CONSOLIDAREA CLĂDIRILOR CU PEREŢI

STRUCTURALI DIN ZIDĂRIE NEARMATĂ

Teste in-situ şi de laborator pentru

evaluarea siguranţei disponibile

Radu PETROVICI(*)

-------------
(*)
Prof.univ.dr.ing.
 1. INTRODUCERE

Clădirile cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi planşee din lemn

reprezintă o parte importantă a fondului construit existent în România. Astfel,
conform datelor recensământului din 1992, în oraşe existau la data respectivă
circa 500.000 de locuinţe în astfel de clădiri dintre care 18.500 de locuinţe în
clădiri cu regim de înălţime ≥ P+2E.
Având în vedere vulnerabilitatea seismică ridicată care le caracterizează,
independent de regimul de înălţime, aceste clădiri reprezintă un pericol major
pentru siguranţa vieţii şi din acest motiv adoptarea unor măsuri eficiente de
reducere a riscului constituie o prioritate.

Figura 1. Clădiri cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi planşee din lemn avariate la
cutremurul din 4 martie 1977

Amploarea şi complexitatea măsurilor de intervenţie se decide de către

expert pe baza evaluării nivelului de siguranţă disponibil al clădirii. Gradul de
încredere al evaluării depinde nemijlocit de volumul şi de calitatea informaţiilor
privind clădirea, care condiţionează acurateţea rezultatelor analizei calitative şi
ale calculelor.
Aproape în toate cazurile, pentru expertizarea clădirilor existente din zidărie
nearmată, expertul nu dispune de documentaţia iniţială de proiectare, chiar dacă
aceasta a existat !.
În aceste condiţii inspectarea clădirii pentru întocmirea releveului structurii şi
efectuarea testelor în vederea determinării proprietăţilor mecanice ale zidăriei
reprezintă etape obligatorii.
Operaţiile de relevare a structurii şi de tesatere a materialelor sunt dificil de
realizat în condiţii bune (uneori chiar imposibil de executat!) deoarece la faza
întocmirii expertizei clădirile sunt, de regulă, în exploatare, iar structura este
acoperită de finisaje care nu pot fi desfăcute fără a afecta funcţionarea clădirii. În
aceste condiţii expertul recurge la folosirea datelor obţinute la clădiri presupuse
"similare" din punct de vedere al caracteristicilor constructive fără posibilitatea
de a verifica în ce măsură această similitudine există cu adevărat.
Totodată, prin această abordare nu se pot căpăta informaţiile necesare
referitoare la omogenitatea calităţii materialelor pe ansamblul clădirii.
Pe de altă parte, este evident că sporirea numărului de teste şi extinderea
acestora la un număr mai mare de elemente conduce la creşterea gradului de

2
încredere în valorile obţinute. Nivelul de cunoaştere a proprietăţilor mecanice ale
zidăriei determină şi tipul metodelor de calcul care pot fi folosite.
De exemplu, precizia rezultatelor obţinute prin folosirea metodelor de tip
element finit, cu urmărirea comportării postelastice a structurii, depinde de
cunoaşterea cât mai exactă a legilor constitutive σ-ε şi τ -γ ceea ce nu se poate
realiza fără executarea unui număr suficient de mare de încercări in-situ şi/sau în
laborator.
Sporirea numărului de teste este necesară şi în cazurile în care împrăştierea
rezultatelor obţinute pe numărul minim de teste prevăzut de reglementări este
mare (orientativ, cu coeficient de variaţie ≥ 25%).
Din acest motiv stabilirea planului de investigare este o problemă deosebit
de dificilă pentru inginerul evaluator deoarece inspecţiile şi testele trebuie să
furnizeze informaţii cât mai multe şi cât mai precise în condiţiile unor intervenţii
cât mai limitate asupra clădirii.
Comunicarea de faţă are ca scop prezentarea succintă a principalelor tipuri
de încercări pentru clădirile din zidărie, în special încercările in-situ care în
România sunt practic necunoscute şi în consecinţă neutilizate.
În lipsa încercărilor, sau cu un număr mic de încercări, valorile de calcul
folosite nu sunt individualizate pentru a ţine seama de proprietăţile efective ale
materialelor din clădire şi de omogenitatea acestora şi, în consecinţă, erorile care
rezultă pot fi în ambele sensuri şi din acest motiv reglementările prevăd
penalizarea valorilor forfetare cu factori de încredere care conduc la reduceri
substanţiale, acoperitoare, ale rezistenţelor de calcul. Subestimarea rezistenţelor
efective poate conduce la măsuri mai ample de intervenţie, şi deci mai
costisitoare, în timp ce supraestimarea acestora poate ascunde vulnerabilitatea
reală a clădirii.

3
 2.NIVELURI DE CUNOAŞTERE ŞI FACTORI DE ÎNCREDERE

Estimarea calitativă a siguranţei seismice a clădirilor din zidărie precum şi

stabilirea metodelor de evaluare prin calcul şi a valorilor datelor de intrare depind
nemijlocit de nivelul de cunoaştere definit prin volumul şi calitatea informaţiilor
privind geometria, detaliile şi materialele structurii.
Reglementările EN 1998-3 şi P100-3 definesc trei niveluri de cunoaştere (KL-
knowledge level):
• KL1: cunoaştere limitată
• KL2: cunoaştere normală
• KL3: cunoaştere completă
Identificarea nivelului de cunoaştere cu privire la detalii se face pe baza
documentaţiei existente completată prin inspecţii în teren cu grade de
aprofundare diferite.

Posibilităţi de obţinere a informaţiilor privind detaliile

Tabelul 1
Nivel de
Documentaţie Inspecţie în teren
cunoaştere
Practica la data
Limitată Limitată
construcţiei
Desene originale
Limitată
Normală incomplete
................ Extinsă
Desene originale
Limitată
Completă complete
................. Completă

Numărul minim elementelor dintr-o anumită categorie care se inspectează

este stabilit prin reglementările tehnice specifice.

Procentajul elementelor care trebuie verificate pentru detalii

Tabelul 2
Tipul inspecţiei
Reglementarea
Limitată Extinsă Completă
Eurocode EN 1998-3
20 50 80
(2005)*
Cod P100-3 (2007) 15 30 50
*
Valori minime recomandate. Prin Anexa Naţională pot fi modificate

În ceea ce priveşte materialele, identificarea nivelului de cunoaştere se face

pe baza documentaţiei existente completată prin testare.

4
 Posibilităţi de obţinere a informaţiilor privind materialele

Tabelul 3
Nivel de Documentaţie Testare
cunoaştere
Limitată Normele valabile la data Limitată
construcţiei
Normală Specificaţiile de proiectare Limitată
originale
------------ Extinsă
Completă Rapoartele testelor originale Limitată
------------- Cuprinzătoare

Numărul minim elementelor dintr-o anumită categorie care se testează este

stabilit deasemeni prin reglementările tehnice specifice

Numărul elementelor care trebuie testate pentru fiecare nivel al clădirii

Tabelul 4
Tipul testării
Reglementarea
Limitată Extinsă Cuprinzătoare
Eurocode EN 1998-3 (2005) 1 2 3
Cod P100-3 (2007) 0 1 3

Numărul minim de teste este indicat mai sus în cazurile curente; în cazul în
care se constată diferenţe semnificative între rezultate numărul de probe trebuie
să fie sporit.
Pentru a se ţine seama de incertitudinile care pot afecta rezultatele, valorile
obţinute prin testare se corectează cu factori de încredere (CF) diferenţiaţi în
funcţie de nivelul de cunoaştere corespunzător.
Astfel valorile de calcul ale rezistenţelor materialelor, pe baza cărora se
stabileşte capacitatea disponibilă a structurii, se obţin din valorile medii stabilite
din documentaţie sau prin teste, împărţite la factorii de încredere.
Valorile factorilor de încredere stabilite prin Eurocode EN 1998-3 şi preluate
în Codul P100-3 sunt următoarele:
• cunoaştere limitată (KL1) ⇒ factor de încredere CF = 1.35;
• cunoaştere normală (KL2) ⇒ factor de încredere CF = 1.20;
• cunoaştere completă (KL3) ⇒ factor de încredere CF = 1.00.
În normele americane [9] nivelurile de cunoaştere şi factorii de cunoaştere
(k) care înmulţesc valorile medii ale proprietăţilor mecanice, se determină în
funcţie de:
• obiectivele de performanţă stabilite pentru lucrările de intervenţie;
• procedeele de calcul;
• conditiile de evaluare;
• sursele de informare privind detaliile şi materialele.

5
 În cazul încercărilor uzuale, numărul minim de probe pentru cazul în care nu
este cunoscută rezistenţa de proiectare a zidăriei este de cel puţin şase probe
pentru întreaga clădire, dar cel puţin câte una pentru fiecare tip de element de
construcţie. Numărul încercărilor se dublează dacă valoarea medie a rezultatelor
încercărilor este mai mică decât valoarea forfetară dată în tabelul 6 [9]. Dacă se
realizează cel puţin numărul minim de încercări, factorul de cunoaştere se ia
k=1.0. În absenţa testelor pe materialele din lucrare, valorile forfetare sau cele
din documentaţie se corectează prin reducere cu factorul de cunoaştere k = 0.75.
Tot reglementările americane [8] impun obligaţia ca pentru clădirile cu pereţi
structurali din zidărie nearmată şi cu planşee cu rigiditate nesemnificativă în plan
orizontal (de regulă, planşee din lemn) valorile de calcul ale rezistenţei medii la
forfecare în rost orizontal vte şi cele ale rezistenţelor ancorelor să se stabilească
prin încercări (nu se admite folosirea valorilor forfetare date la 5.2.).

6
 2. TESTE SPECIFICE PENTRU EVALUAREA CALITATIVĂ A ZIDĂRIEI
[13],[14]

Alături de cercetarea vizuală în prezent, pe plan mondial, există numeroase

procedee tehnologice avansate pentru cercetarea instrumentală a calităţii
zidăriei. Prezentarea lor necesită un spaţiu important astfel încât, în cele ce
urmează am reţinut numai câteva exemple.
Principalul avantaj al acestor metode este posibilitatea de a extinde
rezultatele investigaţiilor locale (punctuale) privitoare la proprietăţile mecanice,
determ inte pe epruvete, pe arii mai mari (prin corelare, pe baze experimentale)
dând astfel o imagine mai completă a caracteristicilor structurii. De asemenea
prin astfel de metode este posibilă şi urmărirea eficienţei lucrărilor de intervenţie
(de exemplu, prin verificarea modificării densităţii materialului, dacă se execută
injectarea crăpăturilor/golurilor).
- Radiografiere (cu raze gamma): permite identificarea neomogenităţilor /
discontinuităţilor profunde în zidărie (identificarea golurilor, armăturilor, altor
elemente inglobate în zid); în general sunt necesare aparate cu radiaţii puternice
ceea ce implică şi măsuri corespunzătoare de protecţie.
- Termografie în infraroşu: identificarea stratificaţiei (de exemplu straturi
vechi de tencuială) şi existenţa unor goluri sau discontinuităţi (de exemplu,
starea de fisurare, fracturi sau goluri incomplet umplute); permite şi verificare
operativă în faza de intervenţie prin vizualizarea traseului materialelor introduse
în fisuri/crăpături.

Figura 2. Imaginea în infraroşu a unei clădiri din zidărie

- Metode magnetice: permit poziţionarea elementelor metalice înglobate în

zidarie (armături, ancore,etc).
- Metode radar: se bazează pe recepţionarea energiei electrice, transmisă
sau reflectată şi permit identificarea diferitelor straturi de zidărie (mai ales în
cazul zidurilor mixte, groase) a golurilor şi a altor elemente înglobate în zidarie
(beton, de exemplu).
- Încercări cu ultrasunete: se folosesc cu precădere pentru materiale
omogene cum este zidăria din piatră naturală; în cazul zidăriei de cărămidă
adâncimea de pătrundere este insuficientă pentru a furniza informaţii
concludente.

7
 Figura 3.Instalaţie pentru încercări cu ultrasunete

- Endoscopie: permite verificarea alcătuirii interne a zidăriei prin mini

camere introduse în goluri de mici dimensiuni (cu diametrul de 10÷20 mm)
practicate în perete; adâncimea pe care se face cercetarea este de circa
1000÷1200 mm în funcţie de tipul aparatului folosit; zonele cu fisuri mari pot fi
cercetate cu aparate prevăzute cu tub flexibil care se adaptează traseului; aceste
aparate, dotate cu fibra optică, furnizează fotografii sau imagini video ale
structurii interioare a zidăriei.

(a) (b) (c)

Figura 4. Endoscopie
(a) Vederea generală a încercării (b) zonă de zidărie cu degradare în dreapta sus
(c) zonă de zidărie fără degradări

8
4. TESTE SPECIFICE PENTRU EVALUAREA PROPRIETĂŢILOR MECANICE
ALE ZIDĂRIEI

Pentru clădirile cu pereţi structurali din zidărie se utilizează cu precădere

încercări de tip nedistructiv. Sunt definite astfel încercările care nu afectează
echilibrul static al elementului sau al clădirii din care acesta face parte.
Extragerea de carote este considerată tot încercare nedistructivă dacă
dimensiunile acestora sunt nesemnificative în raport cu dimensiunile elementului
respectiv.
Încercările pentru determinarea proprietăţilor mecanice ale zidăriei necesare
pentru evaluarea prin calcul a rezistenţei şi rigidităţii acesteia se pot executa in-
situ sau în laborator.
Ambele categorii de încercări permit determinarea valorilor rezistenţelor la
compresiune, la întindere din încovoiere şi la forfecare precum şi a legilor
constitutive ale zidăriei (σ-ε şi/sau τ-γ), şi, implicit, a modulilor de elasticitate E şi
G.
În cazul clădirilor cu pereţi structurali din zidărie nearmată, Eurocode EN
1998-3, Anexa C, prevede în exclusivitate teste in-situ şi nu menţionează
posibilitatea unor teste de laborator pe epruvete de zidărie extrase din lucrare
sau confecţionate cu elemente din lucrare care reprezintă o practică curentă în
multe ţări. Preluarea EN 1998-3 ca normă naţională (SR EN) impune cunoaşterea
acestor procedee, însuşirea şi utilizarea lor.

4.1. Încercări de laborator

4.1.1. Încercări pentru determinarea rezistenţei la compresiune

Forma şi dimensiunile epruvetelor care se extrag prin carotare din zidăria

existentă şi procedeul de încercare se stabilesc prin reglementările fiecărei ţări
sau prin reglementări cu caracter internaţional (Euronorme, de exemplu).

Figura 5.Piesele componente ale carotierei [13]

Epruvetele extrase prin carotare permit deasemeni identificarea structurii

interne a zidăriei (de exemplu, straturile din care aceasta este alcătuită).
În USA, reglementările [5] şi [8] permit determinarea rezistenţei la
compresiune şi prin încercări pe prisme confecţionate cu cărămizi extrase din
construcţie şi cu mortar proiectat pe baza rezultatelor analizei chimice a
mortarului existent (ACI 530.1/ASCE 6TMS 602 Specifications for Masonry
Structures, Section 1.4.B.3) soluţie care evită degradarea mortarului inerentă la
extragerea din perete. Acest tip de încercare nu poate ţine însă seama de
efectele reologice sau fizice care au afectat zidăria originară.
Încercarea de rupere la compresiune pe carotă se face pe schema din figura 6.

9
 Figura 6. Incercarea la compresiune pe carote

Carota se extrage perpendicular pe perete, trebuie să aibă diametrul ≥ 150

mm iar forţa F, crescătoare până la ruperea epruvetei, se aplică pe direcţia care
corespunde încărcărilor verticale din perete.
F
Rezistenţa de rupere se calculează din relaţia f r = unde l≥ d este lungimea
dl
carotei.

10
 4.1.2.Încercări pentru determinarea rezistenţei la întindere din
încovoiere

Încercările pentru determinarea rezistenţei la întindere se efectuează pe

epruvete (fragmente de perete) alcătuite din mai multe elemente pentru zidărie
suprapuse, solicitate la încovoiere perpendicular pe plan. Proba este solicitată la
încovoiere în raport cu axa minoră şi ruperea se produce prin depăşirea aderenţei
între mortar şi elementul de zidărie în zona întinsă din încovoiere. Încercarea
furnizează date mai exacte decât încercarea de întindere directă care este
influenţată, în mare măsură, de neomogenitatea contactului între mortar şi
element şi de comportarea fragilă a ansamblului încercat.
În USA încercarea este reglementată prin standardele ASTM C1072-99 şi
ASTM E518-00.

Figura 7. Schema încercării la întindere din încovoiere (wrench bond)

4.1.3.Încercări pentru determinarea rezistenţei la forfecare

Încercarea propusă Braga, Dolce şi Masi în1993 se bazează pe analogia stării

de eforturi a carotelor încărcate cu forţe la 45o faţă de rostul de mortar cu cea
din panourile pătrate comprimate pe diagonală. Modalităţile de rupere pentru
cele două tipuri de încercări au fost foarte asemănătoare iar valorile rezistenţelor
obţinute pot fi corelate suficient de precis ceea ce recomandă folosirea testului pe
carote care este mai simplu şi mai puţin invaziv decât cel in-situ prezentat mai
jos.

Figura 8. Determinarea rezistenţei la forfecare pe carote

11
 Deşi încercările pe epruvete extrase din lucrare sunt cele mai simple, trebuie
menţionate şi unele limitări ale utilizarii acestora care sunt determinate de
următoarele considerente:
• epruvetele trebuie să fie de dimensiuni mari pentru a fi reprezentative
pentru comportarea de ansamblu a zidăriei; această condiţie nu poate fi realizată
în toate cazurile (în special în cazul monumentelor istorice pentru care
intervenţiile trebuie să fie cât mai puţin invazive);
• încercările pe epruvete extrase din clădire implică şi costuri legate de
transportul la laborator, regia laboratorului şi, nu în ultimul rând, costurile pentru
refacerea pereţilor din care s-au extras epruvetele;
• în zidăriile vechi, datorită rezistenţei scăzute a mortarului (sau degradării
acestuia în timp) prelevarea epruvetelor fără a fi deteriorate implică folosirea
unor procedee complicate şi în consecinţă costisitoare.

4.2.Încercări in-situ

4.2.1.Încercări cu prese plate (engl. flatjacks, ital. martinetti piatti)

Încercările de laborator pe epruvete extrase din lucrare pot fi înlocuite cu
încercări in-situ de tip nedistructiv cu prese plate (procedeu preluat din
geologie).

Figura 9. Presa plată

Aceste încercări permit determinarea următoarelor caracteristici ale zidăriei

existente:
a. Efortul unitar de compresiune într-un punct oarecare al peretelui
b. Rezistenţa de rupere la compresiune
c. Proprietăţile de deformabilitate (legea constitutivă σ-ε şi modulul de
elasticitate);
d. Rezistenţa de rupere prin forfecare în rost orizontal.

Încercările se pot face în orice zonă a elementului de construcţie (perete,

stâlp, arc) şi astfel permit obţinerea unei imagini cuprinzătoare a stării de
eforturi pentru ansamblul clădirii.
În raport cu încercările în laborator pe epruvete extrase din lucrare,
încercările in-situ cu prese plate prezintă, în primul rând, avantajul rapidităţii de
execuţie al încercării propriu zise şi al obţinerii rezultatelor. Aceste avantaje, la
care se poate adăuga şi faptul că încercarea se poate repeta imediat dacă
rezultatele apar ca fiind mult diferite, fac posibilă utilizarea acestui tip de
încercări atât în etapa de expertizare cât şi pe parcursul lucrărilor de intervenţie,
de exemplu, dacă în urma decopertărilor se constată existenţa unor zone de
zidărie cu caracteristici mecanice inferioare celor medii pe clădire.

12
 Pentru determinarea efortului unitar de compresiune în zidărie se foloseşte o
singură presă şi două linii de repere pentru măsurarea deformaţiilor verticale.
Presa se introduce într-o fantă creată în rostul orizontal al zidăriei existente,
în poziţia în care se doreşte măsurarea efortului unitar de compresiune. La
tăierea fantei, ca urmare a eliminării efortului interior din rostul respectiv se
produce o deformaţie a peretelui care este înregistrată de reperele de măsurare.
Presiunea la presă care anulează deformaţia produsă la tăierea fantei măsoară
efortul unitar de compresiune în zidărie. În cazul pereţilor cu forme complexe
(I,L,U) încărcaţi neuniform la nivelul planşeelor, procedeul permite evaluarea
corectă a distribuţiei eforturilor unitare de compresiune în inima şi în tălpile
profilului.

Figura 10. Încercare pentru determinarea efortului unitar de compresiune

Pentru determinarea efortului unitar de rupere la compresiune şi a legii σ-ε

se folosesc două prese plate paralele dispuse la o distanţă de circa 50 cm pe
verticală.
Zidăria aflată între cele două prese este supusă la compresiune axială cu
efort unitar determinat de presiunea la prese iar între punctele de măsurare se
citesc deformaţiile laterale şi axiale. Repetând operaţia pentru mai multe valori
ale forţei axiale se poate trasa curba σ-ε pe care se determină modulul de
elasticitate la compresiune. Presiunea în prese poate fi sporită până la ruperea
zidăriei determinând astfel rezistenţa ultimă a acesteia.

Figura 11. Încercare pentru determinarea rezistenţei la compresiune

13
 Rezistenţa zidăriei la forfecare în rost orizontal în prezenţa unei forţe de
compresiune se poate determina folosind montajul cu două prese plate şi o presă
cilindrică sau plată care "împinge" un element de zidărie legat în masiv numai
prin mortarul din rosturile orizontale (Shove test).
Există trei variante ale acestui procedeu în funcţie de elementele pentru
zidărie care sunt afectate de intervenţie. Cea mai redusă intervenţie asupra
peretelui implică numai desfacerea rosturilor verticale adiacente elementului care
se încearcă. Într-unul din rosturile desfăcute se introduce o presă plată care
împinge elementul, generând astfel forfecarea rosturilor orizontale (rupere prin
lunecare în rost orizontal) iar celălalt rost este desfăcut pentru a permite
deplasarea elementului fără a fi împiedicat de cel alăturat. Cunoscând efortul
unitar de compresiune (σ0), determinat tot cu prese plate, se poate determina
direct efortul unitar tangenţial cu una din formulele cunoscute.

Figura 12. Incercare pentru determinarea rezistenţei la forfecare

4.2.2. Încercare in-situ la compresiune diagonală

Este de fapt o încercare distructivă care impune izolarea unui panou de

zidărie de dimensiuni semnificative şi solicitarea lui cu forţe aplicate pe una sau
pe ambele diagonale

Figura 13.Încercare in-situ la compresiune diagonală

În USA desfăşurarea încercării este reglementată prin standardul ASTM

E519-81.

14
 Rezultatele obţinute reprezintă numai aproximativ proprietăţile peretelui real
deoarece, spre deosebire de acesta, starea de eforturi normale şi tangenţiale din
panoul încercat este în general neuniformă, iar redistribuţia eforturilor după
amorsarea fisurării nu se poate produce. Ca atare valorile obţinute prin acest
procedeu nu pot fi folosite pentru evaluarea comportării post elastice.
Trebuie menţionat şi faptul că, pentru a se obţine rezultate cât mai exacte,
panoul încercat trebuie să aibă dimensiuni importante (peste 1.20 x 1.20 m)
ceea ce este greu de realizat pentru un număr semnificativ de probe. În plus
operaţia este costisitoare deoarece implică şi lucrări importante de refacere a
continuităţii peretelui.

4.2.3. Rezistenţa la întindere din încovoiere

Se determină cu acelaşi procedeu ca şi în laborator (wrench bond), pe

porţiuni de zid izolate prin scoaterea a unul sau două rânduri de cărămizi şi prin
tăieturi laterale verticale.
Deşi nu există reglementări specifice pentru această încercare in-situ, se
poate folosi standardul pentru încercări de laborator ASTM E518-00.

4.2.4. Evaluarea rezistenţei mortarului prin proba de smulgere

Constă în introducerea în mortarul din rost a unui şurub cu diametrul de circa

6 mm şi măsurarea forţei necesare pentru extragerea acestuia. Valoarea forţei la
care se produce smulgerea permite calculul rezistenţei mortarului la
compresiune, încovoiere şi întindere folosind relaţii stabilite pe baza
experimentărilor.

Figura14. Încercarea rezistenţei mortarului prin proba de smulgere (pull-out)

15
5. VALORI DE CALCUL ALE PROPRIETĂŢILOR MECANICE ALE ZIDĂRIEI
NEARMATE.

În condiţiile testelor limitate, în unele ţări care dispun de baze de date

importante privitoare la rezistenţele zidăriei din clădirile existente, reglementările
tehnice specifice prevăd valori forfetare, acoperitoare, ale principalelor
caracteristici mecanice ale zidăriei.

5.1. Prevederi ale reglementărilor din Italia

Reglementarea italiană [12] conţine un tabel de valori minime şi maxime ale

caracteristicilor mecanice ale zidăriilor de diverse alcătuiri de zidărie specifice
clădirilor existente în Italia.
Spre exemplu, în cazul zidăriilor cu cărămizi pline şi mortare slabe de var şi
ţesere neregulată, sunt date valorile din tabelul 5.

Tabelul 5
Valoare (N/mm2)
Caracteristica mecanică Notaţie
minimă maximă
Rezistenţa medie la compresiune fm 1.80 2.80
Rezistenţa medie la forfecare τ0 0.060 0.092
Modul de elasticitate longitudinal E 1800 2400
Modul de elasticitate transverasal G 300 400

Pentru a se ţine seama de calitatea zidăriei din lucrare valorile de calcul pot fi
determinate, la aprecierea expertului, prin multiplicarea valorile din tabel cu
factori supraunitari
• ≤ 1.5 - dacă se constată existenţa unui mortar de bună calitate;
• ≤ l.3 - dacă ţeserea este apropiată de cea corectă.

Valorile de proiectare ale rezistenţelor medii se aleg în funcţie de nivelurile

de cunoaştere după cum urmează:
• KL1⇒ valorile minime din tabele
• KL2⇒ valorile medii din tabele
• KL3 ⇒ valori stabilite în funcţie de numărul de probe încercate:

¾ pentru trei probe valorile rezistenţelor şi ale modulilor de elasticitate

se iau egale cu media rezultatelor încercărilor; alternativ, valorile
modulilor de elasticitate se iau egale cu mediile din tabel;
¾ pentru o singură probă încercată, dacă valoarea rezultată este cuprinsă
în intervalul din tabel sau este mai mare, valoarea rezistenţei medii se
ia egală cu media valorilor din tabel; dacă valoarea rezultată este mai
mică decât limita inferioară din tabel, valoarea medie se va lua egală
cu valoarea experimentală.

16
 Prevederile de mai sus încurajează astfel efectuarea unui număr mai mare de
încercări pentru cunoaşterea cât mai exactă a datelor de intrare pentru calcul
Reglementarea [12] permite autorităţilor locale să stabilească valori diferite
de cele din tabele pe baza datelor constructive specifice din zonă.

5.2.Prevederi ale reglementărilor din USA

În standardul [9] sunt date valori forfetare, considerate limite inferioare

pentru principalele caracteristici mecanice ale zidăriei. Valorile sunt diferenţiate
în funcţie starea în care se găseşte zidăria, stabilită prin examinarea vizuală:
• bună, dacă degradările nu depăşesc nivelul nesemnificativ sau uşor;
• acceptabilă, dacă degradările nu depăşesc nivelul moderat;
• slabă pentru care degradările sunt grele sau extreme
Definirea nivelului degradărilor este detaliată în [FEMA 306,307,308]
Valorile medii probabile ale caracteristicilor respective (N/mm2) se deduc din
valorile forfetare prin înmulţire cu factorul 1.3. Folosirea valorilor forfetare este
permisă numai pentru calcule liniar elastice.

Tabelul 6
Starea zidăriei
Caracteristica mecanică Notaţie
bună acceptabilă slabă
Rezistenţa la compresiune fme 8.2 5.5 2.7
Rezistenţa la întindere din încovoiere fte 0.18 0.09 0.00
Rezistenţa la forfecare vme 0.25 0.18 0.12
Modul de elasticitate longitudinal Eme 4500 3000 1500
Modul de elasticitate transversal Gme 1800 1200 600

În cazul absenţei testelor, pentru obiectivele de performanţă de bază,

valorile din tabel se înmulţesc cu factorul de cunoaştere k = 0.75; idem în cazul
obiectivelor de performanţă superioare dacă nu se dispune decât de încercări
uzuale.
Valorile ridicate ale rezistenţelor medii forfetare ale zidăriei sunt explicabile,
în primul rând, prin rezistenţa mare a cărămizilor folosite în USA. Astfel, un
raport din 1929, bazat pe datele producătorilor, arăta că 92% din producţia de
cărămizi a USA avea media rezistenţelor la compresiune de 50 N/mm2 (circa
7.200 psi) [FEMA 274, sect.7.2.2]

5.3. Prevederi ale Codului P100-3 (in curs de aprobare)

Pentru evaluarea siguranţei, valoarea rezistenţei de proiectare la

compresiune (fd) pentru pereţii solicitaţi la încovoiere cu forţă axială se ia egală
cu rezistenţa medie de rupere la compresiune a zidăriei (fm) împărţită la factorul
de încredere CF stabilit ca mai sus.
În lipsa unor date mai precise, rezistenţa medie la compresiune a zidăriei se
poate lua:

17
 • fm = 1.3 fk , unde fk este rezistenţa caracteristică la compresiune a zidăriei
stabilită conform CR6-2006;
• din standardele de proiectare bazate pe calculul în stadiul de rupere (STAS
1031-50 sau 1031-56) folosind rezistenţa medie a cărămizilor şi a mortarului
determinate prin încercări la lucrarea respectivă.

Pentru zidăriile vechi (orientativ până în 1950) cu cărămizi şi mortare cu

rezistenţe medii de rupere slabe (C35÷C75 şi M4÷10, cu notaţiile din normele
respective), valori întâlnite curent la clădirile din România, rezultă următoarele
rezistenţe de proiectare la compresiune (N/mm2)

Tabelul 7
Factor de încredere
1.35 1.20 1.00
(CF)
Mortar M4 M10 M4 M10 M4 M10
C35 0.67 0.81 0.75 0.92 0.90 1.10
C50 0.81 1.04 0.92 1.17 1.10 1.40
Cărămizi C75 1.11 1.33 1.25 1.50 1.50 1.80
C100 1.33 1.48 1.50 1.67 1.80 2.00

Valoarea rezistenţei de proiectare pentru pereţii solicitaţi la forţă tăietoare se

stabileşte în funcţie de mecanismul de rupere:
• Pentru rupere prin lunecare în rost orizontal (fvd):
f vm
f vd = unde fvm este rezistenţa medie de rupere la forfecare în rost
γ M CF
orizontal iar γM este coeficientul parţial de siguranţă pentru material.

În lipsa unor date mai precise, obţinute prin încercări la lucrarea respectivă,
rezistenţa medie de rupere la forfecare în rost orizontal (fvm) se poate lua egală
cu:
- fvm = 1.3 fvk unde fvk este rezistenţa caracteristică de rupere
determinată conform CR6-2006;
- pentru zidării vechile cu cărămizi pline şi cu mortar de var, fvk se
calculează cu relaţiile (4.3a) şi (4.3b) din CR6-2006 în care rezistenţa unitară
caracteristică iniţială la forfecare a zidăriei se ia fvk0 = 0.045 N/mm2

Pentru rupere în scară sub efectul eforturilor principale de întindere (ftd):

0.04f m
f td = unde fm este rezistenţa medie de rupere la compresiune
γ M CF
a zidăriei
Coeficientul parţial de siguranţă pentru zidărie se ia egal cu:
• γM = 3.0 pentru zidăriile vechi cu cărămizi manuale şi mortar de var
(orientativ, anterior anului 1900);
• γM = 2.75 pentru zidăriile vechi cu cărămizi presate şi mortar de var-
ciment/ciment-var (orientativ, între 1900÷1950);
• γM = 2.5 pentru zidăriile recente (orientativ, după 1950).

18
 Pentru rezistenţa de rupere în scară prin eforturi principale de întindere, cu
γM= 2.75, avem valorile (ftd în N/mm2).

Tabelul 8
Factor de
1.35 1.20 1.00
încredere (CF)
Mortar M4 M10 M4 M10 M4 M10
C35 0.010 0.012 0.011 0.013 0.013 0.016
C50 0.012 0.015 0.013 0.017 0.016 0.020
Cărămizi C75 0.016 0.019 0.018 0.022 0.022 0.026
C100 0.019 0.022 0.022 0.024 0.026 0.029

Pentru comparaţie, în tabelul 9 sunt date valorile medii pentru rezistenţa la

eforturi principale de întindere conform STAS 1031-56 (valabile pentru toate
tipurile de zidării. Valorile de calcul au fost determinate folosind coeficientul de
siguranţă c = 1.9 dat în standardul amintit pentru ipoteza de încărcare cu sarcini
fundamentale, accidentale şi extraordinare.

Tabelul 9
Rezistenţa (N/mm2)
Mortar
Medie Calcul
M4 0.040 0.021
M10 0.090 0.047

19
 6. CONCLUZII

• Evaluarea siguranţei disponibile a clădirilor cu pereţi structurali din

zidărie necesită cunoaşterea cât mai exactă proprietăţilor mecanice ale
zidăriei şi a variabilităţii acestora pe ansamblul clădirii.
• Sporirea numărului încercărilor conduce la creşterea gradului de
încredere al valorilor proprietăţilor mecanice, ceea ce permite reducerea
factorilor de încredere şi deci posibilitatea de a atribui zidăriei rezistenţe
mai mari. În acelaşi timp, extinderea testării implică perturbarea
funcţionării clădirii şi costuri suplimentare.
• În raport cu încercările de laborator pe epruvete extrase din construcţie,
încercările nedistructive in-situ prezintă numeroase avantaje în primul
rând din punct de vedere al operativităţii execuţiei şi al extinderii ariei
cercetate.
• Măsurătorile in situ pot servi pentru verificarea stării de eforturi în
zidăriile cu alcătuiri complexe pentru care modelarea matematică este
dificilă sau implică folosirea unor aproximaţii care pot altera semnificativ
rezultatele
• Tehnica actuală dispune de numeroase metode de investigare a alcătuirii
de ansamblu a zidăriilor şi de măsurare a proprietăţilor mecanice ale
acestora.
• În România, în absenţa dotărilor necesare, investigaţiile prezentate mai
sus sunt practic necunoscute şi neutilizate. Este necesar un efort
conjugat al tuturor autorităţilor şi specialiştilor interesaţi pentru a asimila
şi a pune în practică procedeele respective.
• Extinderea determinărilor experimentale, în laborator şi in-situ, va
permite:
¾ evaluarea corectă a nivelului de siguranţă disponibil al clădirilor
cu pereţi structurali din zidărie nearmată în funcţie de starea de
eforturi şi de proprietăţile reale ale zidăriei;
¾ cunoaşterea mai exactă a proprietăţilor zidăriilor în funcţie de
localizarea în teritoriu şi de perioada de execuţie şi constituirea
unei baze de date la nivel naţional care să permită stabilirea unor
valori forfetare specifice României pentru calculul capacităţii de
rezistenţă a clădirilor curente.

20
 BIBLIOGRAFIE

[1] CEN Eurocode EN 1998-3 Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la

cutremur Partea 3: Evaluarea şi consolidarea construcţiilor, iunie
2005
[2] MTCT P100-3 Cod de evaluare şi proiectare a lucrărilor de consolidare la
clădiri existente, vulnerabile seismic
[3] FEMA 172 NEHRP Handbook of Techniques for the Seismic Rehabilitation of
Existing Buildings, June 1992
[3] FEMA 178 NEHRP Handbook for the Seismic Evaluation of Existing Buildings,
June 1992
[4] FEMA 273 NEHRP Guidelines for the Seismic Rehabilitation of Buildings,
October 1997
[5] FEMA 274 NEHRP Commentary on the guidelines for the seismic
rehabilitation of buildings , october 1997
[6] FEMA 306 Evaluation of earthquake damaged concrete and masonry wall
buildings- Basic procedure manual, 1998
[7] FEMA 307 Evaluation of earthquake damaged concrete and masonry wall
buildings - Technical resources, 1998
[8] FEMA 310 Seismic Evaluation Handbook
[9] FEMA 356 Prestandard and Commentary for the Seismic Rehabilitation of
Buildings, November 2000
[10] FEMA 357 Global Topics Report on the Prestandard and Commentary for the
Seismic Rehabilitation of Buildings, November 2000
[11] International Code Council International Existing Building Code- final
draft, 2003
[12] Italia Ordonanţa Consiliului de Miniştri nr.3431 din 3 mai 2005
[13] Brencich, A Tecniche diagnostiche et loro analisi critiche Universita degli Studi di
Genova , DISEG - Dipartamento di Ingegneria Strutturale et Geotecnica,
2003
[14] Spera, G Indagini diagnostiche sulle strutture in muratura esistenti - Dipartimento di
Strutture, Geotecnica, Geologia applicata all’Ingegneria Univerista degli
Studi della Basilicata, 2004

21