Condițiile socializării

în familie

REALIZAT DE: CAMELIA DEPUTOVICI

 CE ESTE FAMILIA?

Ea este o „instituție educativă care asigură cele mai

solide fundamente pentru socializarea copilului”, cea care
pune prima pecete pe profilul moral al individului”, iar
„viața de familie este semnificativă pentru aprecierea
gradului de dezvoltare a unei societăți.”
 Până la trei ani copilul învaţă ,, ce este bine” şi ,,ce este rău”, dar aceasta o
face în mare parte prin imitaţie (reproduce comportamente ale adultului ).
De foarte multe ori la această vârstă pot apărea manifestări de
încăpăţânare şi protest, adultul prin tactul lui poate influenţa conduita
copilului.

Mai târziu, în perioada preşcolară ( 3-6 ani ), evoluţia fiinţei

umane, prin multiplicarea relaţiilor ei cu adulţii, necesită
modelarea personalităţii. La această vârstă copilul este mai
impulsiv, capabil de emoţii şi sentimente, deseori îşi manifestă
dorinţa în contradicţie cu posibilităţile sale şi cu cerinţele
adulţilor. Nu trebuie uitat că acum copiii îşi pot însuşi noţiunile
de adevăr, dreptate, dragoste de neam, dragoste de aproape,
credinţă, încrederea în sine, etc.
 CA NUCLEU AL SOCIETĂȚII, EA ÎNDEPLINEȘTE UN
SISTEM DE FUNCȚII, PRINTRE CARE CELE MAI
IMPORTANTE SUNT:
funcția biologică, prin care asigură perpetuarea ființei umane;
funcția economică, prin care se asigură baza materială necesară
satisfacerii trebuințelor;
funcția de socializare, care prin relațiile interumane pe care le
promovează (de cooperare, respect, ajutor) contribuie la socializarea
membrilor ei;
funcția de solidaritate, care impune ajutorul mutual bazat pe
sentimente de egalitate, respect și dragoste între parteneri, între
părinți și copii, între frați și surori sau față de bolnavii și infirmii din
familie;
funcția educativ-formativă, care este și cea mai importantă din
ansamblul funcțiilor familiei și care trebuie făcută oricare ar fi
dificultățile economice sau de altă natură.
CONDIȚIILE SOCIALIZĂRII COPILULUI ÎN FAMILIE
Reușita / nereușita socializării prin intermediul grupului familial sunt condiționate de:

Climatul afectiv;
Simetria / asimetria familiei;
Atitudinea de acceptare / neacceptare a părinților față de copil;
Numărul de copii și locul în familie;
Copoziția fratriei;
Modelele culturale ale familiei;
Stilul educativ practicat în familie;
Nivelul de aspirație al familiei în raport cu copiii.
 Climatul afectiv: atunci când acesta este echilibrat, caracterizat
de un nivel înalt de satisfacție obținut în relațiile cu ceilalți
parteneri ai actului intepersonal, el constituie o premisă
importantă a maturizării intelectual-afective a copilului.
Dezechilibrele emoționale, tensiunea, violența, conflictualitatea
vor fi de incriminat în primul rând atunci când avem de-a face cu
diferite forme de tulburări de comportament, dar și cu retardări
intelectuale, care adesea nu sunt condiționate atât genetic cât
social.
 Simetria / asimetria familiei: în familie, relațiile de rol ale
părinților trebuie să fie simetrice și complementare; ele sunt reglate
de exigențe socio-culturale de care nu se poate face abstracție.
Absența unuia dintre părinți este nefavorabilă maturizării, fie
datorită faptului că un singur părinte este nevoit să-și asume sarcini
cu valențe contradictorii (afective și autoritare), fie datorită
distorsiunilor ce pot interveni în comunicarea adultului cu copilul
(afecțiune excesivă, de exemplu).
 Atitudine de acceptare / neacceptare a părinților față de copil.
De multe ori neconștientizată, neacceptarea se poate manifesta în forme
disimulate, de tipul comportamentelor autoritare, motivate în plan conștient prin
grija pentru copil, sau al unor comportamente aparent acceptante, cum ar fi
supraprotecția.

Numărul de copii și locul în familie: copilul unic are multe șanse să creeze o
situație problematică deoarece el va focaliza afectivitatea adulților care vor avea
tendința să-l supraprotejeze. Familiile cu doi sau trei copii favorizează
maturizarea afectivă, realismul în relațiile interpersonale și capacitățile adaptative.

 Compoziția fratriei: diversificarea pe sexe în

cadrul grupului fratern mixt este de natura să
atenueze rivalitățile în timp ce omogenitatea va
accentua opoziția și confruntarea.

Modelele culturale ale familiei: copilul este de

la început „prizonier” al unui anumit mediu
cultural. De aceea, succesul sau eșecul său sunt,
într-o oarecare măsură, predeterminate de ceea
ce i se oferă de timpuriu.

 Stilul educativ practicat în familie: comportamentul autoritar

(paternalist), exagerat permisiv (de tip matern) ca și comportamentul
indiferent constituie factori importanți de predicție a eșecului în
dezvoltarea socială a copilului. Comportamentul responsiv
caracterizează un regim educativ democratic superior celorlalte
forme de exercitare a prestației educative.

Nivelul de aspirație al familiei în raport cu copiii: acesta poate fi

realist, adecvat potențialului psihointelectual al acestora, excesiv sau
sub posibilitățile de realizare ale copiilor, lipsindu-i astfel de
stimularea necesară oricărei dezvoltări.
 CONCLUZIE
Socializarea primară a copilului este asigurată prin familie și cei
semnificativi în lumea copilului – părinții și alte rude apropiate (frați,
bunici).
Familia este grupul primar ce îi oferă cele mai importante, puternice
și afective relații copilului – este un grup unic, intim, unit, care oferă
copilului protecție, siguranță, ocrotire, afecțiune, dar și cunoștințe
fundamentale asupra lumii în care se naște.
 REFERINȚE:
Cresterea si socializarea copiilor in familiei - Perspectiva sociologica asupra familiei,
https://www.scrigroup.com/educatie/sociologie/Cresterea-si-socializarea-copi45613.php
Rolul familiei în socializare, https://hogas.wordpress.com/2011/04/29/rolul-familiei-in-
socializare/
Socializarea copilului in familie, https://www.scrigroup.com/didactica-
pedagogie/Socializarea-copilului-in-fami21299.php
Despre socializarea copilului și rolul familiei în integrarea copilului în societate,
https://familist.ro/despre-socializarea-copilului