Rolul familiei în formarea personalităţii copilului

Invăţământul românesc actual se află într-un efort de schimbare şi adaptare la cerinţele

societăţii . Modernizarea şi ridicarea calităţii sale la nivelul standardelor educaţionale europene,
mereu reînnoite, cer o examinare atentă şi mereu actualizată în concordanţă cu evoluţia sistemelor
de învăţământ din celelalte ţări europene. Eficienţa actului educativ este dată de disponibilităţile
educaţiei de adaptare şi autoreglare .

Familia este una din cele mai vechi forme de comunitate umană ce asigură menţinerea
continuităţii biologice, culturale a societăţii , satisfacerea nevoilor personale , asigurând sentimentul
siguranţei , menţinerii şi dezvoltării personalităţii.
Rolul familiei nu se mai poate rezuma la asigurarea condiţiilor de viaţă pentru copil, la asigurarea
supravegherii acestuia, ea trebuie văzută ca primul factor în educaţia şi instrucţia copilului şi un
continuator al cerinţelor impuse de practica educaţional instituţionalizată . Familia este prima şcoală
a copilului şi contribuţia pe care o are la educaţia acestuia poate favoriza sau îngreuia activitatea
şcolii. Din perspectiva sociologică, familia este instituţia fundamentală în toate societăţile. Familia
este un "grup social relativ permanent de indivizi legaţi între ei prin origine, căsătorie sau
adopţiune".Familia îi dă copilului primele informaţii despre lumea înconjurătoare, primele norme şi
reguli de conduită, dar şi climatul socio-afectiv necesar satisfacerii trebuinţelor şi dorinţelor sale.

“Omul devine om numai prin educaţie, dar educaţia la rândul ei trebuie să se silească să
urmeze mersul naturii , oricât de departe ne-ar conduce” - Pestalozzi.

Jan Amos Comenius menţiona că actul educaţional va fi eficient doar atunci cînd familia,
şcoala şi societatea îşi vor unifica eforturile. Chiar şi în cadrul unui parteneriat educaţional eficient
familiei îi revin, totuşi, cele mai relevante funcţii:

 Asigurarea condiţiilor favorabile pentru securitatea şi dezvoltarea psihofizică a copilului

 Crearea mediului relaţional care ar influenţa direct socializarea copilului
 Crearea unui climat psihologic favorabil pentru satisfacerea trebuinţei de respect de
sine a copilului şi a condiţiilor oportune pentru explorarea sinelui/autocunoaştere
încurajarea tentaţiei copilului pentru autoeducaţie

 Oferirea unor modele relaţionale şi comportamentale

De obicei nucleul familiei îl formează părinţii şi copii. Sunt însă şi situaţii în care la acest nucleu se mai
adaugă bunicii, iar în unele cazuri şi rudele apropiate (unchi, mătuşi) se implică sau sunt implicate în
activitatea educativă.
Cunoaşterea de către educatorii de profesie (educatoare, învăţători, profesori şi diriginţi) a structurii
familiei elevilor are o mare importanţă, căci fiecare structură creează un climat educativ specific.
In familiile formate din părinţi şi copii, mama este cea care începe educaţia, în primul an de viaţă
având rol predominant, nu numai în hrănirea copilului cum exagerat se accentuează, ci în realizarea
şi a celorlalte dimensiuni ale educaţiei, între care căldura afectivă şi formarea deprinderilor
elementare ocupă primul loc. Mama este prima persoană pe care o va iubi copilul.Atitudinea acestuia
faţă de alte persoane este esenţial determinată de relaţia sa cu mama.Semnificaţia pe care o vor
avea pentru el mai târziu oamenii şi perspectiva în care el va considera raporturile posibile cu lumea
depind de mamă.Contactul copilului cu universul se realizează prin intermediul mamei.Ea este în
aceeaşi măsură iniţiatoare şi pe plan intelectual şi cultural .

Mama este cea care îl învaţă pe copil să ajungă la primele gesturi îndemânatice şi la primele
performanţe practice.Acesta este prima autoritate cu care se confruntă copilul.El face cunoştinţă cu
primele reguli ,cu primele obligaţii , cu primele forme ale moralei.Astfel este necesară toată
dragostea mamei şi un permanent sentiment de siguranţă pentru a face posibile începuturile
adaptării copilului la exigenţele sociale.Mama care nu consolidează sentimentul de siguranţă al

copilului care îi subestimează încrederea în ea sau în el însuşi , îl face să se teamă de lume pune sub
semnul îndoielii însăşi dezvoltarea fizică a copilului.Acest rol de iniţiator , de ghid şi de model are o
deosebită strălucire în primii ani de viaţă ai copilului.

Pe măsură ce copilul înaintează pe treptele superioare ontogenetice, tatăl preia atribuţiile educative
într-o măsură mai mare. De fapt această defalcare a atribuţiilor este relativă, căci şi sexul copilului îşi
spune cuvântul în exercitarea influenţelor educative, fetele rămânând în seama mamelor , iar băieţii
intrând în sfera de influenţă a taţilor. Rolul tatălui are la început manifestări în bună parte indirecte,
dar aceasta nu-i ştirbeşte caracterul esenţial.Acest rol indirect nu trebuie să ne determine să pierdem
din vedere că tatăl are de jucat şi un rol direct.Copilul cunoaşte prin tată un mod diferit de a fi şi
învaţă să se adapteze fără să se simtă ameninţat în sentimentul său de siguranţă.Tatăl îşi exercită
funcţia sa esenţială pe care o va păstra şi care constă în a reprezenta în familie şi mai ales faţă de
copil o ordine a realităţii diferită de aceea pe care o reprezintă mama.Copilul învaţă că tata munceşte
şi tocmai acestei munci depusă de tata la serviciu i se datoreşte siguranţa de zi cu zi şi plăcerile din
afara programului, care vin din timp în timp să dea o culoare festivă existenţei curente.Rolul său de
întreţinător îi dă un prestigiu considerabil. Acest personaj plin de prestigiu ,

purtând aureola autorităţii , a forţei şi puterii ,este evident redutabil dar şi atrăgător, copilul fiind
mândru de el ,dorind să-i semene.
 Prezenţa bunicilor în familie ar trebui să exercite influenţe benefice în educaţie. Şi aşa se şi
întâmplă în acele familii în care bunicii îşi înţeleg corect rolul de colaboratori ai părinţilor. În
momentul însă când bunicii fac exces de zel , considerându-se în continuare părinţii tuturor şi
tratându-şi copiii ca pe nişte copii, influenţa bunicilor devine dăunătoare prin faptul că ştirbesc
autoritatea părinţilor.Totuşi unii bunici au de jucat un rol pozitiv şi util atât faţă de părinţi cât şi de
copil.În afară de ajutorul real şi eficace pe care îl pot aduce tinerilor părinţi angajaţi din plin în lupta
pentru existenţă, susţinându-i şi secundându-i în sarcina lor educativă şi înlocuindu-i câteodată
temporar ,ei îndeplinesc faţă de copii o funcţie dublă.Fiind reprezentanţii trecutului ei introduc în
perspectiva infantilă noţiunea de altădată,de continuitate a vieţii şi de înlănţuire a
generaţiilor.Copiilor nu le strică să cunoască pe lângă imaginea adulţilor în plină inflorire şi activitate
şi pe aceea mai senină şi mai tihnită oferită de adultul care îmbătrânind , priveşte existenţa de pe o
poziţie mai retrasă .Aceştia au timp să-l asculte pe copil ,să-i răspundă sau să-i istorisească întâmplări
personale.Tatăl arată cum se procedează acum , în timp ce bunicul povesteşte cum se proceda
odinioară, transmiţând astfel o înţelepciune şi un element contemplativ care nu sunt lipsite de
valoare.Fără îndoială există bunici cărora nu le lipsesc aptitudinile pedagogice.Sunt situaţii când au
mai multe aptitudini decât părinţii şi acest lucru este în beneficiul copiilor.

Şi mai grave sunt acele situaţii în care rudele apropiate dau sfaturi, îndrumări şi directive în educaţia
din familie motivându-şi acest amestec prin ajutorul material pe care l-au acordat părinţilor.

În procesul educaţional ponderea cea mai mare a influenţelor le revine părinţilor (sau
persoanelor care îi înlocuiesc) şi familiei în întregime. Cei doi părinţi pot avea aceeaşi atitudine
fundamentală de acceptare sau de inacceptare şi o pot exprima în mod diferit sau asemanător.A
pretinde că mamele sunt în general înclinate spre supraprotecţie sau indulgenţă , iar taţii spre
respingere sau autoritarism este o exprimare cu totul simplistă.O observare mai atentă scoate în
evideţă exemple care contrazic acest mod de a gândi .În realitate nu există un monopol al acceptării
sau al neacceptării care să revină unui părinte sau altuia. Pentru conturarea unei personalităţi de
succes familia trebuie să colaboreze cu şcoala fapt ce va influenţa pozitiv procesul de educaţie al
copilului pentru o civilizaţie democrată şi liberă , care să-i confere posibilităţi multiple de
afirmare.Indiferent de perspectiva din care am considera-o, familia îndeplineşte un rol complex ,
juridic,economic, cultural şi educativ.O analiză a realităţii din şcoala de astăzi în intervalul de timp de
după 1989 conduce spre o generalizare de ordin teoretic şi anume aceea că metoda de lucru a
familiei cu şcoala trebuie să aibă la bază unificarea întregului ansamblu de măsuri care contribuie la
educaţia copiilor în spiritul drepturilor omului , pentru afirmarea deplină a personalităţii fiecăruia ,

-4-
portivit potenţialului nativ şi al mediului familial şi social.Familia constituie un rezervor de modele pe
care le oferă copiilor, înlesnind astfel înserarea lor în cultura societăţii.Stăruind asupra modelelor

în procesul de educaţie , M. Peretti subliniază:”formarea personalităţii nu e realizată prin cărţi ,

şcoală,intervenţiile autoritare ale tatălui faţă de copilul mare , ci se consolidează în urzeala relaţiilor
trăite în copilărie , adică în relaţiile de comportament cu persoanele întâlnite zilnic , cu modul lor de a
explica , de a comanda , de a cere , de a exprima sentimente , preocupări , preferinţe”.Capacitatea
copilului de a capta şi fixa imagini şi impresii , de a trăi intens situaţii din viaţa reală depăşeşte în mod
obişnuit pe aceea a adultului.O explicaţie aacestei receptivităţi intense ar fi aceea că în cazul copilului
, conştiinţa este departe de a fi saturată,totodată universul obiectiv care confruntă această conştiinţă
păstrează în infinite detalii un acut caracter de noutate. Foarte important este şi cercul de prieteni ai
copilului , grupul de joacă, un grup primar care , de fapt gravitează în jurul grupului familial.Aceste
două grupuri oferă prima experienţă de comportament social, aproape în aceeşi măsură.Cu toate că
funcţia culturală a familiei stă la baza procesului de educare a copiilor , ea nu trebuie confundată cu
funcţia educativă.Funcţia educativă presupune o acţiune dirijată şi are astfel caracter
internaţional.Operează prin exprimări esenţiale active având ca finalitate integrarea eficientă a
individului în societate,dar acest lucru nu se realizează prin însuşirea cvasimecanică a unor modele ,
ci prin formarea după un anumit ideal de personalitate.Individul se defineşte ca personalitate în
relaţiile cu ceilalţi indivizi, cu societatea în ansamblul ei.El trăieşte şi acţionează având conştiinţa
apartenenţei la un grup.De la dinamica personalităţii în plan individual trebuie să se treacă la
dinamica în plan social. Acestă funcţie nu se mărgineşte să tindă la asigurarea unui sistem de tehnici
în relaţiile dintre individ şi societate care să dea acestuia din urmă minimul de stabilitate necesar
pentru conservarea ei , ci urmăreşte crearea de individualităţi bine pregătite , care să aducă o
contribuţie maximă la transformarea şi la progresul societăţii.

Rolul părinţilor este foarte important şi trebuie să fie puternic prin fermitate, nu prin
severitate sau brutalitate , prin răbdare şi dragoste . Trebuie intensificat tot ceea ce este satisfăcător
din partea copilului şi raportate progresiv, impulsurile sale agresive folosind modelele.Astfel copilul
să se regăsească în acest cadru şi să prevadă reacţiile adultului de care este dependent. Schimburile
afective sunt necesare acestei construcţii progresive a “personalitaşii copilului”.Schema
fundamentală a grupului familial , a creşterii copiilor se formează pe modelul relaţiilor dintre părinţi,
pe modelul relaţiilor dintre aceştia şi copil.S-a constatat că cea mai mare parte dintre părinţi educă
aşa cum au fost educaţi.Astfel, copilul încet, încet va avea intenţia de a le face pe plac părinţilor,
acceptând interdicţiile şi trecând de la perioada lui de “nu”, la aceea de “da”. Dacă tentativa de
stăpânire a adultului asupra copilului este totală, fără spaţiu de libertate, personalitatea acestuia va fi
zdrobită sau chiar va risca să prelungească această perioadă de opoziţie.Dacă i se
interzice ceva copilului, nici părinţii nu trebuie să facă acel lucru, pe considerentul că sunt adulţi.Cu
răbdare şi fermitate făcându-se eforturi repetate de a-i spune care sunt interdicţiile şi limitele ,
copilul va înţelege că cel care face regulile este adultul.Va trebui să înţeleagă că aceste reguli sunt
valabile pentru toată lumea.Familia este cea care asigură hrana şi îmbrăcămintea copiilor,timpul de
joacă,condiţii de odihnă,sănătatea.Un program riguros de viaţă va avea urmări pozitive asupra
dezvoltării fizice. Tot în familie copilului îşi formează primele deprinderi de igienă personală şi
socială,va fi obişnuit să utilizeze factorii naturali (apa, aerul, soarele) pentru bunăstarea organismului.
In perioada pubertăţii, schimbările fiziologice produse în organism pun probleme noi pentru
dezvoltarea fizică a copilului; prin îndrumări perseverente şi afectuoase, prin modificarea regimului
de odihnă, prin crearea unor noi deprinderi igienice, familia le va putea rezolva la timpul
potrivit.V.Pavelescu scria: „Viaţa de familie oferă o nouă treaptă de maturizare şi diferenţiere
afectivă, prin nota de respect faţă de autoritatea paternă şi dragostea faţă de fraţi si surori...O familie
dezintegrată , lipsită de afecţiune şi încredere în copil este traumatizantă pentru copil şi îl face să
privească societatea cu teamă , neîncredere şi suspiciune.Primele reacţii de neadaptare , justificate
de conştiinţa de a fi frustrat, se nasc în asemenea climat de dezechilibru , de tensiune şi conflicte
familiale”

În familie copilul îşi însuşeşte limbajul şi corectitudinea în exprimare .Aceasta oferă copilului
aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale-informaţii despre plante, animale, obiecte casnice ,
ocupaţiile oamenilor. Familia se preocupă şi de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea

le dezvoltă spiritul de observaţie, memoria si gândirea.Părinţii trebuie să dea explicaţii corecte

copiilor să îi înveţe să utilizeze dicţionarul pentru însuşirea corectă a explicaţiilor.Este binecunoscut
faptul că o deprindere greşit formată este mai greu de înlocuit cu una corectă. În perioada şcolară
mică, familia vine în sprijinul şcolii, susţinând "gustul pentru citit" al elevilor. Cel mai important este
stimularea curiozităţii copilului de a citi, prin cumpararea unor cărţi care să pună bazele unei mici
biblioteci.Prin proverbul românesc : „ Cartea face omul – om şi altoiul pomul- pom „se atestă că prin
carte se moşteneşte de la înaintaşi şi se transmite urmaşilor patrimoniul cultural al civilizaţiei
naţionale şi universale. Cititul cărţilor , altădată un privilegiu,, devine un instrument la îndemâna
oricui, în zilele noastre .Acestă activitate trebuie să devină preocupare cotidiană fundamentală ,
întrucât contribuie la îmbogăţirea vieţii spirituale a fiecăruia dintre noi.Din păcate în concurenţa
acerbă cu mijloacele mass-media , audio-vizuale , în ultimii ani a pierdut teren mai ales în rândul
tinerilor.Pentru ca apropierea de carte să devină o deprindere zilnică , iar plăcerea de a citi – o
necesitate dorită şi tăită , e necesar ca familia să se implice activ în apropierea copilului de miracolul
cărţii încă înainte de învăţarea alfabetului.Familia constituie primul mediu de viaţă socială şi culturală
, iar prin valorile pe care le transmite copilului asigură premisele dezvoltării intelectuale
morale şi estetice.Oferind copilului cartea de lectură părintele, prin provocarea acestuia de a
povesti, de a comenta şi de a aprecia ceea ce l-a impresionat, va realiza natural şi firesc primul
exerciţiu de formare a judecăţii estetice.

În preadolescenţă este posibilă o deviere de la subiectele strict legate de şcoală sau indicate vârstei
fragede. Datoria părinţilor este de a îndruma şi verifica copilul ca să citească ceea ce corespunde
vârstei sale şi să respecte lista lecturilor recomandate. Dorinta de lectură poate deveni excesivă,
copilul sacrificând programul de odihnă.Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care
părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să-i asigure copilului cele necesare
studiului: rechizite şcolare, cărţi de lectură, manuale şcolare , cât şi condiţii bune de muncă. Părinţii
trebuie să-şi ajute copiii la învăţătură , dar ajutorul trebuie limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind
indicat să efectueze temele copiilor.Atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc să nu-l ajute
prea mult pe copil, dar nici să nu se intereseze deloc de rezultatele şi purtarea acestuia.

Orice greşeală a părinţilor , mai ales în cazul când este repetată des , duce la apariţia unor trăsături
morale negative , care se fixează cu timpul. In familie se formeaza cele mai importante deprinderi de
comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire, ordinea, cumpătarea,
grija faţă de lucrurile încredinţate. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajuta cel mai mult;
părintele este un exemplu pentru copil. Părinţii le spun copiilor ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e
nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente ,îi îndrumă să fie sociabili,să fie buni colegi şi
prieteni. Aceste noţiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului său şi a celor
din jur. Formându-se aceste atitudini juste faţă de propria persoană se pot combate unele însuşiri
negative ca îngâmfarea, aroganţa ,egoismul.Educarea acestor calităţi presupune combaterea izolării
şi a individualismului, a indiferenţei faţă de om , a nesincerităţii şi a necinstei.Una din cele mai
frumoase calităţi care împodobesc personalitatea omului este modestia.Omul modest ştie să-şi
aprecieze meritele la adevărata lor valoare , fără a face caz de ele şi a căuta să-i pună în inferioritate
pe alţii.Modestia rezultă dintr-o mare exigenţă faţă de sine şi din respect pentru calităţile celorlalţi
oameni.Copilul însă nu are posibilitatea să se autoaprecieze just şi trebuie ajutat .Multe greşeli se fac
tocmai pentru că părinţii supraapreciază sau minimalizează calităţile copilului.Obiectivitatea este
absolut necesară, deşi orice părinte este înclinat , într-o măsură mai mare sau mai mică să facă
aprecieri subiective.Mulţi părinţi reuşesc să- şi cunoască şi să-şi aprecieze just copilul, încurajându-i
calităţile reale şi corectându-i greşelile .Cunoscându-l vor şti în ce direcţie să acţioneze pentru a
preveni apariţia unor însuşiri negative ( îngâmfarea sau sentimentul inferiorităţii,aroganţa şi
îndrăzneala exagerată sau timiditatea).
Factorii familiali sunt ca proximitate şi importanţă cei mai importanţi în dezvoltarea unei personalităţi
armonioase, în securizarea fizică, afectivă şi materială a copilului.Indiferent de modul

de organizare, mediul familial întemeiat pe un sistem de interacţiuni afective intense este apt de a
reacţiona la trebuinţele copilului, de a participa şi favoriza elaborarea personalităţii, a imaginii sale

de sine şi despre lume.Colaborarea şcolii cu familia este o parte componentă a sistemului general al
activităţii educative.Şcoala nu trebuie să corecteze singură greşelile de educaţie ale părinţilor ,
deoarece sistemul acesta nu poate duce decât cu greu la rezultate bune.Ceea ce îndreaptă şcoala
poate să fie anulat de metodele greşite folosite în continuare de familie . Este nevoie de o unitate de
exigenţe şi de măsuri , şi aceasta face absolut necesară colaborarea dintre familie şi şcoală.Numai
împreună pot corecta tot ce s-a greşit până acum , punând temelia unei educaţii morale sănătoase .

Familia este locul de inserţie a copilului în societate şi în cultură, constituind mijlocul prin
care copilul este introdus în viaţa umană şi în cadrul în care se elaborează personalitatea sa
proprie.Numeroase trăsături importante ale personalităţii se constituie după măsura situaţiilor trăite
de copii în sânul familiei.Atitudinile părinteşti determină pe copii să se diferenţieze unii de alţii destul
de net pentru ca particularităţile pe care le prezintă să se manifeste clar şi coerent în
comportamentul curent sau în exprimările pe care subiecţii înşişi le oferă prin unele teste de
personalitate .Cei doi părinţi sunt implicaţi în mod egal în procesul educativ familial.Ei sunt
indispensabili , dar pot , în largă măsură să fie substituiţi de înlocuitori adecvaţi , dacă copiii îi acceptă
pe aceştia , fapt care depinde mai ales de propria acceptare a copiilor de către părinţi.Orice
neînţelegere dintre părinţi , pune în pericol sentimentul de siguranţă al copilului şi deci armonia
dezvoltării personalităţii sale.Părinţii trebuie să fie convinşi că nu există o metodă unică de educaţie
infailibilă şi universal valabilă ,ci sunt mai multe metode , toate bune ,dacă sunt folosite adecvat , în
funcţie de individualitatea copilului şi de împrejurările concrete.

Personalitatea este întotdeauna unică şi originală, aceasta întrucât fiecare porneşte de la o zestre
ereditară unică, singulară (cu excepţia gemenilor univitelini care posedă eredităţi identice) şi mai
departe în câmpul existenţei sociale, fiecare străbate un drum anume, încercând o serie de
experienţe variate, intrând în anumite relaţii, toate având anumite efecte asupra cursului dezvoltării
personalităţii. În realitate fiecare om are un mod propriu şi concret de gândire şi de simţire, totuşi
între oameni nu sunt numai deosebiri ci şi asemănări. Se înţelege că asemănările nu sunt totale, iar
tipurile nu reprezintă decât o schemă ce permite o grupare prin aproximaţie.

Specialiştii au investigat şi investighează în continuare celula familială pentru a construi adevărata

imagine a grupului social, a funcţiilor pe care le îndeplineşte , funcţii dintre care cea mai importantă o
constituie creşterea şi educarea copiilor.
 Bibliografie

A.S.Makarenko- Carte pentru părinţi ,E.D.S.P.,Bucureşti , 1961

V. Pavelescu –Invitaţie la cunoaşterea de sine Ed. Stiinţifică, 1970 , Bucureşti

V. Pavelescu –Opere citate

Paul Popescu-Neveanu – Psihologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti – 1990
Ursula Şchiopu şi Emil Verza - Psihologia vârstelor, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti
- 1981
Marcello Peretti-La pedagogia della famigli

Calitatea vietii reprezinta ansamblul conditiilor naturale, tehnice, economice, sociale, politice,
culturale, etice, care asigura integritatea si progresul biologic, social si spiritual al fiintei umane.
Una din definitiile care se apropie in mare masura de ceea ce ar trebui sa intelegem prin
calitatea vietii exprima continutul acesteia prin totalitatea conditiilor vietii umane care asigura
integritatea vietii biologice, satisfacerea cerintelor de ordin economico-social, de nivel de trai
material si cultural, de viata spirituala, care sa permita echilibrul continuu al omului si
desavarsirea personalitatii sale umane.

Calitatea vietii este o notiune mult mai cuprinzatoare si presupune in primul rand a se avea in
vedere urmatoarele:

v calitatea mediului inconjurator;

v calitatea mediului social, care sa asigure conditii stabile de viata materiala, ocuparea
deplina a fortei de munca, activitatea politica, morala, spirituala ;

v calitatea mediului de munca, conditii ergonomice si umane care sa dea posibilitatea

indeplinirii idealurilor indivizilor, calitatea mediului familial, prin realizarea integrarii complexe a
familiei ca unitate demografica, economica si de consum.

Una dintre problemele tarilor dezvoltate era modalitatea in care sa fie orientata masa de resurse
materiale de care dispuneau pentru asigurarea unei vietii de calitate. O a doua problema se
refera la consecintele neplacute ale sistemului economic: degradarea mediului inconjurator,
saracia, etc. In aceasta situatie, politicile calitatii vietii erau un fel de masuri corective ale
mecanismului economico-social.

De mentionat ca termenul de calitata vietii a fost preluat si de tarile socialiste in perioada anilor
‘70. Romania in perioada respectiva a fost printre primele care l-au adoptat. Pentru Romania
zilelor noastre, calitatea vietii trebuie sa fie un obiectiv politic si economic pentru atingerea
rapida a unui standard de viata la un nivel acceptabil de civilizatie, definit in context european. In
conditiile specifice ale Romaniei, asigurarea unei cresteri a calitatii vietii reprezinta o necesitate
vitala, trebuie sa fie un obiectiv final care sa le subordoneze pe celelalte. Pe plan mondial exista
numeroase lucrari consacrate indicatorilor de natura sociala.
Astfel, Manualul O.N.U. care se doreste a fi un ghid pentru alcatuirea sistemului de indicatori
sociali pentru tarile membre O.N.U., precizeaza in mod special lista domeniilor si problemelor
recomandate a fi considerate:

- populatia: miscarea naturala, migratia internationala, structura demografica, gruparile

nationale si etnice;

- asezarile si locuinta: distributia geografica a populatiei, arii urbane si rurale, stoc de locuinte si
constructii de noi locuinte, apa si instalatiile sanitare, chiriile si cheltuielile cu locuinta, consum
de energie in domeniul casnic, transportul;

- gospodarie si familie: marimea gospodariei, consumul, casatoriile, divorturile, fertilitatea;

- sanatatea si servicii sanitare: mortalitate si morbiditate, handicapati, boli, serivicii de sanatate,

resurse, nutritie, consum de alcool si tutun;

- invatamantul si educatia: nivelul de pregatire si analfabetism, cuprinderea scolara, educatia

adultului, pregatirea profesionala, costuri;

- activitatea economica: participarea fortei de munca, populatia inactiva, ocuparea, somajul,

beneficiile muncii, conditii si nivel de calificare;

- grupuri socio-economice si mobilitatea sociala: structura ocupationala, mobilitatea intra si

intergenerationala;

- venit, consum, avere: nivelul, cresterea si structura venitului gospodariei; nivelul, cresterea si
structura consumului; distributia venitului si a consumului, nivelul si distributia averii;

- securitatea sociala si servicii: protectia impotriva pierderii veniturilor, utilizarea si importanta

protectiei;

- timp liber, cultura si comunicare: utilizarea timpului liber, timpul liber si activitatile culturale,
facilitati, cheltuieli, mijloace de comunicare in masa;

- ordinea publica si siguranta individului: frecventa si severitatea delictelor, victimizarea,

caracteristicile si tratamentul aplicat delicventilor, institutiile justitiei, personalul.

Fata de aceasta prima varianta au avut loc si alte imbunatatiri ale sistemului de indicatori care au
in vedere :

a) grupe speciale de populatie: femei, batrani, tineri si handicapati;

b) introducerea de elemente noi: migratiile internationale, abandonul scolar, somajul, protectia

economica;

c) introducerea de noi indicatori: la sanatate: durata medie a vietii; la educatie: nivelul de

pregatire, educatia adultului; la timpul liber, numarul de ore, activitati, accesibilitata la bunuri si
servicii.
De regula, calitatea vietii implica notiunea de criterii, de diferentiere functie de care se poate
judeca.

Astfel sunt deosebite trei niveluri ale indicatorilor:

- indicatorii economici care cuantifica conditiile economice ale bunastarii;

- indicatorii sociali care cuantifica conditiile sociale ale bunastarii;

- indicatorii calitatii vietii care se ocupa de reactiile subiective ale oamenilor la procesele si
fenomenle economice si sociale.

Calitatea vietii, ca si concept, are o sfera mai larga de cuprindere comparativ cu nivelul de trai,
cuprinzand si calitatea mediului inconjurator, starea demografica, calitatea conditiilor de munca
si odihna, calitatea conditiilor de locuit, starea de sanatate, instruirea si nivelul de educatie si
cultura, nivelul si structura venitului, nivelul si structura consumului, etc.

Unii specialistii au tendinta de a reduce notiunea de calitate a vietii la elemente mentale desi
considera conditiile inconjuratoare ca factori determinanti ai calitatii vietii. Deseori calitatea
vietii este tratata ca o variabila dependenta desi sunt si cazuri in care calitatea vietii este tratata
ca o variabila independenta. In functie de nivelul de agregare in unele modele macroeconomice
calitatea vietii poate fi considerata ca fiind variabila exogena, iar in alte modele ea poate fi
utilizata ca si o variabila endogena.

Intr-un mod sintetic de definire, se poate spune ca aria calitatii vietii este definita ca valoarea
pentru om a vietii sale, masura in care conditiile de viata ofera individului posibilitatea
satisfacerii multiplelor sale necesitati.

Calitatea vietii depinde de satisfacerea armonioasa necesara si simultana, nu “pe rand” a tuturor
nevoilor umane: conditii de viata, securitatea economica si sociala, sanatate, timp liber, cultura,
educatie, o societate national organizata etc. O societatate care este centrata pe calitatea vietii
va fi o societate centrata pe individ, pe nevoile si aspiratiile sale. Ea trebuie sa-i ofere individului
alternative si variante si nu sa-i impuna modele.

Dezvoltarea umana-componenta de baza a calitatii vietii

Ca o paradiema a dezvoltarii, incepand cu anul 1990, a fost introdus conceptul de Dezvoltare

Umana. Acest concept a evoluat an de an , fiind astazi considerat ca facand parte din limbajul de
specialitate al problematicii dezvotarii la nivel mondial. De fapt, a fost un consens unanim din
partea specialistilor care au considerat ca anul 1990 a fost anul schimbarilor profunde la nivel
mondial. Se impunea aparitia unei abordari alternative a dezvoltarii care sa promoveze in primul
rand conditia umana si ea depasea astfel definirea dezvoltarii utilizate pana atunci. Acum se
contureaza foarte clar necesitatea de a situa oamenii, nevoile si aspiratiile acestora in centrul
oricarui efort de dezvoltare. Politicile economice trebuie sa fie orientate in primul rand spre
individ.
Dezvoltarea umana presupune asigurarea acelor mijloace prin care oamenii sa se poata bucura
de o viata sanatoasa; oamenii trebuie sa poata participa activ la luarea acelor decizii care le
afecteaza viata, politicile care tin seama de dezvoltarea umana pot permite indivizilor sa
dobandeasca anumite capacitati care sa ii faca sa se simta mai putin vulnerabili in viata de zi cu
zi. Oamenii trebuie sa fie beneficiarii finali ai dezvoltarii. Aceasta noua abordare a dezvoltarii -
prin situarea individului in centrul atentiei - a impus ca dezvoltarea economica sa nu mai fie un
scop in sine ci ea trebuie sa fie un mijloc in slujba oamenilor.

Fericirea : multi zic ca este "ceva greu de definit" si apoi

te iau cu e ca si cand ai intreba "ce este viata ?". Pe unii
din noi nu ne mai satisfac astfel de raspunsuri :). Altii zic
ca este o anumita stare de exaltare pe care omul o simte
foarte rar in viata si pe durate foarte mici. O opinie care
acum ma face sa zambesc este "intr-o viata, suma
duratelor momentelor cand un om este fericit este de
aproximativ 3 secunde". Trist. Nu vrem sa credem asta.
Vrem sa credem ca putem fi fericiti. Vrem sa credem. Iata
primul pas. Cu alte cuvinte este alegerea noastra. Cred ca
nu sunt multi cei care cred ca suntem o unealta in mana
"sortzii". Noi, oamenii, avem capacitatea de a decide, de a
cunoaste si de a gandi. Si, din fericire, ne place sa folosim
aceste instrumente. Eu afirm ca fericirea este un mod de
viata. Este o trasatura definitorie a unei existente in care,
chiar daca cateodata esti plictisit sau trist, sau alte stari
care vin in contradictie cu ideea generala de fericire, stii
mereu cum sa te intorci la un echilibru, la o stare de buna,
de... fericire. Este utilizarea inteligenta a acestor
instrumente pe care le avem la indemana. Oricum,
fericirea exista, dureaza mai mult de 3 secunde :), iar
modul "fercit" de viata exista, a fost experimentat ;) si nu
e asa mare filosifie de capul lui cum s-a facut, se face si
se va mai face probabil. Lucrurile sunt simple, si, pe cat de
simple pe atat de frumoase. Si numai placerea oamenilor
de a complica lucrurile simple ii indeparteaza de la retzeta
fericirii.

Ok. Dar secretul fericirii ? Unii zic nu stiu, altii ca nu

exista. Eu va zic ca secretul fericirii este dragostea. Aud
hiuduieli dezamagite, care inghit entuziasmul timid al celor
care, inca mai cred ca dragostea are putere. Vreti sa va
zic cum suna huiduielile ? Sunt vocile sceptice pe care le
auziti in cap chiar acum : "Hodoronc-tronc-trosc", "Hai c-ai
zis-o", "Ce cliseu !", etc. Iaca v-am deconspirat ! :) Ei,
acum, daca nu abandonati, o sa va explic.

Dragostea este ca un far : raspandeste lumina in jur. In

lumina ei, se gaseste tot ce omul are nevoie, sufleteste
vorbind. Se spune ca unui om, daca il ajuti cu mancare, ii
faci un bine de moment. Daca ii oferi dragoste, cadoul
poate tine vesnic. S-ar putea sa schimbi total viata unui
om daca ii arati dragoste doar cateva clipe. Poate ca omul
si-a pierdut speranta, poate nu mai gaseste sensul
existentei. Si tu i-l arati : dragostea. Poate nu ma credeti,
dar oamenii care (aproape) si-au pierdut speranta, iubesc
enorm viata. Si cauta cu disperare un motiv sa-si revina,
cauta cu disperare o raza de speranta de care sa se agate.
Incercati sa vorbiti cu cineva foarte sarac, un mutilat care
sta, batut de soarele verii pe marginea unei scari, la
autogara si asteapta sa treaca un calator ratacit, sa aiba
de la cine sa cerseasca o tigara. Daca vorbesti cu el, va
incepe sa planga de fericire si emotie. Tie-ti va fi putin sila
de mirosul lui sau de hainele lui murdare. Dar el va plange.
Si in ochii lui vei gasi cea mai mare recunostinta, cea mai
mare lumina. Va uita de tigara, va uita de foame. Si, spre
deosebire de calatorii care i-au dat o tigara sau bani de
vodca, tu vei ramane in sufletul lui. Si, vei fi in rugaciunile
lui. N-ai nevoie de rugaciunile lui ? Eu zic sa te mai
gandesti..

Dragostea ii tine pe oameni uniti si topeste toate

neintelegerile dintre ei. Dragostea acopera totul, crede
totul, nadajduieste totul, sufera totul. Cand te uiti la
ceilalti fara dragoste, este ca si cand te-ai uita la ceva pe
intuneric. Cand simti dragoste pentru oameni, atunci ai
aprins lumina. Atunci poti vedea minunile din jur. Pe
intuneric, este urat, esti singur si ti-e frica. Pe lumina, poti
sa vezi ceva frumos care sa te incante. Sigur ca poti sa
vezi si ceva urat :P. Dar, macar vezi, vezi adevarul, vezi si
poti sa te bucuri. Pe intuneric tinzi sa fii pesimist. E
adevarat ca ce vezi cand aprinzi lumina poate fi mai rau
decat cele mai rele fantezii. Dar macar stii despre ce e
vorba. Sau, poate, iti place sa te minti
singur si atunci e mai bine, mai caldut pe intuneric.... ?

Oricum, din experienta proprie, dragostea de oameni te

face fericit. Iti ia privirile de la tine-insuti. Ce far e ala care
lumineaza inspre interior ? Pentru mine, faptul ca am o
existenta plina de dragoste, ma face sa-i vad intr-adevar
pe cei din jur si asta ma incanta. Lumina farului nu
lumineaza doar fetele lor. Le lumineaza si sufletele,
lumineaza tot ce este mai minunat in ei.

Avem o lume frumoasa in jur, plina de oameni. Pacat ca

uitam sa ne luam lanternele cu noi.

Caracteristicile Generației Y 1981-1996 – cu vârsta cuprinsă între 24 și

39 de ani

Celor din Generația Y li se mai spun „Millennials”, „Nexters” , „Generația Nintendo”, „Nativi digitali”,
„Net-Geners” , datorită capacității lor de a fi multitasking, folosind toate formele de tehnologie
(Hart, 2017; Karakas et al. , 2015), „ Echo Boomers” sau „Generația dot.com” (Wong et al. , 2017)
și mai sunt descriși ca fiind „orientați spre ei înșiși” (Lee et al. , 2012).

Sunt generaţia cu capacităţi de alfabetizare digitală şi capacităţi multitasking (Karakas et al. ,

2015). Tehnologia este prima lor limbă. Sunt caracterizați de tendința de a fi persoane sigure și
inteligente. Preferă să lucreze în echipe, în grup. Respectă regulile și așteaptă încurajări și feedback
asupra activității lor, despre cum să reușească și vor să beneficieze de ghidaj specific. Simt o
presiune mare pentru a se realiza. Stima de sine și încrederea provin din relațiile strânse cu părinții
și prietenii.

Au un optimism dus până la extrem și chiar așteptări nerealiste, de cele mai multe ori. Consideră
că sunt scutiți în a respecta regulile (Hart, 2017). Valorile pe care le acordă muncii pot fi explicate
prin modul în care au crescut. Abordează pasiv rezolvarea problemelor și sunt dependenți de alții
pentru rezolvarea lor.

Responsabili pentru această atitudine fiind părinții și prietenii, deoarece i-au ajutat la satisfacerea
nevoilor și la a lua decizii pentru ei (Hart, 2017). Au fost crescuți cu implicarea și feedbackul
semnificativ și constant din partea părinților (Maloni et al. , 2019). Viața lor este afișată pe rețelele
de socializare pentru ca toți să o poată vedea, să-și dea cu părerea și să primească reacții din mai
multe locuri. Interacționează constant prin Facebook, Snapchat, YouTube, Instagram, Twitter,
bloguri și Wikis pentru a se conecta cu semenii lor (Hart, 2017). Se ghidează după deviza:
„lucrează inteligent, nu din greu” („work smarter not harder”).

Sunt o generație de mentalități inteligente și dezvoltate care adesea par de neînțeles. Au acces
instantaneu la informații și cantități extinse de date integrate în viața de zi cu zi. Aceste condiții au
determinat dezvoltarea abilităților de filtrare a informațiilor extrem de eficient (Williams et al. ,
2016). În viaţa de zi cu zi Millennials studiază, muncesc, socializează şi trăiesc în ecosistemul
digital – trimit e-mailuri, împărtăşesc fotografii, descarcă melodii şi folosesc reţelele sociale.

În ceea ce priveşte stilul de viaţă nu se mai face distincţie între învaţare, muncă, distracţie şi timp
liber, datorită accesului continuu la computer, la telefoanele mobile şi a conectării continue, ceea ce
permite accesul la o cultură always on. Acest fapt are repercusiuni importante asupra multor
aspecte ale vieții lor. Astfel îşi pierd cu uşurinţă concentrarea, pot avea dificultăţi în ascultare şi în
a urmări prelegeri, pot suferi de supraîncărcare cognitivă, pot fi nerăbdători, deoarece caută
satisfacţia imediată, pot avea toleranţă scăzută la întârzieri și pot suferi din cauza lipsei de
socializare şi a dependenţei de internet (Karakas et al. , 2015).

Au fost crescuți în anii când li s-a dat putere, când toată lumea a câștigat și primit o medalie.
Crescuți de părinții care și-au structurat viața după viața lor, au fost atrași de familiile lor pentru că
le-a oferit în exces siguranță și securitate. Au fost încurajați să ia propriile decizii și să pună la
îndoială autoritatea. Își doresc locuri de muncă flexibile, deoarece vor să aibă timp, pe care să și-l
petreacă cu lucruri care sunt importante pentru ei atunci când au nevoie (Gursoy et al. , 2013).
Generația Y este descrisă ca fiind mai individualistă și preferă valorile intrinseci ale muncii precum
autonomia muncii, identitatea muncii, locuri de muncă provocatoare și autoexprimarea. Apreciază
altruismul și programul de lucru flexibil.

Au dorința de a urma trasee de carieră flexibile, comunică deschis cu supervizorii și lucrează cel
mai bine în echipe. Prezintă niveluri mai scăzute ale dezechilibrului între muncă și viață personală
și loialitate instituțională și pun accent pe corectitudine. Preferă schimbarea locurilor de muncă de
mai multe ori și își doresc un feedback constant cu provocări frecvente (Hayes et al. , 2018). Au
crescut într-o perioadă de expansiune economică și prosperitate, dar s-au maturizat în decursul
anilor de incertitudine economică și tulburări. Au trecut prin criza economică asiatică și au suferit
de pe urma efectelor tsunamiului mondial.

Mulți din Generația Y au avut experiențe de muncă în timp ce erau studenți și chiar înainte de a
absolvi școala sau să intre pe deplin în câmpul muncii. Astfel se presupune că ei au așteptări mai
clare cu privire la ceea ce vor să facă, pentru cine vor să lucreze și cine vor să fie. Sunt descriși ca
fiind bine educați, încrezători, pasionați de ceea ce fac, cu conștiință socială și având integritate.
Sunt independenți, încrezători în ei înșiși și buni gânditori. Tind să întâmpine cu bine provocările
intelectuale, se străduiesc să facă diferența și să reușească în cariera lor. Este important să-și
stabilească și să-și atingă obiectivele și să realizeze lucruri semnificative.

Par mai puțin interesați să aibă un loc de muncă pe tot parcursul vieții și sunt mai interesați de
sarcini provocatoare și semnificative care-i ajută să-și atingă obiective înalte în carieră. Pentru ei
important este să se bucure de o viață împlinită și echilibrată. Au o înclinație pentru succesul în
carieră și își doresc oportunități și responsabilități. Factorii comuni pe care-i preferă atunci când își
aleg locuri de muncă sunt puterea și autoritatea, un mediu de lucru pașnic, oportunități de
avansare în carieră și un salariu bun și preferă într-o măsură mai mică factorii motivanți precum
supervizarea și îndrumarea, laudele supervizorului și să aibă un sentiment de apartenență.
Sunt dornici de avansare rapidă în carieră, vor un parcurs clar de carieră și suficiente oportunități
de promovare internă (Wong et al. , 2017). Au o inclinație mai mare spre leadership și cred că
mediul social este important la locul de muncă, deoarece pun pe primul loc echilibrul locului de
muncă cu viața personală, prin muncă dorindu-și profit și sunt deschiși spre avansarea
profesională. Se definesc ca „munctori de încredere”, declară că le place competiția și că trebuie să
existe competiție pe piața muncii între angajați (Ozkan, & Solmaz, 2015).

Au o etică strictă a muncii, sunt politicoși cu autoritatea și caută acele locuri de muncă care să le
ofere un sens, care să-i împlinească sau care să-i ajute pe alții. Trebuie să facă față complexității
produselor, ciclurilor de viață mai scurte ale produselor, cerințelor mai mari din partea clienților și
inovației tehnologice. Părăsesc adesea organizația dacă la locurile lor de muncă nu își folosesc
talentele și abilitățile sau dacă nu beneficiază de cursuri/traininguri pentru a se dezvolta
profesional.

Își gestionează proactiv cariera și își controlează dezvoltarea profesională prin căutarea acelor
locuri de muncă care îndeplinesc criteriile specifice importante pentru ei. Pot modifica semnificativ
sarcinile de lucru cu scopul de a crea rezultate mai satisfăcătoare și mai productive, utilizând o
perspectivă de elaborare a locurilor de muncă astfel încât sunt participanți activi la interpretarea și
formarea locurilor de muncă. Lucrează bine în echipe și preferă mediile în care există relații de
muncă intense între angajați.

Pe măsură ce membrii Generației Y își construiesc relații cu ceilalți la locul de muncă, pot reîncărca
semnificația locurilor de muncă și identitatea locului de muncă rezultat. Absolvenții de studii
superioare își doresc mai mult control asupra propriei cariere prin obținerea unor calificări mai mari
pentru a avea oportunități de avansare și programe de formare. Angajații Generației Y sunt adepții
multitaskingului, cu un grad ridicat de încredere, inteligență și independență. Își încep cariera cu
presupunerea că vor schimba frecvent locurile de muncă, prin urmare dacă nu sunt mulțumiți să
lucreze la o companie nu vor rămâne.

Sunt activi, au un rol de mediator al caracteristicilor postului, mai degrabă decât beneficiari pasivi
ai modelului convențional de proiectare a posturilor. Angajații Generației Y sunt încrezători și
preferă unele medii asupra cărora să aibă controlul, să fie mai puțin structurate și au mai multe
șanse decât generațiile anterioare să adapteze caracteristicile locului de muncă pentru a-și face
munca mai ușoară. Își doresc un nivel ridicat de a se realiza, respect de sine și prețuiesc relațiile
calde cu alte cohorte (Kim et al. , 2009). Sunt diverși din punct de vedere cultural și social.

Sunt motivați să reușească, dar pentru ei e important ca munca lor să aibă direcție și sens. Se simt
confortabil luând la rost autoritatea și pun la îndoială deciziile manageriale dacă simt că acele
decizii sunt de neînțeles. Sunt caracterizați de prosperitatea economică, depind de avansarea
tehnologică în comunicarea prin internet, rețelele sociale și globalizare. Sunt mai puțin de acord cu
ierarhia din organizații, sunt mai colaborativi, sunt altruiști echilibrați, pricepuți în management,
încrezători în ei înșiși, transparenți în comunicările lor și sunt mai confortabili cu supervizorii de gen
feminin.

Gândesc mai mult vizual, doresc satisfacție imediată, prețuiesc distracția la locul de muncă și
prezintă o gamă largă de comportamente și trăsături sociale, precum modestia, munca în echipă,
realizarea și comportamentul social pozitiv. Se așteaptă să fie promovați și să primească o mărire a
salariului mai rapid și să se bucure de noi oportunități în carieră (Eyoun et al. , 2020).

Majoritatea Millennials cred că internetul este la fel de important pentru condiția umană precum
aerul, apa, alimentele și adăpostul. Millennials caută la locul de muncă o cultură bazată pe munca
în echipă, cu contact strâns și comunicare cu superiorii, precum și feedback frecvent (Stewart et al.
, 2016). Au fost răsplătiți mai mult pentru participare decât pentru realizări. Acordă importanță
mare individualismului, sunt asertivi, au așteptări și niveluri ridicate ale stimei de sine.

Sunt percepuți drept narcisiști și nu le place să-și asume riscul. Au nevoie în mai mică măsură de
aprobare socială, dar cer laude semnificative. Apreciază valorile extrinseci ale muncii cum ar fi
recompensele, beneficiile și oportunitățile de avansare prin căi clare prin care pot avea succes în
companii prin obținerea unui statut mai bun, dar și recompensele intrinseci sunt foarte importante.
Dezvoltarea carierei și recompensele financiare sunt „parte din generație”. Au convingerea
puternică că educația duce la succesul lor viitor, deoarece abilitățile intrinseci permit obținerea de
rezultate extrinseci. Tind să aștepte îndrumări, feedback și sprijin semnificativ din partea
supervizorilor, care derivă din educația pe care le-au acordat-o și părinții. Preferă instrucțiuni
frecvente și detaliate pentru sarcini.

Importanța valorilor sociale scade pe măsură ce Generația Y e mulțumită de rețelele lor sociale din
afara muncii. Unele studii indică faptul că valorile precum altruismul, filantropia și conservarea
mediului sunt destul de scăzute reflectând un aspect individualist al lor. Timpul liber rămâne
important pentru ei, deoarece consideră că munca este mai puțin centrală în viața lor comparativ
cu generațiile mai în vârstă. Echilibrul vieții personale cu viața profesională sunt importante pentru
ei, deoarece caută flexibilitate asupra programului de lucru și libertatea în special pentru a evita
orele de lucru suplimentare sau programul de muncă neregulat. (Maloni et al. , 2019). Tinerii
români din Generația Y au caracteristici aparte, diferențiindu-se, în unele privințe de cei din alte
țări, probabil și datorită specificului culturii și a condițiilor socioeconomice din țara noastră.

Aproape trei sferturi dintre tinerii de 14-29 de ani și 50% dintre tinerii de peste 18 ani din România
locuiesc cu părinții, marea majoritate nu sunt într-un cuplu stabil și nu vor să aibă mulți copii. Cei
care locuiesc în localități mai mici văd căsătoria ca pe un prim pas către construirea bunăstării și
prosperității, cei care locuiesc în orașe mai mari amână căsătoria pentru un moment ulterior, după
ce și-au finalizat studiile și au găsit un loc de muncă bine plătit.

Tinerii Generației Y sunt mai bine educați decât părinții lor datorită expansiunii sistemului de
învățământ post-1989. Majoritatea tinerilor vizează învățământul superior (diplomă de licență sau
mai mult). România are e un procentaj mare de tineri care nu sunt încadrați profesional și nu
urmează niciun program educațional sau de formare (NEET) și un procentaj mare de tineri simt că
sunt supracalificați pentru munca pe care o depun.

Consideră relațiile personale, experiența profesională și pregătirea educațională criterii esențiale

pentru găsirea unui loc de muncă, iar pentru alegerea locui de muncă este important salariul și
apoi siguranța locului de muncă. Au o deschidere către noile medii de comunicare și o relativă
respingere a mass-mediei tradiționale clasice, precum televiziunea. Peste jumătate dintre tinerii
români își petrec timpul liber ascultând muzică, se uită la filme sau petrec timpul cu prietenii și
familia și tot peste jumătate dintre tinerii români folosesc internetul mai mult de o oră pe zi (studiul
din 2019), comparativ cu numai 38,3% în 2014.

O treime dintre tinerii Generației Y nu cred în Dumnezeu sau resping alte enunțuri de bază ale
credinței creștin-ortodoxe. Fetele tind să fie mai conservatoare decât bărbații în ceea ce privește
abstinența sexuală înainte de căsătorie și poziția față de avort și mai mult de jumătate dintre tineri
doresc restrângerea drepturilor la avort în România.

Sunt dezamăgiți de principalele instituțiile politice din țară și de politicienii tineri, iar interesul
pentru politică este scăzut. Par a fi gata să se mobilizeze în eventualitatea unor proteste pe diverse
teme, dovadă fiind și ieșirea lor masivă în stradă, în problema Roșia Montană, Ordonanța 13 ș.a.
Foarte mulți tineri au încredere că vor avea o viață mult mai bună decât au avut părinții lor poate și
datorită posibilităților de circulație în Uniunea Europeană.

Tind să fie extrem de încrezători în propriul viitor, însă mai puțin încrezători în viitorul conaționalilor
și al țării înseși, luând în calcul emigrarea dacă viața lor în România nu le oferă rezultatele
așteptate. Aproape 40% și-ar dori să emigreze chiar și temporar (pentru studii sau muncă), iar o
treime se văd peste 10 ani, persoane realizate într-o altă țară (Sandu, Stoica, & Umbreș, 2014;
Bădescu et al. , 2019). Un studiu recent a arătat că dacă angajații între 26 și 34 de ani sunt
nemulțumiți de companie, vorbesc mai degrabă de rău compania altor persoane. Millenials evită
companiile de stat. Cei de 26-34 de ani preferă mai mult companiile private locale. Ceea ce-i
determină să accepte un job este salariul și impresia de la interviu și își doresc să primească
bonusuri în bani.

Generația Y, care vine imediat după Generația X, este cunoscută ca fiind

generația tinerilor născuți după anul 1977 și până în anul 1995. Este, de fapt,
vorba despre oamenii născuți în această perioadă și care acum sunt nevoiți
să pătrundă în câmpul forței de muncă. Membrii generației X se întâlnesc în
contextul organizațional cu preponderență pe poziții manageriale și de
coordonare, astfel încât se poate spune că încă generația Y îi este cu
preponderență subordonată. Clasicul „război” dintre generații s-a mutat
silențios și în contextul muncii, cu efecte imediate. Sistemul de valori
complex, nevoile specifice, comportamentele și atitudinile fiecărei generații
în parte se întâlnesc și se înfruntă zi de zi, creionând un mix cultural
organizațional puternic și antrenant.

Sunt de acord cu articolului scris de Gina Butiuc care face referire la faptul
ca ”Generatia Y folosește internetului ca prim mijloc de comunicare, vrea
motivație în tot ceea ce face, dorește independență și succes în carieră însă
manifestă o mare instabilitate în menținerea unui job, respinge ierahiile și
încadrarea în sistem și țipare. Acești oameni se definesc prin
autodidacticism și originalitate, își afirmă unicitatea cu orice prilej, refuză și
protestează zgomotos. Și, fiindcă e foarte recent momentul în care am văzut
generația Y a României pe străzi și la urne, e destul de clar că e o generație
căreia nu-i place să i se spună ce să facă. Au însă tendința de a se
supraevalua tocmai pentru că o mare parte a vieții lor se pretrece în mediul
on-line fiind în mare măsură privați de intereactiunea umană reală. Sunt
aroganți și au o atitudine de superioritate. În general, nu au planuri pe
termen lung fiind ghidați după principiul “spend now, șave later” (cheltuie
acum, economisește mai tarziu”). Sunt generația care vrea răspuns imediat,
apreciere imediată, fast food, fast love, fast connection, fast everything”.

Alt răspuns despre Generația Y este scris într-un articol de Diana Marsoiu
care spune că „generatia Y,ar putea fi ușor etichetată drept leneșă. Însă în
ciuda acestei etichete, Millenials deja schimbă lucrurile în bine în mediile în
care trăiesc și muncesc. O provocare pentru angajatori este dorința acestora
de a promova încă din prima zi la serviciu - conform spuselor lui Dan
Schawbel - fondator Millenials Branding - o firmă de cercetare și
consultanță dedicată celor din generația Y. Și această nu este singură
concluzie la care au ajuns Millenials Branding după ce au făcut un studiu.
Cea mai des întâlnită plângere despre Millenials este lipsă fidelității față de
angajator. Cifrele arată că 58% dintre membrii generației Y demisionează
dintr-un post în mai puțin de 3 ani. Același studiu al Millenial Branding și
PayScale spune că această generație întâmpină dificultăți în a-și dobândi
independența financiară.
Datorită creditelor studențești pe care trebuie să le returneze (credite foarte
populare în multe țări), tinerii Millenials sunt obligați să accepte locuri de
muncă nu foarte bine plătite. Mai ales primul loc de muncă; fapt care explică
lipsa loialității față de angajator și continuă căutarea unui job mai bun. Dar
marele beneficiu cu care vine la pachet schimbarea frecveta a locului de
muncă este perspectiva excelentă asupra mediului business pe care o
dobândesc Millenials. Ei își crează tot timpul noi contacte și pun în legătură
oameni și companii, toate în beneficiul angajatorului.”

Caracteristicile Generației Y

- Milenarii sunt considerați „nativi digitali”, spre deosebire de așa numiții

„imigranți digitali”, reprezentanții acelor generații care nu au avut la
dispoziție dispozitivele tehnologice de la vârste fragede și care le integrează
în activitățile lor, fără a le considera totuși indispensabile. Tinerii milenari se
regăsesc în mijlocul unui curent informațional permanent și acest lucru le
modifică aspirațiile, nevoile, comportamentele.

- în ciuda faptului că dovedesc încredere în ei înșiși, nu sunt caracterizați ca

fiind independenți;

- Un nivel de disciplină scăzut, o mai mică importanță acordată ierarhiei;

- Valorizează atât un spațiu educational, cât și unul profesional în care se

pot dezvolta, în care sunt liberi să folosească tehnologia în munca lor și în
care li se oferă oportunități de distracție și deconectare, care îi fac să nu
simtă munca drept o povară;

- Preferă viteza în locul profunzimii, având o doză de superficialitate, că își

doresc să primească feedback constant, dar și că nu au răbdare și că se
enervează ușor dacă dorințele nu li se îndeplinesc repede; leneși și nu își
conturează planuri pe termen lung, ci preferă să își petreacă timpul cu
prietenii, fie chiar preponderent în spațiul virtual, pentru că aceștia îi ajută să
își mențină o imagine dezirabilă, contrastantă cu stima lor de sine fragilă

- Au așteptări mari de la oamenii din jurul lor, de la companii și de la

branduri, considerând că managerii trebuie să fie deschiși către propunerile
lor și să vină în întâmpinarea nevoilor lor, oferindu-le posibilitatea de a lucra
conform unui orar pe care să și-l stabilească singuri și posibilitatea de a-și
crea propria fișă de post;
- Manipulativi atunci când se confruntă cu eșecul sau când își doresc să
obțină ceva ; pe termen lung însă pot să își atragă reputația de persoane pe
care te poți baza cu greu. Pot promite mai mult decât pot livra sau pot
avansa termene nerealiste în care știu că nu se pot încadra, doar pentru a
obține imediat recunoașterea de care au nevoie

- Pot derapa în detalii minore, ceea ce poate afecta negativ abilitățile de

prioritizare și de concentrare pe viziunea de ansamblu. În mod uzual, par a
avea un stil de lucru mai puțin atent la detalii, sunt nerăbdători, însă sub
presiune, confruntați cu deadline-uri, pot migra într-o zonă
comportamentală caracterizată prin perfecționism excesiv.

- În momente de presiune, nesiguranță, devin dependenți de

autoritate, complianți excesiv, însă în același timp având și
sentimentul că ar fi meritat mai mult, că sunt peste cei din vârf sau
egali, că opinia sau soluția lor ar fi fost mai bună (aroganță ridicată).

Criza de la mijlocul vietii

Studiile privind psihologia vietii adulte au devenit interesante pentru

cercetatori incepand cu a doua jumatate a secolului al XX-lea. In anii 50 Erik
Erikson a scris teoria sa privind etapele dezvoltarii umane si a postulat ca
fiecare etapa este caracterizata printr-o “criza”, de fapt un conflict psihologic
comun tuturor, care odata depasit asigura trecerea spre urmatoarea etapa de
maturizare.

Psihiatrul elvetian Carl Gustav Jung si ulterior alti psihoterapeuti formati in metoda
analitica jungiana au descris pe larg procesul psihologic complex din a doua
jumatate a vietii. Psihanalistul Elliott Jaques a introdus in anii ’60 termenul de criza a
varstei de mijloc si curand acesta a intrat in vorbirea uzuala oferind o explicatie facila
pentru anumite actiuni si comportamente diferite fata de normele colective.
Barbatul care la 40 de ani isi gaseste o femeie mai tanara drept partenera, sau
care devine preocupat dintr-o data de propriul corp si se apuca de sport si
dieta, femeia care dupa o viata dedicata sotului si familiei decide sa invete o
profesie noua si se apuca de studii, individul care se intoarce la o cariera
artistica abandonata in tinerete.
Oricare ar fi aceste fapte, ele sunt judecate si etichetate drept „criza”. Criza jumatatii
de viata este inca un subiect controversat, iar studii ample au fost facute mai mult in
civilizatiile vestice. Nu pare a fi un fenomen universal, desi indivizi din diferite culturi
experimenteaza asemanator trecerea anilor.
Ceea ce ar putea fi comun sunt intrebari legate de sensul lucrurilor si al vietii,
preocupari universale ce apar in momente cheie ale existentei. Aceste momente sunt
de cele mai multe ori precipitate de evenimentele dramatice din exterior: boala grava
a cuiva apropiat, moartea unui prieten sau pur si simplu o criza maritala pun individul
poate pentru prima data in contact cu intrebarea eterna si legitima a sensului
existentei sau cu angoasa in fata mortii.
Sunt diferente mari privind felul in care este discutata criza varstei de mijloc la femei si
la barbati. Este suficient sa ne amintim ca despre un barbat cu parul usor incaruntit se spune
ca este mai atragator, iar acelasi lucru la femeie este considerat semn limpede de imbatranire.
Un alt aspect este ca cele mai multe studii au fost facute despre barbati, abia in ultimii anii
aparand cercetari extensive despre cum fac fata femeile varstei de mijloc.
Perioada adulta cuprinsa intre anii 30-70, cu mijlocul intre 40-60, este insotita de cele mai
variate si mai provocatoare evenimente: activitate profesionala intensa, viata familiala intrata
intr-o relativa rutina, grija pentru copiii care devin adolescenti, primele semne ale imbatranirii
corpului, primele boli, ingrijirea parintilor varstnici.
Criza varstei de mijloc nu e un moment singular, ci o perioada de tranzitie, de durata, ce
poate fi insotita de simptome de depresie, pierderea interesului pentru activitatile
obisnuite, iar uneori de dorinta de schimbare si aventura.
Simptomele sunt un semn ca in psihic se pun in miscare procese complexe, in special
inconstiente, care daca sunt corect interpretate pot aduce raspunsuri valoroase.
Intrebarile profunde despre cine este individul de fapt, care ii sunt nevoile si aspiratiile, cum a
fost viata de pana acum traita si cum doreste sa o traiasca in continuare sunt necesare, pentru
ca ele pregatesc terenul urmatoarei etape de viata.
Aparitia momentelor de criza depinde de felul in care persoana respectiva si-a dus prima
jumatate a existentei, daca a trait sau nu in acord cu potentialul si cu dorintele sale cele mai
intime, ce si cat anume a fost reprimat in favoarea unei bune adaptari sociale.
Cu cat exista mai mult material reprimat si cu cat diferenta intre Eul construit social si Eul
autentic este mai mare, cu atat mai acute si dramatice vor fi crizele pe care individul le
traieste, pentru ca va trebui sa reuseasca impacarea a doua perspective foarte indepartate una
de cealalta.
De exemplu femeia care crede cu tarie ca nu-si va insela niciodata sotul, daca ajunge in
aceasta ipostaza va avea de impacat, cu multa suferinta, idealul pe care si-l construise cu
realitatea faptelor care s-au intamplat.
Omul de afaceri care si-a construit cariera impins de cerintele parentale si a lasat in umbra
talente artistice valoroase, se poate trezi la mijlocul vietii intrebandu-se care ii sunt de fapt
adevaratele insusiri.
Conform lui Jung prima parte a vietii este dedicata construirii identitatii Eului in raport cu
lumea exterioara: cariera, familie, statut social. Individul isi creaza o aparenta sociala, masca
sau Persona, care este insa diferita de identitatea psihica adevarata.
La mijlocul vietii omul ajunge intr-un punct culminant, cand pur si simplu pare ca nimic nu
mai merge, iar acest lucru il forteaza sa-si modifice perspectiva, dincolo de aparentele
rolurilor colective pe care le-a jucat pana atunci (rol profesional, sot, sotie, mama, etc).
Luarea in calcul a dimensiunii spirituale a existentei este, dupa Jung, o alta sarcina a
mijlocului vietii. Desi exista o cerinta interioara puternica, innascuta, ce apare sub forma de
“criza” si impinge omul catre propria maturizare psihologica, nu este garantat ca acest lucru
se si intampla.
Criza este un semnal de alarma care arata nevoia de restructurare psihica necesara
trecerii cu succes spre a doua jumatate a vietii. Scopul acestei etape este maturizarea
psihologica, largirea perspectivelor din care individul se priveste pe sine insusi, pe ceilalti
oameni si lumea in general.
 Criza varstei de mijloc – mit sau realitate

Desi initial termenul a fost folosit de psihologi pentru a descrie o etapa de tranzitie in
dezvoltarea adultilor, criza varstei de mijloc este astazi asociata cu un barbat de 40 de
ani care isi gaseste o prietena mai tanara si fuge de responsabilitati, daca are o familie
sau cu femeie, cam de aceeasi varsta care se reinventeaza, isi cumpara haine sau face
schimbari drastice in viata. In acest context, psihologul Vivian Diller se intreaba: este un
mit aceasta criza? O scuza pentru un comportament impulsiv si transformari
nerealiste? Sau este o realitate care are nevoie de un nume nou, avand in vedere
recentele schimbari in cultura contemporana?

Identificat pentru prima data de Elliot Jacques in 1965, termenul de “criza varstei de mijloc” a
devenit popular dupa ce a inceput sa fie utilizat de catre psihologii freudieni. Carl Jung a
descris-o ca o parte normala a maturizarii adultilor si a plasat-o la jumatatea distantei dintre
maturitate si sfarsitul vietii. Erik Erikson, teoretician cunoscut pentru crearea celor ‘opt etape
de dezvoltare’, a explicat-o ca o tranzitie in timpul etapei numite “maturitate de mijloc”,
atunci cand oamenii isi pun intrebari despre sensul si scopul vietii lor.
Desi este privita ca o tranzitie normala in dezvoltarea adultilor, psihologii cred ca de multe ori
incepe cu un moment coplesitor cand oamenii devin constienti de faptul ca viata trece pe
langa ei. Cei care au facut alegeri de viata nesatisfacatoare simt ca au o problema si ca timpul
este finit pentru a o rezolva. Ei vad ca nu si-au realizat niciodata obicetivele, nu si-au asumat
riscuri si poate interveni un sentiment de vinovatie. Apoi apar confuzia, indoiala, plictiseala si
furia. Exista de multe ori o dorinta de a reveni la tinerete sau de a lua viata de la capat.
Uneori, aceste lucruri duc la mai multe reactii extreme, inclusiv simptome de depresie,
anxietate, cresterea consumului de alcool si droguri.
Mai recent, cercetatorii au pus la indoiala validitatea unei crize adevarate care se petrece la
mijlocul vietii, intrebandu-se daca nu este inselator sa se atribuie aceasta dilema unei anumite
varste. Unii cred ca oamenii la diferite varste, din motive de boala sau alte evenimente
importante (de exemplu, pierderea unui parinte, a partenerului sau a locului de munca)
reflecta asupra vietii lor si se intreaba “Ce urmeaza?”. Sau poate ca acesta etapa este un
raspuns emotional la o acumulare de tensiuni, probleme financiare, casatorii nefericite,
nemultumiri la locul de munca. Exista o dezbatere asupra faptului daca aceasta criza are o
cauza biologica sau de mediu, unii crezand ca este in primul rand declansata de semne de
imbatranire fizica – pierderea potentei la barbati si sfarsitul anilor reproductivi la femei.
Cum au influentat schimbarile culturale modul in care vedem criza varstei de mijloc?
Psihologul Vivian Diller spune ca are trebui sa schimbam termenul cu unul mai adecvat, din
urmatoarele motive:
 Durata de viata mai mare. Acum speranta de viata este de la 55 la 78 de ani, iar oamenii duc o
viata destul de buna la 80 si 90 de ani si in acest context criza varstei de mijloc apare mai
aproape de varsta de 55 sau 60 de ani.
 Astepari legate de fericirea personala. Persoanele realizeaza ca au mai multe optiuni
disponibile atunci cand ating un prag de nemultumire insuportabil. In trecut, oamenii
ramaneau casatoriti si cu acelasi loc de munca, chiar daca erau nemultumiti. Acum divorteaza
si isi parasesc slujbele chiar si pe timp de criza.
 Schimbarea rolurilor traditionale. Femeile sunt implicate activ in viata sociala, au
locuri de munca unde pot castiga mai bine decat barbatii, iar barbatii isi iau concendiu
de paternitate in locul mamelor.
 “Criza varstei de mijloc” ar trebui sa se numeasca “criza maturitatii emergente”,
concluzioneaza Vivian Diller. Dar nu mai este un eveniment care apare la “mijlocul
 vietii” si nici nu ar trebui sa fie vazut peiorativ, echivalat cu un comportament nesabuit
si reactiv, asa cum a fost vazut atat de des in trecut.

Criza varstei mijlocii sau teama adultului de moarte

O spaima bantuie subconstientul omului ajuns la varsta de 35 – 40 de ani:

apropierea imbatranirii si, in cele din urma, a mortii. In fata acestei realitati unii
barbati prefera sa compenseze trecerea anilor prin investitii intr-o masina noua,
puternica, in timp ce unele femei au nevoie de reconfirmarea iubirii, fie ea si ilicita.
Criza varstei mijlocii, cum e denumita de specialisti, ramane un subiect controversat,
care se manifesta totusi in mod diferit in functie de sex, temperament, educatie.
In anul 1965, psihologul canadian Elliott Jaques folosea termenul de “criza varstei
mijlocii” pentru a descrie trauma resimtita de numeroase persoane din societatea occidentala
in jurul varstei de 35 de ani, atunci cand ajung sa isi faca un prim bilant, mai serios, al vietii.
Cei mai afectati in acest caz sunt, se pare, barbatii, care incep sa se intrebe daca viata lor
are sens, daca ce au realizat pana atunci pe plan sentimental, social sau material este
suficient. Apare astfel un puternic sentiment de panica, de anxietate si de aici nevoia de
compensare a realitatii: una sau mai multe aventuri extra-conjugale (care se pot termina cu
o noua casatorie, cu o persoana mai tanara) sau achizitionarea de masini ori motoare cat
mai puternice, tunate in culori intense, care sa echilibreze astfel monotonia vietii.
Cunoasteti si voi, sunt convins, istorisiri despre barbati de varsta mijlocie care, peste
noapte, au decis ca e mai bine sa se manifeste precum un Don Juan tomnatic decat sa continue
sa spele vasele, sa duca gunoiul sau sa mearga la sedinta cu parintii. Sau, mai rar, e drept,
despre doamne care decid sa inceapa o viata noua (fie doar prin atentia exagerata aratata
propriei persoane) sau care se dedica exclusiv unei cariere la varf.
Ce spun insa specialistii despre acest subiect?
Etapa normala sau stare de criza?
Tine de logica vietii sa imbatranim. Dar si sa ne evaluam propria viata, din perspectiva
realizarilor si a esecurilor inerente. Uneori, e posibil chiar sa descoperim o noua
dimensiune, spirituala, asupra vietii. Toate aceste aspecte, spun psihologii, tin de un
inevitabil prag psihologic ce trebuie trecut la varsta maturitatii.
“Fie ca vrem, fie ca nu, cu totii ajungem la un moment – ce poate fi legat de o anumita
varsta – cand trebuie sa ne re-cunoastem, re-evaluam, sa ne facem ragaz sa traim
<<suferinta>> prin care fierul trecut prin focul pasiunilor primei tinereti se stinge in apa rece
a maturitatii”, spune psihologul Adriana Magura, care este si psihoterapeut psihanalitic. “Asta
pentru a capata calitatile unei forme personale, puternice, adaptate vremurilor ce ne asteapta
ca adulti deplini”.
Desi exista o bogata literatura ce trateaza “criza varstei mijlocii”, specialistii considera totusi
ca e mai curand vorba doar de schimbari naturale si normale in viata fiecarei persoane, odata
ce inainteaza in varsta. Modul in care insa aceste schimbari sunt traite este cel care genereaza
o criza. Mai intensa sau mai putin, dupa caz.

Ce este criza varstei mijlocii

O expresie consacrata de filmele americane? Ceva real? Parerile sunt impartite. Psiho-
terapeutul Bogdan Ion ofera celor nelinistiti de perspectiva imbatranirii, sapte sfaturi
pentru seninatate.
Psychologies: Ce este criza varstei mijlocii? Este ea un mit american?
Bogdan Ion: Criza varstei mijlocii este un subiect controversat. As spune mai degraba ca
e un mit cultural de inspiratie vestica decat o problema psihologica universal umana.
Iata cateva argumente: nu exista in varsta mijlocie o singura „criza”, ci mai degraba un
sir de incercari si tranzitii carora omul le face fata mai bine sau mai rau. Cand intampina
dificultati mari, ajunge sa le spuna „crize”. Este, deci, mai corect sa vorbim
despre incercarile sau tranzitiile varstei de mijloc. Desi toate anotimpurile vietii au
incercari, acestea sunt prezente in numar mai mare cand omul traverseaza anotimpul vietii sa-
le active.
Mai cred ca este o generalizare nepotrivita, pentru ca ea presupune ca toti oamenii, barbati
si femei deopotriva, traverseaza aceasta criza, mai devreme sau mai tarziu. Desi sunt putine
studii actuale pe aceasta tema, cele care exista sugereaza ca doar un procent sub 25% din
populatie traverseaza ceva similar acestei „crize” si doar sub 10% o experimenteaza cu
dramatism si o considera a fi legata de varsta.
Majoritatea oamenilor traverseaza realmente principalele incercari si tranzitii biologice,
psihologice si sociale ale acestei perioade si se pare ca o fac intr-o maniera mai putin
dramatica decat ne sugereaza termenul „criza”.
As mai spune ca este si produsul unei inclinatii catre dramatizare, intretinuta de cultura
vestica actuala. Se uita ca in China Antica ideograma pentru „criza“ era aceeasi cu cea care
exprima „oportunitatea“. Uneori, gandirea in acesti termeni favorizeaza complacerea, servind
drept paravan, care mascheaza in spatele „crizei” lipsa de hotarare in a ne confrunta cu
problemele vietii. Adica se pune prea putin accent pe latura pozitiva a dificultatilor si
incercarilor vietii.
Dar incercarile sunt sansa noastra spre maturizare! Ele ascund multe cai spre solutie si
oportunitati de schimbare pozitiva, neexplorate suficient. Ca psihoterapeut, asist oamenii
care apeleaza la serviciile mele in a face fata cu sens si fara exces de dramatism acestor
incercari.
Dar atunci cand este intr-adevar vorba despre o criza, cam cand are ea loc? Cu
aproximatie.
Cand e prezenta o criza a varstei mijlocii, aceasta ii afecteaza in general pe oamenii
educati, cu venituri medii sau peste medie si varste cuprinse intre 25 si 55 ani. Poate
dura de la cateva luni, la 10-12 ani. Sunt mai expuse persoanele care se identifica excesiv cu
profesia, traverseaza situatii solicitante sau au insatisfactii repetate.
Este ea diferita pentru barbati si pentru femei?
Da si nu. Desi avem un fond comun, exista diferente fiziologice, psihologice si socio-
culturalenotabile intre sexe in felul in care este traversata aceasta etapa. Asadar, este firesc sa
avem diferente in stilurile noastre de a trai crizele si dificultatile. Insa diferentele sunt mai
degraba de forma sau de manifestare decat de fond.
Cum se manifesta in cazul fiecaruia dintre sexe?
O diferenta importanta este aceea ca la barbati ele se pot intinde pe o perioada mai lunga,
de trei-zece ani, decat la femei, de doi-cinci ani. Asta ar sugera ca femeile care trec prin
criza se mobilizeaza mai bine decat barbatii, ca sa ii faca fata.
Desi declansate de factori asemanatori, la barbat se pare ca intervine mai des profesia,
iar la femeie, preponderent relatia. La ambele sexe criza se poate manifesta prin simptome
ca:iritabilitate, scaderea libidoului si a satisfactiei sexuale, oboseala, proasta
dispozitie, dureri musculare sau articulare, crestere in greutate, scaderea tonusului si re-
zistentei generale a organismului. Sunt lucruri pe care le intalnim si in situatii obisnuite, nu
doar in probleme psihologice.
Ce alte ganduri, comportamente au cei care o traverseaza?
La ambele sexe pot aparea unele schimbari bruste, neasteptate, de
comportament precum: cautarea unui alt partener, de regula mai tanar si/sau mai
atragator, asenzatiei de tinerete, renuntarea la jobul actual si cautarea unei alte directii
profesionale, investitii neasteptate in noi posesiuni si renuntarea la unele vechi (schimbarea
casei, masinii, garderobei etc.), preocuparea excesiva pentru propriul aspect, in raport cu si-
tuatia anterioara.
De unde vine dorinta de nou (alta casnicie, alta masina) si de ce?
Nevoia de noutate, diversitate si stimulare este o nevoie legitima a oricarei persoane. Ea se
afla intr-un permanent dialog cu nevoia de siguranta, certitudine, stabilitate. In momentele de
incercare, acest dialog intre nevoi capata accente grave si poate degenera in cearta violenta. E
nevoie de maturitate pentru a media cearta dintre propriile nevoi. Cand un om schimba
rapid multe lucruri in registrul lui „a avea” este, pentru mine, un semn al dificultatilor din
zona lui „a fi” si „a face”. Altfel spus, desi normale pana la un punct, este vorba despre
incercari exterioare de a suplini lipsa de directie, de sens si de crestere interioara.
Exista un eveniment care determina criza? „Vine“ ea natural?
Schimbarile vin natural si normal in viata fiecarei persoane. Modul in care le traim,
constructiv sau distructiv, este cel care conteaza. Putem spune ca o criza este determinata
mai degraba de conceptia noastra si de reactia la evenimente.
Cele mai importante provocari ale anotimpului de mijloc al vietii, care pot sau nu sa conduca
la crize, sunt confruntarea cu inaintarea in varsta si cu perspectiva mortii, gestionarea
insatisfactiilor si regretelor legate de propria viata, visurile nerealizate, pierderea sensului
directiei dupa ce au atins cateva dintre scopurile propuse. Mai intervine reevaluarea
nevoilor, convingerilor si valorilor care i-au ghidat pana atunci si reconsiderarea aspectelor
personalitatii si vietii pe care le-au refuzat sau ignorat. As adauga si (re)deschiderea catre
dimensiunea de spiritualitate si sens a vietii.
Faptul ca se prefigureaza batranetea este, oare, in centrul acestei crize?
Incercarile varstei mijlocii sunt determinate de un complex de factori centrati in jurul
inaintarii in varsta, cuprinzand regrete, frustrari si insatisfactii legate de munca si cariera,
de relatia actuala. Mai avem parte si de suprasolicitare sau protest in fata responsabilitatilor
vietii. Mai trebuie sa acceptam si maturizarea copiilor si emanciparea lor. Ne confruntam
cu imbatranirea, suferintele simoartea parintilor, schimbarile biologice asociate cu
inaintarea in varsta, precum si cuperspectiva batranetii si a mortii.
Dar eu cred ca, atunci cand cineva traieste aceste incercari ca pe o criza, in esenta este vorba
despre nepregatire si dificultatea de a accepta viata in intregime. Este vorba despre utopia de
a dori sa traiesti doar „selectiuni” din viata. Multi oameni se trezesc descoperiti pentru ca
uita adesea de sine, se feresc sa se gandeasca din timp la posibilele incercari si nu se cladesc
la timp pe dinauntru. Fac asta din cauza ignorantei si a unei educatii si culturi care esueaza in
a-i pregati pentru viata. Si factorii biologici joaca un rol important, prin modificarile
hormonale sau declinul functional etc. Dar lipsa de pregatire, de discernamant si aparenta
lipsa de solutii de a face fata sunt cele care „dau” criza.

Cine poarta vina? Exaltarea tineretii in media poate avea vreun rol in declansarea
crizei?
Foarte adevarat. Media este, si ea, responsabila de nepregatirea si vulnerabilitaea omului in
fata schimbarilor obisnuite ale vietii, alaturi de familie si educatie. Contribuie la aceasta
situatie atatexaltarea tineretii, cat si accentul pe senzational, catastrofic si promovarea
unor modele inconsistente de succes personal. Primul responsabil este, in opinia mea,
familia.
Nu e vorba aici de vinovatie – ce parinte a absolvit o scoala a parintilor? Fiecare familie ca-
uta sa il pregateasca pe copil pentru viata atat cat se pricepe si, cu toata bunavointa, transmite
si lucruri de folos, si balast nefolositor sau nociv. Cunosc multe cupluri care cauta sa se educe
pentru a deveni parinti mai buni. Este de apreciat. Educatia ar putea mult daca ar asculta
mai atent la ceea ce psihologia are de spus. O educatie orientata catre pregatirea pentru
viata, mai mult decat spre performanta academica, ar asigura un nivel de implinire si sanatate
mai bun pentru viitorii oameni maturi.
Unele persoane de 45-55 de ani spun ca acum sunt cele mai bune momente (copiii au ple-
cat, sunt liberi, realizati financiar). Sa fi fost ei oare „iertati“?
Stim deja ca doar un procent mic din populatie experimenteaza „criza”. Persoanele la care ne
referim si care sunt mai multe decat ne inchipuim merita toata aprecierea. Pentru ca isi
amintesc de ele insele si fac efortul de a trai fericite. Ele nu au fost „ocolite” si nici „iertate”
cu marinimie de faimoasa criza, doar au cautat si au gasit resurse si solutii si le-au pus sa
lucreze in favoarea lor. Ele stiu ca fericirea nu e ceva care ti se intampla, ci este un muschi
pe care, daca nu-l folosesti, se atrofiaza.
Cum poate fi criza depasita cu succes?
Cel mai bun mod de a depasi o criza este sa o previi. Salut efortul revistei „Psychologies” de
a clarifica acest subiect, intrucat consider ca oamenii au multe resurse si de ei tine ca
incercarea prin care trec sa fie o crestere sau o criza.
Fireste ca, odata ce constati ca te afli intr-o criza, cel mai intelept lucru este sa cauti solutii de
a iesi din ea. Iar daca cele pe care le-ai gasit nu par a da rezultat, merita sa cauti ajutor si
sprijin. Putem transforma o potentiala criza intr-un real succes daca ne intarim rezilienta
– capacitatea de a iesi mai maturi si mai puternici din incercarile si adeversitatile vietii. Ca
profesionist, antrenez oamenii sa isi dezvolte rezilienta. Am oferit la inceputul acestui articol
sapte dintre cele mai importante sugestii pe care le ofer celor care imi solicita serviciile. Sper
sa fie de folos.
Idei cheie
Ia in calcul ceea ce refuzi, renegi sau tinzi sa ignori in viata si la propria persoana!
Accepta viata asa cum este! Accepta-ti varsta si impermanenta!
Traieste o viata cu sens in prezent si priveste in perspectiva!
Viata ti-a oferit resursele de care ai nevoie, trebuie doar sa gasesti drumul spre ele.
Decide „sa faci fata”, nu „sa intorci spatele” problemelor. Gaseste maniere active de a le face
fata!
Fii sincer cu tine insuti. Asculta-ti sufletul in prezent, nu mai tarziu, cand ajunge sa strige la
tine!
Invata ca a cere si a primi ajutor este un act de curaj si o punte spre a-l da mai departe!