UNIVERSITATEA DE STAT DIN PITEȘTI

FACULTATEA STIINTELOR EDUCATIEI, STIINTELE SOCIALE SI

PSIHOLOGIE

SPECIALITATEA MASTER

MANAGEMENTUL SERVICIILOR SOCIALE SI DE SANATATE

Etică și integritate academică

Considerați că există conciliere între deontologism și

utilitarism?

Masterand:

Considerați că există conciliere între deontologism și utilitarism?

 După părerea mea între deontologism și utilitarism nu poate exista conciliere deoarece
sunt utilizate de categorii diferite de persoane, aria de răspândire este diferită.
Deontologismul este folosit de profesioniști din diferite domenii , oameni de cultură cu
principii morale solide. Utilitarismul este larg răspândit având un caracter personal , egoist,
lipsit de empatie.
Deontologia a rămas, în practica socială, ca o “instanţă romantică” a personalităţii
elitelor culturale, ca un “prag de jos” al moralităţii, asumat conştient de comunităţi culturale
şi profesionale de elită, ca o “minimă rigoare morală” percepută ca absolut necesară în
condiţiile exploziei libertăţii de mişcare şi acţiune provocate de cultura liberalistă a secolului
nostru.
Din perspectiva filosofiei morale, deontologia s-a născut ca replică utilitaristă faţă de
rigorismul clasic al eticii, autorul conceptului, Jeremy Bentham (1748-1832) propunând
explicit judecarea oricărei acţiuni sau instituţii în funcţie de capacitatea de a spori fericirea şi
de a micşora suferinţa.
Cu toate că deontologia a fost fundamentată, conceptual, în utilitarism, filosofia morală
contemporană marchează o cotitură radicală în utilizarea conceptului, prin reevaluarea
etimologiei acestuia şi punerea lui la lucru în opoziţie ireductibilă cu curentul care i-a dat
naştere: etica bazată pe norme, pe ideea de datorie, anterioară oricăror scopuri determinate
utilitarist, deci în opoziţie cu etica teleologică.
Utilitarismul susţine că judecăţile prin care surprindem calitatea unui lucru de a fi bun
vorbesc de fapt despre proprietatea acelui bun de a produce un bine. Binele este asimilat
conceptului utilităţii, iar funcţia judecăţilor morale este de a denunţa gradul de utilitate al
unui anumit lucru
Orice doctrină utilitaristă se întemeiază pe afirmaţia că subiecţii umani sunt dirijaţi de
logica egoistă a calculului plăcerilor şi suferinţei, deci de interesele lor, neexistând alt
fundament posibil pentru normele etice decât legea fericirii indivizilor şi colectivităţilor.
Pentru utilitarism şi adepţii săi fericirea constă în evitarea suferinţei şi în satisfacerea
plăcerilor. Suma acestor plăceri, indiferent de natura acestora, determină fericirea. Aceste
consideraţii se originează în intuiţiile simţului comun, utilitarismul depăşeşte inconsistenţa
acestuia integrându-le într-un sistem unitary, gândire care tratează problemele morale în
relaţie cu un ideal, fericirea, care este cel mai puţin obscur şi cel mai atractiv dintre toate
alternativele. Succesul acestei viziuni s-ar putea explica prin adecvarea ei la intuiţiile bunului
simţ. (căutăm plăcerea şi fugim de durere, pentru că suntem astfel constituiţi, plăcerea este
co-naturală…).
Deontologismul kantian și utilitarismul lui J. S. Mill, oricât de diferite sunt ele în alte
aspecte, au, din punctul de vedre al structurii ambivalente a trăirilor morale, aceeași
configurație. În mod ciudat însă, lucru observat încă din vremea lui Mill, judecarea unor
dileme etice după standardele fiecăreia dintre cele două teorii morale duce la evaluări diferite
ale acțiunilor. Spre exemplu, în etica kantiană, minciuna nu este niciodată o acțiune etică, pe
când, la Mill, ea este astfel dacă duce spre o creștere a fericirii generale.