălpilor comprimate este posibilă apariția fenomenului de pierderea stabilității

locale, fapt ce reduce capacitatea de rezistență a grinzii în secțiunile afectate.
Pentru repararea grinzilor aflate în această situație se pot aplica mai multe soluții, în
funcție de gradul în care s-a produs voalarea.
În cazul în care deformația tălpii este mică este suficientă introducerea a două perechi de
rigidizări verticale, de grosime medie ( 12 mm), sudate la marginile zonei voalate de talpă
(fig. F.4.18a)si a doua eclise verticale pe talpa voalată.
Dacă talpa este puternic deformată, după aplicarea rigidizărilor la marginile zonei
deformate, talpa se poate bloca între două eclise laterale sudate de rigidizări și de tălpile grinzii
(fig. F.4.18b). În cazul în care este necesar, se poate consolida grinda la încovoiere, prin

F-112
adăugarea unui subansamblu format din talpă și inimă, care va fi sudat în prelungirea inimii
grinzii, pe zona afectată de voalarea tălpii ( fig. F.4.18c)

a) soluție de reparare în cazul

deformațiilor mici

b) soluție de reparare în cazul

deformațiilor mari

c) soluție de consolidare în
cazul deformațiilor mari

Figura F.4.18 Soluții de reparare a grinzilor cu tălpi voalate

(3) Repararea grinzilor cu inima voalată

Repararea grinzilor cu inimă voalată se poate realiza fie numai prin rigidizarea inimii
voalate, fie prin rigidizare și placare laterală a zonei afectate.

(a) Repararea inimii voalate prin rigidizare

Îmbunătățirea comportării la voalare a inimilor grinzilor se poate realiza prin soluții

diferite în funcție de caracterul permanent sau temporar al deformațiilor produse.

F-113
 Figura F.4.19 Soluție de reparare cu
rigidizări diagonale a inimilor voalate

Dacă deformațiile inimilor sunt temporare, cea mai simplă soluție constă în adăugarea
unor rigidizări suplimentare, care pot fi transversale scurte sau longitudinale și transversale
scurte. O soluție de reparare posibilă, aplicabilă mai ales dacă inimile grinzilor sunt rigidizate
numai transversal, constă în adăugarea unor nervuri de rigidizare diagonale, solicitate la
compresiune (fig. F.4.19).
Se recomandă legarea prin gusee a acestor diagonale atât de tălpi, cât și de rigidizările
transversale.
O variantă a acestei soluții pentru situația în care deformațiile inimilor grinzilor sunt
permanente constă în utilizarea rigidizărilor diagonale, necesare pentru consolidarea inimii,
drept pârghii pentru aparatul de îndreptare al inimii (fig. F.4.20).
După aducerea inimii în poziția nedeformată, rigidizările se prind de aceasta cu sudură.

1- inima deformată; 2- rigidizare înclinată; 3- bridă; 4- pană metalică.

Figura F.4.20 Detalii de îndreptare a deformațiilor permanente ale inimii

O altă soluție (fig. F.4.21a), constă în aplicarea prin sudare a mai multor rigidizări dispuse
pe ambele părți ale zonei voalate a inimii. Rigidizările se decupează după forma voalată a
inimii, astfel încât să poată fi sudate atât de tălpile grinzii, cât și de inima voalată, împiedicând
astfel dezvoltarea deformațiilor.

F-114
 a) rigidizarea inimii voalate b) rigidizarea și placarea inimii voalate
Figura F.4.21 Soluție de reparare a inimilor voalate

(b) Repararea inimii voalate prin rigidizare și placare laterală

Soluția (fig. F.4.21b) reprezintă o variantă a celei precedente. Pe lângă rigidizările inimii
secțiunea este întărită prin aplicarea unor eclise laterale, cu aceeași grosime ca a inimii, sudate
pe rigidizări și pe tălpile grinzii. În acest fel, secțiunea devine chesonată, comportându-se mai
bine în cazul eforturilor de torsiune, rigidizările sunt asigurate împotriva voalării, iar forțele
tăietoare din grindă se vor transmite prin eclise. Etapele realizării consolidării sunt
următoarele: se sudează rigidizările centrale, eclisele laterale se sudează de tălpile grinzii și de
rigidizările centrale, apoi se introduc și se sudează de la centru către exterior restul
rigidizărilor.
(4) Repararea grinzilor cu talpa și inima voalate
(a) Reparare prin placare laterală
Soluția de reparare reprezentată în figura F.4.22, utilizează metodele eclisării și adăugării
de material, iar realizarea ei se efectuează prin parcurgerea următoarelor etape:

Figura F.4.22 Soluție de reparare prin placare laterală

i. se prelucrează prin polizare marginile tălpii în zona deformată pentru a ușura aplicarea
ecliselor;
ii. pe ambele părți ale tălpii grinzii se sudează câte o eclisă cu grosime mai mare decât a inimii
voalate;
iii. la extremitățile zonei afectate se amplasează câte o nouă rigidizare verticală, sudată atât de
inima și tălpile grinzii, cât și de eclise;
iv. dacă deformațiile tălpii sunt importante, se consolidează secțiunea grinzii prin sudarea sub
aceasta a unui element care să contribuie la mărirea capacității de rezistență la încovoiere.

F-115
 (b) Reparare prin înlocuirea zonei afectate

Utilizarea acestei soluții prezintă dezavantajul că înaintea aplicării sale grinda trebuie
scoasă de sub efort prin realizarea de sprijiniri provizorii, ceea ce conduce la creșterea costului
intervenției. Cu toate acestea, soluția este recomandată atunci când deformațiile produse prin
voalare au valori foarte mari și aplicarea soluției anterioare nu este posibilă.
Soluția de înlocuire a zonei afectate a grinzilor (fig. F.4.23) se aplică astfel:
i. grinda se descarcă prin sprijiniri aplicate de ambele părți ale zonei defecte;
ii. se marchează liniile de tăiere de jur împrejurul zonei voalate;
iii. la intersecția liniilor se execută cu burghiul găuri de stopare cu diametrul de minim 20
mm;
iv. se taie și se îndepărtează zona avariată.

Figura F.4.23 Reparare prin înlocuirea zonei afectate

v. se prelucrează marginile tăiate prin polizare și se aplică plăcuțe suport pe tot

conturul ce urmează a fi sudat;
vi. se execută în atelier un subansamblu sudat, alcătuit din talpă și inimă, cu aceleași
dimensiuni și din același material ca și porțiunea îndepărtată;
vii. se amplasează acesta la poziție și se sudează pe contur cu sudură în adâncime,
executată în straturi succesive, funcție de grosimea elementelor;
viii. pentru grinzi solicitate dinamic, sudura de joantare se polizează.

F.4.3.4.3 Repararea nodurilor de cadru

a1 a2
a) fisuri în tălpile grinzii b) fisuri în tălpi și inima c) voalare inima

Figura F.4.24 Defecte ale nodurilor de cadru

F-116
Defectele curent întâlnite la nodurile de cadru sunt arătate în figura F.4.24, adică:

 fisuri în sudura dintre talpa grinzii și stâlp (fig. F.4.24a1);

 fisuri în ZIT în talpa grinzii, de obicei la baza decupajului inimii grinzii în
rigidizarea orizontală a stâlpului, în afara acestuia (în cazul stâlpilor cu secțiune
chesonată) - (fig. F.4.24a2);
 fisuri care afectează atât talpa cât și inima grinzii (fig. F.4.24b);
 voalarea inimii nodului de cadru (fig. F.4.24c).

(1) Repararea nodului cu fisuri pătrunse în talpa și inima grinzii

Soluțiile de reparare se aleg în funcție de dimensiunea fisurii, de gradul de distrugere al

tălpii, de apariția sau nu a fenomenului de voalare, etc.

(a) Reparare prin înlocuirea zonei afectate

Soluția constă în înlocuirea unei porțiuni relativ reduse din grindă, ceea ce implică
costuri mai mici la materialele utilizate. În schimb, înaintea aplicării soluției, grinda trebuie
scoasă de sub efort prin realizarea de sprijiniri provizorii. Execuția soluției cuprinde
următoarele etape (fig. F.4.25):

Figura F.4.25 Etapele de realizare a soluției de reparare prin înlocuirea zonei afectate

i. Se marchează liniile de tăiere împrejurul zonei afectate și la intersecția lor se execută cu

burghiul găuri de stopare cu diametrul minim de 20 mm;
ii. Se taie și se îndepărtează zona avariată, după care marginile se prelucrează prin polizare;
iii. Pe tot conturul ce urmează a fi sudat se aplică plăcuțe suport pentru sudură;
iv. Se execută în atelier un subansamblu sudat, alcătuit din talpă și inimă, cu aceleași
dimensiuni și din același material ca și porțiunea îndepărtată;
v. Se amplasează la poziție subansamblul și se sudează pe contur cu sudură în adâncime
executată în straturi succesive, funcție de grosimea elementelor. Inima subansamblului se
sudează de talpa stâlpului cu sudură în relief.

(b) Reparare prin înlocuirea ramurii stâlpului

Soluția este recomandată numai în cazul în care ramura stâlpului este foarte afectată și nu
poate fi reparată prin înlocuire parțială sau eclisare. Execuția soluției cuprinde următoarele
etape (fig. F.4.26):

F-117
 Figura F.4.26 Soluție de reparare a nodului prin înlocuirea în întregime a ramurii
i. se execută sprijiniri pentru grindă;
ii. se îndepărtează platelajul metalic, sau placa de beton armat pe o lungime de cel puțin 0,20 l ;
iii. se suflă sudurile grinzii de pe stâlp prin procedeul arc-aer sau se desfac șuruburile, dupa caz;
iv. se taie prin procedee mecanice grinda la distanta de 0,2 l de fața stâlpului;
v. se execută în atelier zona de grinda ce urmează a fi înlocuită;
vi. se așează la poziție și se refac sudurile de prindere de stâlp;
vii. se reface prinderea de grindă.
(c) Repararea nodului prin eclisare

Figura F.4.27 Reparare prin sudură și eclisare

În cazul în care ramura stâlpului este numai fisurată și nu a suferit deformații plastice,
repararea acesteia se poate realiza numai prin sudarea fisurilor și aplicarea unor eclise peste
zonele reparate (fig. F.4.27). Eclisele trebuie să depășească zona avariată cu minim 300 mm de
fiecare parte.

(2) Repararea nodului de cadru cu inima voalată

Soluțiile de reparare constau fie în rigidizarea nodurilor, fie în înlocuirea zonei afectate
similar celor prezentate la pct. F.4.3.4.1 (4) Repararea stâlpilor cu pereții voalați. O soluție de
prevenire/consolidare a nodului constă în aplicarea pe inima nodului a unor rigidizări diagonale
(fig. F.4.28).

1- rigidizare suplimentară; 2-rigidizare existentă

Figura F.4.28 Rigidizarea nodurilor de cadru împotriva voalării

F-118
 F.4.3.4.4 Repararea contravântuirilor

(1) Repararea barelor

Figura F.4.29 Avarii produse la barele contravântuirilor

Defectele sau avariile întâlnite în mod uzual la barele contravantuirii, în care eforturile
sunt predominant axiale, sunt fie pierderea stabilității generale a barelor solicitate la
compresiune, fie plastificarea secțiunilor barelor întinse (fig. F.4.29)
De asemenea, independent de starea de eforturi din barele contravântuirilor, pot fi
constatate ocazional defecte produse acestora în timpul montajului sau exploatării. Acestea
sunt îndoiri pronunțate, în unghi, ale barelor, cauzate de loviri accidentale sau de folosirea lor
ca reazem pentru ridicarea unor greutăți, sau lipsa unor bare din ansamblul structural al
contravântuirii provocată prin tăierea acestora pentru trecerea unor utilaje sau conducte
amplasate ulterior proiectării.
În cazul barelor flambate, nu este permisă îndreptarea la rece sau la cald, pe de o parte
din cauza eforturilor remanente introduse în secțiuni și pe de altă parte din cauză că nu se poate
reveni la forma inițială a barei. Barele întinse cu secțiuni plastificate, apar la elementele
slăbite prin fabricație, montaj sau din solicitări seismice majore.
Întotdeauna barele ce și-au pierdut stabilitatea generală sau a avut incursiuni în
domeniul elasto - plastic trebuie înlocuite.
Mărirea capacității de rezistenta a barelor comprimate ale contravântuirilor se poate
realiza prin micșorarea lungimi de flambaj introducând o diagonala suplimentara (fig. F.4.30).

Figura F.4.30 Introducerea unor bare suplimentare, pentru micșorarea lungimii de flambaj

F-119
 (2) Repararea prinderilor barelor la noduri

Defectele prinderilor barelor contravântuirilor, pot fi localizate în șuruburile sau sudurile

de prindere (fig. F.4.31) sau pot afecta guseele aferente acestora (fig. F.4.32).

Figura F.4.31 Defecte ale elementelor de prindere

Defectele apărute la guseele de prindere ale barelor constau în ruperea guseului,
ruperea sudurii de prindere a acestuia, sau voalarea guseului.

Figura F.4.32 Defecte ale guseelor

În cazul în care șuruburile de prindere sunt rupte sau lipsesc, soluția de intervenție constă
în înlocuirea acestora cu șuruburi noi, strânse corespunzător. În cazul în care defectul s-a
produs sub încărcări care au fost considerate la proiectare este necesară fie mărirea diametrelor
șuruburilor, dacă distanțele dintre ele permit acest lucru, fie în caz contrar, întărirea prinderii cu
sudură (fig. F.4.33).

Figura F.4.33 Soluție de consolidare în cazul ruperii prinderii

În cazul ruperii guseului, soluția de reparare constă în înlocuirea acestuia cu unul nou,
realizat dintr-un material cu caracteristici superioare (fig. F.4.34a). Dacă defectul constă în
ruperea sudurii, acestea se repara prin crăițuire și resudare (fig. F.4.34b). Ca măsură
suplimentară de siguranță se poate întări guseul prin aplicarea pe ambele părți ale guseului a
câte unei rigidizări sudate, perpendicular pe sudură. Guseele voalate se consolidează prin
aplicarea unor rigidizări capabile să asigure rigiditatea laterala a acestuia (fig. F.4.34c).

F-120
F.4.4 CONSOLIDĂRI

F.4.4.1 Aspecte generale

(1) Consolidările sunt intervenții care se aplică elementelor, prinderilor acestora și structurilor
de rezistență, care necesită sporirea capacității de rezistență, cerute în general de condiții noi, de
exploatare mai severe decât cele avute în vedere la proiectarea și executarea structurii, dar și din
motive de întreținere defectuoasă care au condus la pierderi de material (ex. ruginire).
(2) Tipul de reparație este funcție de natura solicitării din bare sau îmbinări sau de natura
defectului depistat.
(3) La alegerea soluției de intervenție se vor avea în vedere următoarele:
- stabilirea cauzei care a produs defectul;
- descărcarea parțială de eforturi a elementului înainte de a se face intervenția (îndepărtarea
încărcărilor variabile și cvasipermanente, introducerea de reazeme intermediare active);
- menținerea poziției centrului de greutate și a axialității barei;
- stabilirea proprietăților fizico-mecanice și sudabilității oțelului (materialului de bază).

F.4.4.2 Mijloace de consolidare a elementelor

(1) Consolidarea elementelor din oțel și a prinderilor acestora se poate efectua prin sudare (a se
vedea F.4.3.2.1) sau prinderea cu șuruburi (a se vedea F.4.3.2.2), potrivit celor prezentate la
F.4.3.2.

F.4.4.3 Metode de consolidare a elementelor

F.4.4.3.1 Consolidarea secțiunilor prin adăugare de material

Metoda constă în adăugarea de platbande, profile sau subansamble aplicate pe toată

lungimea sau pe o porțiune a elementului care trebuie consolidat.
Mărirea secțiunii prin adăugarea de material este o metodă simplă, care poate fi aplicată
majorității elementelor structurale, însă din considerente economice este recomandabilă doar
dacă este necesară aplicarea pe porțiuni restrânse, la un număr redus de elemente.
La aplicarea metodei trebuie respectate anumite condiții tehnice generale:
− distribuirea materialului adăugat secțiunii originare se face în funcție de natura și
mărimea eforturilor, astfel încât elementul consolidat să se comporte optim sub încărcările
aferente, atât din punct de vedere al tensiunilor, cât și al stabilității generale și locale:
a. la elementele încovoiate, materialul se adaugă la tălpi pentru a crește momentul de
inerție al secțiunii;
b. la elementele comprimate, materialul trebuie adăugat cât mai departe de centrul de
greutate, astfel încât să se mărească raza de inerție a secțiunii consolidate;
c. în cazul secțiunilor supuse la forță tăietoare mare, materialul se orientează în direcția
acesteia.
− materialul adăugat se dispune în mod simetric față de secțiunea existentă pentru a se evita
apariția eforturilor suplimentare datorate excentricităților;
− între materialul adăugat și cel existent trebuie asigurată o conlucrare perfectă prin
utilizarea sudurii sau șuruburilor. Prinderea cu sudură este preferabilă, întrucât nu
micșorează secțiunea elementului;
− distribuirea materialului nu trebuie să creeze variații bruște de secțiune sau o schimbare a
raportului de rigidități între elementele componentele ale structurii;
− la confecționarea și punerea în operă a materialului de adaos, se respectă aceleași reguli
ca și pentru construcțiile noi. Elementele de adaos trebuie ca să fie confecționate în

F-121
 ateliere, în strânsă concordanță cu releveele efectuate la fața locului, astfel încât să se
obțină un contact perfect al pieselor de adaos pe conturul elementelor existente;
− înainte de aplicarea pieselor de adaos, este obligatorie curățarea suprafețelor pana la
luciu metalic, în special a elementelor existente, care sunt acoperite cu straturi
succesive de vopsea sau pot fi corodate;
− după consolidarea elementelor prin această metodă trebuie să fie refăcută protecția
anticorozivă.
Dimensionarea secțiunii de material adaugat capata forme specifice, dupa cum secțiunea
consolidată urmează să lucreze în funcție de domeniul elastic sau plastic. Pentru elementele
consolidate sub sarcină și la care se urmareste ca secțiunea consolidată să lucreaze în
domeniul elastic, se vor lua masuri ca elementul structural la care se intervine să fie
descărcat de sarcinile pe care le suportă într-o măsură cât mai mare posibilă, astfel încât
materialul adăugat să preia o fractiune cât mai mare din încărcările aferente elementului.

(1) Consolidarea stâlpilor

Dacă este depășită capacitatea de rezistență a stâlpilor, metoda utilizată de regulă, este
mărirea secțiunii acestora prin adăugare de material. De obicei această soluție se aplică
stâlpilor aflați sub sarcină, din cauza dificultăților de a realiza descărcarea lor. Pentru utilizarea
eficientă a materialului de consolidare este recomandabila descărcarea parțială a acestora, prin
indepartarea unor incarcari de exploatare.
Sudurile aplicate la marginile tălpilor profilelor dublu T schimbă distribuția tensiunilor
remanente de la extremitățile tălpilor din compresiune în întindere, sporind capacitate portantă
superioară a secțiunii comprimate a stâlpului astfel consolidat.
În fig. F.4.35 sunt arătate soluții de consolidare prin adaos de material a stâlpilor din
profile laminate. Aceste soluții se pot utiliza și pentru consolidarea stâlpilor realizați din table
tăiate cu flacără și sudate.

a) Soluții recomandate b) Soluții nerecomandate

Figura F.4.35 Soluții pentru consolidarea stâlpilor realizați din laminate

Tehnologia de sudare trebuie să asigure păstrarea parametrilor de siguranță pe timpul

consolidării. Din acest motiv se interzice realizarea sudurilor transversale pe talpa stâlpului fără
sprijinire, deoarece prin încălzire la temperatura de sudare capacitatea portantă a tălpii
respective se diminuează semnificativ.

F-122
 Figura F.4.36 Soluție pentru repararea tălpilor voalate ale stâlpilor
În cazul stâlpilor cu tălpi voalate se poate utiliza soluția de consolidare care constă în
aplicarea pe tălpi a unor table sudate în relief (fig. F.4.36), aplicate simetric pe toate tălpile.
Consolidarea trebuie aplicată de la baza stâlpului până cel puțin la 500 mm deasupra
defectului, după care secțiunea tablelor de consolidare se va micșora treptat astfel încât să se
realizeze o trecere lina de la secțiunea consolidată la secțiunea inițială.

(2) Consolidarea grinzilor cu zabrele

Defectele grinzilor cu zabrele constau, de regulă, în deformații plastice ale barelor,

produse în timpul montajului, mișcării seismice sau în corodarea elementelor componente și
îmbinărilor. Comportarea fermelor poate fi influentata de incararea suplimentară prin agățarea
de acestea a unor echipamente tehnologice, care nu au fost considerate la proiectare.
Consolidarea barelor fermelor trebuie realizată după descărcarea acestora în cea mai
mare măsură posibilă, pentru a da posibilitatea materialului de adaos să preia o parte mai mare
din efortul total aferent barei.
Alegerea soluției de consolidare în cazul fermelor trebuie să se facă diferențiat în funcție
de efortul existent în bara asupra căreia se intervine.

(a) Consolidarea barelor întinse

Consolidarea barelor întinse trebuie să se realizeze pe întreaga lungime a acestora

prevazand lungimea necesară de sudura pentru a transmite la nod efortul din secțiunile de
adaos.
Soluția de consolidare pentru tălpile întinse ale fermelor consta în aplicarea simetrică
față de inima tălpii a unor profile laminate (fig. F.4.37).

a) cu bare pătrate b) cu bare rotunde c) cu platbande

Figura F.4.37 Soluții de consolidare pentru talpa întinsă a grinzilor cu zăbrele

F-123
 Consolidarea acestor secțiuni se poate realiza prin atașarea prin sudură în relief a unor
bare cu secțiune pătrată ori circulară sau a unor platbande.
În cazul în care diagonalele sau montanții sunt apropiați de talpa grinzii, încât nu este
posibilă aplicarea uneia dintre soluțiile descrise, se poate atașa la partea inferioară liberă a
tălpii, o platbandă sudată. Dezavantajul față de folosirea profilelor este, în acest caz,
imposibilitatea menținerii axei neutre a tălpii la poziția inițială sau cât mai aproape de aceasta.
Pentru diagonalele întinse, executate de regulă, din câte două corniere, soluțiile prezentate nu
permit sudarea profilelor de adaos de gusee, astfel încât este recomandabilă rezolvarea din fig.
F.4.38, care permite echilibrarea secțiunii, astfel încât poziția axei neutre să rămână
neschimbată. Platbandele adăugate se pot introduce în „furculiță” pe guseu și suda,
transmițându-și direct eforturile la acesta.

Figura F.4.38 Soluție de consolidare a diagonalelor întinse

(b) Consolidarea barelor comprimate

În cazul barelor comprimate cedarea poate intervenii prin pierderea stabilității generale.
Consolidarea se aplică în zona centrală a barei pe cca. 75% din lungimea sa, urmărindu-se ca,
prin modul de amplasare a noilor elemente în secțiune, să se mărească raza de girație a
secțiunii, fără modificarea pozitiei axei neutre.
În cazul tălpilor comprimate ale grinzilor cu zăbrele, soluțiile de consolidare
recomandate sunt arătate în fig. F.4.39, iar în cazul diagonalelor și montanților comprimați
în figura F.4.40.

a) cu profile b) cu platbande
Figura F.4.39 Soluții pentru consolidarea tălpilor comprimate

3- zona consolidată a) cu profile b) cu platbande

Figura F.4.40 Soluții pentru consolidarea diagonalelor și montanților comprimați

(c) Consolidarea prinderilor la noduri

Necesitatea consolidării prinderilor la noduri apare, de obicei, la barele întinse
consolidate. Soluția constă în completări ale guseelor din nodurile adiacente barei și sudarea
barei de acestea (fig. F.4.41).

F-124
 1- plăci suplimentare; 2-suduri în adâncime 3- suduri în relief
Figura F.4.41 Soluții pentru consolidarea prinderilor la noduri

F.4.4.3.2 Schimbarea schemei statice (de lucru) a elementelor

Prin schimbarea schemei statice se urmărește redistribuirea favorabile a eforturilor în

elementele structurale existente.
Aplicarea metodei poate consta în schimbarea gradului de nedeterminare al structurilor
existente, prin transformarea celor static determinate în structuri static nedeterminate sau prin
mărirea gradului de nedeterminare a structurilor static nedeterminate prin introducerea unor
reazeme suplimentare, crearea de legături suplimentare, (de exemplu introducerea unor bare
noi în structurile triangulate).
Având în vedere că acest tip de consolidare se execută asupra elementelor aflate sub
sarcină, la executia metodei trebuie respectate câteva condiții care să-i asigure calitatea și
eficiența:
─ structura sau elementul structural supuse schimbării schemei statice trebuie să fie
descărcate în cea mai mare măsură posibilă, pentru ca elementele nou introduse să se
încarce într-o măsură cât mai mare;
─ calculul static se efectuează în două etape: în etapa 1, pe schema initiala se calculează
eforturile în elementele existente din încărcările aplicate la momentul interventiei, iar în
etapa a II-a, pe schema statică modificate se calculează ,pe de o parte, suplimentul de
efort în barele existente, iar ,pe de altă parte, efortul din barele noi, ambele provenind din
încărcările suplimentare celor existente în momentul aplicării consolidării;
─ detaliile constructive trebuie să corespundă schemei statice nou adoptate;
─ prin schimbarea schemei statice nu trebuie să fie induse în nici un element structural, în
nici o fază a procesului de consolidare, tensiuni pe care acestea să nu le poată prelua;
─ se vor luate toate masurile pentru împiedicarea pierderii stabilității în timpul consolidării
sau al exploatării.
Consolidarea elementelor prin modificarea schemei statice se pretează grinzilor
indiferent de alcătuire.
Procedeele uzuale de consolidare a grinzilor cu secțiune dublu T prin modificarea
schemei statice sunt:
- introducerea unor reazeme suplimentare în deschiderile grinzilor;
- tasarea controlată a reazemelor, pentru uniformizarea eforturilor;
- transformarea grinzilor simplu rezemate în grinzi continui;
- introducerea unor tiranți nepretensionați în schema statică a elementelor;
- introducerea unor tiranți pretensionați în schema statică a elementelor.

(1) Introducerea de reazeme suplimentare în deschiderile grinzilor

Metoda constă în utilizarea unor contrafise sau stâlpi, amplasați sub grinda care trebuie
consolidată astfel încât să-i micșoreze acesteia deschiderea de calcul.
Prin micsorarea deschiderii de calcul, eforturile în elementul astfel consolidat se reduce
substantial astfel încât pot fi preluate de element fără alte intervenții. Un alt avantaj constă în

F-125
mărirea gradului de nedeterminare al grinzilor, ceea ce oferă rezerve superioare de rezistență în
cazul solicitării acestora în domeniul elasto - plastic.
Dezavantajele metodei constau în condițiile pe care structura trebuie să le îndeplinească:

Figura F.4.42 Elemente de

rezemare

- metoda se poate aplica numai atunci când elementele suplimentare de reazem nu stânjenesc
activitatea;
- este necesar să se asigure intrarea în lucru a reazemelor noi pentru a controla cu certitudine
starea de eforturi din grindă (fig. F.4.42);
- trebuie asigurată descarcarea noilor reazeme la teren sau elemente ale structurii.

(2) Transformarea grinzilor simplu rezemate în grinzi continue

Metoda se poate aplica numai grinzilor simplu rezemate solicitate static. Prin aplicarea
acestei metode se obține atât micșorarea eforturilor din câmpul grinzilor cât și mărirea rezervelor
de rezistență consecință a creșterii gradului de nedeterminare statică al acestor grinzi.
Pentru realizarea continuității grinzilor cu inimă plină se pot utiliza eclise aplicate
secțiunilor de reazem. Pentru grinzile cu zăbrele este necesară pe lângă eclisarea tălpii superioare
și introducerea unor bare pentru asigurarea continuității tălpii inferioare (fig. F.4.43).

a) grinzi cu
zabrele

b) grinzi cu
macaz

F-126
 Figura F.4.43 Soluții pentru realizarea continuității grinzilor
(3) Introducerea unor tiranți nepretensionați pe deschiderea grinzilor

Micșorarea eforturilor în grinzile existente prin introducerea unor tiranți se poate realiza
prin transformarea grinzilor în grinzi cu macaz. Prin introducerea tiranților se schimbă în sens
favorabil și schema statică a elementului la care se intervine, prin creșterea gradului de
nedeterminare.
În cazul grinzilor cu zăbrele (fig. F.4.44), schimbarea schemei statice în grindă cu macaz
introduce în toate barele grinzii existente un efort de compresiune, astfel încât barele solicitate
la întindere se descarcă, în funcție de valorile inițiale ale eforturilor existente. Dacă barele
initial întinse ale grinzii se transformă în bare comprimate este obligatorie asigurarea lor
împotriva pierderii stabilității generale. De aceea, pe cât posibil tirantul va fi astfel dimensionat
încât să nu modifice sensul eforturilor din barele grinzii cu zăbrele.

a) grinda simplu rezemată

b) grinda continuă

Figura F.4.44 Transformarea grinzilor cu zăbrele în grinzi cu macaz

La aplicarea acestei metode se va actiona impotriva tendinței macazului de a-și pierde

stabilitatea în sens perpendicular axului său, prin contravântuiri verticale amplasate în dreptul
montanților grinzii macaz.

(4) Suplimentarea barelor din alcătuirea grinzilor cu zăbrele

Sistemele cu zăbrele sunt des întâlnite în alcătuirea elementelor clădirilor, în special sub
formă de ferme, contravântuiri orizontale și verticale. Metoda de consolidare prin
suplimentarea barelor se poate realiza în două moduri (fig. F.4.45):

a) consolidare păstrând gabaritul grinzii inițiale

b) consolidare cu mărirea gabaritului inițial

Figura F.4.45 Suplimentarea barelor ce alcătuiesc sisteme triangulate

- suplimentarea barelor se realizează păstrând gabaritul inițial al grinzii (fig. F.4.45a)

F-127
 - grinda se consolidează prin mărirea înălțimii sale realizată prin adăugarea unor tălpi noi
și prelungirea sistemului de zăbrele până la acestea (fig. F.4.45b).
F.4.4.3.3 Consolidarea elementelor metalice cu beton

Metoda de consolidare constă în umplerea cu beton sau înglobarea în beton a elementelor

verticale sau ușor înclinate, aplicându-se în special stâlpilor (fig. F.4.46).
Prin aplicarea metodei se obține mărirea capacității de rezistență și rigidității
elementului consolidat.
Cămășuirea stâlpilor metalici se realizează prin îmbrăcarea acestora în beton armat.

a) stâlpi înglobați în beton b) stâlpi umpluți cu beton

Figura F.4.46 Protejarea și consolidarea stâlpilor metalici

Dacă între metal și beton se realizează conlucrarea prin intermediul conectorilor, atunci
sistemul constructiv devine de tip B.A.R. În cazul în care consolidarea stâlpului se realizează
sub sarcină, secțiunea elementului consolidat va prelua doar incarcarile care intervin după
intrarea în lucru a betonului, adică încărcări suplimentare celor existente în momentul
consolidării. Un dezavantaj al metodei îl reprezintă greutatea foarte mare adusă de beton ceea
ce conduce la creșterea acțiunii seismice.
Dacă grosimea stratului de beton armat este mică în raport cu secțiunea stâlpului se
poate conta numai pe îmbunătățirea comportării la stabilitate locala a elementelor componente
a secțiuni stâlpului.
Consolidarea prin umplerea cu beton a elementelor metalice se folosește numai pentru
secțiuni închise, pentru secțiuni alcătuite din elemente depărtate la care solidarizarea ramurilor
este făcută cu plăcuțe sau zabrele și pentru secțiuni „Cruce de Malta”.

F.4.4.3.4 Îmbunătățirea comportării elementelor la pierderea stabilității generale

Metoda constă fie în prevederea de legături care reduc lungimile de flambaj ale
elementelor, fie prin modificarea secțiunii elementelor comprimate, încovoiate sau comprimate
și încovoiate.
Metoda se utilizează numai dacă sunt îndeplinite două condiții: pe de o parte elementele
care și-au pierdut stabilitatea trebuie să fie solicitate în domeniul elastic, iar pe de altă parte,
prevederea de legături sau modificarea secțiunilor trebuie să se realizeze după descărcarea
elementului afectat de pierderea stabilității și revenirea lui la poziția inițială. Dacă elementele
au fost deformate în domeniul plastic, acestea se înlocuiesc.
În fig. F.4.47 este arătat modul în care pot fi consolidați stâlpii unei hale industriale, care
aveau tendința de flambaj, prin introducerea de legături suplimentare.

F-128
 Figura F.4.47 Consolidarea stâlpilor unei hale prin introducerea de legaturi
suplimentare

F.4.4.3.5 Îmbunătățirea comportării elementelor la pierderea stabilității locale prin

rigidizarea pereților sectiunilor

Metoda este utilizată pentru îmbunătățirea comportării la stabilitate locală a pereților

elementelor metalice.
Dacă stabilitatea generală este asigurată, atunci voalarea nu este periculoasă, însă
afectează capacitatea de rezistență a elementului. Pentru consolidarea acestor elemente se
rigidizează pereții voalați.

1- rigidizare

Figura F.4.48 Rigidizarea inimii unui cadru

Dacă după descărcare se constată că deformația nu este permanentă, tablele voalate se pot
consolida fie prin prevederea unor rigidizări care reprezintă reazeme pentru tabla respectivă, fie
prin adăugare de material în zona centrală a panoului de tablă (fig. F.4.48).
Dacă deformația este permanentă, se va aplica refacerea geometriei elementelor
deformate în domeniul plastic prin prevederea de rigidizării.
Aceasta constă în îndreptarea deformațiilor pereților prin intermediul unor rigidizări
diagonale prevăzute cu șuruburi sau cu bride în care se introduc pene. După îndreptarea
pereților rigidizările diagonale se sudează pe perete pe întreaga lungime, devenind astfel reazem
pentru acesta și prevenind o voalare ulterioară (vezi cap F.4.3.4.2(3)).

F.4.4.4 Metode de consolidare a ansamblurilor structurale

Structurile clădirilor necesită consolidări în următoarele situații:

- au apărut avarii în urma unui seism
- s-au schimbat condițiile de solicitare avute în vedere la proiectare;
- construcția nu îndeplinește condițiile de exploatare.

F-129
F.4.4.4.1 Consolidarea structurilor avariate din încărcări seismice

(1) Avarii frecvente:

a) ruperea îmbinărilor grindă – stâlp realizate cu sudură

b) ruperea îmbinărilor de continuitate a grinzilor de cadru realizate cu eclise și șuruburi de
înaltă rezistență
c) pierderea stabilității locale a tălpilor și/sau a inimii grinzilor în vecinătatea îmbinării
grindă - stâlp
d) pierderea stabilității locale a elementelor componente ale secțiunii stâlpilor în vecinătatea
prinderii în infrastructură a acestora
e) pierderea stabilității locale a inimii nodului de cadru
f) pierderea stabilității generale a diagonalelor contravântuirilor verticale
g) ruperea diagonalelor întinse ale contravântuirilor verticale și/sau a prinderii acestora de
cadru
h) pierderea stabilității generale a grinzilor cadrelor
i) deformarea remanentă a structurii

(2) Soluții de consolidare:

a) Refacerea continuității îmbinării grindă – stâlp și mărirea capacității de rezistență a acesteia

se realizează prin prevederea unei vute la talpa inferioară a grinzii și a unor rigidizări verticale
amplasate în lungul grinzii la talpa superioară (fig. F.4.49). Se vor prevedea rigidizări
transversale pe stâlp, sudate în adâncime de tălpi, la nivelul vutei. De asemenea se vor
prevedea rigidizări transversale pe stâlp, în zona nodului de cadru mărindu-se rigiditatea
acestuia.
b) Îmbinările de continuitate a grinzilor, amplasate în zonele potențial plastice, realizate cu
eclise și șuruburi se consolidează prin:
 Înlocuirea ecliselor și a șuruburilor de prindere;
 Îndepărtarea zonelor cu deformații plastice și înlocuirea acestora cu elemente noi care
au caracteristici mecanice superioare, astfel încât fenomenul să nu se mai repete;
 Adăugarea la partea inferioară a unei secțiuni „T” (cu talpa în jos) pe o lungime care să
depășească îmbinarea deteriorată cu cel puțin jumătate din înălțimea grinzii. Eclisele
existente se vor suda de grindă cu cordoane de sudură în relief. Se va mări capacitatea
de rezistență a stâlpului funcție de noua capacitate plastică de rezistență a grinzii
consolidate pe înălțimea etajelor adiacente grinzii consolidate. Consolidarea stâlpului se
face prin mărirea secțiunii tălpilor prin adaos de material sudat (fig. F.4.50);

F-130
Figura F.4.49 Fisuri în îmbinarea grindă – stâlp

F-131
 a) îmbinare cu șuruburi fisurată

b) consolidare prin adăugarea unei secțiuni T

c) consolidare stâlpi

Figura F.4.50 Sisteme de consolidare a stâlpilor de la etajul superior/inferior

îmbinării consolidate.

c) Zonele de grindă care sunt afectate de pierderea stabilității locale a tălpilor și/sau inimii
vor fi consolidate în conformitate cu soluțiile din fig. F.4.18 și fig. F.4.21;
d) Zonele voalate din vecinătatea prinderii stâlpilor în infrastructură se vor consolida
conform principiilor prezentate în fig. F.4.15 și fig. F.4.16;
e) Nodurile de cadru care au inima voalată se consolidează prin prevederea a două plăci de
dublare a inimii, sudate de tălpile stâlpului, care să depășească înălțimea nodului sus și
jos pe o distanță egală cu cel puțin lățimea tălpii stâlpului (fig. F.4.51);

F-132
 a) nod de cadru cu inima voalată

b) consolidare cu inimi de dublare

Figura F.4.51 Consolidarea nodului de cadru prin plăci de dublare a inimii

f) Diagonalele contravântuirilor verticale care și-au pierdut stabilitatea generală

prezentând deformații remanente precum și diagonalele care prezintă fisuri / ruperi se
consolidează prin înlocuirea acestora cu altele care au o capacitate de rezistență mai mare.
Prinderile vor fi redimensionate la noua capacitate de rezistență a diagonalei (fig. F.4.29);
g) Grinzile cadrelor care și-au pierdut stabilitatea generală în zona îmbinării grindă – stâlp
(talpa inferioară fiind comprimată) se consolidează prin transformarea secțiunii dublu T a
grinzii într-o secțiune cheson, prin sudarea a două inimi laterale și o talpă inferioară
suplimentară, care să depășească cu cel puțin hgrindă/2 zona afectată. Lungimea efectivă a
consolidării va fi stabilită astfel încât cordoanele de sudura a inimilor suplimentare de talpa
inferioară a grinzii existente nedeformată să aibă capacitatea de rezistență necesară
transmiterii forței tăietoare. Se va mări capacitatea de rezistență a stâlpului funcție de noua
capacitate plastică de rezistență a grinzii consolidate pe înălțimea etajului inferior și
superior față de grinda consolidată. Consolidarea stâlpului se face prin mărirea secțiunii
tălpilor prin adaos de material sudat (fig. F.4.52);

F-133
a) grinda ce și-a pierdut stabilitatea generală

b) consolidare prin transformarea în secțiune cheson

Figura F.4.52 Consolidarea grinzilor ce și-au pierdut stabilitatea generală

h) Structurile cu elemente care au avut incursiuni în domeniul elasto – plastic în urma

acțiunii seismice prezintă o deformație remanentă. Consolidarea acestor structuri nu își
propune anularea acestei deformații, ci mărirea ductilității și a capacității de rezistență a
elementelor în această poziție deformată a structurii. Se recomandă ca starea de eforturi
și deformații în elementele structurale să se calculeze pe structura deformată.

F-134
F.4.4.4.2 Măsuri pentru ridicarea siguranței seismice a structurilor

a) Introducerea de elemente structurale noi pentru mărirea ductilității de ansamblu a

structurii și a rigidității locale:
 Contravântuiri verticale pe toată înălțimea structurii, dispuse în plan astfel încât să fie
evitată nesimetria geometrică și torsiunea de ansamblu a structurii. Este eficient ca
aceste contravântuiri să fie amplasate pe axele perimetrale ale construcției;
 Panouri de forfecare metalice amplasate perimetral nodurilor de circulație pe verticală.
Elementele structurale existente (grinzi și stâlpi) care vor face parte din noile
subansambluri de preluare a forțelor seismice vor fi recalculate în conformitate cu
starea de eforturi corespunzătoare noii scheme statice. De regulă apare necesitatea
măririi capacității de rezistență a stâlpilor la eforturi axiale.

b) Asigurarea conlucrării spațiale a cadrelor prin planșee. Planșeele trebuie să aibă

rigiditatea și capacitatea de rezistență în planul lor pentru a asigura efectul de
diafragmă rigidă și rezistentă la nivelul fiecărui etaj. Prin mărirea grosimii planșeului
(suprabetonarea) se poate obține sporirea rezistenței la forță tăietoare în planul
planșeului și micșorarea perioadei proprii de vibrații pentru asigurarea confortului
ocupanților (a se vedea cap. F.3.7).

F-135
F.5 PROCEDEE DE INTERVENȚIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURA DIN
ZIDĂRIE

F.5.1 Obiect și domeniu de aplicare

Obiectul prezentului capitol este stabilirea cerințelor și a principiilor generale pentru

proiectarea lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor din
zidărie existente.
Lucrările de reducere a riscului seismic, prevăzute în acest capitol se aplică următoarelor
categorii de clădiri existente din zidărie:
- clădiri care au suferit avarii cu diferite niveluri de severitate din acțiunea cutremurului;
- clădiri care nu satisfac nivelurile de performanță corespunzătoare obiectivelor de
performanță stabilite de investitor / utilizator.
Măsura în care sunt satisfăcute nivelurile de performanță corespunzătoare diferitelor obiective
de performanță se determină prin evaluarea seismică conform P100-3, anexa D.
Soluțiile de principiu și rezolvările constructive de reducere a riscului seismic pentru clădirile
din zidărie date în acest capitol nu pot fi aplicate pentru clădirile monument istoric fără
acordul autorităților competente.

F.5.2 Categoriile și scopul lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic al

clădirilor din zidărie

F.5.2.1 Categorii de lucrări pentru reducerea riscului seismic

Lucrările pentru reducerea riscului seismic al clădirilor din zidărie se grupează în două
categorii, conceptual diferite:
- lucrări de reparație
- lucrări de consolidare
La rândul lor, în funcție de amploare și de complexitate, lucrările de consolidare se clasifică
după cum urmează:
- consolidare individuală, care implică intervenții asupra unui număr redus de elemente
structurale care au avarii grave și foarte grave sau care au capacitate de rezistență
insuficientă în raport cu nivelul de performanță propus;
- consolidare de ansamblu a structurii care implică intervenții asupra unui număr
mare/totalitatea elementelor structurale și poate fi făcută:
- cu menținerea sistemului structural existent;
- cu modificarea sistemului structural existent.

F.5.2.2.Scopul lucrărilor pentru reducerea riscului seismic

Lucrările de intervenție asupra clădirilor din zidărie vulnerabile seismic au ca scop reducerea
următoarelor categorii de risc:
- afectarea siguranței vieții;
- pierderi importante, directe și indirecte, de valori materiale și culturale.
Amploarea și complexitatea lucrărilor necesare pentru reducerea riscului seismic al clădirilor
din zidărie depinde de:
- starea de deteriorare a structurii din cauze seismice și neseismice;
- nivelul de vulnerabilitate seismică al structurii (nivelul de siguranță disponibil în
momentul expertizării), identificat conform P100-3, anexa D;
- obiectivele de performanță stabilite pentru clădire după reabilitare;
- severitatea acțiunii seismice de proiectare la amplasament.

F-136
Având în vedere variabilitatea aleatoare a caracteristicilor geometrice, ale materialelor și a
manoperei precum și efectele unor solicitări repetate dincolo de limita elastică a materialului,
lucrările de intervenție prevăzute în acest capitol nu pot evita, în unele cazuri, producerea
unor avarii majore sau ireparabile dar trebuie să elimine situațiile de risc pentru siguranța
vieții cum sunt cele generate de prăbușirea pereților sau căderea de pe reazeme a planșeelor.

F.5.2.2.1 Scopul intervențiilor de reparație

Prin lucrările de reparații se urmărește ridicarea nivelului disponibil de siguranță structurală

al clădirii la acțiunea seismică, în raport cu un obiectiv/nivel de performanță cerut de
investitor/utilizator, fără ca prin aceasta să poată fi depășit nivelul de siguranță inițial (NPI).
Pentru reducerea riscului seismic pot fi avute în vedere două niveluri de lucrări de reparație :
A. Pentru revenirea la nivelul de siguranță disponibil (NPD) în momentul producerii
ultimului cutremur (curba 1 din fig. F.5.1). Nivelul de siguranță disponibil are în vedere și
scăderea în timp a nivelului de siguranță din cauze neseismice;
B. Pentru realizarea unui nivel de siguranță apropiat sau egal cu cel inițial (NPI) (curba 2
din fig. F.5.2).
În cazul B se obține și prelungirea duratei de exploatare a clădirii peste "durata proiectată -
Tpr.

Figura F.5.1 Efectul lucrărilor de reparație

Lucrările de intervenție de reparație se recomandă, de regulă, pentru:

 clădirile din zidărie puțin afectate (cu degradări limitate la un număr redus de elemente)
și, mai ales, pentru afectări din cauze neseismice (acțiuni fizice, chimice și biologice);
 structurile clădirilor situate în zone de seismicitate redusă - zonele cu ag 0,12g.

NOTĂ Lucrările de reparații se recomandă și în cazul monumentelor istorice, pentru situațiile în care
intervenția de consolidare nu este posibilă fără alterarea/pierderea semnificativă a valorii culturale.

Lucrări de reparație se execută și la clădirile cu avarii grave, ca măsuri pregătitoare pentru

lucrările de consolidare sau complementare acestora.

F.5.2.2.2 Scopul intervențiilor de consolidare

Lucrările de intervenție de consolidare urmăresc eliminarea totală sau, după caz, parțială, a
deficiențelor care conduc la un nivel de siguranță structurală insuficient în raport cu
obiectivele de performanță stabilite de investitor / utilizator.
Aceste deficiențe pot proveni din:
- defecte de alcătuire a ansamblului structurii;

F-137
- dimensionarea insuficientă și/sau alcătuirea necorespunzătoare a subansamblurilor
structurale/ elementelor de structură;
- degradarea proprietăților de rezistență și deformabilitate ale materialelor de construcție
provocată de acțiunile agenților fizici, chimici și biologici;
- lipsa/insuficiența lucrărilor de întreținere, reparație și/sau consolidare.
Intervențiile de consolidare individuală au ca scop eliminarea uneia sau mai multor dintre
deficiențele de dimensionare/alcătuire identificate la F.5.3.1.2.3 pentru un număr redus de
ansambluri/elemente structurale. Intervenția de consolidare individuală a unui element
structural este precedată, în toate cazurile, de o intervenție de tip reparație pentru restabilirea
continuității aparente a zidăriei.
Intervențiile de consolidare de ansamblu au ca scop eliminarea uneia sau mai multor
deficiențe de alcătuire de ansamblu identificate conform art. F.5.3.1.2.2 și includ și
consolidarea individuală a unui număr important de elemente structurale.
Consolidarea clădirii la un nivel superior nivelului de performanță seismică inițial (NPI) are,
de regulă, următoarele efecte favorabile:
 eliminarea/reducerea probabilității producerii unor avarii semnificative la un cutremur
ulterior;
 prelungirea duratei de exploatare a clădirii până la atingerea nivelului minim admisibil
de siguranță

Figura F.5.2 Efectul lucrărilor de consolidare

F.5.3 Alegerea categoriei lucrărilor de intervenție

F.5.3.1 Criterii pentru alegerea categoriei lucrărilor de intervenție

F.5.3.1.1 Starea de deteriorare a structurii

Starea de deteriorare a zidăriei din acțiunea seismică poate fi încadrată în următoarele clase:
I. Deteriorare nesemnificativă
II. Deteriorare moderată
III. Deteriorare gravă
IV. Deteriorare foarte gravă
Descrierea stărilor de deteriorare este dată în continuare.
Deteriorarea zidăriei din cauza acțiunii seismice este favorizată, în foarte multe cazuri de
existența unor deteriorări preexistente provenite din acțiunea cutremurelor anterioare după
care nu s-au luat măsuri de remediere sau din acțiunea unor cauze neseismice.
Starea de deteriorare nesemnificativă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
- pereți structurali (fig. F.5.3a):
- fisuri orizontale foarte subțiri în rosturile de la bază (1);
- posibile fisuri diagonale și desprinderi minore la bază (2);
- spaleți între goluri (fig. F.5.3b și F.5.3c):

F-138
 - fisuri foarte subțiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremități (pentru efect
dominant: încovoiere cu forță axială) (3);
- fisuri cu traseu discontinuu, foarte subțiri /mortar sfărâmat în rosturile orizontale și
verticale (fără deplasări); nu sunt fisuri în cărămizi (pentru efect dominant: forță tăietoare-
lunecare în rosturi) (4);
- fisuri diagonale subțiri în cărămizi în < 5% din asize (pentru efect dominant: forță
tăietoare-eforturi principale de întindere) (4).

(a) (b) (c)

Figura F.5.3 Starea de deteriorare nesemnificativă a pereților și șpaleților

Starea de deteriorare moderată a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
- pereți structurali (fig. F.5.4a):
- fisuri orizontale/mortar desprins la bază și în apropierea acesteia; deplasări < 56 mm în
planul de fisurare (1);
- posibile fisuri înclinate care pornesc de la bază și se extind pe câteva rânduri de
cărămidă (2);
- posibile fisuri înclinate în zonele superioare (inclusiv prin cărămizi) (3);
- spaleți între goluri (fig. F.5.4b și F.5.4c)
- fisuri foarte subțiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremități și, uneori și
în alte rosturi apropiate de extremități (pentru efect dominant: încovoiere cu forță axială)
(4);
- fisuri orizontale și sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii și
deschiderea rosturilor verticale (< 56 mm); rupere în scară cu <5% din asize cu crăpături
în cărămizi (pentru efect dominant forță tăietoare - lunecare în rosturi) (5);
- fisuri diagonale (<56 mm), cele mai multe prin cărămizi care ajung la colțuri sau în
apropierea acestora, dar fără să se producă zdrobirea zidăriei (pentru efect dominant: forță
tăietoare-eforturi principale de întindere) (6) (7).
-

(a) (b) (c)

Figura F.5.4 Starea de deteriorare moderată a pereților și șpaleților

Starea de deteriorare gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
A. Capacitatea de rezistență însumată a pereților cu avarii grave reprezintă mai mult de
2025% din capacitatea de rezistență totală a structurii pe una dintre direcțiile principale de
la un etaj
sau

F-139
 B. Numărul șpaleților cu avarii grave reprezintă mai mult de 2025% din numărul total al
șpaleților pe una dintre direcțiile principale de la un etaj.
Avariile caracteristice pentru această starea de avariere/deteriorare sunt următoarele:
- pereți structurali (fig. F.5.5a):
- fisuri în rostul orizontal, la bază, < 1012 mm (1);
- fisuri înclinate extinse pe mai multe asize (2);
- posibile fisuri înclinate cu deschideri < 1012 mm în partea superioară (3);
- șpaleți între goluri (fig. F.5.5b și F.5.5c):
- fisuri foarte subțiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremități (4)
plus una/mai multe dintre
- uneori fisuri foarte subțiri / mortar sfărâmat și în alte rosturi orizontale apropiate de
extremități;
- posibil, ieșirea din plan sau deplasări în plan (sus/jos);
- cărămizi zdrobite la colțuri (efect dominant: încovoiere cu forță axială),
- fisuri orizontale și sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii și
deschiderea rosturilor verticale (< 1012mm); rupere în scară cu >5% din asize cu
crăpături în cărămizi (efect dominant forță tăietoare - lunecare în rosturi) (5) (6);
- fisuri diagonale (>6mm), majoritatea prin cărămizi; câteva zone zdrobite la colțuri și/sau
deplasări mici în lungul sau perpendicular pe planul de fisurare (efect dominant: forță
tăietoare-eforturi principale de întindere) (7) (8).

(a) (b) (c)

Figura F.5.5 Starea de deteriorare gravă a pereților și spaleților

Starea de deteriorare foarte gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
A. Capacitatea de rezistență însumată a pereților cu avarii foarte grave reprezintă mai mult
de 1015% din capacitatea de rezistență totală a structurii pe una dintre direcțiile principale
de la un etaj,
sau
B. Numărul șpaleților cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de 1015% din numărul
total al șpaleților pe una dintre direcțiile principale de la un etaj,
Avariile caracteristice pentru această stare de deteriorare sunt următoarele:
- pereți structurali:
- risc de pierdere a capacității portante pentru încărcări verticale;
- deplasări în scară importante, unele cărămizi au lunecat de pe cele pe care erau zidite;
- secțiunea de la baza peretelui a început să se dezintegreze la extremități;
- deplasări laterale mari (în unele zone de margine zidăria a început să cadă).
- șpaleți între goluri:
- risc de pierdere a capacității portante pentru încărcări verticale
plus una sau mai multe dintre
- deplasări semnificative în plan și/sau perpendicular pe plan;
- zdrobirea extinsă a cărămizilor la colțuri (efect dominant: încovoiere cu forță axială);
- deplasări în scară mari (unele cărămizi au căzut de pe cele inferioare);

F-140
 - ruperea verticală a cărămizilor în majoritatea asizelor;
- deplasări laterale mari, în zonele de margine zidăria a început să cadă; (efect dominat
forța tăietoare-lunecare în rosturi);
- deplasări și rotiri importante în lungul planului de fisurare.
- (efect dominat forța tăietoare-eforturi principale de întindere).
Deteriorarea buiandrugilor din zidărie, care este funcție de mecanismul de cedare, se
caracterizează prin următoarele niveluri de severitate,
- buiandrugi ductili (fig. F.5.6)
- deteriorare nesemnificativă: cel mai adesea se produc fisuri verticale și sfărâmarea
mortarului dar este afectat cel mult un element de la fiecare extremitate (1);
- deteriorare gravă: se produc fisuri verticale și sfărâmarea mortarului, pe toată
grosimea buiandrugului, la fiecare extremitate; în peste 1/3 din asize fisurile străbat
elementele pentru zidărie (2); sunt posibile deteriorări ale elementelor pentru zidărie
de la fața inferioară a buiandrugului dar nu se produc deplasări pe verticală (3).
-

(a) Deteriorare nesemnificativă (b) Deteriorare gravă

Figura F.5.6 Starea de deteriorare a buiandrugilor ductili

 buiandrugi fără ductilitate (fig. F.5.7)

- deteriorare moderată: fisuri diagonale cu deschideri mai mici de 5÷6 mm; fisurile
pornesc de lângă colțuri și, în cele mai multe cazuri traversează și elementele; nu se
produce zdrobirea elementelor la colțuri (1);
- deteriorare gravă: fisuri diagonale cu deschideri peste 6 mm care pornesc de lângă
colțuri și traversează, de multe ori, și elementele (1); fisurile sunt însoțite de zdrobirea
locală a elementelor la colțuri (2) și de deplasări pe traseul fisurii în lung sau
transversal (3).

(a) Deteriorare moderată (b) Deteriorare gravă

Figura F.5.7 Starea de deteriorare a buiandrugilor fără ductilitate

Deteriorarea zidăriei, cu forme de manifestare specifice și cu niveluri de severitate

asemănătoare celor de mai sus, se poate produce și din cauze neseismice prin:
- acțiuni mecanice (cedarea fundațiilor/terenului de fundare);
- acțiuni fizice, chimice și biologice asupra materialelor de construcție.

F-141
Identificarea acestor situații este absolut necesară pentru aplicarea unei soluții de intervenție
adecvate. În acest scop sunt necesare studii geotehnice dar și analize fizice, chimice sau
biologice întocmite de specialiști care sunt competenți să recomande/aleagă cele mai bune
soluții (expertul structurist nu se poate substitui acestora).
La evaluarea siguranței seismice a clădirii conform procedurilor indicate în P100-3 în vederea
stabilirii deciziilor de intervenție, expertul trebuie să identifice în detaliu cauzele principale
ale deteriorării elementelor structurale (cauze seismice sau neseismice).
Între cauzele neseismice posibile de avariere/deteriorare a clădirilor din zidărie expertul
trebuie să includă și cele provenite:
- din exploatare necorespunzătoare (încărcări de exploatare peste valorile normale)
- din intervenții necontrolate (suprimarea unor elemente de structură)
- din evenimente cu caracter excepțional (explozii, impactul vehiculelor).
Avarierea/deteriorarea clădirilor din zidărie datorată acțiunilor mecanice neseismice provine,
în cele mai multe cazuri, din una sau din mai multe din următoarele cauze:
a. Cauze datorate naturii terenului de fundare:
- teren de fundare necorespunzător (teren macroporic sensibil la umezire, teren cu umflări
și contracții mari etc.);
- variația nivelului apelor subterane (inclusiv efectul apelor de infiltrație, sau al pierderilor
din rețele);
- modificări ale terenului în vecinătatea construcției.
-

(a) Cedare în zona centrală (b) Cedare în zona de capăt

Figura F.5.8 Alura fisurilor în fațadele de zidărie în cazul cedării terenului de fundare

b. Cauze datorate interacțiunii sol-structură:

- alcătuirea necorespunzătoare a fundațiilor;
- amenajarea necorespunzătoare a spațiului exterior care nu asigură îndepărtarea apelor
din precipitații de construcție;
- acțiuni dinamice asupra terenului de fundare.
Deteriorarea clădirilor din zidărie ca urmare a acțiunii seismice poate fi cauzată nemijlocit sau
facilitată și de acțiunile fizice, chimice și biologice asupra materialelor care se manifestă prin:
- reducerea rezistenței și/sau proprietăților termotehnice ale zidăriei prin:
- ascensiunea capilară a apei (igrasie);
- cicluri repetate de îngheț-dezgheț;

F-142
Figura F.5.9 Zidărie cu elemente GVP expusă fără protecție la intemperii circa 20 de ani

- reducerea secțiunii elementelor metalice prin coroziune (de exemplu, deteriorarea

tiranților și a plăcilor de ancoraj);

Figura F.5.10 Elemente metalice de susținere a balcoanelor deteriorate prin coroziune

- reducerea rezistenței/secțiunii elementelor din lemn prin degradare biologică (insecte,
ciuperci etc.) sau prin efectul umidității (de exemplu, putrezirea capetelor de grindă în
pereții de fațadă).

Figura F.5.11 Planșee din lemn deteriorate prin de putrezire sau de ciuperci

F.5.3.1.2 Vulnerabilitatea seismică

Pentru stabilirea categoriei lucrărilor de intervenție, vulnerabilitatea seismică a clădirii se
determină ținând seama de:
- indicatorul de vulnerabilitate R3 sau Rconv determinat conform F.5.3.1.2.1;
- influențele deficiențelor de alcătuire ale:
- ansamblului structurii;
- elementelor structurale.

F-143
F.5.3.1.2.1 Stabilirea nivelului de vulnerabilitate prin coeficienții R3 și Rconv

Pentru stabilirea nivelului de vulnerabilitate al clădirilor din zidărie se procedează astfel:

- Dacă evaluarea cantitativă se face cu procedeul evaluare preliminară de ansamblu, conform
P100-3, pentru stabilirea nivelului de vulnerabilitate se folosește indicatorul R3.
- Dacă evaluarea cantitativă se face cu procedeele de calcul static liniar elastic (P100-3,
Anexa D) sau static neliniar elastic (P100-3, Anexa D), pentru evaluarea nivelului de
vulnerabilitate se utilizează indicatorul Rconv definit după cum urmează:
- în cazul structurilor în care domină pereții cu comportare de tip ductil indicatorul Rconv
se determină împărțind capacitatea de deformare limită la deplasarea calculată cu
spectrul de proiectare;
- în cazul structurilor în care domină pereții cu comportare de tip fragil, indicatorul Rconv
se determină împărțind forța tăietoare de bază la suma forțelor tăietoare capabile ale
pereților structural.
Pentru stabilirea categoriei lucrărilor de intervenție nivelurile de vulnerabilitate se clasifică
conform tabelului F.5.1.
Tabelul F.5.1
Indicatorul R3 sau Rconv <0,4 0,4 ....0,6 0,61....0,8 >0,8
Vulnerabilitate foarte ridicată moderată redusă
ridicată

F.5.3.1.2.2 Influența deficiențelor de alcătuire de ansamblu asupra nivelului de

vulnerabilitate determinat prin calcul conform F.5.3.1.2.1

Deficiențele de alcătuire de ansamblu ale structurilor cu pereți din zidărie se referă, în

principal, la lipsa de regularitate structurală în plan și/sau în elevație și, în special, la:
- lipsa continuității traseului forțelor verticale/seismice;
- lipsa de redundanță.
Notă. Lipsa continuității pe verticală a traseului forțelor verticale conduce implicit și la formarea etajelor slabe.

Deficiențele menționate mai sus pot proveni din:

- prevederile proiectului inițial al clădirii/structurii;
- intervențiile efectuate în timpul exploatării.
Influența acestor deficiențe asupra nivelului de vulnerabilitate seismică determinat prin calcul
poate fi apreciată după cum rezultă din tabelul F.5.2.
Tabelul F.5.2
Discontinuitatea
Severitatea Lipsă de
traseului
efectelor redundanță
forțelor
Influență majoră Da Da
Influență moderată Da Nu
Influență redusă Nu Da

F.5.3.1.2.3 Influența deficiențelor de dimensionare/alcătuire ale subansamblurilor și/sau

elementelor structurale asupra nivelului de vulnerabilitate determinat prin calcul
conform F.5.3.1.2.1
Principalele deficiențe de dimensionare/alcătuire constructivă ale elementelor structurale
verticale (pereți plini, pereți cu goluri, stâlpi) sunt următoarele:
- rezistență insuficientă;

F-144
 - ductilitate insuficientă.
NOTĂ În cazul pereților cu secțiune compusă (T, L, I), lipsa conlucrării pereților structurali de pe cele două
direcții, contribuie la rezistență și ductilitate insuficiente.

Aceste deficiențe pot proveni de asemenea din:

- prevederile proiectului inițial al clădirii/structurii;
- intervențiile efectuate în timpul exploatării.
Influența deficiențelor de dimensionare/alcătuire constructivă ale elementelor structurale
verticale asupra nivelului de vulnerabilitate seismică determinat prin calcul poate fi apreciată
după cum rezultă din tabelul F.5.3.

Tabelul F.5.3
Severitatea
Rezistență Ductilitate
efectelor
Influență majoră insuficientă insuficientă
Influență moderată suficientă insuficientă
Influență redusă insuficientă suficientă

Principalele deficiențe de alcătuire ale subansamblurilor/elementelor structurale orizontale din

punct de vedere al comportării ansamblului clădirii la cutremur sunt:
- rigiditate și/sau rezistență insuficiente în plan orizontal;
- lipsa legăturii cu pereții structurali;
- existența elementelor care dau împingeri laterale.
NOTĂ Lipsa legăturii subansamblurilor orizontale cu pereții structurali este, de regulă, cauza lipsei de stabilitate
a pereților sub efectul acțiunii seismice perpendiculară pe planul peretelui sau al împingerilor laterale.

Deficiențele legate de rezistența și/sau rigiditatea insuficiente în plan vertical (pentru efectul
forțelor verticale) vor fi luate în considerare în cadrul proiectului lucrărilor de intervenție în
corelare cu lucrările pentru reducerea riscului seismic.

F.5.3.2 Categorii de lucrări de intervenție recomandate

Prevederile referitoare la alegerea categoriei de lucrări de intervenție în funcție de criteriile

descrise la F.5.3.1. au caracter de recomandare. Evident, în condițiile concrete ale fiecărei
clădiri expertul trebuie să aibă în vedere și oportunitatea adoptării unor alte măsuri.
A. Lucrările de intervenție asupra structurii nu sunt necesare, de regulă, dacă sunt
îndeplinite următoarele două condiții:
- deteriorarea zidăriei, determinată conform F.5.3.1.1 este nesemnificativă sau
vulnerabilitatea calculată conform F.5.3.1.2.1 este redusă;
- deficiențele de alcătuire de ansamblu și ale subansamblurilor / elementelor structurale
identificate conform F.5.3.1.2.2 și F.5.3.1.2.3 au efecte reduse.
De regulă, în aceste cazuri este necesară numai refacerea finisajelor.
B. Pentru cazurile în care:
- deteriorarea pereților structurali determinată conform F.5.3.1.1 este moderată sau
vulnerabilitatea calculată conform F.5.3.1.2.1 este moderată
și
- deficiențele de alcătuire de ansamblu și ale subansamblurilor / elementelor structurale
identificate conform F.5.3.1.2.2 și F.5.3.1.2.3 au efecte reduse
pentru satisfacerea obiectivelor de performanță de bază (OPB) sunt necesare, de regulă, numai
lucrări de intervenție de reparație.

F-145
 C. În condițiile de la "B" dacă efectele deficiențelor de alcătuire au efecte moderate sau
dacă investitorul / utilizatorul solicită ca prin efectuarea lucrărilor de intervenție structura
să satisfacă obiective de performanță superioare (OPS), expertul va analiza și
oportunitatea unor lucrări de intervenție de consolidare individuală a unor elemente
structurale.
D. În cazurile în care zidăria este avariată grav, în condițiile descrise la F.5.3.1.1 sau dacă
vulnerabilitatea este ridicată, pentru satisfacerea obiectivelor de performanță de bază
(OPB) pot fi necesare:
- lucrări de intervenție de consolidare de ansamblu a structurii dacă deficiențele de alcătuire
de ansamblu sunt moderate sau majore;
- numai lucrări de consolidare individuală a unor elemente, dacă deficiențele de alcătuire de
ansamblu sunt reduse
E. Pentru clădirile la care numărul elementelor cu avarii grave este mai mic, aproximativ
⅓½ din cel menționat la punctele A și B de la F.5.3.1.1 expertul poate examina și
adoptarea unor lucrări de intervenție de consolidare/reparare numai pentru elementele
avariate cu obligația verificării prin calcul a eficienței acestora pentru siguranța
ansamblului structurii.
F. În condițiile de la "D" dacă investitorul / utilizatorul solicită ca, prin efectuarea lucrărilor
de intervenție, structura să satisfacă obiective de performanță superioare (OPS), expertul
va analiza și eficiența economică a lucrărilor prin care se asigură această cerință, în raport
cu costurile înlocuirii clădirii.
În cazurile în care zidăria este avariată foarte grav, în condițiile descrise la F.5.3.1.1 sau dacă
vulnerabilitatea calculată este foarte ridicată, indiferent de severitatea deficiențelor de
alcătuire, sunt necesare lucrări de consolidare de ansamblu. Și în acest caz se recomandă
compararea costurilor directe și indirecte ale lucrărilor de intervenție cu costurile de înlocuire.

F.5.4 Calculul și verificarea lucrărilor pentru reducerea riscului seismic

F.5.4.1 Bazele calculului lucrărilor de intervenție

Calculul elementelor structurale consolidate cu măsuri individuale și al structurilor

consolidate cu măsuri de ansamblu se va baza pe următoarele principii:
A. Elementele structurale noi, introduse pentru corectarea deficiențelor de alcătuire de
ansamblu (a se vedea F.5.6.2.2) se calculează conform prevederilor din CR6 pentru
solicitările respective. În acest caz, legăturile dintre pereții existenți și cei care se adaugă
se dimensionează pentru preluarea eforturilor de lunecare verticale astfel încât să fie
asigurată conlucrarea lor în toate stadiile de solicitare.
B. În cazul zidăriilor placate cu tencuială armată sau cu beton armat (turnat sau torcretat)
determinarea eforturilor unitare în cele două materiale se face în ipoteza conlucrării celor
două materiale până în stadiul ultim de solicitare al celui mai slab dintre ele; dincolo de
această limită aportul materialului cel mai slab se neglijează. În acest caz eforturile în
zidărie și în materialul de placare pot fi determinate:
- considerând separat modulii de elasticitate ai zidăriei și betonului/mortarului de placare;
- neglijând aportul zidăriei și dimensionând straturile de placare pentru a prelua în totalitate
eforturi secționale; soluția este recomandată în cazul zidăriilor din materiale slabe (de
exemplu, cu mortare de argilă sau cu mortare de var cu conținut foarte mic de liant) sau în
cazul zidăriilor cu elemente lipsite de robustețe (orientativ, zidăriile care au deformația
specifică ultimă mai mică de 2‰, astfel încât cedează înainte ca betonul să atingă
rezistența maximă).

F-146
În cazul în care se ia în considerare aportul zidăriei existente, caracteristicile mecanice de
rezistență și de rigiditate ale acesteia se introduc în calcul cu valorile determinate conform
P100-3, anexa D, ținând seama și de "factorii de încredere CF" stabiliți în funcție de "nivelul
de cunoaștere". În toate cazurile caracteristicile mecanice ale mortarului/betonului de placare
și ale armăturilor se introduc cu valorile corespunzătoare construcțiilor noi
În cazul în care legătura/conlucrarea între zidăria existentă și elementele existente sau noi se
realizează prin ancore pentru zidărie, acestea se verifică pentru rezistențele de proiectare la
smulgere și la forfecare precum și pentru efectul combinat al acestor solicitări. Rezistențele de
proiectare ale zidăriei se determină prin împărțirea rezistențelor medii ale zidăriei existente la
coeficientul de siguranță pentru material (γM) și la factorul de încredere (CF).

F.5.4.2 Modele și metode de calcul

Modelele și metodele de calcul pentru structurile din zidărie consolidate sunt cele date în
P100-3.
Factorii de comportare "q" se iau în considerare în funcție de neregularitățile în plan și în
elevație, care rămân necorectate după efectuarea lucrărilor de consolidare, conform
prevederilor din P100-1, cap 8, considerând următoarele valori ale factorilor de
suprarezistență:
- u/1 = 1,0 dacă forțele seismice sunt preluate prin conlucrarea elementelor de
consolidare cu zidăria existentă;
- u/1 = 1,25 dacă forțele seismice sunt preluate numai prin elementele de consolidare.
În cazul calculului liniar elastic, modelul și metoda de calcul se aleg conform prevederilor din
tabelul 4.1 din P100-1, în funcție de neregularitățile în plan și în elevație care rămân după
efectuarea lucrărilor de consolidare.
Pentru verificarea pereților structurali la acțiunea seismică normală pe planul peretelui, forța
static echivalentă se determină conform P100-3, anexa D.

F.5.4.3 Criterii de verificare

Criteriile de verificare a siguranței seismice a elementelor din zidărie după consolidare sunt
cele date în P100-3, anexa D.

F.5.5.1 Lucrări de reparație

Lucrările de reparații au ca scop principal refacerea continuității aparente a zidăriei.

Alegerea unuia dintre procedeele prezentate în continuare se face de către expert în funcție de:
 tipul zidăriei (elemente/mortare/țesere);
 starea de degradare din cauze seismice și/sau neseismice;
 disponibilitatea procedeelor tehnologice.
Lucrările de reparație prezentate în continuare preced, după caz, toate categoriile de lucrări de
consolidare.

F.5.5.1 Refacerea mortarului din rosturi

Refacerea mortarului din rosturi este recomandată în cazul în care mortarul este degradat din
acțiunea unor factori de mediu (precipitații cu sau fără îngheț/dezgheț, agenți agresivi din
atmosferă etc.) și, de asemenea în cazul mortarelor foarte slabe (mortare de argilă sau mortare
cu dozaj de var mic - orientativ mai mic decât 1:5). Înlocuirea mortarului are ca rezultat
sporirea rezistenței la compresiune a zidăriei în cazul pereților de grosimi moderate (până la

F-147
două cărămizi). Pentru grosimi mai mari, sporul de rezistență care rezultă nu mai este
semnificativ deoarece adâncimea zonei în care se poate interveni este limitată. Operația
implică scoaterea mortarului existent din rosturi pe o adâncime de 60÷80 mm și înlocuirea
acestuia cu un mortar cu proprietăți mecanice superioare. Orientativ, rezistența mortarului de
înlocuire va fi minimum M5 (5 N/mm2) și va fi de tip ciment - var pentru asigurarea unei
comportări mai puțin fragile decât cea a mortarelor care conțin numai ciment.). În toate
cazurile rezistența mortarului nou trebuie să fie inferioară rezistenței cărămizilor existente
pentru a se evita concentrarea eforturilor și ruperea zidăriei prin cedarea cărămizilor în zona
de parament unde s-a introdus mortarul nou.
Compoziția mortarului, în volum, în ordinea descrescătoare a rezistenței, poate fi aleasă dintre
următoarele:
 1 parte ciment Portland: 1 parte pastă de var: 6 părți nisip
 1 parte ciment Portland: 2 părți pastă de var: 9 părți nisip
 1 parte ciment Portland: 4 părți pastă de var: 15 părți nisip
Dacă în rosturi se introduc bare rotunde/platbande din oțel sau din polimeri armați cu fibre
(FRP) se poate obține și creșterea rezistenței peretelui la forță tăietoare. În cazul utilizării FRP
acestea au forma unor fâșii plate cu grosime de 1,0 ÷ 2,0 mm și lățimi între 4,0÷6,0 mm.

(a) (b)

(c) (d)

(e) (f)
(c) Armarea rostului cu platbandă metalică (d) Armarea rostului cu bară din oțel rotund (e) Armarea rostului cu
bară rotundă din FRP (f) Produse FRP care se folosesc pentru armarea zidăriei în rosturi

Figura F.5.12 Bare/platbande metalice și din FRP introduse în rosturile orizontale ale
zidăriei

F.5.5.2 Rețeserea zidăriei

F-148
Rețeserea/rezidirea zonelor cu fisuri/crăpături constă în înlocuirea elementelor pentru zidărie
care prezintă fisuri cu deschideri mari/crăpături sau care sunt rupte/zdrobite. Rețeserea se face
utilizând elemente pentru zidărie și mortar cu proprietăți cât mai apropiate de cele din zidăria
originară din punct de vedere al formei, al dimensiunilor și al proprietăților mecanice de
rezistență și de deformabilitate. Se obține astfel refacerea continuității zidăriei pe traseul
fisurii/crăpăturii. Rețeserea elementelor se face prin legături/ștrepi atât în planul peretelui cât
și perpendicular pe acesta în cazul pereților cu grosime mare (de exemplu în cazul zidurilor
din monumentele istorice). În unele cazuri în rosturile orizontale pot fi introduse și bare din
oțel (a se vedea F.5.1).

1- Traseul fisurii 2 - Cărămizi care se înlocuiesc

Figura F.5.13 Înlocuirea cărămizilor rupte

În mod analog trebuie făcută rețeserea zidăriei în cazul în care prin proiectul de intervenție se
prevede închiderea unor goluri existente (a se vedea F.6.3.1) sau umplerea nișelor din zidăria
pereților. În toate cazurile, este necesar ca eventualele goluri închise fără țeserea zidăriei (așa
cum este arătat în fig. F.5.14a) să fie desfăcute și umplutura să fie refăcută cu legături
corespunzătoare așa cum se arată în acest articol.

(a) (b) (c)

1. Ancore montate în găuri forate umplute cu mortar epoxidic 2 - Strat de mortar fără contracție (circa 50 mm) 3
- Beton de umplutură 4 - Perete existent

(a) Gol pentru care umplutura trebuie refăcută (b) Umplerea golului cu beton (c) Detaliu de ancorare

Figura F.5.14 Umplerea golurilor în pereți

Pentru asigurarea conlucrării cu elementele existente sunt necesare și măsuri pentru punerea
sub efort a elementelor nou introduse. În principal se recomandă:
 sprijinirea provizorie a planșeelor atunci când se desface zidăria existentă;
 transmiterea progresivă a eforturilor prin pene de lemn;

F-149
  utilizarea straturilor subțiri de mortar pentru evitarea contracției și a deformațiilor
verticale diferențiate.

F.5.5.3 Injectarea fisurilor/crăpăturilor

Scopul injectării fisurilor este "refacerea continuității aparente a zidăriei". Totodată injectarea
permite umplerea golurilor/fisurilor existente provocate de cauze neseismice (fenomene fizice
sau chimice). Deși în mod curent se vorbește despre "refacerea integrității inițiale" a zidăriei,
procedeul nu poate fi aplicat pentru toate categoriile de fisuri și ca atare trebuie avut în vedere
că integritatea inițială nu poate fi complet refăcută. Ca atare procedeul trebuie încadrat în
categoria "reparații" și nu în grupa procedeelor de "consolidare" așa cum este considerat de
multe ori. Menționăm și faptul că această intervenție nu poate corecta degradarea rezistenței și
a rigidității zidăriei care rezultă din parcurgerea mai multor cicluri de deformații inelastice la
cutremurele puternice
În cazul lucrărilor de consolidare de toate categoriile, injectarea fisurilor este o etapă
premergătoare, obligatorie chiar în cazul în care aportul zidăriei existente este neglijat pentru
evaluarea capacității clădirii după intervenție.

F.5.5.3.1 Injectarea cu amestecuri pe bază de ciment

Procedeul de injectare a amestecurilor pe bază de ciment se aplică diferențiat pentru

principalele tipuri de fisuri care pot să apară în pereții din zidărie nearmată (ZNA) din cauze
seismice sau neseismice
Indicații privind folosirea injecțiilor, preluate din reglementările din California, sunt date în
fig. F.5.15.

Figura F.5.15 Fisuri caracteristice în pereți din ZNA care se tratează prin injectare

Pentru fiecare categorie de fisură dintre cele menționate în desen sunt stabilite condițiile de
reparare prin injectare și, după caz, unele măsuri suplimentare apreciate ca folositoare:

 Fisurile 1 și 5 pot fi reparate prin injectare.

În plus, se recomandă:
- verificarea condițiilor de rezemare pentru planșeele care descarcă pe zidurile
perpendiculare (la colțuri) care ar putea fi afectate prin deplasarea acestora;
- prevederea unor legături pentru preluarea forței tăietoare adusă de planșee (dacă aceste
legături nu există sau sunt avariate).
 Fisura 2 poate fi reparată prin injectare.
Dacă peste golul de ușă/fereastră există un buiandrug de oțel sau de lemn injectarea
trebuie făcută de pe ambele fețe pentru a se asigura pătrunderea completă a mortarului.

F-150
 Fisurile 3, 4 și 6 sunt în general închise sub efectul încărcărilor verticale. Prin injectare
pot legate fragmentele de cărămidă și pot fi umplute numai rosturile verticale
longitudinale interioare.
 Fisura 7 nu poate fi reparată prin injectare.
Arcele sunt, de regulă executate cu îngrijire astfel încât nu există rosturi neumplute sau
goluri interioare; arcele în care cărămizile sunt rupte sau deplasate trebuie rezidite
 Fisura 8 nu poate fi reparată prin injectare
Această fisură este, de regulă, înclinată și a rezultat din forfecarea cărămizilor; refacerea
reazemului implică rezidirea locală după eliminarea cărămizilor crăpate/rupte.
 Fisura 9, poate fi reparată prin injectare dacă deschiderea nu depășește 18÷20 mm (~3/4").
Reparația se poate executa în următoarele condiții:
- zonele cu fisuri analoage cu 8 se repară așa cum s-a arătat mai sus;
- dacă fisurile sunt într-un șpalet care face parte dintr-un perete solicitat în planul său de
forțe seismice, rosturile orizontale pe care s-a produs lunecarea se desfac pe o
adâncime de 35÷40 mm, pe ambele fețe și vor fi reumplute cu mortar;
- este necesar ca structura să fie reevaluată având în vedere suprasolicitările datorate
fisurilor din forță tăietoare care s-au produs în șpaleți
 Fisurile 10 pot fi reparate prin injectare. Aceste fisuri sunt datorate unor cauze neseismice
(de regulă, cedării fundațiilor) iar intervențiile se fac numai după identificarea cauzelor.
Prin injectarea fisurilor cu amestecuri pe bază de ciment se asigură sporirea rezistenței zidăriei
la compresiune și la forfecare și a rigidității pereților avariați până la valori apropiate de cele
inițiale, sau chiar peste acestea:
 circa 80% din rezistența inițială la compresiune.
 între 0,8 ÷ 1,1 din rigiditatea peretelui în plan și 0,8 ÷ 1,4 din rezistența peretelui în
plan
Amestecul care se injectează poate fi:
 grout cu următoarea compoziție (părțile măsurate în volum)
- 3 părți nisip fin.
- 1 parte nisip grosier
- 1 parte ciment Portland
- ½ parte var tip S
- ½ parte cenușă tip F
Se adaugă circa 2 1/2 părți de apă astfel încât să fie asigurată fluiditatea necesară; pe parcursul
execuției se poate adăuga apă pentru menținerea consistenței necesare. Durata de folosire a
amestecului este de 2 1/2 ore din momentul adăugării apei în amestecul uscat
 mortar (tip "N")
- 4,5 ÷ 6 părți de nisip pentru zidărie
- 1 parte de ciment alcalin (tip I sau II)
- 1 parte var tip "S"
În Italia se recomandă folosirea unui amestec cu dozaj de 150 ÷ 200 kg ciment/m3, cu raport
apă/ciment cuprins între 1,0÷2,0 și cu adaosuri pentru sporirea lucrabilității.

F.5.5.3.2 Injectarea cu amestecuri pe bază de rășini epoxidice

Injectarea fisurilor cu amestecuri pe bază de rășini epoxidice are ca efect sporirea de 2 ÷ 4 ori
a rezistenței la forțe laterale în planul peretelui dar creșteri mult mai mici (10 ÷ 20%) ale
rigidității. Din acest motiv, dacă se adoptă procedeul de injectare cu rășini epoxidice este
necesar să se verifice efectele asupra întregii structuri a sporului deosebit de rezistență care ar
putea fi obținut pe această cale.

F-151
Rășinile epoxidice expansive își măresc volumul de până la patru ori pe parcursul perioadei de
întărire de șapte zile. Comportarea sub sarcină a acestui produs este de tip ductil ceea ce
îmbunătățește răspunsul seismic al pereților din zidărie nearmată. Utilizarea rășinilor
expansive este eficientă, în raport cu alte tehnici de reabilitare în special în cazul zidăriilor
vechi, cu mortare slabe sau deteriorate.
Pentru adoptarea soluției de injectare a zidăriei cu rășini epoxidice se recomandă să se țină
seama de următoarele caracteristici:
A. Avantaje:
 grosimi foarte subțiri;
 lipsa de contracție;
 rezistență ridicată (100 N/mm2);
 domeniul larg de folosire;
 ușurință de punere în operă;
 poate umple fisuri microscopice;
 întărire rapidă;
 aderența foarte bună la zidărie;
 rezistență la coroziune.
B. Dezavantaje:
 cost ridicat;
 deformație curgere vâscoasă ridicată, mai ales la rășinile pure;
 substanțe inflamabile, pierd rezistența la temperaturi ridicate;
 comportare fragilă;
 rezistență moderată când este folosită în combinație cu materiale inerte;
 modul de elasticitate scăzut (Er 1/10 Ec);
 necesită manoperă specializată.
Așa cum s-a arătat mai sus, injectarea nu poate fi realizată pentru toate tipurile de fisuri.
Trebuie să se țină seama de faptul că eficiența procedeului depinde de mai mulți factori dintre
care cei mai importanți sunt:
 alcătuirea zidăriei;
 compoziția amestecului care se injectează (compatibilitatea acestuia cu zidăria existentă
din punct de vedere fizico-chimic și al proprietăților mecanice - rezistența și aderența);
 tehnologia de execuție: numărul și dispunerea găurilor de injectare, presiunea și viteza
de injectare;
 eficiența controlului de calitate asupra materialelor și a tehnologiei de execuție.
De regulă, în fisuri cu deschiderea mai mică de 2 mm se injectează rășină epoxidică iar pentru
deschideri mai mari se injectează amestecuri pe bază de ciment
În condiții de laborator s-a realizat și injectarea cu amestecuri pe bază de ciment a unor fisuri
cu deschideri chiar sub 1 mm. dar, în mod curent, procedeul utilizat nu este aplicabil pe scară
largă în șantiere.
Principalele etape ale operației de injectare sunt următoarele:
 forarea golurilor cu diametre 30÷50 mm la distanțe de 300 ÷ 500 mm; se recomandă ca
găurile să fie înclinate față de corpul zidăriei
 montarea tuburilor de injectare cu diametrul de circa 20 mm și lungime de circa 100
mm;
 închiderea fisurilor și a spațiilor din jurul tuburilor de injectare (se folosește, de regulă,
pastă de ipsos);
 curățarea cu apă a fisurilor și a golurilor prin introducerea apei în tuburi de jos în sus;

F-152
  injectarea amestecului cu o presiune între 0,1÷0,5 MPa în funcție de starea și de tipul
zidăriei, succesiv în fiecare tub începând cu cel situat la partea inferioară;
 operația se repetă, cu un amestec mai fin, pentru fisurile cu deschideri mici (eventual cu
rășină epoxidică)
Injectarea zidăriilor mixte alcătuite din două straturi exterioare de cărămizi sau blocuri de
piatră și un strat interior din cloțuri/moloz (întâlnite, în special, la monumentele istorice) se va
face cu deosebită grijă pentru a se evita căderea pereților exteriori sub presiunea mortarului
injectat.
Eficiența injectării cu amestecuri pe bază de ciment a fost verificată experimental. Încercările
au arătat că injectarea fisurilor cu mortar (grout) de ciment are următoarele efecte:
 asigură refacerea rezistenței zidăriei de calitate curentă;
 sporește rezistența zidăriei de calitate slabă;
 în cele mai multe cazuri nu influențează rigiditatea zidăriei
Din acest motiv injectarea trebuie considerată numai ca o operație pregătitoare pentru alte
tipuri de intervenții (placarea cu tencuieli/betoane armate sau cu FRP).

F.5.5.3.3 Injecții armate

Injecțiile însoțite de introducerea unor elemente metalice (platbande, bare rotunde) - denumite
în mod curent în practica din România injecții armate - sporesc rezistența la întindere și
forfecare în zonele importante pentru realizarea conlucrării spațiale a pereților de pe direcțiile
principale ale clădirii (colțuri, ramificații, intersecții).
Efectul injecțiilor armate este bazat pe confinarea laterală a zidăriei datorată barelor metalice.
Intervenția poate fi asociată cu placarea cu beton armat pe ambele fețe ale peretelui în scopul
de a îmbunătăți confinarea laterală și de a mări secțiunea rezistentă. În felul acesta, sporesc:
 aderența între straturile zidăriei
 rezistența la forfecare a zidăriei
 ductilitatea zidăriei
Intervenția presupune o zidărie cu proprietăți mecanice bune; în caz contrar se recomandă o
consolidare prealabilă.

F- fisura sau zona nețesută care se tratează

Figura F.5.16 Injecții armate la colțuri, ramificații și intersecții

În practica curentă din România repararea zidăriilor prin injectarea fisurilor se face în
următoarele condiții:
- fisurile mici (cu deschideri < 2 mm) nu se pot injecta sau injectarea lor implică, în general,
materiale, dispozitive și utilaje care nu se găsesc în dotarea curentă a întreprinderilor din
România;
- fisurile mari (cu deschideri între 2 10 mm) pot fi injectate cu procedee manuale sau
mecanice;
- pentru fisurile foarte mari (cu deschideri > 10 mm) injectarea nu este eficientă.

F-153
F.5.5.4 Alte procedee

F.5.5.4.1 Plombarea cu beton a crăpăturilor din zidărie

Eliminarea cărămizilor rupte și înlocuirea lor cu beton este o soluție mai ușor de executat
decât rețeserea cu cărămidă.
Desfacerea zidăriei deteriorate se face cu grijă pentru a nu se afecta zonele adiacente. Fețele
cărămizilor care vor veni în contact cu betonul de umplutură se curăță de resturile de mortar
prin frecare energică cu peria de sârmă. Înainte de turnarea betonului pe aceste fețe se aplică
un strat de lapte de ciment cu adaos de aracet sau de rășini epoxidice pentru facilitarea
aderenței. Betonul turnat va avea rezistență comparabilă cu a cărămizilor înlocuite (orientativ
clasa C8/10) și o lucrabilitate adecvată pentru a pătrunde în spațiile dintre cărămizi.
Introducerea plaselor de armare cu bare ancorate în rosturile zidăriei existente contribuie și la
preluarea eforturilor din contracție din beton. Și în această soluție se recomandă ca la partea
superioara a plombei să se introducă un strat de mortar cu ciment fără contracție.

Figura F.5.17 Plombarea cu beton a crăpăturilor din zidărie

F.5.5.4.2 Montarea scoabelor în zonele cu crăpături/fracturi extinse

Procedeul a fost folosit în România după cutremurul din 1977 dar nu este întâlnit în literatura
de specialitate din alte țări. Scoabele se montează pe traseul fisurii (după injectare) în goluri
forate în zidăria neafectată. Câmpul de scoabe se acoperă apoi cu tencuială cu mortar de
ciment. Folosirea "coaserii" fisurii cu scoabe fără injectare/matare prealabilă cu mortar de
ciment are o eficiență îndoielnică și nu este recomandabilă.

Figura F.5.18 Repararea fisurilor prin "coasere" cu scoabe

F.5.5.4.3 Placarea locală, pe traseul fisurii/crăpăturii, cu tencuială armată

Procedeul se aplică pentru repararea elementelor de zidărie în cazul existenței unor fisuri cu
deschideri mici sau moderate. Este aplicat de asemenea pe plinurile orizontale de zidărie în

F-154
cazul în care se urmărește sporirea capacității de rezistență la forfecare (în special șpaleții și
buiandrugii de zidărie - a se vedea și F.5.6.1.2).

Figura F.5.19 Placarea locală, pe traseul fisurii, cu tencuiala armată

F.5.5.4.4 Repararea panourilor de zidărie de umplutură

Panourile de umplutură din zidărie pot fi afectate atât de acțiunea seismică perpendiculară pe
plan peretelui cât și de acțiune seismică în planul peretelui.

F.5.5.4.4.1 Repararea deteriorărilor datorate acțiunii seismice în planul peretelui.

Deteriorarea panourilor de zidărie înrămate în cadre de beton armat sau din oțel se datorează
în principal incompatibilității între deformațiile impuse de structură și capacitatea de
deformare laterală a zidăriei. În funcție de nivelul/amploarea deteriorării în continuare sunt
recomandate soluțiile de intervenție

(a) (b) (c)

Figura F.5.20 Deteriorarea panourilor de umplutură la colțuri

Desprinderea mortarului pe conturul panoului și zdrobirea izolată la colțuri (fig. F.5.20a) este
o deteriorare nesemnificativă care se poate remedia prin injectarea fisurilor și refacerea
rostului de mortar așa cum se arată la F.5.5.1.
Deteriorarea moderată (fig. F.5.20b) constă în zdrobirea mortarului și producerea
fisurilor/crăpăturilor în element (uneori cu desprinderea feței exterioare la elementele cu
goluri). Pentru remediere se iau următoarele măsuri:
- se înlătură elementele deteriorate și se înlocuiesc cu elemente de aceleași dimensiuni
(pentru a se asigura țeserea);
- se injectează fisurile formate pe perimetrul panoului;
- se aplică un strat de FRP pe zona afectată (eventual).
Deteriorarea gravă constă în zdrobirea completă a elementelor din zona colțului, care se
manifestă prin expulzarea fețelor laterale la elementele cu goluri, precum și fisurarea la 45o
și/sau lunecarea în rostul orizontal (fig. F.5.20c).

F-155
În acest caz dacă aportul zidăriei nu influențează siguranța seismică a clădirii se recomandă ca
măsură de intervenție înlocuirea peretelui din cărămidă cu un perete ușor, cu schelet din lemn
sau metalic, montat astfel încât să nu fie afectat de deformațiile impuse de structură.
Dacă peretele de umplutură contribuie la preluarea forței seismice sunt necesare măsuri pentru
sporirea rezistenței sale la deformațiile impuse de structură:
- În cazul panourilor executate cu elemente cu ruperi fragile (cărămizi, blocuri ceramice cu
pereți subțiri, blocuri din BCA) se procedează la refacerea peretelui cu cărămizi pline sau
cu procent redus de goluri și eventual la consolidarea structurii de beton pentru a prelua
diferența de greutate. La refacerea panoului se recomandă și armarea acestuia în rosturile
orizontale.
- Placarea peretelui cu tencuieli armate cu oțel sau FRP.
În toate cazurile se va verifica rigiditatea panoului consolidat astfel încât să nu se producă
deteriorarea stâlpilor cadrului prin interacțiunea cu acesta.

F.5.5.4.4.2 Repararea deteriorărilor datorate acțiunii seismice perpendiculare pe planul

peretelui

Panourile de umplutură amplasate în cadre de beton sau de oțel sunt expuse riscului de
fisurare, rupere sau răsturnare sub acțiunea forței seismice care acționează perpendicular pe
planul peretelui. În cele mai multe cazuri acțiunea seismică perpendiculară pe planul peretelui
se produce simultan cu acțiunea în planul peretelui ceea ce dă naștere unei stări de eforturi
care, practic, nu poate fi evaluată analitic.

(a) (b)
Figura F.5.21 Deteriorarea panourilor de umplutură sub efectul combinat al acțiunii
seismice

Deteriorarea moderată este caracterizată prin zdrobirea mortarului și ieșirea acestuia din
rosturi în unul sau mai multe rosturi orizontale (la bază, la mijlocul înălțimii, sub grindă) și
uneori fisuri foarte fine în "X " în zona centrală a panoului (fig. F.5.21a).
Pentru remediere se recomandă refacerea mortarului în rosturile orizontale și placarea
peretelui cu beton/mortar/FRP.
Deteriorarea arătată în fig. F.5.21b este considerată gravă. Aceasta constă în fisurare
diagonală extinsă (din colț în colț) completată cu zdrobirea mortarului în rosturile orizontale
de la bază, de la mijlocul înălțimii și de sub grindă. Panoul prezintă deplanare vizibilă.
În acest caz remedierea constă în desfacerea și refacerea zidăriei cu eventuale măsuri
asigurare a stabilității împotriva răsturnării.
În cazul pereților de umplutură alcătuiți dintr-un singur strat trebuie luate, în primul rând,
măsuri pentru împiedicarea deplasării perpendicular pe plan. În acest scop se montează la
partea superioară, pe fiecare față a peretelui, corniere fixate de grinda de beton (cu ancore
mecanice sau chimice) sau sudate de grinzile cadrelor metalice.
Cutremurele recente au arătat că, în cazul pereților alcătuiți din două straturi de cărămizi cu
gol de aer la interior, stratul exterior are riscul cel mai ridicat de răsturnare dacă nu sunt
prevăzute legături transversale sau acestea sunt insuficiente.

F-156
 Figura F.5.22 Căderea stratului exterior al panoului de zidărie de umplutură în lipsa
legăturilor transversale

O astfel de avariere este posibilă la multe clădiri interbelice din România la care panourile
exterioare de închidere sunt de acest tip (zidăria "americană").
O soluție acceptabilă pentru asigurarea stabilității este în această situație placarea stratului
exterior cu plase din FRP ancorate la nivelul planșeului și refacerea tencuielii. Montarea în
pereții existenți a ancorelor de legătură prevăzute de standardul SR EN 845-1 pentru acest tip
de alcătuire este deosebit de dificilă și implică durate lungi de execuție.
În cazul panourilor care nu sunt în contact nemijlocit cu cadrul este necesară asigurarea
împotriva răsturnării prin profile metalice dispuse de fiecare parte a peretelui și fixate de
cadru (de exemplu, prin ancore chimice/mecanice - în cazul cadrelor din beton armat sau prin
sudură - în cazul cadrelor din oțel) așa cum se procedează cu pereții nestructurali.

F.5.5.4.5 Repararea intervențiilor necontrolate asupra pereților din zidărie

În multe clădiri se constată că rezistența pereților din zidărie, structurali și/sau nestructurali, a
fost slăbită prin practicarea de goluri și/sau șlițuri pentru trecerea instalațiilor.
În aceste cazuri se recomandă ca măsurile de intervenție stipulate în proiecte să se refere și la
remedierea acestor defecte.
În această categorie se înscriu:
 șlițurile orizontale sau oblice executate prin spargere sau zidire, indiferent de lățime și de
adâncime, pentru clădirile situate în zone cu accelerația seismică de calcul ≥0,16g;
 șlițurile orizontale sau oblice executate prin spargere sau zidire, cu lungime mai mare de
1500 mm și adâncime mai mare de 25 mm în pereți structurali cu grosime ≥ 240 mm
pentru clădirile situate în zone cu accelerația seismică de calcul ≤0,12g;
 șlițurile verticale cu adâncime mai mare de 30 mm și lățime mai mare de 200 mm în
pereți structurali cu grosime ≥ 240 m pentru clădirile situate în zone cu accelerația
seismică de calcul ≥ 0,16g;
 toate șlițurile orizontale și înclinate în pereți nestructurali cu grosimea ≤ 150 mm cu
excepția șlițurilor cu adâncimea maximă de 20 mm executate prin frezare, pentru
montarea instalațiilor electrice.

În cazul în care, în urma verificărilor prin calcul rezultă că rezistența secțiunii reduse este
insuficientă se procedează la consolidarea locală prin:
- plombarea golurilor sau șlițurilor cu beton;
- umplerea nișelor cu zidărie țesută sau cu beton
- înlocuirea zidăriei degradate;
- placarea cu tencuială armată a zonei slăbite sau a întregului perete
- consolidarea cu procedee specifice a elementelor din beton armat
În cazul buiandrugilor sau arcelor din zidărie perforate pentru trecerea instalațiilor ca în fig.
F.5.23a se modifică instalația (schimbarea traseului și/sau a punctelor de traversare) și apoi se

F-157
reface elementul deteriorat sau se consolidează elementul pentru compensarea reducerii de
rezistență. Aceleași măsuri se aplică și în cazul în care instalațiile perforează elementele
planșeelor (fig. F.5.23b).

(a) (b)
Figura F.5.23 Perforarea arcelor de zidărie și a grinzilor de beton armat pentru trecerea
instalațiilor

F.5.6 Lucrări de consolidare

F.5.6.1 Intervenții de consolidare individuală a elementelor structurale

F.5.6.1.1 Consolidarea zidăriei prin placare cu materiale cu proprietăți superioare

Consolidarea pereților structurali din zidărie pentru sporirea rezistenței se face, de regulă, prin
placarea peretelui pe una sau pe ambele fețe cu tencuiala armată cu plasă din oțel, grile
polimerice de înaltă rezistență și rigiditate.
Placarea se poate aplica și parțial, numai pe unele părți ale peretelui pentru remedierea unor
deficiențe locale, de exemplu, dacă se constată rezistența insuficientă la forță tăietoare a unora
dintre șpaleții între uși/ferestre.

F.5.6.1.1.1 Placare cu beton/mortar armat cu plase legate/sudate din oțel beton

Placarea zidăriilor existente cu mortar de ciment sau cu beton este un procedeu de consolidare
folosit pe scară largă în România dar și în multe alte țări.
Placarea se aplică pe una sau pe ambele fețe după pregătirea corespunzătoare a zidăriei asupra
căreia se intervine.
Pregătirea suprafeței zidăriei constă în:
 desfacerea tencuielilor și curățarea cărămizilor de resturile de mortar (la roșu);
 desfacerea rosturilor de mortar pe o adâncime de circa 10÷15 mm;
 injectarea fisurilor cu pastă/mortar de ciment sau cu rășini epoxidice;
 curățirea suprafeței de resturi de praf și umezirea cărămizilor prin spălare cu jet de apă
sub presiune;
 aplicarea unui strat subțire de mortar (tinci) pentru amorsarea tencuielii;
 aplicarea unui prim strat de mortar cu grosimea de circa 10÷15 mm;
 montarea armăturii și fixarea acesteia de ancorele montate în găuri forate în perete
(circa 4÷6 ancore / m2, cu diametre 6 ÷ 8 pe fiecare față);
 aplicarea celui de al doilea strat de mortar în grosime de circa 15÷20 mm astfel încât
grosimea totală a placării să fie de minimum 30 mm.

F-158
 1. Zidăria existentă 2 - Traseul fisurii 3- Ștuț pentru injectare
4 - Închiderea spațiului de lângă ștuț cu ipsos 5- Tencuiala armată

Figura F.5.24 Injectarea și placarea cu tencuială armată a pereților fisurați

Materialele folosite sunt, de regulă, următoarele:

- Mortar de ciment cu rezistența la compresiune de circa 20÷30 N/mm2;
- Plasă din bare de oțel OB 37 /PC 52 cu diametrul între 6 ÷ 10 mm dispuse la circa 100 ÷
150 mm pe orizontală și pe verticală; în jurul golurilor se pot monta bare mai groase;
barele vor fi legate cu sârmă neagră iar pentru asigurarea ancorajului la margini se
recomandă ca barele orizontale să fie sudate de două bare verticale cu grosimea de 10 mm
dispuse la circa 100 mm distanță una de alta. Folosirea plaselor sudate din oțel STNB
trebuie evitată având în vedere lipsa de ductilitate a acestui material. În mod excepțional,
folosirea plaselor sudate se poate face numai în condițiile prevăzute de CR6 (și de P100-1,
pentru clădirile noi din zidărie cu inimă armată (ZIA)). În plus dificultățile de introducere
a plaselor în interiorul clădirilor existente prin golurile de uși și ferestre implică tăierea
acestora în fâșii și, în consecință, prevederea unui număr mare de suprapuneri.
Placarea cu beton se face cu grosimi mai mari care pot ajunge la 75÷100 mm în cazul turnării
în cofraje și la 50-60 mm în cazul aplicării prin torcretare.
Eficiența conlucrării între straturile de placare și zidărie existentă depinde de aderența
mortarului/betonului la suprafața zidăriei și de condițiile de ancorare a plaselor de zid. În mai
multe lucrări se subliniază că încercările efectuate pe zidării placate cu tencuieli armate cu
grosimea de circa 30 mm au arătat că, în cazul unui număr insuficient de ancore (în medie,
mai puțin de 6 ancore /m2 de perete), cedarea s-a produs prin desprinderea stratului de placare.
Aceleași încercări au arătat că în cazul placării pe ambele fețe rezistența la forță tăietoare a
pereților a fost sporită semnificativ. Efectele placării sunt însă diferite în funcție de geometria
elementului. Mai mult decât atât, din încercări a rezultat că pentru pereți cu raport înălțime
/lungime mai mare decât unitatea, mecanismul de cedare s-a modificat: în loc de cedare prin
forfecare, elementele placate au cedat prin încovoiere. Modificarea comportării impune ca
efectul placării să nu poată fi exprimat prin valoarea absolută a rezistenței la forță tăietoare ci
numai prin raportul între rezistența la forțe laterale a peretelui înainte și după placare (a se
vedea și F.5.6.1.1.2).
În mod evident placarea are un efect relativ mai important asupra pereților cu zidărie de
proastă calitate (de exemplu pentru zidăriile cu rezistență la forfecare de circa 0,05 N/mm2)
pentru care sporul de rezistență este foarte important, între 300÷400%, în timp ce pentru
pereții din zidărie de bună calitate sporul care se obține este numai de circa 30%.

F-159
 (a) (b) (c)

(d) (e)

(a) Detaliu în câmp curent (b) Detaliu la intersecții (c) Detaliu în zona de modificare a grosimii
peretelui (d) Detaliu montare ancore la colțuri-vedere (e) Detaliu montare ancore la colțuri-plan

Figura F.5.25 Detalii de placare a zidăriei cu tencuieli armate/beton armat utilizate în

România

Pentru creșterea capacității de rezistență la încovoiere a peretelui armăturile din straturile de

placare trebuie să aibă continuitate la toate nivelurile placate și să fie ancorate la fundație (a se
vedea F.5.6.2.1.4).
Continuitatea armăturilor de la un nivel la altul se realizează prin traversarea planșeelor cu
grupuri de bare la interax de 50÷60 cm care se suprapun pe lungimi de cel puțin 50 diametre
cu barele din straturile de placare. Aria barelor din grup este cel puțin egală cu aria
armăturilor din stratul de placare pe zona respectivă.

Figura F.5.26 Continuitatea barelor din straturile de placare

F.5.6.1.1.2 Calculul rezistenței pereților placați cu tencuială armată sau cu beton armat

Calculul rezistenței pereților placați cu tencuială armată, cu grosimea ≤ 50 mm, se face

considerând că rezistența inițială a peretelui crește proporțional cu raportul dintre rigiditatea
peretelui placat (Rzid, placat) și rigiditatea peretelui existent (Rzid, existent).

F-160
Rigiditatea laterală a peretelui placat se determină prin însumarea rigidității peretelui de
zidărie și a rigidității straturilor de placare:
Rzid, placat = Rzid,existent + Rplacare
Prin urmare dacă rezistența de proiectare la forfecare a peretelui existent este Vcap,existent,
rezistența de proiectare la forfecare a peretelui placat cu tencuială armată este:
R zid , placat
Vcap, placat  Vcap, existent
R zid , existent
Pentru cazul pereților placați cu beton armat, se neglijează capacitatea de rezistență a zidăriei
existente și a betonului de placare și, prin urmare rezistența de proiectare la forța tăietoare a
peretelui placat se determină numai în funcție de rezistența la întindere a armăturilor
orizontale și de rezistența armăturilor verticale, prin efectul de dorn, cu relația:
Vcap,placat  (0,8A sh  0,2A sv )f yd
unde :
- Ash - este aria totală a armăturilor orizontale intersectate de o fisură la 45o
- Asv - este aria totală a armăturilor verticale intersectate de o fisură la 45o
- fyd - este rezistența de proiectare a oțelului din straturile de placare.

Pentru calculul forței tăietoare capabile a panoului placat (Vcap,placat) s-a luat factorul de
reducere a capacității armăturilor orizontale egal cu 0,8 și factorul de reducere a capacității
armăturilor verticale egal cu 0,2 (a se vedea CR6).

F.5.6.1.1.3 Placare cu produse din polimeri armați cu fibre (FRP)

În prezent nu există în nici o țară reglementări tehnice detaliate privind utilizarea polimerilor
armați cu fibre pentru repararea/consolidarea pereților din zidărie.
Standardul european SR EN 1998-3 prevede, în principiu, posibilitatea consolidării pereților
existenți prin placare cu rețele/plase de FRP aplicate pe una sau pe ambele fețe. Standardul
face precizarea că acestea trebuie să fie ancorate pe zidurile transversale, dar nu furnizează
reguli de aplicare în proiectare.
În aceste condiții majoritatea informațiilor privind utilizarea FRP (detalii de montare și
elemente de calcul) provin de la furnizori.
Placarea se realizează cu plase, benzi sau bare din fibre de sticlă sau de carbon înglobate într-
o rășină epoxidică.
Placarea cu benzi așezate numai pe o singură direcție se folosește dacă este necesară sporirea
rezistenței peretelui la acțiunea perpendiculară pe plan pe direcția respectivă (numai benzi
verticale/orizontale sau rețea de benzi).

Figura F.5.27 Placarea pereților de zidărie cu benzi din FRP

În mod analog se dispun în perete barele din FRP.

F-161
 Figura F.5.28 Dispunerea pe perete a barelor din FRP

Figura F.5.29 Montarea barelor din FRP în perete

Placarea se aplică pe pereții din zidărie după pregătirea corespunzătoare a acestora. Peretele
se curăță de resturile de finisaje/tencuială prin frecare cu peria de sârmă fără a fi necesare
metode mai puternice (sablare, de exemplu).
Placarea zidăriilor cu FRP are următoarele efecte principale:
 sporirea rezistenței pereților la forțele seismice în plan și perpendiculare pe plan;
sporirea rezistenței la forfecare este în funcție de eficiența legăturii dintre panoul de
zidărie și fibre; în cazul mortarelor pe bază de ciment cedarea se produce prin
desprinderea stratului de fibre;
 sporirea ductilității zidăriei.
În ceea ce privește efectele placării pereților de zidărie cu FPR subliniem că acestea trebuie
examinate cu atenție deoarece pot fi diferite în funcție de modul de aplicare pe ansamblul
peretelui.
De exemplu:
 În cazul în care folia/plasa se aplică pe șpaleți ductili (care cedează din compresiune
excentrică - rocking critical wall), fără a fi legată cu plinurile orizontale de zidărie,
capacitatea de rezistență și modul de rupere nu se modifică, dar scade degradarea
ciclică;
 Dacă placarea leagă șpaletul de plinurile orizontale de zidărie (parapet și buiandrug),
capacitatea de rezistență la compresiune excentrică sporește ceea ce poate modifica
modul de rupere, favorizând ruperea fragilă prin forță tăietoare.
Placarea pe ambele fețe este indicată în special pentru a spori rezistența la acțiunea seismică
perpendiculară pe planul peretelui.
Eficiența placării pereților cu FRP depinde și de:
 Asigurarea conlucrării cu zidăria existentă;
 Ancorarea plaselor /benzilor la capete.
În general ancorarea plaselor de FRP este dificilă deoarece acestea nu pot fi îndoite la unghi
drept pe pereții transversali. În aceste condiții ancorarea trebuie să se realizeze cu dispozitive

F-162
speciale capabile să transmită eforturile ridicate din fibre la masa zidăriei. De exemplu se
poate folosi un profil "U" din FRP montat într-un șanț creat prin frezare în zidărie. Țesătura
de FRP se suprapune peste profilul "U" iar legătura dintre acesta și zidărie se realizează cu
rășini compatibile cu matricea armăturii.

(a) În câmp curent (b) La colțuri

Figura F.5.30 Ancorarea țesăturii FRP la capete.

Dacă placarea urmărește sporirea rezistenței la încovoiere perpendicular pe plan este necesar
ca plasa/banda sau barele să fie ancorate corespunzător în planșeu. Și în acest caz sunt
necesare detalii speciale din cauza dificultăților de a realiza îndoirea la unghi drept fără a se
asigura o anumită rază de curbură. În cazul în care placarea urmărește sporirea rezistenței
peretelui pentru acțiunea seismică în plan este necesar să se asigure continuitatea placării de la
un nivel la altul și la bază, prin legare cu fundațiile.

Rezultate similare se obțin și prin placarea zidăriei grile polimerice.

Forarea găurilor și montarea (b) Montarea și fixarea plasei (c) Aplicarea tencuielii
ancorelor

Figura F.5.31 Placarea pereților de zidărie cu grile polimerice

Principalele avantaje ale placării cu tencuieli armate cu grile polimerice sunt următoarele:

F-163
 - grosimea stratului de tencuială poate fi mai mică decât în cazul folosirii plaselor
sudate din oțel;
- tencuiala se poate executa folosind mortar de var (sau cu foarte puțin adaos de
ciment);
- nu există riscul apariției petelor de rugină dacă acoperirea este redusă.

F.5.6.1.2 Consolidarea locală a plinurilor orizontale de zidărie de peste goluri

Consolidarea plinurilor orizontale de zidărie de peste goluri (uși/ferestre) are următoarele

efecte:
- sporirea rezistenței la încovoiere, prin introducerea imediat deasupra golului a unor profile
laminate asociate cu zidăria și ancorate în pereții alăturați;
- sporirea rezistenței la forță tăietoare prin placare cu tencuială armată cu plase de oțel sau
cu alte materiale cu rezistență ridicată la întindere;

Figura F.5.32 Placarea parțială pentru consolidarea buiandrugilor și a șpaleților între

ferestre

- sporirea simultană a rezistenței la încovoiere și la forță tăietoare prin următoarele

elemente:
- buiandrug metalic peste gol, prins în zidărie cu șuruburi/ancore sau înglobat în beton;
buiandrugul plasat peste arc elimină încărcarea verticală a acestuia;
- centură tirant la planșeu din oțel rotund/ profile sau beton armat;
- injecții armate în zidărie și placare cu tencuială armată.

Figura F.5.33 Buiandrug metalic peste gol

F.5.6.1.3 Consolidarea zidăriei cu centuri și stâlpișori din beton armat

Consolidarea zidăriei prin introducerea de centuri și stâlpișori din beton armat aduce
următoarele avantaje
- crearea unei stări de eforturi multiaxiale prin introducerea unei forțe de compresiune în
direcție perpendiculară pe sarcina aplicată;
- sporește rezistența în faza elastică;

F-164
- sporește capacitatea portantă ultimă la compresiune excentrică;
- sporește ductilitatea la rupere.
Totodată introducerea centurilor și stâlpișorilor din beton armat contribuie la asigurarea
conlucrării pereților de pe cele două direcții ale clădirii pentru preluarea forțelor date de
cutremur.

Figura F.5.34 Amplasarea stâlpișorilor în pereții clădirilor existente

La alegerea acestei soluții trebuie să se țină seama și de următoarele implicații:

- prin creșterea capacității de rezistență la compresiune excentrică sporește forța tăietoare
asociată astfel încât, de cele mai multe ori, sunt necesare și măsuri pentru sporirea
capacității de rezistență la forță tăietoare pentru evitarea ruperilor fragile;
- sunt necesare intervenții la fundații pentru ancorarea armăturilor sau pentru asigurarea
capacității de rezistență corespunzătoare sporului de moment capabil ultim obținut prin
confinare.
Din punct de vedere al execuției soluția este relativ dificilă deoarece pentru introducerea
stâlpișorilor este necesar să se spargă un volum important de zidărie; spargerea trebuie
efectuată cu grijă pentru a nu se afecta zidăria adiacentă ceea ce implică o cantitate mare de
manoperă.
În situațiile în care nu există condiții speciale din punct de vedere al funcțiunilor și al
aspectului, stâlpișorul poate fi turnat la fața zidăriei (fig. F.5.35a). În pereții groși stâlpișorii.
ca și centurile, pot fi turnați în șanțuri săpate numai pe o parte din grosimea peretelui (fig.
F.5.35b).

(a) Stâlpișor exterior (b) Stâlpișor cu grosime mai mică decât cea a peretelui

Figura F.5.35 Posibilități de introducere a stâlpișorilor în pereții de zidărie

O altă variantă este amplasarea unor lamele din beton armat (stâlpi lamelari) la colțuri,
intersecții și ramificații legate între ele cu centuri din beton armat. Grosimea lamelelor variază
între 12 ÷ 15 cm fiind determinată în primul rând de necesitatea turnării corecte a betonului.
Pentru asigurarea conlucrării cu peretele se prevăd ancore de legătură între lamele care
străpung zidul iar suprafețele de contact se pregătesc așa cum s-a arătat în cazul placării cu
beton armat. Aplicarea acestui procedeu implică intervenții corespunzătoare la nivelul
fundațiilor.

F-165
 Figura F.5.36 Consolidarea zidăriei cu stâlpi lamelari

F.5.6.1.4 Consolidarea pereților cu profile metalice aparente

Consolidarea pereților cu profile metalice aparente poate fi aplicată în încăperile sau în

spațiile în care această rezolvare este acceptabilă din punct de vedere funcțional și al
aspectului (de exemplu în spații de producție sau de depozitare). Montarea profilelor la
exterior implică asigurarea unei protecții anticorozive eficiente (sau întreținerea frecventă).
Intervenția are ca scop consolidarea pereților cu înălțime mare (orientativ cu raport h/t ≥ 20)
care nu pot prelua în siguranță acțiunea seismică perpendiculară pe planul peretelui.
Distanțele între profile și dimensiunile acestora se stabilesc, de regulă, prin calcul în funcție
de dimensiunile peretelui și de accelerația seismică de proiectare. Profilele se aplică, ori de
câte ori este posibil pe ambele fețe ale peretelui și se solidarizează cu buloane strânse la un
efort inițial de circa 0,5 limita de elasticitate a oțelului. Montarea profilelor se face după
curățirea peretelui de tencuială și asigurarea unei suprafețe plane care să permită contactul
între perete și profil pe toată lungimea acestuia.

(a) Elevație (b) Secțiune verticală (c) Secțiune orizontală

Figura F.5.37 Consolidarea pereților cu profile metalice

F.5.6.1.5 Consolidarea elementelor nestructurale majore de zidărie ale fațadelor

Calcanele și frontoanele înalte prezintă risc de răsturnare sub efectul acțiunii seismice
perpendiculare pe plan.
Reducerea riscului seismic al acestor elemente se poate obține pe una din următoarele căi:
1. Modificarea formei acoperișului astfel încât să se reducă înălțimea calcanelor și
frontoanelor. Soluția poate fi aplicată numai clădirilor pentru care se poate accepta

F-166
 modificarea formei/volumului (în nici un caz nu se aplică la monumente istorice) sau
pentru care proprietarul poate renunța la folosirea unei părți din spațiul din pod.

Figura F.5.38 Reducerea înălțimii calcanelor prin modificarea formei acoperișului

2. Refacerea calcanelor și frontoanelor cu zidărie consolidată cu pilaștri
3. Refacerea calcanelor și frontoanelor din materiale ușoare (schelet metalic, placat cu
cărămidă sau tencuit).
4. Ancorarea calcanelor și frontoanelor de șarpanta existentă.
Această soluție este cea mai des folosită dar implică, aproape în toate cazurile, consolidarea
șarpantei existente iar uneori și consolidarea zidăriei (de exemplu prin placare).
Măsurile pentru consolidarea șarpantei depind de alcătuirea acesteia și de starea de conservare
în care se află și constau, de regulă, în:
- eliminarea elementelor deteriorate (cu crăpături puternice, afectate de microorganisme,
etc);
- introducerea unor elemente suplimentare pentru sporirea rigidității (diagonale, clești, etc);
- refacerea / consolidarea prinderilor între elementele șarpantei (se recomandă introducerea
plăcilor metalice în locul prinderilor cu cuie sau scoabe);
- ancorarea zidăriei cu ancore metalice prevăzute cu placă de ancorare dimensionată ca în
cazul tiranților (a se vedea F.5.43); eforturilor de proiectare pentru dimensionarea
ancorelor se face pe o schemă analoagă cu cea din fig. F.5.41.

Calcan/fronton triunghiular

Calcan/fronton dreptunghiular
1- Ancore metalice 2 - Calcanul existent 3 - Element suplimentar pentru sporirea rezistenței/rigidității șarpantei 4
- Elementele șarpantei existente 5 - Pilaștri din zidărie (în cazul refacerii calcanului/frontonului existent)
Figura F.5.39 Ancorarea calcanelor/frontoanelor

F-167
F.5.6.2 Intervenții de consolidare de ansamblu fără modificarea alcătuirii structurale
existente

F.5.6.2.1 Realizarea conlucrării subansamblurilor structurale verticale și orizontale

Comportarea spațială a clădirii se realizează prin:

- conlucrarea pereților de pe direcțiile principale ale clădirii, ceea ce implică existența unor
legături sigure între aceștia la colțuri, ramificații și intersecții;
- conlucrarea pereților de pe direcțiile principale cu planșeele intermediare și cu structura
acoperișului ceea ce implică existența unor legături capabile să transmită forțele tăietoare
produse de acțiunea seismică de la planșee la pereții structurali.
În condițiile în care prin măsuri adecvate se realizează aceste legături se poate efectua un
calcul de ansamblu al clădiri, de exemplu cu modele plane care introduc și efectul torsiunii de
ansamblu.
Asigurarea legăturilor pereților în plan și pe verticală elimină sau reduce la minimum efectele
acțiunii seismice perpendiculare pe planul peretelui solicitarea dominantă rămânând
compresiunea excentrică cu forță tăietoare în planul pereților

F.5.6.2.1.1 Lucrări pentru realizarea conlucrării între pereții de pe direcțiile principale

ale structurii

Această categorie de lucrări este necesară în cazurile în care legăturile între pereți, la colțuri,
ramificații și intersecții lipsesc sau sunt insuficiente pentru a asigura transmiterea forței de
lunecare verticală corespunzătoare comportării ca secțiune compusă (cu forma în plan I, L, T).
Situația menționată mai sus poate proveni din:
- deficiențe de execuție: de exemplu, ziduri nețesute ca urmare a folosirii elementelor
pentru zidărie cu înălțimi diferite în pereții respectivi;
- intervenții ulterioare: de exemplu, pereți structurali adăugați fără țesere cu cei existenți.

F.5.6.2.1.1.1 Inserția barelor/platbandelor în rosturile zidăriei

Pentru realizarea/refacerea/consolidarea legăturilor se utilizează de regulă următoarele

procedee:
- inserția de bare de oțel rotund în găuri forate înclinat în zidărie și umplute ulterior cu
mortar (injecții armate - a se vedea 5.5.3.3);
- inserția de bare de oțel rotund/platbande în rosturile de așezare ale elementelor
- inserția profilelor metalice la colțuri, ramificații și intersecții

(a) Inserția platbandelor în rosturile orizontale (b) Inserția profilelor laminate

Figura F.5.40 Legarea pereților perpendiculari la colțuri și intersecții

F-168
F.5.6.2.1.1.2 Introducerea tiranților

Introducerea tiranților metalici are ca rezultat, în primul rând, asigurarea stabilității pereților
structurali sub efectul acțiunii seismice perpendiculare pe plan, în cazurile în care aceștia nu
sunt legați eficient cu pereți transversali sau la nivelul planșeelor. Totodată introducerea
tiranților îmbunătățește conlucrarea pereților cu cei ortogonali asigurând astfel formarea unor
profile compuse (cu secțiune I, L sau T) care au rezistență și rigiditate sporite pentru acțiunea
seismică în planul lor.
Tiranții se montează la nivelul planșeelor intermediare și la nivelul ultimului planșeu în
dreptul colțurilor, ramificațiilor și intersecțiilor de ziduri. La extremități tiranții se fixează cu
plăci sau profile. Întinderea tiranților se face prin strângerea piulițelor la capete sau, în cazul
unor tiranți mai lungi cu dispozitive de întindere cu șuruburi inverse.
Deoarece eforturilor de întindere din tirant le corespund eforturi de compresiune locală
importante asupra zidăriei este necesar să se verifice starea zidăriei din zona în care se
montează plăcile de ancorare. Dacă se constată deficiențe de alcătuire (țesere, de exemplu)
sau existența unor materiale slabe (de exemplu mortar cu liant puțin/cu argilă) este necesar ca
înainte de montarea tirantului să se facă o reparație/consolidare locală a zidăriei ( refacerea
mortarului din rosturi, înlocuirea cărămizilor rupte, injecții etc.).
Prin utilizarea tiranților se obține și:
- îmbunătățirea legăturii între structura orizontală (planșee sau bolți) și structura verticală;
- reducerea sau eliminarea împingerilor arcelor și bolților;
- sporirea forțelor de compresiune în zidărie pentru creșterea rezistenței la forță tăietoare.

Pentru proiectarea tiranților se parcurg următoarele etape:

A. Determinarea forței seismice de proiectare

B. Dimensionarea tirantului: stabilirea diametrului și calității oțelului
C. Dimensionarea piesei de ancoraj:
C.1. Alegerea formei: placă sau profil laminat
C.2. Stabilirea dimensiunilor (lungime/lățime) în funcție de rezistența zidăriei
* la compresiune locală
* la forfecare
C3. Stabilirea grosimii plăcii sau alegerea profilului laminat din condiția de
rezistență la încovoiere și forfecare.

Dimensionarea tiranților se face astfel încât aceștia să aibă rezistența necesară pentru a
împiedica răsturnarea pereților de zidărie datorită acțiunii seismice perpendiculară pe planul
acestora.
Forța seismică perpendiculară pe planul peretelui (fperete) se determină conform P100-1, cap.
10, cu parametrii de calcul βCNS și qCNS stabiliți conform P100-3, anexa D.

F-169
 Figura F.5.41 Schema mecanismului de răsturnare

În fig. F.5.41 notațiile sunt următoarele:

Hacop - împingerea dată de șarpantă (dacă există)
Ssup - forța seismică aferentă planșeului superior (dacă acesta reazemă pe perete)
Gacop greutatea acoperișului (dacă reazemă pe perete)
Gsup - greutatea planșeului superior (dacă reazemă pe perete)
fperete forța seismică aferentă peretelui
Forța (T) pentru care se dimensionează tirantul rezultă din condiția
Thtirant ≥ Mrăsturnare
în care
- htirant este cota tirantului în raport cu axul de rotire.
Secțiunea tirantului rezultă din relația

T = Atirfyd

unde
- Atir este aria secțiunii transversale a tirantului
f
- f yd  y în care
M
- fy este limita de curgere a oțelului;
- γM este coeficientul parțial de siguranță pentru oțel (se ia valoarea γM = 1,15).
Dimensionarea piesei de ancoraj implică, în primul rând, alegerea formei pentru se ține seama
de următoarele considerente:
- aspectul exterior (în cazul plăcilor montate pe fațade);
- condițiile de expunere și de întreținere: se evită formele care pot favoriza acumularea apei
din precipitații;
- intensitatea forțelor din tiranții care se ancorează: pentru forțe ridicate sunt mai indicate
profilele laminate deoarece au rigiditate mai mare și asigura astfel distribuția uniformă a
eforturilor de compresiune pe zidărie.
Există o mare diversitate de forme ale pieselor de ancoraj din clădirile existente. În cazul
clădirilor care se supun lucrărilor de intervenție se recomandă adoptarea unor soluții/forme
similare celor existente (dacă este cazul).

F-170
 Figura F.5.42 Piese de ancorare cu caracter decorativ pe fațade

La clădirile la care exigențele arhitecturale nu sunt importante și de asemenea în cazul

tiranților cu capetele acoperite se folosesc profile laminate din sortimentul curent (de regulă
profile tip "U").
Dimensiunile piesei de ancorare se stabilesc în funcție de rezistența zidăriei pe "zona
angajată" de efectul tirantului, definită ca în fig. F.5.43.

Vedere laterală Secțiune

Figura F.5.43 Zona de zidărie angajată pentru preluarea eforturilor din tirant

Se consideră că zona de zidărie angajată pentru preluarea eforturilor din tirant depășește
laturile l1 și l2 ale plăcii de ancorare cu jumătate din grosimea peretelui (0,5 tz) de fiecare
parte, astfel încât avem : L1 = l1 + tz și L2 = l2 + tz
Verificarea zidăriei la compresiune locală sub placa de ancorare se face considerând o
presiune convențională egală cu:
fk L1L 2 f
loc  2 k
CF l1l 2 CF
unde:
- fk este rezistența caracteristică a zidăriei la compresiune;
- CF este factorul de încredere care depinde de nivelul de cunoaștere a proprietăților
mecanice ale zidăriei existente.
În cazurile în care tirantul/tiranții se montează în câmpul peretelui (la o distanță mai mare de
2tz de un perete transversal suficient de rezistent pentru a prelua compresiunile) zona de
zidărie angajată pentru preluarea eforturilor tiranților se verifică la străpungere (forfecare pe
conturul zonei angajate).

F.5.6.2.1.1.3 Inserția stâlpișorilor din beton armat la intersecția pereților

Introducerea stâlpișorilor și centurilor din beton armat pentru confinarea zidăriei contribuie și
la realizarea unor legături eficiente între pereții de pe cele două direcții ale clădirii. Soluția

F-171
este indicată mai ales în cazurile în care pereții sunt executați în etape diferite, fără țesere și
cu cărămizi cu dimensiuni diferite.

F.5.6.2.1.2 Lucrări pentru realizarea legăturilor între pereți și planșee/șarpantă

Lucrările pentru legarea pereților de planșee sunt necesare, în primul rând, în cazul clădirilor
cu planșee alcătuite din elemente care descarcă pe o singură direcție (cu grinzi din lemn sau
metalice) astfel încât pereții paraleli cu grinzile rămân, de regulă, fără legături laterale pe mai
multe niveluri, fiind expuși astfel unui risc ridicat de răsturnare (a se vedea și fig. F.5.41).
Legarea pereților de planșeele cu grinzi din lemn sau profile din oțel se face, de regulă, prin
ancore metalice fixate la exteriorul peretelui și de mai multe grinzi ale planșeului.
În toate situațiile în care se procedează la consolidarea planșeelor pentru sporirea rezistenței și
a rigidității în plan orizontal se introduc în pereții existenți ancore capabile să preia forțele
tăietoare corespunzătoare conlucrării spațiale a pereților (inclusiv cele rezultate din efectul de
răsucire de ansamblu a clădirii).

(a) (b)
Figura F.5.44 Legarea pereților cu planșeul cu ancore

În unele cazuri pentru a nu modifica aspectul exterior al clădirii (în special în cazul
monumentelor istorice) piesele de ancorare se montează în interiorul peretelui (fig. F.5.44b).
Această soluție se poate adopta numai dacă grosimea zidului este mai mare sau cel puțin egală
cu 1½ cărămizi. Se desface zidăria existentă pe zona aferentă, se montează piesa de ancorare
și apoi paramentul zidăriei se reface cu cărămizile originare.
În afara centurilor din beton armat, sporirea rigidității perpendiculare pe plan a pereților cu
deformabilitate mare (orientativ cu distanțe între pereții transversali ≥ 2h) se pot folosi centuri
metalice amplasate la mijlocul înălțimii nivelului realizate din platbande sau profile laminate
montate pe ambele fețe ale peretelui și legate între ele prin conectori care traversează peretele.
Această soluție poate fi folosită și pentru bordarea golurilor de uși și ferestre. În cazul
pereților de contur se evită montarea profilului exterior și centura se realizează numai cu un
profil așezat la interior și fixat în zidărie cu ancore. Se preferă ancore blocate la exterior
asemănător capetelor de tirant care sunt mai sigure decât ancorele fixate prin aderență.
Forțele de calcul pentru dimensionarea legăturilor dintre planșeele fără rigiditate (în particular
planșeele din lemn) și pereții structurali trebuie să fie mai mari cu circa 20÷25% decât forțele
rezultate din calculul static cu forțe seismice echivalente.
Costurile acestei dimensionări suplimentare sunt reduse în comparație cu costurile avariilor
care sunt evitate/limitate prin aceste măsuri.

F.5.6.2.1.3 Lucrări pentru sporirea rigidității în plan orizontal a planșeelor.

În majoritatea clădirilor din zidărie nearmată planșeele sunt executate din grinzi și podină din
lemn și/sau din profile metalice laminate și boltișoare de cărămidă astfel încât au rigiditate

F-172
nesemnificativă în plan orizontal. În plus acest tip de planșee nu asigură, de regulă, o
rezemare laterală eficientă pentru pereții paraleli cu grinzile astfel încât aceste clădiri sunt
expuse, în foarte mare măsură riscului de prăbușire totală sau cel puțin parțială prin
răsturnarea pereților sub acțiunea forțelor seismice perpendiculare pe plan.
În multe cazuri, clădirile relativ noi, din anii 1950÷1960, cu pereți din zidărie confinată au, de
asemenea, planșee cu rigiditate nesemnificativă executate din grinzi din beton și corpuri de
umplutură de beton sau din fâșii cu goluri cu lățimi mici (la interax de 40÷60 cm), fără
suprabetonare.

(a) (b)

Figura F.5.45 Planșee fără rigiditate semnificativă în plan orizontal

Consolidarea planșeelor cu rigiditate nesemnificativă în plan orizontal are ca scop:

- sporirea rigidității și a rezistenței planșeului în plan orizontal pentru a putea realiza:
- conlucrarea tuturor pereților de pe direcțiile principale ale clădirii pentru preluarea
forțelor seismice, inclusiv a celor rezultate din efectele de torsiune, chiar în lipsa unor
legături directe, prin țesere, între aceștia;
- compatibilizarea / egalizarea deplasărilor elementelor structurale verticale la nivelul
planșeului respectiv;
- transferul forțelor seismice între elementele verticale astfel încât forțele aferente
elementelor care au cedat să poată fi preluate de elementele care au încă rezerve de
rezistență
- asigurarea legăturilor necesare între pereții structurali și planșee pentru realizarea efectului
de "cutie spațială"
Sporirea rigidității planșeelor impune totodată verificarea de ansamblu a structurii clădirii
pentru a ține seama de efectele distribuției forțelor laterale care rezultă din compatibilizarea
deplasărilor de nivel. În particular, este necesară verificarea siguranței pereților de contur, mai
ales în clădirile cu neregularități semnificative în plan.

F.5.6.2.1.3.1 Planșee din lemn

Planșeele din lemn calculate și detaliate numai pentru a prelua încărcările verticale se
întâlnesc în majoritatea clădirilor vechi din zidărie nearmată.
La adoptarea soluțiilor de intervenție asupra planșeelor din lemn se va urmări în primul rând
menținea acestora. Înlocuirea planșeelor din lemn cu planșee din beton armat trebuie să
reprezinte o soluție limită atunci când diferitele variante de îmbunătățire a comportării
planșeelor existente nu sunt aplicabile. Un prim argument care trebuie avut în vedere este
legat de sporul important de încărcare permanentă care rezultă prin această înlocuire.
Pentru planșeele din lemn, procedeele pentru sporirea rigidității în plan orizontal sunt, în
principal, următoarele:

F-173
  realizarea unei suprabetonări armate, legată corespunzător cu grinzile din lemn și cu
pereții de contur;
 prinderea de grinzile de lemn, sus și jos sau numai pe o singură parte, a unui sistem de
zăbrele din platbande din oțel care se ancorează în pereții de contur;
 prinderea la fața inferioară a grinzilor a unui sistem de tiranți din oțel;
 adăugarea, pe grinzile existente, sus și jos sau numai pe o singură parte, a unui strat de
scânduri/dulapi (perpendicular sau înclinat la 45o față de direcția grinzilor).

a. Consolidarea prin suprabetonare

Consolidarea planșeelor din lemn prin suprabetonare armată este o soluție care poate fi
folosită pentru:
 sporirea capacității portante a planșeului pentru încărcări verticale de exploatare;
 sporirea rigidității planșeului în plan vertical (reducerea deformațiilor și a vibrațiilor);
 sporirea rigidității planșeului în plan orizontal și legarea acestuia cu pereții structurali.
În structura mixtă betonul preia eforturile de compresiune iar lemnul grinzilor originare preia
eforturile de întindere. Pentru asigurarea conlucrării între cele două componente este necesară
prevederea unor conectori capabili să preia eforturile de lunecare.
Suprabetonarea va fi prevăzută cu o armătură minimă (de exemplu, rețea 56) pentru
preluarea eforturilor din contracția betonului. Pentru legarea suprabetonării de pereții de
contur se folosesc ancore montate în zidărie așa cum se arată în fig. F.5.52. Betonul se toarnă
pe un strat impermeabil (folie) pentru a se evita pierderea apei și umezirea scândurilor. Pentru
reducerea greutății proprii suprabetonarea poate fi turnată pe un strat de termoizolație rigidă,
ca în fig. F.5.46(c).

(a) Secțiune prin planșeu (b) Suprabetonarea turnată direct pe podină (c) Suprabetonarea turnată pe un strat de izolație termică)

Figura F.5.46 Suprabetonarea planșeelor din lemn

b. Consolidare cu platbande metalice

Sporirea rigidității planșeelor din grinzi și podină de lemn se poate obține și prin aplicarea
unor platbande de oțel fixate cu cuie/șuruburi de elementele podinei (scânduri/dulapi). În
acest fel se blochează în parte deplasările diferite ale componentelor planșeului în timpul
mișcării seismice. În prealabil este necesar să se verifice legătura dintre podină și grinzi; dacă
prinderile respective sunt insuficiente se va suplimenta numărul cuielor sau se vor introduce
șuruburi capabile să preia lunecările în plan orizontal. Pentru preluarea diferenței de nivel care
se creează în acest mod între platbande se așează un material ușor (tip polistiren rigid).

F-174
 Figura F.5.47 Consolidarea planșeelor din lemn cu platbande metalice

c. Consolidarea cu tiranți metalici dispuși la intrados

Indeformabilitatea în plan orizontal a planșeelor din lemn se poate obține prin crearea unei
grinzi cu zăbrele având diagonale din metalici dispuși în "X". Tiranții, de regulă bare din oțel
rotund, se fixează de grinzile planșeului, la partea inferioară, cu piese metalice (platbande sau
profile) și cu șuruburi. Elementele comprimate sunt grinzile planșeului existent.

Figura F.5.48 Consolidarea planșeelor din grinzi și podină de lemn cu tiranți de oțel

d. Consolidarea prin adăugarea de dulapi/panouri din lemn la una sau la ambele

fețe.
Procedeul este recomandat în special de experiența practică și ce cercetările efectuate în USA.
În varianta clasică sporirea rigidității și a rezistenței la forță tăietoare în planul planșeului se
realizează prin adăugarea de scânduri/dulapi din lemn la una sau la ambele fețe ale grinzilor
planșeului. Experiențele au arătat că efectul cel mai important se obține prin fixarea
scândurilor/dulapilor înclinat față de direcția grinzilor (de regulă la 45o) deoarece în acest fel
se creează un sistem de zăbrelire cu deformabilitate redusă. Aplicarea a două straturi de
scânduri/dulapi mărește rigiditatea planșeului și valoarea forței tăietoare capabile astfel încât,
în cele mai multe cazuri se poate conta pe conlucrarea spațială completă a pereților de pe cele
două direcții. Secțiunea compusă are și rigiditate mai mare în plan vertical și din acest motiv
procedeul poate fi aplicat și în cazul planșeelor cu flexibilitate ridicată (mai ales atunci când
se manifestă vibrații supărătoare din încărcările de exploatare)
Scândurile/dulapii se prind de grinzi cu un număr suficient de cuie pentru preluarea
lunecărilor.

F-175
1 - Grinzile existente 2 - Primul strat de scânduri/dulapi așezat la 45o față de direcția grinzilor 3 - Al doilea strat
de scânduri / dulapi (dacă este cazul) așezat perpendicular pe primul strat. 4 - Pardoseala

Figura F.5.49 Consolidarea planșeelor din lemn prin scânduri / dulapi așezați la 45o față
de grinzile existente
Sporirea rigidității planșeelor se poate face și prin fixarea pe grinzi a panourilor din lemn de
tip OSB, soluție care reduce considerabil manopera. În general sporul de rezistență și de
rigiditate obținut prin adăugarea unui panou de 20÷25 mm grosime este satisfăcător.
În comparație cu soluțiile de suprabetonare/înlocuire cu planșeu de beton armat monolit,
placarea cu lemn a grinzilor are două avantaje majore:
- sporul de greutate este nesemnificativ, raportat la greutatea proprie a pereților;
- întervenția este mai simplă și durate de execuție este mai scurtă (în cazul fixării
scândurilor/panourilor numai pe o față a grinzilor activitatea poate continua în încăperile
celelalte).

F.5.6.2.1.3.2 Planșee din profile metalice laminate și bolțișoare de cărămidă

Planșeele alcătuite din profile metalice laminate și bolțișoare de cărămidă sunt considerate
conform CR6 ca "planșee fără rigiditate semnificativă în plan orizontal". În construcțiile
existente din România au fost utilizate la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX
pentru planșeele peste subsol (de regulă) dar pot fi întâlnite și la planșeele etajelor supraterane
în clădiri cu 4 ÷ 5 niveluri cu structural din zidărie.
În varianta inițială folosită, de exemplu, în Germania, profilele erau solidarizate cu tiranți
dispuși la talpa inferioară, care aveau și rolul de a împiedica deplasările laterale date de
împingerile bolților plate de zidărie.

Figura F.5.50 Planșeu din profile laminate și bolți plate de cărămidă cu tiranți din oțel
rotund

Acest tip de planșeu aduce încărcări verticale cu valori mari din cauza umpluturii așezată la
extradosul bolțișoarelor, și pe această cale, conduce la forțe seismice ridicate.
În cadrul lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic se au în vedere
următoarele măsuri:
 sporirea rigidității în plan orizontal prin legarea profilelor cu platbande / bare rotunde
din oțel sudate la talpa inferioară (soluția curentă, care nu necesită desfacerea pardoselii)

F-176
 sau la talpa superioară; pentru clădirile din secolul XIX se recomandă verificarea
sudabilității oțelului din grinzi;
 introducerea tiranților transversali pentru a evita ruperile locale ale bolțișoarelor
 introducerea tiranților longitudinali pentru a prelua eforturile de întindere din
încovoierea diafragmei orizontale

1. Perete de zidărie 2. Grinzi metalice (de regulă profile I) 3. Bolțișoare de cărămidă 4. Platbande
de oțel sudate la talpa inferioară a grinzilor 5. Tirant longitudinal 6. Tirant transversal 7. Ancore
montate în găuri forate în zidărie

Figura F.5.51 Consolidarea planșeelor cu grinzi metalice și bolțișoare de cărămidă

(după FEMA 547)

- legarea diafragmei de pereții de zidărie prin ancore montate în găuri forate

- în cazul planșeelor cu deschidere mare se recomandă ancorarea suplimentară a pereților
cu profile (corniere) de margine

(a) Grinzile metalice paralele cu peretele (b) Grinzile metalice perpendiculare pe perete

Figura F.5.52 Legarea planșeului cu pereții

- eliminarea umpluturii (de regulă, moloz/cloțuri) de sub pardoseală sau înlocuirea

acesteia cu materiale mai ușoare.
În unele cazuri se poate realiza sporirea rigidității în plan orizontal prin turnarea unei plăci din
beton armat monolit cu grosimea de 5÷6 cm peste stratul de umplutură; soluția este posibilă
numai dacă profilele pot prelua încărcarea suplimentară și, evident sporește greutatea supusă
acțiunii seismice. Legătura între stratul de beton și grinzile metalice se asigură prin conectori
sudați. Legătura dintre stratul de suprabetonare și pereții de zidărie se realizează cu ancore
înglobate în perete ca în fig. F.5.52.

F-177
 Figura F.5.53 Suprabetonarea planșeelor cu grinzi metalice și bolțișoare de cărămidă

F.5.6.2.1.3.3 Planșee din elemente prefabricate din beton armat fără suprabetonare

Pentru planșeele din elemente prefabricate de tip "fâșie" cu bucle sau cu bare de legătură la
extremități, fără suprabetonare armată se adaugă o suprabetonare cu grosime  60 mm armată
cu plasă de oțel beton cu aria  250 mm2/ m; dacă planșeul are numai șapă nearmată aceasta
se îndepărtează (pentru a evita supraîncărcarea) și se adaugă șapa armată menționată.
Realizarea conlucrării dintre prefabricatele existente și stratul de suprabetonare este favorizată
dacă se montează conectori între acestea.

Figura F.5.54 Suprabetonarea fâșiilor cu goluri

F.5.6.2.1.3.4 Eliminarea/preluarea împingerilor orizontale

O primă cale pentru reducerea mărimii împingerilor date de arce și bolți este reducerea
încărcărilor aplicate la extradosul acestora. În cazul planșeelor realizate din bolți de zidărie
reducerea se poate obține prin eliminarea umpluturilor grele așezate la extrados (de regulă
moloz/cloțuri de cărămidă) și înlocuirea lor cu materiale ușoare. Această operație reduce și
masa totală a construcției și, prin urmare forța seismică.
Pentru eliminarea împingerilor orizontale date de arce/bolți sau de unele tipuri de șarpante,
soluția cea mai des folosită este introducerea tiranților metalici la nivelul reazemelor.
Dimensionarea tiranților se face astfel încât aceștia să preia împingerile date de arc/boltă
împiedicând astfel transmiterea acestora la zidăriile de sprijin. De regulă, la montarea
tiranților se introduce și un efort de preîntindere calibrat pentru a compensa o parte din
împingeri. Calculul trebuie să țină seama de caracteristicile de deformație ale zidăriei și ale
tirantului, de efortul inițial de preîntindere, precum și de condițiile în care se realizează
ancorarea tirantului în zidărie.
Un efect asemănător se obține prin introducerea unui sistem de centuri din beton armat în
zona de rezemare a șarpantei. Centurile se ancorează în zidul existent cu ancore din oțel
rotund care trebuie să fie dimensionate la întindere (smulgere) și la forfecare. La rândul său
șarpanta se leagă cu piese metalice și ancore de centura de beton armat.

F-178
 Figura F.5.55 Centură la nivelul de rezemare a șarpantei

În cazuri mai rare, pentru preluarea împingerilor se prevăd pilaștri (contraforți) din zidărie sau
pereți interiori suplimentari pentru consolidarea zidurilor respective. Eficiența pilaștrilor
depinde de rezistența legăturilor dintre zidăria acestora și zidăria existentă. Legăturile se
realizează prin țesere (operație mai dificilă) sau prin turnarea unui stâlpișor de beton armat. În
ambele cazuri se prevăd și ancore metalice. Este necesar ca fundația contrafortului să fie
legată cu fundația peretelui existent și dimensionată pentru întreaga forță orizontală (care
include și forța aferentă masei peretelui).

F1 - fundația zidului (existentă) F2 - fundația pilastrului

Figura F.5.56 Contraforți pentru preluarea împingerilor acoperișului

În toate cazurile, arcele și bolțile avariate se repară prin injectare sau prin placare la extrados
cu tencuieli armate cu plase din oțel sau din polimeri armați cu fibre
În cazul șarpantelor care dau împingeri asupra pereților de la ultimul nivel intervenția poate
consta în
- modificarea schemei statice a șarpantei prin introducerea unor elemente suplimentare
din lemn sau din oțel, recomandabil la nivelul tălpilor inferioare, destinate să preia
împingerile;
- refacerea șarpantei după o schemă statică fără împingeri.
Totodată se recomandă examinarea îmbinărilor între elementele șarpantei pentru a se limita
deformabilitatea acestora. În acest scop, la noduri se pot introduce platbande metalice sau
buloane suplimentare

Lucrări pentru consolidarea fundațiilor

Lucrările pentru consolidarea fundațiilor pot fi necesare în următoarele situații:

- pentru fundațiile din materiale slabe: piatră, cărămidă sau beton simplu;

F-179
- pentru fundațiile care nu pot prelua solicitările capabile (N, M,V) ale pereților structurali
din secțiunea de la bază;
- pentru clădirile la care soluția de intervenție implică adăugarea unor încărcări permanente
importante prin: placarea cu beton armat a pereților, înlocuirea planșeelor din lemn cu
planșee din beton armat, supraetajarea clădirii;
- clădirea a suferit avarii din cauze neseismice legate de natura terenului și/sau interacțiunea
sol/structură.
Procedeele de consolidare a fundațiilor pentru eliminarea acestor deficiențe sunt următoarele:
 Pentru sporirea reducerea presiunii pe teren:
- lărgirea fundațiilor prin placare cu beton armat turnat sau torcretat;
- subzidirea fundațiilor existente pentru atingerea adâncimii de îngheț sau a
straturilor cu rezistență suficientă;
- introducerea micropiloților

Figura F.5.57 Fundație pentru stratul de placare

- Pentru sporirea capacității de rezistență:

- injectarea mortarului în fundațiile de zidărie din piatră fără mortar;
- armarea în rosturi a fundațiilor din zidărie nearmată
- placarea cu beton armat; în acest caz se recomandă ca placarea să fie realizată ca
grindă Vierendel pentru a nu favoriza ascensiunea umidității în zidăria parterului

F.5.6.3 Intervenții de consolidare de ansamblu cu modificarea alcătuirii structurale

existente

F.5.6.3.1 Eliminarea excentricității centrului de rigiditate față de centrul de masă

Această categorie de lucrări este necesară în cazul structurilor cu planșee rigide în plan
orizontal dacă dispunerea pereților cu rigiditate mare este nesimetrică, sau a devenit
nesimetrică prin intervenții în timpul exploatării (prin suprimarea totală/parțială a unor pereți),
astfel încât rezultă efecte de răsucire de ansamblu importante.
Pentru remedierea acestei deficiențe se adaugă pereți structurali cu rigiditate suficientă pentru
a se reduce torsiunea de ansamblu. Pentru sporirea eficienței acestei intervenții se recomandă:
- introducerea pereților noi în poziții cât mai depărtate de centrul de rigiditate al planșeului;
- examinarea posibilităților de creștere a rigidității pereților de contur prin închiderea unor
goluri; soluția este recomandată în special în cazul în care golurile au fost create prin
intervenții ulterioare.
În cazurile în care măsurile preconizate mai sus nu pot fi realizate din diferite considerente,
expertul va examina, printr-o metodă de calcul spațial, care ia în considerare toate
neregularităților structurale, starea de eforturi din structură și va stabili soluțiile necesare de

F-180
consolidare locală a elementelor ale căror solicitări totale depășesc capacitățile de rezistență
respective cu mai mult de 1015%. Consolidarea locală are în vedere sporirea rezistenței și a
ductilității elementelor respective.
Eficiența acestor intervenții este condiționată de :
- gradul de afectare a funcțiunilor clădirii (adăugarea unor pereți structurali poate modifica
defavorabil distribuția funcțiunilor în clădire, iar închiderea golurilor de pe fațade
modifică aspectul clădirii);
- asigurarea conlucrării cu elementele și ansamblul structurii existente pentru toate tipurile
de încărcări și pentru toate nivelurile de solicitare (până în stadiul ultim);
- integrarea fundațiilor elementelor noi în ansamblul fundațiilor clădirii, luând măsuri
pentru evitarea tasărilor diferențiate.
Lucrările constau, de regulă, în:
- adăugarea unor elemente structurale noi (pereți, stâlpi din zidărie) având
caracteristicile geometrice și pozițiile stabilite în funcție de categoria deficiențelor pe
care trebuie să le corecteze;
- închiderea unor goluri în pereții interiori sau în cei de fațadă; pentru pereții respectivi
este necesară verificarea fundațiilor și eventual consolidarea acestora.
-

(a) Închiderea golurilor în pereți

Figura F.5.58 Corectarea deficiențelor de alcătuire de ansamblu

În cazul clădirilor cu planșee rigide care au forme complexe în plan astfel încât acțiunea
seismică poate genera efecte de torsiune importante se poate examina și oportunitatea
introducerii rosturilor de separație. Operația este complicată și constă în

- separarea completă a pereților și planșeelor pentru realizarea unui rost de circa 20÷30 mm;
se atrage atenția că prin această operație se întrerupe continuitatea armăturilor din planșeu
în zona rostului astfel încât rezistența acestuia poate diminuată;
- introducerea unor pereți structurali suplimentari, legați cu cei existenți (prin țesere sau cu
stâlpișori din beton armat) pentru închiderea "cutiei spațiale"; pentru pereții suplimentari
sunt necesare și lucrări de intervenție la fundații.
Pentru clădirile cu planșee flexibile colțurile intrânde constituie zone de concentrare pentru
eforturile din forța tăietoare. Transferul forțelor se face cu ajutorul elementelor capabile să
antreneze pereți cu rigiditate și rezistență suficiente pentru a echilibra forța seismică.

F-181
 (a) Introducerea unui rost de separație (b) Introducerea colectorilor

Figura F.5.59 Corectarea deficiențelor de alcătuire de ansamblu

F.5.6.3.2 Asigurarea continuității traseului forțelor verticale și seismice până la fundații

Această categorie de lucrări este necesară în cazurile în care:

- unii pereți structurali nu continuă până la fundații;
- legătura între planșeu și unii pereți este întreruptă pe lungimi mari (de exemplu, golul
scării lângă perete);
- centurile perimetrale nu sunt continue (de exemplu, lipsește centura de la nivelul
planșeului la casa scării).
Pentru corectarea acestei deficiențe se poate proceda după cum urmează:
a. Se adaugă pereți structurali, pentru completarea discontinuităților din sistemul inițial de
scurgere a eforturilor sau pentru refacerea sistemului structural inițial dacă
discontinuitatea se datorează unei intervenții ulterioare;
b. Se adăugă elemente verticale noi, eventual numai stâlpi, pentru preluarea directă a forțelor
verticale în cazul planșeelor cu rezemări de ordin superior;
c. Se completează sistemul de centuri.

(a) (b) (c)

(a) Discontinuitate rezultată prin desființarea șpaletului central la parter pentru realizarea unei vitrine
(b) Asigurarea continuității prin refacerea peretelui demolat
(c) Asigurarea continuității prin introducerea unor stâlpi de beton armat

Figura F.5.60 Asigurarea continuității traseului forțelor verticale

În cazurile în care măsurile preconizate nu pot fi realizate din diferite considerente, este
necesar ca expertul să examineze traseele "deviate" pe care se scurg forțele, pentru a identifica

F-182
punctele slabe susceptibile de avariere/deteriorare prematură și a stabili soluțiile necesare de
consolidare locală.

F.5.6.3.3 Sporirea redundanței

Aceste lucrări sunt necesare când structura existentă nu îndeplinește cerințele de redundanță
structurală precizate în P100-1.
Sporirea redundanței se realizează prin:
- adăugarea unor elemente structurale noi, pereți sau stâlpi din zidărie/din beton sau
metalici în zonele în care ruperea unui singur element poate provoca pierderea stabilității
întregii clădiri (de exemplu, în cazul șpaleților/stâlpilor cu dimensiuni mici de la colțurile
clădirilor sau când zidăria este rezemată numai pe rama ferestrei);

Figura F.5.61 Consolidarea colțului dacă zidăria reazemă pe rama ferestrei

- înzestrarea altor elemente structurale cu ductilitate sporită prin lucrări adecvate de

consolidare prin care se realizează sporirea capacității de rezistență la forță tăietoare fără a
spori capacitatea de rezistență la compresiune excentrică.
Elementele adăugate trebuie să aibă rezistența și rigiditatea de același ordin de mărime cu cea
a elementelor cu care vor conlucra la preluarea forțelor orizontale.
În cazul în care se recurge la consolidarea elementelor a căror rupere pune în pericol
stabilitatea clădirii, această opțiune poate fi acceptată numai dacă prin procedeul folosit se
asigură și o ductilitate finală suficientă.
Această soluție de intervenție poate fi aplicată numai dacă prin măsurile preconizate nu sunt
afectate funcțiunile clădirii sau aspectul exterior al acesteia în cazul clădirilor protejate prin
lege.

F-183
F.6. PROCEDEE DE INTERVENȚIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURA DIN
LEMN

F.6.1 Criterii pentru alegerea soluției de intervenție

(1) Decizia de intervenție, strategia și tehnicile de intervenție se bazează pe criteriile date la

F.2.1.

(2) Soluțiile de intervenție se bazează pe evaluarea efectuată în cadrul raportului de

expertiză și a propunerilor de consolidare din acest raport.

F.6.2 Principii de bază pentru stabilirea soluțiilor de intervenție

(1) La stabilirea soluțiilor de intervenție în scopul asigurării unui răspuns seismic favorabil
se va avea în vedere că:
(i) Lemnul nu prezintă proprietăți de deformare plastică, astfel încât prin proiectare trebuie să
se asigure nedepășirea rezistenței materialului.
(ii) Comportarea neliniară și disiparea de energie este realizată numai prin deformarea
îmbinărilor lemn-oțel, care permit curgerea oțelului și strivirea lemnului.

F.6.3 Tipuri de intervenție

(1) Intervențiile la construcțiilor de lemn se clasifică în:

(i) Reparații, care se aplică elementelor individual cu scopul refacerii proprietăților inițiale ale
acestora.
(ii) Lucrări de consolidare, aplicate elementelor structurale individual sau structurii în
ansamblu constând în întărirea elementelor sau desfacerea și înlocuirea părților avariate ale
acestora. Prin acest tip de intervenție se sporesc performanțele structurale (rezistență,
rigiditate, deformabilitate) peste nivelul inițial.

(2) În cazul prezentului capitol se tratează succint conceperea și detalierea intervențiilor

asupra:
(i) planșeelor de lemn
(ii) șarpantelor de lemn
(iii) elementelor verticale, stâlpi și pereți de lemn.

F.6.4 Evaluarea degradărilor înregistrate pe durata exploatării

(1) Exploatarea timp îndelungat a construcțiilor de lemn poate duce la degradări ale
elementelor structurale, care trebuie identificate înainte de efectuarea măsurilor de
consolidare. Odată cu aceste lucrări de intervenție se vor lua și măsuri pentru eliminarea sau
diminuarea în cât mai mare măsură a cauzelor care au produs aceste degradări.

(2) Degradările pot proveni ca efect al încărcărilor orizontale (vânt, cutremur) sau verticale.
Degradările din ultima categorie se manifestă prin:
- deformații excesive, rezultat al subdimensionării sau unor supraîncărcări neprevăzute;

F-184
 - curgerii lente a materialului lemnos;
- slăbirea elementelor de îmbinare.

(3) Comportarea elementelor planșeelor și șarpantelor de lemn este evidențiată de

deformațiile elastice sau remanente, sub încărcările verticale. Depășirea valorilor admisibile
ale săgeților relative (raportul între săgeți și deschideri) relevă dimensionări insuficiente, care
trebuie corectate prin măsurile de intervenție.

(4) Degradările care nu sunt produse de acțiunea încărcărilor sunt:

- crăpăturile în elementele produse de contracția și umflarea lemnului, funcție de
umiditatea mediului;
- putrezirea lemnului produsă de câmpurile lignifore;
- îmbătrânirea materialului lemnos;
- consumul lemnului produs de insectele xilofage;
- degradările produse de temperaturile ridicate (de exemplu, la elementele șarpantelor
din vecinătatea coșurilor);
- degradările produse de eventualii agenți chimici din mediul ambiant.

F.6.5 Intervenții asupra planșeelor de lemn

F.6.5.1 Consolidarea elementelor degradate sau slabe ale planșeelor

(1) Consolidarea grinzilor slabe sau degradate ale planșeelor de lemn se realizează prin una
sau mai multe din următoarele tipuri de intervenție:
- desfacerea părților degradate și înlocuirea cu material sănătos conectat adecvat la
elementul structural, de regulă prin eclise de lemn sau oțel;
- consolidarea elementelor prin adăugarea de piese de lemn, prinse cu cuie, lipite, după
caz, sau piese de oțel prinse cu buloane. Piesele suplimentare de oțel vor fi suficient de
lungi astfel încât găurile necesare montării buloanelor să nu slăbească zonele cu
eforturile cele mai mari. În fig. F.6.1a și b se prezintă exemplificativ două soluții de
întărire a grinzilor de lemn cu piese metalice;

Figura F.6.1 Consolidarea grinzilor de lemn cu piese de oțel

F-185
 a b
Figura F.6.2 Consolidarea grinzilor planșeelor din lemn

- modificarea mecanismului de preluare a încărcărilor a grinzilor (transformarea în

grinzi cu zăbrele, grinzi macaz etc.) prin introducerea unor bare din oțel beton sau
profil de oțel pentru preluarea întinderilor din sistemul astfel constituit. Două soluții
de acest tip sunt prezentate în fig. F.6.2a și b;

transferul forței prin frecare transferul forței prin frecare și conectori

Figura F.6.3 Legătura între grinzi și pereți

- înlocuirea completă a elementelor degradate sau slabe și înlocuirea lor cu elemente

noi, suficient de rezistente și rigide. La limită, în cazul unor planșee complet degradate
sau foarte slabe în raport cu încărcările aferente, soluția poate fi înlocuirea completă a
planșeului.

F-186
(2) Pentru asigurarea stabilității planșeului pe durata lucrărilor de consolidare se vor
prevedea sprijiniri adecvate.

F.6.5.2 Măsuri pentru îmbunătățirea legăturilor dintre planșeul de lemn și pereții de

zidărie

(1) Alcătuirea planșeului trebuie să permită transmiterea încărcărilor masice orizontale la

structura verticală a construcției. Când acest rol nu poate fi îndeplinit în condiții de siguranță
(rezemări insuficiente ale grinzilor, forțe verticale insuficiente pe zidărie care să asigure o
frecare eficientă, mortarul zidăriei este degradat etc.) sunt necesare măsuri speciale de legare a
elementelor planșeului de pereții structurali de zidărie.

(2) În vederea realizării acestei cerințe se introduc dornuri de prindere care lucrează la
forfecare (fig. F.6.3) sau/și se montează tiranți de oțel, de preferat pretensionați, prevăzuți cu
ancoraje adecvate la legătura cu peretele. Tiranții care pot îndeplini și suplimentar rolul de
solidarizare a pereților de pe cele două direcții se vor dispune cu precădere în lungul pereților
paraleli cu direcția de atac seismic pentru care se prevăd tiranții.

Figura F.6.4 Planșeu de lemn alcătuit din grinzi (pe direcția y), antretoaze și toroane
de oțel (pe direcția x) și acoperite de elemente de placaj fixate cu cuie de grinzi și
antretoaze

F.6.5.3 Măsuri pentru sporirea rigidității planșeelor în planul lor

(1) Sporirea rigidității în planul planșeelor este necesară pentru multe din construcțiile de
zidărie cu planșee de lemn, la care aceste elemente nu au fost concepute ca diafragme
orizontale.

F-187
(2) Cu caracter exemplificativ în fig. F.6.4, F.6.5 și F.6.6 se prezintă câteva soluții de
rigidizare a planșeelor de lemn:
(i) Soluția din fig. F.6.4 constă în introducerea unor tiranți de oțel, de o parte și de alta a
grinzilor secundare și a unei podine rigide din plăci de placaj gros de lemn prinsă cu cuie de
grinzile de pe cele două direcții.

Figura F.6.5 Diafragma parțială. Cazul unui planșeu de lemn cu grinzi și antretoaze
(fără panouri fixate cu cuie), rigidizate prin contrafise de rigidizare alcătuite din
elemente de lemn și toroane de oțel

(ii) Soluția prezentată principial în fig. F.6.5 constă în introducerea de contravântuiri metalice,
pentru a realiza împreună cu elementele de lemn ale planșeului grinzi cu zăbrele pe ambele
direcții. Aceste elemente rigide sunt în măsură să transmită forțele de inerție orizontale la
pereții structurali.

Figura F.6.6 Rigidizarea planșelor din lemn cu grinzi rezemate pe direcții diferite
în cadrul aceluiași nivel

F-188
(iii) Turnarea unui strat de beton (mortar) armat peste podina planșeului de lemn, conectat de
pereții de zidărie. Această soluție este aplicabilă dacă fundațiile și terenul de fundare sunt în
măsură să preia suplimentul de încărcare dat de greutatea plăcii de beton.
Dacă se contează pe grinzile de lemn ca grinzi de planșeu (când placa de beton este subțire),
trebuie realizată conectarea între cele două elemente.
Dacă grinzile de lemn nu au capacitatea de a susține placa de beton armat pe durata turnării și
întăririi betonului (în situația în care placa de beton armată este concepută să preia singură
încărcarea verticală a planșeului) se vor prevedea susțineri provizorii pe durata execuției.

(3) În situația în care grinzile de lemn din panouri de planșeu situate de o prte și de lta a
pereților structurali au orientări diferite, pentru solidarizarea celor două zone de planșeu și
rigidizarea planșeului în ansamblu se pot aplica contravântuiri locale în X, ca în fig. F.6.6.

Figura F.6.7 Legătura între grinzile de acoperiș și perete

F-189
6.6 Consolidarea șarpantelor

(1) Măsurile de consolidare ale șarpantelor de lemn au în vedere de regulă, unul sau mai
multe din următoarele obiective:
(i) îmbunătățirea legăturii între baza șarpantei și pereții structurali de zidărie pentru realizarea
unui transfer eficient al forțelor orizontale de la nivelul șarpantei la pereți.
(ii) sporirea rigidității în planul acoperișului pentru realizarea în cât mai mare măsură a unei
acțiuni solidare a pereților de zidărie, în preluarea forțelor orizontale.
(iii) sporirea rigidității elementelor principale ale structurii acoperișului (arcelor, fermelor) în
planul acestora.

(2) Legăturile dintre șarpanta de lemn și pereții structurali de zidărie se pot îmbunătăți prin
măsuri ca în fig. F.6.7, constând în introducerea unor conectori metalici, piese cornier sau
plăci de oțel sudate prinse ca buloane și pene de nodul inferior al șarpantei și cosoroabă.

Figura F.6.8 Rigidizarea ansamblului acoperișului șarpantelor cu ferme

(3) Rigidizarea șarpantei se poate realiza prin (fig. F.6.8):

- prevederea unor contravântuiri în planul căpriorilor;
- introducerea unor grinzi la nivelul tălpii (corzii) inferioare, perpendicular pe aceasta,
suspendată de căpriori, la coama șarpantei.

F-190
 Figura F.6.9 Rigidizarea acoperișurilor din arce sau ferme cu deschideri mari

(4) Creșeterea rigidității arcelor la acoperișuri cu deschidere mare se poate obține prin
introducerea unor zăbrele (montanți și diagonale, între arc și tirant) (fig. F.6.9a).
În cazul fermelor de lemn, sporirea rigidității în planul lor se poate obține prin îndesirea
zăbrelelor (fig. F.6.9b).

a) cu montanți amplasați la distanțe reduse b) cu diagonale de contravântuire continue pe un nivel

Figura F.6.10 Structuri de rezistență cu schelet portant

6.7 Consolidarea elementelor structurii verticale a construcțiilor de lemn (stâlpi, pereți)

(1) Lucrările de reparații a elementelor degradate sau defomate se realizează prin înlocuirea
părților degradate sau/și întărirea lor cu piese de lemn sau oțel prinse cu cuie sau buloane,
direct sau prin intermediul ecliselor.
Îndepărtarea părților degradate se face prin tăieturi transversale la 90, care să asigure un
contact cât mai complet, pe toate suprafața între piesele înnădite.

F-191
(2) Consolidarea pereților structurali de lemn are drept scop sporirea rigidității și/sau
rezistenței structurii la forțe orizontale.

(3) Obiectivele consolidării precizate la (2) se realizează prin măsuri cum sunt:
- pevederea unor montanți la distanțe mici cu legături transversale sau diagonale de
contravântuiri din lemn;
- aplicarea unei închideri din plăci de placaj, PAL (plăci aglomerate din lemn), fixate cu cuie
sau buloane de structura verticală (stâlpi și rigle);
- introducerea unor contravântuiri din oțel-beton sau din profile metalice.

F-192
F.7 PROCEDEE DE INTERVENȚIE PENTRU COMPONENTELE
NESTRUCTURALE DIN CLĂDIRI (CNS)

F.7.1 Obiect și domeniu de aplicare

În condițiile în care, până în prezent în România nu există documentația și experiența necesară

pentru proiectarea lucrărilor de reducere a riscului seismic pentru componentele nestructurale
(CNS) ale clădirilor, prezentul capitol are ca scop:
- stabilirea principiilor pentru fundamentarea lucrărilor de reducere a riscului seismic al
CNS din clădirile existente;
- formularea criteriilor generale pentru alegerea soluțiilor de intervenție;
- prezentarea unor soluții tehnice de intervenție utilizate curent în practică pe plan mondial.
Ansamblul lucrărilor și procedurilor de intervenție folosite pentru reducerea riscului seismic
al CNS va fi denumit generic în cele ce urmează reabilitare seismică a CNS.
Diferitele categorii de lucrări de intervenție prezentate în acest capitol au ca scop general
aducerea CNS din clădirile existente cât mai aproape de nivelul de asigurare preconizat pentru
CNS din clădirile noi. Este evident că, din cauza diversității practic nelimitate a CNS și, în
particular, a condițiilor în care acestea sunt atașate de elementele de construcție structurale
și/sau nestructurale procedeele de reducerea riscului seismic date în continuare nu pot decât să
rămână la nivelul principiilor și al recomandărilor generale și nu pot fi aplicate în toate
situațiile fără o analiză inginerească prealabilă. În cele mai multe cazuri, în special în cazul
echipamentelor și mobilierului, dar și în cazul altor categorii de CNS (pereți despărțitori ușori,
de exemplu) măsurile de asigurare la acțiunea seismică a CNS trebuie să fie stabilite de
producător pe baza studiilor și experimentărilor proprii. Acestea trebuie să se refere la
definirea regimului seismic în care produsele respective pot fi utilizate (prin studiile de
calificare seismică) și la condițiile de prindere de elementele de construcție.

Lucrările de intervenție pentru reabilitare seismică prezentate în acest capitol se aplică tuturor
CNS din clădiri definite în P100-1, dacă acestea nu satisfac nivelurile de performanță
corespunzătoare cerințelor de performanță stabilite de beneficiar.

Pentru componentele care prezintă risc seismic redus, prevăzute în P100-1, lucrările de
reabilitare se execută numai în situațiile în care s-a produs deteriorarea componentei și/sau a
prinderilor respective astfel încât aceasta prezintă pericol pentru siguranța vieții sau nu își mai
poate îndeplini funcțiunea în clădire.
În această categorie se încadrează:
I. Componentele arhitecturale, în afara celor din grupa A1 care sunt așezate pe fațadele
către spații publice sau cu aglomerări de persoane, pentru:
- clădirile din clasa de importanță I, din zonele seismice cu ag ≤ 0,12g,
- clădirile din clasa de importanță II, pentru zona seismică cu ag = 0,08g;
II. Echipamentele electromecanice și mobilierul, pentru:
- clădirile din clasele de importanță I și II, din zonele seismice cu ag ≤ 0,12g,
- clădirile din clasa de importanță III, pentru zona seismică cu ag = 0,08g;
III. Componentele de instalații, în afara celor din grupa B4, se exceptează de la aplicarea
măsurilor sistematice de reabilitare seismică pentru:
- clădirile din clasele de importanță I și II, din zonele seismice cu ag ≤ 0,12g,

F-193
 - clădirile din clasa de importanță III, pentru zona seismică cu ag = 0,08g;
IV. Componentele din categoriile B (cu excepția B4), C și D, pentru care factorul de
importanță stabilit conform P100-1 este CNS 1, indiferent de zona seismică și de clasa de
importanță a construcției, dacă îndeplinesc următoarele două condiții:
- sunt montate la înălțime mai mică de 1,50 m peste nivelul planșeului;
- au greutate totală maximă în exploatare mai mică de 0,20 kN.

Lista detaliată a CNS pentru care se aplică lucrările sistematice de intervenție din acest
Capitol este următoarea:
A. Componente arhitecturale (elemente de construcție)
A.1.Elemente atașate anvelopei construcției:
- finisaje, elemente de protecție termică sau decorații din cărămidă, beton, piatră, materiale
ceramice, sticlă sau similare care au ca suport elementele de închidere, structurale sau
nestructurale;
- copertine, balustrade, atice, marchize, profile ornamentale, statui;
- firme, reclame, antene de televiziune.
A.2.Elemente ale anvelopei:
- elementele nestructurale ale anvelopei - panouri de închidere din zidărie sau din beton
armat, pline sau vitrate, montanți, rigle, buiandrugi, centuri și alte elemente care nu fac
parte din structura principală a construcției;
- fațade cortină, vitrate sau opace, luminatoare;
- placajele pe fațade (din zidărie, ceramice, piatră, lemn etc.);
- tâmplăriile înglobate, inclusiv geamurile/sticla.
A.3.Elemente de compartimentare interioară fixe sau amovibile, indiferent de materialul din
care sunt făcute, inclusiv finisajele, tâmplăriile înglobate și geamurile/sticla:
- între încăperile curente sau între încăperi și spații comune (coridoare, atriumuri);
- la scări și cajele ascensoarelor;
- la ieșirile din clădire;
- compartimentări anti-incendiu.
A.4.Tavane aderente sau suspendate, indiferent de material.
A.5.Pardoseli înălțate (planșee tehnice)
B. Instalații:

B.1.Instalații sanitare
B.2.Instalații electrice/iluminat:
- canale de cabluri;
- dulapuri și panouri electrice;
- corpuri de iluminat, curente și de siguranță
B.3.Instalații de încălzire, de condiționare și de ventilație
B.4.Instalații speciale cu utilaje care operează cu abur sau cu apă la temperaturi ridicate
(bucătării, spălătorii etc.)
B.5. Instalații de siguranță:
- alimentare cu energie electrică;
- detectoare de fum/incendiu;

F-194
 - sisteme automate de stingere a incendiilor (sprinklere);
- instalații de evacuare a fumului;
- instalații de semnalizare.
C. Echipamente electromecanice:

C.1.Ascensoare

C.2. Scări rulante

D. Mobilier și alte dotări:
D.1.Mobilier profesional: de birou (rafturi, dulapuri), din unități medicale, de cercetare,
inclusiv sistemele de computere, mobilier și exponate din muzee de importanță națională.
D.2.Mobilier și dotări speciale din construcții din clasa de importanță I: panouri de control și
comandă ale dispeceratelor din servicii de urgență, din unități de pompieri, poliție, centrale
telefonice, echipamente din stații de radiodifuziune, televiziune și similare.
D.3.Rafturi din magazine și din depozite accesibile publicului.
Soluțiile de reabilitare seismică a CNS date în acest capitol nu pot fi utilizate pentru
reabilitarea seismică a CNS din clădirile monument istoric fără acordul autorităților
competente.

F.7.2 Scopul reducerii riscului seismic al CNS

Lucrările de reabilitare seismică a CNS au ca scop reducerea următoarelor categorii de risc

seismic:
- afectarea siguranței vieții (SV);
- pierderi importante de valori materiale și culturale (PV);
- întreruperea funcționării normale a clădirii (IF).

F.7.3 Criterii generale pentru alegerea și verificarea soluției de intervenție

Alegerea soluției de reducere a riscului seismic al CNS care determină, în cele din urmă,
amploarea și complexitatea lucrărilor necesare, se face având în vedere:
A. Răspunsul seismic al structurii principale (ductil/fragil).
Structurile cu răspuns ductil impun deplasări relative de nivel mari componentelor
nestructurale pentru cerința de siguranța vieții. Există premizele ca pentru acest nivel de
solicitare deteriorarea CNS să fie mult mai extinsă și ca un număr mare de CNS să se
desprindă de structură.

Figura F.7.1 Curbele "Forță seismică - deplasare laterală" pentru structuri

ductile/neductile

F-195
B. Efectul dominant pentru răspunsul CNS: efectul seismic direct și/sau indirect (conform
tabelului F.7.1).
Componentele sensibile la efectul indirect sunt mai vulnerabile în cazul structurilor ductile.
De asemenea trebuie să remarcat și faptul că, în cazul unei grupe de CNS, preponderența
efectului direct/indirect, arătată în tabelul F.7.1 se poate inversa. De exemplu, pentru
elementele atașate anvelopei, efectul direct poate deveni predominant sau cel puțin echivalent
cu efectul indirect atunci când greutatea proprie a CNS este excesivă (elemente decorative cu
dimensiuni/ grosimi mari din piatră sau din beton).
Tabelul F.7.1
Tipul verificării
Categoria componentei nestructurale
Efect Efect
A Componente arhitecturale direct indirect
Elemente atașate anvelopei: finisaje, elemente de protecție
termică sau decorații din cărămidă, beton, piatră, materiale
ceramice, sticlă sau similare, care au ca suport elementele de
V2 V1
A1 închidere, structurale sau nestructurale (elemente lipite de
fațadă sau ancorate de fațadă)
Copertine, balustrade, atice, profile ornamentale, marchize,
V1 ----
statui, firme/reclame rezemate în consolă, antene
Elementele structurii proprii a anvelopei - panouri de perete
pline sau vitrate, montanți, rigle, buiandrugi, centuri și alte
A2
elemente care nu fac parte din structura principală a V2 V1
construcției; tâmplăriile înglobate, inclusiv geamurile/sticla
Elemente de compartimentare interioară fixe sau amovibile
A3 V2 V1
(inclusiv finisajele și tâmplăriile înglobate): grele și ușoare
Tavane suspendate:
A4 - aplicate direct pe structură V1 ......
- suspendate V2 V1
Echipamente, utilaje V1 -----
B1B4
Conducte și țevi V1 V2
C1C2 Echipamente electromecanice V1 V2
D1D3 Mobilier și alte dotări V1 ----

În tabelul F.7.1 notațiile sunt:

- V1 - verificare principală
- V2 verificare suplimentară
C. Nivelul de vulnerabilitate seismică al CNS, identificat conform P100-3, anexa E.
D. Categoria de risc seismic, dintre cele menționate mai sus, care decurge din diferitele
tipuri de deteriorare probabile.
E. Cerințele de performanță stabilite pentru clădire după reabilitare.
F. Severitatea acțiunii seismice de proiectare la amplasament.
Așa cum s-a arătat anterior, în zonele seismice cu intensitate scăzută/moderată a acțiunii
seismice preocupările privitoare la reducerea riscului seismic al CNS se restrâng numai la
acele componente care prezintă risc pentru siguranța vieții persoanelor din exteriorul clădirii
și la cele care asigură funcționarea clădirilor din clasa de importanță I. Dimpotrivă, în zonele
seismice cu accelerații așteptate mari/foarte mari (orientativ ≥ 0,20g) reducerea riscului
seismic al CNS poate fi necesară și pentru satisfacerea cerinței de limitare a degradărilor (mai
ales în clădirile în care valoarea CNS reprezintă un procent ridicat din valoarea totală a
clădirii).

F-196
G. Costurile estimate
Acest parametru este adesea neglijat sau interpretat în mod eronat.
Pentru analiza oportunității lucrărilor de intervenție trebuie să se țină seama de cele trei
componente ale costului lucrărilor:
i. Costul reabilitării structurale.
Depinde de nivelul de avarii produs de cutremur sau prognozat printr-o expertiză tehnică și de
nivelul de performanță seismică propus după intervenție;
ii. Costurile reabilitării componentelor nestructurale.
Raportul între costurile reabilitării elementelor structurale și cele aferente
componentelor nestructurale este variabil în limite largi.
Acest raport depinde de:
- raportul valoric intre subsistemul structură și subsistemul CNS al clădirii;
- nivelul de protecție seismică inițială al CNS;
- efecte conexe ale intervențiilor (de exemplu necesitatea modificării traseelor de instalații
ca urmare a consolidării unor elemente structurale/nestructurale).
iii. Costurile refacerii finisajelor (care, în general depind indirect de severitatea cutremurului,
prin amploarea intervențiilor la structură și la elementele nestructurale).
Valoarea costurilor reabilitării componentelor nestructurale și a refacerii finisajelor este în
cele mai multe cazuri superioară costurilor reabilitării structurale propriu zise. Sporurile cele
mai mari se regăsesc în cazul clădirilor pentru care ponderea elementelor nestructurale și a
mobilierului în costul total este mare.

Figura F.7.2 Ponderea relativă a costurilor CNS pentru clădiri cu diferite funcțiuni

Ca și în cazul costurilor unei investiții noi, costurile reabilitării trebuie să fie analizate având
în vedere:
- Costurile inițiale ale reabilitării - care sunt mai mari atunci când intervenția este mai amplă
(adică pe măsură ce probabilitatea de deteriorare Pf scade, respectiv probabilitatea lipsei de
avarii (1-Pf) scade.
- Costurile avarierii seismice ulterioare reabilitării - provenite din pierderile care se produc
după alte cutremure și costurile lucrărilor de intervenție care pot deveni necesare după
acestea în restul perioadei de exploatare. Este evident că în măsura în care lucrările de
intervenție sunt mai importante - și deci mai costisitoare - probabilitatea apariție unor
avarii ulterioare scade și prin urmare, cheltuielile ulterioare vor fi mai reduse.

F-197
 Figura F.7.3 Variația costurilor reabilitării seismice în funcție de nivelul de
siguranță obținut
Eficiența măsurilor constructive și a detaliilor de execuție prevăzute în soluția tehnică de
reabilitare cu nivelurile de performanță seismică cerute după reabilitare, se verifică după cum
urmează:
a. calitativ, în raport cu măsurile constructive prevăzute pentru CNS din clădirile noi,
conform P100-1, cap.10;
b. prin calcul, folosind prevederile și parametrii de proiectare din P100-1, cap. 10, pentru:
- componenta reabilitată;
- prinderile acesteia de structură sau, după caz, de o altă CNS;
- elementul structural sau CNS de care este prinsă componenta reabilitată (verificarea
locală a capacității de rezistență a acestora).

F.7.4 Definirea cerințelor de performanță seismică ale clădirii după reabilitarea seismică

Proiectarea lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea seismică a CNS se face pe baza

Cerințelor de Performanță (CP) pentru clădirea în ansamblu care sunt stabilite de investitor /
utilizator. Cerințele de Performanță definesc modul de comportare/nivelul de deteriorare
acceptat de investitor/utilizator, după reabilitare, în cazul producerii unui cutremur de o
anumită severitate (cu un anumit Interval Mediu de Recurență).
Se definesc două categorii de cerințe de performanță seismică:
A. Cerințe de performanță de bază (CPB) - a se vedea P100-1:
- Limitarea degradărilor
- Siguranța vieții
B. Cerințe de performanță superioare (CPS), care derivă din cerința de performanță de bază
limitarea degradărilor, în funcție de facilitățile de utilizare/funcționare disponibile după
cutremurul cu intensitatea corespunzătoare acestui cerință de performanță:
- Clădire complet funcțională: dacă s-au produs numai deteriorări foarte ușoare ale CNS
astfel încât toate categoriile de CNS din clădire sunt capabile să satisfacă funcțiunile pe
care le îndeplineau înainte de cutremur;
- Clădire care poate fi ocupată imediat: dacă s-au produs deteriorări ușoare ale CNS dar
este asigurată integritatea și funcționarea căilor de acces și a sistemelor vitale. Celelalte
categorii de instalații pot fi întrerupte sau pot funcționa sub parametrii normali. Riscul
pentru siguranța vieții din cauza avariilor nestructurale este foarte scăzut.

F-198
Cerința de performanță a investitorului/utilizatorului, se stabilește prin tema de proiectare
astfel încât:
- nu este, în nici un caz, inferioară prevederilor din reglementările tehnice în ceea ce privește
cerința de siguranța vieții (cerință de performanță de bază);
- poate fi inferioară prevederilor din reglementările tehnice în ceea ce privește cerința de
limitare a degradărilor, dacă adoptarea acestei soluții este justificată de un calcul
economic; o cerință de performanță redusă, poate fi acceptată/adoptată, dacă perioada de
exploatare prevăzută după intervenție este mai scurtă decât intervalul mediu de recurență
pentru seismul corespunzător cerinței de limitare a degradărilor.
În cazul clădirilor existente din clasele de importanță și de expunere I și II, datorită diversității
și complexității funcțiunilor, stabilirea cerințelor de performanță se poate face diferențiat.
Astfel pentru unele părți ale clădirii/zone funcționale se poate stabili o cerință superioară în
timp ce pentru restul clădirii se poate stabili numai una dintre cerințele de bază.

Observație. În unele coduri de proiectare și în literatura de specialitate, pentru noțiunea

"cerință de performanță" se folosește termenul "cerință de performanță". Cerințele de
"siguranță a vieții" și de "limitare a degradărilor" sunt denumite "cerință de bază"

F.7.5 Stabilirea nivelurilor de performanță ale CNS în concordanță cu cerințele de

performanță ale clădirii

Nivelul de performanță seismică a unei componente nestructurale este definit prin gradul de
afectare/deteriorare/deteriorare după un cutremur de severitate dată.
Pentru fiecare categorie de CNS se pot defini mai multe niveluri de /deteriorare/deteriorare
mergând de la nivelul definit convențional "0" - nici un efect negativ - până la nivelul maxim
definit convențional "1" - ieșire din funcțiune/ distrugere totală.
Ieșirea din funcțiune a unei CNS într-o clădire cu cerință de performanță clădire complet
funcțională constituie un eveniment de nivel "1". Ruperea / prăbușirea unei CNS constituie
eveniment de nivel "1" pentru toate cerințele de performanță.
Pentru atingerea cerințelor de performanță seismică a clădirii după efectuarea lucrărilor de
reabilitare seismică, sunt necesare următoarele condiții:
- realizarea nivelurilor de performanță corespunzătoare pentru structura clădirii;
- realizarea nivelurilor de performanță specifice pentru fiecare categorie de CNS
Nivelurile de performanță seismică ale CNS după reabilitare, asociate cerinței de performanță
siguranța vieții, se stabilesc, de regulă, diferențiat, în funcție de riscul potențial care decurge,
în primul rând, din poziția în clădire a componentelor care sunt susceptibile de cădere
parțială/totală, în următoarea ordine descrescătoare:
- în/către spații unde sunt posibile aglomerări de persoane;
- către/pe căile de evacuare (în interiorul/exteriorul clădirii);
- în interiorul încăperilor cu funcțiuni esențiale, în cazul clădirilor din clasa de importanță I;
- în spațiile/încăperile cu funcțiuni curente.
CNS a căror deteriorare poate conduce la întreruperea funcționării normale (IF) și nivelul de
performanță seismică al acestora după reabilitare, se stabilesc de personalul de specialitate al
unităților respective, în funcție de cerințele de performanță fixate.

F-199
Nivelul de performanță al CNS corespunzător cerinței clădire complet funcțională este identic
cu nivelul de performanță al CNS pentru clădire care poate fi ocupată imediat în ceea ce
privește componentele arhitecturale (elementele de construcție) dar impune cerințe
suplimentare pentru instalații, echipamente electromecanice, mobilier și alte dotări.
Definirea celor două niveluri de performanță și descrierea stărilor de deteriorare
corespunzătoare ale CNS este dată în P100-3, anexa E.

F.7.6 Inventarierea CNS

Inventarierea CNS din clădire este o operație care precede stabilirea lucrările de intervenție și
permite aprecierea volumului general al acestora. Inventarierea se face pe categorii/tipuri de
componente, pe grupe diferențiate având în vedere riscul pentru siguranța vieții care ar putea
fi generat de deteriorarea CNS. În principal acest risc depinde de poziția CNS în clădire:
- către/pe căile de acces/evacuare (în interiorul/exteriorul clădirii);
- în interiorul încăperilor cu funcțiuni esențiale, în cazul clădirilor din clasa de importanță I;
- în spațiile/încăperile cu funcțiuni curente/secundare.
Pentru fiecare dintre acestea se consemnează numărul elementelor și poziția lor în clădire.
Tabelul de inventariere prezentat în continuare poate conține și o rubrică destinată aprecierilor
privind necesitatea intervenției (în principal în funcție de riscul pe care îl prezintă componenta
respectivă).

Nr. camera +
Descrierea CNS Cant U.M. Descrierea prinderilor Starea generală Interv.
localizare
2
Parter-1/Acces Tavan suspendat 50 m numai verticale bună Da
Parter-2/Depozit Tavan suspendat 100 m2 numai verticale bună Nu
…… ……. … … …… …. …

Inventarierea se referă la componentele nestructurale enumerate la F.7.1.

Separat se face inventarierea componentele nestructurale exceptate de la lucrările de

reabilitare, numai dacă acestea prezintă deficiențe sau avarii care pun în pericol siguranța
vieții sau împiedică funcționarea normală a clădirii.

F.7.7 Evaluarea vulnerabilității și a riscului seismic ale CNS

Evaluarea vulnerabilității seismice și a riscului seismic se face pentru toate grupele de

componente incluse în documentele de inventariere.

F.7.7.1 Evaluarea vulnerabilități seismice a CNS

Evaluarea vulnerabilității seismice a fiecărei categorii/tip de CNS se face în raport cu criteriile

de acceptare, calitative și cantitative, date în P100-3, anexa E.
Criteriile calitative se referă la alcătuirea și starea de conservare a legăturilor și a CNS, iar
criteriile cantitative la capacitatea de rezistență a CNS și a prinderilor respective raportată la
cerința de performanță care se verifică (după caz, siguranța vieții și/sau limitarea
degradărilor, sau, eventual, și la unul dintre cerințele de performanță ridicate).
Pe baza acestor criterii, folosind raționamente inginerești și/sau în funcție de rezultatele
calculului condus conform P100-3, anexa E, fiecare CNS este încadrată într-una din
următoarele categorii de vulnerabilitate:

F-200
a. Vulnerabilitate seismică ridicată: Componenta nu este ancorată sau prinderile au calitate
necorespunzătoare (de exemplu, sunt insuficiente, executate incorect sau puternic
degradate) și din această cauză există o probabilitate ridicată de cădere la cutremurul cu
intensitatea corespunzătoare cerinței de performanță stabilite. Căderea poate fi provocată
de acțiunea directă sau indirectă a cutremurului.
În aceiași categorie pot fi încadrate și CNS care nu prezintă defecțiuni majore de ancorare
dar pentru care există una dintre următoarele limitări ale capacității de rezistență:
 forța capabilă este mai mică decât ½ din forța de proiectare dată de relația (E.1) din
P100-3;
sau
 deplasarea relativă capabilă între punctele de prindere este mai mică decât ½ din
deplasarea relativă calculată conform P100-1, cap. 10.

b. Vulnerabilitate seismică moderată: Componenta este ancorată dar prinderile prezintă un

grad redus de siguranță astfel încât există o probabilitate de cădere care nu poate fi
neglijată la cutremurul cu intensitatea corespunzătoare cerinței de performanță stabilite.
Căderea poate fi provocată de acțiunea directă sau indirectă a cutremurului.
În aceiași categorie pot fi încadrate și CNS care sunt ancorate corespunzător dar pentru
care există una dintre următoarele limitări:
 forța capabilă este cuprinsă între ½  ⅔ din forța de proiectare dată de relația (E.1) din
P100-3/2008,
sau
 deplasarea relativă capabilă între punctele de prindere este cuprinsă între ½  ⅔ din
deplasarea relativă calculată conform P100-1, cap. 10.

c. Vulnerabilitate seismică scăzută: Componenta este corect ancorată (în condiții

comparabile cu cele cerute pentru clădirile noi, conform P100-1, cap. 10) și prinderile
prezintă un grad suficient de siguranță, astfel încât există o probabilitate de cădere care
poate fi neglijată la cutremurul cu intensitatea corespunzătoare cerinței de performanță
stabilite. Căderea poate fi provocată de acțiunea directă sau indirectă a cutremurului.
În cazul în care componenta se află pe/către spațiile cu aglomerare de persoane sau pe căile
de evacuare, pentru a fi încadrată în această categorie, componenta trebuie să satisfacă și
următoarele condiții suplimentare:
 forța capabilă să fie mai mare decât ¾ din forța de proiectare dată de relația (E.1) din
P100-3,
și
 deplasarea relativă capabilă între punctele de prindere să fie mai mare decât ¾ din
deplasarea relativă calculată conform P100-1, cap. 10.

F.7.7.2 Evaluarea riscului seismic al CNS

Evaluarea riscului care rezultă din deteriorarea seismică se face folosind tabelele E.1a și
E.1b din P100-3. Având în vedere componentele exceptate menționate mai sus, acestea
capătă următoarea formă simplificată.

F-201
 Tabel F.7.2a Componente arhitecturale
Nivelul de risc
Tipul elementului ag
SV IF PV
Pereți despărțitori din zidărie 0,12÷0,16g H (H) H (M) H (L)
(pe căile de acces) 0,20g H (H) H (M) H (L)
Pereți despărțitori ușori 0,12÷0,16g M (H) M (M) H (L)
(pe căile de acces) 0,20g M (H) H (M) H (L)
Tavane suspendate 0,120,16g M (H) M (M) M (L)
(pe căile de acces) 0,20g H (H) H (M) H (L)
Corpuri de iluminat 0,120,16g H L L
suspendate 0,20g H M M
0,08g L L L
Iluminat de siguranță 0,120,16g M L L
0,20g H M L
0,08g L L L
Uși principale de acces 0,120,16g L L L
0,20g M M M
0,08g L L L
Scări 0,120,16g H M L
0,20g H M H
0,08g M M L
Parapeți, cornișe, atice, 0,120,16g H H L
ornamente exterioare 0,20g H H L
0,08g L L L
Fațade din sticlă 0,120,16g M M L
0,20g H M M

Tabel F.7.2b Instalații și echipamente

Nivelul de risc
Tipul elementului ag
SV PV IF
0,120,16g L M H
Generator electric de rezervă
0,20g L H H
0,120,16g L L L
Transformator electric
0,20g M M M
0,120,16g L M M
Instalații de sprinklere
0,20g M H H
0,120,16g M M M
Rețele de apă caldă și rece
0,20g M M M
Componentele ascensoarelor 0,120,16g H M M
(cabluri, șine, contragreutate) 0,20g H M M
0,120,16g L M L
Scări rulante
0,20g L M L
0,08g L L L
Boilere și vase de presiune
0,120,16g M H L
în locuințe
0,20g M H L
Aparate de condiționare 0,120,16g L M L
montate pe acoperiș 0,20g M H M
0,08g L L L
Boilere și aparate de
0,120,16g H M L
condiționare în încăperi
0,20g H M L
0,08g L L L
Coșuri de fum și ventilație la M M L
0,120,16g
locuințe
0,20g H M M

F-202
În tabelele F.7.2a și F.7.2b nivelurile de risc seismic ale CNS sunt definite având în vedere
următoarele categorii de consecințe:
 Risc ridicat (H):
- consecințe negative majore din punct de vedere al utilizării normale a clădirii;
- risc ridicat de pierdere a vieții și/sau de rănire gravă pentru ocupanți sau pentru persoanele
din exteriorul clădirii.
 Risc moderat (M):
- consecințe negative moderate din punct de vedere al utilizării normale a clădirii;
- risc redus-moderat de rănire pentru ocupanți sau pentru persoanele din exteriorul clădirii.
 Risc scăzut (L):
- consecințe negative reduse din punct de vedere al utilizării normale a clădirii;
- absența riscului sau risc redus de rănire pentru ocupanți sau pentru persoanele din
exteriorul clădirii.

F.7.8 Ordinea de prioritate a lucrărilor de reabilitare seismică a CNS

Stabilirea ordinii de prioritate a lucrărilor de reabilitare seismică a CNS are ca scop:

- identificarea CNS care prezintă cel mai ridicat nivel de risc, în raport cu cerința de
performanță considerat, pentru abordarea cu prioritate a lucrărilor de reabilitare a acestora;
- optimizarea duratei de intervenție și a efortului financiar al investitorului.
Ordinea de prioritate se stabilește prin asocierea categoriei de vulnerabilitate a CNS cu nivelul
de risc care decurge din deteriorarea seismică a componentelor conform tabelului
Tabelul F.7.3
Categoria de Nivelul de risc
vulnerabilitate H-ridicat M-moderat L-scăzut
Ridicată 1 4 7
Moderată 2 5 8
Scăzută 3 6 9
Observații
i. În cazul în care reabilitarea se face pentru cerința siguranța vieții în tabelul F.7.3. se introduc nivelurile de
risc corespunzătoare coloanei SV din tabelele F.7.2a și F.7.2b, pentru accelerația seismică de proiectare a
terenului de la amplasament.
ii. În cazul în care reabilitarea se face numai pentru cerința limitarea degradărilor în tabelul F.7.3 se
introduce cel mai ridicat nivel de risc din coloanele IF sau PV din tabelele F.7.2a și F.7.2b, pentru accelerația
seismică de proiectare a terenului de la amplasament.
Exemple

1o Clădire situată în București (ag = 0,24g)

1a. Parapeți din zidărie nearmată

- risc pentru siguranța vieții "H" (conform tabel F.7.2a)
- vulnerabilitate ridicată (identificată prin examinare vizuală și/sau calcul - parapet înalt h =
1,00 m, cu grosime, inclusiv tencuiala, 15 cm, fără elementele de legătură cu structura)
- grupa de prioritate "1" pentru cerința de performanță siguranța vieții.

F-203
1b. Tavan suspendat pe căile de evacuare
- risc pentru siguranța vieții "H" (conform tabel F.7.2a)
- risc de pierderi economice "L" (conform tabel F.7.2a)
- risc de întrerupere a funcțiunii "M" > "L"
- vulnerabilitate moderată (identificată prin examinare vizuală și/sau calcul - legături
insuficiente, rezemări insuficiente ale unor panouri)
- grupa de prioritate "2" pentru cerința de performanță "siguranța vieții"
- grupa de prioritate "5" pentru cerința de performanță "limitarea degradărilor.

2o Clădire situată la Sibiu (ag = 0,16g)

2a. Fațadă cortină

- risc pentru siguranța vieții "M" (conform tabel F.7.2a)
- vulnerabilitate moderată (identificată prin examinare vizuală și/sau calcul - spații libere
insuficiente la unele panouri de sticlă rezultate din inexactități de montaj)
- grupa de prioritate "5" pentru cerința de performanță siguranța vieții.
2b. Tavan suspendat pe căile de evacuare
- risc pentru siguranța vieții "H" (conform tabel F.7.2a)
- risc de pierderi economice "L" (conform tabel F.7.2a)
- risc de întrerupere a funcțiunii "M" > "L"
- vulnerabilitate scăzută (identificată prin examinare vizuală și/sau calcul - există legături
înclinate întinse, nu există elemente rigide care să preia tendința de deplasare pe verticală)
- grupa de prioritate "3" pentru cerința de performanță "siguranța vieții"
- grupa de prioritate "6" pentru cerința de performanță "limitarea degradărilor".

Abordarea lucrărilor de reabilitare a CNS, în ordinea de prioritate stabilită ca mai sus, nu se

referă la clădirile la care CNS prezintă avarii grave sau care prezintă degradări majore ale
materialelor de construcție care pot conduce la prăbușiri parțiale / totale ale acestora, cu
precădere către spații accesibile publicului, sub efectul unor cutremure de intensitate scăzută
(de exemplu în cazul replicilor la șocul principal al unui cutremur major).

F.7.9 Categorii de lucrări de intervenție și criterii pentru alegerea acestora

În funcție de tipul și de severitatea deficiențelor constatate vizual sau prin calcul sau de starea
de afectare suferită la un cutremur, se poate alege una dintre următoarele soluții de reabilitare
seismică a CNS:
1. Eliminare/înlocuire/modificare
2. Împiedicarea deplasărilor (răsturnare/deplasare laterală)
3. Reparare
4. Consolidare.

F-204
Alegerea soluției tehnice de reabilitare seismică a CNS dintre cele enumerate mai sus se face
având în vedere următoarele criterii de decizie:
- starea de afectare a integrității fizice a CNS, provocată de cauze seismice și/sau
neseismice, așa cum aceasta se constată în momentul inventarierii;
- vulnerabilitatea seismică a CNS la acțiunea directă/indirectă a cutremurului, rezultată în
urma evaluării efectuate conform P100-3;
- funcțiunea/importanța CNS în clădire;
- complexitatea tehnică/tehnologică și durata de realizare a lucrărilor de reabilitare;
- influențele posibile ale lucrărilor (soluției) de reabilitare asupra rezistenței și stabilității
clădirii;
- considerente economice.

F.7.9.1 Reabilitarea seismică a CNS prin eliminare/înlocuire/modificare

Eliminarea CNS vulnerabile seismic este o soluție radicală și, de multe ori, avantajoasă din
punct de vedere tehnic și/sau economic. Pentru adoptarea acestui procedeu este necesară o
analiză prealabilă complexă care să stabilească în ce măsură componentele respective sunt sau
nu esențiale pentru funcționarea clădirii sau dacă sunt sau nu definitorii pentru aspectul
clădirii.
În categoria CNS vulnerabile seismic care pot fi eliminate sunt elementele cu dimensiuni mari
adăugate pe fațadă sau pe acoperișul clădirilor (antene, panouri publicitare, firme) care nu au
făcut parte din proiectul inițial al clădirii și care sunt montate, de cele mai multe ori, fără
măsurile corespunzătoare pentru asigurarea la acțiunea cutremurului. Operațiile de eliminare a
acestor CNS nu au nici un fel de influență asupra funcționalității clădirii. Subliniem și faptul
că, prin amplasarea lor, aceste CNS reprezintă un risc foarte ridicat pentru siguranța vieții
persoanelor din exteriorul clădirii mai ales în cazurile în care prinderile respective sau
elementele de construcție - structurale sau nestructurale - de care sunt prinse, nu au
capacitatea de rezistență necesară.
Înlocuirea CNS vulnerabile implică eliminarea completă a acestora (inclusiv a prinderilor de
structură) și înlocuirea lor cu elemente noi, care îndeplinesc aceleași funcțiuni în clădire.
Înlocuirea CNS implică și realizarea unui sistem nou de prinderi / legături cu structura precum
și refacerea izolațiilor, finisajelor și uneori, a instalațiilor.
Reducerea riscului seismic al CNS prin înlocuirea celor vulnerabile este posibilă numai dacă
sunt îndeplinite următoarele condiții:
- prin înlocuirea componentei nu sunt afectate funcțiunile și aspectul clădirii sau aceste
afectări sunt limitate și/sau acceptabile pentru investitor / utilizator;
- eliminarea și înlocuirea componentei nu afectează rezistența și stabilitatea altor CNS din
clădire;
- există posibilitatea realizării unor prinderi sigure de structura clădirii sau de alt CNS cu
rigiditate și rezistență corespunzătoare.
Prin înlocuirea CNS se pot realiza următoarele modificări favorabile ale răspunsului seismic:
i. Înlocuirea permite reducerea masei CNS și, în consecință, reducerea forței seismice în
prinderile componentei de structură și a eforturilor în elementele structurii de care este
prinsă CNS respectivă.

F-205
Următoarele măsuri pot realiza acest cerință:
- înlocuirea pereților de compartimentare din zidărie cu pereți din gips carton - un perete din
cărămidă plină așezată pe cant, tencuit pe ambele fețe cântărește circa 200 daN/m2 perete
în timp ce un perete din două panouri de gips carton cu schelet metalic cântărește 30÷40
daN/m2 adică numai 15÷20% ;
- înlocuirea tavanelor grele din ipsos cu tavane din elemente ușoare;
- înlocuirea coșurilor de fum/ventilație din zidărie de cărămidă cu coșuri din oțel;
- înlocuirea placajelor grele de pe fațade (piatră, cărămidă) cu elemente similare din
materiale ușoare; idem în cazul parapeților/aticelor.
ii. Înlocuirea placajelor și a învelitorilor realizate din elemente cu dimensiuni mici (plăci
ceramice/cărămizi de fațadă sau țigle/olane) ale căror prinderi nu pot fi controlate cu
elemente cu dimensiuni mai mari și ale căror prinderi pot fi asigurate corespunzător.
iii. Modificarea favorabilă a caracteristicilor răspunsului dinamic al CNS concretizată prin
reducerea coeficientului de amplificare dinamică - CNS și creșterea factorului de comportare
-qCNS.
Acest rezultat se poate obține prin:
- limitarea numărului de grade de libertate dinamică (eliminarea oscilațiilor verticale de
exemplu la CNS rezemate în consolă) – fig. F.7.11;
- prin înlocuirea / modificarea sistemului de prindere, eliminând prinderile "fragile";
- schimbarea materialului din care este alcătuită componenta (de exemplu, înlocuirea, la
sistemele de conducte, a racordurilor rigide cu racorduri flexibile, capabile să preia
deplasările relative între acestea);
iv. Eliminarea riscului ruperilor fragile ale CNS și/sau ale prinderilor de structură
- înlocuirea sticlei vitrinelor / fațadelor cortină cu sticlă securizată;
- aplicarea unei pelicule de siguranță pe sticla fațadelor / vitrinelor
- eliminarea / înlocuirea prinderilor cu ancore scurte înglobate în zidărie / beton și
refacerea lor cu prinderi "normale";
v. Eliminarea/reducerea interacțiunilor nefavorabile între CNS și structura clădirii prin
înlocuirea CNS cu rigiditate mare (zidărie) și / sau a prinderilor dispuse în poziții
defavorabile (centuri intermediare, podeste și grinzi de scară care dau naștere la stâlpi scurți,
de exemplu).
vi. Eliminarea este și soluția de reabilitare în cazul CNS pentru care testele de calificare
seismică au arătat rezultate nesatisfăcătoare.

F.7.9.2 Reabilitarea seismică a CNS prin blocarea/limitarea deplasărilor și/sau a

deformațiilor

Reducerea riscului seismic al CNS prin măsuri care au ca scop blocarea / limitarea
deplasărilor și/sau a deformațiilor se utilizează pentru componentele nestructurale care
necesită, în principal, asigurare față de efectul direct al acțiunii seismice.
Acest efect se manifestă prin:

F-206
I. Răsturnare sau deplasare laterală în cazul componentelor rigide.

H<B H≈B H >> B

Figura F.7.4 Posibilitățile de deplasare laterală sau răsturnare pentru CNS rigide

Acest tip de răspuns seismic este caracteristic pentru utilajele și echipamentele din sistemele
de instalații ale clădirilor și pentru obiectele de mobilier.
Modul de deplasare laterală depinde de raportul între înălțimea componentei (H) și
dimensiune minimă a bazei sale (B).
Blocarea / limitarea deplasărilor și/sau a deformațiilor CNS se realizează prin legarea acestora
cu structura sau cu o altă CNS sau prin suplimentarea legăturilor existente. De regulă,
blocarea deplasărilor laterale se face prin ancorare de planșeu sau de un perete suficient de
rezistent.
Stabilirea sistemului de prindere se face în funcție de:
- tipul deplasărilor care trebuie împiedicate: răsturnare, deplasare laterală;
- poziția și capacitatea de rezistență a elementelor în care se pot fixa piesele de prindere:
prindere numai de planșeul pe care reazemă CNS, prinderi de elemente verticale,
structurale sau nestructurale, adiacente.
La proiectarea prinderilor mecanice pentru reabilitarea seismică a CNS se vor respecta toate
cerințele pentru prinderile CNS din clădirile noi, date în P100-1.
Alcătuirea și dimensionarea prinderii se va face pentru asigurarea capacității de a prelua
efectele combinate ale forței seismice de proiectare SCNS :
- forța tăietoare (FCNS) ;
- forțele de întindere (T) /compresiune (C) date de momentul de răsturnare calculat cu relația
MR = zCGFCNS în care zCG este cota centrului de greutate al CNS în raport cu planul
planșeului

Figura F.7.5 Elemente de calcul pentru dimensionarea prinderilor

F-207
Prinderile suplimentare pentru reabilitarea CNS nu trebuie să împiedice deplasările datorate
unor cauze neseismice (de exemplu variațiile de temperatură pentru elementele componente
sau atașate fațadelor).
În funcție de categoria deplasărilor împiedicate și de alcătuirea constructivă, prinderile pot fi
solicitate la :
a. Întindere - desenul se referă la o CNS suspendată de planșeul superior
b. Forfecare - desenul se referă la o CNS suspendată de un perete
c. Încovoiere + forfecare.

(a) (b) (c)

Figura F.7.6 Eforturi în prinderile componentelor nestructurale

În cursul solicitării seismice eforturile menționate mai sus au caracter ciclic iar starea
masivului de beton se poate deteriora astfel încât prinderea să se afle într-o fisură sau în
imediata vecinătate a acesteia ceea ce modifică esențial condițiile în care eforturile din ancore
se transmit la beton.

Figura F.7.7 Solicitarea seismică a prinderilor CNS

În cazul lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic prinderile se fac cu ancore
post instalate. Ancorele din oțel se montează în goluri forate în beton sau în zidărie. Forarea
golurilor se va face fără a afecta armăturile din beton; se recomandă identificarea prealabilă a
poziției barelor prin teste nedistructive (pachometru, de exemplu).
Transmiterea eforturilor de la ancoră la elementul suport se poate face prin:
- efecte mecanice: frecare, încleștare între ancoră și masivul de beton → ancore mecanice;
- aderență asigurată prin substanțe chimice introduse în spațiul dintre ancoră și masivul de
beton → ancore chimice.
Măsurile speciale de calcul și de alcătuire constructivă prevăzute de diferitele reglementări,
inclusiv cele din P100-1, au în vedere faptul că răspunsul seismic al prinderilor este influențat
de un număr mare de parametri dintre care cei mai importanți sunt:
- numărul de cicluri de solicitare și caracteristicile acestora;
- tipul solicitării dominante (dintre cele arătate în fig. F.7.6);

F-208
 - caracteristicile elementului în care este fixată ancora (de exemplu, existența armăturilor în
vecinătatea ancorei) și starea betonului (fisurat/nefisurat);
- tipul ancorei (materialul, lungimea de înglobare) și mecanismul de transfer al eforturilor.
În reglementările europene armonizate (SR EN 1998-3) nu există prevederi speciale
referitoare la utilizarea ancorelor pentru preluarea încărcărilor seismice. Documentul
ETAG 020, october 2004, Guideline for European Technical Approval of plastic anchors for
multiple use in concrete and masonry for non-structural applications se referă numai la
ancore cu solicitări statice cu valori moderate.
În SUA condițiile de folosire a diferitelor tipuri de ancore, inclusiv pentru preluarea
încărcărilor de tip seismic sunt date, cu toate detaliile, inclusiv condițiile de verificare, în
textele elaborate de ICC EVALUATION SERVICE, INC.: ICC Acceptance Criteria for
Adhesive Anchors in Concrete and Masonry Elements, AC58, november 2005, Acceptance
Criteria for Anchors in Unreinforced Masonry Elements, AC60, may 2005, Acceptance
Criteria for Fasteners Power-driven into Concrete, Steel and Masonry Elements AC 70,
november, 2004. Condițiile tehnice stabilite prin aceste documente se folosesc în concordanță
cu prevederile reglementărilor tehnice pentru proiectarea lucrărilor de intervenție pentru
reducerea riscului seismic pentru elementele structurii și pentru CNS.
II. Deformații și sau vibrații cu amplitudini inadmisibile în cazul componentelor flexibile
sau al celor suspendate.
Componentele flexibile ale instalațiilor (țevi de diametru mic și mediu, cabluri electrice),
corpuri de iluminat suspendate, unele obiecte de mobilier suspendate, oscilează puternic in
timpul cutremurului.
Acest tip de răspuns poate avea mai multe consecințe negative:
- ruperea sau ciocnirea țevilor sau cablurilor;
- ciocnirea obiectelor aflate în vecinătate;
- rănirea persoanelor aflate în vecinătate.

Limitarea deformațiilor sau vibrațiilor se face prin:

- introducerea unor legături suplimentare cu structura (reducerea lungimii libere, între

prinderi, în cazul conductelor, împiedicarea oscilațiilor laterale în cazul CNS suspendate);

Figura F.7.8 Legarea suplimentară a unei conducte pentru scurtarea lungimii libere

- înlocuirea legăturilor flexibile (prin fire sau cabluri) cu legături rigide (profile laminate);
- asocierea țevilor/conductelor în "pachete" pentru sporirea rigidității.

F-209
III. Interacțiuni necontrolate între componentele care alcătuiesc un sistem și care pot avea
mișcări diferite în timpul cutremurului.

În acest caz se pot face următoarele categorii de intervenții:

- introducerea unor legături flexibile care să permită deplasări relative limitate și să nu

transmită șocurile între componente
- blocarea deplasărilor excesive ale unor componente ale sistemului (echipamente montate
pe izolatori de vibrații, de exemplu).

În cazul CNS care sunt susceptibile de a fi afectate și de efectul indirect al cutremurului (a se

vedea tabelul F.7.1), detalierea prinderilor suplimentare va ține seama de acest efect. De
exemplu, prinderile pereților nestructurali din zidărie sau beton, prevăzute pentru a asigura
stabilitatea la acțiunea seismică perpendiculară pe perete, nu trebuie să împiedice posibilitatea
de deplasare a peretelui în planul său sau să conducă la formarea stâlpilor scurți.
Reducerea riscului seismic al CNS prin introducerea unor legături suplimentare cu structura
nu elimină necesitatea evaluării rezistenței componentei pentru forța seismică de proiectare și,
dacă rezultă necesar, reabilitarea acesteia prin reparare/consolidare.

F.7.9.3 Reabilitarea seismică a CNS prin lucrări de reparații

În cazul unor CNS care au fost afectate de cutremur sau din alte cauze, sau care au defecte
inițiale minore, care afectează în principal aspectul și funcțiunile acestora, dar care nu prezintă
risc pentru siguranța vieții, reabilitarea seismică se poate realiza prin lucrări de reparație.
Prin această categorie de lucrări nivelul de siguranță seismică al CNS nu poate fi sporit astfel
încât acesta rămâne inferior, cel mult egal, cu cel avut înainte de ultimul cutremur.
Lucrările de reparație se fac fără demontarea/ înlocuirea CNS și constau, de regulă, în:
- înlocuirea unor părți ale CNS, de exemplu: înlocuirea geamurilor fisurate/sparte sau
înlocuirea garniturilor de la fațadele cortină;
- refacerea izolațiilor termice, acustice și a etanșeității;
- refacerea finisajelor, de exemplu: refacerea tencuielilor la pereții nestructurali din zidărie,
înlocuirea benzilor de legătură și a tapetului la pereții din plăci de ipsos, completarea pe
suprafețe limitate a placajelor ceramice interioare și exterioare etc.;
- reparații minore ale zidăriilor nestructurale prin injecții și/sau prin refacerea sau
completarea mortarului din rosturi;
- înlocuirea unui număr redus de prinderi, de exemplu: firele de ancorare ale tavanelor
suspendate, ale conductelor și canalelor, unele prinderi afectate de coroziune la elementele
nestructurale de pe fațade, unele fire care au fost tăiate la montarea instalațiilor;
- remedierea locală a unor conducte, în special la prinderi și la îmbinări unde se constată
pierderi minore de fluid;
- alte lucrări similare, a căror realizare nu este necesară/prioritară pentru utilizarea în
siguranță a clădirii.

F-210
F.7.9.4 Reabilitarea seismică a CNS prin lucrări de consolidare

Lucrările de consolidare pentru reabilitarea seismică a CNS constau în adăugarea unor

elemente suplimentare cu rolul de a spori rezistența și rigiditatea componentei.
Pentru a fi eficiente, la proiectarea lucrărilor de consolidare trebuie să urmărească:
- amplasarea elementelor suplimentare astfel încât să existe un traseu direct al eforturilor de
la acestea la structura clădirii;
- eliminarea alcătuirilor care pot produce interacțiuni defavorabile între elementele de
consolidare și structură sau o altă CNS;
- alegerea materialelor și dimensionarea elementelor de consolidare și a prinderilor acestora
de structură pentru obținerea unei comportări ductile;
- realizarea conlucrării între CNS care se consolidează și materialul/elementul de
consolidare, de exemplu, aderența dintre zidărie și elementele de placare - tencuiala,
țesătura de fibre polimerice- FRP.

F-211
F.7.10 Procedee specifice de intervenție pentru diferite categorii de CNS

F.7.10.1 Procedee specifice de intervenție pentru componentele arhitecturale

Lucrările de intervenție asupra componentelor arhitecturale se proiectează astfel încât, după

executarea lucrărilor, sub acțiunea cutremurului de proiectare a cărui intensitate corespunde
cerințaui de performanță fixat de beneficiar, componentele respective și prinderile lor să poată
prelua :
- forțele seismice de proiectare stabilite conform P100-1.
- deplasările relative între punctele de prindere stabilite conform P100-1.

F.7.10.1.1 Elemente atașate pe fațade

Reabilitarea seismică a tuturor tipurilor de componente adăugate anvelopei construcției, se

realizează în principal prin adăugarea unor legături dimensionate pentru forțele de proiectare
determinate conform P100-1 și capabile de a prelua deplasările relative de nivel determinate
conform P100-1.
În cazul decorațiilor și finisajelor grele se recomandă și examinarea posibilității de înlocuire a
acestora cu materiale ușoare (beton ușor, metal, materiale plastice).

F.7.10.1.1.1 Parapete și atice din zidărie

În cazul parapetelor și aticelor din zidărie sau beton în practică sunt cunoscute mai multe
procedee:
- Elementele respective se consolidează prin placare cu tencuială armată/beton armat sau
prin sisteme metalice de contravântuire. Piesele metalice nou introduse se protejează
împotriva coroziunii. Operația necesită desfacerea și refacerea hidroizolației acoperișului
inclusiv prevederea unor piese speciale în jurul prinderilor contrafișelor pentru a se evita
infiltrațiile de ape din ploaie sau zăpadă.

Figura F.7.9 Consolidarea aticelor din zidărie

- Se reduce înălțimea acestora, în limitele permise de cerința de siguranță în exploatare în
cazul parapetelor sau aticelor din zonele accesibile publicului.
- Se înlocuiesc cu parapete sau atice din metal, lemn sau din alt material ușor.
În cazul în care înlocuirea cu materiale mai ușoare nu este acceptabilă, placajele din
piatră sau cărămidă se consolidează prin legături (prinderi) suplimentare dimensionate

F-212
pentru a prelua forțele normale pe plan și deplasările relative de nivel ale stratului suport.
Această operație implică însă desfacerea și refacerea placajelor ceea ce reprezintă operații
extrem de costisitoare.
Cornișele și alte elemente decorative din piatră cu dimensiuni reduse se ancorează de peretele
pe care sunt aplicate cu platbande metalice dacă eliminarea sau înlocuirea lor nu este posibilă
din considerente legate de identitatea clădirii (fig. F.7.10).

Figura F.7.10 Ancorarea elementelor decorative din piatră

În cazul CNS montate în consolă în raport cu planul fațadei (firme, reclame) se iau
următoarele măsuri pentru reducerea riscului seismic:
- se limitează oscilațiile verticale prin introducerea unor contrafișe rigide (nu se folosesc
cabluri pentru susținerea panourilor montate în consolă;
- toate prinderile CNS se fac numai de elemente structurale care au rezistență și rigiditate
suficiente;
- se recomandă folosirea oțelului inoxidabil pentru toate piesele și prinderile pentru a se
evita reducerea secțiunilor prin coroziune.

Figura F.7.11 Limitarea oscilațiilor verticale la CNS rezemate în consolă

F.7.10.1.1.2 Coșuri de fum sau de ventilație din zidărie

Coșurile de fum/de ventilație din zidărie prezintă risc ridicat de cădere chiar în cazul
cutremurelor de intensitate moderată ținând seama și de faptul că rezistența la
întindere/forfecare a zidăriei coșurilor este diminuată, în timp, din cauza acțiunii agresive a
gazelor arse asupra mortarului.

În aceste condiții, există mai multe posibilități de intervenție pentru reducerea riscului seismic
al coșurilor de zidărie :
- Demolarea parțială a coșului, până la limita la care se asigură tirajul normal.
- Demolarea totală a coșului și refacerea conform prevederilor din CR6.

F-213
 - Demolarea coșului și înlocuirea cu un coș metalic, ancorat conform indicațiilor
producătorului. În unele soluții coșul metalic este susținut printr-o structură metalică
proprie.
- Cămășuirea coșului cu tencuială armată cu oțel beton, sau cu schelet metalic înglobat în
tencuială (armăturile se ancorează în planșeul inferior). Soluția este cea din CR6.
- Ancorarea coșului de șarpanta existentă cu platbande (coliere) și contrafișe metalice,
protejate împotriva coroziunii. Locurile unde hidroizolația este străpunsă se protejează cu
piese speciale.

Figura F.7.12 Consolidarea coșurilor din zidărie

În toate cazurile se recomandă desfacerea mortarului alterat și rostuirea cu mortar preparat cu
ciment rezistent la acțiunea sulfatică sulfați.

F.7.10.1.1.3 Placaje aderente și ancorate.

Placajele aplicate pe anvelopa clădirilor curente sunt în multe cazuri realizate din materiale
grele - tencuieli profilate, cărămizi aparente, piatră și alte materiale similare. De regulă, aceste
placaje sunt prinse de elementul suport de cărămidă sau de beton numai printr-un strat de
mortar de ciment, eventual cu un adaos pentru sporirea aderenței.
În multe cazuri placajele din tencuială acoperă elemente de susținere metalice afectate
puternic de coroziunea atmosferică (sursă de deteriorare neseismică). Remedierea, obligatorie,
constă în acest caz în înlocuirea elementelor degradate și refacerea finisajelor cu prinderi
corespunzătoare. Elementele metalice noi trebuie să fie protejate anticoroziv și să aibă grosimi
suficient de mari.
Placajele aderente sunt vulnerabile în special la deformațiile impuse stratului suport dar, în
cazul căptușelilor groase - din piatră masivă de exemplu - pot fi avariate și prin efectul direct
al accelerației seismice de etaj. În acest caz forța seismică asociată masei panoului poate

F-214
conduce la desprinderea elementului de placare de stratul suport prin ruperea aderenței. Sub
efectul cutremurelor de intensitate medie sau chiar redusă, placajele pot fisura sau se pot
desprinde parțial de stratul suport ceea ce sporește vulnerabilitatea acestora la cutremurele
ulterioare. În plus, în aceste situații apele pluviale pot pătrunde în spatele placajului și se
infiltrează în elementele anvelopei. În perioadele cu temperaturi negative, apa pătrunsă în
spatele placajului îngheață și poate accentua desprinderea de stratul suport și căderea
placajului chiar fără producerea unui cutremur.

Din aceste motive intervenția de reabilitare asupra placajelor care prezintă desprinderi și/sau
deplasări chiar din cauze neseismice, este o măsură pentru reducerea riscului seismic.

Figura F.7.13 Placaje din piatră desprinse de stratul suport

Căderea placajelor constituie un risc important pentru siguranța vieții persoanelor din
exteriorul clădirii dar, în unele cazuri, și pentru persoanele din interior - căderea placajelor din
spațiile interioare - atriumuri, de exemplu.

Există mai multe posibilități de reducere a riscului de cădere:

- modificarea structurii pentru sporirea rigidității - această intervenție se face numai atunci
când este necesară consolidarea clădirii în ansamblu;
- desfacerea placajului și refacerea lui fără a mai fi aderent la elementele anvelopei- cu
schelet propriu sau cu prinderi mecanice care permit preluarea deplasărilor relative de nivel;
- înlocuirea placajului rigid cu un material care poate prelua deformații unghiulare mai mari.

Unele posibilități de ancorare a finisajelor aderente sunt arătate în fig. F.7.14. În cazul
lucrărilor de intervenție pe clădiri existente consolele din fig. F.7.14(c) se fixează în perete cu
ancore mecanice sau chimice.

F-215
 (a) (b) (c)
Figura F.7.14 Fixarea placajelor aderente

În cazul clădirilor monumentale, se întâlnesc placaje grele, din piatră sau din elemente
prefabricate din beton, cu grosimi care ajung, uneori, până la 12 ÷ 15 cm. În cele mai multe
cazuri, acestea sunt prinse de elementele anvelopei cu legături mecanice - ancore, plăci
înglobate sudate sau alte dispozitive care blochează complet deplasările relative în raport cu
suportul.
În cazul acestor placaje, acțiunea seismică poate afecta fie numai câteva elemente fie
suprafețe mari ale anvelopei, producând:
- fisurarea sau chiar ruperea elementelor de placaj;
- cedarea prinderilor - deformarea, smulgerea sau ruperea ancorelor.
Ambele tipuri de avarii se produc, în special. în zonele unde există discontinuități ale
placajului (mai ales în vecinătatea imediată a golurilor).
Soluțiile de intervenție sunt analoage celei din fig. F.7.14.(c).

F-216
F.7.10.1.1.4 Pereți nestructurali exteriori din zidărie sau beton

Lucrările de intervenție asupra pereților nestructurali exteriori grei (din zidărie sau din beton)
trebuie să aibă în vedere atât peretele propriu zis cât și placajele și tâmplăriile înglobate.

În clădirile din fondul construit existent din România se întâlnesc mai multe categorii de
fațade nestructurale realizate din elemente prefabricate din beton:
- pentru clădiri de locuit și social - culturale:
- panouri mari, cu înălțimea etajului, care închid, de regulă o încăpere (lățime de 3,30 ÷
4,20m);
- panouri mici, de regulă, parapet și șpalet;
- pentru clădiri industriale:
- panouri tip fâșie, cu lungimea egală cu traveea clădirii (de regulă 6,00 m).
În cazul clădirilor etajate, panourile mari sunt prinse sus și jos de planșee în timp ce pentru
clădirile industriale panourile sunt prinse lateral de stâlpi.

Toate aceste tipuri de panouri sunt sensibile atât la acțiunea directă a cutremurului cât și la
acțiunea indirectă.

Sub efectul ambelor tipuri de acțiuni deteriorarea se manifestă, în principal, prin:

- afectarea parțială sau totală a rosturilor dintre panouri (expulzarea mortarului, a

garniturilor sau a masticului) sau zdrobirea locală a betonului;
- deformarea, smulgerea sau ruperea pieselor de legătură cu structura;
- deformarea sau chiar ruperea panourilor prefabricate.
Afectarea rosturilor, cu pierderea etanșeității la ploaie și la aer, poate fi amplificată și de cauze
neseismice (contracția betonului, tasări, efectele variațiilor de temperatură). Acest tip de
deteriorare nu reprezintă risc pentru siguranța vieții dar necesită intervenții relativ rapide
pentru a se asigura funcționarea normală a clădirii. În acest scop sunt necesare lucrări pentru
refacerea etanșeității la apă și la aer pentru încăperile adiacente panourilor respective.

Atât deteriorarea prinderilor cât și ruperea panourilor se produc atunci când proiectarea
elementului/prinderii nu au ținut seama de intensitatea forțelor/deplasărilor laterale sau când
s-au produs greșeli de execuție/montaj. Ruperea panourilor și/sau a prinderilor reprezintă un
risc important pentru siguranța vieții persoanelor din exteriorul clădirii astfel încât se impun
măsuri imediate de interzicere a accesului în zonele respective.

Avariile fațadelor nestructurale grele sunt mai importante în cazul structurilor în cadre și în
particular al celor proiectate cu factori de comportare mari (cu valori mari ale driftului).
Conform datelor din literatura din SUA valoarea driftului limită pentru cerința de siguranța
vieții este 2% care corespunde unor avarii extinse ale elementelor de fațadă. Conform
aceleiași surse, pentru cerința de limitare a avariilor se poate accepta valoarea driftului 1%
care este considerată o limită superioară a avariilor moderate. Evident, ținând seama de
caracterul aleator al răspunsului seismic valorile menționate mai sus sunt orientative și este
necesar ca la elaborarea proiectului de intervenție să fie amendate în funcție de
particularitățile structurii, ale panourilor sau ale prinderilor.
Măsurile de remediere a deteriorărilor acestor elemente pot fi următoarele:

F-217
 - intervenție asupra structurii pentru micșorarea deplasărilor relative de nivel; în general
această soluție nu poate fi justificată dacă elementele structurale nu prezintă defecțiuni
importante;
- modificarea prinderilor panourilor pentru a prelua deplasările relative de nivel;
- remedierea/înlocuirea prinderilor existente dacă acestea au fost avariate.
Ultimele două alternative implică demontarea și remontarea panourilor și a prinderilor.
Operația de remediere a panourilor/prinderilor sau de înlocuire a acestora este complicată și
de multe ori necesită un timp lung pentru realizarea unor panouri identice/asemănătoare cu
cele din proiectul inițial. În acest caz o alternativă poate fi înlocuirea definitivă a panourilor
prefabricate din beton cu panouri metalice ușoare sau cu zidărie de cărămidă ceea ce schimbă
însă imaginea exterioară a clădirii.

În ceea ce privește riscul seismic asociat panourilor nestructurale din zidărie cele mai
importante deficiențe care trebuie remediate se referă structurile în cadre:
- Eliminarea alcătuirilor care generează interacțiuni necontrolate între structură și panourile
de zidărie.
Panourile parapet - cu înălțime parțială, din zidărie împănată între stâlpi - modifică
schema geometrică/statică a cadrului și prin aceasta se produce distrugerea
betonului stâlpilor, avarie care poate avea ca urmare formarea unui mecanism de etaj
deosebit de periculos. Soluția de intervenție în acest caz este demontarea panourilor și
refacerea lor cu spații libere între zidărie și stâlp (fig. F.7.15c).
Operația este scumpă și de lungă durată dar poate salva uneori, clădirea de la prăbușire sau de
la avarii ireparabile

(a) (b) (c)

Figura F.7.15 Formare a stâlpilor scurți prin parapetul de zidărie

- Asigurarea legăturilor (agrafe, ancore) în cazul panourilor multistrat cu gol interior

Lipsa legăturilor dintre straturile unui panou poate conduce la desprinderea completă
și căderea acestuia ceea ce reprezintă un risc important pentru siguranța vieții.
În cazul în care la faza de evaluare se constată lipsa acestor legături, lucrările de
intervenție pot fi:
- desfacerea pereților și refacerea lor cu legături conform prevederilor din reglementările
referitoare la clădirile noi (SR EN 1998-1, SR EN 845-1) operația este costisitoare și de
lungă durată;

F-218
 - solidarizarea celor două straturi cu piese metalice de tipul celor propuse în SR EN 845-1,
sau similare, introduse în rosturile orizontale ale zidăriei și blocate la fața zidului; este
necesară o tencuială suficient de groasă pentru a se evita formarea petelor de rugină.

(a) (b)
(a) Desprinderea stratului exterior în lipsa agrafelor de legătură; (b) Tipuri de agrafe recomandate de SR EN 845-1
Figura F.7.16 Solidarizarea straturilor în pereții dubli cu gol interior

F.7.10.1.1.5 Fațade cortină

În cazul fațadelor cortină, lucrările de reabilitare seismică au ca scop, în principal, să asigure

preluarea deplasării relative de nivel a structurii sub acțiunea cutremurului cu intensitatea
corespunzătoare cerințaui de performanță care trebuie atins după intervenție.
Măsurile care se adoptă depind de deficiențele care generează vulnerabilitatea fațadei:
- În cazul în care nu există spațiu suficient între panourile de sticlă și scheletul metalic al
fațadei este necesară modificarea dimensiunilor panourilor de sticlă pentru ca acestea să se
poată deplasa liber în rama existentă și/sau înlocuirea garniturilor și/sau a masticurilor de
etanșare. Dacă se recurge demontarea și modificarea dimensiunilor panourilor se
recomandă și rotunjirea colțurilor acestora, soluție care și-a dovedit eficiența în încercările
de laborator. Cu notațiile din fig. F.7.17, după modificare lățimea panoului de sticlă trebuie
să fie:
Bst = Ltr - 2δpanou
Pentru menținerea sticlei în rame, este necesar ca lățimea montantului să fie mai mare decât
2δpanou.

Figura F.7.17 Stabilirea lățimii panoului de sticlă

F-219
 - Dacă structura proprie a fațadei cortină nu poate prelua deplasarea relativă de nivel a
structurii principale se poate adopta una dintre următoarele soluții:
- Se modifică prinderile și/sau alcătuirea structurii proprii a cortinei, ceea ce implică
demontarea și remontarea fațadei; soluția poate aplicată în condiții acceptabile numai în
situația în care activitatea în clădire este oprită pentru reparații / consolidări cu caracter de
ansamblu pe o durată mai lungă (face parte dintr-un program complex de reabilitare
seismică);
- Pe fațadă se montează elemente de construcție care pot prelua fragmentele de sticlă care
cad de la înălțime; dispozitivele pentru reținerea cioburilor se realizează, dacă această
soluție este acceptabilă pentru plastica fațadelor, ca:
* elemente adăugate peretelui cortină;
* elemente care fac parte din structura principală (de regulă, la primul sau al doilea nivel
peste parter).
- Sticla obișnuită se înlocuiește cu sticlă "securizată";
- Pe sticlă se aplică o peliculă transparentă/translucidă care nu permite căderea
fragmentelor de sticlă nici chiar pentru valori mari ale driftului, așa cum se vede în fig.
F.7.18(b); operația de aplicare a peliculei protectoare nu implică cerințe și/sau cunoștințe
tehnologice speciale și poate fi executată de utilizatorul clădirii.

(a) (b)
Aplicarea peliculei transparente Menținerea cioburilor în ramă pentru valori mari
ale deformației unghiulare

Figura F.7.18 Pelicula transparentă pentru reducerea riscului de cădere a cioburilor de

sticlă
Măsuri similare pot fi aplicate și pentru alte suprafețe vitrate: vitrine, ferestre de mari
dimensiuni, etc. Astfel în cazul în care se constată că s-a produs spargerea geamurilor și
eventual deformarea ramelor, ca în fig. F.7.19, este necesară modificarea ferestrelor/ușilor și
a modului de prindere a acestora în elementul de închidere (panou prefabricat, panou de
zidărie de umplutură). La proiectarea intervenției se va urmări asigurarea spațiilor libere în
jurul sticlei necesare pentru preluarea deplasărilor relative de nivel cu aceleași condiții ca și
în cazul clădirilor noi.

F-220
 Figura F.7.19 Asigurarea spațiilor necesare în jurul tâmplăriei
pentru a se evita deformarea ramelor

F.7.10.1.2 Pereți nestructurali interiori

Pentru reabilitarea seismică a pereților despărțitori din zidărie de cărămidă, din beton normal
sau din BCA (blocuri sau fâșii) se pot adopta, după caz, următoarele măsuri:
1. Fixare la partea superioară pentru a se evita răsturnarea/ruperea sub efectul forței
seismice normală pe planul peretelui. Între perete și planșeu se lasă un spațiu liber pentru a
permite deformațiile verticale ale planșeului (inclusiv cele din curgerea lentă a betonului); în
acest scop cornierele de fixare se prevăd cu găuri ovale.

(a) (b)
Fixarea pereților despărțitori din zidărie Eforturi în elementele de prindere
Figura F.7.20 Asigurarea pereților despărțitori împotriva răsturnării

Se folosesc, orientativ următoarele materiale:

- Corniere de fixare 75 x 75 (100) x6 mm
- Buloane de ancoraj Φ 12 mm la circa 1,00 ÷ 1,20 m interax
- Spațiul liber are circa 10 ÷ 15 mm
Dimensionarea cornierelor se face astfel încât:
- aripa orizontală a cornierului să poate prelua încovoierea produsă de reacțiunea verticală C
care ia naștere sub efectul forței seismice perpendiculară pe planul peretelui (Q) – fig.
F.7.20(b);
- efortul unitar de compresiune pe placa planșeului să nu depășescă rezistența betonul la
compresiune locală.

F-221
Pereții de compartimentare care nu sunt executați pe toată înălțimea etajului se asigură
împotriva răsturnării prin:
- legături cu pereții perpendiculari (dacă există în proiectul de arhitectură);
- rigidizarea cu pilaștri din zidărie dispuși conform prevederilor din CR6;
- centuri turnate la partea superioară
- adăugarea unui schelet de contravântuire din metal sau lemn legat corespunzător de
planșeul superior al nivelului.
În nici un caz acești pereți nu vor fi fixați de tavanul suspendat. În cazul structurilor în cadre
de beton armat, centurile nu vor fi legate cu stâlpii.
Soluția recomandată de FEMA 172 și FEMA 274 și preluată și de Canada pentru fixarea
pereților cu înălțime parțială la partea superioară pentru a se evita răsturnarea sau ruperea sub
efectul forței seismice normală pe planul peretelui este arătată în fig. F.7.21(a). Alcătuirea
propusă are însă și un dezavantaj: legătura prevăzută fixează rigid peretele la partea
superioară de planșeu și astfel îl obligă să fie suficient de rezistent și la acțiunea seismică în
planul său pentru a prelua deplasarea relativă de nivel ceea ce poate constitui o cerință chiar
mai severă. Pentru a evita această situație s-a propus soluția din fig. F.7.21 (b) în care
stabilitatea la acțiunea normală pe plan este asigurată printr-o bară rigidă comprimată care
sporește capacitatea de rezistență la încovoiere normal pe plan prin adăugarea unei forțe de
compresiune (un efect de precomprimare). Încercările au arătat că procedeul conduce la
sporirea cu circa 30% a capacității de rezistență la acțiunea seismică normală pe plan ceea ce
justifică propunere de aplicare a acestuia pentru reabilitarea seismică a pereților despărțitori.

(a) Soluția "clasică" propusă de FEMA (b) Soluție alternativă

Figura F.7.21Fixarea pereților despărțitori cu înălțime parțială

În soluția FEMA contrafișele din corniere 75 x 75 x 6 mm sau 100 x 100 x 6 mm se montează

la circa 1,00 ÷ 1,20 m interax
2. Înlocuirea cu pereți ușori, tip gips-carton, cu schelet din lemn sau metalic, legați cu
structura clădirii astfel încât să poată prelua deplasările laterale impuse.
Montarea pereților noi se face asigurând spații laterale libere cu dimensiune suficientă pentru
a prelua deplasările relative de nivel ale clădirii. Aceste spații se umplu cu materiale
permanent plastice pentru asigurarea etanșeității, izolării fonice și a protecției la foc. Detalii
de montare care satisfac aceste cerințe sunt date în fig. F.7.22.

F-222
 (a) perete cu schelet din lemn

(b) perete cu schelet din profile metalice cu pereți subțiri (c) prinderea pereților la planșee
Figura F.7.22 Detalii pentru montarea pereților despărțitori ușori din panouri de
gips carton

(c) Placare pe ambele fețe cu tencuieli armate cu oțel beton, cu fibre sau cu grile polimerice
dacă din calcule rezultă că nu au capacitatea de rezistență necesară. Soluția prezintă
dezavantajul sporirii greutății proprii a peretelui în cazul tencuielilor armate cu bare din oțel
deoarece tencuiala trebuie să aibă o grosime de cel puțin 40 mm pentru a se evita apariția
petelor de rugină în zonele în care barele sunt apropiate de fața peretelui. Dacă peretele este
placat cu țesătură din polimeri armați cu fibre (FRP) nu este necesară îngroșarea tencuielii.
Detaliile pentru aplicarea acestui procedeu au fost arătate la capitolul F.5.
Placarea, inclusiv cu tencuială armată cu oțel beton, se face numai în condițiile în care zidăria
nu a suferit deformații sau deplasări importante (ieșirea din plan sau deschiderea excesivă a
rosturilor). Spre exemplu pentru pereții care au avarii de tipul celor din fig. F.7.23 soluția
demolării și înlocuirii cu pereți ușori poate fi cea mai rațională.

Figura F.7.23 Perete despărțitor grav avariat pentru care se recomandă înlocuirea

Măsurile de reabilitarea seismică a pereților de compartimentare se aplică cu prioritate

pereților aflați pe căile de evacuare și celor din încăperile care adăpostesc funcțiuni care nu
pot fi întrerupte. De asemenea, în muzee sau în laboratoare se consolidează cu prioritate
pereții de compartimentare care, prin cădere integrală sau parțială, ar putea distruge
exponatele sau aparatura.

F-223
F.7.10.1.3 Tavane suspendate și corpuri de iluminat

Măsurile de reabilitare seismică a tavanelor suspendate au ca scop:

- limitarea oscilațiilor laterale și a deplasărilor în plan vertical;
- creșterea rigidității scheletului în plan orizontal;
- împiedicarea căderii panourilor din rame.
Pentru limitarea oscilațiilor tavanului în timpul cutremurului soluția recomandată este
introducerea în nodurile scheletului a legăturilor diagonale pe patru direcții în spațiu (la circa
45o față de planul tavanului) și a unei bare verticale rigidă pentru preluarea deformațiilor
tavanului în plan vertical. Punctele de fixare vor fi amplasate la circa 3.003.50 m interax pe
ambele direcții. Firele înclinate vor fi fixate de planșeul superior cu ancore chimice sau
mecanice având rezistența la întindere + forfecare de cel puțin 150 daN.

Figura F.7.24 Măsuri pentru limitarea oscilațiilor tavanelor suspendate

Pentru asigurarea rigidității tavanului în plan orizontal, se recomandă solidarizarea la

intersecții a riglelor principale ale scheletului cu cele secundare, prin sudură sau cu șuruburi
autofiletante.
Pentru evitarea căderii plăcilor de tavan de pe schelet se recomandă folosirea agrafelor și
clemelor metalice similare celor din fig. F.7.25. Pot fi examinate și alte detalii de fixare în
cazul în care riglele scheletului nu sunt profile T.

Figura F.7.25 Cleme pentru fixarea panourilor de structura tavanului

O altă posibilitate de fixare a tavanelor suspendate este sudarea scheletului de piesele de

închidere (cornierele) montate pe perete. Scheletul se va suda pe două laturi ortogonale
extremitățile opuse fiind proiectate pentru a permite deplasări libere de cel puțin 20 mm. În
nici un caz sudurile nu se vor face pe trei sau patru laturi. Dacă scheletul este suficient de
rigid, montarea cornierelor de închidere și sudarea riglelor de margine de acestea poate fi, în
unele cazuri, o soluție mai avantajoasă decât montarea legăturilor înclinate și a montanților
rigizi.

F-224
În cazul în care tavanele suspendate au suprafețe mari, orientativ care depășesc 250 m2, sau au
cote diferite de montare, se recomandă fragmentarea acestora cu rosturi. Operația de
fragmentare implică modificarea locală a scheletului tavanului și montarea unor legături
suplimentare. Această soluție trebuie avută în vedere în special în încăperile care trebuie să
rămână operaționale după cutremur și în încăperile cu aglomerări de persoane.
Pentru corpurile de iluminat incluse în tavanele suspendate se vor crea spații libere pe contur
iar sistemul de susținere va fi modificat pentru a fi independent de cel al tavanului. Pentru a
împiedica deplasările laterale pe cele două direcții se montează patru sârme, câte una la
fiecare colț al lămpii, înclinate la circa 45o față de planul tavanului. Sârmele se ancorează de
planșeu cu ancore mecanice sau chimice.

(a) (b)
(a) Crearea unui rost în tavanele denivelate sau cu suprafețe mari (b) Fixarea separată a corpurilor de iluminat
Figura F.7.26 Intervenții asupra tavanelor suspendate

În timpul cutremurului corpurile de iluminat independente pot avea oscilații cu amplitudini

importante care pot provoca ciocnirea cu alte obiecte aflate în vecinătate sau chiar căderea lor.
Ca măsură de intervenție se vor elimina toate obiectele aflate în zona oscilațiilor probabile iar
sistemul de suspendare va fi modificat, prin adăugarea unor legături laterale, pentru a limita
amplitudinea oscilațiilor laterale și riscul de cădere a lămpilor.

Figura F.7.27 Protecția corpurilor de iluminat suspendate

F-225
F.7.10.2 Procedee specifice de intervenție pentru instalații, utilaje și echipamente

F.7.10.2.1 Procedee specifice pentru sistemele de conducte

Sistemele de conducte, care asigură transportul fluidelor (lichide/gaze) se reabilitează, în

funcție de natura defecțiunii, prin:
a. Repararea avariilor locale.
Se practică în special în cazul îmbinărilor care au suferit deformații datorită cărora și-au
pierdut etanșeitatea (se produce scurgerea lichidului, pierderea aburului). Implică desfacerea
îmbinărilor și refacerea etanșărilor.
b. Sistemele de conducte pentru stingerea incendiilor (sprinklere) se separă de tavanul
suspendat
c. Modificarea/refacerea legăturilor existente și/sau prevederea unor legături suplimentare
pentru limitarea deplasărilor laterale.

Prindere flexibilă Prindere rigidă

Figura F.7.28 Legături laterale pentru conducte suspendate

Stabilirea distanțelor între prinderi și dimensionarea prinderilor se poate face prin calcul astfel
încât să fie satisfăcute cerințele de siguranță prevăzute pentru sistemele de conducte noi.
Principalele măsuri preconizate pentru fixarea conductelor :
- dimensiunile minime începând de la care este necesară de la care este necesară prevederea
dispozitivelor de blocare a deplasărilor:
- canale dreptunghiulare cu suprafața mai mare de 0,55 m2
2
- canale circulare cu diametrul mai mare de 70 cm (circa 0,40 m )
- țevi cu diametrul mai mare de circa 6,5 cm (dar și pentru diametre mai mici în cazul
țevilor pentru gaze medicale, petrol, aer comprimat, etc)
- distanțele maxime de amplasare a dispozitivelor de prindere:
- prinderile laterale (transversale) se prevăd la distanțe maxime stabilite astfel:
* pentru canale, la interax de circa 9,00 m, la fiecare modificare de direcție și la capătul
traseului;
* pentru țevi, la distanțe de circa 12,0 m;
- prinderile longitudinale se prevăd astfel:
* pentru canale, la distanțe de maximum 18,0 m;
* pentru țevi, la distanțe de maximum 24,0 m

F-226
 - nu sunt necesare prinderi (transversale/longitudinale) în cazul canalelor, dacă acestea sunt
suspendate la mai puțin de 30 cm sub elementele structurii și banda de susținere este prinsă
de parte superioară a canalului.

(a) Conducte de diametru mare (b) Conducte de diametru mic

Figura F.7.29 Fixarea transversală a conductelor

Prinderile verticale și cele înclinate se pot realiza atât cu elemente flexibile (cabluri) cât și cu
contrafișe rigide (profile laminate) sau cu o combinație a acestora (de exemplu, bare verticale
rigide și cabluri înclinate).
În cazul conductelor cu trasee frânte în plan/în spațiu este necesar ca fiecare tronson drept să
fie prevăzut cu prinderi transversale/longitudinale (în raport cu axa sa). Pentru tronsoanele
scurte se prevăd legături transversale numai la extremități iar pentru cele mai lungi se verifică
prin calcul necesitatea unor legături intermediare. Fiecare tronson drept trebuie să aibă cel
puțin o legătură longitudinală. Legăturile plasate la schimbările de direcție pot fi considerate
că funcționeză pe ambele direcții (de exemplu transversal pentru unul dintre tronsoane și
longitudinal pentru tronsonul perpendicular).

Figura F.7.30 Legături transversale și longitudinale pentru conducte cu trasee frânte

La dimensionarea prinderilor transversale și longitudinale este necesar să se țină seama de
forțele care sunt generate de dilatarea/contracția conductelor provocate de variațiile de
temperatură ale fluidelor transportate.
Dispozitivele de firmă pentru împiedicarea deplasărilor laterale ale componentelor /sistemelor
suspendate sunt fabricate după standarde proprii care corespund însă în totalitate cerințelor
reglementărilor tehnice.

d. În cazul conductelor care traversează rosturile între tronsoane adiacente, pentru

reducerea riscului seismic se poate adopta una dintre următoarele soluții:
- eliminarea prinderilor fixe la limita rostului

F-227
- modificarea instalației astfel încât traversarea să se facă numai la subsol (unde deplasările
relative sunt nesemnificative) – fig. F.7.31b.
- introducerea racordurilor flexibile la fiecare traversare în elevație.

Figura F.7.31 Măsuri pentru evitarea ruperii conductelor la rosturi

e. În cazul țevilor sau conductelor cu diametre mici, orientativ sub 200 mm, care în
clădirile existente sunt susținute numai cu prinderi verticale flexibile (sârme), reducerea
riscului seismic se poate realiza prin executarea unor măsuri constructive similare celor
prevăzute pentru țevile noi (conform P100-1). Aceste măsuri constau în introducerea
contrafișelor înclinate, sau, dacă lipsesc spații disponibile suficient de mari, fixarea unor
prinderi rigide verticale și laterale. Se recomandă, pentru considerente de eficiență
economică gruparea traseelor astfel încât dispozitivul de contravântuire să asigure
stabilitatea unui număr cât mai mare de țevi. În funcție de configurația spațiilor prin care
trec conductele sistemul de contravântuire se poate proiecta cu contrafișe înclinate (sistem
trapez) sau cu prinderi verticale, pentru preluarea sarcinilor verticale și o prindere laterală
pentru preluarea forței seismice.

Figura F.7.32 Fixarea laterală a grupurilor de țevi

F-228
F.7.10.2.2 Procedee specifice de intervenție pentru utilaje și echipamente aferente
instalațiilor

Principalele cauze de deteriorare la cutremur a utilajelor și echipamentelor mecanice și

electrice aferente instalațiilor sunt răsturnarea, deplasarea laterală sau ruperea suporților. În
afara deteriorării utilajului/echipamentului, modificarea poziției conduce în cele mai multe
cazuri și la afectarea mai mult sau mai puțin gravă a sistemelor de conducte care sunt legate
de acestea (ruperea racordurilor).

Figura F.7.33 Deteriorarea seismică a utilajelor și echipamentelor

În cazul utilajelor și echipamentelor care, în construcțiile existente, sunt montate pe planșee

fără a fi prinse cu buloane, reducerea riscului de deplasare se obține prin fixarea utilajului sau
echipamentului de planșeu sau de un perete suficient de rezistent. Dacă planșeul are grosime
mică de regulă, se toarnă un postament din beton în care se încastrează buloanele de ancoraj.
Fixarea se realizează cu buloane de ancoraj pentru beton (în cazul planșeelor) sau pentru
zidărie (în cazul pereților din zidărie).
Detaliile de fixare depind de alcătuirea utilajului/echipamentului sau de sistemul de rezemare
preconizat de producătorul respectiv.

(a) Boiler suspendat de planșeu (b) Rezervor rezemat pe eșafodaj

Figura F.7.34 Fixarea boilerelor și rezervoarelor

O categorie importantă de echipamente pentru instalații, cu risc seismic ridicat sunt boilerele
alimentate cu gaz. Răsturnarea boilerele neasigurate conduce la ruperea conductei de
alimentare cu gaz și la declanșarea ulterioară a incendiului. În SUA, boilerele de acest tip sunt
livrate împreună cu dispozitivele de ancorare care sunt disponibile, de asemenea, și pentru
asigurarea celor existente. Colierele de prindere se fixează în pereți structurali (din zidărie sau
din beton) sau nestructurali (din gips carton, de exemplu). În cazul fixării boilerelor mari,
orientativ peste 300 litri, de pereți nestructurali din gips carton este necesară consultarea
prealabilă a furnizorului peretelui, sau verificarea tehnică a acestuia (verificarea rezistenței
peretelui și a prinderilor).

F-229
 (a) (b) (c)
(a) Boiler distrus de incendiul provocat de ruperea conductei de alimentare cu gaz (b) Prinderea boilerului pentru
împiedicarea răsturnării (c) Dispozitiv de prindere livrat de producătorul boilerului odată cu aparatul

Figura F.7.35 Reducerea riscului seismic prin asigurarea boilerelor împotriva

răsturnării

În cazul utilajelor montate pe izolatori de vibrații s-au constatat, în numeroase cazuri,

deplasări laterale excesiv de mari și chiar căderea de pe postament. Pentru limitarea
deplasărilor laterale se prevăd piese speciale care mențin posibilitatea de mișcare pe verticală
(este prevăzut un spațiu liber față de utilaj). În cazul echipamentelor cu înălțime mare în
raport cu baza, este necesar să se verifice și stabilitatea la răsturnare și capacitatea prinderilor
nou introduse de a prelua eforturile de întindere care rezultă.

O altă posibilitate este inlocuirea izolatorilor de vibrație existenți cu izolatori de conceptie

avansată care asigură și limitarea deplasărilor laterale în cazul cutremurului (fig. F.7.36)

Figura F.7.36 Deteriorarea și dispozitiv pentru protecția seismică a utilajelor rezemate

pe izolatori de vibrații

Figura F.7.37 Dispozitive de izolare cu blocarea deplasărilor laterale

F-230
Chiar dacă deplasările laterale au fost blocate, chiar și în cazul utilajelor montate pe izolatori
de vibrații, se recomandă introducerea pieselor flexibile de legătură cu sistemele de conducte
sau cu alte utilaje și echipamente.

(a) (b)

Figura F.7.38 Piese de legătură flexibile între utilaje și sistemele de conducte

Pentru a se asigura funcționarea sistemelor de rezervă de alimentare cu energie electrică, în

afara instrucțiunilor producătorului, rafturile pentru baterii vor fi asigurate împotriva
răsturnării/ deplasărilor laterale prin elemente de contravântuire și prinderi rigide de planșeu
(cu buloane de ancoraj). Între acumulatori se introduce un strat elastic pentru evitarea
șocurilor în timpul cutremurului. Idem între acumulatori și rama rigidă care împidică
răsturnarea acestora. Rezistența rafturilor se verifică pentru forța seismică de proiectare.
Totodată cu sisteme similare se asigură și stabilitatea rezervorului de combustibil.

Figura F.7.39 Asigurarea acumulatorilor de rezervă împotriva răsturnării

F-231
F.7.10.2.3 Procedee specifice de intervenție pentru instalații interioare de transport

În cazul ascensoarelor și scărilor rulante lucrările de intervenție au ca scop eliminarea surselor

posibile de accidente și urmăresc satisfacerea în cât mai mare măsură a prevederilor P100-1
pentru echipamentele din clădiri noi.
Documentația de intervenție se întocmește de întreprinderile specializate și trebuie să aibă în
vedere, în principal, următoarele măsuri:
- Pentru ascensoare
- prevederea unor piese de limitare a deplasărilor cabinei și a contragreutății pentru a se
evita ieșirea acestora de pe șinele de ghidare și/sau ciocnirea între ele.
- idem, pentru limitarea deplasării cablurilor;
- asigurarea utilajelor și echipamentelor aferente împotriva deplasării/răsturnării
- Pentru scări rulante
- verificarea reazemelor și eventual modificarea lor dacă nu au lungimea necesară;
- prevederea unor piese de limitare a deplasărilor pentru a împiedica, astfel, căderea
scărilor de pe reazeme
Pentru cazul în care unele componente ale ascensoarelor și/sau scărilor rulante nu satisfac
cerințele din P100-1, acestea vor fi modificate / consolidate pe baza documentației elaborată
de furnizor sau de un proiectant de specialitate atestat.
F.7.10.2.4 Procedee specifice de intervenție pentru mobilier și alte bunuri
Mobilierul profesional, în unități medicale, de cercetare și similare, se asigură împotriva
răsturnării, deplasărilor laterale și decuplării de sistemele de alimentare conform prevederilor
producătorului și folosind dispozitivele speciale furnizate de acesta. Se atrage atenția că nu în
toate cazurile mobilierul profesional este dotat cu sisteme proprii de asigurare împotriva
deplasării/răsturnării în timpul cutremurului
Mobilierul de birou și sistemele de computere se asigură, împotriva răsturnării sau
deplasărilor laterale cu măsuri simple, conform principiilor de la F.7.7.
În clădirile cu aglomerări de persoane se recomandă eliminarea tuturor pieselor de mobilier
dispuse pe căile de evacuare, chiar dacă acestea sunt prinse de pereți și/sau de planșeu.
Prevederea urmărește eliminarea oricăror surse de creare a panicii prin blocarea căilor de
evacuare din clădire.

A. Dispozitiv automat de închidere B- Mobilier care poate bloca deschiderea ușii

Figura F.7.40 Mobilier amplasat pe căile de evacuare

F.7.10.2.5 Procedee specifice de reabilitare seismică pentru mobilier

Pentru obiectele de mobilier reducerea riscului seismic se realizează prin măsuri de ancorare
pentru împiedicarea tendinței de deplasare/răsturnare.

F-232
Ancorarea de planșeu

(a) Planșeu din beton armat (b) Planșeu din lemn

Figura F.7.41 Fixarea mobilierului de planșeu

Ancorarea de perete

Fixarea obiectelor grele de perete se face numai dacă acesta are capacitatea de a prelua forța
laterală aferentă. Se atrage atenția că nu este recomandată fixarea ancorelor în pereții subțiri
(o cărămidă pe cant sau un perete cu schelet din lemn și placaj de ipsos, de exemplu). În
acestă situație poate fi necesară consolidarea locală a pereților cu profile metalice aparente (a
se vedea capitolul F.5). Ori de câte ori este posibil se recomandă prinderea atât de planșeu cât
și de perete.
Ancorarea se face cu bride sau alte tipuri de piese metalice (corniere, de exemplu).

Figura F.7.42 Posibilitați de fixare a obiectelor de mobilier de perete și planșeu

Figura F.7.43 Posibilități de alcătuire a pieselor de prindere de planșeu

F.7.10.2.6 Protecția obiectelor așezate pe mese și rafturi

Protecția mobilierului profesional din clădirile din clasa de importanță I reprezintă o condiție
a asigurării funcționării neîntrerupte a acestora.
În clădirile administrației centrale sau locale, protejarea bazelor de date este absolut necesară
pentru asigurarea continuității exercitării actului de conducere, cu precădere în situațiile create
după producerea unui cutremur sever. Protecția se realizează prin ancorarea calculatoarelor și
a monitoarele de masa de lucru sau de pereții încăperii. Se asigură de asemenea dupalurile în
care sunt păstrate "bibliotecile" informatice.

F-233
În mobilierul laboratoarelor din unele institute de cercetare și din instituții productive se pot
afla surse de risc (bacterii, viruși, substanțe toxice și/sau radioactive, etc,) deosebit de
periculoase pentru cazul în care s-ar produce eliberarea lor necontrolată ca urmare a
răsturnării / spargerii recipientelor in care se află.
Obiectele așezate pe rafturi pot fi protejate împotriva căderii / răsturnării prin aplicarea unor
benzi orizontale le plastic sau a unor șipci din lemn. Măsura este obligatorie dacă pe raft sunt
depozitate substanțe toxice sau inflamabile.

Figura F.7.44 Protecția obiectelor așezate pe rafturi

F.7.10.2.7 Protecția exponatelor din muzee
Măsurile de reducere a riscului seismic al mobilierului și obiectelor din muzee au în vedere
protejarea patrimoniului cultural, artistic și istoric. Pierderile care ar putea fi înregistrate în
acest domeniu sunt practic irecuperabile și nu pot fi cuantificate ca valori materiale.

(a) Procedee clasice (b) Dispozitiv automat de protecție împotriva răsturnării

Figura F.7.45 Posibilități de protecție a obiectelor de artă din muzee

F-234
În fig. F.7.45a sunt enumerate câteva posibilități de a împiedica răsturnarea /deplasarea
obiectelor fără a afecta imaginea pe care trebuie să o perceapă vizitatorul.
În fig. F.7.45b este arătat un dispozitiv de protecție "inteligent" care fixează obiectul protejat
prin acțiunea unui dispozitiv declanșat de un senzor seismic reglat pentru o anumită
accelerație a mișcării seismice (de regulă 0,05g).

F-235
F.8 REABILITAREA SEISMICĂ A CLĂDIRILOR FOLOSIND SISTEME DE
DISIPARE A ENERGIEI

F.8.1Introducere

(1) Prevederile prezentului capitol se referă la reabilitarea seismică a clădirilor folosind

sisteme pasive de disipare energiei.
(2) Sistemele pasive de disipare a energiei considerate în prezentul capitol sunt alcătuite
din elemente de tip vâscos (de ex.: amortizori cu fluid vâscos, fig. F.8.1).

Figura F.8.1 Alcătuirea unui amortizor cu fluid vâscos

(3) Avarierea structurală și nestructurală indusă de cutremurele puternice este o consecință

directă a deformațiilor elementelor clădirii. Pentru limitarea stării de avariere, și implicit a
pierderilor directe produse de cutremurele puternice, este necesară limitarea deformațiilor
prin controlul deplasărilor laterale ale clădirii. Acest control al deplasărilor laterale se poate
face fie prin mărirea rigidității structurii, fie prin limitarea deplasărilor laterale ca urmare a
amortizării vâscoase suplimentare introduse în clădire. Această amortizare suplimentară se
poate obține prin introducerea de amortizori cu fluid vâscos în structura de rezistență a
clădirii; amortizorii transformă energia cinetică dată de forțele exterioare în energie calorică
(căldură).
(4) Sistemele de disipare a energiei seismice prin amortizare vâscoasă sunt adecvate
pentru structuri relativ flexibile. Pretabilitatea structurilor flexibile la echiparea cu sisteme de
amortizori cu fluid vâscos rezultă din faptul că amortizarea vâscoasă este proporțională cu
viteza relativă între capetele amortizorilor, viteză relativă ce crește odată cu creșterea
flexibilității structurii. Amortizorii cu fluid vâscos se pot introduce diagonal în ochiurile de
cadru ale structurii de rezistență, sau în contravantuiri de tip chevron (fig. F.8.2)
(5) Sporirea fracțiunii din amortizarea critică reduce amplitudinea ciclurilor de răspuns
structural (fig. F.8.3) și este eficientă pentru evitarea fenomenului de rezonanță între perioada
de vibrație a structurii și perioada predominantă de mișcare a terenului în timpul cutremurelor
puternice (fig. F.8.4).
(6) În proiectarea sistemelelor de disipare a energiei vor fi considerate condițiile de mediu
ce includ vântul, efectul îmbătrânirii, curgerea lentă, oboseala, umezeala, temperatura
mediului interior și cea a mediului exterior.

F-236
 Figura F.8.2 Structură în cadre echipată cu amortizori cu fluid vâscos

3 Vibratii libere - viteza initiala 2%

5%
10%
20%
2
50%

1
Deplasare, cm

t, s
0
0 1 2 3 4 5 6 7

-1

-2

-3
Figura F.8.3 Vibrații libere amortizate pentru diferite fracțiuni din amortizarea critică

F-237
 25 Acceleratie sinusoidala 2%
5%
10%
20%

Factorul de amplificare al deplasarii..

20 50%

15

10

0
0.5 0.6 0.7 0.8 0.9 1 1.1 1.2 1.3 1.4 1.5

Perioada cladirii/Perioada excitatiei

Figura F.8.4 Factorul de amplificare al deplasării versus raportul între perioada de
vibrație a clădirii si perioada excitației seismice

F.8.2 Cerințe generale

(1) Modelul de calcul al clădirii reabilitate seismic va conține distribuția în plan și pe

verticală a elementelor de disipare a energiei.
(2) Elementele de disipare a energiei vor fi capabile să susțină viteze mai mari decât cele
maxime calculate pentru cutremurul de proiectare în conformitate cu următoarele criterii:
a. Dacă într-o direcție principală la orice nivel al clădirii sunt prevăzute patru sau
mai multe elemente de disipare a energiei, cu minimum două elemente
amplasate de o parte și de alta a centrului de rigiditate al nivelului în direcția
considerată, toate elementele de disipare a energiei vor fi capabile să susțină
forța asociată cu o viteză sporită cu 30% față de viteza de proiectare a
elementului de disipare a energiei
b. Dacă într-o direcție principală la orice nivel al clădirii sunt prevăzute mai puțin
de patru elemente de disipare a energiei, sau sunt prevăzute mai puțin de două
elemente amplasate de o parte și de alta a centrului de rigiditate al nivelului în
direcția considerată, toate elementele de disipare a energiei vor fi capabile să
susțină forța asociată cu o viteză dublă față de viteza de proiectare a
elementului de disipare a energiei.
(3) Factorii de comportare q pentru clădirile reabilitate seismic folosind elemente de
disipare a energiei seismice se vor lua conform prevederilor din P100-1 și P100-3,
considerând tipologia structurală a clădirii neechipate cu elemente de disipare a energiei.
(4) Folosirea elementelor de disipare a energiei seismice este recomandată și eficientă în
cazul clădirilor flexibile deoarece amortizarea suplimentară este activată de vitezele relative

F-238
între capetele elementelor de disipare a energiei, viteze relative ce cresc odată cu creșterea
flexibilității structurii.
(5) Sporirea fracțiunii de amortizare critică este eficientă și pentru evitarea fenomenului
de amplificare puternică a răspunsului seismic provocat de rezonanța între perioada de
vibrație a structurii și perioada predominantă a mișcării terenului în amplasamentul clădirii în
timpul mișcărilor seismice puternice.
(6) Fracțiunea de amortizare critică adițională indusă de elementele de disipare a
energiei nu va depăși 30% pentru modul fundamental de vibrație al clădirii. Valori mai mari
ale fracțiunii de amortizare critică nu mai sunt eficiente din punct de vedere tehnic si
economic pentru reducerea răspunsului seismic al clădirii.

F.8.3 Modelarea elementelor de disipare a energiei

(1) Elementele de disipare a energiei dependente de viteză (de tip vâscos) introduse în
elementele structurale vor fi modelate folosind modelul Maxwell în care componenta
vâscoasă (amortizorul) este legată în serie cu componenta elastică (resortul).
(2) Forțele ce se produc în elementele de disipare a energiei de tip vâscos sunt
dependente de viteza relativă pe direcție axială între cele două capete ale elementelor. Forța
dezvoltată în elementele de disipare a energiei de tip vâscos se calculează cu relația:
F  C  v (F.8.1)
unde:
F - forța de amortizare
v - viteza relativă pe direcție axială între capetele elementului de disipare a energiei
C – constanta de amortizare
 - constanta exponențială care, pentru aplicații seismice uzuale, are valori cuprinse între
0,3 și 1,0. Pentru cazul  se consideră o amortizare liniară (element disipativ liniar) în
timp ce pentru   1se consideră o amortizare neliniară (element disipativ neliniar).
(3) Atunci când elementele de disipare a energiei sunt folosite în paralel cu elemente de
izolare a bazei pentru modelare se folosește modelul Kelvin în care componenta vâscoasă
(amortizorul) este legată în paralel cu componenta elastică (resortul).

F.8.4 Spectrul de răspuns elastic pentru diferite fracțiuni din amortizarea critică

(1) Spectrul de răspuns elastic pentru o altă fracțiune din amortizarea critică, ξef diferită
de cea convențională, ξ0=5% se poate obține prin utilizarea următoarei relații de conversie a
ordonatelor spectrale:

S e T  ef 5%  S e T 0 5%  (F.8.2)

unde:
Se(T)ξ0 = 5% - spectrul de răspuns elastic pentru componentele accelerației terenului în
amplasament corespunzător fracțiunii din amortizarea critică convențională, ξ0=5%

F-239
 Se T  ef  5% - spectrul de răspuns elastic pentru componentele accelerației terenului în
amplasament corespunzător unei alte fracțiuni din amortizarea critică, ξef ≠ 5%
η - factorul de corecție ce ține cont de amortizare, determinat cu relația:
10
  0,55 (F.8.3)
5   ef
(2) În cazul proiectării soluțiilor de reabilitare seismică a clădirilor care utilizează
sisteme de disipare a energiei, fracțiunea din amortizarea critică ξef este determinată cu
relația:
 ef   0   s (F.8.4)
unde s este fracțiunea din amortizarea critică adițională (suplimentară), exprimată în
procente, ce cuantifică amortizarea vâscoasă provenită din utilizarea elementelor vâscoase de
disipare a energiei și 0 este fracțiunea din amortizarea critică pentru structura neechipată cu
sisteme de disipare a energiei, considerată 5%.
(3) Fracțiunea din amortizarea critică adițională (suplimentară) se determină cu relația:

1 ED
s  (F.8.5)
2 E S
unde ES este energia maximă de deformație elastică a sistemului structural într-un ciclu de
mișcare și ED este energia disipată într-un ciclu de mișcare prin amortizare vâscoasă provenită
din utilizarea elementelor vâscoase de disipare a energiei, fig. F.8.5.

Forta
ED

ES

Deplasare

Figura F.8.5 Energia disipată prin amortizare vâscoasă într-un ciclu de mișcare, ED și
energia maximă de deformație elastică, ES

F.8.5 Cerințe suplimentare

(1) Prin proiectare se va demonstra că introducerea sistemelor de disipare a energiei nu

conduce la formarea unui mecanism plastic defavorabil pentru clădirile reabilitate seismic.

F-240
(2) Calculul structural al clădirii reabilitate seismic va ține cont de eventualele
modificări în relațiile forță-viteză-deplasare produse de variațiile temperaturii ambientale și
de ridicarea temperaturii elementelor de disipare a energiei în timpul cutremurului.
(3) Prin proiectare se va asigura spațiul de acces pentru inspecția și eventuala înlocuire a
elementelor de disipare a energiei.
(4) Pentru clădirile reabilitate seismic cu elemente de disipare a energiei este necesară
revizuirea proiectului de către un grup de ingineri independenți ce va cuprinde persoane cu
experiență în analiza seismică, în teoria și aplicațiile metodelor de disipare a energiei. In
procesul de revizuire al proiectului se vor considera următoarele aspecte:
- Proiectarea preliminară, inclusiv dimensionarea elementelor de disipare a energiei
- Testarea prototipurilor conform paragrafului F.8.5.11.
- Proiectul final al clădirii reabilitate și notele de calcul.
(5) Proiectantul va stabili un program de mentenanță și de testare a elementelor de
disipare a energiei în vederea asigurării unui răspuns performant al acestora pe durata de
serviciu proiectată. Prin programul de testare se va lua în considerare fenomenul de oboseală
a elementelor de disipare a energiei și/sau a componentelor acestora. Oboseala se poate
manifesta la un număr redus de cicluri, în cazul acțiunii cutremurului, sau la un număr mare
de cicluri, în cazul acțiunii vântului.
(6) Testele vor fi efectuate pentru a:
- confirma caracteristicile de amortizare și relațiile forță-viteză-deplasare a
elementelor de disipare a energiei folosite în proiectare
- demonstra robustețea elementelor la excitații seismice extreme.
(7) Proiectantul va stipula criterii de acceptanță explicite pentru valorile caracteristicilor
de amortizare obținute din teste. Aceste criterii vor reflecta valorile considerate in proiectare,
vor ține cont de variațiile posibile ale proprietăților de material și vor furniza valori limită ale
răspunsului în afara cărora elementele de disipare a energiei vor fi considerate
necorespunzătoare.
(8) Testele se vor realiza pe prototipuri ale elementelor de disipare a energiei.
Procedurile de fabricație și procedurile de control ale calității folosite în fabricarea
prototipurilor vor fi identice cu cele folosite în fabricarea elementelor de disipare a energiei.
(9) Testarea prototipurilor se va face pentru fiecare tip de element de disipare a energiei
și pentru un număr minim de două elemente în mărime naturală din fiecare tip. Un tip de
element de disipare a energiei este definit de forța vâscoasă maximă capabilă, de constanta de
amortizare, de exponentul vitezei și de deplasarea pe direcție axială maximă capabilă între
capetele elementului de disipare a energiei. Prototipurile testate nu vor fi folosite în procesul
de construcție fără aprobarea scrisă a proiectantului.
(10) Relația forță-deplasare-timp pentru fiecare ciclu de testare va fi achiziționată digital
și va fi înregistrată electronic.
(11) Secvențele de testare ale prototipurilor cuprind următoarele:
- Fiecare element testat va fi încărcat cu un număr de cicluri egal cu cel așteptat pe durata
de serviciu a clădirii din acțiunea vântului luată cu valoarea de calcul, dar nu mai puțin de
2000 de cicluri complete de încărcare-descărcare la amplitudini ale deplasării așteptate din
acțiunea vântului cu valoare de calcul; frecvența de încărcare va fi egală cu inversul
perioadei fundamentale a clădirii reabilitate, f1;

F-241
- Fiecare element testat va fi încărcat cu 20 de cicluri complete de încărcare-descărcare la
amplitudini ale deplasării așteptate în timpul cutremurului de proiectare; frecvența de
incărcare va fi egală cu inversul perioadei fundamentale a clădirii reabilitate, f1.
(12) Dacă relația forță-deplasare a elementelor de disipare a energiei se modifică cu mai
mult de 15% atunci când frecvența de testare f1 se modifică de la 0,5 f1 la 2,0 f1, testele de la
paragraful F.8.5.11 se vor efectua la frecvențe egale cu 0,5 f1, f1 și 2,0 f1.
(13) Performanța prototipurilor testate este considerată satisfăcătoare dacă sunt indeplinite
următoarele condiții:
- Pentru fiecare test efectuat conform paragrafului F.8.5.11, forța maximă pentru un prototip
și pentru orice ciclu nu diferă cu mai mult de 15% față de forța maximă calculată ca medie
din toate ciclurile de testare ale prototipului. Notă – limita de 15% poate fi crescută cu
acordul proiectantului dacă se demonstrează prin calcul că aceasta nu are un efect
defavorabil asupra răspunsului clădirii reabilitate seismic;
- Pentru fiecare test efectuat conform paragrafului F.8.5.11, aria buclei de histerezis ED
pentru un prototip și pentru orice ciclu nu diferă cu mai mult de 15% față de aria buclei de
histerezis calculată ca medie din toate ciclurile de testare ale prototipului. Notă – limita de
15% poate fi crescută cu acordul proiectantului dacă se demonstrează prin calcul că
aceasta nu are un efect defavorabil asupra răspunsului clădirii reabilitate seismic;
- Sunt îndeplinite criteriile de acceptanță stabilite conform paragrafului F.8.5.7.

F-242
F.9 REABILITAREA SEISMICĂ A CLĂDIRILOR PRIN IZOLAREA SEISMICĂ A
BAZEI

F.9.1 Aspecte generale. Domeniu de aplicare

(1) Izolarea seismică reprezintă o metodă de îmbunătățire a performanțelor seismice ale

construcțiilor existente, prin reducerea cerințelor seismice ale elementelor acestora.
În acest scop se interpun, de regulă, între baza structurii și fundație dispozitive cu rigiditate
laterală mică. Se obține o perioadă fundamentală de vibrație mult mai mare decât perioada
construcției cu baza fixă și decât a componentelor dominante ale mișcării terenului. Sistemul
de izolare se deformează numai în modul fundamental și nu transmite structurii energia
asociată modurilor superioare ale mișcării terenului.
Deformarea ansamblului izolatori-structură este reprezentată schematic în fig. F.9.1.

dg – deplasarea terenului

db – deplasarea izolatorilor

ds – deplasarea relativă a structurii

Figura F.9.1

(2) Izolarea seismică prezintă importante avantaje în raport cu metodele tradiționale de

consolidare, cum sunt:
- controlul performanței seismice a construcției cu un grad înalt de încredere
- obținerea unui nivel de performanță (siguranță) superior
- reducerea cerințelor seismice ale structurii (forțe și deplasări relative de nivel)
- reducerea cerințelor seismice ale componentelor nestructurale, și ale elementelor adăpostite
în clădiri de toate tipurile.

(3) Izolarea bazei este o metodă de intervenție mai scumpă decât metodele de consolidare de
tip curent. Evaluată pe termen lung, ținând seama și de intervențiile necesare postseism,
metoda poate fi în multe situații preferabilă.
Se recomandă mai cu seamă la construcțiile de patrimoniu, în intenția de a reduce cât mai
mult măsurile de intervenție asupra suprastructurii care să afecteze elementele de valoare
istorică ale clădirii sau la construcțiile foarte importante, care trebuie să rămână funcționale
după atacul unor cutremure puternice.
De asemenea este indicat să se aplice izolarea bazei la construcții din materiale neductile,
dificil de consolidat prin alte procedee, cum sunt construcțiile din zidărie nearmată.

(4) Rezultatele intervenției prin izolarea bazei pot fi îmbunătățite prin asocierea acesteia cu
introducerea de amortizori care suprimă eventualele efecte de rezonanță și reduc durata
oscilației. Această masură se recomandă în special în cazul zonelor seismice cu perioade
caracteristice înalte.


Prevederile date în acest capitol sunt întocmite la nivel de principii şi măsuri generale. Metodele şi tehnologiile
de izolare seismică urmează să constituie obiectul unei norme de proiectare specială.

F-243
F.9.2 Obiective de performanță

(1) Obiectivele de performanță urmărite prin izolarea bazei sunt cele asociate stării limită
ultime (ULS) și stării limită de serviciu (SLS), conform F.1.2.

(2) Este indicat ca atunci când se utilizează izolarea seismică, în special pentru construcții
importante și/sau de mare valoare istorică sau arhitecturală, acestea să fie dimensionate și
pentru a prelua deplasările laterale produse de cutremurul maxim considerat (MCE) la
amplasament, în cadrul stării limită de prevenire a prăbușirii (CPLS). Acest cutremur
corespunde unei perioade de recurență de referință de cca 1000 ani.

(3) Atunci când se aplică izolarea bazei, cerințele seismice se stabilesc, de regulă,
corespunzător acțiunii seismice utilizate la proiectarea construcțiilor noi.

(4) Condițiile de la (2) și (3) se consideră satisfăcute dacă:

- în cazul SLS, construcția nu va fi degradată, comportându-se esențial elastic. În termeni de
deplasare aceasta înseamnă limitarea deplasărilor relative de nivel la 0,3%.
- în cazul ULS, se acceptă incursiuni moderate în domeniul inelastic de deformație, cerințele
de ductilitate nedepășind valoarea 2. În termeni de deplasare, valorile deplasărilor relative de
nivel se limitează la 1,0%.
- în cazul CPLS, sistemul izolant trebuie să suporte deplasările impuse de MCE, fără a pierde
capacitatea de a suporta încărcarea verticală a construcției. Poate fi necesară înlocuirea
izolatorilor după cutremur, dar capacitatea structurii care susțin izolatorii nu trebuie depășită.

(5) Structura existentă vulnerabilă seismic, eventual degradată, trebuie reparată și întărită
minimal, dacă este cazul, pentru a suporta deplasările relative indicate la (4).

F.9.3 Oportunitatea introducerii izolatorilor seismici

(1) Introducerea izolării bazei la construcțiile existente reprezintă o intervenție scumpă și

complexă și din acest motiv eficiența ei trebuie să fie cât mai mare.
Oportunitatea izolării bazei se evaluează pe baza criteriilor date la (2).

(2) Criteriile ce trebuie avute în vedere când se optează pentru soluția de izolare se grupează
în criterii structurale și criterii constructive:

(a) Criterii structurale:

(i) Flexibilitatea (rigiditatea) structurii existente
Izolarea seismică a bazei construcțiilor este mai eficientă când perioada fundamentală a
clădirii izolate poate fi mărită cu cca 2,0 secunde dincolo de perioada corespunzătoare
răspunsului maxim (perioada Tc a spectrului de răspuns).
De ceea, construcțiile rigide sunt cele mai apte pentru aplicarea izolatorilor. În schimb
construcțiile cu perioada fundamentală a oscilațiilor proprii peste 1,5 – 2,0 sec nu beneficiază
prea mult de izolarea bazei, decât dacă nu se prevede și introducerea unei amortizări
semnificative prin amortizori și disipatori.

(ii) Rezistența structurii existente

Dacă în urma izolării bazei, cerințele seismice depășesc capacitatea unor elemente ale
structurii existente de rezistență este necesară și consolidarea elementelor structurii. Dacă

F-244
intervențiile necesare sunt limitate la câteva elemente slabe, iar măsurile de consolidare nu
sunt excesive, soluția izolării seismice rămâne acceptabilă.
Dacă construcția prezintă o rezistență laterală de ordinul 0,1 – 0,2 din greutatea clădirii și este
rezonabil de robustă este posibil să se evite consolidarea părții de deasupra interfeței de
izolare.

(b) Criterii constructive

(i) Distanța față de clădirile existente
deplasările laterale ale sistemului izolat se consumă în cea mai mare parte la nivelul planului
de izolare.

De asemenea, este necesar un spațiu pentru execuția excavării și a incintei.

Dacă acest spațiu perimetral nu există, soluția nu poate fi aplicată.

(ii) Existența subsolului

Izolatorii au o înălțime relativ importantă la care se adaugă înălțimea structurii (de regulă
grinzi rigide) necesară pentru repartizarea încărcărilor. Astfel, montarea izolatorilor necesită
un anumit spațiu.
Dacă clădirea dispune de subsol, aceștia pot fi montați la acest nivel, consumând o parte
însemnată din spațiul util al acestuia. În caz contrar sunt necesare excavații suplimentare
pentru a plasa izolatorii, fundațiile acestora și structura de distribuție a încărcărilor de
deasupra acestora.
Costurile și problemele de execuție în acest din urmă caz pot să ducă în unele cazuri la
renunțarea la soluția izolării bazei.

(iii) Accesul pentru execuția și întreținerea izolatorilor

Accesul pentru montarea și întreținerea ulterioară a izolatorilor reprezintă o condiție
importantă.
Dacă nu există subsol, problema accesului este foarte dificil de rezolvat. Chiar dacă instalarea
izolatorilor și execuția fundațiilor acestora se poate face prin găuri practicate prin pardoseala
subsolului, menținerea lor pentru accesul în vederea întreținerii dispozitivelor izolatoare nu
este întotdeauna posibilă.
Cea mai bună soluție din punct de vedere funcțional este construirea unui nou subsol, dar
costurile aferente pot fi prohibitorii.

F.9.4 Probleme specifice de proiectare

(1) Indicațiile din această secțiune se referă la situația în care planul în care se montează
izolatorii se află în apropierea bazei structurii.

(2) Deasupra izolatorilor trebuie să existe o structură rigidă capabilă să transmită

încărcările verticale și laterale la izolatori, evitând supraîncărcarea vreunui dispozitiv de
izolare.
Dedesubtul interfeței de izolare trebuie realizată o structură capabilă să transfere forțele
laterale de la dispozitivele izolatoarelor la teren.
Cele două structuri de transfer pot fi alcătuite din elementele structurii existente (de exemplu,
de rețele de grinzi existente), consolidate sau nu, după caz.
Dacă asemenea elemente nu există, trebuie realizate unele noi cu acest rol.

F-245
(3) Elementele situate în contact direct cu izolatorii trebuie să fie proiectate pentru a prelua
mișcarea seismică de proiectare la bază, fără reduceri de forță, ceea ce dezvoltă eforturi înalte
în aceste elemente.
Pentru a limita eforturile din efectul excentricității create între punctele de aplicație a forțelor
de compresiune de la cele două fețe ale izolatorilor și pentru a împiedica apariția unor tendințe
de instabilitate, dimensiunile și proporțiile izolatoriilor (raportul între înalțime și diametrul
secțiunii orizontale) vor fi stabilite adecvat.

(4) Transmiterea încărcărilor de la clădirea existentă la noile reazeme reprezintă o problemă

esențială a proiectării măsurilor de intervențe cu izolarea bazei.
Aceste probleme de proiectare esențiale implică conceperea unor detalii potrivite pentru :
 modificarea traiectoriei forțelor verticale și sprijinirea adecvată a construcției existente;
 tăierea stălpilor sau pereților la bază;
 executarea unor fundații noi;
 executarea unei structuri orizontale de transfer deasupra izolatorilor;
 instalarea izolatorilor;
 transferarea încărcării verticale la izolatori fără deplasări care să degradeze suprastructura.

(5) O problemă specială de proiectare o reprezintă preluarea eventualelor forțe de întindere

de la interfața izolatorilor cu structura.
Izolatorii cu cauciuc natural sunt prea puțin rigizi și prea puțin rezistenți la eforturi de
întindere pentru a putea conta că pot prelua asemenea forțe.
De asemenea, izolatorii cu miez de plumb sunt creditați cu o capacitate limitată de a prelua
întinderea.
Ca urmare, proiectarea izolatorilor și a structurilor de beton atașate acestora trebuie să
urmărească minimizarea sau chiar anularea tensiunilor din izolatori, prin angajarea spațială a
elementelor de deasupra lor sau chiar prin mărirea greutății acestora.

(6) Datorită faptului că fiecărui tip de izolator îi corespund soluții diferite pentru detaliile de
execuție, cunoașterea caracteristicilor izolatorilor este esențială și din acest motiv alegerea
tipului de izolator și a furnizorului trebuie făcută încă din primele faze de proiectare.

(7) Pentru ca sistemul de izolare să fie efectiv, elementele construcției nu trebuie să

intersecteze planul de izolare.
Scările de intrarae trebuie să lucreze în consolă sau trebuie să fie rezemate pe suporți
alunecători, iar instalațiile trebuie să aibă legături flexibile.
De jur împrejur trebuie creat un spațiu liber, acoperit cu grătare sau plăci, astfel detaliate încât
să nu pătrundă în spațiul respectiv pe durata cutremurelor și să afecteze deplasarea liberă pe
orizontală a izolatorilor.

Se recomandă elementele de compartimentări și alte elemente de arhitectură să fie realizate

din plăci de gips-carton și astfel detaliate încât să urmărească deplasările SLS fără a necesita
reparații. Unele elemente pot fi selectate pentru a fi sacrificate și înlocuite.
Puțurile de lift necesită o soluție specială. Soluția cea mai potrivită constă în suspendarea
cajelor de lift de structura de deasupra interfeței de izolare, asigurând un spațiu liber suficient
de jur împrejurul lor, sub planul de izolare.

F-246
F.9.5 Metodologia de proiectare și calcul a intervenției bazate pe izolare seismică

F.9.5.1 Aspecte generale

(1) Calculul structurilor existente la care se aplică izolarea bazei se efectuează conform
prevederilor date în cap. 11 din P100-1, împreună cu completările date în continuare.

(2) Dimensionarea sistemului de izolare urmărește controlul accelerațiilor transmise

structurii, limitarea deplasărilor impuse izolatorilor sau să realizeze o acordare cât mai
favorabilă a celor două categorii de cerințe.

F.9.5.2 Etapele proceselor de proiectare

(1) Procesul de proiectare este constituit, în mod obișnuit din următoarele etape principale
(i) Stabilirea concepției de intervenției
(ii) Selectarea inițială a izolatorilor
(iii) Construirea modelului de calcul
(iv) Determinarea cerințelor seismice
(v) Dimensionarea preliminară a izolatorilor
(vi) Calculul structural detaliat
(vii) Stabilirea parametrilor de detaliu ai izolatorilor și amortizorilor.
(viii) Verificarea răspunsului seismic al construcției consolidate prin calcul dinamic
inelastic recomandat în anumite situații

(2) Pentru etapele proiectării, care nu sunt tratate sau sunt tratate insuficient în cap. 11 din
P100-1, se dau indicații în continuare.

F.9.5.3 Selectarea inițială a izolatorilor

Rezultatele calculului sunt influențate semnificativ de valorile parametrilor care descriu

proprietățile izolatorilor (a materialelor din care sunt realizate acestea). Ca urmare, trebuie
considerate mai multe ipoteze privind aceste proprietăți, pe baza informațiilor oferite de
furnizor privind variabilitatea acestor caracteristici, cu factori cum sunt modul de fabricație,
natura și intensitatea încercării, gradul de uzură, vârsta. Alegerea sistemului de izolare include
și alegerea dimensiunilor inițiale și a proporțiilor izolatorilor (raportul dintre înălțimea și
dimensiunea bazei) și a dispunerii izolatorilor în planul construcției. Raportul între mărimea
încărcării verticale și rezistența la compresiune a izolatorilor constituie criteriul principal
pentru dimensionarea izolatorilor.
Dispunerea finală a izolatorilor rezultă în urma unui proces de optimizare care urmărește
limitarea excentricităților la nivelul sistemului izolator, a excentricității dintre acesta și
suprastructură, evitarea ridicării de pe izolatori.

F-247
 Figura F.9.2

F.9.5.4 Construirea modelului de calcul

(1) Modelul de calcul se întocmește pe baza prevederilor date în cap. 11 din P100-1. Dacă
sunt îndeplinite condițiile date în cap. 11 din P100-1, se pot adopta modele și procedee de
calcul simplificate.

(2) Pentru dimensionarea preliminară a izolatorilor se poate aplica modelul simplificat

definit de caracteristicile precizate în continuare la (i) și (ii).
Modelul se bazează pe ipoteza că suprastructura este rigidă, care este acceptabilă dacă
sistemul izolat are o perioadă efectivă cel puțin de 3 ori mai mică decât perioada
fundamentală a structurii fixate la bază.
(i) Sistemul alcătuit din ansamblul izolatorilor și suprastructura clădirii se echivalează cu
un sistem cu un grad de libertate, caracterizat de rigiditatea secantă și factorul de amortizare
echivalente răspunsului neliniar al izolatorilor (fig. F.9.2).
(ii) Factorul de amortizare vâscoasă echivalentă amortizării histeretice a sistemelor cu
izolatori cu cauciuc, plumb sau cu frecare, caracterizate de comportarea biliniară reprezentată
în fig. F.9.2 se poate determina cu relația:
2  Fy dy 
 h    ) (F.9.1)
  Fmax d max 
în care:
h = amortizarea văscoasă echivalentă
Fy = forța de curgere a sistemului izolator
Fmax = forța maximă impusă sistemului de izolare
dmax = deplasarea maximă impusă sistemului
dy = deplasarea la curgere

F.9.5.5 Evaluarea cerințelor seismice

(1) Cerințele seismice se cuantifica prin spectrele răspunsului seismic, în cazul utilizării
calculului structural prin metoda calcul dinamic cu spectre de răspuns sau prin accelerograme
specifice amplasamentului în cazul utilizării calculului dinamic liniar sau neliniar.

(2) Spectrele răspunsului elastic de accelerație Se(T) se stabilesc conform cap. 3 din P100-1.
Se pot determina spectre specifice stărilor limită SLS și ULS, sau prin prelucrarea unor
accelerograme specifice amplasamentului.

F-248
Asigurarea diferită pentru clădirile aparținând diferitelor clase de importanță se face prin
multiplicarea ordonatelor spectrului cu factorul I.

(3) Spectrele corespunzătoare diferitelor valori ale factorului de amortizare se obțin prin
utilizarea factorului de corecție , dat în P100-1.

(4) În vederea efectuării calculului dinamic se selectează cel puțin 3 accelerograme

compatibile cu spectrul de proiectare.

(5) Spectrele de deplasare se obțin din spectrele de accelerație pe baza procedeului dat în
P100-1, utilizând relația:
1
Sd  2 Sa

în care:
Sd = deplasarea pseudo-spectrale
Sa = accelerația spectrală
 = pulsația sistemului

F.9.5.6 Dimensionarea preliminară a izolatorilor

(1) Pentru dimensionarea preliminară a sistemului de izolatori se aplică procedee de calcul

bazate pe utilizarea spectrelor bipartite ale răspunsului seismic și a curbei forță – deplasare
laterală a structurii izolate, construite pentru un sistem cu un grad de libertate echivalent.
Metoda este denumită în mod curent metoda spectrului capacității.

(2) Spectrele bipartite ale răspunsului seismic se obțin reprezentând într-un sistem de
coordonate Sa – Sd valorile spectrale ale accelerației și deplasării. Se obține familia de spectre,
fiecare corespunzând unei anumite valori a factorului de amortizare h. Variabila, perioada de
oscilație a sistemului cu un grad de libertate a modelului simplificat (a se vedea F.9.5.4), este
reprezentată de drepte care trec prin originea sistemului de axe, având diferite înclinări (fig.
F.9.3).

(3) Se alege preliminar o valoare a factorului de amortizare. O valoare potrivită este 20%.

(4) Stabilirea cerințelor pentru sistemul de izolare ales implică efectuarea următoarelor
operații:
(i) construirea curbei forță – deplasare pentru sistemul izolat și suprapunerea acesteia
peste familia de spectre bipartite;
(ii) evaluarea în primă aproximație a cerințelor seismice corespunzător punctului aflat la
intersecția curbei capacității cu spectrul pentru valoarea inițială a factorului de amotizare  =
20%.
(iii) corectarea aproximației inițiale a factorului h > pe baza relației F.9.1, în care dmax și
Fmax corespund coordonatelor punctului de intersecție determinat în etapa (ii).
Operațiile (ii) și (iii) se repetă până când diferența dintre valorile h din două iterații succesive
se înscriu în limitele de toleranță admise.
Punctul de intersecție al curbei capacității cu curba spectrală corespunzătoare factorului h
astfel obținut, determină valorile cerințelor seismice de forță și deplasare.

F-249
 Figura F.9.3

Procedeul se aplică în același mod pentru SLS și ULS.

(5) Forța seismică transmisă suprastructurii se distribuie la nivelul etajelor pe baza relației
dată în cap. 11 din P100-1 și se determină într-o estimare preliminară eforturile în elementele
acesteia.

(6) Se controlează eficacitatea intervenției prin izolarea bazei, prin verificarea îndeplinirii
unor obiective asociate răspunsului la întrebări cum sunt:
(i) Se îndeplinesc condițiile structurale pentru SLS?
(ii) Izolatorii pot urmări cerințele de deplasare la ULS fără să se rupă, iar deplasările
laterale ale acestora se pot înscrie în spațiul rezervat pe conturul clădirii?
(iii) Sistemul de izolare reduce suficient de mult accelerația transmisă suprastructurii?
(iv) Suprastructura, așa cum este realizată, poate prelua eforturile în domeniul elastic?
(v) dacă răspunsul la (iv) este negativ, incursiunile în domeniul inelastic sunt suficient de
mici pentru a nu depăși capacitatea de deformare a elementelor existente și dacă nu, care este
amploarea măsurilor necesare de consolidare ale suprastructurii.
Dacă răspunsul la întrebări nu este satisfăcător se va reconsidera aranjamentul inițial
izolatorilor și procesul de proiectare preliminară se repetă.

F.9.5.7 Calculul detaliat al structurii

(1) Calculul detaliat al structurii se realizează cu modelele și metodele prevăzute în cap. 11

din P100-1.

(2) În cazul construcțiilor regulate se admite utilizarea modelelor condensate, care

echivalează structura cu o consolă cu mase concentrate la nivelul planșeelor, cu proprietăți
echivalente de deformare și de rezistență la ficare nivel.

(3) Modelul condensat al structurii se obține prin calculul static neliniar (biografic) al
acesteia, care permite stabilirea relației forță laterală – deplasare la fiecare nivel.

F-250
(4) Pentru sistemele de izolare cu comportare inelastică, dispozitivele izolatoare vor fi
modelate utilizând rigiditatea secantă pentru nivelul de deplasare așteptat. Calculul implică
iterația până la obținerea convergenței (conform F.9.4.3). Modelul va cuprinde și amortizori,
necesari în multe din cazuri.

(5) În cazul în care centrele de rigiditate și de rezistență ale sistemului de izolare ale
suprastructurii nu sunt aliniate în interiorul unei distanțe de 5% din dimensiunea clădirii
perpendiculare pe direcția atacului seismic, sau/și dacă structura situată deasupra planului de
izolare nu satisface criteriile date în cap. 11 din P100-1, pentru aplicarea metodei simplificate
de clcul, trebuie utilizate modele și metode complete, în măsură să evidențieze mai riguros
efecetele de torsiune generală.

F.9.5.8 Proiectarea de detaliu a măsurilor de intervenție

(1) În această etapă vor fi detaliate toate aspectele de realizare a sistemului de izolare și cele
referitoare la eventualele măsuri necesare de consolidare a structurii inițiale.

(2) Se va acorda o atenție particulară efectelor rezultate din deplasarea izolatorilor,

inclusiv efectele de ordinul 2.
În această fază se stabilesc toate datele privind caracteristicile izolatorilor și amortizorilor pe
baza specificațiilor furnizorilor selectați.

(3) Obiective majore ale acestei faze le constituie:

- proiectarea sistemului de sub planul de izolare rigid și rezistent care transmite încărcările la
terenul de fundare;
- proiectarea sistemului de rezemare al structurii situat deasupra planului de izolare, care să
asigure rolul de diafragmă orizontală în distribuirea forțelor orizontale și în același timp, să
transmită încărcările verticale izolatorilor;
- realizarea spațiului necesar în jurul perimetrului clădirii care să permită deplasările laterale
seismice ale izolatorilor;
- realizarea unor legături adecvate, flexibile pentru instalațiile și conductele clădirii, care să nu
fie afectate de deplasările laterale ale izolatorilor.

(4) Este indicat ca performanțele izolatorilor să fie verificate prin teste.

(5) Proiectul măsurilor de intervenție va fi însoțit de un proiect de tehnologie care va preciza

succesiunea operațiilor și va detalia modul de execuție al fiecăruia.
Probleme speciale pe care trebuie să le rezolve acest proiect sunt asigurarea accesului pentru
montarea izolatorilor și realizarea transferului încărcărilor verticale al clădirii la sistemul
izolatorilor.

F-251
ANEXA G (informativă) Comentarii, recomandări şi exemple de proiectare a
lucrărilor de intervenţie structurală la clădiri
existente, vulnerabile seismic

C.1 ASPECTE GENERALE

Codul de evaluare – reabilitare seismică a construcţiilor existente, P 100-3:2008, este
bazat pe principiile recunoscute ale ingineriei seismice actuale şi preia elemente
esenţiale ale metodologiilor de evaluare prevăzute în codurile şi ghidurile de
proiectare din ţările cele mai avansate în acest domeniu.
În mod firesc, România fiind ţară membră a Comunităţii Europene, la elaborarea
codului s-a urmărit o apropiere în cât mai mare măsură de codul european EN 1998 –
3:2005.
Acesta reprezintă reperul obligatoriu pentru normele de proiectare naţionale, având în
vedere faptul că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, codurile europene vor deveni
obligatorii pentru ţările din UE.
Cu toate acestea, aplicarea metodologiilor din EN 1998-3 pe un număr semnificativ de
situaţii a întâmpinat numeroase dificultăţi şi a întărit convingerea că această lucrare,
deşi declarată versiune finală, mai trebuie îmbunătăţită.
Printre chestiunile cele mai contestabile trebuie menţionate, în primul rând, definirea
confuză a cerinţelor de performanţă şi a hazardului seismic asociat acestora, precum şi
metoda curentă de evaluare, extrem de greoaie şi uneori inaplicabilă.
În aceste condiţii, autorii codului românesc au fost obligaţi să construiască o normă
destul de diferită, pe alocuri, de norma europeană, în care s-au preluat şi procedee
considerate valoroase din practica tradiţională în domeniu, din ţara noastră.
C.2 CERINŢE DE PERFORMANŢĂ ŞI CRITERII DE ÎNDEPLINIRE
C.2.1 Cerinţe fundamentale
În privinţa cerinţelor fundamentale avute în vedere în evaluarea sesimică, codul
românesc se distanţează esenţial de codul european.
Se poate remarca, în mod surprinzător, că cerinţele fundamentale prescrise în EC 8-3
diferă substanţial de cele din codul destinat proiectării seismice pentru clădirile noi,
EC 8-1, atât în denumirea şi semnificaţia stărilor limită, cât şi a nivelului de hazard
(cutremurul cu intervalul mediu de recurenţă) asociat.
Din compararea acestor prevederi se evidenţiază, de asemenea, surprinzător, faptul că
exigenţele construcţiilor noi sunt inferioare celor reabilitate.
Întrucât o asemenea abordare este neraţională şi generatoare de confuzii serioase,
codul românesc de evaluare şi reabilitare fixează, în mod firesc, aceleaşi exigenţe şi
nivel de hazard cu codul de proiectare seismică a construcţiilor noi.
Este de remarcat că în codurile americane (vezi, de exemplu, ASCE 41 – 06)
selectarea obiectivelor de performanţă ale reabilitării este mult mai nuanţată şi mult
mai complexă. În aprecierea autorilor lui P 100-3:2008, metodologia din codurile
americane este mult prea pretenţioasă pentru condiţiile din ţara noastră.

G-1
C.2.2 Criteriile pentru satisfacerea cerinţelor de performanţă
În EC 8-3, verificările elementelor structurale sunt, de regulă, exprimate în termeni de
deplasări. Chiar şi în cazul metodologiei de tip curent, care utilizează calculul
structural elastic, verificările sunt exprimate în termeni de deplasări, pe baza aşa
numitei reguli „a deplasării egale” (equal displacement rule) stabilite de Newmark şi
HalL [Earthquake Design and Spectra - EERI], potrivit căreia deplasările seismice în
răspunsul elastic reprezintă o limită superioară a deplasărilor răspunsului seismic
neliniar, adică deplasările cele mai probabile.
Modul concret de organizare a caculelor şi, în special, stabilirea rigidităţilor de
proiectare, care diferă de la bară la bară, funcţie de armare şi starea de eforturi de care
depinde distribuţia curburilor, este atât de complicat încât poate fi considerat
inoperabil.
O asemenea apreciere este justificată şi de faptul că aplicarea metodei presupune
cunoaşterea în întregime a alcătuirii secţiunilor (la elementele de beton armat, a
armării longitudinale şi transversale). Ori, în cele mai multe situaţii, la clădirile vechi
nu se dispune de planuri de execuţie, ceea ce face imposibilă, sau extrem de nesigură,
determinarea alcătuirii secţiunilor.
În cazul EC 8-3, verificarea în termeni de rezistenţe este tolerată numai în cazul
metodei de calcul simplificate.
Faţă de această situaţie, în P 100-3 s-a procedat după cum urmează:
 atunci când se efectuează un calcul neliniar al structurii, verificările se fac în
termeni de deplasări (sau deformaţii), comparând cerinţele cu valorile capabile
ale deplasărilor sau deformaţiilor: deplasările relative de nivel, rotirile în
articulaţiile plastice, etc.;
 atunci când se efectuează un calcul structural în domeniul elastic sub fortele
seismice de proiectare, verificarea se face in termeni de deplasări, în cazul
stării limită de serviciu, şi în termeni de forţe, la starea limită ultimă.
În acest din urmă caz, verificarea constă în compararea valorilor de proiectare ale
eforturilor din combinaţia seismică de încărcări cu valorile de proiectare ale eforturilor
capabile.
În cazul elementelor caracterizate de mecanisme de cedare ductilă, rezistenţele de
proiectare se stabilesc prin împărţirea valorilor medii la factorii de încredere şi la
coeficienţii parțiali de siguranţă specifici fiecărui material structural.
Valorile de proiectare pot fi, la factori de încredere egali, pentru un acelaşi nivel de
calitate (rezistenţa mecanică), mai mari decât valorile de proiectare utilizate la
proiectarea construcţiilor noi, care se obţin prin împărţirea valorilor caracteristice la
coeficienţii parţiali de siguranţă. Se procedează astfel pentru că determinarea
rezistenţelor pe elemente fizice prezintă un grad de încredere mai mare decât rezistenţa
presupusă a unor elemente încă neexecutate.
În cazul cu cedare potenţială fragilă, cazul cel mai semnificativ fiind cel al elementelor
expuse la ruperi la forţa tăietoare, eforturile de proiectare sunt cele asociate
mecanismului de plastificare. De exemplu, forţele tăietoare de proiectare dintr-o
grindă sunt cele asociate momentelor capabile dezvoltate la capetele grinzii.

G-2
Valorile de proiectare ale rezistenţelor materialelor se obţin, în scopul unei asigurări
superioare, prin împărţirea valorilor caracteristice la factorii de încredere şi la factorii
parţiali de siguranţă.
La verificarea la forţă tăietoare, valorile momentelor capabile se determină pe baza
aceloraşi valori ale rezistenţelor ca şi cele pe baza cărora se evaluează capacitatea de
rezistenţă la forţa tăietoare. Se procedează astfel pentru că modelele de calcul la forţa
tăietoare sunt, în general, mai acoperitoare decât cele utilizate la evaluarea
momentului capabil.
C.3 EVALUAREA SEISMICĂ A STRUCTURILOR ŞI CNS
C.3.2 Operaţiile care compun procesul de evaluare
În această secţiune se prezintă succint grupurile de operaţii care alcătuiesc
metodologia de evaluare seismică.
Succesiunea detaliată a operaţiilor care trebuie efectuate la evaluarea clădirilor se
precizează la sfârşitul codului, după ce aceste operaţii au fost descrise în aspectele lor
esenţiale.

C.4 COLECTAREA INFORMAŢIILOR PENTRU EVALUAREA

STRUCTURALĂ
C.4.1 Informaţii generale şi istoric
Informaţii utile pentru caracterizarea stării construcţiei mai pot fi obţinute din
interviurile cu proprietarii şi /sau chiriaşii clădirilor, cu proiectanţii iniţiali şi cu
executanţii lucrării.
De asemenea, pot fi foarte utile informaţiile de diverse naturi referitoare la
construcţiile similare structurii situate în vecinătate şi/sau construite în aceeaşi
perioadă de timp.
C.4.2 Informaţii iniţiale necesare
Informaţiile colectate trebuie să fie suficiente pentru a efectua un calcul structural al
clădirii.
În categoria informaţiilor necesare prezentate la 4.2. sunt mai puţin evidenţiate cele
referitoare la teren şi fundaţii. Acestea sunt şi cel mai greu de obţinut, în absenţa
proiectului de execuţie al construcţiei. Ele se obţin prin mijloacele cercetării
geotehnice, prin foraje, penetrări, etc. În mod special trebuie examinate situaţiile în
care terenul este în pantă, instabil, cu tendinţă de alunecare, sau prezintă risc de
lichefiere.
Identificarea sistemului de fundare este o cerinţă importantă, având în vedere
importanţa comportării acestuia asupra răspunsului seismic.
Cercetarea nu trebuie să se limiteze la construcţia obiect al expertizei în mod
individual, ci în interacţiunea sa cu clădirile adiacente. De multe ori, aceste construcţii
au fost construite după construcţia cercetată. Suprasarcinile pe tălpile fundaţiilor, sau
pierderea locală a sprijinului lateral în unele situaţii, datorate construcţiilor vecine, pot
influenţa negativ răspunsul construcţiei la un viitor cutremur.
La construcţii mai vechi apar uneori situaţii în care un anumit element, de exemplu, un
perete, este comun clădirilor vecine neseparate prin rost. O posibilă mişcare în sens

G-3
opus a celor două clădiri va afecta neîndoios integritatea elementului comun şi,
eventual, stabilitatea locală a clădirilor.
O altă preocupare a cercetării trebuie să aibă ca obiect componentele nestructurale şi
măsura în care acestea, fapt dorit, sau nu, de către constructor, participă la rezistenţa
laterală a clădirii. Asemenea informaţii pot duce la identificarea unor deficienţe
potenţiale la acţiunea cutremurului, cum sunt discontinuitate în traseul normal al
încărcărilor către teren, legăturile slabe, neregularitatea sau capacităţi de rezistenţă şi
de deformare insuficiente.
C.4.3 Niveluri de cunoaştere
Este de domeniul evidenţei că un număr mai mare de informaţii sigure despre clădire
va conduce către o evaluare cu un grad de credibilitatea mai mare.
Pe de altă parte, dacă informaţiile sunt incomplete, mai cu seamă dacă alcătuirea
elementelor structurale nu este cunoscută în detaliu (de exemplu, dacă nu se cunoaşte
armarea elementelor de beton armat), evaluarea structurii prin metodele avansate ale
calculului neliniar static sau dinamic nu este posibilă pentru că aceste metode sunt
metode de verificare şi se adresează unor structuri complet cunoscute din punct de
vedere al alcătuirii şi al calităţii materialelor de construcţie.
Pentru a ţine seama de calitatea şi cantitatea informaţiilor, esenţiale pentru calitatea
evaluării, la calculul structural rezistenţa materialelor, beton, oţel, zidărie, este ajustată
prin împărţirea la factorul de încredere CF din tabelul 4.1 din cod.
Organizarea tabelului este similară cu cea dată în EC 8-3. Aceasta, la rândul său, este
inspirată din metodologia de colectare a informaţiilor dată în normele americane, de
exemplu ASCE 39 (FEMA 2002), de unde s-au luat şi modul de definire al calităţii
inspecţiei, limitată, extinsă sau completă, şi modul de testare a proprietăţilor
materialelor, la rândul său, limitat, extins sau cuprinzător.
O discuţie anume necesită execuţia testărilor pe materiale în teren.
Este recomandabil ca fixarea zonelor care trebuie cercetate să fie făcută în urma unor
calcule simple, care să poată identifica zonele în care este indicat să se efectueze
încercările pentru a obţine rezultate semnificative, precum şi zonele în care nu este
indicat să se opereze carotări sau alte operaţii care afectează elementele (de exemplu,
decopertarea armăturilor), pentru a evita eventualele accidente.
Numărul testărilor prevăzute în tabelul 4.2 este mult mai mic decât cel prevăzut în
eurocod. Această opţiune are în vedere realitatea efectuării cercetării în teren,
construcţiile expertizate fiind, de cele mai multe ori, funcţionale.
În condiţiile în care nici acest număr de încercări nu este practic posibil, evaluatorul
trebuie să corecteze adecvat (mărindu-le) valorile factorilor de încredere prevăzute în
ultima coloană a tabelului.
În toate cazurile în care informaţiile obţinute prin teste nu au fost în măsură să
determine suficient de exact calitatea materialelor şi modul de punere în operă a
acestora, în zonele esenţiale pentru asigurarea rezistenţei la forţe verticale şi laterale
este indicat ca investigaţiile să fie continuate după începerea execuţiei lucrărilor de
intervenţie, când cercetarea structurii a devenit posibilă. Pe această bază, evaluatorul
poate îmbunătăţi valorile factorilor CF şi, dacă este cazul, poate relua verificarea
structurii existente.

G-4
Pentru o comparaţie cu prevederile codului naţional în această privinţă, în tabelul C1
se reproduc din ASCE 41 – 06 cerinţele referitoare la colectarea datelor pentru
evaluare, împreună cu valorile factorilor de încredere. Este de remarcat diferenţa
semnificativă a acestor factori faţă de norma americană. Aceştia se aplică ca un factor
de siguranţă global rezistenţei elementelor la un anumit efort (M, V, N), şi nu valorilor
rezistenţei materialului. Factorii sunt subunitari şi înmulţesc expresia capacităţii, spre
deosebire de factorii daţi în P 100-3, care se află la numitorul valorilor rezistenţelor.
Nivelurile de cunoaştere minim, obişnuit, cuprinzător (complet), corespund nivelurilor
KL1, KL2 şi KL 3 din codul românesc.

TABEL C1 - Cerinţele de colectare a informaţiilor

NIVEL DE CUNOAŞTERE

DATE MINIM OBIŞNUIT OBISNUIT CUPRINZATOR

OBIECTIV DE OBIECTIV DE BAZĂ SAU OBIECTIV DE BAZĂ SAU SPORIT COMPLET

REABILITARE INFERIOR ACESTUIA INFERIOR ACESTUIA

PROCEDEU DE LSP, LDP ORICE PROCEDEU ORICE PROCEDEU ORICE PROCEDEU

CALCUL

TESTE FĂRĂ TESTE TESTE DE TIP CURENT TESTE DE TIP CURENT TESTE COMPLETE

PLANURI PLANURI DE PROIECT SAU PLANURI DE PROIECT SAU PLANURI DE PROIECT SAU DOCUMENTE DE
(DESENE) ECHIVALENTE ECHIVALENTE ECHIVALENTE CONSTRUCŢIE (PROIECT
„AS BUILT”)

TIPUL DE VIZUAL CUPRINZĂTOR VIZUAL CUPRINZĂTOR VIZUAL CUPRINZĂTOR VIZUAL CUPRINZĂTOR

EVALUARE

PROPRIETĂŢILE DIN VALORI DIN DIN TESTE DIN DIN TESTE DIN DIN TESTE
MATERIALELOR PROIECT FORFETARE PLANURI UZUALE PLANURI OBIŞNUITE LISTE CUPRINZĂTOARE
SAU ŞI TESTE ŞI TESTE
FORFETARE

FACTORUL DE 0,75 0,75 1,00 1,00 0,75 0,75 1,00 1,00

CUNOAŞTERE k

LSP reprezintă metoda de calcul static neliniar, iar LDP metoda de calcul dinamic
liniar.
Factorul k se numeşte factor de cunoaştere, corespunzând factorului de încredere CF
din normele europene.
Valorile stabilite forfetar au în vedere proprietăţile mecanice ale materialelor aflate în
uz la data construcţiei.

C.5 EVALUAREA CALITATIVĂ

C.5.1 Obiectul evaluării calitative
P 100-92, cap.11,12, care reprezintă reglementările anterioare lui P 100-3:2008 pentru
evaluarea şi consolidarea construcţiilor, cuprindeau practic numai exigenţe formulate
la nivel declarativ pentru structurile şi elementele structurale.

G-5
Spre deosebire de acestea, P 100-3:2008 impune criterii detaliate pentru evaluarea în
termeni calitativi a măsurii în care o clădire existentă îndeplineşte condiţiile impuse de
codurile moderne de proiectare seismică.
C.5.2 – C.5.8 Condiţii privind traseul încărcărilor/redundanţa/configuraţia
clădirii/ interacţiunea structurii cu alte construcţii sau elemente/ diferitele
categorii de structuri/ diafragmele orizontale ale clădirilor/ infrastructura şi
terenul de fundare.
Sunt avute în vedere două categorii de condiţii, unele referitoare la alcătuirea
structurii sub toate aspectele, iar celelalte la starea de uzură fizică a clădirilor. Primele
se refera in special la:
 traseul continuu şi cât mai direct al încărcărilor verticale şi al acţiunii
orizontale către terenul de fundare
 redundanţa structurii
 regularitatea, respectiv neregularităţile clădirilor din vecinătate
 interacţiunea construcţiei cu clădirile din vecinătate
 componentele nestructurale, inclusiv aspectele necontrolate prin concepţia
clădirii, ale interacţiunii acestora cu elementele structurale
 plaşeele (diafragmele orizontale) ale clădirilor
 infrastructura şi sistemul de fundaţie
 terenul de fundare
Pe lângă caracteristicile care privesc ansamblul structurii clădirii, trebuie analizate
caracteristici specifice structurilor realizate din diferite materiale structurale, beton
armat, oţel, zidărie, etc.
Avantajul pe care îl oferă această abordare, în raport cu caracterul imprecis al
prevederilor din cap. 11 şi 12 din P 100/92, este că se asigură o tratare unitară, în toate
situaţiile, a ansamblului de condiţii de ordin calitativ.
Spre deosebire de perioada anterioară, în care expertizele tratau opţional una sau alta
dintre condiţiile de alcătuire ale clădirii, P 100-3:2008 impune liste precise cu
condiţiile şi criteriile care trebuie verificate.
Analiza măsurii în care aceste condiţii sunt îndeplinite permite caracterizarea globală,
din acest punct de vedere, a construcţiei, printr-un indicator unic, definit la 8.2, propus
numai în codul de evaluare românesc.
Listele de condiţii sunt întocmite separat pentru construcţiile din diferite materiale, în
anexele B, C şi D.
În bună măsură, aceste liste sunt asemănătoare cu listele din codul american FEMA
178, de care sunt inspirate.
Întrucât categoriile de condiţii de ordin calitativ nemenţionate mai sus au fost (şi în
comentariile la acestea prezentate pe larg, atât în prevederile codului P 100-1), precum
şi în cuprinsul capitolului 5 al codului de evaluare, nu se mai justifică comentarea lor
şi aici.

G-6
C.6 EVALUAREA PRIN CALCUL
C.6.4 Metodele de calcul
Răspunsul seismic la atacul cutremurelor puternice este, în general, un răspuns neliniar,
cu importante incursiuni în domeniul postelastic. Este evident că metodele de calcul
neliniar reflectă mult mai fidel comportarea structurilor la cutremur.
Aplicarea metodelor de calcul neliniar presupune ca alcătuirea elementelor structurale
şi a conexiunilor dintre acestea să fie bine cunoscută, cel mai bine, complet cunoscută.
De exemplu, în cazul structurilor de beton armat trebuie să fie cunoscute armarea
longitudinală şi cea transversală ale elementelor şi ale nodurilor de legătură ale
acestora. În cazul structurilor de oţel, trebuie să fie cunoscute secţiunile elementelor,
care, de multe ori, sunt secţiuni compuse prevăzute cu rigidizări ale îmbinărilor,
precum şi prinderile sudate, bulonate sau nituite .
Tabelul 4.1 din cod stabileşte cu claritate condiţiile în care pot fi folosite metodele de
calcul neliniar. Dintre cele două metode de calcul neliniar, static şi dinamic, prima este
mai potrivită, în general, în problemele de evaluare structurală, pentru că oferă un
control mai sigur al rezultatelor obţinute şi pentru că, desigur, este mult mai simplu de
aplicat. Asemenea avantaje, potrivit unui termen tot mai folosit, conferă metodei
caracterizarea de metodă „robustă”. Metoda este prezentată în detaliu la CB 7
Metoda de calcul dinamic neliniar implică cunoştinţe inginereşti la cel mai înalt nivel
pentru o aplicare corectă şi pentru interpretarea sigură a numărului foarte mare de
rezultate pe care le oferă.
Aplicarea metodei este, în general, recomandabilă la evaluarea performanţelor
construcţiilor foarte importante, în special pentru variantele consolidate.
Pentru cazurile curente se folosesc metodele de calcul în domeniul liniar, care pot fi
considerate convenţionale dacă se are în vedere caracterul esenţial neliniar al
răspunsului seismic.
Aşa cum se arată la 6.8.2 , prin organizarea calculului şi a relaţiilor de verificare se
ţine seama, într-un mod indirect şi aproximativ, de condiţiile răspunsului seismic
neliniar.
Opţiunea pentru selectarea metodei de calcul, metoda forţelor orizontale echivalente
sau metoda de calcul modal cu spectru de răspuns, precum şi opţiunea pentru
adoptarea unui model spaţial sau plan, trebuie să respecte condiţiile date în tabelul 4.1,
funcţie de modul de îndeplinire al criteriilor de regularitate structurală.
C.6.6 Metodologii de evaluare
La expertizarea clădirilor este necesar, în egală măsură, să se stabilească dacă structura
îndeplineşte condiţiile de corectă conformare de ansamblu şi să se evalueze
capacitatea de rezistenţă şi de deformare ale structurii.
Asocierea unui set de condiţii de evaluare calitativă cu o metodă de evaluare
cantitativă constituie esenţa metodologiei de evaluare.
Codul prevede 3 metodologii de evaluare. În mod firesc, o evaluare calitativă sumară
este asociată cu o metodă de calcul aproximativă, iar o evaluare calitativă completă cu
o metodă de calcul mai performantă.
Metodologia de nivel 1 este cea mai simplă şi se adresează construcţiilor de mai mică
importanţă din zone cu seismicitate mai mică (secţiunea 6.7).

G-7
Metodologia de nivel 2 este metodologia de bază utilizată în mod obişnuit.
Metodologia de nivel 3 reprezintă metodologia de complexitate maximă, folosită la
analiza clădirilor importante la care se urmăreşte să se stabilească cât mai fidel
răspunsul seismic al construcţiei.
C.6.7.1 Domeniul de aplicare
Secţiunea precizează condiţiile în care se aplică metodologia de nivel 1.
Din această categorie fac parte numai construcţii din clasa de importanţă II, respectiv
construcţii de tip curent, situate în zone cu acceleraţii de proiectare mici. Numărul de
niveluri admis depinde de sistemul structural.
Metodologia poate fi utilizată pentru o evaluare preliminară, foarte aproximativă în
toate cazurile, în scopul obţinerii unor informaţii iniţiale care să orienteze desfăşurarea
ulterioară a expertizei.
În cazurile în care rezultatul cercetării cu metodologia de nivel 1 este nesatisfăcătoare,
investigarea poate fi continuată prin utilizarea unei metodologii de nivel superior, care
poate dovedi prin mijloace mai performante că structura clădirii respectă condiţiile
necesare.
Metodologia de nivel 1 se poate aplica şi în cazul unor clădiri vechi, proiectate
gravitaţional, cum sunt cele antebelice, cu structura laterală extrem de slabă şi care, cu
evidenţă, trebuie consolidate. La aceste clădiri, un efort de investigare mai amplu nu
este justificat şi, de multe ori, nici posibil, din lipsă de informaţie, rămânând ca
metodele mai avansate să fie utilizate pentru stabilirea performanţelor clădirii
consolidate.
C.6.7.2 Evaluarea prin calcul
Metoda de calcul aferentă metodologiei de nivel 1 corespunde aproximativ metodei
„factorului q” din EC 8-3. În codul european, atât metodele de calcul neliniar, dar şi
metodele de calcul în domeniul liniar, sunt însoţite de verificări în termeni de deplasări.
Metoda „factorului q”, cu verficări în termeni de rezistenţe, pare oarecum „tolerată” în
ansamblul codului european.
Motivul principal pare să fie faptul că pentru construcţiile existente nu se poate stabili
un factor de comportare controlat, având în vedere şi faptul că asigurarea diferitelor
componente structurale este extrem de diferită.
Din acest motiv, valorile q recomandate sunt foarte mici, 1,5 pentru structuri de beton
armat şi 2,0 pentru construcţii de oţel, corespunzând structurilor fără ductilitate (DCL,
clasa de ductilitate joasă).
EC 8 nu prevede limitări pentru utilizarea acestei metode. Metoda implică
determinarea valorilor eforturilor din calculul structural în combinaţia de încărcări
seismică sub forţele seismice evaluate pe baza valorilor q menţionate.
Pentru comparaţie, în tabelul C2 se reproduc condiţiile în care se poate aplica metoda
simplificată de evaluare, în conformitate cu prevederile din ASCE 31-02 şi ASCE 41-
06.

G-8
Tabel C2 Limitări pentru utilizarea metodei simplificate de calcul

Numărul maxim de niveluri, funcţie de nivelul

Tipul de structură seismic în amplasament

jos mediu înalt

1. Cadre de lemn 3 3 2

2. Cadre de oţel
- cu planşee (diafragme) rigide 6 4 3
- cu planşee flexibile 4 4 3
3. Cadre contravântuite de oţel
- cu planşee rigide 6 4 3
- cu planşee flexibile 3 3 3
4. Cadre de oţel cu pereţi de beton armat 6 4 3

5. Cadre de oţel cu panouri de umplutură din

zidărie:
- cu planşee rigide 3 3 nepermis
- cu planşee flexibile 3 3 nepermis
6. Cadre de beton armat 3 nepermis nepermis
7. Perete de beton armat
- cu planşee rigide 6 4 3
- cu planşee flexibile 3 3 3
8. Cadre de beton armat cu pereţi de
umplutură din zidărie
- cu planşee rigide 3 nepermis nepermis
- cu planşee flexibile 3 nepermis nepermis
9. Pereţi structurali de zidărie armată
- cu planşee rigide 6 3 3
- cu planşee flexibile 3 3 3
10. Pereţi structurali de zidărie simplă
- cu planşee rigide 3 3 2
- cu planşee flexibile 3 3 2

Nivelul de seismicitate este definit de valorile spectrale de acceleraţii pentru perioade

scurte (T < Tc):

Nivel de seismicitate βags

- jos ≤ 0,167 m/sec.2

> 0,167 m/sec.2

- moderat
< 0,500 m/sec.2

G-9
 - înalt > 0,500 m/sec.2

Comparaţia cu condiţiile date în P 100-3 nu se poate face direct din următoarele

motive:
 tipurile structurale utilizate în SUA diferă de cele folosite în România;
 metoda simplificată din ASCE 41 este mai complexă decât cea din codul
românesc;
 evaluarea este corelată cu reabilitarea, care implică, de asemenea, calcule mai
complexe pentru stabilirea măsurilor de intervenţie.
Spre deosebire de codul european, P 100-3:2008 prevede atât un calcul simplificat al
eforturilor , cât şi criterii simple, foarte aproximative, de verificare.
Valorile q din tabelul 6.1 din P 100-3 sunt uşor mai mari decât cele din codul european
şi mai nuanţate, opţiuni explicabile prin „pretenţiile” mai mici faţă de aceste
metodologii din codul românesc.

b)
Fig. CB1.

C.6.8 Metodologia de nivel 2

Metoda de nivel 2 reprezintă metoda curentă, aplicabilă în toate cazurile. Aceasta
diferă semnificativ de metoda corespunzătoare din EC 8-3, deşi ambele reprezintă
metode de calcul liniar.
În metoda din codul european, verificarea se face în termeni de deplasări. Procedeul se
bazează pe constatarea statistică că spectrul elastic de deplasare reprezintă
înfăşurătoarea spectrelor neliniare de deplasare pentru domeniul de perioade T > Tc
[Tc este perioada de control a spectrului de proiectare (Fig. CB1.a)].
De aici rezultă regula „deplasării egale” (Fig. CB1.b), conform căreia deplasarea
seismică (deplasarea în răspunsul neliniar) poate fi aproximată acoperitor prin
deplasarea elastică sub încărcarea seismică neredusă prin factorul de comportare q.
Verificările constau în compararea rotirilor „corzii” (secanta care uneşte nodul cu
punctul de inflexiune al deformatei) astfel calculate cu rotirile capabile determinate cu
expresii empirice, funcţie de parametrii de alcătuire ai elementelor structurale.

G-10
Având în vedere faptul că în majoritatea ţărilor europene valorile Tc sunt mici,
excluzând din această procedură de verificare un domeniu relativ mic, codul european
nu prevede ajustarea valorilor cerinţelor de deplasare în domeniul 0 – Tc.
Procedeul din eurocod s-a dovedit extrem de migălos şi consumator de timp în
aplicare. În plus, este necesar să se cunoască cu suficientă precizie alcătuirea
elementelor şi starea de solicitare pentru a putea evalua capacităţile de deformare.
Spre deosebire de procedeul din EC 8-3, P 100-3:2008 prevede verificări în termen de
forţe, mult mai familiare inginerilor proiectanţi.
Eforturile obţinute din calculul structural sub încărcările seismice nereduse se împart
la valori q diferenţiate de la element la element, funcţie de ductilitatea potenţială a
acestora, de alcătuire şi de valoarea normalizată a eforturilor de compresiune şi
forfecare.
Valorile q sunt date în anexele pentru structuri din diferite materiale.
Verificarea rezistenţei secţiunilor se stabileşte din compararea eforturilor însumate din
încărcările verticale şi cele seismice (calculate ca mai sus) cu eforturile capabile (vezi
relaţia 6.6. din cod).
C.8 EVALUAREA FINALĂ ŞI FORMULAREA CONCLUZIILOR
C.8.1 Aspecte generale ale activităţii de evaluare
În această secţiune sunt identificate operaţiile esenţiale ale procesului de evaluare.
Finalizarea expertizei de realizează, în primul rând, prin determinarea vulnerabilităţii
construcţiei în raport cu acţiunea seismică de proiectare. Practic, aceasta constă în
încadrarea clădirii într-una din cele 4 clase de risc.
Este surprinzător că EC 8 se limitează numai la descrierea operaţiilor de evaluare, fără
să prevadă nici o finalitate a acestuia. Nu se specifică nici în ce condiţii este necesară
consolidarea structurii clădirii şi nici cum se dimensionează aceasta, respectiv ce nivel
de rezistenţă şi deformabilitate în raport cu hazardul seismic trebuie să asigure
intervenţia asupra construcţiei.
La sfârşitul capitolului 8 se dă o schemă logică a operaţiilor de evaluare, care
evidenţiază sugestiv succesiunea necesară a acestor operaţii. S-a considerat că această
poziţie este cea mai potrivită, având în vedere că o parte dintre operaţii sunt definite
abia în acest capitol.

C.8.2 Stabilirea clasei de risc a construcţiilor

Codul de evaluare şi reabilitare seismică P 100-3.2008 a înlocuit prevederile cap.11 şi
12 din P 100/92, care reglementau diferitele aspecte ale acţiunii de expertizare a
construcţiilor din stocul existent.
Încadrarea construcţiilor examinate în clasele de risc, care coincid practic cu cele din P
100-3, se făcea pe baza gradului de asigurare seismică R, definit ca raport între S cap,
„încărcarea seismică convenţională capabilă a construcţiei” (forţa tăietoare de bază) şi
Snecesar, adică încărcarea seismică convenţională (forţa tăietoare seismică de bază),
determinate conform secţiunii 5.3.

G-11
Verificarea structurii este astfel făcută în termeni de forţe (rezistenţă).
Definiţia factorului R nu este suficient de clară. Calculul valorii Scap presupune că
mecanismul de disipare de energie este cunscut, dar calculul structural în domeniul
elastic nu este în măsură să-l determine. Pe de altă parte, structura poate să-şi piardă
stabilitatea şi dacă unul sau mai multe elemente vitale pentru structura clădirii se rup
în mecanisme locale care nu antrenează toată structura. Snecesar nu se poate evalua
decât cu totul aproximativ, având în vedere că nu se poate stabili o valoare potrivită a
factorului de comportare Ψ la o construcţie existentă, iar diferitele elemente structurale
pot fi înzestrate cu proprietăţi de ductilitate foarte diferite.
P 100-3:2008 stabileşte o procedură mult mai cuprinzătoare pentru evaluarea
siguranţei structurii la acţiuni seismice.
Cercetarea măsurii în care structura şi elementele acesteia respectă regulile de corectă
conformare şi alcătuire se finalizează printr-un indicator separat. Acest indicator,
denumit „gradul de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire în zone seimice”, se cuantifică
pe baza condiţiilor identificate şi strânse în liste de criterii specifice diferitelor tipuri
de structuri şi materiale structurale.
Uzura structurii produse de exploatare neadecvată, de lipsa măsurilor de întreţinere,
de acţiuni chimice, climatice, etc., se cuantifică prin indicatorul „gradul de afectare
structurală”, determinat pe baza verificării criteriilor din liste specifice fiecărui
material structural.
La acestea se adaugă indicatorul cantitativ referitor la capacitatea de rezistenţă şi/sau
deformaţii, respectiv gradul de asigurare structurală seismică.
Prin natura ei, evaluarea seismică a clădirilor existente nu poate fi, de multe ori,
suficient de precisă. Din acest motiv, la redactarea codului de evaluare, neînsoţit şi de
un volum de comentarii, a fost necesară introducerea unor texte de comentariu şi
interpretare a prevederilor codului. Esenţa acţiunii de încadrare a construcţiilor
existente în clasele de risc seismic este discutată în nota de la finalul secţiunii 8.2.
Se subliniază şi aici importanţa extremă a competenţei şi experienţei inginerilor care
abordează problemele de evaluare, faţă de complexitatea maximă a acestei activităţi.
De asemenea, trebuie subliniat faptul că prevederile actualului cod de evaluare sunt
mult mai ample şi mai precise decât în ediţia anterioară (capitolele 11 şi 12 din
P100/92), pentru o cât mai bună orientare a evaluatorilor în ceea ce priveşte natura
operaţiilor de investigare şi evaluare.
Cele 3 metodologii sunt caracterizate de grade diferite de precizie şi complexitate în
ceea ce priveşte aspectele evaluării cantitative a siguranţei prin calcul.
Primele două metode, aparţinând metodologiilor 1 şi 2, sunt inspirate de metodologiile
din documentele americane FEMA (FEMA 178, FEMA 273, FEMA 274), finalizate în
documentele ASCE 31 şi, respectiv, ASCE 41.
Din raţiuni expuse anterior, în codul românesc s-a preferat expunerea în termeni de
rezistenţă a condiţiei de siguranţă.
Verificarea din metodologia 1 este una foarte simplă şi aproximativă. Se determină
măsura în care elementele structurale pot asigura o limitare inferioară a eforturilor
unitare conveţionale de forfecare sau axiale, în raport cu mărimea acţiunilor de
proiectare.

G-12
Verificarea prin metodologia de nivel 2 se aplică atât elementelor structurale
individuale, cât şi structurii în ansamblu, în măsura în care este posibil să exprime
echilibrul la limită al acesteia.
Est de menţionat că valorile forţelor tăietoare VEd1 din relaţia (8.3) nu trebuie să
depăşească pe cele corespunzătoare cedării prin încovoiere, atunci când asigurarea la
momentul de răsturnare este inferioară asigurării la forţa tăietoare.
Metodologia de nivel 3 utilizează metodologii de calcul neliniar, iar verificările se
efectuează în termeni de deplasări. Detalii suplimentare pentru aplicarea acestei
metodologii la structuri de beton armat se dau în comentariile pentru anexa B.
C.8.4 Necesitatea intervenţiei structurale
Din examinarea codului european EC 8-3 se constată că nu se fac precizări privind
nivelul de vulnerabilitate de la care sunt necesare măsuri de intervenţie şi nici în ceea
ce priveşte nivelul necesar al măsurilor de consolidare.
Din moment ce, în capitolul destinat precizării cerinţelor de performanţă la evaluarea
construcţiilor, acestea se asociază stării limită de degradare semnficativă pentru
cutremurul cu IMR =475 ani şi stării limită apropiate prăbuşirii pentru cutremure cu
IMR = 2475 ani, nu se poate trage decât o singură concluzie şi anume aceea că aceste
cerinţe de performanţă reprezintă reperul şi pentru nivelul intervenţiilor.
În standardul american ASCE/SEI 41-06 privind reabilitarea seismică a construcţiilor
existente, opţiunile pentru obiectivele de performanţă ale reabilitării construcţiei şi
nivelurile de performanţă asociate diferitelor niveluri de hazard sunt cele reproduse în
tabelul C 3 .
Tabel C 3. Obiective de performanţă conform ASCE 41 -06
Nivel de performanţă ţintă
Nivel de
Ocupanţă Prevenirea
hazard Operaţional Siguranţa vieţii
imediată prăbuşirii
(cutremur cu (O) (SV)
IMR în ani) (OI) (PP)

72 a b c d

225 e f g h

475 n j k l

2475 m n o p

a,f,k,p – obiective de siguranta de baza

b,c,d,g,h,l – obiective limitate
e,n,j,m,n,o – obiective imbunatatite
În normele americane, nivelurile de performanţă (stările limită) sunt mai nuanţate
decât în cazul normelor europene. Aceste niveluri de performanta sunt precizate
aproximativ in curba capacitatii forta –deplasare laterale din Fig. CB 2.

G-13
 Fig. CB 2
Obiectivele k sau p (oricare dintre ele) reprezintă obiective de bază. Cu alte cuvinte,
cutremurele de proiectare pentru stările limită (SV) şi (PP) sunt cele pentru construcţii
noi.
În România, având în vedere numărul foarte mare de construcţii cu vulnerabilitate (de
diferite grade) seismică şi posibilităţile economice limitate, nu există o asemena
problemă în stabilirea nivelului de intervenţie.
Potrivit unei tradiţii pe plan naţional, s-a optat pentru selectarea unui nivel inferior de
siguranţă pentru construcţiile consolidate în raport cu construcţiile nou proiectate, aşa
cum se procedează şi în alte ţări cum este, de exemplu, Noua Zeelandă.
Ţinând seama că durata de exploatare a unei construcţii vechi consolidate este mai
scurtă decât a constucţiilor noi, P 100 – 3:2008 prevede ca asigurarea primelor să se
facă la cele două stări limită la acceleraţia de proiectare reprezentând 2/3 din valorile
precizate pentru construcţiile noi. Această valoare redusă se aplică construcţiilor din
orice clasă de importanţă. În felul acesta, construcţiile esenţiale vor fi consolidate la un
nivel apropiat de siguranţă cu cel prevăzut pentru construcţiile noi de tip curent.

G-14
C.B.1 Conţinutul (domeniu)
Comentariile privesc câteva chestiuni deosebite referitoare la aplicarea prevederilor
din volumul de bază al codului la specificul structurilor de beton armat.
C.B.3 Criterii pentru evaluarea calitativă
C.B.3.1 Lista de condiţii de alcătuire a structurilor de beton în zone seismice
Una din normele care are în vedere considerarea de seturi de criterii de ordin calitativ
la evaluarea construcţiilor este FEMA 178.
În codul naţional de evaluare seismică, aceste condiţii sunt adaptate la practica din ţara
noastră privind tipologia structurilor de beton armat şi tipurile de soluţii pentru
alcătuirea elementelor de beton armat, ambele destul de diferite de cele din SUA.
Condiţiile avute în vedere în evaluarea calitativă sunt adunate în liste de condiţii
specifice diferitelor tipuri de structuri şi tipurilor uzuale de elemente: grinzi, stâlpi,
noduri, pereţi, grinzi de cuplare.
În mod firesc, lista de condiţii este mai scurtă şi mai puţin precisă pentru metodologia
de nivel 1, faţă de celelalte două metodologii. Sunt două motive: informaţiile sunt mult
mai sărace şi sunt şi mai puţin precise, în acest caz verificarea rezumându-se la câteva
criterii esenţiale.
Pentru metodologiile de nivel 2 şi 3, listele de condiţii sunt comune.
Se atrage atenţia că, de la caz la caz, unele sau altele dintre condiţii au relevanţă şi,
funcţie de tipul particular de construcţie, poate fi necesară şi considerarea altor condiţii
pe care expertul trebuie să le identifice.
Pe baza analizei atente a alcătuirii unei anumite clădiri, expertul poate da alte ponderi,
mai potrivite punctajelor propuse în lista din anexa B.
C.B.5 Valori admisibile ale eforturilor unitare medii în cazul aplicării
metodologiei
de nivel 1
Este totdeauna indicat ca la construcţiile în cadre slabe de beton, conlucrând cu zidăria
de umplutură a compartimentărilor şi închiderilor, construcţia să fie verificată nu
numai ca structură în cadre pure, ci şi ca structură cu pereţi de zidărie cu elemente de
întărire din beton armat.
C.B.6 Coeficienţii de reducere pentru elemente structurale în metodologia de
nivel 2
Criteriile pentru estimarea factorilor de comportare q pentru diferitele tipuri de
elemente, aflate în situaţii diferite din punctul de vedere al alcătuirii şi al stării de
sollicitare, au fost determinate plecând de la valorile propuse în normele americane, în
speţă ASCE 41 -06, ajustarea lor făcându-se apoi pe baza analizei unui număr limitat
de cazuri de construcţii specifice practicii de la noi din ţară.
Valorile q din tabelul B 2 au fost obţinute din convertirea şi ajustarea valorilor rotirilor
capabile în articulaţiile plastice ale elementelor de beton armat din ASCE / SEI 41-06
(tabelele C4 & C5).
În normele americane, comportarea elementelor de beton armat este schematizată sub
forma diagramei „schelet” din Fig.CB 3.

G-15
 y
Fig. CB 3.
Reducerea rezistenţei intervenite la un anumit prag al deformaţiei (C,D) şi rezistenţa
reziduală, disponibile pentru susţinerea încărcărilor verticale.
Exemplicativ se reproduc din documentul evocat mai sus (ASCE/SEI 41-06) tabelele
cu proprietăţile de deformare ale elementelor de beton încovoiate (grinzi) şi solicitate
la compresiune excentrică (stâlpi), funcţie de armarea transversală şi de valoarea
eforturilor normalizate de compresiune şi de forfecare.
C4. Parametrii de modelare pentru grinzi de beton armat

Parametrii modelului
Condiţii
Rotiri plastice (rad) Rezistenţa
reziduală c
(ρ – ρ’) Armătura V/(bwdd a B
ρbal transversală
f c' )

≤0 c ≤3 0,025 0,05 0,2

≤0 c ≥6 0,02 0,04 0,2
≥ 0,5 c ≤3 0,02 0,03 0,2
≥ 0,5 c ≥6 0,015 0,02 0,2
≤0 nc ≤3 0,02 0,03 0,2
≤0 nc ≤3 0,01 0,015 0,2
≥ 0,5 nc ≥6 0,01 0,015 0,2
≥ 0,5 nc ≥6 0,005 0,01 0,2

S-a notat:
ρ, ρ’ coeficienţii armăturilor din zona întinsă şi, respectiv, comprimată
ρbal coeficientul de armare în zona întinsă a elementelor de beton simplu
armate, corespunzătoare situaţiei de balans

G-16
 c, nc armătura transversală este conformă, respectiv, neconformă; condiţiile
de armare transversală privesc distanţa dintre etrieri
V forţa tăietoare
bwd, d dimensiunile secţiunii
fc’ rezistenţa (caracteristică) la compresiune a betonului
Observaţii:
(1) Se aplică interpolarea liniară între valorile date în tabel;

(2) În expresia V/(bwdd f c' ), valorile V şi f c' sunt exprimate în unităţi anglo-
saxone. Dacă această relaţie se înlocuieşte cu relaţia din codurile româneşti,
V/(bwddfctd), în care fctd este rezistenţa la întindere a betonului, iar unităţile de măsură
sunt cele din SI, coeficienţii 3 şi 6 devin aproximativ 1 şi 2.
C5. Parmetrii de modelare pentru stâlpi de beton armat

Parametrii modelului
Condiţii
Rotiri plastice (rad) Rezistenţa
reziduală c
N Armătura V/(bwdd a B
Ac f c' transversală
f c' )

≤ 0,1 c ≤3 0,02 0,03 0,2

≤ 0,1 c ≥6 0,016 0,024 0,2
≥ 0,4 c ≤3 0,015 0,025 0,2
≥ 0,4 c ≥6 0,012 0,02 0,2
≤ 0,1 nc ≤3 0,006 0,015 0,2
≤ 0,1 nc ≥6 0,005 0,012 0,2
≥ 0,4 nc ≤3 0,003 0,01 0,2
≥ 0,4 nc ≥6 0,002 0,008 0,2
N este forţa axială din stâlp.
Ac este aria secţiunii de beton a stâlpului
Este clar că aceste valori pot fi îmbunătăţite şi numărul de situaţii amplificat în măsura
în care vor fi disponibile studii suplimentare cu acest obiectiv.
B.7 Valori de calcul utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 3
CB 7.1 și CB 7.2. Expresii empirice pentru determinarea capacităţii de rotire
plastică și Model analitic
Metodele de evaluare bazate pe calculul static sau dinamic neliniar prezintă un grad de
încredere al rezultatelor superior metodologiilor de nivel 1 si 2. Din acest motiv
utilizarea lor este întotdeauna recomandabilă, dacă se dispune de datele necesare
(proiectul sau un releveu complet al structurii). Totusi, pentru utilizarea metodei este
necesara experiență în domeniul proiectării neliniare a structurilor.

G-17
Avantajul major al acestor metode este că permite evidențierea consecventă a
comportării neliniare a structurii prin identificarea mecanismelor de cedare probabile.
Prin exprimarea condiției de siguranță în termeni de deplasare, se pune în evidență
parametrul cel mai semnificativ pentru răspunsul seismic al structurii, deplasarea
laterală și deformațiile corespunzătoare, de care depinde direct nivelul de degradare al
clădirii (atât a elementelor structurale, cât și a celor nestructurale). În prezent sunt
disponibile numeroase programe de calcul structural care pot efectua acest tip de
analiză, atât pentru elementele liniare (grinzi, stâlpi), cât și pentru elementele de
suprafață, pereții de beton armat.
Pentru simplitatea interpretării rezultatelor, dar și urmând principiul proiectării
capacității de rezistență, modelul structural va lua în considerare neliniaritatea la
încovoiere (cu sau fără forță axială), considerând o comportare elastică la forfecare. În
acest fel verificările au în vedere doi parametri de bază ai răspunsului seismic. Unele
se referă la verificarea încadrării rotirilor în articulațiile plastice sub momente
încovoietoare în capacitățile de rotire ale acestora, determinate pe baza alcătuirii
secțiunilor de beton armat. Celelalte identifică eventualele cedări fragile din forță
tăietoare, în situațiile în care capacitatea la forță tăietoare a elementelor este depășită
de valorile înregistrate în răspunsul seismic al modelului descris anterior.
Excitația modelului va fi, potrivit principiilor de siguranță stabilite la 8.4, cel puțin cea
corespunzătoare unei fracțiuni de 0.65 din valoarea de vârf a accelerației terenului
pentru proiectare conform P 100-1:2006. Bazele metodei de calcul static neliniar și
procedeele de verificare ale deplasărilor laterale sunt stabilite in anexele D și respectiv,
E din P100-1:2011. Se recomanda utilizarea rezistentelor medii ale materialelor
pentru estimarea capacitaților de rezistenta la moment încovoietor.
Pentru determinarea cerinței de deplasare se recomandă însă folosirea spectrelor
inelastice construite pentru un set de accelerograme compatibile cu spectrul elastic de
accelerații din amplasament. Folosirea valorii spectrului elastic de deplasări corectată
cu factorul de amplificare „c” din anexa E a P100 – 2006 este descoperitoare pentru
structurile care au o rezistenta la forte laterale mai mica decât cea prevăzuta in codul
P100-2006.
Verificarea cedărilor fragile din forță tăietoare sau compresiune excentrica trebuie
făcută la valorile asociate mecanismului de plastificare (local sau global) și nu la
cerința de deplasare, în general mai mică decât deplasarea corespunzătoare atingerii
mecanismului de plastificare.
Anexa B propune două formule de evaluare a capacității de rotire plastică preluate din
EN 1998 – 3:2005. Prima dintre acestea se bazează pe integrarea curburilor în lungul
elementelor, în timp ce a doua este pur empirică determinate din teste experimentale.
O primă observație necesară este că relația (B1.b) din codul de evaluare și reabilitare
este incorectă. Forma corectă a expresiei este:
0,3 f yw
 ' 
0 , 35
L   x
 um      f 0, 2
 V   25 fc

4  
c
 h 
Expresia a fost stabilita în urma prelucrării rezultatelor unui mare număr de încercări
de laborator de tip ciclic. Studiul a fost întocmit la universitatea din Patras (Grecia), în
pregătirea codului european EN 1998-3, pentru estimarea rotirii plastice la rupere in
zonele plastice. Ca urmare a varietății foarte mari a tipurilor de elemente încercate
(grinzi, stâlpi, pereți cu secțiuni și armări foarte diverse) variabilitatea rezultatelor este

G-18
înaltă. Prin adoptarea unor coeficienți de siguranță adecvați (1.8) expresiile furnizează
rezultate convenabile pentru proiectare.
Lungimea plastică din ecuația (B.3) nu are o semnificație fizică (nu corespunde
lungimii între secțiunile în care, teoretic, se dezvoltă deformații plastice), ci este
calibrată statistic astfel încât, împreună cu modelul de confinare folosit să furnizeze
valori cât mai aproape de mediana rezultatelor experimentale. Expresia lungimii
plastice încorporează termeni specifici fiecărui fenomen ce produce deformații:
termenul proporțional cu înălțimea secțiunii cuantifică deformata din forfecare, cel
proporțional cu lungimea de forfecare cuantifică efectul încovoierii, în timp ce ultimul
termen introduce deformația datorată lunecării armăturii în beton.
Verificarea la cedările fragile, provocate de forța tăietoare se face utilizând un
coeficient global de siguranța egal cu 1.5. Forțele tăietoare capabile se determina
utilizând rezistentele medii ale materialelor împărțite la factorul de cunoaștere.
Alternativ, se pot utiliza formule de determinare a forței tăietoare capabile obținute
experimental.
Deplasarea ultima se obține in urma ruperii unuia sau mai multor elemente importante
(de regula verticale) ce provoacă cel puțin o prăbușire locala prin pierderea stabilității
la acțiuni verticale. Ruperile pot fi ductile, prin depășirea rotirilor plastice capabile,
sau fragile, prin depășirea rezistentei la forța tăietoare (sau compresiune excentrica in
cazul II). Se recomanda utilizarea programelor de calcul care pot lua in considerare
ruperea elementelor si redistribuirea corespunzătoare a eforturilor către celelalte
elemente. In cazul in care nu se poate modela ruperea, iar elementele ce ies din lucru
nu provoacă prăbușiri (cazul grinzilor) se recomanda utilizarea modelelor de calcul la
care aceste elemente lipsesc, estimând astfel comportarea după ruperea acestor
elemente.
Utilizarea calculului dinamic neliniar se recomanda a se face in paralel cu calculul
static neliniar, pentru depistarea eventualelor erori de modelare, iar in lipsa
înregistrărilor accelerogramelor pe amplasament se pot utiliza accelerograme
artificiale compatibile cu spectrul de proiectare. Calculul dinamic neliniar se
recomanda in special structurilor cu neregularități pe înălțime si in plan. Determinarea
factorului R este dificil de estimat in cazul calculului dinamic neliniar. O varianta
acceptata ar fi ca valoarea lui R sa fie determinata ca raportul intre accelerația
spectrala care produce o prăbușire locala (sau globala) si accelerația spectrului de
proiectare pe amplasament (0.65 din accelerația corespunzătoare construcțiilor noi).
Din păcate, aceasta definiție impune utilizarea IDA (Incremental Dynamic Analysis)
dificil de realizat in cazul utilizării a mai multor accelerograme. Din aceste motive se
recomanda ca metodele dinamice sa fie utilizate cu precauție, iar rezultatele calculului
sa fie certificate de ingineri cu experiența in domeniul calculului dinamic.

G-19
CD.1. Obiectul prevederilor

Necesitatea evaluării siguranţei seismice a clădirilor din zidărie este evidentă şi

stringentă deoarece acestea constituie o parte importantă a fondului construit existent
în România şi, prin natura lor constructivă, acestea prezintă un nivel ridicat de
vulnerabilitate seismică.
În sprijinul acestei afirmaţii reamintim unele date statistice.
Recensământul din 1992 a înregistrat, pentru clădirile de locuit din România
următoarele categorii de clădiri cu pereţi din zidărie :
 M2 - construcţii cu pereţi din cărămidă, piatră sau înlocuitori cu planşee din
beton armat;
 M3 - construcţii cu pereţi din cărămidă, piatră sau înlocuitori cu planşee din
lemn;
În funcţie de aceste categorii de materiale, locuinţele din oraşe cu structura din zidărie,
raportate la totalul locuinţelor au fost înregistrate după cum urmează (valori rotunjite):
Locuinţe cu structura din zidărie
Tabelul CD.1

Locuinţe Locuinţe
Material
Total în clădiri în clădiri
locuinţe  P+2E
P, P+1E
Total 4.000.000 (100%) 1.100.000 (27.5%) 2.900.000 (72.5%)
M2 900.000 (22.5%) 230.000 (6.0%) 670.000 (16.5%)
M3 500.000 (12.5%) 480.000 (12.0%) 20.000 (0.5%)

Procentele se referă la numărul total de locuinţe (4.000.000)

Din tabel rezultă că, din punct de vedere al ponderii în fondul costruit
existent de locuinţe, clădirile din zidărie reprezintă peste 1/3 din total.

Dintre acestea, repartiţia în funcţie de perioada de construcţie este dată în

tabelele CD.2a şi CD.2b. Din aceste tabele trebuie să se reţină faptul că o mare parte
dintre aceste clădiri au vechime mare şi, implicit, sunt afectate de uzura fizică şi
morală.

Locuinţe în clădiri P, P+1E

Tabelul CD.2a.
Material Total < 1944 1945-1960 1961-1980 1981-1991
1.100.000 450.000 250.000 340.000 60.000
Total
100% 41.0% 22.7% 30.9% 5.4%
220.000 85.000 40.000 75.000 20.000
M2
20.0% 7.7% 3.6% 6.8% 1.8%
M3 480.000 220.000 100.000 140.000 20.000

G-20
 43.6% 20.0% 9.1% 12.7% 1.8%

Procentele se referă la numărul total de locuinţe în clădiri P, P+1E (1.100.000)

Din tabel rezultă că circa 2/3 din totalul acestor clădiri sunt construite înainte de anul
1960 (deci fără măsuri de protecţie seismică) şi, ca atare constituie un obiectiv
principal al prezentului Cod având în vedere vulnerabilitatea ridicată şi numărul mare
de persoane adăpostite.

Locuinţe în clădiri  P+2E (tip bloc).

Tabelul CD.2b.
Material Total < 1944 1945-1960 1961-1980 1981-1991
2.900.000 190.000 120.000 1.450.000 1.140.000
Total
100% 6.6% 4.1% 50.0% 39.3%
670.000 120.000 90.000 350.000 110.000
M2
23.1% 4.1% 3.1% 12.0% 3.8%
18.000 15.000 1.100 1.300 600
M3
0.6% 0.5% 0.03% 0.04% 0.02%

Procentele se referă la numărul total de locuinţe în clădiri ≥ P+2E (2.900.000)

Tabelul CD.2b arată existenţa în oraşe a unui număr important de locuinţe în clădiri cu
înălţime  P+2E cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi planşee din lemn (M3),
alcătuire structurală care este una dintre cele mai vulnerabile în cazul producerii
cutremurului de proiectare (şi, în unele cazuri, chiar la cutremure mai puţin severe).

Cazul particular al Municipiului Bucureşti

Cunoaşterea datelor specifice pentru Capitală este semnificativă deoarece, din cauza
concentrării mari de populaţie, aceasta reprezintă şi o concentrare deosebit de mare de
construcţii de locuinţe în raport cu celelalte oraşe din ţară şi, în special, cele cu peste
200.000 locuitori şi ca atare problema reducerii riscului seismic prin reabilitarea
fondului construit îmbracă aspecte mult mai complexe.
Datele care urmează au fost preluate din [Georgescu, E.S.: Modele analitice şi abordări
integrate de evaluare şi reducere a riscului seismic, cu aplicaţii în managementul prevenirii
dezastrelor. Teză de doctorat, UTCB, 1999] şi se bazează, în principal, tot pe rezultatele
recensământului din 1992. Perioadele de construcţie avute în vedere în studiul
menţionat pentru oraşul Bucureşti sunt aproximativ aceleaşi ca şi cele folosite pentru
ansamblul ţării iar clasificarea din punct de vedere al materialelor de construcţie este
identică.
Datorită diversităţii tipologiei arhitectural-structurale şi a nivelului de protecţie
seismică iniţială ale fondului existent de clădiri din zidărie şi datorită numărului ridicat
de persoane adăpostite riscul seismic al acestei categorii de clădiri este ridicat în
special în mediul urban (mai ridicat decât în mediul rural).

G-21
Numărul şi ponderea clădirilor din Bucureşti cu pereţi structurali din zidărie în
funcţie de perioada de construcţie (valori rotunjite)
Tabelul CD.3
Numărul şi ponderea clădirilor în funcţie de
Număr/
Număr
Material pondere perioada de construcţie
locuitori
clădiri
<1945 1946-63 1964-70 1971-77 1978-90 1991-92
108.000 2.000.000 52.600 31.900 9.900 6.300 6.700 275
Total
100% 100% 48.9% 29.6% 9.3% 5.8% 6.2% 0.3%
27.500 360.000 17.500 6.000 1.900 1.150 800 100
M2
25.5% 18.0% 16.4% 5.6% 1.8% 1.1% 0.7% 0.1%
33.000 129.000 20.900 8.000 2.050 1.200 860 60
M3
30.7% 6.4% 19.4% 7.4% 1.9% 1.1% 0.8% 0.06%

Numărul şi ponderea clădirilor cu pereţi structurali din zidărie şi planşee

flexibile din Bucureşti în funcţie de regimul de înălţime şi de perioada de
construcţie. (valori rotunjite)
Tabelul CD.4.

Număr Numărul şi ponderea clădirilor în funcţie de

Material Înălţime şi perioada de construcţie
pondere <1945 1946-63 1964-70 1971-77 1978-90 1991-92
P 32.300 20.200 7.900 2.100 1.200 860 60
P+1E 97.8% 61.1% 24.0% 6.3% 3.6% 2.6% 0.2%
P+2E  710 665 27 2 4 6 2
P+4E 2.14% 2.00% 0.08% 0.006% 0.012% 0.018% 0.006%
P+5E  21 21 --- --- --- --- ---
M3
P+7E 0.06% 0.06% --- --- --- --- ---
3 3 --- --- --- --- ---
> P+7E
0.009% 0.009% --- --- --- --- ---

Total 33.000 20.900 8.000 2.050 1.200 860 60

M3 30.7% 19.4% 7.4% 1.9% 1.1% 0.8% 0.06%

CD.2.Informaţii specifice necesare pentru evaluarea siguranţei construcţiilor din

zidărie

CD.2.1. Date generale privind construcţia

G-22
(C1-a) Informaţiile privitoare la data (perioada) execuţiei servesc pentru identificarea
premizelor de degradare în timp a calităţii fondului construit (inclusiv degradări din
cauze neseismice) şi a nivelului de siguranţă disponibil al clădirilor.
Datele referitoare la anul de construcţie sunt grupate, de regulă, în cinci etape majore,
fiecare cu anumite elemente caracteristice, esenţiale pentru aprecierea nivelului de
vulnerabilitate:
A. Protecţia seismică iniţială (prin proiectare).
B. Numărul şi severitatea cutremurelor suportate de la data construcţiei până în
momentul expertizării.
Aceste etape sunt:
 Înainte de anul 1944: clădiri fără protecţie seismică iniţială şi care au suportat
cutremurul din 1940
 Între 1945 ÷ 1960: clădiri fără protecţie seismică iniţială dar care nu au
suportat cutremurul din 1940
 Între 1961 ÷ 1978(80): clădiri cu protecţie seismică iniţială insuficientă,
corespunzătoare normativelor P13-63 şi P13-70 şi hărţii de zonare seismică din
STAS 2963-63
 Între 1981-1991: clădiri cu protecţie seismică iniţială satisfăcătoare
corespunzătoare normativului P100 -78(81) şi hărţii de zonare seismică din
STAS 11100/0-77.
După 1992: clădiri cu protecţie seismică iniţială bună, asigurată prin Normativul
P100-92 şi harta de zonare seismică din acesta.
(C1-b) Sistemul de construcţie cu pereţi structurali din zidărie este caracteristic pentru
cele mai vechi clădiri de cult sau laice existente în România.
În domeniul clădirilor laice, ca destinaţie, clădirile cu pereţi structurali din zidărie
acoperă în întregime gama funcţiunilor de locuit, social-culturale şi industriale.
În fondul construit existent pot fi identificate câteva categorii distincte de clădiri cu
pereţi structurali din zidărie care au caracteristici comune şi ca atare au niveluri de
vulnerabilitate similare.
 Clădiri de locuit modeste, pentru una sau două familii, cu parter sau parter şi
etaj (denumite şi locuinţe ieftine).
 Clădiri de locuit modeste cu mici unităţi comerciale la parter (centrul istoric al
Capitalei, de exemplu).
 Clădiri de locuit individuale pentru pătura bogată (aşa numitele "palate", de
exemplu, în Bucureşti: Stirbey, Ghica, Cantacuzino etc)- figura CD.1a.

G-23
 (a) (b)
Fig.CD.1. Clădiri reprezentative din zidărie
(a) Palatul Kreţulescu, str, Ştirbey Vodă, Bucureşti (b) Abatorul din Timişoara -1905

 Clădiri publice cu dimensiuni mici şi moderate pentru administraţie,

învăţământ, cultură (şcolile din programul "Spitu Haret", clădirile
administraţiilor financiare, etc).
 Clădiri publice monumentale (de exemplu, în Bucureşti: Tribunalul, sediul
CEC, Cercul Militar, etc.,).
 Clădiri industriale cu dimensiuni mici şi moderate (figura CD.1b).
Din punct de vedere al conformării arhitectural-structurale clădirile cu pereţi
structurali din zidărie se caracterizează printr-o mare varietate de forme atât în plan cât
şi în elevaţie.
Alcătuirea structurilor pentru această categorie de clădiri se încadrează, în general,
într-una din următoarele categorii:
 Clădiri cu pereţi structurali din zidărie simplă (nearmată) şi cu planşee din:
- bolţi masive din zidărie;
- profile metalice laminate şi boltişoare din cărămidă;
- grinzi din lemn;
- beton armat monolit;
- elemente prefabricate de dimensiuni mici.
 Clădiri cu pereţi structurali din zidărie cu centuri şi stâlpişori din beton armat
(zidărie confinată) cu planşee din:
- beton armat monolit;
- elemente prefabricate de dimensiuni mici;
- elemente prefabricate de dimensiuni mari (semi-panouri, panouri, predale
cu suprabetonare).
Clasificarea dată mai sus poate fi asociată cu evoluţia în timp a tehnicilor şi
materialelor de construcţii.

G-24
Alcătuirea clădirilor cu pereţi structurali din zidărie realizate la sfârşitul secolului XIX
şi începutul secolului XX, este bazată în exclusivitate pe conceptul "gravitaţional" şi
se caracterizează, în principal prin:
 amplasare neuniformă a pereţilor în plan ceea ce conduce la disimetrii
pronunţate;
 alcătuire neuniformă a pereţilor în plan vertical;
 goluri de uşi şi ferestre care nu se suprapun pe verticală (la pereţi interiori şi,
de multe ori, şi la faţade);
 discontinuităţi în fluxul forţelor verticale (pereţi interiori şi exteriori rezemaţi
pe grinzi - de cele mai multe ori datorită intervenţiilor ulterioare);
 reduceri ale rezistenţei şi rigidităţii prin goluri verticale (pentru coşuri de fum
sau ventilaţii) sau sliţuri orizontale pentru conducte (în cazul unor intervenţii
ulterioare);
Sunt în general locuinţe unifamiliale de dimensiuni mici dar şi clădiri publice curente
sau monumentale. Din punct de vedere al alcătuirii în plan se întâlnesc în general
forme simple, uneori compacte, iar în cazul clădirilor monumentale forme în plan cu
geometrie riguroasă. Cele mai simple clădiri au fost realizate în "autoconstrucţie", fără
proiecte, în timp ce clădirile monumentale au fost proiectate de arhitecţi binecunoscuţi
(unii chiar din străinătate). Din informaţiile de care dispunem, numai pentru foarte
puţine dintre aceste clădiri au fost făcute calcule de rezistenţă.
Clădirile sunt dezvoltate pe subsol general sau parţial şi 1÷2 niveluri. Aproape toate
aceste clădiri au poduri înalte. La multe dintre aceste clădiri s-au făcut, în timp,
diferite intervenţii (supraetajări, modificări de goluri, desfiinţări de pereţi structurali,
în special la faţade pentru crearea de vitrine, etc.) care au constituit surse pentru
diminuarea capacităţii de rezistenţă.
Zidurile portante au grosimi mari, care ajung până la 2÷3 lungimi de cărămidă
(circa 75 ÷ 85 cm), dar sunt executate din materiale cu rezistenţe slabe sau mediocre.
Deşi s-au folosit cărămizi din argilă arsă, rezistenţa medie de rupere la compresiune a
acestora nu depăşeşte decât rareori 7.5 N/mm2. Mortarele folosite pentru zidărie sunt
mortare de var, dar cu conţinut redus de liant (raport var:nisip de 1:5 sau chiar 1:7), iar
la confecţionarea lor s-a folosit, de multe ori, nisip cu conţinut ridicat de argilă. Din
acest motiv, rezistenţa la compresiune a mortarelor respective, nu depăşeşte decât în
cazuri izolate 0.4 N/mm2 (mortare M4 conform clasificărilor anterioare). Efectul
cumulat al rezistenţelor slabe ale materialelor şi, în multe cazuri, al manoperei
necorespunzătoare constituie sursa unei vulnerabilităţi ridicate pentru această clasă de
structuri.
Pereţii de subsol sunt executaţi, în cele mai multe cazuri, tot din zidărie ca şi fundaţiile.
Uneori se întâlnesc fundaţii din piatră şi, cu totul izolat la această categorie, fundaţii
din beton simplu, de calitate slabă sau foarte slabă. La subsol, clădirile nu au izolaţie
hidrofugă ceea ce, în multe cazuri, a dus la deteriorarea zidăriei aflate în contact cu
umiditatea.
Planşeele sunt realizate, în cele mai multe cazuri, după cum urmează:
 Planşeul peste subsol:
- din bolţi masive de cărămidă rezemate pe zidurile portante sau pe arce de
zidărie în zonele în care unele ziduri au fost suprimate pentru a face loc
unor funcţiuni care necesitau spaţii libere mai mari (este cazul clădirilor

G-25
 cele mai vechi);
- din profile laminate din oţel (de formă I sau din şină de cale ferată) şi
bolţişoare din cărămidă; soluţia a fost folosită cu precădere în ultimul
deceniu al secolului XIX şi în primele două decenii ale secolului XX;
- din grinzi din lemn (soluţie mai rar folosită deoarece condiţiile de umiditate
din subsoluri conduceau rapid la degradarea/putrezirea lemnului).
 Planşeele nivelurilor curente:
- din profile laminate şi bolţişoare de cărămidă;
- din grinzi şi podină din lemn.

Fig. CD.2 Tipuri de planşee la clădiri vechi

Toate aceste tipuri de alcătuire constructivă se încadrează în categoria planşeelor cu
rigiditate nesemnificativă în plan orizontal.
Învelitoarea, din materiale ceramice (ţiglă sau olane) sau din tablă este susţinută în
toate cazurile pe şarpante de diferite forme din lemn ecarisat. Din alcătuirea învelitorii
rezultă, la pod, de cele mai multe ori, calcane şi/sau frontoane cu înălţimi mari,
neancorate de şarpantă, care prezintă un pericol ridicat de cădere în cazul cutremurului.

Fig. CD.3 Clădire avariată prin căderea calcanului alăturat (Bucureşti, 1977)
Clădirile proiectate şi realizate după introducerea betonului armat (orientativ după anul
1915) se dezvoltă în elevaţie cu subsol, parter şi 2÷3 niveluri (atingând uneori înălţimi
chiar mai mari - P+5E, de exemplu), uneori cu retrageri la nivelurile superioare. Nici
aceste clădiri nu beneficiază de o concepţie generală de alcătuire adecvată zonelor
seismice. În condiţiile evoluţiei continue a oraşelor, forma în plan a acestor clădiri a
început să devină predominant neregulată urmărind formele parcelelor de teren
disponibile. Toate aceste clădiri sunt realizate pe baza unor proiecte întocmite de
arhitecţi iar structurile au fost, în mai multe cazuri, calculate de ingineri, dar numai
pentru efectul încărcărilor verticale şi a căror rezistenţă la cutremur se datorează numai
rezervelor "naturale" de rezistenţă ale pereţilor structurali.

G-26
Din punct de vedere funcţional, clădirile sunt atât locuinţe unifamiliale (bine
cunoscutele "vile") dar şi clădiri/blocuri cu mai multe apartamente de locuit sau cu alte
funcţiuni (hoteluri, de exemplu).
Alcătuirea structurală cu grinzi şi stâlpi de beton armat a reprezentat o posibilitate
nouă pentru arhitecţi şi pentru promotorii clădirilor cu multe apartamente de a obţine o
flexibilitate sporită a spaţiilor (cerută de multe ori şi de dorinţa de a amenaja magazine
la parter) prin soluţii constructive care nu ar fi fost posibile în varianta zidăriilor
portante.
Structura verticală este realizată în această etapă, în majoritatea cazurilor, tot din pereţi
structurali din zidărie simplă (fără centuri şi stâlpişori), dispuşi în special pe conturul
clădirii, şi este completată, dacă este nevoie, cu stâlpi şi grinzi din beton armat, la
interior, destinaţi să preia încărcările verticale în zonele în care nu s-au prevăzut pereţi
structurali sau aceştia au fost suprimaţi pentru a se crea spaţii libere mai mari.
Rezistenţele materialelor sunt ceva mai bune decât cele de la grupa precedentă. Astfel
cărămizile ajung, aproape întotdeauna, la marca C100 iar mortarul utilizat este, de
multe ori, de tip "var-ciment" ceea ce permite atingerea în mod curent a rezistenţei de
10 daN/cm2 (M10) şi, izolat, chiar mai mare.
Participarea inginerilor structurişti la proiectarea acestor clădiri a avut ca rezultat
reducerea densităţii şi grosimii pereţilor portanţi la strictul necesar pentru preluarea
încărcărilor verticale (o parte dintre amintitele rezerve "naturale" care rezultau din
grosimea mare a zidurilor portante, a dispărut pe această cale). Astfel grosimile
pereţilor exteriori variază între 1÷1½ cărămizi (28÷42 cm) iar pereţii structurali
interiori s-au redus până la grosimea de ½ cărămidă (14 cm). În multe cazuri, în
special atunci când la parter au fost amenajate magazine, o parte din pereţii structurali
de la etaje sunt rezemaţi pe grinzi (de beton armat sau metalice).
Adesea se întâlnesc şi pereţi structurali din zidărie americană (perete dublu strat cu
gol interior, conform definiţiei actuale) constituită din două straturi de cărămidă
aşezată pe cant (7.0 cm grosime) şi gol interior de 14 cm astfel încât, aparent,
grosimea peretelui este tot de 28 cm.
La multe dintre aceste clădiri, pereţii subsolului au fost realizaţi, ca şi înainte, din
zidărie dar şi din beton slab (de regulă, nearmat) iar fundaţiile din beton simplu de
calitate slabă (în fapt s-a urmărit numai eliminarea zidăriei de cărămidă la care, sub
efectul umezelii din pământ, s-au constatat degradări rapide).
Pentru această categorie de clădiri, planşeele au fost executate aproape în exclusivitate
din beton armat monolit, dar fără centuri. În unele cazuri, la clădiri mai vechi, planşeul
peste subsol a fost executat din profile metalice şi bolţişoare de cărămidă iar planşeul
peste ultimul nivel este din lemn.
Învelitorile au fost realizate, deobicei, din materiale ceramice sau tablă (în care caz
sunt susţinute pe şarpante din lemn) dar, uneori, spre sfârşitul intervalului, se întâlnesc
şi învelitori de tip terasă aşezate pe planşeul din beton de peste ultimul nivel locuibil.

G-27
 Fig.CD.4 Clădire ieftină P+E+M în Bucureşti (vilă)

CD.2.2.Date privind starea fizică a construcţiei

(C1a) Formele de afectare /degradarea fizică a materialelor structurii menţionate în

acest paragraf se produc ca urmare a unui complex de cauze primare:
 Lipsa măsurilor iniţiale de protecţie
- alegerea necorespunzătoare a materialelor în raport cu condiţiile de
solicitare
* materiale cu rezistenţe slabe;
* materiale
* materiale foarte deformabile;
* materiale neomogene;
- detalii constructive inadecvate pentru condiţiile de solicitare şi expunere
* lipsa elementelor de protecţie (şorţuri, şape,etc)
* lipsa unor elemente de repartiţie;
* lipsa de legături sau legături necorespunzătoare între elemente;
* planşee cu rezemări insuficiente;
* lipsa hidroizolaţiilor verticale la subsoluri şi a hidroizolaţiei orizontale
sub pereţii de cărămidă;
- execuţie necorespunzătoare
* zidării cu rosturi neumplute;
 Exploatare necorespunzătoare
- condiţii higrotermice care favorizează producerea condensului.
 Lipsa lucrărilor de întreţinere şi/sau de reparaţii curente
- pierderi de apă din conducte şi canalizări interioare şi exterioare;
- lipsa/defecţiunile sistemului de jghiaburi şi burlane;
- lipsa tencuielilor pe faţade;
Cauzele primare ale deteriorărilor structurilor din zidărie provenite din interacţiunea
cu terenul de fundare pot proveni din:
 teren de fundare necorespunzător:

G-28
 - teren în pantă supus alunecărilor active ;
- teren compresibil sau sensibil la umezire;
- teren cu rezistenţă insuficientă;
- teren neuniform;
 variaţia nivelului apelor subterane (inclusiv efectul apelor de infiltraţie, sau al
pierderilor din reţele):
- coborârea nivelului apelor;
- ridicarea nivelului apelor;

(a) (b)
Fig.CD5.Efectul ridicării nivelului apei subterane
Alura ruperii din figura CD.5(b) indică prezenţa unei zidării cu elemente slabe şi
mortar cu rezistenţă ridicată (ruperea prin elemente).
 modificări ale terenului în vecinătatea construcţiei:
- săpături sau demolarea construcţiilor alăturate;
- umpluturi sau executarea unor construcţii alăturate

(a) (b) (c)

Fig.CD6. Avarierea zidăriei din cedarea terenului de fundare
(a) Avariere gravă produsă de o săpătură adâncă pentru o clădire alăturată înainte de subzidire
(b)(c) Cedarea terenului de fundare prin umezire îndelungată provenită de la reţeaua de canalizare
În multe situaţii deteriorarea clădirilor din zidărie se poate produce din cauza
interacţiunii necontrolate între teren şi structură care poate proveni din:
 alcătuirea necorespunzătoare a fundaţiilor:
- fundaţii cu dimensiuni insuficiente;

G-29
 - încărcări neuniforme pe fundaţii;
- adâncimi de fundare insuficiente faţă de limita de îngheţ;
- fundare pe terenuri cu caracteristici geotehnice diferite;
- lipsa legăturilor între fundaţii;
 amenajarea necorespunzătoare a spaţiului exterior:
- amenajare exterioară care nu asigură îndepărtarea apelor de ploaie de
construcţie;
 acţiuni dinamice asupra terenului de fundare:
- vibraţii din trafic;
- vibraţii/ şocuri produse de lucrări de construcţii (baterea piloţilor);
- cutremure.
Cunoaşterea fundaţiilor existente şi în special identificarea cotelor de fundare şi a
naturii terenului de fundare se realizează prin: sondaje geotehnice, gropi deschise sau
sondaje geoelectrice. Se recomandă ca sondajele să se execute în subsolul clădirii
(pentru a se reduce volumul de săpătură şi a se evita acumularea apei din precipitaţii în
gropi). Poziţiile sondajelor se consemnează în planuri care fac parte integrantă din
raportul de expertiză

Fig. CD.7a.Indicarea poziţiei sondajelor (S) la fundaţiile unei

clădiri cu pereţi structurali din zidărie
(C2) Releveul avariilor/degradărilor care face parte integrantă din raportul de
evaluare.consemnează sub formă de desene constatările expertului. Desenele sunt de
regulă completate/explicitate prin fotografii (releveu foto)

Fig. CD.7b.Releveul avariilor la subsolul unei clădiri cu pereţi structurali din zidărie

CD.2.3. Date privind geometria structurilor din zidărie

G-30
(C1) Dintre datele privind geometria structurilor din zidărie enumerate în acest
paragraf continuitatea pe verticală a pereţilor structurali are o importanţă deosebită
deoarece:
 Defineşte regularitatea /neregularitatea structurală
 Constituie reper privind intervenţiile în timp asupra structurii (suprimarea/
adăugarea unor pereţi)
 Oferă informaţii privind fluxul încărcărilor spre fundaţii şi zonele/elementele
unde se produc concentrări de eforturi
Din acest motiv în cazul în care prin examinarea vizuală se constată discontinuitatea
pe verticală a pereţilor se recomandă întocmirea unor planuri care să materializeze
aceste situaţii.

(c) (d)
Fig.CD.7c.Identificarea continuităţii pe verticală a pereţilor structurali
Fig.CD.7d.Releveul unei clădiri cu pereţi structurali din zidărie şi
planşeu din profile metalice şi bolţisoare de cărămidă.
Releveul trebuie să consemneze şi:
 Poziţionarea şi dimensiunile în plan şi în elevaţie ale golurilor (uşi, ferestre) şi
ale zonelor de perete cu grosime redusă (nişe);
 Poziţionarea în plan şi dimensiunile elementelor principale ale planşeelor din
lemn sau metalice, grosimea plăcilor de beton; planşee parţiale sau cu goluri
mari.
CD.2.4. Detalii constructive specifice structurilor din zidărie
Examinarea vizuală a alcătuirii şi stării de afectare a zidăriei se poate face numai după
îndepărtarea tencuielilor.
Expertul trebuie să indice executantului condiţiile/măsurile necesare pentru această
operaţie dintre care menţionăm:
 Pentru desfacere nu se vor folosi utilaje care pot deteriora construcţia sau pot
transmite vibraţii clădirilor învecinate.
 Lucrările vor începe numai după debranşarea tuturor instalaţiilor şi în
special a instalaţiilor electrice şi de gaz.

G-31
  Molozul rezultat nu se va depozita pe planşee
 Executarea lucrărilor de decopertare se va face cu respectarea tuturor
prevederilor privind protecţia muncii, paza şi stingerea incendii şi normele
sanitare.
 Constructorul va sesiza de urgenţa expertului toate anomaliile constatate cu
ocazia decopertărilor şi va opri lucrările până la examinarea situaţiei.
(C1) Informaţiile privind detaliile constructive specifice structurilor din zidărie sunt
necesare pentru:
 Identificarea calităţii zidăriei:
- aspectul cărămizilor (omogenitatea culorii care indică şi gradul de ardere)
- omogenitate (numai cu cărămizi, mixt - cărămidă & piatră);
- ţesere/umplerea rosturilor
Cunoaşterea calităţii efective a zidăriei, exprimată în principal prin aceste caracteristici,
permite expertului să aprecieze oportunitatea aplicării unor coeficienţi de reducere a
rezistenţelor zidăriei faţă de valorile recomandate în Cod (la paragraful D.3.4.1.3.1)

(a) (b)
Fig.CD.8 Zidărie neomogenă (cărămidă&piatră de râu),
(a) Vedere generală (b) detaliu zidărie cu multe fragmente de cărămizi
şi cu raport de ţesere necorespunzător
 Identificarea alcătuirii buiandrugilor/riglelor de cuplare în cazul pereţilor cu
goluri:
- materiale (beton/lemn/arc plat din zidărie)
- condiţii de rezemare
- starea de afectare (reazeme suprimate, de exemplu)
Pe baza acestor constatări expertul va aprecia capacitatea efectivă a buiandrugilor /
riglelor de cuplare de a asigura legătura între montanţi (capacitatea de rezistenţă la
încovoiere/forfecare) şi va decide asupra modelului de calcul (console izolate, legate
prin planşee sau cadru echivalent).

G-32
 (a) (b)
Fig.CD.9 Buiandrugi din lemn cu rezistenţă nesemnificativă la încovoiere
(a) Buiandrug din lemn cu rezemare insuficientă pe zidărie degradată
(b) Buiandrug din lemn rezemat pe montanţi din lemn (cadrul uşii ?)
Existenţa şarpantelor care dau împingeri în pereţii de reazem contribuie la cedarea
pereţilor prin încovoiere perpendicular pe plan sau prin răsturnare.

Fig.CD.10 Efectul împingerilor laterale date de şarpante

[Marini,A.,Plizzzari,G., Tecniche di analisi, di rinforzo e di miglioramento sismico di edifici storici,
Corso di perfezionamento, Universita di Brescia , 2007.]
Identificarea capacităţii de rezistenţă la încovoiere a buiandrugilor (capacitate de
cuplare a montanţilor) este necesară pentru stabilirea modelului de calcul în cazul
pereţilor cu goluri de uşi/ferestre.
De asemenea investigarea tipului şi calităţii legăturilor între pereţi la colţuri,
ramificaţii şi intersecţii serveşte pentru stabilirea modelului de calcul al secţiunii
transversale a pereţilor structurali.

Fig.CD.11. Modelarea intersecţiilor de pereţi pentru calcul

G-33
În lunga lor existenţă clădirile vechi din zidărie au schimbat de mai multe ori
proprietarul. Din punct de vedere al siguranţei, aceste schimbări au generat,
aproape în toate cazurile, intervenţii brutale la pereţii structurali, în special
deschiderea, modificarea dimensiunilor şi/sau poziţiei sau închiderea
improvizată a unor goluri şi chiar supra înălţarea pereţilor .

(a) (b)
Fig.CD12.Intervenţii în timp asupra pereţilor structurali din zidărie
(a) Supraînălţarea pereţilor (la schimbarea funcţiunii clădirii)
(b) Modificarea golurilor la faţadă cu deteriorarea bolţilor plate de peste goluri

(c) (d)
Fig. CD.12. Intervenţii în timp asupra pereţilor structurali din zidărie
(c) Închiderea unui gol cu materiale eterogene (elemente din BCA + cărămizi)
(d) Micşorarea înălţimii unui gol
(C2) Numărul minim elementelor dintr-o anumită categorie care se inspectează este
stabilit prin reglementările tehnice specifice. Valorile date în SR EN 1998-3 sunt
superioare celor din Codul P100-3. Este evident că sporirea numărului de
verificări/încercări deşi reprezintă costuri suplimentare în faza de expertizare asigură
premizele unei cunoaşteri mai exacte a proprietăţilor clădirii şi posibilitatea de a
adopta valori CF mai mici
Procentajul elementelor care trebuie verificate pentru detalii
Tabelul CD.5a
Tipul inspecţiei
Reglementarea
Limitată Extinsă Completă
Eurocode SR EN 1998-3 20 50 80
Cod P100-3 15 30 50

Numărul elementelor care trebuie testate pentru fiecare nivel al clădirii

Tabelul CD.5b

G-34
 Tipul testării
Reglementarea
Limitată Extinsă Cuprinzătoare
Eurocode EN 1998-3 1 2 3
Cod P100-3 0 1 3

CD.2.5. Proprietăţile materialelor

Operaţiile de relevare a structurii şi de tesatere a materialelor sunt dificil de realizat în

condiţii bune (uneori chiar imposibil de executat!) deoarece la faza întocmirii
expertizei clădirile sunt, de regulă, în exploatare, iar structura este acoperită de finisaje
care nu pot fi desfăcute fără a afecta funcţionarea clădirii. În aceste condiţii expertul
recurge la folosirea datelor obţinute la clădiri presupuse "similare" din punct de vedere
al caracteristicilor constructive fără posibilitatea de a verifica în ce măsură această
similitudine există cu adevărat.
Calitatea zidăriei poate fi apreciată numai după îndepărtarea finisajelor (tencuieli,
placaje, lambriuri).
Îndepărtarea limitată pentru examinarea prin sondaj poate conduce la informaţii
incomplete mai ales în cazul clădirilor vechi pentru care s-au folosit materiale
eterogene fie la construcţia iniţială fie la intervenţiile ulterioare.
Obţinerea datelor privitoare la caracteristicile zidăriei se poate face prin:
 examinare vizuală;
 extragerea carotelor şi încercarea lor în laborator
 încercări in-situ
Alături de cercetarea vizuală în prezent, pe plan mondial, există numeroase procedee
tehnologice avansate pentru cercetarea instrumentală a calităţii zidăriei.
Principalul avantaj al acestor metode este posibilitatea de a extinde rezultatele
investigaţiilor locale (punctuale) privitoare la proprietăţile mecanice, determinate pe
epruvete, pe arii mai mari (prin corelare, pe baze experimentale) dând astfel o imagine
mai completă a caracteristicilor structurii. De asemenea prin astfel de metode este
posibilă şi urmărirea eficienţei lucrărilor de intervenţie (de exemplu, prin verificarea
modificării densităţii materialului, dacă se execută injectarea crăpăturilor/golurilor).
 Radiografiere (cu raze gamma): permite identificarea neomogenităţilor /
discontinuităţilor profunde în zidărie (identificarea golurilor, armăturilor, altor
elemente inglobate în zid); în general sunt necesare aparate cu radiaţii
puternice ceea ce implică şi măsuri corespunzătoare de protecţie.
 Termografie în infraroşu: identificarea stratificaţiei (de exemplu straturi vechi
de tencuială) şi existenţa unor goluri sau discontinuităţi (de exemplu, starea de
fisurare, fracturi sau goluri incomplet umplute); permite şi verificare operativă
în faza de intervenţie prin vizualizarea traseului materialelor introduse în
fisuri/crăpături.
 Metode magnetice: permit poziţionarea elementelor metalice înglobate în
zidarie (armături, ancore,etc).
 Metode radar: se bazează pe recepţionarea energiei electrice, transmisă sau
reflectată şi permit identificarea diferitelor straturi de zidărie (mai ales în cazul

G-35
 zidurilor mixte, groase) a golurilor şi a altor elemente înglobate în zidarie
(beton, de exemplu).
 Încercări cu ultrasunete: se folosesc cu precădere pentru materiale omogene
cum este zidăria din piatră naturală; în cazul zidăriei de cărămidă adâncimea de
pătrundere este insuficientă pentru a furniza informaţii concludente.
 Endoscopie: permite verificarea alcătuirii interne a zidăriei prin mini camere
introduse în goluri de mici dimensiuni (cu diametrul de 1020 mm) practicate
în perete; adâncimea pe care se face cercetarea este de circa 10001200 mm în
funcţie de tipul aparatului folosit; zonele cu fisuri mari pot fi cercetate cu
aparate prevăzute cu tub flexibil care se adaptează traseului; aceste aparate,
dotate cu fibra optică, furnizează fotografii sau imagini video ale structurii
interioare a zidăriei.

(a) (b)
Fig.CD.13 Procedee de cercetare nedistructivă a zidăriei
(a) Imaginea în infraroşu a unei clădiri din zidărie (b).Instalaţie pentru încercări cu ultrasunete

(a) (b) (c)

Fig. CD.14 Cercetarea zidăriei prin endoscopie
(a) Vederea generală a încercării
(b) zonă de zidărie cu degradare în dreapta sus(c) zonă de zidărie fără degradări
Totodată, prin această abordare nu se pot căpăta informaţiile necesare referitoare la
omogenitatea calităţii materialelor pe ansamblul clădirii.
Pe de altă parte, este evident că sporirea numărului de teste şi extinderea acestora la un
număr mai mare de elemente conduce la creşterea gradului de încredere în valorile
obţinute. Nivelul de cunoaştere a proprietăţilor mecanice ale zidăriei determină şi tipul
metodelor de calcul care pot fi folosite.
De exemplu, precizia rezultatelor obţinute prin folosirea metodelor de tip element finit,
cu urmărirea comportării postelastice a structurii, depinde de cunoaşterea cât mai

G-36
exactă a legilor constitutive - şi  - ceea ce nu se poate realiza fără executarea unui
număr suficient de mare de încercări in-situ şi/sau în laborator.
Sporirea numărului de teste este necesară şi în cazurile în care împrăştierea rezultatelor
obţinute pe numărul minim de teste prevăzut de reglementări este mare (orientativ, cu
coeficient de variaţie  25%).
Din acest motiv stabilirea planului de investigare este o problemă deosebit de dificilă
pentru inginerul evaluator deoarece inspecţiile şi testele trebuie să furnizeze informaţii
cât mai multe şi cât mai precise în condiţiile unor intervenţii cât mai limitate asupra
clădirii.
În lipsa încercărilor, sau cu un număr mic de încercări, valorile de calcul folosite nu
sunt individualizate pentru a ţine seama de proprietăţile efective ale materialelor din
clădire şi de omogenitatea acestora şi, în consecinţă, erorile care rezultă pot fi în
ambele sensuri şi din acest motiv reglementările prevăd penalizarea valorilor forfetare
cu factori de încredere care conduc la reduceri substanţiale, acoperitoare, ale
rezistenţelor de calcul. Subestimarea rezistenţelor efective poate conduce la măsuri
mai ample de intervenţie, şi deci mai costisitoare, în timp ce supraestimarea acestora
poate ascunde vulnerabilitatea reală a clădirii.
În normele americane [FEMA 356 Prestandard and Commentary for the Seismic Rehabilitation of
Buildings, November 2000 ] nivelurile de cunoaştere şi factorii de cunoaştere (k) care
înmulţesc valorile medii ale proprietăţilor mecanice, se determină în funcţie de:
 obiectivele de performanţă stabilite pentru lucrările de intervenţie;
 procedeele de calcul;
 conditiile de evaluare;
 sursele de informare privind detaliile şi materialele.
În cazul încercărilor uzuale, numărul minim de probe pentru cazul în care nu este
cunoscută rezistenţa de proiectare a zidăriei este de cel puţin şase probe pentru
întreaga clădire, dar cel puţin câte una pentru fiecare tip de element de construcţie.
Numărul încercărilor se dublează dacă valoarea medie a rezultatelor încercărilor este
mai mică decât valoarea forfetară dată în tabelul 6 [ FEMA 356 Prestandard and
Commentary for the Seismic Rehabilitation of Buildings, November 2000 ]. Dacă se realizează cel
puţin numărul minim de încercări, factorul de cunoaştere se ia k=1.0. În absenţa
testelor pe materialele din lucrare, valorile forfetare sau cele din documentaţie se
corectează prin reducere cu factorul de cunoaştere k = 0.75. Tot reglementările
americane [ FEMA 310 Seismic Evaluation Handbook ] impun obligaţia ca pentru clădirile cu
pereţi structurali din zidărie nearmată şi cu planşee cu rigiditate nesemnificativă în
plan orizontal (de regulă, planşee din lemn) valorile de calcul ale rezistenţei medii la
forfecare în rost orizontal vte şi cele ale rezistenţelor ancorelor să se stabilească prin
încercări (nu se admite folosirea valorilor forfetare date în text).

Teste specifice pentru evaluarea proprietăţilor mecanice ale zidăriei

Pentru clădirile cu pereţi structurali din zidărie se utilizează cu precădere încercări de

tip nedistructiv. Sunt definite astfel încercările care nu afectează echilibrul static al
elementului sau al clădirii din care acesta face parte. Extragerea de carote este
considerată tot încercare nedistructivă dacă dimensiunile acestora sunt nesemnificative
în raport cu dimensiunile elementului respectiv.

G-37
Încercările pentru determinarea proprietăţilor mecanice ale zidăriei necesare pentru
evaluarea prin calcul a rezistenţei şi rigidităţii acesteia se pot executa in-situ sau în
laborator.
Ambele categorii de încercări permit determinarea valorilor rezistenţelor la
compresiune, la întindere din încovoiere şi la forfecare precum şi a legilor constitutive
ale zidăriei (- şi/sau -), şi, implicit, a modulilor de elasticitate E şi G.
În cazul clădirilor cu pereţi structurali din zidărie nearmată, Eurocode EN 1998-3,
Anexa C, prevede în exclusivitate teste in-situ şi nu menţionează posibilitatea unor
teste de laborator pe epruvete de zidărie extrase din lucrare sau confecţionate cu
elemente din lucrare care reprezintă o practică curentă în multe ţări. Preluarea EN
1998-3 ca normă naţională (SR EN) impune cunoaşterea acestor procedee, însuşirea şi
utilizarea lor.

Încercări de laborator

Încercări pentru determinarea rezistenţei la compresiune

Forma şi dimensiunile epruvetelor care se extrag prin carotare din zidăria existentă şi
procedeul de încercare se stabilesc prin reglementările fiecărei ţări sau prin
reglementări cu caracter internaţional (Euronorme, de exemplu).

Fig. CD.15 .Piesele componente ale carotierei

[Brencich, A Tecniche diagnostiche et loro analisi critiche Universita degli Studi di Genova , DISEG -
Dipartamento di Ingegneria Strutturale et Geotecnica, 2003]
Epruvetele extrase prin carotare permit deasemeni identificarea structurii interne a
zidăriei (de exemplu, straturile din care aceasta este alcătuită).
În USA, reglementările [FEMA 274 NEHRP Commentary on the guidelines for the seismic
rehabilitation of buildings , october 1997 ] şi [FEMA 310 Seismic Evaluation Handbook] permit
determinarea rezistenţei la compresiune şi prin încercări pe prisme confecţionate cu
cărămizi extrase din construcţie şi cu mortar proiectat pe baza rezultatelor analizei
chimice a mortarului existent [ACI 530.1/ASCE 6TMS 602 Specifications for Masonry Structures,
Section 1.4.B.3] soluţie care evită degradarea mortarului inerentă la extragerea din perete.
Acest tip de încercare nu poate ţine însă seama de efectele reologice sau fizice care au
afectat zidăria originară.

Încercări pentru determinarea rezistenţei la întindere din încovoiere

Încercările pentru determinarea rezistenţei la întindere se efectuează pe epruvete

(fragmente de perete) alcătuite din mai multe elemente pentru zidărie suprapuse,
solicitate la încovoiere perpendicular pe plan. Proba este solicitată la încovoiere în
raport cu axa minoră şi ruperea se produce prin depăşirea aderenţei între mortar şi
elementul de zidărie în zona întinsă din încovoiere. Încercarea furnizează date mai
exacte decât încercarea de întindere directă care este influenţată, în mare măsură, de
neomogenitatea contactului între mortar şi element şi de comportarea fragilă a
ansamblului încercat.

G-38
În USA încercarea este reglementată prin standardele ASTM C1072-99 şi ASTM
E518-00.

Fig.CD.16. Schema încercării la întindere din încovoiere (wrench bond)

Deşi încercările pe epruvete extrase din lucrare sunt cele mai simple, trebuie
menţionate şi unele limitări ale utilizării acestora care sunt determinate de următoarele
considerente:
 epruvetele trebuie să fie de dimensiuni mari pentru a fi reprezentative pentru
comportarea de ansamblu a zidăriei; această condiţie nu poate fi realizată în
toate cazurile (în special în cazul monumentelor istorice pentru care
intervenţiile trebuie să fie cât mai puţin invazive);
 încercările pe epruvete extrase din clădire implică şi costuri legate de
transportul la laborator, regia laboratorului şi, nu în ultimul rând, costurile
pentru refacerea pereţilor din care s-au extras epruvetele;
 în zidăriile vechi, datorită rezistenţei scăzute a mortarului (sau degradării
acestuia în timp) prelevarea epruvetelor fără a fi deteriorate implică folosirea
unor procedee complicate şi în consecinţă costisitoare.

Încercări in-situ

Încercări cu prese plate (engl. flatjacks, ital. martinetti piatti)

Încercările de laborator pe epruvete extrase din lucrare pot fi înlocuite cu încercări in-
situ de tip nedistructiv cu prese plate (procedeu preluat din geologie).
Aceste încercări permit determinarea următoarelor caracteristici ale zidăriei existente:
a. Efortul unitar de compresiune într-un punct oarecare al peretelui
b. Rezistenţa de rupere la compresiune
c. Proprietăţile de deformabilitate (legea constitutivă - şi modulul de
elasticitate);
d. Rezistenţa de rupere prin forfecare în rost orizontal.
Încercările se pot face în orice zonă a elementului de construcţie (perete, stâlp, arc) şi
astfel permit obţinerea unei imagini cuprinzătoare a stării de eforturi pentru ansamblul
clădirii.
În raport cu încercările în laborator pe epruvete extrase din lucrare, încercările in-situ
cu prese plate prezintă, în primul rând, avantajul rapidităţii de execuţie al încercării
propriu zise şi al obţinerii rezultatelor. Aceste avantaje, la care se poate adăuga şi
faptul că încercarea se poate repeta imediat dacă rezultatele apar ca fiind mult diferite,
fac posibilă utilizarea acestui tip de încercări atât în etapa de expertizare cât şi pe
parcursul lucrărilor de intervenţie, de exemplu, dacă în urma decopertărilor se constată

G-39
existenţa unor zone de zidărie cu caracteristici mecanice inferioare celor medii pe
clădire.
Pentru determinarea efortului unitar de compresiune în zidărie se foloseşte o singură
presă şi două linii de repere pentru măsurarea deformaţiilor verticale.
Presa se introduce într-o fantă creată în rostul orizontal al zidăriei existente, în poziţia
în care se doreşte măsurarea efortului unitar de compresiune. La tăierea fantei, ca
urmare a eliminării efortului interior din rostul respectiv se produce o deformaţie a
peretelui care este înregistrată de reperele de măsurare. Presiunea la presă care
anulează deformaţia produsă la tăierea fantei măsoară efortul unitar de compresiune în
zidărie. În cazul pereţilor cu forme complexe (I,L,U) încărcaţi neuniform la nivelul
planşeelor, procedeul permite evaluarea corectă a distribuţiei eforturilor unitare de
compresiune în inima şi în tălpile profilului.

Fig.CD17. Încercare cu presa plată pentru determinarea efortului unitar de compresiune

Pentru determinarea efortului unitar de rupere la compresiune şi a legii - se folosesc

două prese plate paralele dispuse la o distanţă de circa 50 cm pe verticală.
Zidăria aflată între cele două prese este supusă la compresiune axială cu efort unitar
determinat de presiunea la prese iar între punctele de măsurare se citesc deformaţiile
laterale şi axiale. Repetând operaţia pentru mai multe valori ale forţei axiale se poate
trasa curba - pe care se determină modulul de elasticitate la compresiune. Presiunea
în prese poate fi sporită până la ruperea zidăriei determinând astfel rezistenţa ultimă a
acesteia.
Rezistenţa zidăriei la forfecare în rost orizontal în prezenţa unei forţe de compresiune
se poate determina folosind montajul cu două prese plate şi o presă cilindrică sau plată
care "împinge" un element de zidărie legat în masiv numai prin mortarul din rosturile
orizontale (Shove test).
Există trei variante ale acestui procedeu în funcţie de elementele pentru zidărie care
sunt afectate de intervenţie. Cea mai redusă intervenţie asupra peretelui implică numai
desfacerea rosturilor verticale adiacente elementului care se încearcă. Într-unul din
rosturile desfăcute se introduce o presă plată care împinge elementul, generând astfel
forfecarea rosturilor orizontale (rupere prin lunecare în rost orizontal) iar celălalt rost
este desfăcut pentru a permite deplasarea elementului fără a fi împiedicat de cel
alăturat. Cunoscând efortul unitar de compresiune (0), determinat tot cu prese plate,
se poate determina direct efortul unitar tangenţial cu una din formulele cunoscute.

G-40
 (a) (b)
Fig.CD.18 Încercări cu două prese plate
(a). Încercare pentru determinarea rezistenţei la compresiune
(b). Incercare pentru determinarea rezistenţei la forfecare

Încercare in-situ la compresiune diagonală

Este de fapt o încercare distructivă care impune izolarea unui panou de zidărie de
dimensiuni semnificative şi solicitarea lui cu forţe aplicate pe una sau pe ambele
diagonale

Fig. CD.19. Încercare in-situ la compresiune diagonală

În USA desfăşurarea încercării este reglementată prin standardul ASTM E519-81.
Rezultatele obţinute reprezintă numai aproximativ proprietăţile peretelui real deoarece,
spre deosebire de acesta, starea de eforturi normale şi tangenţiale din panoul încercat
este în general neuniformă, iar redistribuţia eforturilor după amorsarea fisurării nu se
poate produce. Ca atare valorile obţinute prin acest procedeu nu pot fi folosite pentru
evaluarea comportării post elastice.
Trebuie menţionat şi faptul că, pentru a se obţine rezultate cât mai exacte, panoul
încercat trebuie să aibă dimensiuni importante (peste 1.20 x 1.20 m) ceea ce este greu
de realizat pentru un număr semnificativ de probe. În plus operaţia este costisitoare
deoarece implică şi lucrări importante de refacere a continuităţii peretelui.

Evaluarea rezistenţei mortarului prin proba de smulgere

Constă în introducerea în mortarul din rost a unui şurub cu diametrul de circa 6 mm şi

măsurarea forţei necesare pentru extragerea acestuia. Valoarea forţei la care se
produce smulgerea permite calculul rezistenţei mortarului la compresiune, încovoiere
şi întindere folosind relaţii stabilite pe baza experimentărilor.

G-41
 Fig. CD.20. Încercarea rezistenţei mortarului prin proba de smulgere (pull-out)

CD.3. Evaluarea siguranţei seismice

Evaluarea siguranţei seismice a clădirilor trebuie făcută pentru:

 acţiunea seismică aplicată succesiv pe ambele direcţii principale ale clădirii
 pentru efectele acţiunii seismice în planul peretelui şi perpendicular pe plan

Figura CD21Efectul acţiunii seismice asupra unei clădiri simple

[Tomaževič, M Earthquake Resistant Design of Masonry Buildings - Imperial College Press, 2006]

CD.3.3. Evaluarea calitativă a clădirilor din zidărie

Evaluarea calitativă urmăreşte să stabilească măsura în care regulile de conformare

generală a structurilor şi de detaliere a elementelor structurale şi nestructurale sunt
respectate în construcţiile analizate. Natura deficienţelor de alcătuire şi întinderea
acestora reprezintă criterii esenţiale pentru decizia şi soluţiile de reabilitare seismică.
Principalele componente ale evaluării calitative privesc următoarele categorii de
condiţii:
 Condiţii privind traseul încărcărilor
Aceste condiţii au în vedere existenţa unui sistem structural continuu şi suficient de
puternic care să asigure un drum neîntrerupt, cât mai scurt, în orice direcţie, al forţelor
verticale (permanente şi utile) şi al forţelor seismice din orice punct al structurii până
la terenul de fundare.

Fig.CD.22 Etaje slabe (exemple)

G-42
 Condiţii privind redundanţa
Evaluarea va stabili dacă există pericolul ca la atingerea rezistenţei de rupere într-unul
din elementele structurii, sau în câteva elemente, clădirea să prezinte riscul de pierdere
a stabilităţii generale sau parţiale (de exemplu, numai la un etaj).
 Condiţii privind regularitatea / neregularitatea configuraţiei clădirii
Evaluarea trebuie să evidenţieze lipsa sau existenţa unor abateri de la condiţiile de
compactitate, simetrie şi regularitate, care pot afecta negativ răspunsul seismic. Astfel
vor fi identificate discontinuităţile în distribuţia rigidităţii şi a rezistenţei la forţe
laterale (etaje slabe), a geometriei, a maselor.
Aceste condiţii se verifică, separat, în plan şi pe verticală
 Condiţii pentru planşeele clădirilor
Evaluarea seismică trebuie să stabilească măsura în care planşeele pot distribui în
condiţii sigure forţele seismice orizontale la elementele structurale verticale (de
exemplu, la pereţi structurali).
Comportarea planşeelor este optimă atunci când acestea sunt realizate ca diafragme
rigide şi rezistente pentru forţe aplicate în planul lor. Aceste condiţii sunt îndeplinite,
la nivel maximal, de planşeele de beton armat monolit.
În figura următoare sunt prezentate două cazuri în care planşeele nu respectă condiţia
de indeformabilitate în plan orizontal
 planşee mixte constituite atât din plăci din beton armat cât şi din grinzi şi
podină din lemn
 planşee cu goluri mari (AGol > 0.5 XY).

Fig. CD.23 Planşee cu rigiditate nesemnificativă în plan (exemple de alcătuire)

 Condiţii privind infrastructura şi terenul de fundare

Se identifică, în această etapă, următoarele elemente:
- sistemul fundaţiilor şi al infrastructurii şi se evaluează rigiditatea acestuia;
- natura terenului şi eventualele efecte ale acestuia asupra structurii.

CD.3.3.1. Evaluarea calitativă preliminară (pentru metodologia de nivel 1)

(C1-a) Evaluarea calitativă preliminară are în vedere caracteristicile alcătuirii

arhitectural structurale care conform experienţei acumulate cu ocazia cutremurelor
anterioare influenţează decisiv caracterul răspunsului seismic al clădirii
1. Regimul de înălţime
2. Rigiditatea planşeelor în plan orizontal
3. Regularitatea geometrică şi structurală

G-43
Pentru metodologia de nivel 1 condiţiile de regularitate geometrică şi structurală se
identifică prin prezenţa/absenţa deficienţelor de alcătuire generală/de ansamblu a
construcţiei:
 Clădiri cu deficienţe de alcătuire în elevaţie (DAE).
- discontinuităţi flagrante ale structurii pe verticală care conduc la formarea unor etaje
"slabe" (parter flexibil, săli mari susţinute pe "grinzi cadru", etc.);
- etaje în consolă (bowindow-uri);
- retrageri din planul faţadelor cu rezemări de ordinul II (stâlpi rezemaţi pe grinzi).

 Clădiri cu deficienţe de alcătuire în plan (DAP).

- forme complexe în plan (convexe, concave, neregulate);
- clădiri cu excentricităţi mari între centrul maselor şi centrul de rigiditate (care au pereţii
structurali sau nucleele dispuse excentric faţă de centrul de greutate al planşeului);
- forma alungită în plan (raport lungime/lăţime > 45, de exemplu);
- planşee incomplete (supante) sau planşee cu goluri mari.

 Clădiri fără deficienţe importante de alcătuire (FDA ).

- clădiri care se apropie de prevederile generale de alcătuire din Codul P100-1/2006.
(C6) Avariile caracteristice în pereţii din zidărie, care se iau în considerare pentru
evaluarea calitativă preliminară conform acestui paragraf, depind în mare măsură de
alcătuirea geometrică a pereţilor şi de dispunerea golurilor

(a) (b)

(c)

(d) (e)

G-44
 Fig. CD.24. Avarii caracteristice în pereţi de zidărie
(a) Perete plin (b) Pereţi cu goluri dispuse neregulat (c) Pereţi cu goluri dispuse regulat
(d) Perete cu un montant suprimat la parter
(e) Perete cu montanţi cu dimensiuni diferite şi elemente orizontale cu deschidere mare
Avarii la planşee cu grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă:
- Avarii grave: Fisuri cu deschidere peste 1 mm în bolţişoare, paralele cu grinzile şi
însoţite de multe fisuri transversale.

.
Fig. CD.25 Avarierea unui planşeu cu grinzi metalice şi bolţişoare din zidărie

CD.3.3.2. Evaluare calitativă detaliată (pentru metodologia de nivel 2 şi 3)

(C2) Criteriile de evaluare calitativă au fost selecţionate în principal pe baza

experienţelor acumulate după cutremurele severe care s-au manifestat în ultimele
decenii.
Au fost luate în considerare atât experienţa ţărilor abvansate din punct de vedere
tehnologic cât şi experienţa ţărilor în curs de dezvoltare în care nivelul de calitate al
materialelor şi al punerii în operă sunt similare cu cele din România
S-a considerat că prevederile din Codul de proiectare P100-1 reprezintă nivelul
general acceptabil în condiţiile actuale din România atât din punct de vedere tehnicşi
tehnologic cât şi din punct de vedere al efortului material
În particular se recunoaşte, în primul rând, efectul favorabil al:
 calităţii alcătuirii generale arhitectural-structurale în plan şi în elevaţie;
 calităţilor zidăriei (materiale componente şi execuţie)
 efectelor negative provenite din mediul natual şi antropic
Valorile punctajelor acordate sunt fără îndoială orientative. Judecata expertului bazată
pe experienţa sa trebui să intervină pentru a "personaliza" nivelul notelor acordate
fiecărui criteriu (de exemplu, acordarea unui punctaj maxim pentru elemente
nestructurale într-o clădire în care acestea reprezintă un procent minim din valoare
modifică " birocratic" scorul general dar nu contribuie la evidenţierea vulnerabilităţii
reale a clădirii.

CD.3.4. Evaluarea prin calcul a siguranţei clădirilor din zidărie

CD.3.4.1. Siguranţa faţă de efectele acţiunii seismice în planul peretelui

CD.3.4.1.1. Determinarea forţei tăietoare de bază pentru ansamblul clădirii

pentru metodologiile de nivel 1 şi 2

G-45
(C3) Deşi din punctul de vedere al criteriilor generale, calculul modal bazat pe spectrul
de răspuns trebuie efectuat dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru care procedeul de
calcul static cu forţa laterală static echivalentă nu mai este acceptabil, expertul trebuie
să analizeze cazurile în care adoptarea acestui procedeu este absolut necesară. Printre
criteriile de analiză trebuie avute în vedere:
 nivelul hazardului seismic la amplasament;
 clasa de importanţă şi de expunere aclădirii
 nivelul performanţelor seimice impus prin tema de proiectare
(C4) Cele trei modele de calcul menţionate la acest paragraf se diferenţiază prin
contribuţia riglelor de cuplare la preluarea forţelor laterale

CD.3.4.1.3. Calculul capacităţii de rezistenţă pentru acţiunea seismică în planul

pereţilor

CD.3.4.1.3.1. Rezistenţele de proiectare ale zidăriei

În condiţiile testelor limitate, în unele ţări care dispun de baze de date importante
privitoare la rezistenţele zidăriei din clădirile existente, reglementările tehnice
specifice prevăd valori forfetare, acoperitoare, ale principalelor caracteristici mecanice
ale zidăriei. Cităm în continuare prevederi din cele mai importante reglementări în
domeniu
Prevederi ale reglementărilor din Italia
Reglementarea din Italia include un tabel de valori minime şi maxime ale
caracteristicilor mecanice ale zidăriilor de diverse alcătuiri de zidărie specifice
clădirilor existente în Italia.
Spre exemplu, în cazul zidăriilor cu cărămizi pline şi mortare slabe de var şi ţesere
neregulată, sunt date valorile din tabelul CD.6.
Caracteristicile mecanice ale zidăriilor vechi în Italia
Tabelul CD.6
Valoare (N/mm2)
Caracteristica mecanică Notaţie
minimă maximă
Rezistenţa medie la compresiune fm 1.80 2.80
Rezistenţa medie la forfecare 0 0.060 0.092
Modul de elasticitate longitudinal E 1800 2400
Modul de elasticitate transversal G 300 400

Pentru a se ţine seama de calitatea zidăriei din lucrare valorile de calcul pot fi
determinate, la aprecierea expertului, prin multiplicarea valorile din tabel cu factori
supraunitari
  1.5 - dacă se constată existenţa unui mortar de bună calitate;
  l.3 - dacă ţeserea este apropiată de cea corectă.
Valorile de proiectare ale rezistenţelor medii se aleg în funcţie de nivelurile de
cunoaştere după cum urmează:

G-46
  KL1 valorile minime din tabele
 KL2 valorile medii din tabele
 KL3  valori stabilite în funcţie de numărul de probe încercate:
- pentru trei probe valorile rezistenţelor şi ale modulilor de elasticitate se iau
egale cu media rezultatelor încercărilor; alternativ, valorile modulilor de
elasticitate se iau egale cu mediile din tabel;
- pentru o singură probă încercată, dacă valoarea rezultată este cuprinsă în
intervalul din tabel sau este mai mare, valoarea rezistenţei medii se ia egală
cu media valorilor din tabel; dacă valoarea rezultată este mai mică decât
limita inferioară din tabel, valoarea medie se va lua egală cu valoarea
experimentală.
Prevederile de mai sus încurajează astfel efectuarea unui număr mai mare de încercări
pentru cunoaşterea cât mai exactă a datelor de intrare pentru calcul
Reglementarea permite autorităţilor locale să stabilească valori diferite de cele din
tabele pe baza datelor constructive specifice din zonă.

Prevederi ale reglementărilor din USA

În standardul [ASCE/ACI/TMS] sunt date valori forfetare, considerate limite inferioare

pentru principalele caracteristici mecanice ale zidăriei. Valorile sunt diferenţiate în
funcţie starea în care se găseşte zidăria, stabilită prin examinarea vizuală:
 bună, dacă degradările nu depăşesc nivelul nesemnificativ sau uşor;
 acceptabilă, dacă degradările nu depăşesc nivelul moderat;
 slabă pentru care degradările sunt grele sau extreme
Definirea nivelului degradărilor este detaliată în [FEMA 306,307,308].
Valorile medii probabile ale caracteristicilor respective (N/mm2) se deduc din valorile
forfetare prin înmulţire cu factorul 1.3. Folosirea valorilor forfetare este permisă
numai pentru calcule liniar elastice.

Caracteristicile mecanice ale zidăriilor vechi în USA

Tabelul CD.7
Starea zidăriei
Caracteristica mecanică Notaţie
bună acceptabilă slabă
Rezistenţa la compresiune fme 8.2 5.5 2.7
Rezistenţa la întindere din încovoiere fte 0.18 0.09 0.00
Rezistenţa la forfecare vme 0.25 0.18 0.12
Modul de elasticitate longitudinal Eme 4500 3000 1500
Modul de elasticitate transversal Gme 1800 1200 600

În cazul absenţei testelor, pentru obiectivele de performanţă de bază, valorile din tabel
se înmulţesc cu factorul de cunoaştere k = 0.75; idem în cazul obiectivelor de
performanţă superioare dacă nu se dispune decât de încercări uzuale.

G-47
Valorile ridicate ale rezistenţelor medii forfetare ale zidăriei existente sunt explicabile,
în primul rând, prin rezistenţa mare a cărămizilor folosite în USA chiar din primele
două decenii ale secolului 20. Astfel, un raport din 1929, bazat pe datele
producătorilor, arăta că 92% din producţia de cărămizi a USA avea media rezistenţelor
la compresiune de 50 N/mm2 (circa 7.200 psi) [FEMA 274, sect.7.2.2]

CD.3.4.1.3.2 Capacitatea de rezistenţă a pereţilor structurali pentru forţe în plan

(C1) Forţa tăietoare asociată cedării prin compresiune excentrică (Vf1) a unui perete
din zidărie nearmată solicitat de o forţă axială date (Nd) se poate exprima mai exact
decât prin relaţia (D.5) folosind relaţii analitice care ţin seama de forma legii σ-
specifică zidăriei respective şi de parametrii acestei legi.
Forţa tăietoare Vf se poate exprima prin relaţia
M d ( Nd )
Vf 1  (CD.1)
H echiv
unde
 Md este momentul încovoietor capabil asociat forţei axiale Nd
 Hechiv este înălţimea la care se aplică rezultanta forţelor seismice de etaj (forţa
tăietoare de bază) pentru a se obţine momentul Md
În cazul clădirilor monotone, care au aceiaşi înălţime (het) şi aceiaşi masă (m) la
fiecare nivel şi pentru care forma de vibraţie a modului fundamental se poate aproxima
printr-o linie dreaptă astfel încât distribuţia forţei tăietoare se face cu relaţia (4.6) din
Codul P100-1 valoarea Hechiv este dată în tabelul CD.8.
Înălţimea Hechiv pentru clădiri cu nniv≤ 5
Tabelul CD.8
nniv n=2 n=3 n=4 n=5
1.666 het 2.33 het 3.00 het 3.66 het
Hechiv
0.833 Htot 0.777Htot 0.75 Htot 0.733 Htot

Se defineşte valoarea adimensională a momentului încovoietor (Md) prin relaţia

Md
md  (CD.2)
M izr ,d
unde valoarea de proiectare a momentului izorezistent ultim pentru un perete
dreptunghiular din zidărie cu lungime lw şi grosime t, se calculează cu relaţia
tlw2
M izr,d  fd (CD.3)
6
În expresia momentului izorezistent fd este valoarea de proiectare a rezistenţei la
f
compresiune a zidăriei calculată cu relaţia f d  m (a se vedea D.3.4.1.3.1.- Erata)
CF
În graficul din figura CD26 este dată variaţia valorii md în funcţie de intensitatea
relativă a efortului axial de compresiune sd din relaţia (D.5) şi pentru următoarele
categorii de zidărie:

G-48
  Zidărie cu legea σ- de tip liniar (la care m1≡ uz) - de regulă zidărie cu
elemente ceramice din grupa 2S
 Zidărie cu legea σ -  de tip "liniar-dreptunghiular" cu ductilitatea

convenţională   uz  2.5
 m1
Această lege este denumită în literatura de specialitate şi lege de comportare "elastică-
perfect plastică, cu ductilitate limitată"

Fig.CD.26 Relatii σ -  pentru zidărie cu elemente din argilă arsă din grupele 1 şi 2
Intensitatea relativă a efortului axial de compresiune pe perete se calculează cu
relaţia
0 Nd
sd   (CD.4)
fd tlw f d

Fig.CD.27 Variatia momentului capabil asociat unei forţe de compresiune date (perete dreptunghiular)
Din examinarea graficului rezultă următoarele concluzii:
 Pentru valori sd ≤ 0.25 valorile md calculate cu relaţia (D.5) sunt practic egale
cu cele calculate pentru cele două legi constitutive de referinţă
 În cazul zidăriilor cu lege constitutivă de tip liniar (fără palier de deformare
post elastică) pentru valori 0.40 < sd ≤ 0.70 valorile date de relaţia (D.5)
supraevaluează momentul capabil cu procente care variază între 20 ÷ 40%

G-49
  În cazul zidăriilor cu lege constitutive de tip"liniar-dreptunghiulară" pentru
valori sd ≥0.45 relaţia (D.5) subevaluează momentul capabil cu 20 ÷ 30%
Ca atare se recomandă ca relaţia (D.5) să fie folosită numai pentru pereţii cu sd ≤ 0.25
(C2) Referitor la calculul valorii de proiectare a forţei tăietoare de cedare prin
lunecare în rostul orizontal se menţionează că relaţia (D.7) trebuie aplicată având în
vedere caracterul alternant al acţiunii seismice.

(a) (b)
Fig.CD.28. Echilibrul secţiunii orizontale a peretelui solicitată de forţă tăietoare produsă de cutremur
În figura CD.28(a) este arătată situaţia de echilibru pentru acţiunea seismică orizontală
"stânga→dreapta". Pe zona comprimată, cu lungimea lc ≡ D, rezistenţa este asigurată
atât de aderenţa mortarului (fvk0) cât şi de frecare (0.4σ0). La inversarea sensului
acţiunii seismice "dreapta→stânga" pe zona care a fost fisurată în ciclul precedent (lw -
lc) aderenţa a fost ruptă şi acţionează numai frecarea.
Această observaţie se regăseşte şi în [ATC 43-FEMA 306, 1998] care afirmă că modelul
Mohr-Coulomb este mai potrivit pentru estimarea rezistenţei înainte de fisurare
deoarece, după fisurare, aderenţa este deteriorată şi rezistenţa este, probabil, asigurată
numai prin frecare. Fenomenul de degradare semnificativă a rezistenţei s-a constatat
experimental pentru valori ale driftului de 3÷4 ‰ care corespund, probabil, anihilării
complete a aderenţei. Deoarece conform prevederilor din Codurile de proiectare
seismică (inclusiv P100-1/2006) driftul pentru cutremurul de serviciu (SLS) este de
5‰, această observaţie va trebui luată în considerare pentru evaluarea clădirilor din
zidărie care au suferit mai multe cutremure severe [Petrovici,R., 2008].
Valoarea rezistenţei unitare de proiectare (fvd) pentru pereţii solicitaţi la forţă tăietoare
se stabileşte în funcţie de mecanismul de rupere, folosind ca reper valorile medii ale
rezistenţelor zidăriei la lunecare şi la compresiune.
- Pentru ruperea prin lunecare în rost orizontal (fvd)

unde fvm este rezistenţa medie de rupere la forfecare în rost orizontal

Rezistenţa medie de rupere la forfecare în rost orizontal (fvm) se obţine din rezistenţa
caracteristică la forfecare (fvk) cu relaţia
fvm = 1.33 fvk
în care rezistenţa caracteristică se calculează cu formula

unde valorile fvk0 şi σd au semnificaţiile date în Codul CR6

G-50
În cazul în care se utilizează standardele de proiectare bazate pe calculul în stadiul de
rupere (STAS 1031-50,STAS 1031-56, STAS 1031-71 - standarde anulate) acestea
dau direct valorile rezistenţelor medii de rupere la forfecare în rost orizontal (fvm)
Pentru zidăriile vechi cu cărămizi pline şi cu mortar de var, rezistenţa unitară
caracteristică la forfecare a zidăriei se ia:
fvk0 = 0.045 N/mm2
- Pentru rupere în scară sub efectul eforturilor principale de întindere (ftd)

unde fm este rezistenţa medie de rupere la compresiune a zidăriei stabilită ca mai

sus
I. Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin lunecare în rostul orizontal:
1.33  l 
V f 2l   f vk 0 ad  0.7 d tlc
CF M  lc 
Cu notaţiile din figura CD.26 lungimea zonei comprimate (lc) în cazul unui perete
dreptunghiular cu grosimea t depinde de excentricitatea forţei de compresiune şi se
calculează din relaţia
Md
lc  1.5lw  3
Nd
unde
 Md este momentul încovoietor de proiectare
 Nd este forţa axială de proiectare
 lad este lungimea pe care aderenţa este activă calculată cu relaţia.
lad  2lc  lw
Md 1
 Pentru  întreaga secţiune este comprimată, avem lc ≡ lw şi σd = σ0
lw N d 6
1 Md 1
 Pentru   lungimea redusă (lad ) pe care acţionează aderenţa (fvk0)
6 lw N d 3
după inversarea excentricităţii, adică pe zona care pe care nu s-a produs
fisurarea rostului orizontal, este

 
lad  lc  lw  lc   2lw  1  3 d
M

 lw N d 
Md 1
 Pentru  avem lad < 0, adică rostul orizontal a fost fisurat în totalitate
lw N d 3
prin acţiunea alterantă a momentului şi, prin urmare, forţa tăietoare este
preluată numai prin forţa de frecare corespunzătoare efortului unitar mediu (σd)
pe zona comprimată (lc) care satisface egalitatea σdlct ≡ σ0lwt = Nd
Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere se calculează în acest caz cu

G-51
 relaţia

II. Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin fisurare diagonală (în scară)
se bazează pe ipotezele din lucrarea [Turnšek, V.,Cacovic,F Some experimental results on the
strength of brick masonry walls. Proc. of the 2nd Intern.Brick Masonry Conference, Stoke-on-
Trent,1971, pp.149-156 ] :
1. Se neglijează anizotropia zidăriei (permite să se folosească un singur parametru
de rezistenţă: rezistenţa convenţională la întindere a zidăriei ftu).
2. Se admite că panoul este suficient de zvelt pentru a se accepta ipoteza lui Saint
-Venant.
3. Ruperea se produce când efortul principal de întindere în zidărie atinge
valoarea limită ftu .
În aceste ipoteze rezultă formula:
f tu Ap 0
Vu  1 (CD.10)
b f tu
N
în care  0  este efortul unitar mediu de compresiune pe secţiunea transversală a
Ap
peretelui (Ap = lwt) iar b este un coeficient care depinde de proporţiile panoului h/l .
Pentru aplicarea formulei la panouri scunde, în [Turnšek,V., Sheppard, P The shear and
flexural resistance of masonry walls Proc.of the Intern. Research Conference on Earthquake
Engineering, Skopje,1980, pp.517-573] [Benedetti, D.,Tomaževic, M. Sulla verifica sismica di
costruzioni in muratura Ingegneria Sismica, vol.1 no.2 ,1984] se propune corectarea rezultatelor
obţinute cu formula pentru panouri zvelte prin folosirea unor valori "b", diferenţiate în
funcţie de raportul h /lw după cum urmează:
 b = 1.5 pentru h/lw 1.5
 b = 1.0 pentru h/lw < 1.0
 b = h/lw pentru 1.0  h/lw < 1.5
Rezistenţa convenţională la întindere (ftu) se poate lua aproximativ ftu = 0.05fk, unde fk
este rezistenţa caracteristică la compresiune a zidăriei.
Ruperea în scară se poate produce :
 prin rosturi verticale şi orizontale (mortar slab în raport cu elementele)
 prin rosturi şi elemente (elemente slabe)

G-52
 (a) (b) (c)
Fig.CD.29 Ruperea zidăriei din eforturi principale de întindere
(a) Vedere generală a unei clădiri avariate (b) Zidărie cu mortar slab în raport cu elementele
(c) Zidărie cu elemente şi mortar cu rezistenţe apropiate

CD.3.4.2. Siguranţa faţă de acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor

(C1) Avarierea pereţilor de zidărie sub efectul acţiunii seismice perpendiculare pe

planul peretelui este un fenomen constatat în special în următoarele situaţii:
 la clădirile cu planşee susţinute de elemente liniare (grinzi metalice sau din
lemn)
 la panourile de umplutură la cadre de beton armat sau metalice şi, în special , la
pereţii dublu strat cu gol interior
 la toate categoriile de panouri de zidărie în consolă (elemente majore de tip
fronton/calcan/timpan şi la elemente minore de tip parapet)
Cedarea se produce cel mai adesea prin ieşirea din plan sau răsturnarea unui perete
întreg sau a unor fragmente de perete.

Fig.CD.30. Mecanismul de avariere de etaj prin acţiunea seismică perpendiculară pe planul peretelui
Comportarea zidăriei nearmate la această solicitare este deosebit de complexă şi
reprezintă un domeniu insuficient cunoscut al proiectării seismice aşa cum se
subliniază şi în lucrarea de referinţă [Paulay T., M.J.N. Priestley, Seismic design of reinforced
concrete and masonry buildings John Wiley & Sons, 1992].
Spre exemplu, sunt insuficient cunoscute şi verificate experimental influenţele
condiţiilor efective de fixare pe laturile verticale şi la nivelul planşeelor, efectul de
amplificare dat de mişcarea planşeului în timpul cutremurului (în special în cazul
planşeelor cu rigiditate nesemnificativă în plan), caracteristicile mecanice ale zidăriei
pe cele două direcţii, etc.
În ultimele decenii s-au desfăşurat, în multe ţări, cercetări pentru elucidarea acestor
aspecte.
Unele dintre primele cercetări în acest domeniu au avut ca scop practic stabilirea
raţională a raportului limită între înălţime/grosime în cazul solicitării cu forţe de inerţie

G-53
perpendiculare pe plan date de acţiunea seismică [ABK – A joint venture, Methodology for
Mitigation of Seismic Hazards in Existing Unreinforced Masonry Buildings: Wall Testing, Out-Of-
Plane, Topical Report 04, El Segundo, California, 1981 ].
Introducerea în practica de proiectare a unor metode de calcul mai exacte, de exemplu,
cele bazate pe rotirea de corp rigid a fragmentelor de perete, a fost facilitată de
încercări mai complexe, pe modele la scară mare (1:2), desfăşurate în ultimii ani.
[Doherty K., B. Rodolico, N.T.K. Lam, J.L. Wilson, M.C. Griffith, Displacement-based seismic
analysis for out-of-plane bending of unreinforced masonry walls Earthquake Engineering and Structural
Dynamics, 2002, Vol. 31,pp. 833-850][Griffith M.C., N.T.K. Lam, J.L. Wilson, K. Doherty,
Experimental investigation of unreinforced brick masonry walls in flexure, Journal of Structural
Engineering, 2004, Vol. 130, No. 3, pp. 423-432.(2004)].
Cea mai frecventă situaţie de încărcare cu forţe perpendiculare pe planul peretelui este
dată de acţiunea "directă" a cutremurului care se exercită asupra tuturor pereţilor dintr-
o clădire. Această solicitare, care rezultă din acceleraţia imprimată peretelui în timpul
cutremurului, afectează pereţii exteriori şi interiori dintr-o clădire cu consecinţe care
privesc atât starea limită ultimă (avarii care ajung până la răsturnare) cât şi starea
limită de serviciu (se produce fisurare mai mult sau mai puţin extinsă).
Pierderea stabilităţii (răsturnarea) pereţilor structurali de zidărie este un fenomen care
se produce, în special, în cazul pereţilor care nu sunt ancoraţi corespunzător de planşee
sau în cazul elementelor majore de zidărie care lucrează în consolă (calcane, frontoane
înalte). Aceste avarii sunt tipice pentru clădirile vechi, cu planşee care au rigiditate
nesemnificativă în plan orizontal.
Trebuie să menţionăm însă faptul că în clădirile mai vechi la care zidurile portante
aveau grosimi importante (2÷3 cărămizi), modulul de rezistenţă, proporţional cu
pătratul grosimii peretelui, asigura peretelui o rezistenţă satisfăcătoare pentru forţe
seismice relativ ridicate.
Schemele de rupere indicate în figura următoare arată variantele posibile ale
mecanismului de răsturnare dintr-o clădire (răsturnare parţială sau a întregului fronton
- figura CD.31a). Probabilitatea cea mai ridicată de răsturnare există în cazul pereţilor
care, în cazul planşeelor care descarcă pe două laturi, sunt paraleli cu grinzile
principale (figura CD.31b).

(a) (b)
Fig.CD.31 Mecanismul de avariere de ansamblu prin acţiunea seismică perpendiculară pe planul
peretelui
În cazul pereţilor nestructurali din clădirile noi, reglementările moderne de proiectare
au în vedere faptul că solicitarea seismică perpendiculară pe plan poate avea drept
consecinţe deteriorări cu diferite niveluri de severitate, de la fisurarea superficială a
pereţilor până la distrugerea completă a acestora. Aceste deteriorări pot avea
consecinţe minore, care să impună numai refacerea finisajelor sau mai grave mergând

G-54
până la rănirea persoanelor din încăpere. În încăperile cu funcţiuni speciale (săli de
operaţii, de exemplu) deteriorarea pereţilor nestructurali poate avea drept consecinţă
întreruperea activităţii.
Mai multe studii menţionate în literatură pun în evidenţă existenţa unui fenomen de
"rezonanţă" între oscilaţiile corespunzătoare celor două categorii de excitaţii (în plan şi
perpendicular pe planul peretelui). Acest fenomen poate fi cuantificat cu suficientă
precizie numai prin procedee de calcul dinamic neliniar ceea ce este imposibil de
realizat pentru practica curentă de proiectare. [Paulay,T.,Priestley,M.J.N. Seismic design of
Reinforced Concrete and Masonry Buildings, John Wiley& Sons, Inc,1992]. Din acest motiv toate
reglementările tehnice disociază cele două verificări stabilind cerinţe şi proceduri
specifice pentru fiecare situaţie în parte.

Calculul momentelor încovoietoare în pereţii solicitaţi de încărcări

perpendiculare pe plan

Sub efectul încărcărilor perpendiculare pe planul lor, pereţii de zidărie se deformează

luând forma unei suprafeţe cilindrice sau cu dublă curbură în funcţie de :
 dimensiunile panoului;
 condiţiile de rezemare de pe cele patru laturi ;
 poziţia şi forma golurilor (dacă acestea există).
În cazul general, ruperea se produce pe trasee care sunt dictate de aceşti parametri şi
care parcurg zonele cu rezistenţa cea mai redusă.

Fig. CD.32 Traseul liniilor de rupere pentru pereţi solicitaţi perpendicular pe plan (exemple)
În detaliu alura liniilor de rupere identificate mai sus este arătată în figura CD.33

Fig.CD.33.Detalii ale traseelor posibile ale liniilor de rupere

Figura CD.33A corespunde ruperii pe un plan paralel cu rosturile orizontale iar
figurile CD.33B şi C corespund ruperii pe un plan perpendicular pe rosturile
orizontale (acestea sunt mecanismele de rupere fundamentale menţionate în SR EN
1996-1-1)
Detaliile de rupere pe trasee înclinate sunt arătate în figurile CD.33D şi E

G-55
Ruperile pe traseele indicate în figurile CD.33C şi D sunt specifice zidăriilor cu
mortare slabe în raport cu elementele iar ruperea din figurile CD.33B şi E sunt
specifice zidăriilor în care elementele şi mortarul au rezistenţe apropiate.
Pereţii care sunt rezemaţi numai la partea inferioară şi la cea superioară şi sunt liberi
pe cele două laturi verticale se deformează în plan vertical după o suprafaţă cilindrică.
Încovoierea în plan vertical sub acţiunea forţelor perpendiculare pe plan produce
momente încovoietoare care dau naştere la eforturi unitare de întindere/compresiune
perpendicular pe rosturile de aşezare. În acest caz, comportarea pereţilor este liniar
elastică până în momentul depăşirii rezistenţei unitare la întindere a mortarului sau a
rezistenţei de aderenţă a acestuia la elementele pentru zidărie, când, de regulă,
deformaţiile cresc brusc (rupere fragilă);
Valoarea de proiectare acestor momente, pentru unitatea de lungime a peretelui, este
cea mai mare dintre valorile momentelor încovoietoare calculate folosind teoria
grinzilor drepte cu considerarea condiţiilor de reazem respective:
 reazeme simple la ambele extremităţi→ moment maxim la jumătatea înălţimii
etajului
f wh2
Mw  (CD.11a)
8
reazeme cu continuitate totală la ambele extremităţi→ moment maxim în sectiunile
de la nivelul planşeelor
f wh2
Mw  (CD.11b)
12
reazem cu continuitate totală la una din extremităţi şi reazem simplu la cealaltă
extremitate → moment maxim în secţiunea cu continuitate.
f wh2
Mw  (CD.11c)
8
Tot o deformată cilindrică se realizează dacă peretele este rezemat numai lateral.
Această situaţie poate întâlnită în cazul unui perete care nu este fixat la partea
superioară iar la partea inferioară este rezemat pe un strat de rupere a capilarităţii
(situaţia este foarte rar întâlnită la proiectarea clădirilor curente).
Examinarea modului de rupere în acest caz are însă o valoare metodologică deoarece
încovoierea cu plan vertical de rupere reprezintă o componentă a comportării reale a
pereţilor rezemaţi pe toate cele patru laturi.
În cazul pereţilor rezemaţi pe trei sau pe patru laturi, forma deformată este o suprafaţă
cu dublă curbură (se produce încovoiere atât în plan vertical cât şi în plan orizontal).
În această situaţie calculul momentelor încovoietoare prezintă dificultăţi care provin
din două surse principale:
 anizotropia zidăriei face ca rezistenţa şi rigiditatea peretelui să fie diferite pe
cele două direcţii ortogonale (paralel cu rosturile de aşezare şi perpendicular pe
acestea);
 modelarea condiţiilor de margine.
Din cauza anizotropie zidăriei, reprezentarea mai exactă a comportării la încovoiere
perpendicular pe plan, implică folosirea unui model mai complex.

G-56
Astfel reprezentarea comportării bidirecţionale se poate face prin
 momentele principale şi unghiul  al axelor principale cu axele peretelui;
 cele trei componente ale momentului (Mxx,Myy,Mxy).
În cazul pereţilor rezemaţi pe trei sau patru laturi, conform standardului SR EN 1996-
1-1 momentele de calcul date de încărcarea laterală WEd se determină astfel:

 dacă planul de rupere este paralel cu rosturile de aşezare, adică în direcţia fxk1
momentul încovoietor pe unitatea de lungime:
M Ed1  1 WEd lw2 (CD.12a)
 dacă planul de rupere este perpendicular pe rosturile de aşezare, adică în
direcţia fxk2 momentul încovoietor pe unitatea de înălţime:
M Ed2  2 WEd lw2 (CD.12b)
în care:
 1 şi 2 sunt coeficienţi care ţin seama de
- anizotropia zidăriei (raportul rezistenţelor pe cele două direcţii
µ = fxd1/fxd2 ≡ fxk1/fxk2);
- condiţiile de fixare pe laturile peretelui;
- raportul între înălţimea şi lungimea peretelui;
 lw este lungimea peretelui între reazeme;
 WEd este încărcarea laterală de proiectare pe unitatea de suprafaţă; în cazul
încărcării din cutremur avem WEd ≡ fa,E
În anexa E (informativă) a SR EN 1996-1-1 sunt daţi coeficienţii 1 şi 2 în funcţie de
raportul între rezistenţele de proiectare µ = fxd1/fxd2.
Se precizează faptul că utilizarea acestor coeficienţi este pemisă numai pentru:
 pereţi cu grosimea ≤ 250 mm;
 pereţi din zidărie cu mortar de utilizare generală (G) cu toate verticale umplute.

Fig.CD.34 Coeficienţi  pentru calculul momentelor încovoietoare

la pereţi încărcaţi perpendicular pe planul median
Aceste valori s-au determinat folosind metoda "liniilor de rupere" (a se vedea
comentariul C8 în continuare)

G-57
În cazul pereţilor nestructurali, condiţiile de margine pot fi:
 Încastrate: perete nestructural legat prin ţesere cu un perete structural cu
grosime cel puţin dublă
 Cu continuitate: perete nestructural intersectat de un alt perete perpendicular
 Cu simplă rezemare: în această situaţie se află marginea inferioară a peretelui
(rezemată pe planseul inferior) şi marginea superioară (fixată de planşeul
superior); de asemenea marginile verticale ale panourilor de zidărie de
umplutură alăturate stâlpilor / pereţilor de beton
 Laturi libere: marginea superioară a pereţilor parţial dezvoltaţi pe înălţime şi
marginile laterale lângă goluri (chiar dacă golul nu se dezvoltă pe toată
înălţimea panoului).
(C2) Modelele de calcul pentru identificarea efectelor acţiunii seismice perpendiculare
pe planul peretelui se stabilesc, pentru fiecare mecanism de avariere al panoului de
perete, în primul rând funcţie de caracteristicile constructive ale peretelui şi în
particular în funcţie de legarea panourilor pe marginile verticale:
1. Existenţa sau lipsa pereţilor perpendiculari, la ambele extremităţi sau la o
singură extremitate.
2. Geometria peretelui: raportul între lungime (distanţa între pereţii
perpendiculari "l" ) şi înălţime (distanţa între planşee "h").

(a) (b)
Fig.CD.35 Condiţii de fixare pentru pereţi nestructurali
(a) Perete rezemat pe amble laturi verticale
(b) Perete rezemat pe o latură verticală şi liber pe cea de a doua
Pereţii care nu sunt fixaţi la partea superioară , de exemplu cei de la grupurile sanitare
sau de la coridoarele cu supra lumină prezintă riscul cel mai ridicat de răsturnare.

Fig.CD.36. Perete liber (nerezemat) la partea superioară

(C3) Verificarea prin calcul a stabilităţii şi rezistenţei pereţilor la acţiunea seismică
perpendiculară pe plan este stabilită de diferite reglementări tehnice în funcţie de:

G-58
  poziţia panoului pe înălţimea clădirii;
 modul de fixare a panoului de structura principală a clădirii
 nivelul acceleraţiei seismice de proiectare la amplasament
Totodată, în funcţie de concepţia fundamentală de "performanţă seismică" stabilită de
fiecare reglementare, răspunsul seismic al pereţilor la acţiunea perpendiculară pe plan
se diferenţiază în funcţie de:
 categoria de importanţă şi de expunere a clădirii sau a zonei din clădire în care
se află perete;
 comportarea cerută pentru cutremurul "moderat" (SLS) sau pentru cutremurul
"sever" (SLU) :
- nefisurat
- fisurat dar reparabil (necesită/nu necesită înlocuirea)
- fisurat/crăpat dar stabil în poziţia din proiect
(C5) Mecanismele de răsturnare sub acţiunea seismică perpendiculară pe planul
peretelui depind în primul rând de:
 alcătuirea peretelui/zonele slăbite de goluri (materiale, zvelteţe, dimensiunea
golurilor)
 prezenţa unor solicitări neseismice (împingeri date de bolţi, şarpante, alte
elemente similare)
 modul de fixare la nivelul planşeelor sau de alţi pereţi structurali

(a) (b)
Fig.CD.37.Ruperea pereţilor în funcţie de modul de prindere
(a) Prindere numai la bază (b) Prindere la ambele extermităţi
(C7) Pentru starea limită ultimă (ULS), momentul capabil al secţiunii transversale a
peretelui la rupere din compresiune excentrică perpendiculară pe plan se poate calcula
acceptând diagrama de eforturi de compresiune dreptunghiulară, cu valoarea de
proiectare egală cu 0.85 fd (neglijând rezistenţa la întindere a zidăriei). Această situaţie
de echilibru implică acceptarea unei stări avansate de fisurare a peretelui. În cazul
zidăriilor cu elemente din argilă arsă cu pereţi subţiri (grupa 2S) această ipoteză nu
mai este integral aplicabilă (în zonele marcate cu roşu din fig.CD.36 este posibil ca
lăţimea zonei comprimate (0.1t) să fie superioară grosimii peretelui exterior al
elementului pentru zidărie!)

G-59
 Figura CD.38. Starea limită ultimă pentru un perete solicitat perpendicular pe plan
(C8) Pentru evaluarea capacităţii unui perete la acţiunea seismică perpendiculară pe
plan în starea limită ultimă (ULS), se poate lua în considerare formarea liniilor de
rupere pe trasee compatibile cu geometria şi condiţiile de fixare pe contur ale peretelui.

Figura CD.39 Linii de rupere pentru pereţi solicitaţi normal pe plan

Coeficientul momentului încovoietor 2 se obţine din relaţia

2  1.5    2 
2 
6  1  2  
(CD.13)

în care, coeficientul β defineşte poziţiile liniilor de rupere (figura CD.37)

1.52  1  1
 (CD.14)
2
În cazul zidăriei, metoda "fâşiilor" (folosită pentru plăcile din beton armat) poate fi
particularizată pentru a ţine seama de ortotropia zidăriei, folosind valori diferite ale
rigidităţii zidăriei pentru fâşiile verticale şi orizontale.

ph + pv = p

pE z ,h I h h 4
ph 
E z ,h I h h 4  E z ,v I v lw4

pE z ,v I v lw4
pv 
E z ,h I h h 4  E z ,v I v lw4

Fig.CD.40. Metoda fâşiilor pentru pereţi din zidărie încărcaţi normal pe plan
Încărcările pe cele două categorii de fâşii se pot determina, egalând săgeţile în centrul
peretelui, din relaţiile din figura CD.40 unde

G-60
  Ez,h şi Ez,v sunt modulii de elasticitate ai zidăriei pe orizontală şi respectiv pe
verticală;
 Ih şi Iv momentele de inerţie ale zidăriei pe orizontală şi, respectiv pe verticală
 lw şi h , lungimea şi respectiv înălţimea peretelui.
Pentru proiectarea pereţilor cu forme neregulate sau a celor cu goluri se poate folosi un
calcul bazat pe o metodă recunoscută de determinare a momentelor încovoietoare în
plăcile plane, de exemplu, metoda elementului finit, sau analogia liniilor de rupere,
ţinând seama, după caz, de anizotropia zidăriei. Pentru aplicarea metodei liniilor de
rupere ţinând seama de anizotropia zidăriei în standardul SR EN 1996-1-1 nu sunt
date nici un fel de indicaţii.

G-61
CE.1. Generalităţi
Principalele realizări obţinute în ingineria seismică în ultimele decenii s-au canalizat în
special către îmbunătăţirea siguranţei structurale. Deşi s-au înregistrat unele progrese,
preocupările privind siguranţa seismică a componentelor nestructurale (CNS) ale
clădirilor nu s-au dezvoltat la nivelul celor relative la siguranţa structurală cu toate că
avarierea acestora poate avea, chiar dacă la scară mai redusă, aceleaşi categorii de
consecinţe.
Primele coduri de proiectare seismică nu au insistat asupra protecţiei CNS deoarece
aveau ca obiectiv declarat asigurarea protecţiei vieţii, inclusiv prin măsuri care să
permită evacuarea în siguranţă a clădirii, dar nu aveau în vedere nivelul de avariere
care putea în multe cazuri să conducă la ieşirea din funcţiune, pe durate de timp mai
mici sau mai mari şi/sau să facă inacceptabile din punct de vedere economic operaţiile
de reparare .

CE.1.1. Obiectivele evaluării seismice

Evaluarea riscului seismic al CNS din clădirile existente şi stabilirea măsurilor de
intervenţie necesare pentru reducerea riscului sunt probleme importante cărora
expertul trebuie să le dea un răspuns bazat pe criterii obiective. Examinarea în
profunzime a acestor categorii de probleme nu a constituit, până în ultimul deceniu, o
preocupare consecventă a specialiştilor aceştia concentrându-se, aproape în
exclusivitate, pe domeniul siguranţei seismice a structurii şi având în vedere numai
obiectivele legate de protecţia vieţii, în principal, evitarea, prin măsuri de consolidare,
a colapsului parţial sau total al clădirii. În acest context, au fost neglijate, aproape
complet, preocupările referitoare la fundamentarea măsurilor pentru eliminarea sau
reducerea celorlalte categorii de consecinţe directe şi/sau indirecte care sunt asociate
în exclusivitate avariilor CNS. În prezent, pe plan mondial, se fac eforturi susţinute
pentru găsirea unor rezolvări adecvate tehnic şi, mai ales, economic, ale acestor
probleme.
În literatura de specialitate au început să apară lucrări care tratează problemele
evaluării şi reducerii riscului seismic al CNS dintre care menţionăm publicaţiile
FEMA [ FEMA Reducing the Risks on Nonstructural Earthquake Damage – A practical Guide
FEMA 74. September 1994; FEMA NEHRP Handbook for the Seismic Evaluation of Existing
Buildings Building Seismic Safety Council, FEMA 178/June 1992; FEMA NEHRP Handbook of
Techniques for the Rehabilitation of Existing Buildings Building Seismic Safety Council, FEMA
172/June 1992 FEMA 412 Installing Seismic Restraints for Mechanical Equipment december 2002
FEMA 413 Installing Seismic Restraints for Electrical Equipment january 2004 FEMA 414 Installing
Seismic Restraints for Duct and Pipe january 2004 FEMA 460 Seismic Considerations for Steel Storage
Racks Located in Areas Accessible to the Public september 2005 FEMA 461 Interim Testing Protocols
for Determining the Seismic Performance Characteristics of Structural and Nonstructural Components
June 2007], reglementarea canadiană [Travaux publics et services gouvernementaux Canada
Lignes directrices pour l'évaluation sismique et la protection parasismique des éléments non
structuraux des bâtiments. Décembre 1995] şi documentul specializat destinat evaluării
riscului seismic al spitalelor,inclusiv ca urmare a avarierii CNS [World Health
Organization Principles of Disaster Mitigation in Health Facilities. Washington D.C.2000 ].
În România, Normativul P100-92, inclusiv completarea şi modificarea Cap.11 şi 12
din 1996, nu a făcut decât referinţe sumare la evaluarea şi reducerea riscului seismic al
CNS. Astfel, în art. 11.3.3., din capitolul "Evaluarea calitativă", se stipula că
evaluarea calitativă are ca obiect :

G-62
".. şi elementele nestructurale interioare şi exterioare care pot produce accidente în
caz de cutremur (pereţi despărţitori, parapeţi, ornamente,calcane, coşuri de fum,etc)"
şi, de asemenea, că :
"se va analiza dacă, în caz de cutremur, fluxurile de evacuare (scări, culoare, lifturi)
sunt corespunzătoare şi dacă există pericolul de producere de explozii, incendii şi/sau
degajări de noxe"
Anexa E a Codului P100-3 are ca scop stabilirea unui cadru normativ unitar pentru
evaluarea siguranţei seismice a CNS iar cap. F7 din Anexa F are ca scop prezentarea
şi comentarea celor mai răspândite procedee de reducere a riscului seismic al
CNS .Comentariile au, pe de o parte, rolul de explica raţiunea unor prevederi din
textul Codului iar, pe de altă parte, urmăresc şi informarea specialiştilor privind modul
de abordare a acestor probleme în ţările avansate.
(C2) Primul pas care trebuie făcut de către expert se referă la stabilirea, împreună cu
investitorul, a obiectivelor (cerinţelor) de performanţă seismică pentru clădirea în
ansamblu, sau numai pentru unele subsisteme ale clădirii, urmărite de către acesta
pentru perioada de exploatare "post intervenţie". Pentru alegerea acestora se pot folosi,
ca reper, obiectivele de performanţă pentru clădiri noi, aşa cum acestea au fost
prezentate în capitolele precedente. Într-o primă etapă se sugerează utilizarea
procedurii propuse pentru CNS în documentul ATC [1] care are avantajul simplităţii
(se poate aplica cu referinţă numai la cutremurul de "calcul", în lipsa definirii, în
prezent, a acţiunilor produse de cutremure cu alte perioade de revenire). Obiectivele de
performanţă pentru anumite componente similare pot fi diferenţiate în funcţie de
consecinţele previzibile ale avariilor componentelor respective. Astfel, pentru unele
componente arhitecturale (tavane false sau placaje ale pereţilor, de exemplu)
amplasate pe căile de evacuare din clădire se pot impune obiective de performanţă mai
severe decât pentru componentele similare situate în încăperi cu un număr redus de
personal sau în depozitele pentru produse/mărfuri de uz curent. În cazul în care unele
componente arhitecturale condiţionează şi alte condiţii de calitate (protecţia termică a
clădirii, de exemplu) obiectivele de performanţă pot fi de asemenea diferenţiate.
Fixarea prealabilă a acestor obiective este utilă expertului pentru a răspunde la două
categorii de probleme:
 În ce măsură nivelul de performanţă disponibil al diferitelor componente
nestructurale asigură satisfacerea obiectivelor fixate.
 Care sunt măsurile de intervenţie cele mai raţionale în cazul în care nivelul de
performanţă disponibil este inferior celui necesar pentru satisfacerea acestor
obiective.
Pentru a răspunde la prima categorie de probleme este necesară în primul rând
evaluarea nivelului de performanţă disponibil al componentelor nestructurale.
Aceasta implică, mai întâi inventarierea, pe tipuri şi număr de componente similare din
fiecare tip, şi localizarea acestora pe planurile clădirii.
Obiectivele de performanţa seismică impuse clădirii şi în particular CNS în raport cu
care se face evaluarea trebuie să fie corelate cu intervalul mediu de recurenţă al
cutremurelor stabilit pentru proiectarea clădirilor noi.
Un exemplu în acest sens este dat de propunerile SEAOC care grupează / diferenţiază
obiectivele de performanţă în trei categorii:

G-63
  obiective de bază : se referă la clădirile curente
 obiective suplimentare
 obiective speciale: se referă la clădirile cu funcţiuni esenţiale
Valorile IMR pentru care se asigură obiectivele de performanţă sunt date în tabelul
următor:

Tabelul CE.1

Categoria obiectivelor de Nivelul de performanţă al clădirii

performanţă CO CF SV PC
Obiective de bază frecvent ocazional rar foarte rar
Obiective suplimentare ocazional rar foarte rar
maxim
maxim credibil
Obiective speciale rar foarte rar
credibil

Intervalul mediu de recurenţă (IMR) se determină, în funcţie de probabilitatea de

depăşire (pd) şi de durata de referinţă/exploatare Te, prin relaţia
Te
IMR   (CE.1)
ln(1 - pd )
În tabelul CE.2 sunt date denumirile curente folosite pentru cutremure, din punct de
vedere al frecvenţei de repetare, şi valorile IMR asociate conform ATC 1997, SEAOC
1999 şi FEMA 2003

Tabelul CE.2
Categoria Parametrii de calcul
cutremurului IMR (ani)
pd Te (ani)
Frecvent 50 % 30 43
Ocazional 50% 50 72
Rar 10% 50 475
Foarte rar 10% 100 970
Maxim credibil 2% 50 2500

Conform SR EN 1998-1 limitarea degradărilor este cerinţa impusă pentru un

cutremur cu IMR = 95 de ani (probabilitate de depăşire de 10% în 10 ani) iar evitarea
prăbuşirii corespunde cutremurului cu IMR = 475 de ani (probabilitate de depăşire de
10% în 50 de ani).
Abordarea din reglementările japoneze se bazează pe conceptul de reparabilitate a
avariilor care reprezintă un nivel intermediar între cerinţele de siguranţă a vieţii şi de
limitare a avariilor. Acest criteriu trebuie asigurat atât clădirilor noi cât şi, prin
lucrările de reducere a riscului, pentru clădiri existente. Câteva precizări privitoare la
acest nivel de performanţă sunt citate în continuare.

G-64
"Avarii reparabile (engl. Reparability): clădire al cărui nivel de afectare este limitat
la avarii reparabile cu uşurinţă din punct de vedere tehnic şi tehnologic şi fără
cheltuieli exagerate.
 elementele nestructurale de construcţie, interioare şi exterioare, nu au suferit avarii, manifestate
prin pierderea capacităţii portante şi/sau prin deformaţii excesive, pentru care reparaţiile
necesare depăşesc un nivel prestabilit din considerente tehnice şi economice;
 instalaţiile şi echipamentele nu au suferit, datorită deformaţiilor sau vibraţiilor structurii, avarii
pentru care reparaţiile necesare depăşesc un nivel prestabilit;
 mobilierul şi dotările din clădire nu au suferit, datorită deformaţiilor sau vibraţiilor structurii,
avarii pentru care reparaţiile necesare depăşesc un nivel prestabilit.

CE.1.2. CNS care sunt supuse evaluării seismice

CE.1.2.1. Criterii pentru stabilirea CNS care sunt supuse evaluării seismice
(C1) Nivelul de vulnerabilitate potenţial al CNS depinde în mare măsură de condiţiile
de protecţie seismică iniţială asigurată la proiectare prin prevederile reglementărilor
tehnice.
Pentru orientarea experţilor în ceea ce priveşte nivelul de protecţie disponibil al CNS
reamintim că în reglementările anterioare din România prevederile referitoare la
proiectarea seismică a CNS au avut următoarea cronologie:
 P13-63 : a stabilit forţa seismică de calcul SCNS = cCNSQCNS unde coeficientul global cCNS era
multiplu al coeficientului Ks (Ks = 0.05 pentru gradul seismic 8 MSK); s-a dat un număr foarte
restrâns de prevederi referitoare la "elemente care nu fac parte din structura principală de
rezistenţă"..
 P13-70 : a păstrat în principal acelaşi nivel de forţe seismice de proiectare ca şi P13-63; idem
în ceea ce priveşte prevederile constructive
 P100-78 : a prevăzut unele sporuri ale nivelului de forţe seismice de proiectare dar prevederile
constructive pentru CNS lipsesc complet
 P100-81 : a menţinut nivelul forţelor seismice din P100-78; a apărut un capitol important
Măsuri privind proiectarea şi execuţia instalaţiilor pentru construcţii
 P100-92 : a menţinut nivelul forţelor seismice din P100-81 (cu unele precizări) iar capitolul
referitor la proiectarea instalaţiilor a căpătat o dezvoltare mai mare (inclusiv o anexă
explicativă).
În ceea ce priveşte consecinţele avarierii seismice a CNS (riscul potenţial) acestea
trebuie să fie examinate în raport cu obiectivele de performanţă seismică stabilite
pentru clădire.
Din acest punct de vedere, CNS se pot clasifica în patru mari categorii, după cum
urmează:
a) Elemente sau subansambluri a căror avariere poate afecta siguranţa vieţii
persoanelor din exteriorul clădirii, poate bloca accesele în clădire şi/sau poate
provoca pagube materiale clădirii şi terţilor:
 pereţi exteriori nestructurali (faţade grele şi uşoare/pereţi cortină), inclusiv
placajele/finisajele şi decoraţiile ataşate acestora, copertinele de la intrări;
 elemente de protecţie termică de pe pereţii structurali din beton armat;
 elemente decorative sau ataşate pe faţade: parapeţi, jardiniere, firme, antene şi
similare;

G-65
  elemente de construcţie aflate la nivelul acoperişului: lucarne, cornişe, atice,
coşuri de fum şi de ventilaţie, piese ale învelitorilor ceramice;
 garduri de incintă.
b) Elemente sau subansambluri a căror avariere poate afecta siguranţa vieţii
persoanelor din interiorul clădirii, poate împiedica accesul echipelor de intervenţie
sau evacuarea în siguranţă a clădirii:
 pereţi compartimentare, mai ales cei de pe căile de acces/evacuare;
 tavane suspendate, inclusiv corpurile de iluminat;
 instalaţii sau echipamente a căror avariere poate provoca accidente: boilere,
cazane sub presiune, transformatoare electrice, etc.
c) Elemente sau subansambluri a căror avariere poate conduce la scoaterea din
funcţiune a unor clădiri cu funcţiuni esenţiale (de exemplu, în cazul spitalelor,
centrelor de comunicaţii, etc.). CNS din această categorie (aparatura specifică,
reţelele de alimentare, mobilierul tehnologic) trebuie să fie identificate, în fiecare
clădire în parte, de către specialiştii utilizatori.
d) Elemente sau subansambluri a căror avariere poate provoca numai pagube
materiale legate de înlocuirea/repararea lor şi/sau de întreruperea activităţii în
clădire pe durate diferite de timp.
Consecinţele negative ale avarierii seismice a CNS pot fi grupate, în funcţie de criterii
obiective de apreciere a gravităţii lor, în mai multe categorii situate între pierderi care
sunt evident ireparabile/irecuperabile şi numai pagube materiale care sunt recuperabile
prin sistemele de asigurări sau irecuperabile pentru cei care nu sunt asiguraţi.
1. Riscul pentru siguranţa vieţii:
Riscul pentru siguranţa vieţii este cel mai important dintre toate cele care pot fi
asociate cutremurelor. Acest risc se manifestă prin:
 pierderi de vieţi omeneşti;
 persoane rănite;
 epidemii (în unele situaţii cu incidenţă rară )
Pierderile de vieţi omeneşti şi rănirea persoanelor se pot produce ca efect direct al ruperii/căderii unor CNS sau, în
anumite situaţii, ca urmare a unor consecinţe indirecte (întreruperea surselor de alimentare de rezervă, incendii,
explozii, etc).
Experienţele cutremurelor din ultimele decenii ilustrează potenţialul de producerea a victimelor în
rândul persoanelor aflate în interiorul sau în exteriorul clădirilor.
 Cutremurul de la San Fernando, USA - 1971
 Singura victimă din Los Angeles (la peste 30 km distanţă de epicentru) a fost un pieton
ucis de un parapet care a căzut de pe o clădire veche din centrul oraşului.
 Cutremurul Miyagiken-oki, Japonia -1978
 Au fost avariate garduri de incintă din zidărie pe o lungime totală de circa 21 km care, în
cădere, au ucis 18 persoane ( ⅔ din totalul de 28 de victime înregistrate la acest cutremur).
 Cutremurul de la Northridge, USA -1994
 La una din şcolile din districtul Los Angeles tavanele din sălile de clasă au căzut acoperind
pardoseala cu fragmente de panouri. Se apreciază că nu s-au înregistrat răniţi printre elevi
numai datorită faptului că seismul s-a produs la o oră la care şcoala era neocupată (ora 4.31

G-66
 a.m.) [Staff of Los Angeles Times. 1994. 4.31, Images of the 1994 Los Angeles Earthquake.
Los Angeles Calif.: Los Angeles Times]
 Un pacient dintr-un spital, aflat la terapie intensivă, a decedat deoarece s-a întrerupt
alimentarea cu energie electrică a aparaturii medicale. [Reitherman, Robert , et al. 1994
Nonstructural Components In "Northridge Earthquake, January 17,1994 Preliminary
Reconnaissance Report. Edited by John Hall , Oakland, Calif.: Earthquake Engineering
Research Institute and in-press Final Report to be published in Earthquake Spectra]
 Cutremurul din prefectura Niigata, Japonia - 2004
 Circa 50 de persoane au fost rănite de sticlă sau de alte obiecte căzute din rafturile din
magazine în oraşele Tokamachi şi Ojiya
În multe cazuri avarierea CNS poate avea şi alte consecinţe care conduc la risc pentru
siguranţa vieţii sau amplifică acest tip de risc:
 contribuie la amplificarea panicii deoarece căderea unor CNS pe coridoare sau
pe scări împiedică locatarii să părăsească rapid clădirea;
 provoacă incendii, explozii sau scurgeri de substanţe periculoase pentru
sănătatea/viaţa oamenilor.
Căderea tavanelor grele (tencuială, ipsos) din sălile de spectacole constitue un pericol pentru
siguranţa vieţii [Rihal,S.S. ,Freeman,S.A.,Gates,W. şi Sabol,T Lessons and seismic design implication
of non-structural componnt damage during the 1994 Northridge earthquake - selected case studies.
Proceedings of the NEHRP Conference and Workshop on Research on the Northridge Earthquake of
Jan.17, 1994, Vol.3-8, CUREE, Richmond,CA 1998].
Avarierea dispozitivelor de fixare ale instalaţiilor de iluminat sau ale rafturilor, lipsa de lumină într-
un amfiteatru care poate cauza panică, sunt exemple de periclitare a vieţii în clădiri care pot fi complet
neafectate din punct de vedere structural. [P.C.Jennings & D.A.Foutch: Recorded response of buildings
during strong earthquake motions - Simpozion UNESCO - Bucuresti 1974 ].

2. Pierderea valorilor culturale

O categorie specială de pierderi sunt cele legate de avarierea/distrugerea unor valori
culturale. Acestea, chiar dacă sunt evaluate în preţurile curente de piaţă, sunt de fapt
"de nepreţuit", înlocuirea unor piese distruse sau degradate fiind practic imposibilă.
Din acest motiv pierderile valorilor culturale pot fi asemănate, forţând puţin
comparaţia, cu pierderile de vieţi omeneşti.
Există numeroase cazuri în care, în muzee şi în alte clădiri care adăpostesc valori
culturale semnificative, s-au produs pierderi importante.
 Cutremurul de la Loma Prieta, USA -1989
Verificările făcute la opt muzee din zona Golfului San Francisco au arătat că peste 150 de exponate,
dintr-un total circa 500.000, au suferit avarii cu grade diferite de importanţă, cifrate la suma de 10
milioane de dolari. La o singură unitate - Asian Art Museum din San Francisco, pierderile rezultate din
avarierea a 26 de exponate s-au ridicat la 3 milioane de dolari reprezentând circa 1‰ din valoarea de
piaţă a patrimoniului (3 miliarde de dolari). Este de subliniat faptul că toate aceste opt muzee adoptaseră,
înainte de cutremur, măsuri specifice de reducere a riscului seismic ceea ce a făcut ca valoarea
pierderilor să rămână relativ redusă.
[Ding Day, Christofer Arnold, et al. 1990 Loma Prieta Earthquake Reconnaissance Report:
Architecture, Building Contents, and Building System Earthquake Spectra, Supplement to Volume 6]
[ Nigbor,Robert,L.1993 Seismic Protection of Museum Contents" presented at the fall seminar of the
Structural Engineers Association of Northern California, San Francisco; Structural Engineers
Association of Northern California]
3. Pierderea valorilor materiale

G-67
Pierderile de valori materiale se referă atât la valoarea de înlocuire a componentelor arhitecturale, a instalaţiilor şi a
echipamentelor avariate cât şi la bunurile adăpostite în clădire care sunt distruse sau degradate.
Valoarea pierderilor provocate de avarierea CNS (inclusiv a bunurilor adăpostite în clădire) poate fi importantă
deoarece acestea reprezintă o pondere majoră în costul total al clădirii. În ceea ce priveşte pierderile materiale
provocate de distrugerea sau degradarea bunurilor adăpostite în clădire se poate aprecia că acestea reprezintă circa
1/3 din totalul pierderilor cauzate de cutremur. [FEMA, 1981, An Assessment of the Consequences and
Preparations for a Catastrophic California Earthquake: Finding and Actions Taken Washington D.C.]
Pierderile directe şi indirecte cauzate de afectarea seismică a CNS la unele cutremure
din USA deţin o pondere ridicată în ansamblul cheltuielilor generale de reabilitare post
seism şi justifică atenţia pe care specialiştii au început să o acorde proiectării seismice
a CNS.
 După cutremurul de la San Fernando (1971) bilanţul mediu al avariilor pentru un număr de 25 de
clădiri comerciale a arătat următoarea structură a pierderilor materiale:
 avarii structurale : 3%;
 avarii la instalaţiile electrice şi la echipamentele mecanice : 7%;
 avarii ale finisajelor exterioare : 34%;
 avarii ale finisajelor interioare : 56%.
La acelaşi cutremur, examinarea unui număr de 50 de clădiri înalte aflate la o distanţă relativ mare de
falia care a generat cutremurul, astfel încât au fost solicitate la un şoc de intensitate relativ mică, a arătat
următoarea structură a avariilor:
 nici o clădire nu a suferit avarii structurale majore;
 43 de clădiri au suferit avarii la pereţii despărţitori uşori ;
 18 clădiri au suferit avarii la ascensoare;
 15 clădiri au avut geamurile sparte;
 8 clădiri au suferit avarii la sistemul de condiţionare a aerului
[Steinbrugge, Karl,V & Eugene E. Schader, 1973, "Earthquake Damage and Related Statistics" In "San
Fernando California , Earthquake of February 9,1971. Edited by Leonard Murphy . Vol. 1A, pp.709-
710 and 713. Washington D.C.: National Oceanic and Atmospheric Administration ]
De asemenea, în multe cazuri, consecinţele unor avarii ale CNS pot amplifica mult
costurile directe, legate de valoarea de înlocuire.
Câteva situaţii de acest tip au fost semnalate după unele cutremure importante din
trecut:
 ca urmare a pierderilor de apă provocate de avarierea unui rezervor sau chiar
numai a unei conducte de apă sub presiune poate fi necesară refacerea unor
suprafeţe mari de finisaje degradate; din aceiaăi cauză se poate produce
degradarea documentelor aflate în dulapuri sau pe rafturi sau distrugerea
calculatoarelor împreună cu bazele de date respective;
 în cazul în care ruperea unei conducte de gaz provoacă un incendiu, pagubele
totale pot fi incomparabil mai mari decât valoarea de înlocuire a conductei;
 răsturnarea calculatoarelor poate provoca pierderea informaţiilor stocate cu
consecinţe deosebit de grave pentru desfăşurarea activităţii întreprinderilor
mergând până la blocarea activităţii pe o perioadă importantă de timp.

CE.1.3. Niveluri de performanţă seismică pentru CNS

Ţinând seama de caracterul aleator al acţiunii seismice şi al proprietăţilor mecanice ale
structurilor şi ale componentelor nestructurale, caracterizarea obiectivelor de

G-68
performanţă descrise în cele ce urmează trebuie înţeleasă în sens probabilistic (nivel de
performanţă seismică probabil).
Obiectivul de performanţă seismică reprezintă reperul/ţinta de proiectare şi cunoaştere
sa prealabilă fundamentează, pentru o anumită clădire sau pentru o anumită clasă de
clădiri, determină nivelul de performanţă proiectat.
Nivelul de performanţă proiectat (corespunzător prevederilor din proiect, inclusiv în
ceea ce priveşte calitatea materialelor) este, în general, mai mare decât nivelul de
performanţă iniţial (efectiv realizat la intrarea în exploatare) datorită posibilelor
influenţe ale variaţiilor negative ale calităţii materialelor şi a manoperei.
Nivelul de performanţă disponibil al unei clădiri, la un moment dat, pe parcursul
duratei de exploatare, devine inferior nivelului de performanţă iniţial datorită uzurii
fizice normale în timp a materialelor sau unor evenimente cu caracter excepţional
(cutremure, incendii, etc).
Ţinând seama că obiectivele de performanţă legate de menţinerea funcţionalităţii sunt
asociate unor cutremure relativ frecvente este posibil ca, în timpul duratei de
exploatare, CNS să fie solicitate la capacitatea proiectată de două sau chiar mai multe
cutremure de intensitate moderată.
Prin urmare, nivelul de performanţă disponibil al clădirii în ceea ce priveşte
comportarea CNS trebuie să fie menţinut aproximativ constant pe întrega durată de
exploatare a clădirii. Acest deziderat se poate realiza prin efectuarea cu regularitate a
lucrărilor de întreţinere precum şi a lucrărilor de remediere/ înlocuire a CNS avariate
de cutremure.

CE.2.Evaluarea siguranţei seismice a CNS

(C1) Analiza calitativă trebuie să pună în evidenţă premizele unei eventuale
comportări nefavorabile în cazul cutremurului cum ar fi :
 lipsa unor legături eficiente cu structura, în planul elementului sau
perpendicular pe acest plan (armături de continuitate, piese sudate, buloane de
ancoraj, etc), sau deteriorarea acestor legături;
 deteriorarea materialelor ca urmare a unor suprasolicitări precedente sau
datorită acţiunilor diferiţilor agenţi fizici, chimici sau biologici;
 raportul "înălţime/dimensiunea minimă a bazei" pentru elementele simplu
rezemate pe planşee (parapeţi, atice, coşuri de fum, etc);
 lipsa unor spaţii de separare între elementele nestructurale şi structura
principală a clădirii (de exemplu, situaţia panourilor vitrate în cazul structurilor
alcătuite din cadre);
 existenţa unor rosturi antiseismice care nu traversează componentele
arhitecturale (de exemplu, prezenţa pereţilor despărţitori continui peste rost)
sau de instalaţii (de exemplu, conducte fără dispozitive de compensare a
deplasărilor la rost);
 existenţa unor legături rigide, necontrolate, între elementele nestructurale şi
structura principală care pot crea premizele unor avarii structurale (de exemplu,
"scurtarea" stâlpilor prin buiandugi sau centuri din beton armat);
 existenţa unor materiale/utilaje/echipamente care pot produce incendii sau
explozii.

G-69
CE.2.1. Criterii de evaluare calitativă a CNS
Unul dintre parametrii în raport cu care se judecă nivelul disponibil de
siguranţă seismică al CNS este starea de avariere care se constată în
momentul expertizării. Din acest motiv este util să se stabilească criterii
unitare pentru definirea stării de avariere a CNS.

În general, starea de avariere a CNS se defineşte pe o scară cu 45 trepte între 0 

nici o avarie şi 4(5)  distrugere totală dar, în prezent, nu există o definire unitară
şi unanim acceptată a diferitelor trepte de avariere caracteristice pentru CNS.
Deasemeni nu există o relaţie exprimată explicit între nivelul de avariere individual al
unor elemente ale sistemului CNS şi caracterizarea comportării ansamblului CNS.
Asemenea relaţii sunt propuse numai pentru aprecierea gradului de avariere constat
după cutremur.
Pentru a putea fi folosită ca instrument de proiectare pe baza conceptului de
performanţă seismică, descrierea avariilor CNS ca amploare şi gravitate trebuie să ţină
seama de următoarele criterii:
1. Starea de afectare fizică a CNS, şi numărul componentelor afectate, separat,
pentru:
 Componentele arhitecturale
 Instalaţii şi echipamente
2. Consecinţele probabile ale avarierii CNS pentru siguranţa vieţii persoanelor
din interiorul şi din exteriorul clădirii.
3. Măsurile de intervenţie necesare pentru reluarea funcţionării clădirii,
inclusiv estimarea duratei şi a costurilor lucrărilor.
4. Considerente privind utilizarea clădirii.
În literatura de specialitate se găsesc mai multe propuneri de caracterizare a stării de
avariere a CNS care, diferă în mod esenţial unele de altele.
Astfel, în funcţie de cele patru criterii menţionate mai sus, în documentele FEMA se
definesc patru niveluri de performanţă seismică pentru CNS, după cum urmează:
Nivel de performanţă seismică A
A1.1. Componentele arhitecturale sunt practic neafectate.
A1.2. Cele mai multe sisteme de instalaţii şi echipamente necesare pentru
folosirea normală a clădirii – inclusiv iluminat, sanitare, încălzire şi
ventilaţie, sistemele informatice - sunt funcţionale.
A2. Riscul pentru siguranţa vieţii provocat de avarierea CNS este practic
inexistent
A3. Pot fi necesare lucrări minore de curăţire sau reparare pentru unele
componente.

G-70
 A4. Clădirea poate fi utilizată imediat în condiţii normale de exploatare.
Notă. Funcţionalitatea sistemelor de instalaţii este condiţionată, în afară de realizarea corespunzătoare a
măsurilor de montare/fixare pe structura clădirii – de care răspund constructorii (ingineri şi arhitecţi), de:
 capacitatea echipamentelor esenţiale de a funcţiona în timpul sau după un şoc puternic
(asigurarea calificării seismice a componentei respective);
 funcţionarea utilităţilor sau a surselor de rezervă.
Nivel de performanţă seismică B:
B1.1. Se pot produce spargerea unui număr redus de geamuri şi alte avarii uşoare
la câteva componente arhitecturale.
B1.2. În general, componentelor sistemelor mecanice şi electrice îşi menţin
rezistenţa şi stabilitatea şi trebuie să fie capabile să funcţioneze dacă
utilităţile necesare sunt disponibile. Unele componente ale acestor sisteme
pot suferi deplasări din poziţia iniţială sau avarii interne şi din aceste
motive funcţionarea sistemelor poate fi întreruptă temporar.
B2. Riscul pentru siguranţa vieţii provocat de avarierea CNS este foarte scăzut.
B3. Pot fi necesare unele lucrări de curăţire, inspectare şi remediere pentru unele
componente.
B4. În cazul în care din punct de vedere structural clădirea este sigură, ocupanţii
pot rămâne în clădire în siguranţă chiar dacă folosirea normală poate fi
afectată datorită întreruperii utilităţilor necesare (energia electrică, apa,
gazul natural, liniile de comunicaţii, etc).
Nivel de performanţă seismică C :
C1.1. Se produc avarii semnificative şi costisitoare ale CNS însă acestea nu sunt
dislocate şi nu cad. Căile de ieşire din interiorul clădirii nu sunt blocate
extensiv însă pot fi parţial afectate prin căderea tencuililor şi ltor finisaje.
C1.2. Sistemele de încălzire/ventilaţie, sanitare şi de stingere a incendiilor pot
fi avariate rezultând astfel inundaţii locale şi ieşirea lor din funcţiune.
C2. Deşi se poate produce rănirea unor persoane în timpul cutremurului
prin căderea / ruperea unor CNS, în general, riscul pentru siguranţa vieţii este
foarte scăzut.
C3. Refacerea CNS poate cere un efort mare (intervenţii extinse).
C4. Posibilitatea de ocupare a clădirii este limitată de severitatea avariilor
structurale.
Nivel de performanţă seismică D:
D1.1 Se produce avarierea extinsă a CNS dar piesele de dimensiuni mari
şi/sau grele, care pot pune în pericol un mare număr de persoane –
cum sunt parapeţii, panourile de zidărie, tavanele grele din
tencuială sau rafturile de depozitare, rămân asigurate
împotriva căderii.
D1.2. Riscurile asociate cu elementele exterioare ale clădirii aflate în
domeniul public sunt reduse.

G-71
 D2. Se pot produce răniri serioase pentru persoane din interiorul şi/sau
exteriorul clădirii din cauza unor elemente de dimensiuni
mici care cad. Există o probabilitate scăzută de
cădere a elementelor grele care pot conduce la
pierderea mai multor vieţi.
D3. Este posibil ca, în corelare cu fezabilitatea lucrărilor de consolidare a
structurii, refacerea CNS să nu se justifice din punct de vedere
tehnic şi mai ales economic.
D4. Avarierea structurii impune părăsirea clădirii.
Aşa cum s-a menţionat nivelurile de performanţă ale CNS trebuie corelate cu
performanţele seismice ale clădirii în ansamblu.
În clădirile corect proiectate, nivelurile de avariere pentru CNS trebuie să fie corelate
cu nivelurile de performanţă pentru clădirea în ansamblu după cum urmează:
Clădirea în ansamblu CNS
 complet funcţională (CF)  avarii uşoare
 funcţională (F)  avarii moderate
 asigură siguranţa vieţii(SV)  avarii extinse
 în stadiul de precolaps (CPC)  avarii generale

Pentru proiectarea seismică a clădirilor pe baza conceptului de performanţă este

necesară stabilirea corelaţiei dintre nivelurile de performanţă definite şi tipurile şi/sau
amploarea avariilor, inclusiv descrierea calitativă cât mai amănunţită acestora astfel
încât proiectantul să poată aprecia suficient de exact măsura în care obiectivele de
performanţă sunt satisfăcute.
Un exemplu de descriere detaliată a comportării structurii şi CNS corespunzător celor
patru niveluri de performanţă seismică este dat în [FEMA 356 – noiembrie 2000]
1. Nivel operaţional  avarii foarte uşoare
1a. Structura:
 nu s-au produs deplasări permanente;
 structura îşi menţine, în mare, rezistenţă şi rigiditatea iniţiale;
 fisurare minoră la câteva elemente structurale.
1b. CNS:
Starea de avariere după cutremur în care CNS sunt capabile să satisfacă funcţiunile
pe care le îndeplineau în clădire înainte de cutremur.
Se caracterizează prin:
 fisuri minore la faţade, pereţi despărţitori şi tavane;
 toate sistemele importante pentru exploatarea normală funcţionează (cu
alimentare eventuală din surse de rezervă)
Comentarii FEMA 356 (Nivel de performanţă A N-A)

G-72
Cele mai multe sisteme nestructurale necesare pentru funcţionarea normală a clădirii (iluminat, sanitare,
condiţionare, sistemele de calculatoare) sunt funcţionale cu toate că pot fi necesare unele lucrări minore
de curăţire sau reparare. La realizarea acestui nivel de performanţă, în afara prevederilor din proiectul
de structură referitoare la montarea şi ancorarea de structură a CNS sunt şi alte categorii de măsuri:
 asigurarea surselor de alimentare de rezervă;
 efectuarea unor teste riguroase de calificare seismică pentru instalaţiile şi echipamentele
electrice şi mecanice (funcţionarea acestora în timpul şi după cutremur); folosirea
documentaţiei de la producător

2. Nivel ocupare imediată  avarii uşoare

2a. Structura:
 nu s-au produs deplasări permanente;
 structura îşi menţine, în mare, rezistenţă şi rigiditatea iniţiale;
 fisurare minoră la câteva elemente structurale.
2b CNS :
Starea de avariere după cutremur care include avarii la CNS dar în care este
asigurată disponibilitatea şi operabilitatea (dacă energia electrică este disponibilă)
căilor de acces şi a sistemelor vitale –inclusiv uşi, scări, ascensoare, iluminat de
siguranţă, alarma de incendiu, instalaţiile de stingere a incendiului.
Se caracterizează prin:
 fisuri minore la faţade, pereţi despărţitori şi tavane;
 ascensoarele pot fi repornite;
 instalaţia de stingere a incendiilor este funcţională;
 echipamentele şi conţinutul sunt în general în siguranţă dar nu funcţionează
datorită avarierii mecanice sau lipsei de utilităţi.
Comentarii FEMA 356 (Nivel de performanţă B N-B)
Se produc avarii minore la unele CNS şi spargerea izolată a unor geamuri. Dacă clădirea este sigură din
punct de vedere al structurii ocupanţii pot rămâne în siguranţă în clădire cu toate că utilizarea normală
poate fi diminuată şi pot fi necesare anumite verificări şi lucrări de curăţire. În general, instalaţiile şi
echipamentele electrice şi mecanice au rămas fixate în poziţiile iniţiale şi trebuie să poată funcţiona
dacă sursele de alimentare sunt disponibile. Totuşi unele componente pot fi deplasate de pe poziţia lor
sau pot să capete unele avarii interne devenind astfel neutilizabile. Se poate produce întreruperea
alimentării cu energie electrică, apă gaz, comunicaţii şi alte utilităţi necesare pentru folosirea normală a
clădirii. Riscul pentru siguranţa vieţii – rănirea datorită avariilor nestructurale – este foarte scăzut.

3. Nivel siguranţa vieţii  avarii moderate

3a. Structura
 unele reducere de rezistenţă şi rigiditate ale structurii la toate nivelurile;
 s-au produs anumite deplasări laterale permanente;
 elementele portante pentru încărcări verticale funcţionează.
3b. CNS
Starea de avariere post seism include avarii importante la CNS dar acestea nu
constituie un pericol pentru siguranţa vieţii
 nu s-a produs ieşirea din plan a pereţilor sau răsturnarea parapeţilor;

G-73
  avarii la pereţi despărţitori;
 riscul de cădere este redus;
 cele mai multe sisteme de CNS sunt avariate.
Notă. La acest nivel de avariere este posibil ca reparaţiile să nu fie acceptabile din
punct de vedere economic.
Comentarii FEMA 356 (Nivel de performanţă C N-C)
Starea de avariere după cutremur este caracterizată prin producerea unor avarii semnificative şi
costisitoare pentru CNS dar acestea nu au fost deplasate şi nu au căzut, afectând siguranţa vieţii în
interiorul sau exteriorul clădirii. Căile de evacuare din clădire nu sunt blocate în mod deosebit, dar
folosirea lor poate fi mai dificilă datorită căderii unor fragmente uşoare de finisaj. Instalaţiile de
condiţionare, sanitare şi de stingere a incendiilor pot fi avariate şi pot produce inundaţii locale sau pot fi
inutilizabile. Deşi se poate produce rănirea ocupanţilor în timpul cutremurului datorită căderii unor
CNS, în general, riscul ca acestea să pună în pericol viaţa este foarte scăzut. Refacerea CNS poate să
ceară eforturi mari (tehnice şi, mai ales, financiare).

4. Nivel evitarea prăbuşirii  avarii severe (clădirea este în stadiul de pre-colaps)

4a. Structura
 rigiditatea şi rezistenţa au suferit reduceri drastice dar elementele portante
(stâlpi şi pereţi) asigură preluarea încărcărilor gravitaţionale;
 s-au produs deplasări laterale permanente mari.
4b. CNS:
Starea de avariere post seism include avarii ale CNS care pot conduce la riscul de
cădere a unor elemente/subansambluri însăcomponentele cu risc ridicat (vezi
tabel???) sunt bine fixate şi nu pot cădea în spaţiile accesibile publicului. Asigurarea
căilor de evacuare, protecţia instalaţiilor de stingere a incendiului şi alte sisteme
vitale nu mai sunt asigurate.
 unele căi de evacuare sunt blocate;
 pereţii de umplutură şi parapeţii care nu sunt sprijiniţi au căzut sau sunt pe cale
să cadă;
 avarii extinse la toate CNS.
Comentarii FEMA 356 (Nivel de performanţă D N-D)
Se produce avarierea extinsă a CNS dar elementele de mari dimensiuni şi grele, care, în caz de
prăbuşire ar prezinta pericol mare pentru un mare număr de persoane (parapeţi, pereţi din zidărie, tavane
grele din ipsos, rafturi de depozitare) sunt încă stabile (asigurate împotriva căderii). Riscurile legate de
elementele exterioare în zonele exterioare ale clădirii accesibile publicului sunt fost reduse. Deşi se pot
produce, izolat, răniri grave prin fragmentele de CNS care cad, este limitată rănirea unui număr mare de
persoane din interior / exterior. CNS care au dimensiuni mici, sunt uşoare sau sunt aşezate aproape de
sol pot să cadă însă fără a produce rănirea gravă. CNS de dimensiuni mari amplasate în zone care sunt
mai puţin probabil să fie populate pot deasemeni să cadă.

CE.2.3. Criterii de evaluare prin calcul a CNS

Particularităţile răspunsului seismic al CNS
Răspunsul seismic al CNS prezintă numeroase particularităţi care conduc la folosirea
unor concepte şi metode de proiectare specifice, diferite substanţial de cele folosite
curent pentru proiectarea elementelor structurale.

G-74
Diferenţele principale provin din:
 Comportarea la acţiunea seismică directă: Datorită amplificării rezultate
din răspunsul dinamic al structurii, acceleraţia seismică la care sunt supuse
CNS amplasate peste nivelul de încastrare al suprastructurii este mult
superioară acceleraţiei seismice a terenului. Măsurătorile efectuate pe diferite
tipuri de clădiri arată că acceleraţia la nivelul planşeelor creşte pe înălţimea
clădirii ajungându-se până la amplificări de 34 ori ale acceleraţiei terenului la
ultimul planşeu al clădirii. Ca atare, în afară de caracteristicile mişcării
terenului şi de caracteristicile dinamice ale structurii principale, răspunsul
seismic al unei CNS depinde şi de poziţia acesteia în clădire.
 Comportarea la acţiunea seismică indirectă : Elementele subsistemului
CNS care au prinderi multiple de structură sau care se află în contact direct cu
elementele structurii sunt solicitate prin deformaţiile impuse de mişcarea
structurii principale în timpul cutremurului.
 Acest tip de solicitare a unei CNS se produce deoarece fiecare punct de
prindere are o mişcare diferită şi în unele cazuri defazată (de sens opus) faţa de
mişcarea celorlalte; intensitatea acestei solicitări depinde direct de măsura în
care distanţele între punctele de prindere se modifică în timpul cutremurului.
 Proprietăţile dinamice ale CNS: masa, rigiditatea şi amortizarea proprie ale
CNS sunt, de regulă, mult mai mici decât masa, rigiditatea şi amortizarea
structurii. Perioada proprie de vibraţie a unei CNS poate fi, uneori, apropiată
de perioada unuia dintre modurile de vibraţie ale structurii, rezultând din
această cauză, şi fiind favorizată şi de amortizarea proprie redusă, o situaţie de
cvasi-rezonanţă, cu amplificarea foarte importantă a mişcării la baza CNS (la
nivelul unde aceasta este rezemată). În cazurile, mai rare, în care masa şi
rigiditatea CNS au mărimi apropiate de cele ale structurii principale se poate
produce un fenomen de interacţiune, semnificativ ca intensitate, între CNS şi
structura principală. Ca urmare sistemul compus "structură + CNS" poate
căpăta perioade proprii apropiate astfel încât răspunsul seismic maxim poate
corespunde la două sau chiar trei perioade proprii ale structurii.
 Proprietăţile mecanice ale materialelor şi echipamentelor au unele
particularităţi care pot amplifica efectele acţiunii seismice:
- de regulă, materialele din care sunt alcătuite CNS nu sunt adecvate pentru
preluarea solicitărilor seismice: au comportare fragilă (sunt lipsite de
ductilitate) şi au rezistenţe mecanice reduse, în particular la eforturi unitare
de întindere;
- componentele echipamentelor şi mai ales prinderile (asamblările) dintre
acestea pot fi deteriorate / desfăcute cu uşurinţă de mişcarea construcţiei în
timpul cutremurului conducând la ieşirea din funcţiune a instalaţiei /
echipamentului.
Ca atare răspunsul seismic al fiecărei CNS este diferit în funcţie de domeniul de
comportare – fragil sau ductil - al materialului din care aceasta este alcătuită.
În cazul echipamentelor electro-mecanice răspunsul seismic depinde şi de capacitatea
acestora de a suporta mişcările individuale diferite ale componentelor în timpul
cutremurului.

G-75
Problemele protecţiei seismice a subsistemelor nestructurale din clădiri sunt abordate
în mod complex în codurile de proiectare din multe ţări avansate dintre care pe primul
loc se găseşte USA. În majoritatea acestor ţări în care hazardul seismic reprezintă o
ameninţare serioasă pentru viaţa şi bunurile populaţiei au fost promovate reglementări
care conţin numeroase prevederi referitoare la protecţia iniţială, prin proiectare, a
componentelor nestructurale din clădirile noi precum şi la evaluarea gradului de
asigurare şi la reducerea riscului seismic al CNS din clădirile existente.
1. Avarierea/ruperea CNS prin efectul direct al cutremurului se produce prin:
 depăşirea rezistenţei materialului;
 răsturnare datorită ancorării insuficiente sau lipsei de ancorare;
 deplasare prin lunecare, datorită ancorării insuficiente sau lipsei de ancorare.
Măsurile pentru reducerea riscului de avarie prin efectul direct al cutremurului constau
în principal în:
 asigurarea unei ancorări corespunzătoare;
 prevederea unor măsuri constructive speciale pentru asigurarea stabilităţii
(elemente/subansambluri care au ca rol asigurarea stabilităţii ).
2. Avarierea/ruperea CNS prin efectul indirect al cutremurului se poate produce din
una dintre următoarele cauze:
 deplasarea relativă de nivel excesivă a structurii;
 incompatibilitatea rigidităţii CNS cu rigiditatea structurii;
 interacţiuni necontrolate între elementele structurii şi CNS alăturate;
 prinderea CNS de două structuri (tronsoane) independente;
 prinderea CNS de structură în mai multe puncte.
Măsurile pentru reducerea riscului de avarie prin efectul indirect al cutremurului
constau, pentru această categorie de elemente, în:
 limitarea deplasărilor relative de nivel pentru structura principală;
 proiectarea CNS pentru a putea prelua deplasările estimate fără cedarea
prinderilor şi fără avarierea componentei respective.
În cazul CNS sensibile la acţiunea directă, interacţiunea structură/CNS datorată
deplasărilor reazemelor are o importanţă redusă. CNS sensibile la acţiunea directă pot
fi avariate prin lunecare, înclinare sau răsturnare (echipamentele mecanice/electrice
sunt de regulă sensibile la acţiunea directă).
Intensitatea celor două efecte asupra CNS depinde şi de amploarea incursiunilor
structurii în domeniul post-elastic. Pentru structurile cu ductilitate mare (proiectate
pentru valori mari ale factorului de comportare q) valoarea acceleraţiei de nivel este
mai mică decât cea corespunzătoare structurilor cu răspuns cvasielastic (orientativ cele
proiectate pentru q 1.52.0) şi, din acest motiv, CNS care sunt sensibile la acţiunea
directă a cutremurului sunt mai puţin solicitate. În schimb, în cazul structurilor
proiectate cu valori mari ale coeficientului q, CNS care sunt sensibile la acţiunea
indirectă a cutremurului trebuie să poată prelua deplasări relative sporite.

G-76
(C3) Prevederea se referă la faptul că unele avarii provocate de actiunea seismică
directă . De exemplu fisurarea rostului orizontal la panourile de umplutură din zidărie
sub efectul incărcării normale pe plan din cutremurul SLS reduce în măsură
importantă capacitatea de rezistenţă la lunecare în rost orizontal
Efectul incursiunilor structurii în domeniul post elastic este prezentat în Cap. F7 ,
figura F.7.1.

Relaţia "răspuns structural  tip/nivel de avariere structurală  tip/nivel de

avariere CNS"
Relaţia răspuns structural  tip/nivel de avariere structurală poate fi modelată cu
unul dintre indicatorii de avariere cunoscuţi (indicele Ang-Park, de exemplu). Această
relaţie poate fi stabilită pe baza cunoaşterii comportării diferitelor categorii de CNS
sub efectul acceleraţiei de nivel şi/sau al deplasării relative de nivel.
 O relaţie aproximativă dintre indicele de avariere Ang si Park (notat D) şi
posibilităţile de reparare (condiţie de performanţă în conceptul japonez) este dată în
lucrarea [Bracci si colab.
Deterministic Model for Seismic Damage Evaluation of RC Structures , Technical Report NCEER 89-
0033, State University of New York, Buffalo, N.Y,1989 ] în care se stabilesc următoarele
domenii:
 D < 0. 33 clădire funcţională
 0.33  D < 0.66 clădire reparabilă
Prin urmare se poate aprecia că dacă D < 0.33 avariile pot fi încadrate în categoria
"puţine" eventual "distribuite".
 Un alt indicator al nivelului de avariere este legat de valoarea maximă a
coeficientului de degradare a rigidităţii (softening index) exprimat prin relaţia
Tinitial
Dm  1 
Tmax
(CE.2)
În [DiPasquale, E & Cakma, A.S. Relation between global damage indices and local stiffness
degradation Journal of Structural Engineering, ASCE, vol 116, no.5,1989 ] se dau curbe de
fragilitate din care rezultă, de exemplu, că valoarea Dm = 0.4 implică o probabilitatea
de avarii nestructurale de circa 50%.

G-77
 Figura CE.1.Curbe de fragilitate pentru CNS
Estimarea stării de avariere a CNS din clădiri trebuie făcută separat pe tipuri de
componente în funcţie de parametrii care caracterizează tipul acţiunii seismice care
conduce la avariere:
 În cazul avarierii prin "acţiunea seismică directă", parametrul care
defineşte nivelul de avariere este valoarea de vârf a acceleraţie seismice de
etaj
 În cazul avarierii prin "acţiunea seismică indirectă" parametrul care
defineşte nivelul de avariere este indicele deplasării relative de nivel

Costurile de reparare / înlocuire a CNS avariate de cutremur

Costurile de reparaţie / înlocuire a CNS avariate de cutremur, pe întrega durată de
exploatare, depind de mai mulţi factori:
1. Volumul /ponderea CNS în clădire;
2. Categoria / particularităţile CNS avariate
3. Amploarea şi tipul avariilor înregistrate
4. Evoluţia prognozată a preţurilor
Atunci când se proiectează structura costului total al sistemului de CNS volumul,
calitatea şi costul iniţial al acestora în clădire sunt, în mare, cunoscute din proiect.
Notă. Gradul de precizie cu care este determinat costul total depinde de nivelul de
detaliere al fazei de proiectare la care se face evaluarea.
În cea ce priveşte ceilalţi trei factori menţionaţi, manifestarea acestora are carecter
puternic aleator şi pentru estimarea efectului lor este necesară acceptarea unor ipoteze
de lucru.

Relaţia între tipul structurii şi costurile avarierii CNS

Informaţiile privind această relaţie provin din datele statistice obţinute la cutremurele
trecute ; extinderea acestora pentru a fi folosite pe întrega durata de viată a clădirii
implică acceptarea unor modele specifice de prognoză economică (preţurile
materialelor şi ale manoperii sunt deosebit de sensibile la evenimente conjuncturale)
În scopul evaluării costului probabil al reparatiilor Cr,CNS este necesar ca pentru
fiecare categorie de CNS şi pentru fiecare tip/amploare de avariere să se stabilească o
valoare a costului specific .
Un studiu recent [Takahashi, N., Shiohare, H. Life Cycle Economic Loss Due to Seismic Damage of
Nonstructural Elements 13th WCEE- paper no.203] propune un procedeu relativ riguros, pentru
estimarea corelaţiei între caracteristicile structurii şi tipul/valoarea pagubelor suferite
de CNS în timpul cutremurului
Instrumentul de analiză folosit este "Valoarea probabilă anuală a costului
reparaţiilor" (VACR) (cu denumirea în l.engleză EARC : Expected value of Annual
Repair Cost). Acesta este valoarea costului total (Ctot) împărţită la durata de
exploatare Texpl stabilită prin tema de proiectare şi se exprimă în "unităţi monetare/an"
Pe baza analizelor economice, pentru o anumită construcţie, considerată individual,
investitorul poate solicita proiectantului un obiectiv de performanţă prin care se

G-78
realizează un grad de asigurare mai ridicat decât cel minim prevăzut de reglementările
tehnice, dacă prin aceasta se obţine o minimizare a costului total (Ctot) al clădirii pe
durata de exploatare prevăzută.
Costul total este constituit din:
 costul investiţiei iniţiale (Ci);
 costul lucrărilor de reparaţie/consolidare (Cr) care devin necesare după
cutremurele aşteptate pe durata de exploatare prevăzută pentru clădire;
 costurile indirecte (Cind) rezultate din întreruperea funcţionării clădirii.
Atunci când se examinează eficienţa economică a protecţiei seismice a CNS expresia
costului total poate fi particularizată sub forma:
Ctot,CNS = Ci,CNS + Cr,CNS + Cind,CNS + C0,CNS
(CE.3)
în care notaţiile sunt:
 Ci,CNS – costul iniţial (de investiţie) al subsistemului CNS;
 Cr,CNS – costul total al reparaţiilor/înlocuirii elementelor subsistemului CNS ca
urmare a avarierii produse de cutremure pe toată durata de exploatare a clădirii
(această valoare nu include costurile legate de reparaţiile/înlocuirile rezultate
necesare din uzura normală a clădirii);
 Cind,CNS - costul indirect al avarierii CNS (pierderi de beneficii şi alte costuri,
în funcţie de durata probabilă de nefuncţionare a clădirii).
 C0,CNS sunt costurile legate de rănirea sau pierderea vieţii locatarilor, care, de
fapt, nu pot fi cuantificate în valori monetare ci pot fi numai asociate unor
costuri sociale şi valorilor de asigurare.
Datorită incertitudinilor legate de manifestarea cutremurelor şi de răspunsul seismic al
structurii şi al CNS, costurile reparaţiilor pe durata de exploatare şi pierderile indirecte
trebuie concepute ca mărimi definite pe baze probabilistice (cost total probabil)
asociate cu probabilităţile respective de realizare astfel încât costul mediu probabil
rezultă din relaţia:
Cmediu = (Ci,CNS*Pi,CNS + Cr,CNS*Pr,CNS + Cind,CNS*Pind,CNS + C0,CNS*P0.CNS)
(CE.4)
unde Pi,CNS, Pr,CNS, Pind,CNS, şi P0,CNS, sunt probabilităţile de producere a pierderilor Ci,
Cr, Cind şi C0. Suma se referă la toate cutremurele cu probabilitate rezonabilă de a se
produce în perioada de exploatare prevăzută de investitor.
Deoarece avariile componentelor nestructurale sunt, de regulă, proporţionale cu
severitatea avariilor structurale, între costurile necesare pentru reabilitarea acestora
există o corelare evidentă.
Costurile reabilitării/înlocuirii componentelor nestructurale, precum şi cele asociate,
necesare pentru refacerea finisajelor, depind direct de valoarea iniţială a acestora.
Menţionăm însă şi o concluzie logică simplă: sporirea valorii componentelor
nestructurale şi a finisajelor în clădirile noi sau în cele reabilitate obligă la
îmbunătăţirea performanţelor structurii dar şi a CNS pentru a asigura o protecţie

G-79
sporită a acestora la cutremur şi deci pentru reducerea cheltuielilor de
reabilitare/înlocuire.
Examinarea costului pierderilor seismice (exprimat prin costul lucrărilor de reabilitare
structurală) trebuie făcută în raport cu nivelul de siguranţă obţinut, care determină şi
cheltuielile probabile asociate avariilor pe care le-ar putea produce cutremurele
următoare. Evident, prin măsuri iniţiale mai ample, nivelul de siguranţă creşte şi,
implicit, cresc şi costurile investiţiei. În acelaşi timp, realizarea unui nivel de siguranţă
superior reduce vulnerabilitatea clădirii şi, pe această cale, reduce costurile de
reparare/consolidare necesare după următoarele cutremure. În consecinţă, pentru
fiecare intensitate seismică, se poate determina un nivel de siguranţă care corespunde
costului probabil minim pe durata de exploatare (de fapt, este vorba de un domeniu de
valori în care se realizează un cost apropiat de valoarea minimă teoretică).

Fig.CE.2.Costul minim după intervenţie

I1- reparaţii; I2 - consolidare la nivelul de siguranţă dinainte de cutremur (mai mic decât cel iniţial) I3 -
consolidare peste nivelul de siguranţă iniţial

Dacă se iau în considerare toate cutremurele care au o probabilitate rezonabilă

de a se produce pe durata de exploatare prevăzută de investitor, pentru costul probabil
corespunzător nivelului de risc admisibil rezultă o valoare intermediară, din cumularea
principalelor cheltuieli previzibile:

Prin costul reparaţiilor se înţelege costul efectiv al înlocuirii/reparării elementelor

avariate (cost direct) la care trebuie adăugate costurile datorate întreruperii activităţii
în clădire – costul producţie nerealizate, pierderile comerciale , etc.,- (costuri
indirecte).
În funcţie de creşterea nivelului de protecţie seismică iniţial (proiectat), este evident că
rezultă o creşterea costului investiţiei iniţiale. Această creştere este urmată, în acelaşi
timp, de scăderea costului probabil al reparaţiilor necesare după cutremurele care pot
afecta clădirea în timpul duratei de exploatare prevăzută de investitor.
Reprezentarea grafica a relaţiei (CE.2) indica valoarea optima a nivelului de asigurare
care trebuie adoptat prin proiectare (în fapt este vorba de o "zonă/domeniu optim" în

G-80
vecinătatea valorii teoretice).

Fig. CE.3. Relatia cost total/nivel de asigurare initial

Rezultă deci că:
 costul total al CNS definit prin relaţia ( CE.3) este o mărime aleatoare;
 estimarea valorii Ctot implică analizarea influenţelor specifice ale celor două
componente.
Pentru estimarea acestei valori sunt necesare date de intrare privind
1. Scenariul seismic : cunoştinţele privind hazardul seismic la amplasamentul
clădirii permit prognoza statistică a producerii cutremurelor de o intensitate
(exprimată prin acceleraţia seismică de vârf a terenului) dată pe durata de
exploatare prevăzută.
Notă În cazul amplasamentelor care pot fi afectate de cutremure din mai multe surse – de suprafaţă
şi/sau de adâncime – este necesară şi cunoaşterea caracteristicilor spectrale ale acestora .
2. Răspunsul seismic structural: cunoştinţele de inginerie seismică permit
prognozarea parametrilor răspunsului seismic structural care afectează CNS:
 pentru acţiunea directă: acceleraţia de nivel
 pentru acţiunea indirectă: deplasarea relativă de nivel.
Evaluarea acestor parametri trebuie să fie făcută complet (de la solicitare "zero" până
la ruperea structurii – deci în domeniul elastic  domeniul post elastic

CE.2.3.1. Verificarea prin calcul a CNS pentru efectul direct al acţiunii seismice
În cazul proiectarii pentru efectul direct, este necesară atât verificarea condiţiilor de
stabilitate, de rezistenţă şi de rigiditate ale componentelor nestructurale cât şi a
condiţiilor de rezistenţă, de rigiditate şi de ductilitate ale prinderilor acestora de
structura principală. Această verificare se poate face folosind regulile de bază ale
mecanicii şi ale rezistenţei materialelor din care sunt alcătuite componentele respective
şi prinderile lor de structura principală.

CE.2.3.1.1. Forţe seismice de proiectare.

CE.2.3.2. Verificare prin calcul pentru efectul indirect al acţiunii seismice

În cazul proiectării pentru efectul indirect, performanţele componentelor nestructurale
sunt condiţionate decisiv de performanţele structurii. Astfel, structurile proiectate cu
niveluri de ductilitate ridicate pentru cutremure rare, sunt susceptibile de a căpăta, în
cazul unor cutremure frecvente sau ocazionale, deplasări laterale incompatibile cu
capacitatea de deformare a componentelor nestructurale. Din acest motiv, în
reglementările tehnice se recomandă, în primul rând, limitarea driftului (IDI –
interstory drift index), în mod diferenţiat, în funcţie de nivelurile de performanţă ţintă.

G-81
Din aceste considerente este necesar ca expertul să cunoască în prealabil driftul
probabil al clădirii sub acţiunea cutremurului pentru care se verifică
integritatea/stabilitatea CNS. Pentru orientarea experţilor cităm câteva dintre valorile
cerute în diferite documente de referinţă:
 Codul seismic japonez" (1998):
- pentru cutremur L1 :
IDI= 0.5%;
- pentru cutremur L2 :
IDI= 1.0%;
- pentru cutremur L3 :
IDI= 2.0%.
 SEAOC – Vision 2000
- nivel de performanţă funcţional :
IDI= 0.5%;
- nivel de performanţă protecţia vieţii :
IDI= 1.5%;
- nivel de performanţă precolaps :
IDI= 2.5%.

 R&V Bertero (2000)

- complet operaţional :
IDI= 0.3%
- funcţional:
IDI= 0.6%
- protecţia vieţii:
IDI= 1.5%
- precolaps:
IDI= 2.0%
Se precizează ca valorile de mai sus trebuie considerate în contextul general (tehnic,
tehnologic şi economic) din ţările în care se propune folosirea acestora.
Notă. Codului seismic japonez elaborat de BRI (Building Research Institute) ia în considerare trei
niveluri de severitate ale acţiunii seismice:
 cutremur moderat (L1), cu IMR  30-50 de ani;
 cutremur major (L2), cu IMR  500 de ani;
 cutremur extrem (L3).
Intensităţile cutremurelor de niveluri L1 şi L2 sunt stabilite prin codul de proiectare. Intensitatea
cutremurului L3, şi, implicit, stabilirea IMR al acestuia, este lăsată la alegerea inginerului proiectant,
cu condiţia ca aceasta să fie mai mare decât intensitatea cutremurului de nivel L2.

CE.2.3.3. Alte prevederi privind verificarea prin calcul

Verificarea prin calcul a rezistenţei şi stabilităţii pereţilor despărţitori din zidărie
proiectaţi pe baza prevederilor Normativelor P13-63(70) şi P2-75(85) este dată în
exemplele Anexate.

G-82
Valorile coeficienţilor seismic globali (raportaţi la greutatea proprie a CNS) stabilite
prin reglementările menţionate sunt date în tabelul CE.3.
Tabelul CE.3
Normativul P13-63 & P13-70 P100-78(81)
Grad seismic 7 8 9 7 8 9
Coeficientul Ks 0.025 0.050 0.100 0.120 0.200 0.320

Pereţi nestructurali c = 3Ks c = 3Ks c = 3Ks c = Ks c = Ks c = Ks

c = 0.075 c = 0.150 c = 0.300 c = 0.120 c = 0.200 c = 0.320
Parapeţi şi pereţi în c = 14 Ks c = 14 Ks c = 14 Ks c = 3Ks c = 3Ks c = 3Ks
(*)
consolă c = 0.350 c = 0.700 c = 1.400 c = 0.360 c = 0.600 c = 0.960
Ornamente, statui, c = 14 Ks c = 14Ks c = 14Ks c = 4Ks c = 4Ks c = 4Ks
turnuleţe, coşuri de fum c = 0.350 c = 0.700 c = 1.400 c = 0.480 c = 0.800 c = 1.280
Balcoane, cornişe, alte c= 10 Ks c= 10 Ks c= 10 Ks c = 2.5Ks c = 2.5Ks c = 2.5Ks
console minore
c = 0.250 c = 0.500 c = 1.000 c = 0.300 c = 0.500 c = 0.800
Tavane suspendate --- --- --- c = Ks c = Ks c = Ks
--- --- --- c = 0.120 c = 0.200 c = 0.320

CE.2.4. Încadrarea CNS în categorii de vulnerabilitate

Încadrarea CNS în categorii de vulnerabilitate permite ca stabilirea măsurilor de
intervenţie să se facă diferenţiat, pentru fiecare categorie de componente nestructurale,
şi pentru fiecare element din cadrul unei categorii, ţinând seama, în principal, de
următorii parametri:
 consecinţele probabile ale neîndeplinirii nivelurilor de performanţă propuse;
 raportul între nivelul de performanţă disponibil şi nivelul de performanţă
necesar pentru satisfacerea obiectivelor investitorului;
raportul dintre "costul lucrărilor de intervenţie" (determinat în funcţie de
complexitatea tehnică şi de amploarea acestor lucrări) şi "beneficiul" obţinut prin
aceste lucrări (exprimat prin diminuarea pagubelor aşteptate, directe şi indirecte,
produse de cutremurele ulterioare).

G-83
ANEXA H (informativă) Exemple de proiectare a lucrărilor de intervenţie
structurală la clădiri existente, vulnerabile seismic

Cuprins:

EBA Exemple clădiri cu structura din beton armat

ECM Exemple clădiri cu structura din oţel
EZ Exemple clădiri cu structura de zidărie
ECNS Exemple elemente nestructurale
 EXEMPLE DE PROIECTARE A LUCRĂRILOR DE
INTERVENŢIE

CONSTRUCŢII CU STRUCTURA DE BETON ARMAT

Exemplul 1.Structuri în cadre de beton armat

EBA-1
 Exemple de proiectare a lucrarilor de interventie

CONSTRUCTII CU STRUCTURA DE BETON ARMAT

Cuprins
1. Introducere ...................................................................................................................................... 3
2. Prezentarea structurii ...................................................................................................................... 3
3. Evaluarea cantitativă a structurii utilizând metodologia de nivel 3 .............................................. 12
3.1. Ipoteze de calcul .................................................................................................................... 12
3.1.1. Evaluarea încărcărilor .................................................................................................... 12
3.1.2. Ipoteze generale ............................................................................................................ 13
3.1.3. Rigiditatea de calcul....................................................................................................... 14
3.1.4. Modelarea neliniariţăţii ................................................................................................. 14
3.2. Analiza modală ...................................................................................................................... 19
3.3. Analiza statică neliniara ......................................................................................................... 19
3.3.1. Modelarea acțiunii seismice .......................................................................................... 19
3.3.2. Rezultate primare ale analizei ....................................................................................... 20
3.3.3. Evaluarea cerinței de deplasare .................................................................................... 23
3.3.4. Verificarea driftului unghiular ....................................................................................... 26
3.3.5. Verificarea rotirilor în articulațiile plastice .................................................................... 26
3.3.6. Verificarea forțelor tăietoare ........................................................................................ 33
3.4. Concluzii ................................................................................................................................ 37
3.5. Soluții de consolidare ............................................................................................................ 37

EBA-2
1. Introducere

Prezentul exemplu demonstreză aplicarea procedurilor din codul de evaluare și

reabilitare seismică pentru cazul unei structuri tip cadru, proiectate și executate în anii ’60 ai
secolului trecut. Structura analizată este tipică pentru construcțiile în cadre din stocul existent
realizate înaintea cutremurului distrugător din 1977 pe baza cunoștintelor de inginerie
seismică și inginerie structurală din epoca respectivă. Proiectarea clădirii a fost efectuată pe
baza normativului P 13/63 [1], document normativ ce poate fi considerat complet depășit în
raport cu nivelul codurilor în vigoare astăzi.
Structurile în cadre din această categorie sunt caracterizate de o rigiditate și rezistență
laterale insuficiente în raport cu cerințele seismice ale teritoriului României, fără un control
eficient al mecanismelor structurale de disipare de energie.
Exemplul tratează aspectele evaluării seismice utilizând analiza statică neliniară.
Analizele utilizează instrumentele de calcul cele mai performante care evidențiază caracterul
spațial, neliniar și dinamic al răspunsului seismic al construcțiilor de beton armat.

2. Prezentarea structurii

Sistemul structural al construcţiei evaluate corespunde cunoştinţelor şi practicii

timpului în care a fost construită cădirea, respectiv mijlocul anilor ’60 din secolul trecut.
Primele prescripţii de proiectare seismică, P13/63 [1], apărute cu numai un an înainte de anul
întocmirii proiectului, deşi au reprezentat prin elaborarea lor un pas înainte semnificativ în
acţiunea de proiectare seismică a clădirilor, erau departe de codurile de proiectare moderne,
atât conceptual, cât şi la nivelul regulilor de detaliere.
Cu toate acestea, din examinarea planurilor de execuţie ale structurii construcţiei
rezultă că proiectul a fost întocmit cu un spirit ingineresc remarcabil, în care au fost
considerate şi aspectele esenţiale ale proiectării seismice a structurilor de beton armat.
Structura este amplasată în localitatea Ploiești, având următorii parametri de proiectare
seismică:
 accelerația terenului pentru proiectare ag=0.35g;
 perioada de colț TC=1.6s.
Clădirea este încadrată în clasa III de importanță.
Structura prezintă un subsol parțial, situat între traveile centrale si are un regim de
întalțime parter + 6 etaje. Înalțimea subsolului este de 3.30m, a parterului de 3.25m, iar cea a
nivelului curent de 3.13m.
Structura verticală de rezistenţă este constituită din cadre ortogonale de beton armat
monolit. Stâlpii sunt dispuşi în punctele de intersecţie ale celor 16 axe transversale (15 travei
de 3,6 m) şi ale celor 2 axe longitudinale (2 deschideri de 6.00m).
Stâlpii, atât cei interiori, cât şi cei marginali, au secţiune variabilă pe înălțime, pornind
de la 35x70cm sau 30x60cm la parter și subsol pană la 30x40cm sau 30x50cm la ultumul
nivel. Stâlpii sunt orientaţi cu latura lungă pe direcţia transversală.

EBA-3
 Grinzile cadrelor transversale au dimensiunile secţiunii transversale variind pe
verticală: 30x65cm la parter, 30x60cm la primele 2 etaje, 30x55cm la etajele 3 şi 4 şi
35x50cm la ultimile 2 niveluri.
Grinzile cadrului longitudinal central au dimensiunile secţiunii transversale 30x40cm,
la toate nivelurile, iar grinzile cadrelor longitudinale din faţadă, 30x45cm, de asemenea pe
toată înălţimea clădirii.
Din compararea proprietăţilor de rigiditate şi rezistenţă ale celor 2 serii de cadre, apare
cu evidenţă că structura principală este mai puternică în direcţia transversală decât în direcţia
longitudinală.
Structura verticală este completată cu nuclelul de pereţi care îmbracă golurile
ascensoarelor. Legătura acestuia cu planşeul de nivel este realizată numai pe una dintre laturi,
astfel încât transmiterea forţelor inerţiale, care acţionează la nivelul planşeelor, la pereţii
lifturilor, este una limitată.
Placa planşeului este completată de grinzile secundare care susţin peretele longitudinal
al culoarului. Acestea au secţiunea 30x40cm pe toată înălţimea clădirii. Placa planşeului are
grosimea de 10 cm.
Armarea este realizată cu oţel cu suprafaţa netedă OB37, iar betonul folosit este B250,
echivalentul clasei C16/20. Examinarea planurilor de armare evidenţiază prezenţa unei
cantităţi substanţiale de armătură, atât în stâlpi, cât şi în grinzi. Aceasta se datorează şi
faptului că încărcările considerate la proiectare, 350 kgf/m2, pentru încărcarea permanentă, şi
300 kgf/m2, pentru încărcare utilă, sunt sensibil mai mari decât cele efective, cât şi, posibil,
intenţiei de a obţine o asigurare suficientă faţă de acţiunile orizontale. Această ipoteză este
dovedită de reducerea capacității de rezistență a grinzilor de la bază către partea superioară a
construcţiei.
Pe de altă parte, prevederea unei cantităţi importante de armatură continuă la
reazemele grinzilor reprezintă, de asemenea, o caracteristică de alcătuire favorabilă pentru
comportarea la cutremur.
Principalul deficit constatat din examinarea planurilor de armare este cantitatea mai
mică de armare transversală, prevăzută în grinzi şi stâlpi, în raport cu practica actuală
rezultată din cerinţele mai mari prevăzute de codurile de proiectare în vigoare astăzi.
Subsolul este dezvoltat pe suprafaţa definită de axele 5 şi 13, respectiv A şi C.
Pereţii de contur ai subsolului sunt realizaţi din zidărie de cărămidă, practică des
utilizată la acea vreme.
Fundaţiile stâlpilor structurii sunt realizate cu grinzi de fundaţie de tip cuzinet de beton
armat şi tălpi de beton simplu. Este de remarcat că fundaţiile tuturor stâlpilor sunt situate la
aceeaşi adâncime, stâlpii din afara subsolului coborând până la cota de fundare a stâlpilor
zonei cu subsol a clădirii.
Atat dimensiunile elementelor, cât și armarea longitudinală și transversală din grinzi și
stâlpi sunt sintetizate în tabelul 2.1. Planul de cofraj al etajului curent este prezentat în figura
2.1.
Din tabelul 2.1 se observă cu ușurință că structura în cauză prezintă o rigiditate mai
mare pe direcția transversală, având stâlpii orientați pe această direcție și grinzi mai înalte. De
asemenea armarea longitudinală, cât și transversală este mai consistentă pe direcția
transversală a structurii decât pe cea longitudinală. Încă din acest stadiu al evaluarii ne putem

EBA-4
aștepta ca structura să aibe o comportare nesatisfacatoare la acțiuni seismice, în special pe
direcția longitudinală.

Tab. 2.1: Dimensiuni elemente și procente de armare longitudinal/transversal

Grinzi
Amplasare b [cm] h [cm] Plong. superior [%] Plong. inferior [%] Ptrans. [%]
Curenta 30 50-65 1.25-1.63 0.42-0.75 0.17
Cadru
transversal Stalpi
curent
Amplasare b [cm] h [cm] Ptotal [%] Ptrans. [%]
Marginal 30 40-60 2.43-2.53 0.28
Central 30-35 50-60 1.94-3.00 0.24-0.28
Grinzi
Amplasare b [cm] h [cm] Plong. superior [%] Plong. inferior [%] Ptrans. [%]
Curenta 30 45 0.74-1.17 0.30-0.73 0.14
Cadru
longitudinal Stalpi
de fatada
Amplasare b [cm] h [cm] Ptotal [%] Ptrans. [%]
Marginal 40-60 30 2.60-2.90 0.28
Central 40-60 30 2.43-2.53 0.28

Exemplul tratează numai calculul pe direcția transversală, prezentarea planurilor de

armare și a rezultatelor fiind mai clară pe această direcție, datorită simplității structurale.
Calculele detaliate se prezintă numai pentru cadrul transversal curent.
Planurile de armare și secțiunile cadrelor din axele 2, 3, 14 și 15 (considerate curente)
sunt prezentate în figurile 2.2 – 2.6. Sunt de remarcat următoarele detalii de armare specifice
zonelor seismice, dar atipice perioadei în care s-a proiectat clădirea:
 la partea superioară a grinzilor se țin continui minim 2Φ25 pe toată lungimea;
 la partea inferioară a grinzilor, se țin continui minim 2Φ20 pe toată lungimea;
 etrierii sunt îndesiți pe lungimea de suprapunere a armăturilor longitudinale din
stâlpi;
 fiecare armătură armătură longitudinală a secțiunii stâlpului se găsește la colțul
unui etrier.
Ținând cont că există planurile integrale ale proiectului de execuție, s-a considerat
nivelul de cunoaștere KL3: cunoaștere completă.

EBA-5
Fig. 2.1: Plan cofraj etaj curent
EBA-6
Fig. 2.2: Armarea cadrelor transversale 2, 3, 14 și 15

EBA-7
Fig. 2.3: Secțiuni caracteristice stâlp marginal

EBA-8
Fig. 2.4: Secțiuni caracteristice stâlp central

EBA-9
Fig. 2.5: Armături longitudinale stâlpi (în stânga stâlpii marginali)
EBA-10
Fig. 2.6: Secțiuni caracteristice și armări grinzi

EBA-11
3. Evaluarea cantitativă a structurii utilizând metodologia de nivel 3

Metodologia de nivel 3 de evaluare cantitativă este bazată pe analize neliniare ale

structurilor. Acest tip de analize permit o evaluare globală a unei structuri și o corelare mai
exactă între cerințele impuse de acțiunea seismică și capacitatea structurii de a prelua aceste
solicitări. Metodologia de nivel 3, reprezintă cea mai avansată metodă de evaluare permisă de
P100-3 [2]. Metodologia este recomandata, însa numai în situația în care există proiectul
original al structurii, avand în vedere nesitatea cunoașterii cu precizie ridicată a armării
elementelor structurale.
Se recomandă ca primă modalitate de evaluare, analizele static neliniare, întrucât acest
tip de analize sunt relativ ușor de realizat, timpul de analiză și procesare a datelor este mic, iar
informațiile oferite au un grad sporit de transparență. Această analiză este indicată în cazul
structurilor în cadre care răspund preponderent pe translație. În cazul structurilor cu pereți sau
al structurilor neregulate la care modurile de vibrație sunt cuplate, se recomandă folosirea
analizei dinamice neliniare. Această analiză furnizează rezultate realiste pentru eveluarea
forței tăietoare în pereți și pentru evaluarea efectelor torsiunii.

3.1. Ipoteze de calcul

Chiar dacă se folosesc cele mai avansate metode de calcul, trebuie reținut faptul că
rezultatele sunt tributare într-o oarecare măsură ipotezelor, motiv pentru care se face o
descriere succintă a acestora.
Programul de calcul utilizat este PERFORM 3D [3], dezvoltat în trecut de profesorul
Graham Powell de la universitatea Berkeley din California, special conceput pentru a efectua
analize statice și dinamice neliniare. Actualmente, programul este dezvoltat de firma
Computers and Structures din Berkeley. Programul a fost ales deoarece are mai multe
avantaje în fața programelor de inginerie uzuale existente pe piață:
 are încorporate o multitudine de elemente neliniare, inclusiv pentru pereți;
 formularea elementelor neliniare este simplă, inginerească, permițând
verificarea rapidă a rezultatelor;
 are încorporate legi hysteretice și modele de comportare specifice elementelor
din beton armat;
 timpul de rulare este scurt comparat cu restul programelor;
 este robust din punct de vedere numeric.

3.1.1. Evaluarea încărcărilor

Funcțiunea clădirii este de sediu administrativ. Din punct de vedere arhitectural, între
axele B și C există un culoar central de circulație longitudinal delimitat în planul de cofraj de
grinda principală din axul B și grinzile secundare dintre axele B și C. Din acest culoar se face
accesul în încăperi. Închiderile fațadelor longitudinale sunt din zidărie, fiind perforate de
multe goluri de geam, în timp ce frontoanele realizate tot din zidărie de cărămidă plină nu au
goluri. Culoarul central este delimitat de pereți de zidărie plină perforați de goluri de uși.
Încărcările pe placă pentru etajul curent și pentru terasă sunt prezentate în tabelele 3.1
și 3.2. Pereții de zidărie ai culoarului central și cei perimetrali sunt modelați cu forțe uniform
distribuite pe grinzi.
EBA-12
 La etajul curent există două tipuri de pardoseli:
 Pardoseli grele între axele 8-10, în dreptul casei de scară;
 Pardoseli ușoare în rest.
De asemenea, există două tipuri de încărcări utile:
 Utila circulații pe culoarul central și între axele 8-10;
 Utila curentă în rest.

Tab. 3.1: Încărcări etaj curent

Incarcare Valoare caracteristică UM

Pardoseli, compartimentari (zonă pardoseală ușoară) 1.25 kN/m2
Pardoseli, compartimentari (zonă pardoseală grea) 3 kN/m2
Utila încăperi 2 kN/m2
Utilă circulații 3 kN/m2
Zidărie fațade 4.85 kN/m
Zidărie frontoane 12.75 kN/m
Zidărie culoar central 6.5 kN/m

Tab. 3.2: Încărcări terasă

Incarcare Valoare caracteristică UM

Straturi terasă 4 kN/m2
Zăpadă 1.6 kN/m2
Atic 2.9 kN/m

3.1.2. Ipoteze generale

Structura a fost considerată încastrată la cota inferioară a subsolului. S-a preferat acest
tip de modelare datorită rigidității reduse a subsolului, acesta fiind parțial și realizat din pereți
de zidărie înrămată.
Grinzile și stâlpii au fost modelate cu elemente de tip bară, nodul considerându-se
infinit rigid.
Planșeele au fost considerate diafragme infinit rigide și rezistente în planul lor,
respectând grosimea minimă dată în P100-1 [4]. Plăcile nu au fost modelate efectiv în calcul,
încărcările fiind dispuse pe grinzile adiacente fiecărui ochi de placă. Masele au fost atribuite
centrului de masă al fiecărui planșeu. S-au considerat numai mase de translație orizontală și
mase rotaționale față de axa verticală. Centrele de masă și greutățile sunt prezentate în tabelul
3.3. În mod aproximativ, dacă se consideră că masa este uniform distribuită pe suprafața
planșeului, în cazul formelor dreptunghiulare momentul de inerție la rotire se poate calcula cu
relația:

EBA-13
 I G
L2x  L2y 
12
în care:
G este greutatea de nivel;
Lx , Ly reprezintă dimensiunile în plan ale planșeului;

Tab. 3.3: Centre de masă și greutăți de nivel

Nivel X [m] Y [m] G [kN] Iθ [kN m2]

1 27 6 7606.2 1973200
2 27 6 7223.5 1876100
3 27 6 7095.9 1842000
4 27 6 6938.9 1800400
5 27 6 6742.6 1749300
6 27 6 6762.2 1756200
7 27 6 7066.4 1833900
8 27 6 7498.3 1947300

Efectele de ordinul II sunt foarte importante în cazul structurilor cu deficit de

rezistență și capacitate, sporind semnificativ cerințele de ductilitate. În general, efectele de
ordinul II sunt supraapreciate în cazul analizei statice neliniare, fiind în acest caz neglijate.

3.1.3. Rigiditatea de calcul

Rigiditățile de calcul sunt întotdeauna corelate cu modul de modelare a neliniarităților.
Deoarece neliniaritățile sunt modelate utilizând articulații plastice punctuale, trebuie folosite
rigidități secante la punctul de curgere. Acest lucru este practic imposibil, deoarece rigiditatea
depinde de mai mulți parametri, printre care cei mai importanți sunt:
 nivelul de solicitare la forță axială;
 coeficentul de armare longitudinal;
 tipul de partiții.
De aceea, se consideră în mod convențional că rigiditatea secantă la punctul de curgere
este 50% din rigiditatea brută a secțiunilor nefisurate, conform indicațiilor codului P100-1 [4],
pentru structuri în cadre care nu interacționează cu pereții de compartimentare.
Secțiunea de calcul a grinzilor este T, luând în calcul două grosimi de placă de o parte
și de alta a grinzii.

3.1.4. Modelarea neliniariţăţii

Atât pentru grinzi, cât și pentru stâlpi, neliniaritatea a fost modelată cu articulații
plastice punctuale. Pentru grinzi, au fost introduse articulații plastice de moment, în timp ce
pentru stâlpi au fost introduse articulații plastice ce țin seama de interacțiunea dintre moment

EBA-14
încovoietor și forță axială. Curba de comportare moment-rotire are o ușoară consolidare după
curgere.
Modelarea se face în spiritul proiectării capacității de rezistență, adică nu sunt permise
cedările din forță tăietoare, iar ductilitatea este infinită pentru solicitarea de încovoiere. După
rularea analizei, se verifică explicit dacă ipotezele de calcul sunt corecte, adică se verifică
rezistența tuturor elementelor la forță tăietoare și capacitatea de rotire în articulațiile plastice.
Pentru grinzi, momentul de curgere se consideră aproximativ egal cu momentul
capabil al secțiunii. Capacitatea de rezistență se evaluează cu rezistențele medii ale
materialelor, pentru a rezulta mecanismul de plastificare cu cea mai mare probabilitate de
apariție.

Tab. 3.4: Rezistențele materialelor

Material Tip Solicitare Rezistenta Notatie Valoare [MPa]

De calcul fcd 11.07
Compresiune Caracteristica fck 16.6
Medie fcm 19.37
BETON B250
De calcul fctd 0.95
Intindere Caracteristica fctk 1.43
Medie fctm 1.66
De calcul fyd 210
OTEL OL38 Compresiune/Intindere Caracteristica fyk 242
Medie fym 284

Există câteva probleme ce trebuie rezolvate pentru evaluarea momentelor

încovoietoare capabile:
 poziția articulațiilor plastice punctuale la grinzi;
 lungimile de ancoraj și suprapunere.
În primul caz, nu este foarte clar în ce secțiune se va deschide articulația plastică, din
cauza faptului că există armături înclinate, care urcă de la partea de jos în zona reazemului.
Din punct de vedere teoretic, modelul corect este cu câte o articulație plastică în fiecare
secțiune cu capacitate diferită. Din punct de vedere practic, efortul de modelare nu se justifică.
Se consideră în mod simplificat că articulațiile plastice se deschid la capetele grinzilor, fără a
se lua în calcul ultimul rând de armături înclinate.
În al doilea caz, trebuie evaluate lungimile de ancoraj și suprapunere, evaluând astfel
dacă o armătură poate ajunge la curgere. SR EN 1992-1-1 [5] nu prevede modul de calcul al
lungimilor de ancoraj și suprapunere în cazul armăturilor netede. De aceea, noul cod de
evaluare a structurilor existente propune pentru armături netede terminate cu cioc curba de
variație din fig. 3.1.
Pentru armăturile φ25 din grinzi în reazemul marginal, lungimea de ancoraj efectivă
minimă (la ultimele două etaje) este 45+35=80cm, adică 32φ, în consecință nu-și poate atinge

EBA-15
integral momentul capabil. Raportul între aria de armătură efectivă a unei armături și aria
reală a unei armături rezultă:
 lbd 
   17
As, ef  d bl  ef 32  17
 0.1  0.9  0.1  0.9  0.85
As 18 18

Fig. 3.1: Evaluarea momentului capabil în funcție de lungimea de ancoraj a barelor

Se evaluează ariile efective de armătură în stâlpi pentru secțiunea 8-8 din fig. 2.2.
Lungimea de suprapunere este 100cm, deci lungimea de ancoraj efectivă este 100/1.5=67cm,
adică 27φ pentru armăturile φ25 și 33φ pentru armăturile φ20. În consecință, ariile efective
considerate pentru trasarea curbei de capacitate sunt:
 pentru Φ20:
 lbd 
   17
As, ef  d bl  ef 33  17
 0.1  0.9  0.1  0.9  0.90
As 18 18

 pentru Φ25:

 lbd 
   17
As, ef  d bl  ef 25  17
 0.1  0.9  0.1  0.9  0.50
As 18 18
Cu ariile efective determinate se trasează curba de interacțiune.

EBA-16
 Articulațiile plastice se modelează fără degradare de rezistență, neavând informații în
acest sens. Curba înfășurătoare de comportare a articulațiilor plastice este prezentată în fig.
3.2. Punctele caracteristice ale curbei sunt:
 Y – punctul de curgere;
 U – punctul în care se atinge capacitatea de rezistență;
 X – punctul de rupere.

Fig. 3.2: Curba înfășurătoare de comportare a articulației plastice de grindă în PERFORM

3D [3]

Fig. 3.3: Declararea articulației plastice de moment pentru grinzi în PERFORM 3D [3]

Pentru fiecare punct caracteristic se introduce momentul încovoietor și deformația

plastică. În general, pentru punctul de curgere (Y) se introduce momentul încovoietor capabil.
Consolidarea în domeniul postelastic este controlată de momentul încovoietor și rotirea
plastică asociată punctului U (FU și DU). În general, acești parametri se introduc astfel încât
consolidarea în domeniul plastic să fie foarte mică (fig. 3.3).
Definirea articulației plastice de stâlp implică:
 Definirea curbei de interacțiune N-Mx-My;
 Definirea deformațiilor specifice pentru punctele U și X.

EBA-17
 În PERFORM 3D [3], curba de curgere este analitică, ecuația curbei de interacțiune
pentru un plan (Mx sau My) fiind:
  P  P l  M  
 B 
   , P  PB
  PT  PB   M YB 
f Y P , M    u 
 P  PB   M 
 P  P    M  , P  PB
 C B   YB 
Pentru o forță axială dată (P), ecuația curbei de curgere este:
 
 MX   MY 
f Y P, M X , M Y       
 M YPX   M YPY 
în care:
P este forța axială;
PT este forța axială capabilă la întindere;
PC este forța axială capabilă la compresiune;
PB este forța axială asociată punctului de balans;
M YB este momentul încovoietor capabil asociat punctului de balans;
M YPX este momentul încovoietor capabil asociat forței axiale P pentru încovoiere față
de axa X;
M YPY este momentul încovoietor capabil asociat forței axiale P pentru încovoiere față
de axa Y;
u , l ,  sunt parametri ce trebuie calibrați.

Fig. 3.4: Declararea curbei de interacțiune pentru stâlp în PERFORM 3D [3]

EBA-18
 Parametrii curbei de de interacțiune αu și αl se calibrează obligând curba de
interacțiune să treacă prin punctele asociate momentului încovoietor capabil pentru forță
axială nulă în cele două planuri principale de încovoiere (fig. 3.4). Parametrul β se calibrează
pe baza momentului încovoietor capabil asociat forței axiale de balans la 45° (Mx=My).
În alte programe, curba de interacțiune este furnizată direct de utilizator prin puncte
discrete.
Pereții de zidărie de la subsol au fost modelați prin intermediul unor diagonale
echivalente ce pot prelua numai compresiune. Pentru determinarea grosimii diagonalelor, în
absența unor prevederi în codurile naționale, s-au utilizat prevederile din codul FEMA 356
[6] pentru rigiditate.

3.2. Analiza modală

Tabelul 3.5 prezintă rezultatele analizei modale. Se observă că modurile de vibrație

sunt decuplate, iar direcția cea mai flexibilă este cea longitudinală, așa cum era de așteptat.

Tab. 3.5: Rezultatele analizei modale

MOD T [s] εX εY εθ
1 1.35 0.75 0.00 0.00
2 1.15 0.00 0.72 0.00
3 1.07 0.00 0.00 0.71

3.3. Analiza statică neliniara

Deoarece modurile de vibrație sunt decuplate, analiza statică neliniară poate oferi
informații suficient de exacte asupra modului de comportare al structurii. Un prim pas îl
reprezintă modelarea acțiunii seismice în programul de calcul.

3.3.1. Modelarea acțiunii seismice

Acțiunea seismică este modelată prin forțe aplicate static pe structură. Pentru a avea o
anvelopă a comportării posibile, se consideră două distribuții:
 una la care forțele laterale sunt distribuite conform modului fundamental de
vibrație pe direcția de calcul (modal);
 una la care forțele laterale sunt distribuite proporțional cu masele de nivel (accel).
Unele programe de analiză neliniară distribuie automat forțele orizontale conform
celor două distribuții. Există însă și programe la care utilizatorul trebuie să introducă manual
forțele orizontale. De aceea se exemplifică modul de determinare a forțelor orizontale pentru
ambele distribuții posibile.
Forțele de la un anumit nivel se determină cu relația:
Fk  Gk  k

EBA-19
în care:
Gk greutatea nivelului k;
k forma deformată la nivelul k a distribuției considerate.
Pentru distribuția de tip modal, forma deformată este cea a modului fundamental de
vibrație, în timp ce pentru distribuția de tip accel, se consideră o deformată cu valori unitare la
fiecare nivel. În prectică, forțele laterale se normalizează la forța de la vârf:
F
fk  k
Fn

Tab. 3.6: Evaluarea forțelor orizontale pentru distribuția modală a acțiunii seismice

Nivel Gk [kN] φk Fk [kN] fk

1 7606.2 0.049 370 0.049
2 7223.5 0.159 1151 0.153
3 7095.9 0.295 2090 0.279
4 6938.9 0.437 3033 0.404
5 6742.6 0.581 3916 0.522
6 6762.2 0.716 4840 0.645
7 7066.4 0.839 5928 0.791
8 7498.3 1.000 7498 1.000

Tab. 3.7: Evaluarea forțelor orizontale pentru distribuția proporțională cu masele de nivel a
acțiunii seismice

Nivel Gk [kN] φk Fk [kN] fk

1 7606.2 1.000 7606 1.014
2 7223.5 1.000 7224 0.963
3 7095.9 1.000 7096 0.946
4 6938.9 1.000 6939 0.925
5 6742.6 1.000 6743 0.899
6 6762.2 1.000 6762 0.902
7 7066.4 1.000 7066 0.942
8 7498.3 1.000 7498 1.000

Pentru cazul de față, se utilizează numai distribuția de tip “modal”. De altfel, această
distribuție duce în toate cazurile la rezultate mai realiste decât distribuția de tip “accel”.

3.3.2. Rezultate primare ale analizei

Un prim pas după rularea analizei statice neliniare este să se identifice mecanismul de
plastificare. Figurile 3.5 și 3.6 prezintă configurația articulațiilor plastice pentru axul 2
(transversal) și axul B (longitudinal) la atingerea mecanismului de plastificare. Concluziile
sunt următoarele:
 Subsolul este suficient de rigid, având o comportare elastică;

EBA-20
  Pe direcția transversală, mecanismul de plastificare este cel dorit, cu articulații
plastice la capetele grinzilor și la baza stâlpilor;
 Pe direcția longitudinală, mecanimsul de plastificare este unul combinat,
ultimele două niveluri având o comportare elastică.
Curba forță-deplasare este prezentată în fig. 3.7. Informații de ansamblu calitative
furnizează evaluarea factorului de redundanță structurală și compararea forței asociate
mecanismului de plastificare cu forța de cod pentru o structură calculată conform
normativelor în vigoare. Coeficientul seismic rezultă:

a g   T  2.5
cs   I     1  0.35   0.85  0.11
g q 6.75
în care:
I 1 coeficient de importanță-expunere al clădirii;
a g  0.35 g accelerația terenului pentru proiectare;
 T   2.5 factor de amplificare dinamică asociat perioadei fundamentale de vibrație;
q  6.75 factor de comportare;
  0.85 coeficient de echivalență.

Forța de cod rezultă:

Fcod  cs  G  0.11  56934  6273kN
Valoarea factorului de redundanță structurală este:
 u 9538
  2.40
1 3967
Suprarezistența structurii este:
F 9538
qovs  mec   1.52
Fcod 6273

Fig. 3.5: Mecanismul de plastificare pe direcția longitudinală (ax B)

EBA-21
Fig. 3.6: Mecanismul de plastificare pe direcția transversală (ax 2)

Fig. 3.7: Curba forță-deplasare pe direcția transversală

EBA-22
 Se observă că pe direcția transversală structura are o redundanță sporită datorită
numărului mare de cadre și o rezistență la solicitări de încovoiere asemănătoare cu cea a unei
structuri proiectată conform normelor în vigoare.
În continuare se fac următoarele verificări:
 Driftul unghiular (la cerința de deplasare);
 Rotirile plastice în elemente (la cerința de deplasare);
 Forțele tăietoare în elemente (la mecanism).
Un prim pas este determinarea cerinței de deplasare.

3.3.3. Evaluarea cerinței de deplasare

Deoarece structura nu este înzestrată cu rezistența minimă furnizată de codurile
actuale, cerința de deplasare se poate evalua numai pe baza analizei dinamice neliniare a
sistemului cu un singur grad de libertate echivalent. În continuare se prezintă etapele de
calcul.
1) Efectuarea analizei modale
Analiza modală furnizează:
 perioada proprie fundamentală a structurii pe direcția de calcul: T1=1.15s;
 forma deformată a modului fundamental de vibrație φ.

Tab. 3.8: Calculul parametrilor modali ai structurii

Nivel Gk [kN] mk [kNs2/m] φk ϕk mkϕk [kNs2/m] mkϕk2 [kNs2/m]

1 7606.2 775 0.049 0.049 38 2
2 7223.5 736 0.159 0.159 117 19
3 7095.9 723 0.295 0.295 213 63
4 6938.9 707 0.437 0.437 309 135
5 6742.6 687 0.581 0.581 399 232
6 6762.2 689 0.716 0.716 493 353
7 7066.4 720 0.839 0.839 604 507
8 7498.3 764 1.000 1.000 764 764

Forma deformată a modului fundamental de vibrație se normalizează astfel încât să

rezulte valoarea unitară la vârf:
k
k 
n
Adițional, se calculează următorii parametri (tab. 3.8):
 masa totală a structurii:
m   mk  5804 kNs2 / m
 masa modală generalizată:
 
m*   mk   k2  2075kNs2 / m
 factorul de participare modal:

EBA-23
 l*   mk   k   2938kNs2 / m
 coeficientul de echivalență modal:
l *2 2938 2
   0.72
m  m * 5804  2075

2) Biliniarizarea curbei forță-deplasare

Biliniarizarea curbei forță deplasare se efectuează până la deplasarea la vârf dm=40cm.
Rezultă următorii parametri:
 energia totală Em=3128kNm;
 rigiditatea elastică a curbei forță-deplasare:
2 2
 2   2 
K e     l*     2938  87615 kN / m
 T1   1.15 
 forța de curgere a structurii cu mai multe grade de libertate rezultă:
 2  Em   
Fy  K e  d m  d m
2
   87615 0.40  0.40 2  2  3128   8967 kN
 Ke   87615 
  
 forța normalizată de curgere a structurii este:
Fy 8967
cy    0.158
G 56934
Adițional, rigiditatea elastică se putea determina direct din curba forță-deplasare, pe
baza primului punct al curbei, rezultând valori apropiate:
F 1983
Ke  1   86217 kN / m
d1 0.023

Fig. 3.8: Curba forță-deplasare biliniarizată

EBA-24
 Curba biliniarizată este prezentată în figura 3.7.
3) Calculul parametrilor SDOF echivalent
 perioada: T*=T1=1.15s;
 forța normalizată de curgere:
cy 0.158
c*y    0.219
 0.72
Pentru a avea un sistem dinamic complet, se propune fracțiunea din amortizarea critică
5% și modelul hysteretic Takeda;
4) Efectuarea analizei dinamice neliniare pentru SDOF
Se consideră un set de 10 accelerograme artificiale compatibile cu spectrul elastic de
accelerații din amplasament Accelerogramele sunt generate în programul MATLAB®
utilizând o familie de subrutine incluse în cd-ul lucrării Postelnicu et. al. [7]. Accelerogramele
sunt generate de la 0, pe baza teoriei vibrației aleatoare, folosind un număr de 10 iterații.
Pentru a da o formă naturală semnalelor generate, se folosește o anvelopă trapezoidală. Pasul
de timp al accelerogramelor este 0.01s, iar numărul de puncte al unei accelerograme este
2048. Indicatorii statistici ai setului de accelerograme folosiți sunt prezentați în fig. 3.9.

Fig. 3.9: Indicatorii statistici ai setului de accelerograme folosit

Pentru fiecare accelerogramă se efectuează analiza dinamică neliniră, rezultând un set

de deplasări maxime ale SDOF. Analiza dinamică neliniară se efectuează cu ajutorul
programului MATLAB®, utilizând o familie de subrutine incluse în cd-ul lucrării Postelnicu
et. al. [7]. Deplasarea medie a SDOF rezultă d*=34cm pentru SLU și d*=12cm pentru SLS.
La SLS accelerogramele au fost scalate cu factorul 0.45, conform anexei A a codului.
5) Calculul cerinței de deplasare pentru MDOF
Se aplică relația de transformare:
l* 2938
d d*  0.34  0.48m ( SLU )
m* 2075

EBA-25
 l* 2938
d d*  0.12  0.17 m ( SLS )
m* 2075
Se observă că dm≈d, deci se poate concluziona că cerința de deplasare este corect
calculată. În general, în cazul structurilor în cadre, biliniarizarea se poate face la atingerea
mecanismului, fără a efectua iterații.

3.3.4. Verificarea driftului unghiular

Verificarea driftului unghiular se face la SLU și SLS. Driftul unghiular se ia direct din
programul de calcul în pasul în care se atinge cerința de deplasare, fără a mai fi amplificat cu
alt termen. Driftul unghiular este prezentat în figura 3.10. Se observă că pe această direcție
driftul unghiular maxim este mai mic decât limita impusă de cod la SLU (2.5% rad), deci
verificarea este îndeplinită. La SLS însă, driftul unghiular maxim este 0.88% rad, mai mare
decât limita impusă de cod în cazul partițiilor grele din zidărie (0.5% rad). În consecință, sunt
de așteptat degradări semnificative în compartimentările din zidărie la acțiunea unui seism
asemănător celui de serviciu.

Fig. 3.10: Driftul unghiular la cerința de deplasare

3.3.5. Verificarea rotirilor în articulațiile plastice

Rotirile efective în articulațiile plastice sunt furnizate de programul de calcul pentru
pasul în care se atinge cerința de deplasare. Capacitatea de rotire plastică se evaluează
conform anexei B a codului, cu parametrii din pasul în care se atinge cerința de deplasare.
Codul face trimitere către SR EN 1998-3 [8].
Se exemplifică calculul capacității de rotire pentru stâlpul central la bază,
corespunzătoare secțiunii 8-8 din figurile 2.2 și 2.4. Pentru ușurință, secțiuniea este reprodusă
și în figura 3.11. În secțiunea de la bază pasul etrierilor este 100mm.
Pentru stâlpi, relația de calcul a capacității de rotire asociată SLU este:
f ywm
  sw
3 0.0145 1  max 0.01,  '
0.3 0.35
pl 0.2  Lv 
 um      25 f cm
4  el 4  max 0.01,   
f cm
 h 

EBA-26
 Fig. 3.11: Secțiunea de calcul pentru stâlpul central

Fig. 3.12: Geometria necesară evaluării factorului de eficiență a confinării

în care:
 el  1.8 coeficient parțial de siguranță;
 este forța axială normalizată;
 ' ,  coeficienți mecanici de armare ai armăturii comprimate/întinse;
f cm rezistența medie la compresiune a betonului;
Lv lungimea brațului de pârghie;
h înălțimea totală a secțiunii;
 este factorul de eficiență a confinării;
 sw este coeficient de armare transversală;
f ywm este rezistența medie a armăturii transversale.
În relația de calcul, toți parametrii se introduc în N și mm, rotirea plastică rezultând în
radiani.
Se prezintă detaliat etapele de calcul.
i) Calculul rezistențelor medii ale materialelor se face pe baza prevederilor vechiului
STAS 10107-0/90 [9], ținând cont de marca betonului utilizat
f cm  1.75 f cd  1.75  11.07  19.37 MPa
f ywm  f ym  1.35 f yd  1.35  210  283.5MPa
ii) Calculul caracteristicilor geometrice ale secțiunii
 dimensiunile secțiunii utile:

EBA-27
 b0  b  2ce  ep  300  2  25  8  242 mm
h0  h  2ce  ep  600  2  25  8  542 mm
 distanța dintre două bare longitudinale aflate la colț de etrier pe cele două direcții:
h 542
bix  0   271mm
2 2
b 242
biy  0   81mm
3 3
 suma pătratului distanțelor dintre două bare aflate la colț de etrier:

 bi2  4  bix2  6  biy2  4  2712  6  812  333130 mm 2

iii) Calculul factorului de eficiență a confinării


  1
 bi2 
1 
s 
1 
s  
  1
333130 
1
100 
1
100 
 0.415
 6  b0  h0  2  h0  2  b0   6  242  542  2  542  2  242 
 

Fig. 3.13: Variația forței axiale la baza stâlpilor în funcție de deplasarea normalizată la vârf

iv) Calculul coeficientului de armare transversal în lungul direcției de calcul

Asw 2 8  2 8 cos  50.32  2  0.96 
 sw     0.0066
bs 300  100 300  100
 biy   81 
  a tan    a tan    0.29rad
 bix   271 

v) Calculul forței axiale normalizate (forța axială din pasul corespunzător cerinței de
deplasare)

EBA-28
 N Ed 1265  10 3
   0.36
b  h  f cm 300  600  19.37

Tab. 3.9: Eforturile la baza stâlpilor la cerința de deplasare

Stalp Comprimat Central Intins

M [kNm] 615 760 415
V [kN] 230 280 130
N [kN] 1570 1265 155

vi) Calculul lungimii brațului de forfecare pe baza eforturilor la cerința de deplasare

(tabelul 3.9)
M 760
L' v 
  2.71m
V 280
Deoare există suprapunere în zona plastică și armăturile sunt netede, lungimea
brațului de forfecare se modifică conform relației:
Lv  L'v l0  2.71  1  1.71m
în care:
l0  1m este lungimea de suprapunere a armăturilor φ25.

vii) Calculul coeficienților mecanici de armare. Pentru stâlpi, armătura comprimată

este ultimul rând de armături, iar armătura întinsă este reprezentată de restul armăturilor.
Deoarece există suprapuneri în zonă plastică, coeficientul mecanic de armătură
comprimată se dublează.
As' f ym 2  6 25 283.5 2  6  491 283.5
'        0.480  0.01
Ac f cm 300  600 19.37 300  600 19.37
A f ym 6 25  2 20 283.5 6  491  2  314 283.5
 s      0.291  0.01
Ac f cm 300  600 19.37 300  600 19.37

viii) Calculul rotirii plastice capabile de bază asociate SLU

f ywm
   sw
3 0.0145 1  max 0.01,  '
0.3 0.35
0.2  Lv 
 um
* pl
     25 f cm

4  el 4  max 0.01,   
f cm
 h 
283.5
 0.480 
0.3 0.35 0.415 0.0066 
3 0.0145 1 0.2  1710 
    19.37    25 19.37  0.0126 rad
4 1.8 4 0.36  0.291   600 

ix) Calculul rotirii plastice capabile asociate SLU

Deoarece se folosesc armături netede și există suprapuneri în zona plastică, rotirea
capabilă de bază trebuie afectată de anumiți coeficienți. În aceste condiții, coeficientul de
reducere rezultă:
EBA-29
   l  l    1000  1000 
C  0.0035 60  min  50, 0 1  0   0.0035 60  min  50,  1    0.146
  d bl  Lv    25  1710 
Dacă nu exista suprapunere în zone critice, capacitatea de rotire plastică se multiplica
doar cu coeficientul 0.375 în cazul utilizării de armături netede.
Rotirea plastică capabilă rezultă:
 um
pl
 C   um
* pl
 0.146  0.0126  0.0018 rad  0.18%rad

Tab. 3.10: Evaluarea rotirii plastice capabile la baza stâlpilor

Stalp Sectiune b [mm] h [mm] l 0 [m] dbL [mm] ω'/ω ρsw α M [kNm] V [kN] N [kN] Lv [m] ν θ*umpl [rad] C θumpl [rad]
Comprimat 3-3 300 550 1.0 20 1.334 0.0065 0.431 615 230 1570 1.67 0.49 0.0102 0.155 0.0016
Central 8-8 300 600 1.0 25 1.648 0.0066 0.415 760 280 1265 1.71 0.36 0.0126 0.146 0.0018
Intins 3-3 300 550 1.0 20 1.334 0.0065 0.431 415 130 155 2.19 0.05 0.0206 0.209 0.0043

Pentru restul stâlpilor, rotirile plastice capabile la bază sunt prezentate în tabelul 3.10.
De asemeneaz, se exemplifică și calculul capacității de rotire plastică pozitivă pentru
grinda de peste etajul 3 în reazemul central (secțiunea 13-13 în figura 2.2 și 2.6). În cazul
grinzilor, factorul de eficiență a confinării este neglijabil, așa că relația generală de calcul
poate fi simplificată după cum urmează:

3 0.0145  max 0.01,  ' 

0.3 0.35
0.2 
Lv 
 um
pl
   
4  el  max 0.01,   
f cm
 h 
Armarea grinzii este următoarea:
 la partea inferioară, 2φ25, cu un moment capabil de 150kNm;
 la partea superioară în reazemul central 4φ25, cu un moment capabil de 278kNm;
 la partea superioară în reazemul marginal 5φ25, cu un moment capabil de
348kNm.
Încărcarea uniform distribuită pe grindă este p=24.37kN/m.
În continuare se prezintă etapele de calcul.

i) Calculul coeficienților mecanici de armare:

As f ym 4  491 283.5
      0.160  0.01
Ac f cm 300  600 19.37
As f ym 2  491 283.5
      0.080  0.01
Ac f cm 300  600 19.37

ii) Calculul brațului de pârghie

Brațul de pârghie este distanța dintre punctul de moment maxim și punctul de moment
nul. Acesta poate fi furnizat de diagrama de momente la cerința de deplasare, sau poate fi
calculat pe baza încărcării uniform distribuite pe grindă, considerând că se atinge capacitatea
la cele două capete.
Lumina grinzii este L0  5.45m .

EBA-30
 Efectuând calculul pe baza, valorile brațelor de pârghie negativ, respectiv pozitiv
rezultă:
    2 
 M Rm  M Rm L  M Rm  M Rm L0  2  M Rm
Lv   0     
p  L0 2  p  L 2  p
 0 
2
278  348 5.45  278  348 5.45  2  348
        2.26m
24.37  5.45 2  24.37  5.45 2  24.37
Lv  L0  Lv  5.45  2.26  3.19 m

iii) Calculul rotirii plastice capabile de bază asociate SLU

Rotirea plastică capabilă pozitivă de bază rezultă:
0.3 0.35
3 0.0145      

0.2  Lv 3 0.0145  0.160 
0.3
 3190 
0.35
 um
* pl
   f cm      19.37 0.2    0.024rad
4  el    

 
 h  4 1.8  0.080   600 

iv) Calculul rotirii plastice capabile de bază asociate SLU

În acest caz, deoarece este respectată lungimea de ancoraj și armătura este netedă,
coeficientul de reducere este C  0.375 .
 um
pl
 C   um
* pl
 0.375  0.024  0.009 rad  0.9%rad

Fig. 3.14: Armări longitudinale ale grinzilor și momente capabile asociate acestora

EBA-31
 Tab. 3.11: Evaluarea rotirii plastice capabile în grinzi

Articulatie p [kN/m] MRm+ [kNm] MRm- [kNm] As' [mm2] As [mm2] ω' ω Lv [m] θ*umpl [rad] θumpl [rad]
AP1+ 24.37 226 278 2455 1473 0.200 0.120 3.03 0.022 0.008
AP1- 24.37 226 342 1473 2455 0.120 0.200 2.42 0.015 0.006
+
AP2 24.37 226 342 1964 1473 0.160 0.120 3.37 0.022 0.008
- 24.37 226 278 1473 1964 0.120 0.160 2.08 0.015 0.006
AP2
AP3+ 16.97 226 342 1964 1473 0.160 0.120 3.61 0.022 0.008
- 16.97 278 226 1473 1964 0.120 0.160 1.84 0.015 0.006
AP3
AP4+ 16.97 278 226 2455 1473 0.200 0.120 2.77 0.022 0.008
- 16.97 226 342 1473 2455 0.120 0.200 2.68 0.016 0.006
AP4
+ 24.37 131 251 2455 982 0.218 0.087 2.72 0.025 0.009
AP5
AP5- 24.37 131 313 982 2455 0.087 0.218 2.73 0.015 0.005
+ 24.37 131 313 1964 982 0.174 0.087 3.13 0.025 0.009
AP6
AP6- 24.37 131 251 982 1964 0.087 0.174 2.32 0.015 0.006
+
AP7 16.97 131 313 1964 982 0.174 0.087 2.77 0.024 0.009
-
AP7 16.97 131 251 982 1964 0.087 0.174 2.68 0.015 0.006
AP8+ 16.97 131 251 2455 982 0.218 0.087 2.37 0.024 0.009
- 16.97 131 313 982 2455 0.087 0.218 3.08 0.015 0.006
AP8
+ 24.37 75 223 2455 628 0.240 0.061 2.55 0.029 0.011
AP9
- 24.37 75 278 628 2455 0.061 0.240 2.90 0.013 0.005
AP9
+ 24.37 75 278 1964 628 0.192 0.061 3.01 0.029 0.011
AP10
AP10- 24.37 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.44 0.014 0.005
+ 16.97 75 278 1964 628 0.192 0.061 2.52 0.027 0.010
AP11
-
AP11 16.97 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.93 0.014 0.005
+
AP12 16.97 75 223 2455 628 0.240 0.061 2.08 0.027 0.010
- 16.97 75 278 628 2455 0.061 0.240 3.37 0.014 0.005
AP12
AP13+ 23.13 75 223 982 628 0.096 0.061 4.09 0.026 0.010
- 23.13 75 111 628 982 0.061 0.096 1.36 0.014 0.005
AP13
+ 23.13 75 111 1964 628 0.192 0.061 2.93 0.029 0.011
AP14
AP14- 23.13 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.52 0.014 0.005
+ 20.33 75 111 1964 628 0.192 0.061 2.75 0.028 0.010
AP15
AP15- 20.33 75 223 628 1964 0.061 0.192 2.70 0.014 0.005
+
AP16 20.33 75 223 982 628 0.096 0.061 3.96 0.026 0.010
-
AP16 20.33 75 111 628 982 0.061 0.096 1.49 0.014 0.005

Armăturile longitudinale ale grinzilor și momentele capabile asociate acestora

împreună cu încărcările uniform distribuite pe grindă sunt prezentate în figura 3.14. Rotirile
plastice pentru fiecare articulație plastică a grinzilor transversale sunt prezentate în tabelul
3.11. Se observă că rotirile plastice capabile pozitive sunt în general mai mari decât cele
negative, datorită brațului de forfecare mai mare și a cantității mai mare de armătură
comprimată.
Configurația articulațiilor plastice pentru cadrul din axul 2 la cerința de deplasare este
prezentată în fig. 3.15. Cerința de rotire plastică este trecută cu roșu, iar capacitatea de rotire
plastică este trecută cu albastru. Se observă că rotirile plastice capabile sunt mult depășite în
majoritatea cazurilor.
Este evident că există un indicator R3 care reprezintă raportul între capacitatea de
rotire plastică și cerința de rotire plastică pentru fiecare articulație plastică. Se pune problema
determinării unui indicator global. În cazul de față, este justificat ca indicatorul R3 global să
fie asociat cedării stâlpului comprimat, element vital pentru asigurarea stabilității structurii. În
acest caz, indicatorul global devine:
EBA-32
  pl 0.16%
R3  um   0.15
 pl 1.08%
ef

Fig. 3.15: Configurația articulațiilor plastice la cerința de deplasare

3.3.6. Verificarea forțelor tăietoare

Verificarea forțelor tăietoare în grinzi și stâlpi se efectuează la atingerea mecanismului
de plastificare. Capacitatea de rezistență se poate calcula în două feluri:
 Conform prevederilor SR EN 1992-1-1 [5] și P100-1/2013 [4];
 Conform prevederilor din anexa B, care face trimitere la SR EN 1998-3 [8].
Pentru ambele verificări, rezistența materialelor se consideră:
f cm 19.37
fc    12.91MPa
 c  CF 1.5  1.0
f ywm 283 .5
f yw    246 .5MPa
 s  CF 1.15  1.0
Se exemplifică modul de calcul pentru stâlpul central (secțiunea 8-8 în figurile 2.2 și
2.4), determinant pentru stabilirea indicatorului R3, ținând cont că cedarea unui stâlp duce la
colapsul structurii. Forța tăietoare de calcul asociate atingerii mecanismului de plastificare
este aproximativ 280kN.

EBA-33
 Pentru început se prezintă calculul capacității de rezistență la forță tăietoare conform
SR EN 1992-1-1 [5] și P100-1/2013 [4]. În acest model, înclinarea diagonalelor comprimate
se consideră 45° pe toată lungimea stîlpului.
Etapele de calcul sunt:
 calculul înălțimii utile a secțiunii:
d  h  as  600  40  560mm
 calculul brațului de pârghie:
z  0.9d  0.9  560  504mm
 calculul ariei de armătură transversală dintr-o secțiune (etrier φ8/200mm pe
lungimea de deasupra zonei de suprapunere):
Asw1  2 8  2 8  cos   2  50.31  0.96   196 mm 2
 calculul forței tăietoare capabilă:
z 504
VRd , s  Asw1  f ywd 
 196  246.5   122  10 3 N  122 kN
s 200
Calculul capacității de rezistență conform anexei B este puțin mai laborios,
presupunând efectuarea mai multor operații:
i) Calculul brațului de forfecare cu relația:
M 760
Lv    2.71m
V 280

ii) Calculul înălțimii zonei comprimate pentru forța axială corespunzătoare

atingerii mecanismului de plastificare:
N 1265  10 3
x   327 mm
b  f c 300  12.91

iii) Calculul rigidității la rotire a consolei echivalente a stâlpului (se introduce

modulul de elasticitate considerat în analiza statică):
3  Ec  I c 3  0.5  26830000  0.3  0.63
k     80112 rad / m
Lv 2.71 12

iv) Calculul rotirii aproximative de curgere a stâlpului:

M 760
 y  0.6 mec  0.6   0.0057 rad
k 80112

v) Calculul componentei plastice a ductilității:

 efpl 0.0107
 pl    1.88
y 0.0057

vi) Calculul ariei secțiunii de beton:

Ac  b  h  300  600  180000 mm 2

EBA-34
 vii) Calculul coeficientului total de armare longitudinală:
A 12 25  2 20
 tot  s   0.036
bh 300  600

viii) Calculul înălțimii aproximative a brațului de pârghie:

z  h  2a  600  2  40  520mm

ix) Calculul coeficientului de armare transversal:

A 2 8  2 8 cos  50.32  2  0.96 
 sw  sw    0.0033
bs 300  200 300  200

x) Calculul capacității date de armătura transversală:

Vw   w  b  z  f yw  0.0033  300  520  246.5  127  103 N  127 kN

xi) Calculul capacității de rezistență dată de biela înclinată:

V RN 
hx
2  Lv
 min  N ;0.55 Ac  f c  
600  327
2  2710
 
 min 1265  10 3 ;0.55  180000  12.91 

 0.050  min 1265;1278   10 3  63  10 3 N  63kN

xii) Calculul factorului de ductilitate:

 
K   1  0.05 min 5;  pl  1  0.05 min 5;1.88  0.91

xiii) Calculul capacității date de beton:

  L 
VRc  0.16  max 0.5;100   tot   1  0.16  min  5; v   f c  Ac 
  h 
  2.71 
 0.16  max 0.5;100  0.036   1  0.16  min  5;   12.91  180000 
  0.6 
 0.576  0.28  3.59  180000  104  10 3 N  104 kN
xiv) Calculul capacității de rezistență:
VR 
1
 el

VRN  K  VRc  Vw    1
1.15
63  0.91104  127   237kN
Trebuie menționat faptul că primul termen din paranteză pleacă de la ipoteza că
încovoierea este în dublă curbură, și reprezintă proiecția orizontală a bielei înclinate formate
între cele două capete de stâlp. Acest lucru nu se întâmplă de obicei pentru nivelul de la bază
unde în majoritatea cazurilor încovoierea este în simplă curbură. Considerarea în calcul a
primului termen trebuie analizată cu atenție. Pentru cazul de față, se ignoră deoarece
încovoierea este în simplă curbură, rezultând:

K  VRc  Vw   0.91104  127   183kN

1 1
VR 
 el 1.15
În consecință indiactorul R3 corespunzător solicitării de forfecare este:
VR 183
R3V    0.65
VEd 280

EBA-35
 În realitate, indicatorii R3 corespunzători rezistenței la forță tăietoare trebuie calculați
pentru toate elementele structurii cu scopul de a putea fundamenta soluțiile de intervenție.
Se prezintă modul de calcul al capacității de rezistență a grinzilor pe baza metodei din
SR EN 1992-1-1 [5] și P100-1/2013 [4].
Diagramele de forță tăietoare asociate mecanismului de plastificare pentru grinzile de
la etajul 3 sunt prezentate în figura 3.16. Valorile maxime de forță tăietoare se ating în
secțiunea unde momentul este la partea de sus, deci în evaluarea capacității de rezistență intră
și ultimul rând de armături înclinate, pentru acest sens armăturile fiind străbătute de fisură.

Fig. 3.16: Diagramele de forță tăietoare în grinzile de peste etajul 3

Etapele de calcul sunt:

 calculul înălțimii utile a secțiunii:
d  h  as  550  40  510mm
 calculul brațului de pârghie:
z  0.9d  0.9  510  459mm
 calculul ariei de armătură transversală dintr-o secțiune (etrier φ8/200mm):
Asw1  2 8  2  50.3  101mm 2
 calculul forței tăietoare capabilă fără armătură înclinată:
z 459
VRd , s  Asw1  f ywd   101  246.5   57  10 3 N  57 kN
s 200
 calculul aportului de rezistență adus de armăturile înclinate:
VRd , i  Asi  f yw  sin    491  246.5  0.707  86  103 N  86kN
 calculul forței tăietoare capabile în reazemul cu moment negativ:
VRd  VRd , s  VRd , i  57  86  143kN
Indicatorul rezistenței la forță tăietoare minim în grinzile de peste etajul 3 este:
V 143
R3V  Rd   0.82
VEd 175

EBA-36
 3.4. Concluzii

Clădirea evaluată are o vechime de circa 45 de ani, fiind proiectată într-o perioadă de
timp în care cunoștințele inginerilor proiectanți în domeniul ingineriei seismice erau forte
limitate, prima reglementare de proiectare seismică (P13/63 [1] aparută înainte de proiectarea
construcției expertizate) având prevederi mult inferioare codurilor de proiectare actuale. În
aceste condiții, construcția a fost proiectată într-o concepție preponderent gravitațională,
reflectata în planurile de execuție.
Structura prezintă o serie de deficiențe de alcatuire în raport cu prevederile codurilor
de proiectare actuale și de rezistență și ductilitate.
O altă deficiență majoră a structurii este flexibilitatea înaltă la forțe orizontale de tip
seismic. Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că elementele au cedări fragile din forță
tăietoare.
Conform calculelor, rezultă următoarele valori ale indicatorului R3 în elementele
verticale principale, după cum urmează:
 la deformații plastice R3  0.15  0.30 ;
 la forță tăietoare R3V  0.65 .

Trebuie subliniat faptul că deși valoarea indicatorului R3V corespunde clasei III de risc
seismic, este vorba de o cedare fragilă, fiind recomandată intervenția. Sunt de remarcat
amendarea drastică a rotirilor plastice capabile din cauza utilizării de armături lise și a
suprapunerii în zone plastice potențiale.
Pe baza celor prezentate mai înainte construcția se incadrează în clasa I de risc seimic
(RsI), ceea ce implică necesitatea consolidării contrucției în vederea creșterii performanțelor
seismice, ideal aducerii ei la nivelul de siguranță impus de codurile actuale.

3.5. Soluții de consolidare

Soluțiile de consolire urmăresc să elimine principalele neajunsuri semnalate în cazul

fazei de evaluare a structurii și anume lipsa de rigiditate și rezistență la încarcări laterale, în
special pe direcția longitudinală, precum și creșterea capacității de deformabilitate a
elementelor structurale. În cazul prezenței de elemente cu cedare fragilă se va urmări
eliminarea acestora prin cresterea capacității la forță taietoare sau a reducerii forței tăietoare
maxime la care este solicitat elementul.
Consolidarea structurii se poate face în doua moduri.
Prin soluții ce nu implică modificarea sistemului structural de preluarea a
încarcărilor laterale
Acest mod de consolidare presupune păstrarea sistemului existent de preluarea a
încarcarilor laterale și corectarea neajunsurilor acestuia. De regulă, pentru structurile în cadre
se folosește cămășuirea stâlpilor și/sau a grinzilor, introducerea de noi elemente (de exemplu
grinzi suplimentare, adiacente). În cazul de față se recomandă în primul rând cămășuriea
tuturor stâlpilor cu beton, pentru creștrea rigidității și a rezistenței la acțiuni laterale și
rezolvarea unor probleme de suprapunere ale barelor longitudinale din stâlpi.

EBA-37
 Este de notat faptul că structura are destulă rezistență (figura 3.7), însă a fost amendată
din punctul de vedere al ductilității în principal din cauza utilizării oțelului neted. De aceea, pe
lângă intervențiile de la stâlpi, trebuie realizate grinzi suplimentare adosate celor existente, cel
puțin în unele cadre. Acestea au, pe lângă rolul de sporire a rigidității, și rolul de sporire a
rezistenței la încovoiere, reducând astfel cerințele de rotire plastică în grinzile existente.
Prin soluții ce implică modificarea sistemului structural de preluarea a încărcărilor
laterale
Acest mod de consolidare presupune introducerea unui sistem nou de preluarea a
forțelor laterale și descărcarea sistemului existent. Astfel, consolidarea se poate realiza fie
prin introducerea de prereți de beton armat, fie prin introudcerea de alte elemente disipative,
cum ar fi diagonale metalice, linkuri metalice, diagonale cu flambaj impiedicat.
Trebuie verificat în prealabil că planul arhitectural permite amplasare de pereți sau
elemente de contravântuire în zonele dorite. De asemenea, modificarea sistemului structural
de preluare a încărcărilor laterale presupune în toate cazurile intervenții majore la nivelul
infrastructurii și a sistemului de fundare, deoarece momentul de răsturnare gloal este transmis
local la teren și nu uniform ca în cazul structurilor în cadre. Este de menționat faptul că în
astfel de cazuri se acceptă și descărcarea pe reazemele izolate ce pot fi reprezentate de
fundațiile izolate ale stâlpilor.

Referințe
[1] P13-63 – Normativ condiționat pentru proiectarea construcțiilor civile și industriale din
zone seismice, CSCAC, 1963
[2] P100-3/2017 – Cod de proiectare seismică – Partea a III-a – Prevederi pentru evaluarea
seismică a clădirilor existente, Redactarea I, MDRAP, 2017
[3] CSI – Perform Components and Elements for PERFORM-3D and PERFORM
COLLAPSE, Computers and Structures, Berkeley, California, 2006
[4] P100-1/2013 – Cod de proiectare seismică – Partea I – Prevederi de proiectare pentru
clădiri, MDRAP, 2013
[5] CEN – Eurocode 2 – Design of concrete structures: Part 1-1 – General rules and rules for
buildings, EN 1992-1-1, Brussels, Belgium, December 2004
[6] FEMA/ASCE – Prestandard and Commentary for the Seismic Rehabilitation of Buildings,
FEMA 356, November 2000
[7] Postelnicu, T., Damian, I., Zamfirescu, D., Morariu, E. – Proiectarea structurilor de beton
armat în zone seismice, Editura MarLink, Bucureşti, 2013
[8] CEN – Eurocode 8 – Design of structures for earthquake resistance. Part 3 – Assessment
and retrofitting of buildings, EN 1998-3, Brussels, Belgium, June 2005
[9] STAS 10107/0-90 – Calculul și alcătuirea elementelor structurale din beton, beton armat
și beton precomprimat, IRS, 1990

EBA-38
 EXEMPLE DE PROIECTARE A LUCRĂRILOR DE
INTERVENŢIE

CONSTRUCŢII CU STRUCTURA DE BETON ARMAT

Exemplul 2. Structuri cu pereţi de beton armat

EBA2-1
Cuprins

1 Prezentare generală..........................................................................................3
2 Evaluarea seismică a structurii........................................................................5
2.1 Evaluarea calitativă a structurii. Determinarea gradului de îndeplinire a
condiţiilor de alcătuire seismică - indicatorul R1.......................................................5
2.2 Evaluarea calitativă a structurii. Determinarea gradului de degradare
structurală – indicatorul R2........................................................................................8
2.3 Evaluarea cantitativă a structurii. Gradul de asigurare seismică - indicatorul
R3...............................................................................................................................9
2.3.1 Metodologia de nivel 1: Calculul simplificat în domeniul elastic de
comportare al materialelor.......................................................................................10
2.3.2 Metodologia de nivel 2: Calculul în domeniul elastic de comportare al
materialelor..............................................................................................................13
2.3.3 Metodologia de nivel 3: Calculul în domeniul postelastic de comportare al
materialelor..............................................................................................................17
3 Propunerea unor soluţii de consolidare ........................................................36
3.1 Consolidare prin metodă clasică (cămăşuire pereţi)......................................37
3.2 Consolidare prin izolare seismică a bazei ....................................................46

4 Concluzii .........................................................................................................58

EBA2-2
1 Prezentare generală

Introducere
În exemplul de faţă se prezintă modul de evaluare seismică a unei structuri cu pereţi de
beton armat existentă conform normelor româneşti în vigoare, codul P100-3 şi prevederile din
codul P100-1, standardele româneşti SR EN 1992-1-1 şi SR EN 1998-3:2005.
Exemplul de faţă tratează atât problema evaluării seismice cât şi pe cea a consolidării
acestor structuri, consolidare ce se poate realiza prin metode clasice (cămăşuirea pereţilor
structurali), fie prin metode moderne ce presupun izolarea seismică a bazei structurilor.

Prezentarea structurii de beton armat

Clădirea analizată a fost proiectată şi executată în anul 1966, proiectul de rezistenţă fiind
elaborat de Institutul Proiect Bucureşti (Proiect nr. 3505/1966).
Aceasta este o structură cu pereţi de beton armat fiind caracteristică pentru modul de
proiectare a structurilor cu pereţi din beton armat din acea perioadă şi este amplasată în
Bucureşti. Regimul de înălţime este de P+10E, iar conformarea în plan este prezentată în figura
1. Înălţimea de nivel este constantă la toate nivelurile şi egală cu 2,76m. Înălţimea totală a
clădirii este de 30,35 m. Dimensiunile în plan sunt 13x24,5m (Figura 1).
Sistemul de preluare al forţelor laterale produse de seism este dominat de doi pereţi în
formă de ”T” dezvoltaţi atât pe direcţia longitudinală cât şi pe direcţia transversală dispuşi la
capetele structurii. Pe direcţia longitudinală (direcţia X) aceştia sunt practic singurii pereţi ce
participă în preluarea forţelor laterale, iar pe direcţia transversală (direcţia Y) mai apare
suplimentar o serie de pereţi lamelari. Pe laturile exterioare longitudinale mai există şi nişte
stâlpi cu secţiunea de 30x80cm.
Planşeele de beton armat au o grosime de 9, 10, 13 sau 14cm. Dimensiunile de 13cm şi
14cm sunt în zona centrală.
Betonul utilizat este de tip B200 (actual C12/15), iar armătura utilizată este din oţel cu
suprafaţă netedă de tip OB37 (actual S235).
Sistemul de fundare a clădiri este pe tălpi continue de beton armat cu o lăţime medie de
2.2m (sub pereţii structurali). Acest sistem este alcătuit dintr-un cuzinet de beton simplu (marcă
B50) respectiv tălpi continue de beton armat (marca B150 – actual C8/10). Armătura utilizată
pentru armarea tălpilor este de tip OB37. Cota de fundare a structurii este de – 3.25, structura
fiind prevăzută şi cu subsol.
Conform P100-1, pentru Bucureşti, zona este caracterizată de o acceleraţie de vârf a
terenului pentru proiectare ag = 0,30g şi o perioadă de control (colţ) a spectrului de răspuns Tc =
1,60sec, iar clasa de importanţă este II (clădiri cu înălţimea cuprinsă între 28m şi 45m).

EBA2-3
Figura 1 - Plan cofraj etaj curent
EBA2-4
2 Evaluarea seismică a structurii

Codul P100-3 prevede trei metodologii pentru evaluarea seismică a clădirilor: metodologia
de nivel 1, de nivel 2 şi de nivel 3. Cele trei metodologii cresc în complexitate de la 1 spre 3.
Practic, metodologia de nivel 1 este cea mai simplă şi se aplică la construcţiile cu regim redus de
înălţime şi de importanţă redusă, descrise în P100-3. Ea nu se aplică la celelalte tipuri de clădiri
decât facultativ, şi anume, dacă se urmăreşte obţinerea unor observaţii preliminare. Metodologia
de nivel 2 este metodologia obligatoriu de aplicat la toate celelalte categorii de construcţii care
nu se încadrează în metodologia de nivel 1. Metodologia de nivel 3 se aplică la construcţiile la
care se doreşte o evaluare mai precisă a performanţelor seismice determinate prin metodologia
de nivel 2, având un grad de încredere superior.
Fiecare din cele trei metodologii conţine trei evaluări: două evaluari calitative (indicatorii
R1 şi R2) şi una cantitativă (indicatorul R3). Prin evaluarea calitativă, care se face conform
prevederilor capitolului 5 din P100-3, se determină gradul de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire
seismică (indicatorul R1) şi gradul de degradare structurală (indicatorul R2). Evaluarea cantitativă
se face conform capitolului 6 din P100-3 şi presupune evaluarea prin calcul a gradului de
asigurare seismică. Pentru structurile de beton armat, în funcţie de metodologia de nivel 1, 2 sau
3, sunt date prevederi şi clarificări suplimentare pentru determinarea indicatorilor R1, R2 şi R3 în
anexa B a codului P100-3. În tabelul 1 se prezintă schema de culegere a datelor pentru fiecare
metodologie:
Tabelul 1. Schema datelor pentru cele trei metodologii în anexa B a codului P100-3
Evaluarea calitativă – cap. 5 Evaluarea cantitativă –
cap. 6
Gradul de îndeplinire Gradul de Evaluarea prin calcul a
a condiţiilor de degradare gradului de asigurare
alcătuire seismică - R1 structurală - R2 seismică – R3
Metodologia de nivel 1 Tabel B.1 Tabel B.3 Paragraf B.4.1.
Metodologia de nivel 2 Tabel B.2 Tabel B.3 Paragraf B.4.2.
Metodologia de nivel 3 Tabel B.2 Tabel B.3 Paragraf B.4.3.

În continuare, în prezentul exemplu, pentru evalarea calitativă se exemplifică modul de

determinare a indicatorilor R1 şi R2 pentru metodologia de nivel 2, identică cu metodologia de
nivel 3. Pentru determinarea indicatorului R3 se exemplifică pentru fiecare din cele trei
metodologii în parte.

2.1 Evaluarea calitativă a structurii. Determinarea gradului de îndeplinire a

condiţiilor de alcătuire seismică - indicatorul R1.
Gradul de îndeplinire a condiţiilor de conformare structurale, de alcătuire a elementelor
structurale şi a regulilor constructive pentru structuri care preiau efectul acţiunii seismice este

EBA2-5
cuantificat cu ajutorul unui indicator. Acesta se notează cu R1 şi se denumeşte prescurtat gradul
de îndeplinire al condiţiilor de alcătuire seismică.
Pentru structurile din beton armat, criteriile şi condiţiile utilizate în metodologia de nivel 2
pentru determinarea factorului R1 sunt enumerate în tabelul B.2. din Anexa B a codului P100-3.
Construcţiei analizate i s-au atribuit următoarele punctaje:
(i) Condiţii privind configuraţia structurii – 30 de puncte (dintr-un maxim de 50)
Sistemul este redundant şi prezintă un traseu clar şi continuu a încărcărilor. Nu există
discontinuităţi pe verticală, cu efecte de torsiune moderate.
(ii) Condiţii privind interacţiunile structurii – 5 puncte (dintr-un maxim de 10)
Structura nu prezintă stâlpi scurţi captivi dar distanţa până la clădirile învecinate nu are
dimensiunea minimă impusă de cod. Pereţii nestructurali sunt legaţi rigid de structura de
rezistenţă.
(iii) Condiţii privind alcătuirea (armarea) elementelor structurale – 15 puncte (din maxim de
30)
Deşi pereţii structurali au grosimi egale cu 150mm, iar încărcarea axială pe aceştia are
valori moderate, structura a fost depunctată în special din cauza faptului că pereţii
structurali prezintă tălpi extinse şi forme complicate în plan (Figura 2). Tot din figura 2 se
mai poate observa că inima peretelui DT are o grosime mică (15cm) raportat la lungime
(765cm pe X şi 935cm pe Y).
De asemenea, structura prezintă un număr insuficient de zone potenţial plastice şi cel mai
important aspect ce trebuie menţionat este acela că structura prezintă diferenţe mari de
rezistenţă pe înălţime. Între etajele 3 şi 9 în inima pereţilor structurali nu există armătură
transversală pentru preluarea forţei tăietoare, fapt des întâlnit la blocurile executate în acea
perioadă (Tabelul 2).
Distribuţia pe înălţime a momentelor capabile nu respectă variaţia cerută în codurile în
vigoare astfel încât să se asigure formarea unui mecanism favorabil de disipare a energiei
seismice. Rezistenţa la forţă tăietoare este mică şi insuficienţă pentru a mobiliza rezistenţa
la încovoiere.
Înnădirea armăturilor nu respectă o lungime minimă de 45 de diametre iar procentele
minime de armare orizontală, respectiv verticală nu sunt respectate.
(iv) Condiţii referitoare la planşee – 5 puncte (dintr-un maxim de 10)
Grosimea planşeelor de 9 cm nu respectă condiţia de grosime minimă dar cu toate acestea
având în vedere faptul că golurile din planşeu sunt reduse ca dimensiune se poate considera
că acesta îndeplini rolul de diafragmă infinit rigidă.
Armătura din planşeu nu este suficientă pentru a transmite forţele seismice la elementele
verticale, o serie de fisuri la nivelul acestor planşee a fost pus în evidenţă după fiecare
eveniment seismic major.

EBA2-6
 Figura 2 - Secţiune perete DT

Tabel 2. Procente de armare longitudinală şi transversală perete DT

Longitudinal Transversal
Etaje
Bulb(%) Inima(%) Bulb(%) Inima(%)
0.65 0.38 0.188
P 0.497 0.334 0.107 0.223
0.863 0.334 0.134
0.668 0.214 0.094
E1-E2 0.447 0.254 0.188 0.126
0.485 0.254 0.094
0.631 0.048 0.094
E3-E9 nu există
0.389 0.111 0.188
0.631 0.216 0.094
E10 0.126
0.387 0.246 0.188
Cumulând punctajul obţinut la fiecare criteriu în parte obţinem valoarea indicelui R1=
30+5+15+5 = 55 puncte. Conform paragrafului 8.1.1.(3), prezentat în codul P100-3, şi valorii
rezultate pentru indicele R1, structura poate să fie încadrată în clasa II de risc seismic (Tabelul
3). Conform aceluiaşi cod, paragraful 3.2.(1), în Clasa II de risc seismic se încadrează clădirile
care la acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită ultime, pot suferi
degradări structurale sau nestructurale majore punând în pericol siguranța utilizatorilor, dar
prăbușirea totală sau parțială este puțin probabilă.

EBA2-7
 Tabelul 3. Valorile R1 asociate claselor de risc seismic
Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R1
< 30 30 – 59 60 – 89 90 – 100

2.2 Evaluarea calitativă a structurii. Determinarea gradului de degradare

structurală - indicatorul R2.
Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale se cuantifică prin calculul valorii
„gradului de degradare structurală - R2”. Determinarea lui se face pe baza punctajului dat
conform tabelului B.3 din Anexa B a codului P100-3, pentru diferitele tipuri de degradări
identificate. Alte tipuri de degradare pot fi considerate ulterior printr-o reducere a factorului R2.
Distribuţia punctajului din tabelul B.3 pe categorii de degradări este orientativă, inginerul
evaluator putând corecta această distribuţie atunci când consideră că prin aceasta se poate stabili
o evaluare mai realistă a efectelor diferitelor tipuri de degradări asupra siguranţei structurale a
construcţiei examinate.
Astfel, pentru evaluarea factorului R2 s-au stabilit următoarele punctaje:
i. Degradări produse de acţiunea cutremurului (Fisuri şi deformaţii remanente în zonele
critice (zonele plastice) ale stâlpilor, pereţilor şi grinzilor. Fracturi şi fisuri remanente
înclinate produse de forţa tăietoare în grinzi. Fracturi şi fisuri longitudinale deschise în stâlpi
şi/sau pereţi produse de eforturi de compresiune. Fracturi sau fisuri înclinate produse de
forţa tăietoare în stâlpi şi/sau pereţi. Fisuri de forfecare produse de lunecarea armăturilor în
noduri. Cedarea ancorajelor şi înnădirilor barelor de armătură. Fisurarea pronunţată a
planşeelor. Degradari ale fundaţiilor sau terenului de fundare.). Punctaj - 15 puncte (dintr-un
maxim de 50 atunci când nu există degradări);
ii. Degradări produse de încărcările verticale. Punctaj - 20 puncte (dintr-un maxim de 20
atunci când nu există degradări);
iii. Degradări produse de încărcarea cu deformaţii (tasarea reazemelor, contracţii, acţiunea
temperaturii, curgerea lentă a betonului). Punctaj - 8 puncte (dintr-un maxim de 10 atunci
când nu există degradări);
iv. Degradări produse de o execuţie defectuoasă (beton segregat, rosturi de lucru incorecte
etc.). Punctaj - 8 puncte (dintr-un maxim de 10 atunci când nu există degradări);
v. Degradări produse de factori de mediu: îngheţ-dezgheţ, agenţi corozivi chimici sau
biologici. Punctaj - 10 puncte (dintr-un maxim de 10 atunci când nu există degradări).

EBA2-8
 Cumulând punctajul obţinut la fiecare criteriu în parte obţinem valoarea indicelui R2=
15+20+8+8+10 = 61 puncte. Conform paragrafului 8.1.2.(3), prezentat în codul P100-3, şi
valorii obţinute pentru indicatorul R2 structura poate să fie încadrată în clasa II de risc seismic
(Tabelul 4).

Tabelul 4. Valorile R2 asociate claselor de risc seismic

Clasa de risc seismic

I II III IV

Valori R2
< 50 50 – 69 70 – 89 90 – 100

2.3 Evaluarea cantitativă a structurii. Gradul de asigurare seismică -

indicatorul R3.

Gradul de asigurare structurală seismică, notat cu R3, se stabileşte prin calcul şi reprezintă
raportul între capacitatea şi cerinţa structurală seismică, exprimată în termeni de rezistenţă în
cazul utilizǎrii metodologiilor de nivel 1 şi 2 sau în termeni de deplasare în cazul utilizării
metodologiei de nivel 3.
Evaluarea seismică a structurilor de clădiri constă dintr-un ansamblu de operaţii care
trebuie să stabilească vulnerabilitatea acestora în raport cu natura şi modul de manifestare al
diferitelor categorii de hazard seismic pe amplasament. Evaluarea este precedată de colectarea
informaţiilor referitoare la geometria structurii, calitatea detaliilor constructive şi a calităţii
materialelor utilizate în construcţie. Pe baza informaţiilor prezentate anterior trebuie stabilit care
este nivelul adecvat de cunoaştere. P100-3 defineşte trei niveluri de cunoaştere: KL1: Cunoaştere
limitată; KL2: Cunoaştere normală; KL3: Cunoaştere completă. Astfel, nivelul de cunoaştere
selectat determină metoda de calcul permisă şi valoarea factorului de încredere (CF). Pentru
aplicarea metodologiei de nivel 3, P100-3 impune ca nivelul minim de cunoaştere să fie KL2:
cunoaştere normală.
În cazul structurii analizate există în arhive proiectul tehnic şi de execuţie complet.
Clădirea în discuţie a fost supusă unui proces amplu de urmărire a comportării în timp; iar după
fiecare eveniment seismic major (1977, 1986, 1990) un releveu complet al degradărilor a fost
făcut. Având în vedere toate aspectele menţionate mai sus precum şi faptul că autorii exemplului
de faţă au avut acces la rezultatele obţinute în cadrul unui studiu privind comportarea post-
elastică a aceleaşi structuri (studiu făcut în anul 1990 în cadrul institutului IPCT) s-a considerat
că există un grad ridicat de cunoaştere a structurii, grad corespunzător nivelului KL3, iar
valoarea factorului de încredere ”CF” este 1,00.

EBA2-9
2.3.1 Metodologia de nivel 1: Calculul simplificat în domeniul elastic de
comportare al materialelor

Conform P 100-3, metodologia de nivel 1 se poate aplica construcţiilor regulate în cadre de

beton armat, cu sau fără pereţi de umplutură din zidărie cu până la 3 niveluri, amplasate în zone
seismice cu valori ag ≤ 0,12g. Cu toate acestea, metodologia de nivel 1 poate fi utilizată în scopul
obţinerii unor informaţii preliminare şi pentru structuri mai complexe.
În această metodologie evaluarea efectelor acţiunii seismice de proiectare implică
determinarea într-un mod simplificat a eforturilor unitare normale şi tangenţiale în elementele
verticale ale structurii. Aceste eforturi se împart la eforturile unitare admisibile şi se obţin astfel
valori diferite ale gradului de asigurare structurală seismică: valori R3N asociate forţelor axiale şi
valori R3V asociate forţelor tăietoare.

Pentru a determina valoarea acceleraţiei normalizate de proiectare este necesar să se

determine perioada fundamentală de vibraţie a structurii. Aceasta se estimează simplificat
utilizând una dintre ecuaţiile:
3 3
T  kT  H 4
 0,07  30,35 4
 0,91 s
sau
T  0,1  n  0,1 11 niveluri  1,10 s .
Având în vedere că înălţimea de nivel de 2,76m este caracteristică pentru clădirile de
locuinţe din acea vreme şi ţinând cont de secţiunile relativ mici ale pereţilor şi stâlpilor, s-a
considerat că prima ecuaţie furnizează o valoare mai apropiată de cea reală.
Acestei perioade fundamentale îi corespunde o acceleraţie normalizată de proiectare
de   2,50 .

Conform Anexei B din P 100-3, în metodologia de nivel 1 pentru structuri de beton armat,
valoarea factorului de comportare este q  2,0 .

Deoarece clădirea supusă evaluării are o înălţime supraterană mai mare de 28m, se impune
încadrarea acesteia în clasa II de importanţă, caracterizată printr-un factor de importanţă γI de
1,20, conform tabelului 4.3 din P 100-1.
Întrucât suprafaţa nivelului curent este de circa 318,0 mp, iar pentru acest tip de construcţie
încărcarea echivalentă este de aproximativ 12,0 kN/mp, rezultă o greutate totală de aproximativ
42000 kN şi o forţă seismică statică echivalentă de:

 T1  g
Fb   I  S d T1   m     I  a g 
0,3g 2,5
   m     1,2    0,85  G
q g g 2,0
EBA2-10
 Fb  0,383  G  0,383  42000  Fb  16070 kN
În metodologia de nivel 1 gradul de asigurare structurală seismică asociat forţelor tăietoare
din elementele verticale se determină cu relaţia (8.1) din P 100-3:
 adm
R3V  , unde:
 med
 med reprezintă efortul tangenţial mediu, calculat ca raportul dintre forţa tăietoare de nivel
şi aria totală a secţiunilor transversale ale pereţilor şi stâlpilor de la nivelul respectiv; iar  adm
este valoarea de referinţă admisibilă a efortului unitar tangenţial în elementele verticale.
Conform Anexei B din P 100-3 valoarea de referinţă admisibilă a efortului unitar
tangenţial în elementele verticale este egală cu  adm  1,4  f ct , unde f ct este rezistenţa de
proiectare la întindere a betonului determinată conform 6.1.(12). Astfel f ct  1,067 N / mm 2
pentru un beton de clasă C12/15, cu un factor de încredere de CF=1,0; rezultă
 adm  1,493 N / mm 2 .
Datorită faptului ca nu există o variaţie a secţiunilor transversale ale pereţilor şi stâlpilor pe
înălţimea structurii, valoarea minimă a gradului de asigurare structurală se înregistrează la
nivelul parterului, pe direcţia X unde R3V  0,50 (Tabelul 5).

Pentru a calcula valorile gradului de asigurare structurală asociate forţelor axiale din pereţi
şi stâlpi este necesar să se determine valorile medii ale eforturilor unitare normale în secţiunile
pereţilor şi stâlpilor din încărcările verticale asociate grupării de încărcări care include acţiunea
seismică. Încărcările gravitaţionale se determină pe baza ariilor aferente de planşeu, iar
componenta forţei axiale “indirecte” generată de forţa seismică orizontală nu se ia în considerare
în stâlpi.

Tabelul 5. Distribuţia pe cele două direcţii principale a gradului de asigurare structurală R3V

Forţa tăietoare Aria totală a Efortul tangenţial

pereţilor mediu
Nivel la nivelul „P” R3V
(kN) Ac (m2)  med (N/mm2)

P-dir.X 16070 5,34 3,01 0,50

P-dir.Y 16070 7,61 2,11 0,71

Pentru a reduce volumul de calcule s-a optat pentru determinarea indicatorilor R3N doar la
primul nivel pentru trei pereţi şi un stâlp.

EBA2-11
 Astfel pe baza ariilor aferente ale pereţilor şi stâlpilor şi considerând că în gruparea de
încărcări ce include acţiunea seismică sarcina echivalentă este de circa 12,0 kN/mp de planşeu,
au rezultat valorile forţelor axiale din stâlpi şi pereţi din încărcările gravitaţionale (Tabelul 5).
Conform 6.1.(11) din P 100-3 valoarea de proiectare a rezistenţei la compresiune a
betonului pentru metodologia de nivel 1 este egală cu rezistenţa medie împărţită la factorul de
încredere, f cd . Astfel f cd  20,0 N / mm 2 pentru un beton de clasă C12/15, cu un factor de
încredere de CF=1,0.
Tabelul 5. Centralizator forţe axiale adimensionale pereţi şi stâlpi.
Parter DL DB S1 DT

N [kN] 2339 2153 1465 8745

Aria [mp] 1,09 0,52 0,24 3,55

Aria af. [mp] 17,72 16,31 11,10 66,25

 0,108 0,207 0,305 0,123

adm 0,15 0,15 0,30 0,15

R3N  1,39 0,73 0,92 1,22

Conform Anexei B din P 100-3, valoarea admisibilă a forţei axiale normalizate de

compresiune pentru pereţi este  adm  0,15 , iar pentru stâlpi  adm  0,30 , astfel încât rezultă
valoarea minimă:
 adm 0,15
R3N    0,73
 max 0,207
În concluzie, în metodologia de nivel 1, gradul global de asigurare structurală seismică
este:

 
R3  min R3V ; R3N  min 0,50 ; 0,73  R3  0,50  50 %
Clasa de risc seismic asociată punctajului obţinut de indicatorul R3 se stabileşte conform
punctului 8.1.3.(6) din codul P 100-3 (Tabelul 6).
Având în vedere valoarea factorului R3 = 50 % clădirea analizată se încadrează în clasa de
risc seismic RsII, clădiri care la acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător stării limită
ultime, pot suferi degradări structurale sau nestructurale majore punând în pericol siguranța
utilizatorilor, dar prăbușirea totală sau parțială este puțin probabilă.
EBA2-12
 Tabelul 6. Valorile R3 asociate claselor de risc seismic
Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R3 (%)
< 30 30 – 59 60 – 89 90 – 100

2.3.2 Metodologia de nivel 2: Calculul în domeniul elastic de comportare al

materialelor

În această metodologie efectele cutremurului sunt aproximate prin forţe laterale aplicate
construcţiei, mai mici decât cele elastice. În consecinţă, pentru metodologia de nivel 2, forţele
laterale aplicate structurii sunt cele corespunzǎtoare rǎspunsului seismic neelastic evaluat pe baza
spectrului de rǎspuns redus prin factorul q  2,5 . Mărimea forţelor laterale trebuie stabilită astfel
încât deplasările obţinute în urma unui calcul liniar al structurii la aceste forţe să aproximeze
deformaţiile impuse structurii de către forţele seismice.
În cazul în care perioada construcţiei este mai mare decât valoarea perioadei de colţ Tc a
spectrului este valabilǎ aşa-numita regulă a “deplasării egale” ce precizează că deplasǎrile
rǎspunsului elastic reprezintǎ o limitǎ superioarǎ a deplasǎrilor seismice neliniare.
În cazurile în care perioada fundamentală a clădirii este inferioară perioadei de colţ
deplasǎrile inelastice efective depăşesc valorile corespunzatoare rǎspunsului elastic şi pentru
evaluarea lor trebuie aplicate corecţii. Astfel, în cazul cutremurelor vrâncene înregistrate în
Câmpia Română, pentru care Tc = 1.6 sec, majoritatea clădirilor existente se înscriu în domeniul
0 – Tc. Din acest motiv, deplasările asociate stării limită ultime obţinute din calculul structural cu
încărcările seismice elastice (nereduse) se corectează înmulţindu-le cu coeficientul de
amplificare „c” din anexa B din P 100-3, conform 6.7.(9).
În metodologia de nivel 2, verificarea elementelor structurale se face la starea limită ultimă
şi, respectiv, starea limită de serviciu, similar condiţiilor prevăzute de P 100-1 la proiectarea
structurilor noi. În cazul SLS se efectuează numai verificări ale deplasărilor laterale, în timp ce în
cazul SLU se efectuează şi verificări ale rezistenţelor elementelor structurale.
Conform anexei E din codul P 100-1 şi capitolului 6 din CR 2-1-1.1, pentru verificarea
deplasărilor rigidităţile elementelor structurale s-au considerat jumătate faţă de cele iniţiale:

Ec I c  0,5Ec I c
*

EBA2-13
 Pentru a obţine deplasările şi eforturile secţionale în elementele structurale de beton armat
s-a realizat un model tridimensional al structurii de rezistenţă.
În urma analizei modale au rezultat modurile proprii de vibraţie, prezentate în tabelul 7.

Tabelul 7. Perioadele modurilor proprii de vibraţie

Factori de participare modală
Mod T (s) (%)

UX UY RZ

1 0,655 0,03 69,30 0,02

2 0,602 24,22 0.00 46,20

3 0,563 50,05 0,05 22,87

Din tabelul 7 se poate observa că primul mod de vibraţie este pur de translaţie pe direcţia Y
în timp ce modul 2 respectiv modul 3 sunt caracterizate de un anumit grad de cuplare între
translaţie pe direcţia X, respectiv torsiune.
Spre deosebire de metodologia de nivel 1 la care greutatea totală a clădirii a fost evaluată
simplificat la aproximativ 42000 kN, metodologia de nivel 2 a fost efectuată folosind un program
de calcul specific, care a furnizat o valoare de 39200 kN pentru greutatea totală a construcţiei.
În consecinţă rezultă o forţă tăietoare de bază corespunzǎtoare rǎspunsului seismic elastic
de:

a g   T1  0,30 g  2,5

Fb   I  S d T1   m     I 
G G
   1,2   0,85 
q g 2,5 g

Fb  0,306  G  0,306  39200  Fb  12000 kN

Această forţă laterală a fost distribuită pe verticală conform formei proprii a modului
fundamental de vibraţie pe cele două direcţii principale.
Verificarea deplasărilor relative de nivel
Conform prevederilor din P 100-3, deplasările relative de nivel asociate SLS se obţin
înmulţind valorile corespunzătoare răspunsului elastic cu un factor de reducere care ţine seama
de intervalul de recurenţă al acţiunii seismice asociat verificărilor pentru SLS. Pentru construcţii
încadrate în clasa II de importanţă valoarea acestui factor este   0,4 , conform tabelului A.1 din
anexa A a codului P100-3.

În mod similar pentru SLU deplasările elastice sunt amplificate cu un coeficient de

amplificare ce ţine seama că pentru construcţii având perioada fundamentală de vibraţie

EBA2-14
inferioară perioadei de colţ specifică amplasamentului respectiv deplasările seismice calculate în
domeniul inelastic sunt mai mari decât cele corespunzătoare răspunsului seismic elastic.
Conform paragrafului B.4.2.3., acest coeficient este egal cu:

Ti  T1x Ti  T1 y
cx  4  3  3,75 si cy  4  3  3,38
Ti  Ts Ti  Ts

Deoarece deplasările mai mari sunt pe direcţia Y, rezultă următoarele valori maxime ale
deplasărilor relative de nivel:

Tabelul 8. Deplasările relative de nivel asociate SLS şi SLU

Deplasare as. Înălţime Drift as. Drift as. Drift as.
Nivel răsp. elastic de nivel răsp. elastic SLS SLU
[m] [m] [ %] [ %] [ %]
E7 0,1113 2,76 0,631 0,252 2,133
E6 0,0939 2,76 0,636 0,254 2,150
E5 0,0764 2,76 0,625 0,250 2,113

Cum valorile admisibile ale deplasărilor relative de nivel sunt de 0,5% pentru SLS şi de
2,5% pentru SLU, rezultă:

d rSLS 0,5
R3d ,SLS  ,adm
SLS
  R3d ,SLS  196,9% pentru starea limită de serviciu (SLS)
d r ,max 0,254

şi

d rSLU 2,5
R d , SLU
3  ,adm
SLU
  R3d ,SLS  116,3% pentru starea limită ultimă (SLU).
d r ,max 2,15

Se observă că valorile indicatorului R3 în cazul deplasărilor depăşesc 100%.

Verificarea elementelor structurale de beton armat

Efectuarea verificărilor de rezistenţă în cazul SLU depinde de modul de cedare ductil sau
neductil al elementului structural sub acţiunea efortului considerat.
Conform paragrafului 6.1.(11) din P100-3, în cazul elementelor cu cedare ductilă valorile
de proiectare ale rezistențelor se obțin prin împărțirea valorilor medii ale rezistențelor la factorii
de încredere definiți la 4.4., din P100-3.
În cazul cedărilor neductile valorile de proiectare ale rezistențelor se obțin prin împărțirea
valorilor medii ale rezistențelor la factorii de încredere și la factorii parțiali de siguranță ai
materialelor, conform 6.1.(12) din P100-3.
EBA2-15
 Deoarece la structura din exemplu stălpii şi grinzile nu aduc, practic, nici un aport la
preluarea forţelor orizontale date de acţiunea seismică s-a trecut direct la verificarea pereţilor.
Verificarea pereţilor
În continuare se prezintă spre exemplificare modul de efectuare al verificărilor de
rezistenţă pentru pereţii „DT‟ (prezentaţi în figura 2), pe direcţia Y, la moment şi forţă tăietoare.
Momentul efectiv are valoarea de 56800 kNm. Momentul capabil, pentru o forţă axială de
8000 kN, este de 43500 kNm. Rezultă:
M Rd , y 43500
R3M    R3M  0,766  R3M  76,6%
M Ed , y 56800

Momentul capabil a fost determinat considerând o cedare de tip ductil.

Pentru calculul la forţă tăietoare se consideră o cedare neductilă. Această ipoteză are la
bază, în principal, armarea transversală foarte slabă la primele trei niveluri (parter, etaj 1 şi 2) şi
inexistentă la nivelurile următoare, cu exepţia nivelului 11.
Verificările se fac doar la nivelul parterului.
- Verificarea secţiunii inimii peretelui:
VRdc , y  (0,15 150  9350  20 / 1,5) / 1000  2805kN

VEd , y  1,5  3570 kN  5350 kN

VRdc , y 2805
R3Vc    R3Vc  0,524  R3Vc  52,4%
VEd , y 5350

- Verificarea armăturii:
Armarea pe nivelul parterului este de 2   8 / 30 , iar la următoarele două niveluri este de
2   6 / 30 . Lungimea peretelui „DT‟ pe direcţia Y este de 9,35m. Conform CR 2-1-1.1, în zona
critică (zona A) forţa tăietoare capabilă este dată doar de armături, influenţa betonului
neglijându-se:
VRds , y  451kN

VEd , y  1,5  3570 kN  5350 kN

VRds , y 451
R3Vs    R3Vs  0,084  R3Vs  8,4%
VEd , y 5350

 
R3  min R3M ; R3Vc , R3Vs  min 76,6;52,4;8,4  R  8,40%
3

EBA2-16
 Având în vedere valoarea factorului R3 = 8,4 % clădirea analizată se încadrează în clasa
de risc seismic RsI, clădiri cu risc ridicat de prăbușire totală sau parțială la acțiunea cutremurului
de proiectare corespunzător stării limită ultime.

2.3.3 Metodologia de nivel 3: Calculul în domeniul postelastic de comportare

al materialelor

Metodologia de nivel 3 se aplică la construcţii importante şi complexe la care se doreşte o

analiză mai precisă a performanţelor seismice ale construcţiei şi la construcţii care nu îndeplinesc
condiţiile de regularitate care să permită utilizarea metodologiei de nivel 2.
Metodologia de nivel 3 implică evaluarea calitativă constând în verificarea listei complete
de condiţii de alcătuire structurală dată în anexele codului corespunzătoare structurilor din
diferite materiale şi o evaluare prin calcul care ia în considerare în mod explicit comportarea
inelastică a elementelor structurale sub acţiunea cutremurelor severe.
Pentru aplicarea metodologiei de nivel 3 este preferabil să se dispună de proiectul iniţial al
clădirii analizate, datorită necesităţii unor detalii de execuţie precise.

Se pot utiliza două metode de calcul şi anume:

- metoda bazată pe calculul static neliniar
- metoda bazată pe calculul dinamic neliniar.

În cazul structurii de faţă, având în vedere faptul că proiectul complet era disponibil
precum şi faptul că armarea pereţilor la forţă tăietoare este discontinuă pe înălţime s-a preferat o
evaluare de nivel 3 considerată mult mai exactă decât celelalte metodologii prezentate în cod.

Metoda de calcul static neliniar realizează:

- evaluarea directă a structurii în ansamblul ei şi nu prin intermediul unor verificări pe elemente

structurale considerate individual. Rezultatul evaluării prezintă un grad de încredere superior
celui obţinut prin aplicarea metodologiilor de nivel 1 şi 2;
- verificarea structurii prin intermediul caracteristicii celei mai semnificative pentru răspunsul
seismic, respectiv deformaţiile structurii.

Metoda este indicată în cazul structurilor la care contribuţia modurilor superioare de

vibraţie este puţin importantă pentru comportarea în regim dinamic. În cazul structurilor la care
se aşteaptă amplificări dinamice majore a deplasărilor la anumite niveluri se recomandă folosirea
metodei calculului dinamic neliniar.

Evaluarea coeficientului R3 - Prezentarea modelului de calcul

Pentru o evaluarea cât mai riguroasă a structurii se propune ca principală metodă de
evaluare metodologia de nivel 3 prezentata in P100-3, bazată pe calculul neliniar al structurilor.
Acest tip de calcul permite o evaluare globală a unei structuri şi o corelare mai exactă între
EBA2-17
cerinţele impuse de acţiunea seismică şi capacitatea structurii de a prelua aceste solicitări.
Metodologia de nivel 3 reprezintă cea mai avansată metodă de evaluare prezentată de P100-3.
Metodologia este recomandată însă numai în situaţia în care există proiectul original al structurii
având în vedere necesitatea cunoaşterii cu precizie ridicată a armării elementelor structurale.
Se recomanda ca primă modalitate de evaluare analizele static neliniare, întrucât acest tip
de analize sunt relativ uşor de realizat, timpul de analiza este mic, iar informaţiile oferite au un
grad sporit de transparenta.

Ipotezele calculului static neliniar

În continuare se vor prezenta ipotezele care au stat la baza calculului neliniar precum şi
cele luate în calcul la stabilirea eforturilor capabile pentru secţiunea de perete considerată.

 Rigiditatea de calcul:
Pentru elementele structurale s-a considerat o rigiditate în domeniul fisurat egală cu
jumătate din rigiditatea în domeniul nefisurat.

(EI)fis = 0.5 (EI)nefis - pentru toate elementele structurale

 Rezistenţele materialelor:
Din punct de vedere al rezistenţelor materialelor utilizate pentru determinarea eforturilor
capabile ale secţiunii de perete considerată s-au ales valorile medii afectate de factori de
siguranţă specifici fiecărei norme considerate în parte:

Cod Românesc (P100-3 şi CR2-1-1.1)

Conform normelor româneşti în vigoare rezistenţele materialelor luate în calcul pentru o

evaluare a performanţelor seismice ale unei structuri pe baza metodologiei de nivel 3 sunt cele
medii afectate de un coeficient de încredere şi un coeficient de siguranţă. Coeficientul de
încredere este funcţie de nivelul de cunoaştere al structurii (cunoaşterea planurilor de armare,
existenţa şi accesul la proiectul tehnic de execuţie etc.). Pentru structura analizată au exista
planurile originale de armare precum şi rezultatele unei expertize mai vechi efectuate după
cutremurul din 1977, din acest motiv s-a considerat că există un grad ridicat de cunoaştere a
structurii iar factorul de cunoaştere s-a ales CF = 1. Anexa B din codul P100-3 prevede ca la
determinarea forţei tăietoare capabile să se utilizeze rezistenţele medii şi rezultatul obţinut să fie
afectat de un coeficient global de siguranţă γ = 1.5 :

Vcap ef. = Vcap med / (CF * γ)

EBA2-18
 unde: Vcap ef. – efortul capabil efectiv;

Vcap med. – efortul capabil obţinut cu rezistenţe medii;

CF – factor de cunoaştere;

γ – factor global de siguranţă;

Cod European (EuroCode 8 – partea 3)

Estimarea capacitaţii la forţa tăietoare a elementelor de beton armat si cu precădere a

pereţilor de beton armat la acţiuni ciclice a reprezentat o preocupare constanta pe plan mondial.
Din păcate, din cauza complexităţii comportării elementelor de beton armat la forţa tăietoare nu
exista la ora actuala un model de calcul unanim acceptat care sa ofere valori cu o precizie
acceptabila. In proiectare se prefera estimarea acoperitoare a capacitaţii la forţa tăietoare bazata
pe modele simple. Ca o excepţie codul european EN1998-3 de evaluare a performanţelor
seismice ale unei structuri existente, prevede utilizarea unei relaţii empirice determinate
experimental, pe un număr totuşi restrâns de cazuri. Pentru exemplul de fata a fost considerata de
interes comparaţia intre valorile oferite de P100-3 si valorile determinate din formula prevăzuta
in EN1998-3. Pentru estimarea capacitaţii la forţa tăietoare conform EN1998-3 s-au folosit
rezistenţele medii afectate de coeficienţi de siguranţă pentru material, γs = 1.15 pentru oţel
respectiv γc = 1.5 pentru beton.

Vcap ef. = funct( fym/ γs ; fcm/ γc)

unde: fym – rezistenţa medie la curgere a oţelului;

fcm – rezistenţa medie a betonului;

 Modelarea neliniarităţii:
Elementele structurale au fost modelate cu o comportare neliniară utilizându-se diferite
modele neliniare în funcţie de tipul elementului structural:

Elemente de tip bară (grinzi şi stâlpi)

Pentru acest tip de elemente s-au utilizat modelele de articulaţie plastică punctuală de tip moment
(M) pentru grinzi şi de tip forţă axială moment (PMM) pentru stâlpi. Pentru ambele tipuri de
articulaţii plastice s-a optat pentru o lege de tip elastic perfect plastic fără consolidare post-
elastică (Fig. 5).

EBA2-19
 Figura 5 : Tipul modelelor neliniare utilizate la grinzi (stânga) şi stâlp (dreapta)

Elemente de tip perete

Pentru acest tip de element structura s-a optat pentru un model de tip fibră. În acest model
fiecare secţiune de perete a fost discretizată într-un număr de fibre ce au fost modelate să aibă o
comportare neliniară la încovoiere, respectiv o comportare liniară la forfecare. Pentru fiecare
fibră în parte s-a introdus coeficientul de armare longitudinală iar comportarea aleasă a fost de
tip elastic perfect plastic fără consolidare s-au cădere de capacitate.

Figura 6 : Model de fibră pentru un element de perete

Algoritmul utilizat pentru determinarea eforturilor capabile

În continuare sunt prezentaţi pe scurt algoritmii ce au stat la baza determinării eforturilor

capabile pentru secţiunea de perete prezentată mai sus. Rezistenţele utilizate în calcul sunt cele
prezentate mai sus.

EBA2-20
  Moment încovoietor
Pentru determinarea momentului încovoietor capabil s-a utilizat metoda generală de calcul.
Calculul a fost făcut cu ajutorul programului de calcul secţional Xtract.

 Forţă tăietoare
Determinarea forţei tăietoare capabile a secţiunii peretelui pentru cele două direcţii (X
respectiv Y) s-a făcut utilizând normative româneşti şi europene. În continuare se prezintă într-un
mod sintetic algoritmul de calcul prezentat în normativul românesc precum şi spre comparaţie
algoritmul recomandat de norma Europeană (EUROCODE 1998-3).

Cod Românesc (P100-3 şi CR2-1-1.1)

Calculul la forţă tăietoare se face în secţiuni înclinate În cazul pereţilor structurali cu

raportul între înălţimea în elevaţie a peretelui şi înălţimea secţiunii H/h>1, determinarea
capacitaţii la forţă tăietoare în secţiunile înclinate se face pe baza relaţiei:

Qcap= Qb + Aaofyd

unde:

Aao = suma secţiunilor armăturilor orizontale intersectate de o fisura înclinată la

45º,incluzând armăturile din centuri şi armătura continuă din zona aferentă de placă
(înglobând două grosimi de placă de fiecare parte a peretelui) a planşeului, dacă fisura
traversează planşeul;

Qb = forţa tăietoare preluată de beton, care se ia cu valorile:

Qb = 0 în zona A

şi

Qb = b h 0,5 σ0 în zona B.

σ0 – efortul unitar mediu în secţiune.

b, h – lăţimea respectiv înălţimea secţiunii de beton.

EBA2-21
Cod European (EuroCode 8 – partea 3)

Conform normei europene rezistenţa la forfecare a unui perete de beton armat este
determinată în funcţie de modul de cedare asociat:

 Rezistenţa la forfecare ciclică VR:

Rezistenta la forfecare ciclica, VR , se reduce cu cerinţa de ductilitate, exprimată în raport

cu factorul de ductilitate al săgeţii transversale, a deschiderii de forfecare sau al rotirii la capătul
elementului:   pl =   - 1. In acest scop   pl se poate calcula ca raportul dintre partea plastica a
rotirii, , împărţită la rotirea la curgere, y.

Expresia următoare se poate folosi pentru rezistenţa la forfecare:

VR 
1
 el
{h2L x min( N , 0.55 A f )  1  0.05 min(5, 
c c
pl
 )  
v

 Lv 
 0.16 max(0.5,100  tot )  (1  0.16 min(5, ))  f c  VW  }
 h 

unde:

el - este egal cu 1.15 pentru elemente principale şi 1 pentru elementele secundare;

h - este înălţimea secţiunii transversale;

x – este înălţimea zonei comprimate;

N – este forţa axială de compresiune (pozitivă, luată egala cu 0 pentru întindere);

Lv= M / V reprezintă raportul moment / forţa tăietoare în secţiunea din capătul elementului;

Ac – este aria secţiunii transversale;

fc - este rezistenta de compresiune a betonului (MPa) vezi cap.3,

tot – este indicele de armare longitudinală;

VW - este contribuţia armăturii transversale la rezistenţă la forfecare, luată egală cu:

VW = W bW z fyW

în care:
EBA2-22
 W – este coeficientul de armare transversală;

bW – grosimea secţiunii;

z – este lungimea braţului de pârghie intern;

fyW – este limita de curgere a armaturii transversale(MPa) vezi cap3.

 Rezistenţa la forţă tăietoare controlată de cedarea inimii VR,max

Rezistenţa la forfecare a peretelui de beton, VR, nu poate fi luată mai mare decât valoarea
corespunzătoare cedării prin strivirea inimii, VR,max, care, sub încărcări ciclice, se poate calcula
folosind următoarea expresie:

0.85  1  0.06 min(5, pl )   N 

VR ,max   1  1.8 min(0.15, )
 el  Ac c 
f
L
(1  0.25 max(1.75,100 tot ))  (1  0.2 min(2, v ))  f c bw z
h
Rezistenţa la forţă tăietoare sub încărcări ciclice controlată de zdrobirea inimii peretelui,
anterioară curgerii la încovoiere, este obţinută din expresia de mai sus pentru   pl = 0.

Prezentare rezultate calcul static neliniar

Analiza static neliniară a fost făcută cu ajutorul programului de calcul structural Perform
3D. În acest program toate elementele structurale au fost modelate având o comportare neliniară.
Pentru modelarea pereţilor structurali s-a utilizat un model de tip macro cu fâşii, fiecare făşie
fiind de fapt o anumită zonă de perete pentru care s-a atribuit caracteristici geometrice şi de
material. Pentru fiecare secţiune de perete s-a definit de asemenea şi o lege de comportare
neliniară. Pentru elementele de tip grindă şi stâlp s-au utilizat modele de articulaţii plastice
punctuale dispuse la capetele elementului. Materialele utilizate în analiză au fost beton de tip
B200 respectiv armătură de tip OB37, legile de comportarea pentru fiecare tip de material s-au
ales cele date de către codul european EUROCODE2.

Structura analizată în exemplul de faţă prezintă un deficit cert de capacitate la forţă

tăietoare şi o capacitate mare la moment încovoietor (în principal datorită secţiunilor de pereţi
puternic dezvoltate). În modelul de calcul utilizat elementele structurale au fost modelate astfel
încât să avem o comportare în domeniul neliniar pentru componenta de moment încovoietor şi o
EBA2-23
comportare în domeniul liniar pentru solicitarea de forfecare. Cu alte cuvinte în modelare s-a
impus un mecanism de cedare din încovoiere. S-a preferat acest mod de modelare a structurii în
principal datorită faptului că unul dintre dezideratele procesului de consolidare este de a obţine
un mecanism de plastificare ductil (din încovoiere). Astfel din modelul de calcul se poate obţine
într-un mod direct forţa tăietoare asociată plastificării la încovoiere a peretelui cu alte cuvinte
forţa tăietoare cerinţă.

Analiza Push-Over s-a făcut pornind de la o distribuţie pe înălţime a forţelor

corespunzătoare modului de vibraţie fundamental pe direcţia în discuţie (modul 1 pentru direcţia
Y respectiv modul 2 pentru direcţia X).

În figura 7 se prezintă de asemenea şi o propunere de biliniarizare a curbei forţă –

deplasare. Biliniarizarea s-a obţinut prin egalizarea arilor de sub cele două curbe şi considerarea
unei rigidităţi iniţiale tangente la curbă. Prin biliniarizare s-a obţinut o forţă de curgere egală cu
Fy = 8460 KN , forţă ce corespunde unui factor cy = 0.21 (unde cy reprezintă raportul între forţa
de curgere şi greutatea totală a structurii).

Curba PD pt. x

10000
9000
8000
7000
Base Shear

6000
5000
4000
Curba PD
3000
Curba PD(bl)
2000
1000
0
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1
Deplasare (m )

Figura 7 : Curba Forţă - Deplasare pe direcţia X

Pornind de curba biliniarizată prezentată mai sus s-au determinat cerinţele de deplasare
impuse structurii pentru trei nivele de performanţă SLS (Stare limită de serviciu) caracterizată de
un IMR = 50 ani, SLU (Starea limită ultimă) cu IMR = 100ani respectiv SLSV(Starea limită de
supravietuire) cu IMR= 475ani. Determinarea cerinţelor de deplasare s-a făcut cu ajutorul
programului SINEL în care s-au considerat 5 accelerograme artificiale compatibile cu spectrul.
Aceste accelerograme au fost scalate în PGA pentru a obţine gradul de intensitate corespunzător

EBA2-24
nivelului de performanţă considerat. În tabelul următor se prezintă cerinţele de deplasare obţinute
pentru fiecare accelerogramă în parte şi pentru fiecare nivel de performanţă în parte:

Cerinta deplasare Cerinta deplasare Cerinta deplasare

(PGA=0.24g) (PGA=0.12g) (PGA=0.36g)
Acc1 0.2043 0.0520 0.4852
Acc2 0.1549 0.0500 0.3149
Acc3 0.1214 0.0448 0.3474
Acc4 0.1075 0.0444 0.2885
Acc5 0.1536 0.0487 0.3069
Average (m) 0.1483 0.0480 0.3486
demand
Drift 0.0049 0.0016 0.0115

Tabel 9. Cerinţă deplasare pe direcţia X

Trebuie menţionat că cerinţele de deplasare prezentate în tabelul 9 sunt în metri si au fost

obţinute considerând o perioadă fundamentală pe direcţia X egală cu Tx = 0.56s.

În figura următoare se prezintă curba obţinută pentru direcţia Y:

Curba PD pt. y

10000
9000
8000
7000
Base Shear

6000
5000
4000
Curba PD
3000
Curba PD(bl)
2000
1000
0
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1
Deplasare (m )

Figura 8 : Curba Forţă - Deplasare pe direcţia Y

Prin biliniarizare s-a obţinut o forţă de curgere egală cu Fy = 7920 KN , forţă ce

corespunde unui factor cy = 0.19. În tabelul următor se prezintă cerinţele de deplasare obţinute
pentru fiecare accelerogramă în parte şi pentru fiecare nivel de performanţă în parte:

Cerinta deplasare Cerinta deplasare Cerinta deplasare

(PGA=0.24g) (PGA=0.12g) (PGA=0.36g)
EBA2-25
 Acc1 0.2360 0.0687 0.5124
Acc2 0.1818 0.0654 0.3396
Acc3 0.1535 0.0557 0.3847
Acc4 0.1247 0.0480 0.3253
Acc5 0.1768 0.0595 0.3291
Average(m) 0.1746 0.0595 0.3782
Drift demand 0.0057 0.0020 0.0125
Tabel 10. Cerinţă deplasare pe direcţia Y

Deplasarile prezentate în tabelul 10 sunt în metri si au fost obţinute considerând o perioadă

fundamentală pe direcţia Y egală cu Ty = 0.59s.

Evaluarea performanţelor seismice (Calcul Static Neliniar)

La evaluarea performantelor seismice prin metodologia de nivel 3 se urmăresc:

 Identificarea tipului de mecanism.

 Verificarea cedărilor fragile din elemente.

 Evaluarea capacităţii de deformaţie plastica a elementelor.

Având în vedere că în cazul structurii analizate mecanismul de cedare la forţe laterale este
dominat strict de cedarea la forţă tăietoare a pereţilor structurali DT în continuare se prezintă
evaluarea prin calcul a capacităţii la forţă tăietoare a peretelui DT conform codului P100-3. De
asemenea pentru a forma o imagine mai amplă asupra capacităţii la forţă tăietoare a acestor
pereţi s-a considerat util ca aceasta să se determine şi conform codului european EUROCODE8-
3 .La final se va face o sinteză a rezultatelor şi se va prezenta o concluzie a procesului de
evaluare.

Direcţia X

 Evaluare conform codului românesc CR2-1-1.1 (coroborat cu P100-3)

Evaluarea structurilor existente la acţiunea seismică se face la noi în ţară conform codului
P100-3 COD DE EVALUARE SI PROIECTARE A LUCRĂRILOR DE CONSOLIDARE LA
CLĂDIRI EXISTENTE, VULNERABILE SEISMIC. Din punct de vedere al evaluării
performanţei seismice a pereţilor de beton armat se face trimitere la codul ce reglementează
calcului şi proiectarea pereţilor de beton armat din structuri noi (CR2-1-1.1).

Rezistenţele utilizate în evaluare capacităţii de preluare a forţelor laterale a peretelui în

discuţie (DT) au fost cele medii afectate cu un coeficient de încredere. Având în vedere că
nivelul de cunoaştere privind proiectul de execuţie al structurii studiate este ridicat (există date

EBA2-26
privind armarea şi detalierea elementelor structurale) în procesul de evaluare s-a considerat un
nivel ridicat de încredere ce corespunde unui coeficient de încredere egal cu 1.

În continuare se prezintă rezultatele obţinute la baza perete DT, considerând acţiunea

seismică pe direcţia X în ambele sensuri de acţiune. Rezultatele sunt prezentate printr-o curbă la
baza peretelui unde pe abscisă este rotirea (θ) în secţiunea de la baza peretelui iar în ordonată
forţa tăietoare (Ft) în aceeaşi secţiune.

De asemenea pe grafic sunt evidenţiate şi rotirile la bază corespunzătoare fiecărui nivel de

performanţă considerat.

DT-PushX stg-dr(Base) DT-PushX DT dr-stg (Base)

8000 7000
7000
Forta taietoare (KN)

6000

Forta taietoare (KN)

6000 PushX
CR2 5000 PushX
5000 2.5bhRt CR2
SLS(PGA=0.12g) 4000 2.5bhRt
4000 SLU(PGA=0.24g) SLS(PGA=0.12g)
SLSV(PGA=0.36g) 3000 SLU(PGA=0.24g)
3000 SLSV(PGA=0.36g)

2000 2000

1000 1000
0 0
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012
θ (rad) θ (rad)

Figura9 : Curba Forţă – Rotire la bază perete DT

FT_DTc_SLU (CR2-1-1.1) FT_DTi_SLU (CR2-1-1.1)

E10 E10

E9 E9
Qcap (CR2) Qcap (CR2)
E8 E8
FT (IMR 100) FT (IMR 100)
E7 E7

E6 E6
Etaje

Etaje

E5 E5

E4 E4

E3 E3

E2 E2

E1 E1

P P

0 1000 2000 3000 4000 5000 0 2000 4000 6000

Forta taietoare (KN) Forta taietoare (KN)

EBA2-27
 Figura 10 : Diagramă Forţă tăietoare efectivă (SLU) şi Forţă tăietoare capabilă pentru DT

În figura 9 se prezintă curbele de forţă tăietoare – rotire la baza peretelui DT pentru ambele
sensuri ale acţiunii, compresiune în talpa profilului T (dreapta) respectiv compresiune în inima
profilului T (stânga). De asemenea pe figură este reprezentată capacitatea la forţă tăietoare a
peretelui funcţie de rotirea secţiunii de la bază (notată cu CR2 - magenta) respectiv limita
maximă admisă de cod pentru nivelul de forţă tăietoare în perete (2,5bhRt - galben). Se poate
observa că pentru ambele sensuri ale acţiunii capacitatea peretelui este depăşită înainte de
atingere nivelului de rotire corespunzător SLS.

În figura 10 sunt prezentate de asemenea eforturile efective în perete pe toată înălţimea,

precum şi capacitatea la forfecare la fiecare etaj. Situaţia din figura 6 corespunde nivelului de
performanţă SLU.

Evaluare conform codului european EUROCODE8-3

Evaluare structurilor existente conform normelor europene se face ţinând cont de

prevederile din codul EUROCODE8 partea a treia. În acest cod capacitatea la forţă tăietoare se
consideră ca fiind valoare minimă dintre capacitatea considerând o cedare prin armătura dispusă
pentru preluarea efortului de forfecare (VR) şi capacitatea obţinută când se consideră o cedare
prin diagonala comprimată de beton (VRmax). În continuare se vor prezenta rezultatele obţinute
pentru acelaşi perete al structurii, peretele DT respectiv pentru ambele sensuri ale solicitării.

DT PushX-DTi (Base) DT PushX-DTc (Base)

7000
8000
7000 6000
Forta taietoare (KN)

Forta taietoare (KN)

PushX
6000 VR 5000 PushX
VRmax VR
5000 SLS 4000 VRmax
SLU SLS
4000 SLU
SLSV 3000 SLSV
3000
2000
2000
1000 1000
0 0
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012
θ (Rad) θ (Rad)

Figura 11 : Curba Forţă – Rotire la bază perete DT

În figura 1 se poate observa că pentru sensul acţiunii care conduce la o compresiune in

talpă (figura 11 dreapta) capacitatea peretelui la forfecare este determinată de capacitatea
EBA2-28
diagonalei de beton comprimat(VR,max – linia galbenă) la o valoare a rotirii asociată nivelului
SLS. Pe de altă parte în situaţia în care solicitarea conduce la o zonă comprimată în inima
peretelui (figura 11 stânga) capacitatea la forfecare a peretelui este dictată de componenta de
cedare prin armătură (VR – linia magenta) iar cedarea se produce la o rotire mult mai mică decât
rotirea asociată nivelului SLS.

În figura 12 sunt prezentate diagramele de forţă tăietoare efectivă şi forţă tăietoare capabilă
conform EC8 pentru tot peretele DT, asociate Stării Limită Ultime, pentru ambele sensuri ale
solicitării. Se poate observa cum capacitatea la forţă tăietoare conform codului european este
influenţată de forţa axială din perete, dar având în vedere complexitatea formulelor propuse
pentru evaluarea capacităţii la forfecare precum şi a multitudinii de factori care intervin în aceste
formule, modul în care capacitatea la forfecare este influenţată de forţa axială este greu de
cuantificat.

FT_DTi_SLU (EC8-3) FT_DTc_SLU (EC8-3)

E10 E10

E9 E9
Vcap (EC8-3)
Vcap (EC8-3)
E8 E8 FT (IMR 100)
FT (IMR 100)
E7 E7

E6 E6
Etaje
Etaje

E5 E5

E4 E4

E3 E3

E2 E2

E1 E1

P P

0 2000 4000 6000 0 1000 2000 3000 4000 5000

Forta taietoare (KN) Forta taietoare (KN)

Figura 12 : Diagramă Forţă tăietoare efectivă (SLU) şi Forţă tăietoare capabilă pentru DT

Direcţia Y

În continuare sunt prezentate o serie de date obţinute pentru aceeaşi secţiune de perete
analizată pe direcţia Y de solicitare.

Din figura 13 se poate observa că pentru direcţia Y conform codului românesc peretele îşi
atinge capacitate (CR2 – linia magenta) la o rotire asociată stării limită de serviciu (SLS). Cu
toate aceste limita de forţă tăietoare admisă (2.5bhRt – linia galbenă) nu este atinsă.

EBA2-29
  Evaluare conform codului românesc CR2-1-1.1 (coroborat cu P100-3)

DT-PushY (Base)

4500
4000

Forta taietoare (KN)

3500
3000 PushY
CR2
2500
2.5bhRt
2000 SLS(PGA=0.12g)
1500 SLU(PGA=0.24g)
SLSV(PGA=0.36g)
1000
500
0
0 0.005 0.01 0.015 0.02 0.025 0.03
θ (rad)

Figura 13 : Curba Forţă – Rotire la bază perete DT

FTy_DT_SLU (CR2-1-1.1)

E10

E9 Qcap (CR2)
E8
FT (IMR 100)
E7

E6
Etaje

E5

E4

E3

E2

E1

0 1000 2000 3000 4000

Forta taietoare (KN)

Figura 14 : Diagramă Forţă tăietoare efectivă (SLU) şi Forţă tăietoare capabilă pentru DT

Din figura 14 se observă că la o rotire la baza asociată Stării limită ultime, pe baza evaluării
capacităţii la forţă tăietoare pentru toată înălţimea peretelui conform codului CR2 capacitate de
preluare a forţei tăietoare este depăşită aproape toate etajele.

EBA2-30
  Evaluare conform codului european EUROCODE8-3

DT PushY-DT (Base)

5000

Forta taietoare (KN)

4000

3000

2000 PushX
VR
VRmax
1000 SLS
SLU
SLSV
0
0 0.005 0.01 0.015 0.02 0.025

θ (Rad)

Figura 15 : Curba Forţă – Rotire la bază perete DT

Din figura 15 se poate

FTy_DT_SLU (EC8-3)
observa că pentru direcţia Y
conform codului european peretele E10

îşi atinge capacitate la o rotire E9 Vcap (EC8-3)

apropiată stării limită de serviciu E8 FT (IMR 100)

(SLS). De menţionat faptul că E7

înainte de atingere a rotirii asociată E6

Etaje

nivelului SLU sunt depăşite atât E5

valorile forţei capabile controlată E4

de cedarea armăturii (VR – linia

E3

E2
magenta) cât şi valoarea forţei E1
capabile controlate de cedare prin P
diagonala de beton comprimată
0 1000 2000 3000 4000
(VR,max – linia galbenă).
Forta taietoare (KN)

Figura 16 : Diagramă Forţă tăietoare efectivă (SLU) şi

Forţă tăietoare capabilă pentru DT

Din figura 16 se poate observa că la o rotire la bază egală cu cea asociată stării limită
ultimă capacitatea de a prelua forţă tăietoare a peretelui calculată conform formulelor din codul
european este depăşită aproape pe toată înălţimea peretelui.

EBA2-31
 Prezentare rezultate calcul dinamic neliniar
În această fază a studiului s-a dorit o verificare a rezultatelor obţinute prin calculul static
neliniar cu ajutorul unul calcul dinamic neliniar. Calculul dinamic neliniar a fost efectuat tot cu
ajutorul programului Perform3D.

Ipotezele considerate la calculul static neliniar privind rigiditatea structurii, modelarea

neliniarităţii respectiv rezistenţele de calcul considerate sunt valabile şi pentru calculul dinamic.

Pentru a modela comportarea histeretică a elementelor de beton armat s-a optat pentru un
model triliniar cu degradare de rigiditate.

Încărcarea seismică a fost modelată cu ajutorul accelerogramei înregistrate în timpul

seismului din 1977 la INCERC Bucureşti. Pe lângă accelerograma naturală şi pornind de la
aceasta au fost utilizate şi accelerograme scalate în PGA pentru a obţine nivelul acceleraţiei
corespunzătoare stărilor limită prevăzute de cod : Starea limită de serviciu (PGA = 0.12g), Starea
limită ultimă (PGA = 0.24g) respectiv Starea limită de supravieţuire (PGA = 0.36g). În
continuare se vor prezenta rezultatele obţinute prin analiza dinamic neliniară rezultate obţinute
pentru accelerograma naturală înregistrată în martie 1977 respectiv accelerograma scalată pentru
nivelul asociat la SLU (figura 17).

Accelerograme Input

3
VN_SLU0.24g
2
VN_Nat
Acc (m/s^2)

-1 0 5 10 15 20 25 30 35 40

-2

-3
Time

Figura 17 : Accelerograme input în analiza dinamică

În figura 18 sunt prezentate diagrame de forţă tăietoare pe direcţia X obţinute prin analiza
dinamic neliniară atât pentru accelerograma naturală (Stânga) cât şi pentru cea asociată SLU
(Dreapta). Se poate observa că prin calculul dinamic neliniar sunt confirmate concluziile la care
s-a ajuns în urma calculului static neliniar (cap.6). Capacitate la forţă tăietoare este depăşită pe
aproape întreaga înălţime a peretelui DT.

EBA2-32
  Evaluare conform codului românesc CR2-1-1.1 (coroborat cu P100-3)
Direcţia X

FT_Max/Min_VN77nat FT_Max/Min_VN77-0.24g

E10
Qcap(neg) E10
Qcap(neg)
E8
Qcap(poz) Qcap(poz)
E8
Ftneg(Natura) Ftneg(0.24g)
E6 FTpoz(Natura) E6 FTpoz(0.24g)
Etaje

Etaje
E4 E4

E2 E2

P P

-7500 -5000 -2500 0 2500 5000 7500 -7500 -5000 -2500 0 2500 5000 7500
Forta taietoare (KN) Forta taietoare (KN)

Figura 18 : Diagramă Forţă Tăietoare Capabilă (Qcap) respectiv Forţă tăietoare efectivă (Ft) pe
direcţia X

Direcţia Y

FT_Max/Min_VN77nat FT_Max/Min_VN77-0.24g

E 10 E10
E9 Qcap(neg)
Qcap(neg)
E8 E8
Qcap(poz)
E7 Qcap(poz)
E6 Ftneg(Natura) E6
Ftneg(0.24g)
Etaje

Etaje

E5
FTpoz(Natura) FTpoz(0.24g)
E4 E4
E3

E2 E2
E1

P P

-6000 -4000 -2000 0 2000 4000 6000 -6000 -4000 -2000 0 2000 4000 6000
Forta taietoare (KN) Forta taietoare (KN)

Figura 19 : Diagramă Qcap respectiv Ft pe direcţia Y

În figura 19 sunt prezentate diagrame de forţă tăietoare pe direcţia Y obţinute prin analiza
dinamic neliniară atât pentru accelerograma naturală (Stânga) cât şi pentru cea asociată SLU
(Dreapta). De asemenea rezultatele obţinute confirmă rezultatele rezultate din calculul static
neliniar.

EBA2-33
 Evaluarea coeficientului R3
Concluzia generală a evaluării seismice este că peretele analizat este înzestrat cu o
capacitate mare în preluarea momentului încovoietor (în principal datorită faptului că secţiunea
este puternic dezvoltată pe ambele direcţii) dar cu un deficit clar de capacitate la forţă tăietoare.
Codurile de evaluare utilizate în studiu au arătat că capacitatea la forţă tăietoare la baza peretelui
DT este atinsă pentru rotiri mult mai mici decât cele asociate Stării Limită Ultimă.

Conform definiţiei din codul P100-3 indicele R3 se obţine din raportarea dintre deplasarea
laterale impuse structurii la vârf de solicitarea seismică asociată stării limită ultime şi deplasarea
laterală capabilă a întregii structuri. Cum se poate observa din rezultatele procesului de evaluare,
mecanismul de cedare asociat structurii analizate este unul de forfecare deci în această situaţie
raportarea indicelui R3 în deplasări devine irelevantă. Din acest motiv valoare indicelui R3 s-a
obţinut prin raportarea forţei tăietoare cerinţă asociată stării limită ultimă, la forţa tăietoare
capabile asociată fiecărui caz de solicitare. În cele ce urmează sunt prezentaţi indicii R3 obţinuţi
pentru fiecare situaţie de încărcare.

Direcţia X

877 877
SLU  DTI : R3   0.18(18%) SLU  DTC : R3   0.23(23%)
4813 3802

Direcţia Y

1048
SLU  DT : R3   0.32(32%)
3183
Conform P100-3, la asemenea valori ale indicelui R3 structura poate să fie încadrată în
clasa I de risc seismic. În această clasă fac parte construcţiile cu risc ridicat de prăbuşire la
cutremurul de proiectare corespunzător stării limită ultime.

Concluzii
În cazul structurii în discuţie, evaluarea seismică a confirmat presupunerile iniţiale privind
comportarea sistemului structural. Având în vedere că pereţii de beton armat analizaţi (DT) sunt
puternic dezvoltaţi în plan pe ambele direcţii, aceste posedă în mod natural o capacitate mare la
moment încovoietor. Principala problemă ce reiese ca o concluzie a evaluării seismice este lipsa
de capacitate în preluare forţei tăietoare impuse de acţiunea seismică. Această problemă a fost
relevată atât prin evaluare capacităţii peretelui conform normelor româneşti cât şi conform

EBA2-34
normelor europene. Cu alte cuvinte orice strategie de reabilitare şi consolidare a structurii
presupune în primul rând asigurarea capacităţii de preluare a forţelor tăietoare de către pereţi.

De asemenea se poate observa că pe direcţia X a structurii (vezi fig.1) pereţii DT analizaţi

reprezintă singurele elemente structurale care preiau forţele seismice, din acest motiv pe această
direcţie lipsa de capacitate la forţă tăietoare prelevată prin calcul este mult mai mare decât pentru
direcţia Y.

Clădirea are o vechime de aproximativ 45 de ani, fiind proiectată într-o perioadă de timp în
care cunoştinţele inginerilor proiectanţi în domeniul ingineriei seismice erau limitate; prima
reglementare de proiectare seismică (P 13 - 63 apăruta inainte de proiectarea construcţiei
expertizate) având valori mult inferioare codurilor de proiectare actuale. În aceste condiţii,
construcţia a fost proiectata într-o concepţie preponderent gravitaţionala, reflectata în planurile
de execuţie ale construcţiei.

Intr-o perioada de exploatare relativ lungă, pe amplasamentul construcţiei s-au manifestata

trei cutremure importante, în 1977, 1986 şi 1990.

Deşi degradările vizibile ale structurii şi ale elementelor nestructurale sunt moderate
(indicatorul R2), aceste cutremure au avut, fără îndoială, efecte mai extinse, neevidenţiate prin
finisajele existente, asupra integrităţii elementelor structurale şi nestructurare.

Structura prezintă şi o serie de deficiente de alcătuire în raport cu prevederile codurilor de

proiectare actuale (sintetizate de indicator R1) şi de rezistenta/deformabilitate (vezi valorile
indicatorului R3). O alta deficienta majora a structurii este capacitatea extrem de mică la forţă
tăietoare a pereţilor structurali ceea ce conduce la o vulnerabilitate ridicată la acţiune seismice.

Prin evaluarea indicilor R1 respectiv R2 s-a ajuns la concluzia generală că structura

evaluată poate să fie încadrate în clasa II de risc seismic. Evaluare indicelui R3 pune în schimb în
evidenţă un mecanism de cedare nefavorabil (de forfecare) şi de asemenea un deficit
semnificativ de capacitate la forţă tăietoare. Conform acestui indice structura face parte din clasa
I de risc seismic. Ţinând cont că prin lipsa evidentă de capacitate la forfecare structura prezintă o
vulnerabilitate ridicată în cazul unui eveniment seismic major, autorii consideră că o încadrare în
clasa I de risc seismic (RsI ) este mult mai aproape de realitate.

EBA2-35
 3. Propunerea unor soluţii de consolidare
Conform codului P100-3, consolidarea şi reabilitarea unei structurii având sistemul
structural realizat din pereţi de beton armat trebuie să realizeze în funcţie de cerinţă :

- creşterea capacităţii la încovoiere;

- creşterea capacităţii la preluarea forţei tăietoare;

- creşterea ductilităţii (respectiv ca capacităţii de deformaţie a structurii);

- creştere rigidităţii.

În cazul structurii în discuţie, evaluarea seismică a confirmat presupunerile iniţiale privind

comportarea sistemului structural. Având în vedere că pereţii de beton armat analizaţi (DT) sunt
puternic dezvoltaţi în plan pe ambele direcţii, aceste posedă în mod natural o capacitate mare la
moment încovoietor. Principala problemă ce reiese ca o concluzie a evaluării seismice este lipsa
de capacitate în preluare forţei tăietoare impuse de acţiunea seismică. Această problemă a fost
relevată atât prin evaluare capacităţii peretelui conform normelor româneşti cât şi conform
normelor europene. Cu alte cuvinte orice strategie de reabilitare şi consolidare a structurii
presupune în primul rând asigurarea capacităţii de preluare a forţelor tăietoare de către pereţi.

De asemenea se poate observa că pe direcţia X a structurii (vezi fig.1) pereţii DT analizaţi

reprezintă singurele elemente structurale care preiau forţele seismice, din acest motiv pe această
direcţie lipsa de capacitate la forţă tăietoare prelevată prin calcul este mult mai mare decât pentru
direcţia Y.

Rezolvarea problemei privind preluarea forţei tăietoare de către pereţii de beton armat
presupune în esenţă două abordări diferite:

1. O abordare „tradiţională” ce presupune creşterea capacităţii peretelui prin

introducerea unor întăriri a elemente structurale cu rol în preluarea efortului
(cămăşuirea inimilor pereţilor), având însă în vedere ca aceste in cazul acestor
elemente structurale să nu crească şi capacitatea la moment încovoietor (pentru
asigurarea unui mecanism de plastificare corect ).

2. O abordare ce presupune reducerea cerinţei, respectiv a nivelului de forţă pe care

structura trebuie să-l preia. Această reducere a cerinţei se poate realiza prin izolarea
seismică a structurii. Această izolare a structurii la acţiuni seismice se realizează cu
ajutorul unor dispozitive speciale numite izolatori seismici, care împreună cu o
amortizori de diverse tipuri pot să reducă semnificativ nivelul de forţe la care este
supusă structura în timpul unui eveniment seismic, şi de asemenea să asigure un
control al răspunsului structural mult mai mare.

EBA2-36
 În studiul de faţă ambele abordări au fost analizate iar rezultatele obţinute precum şi modul
efectiv de realizare a consolidării acestei structuri este prezentat în continuare.

3.1 Consolidare prin metodă clasică (cămăşuire pereţi)

Această abordare presupune dispunerea unor inimi de beton armat paralele cu inima deja
existenţă în vederea creşterii capacităţii de preluarea a forţei tăietoare a peretelui existent.

În continuare este prezentat într-un mod sintetic modul de proiectare a unei astfel de soluţii
de consolidare, precum şi verificarea ei printr-un calcul static neliniar. Trebuie menţionat faptul
ca pentru evaluarea capacităţii de preluare a forţei tăietoare se vor folosii de asemenea codurile
româneşti în vigoare precum şi codul european.

 Rezistenţele materialelor:

În vederea consolidării s-au ales ca materiale un beton de clasă C25/30 respectiv armătură
de clasă S500. În calcul s-au utilizat rezistenţele medii afectate de coeficienţi de siguranţă (vezi
capitolul 1).

 Rigiditatea elementelor:

Pentru elementele structurale nou introduse s-a considerat o rigiditate în domeniul fisurat
egală cu jumătate din rigiditatea în domeniul nefisurat.

(EI)fis = 0.5 (EI)nefis - pentru toate elementele structurale

 Modelarea neliniarităţii:

Modelarea neliniarităţii elementelor nou introduse s-a făcut similar cu modul în care au fost
modelate elementele existente.

Dimensionarea cămăşuirilor de beton armat.

Dimensionarea cămăşuirilor din beton armat s-a făcut pornind de la deficitul de forţă
tăietoarea capabilă a pereţilor observat la mecanism. Dimensionarea s-a făcut conform codului
românesc de calcul a structurilor cu pereţi (CR2.1.1-1) şi s-a făcut o verificare a soluţiei şi
conform codului european EUROCODE8-3.

Algoritmul de dimensionare presupune următorii paşi ce trebuie să fie parcurşi:

EBA2-37
 1. Propunerea materialelor utilizate la consolidare (în cazul nostru beton clasa C25/30
respectiv oţel S500).

2. Determinarea deficitului de capacitate la forţă tăietoare a peretelui ce urmează să fie

consolidat (în cazul nostru determinarea deficitului de forţă tăietoare s-a făcut la
nivelul de forţe asociate SLU).

3. Determinarea unei grosimi a cămăşuirii necesare respectiv a unui diametru de

armătură necesar şi a pasului la care se dispune acesta (în situaţia de faţă s-a ales ca
normativ de calcul codul românesc în vigoare la data realizării acestui studiu pentru
a determina capacitatea noului element introdus, s-a ales o grosime respectiv un pas
de dispunere a armăturii şi s-a determinat diametrul necesar)

4. Stabilirea modului constructiv de punere în practică a soluţiei obţinută la punctul

anterior.

5. Reevaluarea seismică a structurii pentru a determină răspunsul sistemului structural

după consolidare.

În tabelele următoare se prezintă modul de dimensionare a cămăşuielii atât pentru direcţia

X cât şi pentru direcţia Y.

EBA2-38
 SLU base pe Y SLU base peX
CR2 CR2
FT [KN] 5200 bexistent [mm] 150 FT [KN] 6384 bexistent [mm] 150
Qb [KN] 931.0025 bprop. [mm] 140 Qb [KN] 784.9804 bprop. [mm] 140
Qa [KN] 642.0141 pas prop. [mm] 150 Qa [KN] 531.846 pas prop. [mm] 150
QCap [KN] 1048.678 h [mm] 8750 QCap [KN] 877.8842 h [mm] 7300
2.5bhRt 2.5bhRt
4156.25 Ram [Mpa] 586 3467.5 Ram [Mpa] 586
[KN] [KN]
Diferenta NGS[KN] -8393.8 Diferenta NGS[KN] -7134.41
-4151.32 -5506.12
[KN] AbVechi [m2] 3.55 [KN] AbVechi [m2] 3.55
AbNou[m2] 2.24 AbNou[m2] 2.24
GLD
σ Vechi [N/mm2] 1.298783 σGSVechi [N/mm2] 1.103915
σGLDnou [N/mm2] 2.364451 σGSnou [N/mm2] 2.009692
Rtm (Vechi) [MPa] 1.91 Rtm (Vechi) [MPa] 1.91
Rtm (Nou) [MPa] 2.6 Rtm (Nou) [MPa] 2.6
QbVechi [KN] 511.3957 QbVechi [KN] 362.6362
QbNou [KN] 620.6683 QbNou [KN] 440.1226
Aanec [mm2] 11958.86 Aanec [mm2] 16678.86
Aanec1rand [mm2] 173.3169 Aanec1rand [mm2] 290.5725
Фanec [mm] 10.50414 Фanec [mm] 13.60089
Фaef [mm] 12 Фaef [mm] 16
QCap [KN] 7316.764 QCap [KN] 8284.674
QCapTot [KN] 6060.562 QCapTot [KN] 6412.853

Diferenta [KN] 593 Diferenta [KN] 593

Tabel 8: Dimensionarea cămăşuielii pe direcţia X (dreapta) respectiv pe direcţia Y (stânga)

EBA2-39
 Detalierea constructivă a soluţiei

După cum s-a arătat la punctul anterior se propune o soluţie de cămăşuire ce constă în
introducerea unei inimi de beton armat de grosime 14 cm ( 7cm de o parte şi de alta a inimii
existente) , inimă ce urmează să fie armată cu bare Ф16/15cm pentru direcţia X respectiv
Ф12/15cm pentru direcţia Y. Această cămăşuire trebuie să se realizeze astfel încât să nu
conducă la o creştere de capacitate la moment încovoietor.

În figura 20 este prezentat un detaliu privind modul de dispunere a cămăşii de beton armat.

Figura 20 : Dispunea elementului de B.A nou

Figura 21 : Armare pe direcţia X transversală

EBA2-40
 În figura 21 este prezentat un mod posibil de realizare a armăturii orizontale pe direcţia X
din noul element de beton armat. La intersecţia elementului de B.A nou introdus cu inima
peretelui de pe direcţia Y pentru a se evita o perforare în exces a inimii existenta s-a preferat
dispunerea unei armături mai mari ca diametru dar la un pas mai mare (marca 2). Determinarea
diametrului necesar pentru marca 2 s-a făcut astfel încât să se asigure aceeaşi capacitate la forţă
tăietoare.

În figura 22 este prezentat un mod posibil de realizare a armăturii orizontale pe direcţia Y

din noul element de beton armat. La intersecţia elementului de B.A nou introdus cu inima
peretelui de pe direcţia X pentru a se evita o perforare în exces a inimii existenta s-a preferat
dispunerea unei armături mai mari ca diametru dar la un pas mai mare (marca 4).

Figura 22 : Armare pe direcţia Y transversală

Pentru că nu se doreşte o creştere a capacităţii la moment încovoietor a peretelui structural,

cămăşuirea de beton armat introdusă în vederea sporirii capacităţii la forţă tăietoare se va dispune
discontinuu pe înălţimea peretelui fără a se străpunge planşeele de etaj. De asemenea pentru a
evita sporirea capacităţii la moment încovoietor armătura verticală din elementul nou (armatură
dispusă din procent minim) nu se va ancora la capete.

Trebuie menţionat că la evaluarea conform EUROCODE 8 consolidarea a necesitat o

cămăşuire de o grosime de h= 300mm (15 cm de o parte şi de alta a inimii existente), armare
Ф14/15cm pe direcţia X respectiv Ф12/15cm pe Y şi a necesitat o clasă superioară pentru beton
(C30/37).

EBA2-41
Verificarea soluţiei printr-o analiza static neliniară

Pentru a verifica eficienţa soluţiei de consolidare propusă şi detaliată în figurile din

capitolul precedent s-a efectuat un nou calcul static neliniar. Ipotezele utilizate în analiză au fost
aceleaşi cu cele utilizate la etapa de evaluare.

Elementele noi din beton armat au fost introduse în analiză utilizând aceleaşi metode de
modelare a neliniarităţii. Prin introducerea acestor noi elemente de consolidare, pe lângă
creşterea capacităţii la forţă tăietoare a structurii, a fost crescută şi rigiditatea sistemului
structural.

În continuare se vor prezenta rezultatele obţinute pentru acelaşi perete structural (DT) ce a
fost prezentat la etapa de evaluare seismică.

Direcţia X

 Evaluare conform codului românesc CR2-1-1.1 (coroborat cu P100-3)

DT-PushX stg-dr(Base) DT-PushX dr-stg(Base)

9000 9000
8000 8000
Forta taietoare (KN)

Forta taietoare (KN)

7000 7000
6000 6000
5000 PushX
5000
CR2 PushX
4000 2.5bhRt 4000
CR2
3000 SLS(PGA=0.12g) 3000 2.5bhRt
2000 SLU(PGA=0.24g) 2000 SLS(PGA=0.12g)
SLSV(PGA=0.36g) SLU(PGA=0.24g)
1000 1000 SLSV(PGA=0.36g)
0 0
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012
θ (rad) θ (rad)

Figura 23 : Curba Forţă – Rotire la bază perete DT

În figura 23 sunt prezentate curbele Forţă – Rotire la bază pentru peretele DT pe direcţia X
când avem compresiune în inima profilului (stânga) respectiv în talpa profilului (dreapta). Se
poate observa că pentru ambele situaţii în discuţie soluţia de consolidare propusă îşi atinge
scopul de a creşte capacitatea la forţă tăietoare peste cerinţa impusă la nivelul asociat SLU (linia
maro verticală).

În figura 25 sunt prezentate curbele obţinute pentru peretele DT pentru direcţia X pentru
situaţia în care aven compresiune pe inima profilului (stânga) respectiv compresiune în talpa

EBA2-42
profilului (dreapta). Se poate observa că pentru ambele situaţii forţa tăietoare capabilă este mai
mare decât forţa tăietoare maxima asociata mecanismului de plastificare şi de asemenea se mai
poate observa că forţa tăietoare capabilă pentru ambele situaţii este controlată de componenta de
cedare prin zdrobirea diagonalei de beton comprimată (VR,max – linia galbenă).
DT PushX-DTi (Base) DT PushX-DTc (Base)

10000 10000
9000 9000

Forta taietoare (KN)

8000 8000
Forta taietoare (KN)

7000 7000
6000 6000
5000 5000
4000 PushX 4000 PushX
VR VR
3000 VRmax
3000 VRmax
2000 SLS 2000 SLS
SLU SLU
1000 1000 SLSV
SLSV
0 0
0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012 0 0.002 0.004 0.006 0.008 0.01 0.012

θ (Rad) θ (Rad)

Figura 25 : Curba Forţă – Rotire la bază perete DT

FT_DTi_SLU (EC8-3)
FT_DTi_SLU (EC8-3)

E10
E10
E9
E9
E8 Vcap (EC8-3)
E8
Vcap (EC8-3)
E7 FT (IM R 100)
E7 FT (IM R 100)
E6
E6
Etaje

Etaje

E5
E5
E4
E4
E3
E3
E2
E2
E1
E1
P
P

0 2000 4000 6000 8000

0 2000 4000 6000 8000
Forta taietoare (KN)
Forta taietoare (KN)

Figura 26 : Diagramă Forţă tăietoare efectivă (SLU) şi Forţă tăietoare capabilă pentru DT

În figura 26 sunt prezentate diagramele de forţă tăietoare capabilă conform EUROCODE8-

3 şi forţă tăietoare efectivă pentru peretele DT la nivelul de forţe asociat stării limită ultimă SLU
EBA2-43
respectiv pentru ambele situaţii de solicitare, compresiune în inima profilului (stânga) şi
compresiune în talpa profilului (dreapta). Se poate observa că pentru soluţia de consolidare
propusă forţa tăietoare capabilă este mai mare decât cerinţa pentru întreaga înălţime a peretelui şi
pentru ambele situaţii.

Direcţia Y
Pentru direcţia Y de solicitare concluziile precizate la direcţia X rămân valabile în
continuare se vor prezenta rezultatele obţinute.

 Evaluare conform codului românesc CR2-1-1.1 (coroborat cu P100-3)

DT-PushY(Base)

12000
Forta taietoare (KN)

10000
8000
6000 PushX
CR2
4000 2.5bhRt
SLS(PGA=0.12g)
2000 SLU(PGA=0.24g)
SLSV(PGA=0.36g)
0
0 0.004 0.008 0.012 0.016 0.02
θ (rad)

Figura 27 : Curba Forţă – Rotire la bază perete DT

FT_DT_SLU (CR2-1-1.1)

E10

E9

E8

E7
Qcap (CR2)
E6
FT (IM R 100)
Etaje

E5

E4

E3

E2

E1

0 2000 4000 6000 8000

Forta taietoare (KN)

Figura 28 : Diagramă Forţă tăietoare efectivă (SLU) şi Forţă tăietoare capabilă pentru DT

EBA2-44
  Evaluare conform codului european EUROCODE8-3
Trebuie menţionat faptul că la evaluare soluţiei conform codului european soluţia de
consolidare propusă iniţial nu a fost suficienţă pentru a asigura o capacitate mai mare decât
cerinţa la starea limită ultimă din acest motiv s-a propus o altă soluţie de consolidare (grosime
inimă 16cm respectiv armare Ф12/15 cm, clasă de beton C30/37.

În continuare se prezintă rezultatele obţinute conform codului european şi considerând în

calcul noua soluţie de consolidare.
DT PushX-DTi (Base)

9000
8000
7000
Forta taietoare (KN)

6000
5000
PushX
4000 VR
VRmax
3000
SLS
2000 SLU
1000 SLSV

0
0 0.004 0.008 0.012 0.016 0.02
θ (Rad)

Figura 29 : Curba Forţă – Rotire la bază perete DT

FT_DTi_SLU (EC8-3)

E10

E9 Vcap (EC8-3)
FT (IM R 100)
E8

E7

E6
Etaje

E5

E4

E3

E2

E1

0 2000 4000 6000

Forta taietoare (KN)

Figura 30 : Diagramă Forţă tăietoare efectivă (SLU) şi Forţă tăietoare capabilă pentru DT

EBA2-45
 Concluzii

În concluzie, prin introducerea unor noi elementele de beton armat sub forma unei
cămăşuiri de o parte şi de alta a inimilor existente creşte capacitatea la forţă tăietoare a întregului
ansamblu structural. Cu toate aceste soluţia propusă este o soluţie ce presupune intervenţii
majore la elementele structurale ridicând o serie de dificultăţi de ordin tehnologic şi nu în ultimul
rând aceasta este costisitoare din punct de vedere financiar. De asemenea în cazul adoptării unei
astfel de intervenţii majore funcţiunea principală a clădirii, aceea de locuinţe, nu mai poate să fie
asigurată.

3.2 Consolidare prin izolare seismică a bazei

Concept izolarea bazei

In esenţă, izolarea seismică constă în instalarea unui sistem special care să decupleze
structura de mişcarea terenului cauzată de cutremure ce pot provoca pagube materiale şi/sau
omeneşti. Aceasta decuplare se obţine prin creşterea flexibilităţii laterale a sistemului împreuna
cu prevederea unui nivel potrivit de amortizare. În cele mai multe cazuri, deşi nu în toate, acest
sistem de izolare seismică este montat sub structură şi denumit “sistem de izolare a bazei” (figura
31).

Figura 31 : Concept izolarea bazei (structura neizolată – stânga respectiv structura izolată –
dreapta)

Izolarea seismică reprezintă o soluţie eficientă pentru o paleta largă de probleme de

proiectare antiseismică. De exemplu, în cazul clădirilor cu funcţiuni deosebite, a căror integritate
pe durata cutremurelor este vitală pentru protecţia civilă (staţii de pompieri, sedii de poliţie,
EBA2-46
spitale, staţii de producere şi distribuţie a energiei etc.), nivelul redus de avariere a elementelor
structurale şi nestructurale impus poate fi obţinut prin folosirea unui sistem de izolare seismică
care limitează mult deformaţiile structurale şi cerinţele de ductilitate.

In izolarea seismică, principalul scop este reducerea substanţială a forţelor seismice şi a

energiei transmise în structură. Acest lucru este obţinut prin aşezarea structurii pe un strat
izolator (care în final va fi dispus între structura şi fundaţie) cu rigiditate laterală foarte scăzuta
astfel încât, în timpul unui cutremur, când terenul vibrează puternic sub structură, în aceasta să
fie induse doar mişcări moderate. Datorita rigidităţii laterale scăzute a acestui strat de izolare
structura are o perioadă fundamentală mult mai mare decât perioada fundamentală a aceleiaşi
structuri dar cu baza fixata.(figura32)

rigid

flexibil

2 b – Structura izolata
2 a – Izolare ideala seismic Izolator

Figura 31 : Concept izolarea bazei

Creşterea perioadei fundamentale peste valoarea perioadei de colţ adică după domeniul de
amplificare dinamică duce la scăderea pseudo-acceleraţiei şi implicit a forţelor induse de către
cutremur în structura dar în acelaşi timp duce şi la creşterea deplasărilor.

Aceste deplasări se concentrează în mare măsura la nivelul sistemului de izolare, în

structura dezvoltându-se doar deformaţii mici . Valorile reale ale deplasării maxime,
neamortizate pot atinge şi 1 m în cazul unor cutremure severe. Amortizarea poate reduce aceste
valori la 50-400mm. Toate clădirile izolate seismic trebuie prevăzute cu un aşa-numit “gol
seismic” care să permită aceste deplasări în timpul cutremurelor.

Astfel, un sistem de izolare practic se obţine în urma unei negocieri între gradul de izolare
(în alte cuvinte gradul de reducere a forţelor seismice transmise în structură) şi deplasările
relative acceptabile la nivelul izolatorilor în timpul unui cutremur. Pe măsură ce rigiditatea
laterală a izolatorilor scade, mişcarea relativă a structurii faţă de teren poate deveni problematică
în cazul unor încărcări laterale aplicate deasupra cotei sistemului de izolare, precum acţiunea
vântului. Prin prevederea sistemului de izolare cu un nivel de amortizare potrivit şi rigiditate
EBA2-47
laterala redusă se pot obţine deplasări acceptabile la nivelul izolatorilor concomitent cu un grad
mare de izolare. Un sistem de izolare seismică cu caracteristici histeretice de amortizare poate
asigura proprietăţile dorite: rigiditate laterală scăzută a izolatorului, amortizare considerabilă şi
limitare a forţelor induse în structură în acţiunea seismica precum şi rigiditate laterală mare sub
acţiunea unor încărcări orizontale reduse pentru a limita mişcările induse de acţiunea vântului.

Dispozitive utilizate

În exemplu de faţă s-a preferat utilizarea unui sistem de izolare clasic alcătuit din izolatori
din cauciuc natural şi amortizor de plumb, sistem intens utilizat în Japonia. Deşi în practica
internaţională curenta se preferă utilizarea unor izolatori ce conţin un miez de plumb în interior,
în lucrarea de faţă s-a preferat utilizarea acestui sistem pentru a distinge în mod clar participarea
şi influenţa fiecărui tip de dispozitiv în parte.

Izolatori
Dispozitivele de izolare trebuie să posede:

- rigiditate laterala redusă pentru a obţine efectul dorit de decuplare a structurii de mişcarea
terenului

- rigiditate verticală mare pentru a permite transmiterea forţelor gravitaţionale la fundaţii în

condiţii de stabilitate.

Izolatori din cauciuc natural, NRB (Natural Rubber Bearing) fig.31

Aceşti izolatori sunt formaţi din mai multe

straturi de cauciuc natural cu grosimi cuprinse între
3 şi 9 mm, intercalate cu plăcute de oţel cu grosimi
între 2.5 şi 4.5 mm. Principalul parametru care
controlează rigiditatea verticală este coeficientul de
formă S1 care pentru un izolator circular de
diametru D şi grosime a stratului de cauciuc tR este
S1= D/4tR.

Figura 31 : Natural Rubber Bearing

Valorile uzuale ale lui S1 sunt cuprinse între 30 – 40 şi pot merge până la o valoare maximă
de 45. Rigiditatea verticală asociată cu valorile coeficientului S1 mai sus menţionate are valori
cuprinse între 2.5 – 3.0 ∙ 106 kN/m. Al doilea coeficient de formă S2 este definit ca S2 = D/ntR (n
este numărul straturilor de cauciuc). Valorile S2 au o influenţă importantă asupra comportării la
flambaj a izolatorului. Valorile uzuale pentru S2 se afla în jurul lui 4 datorită faptului că pentru S2
> 4 nu există risc de flambaj.

EBA2-48
 Producătorii oferă în general trei tipuri de izolatori în funcţie de proprietăţile cauciucului
folosit. Modulul de elasticitate transversal poate fi ales dintre 0.35, 0.4 sau 0.45 N/mm 2. Efortul
unitar de compresiune de lungă durată variază între 10 şi 15 N/mm2 iar cel de scurtă durată (sub
acţiunea seismică) variază între 20 şi 30 N/mm2. Deformaţia de forfecare de proiectare este de
aproximativ 250-300% iar deformaţia de forfecare ultimă, corespunzătoare flambajului sau
cedării este de aproximativ 400%.

Izolatorii de tip NRB pot fi modelaţi în analiză structurală ca resorturi lineare. Deoarece
NRB nu posedă proprietăţi de amortizare semnificative este obligatoriu cuplarea acestora cu
amortizori.

Amortizori de plumb

Amortizorii de plumb sunt alcătuiţi dintr-o bara de

plumb răsucita şi curbata în forma de U prinsă la capete de
doua tălpi rigide. Forma curbată previne deformaţia plastica
localizată şi asigură o comportare histeretică stabilă pentru
un numar mare de cicluri.

Legea de comportare histeretică rezultată este modelată

ca o funcţie biliniară fără nici un fel de rigiditate post-
elastica. Diametrul barei de plumb variază între 180 şi 260
mm iar înălţimea zonei deformabile este de aproximativ 950
mm. Rigiditatea iniţială este destul de ridicată (între 12000 şi
32000 kN/m pentru diametru de 180 şi respectiv 260 mm).
Forţa tăietoare de curgere este relativ scăzută având valori
cuprinse între 100 şi 230 kN pentru diametre de 180 şi
respectiv 260 mm.

Figura 32 : Lead damper

Un avantaj major al amorizorilor de plumb este ca pot susţine un număr mare de cicluri cu
deformaţii mari fără degradări semnificative. Deplasarea maximă este de 600 – 800 mm. Nu
necesită reparaţii nici în urma unor deformaţii mari iar inspecţia vizuală este suficientă.

Datorita forţelor de curgere mici amortizarea asigurată de amortizorii de plumb este

modestă şi deseori aceştia sunt utilizaţi în combinaţie cu amortizori histeretici de oţel sau cu
amortizori vâscoşi. Datorită rigidităţii iniţiale semnificative amortizorii de plumb sunt proiectaţi
pentru a prelua frecventele forţe laterale mici produse de acţiunea vântului.

EBA2-49
 Proiectarea nivelului de izolare (metoda simplificată)

Proiectarea sistemului de izolare amortizare se face în primă fază printr-o metodă

simplificată ce constă în modelarea sistemului de izolare biliniar într-un sistem liniar cu rigiditate
secantă (figura 33). În primă fază se consideră că suprastructura situată deasupra nivelului de
izolare se comportă ca un solid rigid.

Figura 33 : Echivalarea sistemului biliniar cu un sistem liniar echivalent

Aceasta metoda simplificata poate fi aplicată daca sunt îndeplinite următoarele condiţii:

1. Distanţa de la amplasament la sursa seismică potenţiala (falie) cea mai apropiată cu

o magnitudine Ms ≥ 6.5 este mai mare de 15 km.

2. Dimensiunea cea mai mare în plan a suprastructurii este de maxim 50 m;

3. Infrastructura este suficient de rigidă astfel încât efectele deplasărilor diferenţiale

ale terenului să fie minime;

4. Toate dispozitivele izolatoare sunt dispuse deasupra elementelor infrastructurii ce

preiau încărcările verticale;

5. Perioada efectivă, Teff satisface următoarele condiţii:

3Tf ≤ Teff ≤ 3s unde Tf este perioada fundamentala a suprastructurii cu baza fixata.

Dacă condiţiile de mai sus sunt îndeplinite atunci se poate trece la proiectarea efectivă a
sistemului de izolare. Această proiectare presupune parcurgerea unui anumit algoritm:

- Predimensionarea izolatorilor pornind de la limitarea efortului axial de compresiune

din gruparea de lungă durată : prin limitarea efortului axial în izolator se obţine un
diametru necesar iar prin impunerea unui factor de formă S2 (vezi subcapitolul
precedent) se determină o înălţime a dispozitivului;

EBA2-50
 Niz
 iz   150daN   iz .adm
Aiz

N iz d2 N iz
Aiz   
 iz .adm 4  iz.adm

diz  4 Niz /  iz.adm

d
S2   4  hiz
hiz

- Pornind de la dimensiunile izolatorului se pot determina proprietăţile mecanice ale

acestuia

 F G  Aiz
F  G  Aiz    kiz
h  hiz

- Cu proprietăţile mecanice ale izolatorilor şi propunând un nivel de amortizare se

construieşte sistemul biliniar a nivelului de izolare.

- Sistemul biliniar se
echivalează cu un
sistem liniar (vezi fig.
33) şi cu ajutorul
spectrelor de
proiectare
recomandate de
normative ce
determină cerinţa de
deplasare pentru acest
sistem (algoritmul
este prezentat în
figura 34)

Figura 34 : Algoritm dimensionare izolatori

EBA2-51
 - După determinarea cerinţei de deplasare de la nivelul izolatorilor acesta se verifică cu
deplasare capabilă a izolatorilor, dacă aceasta este depăşită se redimensionează izolatorii
şi se repetă algoritmul de mai sus.

Pe baza algoritmului prezentat mai sus s-a predimensionat sistemul de izolare şi amortizare
pentru structura studiată. În continuare se va prezenta soluţia propusă precum şi modul ales de
amplasare a dispozitivelor la nivelul infrastructurii.

Solutie izolare

Numar Iz 28
Diam Iz 500
Numar Am 20
Tip Am U-180
Tabel 5: Soluţia de izolare şi amortizare propusă

Sistem biliniar Sistem echivalent

F0(KN) 0 F0(KN) 0
Fy(KN) 2000 Fu(KN) 4021.042
Fu(KN) 4021.042 Δ0(m) 0
Δ0(m) 0 Δu(m) 0.281412
Δy(m) 0.008333 keff 14288.65
Δu(m) 0.281412 Teff(s) 3.527578
kNivAMR=k1 240000
kNivIZ=k2 7400.867
T1(s) 0.860729
T2(s) 4.901522
Tabel 6: Caracteristicile sistemului biliniar şi a sistemului liniar echivalent

Sistem Iz-Am

5000
4000
Forta (KN)

3000
2000
Sistem Biliniar
1000 Sistem Echivalent

0
0 0.05 0.1 0.15 0.2 0.25 0.3
Deplasare (m )

Figura 35 : Sistemul biliniar respectiv liniar echivalent

EBA2-52
 În tabelul 6 respectiv în figura 35 este prezentat sistemul biliniar obţinut precum şi sistemul
liniar echivalent utilizat în algoritmul metodei simplificate. În tabelul 5 este prezentată într-un
mod sintetic soluţia de izolare propusă (număr de amortizori respectiv de izolatori). Amplasarea
izolatorilor şi amortizorilor la nivelul infrastructurii trebuie să se facă astfel încât să se evite
introducerea unor excentricităţi de rigiditate respectiv de rezistenţă la nivelul de izolare. Prezenţa
unor astfel de excentricităţi în nivelul de izolare poate că conducă la un răspuns al structurii
izolate în care componenta de torsiune să ocupe un rol important, fapt ce ar conduce la o cerinţă
de deplasare mult mai mare la nivelul izolatorilor dispuşi la colţurile structurii, deplasare ce nu a
fost cuantificată în nici un mod în etapa de dimensionare.

O modalitate de a dispune izolatorii şi amortizorii sub structură este prezentată în figura 36.

Figura 36 : Amplasare izolatori şi amortizori în plan

Evaluarea performanţelor seismice ale suprastructurii (metoda simplificată)

După proiectarea nivelului de izolare s-a trecut la evaluarea performanţelor seismice ale
suprastructurii considerând noul nivel de forţă obţinut prin izolare seismică. În primă etapă
evaluarea suprastructurii s-a făcut cu ajutorul metodei forţelor statice echivalente.

În urma izolării seismice se obţine o reducere a coeficientului seismic de bază, reducere

cauzată de flexibilizarea structurii, respectiv de introducerea structurii în zona de des-amplificare
a spectrul de răspuns.

EBA2-53
  Considerarea acţiunii seismice

Acţiunea seismică a fost modelată cu ajutorul spectrelor de răspuns recomandate de codul

de proiectarea seismică:

ag  Teff
F I      M str
qstruc .iz
Unde:

γI =1.0 coeficient de importanţă a clădirii;

ag =0.24g acceleraţia de vârf a terenului în amplasament;

βTeff =0.707 coeficient de amplificare a acceleraţilor;

qstruct.iz = 1.5 factor de comportare a suprastructurii izolate;

λ = 1 factor de corecţie

η = 0.536 coeficient de corecţia a spectrului (ţine cont de amortizarea efectivă)

Mstruct – masa structurii

Având în vedere faptul că modul fundamental al structurii este izolat, cu alte cuvinte pe
modul fundamental structura are o mişcare de tip „solid rigid” (vezi figura 31) distribuţia forţei
tăietoare de bază de înălţimea structurii se face proporţional cu masa de etaj.
mi unde mi – masa nivelului i
fi  F
 i
m

Valorii utilizate în calcul sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Greutate Masa Masa Ftniv

Etaje FTB (KN)
nivel nivel cumulata (KN)
E10 3320.9 338.5219 338.5219 331.96
E9 3690.5 376.1978 714.7197 368.90
E8 3690.6 376.208 1090.928 368.91
E7 3690 376.1468 1467.074 368.85
4021.00229
E6 3691 376.2487 1843.323 368.95
E5 3690 376.1468 2219.47 368.85
E4 3691 376.2487 2595.719 368.95
E3 3690 376.1468 2971.865 368.85
EBA2-54
 E2 3691 376.2487 3348.114 368.95
E1 3690 376.1468 3724.261 368.85
P 3691 376.2487 4100.51 368.95
Base 3956.86 403.3496 4503.859 395.53
Tabel 9: Forţele de nivel aplicate pe structura izolată (metoda forţelor static echivalente)

Forţele prezentate în tabelul 9 au fost dispuse la nivelul centrelor de greutate ale fiecărei
diafragme de nivel, de ambele direcţii ale structurii. Forţele tăietoare obţinute în peretele DT au
fost comparate cu capacitatea la forţă tăietoare a peretelui obţinută conform capitolului 4 a
prezentului studiu. Verificarea s-a făcut la nivelul de forţe asociat stării limită ultime (SLU).
Rezultatele obţinute sunt prezentate în continuare.

Direcţia X
 Evaluare conform codului românesc CR2-1-1.1 (coroborat cu P100-3)

FT_DTi_SLU (CR2-1-1.1) FT_DTc_SLU (CR2-1-1.1)

E10 E10
FT(structIZ) FT(structIZ)
E9 E9

E8 Qcap (CR2) E8 Qcap (CR2)

E7 FT (IMR 100) E7 FT (IMR 100)
E6 E6
Etaje
Etaje

E5 E5

E4 E4

E3 E3
E2 E2

E1 E1

P P

0 1000 2000 3000 4000 5000 0 1000 2000 3000 4000

Forta taietoare (KN) Forta taietoare (KN)

Figura 37 : Diagramă Forţă tăietoare efectivă (SLU) structură neizolată, Forţă

tăietoare efectivă (SLU) structură izolată şi Forţă tăietoare capabilă pentru DT

În figura 37 sunt reprezentate forţa capabilă calculată conform CR2 respectiv forţa tăietoare
obţinută pentru structura izolată FT(structIZ) pentru situaţia în care profitul DT este comprimat
în inimă (stânga) respectiv în talpă (dreapta). De asemenea pentru comparaţie în diagramă a fost
reprezentată şi forţa tăietoare obţinută pentru structura neizolată FT(IMR 100). Se poate observa
că deşi forţa tăietoare cerinţă pentru structura izolată este semnificativ redusă în raport cu
structura neizolată, capacitatea la forţă tăietoare calculată conform codului românesc este
depăşită. În situaţia în care avem compresiune în inima profitului (stânga) forţa tăietoare capabilă
este depăşită pe primele patru nivele, respectiv pentru situaţia în care avem compresiune în talpa
profitului (dreapta) capacitatea este depăşită pentru primele două etaje.

EBA2-55
 Se poate considera că în acest caz izolarea structurii nu rezolvă pe deplin problema lipsei
de capacitate la forţă tăietoare a peretelui fiind necesare în continuare măsuri de creştere a
capacităţii. O creştere a eficienţei soluţiei de izolare este un alt mod de rezolvare a problemei dar
având în vedere caracteristicile mişcărilor seismice de tip vrâncean (perioade de colţ mari)
această soluţie este greu de aplicat (presupune o flexibilizare suplimentară a sistemului de
izolare, fapt ce poate conduce la probleme de stabilitate pentru izolatori).

 Evaluare conform codului european EUROCODE8-3

FT_DTi_SLU (EC8-3) FT_DTc_SLU (EC8-3)

E10 E10

E9
FT (StructIZ)
E9 FT(StructIZ)
E8 E8 Vcap (EC8-3)
Vcap (EC8-3)
E7 E7 FT (IMR 100)
FT (IMR 100)
E6 E6

Etaje
Etaje

E5 E5

E4 E4

E3 E3

E2 E2

E1 E1

P P

0 1000 2000 3000 4000 5000 0 1000 2000 3000 4000 5000

Forta taietoare (KN) Forta taietoare (KN)

Figura 38 : Diagramă Forţă tăietoare efectivă (SLU) structură neizolată, Forţă tăietoare
efectivă (SLU) structură izolată şi Forţă tăietoare capabilă pentru DT

În figura 38 sunt reprezentate forţa capabilă calculată conform CR2 respectiv forţa tăietoare
obţinută pentru structura izolată FT(structIZ) pentru situaţia în care profitul DT este comprimat
în inimă (stânga) respectiv în talpă (dreapta). De asemenea pentru comparaţie în diagramă a fost
reprezentată şi forţa tăietoare obţinută pentru structura neizolată FT(IMR 100). Se poate observa
că în cazul în care capacitatea la forţă tăietoare a peretelui este evaluată conform codului
EUROCODE8 partea 3 aceasta este mai mare decât forţa tăietoare cerinţă obţinută în cazul
structurii izolate, spre deosebire de cazul în care capacitate este calculată conform codului
românesc.

EBA2-56
Direcţia Y
 Evaluare conform codului românesc CR2-1-1.1 (coroborat cu P100-3)
FTy_DT_SLU (CR2-1-1.1)

FT(StrucIZ)
E9
Qcap (CR2)

FT (IMR 100)

E6

Etaj e
E3

P
0 1000 2000 3000 4000

Forta taietoare (KN)

Figura 39 : Diagramă Forţă tăietoare efectivă (SLU) structură neizolată, Forţă tăietoare efectivă
(SLU) structură izolată şi Forţă tăietoare capabilă pentru DT

 Evaluare conform codului european EUROCODE8-3

FTy_DT_SLU (EC8-3)

E10 FT(StructIZ)
E9
Vcap (EC8-3)
E8

E7
FT (IMR 100)
E6
Etaje

E5

E4

E3

E2

E1

0 1000 2000 3000 4000

Forta taietoare (KN)

Figura 39 : Diagramă Forţă tăietoare efectivă (SLU) structură neizolată, Forţă tăietoare efectivă
(SLU) structură izolată şi Forţă tăietoare capabilă pentru DT

Se poate observa că şi pe direcţia Y avem aceeaşi situaţie ca pe direcţia X, respectiv forţa

tăietoare obţinută pentru structura izolată este mult mai mică decât cea pentru structura neizolată
dar în cazul evaluării capacităţii conform codului românesc această capacitate este depăşită pe
când prin evaluare conform codului european aceasta nu este depăşită.

EBA2-57
 4. Concluzii

Soluţia de reabilitate la acţiunea seismică prin izolarea bazei este o soluţie de care trebuie
să se ţină seama în momentul în care se stabileşte strategia de reabilitate şi consolidare a unei
clădirii. Deşi prin utilizarea unei astfel de soluţii de consolidare se reduce semnificativ nivelul de
forţe din suprastructură trebuie să se ţină seama că nu acesta este în mod necesar cel mai mare
avantaj al aceste metode. Cel mai mare avantaj al soluţiei de izolare seismică a bazei constă în
evitarea degradării structurale si nestructurale a unei clădiri, cu alte cuvinte structura îţi păstrează
funcţionalitate atât în timpul cât şi imediat după evenimentul seismic, fapt extrem de important
mai ales în cazul structurilor a căror funcţionalitate este imperios necesară imediat după seism
(spitale, staţii de pompieri, centre administrative de coordonare în cazul calamităţilor etc.). De
asemenea, această soluţie de consolidare poate reprezenta un bun candidat în cazul reabilitării
seismice a unor structuri rigide, cu rezistenta la forţa laterale considerabila, dar cu cedare fragila
fara posibilitatea de disipare a energiei induse de cutremur. Intervenţia este totuşi costisitoare,
deasupra stratului de izolare trebuind construita un sistem de grinzi de fundare, iar sisteme de
fundare. Cheltuielile sunt însa justificate in cazul in care se urmăreşte păstrarea funcţionalităţii
structurii, sau a protejării conţinutului clădirii in cazul atacului unui cutremur important.

EBA2-58
1. CONSOLIDARE STRUCTURĂ PRIN IZOLAREA SEISMICĂ A BAZEI

În esenţă, izolarea seismică constă în instalarea unui sistem special care să decupleze structura
de mişcarea terenului cauzată de cutremure ce pot provoca pagube materiale şi/sau omeneşti.
Această decuplare se obţine prin creşterea flexibilităţii laterale a sistemului împreună cu
prevederea unui nivel potrivit de amortizare. În izolarea seismică, principalul scop este
reducerea substanţiala a forţelor seismice şi a energiei transmise în structură. Acest lucru este
obţinut prin „aşezarea” structurii pe un strat izolator cu rigiditate laterala foarte scăzută astfel
încât în timpul unui cutremur de pământ, când terenul vibrează puternic, în structură să fie
induse doar mişcări moderate. Datorita rigidităţii laterale scăzute a acestui strat de izolare,
structura are o perioadă fundamentală mult mai mare decât perioada fundamentală a aceleiaşi
structuri, dar cu baza fixă.
Creşterea perioadei fundamentale peste valoarea perioadei de control, adică după domeniul de
amplificare dinamică, duce la scăderea pseudo-acceleraţiei şi implicit a forţelor induse de către
cutremur în structura, dar în acelaşi timp duce şi la creşterea deplasărilor.
Aceste deplasări se concentrează în mare măsura la nivelul sistemului de izolare, în structura
dezvoltându-se doar deformaţii mici. Dacă valorile reale ale deplasării maxime, neamortizate
pot atinge şi 1 m în cazul unor cutremure severe prin amortizare aceste valori se pot reduce la
50-400mm. Toate clădirile izolate seismic trebuie prevăzute cu un aşa-numit “gol seismic”
care să permită aceste deplasări în timpul cutremurelor.
Astfel, un sistem de izolare practic se obţine în urma unei negocieri între gradul de izolare (în
alte cuvinte gradul de reducere a forţelor seismice transmise în structură) şi deplasările relative
acceptabile la nivelul izolatorilor în timpul unui cutremur. Prin prevederea sistemului de
izolare cu un nivel de amortizare potrivit şi rigiditate laterala redusă se pot obţine deplasări
acceptabile la nivelul izolatorilor concomitent cu un grad mare de izolare.

1.1. Determinarea perioadei țintă a sistemului izolat seismic

Predimensionare sistemului de izolare-amortizare se poate face, într-o primă etapă, printr-o
metodă simplificată ce constă în modelarea sistemului de izolare biliniar într-un sistem liniar
cu rigiditate secantă. Această metodă simplificată se poate aplica dora dacă sunt îndeplinite
condițiile prezente în paragraful 11.9.3(3) din codul P100-1/2013. De asemenea, in faza de
predimensionarese poate considera că sistemul structural situată deasupra nivelului de izolare
se comportă ca un solid rigid.
Structura analizată în acest capitol este amplasată în orașul Sibiu. Pentru structura analizată în
acest exemplu numeric s-a determinat, în etapa de evaluare a răspunsului structural, nivelul
forței tăietoare capabile pentru cele două direcții principale. Din evaluarea răspunsului
structural al clădirii neizolate a rezultat o forță tăietoare de bază capabilă de Fcap,x =1025 KN
pentru direcția X, respectiv Fcap,y =2524 KN pentru direcția Y.
Având în vedere că pentru direcția X există un deficit de capacitate mult mai accentuat, în
dimensionarea preliminară a sistemului de izolare se va considera ca referință capacitatea la
forță tăietoare pe această direcție.
Printre obiectivele principale ce stau, de obicei, la baza deciziei de a consolida utilizând
metoda izolării seismice a bazei este acela de a evita necesitatea realizării unor intervenții
asupra sistemului structural situat deasupra nivelului de izolare seismică. Printr-o astfel de
strategie se dorește evitarea necesitatea întreruperii funcțiunii clădirii reabilitate seismic. Din
acest motiv, prin soluția de izolare seismică proiectată trebuie să ne asigurăm că sistemul

EBA3-1
structural situat deasupra nivelului de izolare rămâne în domeniul elastic de comporare. Cu
alte cuvinte, că forțele tăietoare generate de acțiunea seimică sunt sub nivelul celor capabile.
Pornind de la forța tăietoare de bază capabilă a sistemului cu baza fixă se poate determina care
este necesarul de izolare seismică.
(1.1)
Unde
– forța tăietoare de bază capabilă, pentru direcția X.
– coeficientul seismic capabil, pentru direcția X.
– greutatea totală a clădirii.
(1.2)

Dar
(1.3)

(1.4)

Deși ecuația 1.4 este corectă doar dacă T1 este mai mare sau egal cu TB, în cazul structurilor cu
baza izolată seismic această afirmație este întotdeauna adevărată. Perioda sistemului cu baza
izolată fiind situată în domeniul 2-4s. Pornind de la ecuația (1.4) se poate determina care
valoarea necesară a componentei spectrale pentru care forță tăietoare de bază este egală
cu forța tăietoare capabilă.

(1.5)

Pentru structurile izolate seismic amortizarea sistemului este mai mare comparativ cu
amortizarea sistemelor cu baza fxă, valoarea acesteia oscilând între 15-30%. Din acest motiv,
codurile de proiectare definesc un factor de corecție a spectrului de proiectare funcție de
amortizarea reală a sistemului. În codurile europene (precum și în cele românești) factorul de
corecție al spectrului de proiectare este factorul η.

(1.6) √

Ținând cont ca în cazul sistemului cu baza izolată valoarea amortizării va fi mai mare de 5%,
spectrul elastic de proiectare trebuie afectat cu factorul η (vezi anexa A din codul P100-
1/2013). În consecință, ecuația (1.5) de vine:

(1.7)

(1.8)

Având valoarea componentei spectrale se poate determina perioada țință

pentru care se va proiecta sistemul de izolare seismică a bazei. În continuare se determină
perioada izolată țință pentru structura ce urmează să fie izolată seismic.
EBA3-2
 (1.9)

Considerăm în această fază o amortizare a sistemului de izolare în jurul valorii de 25%.

(1.10) √ √

Pentru structura izolată seismic se consideră un factor de comportare q=1,5 (vezi paragraf
11.10 (5) din codul P100-1/2013). Se face ipoteza că sistemul structural situată deasupra
nivelului de izolare se comportă ca un solid rigid rezultă =1,0. Factorul de importanță-
expunere în acest caz este 1,2, clădirea fiind plasată în clasă II de importanță având o înălțime
totală de 30m.

(1.11)

Se pune conditia ca perioada izolată țintă să fie mai mare de 2s.

(1.12)

√ √

1.2. Proiectarea unei soluţii de intervenție prin izolarea seismică a bazei Unităţi de
măsură
În exemplul de față pentru sistemului de izolare a bazei s-au utilizat dispozitive (izolatori)
realizate din cauciuc înzestrat cu proprietăți de disipare a energiei (HDLRB). Soluția obținută
a fost verificată printr-un calcul dinamic neliniar efectuat cu ajutorul programului Perform3D.
Acest tip de izolatori HDLRB sunt realizați dintr-un cauciuc sintetic înzestrat cu proprietăți de
amortizare. Deși testele de laborator au relevat faptul că natura amortizarii este hibridă, fiind o
combinație între o amortizare vâscoasă și una histeretică, în studiu s-a considerat că această
amortizare este strict vâscoasă reprezentând 25% din amortizarea critică.
Algoritmul de dimensionare a dispozitivelor HDLRB, prezentat la figura 1, capătă forme
distincte după modul de aborare:
a) O procedură în tensiuni;
b) O procedură în deformații;
În studiul de față s-a optat pentru o abordare în tensiuni. La începutul procesului de
dimensionare s-a fixat o perioadă țintă de 4,40s. Spectrul utilizat în calcul a fost cel din
regiunea Sibiu corectat astfel încât să țină cont de nivelul de amortizare propus (ξ = 15%).
Materialul elastomeric utilizat este uzual având modulul transversal de elasticitate G=0,7 MPa.
EBA3-3
 Figura 1: Algoritm de dimensionare izolatori elastomerici cu amortizare înaltă

Procedura în tensiuni poate să fie parcursă în două moduri diferite: în primul caz se
impune un efortul vertical de compresiune și se determină un modul de elasticitate transversal
necesar, iar în cazul al doilea se impune un modul de elasticitate și se determină efortul
vertical de compresiune maxim ce poate fi preluat de izolator. În figura 1sunt introduși
următorii parametri: M – masa suprastrcuturii situate deasupra izolatorilor, W – încărcarea
verticală de pe un singur izolator, obținută prin împărțirea greutății totale la numărul de
izolatori; Th(Tv) – perioada orizontală (verticală) a sistemului izolat; Kh(Kv) – rigiditatea
EBA3-4
orizontală (verticală) a sistemului izolat; γad.s – deformația de forfecare maximă (admisă) în
izolator; σad – tensiunea maximă admisibilă de compresiune permisă în izolator; Sd (Th, ξ) –
deplasarea maximă impusă în timpul seismului la nivelul izolatorului; tr – grosimea totală a
straturilor de cauciuc; G(γad.s) – modulul de elasticitate transversal asociat deformației
transversale maxime; σ – tensiunea de compresiune din izolator; Ф – diametrul izolatorului; t –
grosimea unui singur strat de cauciuc; S – factorul de formă primar al izolatorului.
În procedura în deformații, determinarea grosimii totale de cauciuc și a grosimii unui singur
strat se face similar cu abordarea în tensiuni. Se consideră cunoscută valoarea modulului
elastic transversal, iar diametrul izolatorului rezultă din aria necesară A. Parametrul εc,m
reprezintă deformația specifică admisibilă la compresiune, rezultată din impunerea criteriului
de limitare a deformației transversale dintr-un strat de cauciuc; γtd – reprezintă deformația de
forfecare de proiectare totală, γc,e – reprezintă deformația de forfecare rezultată din efortul de
compresiune; γq,E – reprezintă deformația de forfecare rezultată din acțiunea seismică și γα,d –
reprezintă deformația de forfecare rezultată din rotire la partea superioară a izolatorului
(codurile impun o valoare minimă pentru unghiul de rotație α = 0.003rad). Ecuația (n) din
schema bloc se referă la izolatorii pătratici.
Ținând cont de faptul că pentru izolatorii cu factori de formă moderați modulul de elasticitate
la compresiune este Ec = 6S2G(γ), că deformația transversală medie produsă de compresiune
este γave.c = 61/2S εc precum și de faptul că atât γave.c și γad.s sunt mult mai mari de 20% ,
ipoteza făcută la punctul (s) (vezi figura 4.11) este adevărată. (Naeim & Kelly, 1999)
După determinarea geometriei generale a izolatorilor este necesar să se verifice dacă aceștia
satisfac condițiile impuse de testele de stabilitate atât la flambaj cât și la răsturnare. În cazul în
care aceste teste nu sunt satisfăcute este necesară o redimensionare a dispozitivelor, algoritmul
de dimensionare fiind astfel unul iterativ (dar rapid convergent).
Codurile europene prevăd următoarele verificări pentru reazemele elastomerice ce au la bază
rezultatele obținute în subcapitolul precedent, precum și ecuațiile ce conduc la obținerea forței
critice asociate pierderii stabilității (ecuația 4.15) respectiv la obținerea deplasării critice
asociate răsturnării (ecuația 4.41).
Pentru starea limită de răsturnare (Roll-out):

(1.13)

Pentru starea limită de pierdere a stabilității:

(1.14)

(1.15)

EBA3-5
 În ecuațiile de mai sus s-au introdus următorii parametri: db – deplasarea laterală maximă
impusă izolatorului în timpul acțiunii seismice; NEd,min – forța verticală minimă din izolator
asociată mișcării seismice; Kh – rigiditatea laterală maximă a izolatorului obținută în urma
testelor de laborator; γR = 1.5 – coeficient de siguranță; a’(D’) – lățimea efectivă (diametrul
efectiv) al izolatorului; λ = 1.1 – constantă ; AR – aria orizontală a izolatorului din care s-a
scăzut aria eventualelor găuri existente în dispozitiv; S – factor de formă (primar).
S-au utilizat pentru utilizarea a două tipuri distincte (HDLRB1 și HDLRB2) singura
diferență între cele două tipuri fiind geometria lor. Stratul de izolare s-a plasat la interfața
dintre infrastructură și suprastructură iar dispunerea izolatorilor în plan s-a făcut astfel încât să
se evite introducerea unor excentricități la nivelul de izolare. Modul de dispunere a izolatorilor
în plan poate să fie urmărit în figura 2.

Figura 2: Modul de dispunere a izolatorilor HDLRB în planul de izolare

În algoritmul de dimensionare s-a considerat că dispozitivele de tip HDLRB1 sunt
supuse la un efort mediu de compresiune de 1480 KN, iar dispozitivele de tip HDLRB2 la unul
de 1320 KN. Pornind de la masa întregii structuri și de la perioadă țintă aleasă s-a determinat
nivelul de rigiditate laterală necesar stratului de izolare. După determinarea rigiditații laterale
necesare s-a trecut la proiectarea fiecărui izolator în parte. Dispozitivele obținute au fost
verificate dacă îndeplinesc criteriile de stabilitate impuse de codurile în vigoare. Dacă criteriile
de stabilitate nu sunt îndeplinite se modifică iterativ geometria dispozitivului până la
satisfacerea acestor criterii. Parcurgerea pas cu pas a algoritmului de dimensionare poate să fie
urmărită în tabelul 1 pentru dispozitivele HDLRB1, respectiv tabelul 2 pentru HDLRB2.
Se constată că atât în cazul izolatorilor HDLRB1 cât și a izolatorilor HDLRB2 testul
privind starea limită de pierdere a stabilității prin răsturnare nu a putut să fie satisfăcut.
Normativele în vigoare prevăd ca obligatorie verificarea la răsturnare doar pentru dispozitivele
ce nu sunt conectate de elementele structurale prin prinderi bulonate. În cazul de față s-a
considerat existența unei conexiuni bulonate capabile să transmită eforturi de întindere astfel
încât verificarea la răsturnare nu mai trebuie să fie îndeplinită. Cu toate acestea, o regulă de
bună practică impune ca deplasarea laterală a dispozitivului să nu fie mai mare decât limita
impusă de verificarea la răsturnare chiar și pentru dispozitivele capabile să preia întindere,
regulă care nu a putut fi satisfăcută. În vederea atingerii unei deplasări la nivelul sistemului de
EBA3-6
izolare mai mică decât cea asociată răsturnării este necesară ridicarea nivelului rigiditații
laterale a sistemului de izolare la un nivel ce conduce la o severă reducere a eficienței.

EBA3-7
 HDLRB1
Iterative Algorithm Step 2
Фnec Anec Kh Th dadm Buckling Roll-out Buckling Buckling
tr (mm) S β(Th) Se(Th) Sd(Th) tr (mm) Pcr (KN) δ
(mm) (mm^2) (KN/mm) (s) (mm) (δ) test Test (Pcr) Test (δ)
300 70686 150.639 0.328 4.258 24.835 0.290 0.328 0.151 150.639 188.600 2691.924 0.502 -1.222 Pass Pass Fail
350 96211 150.639 0.447 3.650 21.287 0.394 0.446 0.151 150.639 215.596 3664.007 0.430 -0.167 Pass Pass Fail
400 125664 150.639 0.584 3.194 18.626 0.515 0.583 0.151 150.639 240.793 4785.642 0.377 0.743 Pass Pass Fail
410 132025 150.639 0.614 3.116 18.172 0.541 0.613 0.151 150.639 245.606 5027.915 0.367 0.912 Pass Pass Fail
415 135265 150.639 0.629 3.078 17.953 0.554 0.628 0.151 150.639 247.984 5151.295 0.363 0.996 Pass Pass Fail
420 138544 150.639 0.644 3.042 17.739 0.567 0.643 0.151 150.639 250.342 5276.170 0.359 1.078 Pass Pass Pass

Tabel 1: Algoritm dimensionare dispozitive HDLRB1

HDLRB2

Iterative Algorithm Step 2

Buckling
Фnec Anec Kh dadm Buckling Roll-out Buckling
tr (mm) Th (s) S β(Th) Se(Th) Sd(Th) tr (mm) Pcr (KN) δ Test
(mm) (mm^2) (KN/mm) (mm) (δ) test Test (δ)
(Pcr)
300 70686 150.639 0.328 4.006 23.365 0.327 0.371 0.151 150.639 187.216 2532.605 0.502 -0.981 Pass Pass Fail
320 80425 150.639 0.374 3.756 21.904 0.372 0.422 0.151 150.639 197.953 2881.542 0.471 -0.552 Pass Pass Fail
340 90792 150.639 0.422 3.535 20.616 0.420 0.476 0.151 150.639 208.389 3252.991 0.443 -0.152 Pass Pass Fail
360 101788 150.639 0.473 3.339 19.471 0.471 0.534 0.151 150.639 218.513 3646.952 0.418 0.226 Pass Pass Fail
380 113411 150.639 0.527 3.163 18.446 0.525 0.595 0.151 150.639 228.318 4063.425 0.396 0.583 Pass Pass Fail
400 125664 150.639 0.584 3.005 17.524 0.582 0.659 0.151 150.639 237.798 4502.410 0.377 0.924 Pass Pass Fail
420 138544 150.639 0.644 2.862 16.689 0.612 0.693 0.144 143.689 246.948 4963.907 0.342 1.311 Pass Pass Pass

Tabel 2: Algoritm dimensionare dispozitive HDLRB2

EBA3-8
1.3. Determinarea eficienței sistemului de izolare prin analize dinamic neliniare (Time
History)

Eficiența sistemul de izolare propus în secțiunea precedentă a fost determinată printr-o

serie de analize dinamic neliniare. Analizele au fost efectuate cu ajutorul programului
PERFORM 3D. Acțiunea seismică a fost modelată cu ajutorul unor accelerograme compatibile
cu spectrul de proiectare recomandat pentru regiunea București. În continuare se vor prezenta
schematic ipotezele care au stat la baza acestor analize, modul de realizare a modelului de
calcul, modelarea acțiunii seismice respectiv rezultatele obținute.
Pentru suprastructură s-a utilizat același model de element finit ca în etapa de evaluare.
Din acest motiv în acest capitol este detaliat strict modelul elementului finit utilizat pentru
realizarea sistemului de izolare.
Dispozitivele de tip HDLRB sunt caracterizate de două proprietăți esențiale din punct
de vedere mecanic, rigiditatea latereală și capacitate de disipare a energiei printr-un mecanism
vâscos. Rigiditatea laterală a acestor dispozitive a fost modelată cu ajutorul modelului de
Rubber Izolator prevăzut în program, un element finit de tip resort. Constanta de elasticitate
definită pentru fiecare tip de dispozitiv, este valoarea rigidității laterale obținută prin
algoritmul de dimensionare. Pentru fiecare izolator în parte s-a considerat o lege liniară de
comportare. Modelarea capacității de disipare vâscoasă a izolatorilor HDLRB s-a făcut cu
ajutorul unor elemente de tip amortizor vâscos. Pentru acestă proprietate s-a considerat o lege
de comportare liniară. Prin dispunerea în paralel ca celor două elemente finite prezentate mai
sus se obține în esență un model de tip Kelvin.

Figura 3: Amortizare de tip Rayleigh pentru suprastructura clădirilor cu baza izolată

seismic

Pentru modelarea amortizării suprastructurii s-a considerat modelul de amortizare

Rayleigh, proporțional cu rigiditatea. Având în vedere că unul din dezideratele metodei este
acela de a reduce gradul de degradare din suprastructură, atât la nivelul elementelor structurale
cât și la cel al elementelor nestructurale, amortizarea structurală s-a considerat egală cu 3% din
amortizarea critică. În figura 3 se prezintă graficul de amortizare definit pentru suprastructură.
Cum se poate observa, amortizarea de tip Rayleigh este în model doar pentru modurile de

9
vibrație superioare ( așa numitele moduri de vibrație neizolate). În cazul modului de vibrație
fundamental (izolat) amortizarea este localizată strict în sistemul de izolare.
Acțiunea seimică a fost modelată prin accelerograma patru accelerograme artificiale
compatibile cu spectrul de proiectare recomandat de coduri pentru regiunea Sibiu. În figura 4
se prezintă spectrele elastice de accelerații pentru patru înregistrări utilizate în analiză,
spectrele recomandate de codul P100 pentru regiunea Sibiu. În analiza dinamic neliniară cele
patru înregistrări seismice s-au aplicat pe rând pe cele două direcții principale ale structurii

Figura 4: Spectrul de accelerație pentru accelerogramele utilizate în analiza dinamic neliniară

În comparație cu structurile cu baza fixă, structurile izolate seismic trebuie să satisfacă o

serie de niveluri de performanță mult mai înalte. Rezultatele analizei neliniare se grupează
după cum urmează:
a) Evaluarea nivelului de accelerație înregistrat la nivelul sistemului de izolare, în
suprastructură imediat deasupra dispozitivelor de izolare respectiv la vârful clădirii.
Unul dintre obiectivele metodei este acela de a reduce semnificativ nivelul acceleraților
de etaj deci a degradărilor de la nivelul elementelor nestructurale. De asemenea, pentru
componentele clădirii sensibile la accelerații, prezintă interes modul în care
accelerațiile sunt amplificate de la bază spre vârful structurii.
b) Evaluarea cerinței de deplasare înregistrată la nivelul sistemului de izolare (imediat
deasupra izolatorilor) respectiv la vârful structurii. Acest parametru este extrem de util
în evaluarea stabilității sistemului de izolare în ansamblu precum și în determinarea
distorsiunii generale a structurii.
c) Determinarea domeniului de comportare pentru elementele structurale. Această
evaluare se face prin intermediul unor analize de bilanț energetic, analize ce

10
 evidențiază modul în care energia indusă de seism este disipată pe parcursul întregii
analize, evidențind mecanismele de disipare a acestei energii.
d) Nivelul forței tăietoare înregistrat în elementele structurale. Având în vedere
concluziile procesului de evaluare seismică, este extrem de important să se determine
dacă sistemul de izolare seismică a bazei este suficient de eficient, încât să asigure
singur o reducere a cerinței sub valoarea capacității, sau sunt necesare și intervenții
suplimentare la nivelul suprastructurii.

Determinarea cerinței în accelerație la nivelul suprastructurii

În figura 5 sunt prezentate cerințele de accelerațiile înregistrate pentru accelerograma

sintetica 1, cea care conduce la cel mai defavorabil caz de încărcare, pentru direcția
longitudinală. Cu linia de culoare albastră este reprezentată accelerația de la nivelul terenului
(input), cu linie de culoare roșie este reprezentată accelarația înregistrată la bază, deasupra
stratului de izolare, iar cu linie de culoare verde, accelerația înregistrată la vârful structurii. Se
observă că nivelul accelerației input este păstrat la nivelul suprastructurii, nu apare
amplificarea accelerațiilor pe înălțime. Din examinarea nivelului de accelerație se constată că
acestea sunt puternic amortizate comparativ cu situația unei structuri cu baza fixă unde
accelerațiile pot fi amplificate pe înălțime și de până la 6 ori. Concluzia generală este însă
aceea, că sistemul de izolare propus reușește să reducă semficativ valoarea accelerațiilor de la
nivelul suprastructurii.

4
Figura 5: Accelerațiile cerință pentru accelerograma sintetica ACC1

Determinarea cerinței în deplasări la nivelul suprastructurii

În figura 5 sunt prezentate cerințele de deplasare înregistrate la nivelul suprastructurii
pentru accelerograma sintetică ACC1. Prin culoarea albastră este reprezentată deplasarea
înregistrată la baza structurii deasupra nivelului de izolare, în timp ce culoare roșie reprezintă
deplasarea înregistrată la vârful structurii. Se observă că cerința de deplasare obținută este mai
mică decât deplasarea laterală capabilă a dispozitivelor. De asemenea, se poate observa că
diferența dintre deplasarea înregistrată la vârful structurii și deplasarea înregistrată la bază este
foarte mică, cele două diagrame fiind aproape suprapuse. Cu alte cuvinte, se poate concluziona
ca suprastructura are o deplasare de solid rigid, drift-ul total al acesteia fiind foarte mic. O
valoare redusă a drift-ului total înseamnă un nivel redus de degradare atât la nivel de elemente
structurale cât și la cel de elemente nestructurale.

11
 Figura 6: Deplasări cerință – pentru accelerograma sintetica ACC1

O concluzie generală a studiului că din punct de vedere al deplasărilor laterale sistemul

de izolare seismică proiectat este eficient. Deplasările înregistrate la nivelul sistemului de
izolare sunt mai mici decât cele care ar conduce la pierderea stabilității acestuia. Din punct de
vedere al suprastructurii, prin deplasarea de solid rigid al acesteia se elimină practic
degradarea elementelor structurale și nestructurale. Cu toate că deplasarea înregistrată la
nivelul izolatorilor este în limitele admise de codurile de proiectare, aceasta este mai mare
decât deplasarea asociată unei stări limită de răsturnare ceea ce poate conduce la unele
probleme în cazul unui seism cu o intensitate mai ridicată.
Determinarea mecanismului de disipare a energiei induse
Scopul acestei analize este acela de a determina detaliată modul în care este disipată
energia indusă în sistem în timpul seismului. În acest scop este necesară efectuarea unei
analize de bilanț energetic. Acest tip de analiză identifică mecanismul prin care se disipă
energia indusă. Cu toate acestea acest tip de analiză trebuie privit ca un instrument calitativ ci
nu unul cantitativ. Cea mai importantă informație pe care poate să o ofere este evaluarea
ponderii din energia totală care este disipată print-un anumit tip de mecanism, și nu cât este în
valoare absolută cantitatea de energie disipată. Din acest motiv în graficele de mai jos energia
disipată prin diferite mecanisme este exprimată în procente.

Figura 7: Analiză de bilanț energetic – pentru accelerograma sintetica ACC1

12
 În figurile 6 se prezintă rezultatele obținute din analiza de bilanț energetic pentru
direcția longitudinală respectiv transversală. Codul de culori de reprezentare a datelor obținute
este: cu albastru deschis energia cinematică, cu mov energia potențială de deformație elastică,
cu verde energia disipată prin mecanism de tip Rayleigh, cu roșu energia disipată în sistemul
de izolare, iar cu albastru închis energia disipată prin deformație în domeniul neliniar al
elementelor structurale. Ceea ce se poate observa pentru ambele situații este că o mare parte
din energia indusă este disipată prin sistemul de izolare adică de către izolatorii HDLRB.
Deoarece drift-ul total al suprastructurii este mic energia Rayleigh disipată este redusă. Un
rezultat interesant este acela că pentru direcția longitudinală, suprastructura rămâne în
domeniul elastic de comportare și nu se consumă energie prin comportarea neliniară a
elementelor structurale. Pe direcția transversală, în schimb, o mică parte din energia totală
indusă este disipată prin deformație în domeniul neliniar a structurii. Deoarece elementele
structurale ce alcătuiesc suprastructura nu sunt înzestrate cu ductilitate trebuie analizat, dacă
local, nu sunt necesare unele intervenții la elementele structurale.

13
 CONSTRUCŢII CU STRUCTURĂ DE OŢEL
Exemplu: Structură duală multietajată cu cadre contravântuite
centric și cadre necontravântuite

ECM-1
CUPRINS

1. GENERALITĂȚI ............................................................................................................. 3
2. MODELAREA STRUCTURII ......................................................................................... 3
3. EVALUAREA ÎNCĂRCĂRILOR ................................................................................... 6
3.1. Evaluarea acţiunilor permanente ................................................................................... 6
3.2. Evaluarea acțiunilor variabile........................................................................................ 7
3.2.1. Evaluarea acţiunii zăpezii (CR 1-1-3/2012) ........................................................... 7
3.2.2. Evaluarea acţiunii vântului (CR 1-1-4/2012).......................................................... 7
3.2.3. Evaluarea încărcărilor datorită exploatării .............................................................. 8
3.3. Evaluarea acţiunii seismice (cod P 100-1) .................................................................... 8
4. COMBINAȚII DE ÎNCĂRCĂRI ................................................................................... 10
5. MODELAREA STRUCTURII ....................................................................................... 12
6. DETERMINAREA STĂRII DE EFORTURI ȘI DEFORMAȚII, ÎN DOMENIUL
ELASTIC, PRIN METODA SPECTRULUI DE RĂSPUNS (MRS) ................................... 12
6.1. Evaluarea maselor ....................................................................................................... 12
6.2. Rezultatele analizei modale ......................................................................................... 13
6.3. Calculul static liniar considerând structura realizata conform proiectului initial ....... 14
6.3.1. Verificarea deformaţiilor ..................................................................................... 14
6.3.2. Starea de eforturi pe structura .............................................................................. 17
6.3.3. Verificarea de rezistenţă şi stabilitate în conformitate cu SR EN 1993-1-1
exprimată ca raport SEd / SRd (eforturi maxime / capacitate portantă) ........................ 19
Verificare diagonală L60x60x6 – la efortul maxim din combinațiile de încărcări care
conțin acțiunea seismică ..................................................................................................... 19
7. EVALUAREA FINALĂ ŞI FORMULAREA CONCLUZIILOR ................................. 21
7.1. Soluţia de reabilitare (consolidare) ............................................................................. 21
7.2. veriFicarea structurii consolidate ................................................................................ 22

ECM-2
 1. GENERALITĂȚI
Obiectul lucrării îl reprezintă expertizarea seismică a clădirii Stație electrică (cod ST03) situată în incinta
S.C.............................S.A, amplasată în mun. Buzău, str............................... nr........., jud. Buzău.

Clădirea supusă expertizării va fi supusă unor intervenții de retehnologizare și reabilitare pentru a

corespunde cerințelor tehnologice actuale. Se vor înlocui echipamentele tehnologice aflate pe planșeele
clădirii cu echipamente similare, fară a se aduce modificări ale încărcărilor tehnologice transmise structurii.
De asemenea se vor înlocui elementele arhitecturale (nestructurale) degradate și se vor realiza lucrări de
reabilitare a instalațiilor aferente clădirii.
Prezentul document cuprinde notele de calcul pentru evaluarea calitativă pentru evaluarea
capacității de rezistență a elementelor structurale și deplasările relative de nivel, la Starea Limită Ultimă și
la Starea Limită de Serviciu.

2. MODELAREA STRUCTURII
Pentru determinarea eforturilor în elementele structurale s-au folosit elementele finite pentru:
- stâlpi şi grinzi – element finit de tip beam;
- contravântuiri - element finit de tip truss;
- platelaj metalic - element finit de tip membrană.
Nu s-a considerat rigiditatea in plan a placii de beton armat turnata peste platelajul metalic
întrucât nu exista legătură prin elemente de conectare intre aceasta si grinzile de planseu.
Determinarea stării de eforturi şi deformații s-a realizat pe structura în poziție deformată cu
un program de calcul spațial.
În Figurile 112 se prezintă modelarea structurii în programul de calcul spațial.

Fig.1 - Vederi 3D ale structurii

ECM-3
Fig.2 – Elevație ax 1 Fig.3 – Elevație ax 2

Fig.4 – Elevație ax 3 Fig.5 – Elevație ax 4

Fig.6 – Elevație ax 5 Fig.7 – Elevație ax 6

Fig.8 – Elevație ax A Fig.9 – Elevație ax B

ECM-4
Fig.10 – Elevație ax C Fig.11 – Elevație ax D

Fig.12 – Elevație ax E

ECM-5
 3. EVALUAREA ÎNCĂRCĂRILOR

3.1. Evaluarea acţiunilor permanente

Pentru evaluarea acţiunilor permanente a se vedea valorile din Tabelul 4.
TABEL 4
Valoarea
caracteristică Reglementări
Tipul acţiunilor Relaţia de calcul
tehnice
[kN/m2]
1. Acţiuni permanente
1.1. Greutatea proprie a structurii determinată automat cu
---
ajutorul programului ---
de calcul utilizat
1.2. Placa b.a. peste platelajul
etajului 1 Estimat grosime placa --- 3.75 ---
15cm
1.3. Inchideri perimetrale 1,00 kN/m distribuita
--- perimetral pe grinzile ---
etajului 1
1.4. Echipamente amplasate peste
placa de la etajul 1 (130t, distibuite
--- 6.00 ---
uniform pe placa peste etajul 1,
intre axele 1-6 si A-D)
1.5. Echipamente amplasate peste
placa de la etajul 1 (80t, distibuite
4.00
uniform pe placa de peste parter 1,
intre axele 1-6 si A-D)

2. Acţiuni variabile
s   Is  i  c e  c t  sk 1,84 CR 1-1-3/2012
2.1 zăpada

2.2 vânt we = Iw x cpe x qp(ze) Presiune: 0,906 CR 1-1-4/2012

Sucţiune: 0,567
2.3 încărcări datorită exploatării:
- utilă parter 3,0 SR EN 1991-1-1:
---
2004/NA
- utilă peste etaj 1 (intre axele D- --- 3,0 SR EN 1991-1-1:
E si 1-6) 2004/NA
3. Acţiunea seismică
3.1 seism Fb,k   I e Sd Tk  mk P 100-1/2013

ECM-6
 3.2. Evaluarea acțiunilor variabile
3.2.1. Evaluarea acţiunii zăpezii (CR 1-1-3/2012)
Valoarea caracteristică a încărcării din zăpada pe acoperiş: s = Is x i x ce x ct x sk

în care:
Is - factor de importanţă - expunere pentru acțiunea zăpezii;
Is =1,15 - clasa I de importanță-expunere (tabelul 4.1 – statii de transformare a energiei);
i - coeficientul de formă al încărcării din zăpada pe acoperiș (Capitolul 5);
i = 1=0,8 - (Tabelul 5.1);
ce - coeficientul de expunere al construcţiei în amplasament;
ce = 1,0 - acoperiş cu expunere normala (Tabel 4.2);
ct - coeficientul termic;
ct = 1,0 – acoperiş cu termoizolație uzuală (relatia (14) pct.4.1);
sk - valoarea caracteristică a încărcării din zăpadă pe sol [kN/m2], în amplasament;
sk=2,0 kN/m2- amplasament municipiul Buzau (tabel A1, Anexa A);
s = 1,15 x0,8x1,0x2,0=1,84kN/m2

3.2.2. Evaluarea acţiunii vântului (CR 1-1-4/2012)

Presiunea / sucţiunea vântului ce acționează pe suprafețe rigide exterioare ale
clădirii/structurii:
we = Iw x cpe x qp(ze) ((3.1) – CR 1-1-4/2012)
în care:
Iw - factor de importanţă-expunere la vânt
Iw =1,15 - clasa III - (pct.3.1, tabelul 3.1 – statii de transformare a energiei)
qp(Ze) – valoarea de vârf a presiunii dinamice a vântului evaluată la cota ze;
qp(Z) = cpq(z) x qm(z) ((2.15)-CR-1-1-4/2012)
cpq(z) - factorul de rafală pentru presiunea dinamică medie a vântului la înălțimea z
cpq(z)=1+2gIv(z) = 1+7Iv(z) ((2.16)-CR-1-1-4/2012)
Iv(z) - intensitatea turbulenţei la înălțimea z

√
( ) (( ) )
( )
unde:
( ) - (pct. 2.3, tabelul 2.1)

√ ( )
z0 - lungimea de rugozitate

ECM-7
 z0 = 0.3 - (pct. 2.3, tabel 2.1)
z = 7.0m - înălțimea construcției deasupra terenului
rezultă:
Iv(z)= 0,299
cpq(z)=3.090
qm(z) - valoarea medie a presiunii dinamice a vântului la înălțimea z deasupra terenului
( ) ( ) ((2.7)-CR-1-1-4/2012)
unde:
( )

( ) ( ) ( ) ((2.9)-CR-1-1-4/2012)

qb - presiunea dinamică a vântului

qb = 0,7kPa - amplasament Buzau (Anexa A, tabelul A1)
( ) ( )
rezultă:
( )
( )
rezultă:
qp(Z) = 0.985kPa
ze - înălțimea de referință pentru presiunea exterioară (vezi Capitolul 4);
cpe - coeficientul aerodinamic de presiune/sucţiune pentru suprafețe exterioare (vezi Capitolul
4);
cpe =0,8 (presiune) (tabelul 4.1)
cpe = 0,5 (sucţiune) (tabelul 4.1)

Presiune: we = 1,15 x 0,8 x 0.985 = 0,906kPa

Sucţiune: we = 1,15 x 0,5 x 0.985 = 0,567kPa.

3.2.3. Evaluarea încărcărilor datorită exploatării

Pentru evaluarea încărcărilor datorită exploatării a se vedea valorile din Tabelul 4.

3.3. Evaluarea acţiunii seismice (cod P 100-1)

Se adoptă „Metoda de calcul cu spectru de răspuns” (paragraf 4.5.3.3. din P 100-1).
Forţa tăietoare de bază Fb,k aplicată pe direcţia de acţiune a mişcării seismice în modul propriu
de vibraţie k este

ECM-8
 Fb,k   Ie Sd Tk  mk ((4.8) – P 100-1)

unde:
mk - masa modală efectivă asociată modului propriu de vibraţie k;
Tk - perioada proprie în modul propriu de vibraţie k ;
Ie -factorul de importanţă- expunere al construcţiei la acțiunea seismică;
Ie = 1,2 pentru clasa de importanţă II (Tabel 4.2);
Sd T  - spectrul de proiectare pentru acceleraţii, exprimat în m/s2;
Tc=1,6s şi TB=0,32s – amplasament Buzau (pct. 3.1, fig. 3.2);
(T)
S d (T)  a g deoarece T>TB (T perioada fundamentală este estimată la 0,4s  0,5s );
q
ag =0,35g=0,35x9,81=3.43m/s2 - acceleraţia terenului pentru proiectareamplasament Buzau
S-a considerat în calcul:
q=2.5 - structura metalica in cadre contravantuite in X, proiectata inainte de intrarea in
vigoare a normativului P100/92 (conform P 100-3/2018, anexa C)

Fig.14 - Spectrul normalizat de răspuns elastic ( ) pentru Tc=1,6s

În programul de calcul utilizat se introduce spectrul de proiectare Sd(T) conform pct. 3.2 din
P 100-1/2013.

ECM-9
4. COMBINAȚII DE ÎNCĂRCĂRI
Au fost definite 12 combinaţii de încărcări:
- sase combinaţii de încărcare în gruparea fundamentală de calcul (SLU- GF),
- patru combinaţii de încărcări în gruparea seismică (SLU- GS)
- două combinații de încărcări de referință (S.L.S.) - a se vedea CR 0-2012.
Combinaţiile de încărcări în conformitate cu CR 0-2012 sunt prezentate în Tabelul 7.
Combinații de încărcări pentru Starea Limită Ultimă TABEL 7

Coeficient
Tipul
Combinaţia Ipoteze parţial de
incărcării
siguranţă
Greutate proprie 1,35 Static
Placa b.a. 1,35 Static
Inchideri 1,35 Static
Încărcări gravitaționale
C1 Echipamente 1,35 Static
(SLU-Z-1)
Zapada 1,50 Static
Vant X 1,05 Static
Utila 1,05 Static
Greutate proprie 1,35 Static
Starea Limită Ultimă (S.L.U.) – GRUPAREA FUNDAMENTALĂ

Placa b.a. 1,35 Static

Inchideri 1,35 Static
Încărcări gravitaționale
C2 Echipamente 1,35 Static
(SLU-Z-2)
Zapada 1,50 Static
Vant Y 1,05 Static
Utila 1,05 Static
Greutate proprie 1,35 Static
Placa b.a. 1,35 Static
Inchideri 1,35 Static
Încărcări gravitaționale
C3 Echipamente 1,35 Static
(SLU-Vx)
Zapada 1,05 Static
Vant X 1,50 Static
Utila 1,05 Static
Greutate proprie 1,35 Static
Placa b.a. 1,35 Static
Inchideri 1,35 Static
Încărcări gravitaționale
C4 Echipamente 1,35 Static
(SLU-Vy)
Zapada 1,05 Static
Vant Y 1,50 Static
Utila 1,05 Static
Greutate proprie 1,35 Static
Placa b.a. 1,35 Static
Inchideri 1,35 Static
Încărcări gravitaționale
C5 Echipamente 1,35 Static
(SLU-U-1)
Zapada 1,05 Static
Vant X 1,05 Static
Utila 1,50 Static
Greutate proprie 1,35 Static
Placa b.a. 1,35 Static
Inchideri 1,35 Static
Încărcări gravitaționale
C6 Echipamente 1,35 Static
(SLU-U-2)
Zapada 1,05 Static
Vant y 1,05 Static
Utila 1,50 Static

ECM-10
 Greutate proprie 1,0 Static
Placa b.a. 1,0 Static
Inchideri 1,0 Static
Seism pe directia X
C7 Echipamente 1,0 Static
Starea Limită Ultimă (S.L.U.) – GRUPAREA FUNDAMENTALĂ

(SLU-SX)
Zapada 0.4 Static
Utila 0,4 Static
Seism X 1,2 Spectru
Greutate proprie 1,0 Static
Placa b.a. 1,0 Static
Inchideri 1,0 Static
Seism pe directia Y
C8 Echipamente 1,0 Static
(SLU-SY)
Zapada 0.4 Static
Utila 0,4 Static
Seism Y 1,2 Spectru
Greutate proprie 1,0 Static
Placa b.a. 1,0 Static
Inchideri 1,0 Static
Seism pe directia
Echipamente 1,0 Static
C9 X+0.3SY
Zapada 0.4 Static
(SLU-SX+0.3SY)
Utila 0,4 Static
Seism X 1,2 Spectru
Seism Y 0,36 Spectru
Greutate proprie 1,0 Static
Placa b.a. 1,0 Static
Inchideri 1,0 Static
Seism pe directia
Echipamente 1,0 Static
C10 Y+0.3SX
Zapada 0.4 Static
(SLU-SY+0.3SX)
Utila 0,4 Static
Seism X 0,36 Spectru
Seism Y 1,2 Spectru

Combinații de încărcări pentru starea limita de serviciu în gruparea fundamentală

Coeficient Tipul
Combinaţia Ipoteze
parţial de incărcării
Greutate proprie siguranţă
1,0 Static
Starea Limită de Serviciu (SLS)

Placa b.a. 1,0 Static

Inchideri 1,0 Static
Încărcări gravitaționale
C11 Echipamente 1,0 Static
(SLS-X)
Zapada 0,7 Static
Vant X 0,7 Static
Utila 1,0 Static
Greutate proprie 1,0 Static
Placa b.a. 1,0 Static
Inchideri 1,0 Static
Încărcări gravitaționale
C12 Echipamente 1,0 Static
(SLS-Y)
Zapada 0,7 Static
Vant Y 0,7 Static
Utila 1,0 Static

ECM-11
 5. MODELAREA STRUCTURII
Se realizează un calcul static liniar şi neliniar în starea initiala a structurii. Determinarea stării
de eforturi şi deformaţii în elementele structurale s-a realizat cu un program de calcul spațial, în
domeniul elastic.
Modelarea structurii: Stâlpi şi grinzi – element finit de tip beam, contravântuiri - element finit
de tip truss, platelajul metalic - element finit de tip membrană.
Nu s-a considerat rigiditatea in plan a placii de beton armat turnata peste platelajul metalic
întrucât nu exista legătură prin elemente de conectare intre aceasta si grinzile de planseu. Placa de
beton armat a fost considerata numai ca incarcare care actioneaza asupra platelajului metalic.

6. DETERMINAREA STĂRII DE EFORTURI ȘI DEFORMAȚII, ÎN

DOMENIUL ELASTIC, PRIN METODA SPECTRULUI DE RĂSPUNS
(MRS)

6.1. Evaluarea maselor

Pentru analiza modală a structurii, masele (m) se evaluează din combinaţia de încărcări
conform tabel 7.4 din CR 0-2012. Pentru structura analizată evaluarea maselor este prezentată în
Tabel 5.
TABEL 5

Încărcarea Coeficient parţial de siguranţă

Greutatea proprie 1,0
Echipamente planşeu etaj 1 1,0
Greutate placa beton etaj 1 1,0
Greutate inchideri perimetrale 1,0
Utilă 0,4

ECM-12
 6.2. Rezultatele analizei modale
TABEL 6

Mase modale de translaţie pe Suma maselor modale de Mase modale de rotaţie pe direcţiile Mase modale de rotaţie pe direcţiile
direcţiile principale ale translaţie pe direcţiile principale principale ale structurii (%) principale ale structurii (%)
structurii (%) ale structurii (%)
Mod Perioada
SUM SUM SUM
UX UY UZ RX RY RZ SUM RX SUM RY SUM RZ
UX UY UZ

1 0.56 0.000 0.918 0.000 0.000 0.918 0.000 0.004 0.000 0.011 0.004 0.000 0.011
2 0.48 0.794 0.000 0.000 0.794 0.918 0.000 0.000 0.004 0.000 0.004 0.004 0.011
3 0.42 0.000 0.013 0.000 0.794 0.931 0.000 0.000 0.000 0.743 0.004 0.004 0.754
4 0.32 0.000 0.000 0.427 0.794 0.931 0.427 0.000 0.002 0.000 0.004 0.006 0.754
5 0.31 0.001 0.000 0.012 0.795 0.931 0.439 0.000 0.354 0.000 0.004 0.361 0.754
6 0.29 0.001 0.000 0.068 0.796 0.931 0.507 0.000 0.016 0.000 0.004 0.377 0.754
7 0.28 0.000 0.001 0.000 0.796 0.932 0.507 0.000 0.000 0.005 0.004 0.377 0.758
8 0.26 0.002 0.000 0.007 0.798 0.932 0.514 0.000 0.041 0.000 0.004 0.418 0.758
9 0.24 0.000 0.000 0.000 0.798 0.932 0.514 0.000 0.000 0.081 0.004 0.418 0.840
10 0.22 0.000 0.000 0.000 0.798 0.933 0.514 0.000 0.000 0.027 0.004 0.418 0.867
11 0.18 0.165 0.000 0.000 0.963 0.933 0.515 0.000 0.027 0.000 0.004 0.445 0.867
12 0.15 0.000 0.000 0.078 0.963 0.933 0.592 0.000 0.001 0.000 0.004 0.446 0.867

Comentarii:
a) Modul 1 de vibratie generat de program: translaţie pe direcţia Y cu factor de participare a maselor 91.8% (mod fundamental de vibratie);
b) modul 2 de vibraţie generat de program: translaţie pe direcţia X cu factor de participare a maselor 79.4% (mod fundamental de vibratie);
c) modul 3 de vibraţie generat de program: torsiune cu factor de participare a maselor 74.3;
d) suma maselor modale pentru primele 12 moduri proprii de vibraţie este mai mare de 90%.

ECM-13
 6.3. Calculul static liniar considerând structura realizata conform
proiectului initial
Cu elementele definite la pct. 5 se poate efectua calculul spaţial în domeniul elastic pentru
stabilirea stării de eforturi şi deformaţii în elementele structurale în combinaţiile de acţiuni la Starea
Limită Ultimă (SLU) şi Starea Limita de Serviciu (SLS).
Se realizează un calcul static în starea proiectata a structurii, pentru a determina capacitatea
portanta la actiuni seismice a structurii, in conformitate cu noile norme seismice.

6.3.1. Verificarea deformaţiilor

Verificarea deformaţiilor (deplasărilor laterale) la SLS (Starea Limită de Serviciu) conform P
100-1/2013.
d r    q  d re  0,0075h
Verificarea deformaţiilor (deplasărilor laterale) la SLU (Starea Limită Ultimă la seism)
conform P 100-1/2013.
d r  c  q  d re  0,025h
în care:
dr- deplasarea unui punct din sistemul structural ca efect al acţiunii seismice;
q = 2.5 - factorul de comportare structura avariată;
dre - deplasarea aceluiaşi punct din sistemul structural determinată prin calcul static elastic sub
încărcări seismice de proiectare;
 =0.5 - factor de reducere care ţine seama de intervalul de recurentă al acţiunii seismice
asociat verificărilor pentru SLS (Anexa E; P 100-1/2013);
h – înălțimea de nivel (h=3,50m)

c = 1,0 – factor de amplificare al deplasarilor (Anexa E; P 100-1/2013)

( )
Pentru structurile de otel {

ΩT- valoarea suprarezistentei sistemului structural; Valoarea factorului trebuie sa fie mai mica
decat valoarea factorului de comportare q
Pentru structura prezentata valoarea factorului de suprarezistenta a fost aleasa:
ΩTx=2.0 (structura in cadre contravantuite centric) respectiv
ΩTy=2.5 (structura in cadre necontravantuite)
( ) ( )

( ) ( )

In Fig.15  Fig.22 sunt prezentate deplasările de nivel pe direcţia X, respectiv direcţia Y.

ECM-14
 Fig.15 – Deplasarea pe direcția X (Axul 1)- SLU-SX

Fig.17 – Deplasarea pe direcția Y (Axul C) -SLU-SY

Rezultă:
drex=1,20cm – 0,48cm =0,72cm;
drey=3,57cm – 1,54cm =2,03cm

ECM-15
 unde:
d re x ; d rey  deplasări relative de nivel; reprezintă diferenţa între deplasarea nivelului superior
şi deplasarea nivelului inferior

Verificarea la SLU
 direcţia transversală:
d r X  c  q  d re X  1.46  2.5  0,0072  0,0126m ≤0,025h  0,0875m
 direcţia longitudinală:
dr Y  c  q  dreY  1.00  2.5  0,0203  0,0510m ≤0,025h  0,0875m
Verificarea la SLS
 direcţia transversală:
dr X   q  dre X  0,4  2,5  0,0072  0,0072m ≤0,01h  0,035m
 direcţia longitudinală:
d r y    q  d re Y  0,4  2,5  0,0203  0,0203m ≤0,01h  0,035m

Fig.21 - Deformata structurii din gruparea seismică Fi g.22 - Deformata structurii din gruparea seismică
SLU-SX SLU-SY

ECM-16
6.3.2. Starea de eforturi pe structura

Fig.23 - Diagrama de moment Ax C din gruparea seismică SLUSY0.3X [kNm]

Fig.24 - Diagrama de efort axial Ax C din gruparea seismică SLUSY0.3X [kN]

Fig.25 - Diagrama de forța tăietoare Ax C din gruparea seismică SLUSY0.3X [kN]

ECM-17
Fig.23 - Diagrama de moment M22 Ax 1 din gruparea seismică SLUSX0.3Y [kNm]

Fig.23 - Diagrama de moment M33 Ax 1 din gruparea seismică SLUSX0.3Y [kNm]

Fig.24 - Diagrama de efort axial Ax 1 din gruparea seismicăbSLUSX0.3Y [kN]

ECM-18
 Fig.25 - Diagrama de forța tăietoare Ax 1 din gruparea seismică SLUSX0.3Y [kN]

6.3.3. Verificarea de rezistenţă şi stabilitate în conformitate cu SR EN 1993-1-1

exprimată ca raport SEd / SRd (eforturi maxime / capacitate portantă)

Fig.26 – Vedere 3D – SEd / SRd în combinaţia cea mai defavorabilă

Verificare diagonală L60x60x6 – la efortul maxim din combinațiile de

încărcări care conțin acțiunea seismică

Pentru elementele disipative ale structurii-corniere L60x60x6, a fost realizata o verificare

manuala, conform prevederilor standardului P100-1/2013 si a SR EN 1993-1:2006.

ECM-19
 Pentru structura considerata, contravantuirile amplasate la etajul 1 al structurii sunt realizate
din profile L60x60x6. Lungimea acestora este de 6100mm. Zveltetea contravantuirilor comprimate
este λ=max(λy, λv)

Pentru zveltetea rezultata, considerand ca profilul flambeaza dupa curba C de flambaj,

capacitatea la compresiune a profilului este de Nt.Rd=A x Χ x fy=691mm2 x 0.110 x 235 N/mm2=
17.8kN.
Capacitatea la intindere a profilului este Nt.Rd=A x fy=691mm2 x 235 N/mm2 = 162kN
Efortul axial de compresiune in diagonalele comprimate este de aproximativ Nc.Ed=144kN,
astfel incat, in timpul unei miscari seismice, diagonalele comprimate vor flamba si vor lucra doar
diagonalele intinse.
Efortul din diagonalele intinse se poate considera, conform P100-1/2013, ca fiind efortul din
actiunea seismica amplificat cu 2. Astfel, efortul in diagonala intinsa poate fi considerat ca fiind
Nt.Ed=2 x 144kN = 288kN
Verificarea de rezistenta pentru capacitatea barelor este

Aceasta valoare corespunde unui coeficient R3j=0.56 pentru diagonalele structurii,

corespunzator unei clase II de risc seismic, conform P100-3/2017.
In acelasi timp, prinderea diagonalelor se realizeaza cu 2 suruburi M16, grupa 4.6. Efortul
capabil al îmbinării cu doua suruburi este FRd=min(Fb.Rd, Fv.Rd)

FRd=61.16kN
Verificarea de rezistenta pentru capacitatea imbinarilor contravantuirilor de structura este:

ECM-20
 Conform acestei verificari imbinarile contravantuirilor au un coeficient ,
corespunzator clasei I de risc seismic, conform P100-3/2017.
A fost facuta si o verificare a structurii in lipsa contravantuirilor. In acest caz se poate
observa ca factorul Rs3 are valoare tot aproximativ egala cu 0.20 pentru elementele disipative
(grinzile de cadru pe directie longitudinala) ale structurii.

7. EVALUAREA FINALĂ ŞI FORMULAREA CONCLUZIILOR

Pe baza rezultatelor obținute din evaluarea calitativă şi cantitativă, în urma verificărilor
condițiilor de rezistentă, stabilitate şi deformabilitate structurală s-a constatat vulnerabilitatea
construcției în raport cu cutremurul de proiectare (riscul seismic), ca indicator al efectelor
probabile ale cutremurelor caracteristice amplasamentului asupra construcției analizate, fiind
imperios necesară înlocuirea contravântuirii care şi-a pierdut stabilitatea şi a rămas cu deformații
remanente majore.
Ca urmare, construcția analizată se încadrează în Clasa Rs I, în care structurilor sub efectul
cutremurului de proiectare pot suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilităţii
generale este puţin probabilă.

7.1. Soluţia de reabilitare (consolidare)

(1) Se propune ca solutie de consolidare dublarea contravantuirilor cu un profil identic cu cel
existent si inlocuirea suruburilor cu suruburi grupa 8.8.
(2) Calitatea otelului din care vor fi realizate noile contravantuiri va fi din otel S235.

ECM-21
 (3) Profilele vor fi solidarizate intre ele cu placute. Distanta intre placute va respecta criteriile
din SR EN 1993-1:2006.
(4) Se va efectua un releveu pentru stabilirea lungimii contravântuirii în poziția deformată a
structurii.

7.2. veriFicarea structurii consolidate

Interventiile propuse asupra structurii nu modifica semnificativ modul de comportare la
actiunile seismice ale structurii.
Geometria propusa a barelor este:

Zveltetea barelor solidarizate este

Pentru zveltetea rezultata, considerand ca profilul flambeaza dupa curba B de flambaj,

capacitatea la compresiune a profilului este de Nt.Rd=A x Χ x fy=1382mm2 x 0.238 x 235 N/mm2 =
77.3kN.
Capacitatea la intindere a profilului este Nt.Rd=A x fy=1382mm2 x 235 N/mm2 = 324kN
Efortul axial de compresiune in diagonalele comprimate este de aproximativ Nc.Ed=144kN,
astfel incat, in timpul unei miscari seismice de cod diagonalele comprimate vor flamba si vor lucra
doar diagonalele intinse.
Efortul din diagonalele intinse se poate considera, conform P100-1/2013, ca fiind efortul din
actiunea seismica amplificat cu 2. Astfel, efortul in diagonala intinsa poate fi considerat ca fiind
Nt.Ed=2 x 144kN = 288kN
Verificarea de rezistenta pentru capacitatea barelor este:

Diagonalele sunt prinse la capete cu 2 suruburi M16, grupa 4.6, avand doua sectiuni de
forfecare. Efortul capabil al îmbinării cu doua suruburi este FRd=min(Fb.Rd, Fv.Rd).

FRd=230.40kN

Verificarea de rezistenta privind capacitatea imbinarii cu suruburi este:

ECM-22
 Conform acestei verificari imbinarile contravantuirilor au un coeficient ,
corespunzator clasei III de risc seismic, conform P100-3/2017.

De asemenea, se verifica si gradul de asigurare seismica a celorlalte elemente structurale.

Starea de eforturi, precum si verificarile de rezistenta si stabilitate ale stalpilor si grinzilor raman
asemanatoare in cazul structurii proiectate initial si ale structurii consolidate prin dublarea
diagonalelor.
Astfel, gradul de asigurare seismica al structurii poate fi apreciat pe baza starii de solicitare
initiala a structurii (vezi Figura ....) ca fiind

Expert Tehnic atestat MDRAPFE,

(atestat nr.........................)

dr. ing. ......................................

ECM-23
D.1. Exemplul nr. 1: Clădire de locuit P+2E cu pereţi structurali din zidărie
nearmată şi planşee din grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de evaluare pentru clădiri cu planşee fără
rigiditate în plan orizontal.

D.1.1. Date generale

(i) Amplasament: Bucureşti;
(ii) Anul construcţiei: aprox.1900;
(iii)Funcţiune: clădire de locuit;
(iv) Structura: identică la toate nivelurile;
(v) Pereţi structurali din zidărie simplă nearmată;
(vi) Cărămidă plină şi mortar de var;
(vii) Planşee din grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă fără suprabetonare;
(viii) Inălţimea nivelului: Hniv = 3.60 m;
(ix) Înălţimea totalăa clădirii: Htot = 10.80 m;
(x) Grosimea pereţilor: t = 42 cm la toate nivelurile;
(xi) Starea actuală: în exploatare, complet finisată. Nu sunt vizibile
deteriorări/degradări din cauze seismice şi/sau neseismice;
(xii) Nu există planurile iniţiale ale clădirii şi nici informaţii privind
comportarea clădirii la cutremurele din secolul XX.( )

Figura 1-1. Releveul nivelului curent

Notă: în figura 1.1. au fost notate cu “Z” grupurile de pereţi care conlucrează pentru preluarea
ȋncărcărilor verticale şi orizontale.

EZ-1
D.1.2. Nivelul de cunoaştere
S-a efectuat un releveu al clădirii (figura 1). Deoarece clădirea este în exploatare,
nivelul de inspecţie şi, respectiv, de încercări în teren este limitat. Nivelul de
cunoaştere este KL.1.

D.1.3. Rezistenţele zidăriei

Pentru verificările analitice rezistenţele zidăriei au fost stabilite pe baza practicilor de
construcție din perioada realizării construcției și din încercări (Tabel 4.1 – P100-3)
(a) factorul de încredere: CF = 1.35
(b) Coeficientul parţial de siguranţă pentru zidărie: γM = 3.0
(c) rezistenţa medie a zidăriei la compresiune:
fm = 3.0 N/mm2
(d) rezistenţa de proiectare la compresiune:
f m 3.00
fd    2.22 N / mm 2
CF 1.35
(e) rezistenţa caracteristică iniţială la forfecare (lunecare în rostul de aşezare):
fvk0 = 0.045 N/mm2
(f) rezistenţa unitară de proiectare la lunecare în rost orizontal
f m 1.33 f k 1.33 f k 0  0.7 d 
f d   
 M CF  M CF  MCF
(g) rezistenţa de proiectare la forfecare (rupere în scară) ( )
0.04 f m 0.04  3.00
f td    0.0296 N / mm 2
 M CF 3.0  1.35

D.1.4. Caracteristici geometrice ale clădirii şi structurii

Aria nivelului : Aniv = 124.08 m2
Aria planşeelor pe nivel : Apl,niv = 95.70 m2
Aria zidăriei în plan pe nivel (s-au scăzut parapeţii ): Azid,niv = 16.83 m2
Volumul zidăriei pe nivel :Vzid,niv = 75.146 m3

D.1.5. Greutatea de proiectare a nivelului

(a) Greutatea volumetrică a zidăriei γzid = 18 kN/m3
(b) Greutatea zidăriei pe nivel Gzid,niv = 18 × 75.146 = 1352 kN
(c) Greutatea unitară a planşeelor peste parter (nivel 1) şi peste etajul I(nivel 2):
bolţisoare de cărămidă 2.00 kN/m2
profile IPN 0.25 kN/m2
tavan 0.50 kN/m2
umplutură 8 cm moloz (medie) 1.00 kN/m2

EZ-2
 pardoseala (grinzişoare şi podină) 0.50 kN/m2
pereţi despărţitori uşori 1.20 kN/m2
încărcare utilă 0.30 × 1.50 = 0.45 kg/m2
Total 5.90 kN/m2
(d) Greutatea unitară a planşeului peste etajul II (nivel 3)
planşeu + şarpantă + învelitoare (estimat) 7.90 kN/m2
(e) Greutatea de proiectare a planşeelor:
planşeu peste nivelul 1 şi peste nivelul 2 Gpl,1 ≡ Gpl,2 = 565 kN
planşeu peste nivelul 3 Gpl,3 = 756 kN

Figura 1-2 Calculul greutăţii nivelurilor pentru calculul forţei seismice echivalente
(f) Greutatea nivelurilor pentru calculul forţei seismice echivalente:
G1 = 0.5 × (Gzid,1 + Gzid,2) + Gpl,1 = 1352 + 565 = 1917 kN
G2 = 0.5 × (Gzid,2 + Gzid,3) + Gpl,2 = 1352 + 565 = 1917 kN
G3 = 0.5 × Gzid,3 + Gpl,3 = 0.5 × 1352 + 756 = 1432 kN
(g) Greutatea totală a clădirii pentru calculul forţei seismice echivalente: ( )
Gtot = G1 + G2 + G3 = 2 × 1917 +1432 = 5266 kN

D.1.6. Calculul forţei seismice static echivalente

(a) Factorul de importanţă (clădire de locuit) : γI = 1.00
(b) Acceleraţia terenului pentru proiectare (Bucureşti) ag = 0.30g
(c) Valoarea spectrului elastic β0 = 2.50
(d) Factorul de reducere pentru clădiri cu nniv>2 :  = 0.85
(e) Factorul de reducere pentru amortizare  = 0.88
(f) Factorul de comportare (zidărie nearmată) q = 1.5
(g) Coeficientul seismic (aplicat la greutatea clădirii pentru gruparea seismică)
 I a g  0  1.0  0.30  2.50  0.85  0.88
c   0.374
q 1.5
(h) Forţa seismică totală (forţa tăietoare de bază)
Fb = c × Gtot = 0.374 × 5266 = 1969 kN

EZ-3
 (i) Distribuţia forţei seismice pe ȋnălţimea clădirii se face cu relaţia
Gi zi
Fi  Fb
 Gi zi
unde zi este cota planşeului "i" peste secţiunea de ȋncastrare
Au rezultat valorile:
F3 = 842 kN
F2 = 751 kN
F1 = 376 kN
(j) Înălţimea echivalentă a forţei tăietoare pentru calculul momentului de
răsturnare: ( )

H ech 
F z i i

842  10.8  751  7.20  376  3.6
 8.05m
Fb 1969
Încărcarea verticală de proiectare pe grupurile de pereţi s-a stabilit ca sumă a ȋncărcării
provenite din greutatea proprie a pereţilor şi din ȋncărcările aduse de planşee.

Figura 1-3 Distribuţia ȋncărcărilor din planşee pe pereţii structurali

D.1.7. Calculul forţei seismice şi al momentului ȋncovoietor (de răsturnare) la

baza grupurilor de pereţi Z1÷Z9
Tabelul 1.1
Gzid Apl Gpl Gpl Gtotal Gtotal
NRd σd
nivel nivel nivel nivel nivel nivel Azid Fb Mb
Elem. bază bază
1,2,3 1,2,3 1,2 3 1,2 3
kN m2 kN kN kN kN kN m2 N/mm2 kN kNm
Z1 95.51 5.715 33.72 45.15 129.23 92.91 399.12 1.191 0.3351 132 1065
Z2 138.52 9.728 57.40 76.86 195.92 146.12 607.22 1.854 0.3275 201 1620
Z3 39.47 --- --- --- 39.47 19.74 118.41 0.357 0.3317 39 316
Z4 182.98 19.253 113.59 152.1 296.57 243.59 928.22 2.432 0.3817 308 2476
Z5 142.16 11.635 68.63 91.89 210.79 162.97 655.63 1.802 0.3638 217 1749

EZ-4
 Z6 171.42 16.203 95.60 128.01 267.02 213.72 833.47 2.169 0.3843 276 2223
Z7 171.42 16.203 95.60 128.01 267.02 213.72 833.47 2.169 0.3843 276 2223
Z8 167.78 10.686 63.05 84.42 230.83 168.31 713.86 2.222 0.3213 237 1904
Z9 124.78 6.278 37.04 49.60 161.82 111.99 498.02 1.558 0.3197 165 1328

D.1.8. Calculul valorii de proiectare a momentului ȋncovoietor capabil (MRD) la

baza pereţilor transversali şi longitudinali
Calculul s-a făcut, pentru ambele direcţii principale (T şi L), cu relaţia:
(1  1.15 d )
M Rd  N d lw
2
Forţa tăietoare (Vf1) corespunzătoare atingerii valorii MRd s-a calculat cu relaţia
M Rd
Vf 1 
H ech
Valorile sunt date ȋn tabelele 1.2a şi 1.2b
(a) Transversal
Tabelul 1.2a
σd lwT NdT MRdT Vf1T
Elem. υd=σd/fd 1-1.15υd
N/mm2 m kN kNm kN
Z1T 0.3351 0.151 0.826 1.92 270 214 26.6
Z2T 0.3275 0.148 0.830 3.50 481 699 86.9
Z3T 0.3317 0.149 0.829 --- --- --- ---
Z4T 0.3817 0.172 0.802 3.96 635 1008 125.2
Z5T 0.3638 0.164 0.811 2.46 376 375 46.6
Z6T 0.3843 0.173 0.801 2.46 397 391 48.6
Z7T 0.3843 0.173 0.801 2.46 397 391 48.6
Z8T 0.3213 0.145 0.833 3.50 472 689 85.5
Z9T 0.3197 0.144 0.834 1.92 258 206 25.6

(b) Longitudinal( )
Tabelul 1.2b
σd lwL NdL MRdL Vf1L
Element 2
υd=σd/fd 1-1.15υd
N/mm m kN kNm kN
Z1L 0.3351 0.151 0.826 1.335 188 104 12.9
Z2L 0.3275 0.148 0.830 1.335 184 102 12.6
Z3L 0.3317 0.149 0.829 0.85 118 42 5.2
Z4L 0.3817 0.172 0.802 2×1.335 2×214 2×115 2×14.2
Z5L 0.3638 0.164 0.811 2×1.335 2×204 2×110 2×13.7
Z6L 0.3843 0.173 0.801 3.125 504 631 78.4

EZ-5
 Z7L 0.3843 0.173 0.801 3.125 504 631 78.4
Z8L 0.3213 0.145 0.833 2.21 298 275 34.1
Z9L 0.3197 0.144 0.834 2.21 297 273 34.0

D.1.9. Calculul rezistenţei pereţilor structurali la forţă tăietoare

Calculul s-a făcut cu relaţiile indicate în P100-3 D.3.4.1.4, în care s-a ţinut cont de
valoarea lungimii lad.
Rezultatele sunt date ȋn tabelul 1.3.
Tabelul 1.3
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
Elem. NdT lc lw lad Vf21 NdL lc lw lad Vf21
kN m m m kN kN m m m kN
Z1 270 0.502 1.92 0.00 62.1 188 0.343 1.335 0.00 43.2
Z2 481 0.890 3.50 0.00 110.2 184 0.339 1.335 0.00 42.1
Z3 --- --- --- --- --- 118 0.207 0.85 0.00 27.1
Z4 635 1.178 3.96 0.00 146.1 2×214 0.390 2×1.335 0.00 2×49.2
Z5 376 0.698 2.46 0.00 86.5 2×204 0.385 2×1.335 0.00 2×46.9
Z6 397 0.735 2.46 0.00 91.3 504 0.932 3.125 0.00 115.9
Z7 397 0.735 2.46 0.00 91.3 504 0.932 3.125 0.00 115.9
Z8 472 0.871 3.50 0.00 108.6 298 0.547 2.21 0.00 68.5
Z9 258 0.485 1.92 0.00 59.3 297 0.557 2.21 0.00 68.3

Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin fisurare diagonală s-a calculat
cu relaţia (D.8). Valorile rezultate sunt date ȋn tabelul 1.4.
Tabelul 1.4
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
σd d
Elem 1 AwT Vf22 AwL Vf22
f td
N/mm2 m2 kN m2 kN
Z1 0.3351 3.510 0.806 55.9 0.561 38.8
Z2 0.3275 3.473 1.470 146.9 0.561 38.4
Z3 0.3317 3.494 --- --- 0.357 24.6
Z4 0.3817 3.728 1.663 183.5 2×0.561 2×41.2
Z5 0.3638 3.646 1.033 76.2 2×0.561 2×40.3
Z6 0.3843 3.739 1.033 78.1 1.313 126.1
Z7 0.3843 3.739 1.033 78.1 1.313 126.1
Z8 0.3213 3.443 1.470 145.7 0.928 63.1
Z9 0.3197 3.435 0.806 54.7 0.928 62.9

EZ-6
Cu valorile din tabelele 1.3 şi 1.4 s-au determinat forţele tăietoare capabile şi modul de
rupere "ductil " (D) sau "fragil" (F) (tabelul 1.5). Valorile de proiectare sunt date în
casetele poşate.
Tabelul 1.5
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
Vf1 Vf21 Vf22 Vf1 Vf21 Vf22
Elem. Rupere Rupere
kN kN kN kN kN kN
Z1 26.6 62.1 55.9 D 12.9 43.2 38.8 D
Z2 86.9 110.2 146.9 D 12.6 42.1 38.4 D
Z3 --- --- --- --- 5.2 27.1 24.6 D
Z4 125.2 146.1 183.5 D 2×14.2 2×49.2 2×41.2 D
Z5 46.6 86.5 76.2 D 2×13.7 2×46.9 2×40.3 D
Z6 48.6 91.3 78.1 D 78.4 115.9 126.1 D
Z7 48.6 91.3 78.1 D 78.4 115.9 126.1 D
Z8 85.5 108.6 145.7 D 34.1 68.5 63.1 D
Z9 25.6 59.3 54.7 D 34.0 68.3 62.9 D
Verificarea siguranţei pentru fiecare perete (pe ambele direcţii) s-a făcut cu relaţia
(D.14). Valorile R3i sunt date ȋn tabelul 1.6 în care sunt poşate valorile Fbi ≥ 0.30
max(Fbi) care se iau în considerare pentru calculul indicatorului R3 cu relaţia (D.15).
Tabelul 1.6
Forţa TRANSVERSAL LONGITUDINAL
de proiectare Forţa Forţa
Element
Fbi capabilă R3i capabilă R3i
kN kN kN
Z1 132 26.6 0.202 12.9 0.098
Z2 201 86.9 0.432 12.6 0.063
Z3 39 --- --- 5.2 0.133
Z4 308 125.2 0.406 28.4 0.092
Z5 217 46.6 0.215 27.4 0.126
Z6 276 48.6 0.176 78.4 0.284
Z7 276 48.6 0.176 78.4 0.284
Z8 237 85.5 0.361 34.1 0.144
Z9 165 25.6 0.155 34.0 0.206
Fb = 1969 kN Σ = 493.6 kN Σ = 311.4 kN
Indicatorul R3 pentru ansamblul structurii calculat cu relaţia (D.15) are valoarea:
R3T = 0.23
R3L = 0.16

EZ-7
D.1.10. Calculul pereţilor structurali pentru acţiunea seismică perpendiculară pe
plan
În absenţa sondajelor pentru determinarea condiţiilor de fixare la nivelul planşeelor
pentru pereţii paraleli cu profilele IPN (axele A÷D), nu se poate stabili cu exactitate
nivelul solicitărilor produse de acţiunea seismică perpendiculară pe planul acestora.
Având ȋn vedere că soluţia de consolidare (a se vedea D.1.12) prevede suprabetonarea
planşeului existent şi deci posibilitatea ancorării pereţilor respectivi la nivelul
planşeelor (reazeme simple), s-a efectuat verificarea peretelui de la nivelul 3 (etajul II)
de pe axul A ȋntre axele 1 şi 2 pentru acţiunea perpendiculară pe plan.

(a) (b)
Figura 1-4. Schema de calcul pentru acţiunea perpendiculară pe planul peretelui
Încărcarea seismică normală pe planul peretelui se calculează conform P100-1 şi
P100-3:
ag  w  w K z
f w ( z)  gw
g qw
luând valorile:
qw = 1.5
βw = 2.0 (element fixat pe două laturi)
γw = 1.0
z
Kz  1  2
H
acceleraţia seismică este ag = 0.30g
greutatea peretelui este gw = 0.42 × 18 = 7.56 kN/m2
Coeficientul Kz se calculează pentru pereţii fixaţi sus şi jos, cu relaţia
zinf  zsup
z  zmed 
2
unde "zinf" este cota de rezemare (z = 7.20 m) iar "zsup≡ H" este cota acoperişului (H =
10.80 m)
Rezultă zmed = 9.00 m şi Kz = 2.67

EZ-8
Cu aceste valori ȋncărcarea seismică pe perete este fw = 8.064 kN/m2. Având ȋn vedere
zonele aferente montantului ȋntre ferestre, ȋncărcarea perpendiculară pe perete este
arătată ȋn figura 1-4(b).
Momentul ȋncovoietor maxim (la mijlocul ȋnălţimii şpaletului) este Mmax = 15.02 kNm.
Modulul de rezistenţă al şpaletului ȋn secţiunea de moment maxim este
850  420 2
Ww   24990000 mm 3
6
Forţa axială de compresiune ȋn elementul Z3 la ultimul nivel este
N3 = 0.5 × 39.47 = 19.75 kN.
Adâncimea zonei comprimate se calculează cu relaţia
1.15  N 3 1.15  19.75  1000
xc    12mm
bf d 850  2.22
Momentul capabil perpendicular pe plan MRd┬ este deci
MRd┬ = 0.5 × (420 - 12) × 19.75 ≈ 4.03 kNm
Indicatorul de siguranţă este
M RdT 4.03
R3T    0.268  0.35
M maxT 15.02

D.1.11. Încadrarea clădirii ȋn clase de risc seismic

Din punct de vedere calitativ clădirea expertizată prezintă deficienţe importante
concretizate prin:
(a) ȋnălţimi de etaj prea mari pentru clădiri din zidărie simplă;
(b) absenţa planşeelor rigide plan orizontal;
(c) pereţii structurali paraleli cu grinzile plansşeelor (axe A÷D) nu sunt ancoraţi. ( )
Valorile indicatorilor R3 sunt:
transversal R3,max = 0.23
longitudinal R3,max = 0.16
În consecinţă, clădirea expertizată se ȋncadrează ȋn clasa I de risc seismic.

D.1.12. Lucrări de intervenţie

Având ȋn vedere nivelul foarte redus de siguranţă exprimat prin indicatorul R3, se
propun următoarele lucrări de consolidare:
(a) suprabetonarea planşeelor cu o placă de beton monolit cu grosime de 6 cm
armată cu o plasă de oţel ductil Φ6/150 mm;
(b) ancorarea pereţilor de plăcile de beton armat nou create;
(c) solidarizarea profilelor IPN la faţa inferioară prin sudarea unor diagonale;
(d) consolidarea pereţilor structurali de zidărie prin placarea acestora, către interior,
cu pereţi din beton armat cu grosime de 12 cm executaţi prin torcretare. ( )

EZ-9
D.1.12.1. Reevaluarea greutăţii proprii a clădirii
Deoarece măsurile de consolidare propuse sporesc ȋn mod semnificativ greutatea
permanentă a clădirii este necesară reevaluarea acesteia.
Greutatea suprabetonării este de 0.06 × 25 = 1.50 kN/m2 planşeu
Greutăţile unitare de proiectare ale planşeelor devin:
planşeele peste nivelurile 1 şi 2 : gpl1 = gpl2 = 5.9 + 1.5 = 7.4 kN/m2
planşeul peste nivelul 3: gpl3 = 7.9 + 1.5 = 9.4 kN/m2
Greutăţile totale ale planşeelor devin:
Gpl1 = Gpl2 = 709 kN
Gpl3 = 900 kN
Greutatea placării cu beton este de gplacare = 0.12 × 25 = 3.0 kN/m2 perete. Adăugând
această greutate la greutatea zidăriei gzid = 0.42 × 18 = 7.56 kN/m2 rezultă greutatea
zidăriei consolidate gzid,cons = 10.56 kN/m2 perete. Pentru calculul greutăţii zidăriei
consolidate valorile din tabelul 1.1 se vor multiplica cu factorul cgcons = 10.56/7.56 ≈
1.40.
Rezultă greutatea zidăriei pe nivel Gzid,cons = 1.4 × 1352 = 1893 kN/nivel
Greutăţile supuse acţiunii seismice, după consolidare, sunt:
G1,cons = G2,cons = 709 + 1893 = 2602 kN
G3,cons = 900 + 0.5 × 1893 = 1847 kN
Gtot,cons = 2 × 2602 + 1847 = 7051 kN

D.1.12.2. Recalcularea forţei seismice statice echivalente

Factorul de comportare se va lua q = 2.25 conform prevederilor din Codul P100-1
Coeficientul seismic (aplicat la greutatea clădirii pentru gruparea seismică)
 I a g  0  1.0  0.30  2.50  0.85  0.88
c   0.249
q 2.25
Forţa seismică totală (forţa tăietoare de bază) după consolidare
Fb,cons = c × Gtot,cons = 0.249 × 7051 = 1756 kN
Distribuţia forţei seismice pe ȋnălţimea clădirii se face cu relaţia
Gi zi
Fi  F
 Gi zi b
unde zi este cota planşeului "i" peste secţiunea de ȋncastrare
Au rezultat valorile:
F3,cons = 729 kN
F2,cons = 685 kN
F1,cons = 342 kN

EZ-10
Valoarea totală a forţei seismice de proiectare static echivalente pentru clădirea
consolidată este 89% din forţa static echivalentă calculată pentru clădirea
neconsolidată. Diferenţa provine în special din adoptarea unei valori mai mari pentru
factorul q (q = 2.25 în loc de 1.5).

D.1.12.3. Caracteristicile geometrice ale pereţilor structurali consolidaţi

Pentru calculul forţei tăietoare de bază şi pentru distribuţia forţelor seismice în pereţii
consolidaţi se ia ȋn considerare grosimea transformată a pereţilor de zidărie placaţi cu
beton armat. Transformarea se face ȋn funcţie de raportul modulelor de elasticitate ale
celor două materiale
Grosimea peretelui echivalent de zidărie se determină cu relaţia
Eb
t ech , z  t beton  t zid
Ezid
Placarea se execută cu beton C16/20 pentru care Eb = 27000 N/mm2
Modulul de elasticitate al zidăriei Ez = 1000 fk = 1000 × fm/1.3 ≈ 2310 N/mm2
Grosimea echivalentă (de calcul) a peretelui de zidărie este
27000
t ech , z   12  42  182.0cm
2310
În continuare calculul eforturilor secţionale ȋn structura consolidată se conduce ca ȋn
Exemplul nr.3 având în vedere că, prin suprabetonarea prevăzută şi prin solidarizarea
grinzilor cu diagonale de oţel, planşeele pot fi considerate rigide în plan orizontal.

D.1.12.4. Calculul rezistenţei pereţilor placaţi cu beton armat.

Pentru calculul rezistenţei pereţilor placaţi cu beton se neglijează capacitatea de
rezistenţă a zidăriei şi a betonului şi forţa tăietoare capabilă este asigurată numai de
rezistenţa oţelului. Pentru detalierea etapelor calculului a se vedea Exemplul nr 3.

D.1.12.5. Detalierea lucrărilor de intervenţie.

Proiectarea de detaliu a lucrărilor de intervenţie se face numai după decopertarea
completă a structurii pentru evidentierea eventualelor deficienţe ascunse de tencuieli.
La nivel principial, intervenţia va consta în:
(a) Suprabetonarea planşeelor cu o placă de beton monolit cu grosime de 6 cm
armată cu o plasă de oţel ductil Φ6/150 mm
(b) Ancorarea pereţilor consolidaţi de plăcile de beton armat nou create
(c) Legătura stratului de placare din beton armat de stratul de suprabetonare al
planşeului se realizează prin continuitatea armăturilor.
(d) Solidarizarea profilelor IPN la faţa inferioară prin sudarea unor diagonale din
oţel beton.
(e) Consolidarea pereţilor structurali de zidărie prin placarea acestora, către
interior, cu pereţi din beton armat cu grosime de 12 cm executaţi prin torcretare.
(f) Înainte de placare, se reface continuitatea aparentă a zidăriei prin injectare şi se
execută, dacă este necesar, lucrări pentru asigurarea conlucrării între pereţii de
pe direcţiile principale ale clădirii. ( )

EZ-11
EZ-12
D.2. Exemplul nr.2.: Clădire de locuit P+2E cu pereţi structurali din zidărie
nearmată şi planşee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 1

D.2.1. Date generale

(a) Amplasament: zona seismică ag = 0.15 g;
(b) Anul construcţiei: 1925;
(c) Funcţiune: clădire de locuit;
(d) Structura: identică la toate nivelurile;
(e) Pereţi structurali din zidărie simplă nearmată;
(f) Planşee din beton armat monolit rezemate pe pereţi (fără centuri);
(g) Buiandrugii nu constitue grinzi de cuplare;
(h) Grosimea pereţilor (fără tencuială): t = 42 cm la pereţii exteriori şi t = 28 cm la
pereţii interiori (toate nivelurile);
(i) Starea actuală: în exploatare, complet finisată. Nu sunt vizibile deteriorări sau
degradări din cauze seismice sau neseismice;
(j) Nu există planurile iniţiale ale clădirii şi nici informaţii privind comportarea
clădirii la cutremurele din secolul XX;
(k) S-a ȋntocmit un releveu al clădirii (figura 2-1) şi s-au efectuat investigaţii
limitate in situ pentru determinarea proprietăţilor materialelor. ( )

Figura 2-1. Planul nivelului curent

D.2.2. Calculul încărcărilor şi forţelor axiale pe pereţii structurali

D.2.2.1. Date generale

Aria construită pe nivel: 10.56 x 10.56 = 111.5 m2
Aria utilă (aria planşeului) pe nivel: (5.72+3.72) x (4.22 + 5.22) = 89.1 m2

EZ-13
Înălţimea nivelurilor het = 3.30 m
Înălţimea totală a clădirii: P + 2E → Htot = 9.90 m

D.2.2.2. Date referitoare la zidărie

Elemente pline din argilă arsă (γzid=18.0 kN/m3) cu dimensiunile 67 × 130 ×270 mm
Rezistenţa medie la compresiune a elementelor 7.5 N/mm2 (7500 kN/m2)
Mortar var-ciment M2.5 (2500 kN/m2)
Tencuială pe ambele feţe 2 cm →greutate totală 2 x 0.02 x 20 = 0.8 kN/m2 perete
Greutate perete tencuit pe m2 perete
perete t = 28 cm → gz = 0.28 ×18.0 + 0.80  5.84 kN/m2
perete t = 42 cm → gz = 0.42 ×18.0 + 0.80  8.36 kN/m2

D.2.2.3. Greutate totală din planşeu în gruparea seismică

(a) Greutate permanentă:
placa b.a. - 15 cm 3.75 kN/m2
tencuiala 2 cm 0.40 kN/m2
pardoseala + şapă 1.40 kN/m2
pereti despărţitori 1.25 kN/m2
Total 6.80 kN/m2
(b) Încărcare de exploatare:
locuinţe 0.30 × 1.50 kN/m2
(c) Încărcare totală
1.00 x 6.80 + 0.3 x 1.50 = 7.25 kN/m2
(d) Greutate totală planşee/nivel( )
89.1 × 7.250  645.98 kN/nivel

D.2.2.4. Greutatea proprie a zidăriei pe nivel

(a) Zidărie cu grosime t = 42 cm (total: 110.40 m2)
Ax 1: 10.56 × 3.30 - 2.50 × 1.80 - 2.00 × 1.80 = 26.75 m2
Ax 3: 10.56 × 3.30 - 2 × 1.50 × 1.50 = 30.35 m2
Ax A: (5.72 + 3.72) × 3.30 - 1.50 × 1.50 - 1.00 × 1.50 = 27.40 m2
Ax C: (5.72 + 3.72) × 3.30 - 2.00 × 1.50 - 1.50 × 1.50 = 25.90 m2
(b) Zidărie cu grosime t = 28 cm (total 54.50 m2)
Ax 2: 10.56 × 3.30 - 1.02 × 2.10 - 1.52 × 2.40 = 29.1 m2
Ax B: (5.72 + 3.72) × 3.30 - 1.52 × 2.40 - 1.02 × 2.10 = 25.40 m2
(c) Greutate totală pe nivel( )
Gz = 110.40 × 8.36 + 54.50 × 5.84  1241.23 kN

EZ-14
D.2.2.5. Greutate totală supusă acţiunii seismice
(a) Greutate pe nivel:
Gniv = 1241.23 + 645.98 = 1887.21 kN/nivel
(b) Greutate echivalentă (uniform distribuită)
gniv = 1887.21/(10.56×10.56)= 16.93 kN/m2
(c) Greutate totală a clădirii: ( )
Gtot = 3 × Gniv 5661.63 kN

D.2.3. Forţe axiale pe pereţii structurali

D.2.3.1. Încărcarea verticală din planşee pe pereţii structurali

Planşeele sunt alcătuite din plăci de beton armat şi transmit încărcările pe două direcţii.
Asupra pereţilor se transmit efectele încărcărilor aplicate pe porţiunile de placă
aferente, determinate de bisectoarele unghiurilor formate de laturile plăcilor (l1 l2).
Încărcările se consideră uniform distribuite pe lungimea peretelui respectiv şi se
determină cu relaţiile:
qtot l1
p1 
4
 l 
p2  p1  2  1 
 l2 
unde l1 este lungimea laturii mici a panoului de placă.
Încărcarea totală pe perete s-a obţinut prin înmulţirea încărcării p1 sau p2 cu lungimea
şpaletului respectiv, la care, în cazul pereţilor cu goluri de uşi şi/sau ferestre, s-a
adaugat câte ½ din lăţimea golurilor care mărginesc şpaletul.

(a) (b)
Figura 2-2. Încărcări din planşee

2.3.2. Forţe axiale şi eforturi unitare de compresiune ȋn pereţi pe nivel

EZ-15
Tabelul 2.1
Azid Gzid Gplanşee Ncalcul σ0
Zona (axe) 2 2
m tone kN tone kN tone kN tone/m kN/m2
Z1 (1&A) 2.16 16.95 169.50 10.95 109.50 27.90 279.00 12.90 129.00
Z2 (1 &B) 1.43 12.75 127.50 8.10 81.00 20.85 208.50 14.60 146.00
Z3 (1&C) 1.74 14.25 142.50 5.00 50.00 19.25 192.50 11.10 111.00
Z4 (2&A) 1.43 11.75 117.50 6.25 62.50 18.00 180.00 12.60 126.00
Z5 (2&B) 2.30 17.20 172.00 17.80 178.00 35.00 350.00 15.20 152.00
Z6 (2&C) 1.78 15.00 150.00 7.60 76.00 22.60 226.00 12.70 127.00
Z7 (3&A) 1.53 12.00 120.00 3.50 35.00 15.50 155.00 10.10 101.00
Z8 (3&B) 1.85 14.95 149.50 6.30 63.00 21.25 212.50 11.50 115.00
Z9 (3&C) 1.11 9.60 96.00 2.65 26.50 12.25 122.50 11.00 110.00
 15.33 124.45 1244.50 68.15 681.50 192.60 1926.00 12.60 126.00

Azid este aria de zidărie în elevaţie. Greutatea zidăriei s-a determinat înmulţind Azid cu
greutatea peretelui pe 1 m2.
A rezultat încărcarea totală de referinţă pe nivel
qetaj = Ncalcul /(10.56 ×10.56)=17.27 kN/m2
(valoarea poate fi considerată reprezentativă pentru această clasă de clădiri)

D.2.3.2. Forţe axiale şi eforturi unitare de compresiune la baza pereţilor

structurali (cota ± 0.00)
Tabelul 2.2.
Azid Ncalcul σ0(mediu)
Zona m2 tone kN tone/m2 kN/m2
Z1 2.16 83.7 837 38.8 388
Z2 1.43 62.6 626 43.8 438
Z3 1.74 57.8 578 33.2 332
Z4 1.43 54 540 37.8 378
Z5 2.3 105 1050 45.7 457
Z6 1.78 67.8 678 38.1 381
Z7 1.53 46.5 465 30.4 304
Z8 1.85 63.8 638 34.5 345
Z9 1.11 36.8 368 33.2 332
 15.33 578 5780 37.7 377

D.2.4. Verificarea condiţiilor de regularitate

EZ-16
Centrul de greutate al maselor se află în centrul geometric al planşeului şi are
coordonatele xG = 5.28 m şi yg = 5.28 m faţă de originea sistemului de axe de referinţă.
Centrul de rigiditate al nivelului este "centrul de greutate" al rigidităţilor pereţilor
structurali ai unui nivel. Poziţia acestuia, este definită prin coordonatele (xCR, yCR) în
raport cu sistemul de axe de referinţă (O, X, Y) şi se obţine folosind rigiditatea
geometrică a pereţilor (Kgxi şi Kgyi) cu relaţiile:
ny

x K i gyi
xCR  i 1

K gy
nx

y K i gxi
yCR  i 1

K gx
unde
xi sunt coordonatele centrelor de greutate ale secţiunilor orizontale ale pereţilor
paraleli cu axa "y";
yi sunt coordonatele centrelor de greutate ale secţiunilor orizontale ale pereţilor
paraleli cu axa "x".

Figura 2-3. Notaţii pentru calculul poziţiei centrului de rigiditate

Pereţii structurali paraleli cu cele două direcţii principale sunt arătaţi în figura 2.4

Figura 2-4 Pereţi activi transversal (T) şi longitudinal (L)

EZ-17
Având în vedere că toţi pereţii unui nivel sunt executaţi cu acelaşi tip de zidărie (cu
acelaşi modul de elasticitate) pentru calculul caracteristicilor de rigiditate ale clădirii
se va folosi rigiditatea geometrică a pereţilor (Kg) definită prin relaţia

 
K g  t p 3  2p 
1

het
unde  p 
lw
Calculul valorilor xCR şi yCR este sistematizat în tabelele 2.3a şi 2.3b
(1) Transversal (pereţii paraleli cu axa OY)
Tabelul 2.3a
t lw Az KgM102 xi xiKgM102
Elem. λp
(m) (m) (m2) (m) (m) (m2)
T1 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 0.28 0.986
T2 0.42 2.50 1.050 1.320 6.680 0.28 1.870
T3 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 0.28 0.986
T4 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 6.28 14.745
T5 0.28 3.98 1.114 0.829 9.156 6.28 57.499
T6 0.28 2.28 0.638 1.453 3.752 6.28 23.562
T7 0.42 2.28 0.957 1.453 5.628 10.28 57.885
T8 0.42 3.50 1.470 0.942 11.466 10.28 117.87
T9 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 10.28 36.216
 7.968 49.5 311.6

Rezultă :
(a) densitatea pereţilor structurali:
ptr % = 7.968/(10.56×10.56) = 7.1 %
(b) poziţia centrului de rigiditate faţă de originea sistemului de axe :
xCR = 3.116/0.495 =6.29 m
(c) excentricitatea centrului de rigiditate:
e0x = xCG - xCR = 6.29 - 5.28 = 1.01 m
(d) excentricitatea relativă a centrului de rigiditate: ( )
e0x/Lx = 0.908/ 10.56 = 0.085 < 0.10

EZ-18
(2) Longitudinal (pereţii paraleli cu axa OX)
Tabelul 2.3b
t lw Az KgM102 yi yiKgM102
Elem. λp
(m) (m) (m2) (m) (m) (m2)
L1 0.42 3.78 1.587 0.873 12.789 0.28 3.580
L2 0.42 2.50 1.020 1.320 6.710 0.28 1.878
L3 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 0.28 0.986
L4 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 5.78 13.571
L5 0.28 4.50 1.260 0.733 10.802 5.78 62.435
L6 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 5.78 13.571
L7 0.42 2.78 1.167 1.187 8.027 10.28 82.517
L8 0.42 3.00 1.260 1.100 9.069 10.28 93.229
L9 0.42 1.28 0.537 2.578 1.688 10.28 17.352
 8.574 57.3 289.1

Rezultă:
(a) densitatea pereţilor longitudinali :
plong% = 8.574/(10.56 × 10.56)  7.70%
(b) poziţia centrului de rigiditate:
yCR = 2.891/0.573=5.045 m
(c) excentricitatea centrului de rigiditate:
e0y = yCG - yCR = 5.28 - 5.045 = 0.235m
(d) excentricitatea relativă a centrului de rigiditate( )
e0y/Ly = 0.235/ 10.56 = 0.022 < 0.10
(3) Calculul excentricităţii se reface considerând numai elementele a căror rigiditate
este ≥ 30% din rigiditatea celui mai puternic element de pe fiecare direcţie(0)
(a) Transversal
T8 = 11.446×102 m → 0.3 × 11.446 ×102= 3.433× 102 m
(b) Longitudinal( )
L1 = 12.789 × 102 m →0.3 × 12.789 × 102 = 3.836 × 102 m
Tabelul 2.4a
t lw KgM102 xi xiKgM102
Elem. λp
(m) (m) (m) (m) (m2)
T1 0.42 1.78 1.853 3.523 0.28 0.986
T2 0.42 2.50 1.320 6.680 0.28 1.870
T3 0.42 1.78 1.853 3.523 0.28 0.986
T4 0.28 1.78 1.853 2.348 6.28 14.745
T5 0.28 3.98 0.829 9.156 6.28 57.499

EZ-19
 T6 0.28 2.28 1.453 3.752 6.28 23.562
T7 0.42 2.28 1.453 5.628 10.28 57.885
T8 0.42 3.50 0.942 11.466 10.28 117.87
T9 0.42 1.78 1.853 3.523 10.28 36.216
 KgM(T) = 0.472 m xiKgM(T) = 2.969 m2

Tabelul 2.4b
t lw KgM102 yi yiKgM102
Elem. λp
(m) (m) (m) (m) (m2)
L1 0.42 3.78 0.873 12.789 0.28 3.580
L2 0.42 2.50 1.320 6.710 0.28 1.878
L3 0.42 1.78 1.853 3.523 0.28 0.986
L4 0.28 1.78 1.853 2.348 5.78 13.571
L5 0.28 4.50 0.733 10.802 5.78 62.435
L6 0.28 1.78 1.853 2.348 5.78 13.571
L7 0.42 2.78 1.187 8.027 10.28 82.517
L8 0.42 3.00 1.100 9.069 10.28 93.229
L9 0.42 1.28 2.578 1.688 10.28 17.352
 KgM(L) = 0.443 m yiKgM (L) = 2.437m
2

Cu aceste valori coordonatele centrului de rigiditate devin:

(a) Transversal
xCR = 2.969/0.472 = 6.29m (diferenţa 0%)
(b) Longitudinal ( )
yCR = 2.437 /0.443 = 5.50 m (diferenţa 9%)

D.2.5. Determinarea forţei tăietoare de bază pentru ansamblul clădirii.

Determinarea forţei tăietoare de bază se realizează considerând următoarele:
(a) factorul de suprarezistenţă pentru zidărie simplă este
αu/α1 = 1.0 (zidărie simplă)
(b) factorul de corecţie pentru amortizare ξ = 8.0% se ia
 = 0.88
(c) perioada proprie a clădirii (kT = 0.045) este
T  0.045  H tot   0.045  13.20 0.75  0.31sec
0.75

(d) factorul de corecţie pentru numărul de niveluri supraterane

λ = 0.85

EZ-20
 (e) ordonata spectrului elastic
Se (T= 0.31sec) = 0.15g × 2.50 = 0.375g
(f) factorul de comportare pentru zidărie nearmată
q = 1.5
(g) factorul de importanţă (clădire de locuit)
γI = 1.0
(h) ordonata spectrului de proiectare
Sd = Se/q = 0.375g/1.5 = 0.25g
(i) forţa tăietoare de bază pentru proiectare este( )
5661.63
Fb   I S d (T1 )m  0.88  1.0  0.25 g   0.85  0.187  5661  1058.7kN
g

D.2.6. Verificarea capacităţii de rezistenţă cu metodologia de nivel 1

Clădirea îndeplineşte cerinţele pentru utilizarea metodologiei de nivel 1: clădire din
zidărie nearmată, cu regularitate în plan şi în elevaţie, cu planşee din beton armat
monolit, având înălţime  P+2E în zone seismice cu ag = 0,15g.

D.2.6.1. Evaluarea calitativă preliminară prin metodologia de nivel 1

Clădirea are următoarele caracteristici:
(a) Regimul de înălţime P+2E;
(b) Planşee rigide în plan orizontal;
(c) Clădire cu regularitate geometrică şi structurală în plan şi în elevaţie. ( )
Din tabelul D.1a rezultă indicatorul R1 = 100

D.2.6.2. Verificarea preliminară prin calcul prin metodologia de nivel 1

Din relaţia (D.9) avem
3  17.27  111.52
0   349.29kN / m 2
7.968  8.574
Pentru mortarul de var-ciment s-a luat valoarea medie τk = 90 kN/m2. S-a apreciat o
reducere de 15% pentru avariile uşoare de la cutremurele anterioare (1940 şi 1977)
despre care există informaţii orale.
τcalc = 0.85 × 90.0 = 76.5 kN/m2
Din relaţia (D.11), Az,min ≡ Az,transv = 7.968 m2 a rezultat:
2  349.29
Fb,cap  7.968  76.5  1   1225 .78kN
3  76.5
Cu aceste date indicatorul R3 este
1225 .78
R3   1.16  1.0
1058 .67
Condiţia de siguranţă este satisfăcută.

EZ-21
EZ-22
D.3. Exemplul nr. 3: Clădire de locuit P+2E cu pereţi structurali din zidărie
nearmată şi planşee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2

D.3.1. Date generale

(a) Se verifică clădirea din D.2 considerată ca fiind amplasată în zona seismică
ag=0.20g;
(b) Nu sunt satisfăcute condiţiile pentru folosirea metodologiei de nivel 1;
(c) Se foloseşte metodologia de nivel 2;
(d) Structura este modelată cu pereţi cu secţiune dreptunghiulară (figura 2.4)
consideraţi console independente;
(e) Încărcările verticale şi caracteristicile geometrice ale structurii sunt cele din
D.2;
(f) Calculul din D.2 se continuă începând cu determinarea forţei tăietoare de bază
pentru ansamblul clădirii. ( )

D.3.2. Determinarea forţei tăietoare de bază pentru ansamblul clădirii

Determinarea forţei tăietoare de bază se realizează considerând următoarele:
(a) factorul de suprarezistenţă (zidărie simplă)
αu/α1 = 1.0
(b) factorul de corecţie pentru amortizare (ξ = 8.0%)
 = 0.88
(c) perioada proprie a clădirii (kT = 0.045) este
T  0.045  H tot   0.045  13.20 0.75  0.31 sec
0.75

(d) factorul de corecţie pentru numărul de niveluri supraterane

λ = 0.85
(e) ordonata spectrului elastic
Se (T= 0.31sec) = 0.20g × 2.50 = 0.50g
(f) factorul de comportare pentru zidărie nearmată
q = 1.5
(g) factorul de importanţă (clădire de locuit)
γI = 1.0
(h) ordonata spectrului de proiectare
Sd = Se/q = 0.50g/1.5 = 0.333g
(i) forţa tăietoare de bază pentru proiectare este( )
5661.63
Fb   I S d (T1 )m  0.88 1.0  0.333 g   0.85  0.249  5661.6  1409.75kN
g

EZ-23
D.3.3. Distribuţia forţei tăietoare de bază pe înălţimea clădirii
Forţa seismică la nivelul "i" s-a calculat cu relaţia
mi zi
Fi  Fb n
 mi zi
i 1

unde zi = i×het şi mi = m
Pentru nniv = 3 avem  zi = 1+2+3 =6 şi forţele seismice de etaj (Fi) şi forţele tăietoare
de etaj (Vi) sunt date în tabelul 3.1
Tabelul 3.1
Forţa i=1 i=2 i=3
Fi (kN) 0.166 Fb = 234.02 0.333Fb = 469.45.03 0.5Fb = 704.88
Vi (kN) V1 = Fb = 1409.75 V2 = 0.833Fb = 1174.32 V3 = 0.5Fb = 704.88

D.3.4. Distribuţia forţei tăietoare de etaj între pereţii structurali

D.3.4.1. Rigiditatea la torsiune

Rigiditatea geometrică la torsiune a clădirii la un nivel oarecare se calculează cu
relaţia
ny nx
J gR   xCR  xi  K gyi    y CR  y i  K gxi
2 2

i 1 i 1

Din exemplul nr.2 tabelele 2.1 şi 2.2., poziţia centrului de rigiditate are coordonatele:
xCR = 6.29 m yCR = 5.05 m
Calculul este detaliat în tabelul 3.2.
Tabelul 3.2
KgM(T) KgM(L)
KgM(T) KgM(L)
xi |xCR-xi| 10 
2
yi |yCR-yi| 102
Elem. 102 Elem. 102
(xCR-xi)2 (yCR-yi)2

m m m m3 m m m m3
T1 3.523 127.25 L1 12.789 290.98
T2 6.680 0.28 6.01 241.28 L2 6.710 0.28 4.77 152.67
T3 3.523 127.25 L3 3.523 80.16
T4 2.348 ---- L4 2.348 1.25
T5 9.156 6.28 0.0 ---- L5 10.802 5.78 0.73 5.75
T6 3.752 ---- L6 2.348 1.25
T7 5.628 89.60 L7 8.027 219.56
T8 11.466 10.28 3.99 182.54 L8 9.069 10.28 5.23 248.06
T9 3.523 56.09 L9 1.688 46.17
 49.6  824.01  57.30 Σ 1045.85

EZ-24
A rezultat valoarea momentului de inerţie de torsiune
JR 1870.0 m3

D.3.4.2. Razele de giraţie la torsiune

Razele de torsiune pe cele două direcţii se obţin din relaţiile
JR J gR
rx  
Kx K gx

JR J gR
ry  
Ky K gy

Au rezultat valorile
JR 1870 .0
r0 x    6.14 m
 Kx 49.60

JR 1870.0
r0 y    5.71m
 Ky 57.30

D.3.4.3. Verificarea condiţiilor pentru folosirea calculului cu modele plane

(a) Transversal
e0x = 1.01 m < 0.3 r0x = 0.3 × 6.14 = 1.84 m
(b) Longitudinal( )
e0y = 0.235 < 0.3 r0y = 0.3 × 5.71 = 1.71 m

D.3.4.4. Excentricitate accidentală

e1i = ± 0.05 L1 = ± 0.05 × 10.56  0.53 cm

D.3.4.5. Distribuţia forţei tăietoare de etaj între pereţii structurali

Se utilizează relaţiile din P100-1, transformate pentru simplificare după cum urmează.
Forţa laterală aferentă fiecărui perete "i", la un nivel oarecare "j", se calculează cu
următoarele relaţii condensate (pentru simplificarea scrierii s-a omis indicele "j" care
se referă la identificarea etajului):
(a) pentru acţiunea seismică pe direcţia x
K ix  d iy e y 
Vix  Vx 1  2   Vix (tr )1  Vix (rot)
K x  rox 
(b) pentru acţiunea seismică pe direcţia y( )
 d e 
Viy 
K iy
V y 1  ix2 x
K y  roy

  Viy (tr ) 1  Viy (rot )



în care

EZ-25
 K ix K iy
Vix (tr )  Vx şi Viy (tr )  V y sunt componentele forţelor tăietoare care rezultă
Kx Ky
din egalitatea deplasărilor de translaţie pe direcţia "x" şi respectiv "y"
d iy d ix
Vix (rot )  2
e y şi Viy ( rot )  e x sunt factorii de corecţie care ţin seama de
rox roy2
compatibilitatea deplasărilor din rotire ale pereţilor asigurată de planşeul infinit rigid
în plan orizontal
Kix şi Kiy sunt rigidităţile relative de nivel ale pereţilor pe direcţia x şi, respectiv, y,
nx ny

K x   Kix şi K y   K ij sunt rigidităţile laterale ale structurii pe direcţia "x" şi

i 1 i 1
respectiv "y" la nivelul "j"
nx, ny este numărul pereţilor paraleli cu axa "x" şi, respectiv cu axa "y"
Vix , Viy sunt forţele tăietoare pentru peretele "i" la nivelul "j" în direcţia x, respectiv y,

Vx ,Vy sunt forţele tăietoare seismice pentru ansamblul structurii la nivelul "j" în
direcţia x, respectiv y,
nx ny

J R   K ix d   K ix d ix2 este momentul de inerţie la tosiune la nivelul "j"

2
iy
i 1 i 1

dix , diy sunt distanţele în direcţia x, respectiv y, care definesc poziţia peretelui "i" în
raport cu centrul de rigiditate de la nivelul "j"; dacă în raport cu sistemul general de
axe (OXY) se notează cu:
xCR , yCR - coordonatele centrului de rigiditate de la nivelul"j"

xi , yi - coordonatele centrului de greutate al peretelui "i" la nivelul "j"

avem relaţiile d ix  xCR  xi şi d iy  yCR  yi

Semnele mărimilor dix şi diy se stabilesc după cum urmează:
dacă xCG > xCR avem:
dix> 0 pentru toţi pereţii cu xi< xCR
dix< 0 pentru toţi pereţii cu xi > xCR
dacă xCG< xCR avem
dix< 0 pentru toţi pereţii cu xi< xCR
dix> 0 pentru toţi pereţii cu xi> xCR
Pentru mărimile diy semnele se stabilesc în mod analog.
ex ,ey , sunt distanţele în direcţia x, respectiv y, care definesc poziţiile deplasate ale
forţelor seismice, aplicate în centrul maselor, faţă de centrul de rigiditate calculate cu
relaţiile ex  e0 x  eax şi e y  e0 y  eay

EZ-26
unde eox  xCR  xCG şi eoy  y CR  y CG sunt distanţele în direcţia x, respectiv y,dintre
centrul de masă (CG) şi centrul de rigiditate (CR) la nivelul "j"
eax ,eay , sunt excentricităţile accidentale în direcţia x, respectiv y, la nivelul "j";

D.3.4.6. Calculul forţelor tăietoare în pereţii structurali

Pentru parterul clădirii calculul este sistematizat în tabelele 3.3 şi 3.4.
Pentru clădirea P+2E momentul de proiectare (Md) la baza peretelui s-a determinat în
funcţie de forţa tăietoare la bază cu relaţia

htot Vtot  3  3.3Vtot  6.60Vtot

2 2
M calc 
3 3
(a) Transversal
Tabelul 3.3
Perete K K/K Vi(transl) d=xR-xi Vi1 (rot) Vi1(tot) Vi2(rot) Vi2(tot) Mcalc
T1 3.52 0.07 109.55 -24.40 75.64 -9.41 90.64 598.20
T2 6.68 0.13 207.89 -6.01 -46.31 143.55 -17.86 172.00 1135.22
T3 3.52 0.07 109.55 -24.40 75.64 -9.41 90.64 598.20
T4 2.35 0.05 73.14 0.00 66.79 0.00 66.79 440.83
T5 9.16 0.18 285.07 0.00 0.00 260.35 0.00 260.35 1718.30
T6 3.75 0.08 116.71 0.00 106.58 0.00 106.58 703.45
T7 5.63 0.11 175.21 25.91 185.93 9.99 170.01 1227.14
T8 11.47 0.23 356.96 3.99 52.79 378.79 20.36 346.36 2500.04
T9 3.52 0.07 109.55 16.20 116.25 6.25 106.29 767.23

(b) Longitudinal( )
Tabelul 3.4
Perete K K/K Vi(transl) d=xR-xi Vi1 (rot) Vi1(tot) Vi2(rot) Vi2(tot) Mcalc
L1 12.789 0.22 344.50 141.62 456.25 44.14 358.77 3011.24
L2 6.71 0.12 180.75 4.765 74.31 239.38 23.16 188.23 1579.91
L3 3.523 0.06 94.90 39.01 125.68 12.16 98.83 829.51
L4 2.348 0.04 63.25 -4.01 53.75 -1.25 56.51 372.99
L5 10.802 0.19 290.98 -0.735 -18.45 247.29 -5.75 259.99 1715.94
L6 2.348 0.04 63.25 -4.01 53.75 -1.25 56.51 372.99
L7 8.027 0.14 216.23 -97.66 99.82 -30.44 167.04 1102.43
L8 9.069 0.16 244.30 -5.235 -110.33 112.77 -34.39 188.72 1245.54
L9 1.688 0.03 45.47 -20.54 20.99 -6.40 35.13 231.83

Valorile de proiectare ale forţei tăietoare sunt valorile maxime notate V(tot) pentru
ambele valori ale excentricităţii totale (ex şi ey). Aceste valori sunt date în casetele

EZ-27
poşate. Valorile momentelor (Mcalc) corespund valorilor de proiectare ale forţelor
tăietoare.
Notă: Suma forţelor de proiectare V(tot) este mai mare decât forţa tăietoare de bază (Fb)
deoarece cuprinde valorile maxime ale componentelor datorate rotirii de ansamblu
corespunzătoare celor două valori ale excentricităţii accidentale (valorile din tabel nu se
realizează simultan).

D.3.4.7. Refacerea distribuţiei forţei seismice în pereţii structurali folosind

ipoteza consolelor legate prin planşeele de beton armat
Calculul s-a refăcut luând în considerare efectul planşeului rigid, impunând egalitatea
deformaţiilor laterale la nivelul tuturor planşeelor. S-a folosit pentru calculul
componentelor din translaţie un program pentru cadre plane, iar pentru calculul
componentelor din rotaţie s-au folosit, pentru simplificare, rigidităţile geometrice
determinate mai sus.
(a) Transversal
Tabelul 3.3a
Perete K K/K Vi(transl) d=xR-xi Vi1 (rot) Vi1(tot) Vi2(rot) Vi2(tot) Mcalc
T1 3.52 0.07 86.90 -19.36 60.01 -7.47 71.90 474.57
T2 6.68 0.13 195.57 -6.01 -43.57 135.05 -16.80 161.81 1067.96
T3 3.52 0.07 86.90 -19.36 60.01 -7.47 71.90 474.57
T4 2.35 0.05 58.51 0.00 53.43 0.00 53.43 352.65
T5 9.16 0.18 356.34 0.00 0.00 325.44 0.00 325.44 2147.89
T6 3.75 0.08 104.56 0.00 95.49 0.00 95.49 630.22
T7 5.63 0.11 156.54 23.15 166.10 8.93 151.88 1096.28
T8 11.47 0.23 396.30 3.99 58.61 420.54 22.60 384.53 2775.56
T9 3.52 0.07 87.88 13.00 93.25 5.01 85.27 615.46

(b) Longitudinal( )
Tabelul 3.4a
Perete K K/K Vi(transl) d=xR-xi Vi1 (rot) Vi1(tot) Vi2(rot) Vi2(tot) Mcalc
L1 12.789 0.22 384.29 67.82 418.50 26.15 376.84 2487.11
L2 6.71 0.12 158.25 4.765 27.93 172.34 10.77 155.18 1024.19
L3 3.523 0.06 71.24 12.57 77.58 4.85 69.86 461.08
L4 2.348 0.04 46.94 -1.28 41.55 -0.49 42.34 279.44
L5 10.802 0.19 365.99 -0.735 -9.96 324.03 -3.84 330.15 2178.98
L6 2.348 0.04 46.94 -1.28 41.55 -0.49 42.34 279.44
L7 8.027 0.14 201.09 -38.99 144.51 -15.03 168.47 1111.88
L8 9.069 0.16 237.35 -5.235 -46.02 170.58 -17.75 198.86 1312.45
L9 1.688 0.03 30.15 -5.85 21.67 -2.25 25.26 166.70

EZ-28
În tabelul 3.5a sunt arătate comparativ rezultatele obţinute prin cele două modele.
Rezultatele din modelul cu console legate (M2) sunt arătate şi procentual în raport cu
modelul console indepentente (M1)
(a) Transversal
Tabelul 3.5a
Forţa tăietoare la bază Moment încovoietor
Element
M1 M2 ∆% M1 M2 ∆%
T1 90.64 71.90 -20.67 598.20 474.57 -20.67
T2 172.00 161.81 -5.93 1135.22 1067.96 -5.93
T3 90.64 71.90 -20.67 598.20 474.57 -20.67
T4 66.79 53.43 -20.00 440.83 352.65 -20.00
T5 260.35 325.44 25.00 1718.30 2147.89 25.00
T6 106.58 95.49 -10.41 703.45 630.22 -10.41
T7 185.93 166.10 -10.66 1227.14 1096.28 -10.66
T8 378.79 420.54 11.02 2500.04 2775.56 11.02
T9 116.25 93.25 -19.78 767.23 615.46 -19.78

(b) Longitudinal( )
Tabelul 3.5b
Element Forţa tăietoare la bază Moment încovoietor
M1 M2 ∆% M1 M2 ∆%
L1 456.25 376.84 -17.41 3011.24 2487.11 -17.41
L2 239.38 155.18 -35.17 1579.91 1024.19 -35.17
L3 125.68 69.86 -44.42 829.51 461.08 -44.42
L4 56.51 42.34 -25.08 372.99 279.44 -25.08
L5 259.99 330.15 26.98 1715.94 2178.98 26.98
L6 56.51 42.34 -25.08 372.99 279.44 -25.08
L7 167.04 168.47 0.86 1102.43 1111.88 0.86
L8 188.72 198.86 5.37 1245.54 1312.45 5.37
L9 35.13 25.26 -28.09 231.83 166.70 -28.09

Deoarece diferenţele între rezultatele date de cele două modele sunt semnificative,
pentru verificarea siguranţei vor fi folosite rezultatele obţinute cu modelul M2 care
ţine seama de efectul planşeelor rigide (egalitatea deformaţiilor laterale la toate
nivelurile).

EZ-29
D.3.5. Rezistenţele zidăriei
În urma investigaţiilor efectuate, s-a realizat nivelul de cunoaştere KL2 (cunoaştere
normală). Factorul de încredere are valoarea CF = 1.2

D.3.5.1. Rezistenţa de proiectare la compresiune a zidăriei

(a) Rezistenţa medie la compresiune a elementelor pentru zidărie
fmed = 7.5 N/mm2
(b) Rezistenţa standardizată la compresiune (fb) se calculează cu relaţia:
fb 0.8 × fmed = 0.8 × 7.5 = 6.0 N/mm2
Notă: coeficientul de transformare 0.8 s-a considerat conform SR EN 772-1
(c) Rezistenţa mortarului
M2.5 = 2.5 N/mm2
(d) Rezistenţa caracteristică a zidăriei (fk) s-a calculat conform CR6 (zidărie cu
rost longitudinal) cu relaţia
fk = 0.8 × K × fb0.7 × fm0.3 = 0.8 × 0.55 × 6.00.7 × 2.50.3 = 2.03 N/mm2
(e) Rezistenţa medie la compresiune a zidăriei
fm = 1.3fk =1.3 × 2.03 = 2.63 N/mm2
(f) Rezistenţa de proiectare la compresiune a zidăriei( )
f m 2.63
fd    2.19 N / mm 2
CF 1.20

D.3.5.2. Rezistenţa de proiectare la forfecare a zidăriei

(1) Cedare prin lunecare în rostul orizontal
(a) S-au folosit valorile rezistenţelor din STAS 1031-51(56)(71) pentru M2.5 şi
efortul unitar mediu de compresiune σ0= 0.377N/mm2. A rezultat Rf = 0.25
N/mm2
(b) Rezistenţa unitară medie
fvm ≡ Rf(σ0) = Rf + 0.7 σ0 = 0.25 + 0.7 × 0.377= 0.51 N/mm2
(c) Rezistenţa unitară de proiectare( )
f vm 0.51
f vd    0.155 N / mm 2
 M CF 2.75  1.2
(2) Cedare prin rupere pe diagonală(0)
Rezistenţa unitară de proiectare s-a obţinut cu relaţia:
0.04 f m 0.04  2.63
f td    0.031N / mm 2
 M CF 2.75  1.2

EZ-30
D.3.6. Rezistenţele de proiectare ale pereţilor structurali
Momentele capabile ale pereţilor şi forţele tăietoare asociate sunt date în tabelele 3.6a
şi 3.6b.

D.3.6.1. Forţa tăietoare asociată cedării prin compresiune excentrică

(a) Înălţimea echivalentă este
7
H echiv  H tot  0.777  9.90  7.70m
9
(b) Transversal
Tabelul 3.6a
σd Azid lw Nd MRd Vf1
Element 2 2
υd=σd/fd 1-1.15υd
kN/m m (m) kN kNm kN
T1 388.22 0.747 0.177 0.796 1.78 290 205.48 26.69
T2 438.10 1.05 0.200 0.770 2.5 460 442.72 57.50
T3 388.22 0.747 0.177 0.796 1.78 290 205.48 26.69
T4 377.51 0.498 0.172 0.802 1.78 188 134.15 17.42
T5 456.91 1.114 0.209 0.760 3.98 509 769.88 99.98
T6 380.88 0.638 0.174 0.800 2.28 243 221.61 28.78
T7 304.08 0.957 0.139 0.840 2.28 291 278.77 36.20
T8 344.90 1.47 0.157 0.819 3.5 507 726.56 94.36
T9 331.99 0.747 0.152 0.826 1.78 248 182.24 23.67

Vf1=411.29 kN

(c) Longitudinal( )
Tabelul 3.6b
σd Azid lw Nd MRd Vf1
Element υd=σd/fd 1-1.15υd
kN/m2 m2 (m) kN kNm kN
L1 337.74 1.587 0.154 0.823 3.78 536 833.37 108.23
L2 438.24 1.02 0.200 0.770 2.5 447 430.17 55.87
L3 331.99 0.747 0.152 0.826 1.78 248 182.24 23.67
L4 377.51 0.498 0.172 0.802 1.78 188 134.15 17.42
L5 457.14 1.26 0.209 0.760 4.5 576 984.89 127.91
L6 381.53 0.498 0.174 0.800 1.78 190 135.22 17.56
L7 304.20 1.167 0.139 0.840 2.78 355 414.63 53.85
L8 345.24 1.26 0.158 0.819 3 435 534.21 69.38
L9 331.47 0.537 0.151 0.826 1.28 178 94.09 12.22

Vf1=486.10 kN

EZ-31
D.3.6.2. Forţa tăietoare asociată cedării prin lunecare în rost orizontal
(a) Determinarea zonei comprimate a peretelui corespunzătoare momentului
capabil s-a făcut ţinând seama de alternanţa sensului de acţiune al forţei
seismice.
(b) Lungimea zonei comprimate (lc) s-a calculat cu relaţia
Md
lc  1.5lw  3
Nd
(c) Lungimea pe care este activă aderenţa s-a calculat cu relaţia
lad  2 lc  lw
Din tabelul 3.7 rezultă lad = 0.0 atât pentru pereţii transverali cât şi pentru cei
longitudinali.
(d) Forţa tăietoare Vf21 s-a calculat cu relaţia( )
Nd Nd
V f 21  0.93  0.93  0.282 N d
CF  M 1.2  2.75

Valorile corespunzătoare sunt date în tabelul 3.7.

Tabelul 3.7
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
Elem NdT Md lc lw lad Vf21 Elem NdL Md lc lw lad Vf21
kN kNm m m m kN kN kNm m m m kN
T1 290 206 0.54 1.78 -0.69 81.8 L1 536 833 1.01 3.78 -1.77 151.2
T2 460 443 0.86 2.5 -0.77 129.7 L2 447 430 0.86 2.5 -0.77 126.1
T3 290 206 0.54 1.78 -0.69 81.8 L3 248 182 0.47 1.78 -0.85 69.9
T4 188 134 0.53 1.78 -0.72 53.0 L4 188 134 0.53 1.78 -0.72 53.0
T5 509 770 1.43 3.98 -1.12 143.5 L5 576 985 1.62 4.5 -1.26 162.4
T6 243 222 0.68 2.28 -0.91 68.5 L6 190 135 0.53 1.78 -0.71 53.6
T7 291 279 0.55 2.28 -1.19 82.1 L7 355 415 0.67 2.78 -1.45 100.1
T8 507 727 0.95 3.5 -1.60 143.0 L8 435 534 0.82 3 -1.37 122.7
T9 248 182 0.47 1.78 -0.85 69.9 L9 178 94 0.33 1.28 -0.61 50.2

D.3.6.3. Forţa tăietoare asociată cedării prin rupere pe secţiuni înclinate

Valoarea forţei tăietoare asociată cedării prin rupere pe secţiuni înclinate s-a calculat
cu relaţia
tlw ftd 
V f 22  1 0
b ftd
unde ftd = 0.03188 N/mm2=31.88 kN/m2
Notă: din tabelul 2.6 (exemplul D.2) rezultă pentru toţi pereţii valorile λp> 1.5, deci s-a luat
valoarea b = 1.5.

EZ-32
Calculul este detaliat în tabelul 3.8.
Tabelul 3.8
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
σd d σd d
Elem 1 AwT Vf22 Elem 1 AwL Vf22
f td f td
kN/m2 m2 kN kN/m2 m2 kN
T1 388.22 3.6301 0.747 57.63 L1 337.74 3.405 1.587 114.85
T2 438.1 3.8396 1.05 85.68 L2 438.24 3.840 1.02 83.25
T3 388.22 3.6301 0.747 57.63 L3 331.99 3.378 0.747 53.64
T4 377.51 3.5835 0.498 37.93 L4 377.51 3.584 0.498 37.93
T5 456.91 3.9156 1.114 92.71 L5 457.14 3.917 1.26 104.88
T6 380.88 3.5982 0.638 48.79 L6 381.53 3.601 0.498 38.11
T7 304.08 3.2463 0.957 66.03 L7 304.2 3.247 1.167 80.53
T8 344.9 3.4378 1.47 107.41 L8 345.24 3.439 1.26 92.10
T9 331.99 3.3784 0.747 53.64 L9 331.47 3.376 0.537 38.53

Determinarea forţei tăietoare de rupere şi a modului de rupere sunt prezentate ȋn

tabelul 3.9.

Tabelul 3.9
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
Elem. Vf1 Vf21 Vf22 Elem. Vf1 Vf21 Vf22
Rupere Rupere
kN kN kN kN kN kN
T1 26.69 81.78 57.63 D L1 108.23 151.152 114.85 D
T2 57.5 129.72 85.68 D L2 55.87 126.054 83.25 D
T3 26.69 81.78 57.63 D L3 23.67 69.936 53.64 D
T4 17.42 53.016 37.93 D L4 17.42 53.016 37.93 D
T5 99.98 143.538 92.71 F L5 127.91 162.432 104.88 F
T6 28.78 68.526 48.79 D L6 17.56 53.58 38.11 D
T7 36.2 82.062 66.03 D L7 53.85 100.11 80.53 D
T8 94.36 142.974 107.41 D L8 69.38 122.67 92.1 D
T9 23.67 69.936 53.64 D L9 12.22 50.196 38.53 D

EZ-33
Calculul indicatorului R3i pentru fiecare perete structural în parte este sintetizat ȋn
tabelele 3.10a şi 3.10b.
Tabelul 3.10a
e0x+eax e0x-eax
Fcap
Elem. Fbi Fbi
R3i R3i
kN kN kN
T1 26.69 60.01 0.445 71.90 0.371
T2 57.5 135.05 0.426 161.81 0.355
T3 26.69 60.01 0.445 71.90 0.371
T4 17.42 53.43 0.326 53.43 0.326
T5 92.71 325.44 0.285 325.44 0.285
T6 28.78 95.49 0.301 95.49 0.301
T7 36.2 166.10 0.218 151.88 0.238
T8 94.36 420.54 0.224 384.53 0.245
T9 23.67 93.25 0.254 85.27 0.278
Indicatorul R3 pentru ansamblul structurii se calculează cu relaţia (D.15) în care se
introduc numai pereţii pentru care valorile Fbi > 0.3max(Fbi) (casetele poşate).
Au rezultat valorile
(i) pentru e0x+eax → R3 = 280.77/1047.13= 0.268
(ii) pentru e0x-eax → R3 = 280.77/1023.66= 0.274( )

Tabelul 3.10b
ey=e0y+eay ey=e0y-eay
Fcap
Elem. Fbi Fbi
R3i R3i
kN kN kN
L1 108.23 418.50 0.259 376.84 0.287
L2 55.87 172.34 0.324 155.18 0.360
L3 23.67 77.58 0.305 69.86 0.339
L4 17.42 41.55 0.419 42.34 0.411
L5 104.88 324.03 0.324 330.15 0.318
L6 17.56 41.55 0.423 42.34 0.415
L7 53.85 144.51 0.373 168.47 0.320
L8 69.38 170.58 0.407 198.86 0.349
L9 12.22 21.67 0.564 25.26 0.484

Au rezultat valorile indicatorului R3 pentru ansamblul structurii:

(i) pentru e0y+eay → R3= 268.98/914.87 = 0.294
(ii) pentru e0y-eay → R3= 392.21/1229.5 = 0.319( )

EZ-34
D.3.7. Încadrarea clădirii ȋn clase de risc seismic
Pe baza indicatorilor R3 calculaţi mai sus clădirea se ȋncadrează ȋn clasa Rs I.

D.3.8. Lucrări de intervenţie

Având ȋn vedere nivelul foarte redus de siguranţă exprimat prin indicatorul R3, se
propun următoarele lucrări de consolidare:
(a) consolidarea tuturor pereţilor structurali de zidărie prin placarea acestora, pe
ambele feţe cu pereţi din beton armat cu grosime de 6 cm executaţi prin
torcretare.( )

D.3.8.1. Recalcularea greutăţii proprii a zidăriei

Prin placarea fiecărui perete cu două straturi de beton de 6 cm grosime, greutatea
proprie a zidăriei sporeşte după cum urmează:
(a) Perete de 42.0 cm grosime
gw = 0.42 × 1800 + 2 × 0.06 × 2500 + 80 = 1136 kg/m2 =11.36 kN/m2
(b) Perete de 28.0 cm grosime
gw= 0.28 × 1800 + 2 × 0.06 x 2500 + 80 = 884 kg/m2 =8.84 kN/m2
(c) Greutatea totală a zidăriei pe nivel (a se vedea exemplul D.2)
Gzid = 110.4 × 11.36 +54.50 × 8.84 = 1736 kN (creştere de 40%)
(d) Greutatea totală pe nivel supusă acţiunii seismice (a se vedea exemplul D.2)
Gzid = 1736 + 646 = 2382 kN (creştere de 26%)
(e) Greutatea totală a clădirii supusă actiunii seismice( )
Gtot = 3 × 2382 = 7146 kN

D.3.8.2. Recalcularea forţei seismice de proiectare

(a) Soluţia de consolidare propusă cu placarea zidăriei pe ambele feţe permite
considerarea factorului de comportare cu valoarea adoptată pentru zidăria cu
inimă armată (ZIA). Se adoptă valoarea q = 3.50 (conform P100-1) redusă cu
factorul 0.75, pentru a ţine seama de neomogenitatea probabilă a stratului de
placare şi a condiţiilor de aderenţă.
q = 0.75 × 3.50 = 2.625
(b) ordonata spectrului de proiectare
Sd = Se/q = 2.50 ×0.20g/2.625 = 0.190g
(c) forţa tăietoare de bază pentru proiectare este( )
7146
Fb   I S d (T1 )m  0.88  1.0  0.190 g   0.85  0.142  7146  1016 kN
g
Notă: valoarea reprezintă 73% din forţa de proiectare pentru clădirea din zidărie nearmată

EZ-35
Valorile maxime ale forţelor tăietoare de proiectare în pereţii structurali consolidaţi se
detemină proporţional cu valorile din tabelele 3.10a şi 3.10b şi sunt date în tabelul
3.11.
Tabelul 3.11
Fbi Fbi
Element Element
kN kN
T1 52.49 L1 275.09
T2 118.12 L2 113.28
T3 52.49 L3 51.00
T4 39.01 L4 30.91
T5 237.57 L5 241.01
T6 69.71 L6 30.91
T7 121.26 L7 122.98
T8 306.99 L8 145.17
T9 68.07 L9 18.44

D.3.8.3. Verificarea condiţiei de siguranţă pentru pereţii consolidaţi

Conform P100-3, în cazul pereţilor placaţi cu beton armat se neglijeză capacitatea de
rezistenţă a zidăriei existente şi a betonului de placare (forţa tăietoare se preia numai
prin armături).
(a) Armarea fiecăruia dintre cele două straturi se face cu o plasă Φ6/200 mm din
oţel OB37 cu fyd = 2.100 daN/cm2≡ 21 kN/cm2
(b) Capacitatea de forţă tăietoare se calculează cu relaţia
Vcap, placat / m= (0.8 Ash + 0.2Asv) fyd
(c) Ariile de armătură sunt
Ash = Asv = 2 × 0.283 /0.20 = 2.83 cm2/m
(d) Forţa tăietoare preluată de armături pe metru liniar de perete este
Vcap,placat/m= 21 × 2.83 = 59.4 kN/m
(e) Pentru pereţii cu lw> hniv
Vcap = 59.4 × hniv = 196.02 kN
(f) Pentru pereţii cu lw< hniv ( )
Vcap = 59.4 × lw

EZ-36
În tabelul 3.12a.sunt date valorile forţelor tăietoare capabile şi indicatorii R3,consolidat
pentru pereţii transversali

Tabelul 3.12a
Fcap,consolidat Fbi
Element lw R3i,consolid
kN kN
T1 1.78 105.732 52.49 >1.0
T2 2.5 148.5 118.12 >1.0
T3 1.78 105.732 52.49 >1.0
T4 1.78 105.732 39.01 >1.0
T5 3.98 196.02 237.57 0.825
T6 2.28 135.432 69.71 >1.0
T7 2.28 135.432 121.26 >1.0
T8 3.5 207.9 306.99 0.677
T9 1.78 105.732 68.07 >1.0

Notă: din tabel se constată că pentru pereţii T 5 şi T8 armătura aleasă este insuficientă şi trebuie
majorată (casetele poşate).

(a) Pentru peretele T5 se foloşte plasă Φ6/150 mm

Asv = Ash = 2 × 0.283/0.15 = 3.77 cm2
Pentru aceasta armare avem
Vcap,placat/m = 21 × 3.77 = 79.2 kN/m
Vcap,placat (T5) = 3.3 × 79.2 = 261.36 kN > Fb(T5) = 237.57
R3,consolidat (T5) = 1.10 > 1.0
(b) Pentru peretele T8 se foloseşte plasa Φ6/ 100 mm( )
Asv = Ash = 2 × 0.283/0.10 = 5.65 cm2
Pentru aceasta armare avem
Vcap,placat/m = 21 × 5.65 = 118.7 kN/m
Vcap,placat (T8) = 3.3 × 118.7 = 391.71 kN > Fb(T8) = 306.99 kN
R3,consolidat (T8)=1.276 >1.0

EZ-37
În tabelul 3.12b.sunt date valorile forţelor tăietoare capabile şi indicatorii R3,consolidat
pentru pereţii longitudinali

Tabelul 3.12b
Fcap,consolidat Fbi
Element lw R3i,consolid
kN kN
L1 3.78 196.02 275.09 0.713
L2 2.5 148.5 113.28 >1.0
L3 1.78 105.732 51.00 >1.0
L4 1.78 105.732 30.91 >1.0
L5 4.5 196.02 241.01 0.813
L6 1.78 105.732 30.91 >1.0
L7 2.78 165.132 122.98 >1.0
L8 3 178.2 145.17 >1.0
L9 1.28 76.032 18.44 >1.0
Notă: pentru pereţii L1, L2 şi L5 pentru care, cu armătura propusă, rezultă indicatorul R3,consolid
<1.0 (casetele poşate)
Se adoptă armăturile următoare:
(a) Pentru peretele L5 se foloseşte plasă Φ6/150 mm
Vcap,placat (L5) = 3.3 × 79.2 = 261.36 kN > Fb(L5)= 241.01 kN
R3,consolidat (L5) > 1.0
(b) Pentru peretele L1 se foloseşte plasa Φ6/10 cm( )
Vcap,placat (L1) = 3.3 × 118.7 = 391.71 kN > Fb(L1 ) = 275.09 kN
R3,consolidat (L1)> 1.0

Înainte de placare:
(i) Se reface continuitatea aparentă a zidăriei prin injectare.
(ii) Se execută, dacă este necesar, lucrări pentru asigurarea conlucrării între pereţii
de pe direcţiile principale ale clădirii( )

EZ-38
EZ-39
D.4. Exemplul nr.4: Clădire de locuit P+2E cu pereţi structurali din zidărie
nearmată şi planşee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2 la clădiri cu neregularităţi
geometrice şi structurale

D.4.1. Date generale

Se consideră partiul folosit la exemplele D.2 şi D.3 în condiţiile în care peretele
structural de pe axul 1 este perete de calcan (nu are goluri).
Notă: situaţia aceasta se întâlneşte în multe cazuri la clădirile existente („plombe”) şi generează
neregularitate structurală ȋn plan.

(a) (b)
Figura 4-1. Clădirea "plombă"
(a) Planul nivelului (b) Pereţii transversali
Modificarea afectează numai pereţii activi ȋn direcţie transversală (T) care sunt arătaţi
în figura 4-1b. Pereţii longitudinali (L) rămăn identici cu cei din exemplul D.3.

D.4.2. Recalcularea poziţiei centrului de rigiditate

(a) Poziţia CR pentru pereţii longitudinali (L) nu se modifică
(b) Poziţia CR pentru pereţii transversali (T) se modifică( )

Tabelul 4.1
t lw Az KgM102 xi xiKgM102
Elem. λp
(m) (m) (m2) (m) (m) (m2)
T1a 0.42 10.56 4.435 0.312 43.4 0.28 12.152
T4 0.28 1.78 0.498 1.853 2.348 6.28 14.745
T5 0.28 3.98 1.114 0.829 9.156 6.28 57.499
T6 0.28 2.28 0.638 1.453 3.752 6.28 23.562
T7 0.42 2.28 0.957 1.453 5.628 10.28 57.885
T8 0.42 3.50 1.470 0.942 11.466 10.28 117.87
T9 0.42 1.78 0.747 1.853 3.523 10.28 36.216

EZ-40
  9.859 79.273 319.93

Rezultă:
(i) densitatea pereţilor structurali
ptr % = 9.859/10.56×10.56 = 8.8 %
(ii) poziţia centrului de rigiditate faţă de originea sistemului de axe
xCR = 3.196/0.793 =4.035 m
(iii)excentricitatea centrului de rigiditate
e0x = xCG - xCR = 4.035 - 5.28 = -1.245 m
(iv) excentricitatea relativă a centrului de rigiditate( )
e0x/Lx = 1.245/ 10.56 = 0.117 > 0.10

D.4.3. Rigiditatea la torsiune

S-a recalculat rigiditatea la torsiune cu valorile obţinute pentru coordonatele centrului
de rigiditate.
xCR = 4.035 m
yCR = 5.05 m

Calculul este detaliat în tabelul 4.2.

Tabelul 4.2
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
KgM(T)
KgM(T)
2 2
KgM(L) 102
xi |xCR-xi| 10  KgM(L) 10 yi |yCR-yi|
Elem. 102 2
Elem. (yCR-yi)2
(xCR-xi)
m m m m3 m m m m3
L1 12.789 290.98
T1a 43.4 0.28 3.755 611.8 L2 6.710 0.28 4.77 152.67
L3 3.523 80.16
T4 2.348 11.833 L4 2.348 1.25
T5 9.156 6.28 2.245 46.146 L5 10.802 5.78 0.73 5.75
T6 3.752 18.910 L6 2.348 1.25
T7 5.628 219.49 L7 8.027 219.56
T8 11.466 10.28 6.245 447.2 L8 9.069 10.28 5.23 248.06
T9 3.523 137.4 L9 1.688 46.17
 79.3  1192.8  57.30 Σ 1045.85

A rezultat valoarea momentului de inerţie de torsiune

JR 2238.6 m3

EZ-41
D.4.4. Razele de giraţie la torsiune
(a) Razele de torsiune pe cele două direcţii se obţin din relaţiile

JR J gR
rx  
Kx K gx

JR J gR
ry  
Ky K gy

(b) Au rezultat valorile

JR 2238 .6
r0 x    5.31m
Kx 79.30

JR 2238.6
r0 y    6.25m
Ky 57.30

(c) Verificarea condiţiilor din P100-1

(i) Transversal
e0x = 1.245 m < 0.3r0x = 0.3 × 5.31 = 1.59 m
(ii) Longitudinal( )
e0y = 0.235 < 0.3 r0y = 0.3 × 6.25 = 1.875 m
(d) Deoarece condiţiile pentru folosirea calculului cu modele plane sunt îndeplinite,
calculul structurii poate fi continuat ca la exemplul D.3, folosind două modele
plane.( )

EZ-42
EZ-43
D.5. Exemplul nr. 5: Clădire de locuit P+2E cu pereţi structurali din zidărie
confinată şi planşee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2 pentru evaluarea siguranţei
seismice a unei clădiri proiectate conform Normativului P2-85 pentru zona seismică
de grad 7MSK conform Normativului P100/81

Figura 5-1. Planul nivelului curent (inclusiv parter)

D.5.1. Date generale

D.5.1.1. Descriere
(a) Clădire etajată curentă cu 3 niveluri (P+2E);
(b) Toate nivelurile (inclusiv parterul) sunt identice (figura 5-1);
(c) Funcţiune: locuinţe, 4 apartamente cu două camere la scară, pe fiecare nivel;
(d) Structura: pereţi din zidărie confinată cu elemente ceramice (GVP), t=300 mm;
(e) Materiale pentru zidărie: Cărămidă C75 şi mortar M25;
(f) Beton pentru elementele de confinare: B150 (echivalent C12/15);
(g) Oţel pentru elementele de confinare: PC52 pentru barele longitudinale,
respectiv OB37 pentru etrieri;
(h) Planşee din beton armat monolit;
(i) Teren normal de fundare;
(j) Amplasament, zona seismică (conform P100-1) ag = 0.15g;
(k) Înălţimea nivelului: 2.75 m;
(l) Proiectarea iniţială: conform Normativelor P2-85 şi P100-81 pentru zona
seismică de grad 7 MSK.( )

EZ-44
D.5.1.2. Dimensiuni şi greutăţi
(1) Arii de referinţă
(a) Aria nivelului
Anivel = 18.00 × 11.10 + 4 × 1.80 × 3.90 = 227.88 m2
(b) Aria planşeului
Aplanşeu (încăperi) = 8 × 3.30 × 5.10 + 2 × 3.00 × 5.10 = 165.24 m2
Aplanşeu (balcoane) = 4 × 1.80 × 3.90 = 28.08 m2
Aplanşeu (total) = 193.32 m2
(c) Aria de zidărie
Azid (secţiunea orizontală) = Anivel - Aplanşeu = 227.88 - 193.32 = 34.56 m2
(d) aria secţiunilor orizontale a golurilor de uşi şi ferestre (Azid,0)
Din figura 5-1, rezultă
Ferestre → (4 × 2.10 + 6 × 1.20 + 4 × 0.90) × 0.30 = 5.76 m2
Uşi → (4 × 0.90 + 4 × 1.20 + 1 × 1.50) × 0.30 = 2.97 m2
Total 8.73 m2
(e) Aria pereţilor structurali( )
Azid,str = Azid - Azid,0 = 34.56 - 8.73 = 25.83 m2
Notă: aria pereţilor structurali (care satisfac condiţiile din CR6) se calculează ca diferenţa între
aria de zidărie Azid şi aria secţiunilor orizontale în dreptul golurilor de ferestre şi uşi (Azid,0).

(2) Volumul şi greutatea zidăriei(0)

(a) Volum brut (Vzid,b)
Vzid,b = Azid × hetaj
hetaj = 2.75 m
Vzid,b = 34.56 × 2.75 = 95.1 m3
(b) Volum goluri în pereţi
(i) Ferestre
4 × 2.10 × 2.40 = 20.16 m2
6 × 1.20 × 1.50 = 10.80 m2
4 × 0.90 × 0.90 = 3.24 m2
Total 34.20 m2
(ii) Uşi
4 × 0.90 × 2.10 = 7.56 m2
4 × 1.20 × 2.10 = 10.08 m2
1 × 1.50 × 2.10 = 3.15 m2
Total 20.79 m2

EZ-45
 (iii)Volum total goluri( )
Vgol = (34.20 + 20.79) × 0.30 = 16.50 m3
(c) Volum zidărie (net) ( )
Vzid,n = Vzid,b - Vgol → Vzid,n = 95.1 - 16.5 = 78.6 m3
În tabelul 5.1 este dată greutatea pereţilor cu grosime t = 300 mm, cu mortar pentru
utilizare generală (G) pentru elemente ceramice cu 25% goluri (clasa C2 conform
STAS 5185/1).
Tabelul 5.1
Greutate perete Greutate perete Greutate
Densitatea aparentă
netencuit tencuit volumetrică
3 2 2
kg/m kN/m kN/m kN/m3
1500 4.50 5.30 17.70
Notă: s-au considerat pereţi tencuiţi pe ambele feţe cu 2 cm de mortar de var-ciment (ρ = 2000
kg/m3). Greutatea tencuielii s-a considerat gtenc = 2 × 0.02 × 2 = 0.8 kN/m2

D.5.2. Date privind proiectarea seismică iniţială a clădirilor

D.5.2.1. Reglementări de referinţă

S-a considerat că proiectarea seismică s-a realizat pe baza următoarelor documente
normative (în prezent abrogate):
(a) Zonarea seismică . Macrozonarea seismică a teritoriului Republicii Socialiste
România - STAS 11.100/1-77
(b) Normativ de proiectare seismică, indicativ P100-81
(c) Normativ privind alcătuirea, calculul şi executarea structurilor din zidărie,
indicativ P2-85
(d) Lucrări de zidărie - Calculul şi alcătuirea elementelor - STAS 10109/1-82( )

D.5.2.2. Condiţii seismice la amplasament

S-au considerat condiţiile de amplasament conform STAS 11.100/1-77 şi P100-81:
(a) Clădire amplasată în zona seismică de grad 7 MSK cu coeficientul de
intensitate seismică ks = 0.12.( )

D.5.3. Forţa seismică de proiectare conform p100-81

(a) Conform P100-81, tabelul 4, pentru "clădiri cu pereţi portanţi de zidărie, cu o
dispoziţie ordonată a structurii pe verticală, cu înălţime până la parter + 4
etaje", se admite determinarea simplificată a încărcărilor seismice orizontale
direct pe baza valorii coeficientului seismic c = 0.45ks
(b) Pentru amplasamentul din zona de grad 7 MSK a rezultat( )
c = 0.45 × 0.12 = 0.054
Notă: în Normativul P100-81 valoarea factorului 0.45 care multiplică coeficientul de
intensitate seismică ks a fost calculată considerând coeficientul de reducere a efectelor acţiunii
seismice ψ = 0.30 (tabelul 3) independent de alcătuirea zidăriei (zidărie simplă sau confinată).

EZ-46
D.5.4. Încadrarea sistemului structural
(a) Standardul STAS 10109/1-82 stabilea următoarele moduri de alcătuire a
zidăriei:
(i) Zidărie simplă - zidărie simplă alcătuită numai dintr-un singur tip de cărămidă
sau bloc de zidărie;
(ii) Zidărie complexă - alcătuită din cărămizi sau blocuri în asociere cu elemente
de beton armat monolit (stâlpişori, centuri, centuri-buiandrugi) executate astfel
încât să conlucreze la preluarea încărcărilor;
(iii)Zidărie armată - alcătuită din cărămizi sau blocuri şi armături din oţel beton
prevăzute în mortarul din rosturile orizontale ale zidăriei. ( )
(b) Normativul P100-81, Cap.7 Construcţii şi elemente din zidărie prevedea că
pentru proiectarea clădirilor din zidărie portantă se vor respecta prevederile
normativului P2 privind alcătuirea şi calculul structurilor din zidărie.( )

D.5.5. Prevederile normativului P2-85

D.5.5.1. Clasificarea clădirii din punct de vedere al dispunerii pereţilor

structurali
(a) Conform art. 3.4.2. clădirea examinată este de tip fagure care are:
(i) distanţa maximă între axele pereţilor:
(ii) transversal 3.60 m < 5.00 m
(iii)longitudinal 5.40 m  5.00 m
(iv) aria delimitată de axele preţilor structurali : 3.60 × 5.40 = 19.44 m2 < 25.0 m2
(v) înălţimea nivelului hniv = 2.75 m < 3.00 m( )
(b) Clădirea examinată respectă şi limitele dimensionale impuse de Normativul
P2-85:( )
(i) lungimea maximă a tronsonului, prevăzută în tabelul 3
(ii) înălţimea şi numărul maxim de niveluri, prevăzute în tabelul 4( )

D.5.5.2. Poziţionarea stâlpişorilor de beton armat

(a) S-a presupus că stâlpişorii de beton armat au fost realizaţi în poziţiile prevăzute
în tabelul 7, şi figura 12 din Normativul P2-85 pentru clădiri cu nniv = 3 şi H <
9.00 m
(b) Pentru evaluarea analitică a siguranţei s-a presupus că:( )
(i) armarea stâlpişorilor a fost realizată cu 4Φ12 PC52 şi etrieri Φ6/20 cm ;
(ii) nu există armare în rosturile orizontale ale zidăriei.( )

EZ-47
 Figura 5-2. Poziţionarea stâlpişorilor din beton armat conform P2-85 pentru clădiri
amplasate în zona de grad 7 MSK

D.5.5.3. Stabilirea rezistenţelor de proiectare ale zidăriei pentru evaluarea

siguranţei seismice
(a) Nivel de cunoaştere atins
KL2
(b) Factor de încredere
CF = 1.20
(c) Determinarea caracteristicilor materialelor
Pentru evaluarea analitică a siguranţei clădirii s-au folosit valorile rezistenţelor din
STAS 10109/1-82
Notă: aceste rezistenţe provin din aplicarea coeficienţilor de material γM asupra valorilor medii
din seria de standarde STAS 1031-50÷75
(d) Materiale
Cărămidă: C75
Mortar: M25
(e) Coeficient de material
γM = 2.5
(f) Rezistenţă la compresiune
(i) Rezistenţa unitară medie la compresiune
fm = 2 × 1.10 = 2.20 N/mm2
Notă: se determină înmulţind rezistenţa de calcul din STAS 10109/1-82 cu coeficientul de
material γm =2.0 pentru a se obţine valorile medii din STAS 1031-75.
(ii) Rezistenţa unitară de proiectare la compresiune( )

EZ-48
 fd = fm/CF = 2.20 / 1.20 = 1.83 N/mm2
(g) Rezistenţa la lunecare în rost orizontal
(i) Rezistenţa medie la lunecare în rost orizontal
fvm =2.2 × 0.110 = 0.242 N/mm2
Notă: se determină înmulţind rezistenţa de calcul din STAS 10109/1-82 cu coeficientul de
material γm =2.2 pentru a se obţine valorile medii din STAS 1031-75. Rezistenţele depind
numai de marca mortarului.
(ii) Rezistenţa unitară de proiectare la lunecare în rost orizontal (fvd) ( )
f vm
f vd 
 M CF
fvd = 0.242/1.2/2.5 = 0.081 N/mm2
(h) Rezistenţa de proiectare la cedare pe sectiune înclinată (ruperea în scară) ( )
0,04 f m
f td 
 M CF
ftd = 0.04 × 2.20 / 1.20 / 2.5 = 0.030 N/mm2

D.5.6. Calcul încărcărilor de proiectare pentru gruparea seismică

D.5.6.1. Încărcări verticale

Conform Codului CR0 pentru gruparea seismică de încărcări valorile de proiectare ale
efectelor cumulate ale încărcărilor verticale, permanente şi utile, se determină cu
relaţia:
Ed = G + ψ Q
unde
G - este suma efectelor încărcărilor permanente
Q - este suma efectelor încărcărilor variabile (utile/de exploatare)
ψ = 0.3 pentru clădiri de locuit
Efectele totale de proiectare pentru gruparea seismică se obţin prin însumarea efectelor
încărcărilor verticale cu efectele încărcărilor seismice determinate conform P100-1

D.5.6.2. Greutatea zidăriei pe nivel (gruparea seismică)

(a) Greutate totală
Gzid,niv (total) = Vzid,n × greutate volumetrică perete tencuit
Gzid,niv(total) = 1391 kN
(b) Greutate unitară( )
Gzid,niv (unitar) = Gzid,niv / Anivel
Gzid,niv(unitar) = 6.11 kN/m2

EZ-49
D.5.6.3. Greutatea planşeului de beton (gruparea seismică)
(a) Încărcare utilă (locuinţe) conform CR0 şi Anexa Naţională la SR EN 1991-1-1:
încăperi → 1.50 kN/m2
balcoane → 2.50 kN/m2
(b) Greutate totală încăperi:
Placa hpl = 13 cm 0.13×25 = 3.25 kN/m2
Pardoseala 1.25 kN/m2
Tencuiala intrados (2 cm) 0.40 kN/m2
Pereţi despărţitori uşori 1.50 kN/m2
Încărcare utilă 0.3×1.5 = 0.45 kN/m2
Total 6.85 kN/m2
(c) Greutate totală balcoane:
Placa 0.13×25 = 3.25 kN/m2
Pardoseala 1.25 kN/m2
Tencuiala intrados (2 cm) 0.40 kN/m2
Parapete beton t = 60 mm 2.20 kN/m2
Încărcare utilă 0.3×2.5 = 0.75 kN/m2
Total 7.85 kN/m2
(d) Greutate de proiectare pe nivel pentru gruparea seismică( )
Gpl(nivel) = 165.24 × 6.85 + 28.08 × 7.85 = 1352 kN

D.5.6.4. Greutatea totală pentru calculul la cutremur (gruparea seismică)

(a) Greutatea totală a nivelului
Gniv = Gzid,niv + Gpl(nivel) → Gniv = 1391 + 1352 = 2743 kN
(b) Greutatea unitară a nivelului
Gniv
g niv  → gniv = 12 kN/m2
Aniv
(c) Greutatea totală pentru clădirea P+2E este
Gtotal = 3 × 2743 = 8229 kN
(d) Efortul unitar mediu de compresiune la parter (în secţiunea de încastrare) ( )
Gtotal 8229
 0, P    319 kN / m 2  0.32 N / mm 2
Azid ,str 25.83

EZ-50
D.5.6.5. Calculul forţelor seismice
Din examinarea condiţiilor de alcătuire rezultă următoarele concluzii:
(a) Clădirea proiectată pentru zona seismică de grad 7 MSK trebuie considerată
clădire din zidărie simplă deoarece poziţionarea elementelor de confinare nu
satisface cerinţele din Codul P100-1 pentru a fi considerată zidărie confinată;
(b) Calculul forţei tăietoare de bază s-a făcut considerând următoarele valori:( )
(i) factorul de comportare q = 1.5
(ii) factorul de suprarezistenţă αu/α1 = 1.00
(iii)factorul de corecţie pentru amortizarea structurală  = 0.88
(iv) clădire P+2E → λ = 0.85
(v) Pentru spectrul elastic s-a considerat valoarea maximă β0 = 2.50
(vi) Factorul de importanţă (clădiri de locuit) γI = 1.00( )
Rezultă:
Fb,nec = 1.0 × 0.15 x (2.50/1.50) × 0.88 × 0.85 G = 0.187 G
Fb,nec  1540 kN
Notă: valoarea este de circa trei ori mai mare decât valoarea de proiectare iniţială - diferenţa
provine, în principal, din modificarea valorii factorului de comportare q = 1/ψ.

D.5.7. Calculul eforturilor unitare de compresiune pe grupuri de pereţi

Eforturile unitare de compresiune din încărcările verticale au fost determinate pentru
grupuri (zone) de pereţi structurali care, în secţiunea de la bază (cota ± 0.00), pot fi
considerate ca având eforturi uniforme de compresiune din încărcările verticale.
Delimitarea zonelor de pereţi şi a suprafeţelor aferente de planşeu este arătată în figura
5-3.

Figura 5-3. Grupuri de pereţi (zone)

EZ-51
Pentru fiecare zonă s-au determinat:
(a) Greutatea pereţilor în elevaţie pe înălţimea etajului (Gzid,etaj)
(b) Aria secţiunii orizontale a pereţilor structurali (Azid)
(c) Încărcările totale date de planşeu pe element (qpl) ( )

Valorile sunt date în tabelul 5.2.

Tabelul 5.2
Gzid,etaj qpl Ntotal,etaj Azid σ0
Element Nr. elemente 2
kN kN kN m N/mm2
ZA 4 64.6 66.6 131.2 1.170 0.1121
ZB 4 81.4 105.6 187.0 1.485 0.1259
ZC 4 83.6 71.2 154.8 1.485 0.1042
ZD 2 232.4 188.6 421.0 4.635 0.0908
Σ1382.6 Σ 2735 Σ 2735

Forţa axială la bază (parter) şi valoarea de proiectare a efortului unitar de compresiune,

σ0,P pentru zonele ZA ÷ ZD - valori rotunjite - sunt date în tabelul 5.3

Tabelul 5.3
Număr N0 σ0,P
Element
elemente kN N/mm2
ZA 4 394 0.336
ZB 4 561 0.378
ZC 4 464 0.313
ZD 2 1263 0.272
Greutate clădire 8200 kN

EZ-52
D.5.8. Calculul forţelor seismice de proiectare pentru pereţii structurali

D.5.8.1. Identificarea pereţilor structurali

Au fost identificaţi pereţii structurali pe cele două direcţii principale ale clădirii
Toţi pereţii au fost consideraţi dreptunghiulari (s-a neglijat contribuţia tălpilor).

Figura 5-4a. Pereţi structurali transversali

Figura 5-4b. Pereţi structurali longitudinali

EZ-53
D.5.8.2. Caracteristicile geometrice ale secţiunilor orizontale ale pereţilor
structurali
Caracteristicile geometrice ale secţiunilor orizontale ale pereţilor structurali sunt date
ȋn tabelele următoare.
(a) Pereţi transversali
Tabelul 5.4a
Tip Număr lw T Azid Izid σ0,P
Zona Elemente 2 4
elem. elem. m M m m N/mm2
T1 ZA 4 Tr1A,Tr1C; Tr6A,Tr6C; 3.30 0.30 0.990 0.898 0.336
T2 ZB 4 Tr2A,Tr2C,T5A Tr5C 3.30 0.30 0.990 0.898 0.378
T3 ZC 4 Tr3A,Tr3C,Tr4A,Tr4C 3.00 0.30 0.900 0.675 0.313
T4 ZD 6 Tr1B,Tr2B,Tr3B,Tr4B,Tr5B,Tr6B 2.70 0.30 0.810 0.492 0.272

(b) Pereţi longitudinali( )

Tabelul 5.4b
Tip Număr lw t Azid Izid σ0,P
Zona Elemente 2 4
elem. elem. m m m m N/mm2
L1 ZA 4 LA1,LA6,LC1,LC6 0.90 0.30 0.270 0.018 0.336
L2 ZB 4 LA2,LA5,LC2,LC5 1.95 0.30 0.585 0.185 0.378
L3 ZC 4 LA3,LA4,LC3,LC4 2.25 0.30 0.675 0.285 0.313
L4 ZD 2 LB1-3,LB4-6 8.25 0.30 2.475 14.04 0.272

D.5.8.3. Verificarea condiţiilor de regularitate în plan şi pe verticală

Clădirea expertizată satisface în totalitate condiţiile de regularitate în plan şi în elevaţie
date în Codul P100-1.

D.5.8.4. Verificarea respectării condiţiilor din P100-1

(1) Densitatea pereţilor
(a) Transversal
 Azid,tr = 8 × 0.99 + 4 × 0.90 + 6 × 0.810 = 16.38 m2
Azid ,tr 16.38
ptr %    100  8.47% > 5.5%
A planseu 193 .32
(b) Longitudinal( )
Azid,long = 4 × 0.270 + 4 × 0.585 + 4 × 0.675 + 2 × 2.475 = 11.07m2
Azid ,long 11.07
plong %    100  5.73% > 5.5%
A planseu 193.32

EZ-54
(2) Verificarea raportului între ariile golurilor şi ariile plinurilor în peretele
longitudinal de faţadă(0)
Notă: grosimea fiind constantă se compară lungimile golurilor cu lungimile plinurilor

Lplin = 2 × 0.90 + 2 × 1.95 + 2 × 2.25 = 10.20 m

Lgol = 18.0 - Lplin = 7.8 m
Lgol 7.80
   0.765  1.25
L plin 10.20

D.5.8.5. Calculul rigidităţilor laterale ale pereţilor

S-a considerat că pereţii au comportare de "console independente", iar rigiditatea
geometrică a acestora s-a calculat cu relaţia
t
R

 p 3  42p 
cu notaţiile
H
p 
lw
t - grosimea peretelui
lw - lungimea peretelui
H - înălţimea peretelui
Factorii de distribuţie a forţei tăietoare de bază între pereţii structurali s-au calculat cu
relaţia:
Ri
V ,i 
 Ri
Pentru clădirea expertizată cu H ≡ Htot = 3 × hniv = 3 × 2.75 = 8.25 m, valorile
rigidităţilor pereţilor transversali şi longitudinali şi ale factorilor de distibuţie ρ V,i sunt
date în tabelele 5.6a şi 5.6b.

(a) Pereţi transversali

Tabelul 5.6a
lw t Ri
Element Număr elemente λ ρV,i
m m m
T1 4 3.30 2.50 0.30 0.00429 0.0691
T2 4 3.30 2.50 0.30 0.00429 0.0691
T3 4 3.00 2.75 0.30 0.00328 0.0529
T4 6 2.70 3.06 0.30 0.00243 0.0392
RT=0.06201 m

EZ-55
 (b) Pereţi longitudinali( )
Tabelul 5.6b
lw t Ri
Element Număr elemente λ ρV,i
m m m
L1 4 0.90 9.17 0.30 0.000097 0.001
L2 4 1.95 4.23 0.30 0.000951 0.010
L3 4 2.25 3.67 0.30 0.001441 0.015
L4 2 8.25 1.00 0.30 0.042857 0.448
RL = 0.09567 m

D.5.9. Metodologii de evaluare

D.5.9.1. Metodologia de nivel 1

(1) Clădirea îndeplineşte criteriile pentru aplicarea metodologiei de evaluare de nivel
1 deoarece:
(a) are înălţimea P+2E;
(b) se află în zonă seismică cu ag = 0.15g;
(c) pereţii structurali sunt executaţi din zidărie simplă.( )
(2) Evaluarea calitativă preliminară pentru metodologia de nivel 1
(a) Pentru evaluarea calitativă preliminară, încadrarea clădirii este următoarea:
(i) Regim de înălţime: P+2E
(ii) Rigiditatea planşeelor în plan orizontal: rigide
(iii)Regularitatea geometrică şi structurală: cu regularitate în plan şi în elevaţie( )
Cu aceşti parametri, din tabelul D.1a rezultă R1 = 100
(b) Din informaţiile existente, la cutremurele din 1986 şi 1990 clădirea a suferit
avarii nesemnificative la elementele verticale şi orizontale.( )
Se poate considera indicatorul R2 = 100
(3) Verificarea preliminară prin calcul a capacităţii de rezistenţă pentru ansamblul
clădirii.(0)
(a) Sunt îndeplinite condiţiile pentru folosirea metodologiei de nivel 1.
(b) Efortul unitar mediu de compresiune în peretii structurali este
Gtot 8200
0    317 kN / m 2  0.32 N / mm 2
Azid , str 25.83
(c) Forţa tăietoare capabilă a clădirii se calculează considerând τk = 0.10 N/mm2
(s-a apreciat raportul var:ciment = 0.25) şi Az,min ≡ AL = 11.07 m2( )
2 0.32
Fb,cap  11.07 m 2  0.1N / mm 2  1    19159 kN  Fb,nec  1540 kN
3 0.1
Clădirea expertizată satisface condiţia de siguranţă conform metodologiei de nivel 1.

EZ-56
D.5.9.2. Metodologia de nivel 2
Evaluarea calitativă detaliată
(1) Îndeplinirea criteriilor privind alcătuirea arhitectural-structurală
(a) Calitatea sistemului structural
Conform prevederilor Normativului P2-85 pentru zona seismică de grad 7 MSK.
Corespunde cerinţelor actuale pentru clăduiri din zidărie simplă (nearmată)
Punctaj: 10
(b) Calitatea zidăriei
Conform prevederilor Normativului P2/85
Punctaj: 10
(c) Tipul planşeelor
Planşee din beton armat monolit
Punctaj: 10
(d) Configuraţia în plan
Formă compactă, simetrică în raport cu ambele direcţii principale
Punctaj: 10
(e) 5.Configuraţia în elevaţie
Forma în plan şi structura sunt constante în elevaţie
Punctaj: 10
(f) Distanţe între pereţi
Distanţa între axele pereţilor longitudinali depăşeşte cu 8% distanţa limită prevăzută
pentru structurile cu pereţi deşi
Punctaj: 8
(g) Elemente care dau înpingeri laterale
Nu există elemente care dau împingeri laterale
Punctaj:10
(h) Tipul terenui de fundare şi al fundaţiilor
Teren de fundare normal
Fundaţii continue din beton armat sub pereţii structurali
Punctaj: 10
(i) Interacţiuni posibile cu clădirile adiacente
Clădire izolată; nu există risc de coliziune cu clădirile adiacente
Punctaj: 10
(j) Elemente nestructurale
Nu există elemente nestructurale majore (frontoane/calcane)

EZ-57
Elemente nestructurale curente pentru clădiri de locuit.
Punctaj: 10
(k) Punctaj total: R1 = 98 puncte( )
(2) Îndeplinirea criteriilor de evaluare privind starea de avariere(0)
Clădirea a suferit numai avarii nesemnificative la cutremurele din 1986 şi 1990
Punctaj: 100

5.9.2.2. Evaluarea prin calcul a siguranţei clădirii

Capacitatea de rezistenţă a pereţilor la compresiune excentrică
Se calculează considerând peretele în consolă solicitat de forţe orizontale distribuite
triunghiular.
(a) Pentru clădirea P+2E înălţimea echivalentă la care se aplică ansamblul forţelor
laterale este
7 7
H ech  H tot   8.25  6.42 m
9 9
(b) Rezistenţa de proiectare la compresiune
fd = 1.83 N/mm2
(c) Forţa axială (Nd) s-a calculat cu formula
Nd = σ0,P lw t
(d) Momentul capabil (MRd) s-a calculat cu formula
Nd
M Rd  ( 1  1.15 d )lw
2
(e) Forţa tăietoare asociată cedării la compresiune excentrică este( )
M Rd
V f ,as 
H ech

Rezultatele sunt date în tabelele 5.7a şi 5.7b

(a) Pereţi transversali

Tabelul 5.7a
Nr. σ0,P lw t Nd MRd Vf,as
Elem. υd 1-1.15υd
elem N/mm2 m m kN kNm kN
T1 4 0.336 3.30 0.30 333 0.184 0.789 433 67.4
T2 4 0.378 3.30 0.30 374 0.207 0.762 471 73.3
T3 4 0.313 3.00 0.30 282 0.171 0.803 339 52.9
T4 6 0.272 2.70 0.30 220 0.149 0.829 247 38.4

EZ-58
 (b) Pereţi longitudinali( )
Tabelul 5.7b
Nr. σ0,P lw t Nd MRd Vf,as
Elem. 2
υd 1-1.15υd
elem N/mm m m kN kNm kN
L1 4 0.336 0.90 0.30 91 0.184 0.789 32 5.0
L2 4 0.378 1.95 0.30 221 0.207 0.762 164 25.6
L3 4 0.313 2.25 0.30 211 0.171 0.803 191 29.7
*
L4 2 0.272 8.25 0.30 673 0.149 0.829 3757 *
58.5*
Notă: Pentru elementele L4*, care sunt mărginite la ambele capete de stâlpişori de beton armat
s-a adăugat momentul capabil al armăturilor longitudinale din stâlpişori, calculat cu valoarea
medie a rezistenţei oţelului.

M Rd  As   ls As f yd ,med
MRd = (8.25 - 0.30) × 4 × 113 × 1.35 × 300 / 1000 = 1455kN

Capacitatea de rezistenţă la forţă tăietoare

(a) Forţa tăietoare de rupere prin lunecare în rostul orizontal
Valorile sunt indicate în tabelele următoare
(i) Pereţi transversali
Tabelul 5.8a.
Nr. Md Nd lw lad Vf21
Elem.
elem kNm kN m m kN
T1 4 683 333 3.30 0 103
T2 4 683 374 3.30 0 116
T3 4 523 282 3.00 0 87
T4 6 388 220 2.70 0 68

(ii) Pereţi longitudinali( )

Tabelul 5.8b
Nr. Md Nd lw lad' Vf21
Elem.
elem kNm kN m m kN
L1 4 10 91 0.90 0 28
L2 4 98 221 1.95 0 69
L3 4 149 211 2.25 0 65
*
L4 2 4429 673 8.25 0 209
Notă: pentru elementele L4* care sunt mărginite la ambele capete de stâlpişori de beton armat
s-a adăugat rezistenţa la forţă tăietoare a unui stâlpişor
VRd(Asc) = 0.2 Aascfyd,med
VRd (Asc) = 0.2 × 4 × 113 ×1.35 × 300 / 1000 = 37 kN

EZ-59
 (b) Rezistenţa la rupere pe secţiune înclinată( )
H ech
Se calculează considerând  p 
lw
Au rezultat valorile din tabelele 5.9a şi 5.9b
(i) Pereţi transversali
Tabelul 5.9a
lw t σ0,P  0, P Vf22
Nr. tl w
Elem. λ≡ b f td 1
elem m m N/mm2 b f td kN

T1 4 3.30 0.30 0.336 1.50 19.8 3.49 69.2

T2 4 3.30 0.30 0.378 1.50 19.8 3.69 73.0
T3 4 3.00 0.30 0.313 1.50 18.0 3.38 60.9
T4 6 2.70 0.30 0.272 1.50 16.2 3.17 51.4

(ii) Pereţi longitudinali( )

Tabelul 5.9b
Nr. lw t σ0,P  0, P Vf22
tl w
Elem. λ≡ b f td 1
elem m m t/m2 b f td kN

L1 4 0.90 0.30 0.336 1.50 5.4 3.49 18.9

L2 4 1.95 0.30 0.378 1.50 11.7 3.69 43.2
L3 4 2.25 0.30 0.313 1.50 13.5 3.38 45.6
L4* 2 8.25 0.30 0.272 1.00 74.3 3.17 272.6*
Notă: rezistenţa la forţă tăietoare a fiecărui element, Vcap, este valoarea cea mai mică dintre Vf21
şi Vf22

D.5.10. Determinarea eforturilor secţionale de proiectare (necesare) în pereţii

structurali
(a) Forţa tăietoare de bază (Fb,nec) a fost distribuită pereţilor structurali de pe
ambele direcţii proporţional cu rigiditatea lor.
Vnec = ρV,I × Fb,nec
(b) Valorile ρ sunt date ȋn tabelele 5.6a şi 5.6b( )
Notă: pentru simplificarea calculului s-a neglijat efectul excentricităţii accidentale (care are o
valoare redusă deoarece tronsonul este scurt)

D.5.11. Calculul indicatorului R3

D.5.11.1.Indicatorul R3M pentru rezistenţa pereţilor la compresiune excentrică

S-au comparat valorile Mbază cu valorile MRd
Rezultatele sunt date în tabelele 5.10a şi 5.10b.

EZ-60
 (a) Pereţi transversali
Tabelul 5.10a
Vnec Mbază MRd
Element Număr elemente ρV,i R3M
kN kNm kNm
T1 4 0.0691 106.4 683 433 0.634
T2 4 0.0691 106.4 683 471 0.690
T3 4 0.0529 81.5 523 339 0.648
T4 6 0.0392 60.4 388 247 0.637
Σ Mbază = 9884 kNm Σ MRd = 6454kNm R3med = 0.653

(b) Pereţi longitudinali( )

Tabelul 5.10b
Vnec Mbază MRd
Element Număr elemente ρV,i R3M
kN kNm kNm
L1 4 0.001 1.6 10 32 >1.0
L2 4 0.010 15.3 98 164 >1.0
L3 4 0.015 23.2 149 191 >1.0
* *
L4 2 0.448 689.9 4429 3757 0.848*
Σ Mbază = 9886 kNm Σ MRd = 9062 kNm R3 = 0.848
Notă: deoarece pereţii L4 preiau aproape integral forţa tăietoare pe direcţie longitudinală, R3
pentru ansamblu corespunde valorii R3,L4. Dacă s-ar considera aportul tuturor pereţilor,
valoarea ar fi R3,med = 0.917

D.5.11.2. Indicatorul R3V pentru rezistenţa pereţilor la forţă tăietoare

S-au comparat valorile Vcap cu Vnec pentru determinarea fractorului R3V.
S-au comparat valorile Vcap cu valorile Vas pentru determinarea modului de rupere
Rezultatele sunt date în tabelele 5.11a şi 5.11b
(a) Pereţi transversali

Tabelul 5.11a
Număr Vnec Vf21 Vf22 Vcap Vas
Element R3V Rupere
elemente kN kN kN kN kN
T1 4 106.4 103 69.2 69.2 0.650 67.4 Ductilă
T2 4 106.4 116 73.0 73.0 0.686 73.3 Ductilă
T3 4 81.5 87 60.9 60.9 0.747 52.9 Ductilă
T4 6 60.4 68 51.4 51.4 0.851 38.4 Ductilă
Σ Vnec=1540 kN Σ Vcap=1121 kN R3=0.728

EZ-61
 (b) Pereţi longitudinali( )

Tabelul 5.11b
Vnec Vf21 Vf22 Vcap Vas
Element Număr elemente R3V Rupere
kN kN kN kN kN
L1 4 1.6 28 18.9 18.9 >1 5.0 Ductilă
L2 4 15.3 69 43.2 43.2 >1 25.6 Ductilă
L3 4 23.2 65 45.6 45.6 >1 29.7 Ductilă
L4 2 689.9 209 272.6 *
209 0.303 58.5* Fragilă
ΣVnec=1540 kN ΣVcap=849 kN R3=0.303
Notă: deoarece pereţii L4 preiau aproape integral forţa tăietoare pe direcţie longitudinală, R 3
pentru ansamblu corespunde valorii R3,L4. Dacă s-ar considera aportul tuturor pereţilor,
valoarea ar fi R3,med = 0.551

D.5.12. Încadrarea clădirii în clase de risc

Încadrarea clădirii în clase de risc s-a făcut în funcţie de indicatorii R1, R2, R3
(a) Îndeplinirea condiţiilor de alcătuire seismică
R1 = 0.98 → Clasa de risc seismic IV
(b) Gradul de afectare structurală
R2 = 1.00 → Clasa de risc seismic IV
(c) Capacitatea de rezistenţă a structurii( )
R3 = 0.551 → Clasa de risc seismic II

D.5.13. Propunerea lucrărilor de consolidare

D.5.13.1. Criterii pentru adoptarea măsurilor de consolidare

(a) Pentru pereţii transversali, deoarece indicatorii R3M (siguranţa pereţilor la
încovoiere) şi R3V (siguranţa pereţilor la forţă tăietoare) sunt > 0.65 nu sunt
necesare lucrări de consolidare;
(b) Pentru pereţii longitudinali, deoarece toţi indicatorii R3M > 0.65, nu sunt
necesare în mod obligatoriu lucrări de consolidare pentru sporirea capacităţii
de rezistenţă la încovoiere;
(c) Pentru pereţii longitudinali, deoarece indicatorul R3V = 0.303, sunt necesare
lucrări de consolidare pentru sporirea rezistenţei la forţă tăietoare.( )
Se propune consolidarea structurii prin placarea elementelor L4 cu tencuieli armate cu
grosime de 50 mm pe ambele feţe cu mortar M10.

D.5.13.2. Calculul rezistenţei elementelor de consolidare

Capacitatea de rezistenţă a peretelui după intervenţie devine
Rzid , placat  R placare 
Vcap , placat  Vcap ,existent  Vcap ,existent  1  

Rzid ,existent  Rzid ,existent 

EZ-62
 1 Gzid Azid
Rzid ,existent 
k H
1 G placareAplacare
R placare 
k H

unde:
Gzid este modulul de elasticitate transversal al zidăriei peretelui existent
Gplacare ≡ Gmortar este modulul de elasticitate transversal al mortarului
Azid este aria secţiunii transversale a peretelui
Aplacare este aria secţiunii transversale a straturilor de placare
Prin urmare, exprimând ariile în funcţie de grosimea zidului şi, respectiv, de grosimea
placării, avem
R placare G placare t placare

Rzid ,existent Gzid t zid
În cazul clădirii expertizate rezistenţa caracteristică a zidăriei s-a calculat din
rezistenţa medie cu relaţia
fm 2.20
fk    1.41N / mm 2
1.3  CF 1.3  1.2
Modulul de elasticitate transversal al zidariei s-a calculat cu relaţia
Gzid =0.4Ezid = 0.4 × 1000fk = 564 N/mm2
Modulul de elasticitate transversal al mortarului de placare s-a calculat cu relaţia
Gmortar = 0.4 Emortar = 0.4 × 1000 Rmortar = 4000 N/mm2
Factorul de amplificare a rezistenţei este
R placare 4000  2  50
  2.36
Rzid ,existent 564  300
Prin urmare rezistenţa peretelui consolidat este 209 × 2.36 = 495 kN
Indicatorul de rezistenţă devine
495
R3V   0.716  0.65
689.9

EZ-63
EZ-64
D.6. Exemplul nr. 6: Clădire de locuit P+2E cu pereţi structurali din zidărie
confinată şi planşee din beton armat
Obiectul exemplului: Aplicarea metodologiei de nivel 2 pentru evaluarea siguranţei
seismice a unei clădiri proiectate conform Normativelor P2-85 şi P100-81 pentru zona
seismică de grad 9 MSK.

Figura 6-1. Planul nivelului curent (inclusiv parter)

D.6.1. Date generale

D.6.1.1. Descriere
(a) Clădire etajată curentă cu 3 niveluri (P+2E);
(b) Toate nivelurile (inclusiv parterul) sunt identice;
(c) Funcţiune: locuinţe, 4 apartamente cu două camere la scară pe nivel;
(d) Structura: pereţi structurali din zidărie confinată cu elemente ceramice (GVP)
t=300 mm;
(e) Materiale pentru zidărie: cărămidă C100 şi mortar M50;
(f) Beton pentru elementele de confinare B150 (echivalent C12/15);
(g) Oţel pentru elementele de confinare: PC52 pentru barele longitudinale,
respectiv OB37 pentru etrieri;
(h) Planşee din beton armat monolit;
(i) Teren normal de fundare;
(j) Amplasament, zona seismică (conform P100-1) ag = 0.40g;
(k) Înălţimea nivelului : 2.75 m;
(l) Proiectarea iniţială conform P2-85 şi P100-81 pentru gradul seismic 9 MSK.( )

EZ-65
D.6.1.2. Dimensiuni şi greutăţi
Arii de referinţă
A se vedea exemplul D.5
Volumul şi greutatea zidăriei
A se vedea exemplul D.5

D.6.2. Date privind proiectarea seismică iniţială a clădirilor

D.6.2.1. Reglementări de referinţă

A se vedea exemplul D.5

D.6.2.2. Condiţii seismice la amplasament

S-au considerat condiţiile de amplasament conform STAS 11.100/1-77 şi P100-81:
Clădire amplasată în zona seismică de grad 9 MSK cu coeficientul de intensitate
seismică ks = 0.32.

D.6.3. Forţa seismică de proiectare conform P100-81

Conform P100-81, tabelul 4, pentru "clădiri cu pereţi portanţi de zidărie, cu o
dispoziţie ordonată a structurii pe verticală, cu înălţime până la parter + 4 etaje" , se
admite determinarea simplificată a încărcărilor seismice orizontale direct pe baza
valorii coeficientului seismic c = 0.45ks
Pentru amplasamentul din zona de grad 9 MSK a rezultat c = 0.45 × 0.32 = 0.144.
Notă: în Normativul P100-81 valoarea factorului 0.45 care multiplică coeficientul de
intensitate seismică ks a fost calculată considerând coeficientul de reducere a efectelor acţiunii
seismice ψ = 0.30 (q = 3.33) indiferent de alcătuirea zidăriei (zidărie simplă sau confinată).

D.6.4. Încadrarea sistemului structural

A se vedea exemplul D.5

D.6.5. Prevederile normativului P2-85

D.6.5.1. Clasificarea clădirii din punct de vedere al dispunerii pereţilor

structurali
A se vedea exemplul D.5

D.6.5.2. Poziţionarea stâlpişorilor de beton armat

S-a presupus că:
(a) stâlpişorii de beton armat au fost realizaţi în poziţiile prevăzute în tabelul 7 şi
figura 13 din P2-85 pentru clădiri cu nniv = 3 şi H < 9.00 m ȋn zona seismică de
grad 9 MSK;
(b) armarea stâlpişorilor a fost realizată cu 4Φ14 PC52 şi etrieri Φ8/20 cm;
(c) nu există armare în rosturile orizontale. ( )

EZ-66
 Figura 6-2 Poziţionarea stâlpişorilor pentru clădirea proiectată pentru gradul 9 MSK

D.6.5.3. Stabilirea rezistenţelor de proiectare ale zidăriei pentru evaluarea

siguranţei seismice
(a) Nivel de cunoaştere atins
KL2
(b) Factor de încredere
CF = 1.20
(c) Determinarea caracteristicilor materialelor
Pentru evaluarea analitică a siguranţei clădirii s-au folosit valorile rezistenţelor din
STAS 10109/1-82
Notă: aceste rezistenţe provin din aplicarea coeficienţilor de material γM asupra valorilor medii
din seria de standarde STAS 1031-50÷75
(d) Materiale
Cărămidă: C100
Mortar: M50
(e) Coeficient de material
γM = 2.5
(f) Rezistenţă la compresiune
(i) Rezistenţa unitară medie la compresiune
fm = 2 × 1.50 = 3.00 N/mm2

EZ-67
 Notă: se determină înmulţind rezistenţa de calcul din STAS 10109/1-82 cu coeficientul de
material γm =2.0 pentru a se obţine valorile medii din STAS 1031-75.
(ii) Rezistenţa unitară de proiectare la compresiune( )
fd = fm/CF = 3.00 / 1.20 = 2.50 N/mm2
(g) Rezistenţa la lunecare în rost orizontal
(i) Rezistenţa medie la lunecare în rost orizontal
fvm =2.2 × 0.160 = 0.352 N/mm2
Notă: se determină înmulţind rezistenţa de calcul din STAS 10109/1-82 cu coeficientul de
material γm =2.2 pentru a se obţine valorile medii din STAS 1031-75. Rezistenţele depind
numai de marca mortarului.
(ii) Rezistenţa unitară de proiectare la lunecare în rost orizontal (fvd) ( )
f vm
f vd 
 M CF
fvd = 0.352/1.2/2.5 = 0.117 N/mm2
(h) Rezistenţa de proiectare la cedare pe sectiune înclinată (ruperea în scară) ( )
0,04 f m
f td 
 M CF
ftd = 0.04 × 3.00 / 1.20 / 2.5 = 0.04 N/mm2

D.6.6. Calcul încărcărilor de proiectare pentru gruparea seismică

D.6.6.1. Încărcări verticale

A se vedea exemplul D.5

D.6.6.2. Greutatea zidăriei pe nivel (gruparea seismică)

A se vedea exemplul D.5

D.6.6.3. Greutatea planşeului de beton (gruparea seismică)

A se vedea exemplul D.5

D.6.6.4. Greutatea totală pentru calculul la cutremur (gruparea seismică)

A se vedea exemplul D.5

D.6.6.5. Calculul forţelor seismice de proiectare pentru clădirea amplasată în

zona seismică de grad 9
Din examinarea condiţiilor de alcătuire se încadra clădirea proiectată pentru zona
seismică de grad 9 MSK în categoria „clădire din zidărie confinată”, deoarece
poziţionarea elementelor de confinare satisface cerinţele din Codul P100-1.
Notă: elementele longitudinale de pe axele A şi C (figura 6-2) trebuie să fie considerate
elemente de zidărie simplă deoarece nu sunt mărginite la ambele extremităţi de stâlpişori din
beton armat. Aceste elemente preiau, ȋmpreună, aproximativ 10% din forţa seismică totală şi
pot fi considerate elemente structurale secundare

EZ-68
Calculul forţei tăietoare de bază se face considerând:
(a) factorul de suprarezistenţă: αu/α1 = 1.20
(b) factorul de comportare: q = 2.0 × 1.20 = 2.40
(c) factorul de corecţie pentru amortizarea structurală:  = 0.88
(d) factorul de reducere, pentru clădire P+2E: λ = 0.85
(e) valoarea din spectrul elastic corespunzătoare: β0 = 2.50
(f) factorul de importanţă (clădiri de locuit): γI = 1.00( )

Rezultă
Fb = 1.0 × 0.40 x (2.50/2.40) × 0.88 × 0.85 G = 0.312 G
G = 8200 kN
Fb  2560 kN
Notă: valoarea este de circa două ori mai mare decât valoarea de proiectare iniţială.

D.6.6.6. Calculul eforturilor unitare de compresiune pe grupuri de pereţi

A se vedea exemplul D.5

D.6.7. Calculul forţelor seismice de proiectare pentru pereţii structurali

A se vedea exemplul D.5

D.6.8. Calculul forţelor seismice de proiectare pentru pereţii structurali

D.6.8.1. Identificarea pereţilor structurali

A se vedea exemplul D.5

D.6.8.2. Caracteristicile geometrice ale secţiunilor orizontale ale pereţilor

structurali
A se vedea exemplul D.5

D.6.8.3. Verificarea condiţiilor de regularitate în plan şi pe verticală

A se vedea exemplul D.5

D.6.8.4. Verificarea densităţii pereţilor

A se vedea exemplul D.5

D.6.8.5. Calculul rigidităţii laterale a pereţilor

A se vedea exemplul D.5

EZ-69
D.6.9. Metodologii de evaluare

D.6.9.1. Metodologia de nivel 1

Nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea metodologiei de nivel 1

D.6.9.2. Metodologia de nivel 2

Capacitatea de rezistenţă a pereţilor structurali pentru forţe în plan

(1) Capacitatea de rezistenţă la compresiune excentrică pentru zidăria confinată
Se calculează considerând peretele în consolă solicitat de forţe orizontale distribuite
triunghiular.
Pentru clădirea P+2E, înălţimea echivalentă la care se aplică ansamblul forţelor
laterale este
7 7
H ech  H tot   8.25  6.42m
9 9
Rezistenţa de proiectare la compresiune fd = 2.50 N/mm2
Forţa axială (Nd) se calculează cu formula
Nd = σ0,P lw t
Momentul capabil (MRd) pentru zidăria confinată se calculează cu formula
Nd
M Rd  (1  1.15 d )l w  Asc f yd ,med l s  M Rd 1  M Rd 2
2
Produsul Asc × fyd,med = 4 × 154 × 1.35 × 300 / 1000 = 249 kN
Forţa tăietoare asociată cedării la compresiune excentrică este
M Rd
Vf1 
H ech
Rezultatele sunt date în tabelele 6.1a şi 6.1b

(a) Pereţi transversali

Tabelul 6.1a
Nr. σ0,P lw Nd MRd1 ls MRd2 MRd Vf1
Elem. 2
υd 1-1.15υd
elem N/mm m kN kNm m kNm kNm kN
T1 4 0.336 3.30 333 0.134 0.845 465 3.00 747 1212 189
T2 4 0.378 3.30 374 0.151 0.826 510 3.00 747 1257 196
T3 4 0.313 3.00 282 0.125 0.856 362 2.70 672 1034 161
T4 6 0.272 2.70 220 0.109 0.875 260 2.40 598 857 134

EZ-70
 (b) Pereţi longitudinali( )
Tabelul 6.1b
Nr. σ0,P lw Nd MRd1 ls MRd2 MRd Vf1
Elem. 2
υd 1-1.15υd
elem N/mm m kN kNm m kNm kNm kN
L1 4 0.336 0.90 91 0.134 0.845 35 --- --- 35 5
L2 4 0.378 1.95 221 0.151 0.826 178 --- --- 178 28
L3 4 0.313 2.25 211 0.125 0.856 203 --- --- 203 32
*
L4 2 0.272 8.25 673 0.109 0.875 2429 7.95 1980 4408 687

(2) Capacitatea de rezistenţă la forţă tăietoare(0)

(a) Rezistenţa la lunecare în rost orizontal
Având în vedere observaţiile de la exemplul D.5, rezistenţa la lunecare s-a calculat
direct numai în funcţie de componenta datorată frecării la care s-a adaugat rezistenţa
armăturilor din stâlpişorul comprimat.
VRd(Asc) = 0.2 Aasc fyd,med
VRd (Asc) = 0.2 × 4 × 154 ×1.35 × 300 / 1000 = 50 kN

Pereţi transversali
Tabelul 6.2a
Nr. Nd Vf21z VRd(Asc) Vf21
Elem.
elem kN kN kN kN
T1 4 333 103 50 153
T2 4 374 116 50 166
T3 4 282 87 50 137
T4 6 220 68 50 118

Pereţi longitudinali
Tabelul 6.2b
Nr. Nd Vf21z VRd(Asc) Vf21
Elem.
elem kN kN kN kN
L1 4 91 28 --- 28
L2 4 221 69 --- 69
L3 4 211 65 --- 65
L4 2 673 209 50 259

Notă: valorile Vf21z corespund rezistenţelor zidăriei nearmate (a se vedea exemplul D.5)

EZ-71
 (b) Rezistenţa la rupere pe secţiune înclinată( )
H ech
Se calculează ţinând cont că  p 
lw
Pereţi transversali
Tabelul 6.3a.
Nr. lw t σ0,P  0 ,P Vf22z VRd(Asc) Vf22
tl w
Elem. λ≡ b f td 1
elem m m N/mm2 b f td kN kN kN

T1 4 3.30 0.30 0.336 1.50 26.4 3.07 81 50 131

T2 4 3.30 0.30 0.378 1.50 26.4 3.23 85 50 135
T3 4 3.00 0.30 0.313 1.50 24 2.97 71 50 121
T4 6 2.70 0.30 0.272 1.50 21.6 2.79 60 50 110

Pereţi longitudinali
Tabelul 6.3b
Nr. lw t σ0,P  0 ,P Vf22z VRd(Asc) Vf22
tl w
Elem. λ≡ b f td 1
elem m m N/mm2 b f td kN kN kN

L1 4 0.90 0.30 0.336 1.50 7.2 3.07 22 --- 22

L2 4 1.95 0.30 0.378 1.50 15.6 3.23 50 --- 50
L3 4 2.25 0.30 0.313 1.50 18 2.97 53 --- 53
*
L4 2 8.25 0.30 0.272 1.00 99 2.79 276 50 326

Notă: valorile Vf22z corespund zidăriei nearmate (a se vedea tabelele 5.9a şi 5.9b). Rezistenţa la
forţă tăietoare a fiecărui element este valoarea cea mai mică dintre V f21 şi Vf22

D.6.10. Determinarea eforturilor secţionale de proiectare (necesare) în pereţii

structurali
Forţa tăietoare de bază (Fb,nec) a fost distribuită pereţilor structurali de pe ambele
direcţii proporţional cu rigiditatea lor.
Vnec = ρV,I × Fb,nec
Valorile ρ sunt date ȋn tabelele din exemplul D.5
Notă: pentru simplificarea calculului, s-a neglijat efectul excentricităţii accidentale (care are o
valoare redusă deoarece tronsonul este scurt).

D.6.11. Calculul inducatorului R3

D.6.11.1. Indicatorul R3M pentru rezistenţa pereţilor la compresiune excentrică

Se compară valorile Mbază calculate din relaţia Mbază = Fb,nec × Hech cu valorile MRd
Rezultatele sunt date în tabelele 6.4a şi 6.4b

EZ-72
Pereţi transversali
Tabelul 6.4a
Număr Vnec Mbază MRd
Element ρV,i R3M
elemente kN kNm kNm
T1 4 0.0691 177 1136 1212 >1
T2 4 0.0691 177 1136 1257 >1
T3 4 0.0529 135 869 1034 >1
T4 6 0.0392 100 644 857 >1

Pereţi longitudinali
Tabelul 6.4b.
Număr Vnec Mbază MRd
Element ρV,i R3M
elemente kN kNm kNm
L1 4 0.001 3 16 35 >1.0
L2 4 0.010 26 164 178 >1.0
L3 4 0.015 38 247 203 0.823
L4 2 0.448 1147 7363 4408 0.599

D.6.11.2. Indicatorul R3 pentru rezistenţa pereţilor la forţă tăietoare

Se compară valorile Vcap cu pentru determinarea fractorului R3V.
Se compară valorile Vcap cu valorile Vas pentru determinarea modului de rupere.
Rezistenţa la forţă tăietoare a fiecărui element (Vcap) este valoarea cea mai mică dintre
Vf21 şi Vf22
Rezultatele sunt date în tabelele 6.5a şi 6.5b

Pereţi transversali
Tabelul 6.5a.
Vnec Vf21 Vf22 Vf2 Vf1
Element Număr elemente R3V Rupere
kN kN kN kN kN
T1 4 177 153 131 131 0.740 189 Fragil
T2 4 177 166 135 135 0.763 196 Fragil
T3 4 135 137 121 121 0.896 161 Fragil
T4 6 100 118 110 110 >1 134 Fragil
ΣVnec=2560 kN ΣVcap=2208 kN Rmed= 0.863

EZ-73
Pereţi longitudinali
Tabelul 6.5b.
Vnec Vf21 Vf22 Vf2 Vf1
Element Număr elemente R3V Rupere
kN kN kN kN kN
L1 4 3 28 22 22 >1 5 Ductil
L2 4 26 69 50 50 >1 28 Ductil
L3 4 38 65 53 53 0.842 32 Ductil
L4 2 1147 259 326 259 0.226 687 Fragil
ΣVnec=2560 kN ΣVcap=778 kN R3=0.226
Nota: deoarece pereţii L4 preiau majoritatea forţei tăietoare pe direcţie longitudinală, valoarea
R3 globală corespunde valorii R3.L4. Daă s-ar considera şi aportul celorlalţi pereţi, valoarea ar fi
R3,med=0.304.

D.6.12. Încadrarea clădirii în clase de risc

Încadrarea clădirii în clase de risc s-a făcut în funcţie de indicatorii R1, R2, R3
(a) Îndeplinirea condiţiilor de alcătuire seismică
R1 = 0.95 → Clasa de risc seismic IV
(b) Gradul de afectare structurală
R2 = 1.00 → Clasa de risc seismic IV
(c) Capacitatea de rezistenţă a structurii( )
R3,min = 0.226 → Clasa de risc seismic I

D.6.13. Propunerea privind lucrările de consolidare

D.6.13.1. Criterii pentru adoptarea măsurilor de consolidare

(a) Pentru pereţii transversali:
(i) deoarece indicatorii R3M (siguranţa pereţilor la compresiune excentrică) sunt >
1.00 nu sunt necesare măsuri de consolidare pentru sporirea capacităţii de
rezistenţă la compresiune excentrică
(ii) deoarece indicatorii R3V > 0.65 nu sunt necesare măsuri obligatorii de
consolidare pentru creşterea rezistenţei la forţă tăietoare( )
(b) Pentru pereţii longitudinali:( )
(i) pentru elementele L1 şi L2, deoarece indicatorii R3M şi R3V sunt > 1.00 nu sunt
necesare măsuri de consolidare, nici pentru sporirea rezistenţei la compresiune
excentrică, nici pentru sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
(ii) pentru elementele L3, deoarece indicatorii R3M şi R3V sunt > 0.65, nu sunt
necesare măsuri obligatorii de consolidare, nici pentru sporirea rezistenţei la
compresiune excentrică, nici pentru sporirea rezistenţei la forţă tăietoare

EZ-74
 (iii) pentru elementele L4, care preiau 90% din forţa seismică de proiectare,
deoarece R3M = 0.559 şi R3V = 0.257 sunt necesare lucrări de consolidare
pentru sporirea rezistenţei la compresiune excentrică şi arezistenţei la forţă
tăietoare( )
Se propune consolidarea structurii prin placarea elementelor L4 cu pereţi din beton
armat cu grosimea de 8 ÷10 cm (executaţi prin torcretare) armaţi cu plasă Φ8/20 cm
PC52.

D.6.13.2. Calculul rezistenţei elementelor de consolidare

Consolidare pentru creşterea capacităţii de rezistenţă la forţă tăietoare
Se neglijează aportul zidăriei şi al betonului de placare şi rezistenţa peretelui placat se
determină numai în funcţie de rezistenţa armăturilor din straturile de placare cu relaţia
Vcap, placat  (0.8 Ash  0.2 Asv ) f yd
Pentru armarea cu plasă Φ8/20 PC52 la peretele cu Hhot = 8.25 m şi lw = 8.25 m rezultă
că fisura la 45o intersectează toate barele orizontale şi verticale. Avem deci pentru cele
două straturi de placare (o singură plasă ȋn fiecare strat)
Ash = Asv = 2 × 8.25 × 5 × 50 = 4125 mm2
şi
Vcap,placat = (0.8 × 4125 + 0.2 × 4125)×300 / 1000 =1238 kN ≥ Vnec = 1147 kN

EZ-75
EXEMPLE DE PROIECTARE A LUCRĂRILOR DE
INTERVENŢIE

ELEMENTE NESTRUCTURALE

ECNS-1
CUPRINS

EXEMPLUL CNS 1.............................................................................................................. 3

1.1.Etapele procesului de evaluare a siguranţei seismice ........................................................ 3
1.2. Calculul forţei seismice de proiectare. ............................................................................ 3
1.2.1. Greutatea proprie a pereţilor nestructurali din zidărie cu elemente din argilă arsă......... 3
1.2.2. Calculul conform reglementărilor anterioare Normativului P100-92(96). ..................... 3
1.3. Rezistenţa pereţilor nestructurali din zidărie cu elemente din argilă arsă ......................... 4
1.4. Încadrarea pereţilor nestructurali în clase de risc ............................................................. 5
EXEMPLUL CNS 2.............................................................................................................. 6
EXEMPLUL CNS.2.1 - Perete plin evaluat la Starea Limită de Serviciu ............................. 6
2.1.1. Date generale ............................................................................................................... 6
2.1.2. Materiale şi rezistenţe de calcul ................................................................................... 6
2.1.3.Caracteristicile de rezistenţă ale peretelui ..................................................................... 7
2.1.4.Calculul forţei seismice static echivalente ..................................................................... 7
EXEMPLUL CNS.2.2 - Perete cu gol de ușă evaluat la Starea Limită Ultimă........................ 8
2.2.1. Date generale ............................................................................................................... 8
2.2.2. Calculul momentelor încovoietoare în perete ............................................................... 8
2.2.3. Calculul forţei seismice static echivalente și a momentului încovoietor capabil al
peretelui ................................................................................................................................ 8
2.2.4. Încadrarea peretelui în clase de risc.............................................................................. 8
2.2.5. Propuneri de intervenţie ............................................................................................... 9
EXEMPLUL NR.3 .............................................................................................................. 10
Verificarea la Starea Limită de Serviciu a prinderilor cu buloane pentru un echipament,
considerând acțiunea directă a seismului ............................................................................. 10
3.1. Date generale ............................................................................................................... 10
3.2. Calculul forţei seismice ................................................................................................ 10
3.3.Eforturi de proiectare în buloane.................................................................................... 11
EXEMPLUL NR.4 .............................................................................................................. 12
Calculul unei conducte de apă fierbinte considerând acțiunea directă a seismului ................ 12
4.1. Date generale ............................................................................................................... 12
4.2. Materiale şi rezistenţe de calcul .................................................................................... 12
4.3. Determinarea distanţei între prinderi pentru realizarea T 0  0.06 sec ............................. 12
4.4. Calculul forţei seismice de proiectare ........................................................................... 12
4.5. Verificarea rezistenţei conductei ................................................................................... 13

ECNS-2
EXEMPLUL CNS 1
Evaluarea siguranţei pereţilor despărţitori proiectaţi conform Normativelor P13 -63&70 şi
P100 -78(81)
Obiectul exemplului: aplicarea metodologiei generale de evaluare a siguranţei seismice a
pereţilor nestructurali pentru efectul direct al seismului
1.1.Etapele procesului de evaluare a siguranţei seismice
Procesul de evaluare a siguranţei pereţilor nestructurali solicitaţi de acţiunea directă a
cutremurului necesită parcurgerea următoarelor etape:
Calculul forţei seismice de proiectare

Calculul momentelor încovoietoare în perete

Calculul rezistenţei de proiectare a peretelui

Verificarea siguranţei peretelui pentru SLU

Verificarea siguranţei peretelui pentru SLS
1.2. Calculul forţei seismice de proiectare.
1.2.1. Greutatea proprie a pereţilor nestructurali din zidărie cu elemente din argilă arsă
Pentru zidărie s-au considerat greutăţile specifice cele mai dezavantajoase date de STAS
10101/1-78 Acţiuni în construcţii - Greutăţi tehnice şi încărcări permanente (în prezent
abrogat).
Pentru tencuială s-a considerat grosimea fiecărui strat de 2 cm şi greutatea volumetrică
maximă (pentru tencuiala din mortar de ciment întărit -  = 2000 daN/m3)
Valorile caracteristice ale greutăţii proprii pentru zidăria cu cărămidă plină şi cu cărămizi
GVP în producţia curentă la acea dată sunt date în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1
gtotal (*)
Tipul cărămizii Poziţia t (cm)
(daN/m2)
pe cant 6.5 205.0
pe lat 11.5 300.0
Cărămidă GVP 24 x 11.5 pe lat 11.5 270.0

(*) - valori rotunjite

1.2.2. Calculul conform reglementărilor anterioare Normativului P100-92(96).
Aceste reglementări au prevăzut calculul forţei seismice de proiectare normală pe planul
peretelui cu relaţia:
S = c·q
în care

ECNS-3
  c este coeficientul seismic global cu valorile c = 3ks în Normativele P13-63 şi P13-70
şi c = ks în Normativul P100-78(81); valorile ks sunt cele din harta de zonare seismică
asociată normativului;
 q este greutatea peretelui pe unitatea de suprafaţă.
Coeficient seismic global / încărcări de proiectare (daN/m2) pentru pereţi cu grosime nominală t =
12.5 cm conform Normativelor P13-63, P13-70 şi P100-78(81)
Cărămizi pline gperete = 300 daN/m2
Tabelul 1.2
Normativ / hartă seismică Gr. seismic 7 Gr. seismic 8 Gr. seismic 9
P13-63 /STAS 2923-63 0.075 / 22.5 0.150 / 45.0 0.300 / 90.0
P13-70 /STAS 2923-63 0.090 / 27.0 0.150 / 45.0 0.240 / 72.0
P100-78(81)/ STAS 1100/1-77 0.120 / 36.0 0.200 / 60.0 0.320 / 96.0
Verificarea rezistenţei prin calcul nu a fost obligatorie pentru pereţii nestructurali care se
încadrau în limitele maxime stabilite prin Normativele de proiectare (a se vedea tabelul1.3).
Din acest motiv necesitatea evaluării siguranţei lor în raport cu nivelul de protecţie seismică
constituie o problemă de interes general.
Dimensiunile maxime ale pereţilor nestructurali din zidărie nearmată conform
Normativului P2-85
Tabelul 1.3
Grosime Inălţime maximă (m) Suprafaţă maximă (m2)
(cm) Gr.6 &7 Gr.8 Gr.9 Gr.6 &7 Gr.8 Gr.9
7.5 2.70 2.40 2.00 9.00 8.10 6.75
12.5 3.50 3.15 2.60 21.00 18.90 15.60
Pentru pereţii cu o latură liberă (gol de uşă) s-a prevăzut reducerea suprafeţelor maxime cu
50%. Pentru pereţii despărţitori de 7.5 cm marca mortarului a fost M50 şi pentru cei de 12.5
cm marca ≥ M25.

1.2.3. Calculul momentelor încovoietoare conform CR6 şi SR EN 1996-1-1

Valorile α din tabel sunt date pentru μ = 0.5 (valoarea medie folosită de CR6 şi Anexa
Naţională la SR EN 1996-1-1)
MEdx1 = μαWEdlw2 şi MEdx2 = αWEdlw2
unde WEd este încărcarea de proiectare uniform distribuită perpendicular pe perete.
Valorile coeficienţilor  pentru pereţi rezemaţi pe trei (latură liberă verticală) şi patru laturi
Tabelul 1.4
Raportul laturilor h/lw
Rezemare
0.30 0.50 0.75 1.00 1.25 1.50 1.75 2.00
Simplu rezemat
0.014 0.028 0.044 0.057 0.066 0.074 0.080 0.085
pe patru laturi
Simplu rezemat
0.018 0.042 0.077 0.113 0.153 0.195 0.237 0.280
pe trei laturi
1.3. Rezistenţa pereţilor nestructurali din zidărie cu elemente din argilă arsă
Rezistenţa pereţilor nestructurali la încovoiere perpendicular pe plan se calculează în
domeniul liniar elastic cu relațiile:

𝑀𝑅𝑑𝑥1 = 𝑊 × 𝑓𝑥𝑑1 𝑀𝑅𝑑𝑥2 = 𝑊 × 𝑓𝑥𝑑2

Modulul de rezistenţă W pentru pereţi
Tabelul 1.5

ECNS-4
 Tipul cărămizii Poziţia t (cm) Wperete(cm3/m)
pe cant 6.5 0.70 × 103
pe lat 11.5 2.20 × 103
Cărămidă GVP 24 x 11.5 pe lat 11.5 2.20 × 103

Rezistenţele medii de rupere (fxm1 şi fxm2) corespunzătoare rezistenţelor caracteristice (fxk1 şi fxk2) din
Anexa Naţională la standardul SR EN 1996-1-1
Tabelul 1.6
Marca mortarului (daN/cm2)
Tipul efortului
M25 M50 &M100
fxm1 = 1.3fxk1 2.30 3.10
fxm2 = 1.3fxk2 4.60 6.20

Rezistenţele de proiectare se vor calcula considerând γM = 1.5 conform P100-1 și CF = 1.2

pentru nivelul de cunoaștere KL2, conform P100-3.
Rezistenţele de calcul se determină cu relaţiile:
f xm1 f xm 2
f xd 1  f xd2 
 M CF  M CF
Valorile de calcul ale rezistențelor sunt:
Tabelul 1.7
Marca mortarului (daN/cm2)
Tipul efortului
M25 M50 &M100
fxd1 1.28 1.72
fxd2 2.55 3.44

Rezultă următoarele valori ale momentelor capabile de proiectare (în daN·cm/m):

Tabelul 1.9
M25 M50 & M100
Tipul cărămizii t (cm) Wperete(cm3/m)
Mxd1 Mxd2 Mxd1 Mxd2
6.5 0.70 × 103 900 1800 1200 2400
11.5 2.20 × 103 2820 5640 3780 7560
Cărămidă GVP 24 x 11.5 11.5 2.20 × 103 2820 5640 3780 7560
1.4. Încadrarea pereţilor nestructurali în clase de risc
Pentru Starea Limită Ultimă se calculează indicatorul R3 astfel:
M Rxd 1
R3  100 
M Edx1
Conform P100-3, încadrarea peretelui în clase de risc asociate indicatorului R3 respectă
valorile din tabelul următor:
IV III II I
R3 =90÷100 R3 = 60÷90 R3 = 30÷60 R3 ≤305
În cazul în care clasa de risc corespunzătoare este considerată inacceptabilă şi, ca atare,
trebuie să se prevadă lucrări de reducere a riscului, este necesară identificarea etajelor pentru
care acestea trebuie să fie executate.
Pentru Starea Limită de Serviciu nu au relevanță clasele de risc indicate în P100-3.

ECNS-5
EXEMPLUL CNS 2
Verificarea pereților despărțitori din zidărie de cărămidă pentru efectul direct al seismului
Obiectul exemplului:evaluarea seismică la Starea Limită de Serviciu respectiv la Starea
Limită Ultimă

Exemplul CNS.2.1 Exemplul CNS.2.2

EXEMPLUL CNS.2.1 - Perete plin evaluat la Starea Limită de Serviciu
2.1.1. Date generale
 Perete despărţitor 11.5 x 300 x 500 cm (rezemat pe planşeu, fixat lateral şi sub grinda
structurii, la partea superioară  rezemare simplă pe contur) - condiţionează continuarea
funcţionării.
 Clădire P+3E (nniv= 4). Perete amplasat la etajul 3 (nivelul 4).
 Înălţimea parterului : Hparter = 4.20 m
 Înălţimile etajelor Hetaj = 3.60 m
 Cota planşeului de reazem z3 = 4.20 + 2 x 3.60 = 11.40 m
 Cota planşeului superior z4 = 15.00 m (acoperiş)
 Destinaţia clădirii: spital
 Amplasament: toate zonele ag = 0.10g ÷ 0.40g
2.1.2. Materiale şi rezistenţe de calcul
 Cărămidă plină C100 (fmed = 10 N/mm2), mortar M5
 Greutatea volumetrică a zidăriei 1850 daN/m3 , greutatea volumetrică a mortarului
1900 daN/m3
 Rezistenţele de proiectare ale zidăriei la încovoiere perpendicular pe planul peretelui
pentru Starea Limită de Serviciu (cu CF = 1.2 şi γM = 1.5), pentru pereţi nestructurali la
clădiri din clasa de importanţă-expunere I)
- rupere paralel cu rostul orizontal: fxd1 = 1.72 daN/cm2
- rupere perpendicular pe rostul orizontal: fxd2 = 3.44 daN/cm2

ECNS-6
2.1.3.Caracteristicile de rezistenţă ale peretelui
100 x11.52
 Modulul de rezistenţă elastic Wel   2205 cm3 /m
6
 Rezistenţa de proiectare fxd1 = 1.72 daN/cm2
 Momentul capabil MRd1 = 2205 × 1.72 = 3790 daNcm/m ≡ 37.9 daNm/m
 Rezistenţa de proiectare fxd2 = 2 × 1.72 = 3.44 daN/cm2
2.1.4.Calculul forţei seismice static echivalente
 Greutatea proprie a peretelui gp = 0.115 x 1850 + 2 x 0.02 x 1900  290 daN/m2
 Acceleraţia terenului pentru proiectare ag =0.10g ÷ 0.40g
 Coeficientul de importanţă al peretelui pereteI,e = clădireI,e = 1.4 (spital  condiţionează
continuarea funcţionării clasa de importanţă-expunere I)
 Coeficientul de amplificare dinamică al peretelui perete = 1.00
 Coeficientul de reducere a efectului acţiunii seismice qperete = 2.50
 Coeficientul mediu de amplificare a acceleraţiei terenului pe înălţimea clădirii la etajul 3
(nivelul 4) :
- Kz 3   1  2
11.40
 2.52
15.00
- K z 4   3.00
- K (4) = 0.5 x (2.52 + 3.00) = 2.76
 Momente încovoietoare în perete sub acţiunea încărcărilor seismice (SR EN 1996-1-1) cu
μ = 0.50
- raportul laturilor  =hw/lw = 300 / 500 = 0.60
- valoarea α2 se obţine prin interpolare din Anexa E la SR EN 1996-1-1
* pentru λ = 0.50 → α2 = 0.028 (tabel)
* pentru λ = 0.75 → α2 = 0.044 (tabel)
* pentru λ = 0.60 → α2 = 0.034 (interpolare)
 Forţa seismică de proiectare, uniform distribuită normal pe suprafaţa peretelui pentru
Starea Limită de Serviciu se determină astfel:
1.4  0.45a g  1.0  2.76 290
FCNS  cg p  
2.5 g
Valoarea 0.45 care reduce valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare ia în
calcul intervalul mediu de recurență diferit corespunzător accelerației seismice orizontale
pentru Starea Limită de Serviciu. Valoarea este preluată din P100-3 Anexa A.
Valorile c şi F sunt date în tabelul 2.1.1.
Tabelul 2.1.1
ag 0.10g 0.15g 0.20g 0.25g 0.30g 0.35g 0.40g
c 0.069 0.104 0.139 0.173 0.208 0.243 0.277
FCNS 20.1 30.2 40.2 50.3 60.3 70.4 80.4
(daN/m2)

ECNS-7
Pentru cazul studiat, hw = 3.0 m şi lw = 5.0 m, valorile momentelor încovoietoare rezultate
sunt date în tabelul 2.1.2.
Tabelul 2.1.2
ag 0.10g 0.15g 0.20g 0.25g 0.30g 0.35g 0.40g
FCNS (daN/m2) 20.1 30.2 40.2 50.3 60.3 70.4 80.4
MEdx1(daNm/m) 8.6 12.8 17.1 21.4 25.6 30.0 34.2
R3SLS=100·MRdx1/MEdx1 ≥ 100
Pentru Starea Limită de Serviciu se poate determina un factor R3SLS, însă nu au relevanță
clasele de risc indicate în P100-3.
EXEMPLUL CNS.2.2 - Perete cu gol de ușă evaluat la Starea Limită Ultimă
2.2.1. Date generale
 Perete despărţitor 11.5 x 300 x 500 cm (rezemat pe planşeu, fixat lateral şi sub grinda
structurii, la partea superioară  rezemare simplă pe contur)- condiţionează continuarea
funcţionării.
 Peretele are un gol de uşă cu dimensiunile 100 × 210 cm situat la 100 cm de extremitatea
din dreapta.
 Se menţin toate celelalte condiţii de proiectare din exemplul CNS.2.1.
2.2.2. Calculul momentelor încovoietoare în perete
 Panoul situat lângă golul de uşă are dimensiunile 3.00 × 3.00 m (lw = 3.0 m)
 Panoul este rezemat pe trei laturi şi liber pe cea de a patra latură (lângă uşă)
 Raportul laturilor pentru panou este λ=1
 Coeficientul μ·α = 0.056
2.2.3. Calculul forţei seismice static echivalente și a momentului încovoietor capabil al
peretelui
 Greutatea proprie a peretelui gp = 0.115 x 1850 + 2 x 0.02 x 1900  290 daN/m2
 Acceleraţia terenului pentru proiectare ag =0.10g ÷ 0.40g
 Coeficientul de importanţă al peretelui pereteI,e = clădireI,e = 1.4 (spital  condiţionează
continuarea funcţionării clasa de importanţă-expunere I)
 Forţa seismică de proiectare, uniform distribuită normal pe suprafaţa peretelui pentru
Starea Limită Ultimă se determină astfel:

 290.0 
FCNS  4 CNS a g mCNS  4 x1.4 xag  
 g 

Pentru determinarea momentului încovoietor capabil se va consulta exemplul CNS.2.1.

2.2.4. Încadrarea peretelui în clase de risc

Încadrarea în clase de risc în functie de zona seismică, conform indicatorului R3 este dată în
tabelul 2.2.1.
Tabelul 2.2.1
ag 0.10g 0.15g 0.20g 0.25g 0.30g 0.35g 0.40g
FCNS (daN/m2) 162.4 243.6 324.8 406.0 487.2 568.4 649.6
MEdx1(daNm/m) 81.9 122.8 163.7 204.6 245.5 286.5 327.4

ECNS-8
R3=100·MRdx1/MEdx1 46.3 30.9 23.2 18.5 15.4 13.2 11.6
Clasa de risc II I

2.2.5. Propuneri de intervenţie

Având în vedere încadrarea peretelui în clasa de risc I respectiv II din punctul de vedere al
indicatorului R3, sunt obligatorii lucrări de intervenție, care pot fi:
 Înlocuirea peretelui din cărămidă cu un perete uşor de tip "gips-carton"
 Placarea peretelui de zidărie cu tencuială armată cu polimeri armaţi cu fibre sau cu
grile polimerice de înaltă rezistenţă
 Placarea peretelui de zidărie cu tecuială armată cu plase din oţel inoxidabil (pentru a
se evita petele de rugină).

ECNS-9
EXEMPLUL NR.3
Verificarea la Starea Limită de Serviciu a prinderilor cu buloane pentru un echipament,
considerând acțiunea directă a seismului
3.1. Date generale
 Echipamentul fixat rigid cu buloane pe planşeul peste ultimul nivel al unui spital din
Bucureşti (anul construcţiei circa 1970)- clădire din clasa I de importanţă.
 Spitalul este o clădire cu P+5 E având înălţimea parterului de 4.50 m şi înălţimile etajelor
curente 3.60 m.
 Echipamentul nu este esenţial pentru continuarea în siguranţă a activităţii spitalului.
 Echipamentul cântăreşte, în exploatare, G =120 kN cu centrul de greutate situat la
înălţimea hG =1.80 m faţă de suprafaţa planşeului.
 Prinderea este realizată cu patru buloane Φ20mm din OL38 dispuse la interax de
l0=1.10m pe fiecare direcţie (în colţurile plăcii de bază).
 Nu se cunoaşte adâncimea de încastrare a buloanelor şi nici marca betonului de la soclu.
Se ia, acoperitor, factorul de încredere CF = 1.35
 Forţa admisibilă în bulon pentru sarcini de bază + suplimentare N = 25.6 kN (conform
Fluture, Em., Otescu.,I, Cristea,P., Îndreptar pentru construcţii metalice Ed. Tehnică,
1964, tabelul 6.6)
 Forţa de calcul capabilă pentru verificarea siguranţei echipamentului
Ncap = 25.6/1.35  19.0 kN
3.2. Calculul forţei seismice
3.2.1. Parametri de calcul

 Acceleraţia terenului pentru proiectare (componenta orizontală) a g = 0.25g (IMR = 225 de

ani) afectată cu coeficientul 0.45 conform P100-3 Anexa A (pentru a ține seama de
intervalul mediu de recurență diferit corespunzător accelerației seismice orizontale pentru
Starea Limită de Serviciu).
 Coeficientul de importanţă pentru echipament CNS = 1.4 - echipament amplasat într-un
spital fără a fi esenţial pentru continuarea activităţii în siguranţă
 Coeficientul de amplificare dinamică al echipamentului neizolat împotriva vibraţiilor
CNS = 1.0
 Coeficientul de comportare al echipamentului qCNS = 2.5
 Coeficientul de amplificare a acceleraţiei terenului pe înălţimea construcţiei
Kz = 3 (cota de prindere "z" este egală cu înălţimea clădirii "H")

3.2.2. Calculul forţei seismice de proiectare

 Forţa seismică static echivalentă

 CNSa g  CNS K z 1.4 x0.45x0.25gx1.0 x3.0  120 
FCNS ( H )  mCNS     22.7kN
qCNS 2.5  g 
 Verificarea condiţiilor de limitare a forţei seismice:

ECNS-10
  120 
FCNS =22.7 kN ≤ 4 CNSa g mCNS  4 x1.4 x0.45x0.25g    75.6kN
 g 
 120 
FCNS =22.7 kN ≥ 0.75  CNSa g mCNS = 0.75x1.4 x0.45x0.25g    14.2kN
 g 
3.3.Eforturi de proiectare în buloane
 Ancorajele se verifică pentru forţa seismică static echivalentă (FCNS) majorată cu 30%
Fd = 1.3 x 22.7 = 29.51 kN
 Forţa tăietoare de proiectare într-un bulon
Tbulon = ¼ Fd = 0.25x 29.51  7.4 kN
 Momentul de răsturnare dat de forţa seismică în raport cu secţiunea de prindere:
Mr = Fdhg = 29.51 x 1.80 = 53.1 kNm
 Forţa de întindere într-un bulon:
Mr 53.1
Nb    24.2kN
2l0 2 x1.1
 Efectul favorabil al greutăţii proprii se reduce cu 15% conform P100-3
G  120 
N g  0.85   0.85   25.5kN
4  4 
 Valoarea de proiectare (necesară) a forţei axiale de întindere într-un bulon:
Nd,nec = Nb - Ng = 24.2 - 25.5 <0 kN
 Prinderile cu buloane pentru echipament rezistă la Starea Limită de Serviciu.

ECNS-11
EXEMPLUL NR.4
Calculul unei conducte de apă fierbinte considerând acțiunea directă a seismului
4.1. Date generale
 Conductă de apă la temperatură ridicată care deserveşte un spital dintr-o localitate cu ag =
0.35g (clădire din clasa I de importanţă).
 Conducta este amplasată la tavanul centralei termice (construcţie cu un nivel).
 Instalaţie esenţială pentru continuarea activităţii spitalului.
 Dimensiunea conductei Dext= 162 mm, Dint = 156 mm, t = 3 mm
4.2. Materiale şi rezistenţe de calcul
 Oţel OLT35 (echivalent cu S235), cu fyd = 2130 daN/cm2 şi E = 2100000 daN/cm2
 Momentul de inerţie al conductei I  473.5 cm4
 Modulul de rezistenţă al conductei W  58.5 cm3
 Greutatea proprie a conductei  11.8 daN/m
 Greutatea apei din conductă  19.0 daN/m
 Greutatea totală g  31.0 daN/m
4.3. Determinarea distanţei între prinderi pentru realizarea T0  0.06 sec
 Se consideră conducta articulată la capete pe ambele direcţii (pentru simplificarea
expunerii).
 Distanţa între prinderi este l0 = 500 cm
 Perioada proprie a modului fundamental de vibraţie pentru o bară dreaptă de lungime l 0
dublu articulată
2l02 g
T
 EI
 Cu datele de la 4.2, rezultă T=2.81 sec > 0.06 sec- componentă flexibilă
4.4. Calculul forţei seismice de proiectare

4.4.1. Parametri de calcul

 Acceleraţia seismică de proiectare ag = 0.35g

 Coeficientul de importanţă stabilit de investitor CNS = 1.8
 Coeficientul de amplificare  CNS = 2.5 (pentru T0 > 0.06 s)
 Prindere ductilă, coeficient de comportare qCNS = 2.5
 Coeficientul Kz = 3 (z  H)

4.4.2. Forţa seismică orizontală

ECNS-12
  31.0 
FCNS ( H )  4 CNS a g mCNS  4 x1.4 x0.35g    60.8daN / m
 g 

4.4.3. Forţa seismică verticală

 Acceleraţia seismică verticală : avg = 0.7 ag  0.7 x 0.35 g = 0.245 g  0.25 g

 Forţa seismică verticală: FCNS(V) = 0.7 FCNS(H)  0.7 x 60.8 = 42.5 daN/m

4.4.4. Combinarea forţelor seismice pe cele două direcţii

 Pentru verificarea rezistenţei conductei, încărcările de pe cele două direcţii se determină

după cum urmează :
Ipoteza 1:
- FCNS(V1) = g + FCNS(V) = 31.0 + 42.5 = 73.5 daN/m
- FCNS(H1) = 0.3 FCNS(H) = 0.3 x 60.8 = 18.3 daN/m
- FCNS (1)  FCNS
2
(V1 )  FCNS
2
( H1 )  73.52  18.32  75.8 daN/m
Ipoteza 2:
- FCNS(V2) = g +0.3 FCNS(V) = 31.0 + 0.3 x 42.5  43.8 daN/m
- FCNS(H2) = FCNS(H) = 60.8 daN/m
- FCNS (2)  FCNS
2
(V2 )  FCNS
2
( H 2 )  43.82  60.82  75.0 daN/m < FCNS(1)

 Încărcarea totală de calcul este cea mai mare dintre cele două valori
FCNS = 75.8 daN/m
4.5. Verificarea rezistenţei conductei
0.758x5002
 Momentul încovoietor M   23688daNcm
8
M 23688
 Efortul unitar în oţel este     405.0daN / cm2 < fyd
W 58.5

Concluzie. Conducta satisface cerinţa de rezistenţă sub acţiunea cutremurului asociat Stării
Limită Ultime.

ECNS-13
ANEXA I (normativă) Îndrumător pentru întocmirea raportului de
evaluare (expertiză) seismică la clădiri

La realizarea raportului de evaluare (expertiză) seismică la clădiri se vor

parcurge următorii paşi :
(1) Se stabilește, împreună cu beneficiarul, scopul efectuării expertizei. Se prezintă
beneficiarului opțiunile privind selectarea cerințelor de performantă conform
prevederilor capitolul 3.
(2) Se stabilesc activitățile care trebuie desfășurate pentru realizarea evaluării
seismice.
(3) Se identifică documentele și informațiile care trebuie colectate pentru evaluarea
seismică a construcției. Se indentifică documentele tehnice disponibile referitoare la
clădirea care se evaluează, aflate în posesia beneficiarului. Se solicită punerea la
dispoziție a cărții tehnice a construcției, dacă aceasta există.
(4) Se stabilește natura amplasamentului clădirii, vecinătățile, drumuri de acces,
adresă poștală, coordonate GPS etc.
(5) Se stabilesc condițiile naturale care caracterizează amplasamentul, inclusiv sursele
potențiale de hazard natural sau antropic (caracterizarea terenului de fundare,
adâncimea de îngheț şi condiții seismice).
(6) Se analizează clădirea existentă, se identifică sistemul structural, se identifică
componentele nestructurale ale clădirii.
(7) Se observă starea de degradare a clădirii existente. Se întocmește un releveu al
degradărilor existente. Acest releveu poate fi completat cu informații obținute după
decopertarea elementelor structurale în cazul în care se efectuează lucrări de
intervenție.
(8) Se identifică eventualele lucrări de intervenție executate asupra clădirii în trecut,
până la data efectuării prezentei expertize. Pentru aceasta se analizează sistemul
structural și detaliile de alcătuire și prindere a componentelor nestructurale prin
comparație cu practica perioadei în care s-a realizat inițial clădirea.
(9) Se identifică sursele bibliografice disponibile, cum sunt: legislația primară și
secundară, documentele tehnice normative, standardele în vigoare la data întocmirii
expertizei, studii științifice, standarde internaționale etc.
(10) În funcție de natura informațiilor colecate și în funcție de tipul clădiri se alege
metodologia de evaluare.
(11) Se stabilește nivelul de cunoaștere atins, în acord cu natura și volumul
informațiilor colectate.
(12) Se stabilește calitativ gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1,
prin examinarea tuturor condițiilor prevăzute în anexele normative B, C și D,
privitoare la clădirile realizate din diferite materiale.
(13) Se stabilește calitativ gradul de afectare structurală, R2, prin analiza stării de
avariere a clădirii în raport cu condițiile prevăzute în anexele normative B, C și D,
privitoare la clădirile realizate din diferite materiale.

I-1
(14) Se determină prin calcul gradul de asigurare structurală seismică, R3. În acord cu
prevederile codului se stabilesc: modelul de calcul cel mai potrivit, parametrii care
definesc proprietățile mecanice ale materialelor de construcție, acțiunile asupra clădirii,
regulile de combinare ale acțiunilor. Se prezintă rezultatele calculului structural în
termeni de deformații sau eforturi, după caz.
(15) Se stabilește clasa de risc seismic în care se încadrează clădirea în funcție de
valorile determinate ale indicatorilor R1, R2 și R3 ținând seama și de condițiile
particulare de realizare a clădirii și de relevanța fiecărui indicator pentru clădirea
evaluată.
(16) Se stabilește vulnerabilitatea componentelor nestructurale la acțiunile seismice
corespunzătoare stării limită ultime și, după caz, se face reîncadrarea construcției în
clasa de risc seismic atunci când, prin natura și gradul de vulnerabilitate al
componentelor nestrucutrale, se poate pune în pericol siguranța vieții utilizatorilor.
(17) Se analizează răspunsul clădirii la acțiunile seismice corespunzătoare stării limită
de serviciu, analizând răspunsul structurii și al componentelor nestructurale.
(18) Se stabilește, după caz, în funcție de scopul expertizei, natura și anvergura
măsurilor de intervenție.
(19) Se trag concluziile evaluării seismice.
(20) Se redactează raportul de expertiză.
(21) Se redactează fişa cu datele sintetice privind expertiza tehnică.

Schema logică a operațiilor care trebuie desfășurate pentru evaluarea seismică este
dată în figura următoare.

I-2
I-3
I-4
ANEXA J (informativă) Exemple de rapoarte de evaluare seismică

Conținutul cadru al expertizei pentru evaluarea seismică a clădirilor existente

Date privind expertiza tehnică

1.1.Pagina de titluri și semnături
1.2.Copie după actul de atestare al expertului tehnic
1.3.Raportul sintetic
Raportul de evaluare
2.1.Scopul expertizei
2.2.Reglementări tehnice
2.3.Activități desfășurate pentru întocmirea expertizei
2.4.Date care au stat la baza expertizei tehnice
2.5.Caracterizarea amplasamentului
2.6.Descrierea clădirii
2.7.Nivelul de cunoaștere
2.8.Metodologia de evaluare
2.9.Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică R1
2.10. Gradul de afectare structurală R2
2.11. Gradul de asigurare structurală seismică R3
2.12. Verificări la starea limită de serviciu
2.13. Sinteza evaluării
2.14. Propuneri de intervenție
Concluzii
Anexe

J-1
Exemplul 1. Structură din beton

1.3 Raport sintetic

Evaluarea seismică Raport sintetic

Denumirea lucrării
Scopul expertizei Refacere mansardă, modificare planșee, extindere locuință
Data expertizei 2017
Expert tehnic Legitimație
Adresa Mun. Str. Nr. ,etc
Categoria de importanță (HG 766/1997) Categoria C
Clasa de importanță și expunere la cutremur (P100-1) Clasa III
Anul construirii 2006 Funcțiunea clădirii Locuință
Înălțimea totală supraterană (m) 9,62
Numărul de niveluri: Dp+P+1E+M
Inălțimea supraterană totală: 9,62m Număr de niveluri Dp+P+1E+M
Suprafața construită (mp) 549,39 Suprafața desfășurată (mp) 712,30
Sistemul structural: Structura de rezistență este alcătuită din cadre și planșee de beton armat.
Grinzile din beton armat au secțiunea de 250x450mm, respectiv 250x350mm la
mansardă. Stâlpii sunt din beton armat monolit, majoritatea cu secțiune de tip L,
cu dimensiunile de 500x500-250. Planșeele sunt din beton armat monolit și au
plăci cu grosimea de 200mm. Demisolul parțial este realizat din pereți de beton
armat monolit cu grosimea de 250mm.
Componente Pereți de compartimentare și închidere din zidărie eficientă cu grosimea de
nestructurale: 250mm.
Stări limită pentru SLU
evaluarea seismică
Metodologia de evaluare prin calcul folosită (P100-3) Metodologia 3

Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică R1: 90 puncte

Clasa de risc seismic asociată R1: IV

Gradul de afectare seismică R2: 85 puncte

Clasa de risc seismic asociată R2: IV

Gradul de asigurare structurală seismică R3: 76 puncte

Clasa de risc seismic asociată R3: III

Clasa de risc seismic în care a fost încadrată construcția III

J-2
Descrierea clasei de Sub efectul cutremurului de proiectare pot să apară degradări structurale care nu
risc: afectează semnificativ siguranța structurală. Degradările nestructurale pot fi
importante.
Verificarea la starea
limită de serviciu
Concluzii: Pe baza rezultatelor evaluării calitative și prin calcul structura de rezistență se
încadrează în clasa de risc seismic RsIII. Nu se recomandă lucrări de intervenție
structurală aferente modificărilor funcționale propuse prin temă

Necesitatea lucrărilor de intervenție NU

Clasa de risc seismic după efectuarea lucrărilor de intervenție III

2. Raportul de evaluare
2.1 Scopul expertizei
Reautorizarea construcției ca urmare a recompartimentării și extinderii, conform
planurilor temă primite. Beneficiarul dorește, de asemenea, sa demoleze mansarda
existentă a imobilului si sa o refacă după o noua geometrie.

2.2 Reglementări tehnice

Structura a fost proiectată în anul 2005, având ca bază materialul specific legislativ în
vigoare la acea dată, principalele normative și standarde la acea dată fiind:
- P100-92 – Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcțiilor de
locuințe, social-culturale, agrozootehnice și industriale.
- P2-85 – Normativ privind alcătuirea, calculul și executarea structurilor
din zidărie.
- CR 0-2005 - Cod de proiectare. Bazele proiectării structurilor în
construcții.
- CR 1-1-3/2005 - Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii zăpezii asupra
construcțiilor.
- NP 082-04 - Cod de proiectare. Bazele proiectării și acțiuni asupra
contracțiilor. Acțiunea vântului.
- STAS 10107/0-90 - Construcții civile și industriale. Calculul și
alcătuirea elementelor structurale din beton, beton armat și beton
precomprimat.
- NP 112-2004 - Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare
directă.

Expertiza s-a efectuat pe baza următoarelor standarde și normative:

J-3
 - CR0-2005 Cod de proiectare. Bazele proiectării structurilor în
construcții
- SR EN 1991-1-1-2004 Eurocod 1: Acțiuni asupra structurilor. Partea 1-
1: Acțiuni generale - Greutăți specifice, greutăți proprii, încărcări utile
pentru clădiri
- CR 1-1-3-2012 – Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii zăpezii asupra
construcțiilor
- CR 1-1-4-2012 Cod de proiectare. Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii
vântului asupra construcțiilor
- P100-1-2013 Cod de proiectare seismică. Prevederi de proiectare pentru
clădiri
- P100-3-2018 Cod de proiectare seismica – partea a III-a. Prevederi
pentru evaluarea seismică a clădirilor existente
- NP112-2004 Normativ privind proiectarea fundațiilor de suprafață
- CR 6-2006 Cod de proiectare pentru structuri din zidărie
- SR EN 1992-1-1:2004 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.
Partea 1-1: Reguli generale și reguli pentru clădiri;
- SR EN 1998-3:2005 Eurocod 8 Proiectarea structurilor pentru
rezistență la cutremur. Partea 3: Evaluarea și consolidarea construcțiilor;

2.3 Activități desfășurate pentru întocmirea expertizei

Pentru întocmirea expertizei s-au realizat o insecție vizuală și o relevare foto la fața
locului. De asemenea s-a verificat și dacă dimensiunile elementelor structurale
corespund cu cele din proiect.

2.4 Date care au stat la baza expertizei tehnice

Expertiza s-a realizat pe baza proiectului original după care a fost construit imobilul și
pe baza încercărilor realizate pe epruvete de oțel beton și din beton.

2.5 Caracterizarea amplasamentului

Imobilul este situat în Mun. Str. Nr. ,etc.
Conform P100-1/2013 amplasamentul este caracterizat de o accelerație de vârf a
terenului de ag=0,30g și de o perioadă de colț de Tc=1,60s. Valoarea accelerației
terenului pentru lucrările de evaluare, corespunzătoare unui interval mediu de
recurență de 100 de ani, este de ag=0,24g.

2.6 Descrierea clădirii

În prezent există pe amplasament o construcție ”la roșu” realizată în anul 2006. Se
dorește modificarea și extinderea acesteia.
Structura de rezistență a clădirii existente este alcătuită din cadre și planșee de beton
armat. Grinzile din beton armat au secțiunea de 250x450mm, respectiv 250x350mm la
mansardă. Stâlpii sunt din beton armat monolit, majoritatea cu secțiune de tip L, cu

J-4
dimensiunile de 500x500-250. Planșeele sunt din beton armat monolit și au plăci cu
grosimea de 200mm (însă armătura este dispusă specific unei placi de 15cm) .
Demisolul parțial este realizat din pereți de beton armat monolit cu grosimea de
250mm.
Pereții de compartimentare și închidere sunt din zidărie eficientă cu grosimea de
250mm.
Beneficiarul dorește să modifice structura existentă după cum urmează:
- Demolarea mansardei (zidărie, stâlpi din beton armat și șarpantă) și
refacerea acesteia cu un acoperiș în două ape cu rupere de pantă
conform proiectului de arhitectură. Structura pentru mansarda va fi din
cadre de beton armat.
- Demolarea plăcilor în consolă din axul 1 respectiv axul 4 – de la nivelul
plăcii peste parter / etaj;
- Completarea planșeului peste parter între axele 3-4/C-D și 3-4/A-B.

- De asemenea se vor construi și două noi corpuri cu structura

independentă de corpul existent la stânga axului 1, cu regimul de
înălțime P+1E+M, respectiv la dreapta axului 4 cu regimul de înălțime
Parter.

J-5
2.7. Nivelul de cunoaștere
Având în vedere că există la dispoziție planuri de execuție originale și că structura a
fost construită relativ recent, cu materiale controlate din punct de vedere al calității, s-
a considerat un nivel de cunoaștere KL2 – “Cunoaștere normală”, căruia îi corespunde
un factor de încredere CF=1,20.
De asemenea au fost făcute și încercări la compresiune pe carote din beton, precum și
încercări la tracțiune pentru armătură, astfel fiind confirmate clasele de calitate ale
materialelor specificate în proiect.
Prin sondaj s-au făcut și decopertări pentru a identifica poziția și diametrul armăturii
din grinzi și stâlpi. În urma sondajului nu s-au descoperit diferențe față de proiectul de
execuție. O parte din sondaje sunt prezentate în continuare.
Verificare armătură din stâlp

J-6
Verificare armătură din stâlp

Verificare armătură din grindă

J-7
Verificare armătură din grindă

Bară prelevată pentru încercare

J-8
Bară prelevată pentru încercare

Stâlp cu beton segregat reparat parțial în timpul construcției

J-9
Rosturi în zidărie executate necorespunzător

Țesere necorespunzătoare a zidăriei

J-10
Țesere necorespunzătoare a zidăriei

2.8 Metodologia de evaluare

Evaluarea structurii s-a făcut în acord cu prevederile codului P100-3/2018. S-a
efectuat o evaluare generală a structurii de rezistență și evaluări locale ale elementelor
structurale.
Evaluarea a urmărit identificarea zonelor cu vulnerabilitate ridicată ale structurii,
verificarea criteriilor privind cerințele de stabilitate, rezistență, rigiditate și ductilitate.
Gradul de asigurare seismică s-a determinat cu metodologia de nivel 3 printr-o
evaluare prin calcul care ia în considerare în mod explicit comportarea neliniară a
elementelor structurale sub acțiunea cutremurelor severe

2.9 Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică R1

Aprecierea calitativă în funcție de:
1. Condiții privind configurația structurii 50pct
a. Traseul încărcărilor este continuu

J-11
 b. Sistemul este redundant
c. Nu există niveluri slabe din punct de vedere al rezistenței
d. Nu există niveluri flexibile
e. Nu există modificări importante ale dimensiunilor în plan ale
sistemului structural de la nivel la nivel
f. Nu există discontinuități pe verticală
g. Nu există diferențe între masele de nivel mai mari de 50 %
h. Efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate
i. Infrastructura este în măsură să transmită la teren forțele
verticale și orizontale
2. Condiții privind interacțiunile structurii 10pct
a. Distanțele până la clădirile vecine depășesc dimensiunea
minimă de rost, conform P 100-1/2013
3. Condiții privind alcătuirea elementelor structurale 20pct
a. Ierarhizarea rezistențelor elementelor structurale asigură
dezvoltarea unui mecanism favorabil de disipare a energiei
seismice: la fiecare nod suma momentelor capabile ale stâlpilor
este mai mare decât suma momentelor capabile ale grinzilor
b. Încărcarea axială de compresiune a stâlpilor este moderată
c. În structură nu există stâlpi scurți, raportul între înălțimea
secțiunii și înălțimea liberă a stâlpului este mai mare de 0,30
d. Rezistența la forța tăietoare a nodului este suficientă pentru a se
putea mobiliza rezistența la încovoiere la extremitățile grinzilor
și stâlpilor
e. Înnădirile armăturilor în stâlpi se dezvoltă pe 40 diametre, cu
etrieri la distanța 10 diametre pe zona de înnădire
f. Înnădirile armăturilor din grinzi se realizează în afara zonelor
critice
g. Etrierii în stâlpi NU sunt dispuși astfel încât fiecare bară
verticală se află în colțul unui etrier (agrafe)
h. Distanțele între etrieri în zonele critice ale stâlpilor nu depășesc
10 diametre, iar în restul stâlpului ¼ din latură
i. Distanțele între etrieri în zonele plastice ale grinzilor nu
depășesc 12 diametre și ½ din lățimea grinzii
j. Armarea transversală a nodurilor este cel puțin cea necesară în
zonele critice ale stâlpilor
k. Rezistența grinzilor la momente pozitive pe reazeme este cel
puțin 30% din rezistența la momente negative în aceeași
secțiune
l. La partea superioară a grinzilor sunt prevăzute cel puțin 2 bare
continue
4. Condiții referitoare la planșee 10pct
a. Placa planșeelor cu grosimea de 200mm este realizată din beton
armat monolit

J-12
 b. Armăturile centurilor și armăturile distribuite în placă asigură
rezistența necesară la încovoiere și forța tăietoare pentru forțele
seismice aplicate în planul planșeului
c. Forțele seismice din planul planșeului pot fi transmise la
elementele structurii verticale prin eforturi de lunecare și
compresiune în beton

Total 90pct
Valoarea factorului R1 este de 90 de puncte.

2.10 Gradul de afectare structurală R2

Structura nu prezintă degradări din acțiunea seismică (în intervalul 2005-2017 nu a
avut loc nici un seism de intensitate importantă).
În urma examinării structurilor nu s-au descoperit nici alte degradări ca, de exemplu,
degradări produse de încărcările din vânt sau zăpadă, ori din tasări inegale ale
fundațiilor, diferențe de temperatură, etc. În schimb au fost sesizate diverse vicii de
execuție din care amintim:
- Beton segregat, în unele locuri reparat, în altele nu;
- Rosturi în zidărie executate necorespunzător;
- Țesere necorespunzătoare a zidăriei;
- Turnarea stâlpilor din beton armat după execuția pereților din zidărie.

Ținând cont de starea structurii valoarea factorului R2 este de 85 de puncte.

2.11 Gradul de asigurare structurală seismică R3

Gradul de asigurare seismică s-a determinat cu metodologia de nivel 3 printr-o
evaluare prin calcul care ia în considerare în mod explicit comportarea neliniară a
elementelor structurale sub acțiunea cutremurelor severe.
Deteminarea curbei forţă tăietoare de bază – deplasare la vârf a construcţiei s-a realizat cu
ajutorul unui program de calcul static neliniar. S-au folosit două distribuții ale forțelor
orizontale de inerție, conform primelor două moduri proprii de vibrație.
Conform metodologiei descrise în P100-1/2013 s-a determinat:

- d*=25mm cerința de deplasare la vârf a sistemului echivalent

SDOF
- m*=155.70t masa generalizată a sistemului echivalent SDOF
- l*=254.08t factorul de participare

J-13
Pentru ambele distribuții ale forțelor orizontale a rezultat că mecanismul de cedare se
formează prin depășirea capacității de rotire la baza unui stâlp de colț. Acesta a fost
marcat cu roșu în figurele următoare.
Deplasarea corespunzătoare formării mecanismului cinematic este dm*=21mm,
respectiv dm*=19mm. Forța la curgere pentru cele două ipoteze este Fy*=1403kN,
respectiv Fy*=1460kN, rezultând astfel forțele normalizate de curgere cy*=0,29,
respectiv cy*=0,30.
d u 21mm d u 19mm
R3    84 puncte R3    76 puncte
d s 25mm d s 25mm
Se poate observa că deplasarea ultimă este mai mică decât cerința de deplasare, în
consecință valoarea indicatorului R3 este R3=76.

Curba deplasare forță pentru ipoteza corespunzătoare modului 1

J-14
Deformata corespunzătoare formării mecanismului cinematic pentru ipoteza
corespunzătoare modului 1

Curba deplasare forță pentru ipoteza corespunzătoare modului 2

J-15
Deformata corespunzătoare formării mecanismului cinematic pentru ipoteza
corespunzătoare modului 2

Rotirile capabile ultime sub încărcări ciclice au fost determinate conform SR EN

1998-3-2005.
De asemenea pentru toate elementele s-a verificat capacitatea la forță tăietoare la
nivelul de solicitare corespunzător formării mecanismului cinematic. S-a constatat că
toate elementele îndeplinesc această verificare, astfel nu există elemente care pot avea
cedări de tip fragil. Capacitatea la forță tăietoare ciclică a fost determinată conform SR
EN 1998-3-2005.

2.12. Verificări la starea limită de serviciu

2.13 Sinteza evaluării

2.14. Lucrări de intervenție

Nu sunt necesare lucrări de intervenție structurale aferente lucrărilor de modificare și

extindere propuse. În urma modificărilor și extinderii clasa de risc seismic se menține
RsIII.
Concluzii
Pe baza rezultatelor evaluării calitative și prin calcul structura de rezistență se
încadrează în clasa de risc seismic RsIII. Clasa Rs III, de risc seismic, cuprinde
construcțiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot prezenta degradări
structurale care nu afectează semnificativ siguranța structurală, dar la care degradările
nestructurale pot fi importante.

J-16
Exemplul 2. Structură din oțel

Nr. inreg. In registrul Expertului ........./................

EXPERTIZĂ TEHNICĂ
PRIVIND EVALUAREA SEISMICĂ A CLĂDIRII
STAȚIE ELECTRICĂ (COD ST03)
SITUATĂ ÎN INCINTA S.C. XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX S.A:

PAGINA DE SEMNĂTURI

Expert Tehnic atestat MDRAPFE: dr. ing. .............................

atestat nr. ........................

Colectiv de elaborare: ing. ..................................

ing. ..................................

ing. ..................................

- SEPTEMBRIE 2017 -

J-17
J-18
J-19
 Evaluarea seismică Raport
sintetic
Denumirea lucrării Expertiză tehnică a clădirii „Stație electrică (cod ST03)
Scopul expertizei: Retehnologizare și modernizare a stației electrice (cod ST03) din ..............
Data expertizei: Octombrie 2017
Expert tehnic dr. ing.......... Legitimație: 000000
Adresa: mun. Buzău, jud. Buzău
Categoria de importanță (HG 766/1997): C
Clasa de importanță și expunere la cutremur (P100-1): II
Anul construirii: 1970 Funcțiunea clădiri: industrială
Înălțimea supraterană totală (m): 7,0 Număr de niveluri 2
Suprafața construită (mp): 220 Suprafața desfășurată (mp): 440
Sistemul structural: Structură metalică în cadre contravântuite și cadre necontravantuite,
planșee din beton armat turnate peste un platelaj metalic.
Componente Închideri cu panouri din tablă ondulată și panouri translucide, montate pe
nestructurale: structură proprie, fixate de stâlpii structurii de rezistență
Stări limită pentru SLU
evaluarea seismică:
Verificarea la starea limită ultimă:
Metodologia de evaluare prin calcul folosită (P100-3): Metodologia de nivel 2
Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1 : 65 puncte
Clasa de risc seismic asociata R1 : I II III IV
Gradul de afectare structurală, R2 : 68 puncte
Clasa de risc seismic asociata R2 : I II III IV
Gradul de asigurare structurală seismică, R3 : 21 puncte
Clasa de risc seismic asociata R3 : I II III IV
Clasa de risc seismic în care a fost încadrată construcția: I II III IV
Descrierea clasei de Construcții care sub efectul cutremurului de proiectare pot suferi degradari
risc seismic: structurale sau nestructurale majore punând în pericol siguranța
utilizatorilor, dar prăbușirea totală sau parțială este puțin probabilă
Verificarea la starea Pentru cladirea analizată, având componente nestructurale care prin
limită de serviciu natura prinderilor nu reactionează cu structura, verificarea deplasărilor la
SLS este indeplinită
Concluzii: Pe baza rezultatelor evaluării calitative și prin calcul, structura de
rezistență se încadrează în clasa de risc seismic RsII.
Dupa realizarea interventiilor asupra structurii de rezistență, clădirea va
putea fi încadrată în clasa de risc seismic RsIII, clasă care cuprinde
construcțiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot prezenta
degradări structurale care nu afectează semnificativ siguranța structurală,
dar la care degradările nestructurale pot fi importante.
Necesitatea lucrărilor de intervenție: Da Nu
Clasa de risc seismic după efectuarea lucrărilor de intervenție: I II III IV

J-20
 EXPERTIZĂ TEHNICĂ
PRIVIND EVALUAREA SEISMICĂ A CLĂDIRII
STAȚIE ELECTRICĂ (COD ST03)

RAPORT DE EVALUARE

1. GENERALITĂȚI
Obiectul lucrării îl reprezintă expertizarea seismică a clădirii Stație electrică (cod
ST03) situată în incinta S.C.............................S.A, amplasată în mun. Buzău,
str............................... nr........., jud. Buzău.
Clădirea supusă expertizării va fi supusă unor intervenții de retehnologizare și
reabilitare pentru a corespunde cerințelor tehnologice actuale. Se vor înlocui
echipamentele tehnologice aflate pe planșeele clădirii cu echipamente similare, fară a
se aduce modificări ale încărcărilor tehnologice transmise structurii. De asemenea se
vor înlocui elementele arhitecturale (nestructurale) degradate și se vor realiza lucrări
de reabilitare a instalațiilor aferente clădirii.

2. SCOPUL EXPERTIZEI
Conform Contractului întocmit între Proiectant și Beneficiar, scopul expertizei este
de a evalua, din punct de vedere al asigurării condițiilor de rezistență și stabilitate la
acțiuni tehnologice, de exploatare, climaterice și seismice, cl ă direa existentă cu
funcțiunea de stație electrică și, după caz, formularea măsurilor de intervenție pentru
reducerea vulnerabilității acesteia la acțiuni seismice și de exploatare.
Expertizele tehnice la acțiuni seismice se întocmesc pentru stabilirea susceptibilităț
ii avarierii la acțiuni seismice severe, a necesității lucrărilor de intervenție și pentru
stabilirea tipului și anvergurii acestora. În unele situații, în func ție de solicitarea
beneficiarului, expertizele tehnice pot să nu conțină recomandări privind tipul și
anvergura lucrărilor de intervenție.

3. REGLEMENTARI TEHNICE
Expertiza a fost întocmită ținând cont de următoarele reglementări legale:
 H.G.R. nr. 644/1990 privind reducerea riscului de avariere a construcţiilor care
prevede obligativitatea proprietarilor de a solicita analizarea stării tuturor
construcţiilor din patrimoniu.

J-21
  Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcţii (cu modificările ulterioare
conform legislaţiei în vigoare)
 În acest sens se prevede obligaţia proprietarilor şi administratorilor de a asigura
urmărirea comportării în timp a construcţiilor şi de a efectua eventuale
modificări, transformări, modernizări şi consolidări numai pe baza unor
proiecte întocmite de persoane autorizate, avizate şi verificate potrivit legii.
 Ordonanţa nr. 67/1997 pentru modificarea şi completarea ordonanţei
nr.20/1994 privind punerea în siguranţă a fondului construit existent, art.2,
alin.1
 Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (cu
modificările ulterioare conform legislaţiei in vigoare);
 Hotărârea Guvernului nr. 272/1994 pentru aprobarea Regulamentului privind
controlul de stat al calităţii în construcţii.
Expertiza are la bază prevederile din următoarea legislaţie tehnică:
 P100-1/2013 – „Cod de proiectare seismică – Partea I – Prevederi de proiectare
pentru clădiri”;
 P100-3/2018 – „Cod de proiectare seismică – Partea a III-a – Prevederi pentru
evaluarea seismică a clădirilor existente”;
 CR0-2012– „Cod de proiectare. Bazele proiectării construcţiilor”;
 CR-1-1-3/2012 – „Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra
construcţiilor”;
 CR-1-1-4/2012 – „Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii vântului asupra
construcţiilor”;
 SR EN 1998-3:2005 - Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la
cutremur. Partea 3: Evaluarea şi consolidarea construcţiilor
 SR EN 1998-3:2005/NA:2010 - Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru
rezistenţa la cutremur. Partea 3: Evaluarea şi consolidarea construcţiilor. Anexa
naţională
 SR EN 1991-1-1:2006 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oțel. Partea 1-1:
Reguli generale și reguli pentru clădiri
 SR EN 1991-1-1/NA:2008 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oțel. Partea
1-1: Reguli generale și reguli pentru clădiri; Anexa Națională
 SR EN 1991-1-8:2006 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oțel. Partea 1-8:
Proiectarea Îmbinărilor
 SR EN 1991-1-1/AC:2006 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oțel. Partea
1-8: Proiectarea Îmbinărilor
 SR EN 1991-1-1/NB:2008 - Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oțel. Partea
1-8: Proiectarea Îmbinărilor; Anexa Națională

J-22
 4. DATE CARE AU STAT LA BAZA EXPERTIZEI
TEHNICE
Expertiza tehnică a fost întocmită pe baza informațiilor obținute din proiectul
de execuție a clădirii pus la dispozișie de Beneficiar, completate cu datele obținute de
la fața locului în urma vizitelor la amplasament.

Caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor elementelor structurale au fost

obținute în urma testelor și încercărilor asupra eșantioanelor (epruvetelor) prelevate
din elementele structurale, teste realizate de către Laboratorul de Analiză și Încercări
în Construcții autorizat ISC cu nr......., aparținând S.C. ............, și sunt prezentate în
anexa 2.

5. CARACTERIZAREA AMPLASAMENTULUI
Clădirea analizată este amplasată în zona industrială a mun. Buzău, în incinta
S.C................., și este parte dintr-o instalație de producere a energiei electrice și
termice, din rețeaua națională de furnizare a energiei electrice.
5.1. Încadrarea în zonă seismica
Conform Codului de proiectare seismică P100-1/2013, din punct de vedere
seismic, amplasamentul se află în zona seismică având accelerația terenului pentru
proiectare ag=0.35g, (pentru cutremure având intervalul mediu de recurentă IMR =
225 ani) perioada de colț a spectrului de răspuns Tc=1.6sec. Conform codului amintit,
construcția se încadrează în clasa II de importanţă.
5.2. Încadrarea în zona de actiune a vantului
Conform CR 1-1-4/2012 - Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii vântului
asupra construcțiilor– construcția se află în zona cu presiunea de referință a vântului
(mediată pe 10minute, având intervalul mediu de recurență de 50 de ani) de qref=0,7
kN/m2 și viteza vântului mediată pe 10 minute la 10m înălțime de U ref=25.5m/s.
5.3. Încadrarea în zona de acțiune a zăpezii
Conform CR-1-1-3 -2012 - Cod de Proiectare. Evaluarea acțiuni zăpezii
asupra construcțiilor clădirea se află în zona cu valoarea caracteristică a încărcării din
zăpadă la sol (având intervalul mediu de recurență de 50 de ani) de s0,k = 2.0 kN/m2.
5.4. Adâncimea de îngheț
Conform STAS 6054-77 - Teren de fundare. Adâncimi maxime de îngheţ.
Zonarea teritoriului Republicii Socialiste România, clădirea se află într-o zonă pentru
care adâncimea maximă de îngheț este de 70...80cm.
5.5. Natura terenului de fundare
Pentru detereminarea naturii terenului de fundare în care este încastrată
clădirea, în imediata apropiere a construcției s-a realizat un studiu geotehnic. Acesta a
fost întocmit de către S.C.................. și verificat la exigenta Af de verificatorul atestat
MDRAP, ing. .................. (atestat Nr. .............).
În urma efectuării forajului geotehnic şi a interpretării rezultatelor analizelor de
laborator, s-a stabilit următoarea succesiune litologică a depozitelor existente:
 0,00 – 0,20m = sol vegetal;

J-23
  0,20 – 0,60m = orizont de tranziţie;
 0,60 – 1,80m = depozit loessoid constituit din praf nisipos argilos de culoare
galben-brună, vine calcaroase, plasticitate medie, vârtos, compresibilitate
mare (Eoed = 5000 kPa, ep=6,0%), sensibil la umezire (im3 = 3,7 %);
 1,80 – 3,70m = depozit loessoid, constituit din praf argilos de culoare
galben-brună, vine calcaroase, plasticitate mare, vârtos;
 3,70 – 6,00m = nisip argilos de culoare galben-brună, vine calcaroase,
plasticitate medie, vârtos.
Nivelul freatic al apei subterane nu a fost întâlnită în foraj până la adâncimea
de 6.00m.

6. DESCRIEREA CLĂDIRII
6.1. Generalități
Clădirea analizată are regimul de înălțime P+1E și are structura de rezistență
metalică, alcătuită din cadre longitudinale și transversale.
Forma în plan este regulată, având o singură deschidere interax de 12,00m, 4
travei (3 travei de 5.00m și o travee de 3.00m) și două niveluri cu înălțimea de 3.50m.
Planșeele sunt realizate dintr-un platelaj metalic, rigidizat, peste care a fost
turnată o placă din beton armat cu grosimea de 15cm. Pardoseala primului nivel a fost
realizată prin finisarea suprafeței de beton armat, prin „sclivisire” și amprentare
antiderapantă. Suprafața fiecarui planșeu este de aproximativ 220m2.
Închiderile perimetrale sunt realizate din tabla ondulată, fixată de structura de
rezistența a clădirii prin intermediul unor rigle orizontale.
Pe planșeul din beton armat de peste etaj a fost realizată o termoizolație din
beton celular autoclavizat, peste care s-a realizat o hidroizolație din membrană
bitumunoasă.
Pe planșeul de peste parter sunt montate echipamente tehnologice. Greutatea
estimată a acestor echipamente este de aproximativ 80 de tone. Echipamentele ocupă
aproximativ 50% din suprafața planșeului, restul reprezentând spații de circulație a
personalului și spații pentru mentenanța echipamentelor. La nivelul grinzilor de peste
etaj sunt dispuse grinzi monorail și echipamente de ridicat pentru întreținerea și
reparația echipamentelor de pe planșeul de la cota +3.50m.
Pe planșeul de peste etaj sunt montate echipamente tehnologice având o
greutate totală de aproximativ 130 de tone. Echipamentele reazemă pe planșeu în
dreptul elementelor structurale (grinzi longitudinale și transversale) și ocupa
aproximativ 90% din suprafața planșeului.
Accesul la cele două niveluri se realizează direct de pe planșeele clădirilor
invecinate, prin intermediul pasarelelor de circulatie, pasarele care sunt rezemate pe la
nivelul planșeelor clădirii prin dispozitive care permit deplasarea relativă a clădirilor
legate de aceste pasarele (făra să împiedice în vreun fel deplasările laterale sau să
inducă solicitări laterale în clădiri).
Perimetral clădirea este prevăzută cu trotuare cu lățimea de 80cm, cu pantă de
scurgerea apelor meteorice către exterior.

J-24
 6.2. Scurt istoric
Structura a fost proiectată în anul 1970, proiectul fiind întocmit de ...............
Execuția clădirii a început în anul 1970 și a fost finalizată la începutul anului 1971.
Colectivul de expertiză a avut la dispoziție un extras din proiectul tehnic, ce
cuprinde planuri de montaj și un memoriu tehnic cu descrierea soluției structurale
adoptate. Nu se cunosc date referitoare la eventualele modificări ale proiectului
aparute în timpul executiei și montajului.
De-a lungul vremii, clădirea a fost supusă atât încărcărilor tehnologice,
gravitaționale, a încărcărilor date de acțiunile climatice (acțiunea vântului asupra
clădirii, greutatea zăpezii pe acoperișul terasă) cât și a solicitărilor date de seismele
care au avut loc de la darea în exploatare a clădirii: 4 martie 1977 (cutremur de
magnitudine 7,2 Mw, cel mai distructiv cutremur din România din ultimii 50 de ani),
30 august 1986 (magnitudine 7,1Mw), 30-31 mai 1990 (magnitudine 6,1-7,0Mw), 22
noiembrie 2014 (magnitudine 5,7Mw).
Din datele culese de la beneficiar și de la angajati ai platformei industriale care
se ocupă de întreținerea clădirii, s-a aflat că, pe durata de viață a construcției, de la
finalizarea execuției pâna în prezent, nu au fost realizate lucrări de reparații, reabilitări
sau consolidări ale clădirii sau a elementelor acesteia. Singurele intervenții asupra
structurii, depistate de colectivul de expertiză, au fost cele de realizare a continuității
cu sudură a unor elemente de contravântuire verticală. Nu se cunoaste cu certitudine
perioada în care aceste lucrări au fost efectuate și nici cauzele care au condus la
necesitatea acestor intervenții.
6.3. Structura de rezistență
Conform proiectului de execuție, structura de rezistență a clădirii a fost
realizată din oțel OL37 (oțel având caracteristicile fizico-mecanice similare oțelului
S235). Fundația a fost realiztă din beton marca B250 (echivalentul clasei C16/20),
armat cu bare independente din oțel beton OB37.
Stâlpii clădirii sunt încastrați în fundații, baza stâlpilor fiind prevazută cu placă
de bază rigidizată, iar prinderea stâlpilor în fundații se realizează cu câte 4 șuruburi de
ancoraj M42, grupa de caracteristici mecanice 4.6. Stâlpii primului nivel din axele 1, 2
și 3 sunt realizați din table sudate, cu sectiunea 406x15+2x22x300mm. La cel de-al
doilea nivel stalpii sunt realizati tot din table sudate, cu secțiunea
406x15+2x22x300mm. În axul D stâlpii aflați la intersecția axelor A1 și D1 sunt
realizați din țeavă rectangulară 120x120x5 iar cei din axele B și C sunt realizați din
profile laminate INP-240.
Grinzile cadrelor transversale de peste parter sunt realizate din table sudate cu
secțiunea 410x12+2x20x200. Grinzile cadrelor transversale de peste ultimul nivel sunt
realizate tot din table sudate cu secțiunea 450x12+2x25x250. Grinzile cadrelor
longitudinale din axele A si D sunt din profile laminate INP-240. Grinzile secundare
sunt dispuse paralel cu axele A și D și sunt realizate din profile laminate INP-240.

J-25
 Figura 1. – plan cota ±0.00: distante interax și poziționarea elementelor verticale

Figura 2. – plan de nivel curent

Structura este contravântuită în planul cadrelor transversale din axele A si D,
între axele 1-2 respectiv 3-4, contravântuirile transversale fiind realizate din profile
laminate L80x80x8 respectiv L60x60x6 – vezi figura 3.

J-26
 Figura 3. – cadrul din axul A (A1) similar cu cadrul din axul D (D1)

Figura 4. – cadrul din axul B similar cu cadrul din axul C

Figura 6. – cadrul transversal axul 2 (similar cu cadrul din axele 3 si 4)

Îmbinarile dintre elementele principale sunt realizate cu sudură, exceptie
făcând îmbinările la noduri a contravântuirilor verticale, îmbinari care sunt realizate cu
câte 2 șuruburi normale, M16, grupa de caracteristici mecanice 4.6.
Sistemul de fundare este de tip radier general, cu grosime de 50cm și
dimensiuni în plan de 14.00x20.00m, dispus pe un strat de balast compactat cu
grosime de 60cm.

J-27
 Din punct de vedere geomorfologic, amplasamentul construcției este localizat
în zona plană, aparţinând Câmpiei Buzăului. Perimetrul nu este afectat de procese
erozionale sau de alunecări de teren.
Geologic, arealul clădirii este situat pe depozite de vârstă Pleistocen superior,
constituite din aluviuni şi depozite loessoide.
Forajul executat a semnalat prezenţa depozitelor loessoide constituite din
prafuri nisipoase argiloase sensibile la umezire care stau pe prafuri nisipoase.

7. STAREA FIZICĂ A CONSTRUCȚIEI

7.1. Descrierea avariilor și degradărilor. Explicarea
cauzelor probabile
Cu ocazia vizitei la amplasament au fost depistate degradari locale ale
elementelor structurale și nestructurale produse în principal de coroziunea elementelor,
care a afectat toate elementele metalice, atât cele structurale cât și cele nestructurale.
Cele mai afectate zone sunt cele situate la baza stâlpilor și în zona planșeelor din beton
armat, acolo unde au fost observate aglomerări de praf și unde a pătruns cu ușurință
umezeala.
În zonele de la baza stâlpilor plăcile de bază ale aparatului de reazem sunt
puternic corodate, fiind observate exfolieri ale materialului – vezi anexa 1: releveu
foto.
S-a observat că, la nivelul etajului, contravântuirile verticale din axul A situate
între axele 1și 2 respectiv 3 și 4 sunt puternic deformate (vezi fotografiile din anexa 1:
releveu foto). De asemnea, una dintre barele contravântuirii verticale situată între axele
3 și 4 a fost ruptă în zona de îmbinare cu șuruburi, fiind ulterior reparată (fiindu-i
refacută continuitatea prin sudură). Din discuțiile avute cu personalul care asigură
întretinerea clădirii, nu s-a putut stabili cu exactitate data apariției acestor degradări
însă este foarte probabil ca aceste degradări să fi aparut în urma seismului din 4 martie
1977.
S-a observat de asemenea că prinderea la nod a unei contravântuiri verticale,
cea dintre axele 1 și 2, a cedat, în îmbinare lipsind șuruburile de prindere a profilului
cornier de guseul din nodul grindă-stâlp. Din discuțiile avute cu personalul care
asigură întreținerea clădirii, șuruburile lipsesc de mai mulți ani, însă nu s-a putut
stabili perioada de timp în care a aparut acest defect. În urma unei examinări atente a
formei găurilor din guseul de prindere abarei la noduri și în profilul cornier s-a
observat o ușoară ovalizare a acestora pe direcția efortului din bara de contravântuire,
fapt ce conduce la ipoteza foarte probabilă ca aceste șuruburi să fi cedat în urma unei
solicitări peste limita capabilă a îmbinării. Însă, având în vedere faptul că pe planșeele
clădirii sunt și echipamente care produc vibrații, nu se exclude faptul ca, în această
îmbinare, ansamblurile șuruburi-piulițe să fi fost înlocuite în urma unei cedări, însă să
nu fi fost strânse corespunător, iar vibrațiile să fi cauzat desfacerea în timp a piulițelor.

J-28
 Figura 7. – cadrul transversal din axul A: elemente degradate
7.2. Teste și încercări
În conformitate cu prevederile Codului P100-3, cap. 4.2, în funcție de numărul
de elemente verificate pentru detalii se definesc trei niveluri de inspecție:
 inspecție limitată;
 inspecție extinsă;
 inspecție cuprinzătoare.
Conform paragrafului (6) al cap. 4.2 din P100-3, nivelul de inspecție se defineș
te în funcție de procentul de elemente verificate, pentru detalii, pentru fiecare tip de
element structural, p, dupa cum urmează:
 (a) Inspecție limitată: p=10%;
 (b) Inspecție extinsă: p=20%;
 (c) Inspecție cuprinzătoare: p=40%.
Pentru construcția expertizată s-a decis realizarea unei inspecții cuprinzătoare.
Colectivul de elaborare a expertizei s-a deplasat la amplasament pentru măsurători de
ansamblu a elementelor clădirii, măsuratori pentru determinarea dimensiunilor
elementelor structurale, observații privind existența și starea tehnică a elementelor
structurale și nestructurale, traseul și valoarea încărcărilor.
Un procent de peste 70% din elemente au fost analizate vizual în proporție de
100%, celelalte elemente fiind analizate parțial, accesul la anumite zone fiind greu de
realizat (este vorba de grinzile perimetrale unde, datorită existenței panourilor de
închidere a clădirii foarte aproape de elementele structurale și a planșeului (platelaj
metalic cu placă din beton armat turnat peste acesta), unele fețe ale elementelor
structurale nu au putut fi vizualizate și inspectate. De asemenea s-au realizat
măsurători ale dimensiunilor secțiunilor elementelor structurale și dimensiuni de
gabarit ale clădirii.
Conform paragrafului (9) din cap. 4.2 din P100-3, nivelul de încercări se define
ște în funcție de numărul de probe de materiale încercate la fiecare 500 m2 de suprafață
desfășurată de planșeu, pentru fiecare tip de element structural:
 Încercări limitate: n=1;
 Încercări extinse: n=2;

J-29
  Încercări cuprinzătoare: n=3.
Pentru determinarea proprietatilor fizico-mecanice ale materialelor elementelor
structurale s-au realizat încercări semi-distructive pe eșantioane prelevate din
elementele structurale. Au fost prelevate probe de material din următoarele elemente
structurale: stâlpi, grinzi principale, grinzi secundare, contravântuiri verticale. Zonele
de prelevare a probelor de materiale sunt aratate în figura 8.

Figura 8: zonele de prelevare a probelor de materiale pentru determinarea

incercarilor distructive si nedistructive
Din stalpi au fost prelevate 3 probe (T-1, T2, T3), probele T-1 si T2 au fost
extrase din tălpile secțiunilor iar proba T-3 din inima secțiunii.
Pentru determinarea caracteristicilor mecanice a materialului din grinzi au fost
prelevate 5 probe (T-4...T-8), atât din grinzile de la nivelul +3,50 cât si din grinzile de
la ultimul nivel. Probele au fost prelevate din tălpile secțiunii grinzilor.
Din elementele contravântuirilor au fost extrase 3 eșantioane (T9...T11), atât
din elementele contravântuirilor de la primul nivel, cât și din elementele
contravântuirilor situate la cel de-al doilea nivel. De asemenea au fost prelevate probe
de material din guseele de prindere a barelor de contravântuire la noduri.
Conform celor prezentate mai sus, nivelul de încercări pe materiale poate fi
considerat cuprinzător.
Au fost realizate încercări de tracțiune pentru determinarea caracteristicilor
fizico-mecanice ale oțelului, încercări de încovoiere prin șoc (reziliența). Rapoartele
de încercare sunt prezentate în anexa 2.
În urma încercărilor de tracțiune a rezultat o rezistența medie la rupere de
cuprinsă între 366N/mm2 (354,5/387,8/356,8) și 442N/mm2 (479,9/447,3/400,5), o
limita de curgere cuprinsă între 225N/mm2 (222,0/219,8/233,5) și 335N/mm2
(344,9/365,6/293,7).
Conform prevederilor codului P100-3, pentru evaluarea cantitativă, în cazul
elementelor cu cedare ductilă, valorile de proiectare ale rezistențelor se obțin prin împă
rțirea valorilor medii ale rezistențelor determinate prin încercări la factorii de încredere.

J-30
 Conform rezultatelor încercărilor materialul poate fi cosiderat ca fiind oțel
S235, având limita de curgere minim garantată de 235N/mm2 și o rezistență la rupere
de 360N/mm2, caracteristici similare unui oțel OL37 care era produs în perioada
execuției cladirii. Având în vedere faptul că la vremea respectivă oțelul OL37 era cea
mai slabă clasă de oțel care se fabrica, s-a luat decizia de folosire pentru verificările de
rezistență și stabilitate a caracteristicilor fizico-mecanice corespunzătoare oțelului
S235
În urma încercărilor de încovoiere prin șoc (reziliență) la o temperatură de
23C, s-a obținut o energie la rupere cuprinsă între 18,3J (18/22/15) și 129J
(155/162/70). Conform acestor rezultate se poate concluziona că materialul nu poate fi
încadrat în nicio clasă de calitate în ceea ce privește reziliența minim garantată (o
cauză probabilă a dispersiei valorilor obținute în urma încercărilor poate fi explicată
prin îmbătrânirea oțelului sau supunerea elementelor la acțiuni ciclice și apariția
fenomenului de oboseală, sau poate fi pusă pe seama unei fabricații neconforme a
tablelor de la vremea respectivă).

J-31
 8. NIVELUL DE CUNOASTERE
cunoașteri
Nivelul

Proprietățile mecanice ale

Geometria clădirii Alcătuirea de detaliu
i

materialelor

KL1 (a) din documentația (a) din documentația

tehnică de proiectare tehnică de proiectare
originală originală
sau sau
(b) Pe baza proiectării (b) valori stabilite pe baza
simulate în acord cu standardelor valabile sau
practica la data realizării practicilor de construcție
construcției și pe baza unei din perioada realizării
inspecții construcției și din încercări
KL2 (a) din limitate pe teren
documentația (a)limitate
din documentația
în teren
tehnică de proiectare tehnică de proiectare
originală, din rapoartele originală și rapoartele
originale privind calitatea originale privind calitatea
lucrărilor de construire și lucrărilor de construire
dintr-o inspecție limitată pe sau
teren
(b) din specificațiile de
sau proiectare originale și din
(b) dintr-o inspecție extinsă încercări limitate în teren
pe teren sau
(c) din încercări extinse în
KL3 (a) din documentația (a) din documentația
teren
tehnică de proiectare tehnică de proiectare
originală, din rapoartele originală, din rapoartele
originale privind calitatea originale privind calitatea
lucrărilor de construire și lucrărilor de construire și
dintr-o inspecție limitată pe din încercări limitate în
teren teren
sau sau
(b) dintr-o inspecție (b) din încercări
Valorile factorilor de încredere se aleg în funcție de nivelul de cunoaștere
cuprinzătoare pe teren cuprinzătoare în teren
realizat, astfel:
Nivel de cunoaștere CF
KL1 Cunoastere limitata 1,35
KL2 Cunoastere normala 1,20
KL3 Cunoastere completa 1,00

În funcție de cantitatea și calitatea informațiilor obținute s-a putut stabili un

Nivel de cunoaștere completă – KL3.

J-32
 În vederea stabilirii caracteristicilor materialelor din structura existentă
utilizate la calculul capacităţii elementelor structurale, în verificarea acestora în raport
cu cerinţele, valorile medii obţinute prin teste in-situ şi din alte surse de informare se
împart la valorile factorilor de încredere, CF, date în tabelul 4.1, conform nivelului de
cunoaştere. Pentru nivelul de cunoaștere KL3- CF=1,00.

9. METODOLOGIA DE EVALUARE
Pentru determinarea stării de eforturi şi deformații şi a nivelului de asigurare
seismic s-a ales metoda calitativă şi metoda de calcul, corespunzătoare Metodologiei
de nivel 2, metodologie care, în conformitate cu P100-3/2018, poate fi aplicată la
“toate clădirile la care nu se poate aplica metodologia de nivel 1” (metodologia de
nivel 1 se poate aplica la clădirile aparținând claselor III și IV de importanță la
cutremur, dar numai pentru clădirile cu structura metalică amplasată în zone seismice
cu accelerația terenului ag=0,1g conform P100-1).
Au fost realizate verificări la Starea Limită Ultimă (SLU) și Starea Limită de
Serviciu (SLS). La Starea Limită Ultimă s-au facut verificări de rezistență și stabilitate
a elementelor structurale, verificări ale capacității de rezistență a îmbinărilor ș i
verificari ale deplasărilor laterale de nivel.
La Starea Limită de Serviciu s-au facut verificări ale deplasărilor laterale de nivel.

10. GRADUL DE ÎNDEPLINIRE A CONDIȚIILOR DE

ALCĂTUIRE SEISMICĂ R1

Pentru metodologia de nivel 2 se verifică lista condiţiilor referitoare la alcătuirea şi

conformarea structurilor metalice conform tabelului C.2. din P100-3, anexa C.
Tabelul C.1 Lista condițiilor privind alcătuirea seismică pentru structuri din oțel
Criteriul Criteriul nu este îndeplinit
Criteriu este Neîndeplinire Neîndeplinir
îndeplinit moderată e majoră
(i) Condiţii privind configuraţia structurii Punctaj maxim: 50 puncte
• Traseul încărcărilor este continuu
• Sistemul este redundant (sistemul are
suficiente legături pentru a avea stabilitate
laterală şi suficiente zone potenţial plastice)
• Nu există niveluri slabe din punct de vedere
al rezistenţei
• Nu există niveluri flexibile
• Nu există modificări importante ale 50 30-49 0-29
dimensiunilor în plan ale sistemului structural
de la un nivel la altul
• Nu există discontinuităţi pe verticală (toate
elementele verticale sunt continue până la
fundaţie)
• Nu există diferenţe între masele de nivel mai
mari de 50 %

J-33
• Nu există tendința de torsiune în ansamblu
• Legătura dintre infra şi suprastructură are
capacitatea portantă de a asigura transmiterea
eforturilor la terenul de fundare
• Infrastructura (fundaţiile) este în măsură să
transmită la teren forţele verticale şi orizontale
şi să asigure stabilitatea la răsturnare a
construcţiei

30
(ii) Condiţii privind interacţiunile structurii Punctaj maxim: 10 puncte
• Distanţele până la clădirile vecine depăşesc
dimensiunea minimă de rost, conform P 100-1
• Planşeele intermediare (supantele) au o
structură de susţinere şi preluare a foţelor 10 5-9 0-4
orizontale proprie sau sunt ancorate adecvat de
structura principală
• Pereţii nestructurali sunt izolaţi (sau legaţi
flexibil) de structură

10
(iii) Condiţii privind alcătuirea elementelor Punctaj maxim: 30 puncte
structurale
(a) Structuri tip cadre necontravântuite
● Ierarhizarea eforturilor capabile ale
elementelor structurale asigură dezvoltarea
unui mecanism favorabil de disipare a energiei
seismice, zonele disipative fiind situate la
capetele grinzilor în vecinătatea îmbinării
grindă-stâlp
- Grinzi:
● zonele potţial plastice (de la capetele
grinzilor) au secţiuni din clasa 1 sau 2 de 30 20 – 29 0 – 19
secţiune.
● ambele tălpi sunt rezemate lateral împotriva

pierderii stabilităţii generale în zonele

potenţial plastice, valoarea forţei ce trebuie
preluată de respectivele reazeme fiind conform
P 100-1;
● prinderea grindă-stâlp este de tip rigid, de

capacitate totală, putând transmite la stâlp

întregul moment încovoietor dezvoltat la
capătul grinzii

J-34
- Stâlpi:
● zonele potenţial plastice de la baza stâlpului

şi de la capătul superior al stâlpului aflat la

ultimul etaj au secţiuni din clasa 1 sau 2 de
secţiune;
● panourile de inimă ale stâlpilor în zona

nodului de cadru (îmbinarea grindă-stâlp) pot

prelua forţa tăietoare corespunzătore
momentelor plastice capabile ale zonelor
disipative ale grinzilor adiacente;
● grosimea inimii stâlpului în zona nodului de

cadru (eventual suplimentată cu plăci de

dublare) are supleţea suficient de mică
(conform P 100-1) astfel încât este evitată
pierderea stabilităţii locale;
● în dreptul nodului de cadru stâlpul este

prevăzut cu rigidizări de continuitate la nivelul

tălpilor (superioară şi inferioară) grinzilor
adiacente care asigură continuitatea
transmiterii tensiunilor normale de la o grindă
la alta;
● în zona nodului de cadru tălpile stâlpului sunt

legate lateral la nivelul tălpii superioare a

grinzilor adiacente;
(1.1) ● zvelteţea stâlpului, în planul în care
grinzile pot forma articulaţii plastice este
E
limitată la valoarea:   0,7   0,7 e
fy

(20)

J-35
 (b) Structuri cu cadre contravântuite
centric
● Ierarhizarea eforturilor capabile ale
elementelor structurale asigură dezvoltarea
unui mecanism favorabil de disipare a energiei
seismice astfel încât plastificarea diagonalelor
întinse să se producă înainte de formarea
articulaţiilor plastice sau de pierderea
stabilităţii generale / locale în grinzi şi stâlpi;
● Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid astfel

încât cadrele, cu sau fără contravântuiri, pot

prelua cel puţin 25% din acţiunea seismică în
ipoteza în care contravântuirile verticale au
ieşit din lucru
30 20 – 29 0 – 19
(1.2) ● Diagonalele dispuse în “X” au zvelteţea
 1,3 e    2 ,0 e
● Diagonalele dispuse în „V“ au zvelteţea
(1.3)   2 ,0 e
● Grinda de cadru este prevăzută în locul de
prindere a diagonalelor în „V“ cu legături
laterale la ambele tălpi
● Zvelteţea stâlpilor în planul contravântuit

este
E
(1.4)   1,3   1,3 e
fy

(20)
(iv) Condiţii referitoare la planşeu Punctaj maxim:
● Placa planşeelor este realizată din beton
armat monolit, armăturile distribuite în placă
asigură rezistenţa necesară la încovoiere şi
forţa tăietoare pentru forţele seismice aplicate
în planul planşeului; golurile în planşeu sunt
bordate cu armături suficiente, ancorate
adecvat
10 6–9 0–5
● Forţele seismice din planul planşeului pot fi

transmise la elementele structurii verticale

(grinzi principale şi secundare) prin
intermediul conectorilor în cazul planșeelor
din beton sau prin platelajul metalic și/sau
contravântuirile orizontale în cazul planșeelor
metalice;

J-36
 5
Punctaj total pentru ansamblul condiţiilor R1 = 65 puncte

Criteriul (i) Condiţii privind configuraţia structurii a primit 30 de puncte (din

maximul de 50 de puncte) din cauza faptului că între încărcările de pe cele două
planșee există diferențe, chiar dacă acestea nu sunt mai mari de 50%. De asemenea,
redundanța structurală atât pe direcție longitudinală (în planul cadrelor contravântuite)
cât și pe direcție transversală (în planul cadrelor necontravântuite) este redusă; în cazul
cedarii contravântuirilor cadrele longitudinale nu au capacitate portantă de preluare a
sarcinilor laterale.
Criteriul (ii) Condiţii privind interacţiunile structurii a primit 10 de puncte (din
maximul de 10 de puncte): distanțele până la clădirile învecinate sunt suficient de mari,
nu există pereți despărțitori, pereții de închidere sunt legați flexibil de structură.
Criteriul (iii) Condiţii privind alcătuirea elementelor structurale a primit 20 de
puncte (din maximul de 30 de puncte) deoarece în planul cadrului contravântuit nu
este respectată zveltețea limită a diagonalelor conform prevederilor codului P100-3.
Criteriul (iv) Conditii referitoare la planșeu a primit 5 puncte (din maximul de
10 de puncte); planșeul poate fi considerat „diafragmă rigida” în plan orizontal dacă
acesta este conectat cu grinzile de planșeu; în cazul de față nu se cunoaste în detaliu
dacă între elementele structurale metalice și planșeul din beton armat ar exista
elemente de conexiune și care este configurația acestor elemente de conexiune;
prezența platelajului metalic poate însă asigura transferul forțelor seismice la
elementele structurale.
Conform prevederilor pct. 8.1.1 din codul P100-3, clasa de risc asociat ă
indicatorului R1 se stabilește astfel:
(a) Clasa de risc seismic I, dacă R1<30;
(b) Clasa de risc seismic II, dacă 30≤R1<60;
(c) Clasa de risc seismic III, dacă 60≤R1<90;
(d) Clasa de risc seismic IV, dacă 90≤R1<100.
Pentru punctajul obținut R1=65 puncte, clasa de risc seismic asociată
indicatorului R1 este III.

J-37
 11. GRADUL DE AFECTARE STRUCTURALĂ R2
Pentru metodologia de nivel 2 se verifică lista condiţiilor referitoare la evaluarea
starii de degradare a elementelor structurale și nestructurale a structurilor metalice
conform tabelului C.3. din P100-3.
Tabelul C.3 Starea de degradare a elementelor structurale
Criteriul Criteriul nu este îndeplinit
Criteriu este Neîndeplinire Neîndeplinire
îndeplinit moderată majoră
(i) Degradări produse de acţiunea Punctaj maxim: 40 puncte
cutremurului
● Grinzi: deformaţii în domeniul plastic,
voalarea pereţilor secţiunii, fisuri şi ruperi
parţiale
● Bare disipative (link-uri): deformaţii plastice
severe, fisuri şi ruperi parţiale
● Stâlpi: deformaţii moderate, voalări ale
tălpilor, incursiuni în domeniul plastic (la unii
stâlpi)
● Prindere grindă / bare disipative – stâlp:
deformaţii pronunţate, ruperi ale elementelor
prinderii cu diminuarea rezistenţei capabile
(fără a fi afectate însă mijloacele de prindere
care transmit forţa tăietoare)
● Nodul de cadru: deformaţii pronunţate,
voalare, fisuri şi ruperi parţiale ale sudurilor
● Prinderi de continuitate ale stâlpilor şi
grinzilor: incursiuni în domeniul plastic fără
ruperi ale elementelor de continuitate sau ale
mijloacelor de prindere
● Contravântuiri verticale: flambaj, deformaţii
plastice, cedarea prinderilor
● Baza stâlpilor: deformaţii plastice ale plăcii
de bază, traverselor, deformaţii plastice /
ruperea şuruburilor de prindere în fundaţii

J-38
● Diafragme orizontale:
- metalice: deformaţii pronunţate, flambajul
unor bare de contravântuire, ruperea
mijloacelor de prindere a barelor de
contravântuirie şi/sau panourilor metalice de
structura de rezistenţă
- din beton armat: fisurarea sau ruperea
planşeelor, distrugerea prinderii plăcii din
beton armat de structură metalică (smulgerea
din conectori / ruperea conectorilor)

20
(ii) Degradări produse de încărcările verticale Punctaj maxim: 20 puncte
 Fisuri şi degradări în plăcile planşeelor
 Pierderea stabilităţii generale a stâlpilor
şi grinzilor
20 11 – 19 0 – 10
 Pierderea stabilității locale a
elementelor componente ale stâlpilor și
grinzilor

15
Punctaj maxim: 10 puncte

10 6–9 0–5

20
Punctaj maxim: 10 puncte

10 6–9 0–5

5
Punctaj maxim: 20 puncte

20 11 – 19 0 – 10

J-39
Punctaj total pentru ansamblul condiţiilor R2 = 68 puncte

Criteriul (i) Degradări produse de acţiunea cutremurului a primit 20 de puncte (din

maximul de 40 de puncte) deoarece s-a observat că unele contravântuiri sunt puternic
deformate (flambaj) dintr-o actiune laterală, cel mai probabil acțiunea seismică, iar
unele îmbinări ale contravântuirilor la noduri sunt deteriorate.
Criteriul (ii) Degradări produse de încărcările verticale primit 15 de puncte (din
maximul de 20 de puncte) deoarece au fost observate unele deformații verticale ale
grinzilor de la ultimul nivel, cel mai probabil deformații produse de încărcările
tehnologice pe direcție gravitaționala.
Criteriul (iii) Degradări produse de încărcarea cu deformaţii a primit 20 de puncte
(din maximul de 20 de puncte) deoarece nu au fost observate tasări ale fundațiilor.
Criteriul (iv) Degradări produse de o execuţie defectuoasă a primit 5 de puncte (din
maximul de 10 de puncte) deoarece au fost observate dezaxări ale stâlpilor față de
verticală, ale pozitiei contravântuirilor fața de axa teoretică nod-nod.
Criteriul (v) Degradări produse de factori de mediu: agenţi corozivi chimici sau
biologici etc. a primit 8 de puncte (din maximul de 20 de puncte) deoarece elementele
sunt puternic afectate de coroziune, în unele zone (în special la baza stâlpilor) aceasta
afectând mai mult de 20% din secțiunea elementului.
Conform prevederilor pct. 8.1.2 din codul P100-3, clasa de risc asociat ă
indicatorului R2 se stabilește astfel:
(a) Clasa de risc seismic I, dacă R2<50;
(b) Clasa de risc seismic II, dacă 50≤R2<70;
(c) Clasa de risc seismic III, dacă 70≤R2<90;
(d) Clasa de risc seismic IV, dacă 90≤R2<100.
Pentru punctajul obtinut R2=68 puncte, clasa de risc seismic asociată
indicatorului R2 este II.

12. GRADUL DE ASIGURARE STRUCTURALĂ

SEISMICĂ R3
Conform metodologiei de nivel 2, se verifică capacitatea de rezistență a
elementelor structurale și deplasările relative de nivel, la Starea Limită Ultimă.
Efectele acțiunii seismice au fost evaluate prin metoda de calcul modal cu spectre
de răspuns.
Factorul de comportare q a fost ales conform tabelului C4 din P100-3. Pentru
construcții proiectate înainte de intrarea în vigoare a codului de proiectare antiseismică
P100/92, cu structura în cadre contravântuite centric cu diagonale în X, factorul de
comportare este q=2,5.
Verificarea rezistenței elementelor se realizează cu relația:
Ed ≤ Rd
unde:
 Ed – este valoarea de proiectare a efortului sectional în element;

J-40
  Rd – este valoarea efortului capabil al elementului.
Valorile individuale ale indicatorilor R3j sunt prezentațe în anexa 3.
În urma verificărilor de stabilitate ale contravântuirilor verticale de la partea
superioară a clădirii, valoarea indicatorului R3j a rezultat:

În urma verificărilor de rezistență a îmbinărilor contravântuirilor la noduri valoarea

indicatorului R3j a rezultat:

Conform prevederilor pct. 8.1.3 din codul P100-3, clasa de risc asociat ă
indicatorului R3 se stabilește astfel:
(a) Clasa de risc seismic I, dacă R3<30;
(b) Clasa de risc seismic II, dacă 30≤R3<60;
(c) Clasa de risc seismic III, dacă 60≤R3<90;
(d) Clasa de risc seismic IV, dacă 90≤R3<100.
Pentru punctajul obtinut R3=21 puncte, clasa de risc seismic asociată
indicatorului R3 este I.

13. VERIFICĂRI LA STAREA LIMITĂ DE SERVICIU

Pentru verific ările la Starea Limit ă Ultimă, se utilizează valorile accelera ției
terenului pentru proiectare având intervalul mediu de recurență de 30 de ani (avand
80% probabilitate de depăşire a valorii de vârf a acceleraţiei terenului în 50 de ani.
În conformitate cu prevederile anexei A din codul de proiectare P100-3, la
verificarea deplas ărilor laterale la SLS factorul de reducere care ține seama de
intervalul de recurență mai redus al acțiunii seismice, ν, se alege conform Tabelului
A.1, corespunzător cu intervalul mediu de recurență asociat acestei stări limită.
Pentru amplasamentul clădirii (in apropierea municipiului Buzău), factorul de
scalare pentru determinarea valorilor de vârf ale accelerațiilor seismice orizontale
pentru IMR=30ani, este ν =0.4.
Verificările la Starea Limită de Serviciu s-au facut în termeni de deplasare, prin
limitarea deplasărilor relative de nivel conform prevederilor P100-1 pentru această
stare limită.
Verificarea la depasare se face în baza expresiei:

Valoarea admisibilă a deplasării relative de nivel este

(componente nestructurale care prin natura prinderilor nu reactionează cu structura).
Valoarea factorului de comportare a structurii este q=2.5.
Valoarea deplasării relative de nivel obținută în urma aplicării metodei de calculul
modal cu spectre de răspuns, pentru structura existentă, având una din îmbinări ale
contravântuirii verticale deteriorată (ruptă) este dre=20,3mm:

Relația de verificare este satisfacută.

J-41
 14. SINTEZA EVALUĂRII
Sinteza procesului de evaluare furnizează informații care fundamentează decizia
de încadrare a construcției în clasa de risc seismic.
Pentru determinarea nivelului de asigurare seismic, evaluarea clădirii s-a realizat
dupa Metodologia de nivel 2.
În urma evaluării calitative privind modul de îndeplinire a cerințelor de
conformare generală a structurii, de detaliere a elementelor structurale și nestructurale
și a regulilor constructive pentru structuri solicitate la acțiuni seismice, s-a obținut un
punctaj de R1=65 puncte, care încadrează clădirea în clasa de risc seismic III (asociată
indicatorului R1).
În urma evaluării calitative privind degradările structurale și nestructurale produse
de acțiunea seismică sau alte cauze, s-a obtinut un punctaj de R2=68 puncte, care
încadrează clădirea în clasa de risc seismic II (asociată indicatorului R2).
În urma evaluării cantitative, evaluare prin calcul structural, de verificare a
cerințelor fundamentale de rezistență și stabilitate la acțiuni seismice, s-a obtinut un
punctaj de R3=21 puncte, punctaj care încadrează clădirea în clasa de risc seismic I
(asociată indicatorului R3).
Pe baza celor trei indicatori (R1, R2 si R3), având în vedere vârsta clădirii,
intensitatea mișcărilor seismice care au afectat-o în trecut prin comparație cu cerințele
seismice corespunz ătoare st ării limit ă ultimă, mecanismul de cedare probabil al
structurii, clădirea, în ansamblul ei, poate fi încadrată în clasa de risc seismic II.

15. PROPUNERI DE INTERVENȚIE

În urma analizei cantitative, a rezultat necesitatea consolidării structurii prin
mărirea capacității de rezistență a contravântuirilor verticale, atât cele de la nivelul
primului nivel cât și cele de la nivelul superior.
Mărirea capacității portante a contravântuirilor se poate face fie prin înlocuirea
acestor contravântuiri, cu pastrarea geometriei dar având capacitate portantă suficientă
pentru a putea prelua sarcinile laterale provenite din acțiunea seismică, fie prin mărirea
secțiunii barelor. Mărirea secțiunii barelor se poate face prin dublarea profilelor
cornier existente, alcătuirea unei secțiuni din două profile „puțin departate” și
solidarizarea profilelor existente de cele noi. Modificarea secțiunii elementelor
contravântuirilor verticale se va realiza în conformitate cu prevederile codului P100-1
capitolul 6. Zveltețea adimensională a contravîntuirilor va fi .
De asemnea se recomandă consolidarea îmbinărilor grindă transversală-stâlp
astfel încat eforturile în îmbinările cu sudură să se reducă, prevenind astfel producerea
unei cedări fragile a îmbinării. Pentru realizarea unui mecanism de disipare a energiei
la nivelul grinzilor, se va dirija formarea articulațiilor plastice probabile în grinzi, în
afara îmbinării grinda-stalp.
Se vor curăța toate elementele metalice, structurale și nestructurale, prin sablare si
se va reface integral protecția anticorosivă. După curățarea elementelor se vor verifica
secțiunile elementelor, dacă se constată slăbiri ale secțiunilor afectate de coroziune
prin reducerea dimensiunilor cu mai mult de 5% vor fi anunțați elaboratorii expertizei
pentru analiza și elaborarea eventualelor măsuri de consolidare.

J-42
 16. CONCLUZII
În ansamblu structura s-a comportat bine la încărcări de exploatare, gravitaționale,
la încărcări datorate acțiunii vântului asupra structurii, la încărcarea dată de zăpada
depusă pe ultimul planșeu, dar și la încărcări seismice.
Pe baza rezultatelor evaluării calitative și prin calcul structura de rezistență se
încadrează în clasa de risc seismic RsII.
Clasa de risc seismic este un indicator sintetic al susceptibilit ății de avariere
seismică a unei clădiri existente la acțiunea cutremurului de proiectare, corespunzător
stării limită ultime. Clasa Rs II de risc seismic cuprinde construcțiile care sub efectul
cutremurului de proiectare pot suferi degradari structurale sau nestructurale majore
punând în pericol siguranța utilizatorilor, dar prăbușirea totală sau parțială este puțin
probabilă.
Se recomandă intervenția în cel mai scurt timp posibil pentru asigurarea condițiilor
de rezistența și stabilitate a elementelor structurale și ale clădirii în ansamblu, asa cum
se recomandă la punctul anterior.
După realizarea intervențiilor asupra structurii de rezistență, clădirea va putea fi
încadrată în clasa de risc seismic RsIII, clasă care cuprinde construcțiile care, sub
efectul cutremurului de proiectare, pot prezenta degradări structurale care nu afectează
semnificativ siguranța structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi
importante.

J-43
 ANEXA 1
RELEVEU FOTO

J-44
 IMAGINE
EXEMPLIFICATIVĂ

Foto 1: Imagine de ansablu a clădirii expertizată (fațada principală)

IMAGINE
EXEMPLIFICATIVĂ

Foto 2: Fațada secundară a clădirii expertizată

IMAGINE
EXEMPLIFICATIVĂ

J-45
 Foto 3: Fațada laterală a clădirii expertizată

Foto 4: Contravântuiri verticale deformate la nivelul superior

Foto 5: Contravântuiri verticale deformate la nivelul etajului superior

J-46
 Foto 6: Contravântuiri verticale deformate la nivelul etajului

Foto 7: Contravântuiri verticale la nivelul etajului: se poate observa că

elementul a cedat în zona slabită a secțiunii și a fost reparat

J-47
Foto 8: Contravântuiri verticale la nivelul etajului: se poate observa că
elementul a cedat în zona slabită a secțiunii și a fost reparat

Foto 9: Coroziune la nivelul stâlpului, in zona planșeului peste parter

Foto 10: Coroziune la nivelul stâlpului, în zona planșeului peste parter

J-48
 Foto 11: Grinzi de planseu afectate de coroziune

Foto 12: Verificarea grosimii reale a elementului structural (talpa stâlpului)

J-49
 ANEXA 2

RAPOARTE DE ÎNCERCĂRI

J-50
EXEMPLU DE
BULETIN DE
INCERCARE

EXEMPLU DE
BULETIN DE
INCERCARE

J-51
EXEMPLU DE
BULETIN DE
INCERCARE

EXEMPLU DE
BULETIN DE
INCERCARE

J-52
 ANEXA 3

NOTE DE CALCUL

J-53
Exemplul 3. Structură din zidărie

(c) Scopul expertizei tehnice

Prezenta documentație are ca scop evaluarea seismică a clădirii situate pe Str. X, Nr. Y,
București, cu funcțiunea de locuință unifamilială. Beneficiarul a solicitat ca expertiza
tehnică să nu conțină recomandări privind tipul și anvergura lucrărilor de intervenție.
Cerinţele seismice: evaluarea este făcută pentru cerinţele fundamentale de referinţă,
definite pentru clădiri noi în P100-1. Valoarea considerată pentru IMR este de 225 ani
pentru verificări la Starea Limită Ultimă și 40 de ani pentru verificări la Starea Limită
de Serviciu.
Verificarea clădirii, în scopul încadrării acesteia într-o clasă de risc seismic, este făcută
pentru Starea Limită Ultimă. Sunt făcute verificări în termeni de deplasare pentru
Starea Limită de Serviciu.
(d) Informaţii care au stat la baza evaluării seismice
Pentru întocmirea prezentei documentații, s-au analizat:
Releveu de structură și de arhitectură pentru clădirea analizată, întocmite de către
S.C. RELEVEEABC S.R.L., în data de …;
Raport tehnic asupra încercărilor de laborator efectuate la imobil, realizat de către
S.C. TESTEABC S.R.L., în data de …;
Studiu geotehnic privind amplasamentul, întocmit de către S.C. GEOABC S.R.L.,
în data de …;
Informaţiile culese în cadrul inspecției vizuale în amplasament, la exteriorul și la
interiorul imobilului;
Informaţiile prezentate de proprietari referitoare la istoricul clădirii, în cadrul
discuţiilor dintre expert şi aceştia. ( )
(a) Documente tehnice normative care au stat la baza evaluării
CR 0-2012 Cod de proiectare. Bazele proiectării construcțiilor;
CR 1-1-3-2012 Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii zăpezii asupra construcțiilor;
CR 1-1-4-2012 Cod de proiectare. Evaluarea acțiunii vântului asupra construcțiilor;
P 100-1/2013 Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru
clădiri;
P 100-3/2018 Cod de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru
evaluarea seismică a clădirilor existente;
SR EN 1998-3:2005/NA:2010/AC:2013 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru
rezistenţa la cutremur. Partea 3: Evaluarea şi consolidarea construcţiilor;
CR 6 - 2013 Cod de proiectare pentru structuri din zidărie;
STAS 6057-77 – Adâncimi maxime de îngheţ.( )
(a) Condiţii de amplasament
Condiţii seismice

J-54
Imobilul este situat într-o zonă ce corespunde unei acceleraţii la nivelul terenului de
ag=0.30g (IMR 225 ani), cu o perioadă de colţ a spectrului seismic Tc=1.6 sec.
Condiţii referitoare la acţiunea zăpezii şi vântului
Din punct de vedere al solicitărilor din vânt, conform CR 1-1-4/2012, amplasamentul
corespunde unei presiuni de referinţă a vântului qb=0.5 kN/m2.
Din punct de vedere al încărcărilor din zăpadă, conform CR 1-1-3/2012,
amplasamentul corespunde unei valori caracteristice a încărcării din zăpadă pe sol
sk=2,0 kN/m2.
Condiţii geotehnice
Conform studiului geotehnic, pe amplasament s-a executat un foraj cu adâncimea de
6,00 m (a se vedea forajul F1, anexat studiului), din care a rezultat următoarea
stratificație a terenului:
- 0,00 - 0,40 m – pământ vegetal;
- 0,40 - 1,40 m – argilă, cafenie, plastic vârtoasă;
- 1,40 - 2,10 m – argilă prăfoasă, gălbuie – cafenie, plastic vârtoasă;
- 2,10 - 4,60 m – argilă prăfoasă, gălbuie, plastic vârtoasă;
- 4,60 - 4,90 m – nisip prăfos, de îndesare medie,
- 4,90 - 6,00 m – nisip mediu, cu elemente rare de pietriș mic, cu îndesare medie.
Apa subterană nu a fost interceptată în foraj.
În amplasament s-a realizat o dezvelire de fundație (a se vedea sondajul S1 anexat
studiului).
Presiunea convențională de bază considerată este de 300 KPa, pentru sarcini din
gruparea fundamentală.
Adâncimea maximă de îngheț, în zona amplasamentului este de 80-90 cm de la
suprafața terenului, conform STAS 6054-77.
(b) Descrierea construcției existente
Clădirea care este evaluată are funcţiunea de locuinţă unifamilială şi a fost edificată în
perioada interbelică.
Regimul de înălțime al clădirii este P+2E.
Suprafața construită a parterului este de cca. 124 m2, fiind similară cu suprafața
etajelor. Podul este desfășurat pe toată amprenta construcției. La nivelul podului,
șarpanta este realizată în mai multe ape, urmărind conturul pereților exteriori.
Forma în plan a clădirii este aproape rectangulară, cu dimensiuni de aproximativ 8 m x
17 m.
Conform releveului, înălțimile de nivel sunt Hniv = 3.60m:
Pe verticală, imobilul nu prezintă retrageri. Ca formă în plan parterul și etajele sunt
similare.
Pe zona ax 1 / C, clădirea se învecinează cu o construcție cu regim de înălțime
P+2E+Pod, care a fost realizată, probabil, tot în perioada interbelică.

J-55
(c) Sistemul structural al construcției existente
Suprastructura imobilului este realizată cu pereți structurali de zidărie din cărămidă
simplă nearmată. Pe baza studierii cotelor din releveul de structură şi în urma
investigaţiilor, s-a stabilit grosimea pereţilor de 42 cm.
Deasupra ușilor și ferestrelor sunt dispuși buiandrugi din beton armat cu înălțime
redusă (de cca. 10cm) sau buiandrugi din lemn.
Conform sondajelor din raportul tehnic, planșeele sunt din lemn și au următoarea
alcătuire: profile IPN dispuse la pas de cca. 50-60 cm, între care sunt bolţişoare din
cărcămidă. Peste bolţişoare există o umplutură de moloz cu o grosime medie de 8 cm
peste care este realizată pardoseala (cu grinzişoare din lemn şi podină).
Pereții nu au prevăzute centuri care să facă legătura cu planșeele.
Structura de rezistență a podului este realizată dintr-o șarpantă de lemn, iar
învelitoarea este din ţiglă ceramică solzi.
Infrastructura
Conform dezvelirii de fundație, sistemul de fundare este realizat din fundații continue
sub pereții de zidărie, realizate din beton simplu de ciment cu agregate naturale de râu,
turnate direct în teren. Lățimea fundației este egală cu lățimea zidăriei din elevație.
Cota de fundare este la cca. 70 cm de la nivelul actual al trotuarului.

Figura 1. Releveul nivelului curent

(d) Avarii datorate evenimentelor seismice anterioare
În cei 80 de ani de existenţă, clădirea a fost solicitată de o serie de seisme de origine
vrânceană (cele din 1940, 1977 şi 1986 având cele mai mari magnitudini). Nu se
cunosc informații despre eventualele avarii produse de cutremurele la care a fost
supusă clădirea. Cu excepția fisurilor constatate pe exteriorul imobilului descrise la (f),
la interior majoritatea spatiilor sunt zugrăvite.
(e) Intervenții asupra imobilului pe durata existenței

J-56
Din informațiile prezentate de proprietari, clădirea nu a suferit intervenții la structură.
Imobilul a suportat o serie de intervenții de modernizare (ce au constat în refacerea
tencuielilor și zugrăvelii) fără a avea însă vreo influență semnificativă asupra structurii
de rezistență.
(f) Starea tehnică a elementelor de construcție
La data evaluării, starea tehnica a elementelor de construcție este următoarea:
Fundaţii
Singura informație referitoare la alcătuirea acestora este sondajul S1, din studiul
geotehnic anexat. Conform acesteia, reiese că fundațiile sunt continue sub pereții
de zidărie, din beton simplu, iar cota de fundare s-a identificat la cca. 70 cm față de
nivelul trotuarului existent. S-a constatat că betonul din fundație, de clasă
inferioară, se prezintă în stare normală pentru vârsta construcției.
Pereţi structurali
La exteriorul clădirii, pe fațada principală, pereții structurali de zidărie prezintă
fisuri pronunțate și expulzări locale ale tencuielii. S-au observat fisuri verticale în
buiandrugi și parapete, în dreptul golurilor de ferestre și de uși. Acestea au drept
cauză probabilă un efect combinat, al comportării terenului de fundare la variații
de umiditate și al solicitărilor seismelor majore suportate de clădire;
La nivelul podului, la colțurile de pereți s-au constatat fisuri înclinate pronunțate,
cauzate cel mai probabil de împingerile date de șarpanta din lemn.
La interior, la nivelul etajului, majoritatea pereților structurali de zidărie sunt
acoperiți de finisaje si eventualele fisuri nu au putut fi observate.
Planșee
La intradosul planșeului peste parter s-au constatat fisuri numeroase, paralele cu
grinzile metalice, însoțite de fisuri transversale, la intersecția cu pereții de zidărie
(cauza probabilă este lipsa centurilor);
Conform raportului tehnic de încercări, sondajele realizate la nivelul planșeelor nu
au semnalat degradări semnificative ale elementelor din oţel.
Pereţi nestructurali
Nu s-au constatat avarii semnificative în pereții despărțitori nestructurali.
Coșuri de fum
Starea coșurilor de fum, realizate din cărămidă, este una bună (nu au fost
identificate degradări semnificative);
Anvelopă( )
Pereții structurali exteriori prezintă o serie de degradări la nivelul finisajelor,
reprezentate prin fisuri și expulzări de tencuială;
Tâmplăria clădirii este veche realizată cu tocuri din lemn pe care se poate observa
un grad de uzură corespunzător vechimii acestora;
Astfel s-au constatat degradări la unele elemente de rezistență ale șarpantei
(datorate infiltraţiilor), dar starea fizică în care se găsește șarpanta în ansamblu este
una relativ bună.

J-57
(a) Materiale
Materialele au fost evidențiate în raportul de încercări. Din zidăria de la parter, s-au
extras 3 carote, care au fost prelevate, preparate și încercate, iar mortarul analizat
fizico-chimic.
S-au obținut rezistențe efective cuprinse între 4,7 – 7,8 N/mm2, cu o medie de 6,2
N/mm2. Mortarul prelevat de la parter, a fost analizat fizico-chimic, conform
raportului de încercări nr. …….., rezultând că liantul este var + argilă, iar agregatul
este nisip cuarțos de râu. Mortarul analizat are un conținut de liant de 21,74%.
(b) Clădire învecinată
În amplasament s-a realizat o inspecție vizuală a stării clădirii învecinate existente, din
exterior. Judecând după arhitectură și gradul de uzură, imobilul învecinat a fost
probabil realizat în aceeaşi perioadă cu imobilul analizat. La exterior, imobilul
învecinat nu prezintă degradări vizibile la nivelul finisajelor. Din inspecția vizuală s-a
constatat că există un rost structural de mici dimensiuni între cele 2 construcții.
(c) Evaluare calitativă
Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1;
Criteriul Criteriul nu este îndeplinit
Criteriu este Abateri Abateri
Abateri majore
îndeplinit minore moderate
Calitatea sistemului
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Eficienta conlucrării spațiale a
elementelor structurii - 3
legături intre pereți ortogonali
Eficiența conlucrării spațiale a
elementelor structurii - 1
legături între pereți și planșeu
Existenta ariilor de zidărie
suficienta pe ambele direcții şi 4
aproximativ egale
Punctaj realizat 3

Calitatea zidăriei
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Calitatea elementelor 5
Omogenitatea țeserii,
regularitate rosturi, grad de 8
umplere cu mortar
• Existenta unor zone slăbite,
8
șlițuri/nișe
Punctaj realizat 7

3. Tipul planșeelor
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Rigiditate planșee in plan
1
orizontal
Eficiența legăturilor cu pereții 1
Punctaj realizat 1

J-58
4. Configurația în plan
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Compactitate și simetrie
exprimată prin raportul
8
laturilor și dimensiunile
retragerilor
existența sau absența bovindo-
8
urilor
Punctaj realizat 8

Configurația în elevație
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Uniformitate in elevație
exprimată prin retrageri la 8
niveluri succesive
Uniformitate în elevație
exprimată prin existența de 8
proeminențe la ultimul nivel
Discontinuități pe verticală
(goluri mai mari în etaj decât 8
în parter)
Punctaj realizat 8

6. Distanța între pereți

Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Distanța între pereți 6
Punctaj realizat 6

7. Elemente care dau

împingeri laterale
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Existență arce, bolți cupole,
șarpante și elemente care dau 3
împingeri
Punctaj realizat 3

8. Tipul terenului de
fundare
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Natura terenului de fundare
8
(normal/dificil)
Capacitate fundații 5
Eforturi provenite din tasări
diferențiale și din acțiunea 5
seismului
Punctaj realizat 6

9. Interacțiuni cu clădiri
adiacente
Punctaj maxim: 10 puncte 10 8 - 10 4-8 0-4
Risc de ciocnire cu clădiri
8
alăturate
Înălțimile clădirilor vecine 5
Risc de cădere al unor
componente ale clădirilor 6
vecine

J-59
 Punctaj realizat 6
10. Elemente nestructurale
Punctaj maxim: 10 10 8 - 10 4-8 0-4
Existență elemente de zidărie
majore (calcane, frontoane,
2
timpane) sau placaje grele cu
risc de prăbușire
Punctaj realizat 2

Punctaj total
R1 = 50

Gradul de afectare structurală, R2 ( )

Elemente verticale : avarii grave pe 20% din suprafață Av= 50 puncte
Elemente orizontale: avarii moderate pe 40% din suprafață Ah = 20 puncte

Elemente verticale (Av) Elemente orizontale (Ah)

Categoria avariilor Suprafaţa afectată Suprafaţa afectată
 1/3 1/32/3 > 2/3  1/3 1/32/3 > 2/3
Nesemnificative 70 70 70 30 30 30
Moderate 65 60 50 25 20 15
Grave 50 45 35 20 15 10
Foarte grave 30 25 15 15 10 5

R2 = Ah + Av = 20 + 50 = 70

(a) Evaluare cantitativă

Nivel de cunoaştere
Nivelul de cunoaștere realizat este KL1 - cunoaștere limitată.
Factorul de încredere CF = 1,35.
Caracteristici geometrice ale clădirii şi structurii
Aria nivelului : Aniv = 124.08 m2
Aria planşeelor pe nivel : Apl,niv = 95.70 m2
Aria zidăriei în plan pe nivel (s-au scăzut parapeţii ): Azid,niv = 16.83 m2
Volumul zidăriei pe nivel :V zid,niv = 75.146 m3 ( )
Încărcări
Greutatea volumetrică a zidăriei γ zid = 18 kN/m3
Greutatea zidăriei pe nivel G zid,niv = 18 × 75.146 = 1352 kN
Greutatea unitară a planşeelor peste parter (nivel 1) şi peste etajul I(nivel 2):
bolţisoare de cărămidă 2.00 kN/m2

J-60
profile IPN 0.25 kN/m2
tavan 0.50 kN/m2
umplutură 8 cm moloz (medie) 1.00 kN/m2
pardoseala (grinzişoare şi podină) 0.50 kN/m2
pereţi despărţitori uşori 1.20 kN/m2
încărcare utilă 0.30 × 1.50 = 0.45 kg/m2
Total 5.90 kN/m2
Greutatea unitară a planşeului peste etajul II (nivel 3)
zăpadă (0.4 x s): 0.64 kN/m2
planşeu + şarpantă + învelitoare (estimat) 7.90 kN/m2
Greutatea de proiectare a planşeelor:
planşeu peste nivelul 1 şi peste nivelul 2 Gpl,1 ≡ Gpl,2 = 565 kN
planşeu peste nivelul 3 Gpl,3 = 756 kN

Figura 2 Calculul greutăţii nivelurilor pentru calculul forţei seismice echivalente

Greutatea nivelurilor pentru calculul forţei seismice echivalente: ( )
G1 = 0.5 × (Gzid,1 + Gzid,2) + Gpl,1 = 1352 + 565 = 1917 kN
G2 = 0.5 × (Gzid,2 + Gzid,3) + Gpl,2 = 1352 + 565 = 1917 kN
G3 = 0.5 × Gzid,3 + Gpl,3 = 0.5 × 1352 + 756 = 1432 kN
Greutatea totală a clădirii pentru calculul forţei seismice echivalente: ( )
Gtot = G1 + G2 + G3 = 2 × 1917 +1432 = 5266 kN

Seism
S d T  a g   (T1 )
c I       I    
g q
0,3  2,5
c  1,00   0,85  0.88  0,374
1,50
Distribuţia forţei seismice pe ȋnălţimea clădirii se face cu relaţia
Gi z i
Fi  Fb
 Gi zi
J-61
unde zi este cota planşeului "i" peste secţiunea de ȋncastrare
Au rezultat valorile:
F3 = 842 kN
F2 = 751 kN
F1 = 376 kN
Înălţimea echivalentă a forţei tăietoare pentru calculul momentului de răsturnare:

H ech 
F zi i

842  10 .8  751  7.20  376  3.6
 8.05 m
Fb 1969
Încărcarea verticală de proiectare pe grupurile de pereţi s-a stabilit ca sumă a ȋncărcării
provenite din greutatea proprie a pereţilor şi din ȋncărcările aduse de planşee.

Figura 3 Distribuţia ȋncărcărilor din planşee pe pereţii structurali

Evaluare cu metodologia de nivel 2( )
Rezistențe de proiectare ale zidăriei
Rezistențele de proiectare ale zidăriei s-au determinat pe baza informațiilor din
raportul tehnic de încercări, în care se precizează tipurile de materiale și rezistențele
mecanice obținute în urma încercărilor.
f b = 5 N/mm2

f mortar = 0,40 N/mm2

K = 0,50
f k  K  fb
0.7
 f mortar
0.3
= 1,17 N/mm2 f m  1.3  f k = 1,52 N/mm2
fm
fd  = 1,13 N/mm2
CF
N
fk 0  0.045
mm2
fk  fk 0  0.7 d
fm  1.33 fk

J-62
 0,04 f m
ftd 
 M CF
f vm
f vd 
 M CF
M = 2,75 pentru zidăriile vechi cu cărămizi presate şi mortar de var-ciment / ciment-
var (orientativ, între anii 19001950).
Capacitatea de rezistenţă a pereţilor structurali pentru forţe în plan
Nd
Vf 1  (1  1,15 d )
c p p

1.33  l 
V f 21   fk 0 ad  0.7 d tlc (dacă lad > 0)
CF M  lc 
Nd
V f 21  0.93 (dacă lad ≤ 0)
CF M

tlw ftd 
V f 22  1 0
b ftd

V f 2  min(V f 21,V f 22 )
Calculul forţei seismice şi al momentului ȋncovoietor (de răsturnare) la baza grupurilor
de pereţi Z1÷Z9

Tabelul 1
Gzid Apl Gpl Gpl Gtotal Gtotal
NRd σd
nivel nivel nivel nivel nivel nivel Azid Fb Mb
Elem. bază bază
1,2,3 1,2,3 1,2 3 1,2 3
kN m2 kN kN kN kN kN m2 N/mm2 kN kNm
Z1 95.51 5.715 33.72 45.15 129.23 92.91 399.12 1.191 0.3351 132 1065
Z2 138.52 9.728 57.40 76.86 195.92 146.12 607.22 1.854 0.3275 201 1620
Z3 39.47 --- --- --- 39.47 19.74 118.41 0.357 0.3317 39 316
Z4 182.98 19.253 113.59 152.1 296.57 243.59 928.22 2.432 0.3817 308 2476
Z5 142.16 11.635 68.63 91.89 210.79 162.97 655.63 1.802 0.3638 217 1749
Z6 171.42 16.203 95.60 128.01 267.02 213.72 833.47 2.169 0.3843 276 2223
Z7 171.42 16.203 95.60 128.01 267.02 213.72 833.47 2.169 0.3843 276 2223
Z8 167.78 10.686 63.05 84.42 230.83 168.31 713.86 2.222 0.3213 237 1904
Z9 124.78 6.278 37.04 49.60 161.82 111.99 498.02 1.558 0.3197 165 1328

Calculul valorii de proiectare a momentului ȋncovoietor capabil (M RD) la baza

pereţilor transversali şi longitudinali

J-63
Calculul s-a făcut, pentru ambele direcţii principale (T şi L), cu relaţia:
(1  1.15 d )
M Rd  N d lw
2
Forţa tăietoare (Vf1) corespunzătoare atingerii valorii MRd s-a calculat cu relaţia
M Rd
Vf 1 
H ech
Valorile sunt date ȋn tabelele 2a şi 2b
Transversal
Tabelul 2a
σd lwT NdT MRdT Vf1T
Elem. υd=σd/fd 1-1.15υd
2
N/mm m kN kNm kN
Z1T 0.3351 0.297 0.659 1.92 270 171 21.2
Z2T 0.3275 0.290 0.667 3.5 481 561 69.7
Z3T 0.3317 0.294 0.662 --- --- --- ---
Z4T 0.3817 0.338 0.612 3.96 635 769 95.5
Z5T 0.3638 0.322 0.630 2.46 376 291 36.2
Z6T 0.3843 0.340 0.609 2.46 397 297 36.9
Z7T 0.3843 0.340 0.609 2.46 397 297 36.9
Z8T 0.3213 0.284 0.673 3.5 472 556 69.1
Z9T 0.3197 0.283 0.675 1.92 258 167 20.8

Longitudinal( )
Tabelul 2b
σd lwL NdL MRdL Vf1L
Element υd=σd/fd 1-1.15υd
N/mm2 m kN kNm kN
Z1L 0.3351 0.379 0.565 1.335 188 71 8.8
Z2L 0.3275 0.370 0.574 1.335 184 71 8.8
Z3L 0.3317 0.375 0.569 0.85 118 29 3.5
Z4L 0.3817 0.431 0.504 2.67 428 288 35.8
Z5L 0.3638 0.411 0.527 2.67 408 287 35.7
Z6L 0.3843 0.434 0.501 3.125 504 394 49.0
Z7L 0.3843 0.434 0.501 3.125 504 394 49.0
Z8L 0.3213 0.363 0.582 2.21 298 192 23.8
Z9L 0.3197 0.361 0.585 2.21 297 192 23.8

Calculul rezistenţei pereţilor structurali la forţă tăietoare

J-64
Calculul s-a făcut cu relaţiile indicate în P100-3 D.3.4.1.4, în care s-a ţinut cont de
valoarea lungimii lad
Rezultatele sunt date ȋn tabelul 3.
Tabelul 3
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
Elem. NdT lc lw lad Vf21 NdL lc lw lad Vf21
kN m m m kN kN m m m kN
Z1 270 0.502 1.92 0 67.6 188 0.343 1.335 0 47.1
Z2 481 0.89 3.5 0 120.5 184 0.339 1.335 0 46.1
Z3 --- --- --- --- --- 118 0.207 0.85 0 29.6
Z4 635 1.178 3.96 0 159.1 428 0.39 2.67 0 107.2
Z5 376 0.698 2.46 0 94.2 408 0.385 2.67 0 102.2
Z6 397 0.735 2.46 0 99.5 504 0.932 3.125 0 126.3
Z7 397 0.735 2.46 0 99.5 504 0.932 3.125 0 126.3
Z8 472 0.871 3.5 0 118.2 298 0.547 2.21 0 74.7
Z9 258 0.485 1.92 0 64.6 297 0.557 2.21 0 74.4

Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin fisurare diagonală s-a calculat
cu relaţia (D.8). Valorile rezultate sunt date ȋn tabelul 4.
Tabelul 4
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
σd 
Elem 1 d AwT Vf22 AwL Vf22
f td
N/mm2 m2 kN m2 kN
Z1 0.3351 3.51 0.806 233.6 0.561 162.6
Z2 0.3275 3.473 1.47 421.5 0.561 160.9
Z3 0.3317 3.494 --- --- 0.357 103.0
Z4 0.3817 3.728 1.663 511.9 1.122 345.4
Z5 0.3638 3.646 1.033 311.0 1.122 337.8
Z6 0.3843 3.739 1.033 318.9 1.313 405.4
Z7 0.3843 3.739 1.033 318.9 1.313 405.4
Z8 0.3213 3.443 1.47 417.9 0.928 263.8
Z9 0.3197 3.435 0.806 228.6 0.928 263.2

Cu valorile din tabelele 1.3 şi 1.4 s-au determinat forţele tăietoare capabile şi modul de
rupere "ductil " (D) sau "fragil" (F) (tabelul 5). Valorile de proiectare sunt date în
casetele poşate.

J-65
Tabelul 5
TRANSVERSAL LONGITUDINAL
Vf1 Vf21 Vf22 Vf1 Vf21 Vf22
kN kN kN kN kN kN
Z1 21.2 67.6 233.6 D 8.8 47.1 162.6 D
Z2 69.7 120.5 421.5 D 8.8 46.1 160.9 D
Z3 --- --- --- --- 3.5 29.6 103.0 D
Z4 95.5 159.1 511.9 D 35.8 107.2 345.4 D
Z5 36.2 94.2 311.0 D 35.7 102.2 337.8 D
Z6 36.9 99.5 318.9 D 49.0 126.3 405.4 D
Z7 36.9 99.5 318.9 D 49.0 126.3 405.4 D
Z8 69.1 118.2 417.9 D 23.8 74.7 263.8 D
Z9 20.8 64.6 228.6 D 23.8 74.4 263.2 D

Verificarea siguranţei pentru fiecare perete (pe ambele direcţii) s-a făcut cu relaţia
(D.14). Valorile R3i sunt date ȋn tabelul 6 în care sunt poşate valorile F bi ≥ 0.30
max(Fbi) care se iau în considerare pentru calculul indicatorului R3 cu relaţia (D.15).
Tabelul 6
Forţa TRANSVERSAL LONGITUDINAL
de proiectare Forţa Forţa
Element
Fbi capabilă capabilă
kN kN kN
Z1 132 21.2 0.161 8.8 0.07
Z2 201 69.7 0.347 8.8 0.04
Z3 39 --- --- 3.5 0.09
Z4 308 95.5 0.310 35.8 0.12
Z5 217 36.2 0.167 35.7 0.16
Z6 276 36.9 0.134 49.0 0.18
Z7 276 36.9 0.134 49.0 0.18
Z8 237 69.1 0.291 23.8 0.10
Z9 165 20.8 0.126 23.8 0.14
Σ = 1812 kN Σ = 386.3 kN Σ = 234.6 kN
Indicatorul R3 pentru ansamblul structurii calculat cu relaţia (D.15) are valoarea:
R3T = 0.21
R3L = 0.13

(a) Lucrări de intervenție

J-66
Beneficiarul a solicitat ca expertiza tehnică să nu conțină recomandări privind tipul și
anvergura lucrărilor de intervenție.
(b) Concluzii
Gradul de îndeplinire a condițiilor de alcătuire seismică, R1, are valoarea 50. Această
valoare corespunde încadrării clădirii în clasa de risc seismic Rs II.
Gradul de afectare structurală, R2, are valoarea 70. Această valoare corespunde
încadrării clădirii în clasa de risc seismic Rs III.
Gradul de asigurare obținut prin calcul cu metodologia de nivel 2 este: R3,T=21%
pentru pereți transversali și R3,L = 13% pentru pereții longitudinali. Aceasta
corespunde încadrării clădirii în clasa de risc seismic Rs I.
În urma analizei indicatorilor, expertul decide încadrarea clădirii în clasa RsI, ţinând
cond de valoarea foarte redusă a indicatorului R3,L.
Clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI prezintă un risc ridicat de prăbuşire la
acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător stării limită ultime. Din acest motiv,
expertul consideră necesară realizarea de intervenţii pentru creşterea gradului de
asigurare la acţiuni seismice.
Gradul de asigurare pentru grinzile din metal pentru acţiunea verticală a cutremurului
este redus. Chiar dacă valoarea obţinută este datorată şi modului de calcul al
rezistenţelor (utilizând coeficienți de siguranță și coeficient de încredere), expertul
consideră că sunt necesare intervenţii la nivelul planşeelor pentru reducerea
încărcărilor, pentru introducerea unor noi elemente cu rol structural sau pentru
creşterea capacităţii de rezistenţă a elementelor existente. Aceste intervenţii la planşee
trebuie realizate, indiferent de soluţia de intervenţie care se va adopta pentru
elementele verticale (pereţi).

J-67