GRUPURI SOCIALE

Fiecare dintre noi ne aflam intr-o dubla conditie: pe de o parte

suntem orientati spre noi insine, ca afirmare a Eului de sine
statator si, pe de alta parte, suntem conditionati de atributul
sociabilitatii.
Astfel, ne plasam intre doua dimensiuni structurale bazale ale
personalitatii - individualitatea si sociabilitatea - facand
compromisuri relativ costisitoare:
"prin renuntarea partiala la individualitate in favoarea
sociabilitatii, indivizii accepta sa piarda o parte din vointa lor si
din spiritul lor de independenta; astfel, ei vor abandona
circumspectia, teama si prudenta, castigand recunoastere si
dobandind sprijin din partea altora" (M. Golu, 1997., apud S.
Stefan, M. A. Ionescu, 2006, p. 22).
 Grupul din perspectivă
sociopsihologică
• Grupurile umane reprezintă o realitate inevitabilă pentru individ
şi societate. În afara grupurilor, individul uman nu poate trăi decât
temporar şi nu poate ajunge fiinţă umană propriu-zisă. Procesul de
socializare se desfăşoară în grupuri şi colectivităţi umane (familie,
grădiniţă, şcoală etc.), prin acest proces indivizii devin fiinţe sociale
complexe, dobândind caracteristicile fundametale ale omului:
vorbire, gândire abstractă, mers biped.

• Pe de altă parte, societatea nu există şi nu funcţionează în afara

indivizilor şi, mai mult, nu este o simplă sumă a acestora, cum nu
este nici produsul interacţiunii simple dintre ei. Societăţile şi
culturile, începând de la cele mai simple, şi cu atât mai accentuat,
cele moderne, sunt compuse din grupuri, comunităţi, instituţii aflate
intr-o dinamica permanenta. Grupurile formale şi informale sunt
absolut necesare atât pentru funcţionarea societăţii ca întreg, cât şi
pentru existenţa şi împlinirea personalităţii umane.
 Grupurile sunt expresia nevoii de apartenenţă, de afiliere la
grup, prin urmare, ele exprimă nevoia de a trăi împreună cu
ceilalţi a individului. Această nevoie nu are o singură cauză.

Mihai Golu, doctor în psihologie şi profesor universitar, consideră

că există cel puţin trei genuri de motivaţii care conduc spre
socializare:

1. ele pot exprima o căutare de identitate prin apropierea de unele

caractere/tipuri psihosociale care marchează atât comunalitatea/
asemănarea, cât şi diferenţa;

2. ele pot fi efectul unui calcul, individul sperând să dobândească pe

această cale anumite avantaje sau agremente materiale sau
morale;

3. ele pot traduce, în fine, adeziunea concretă la un ideal,

angajamentul pentru o cauză.
 Ce înţelegem prin grup social?
Termenul “grup” are, deopotrivă în vorbirea curentă cât uneori şi în
ştiinţele socioumane, un înţeles foarte larg, constituind formaţiuni şi
colecţii de persoane de diferite mărimi, cu variate caracteristici şi
funcţii: formaţiune de lucru, familie, cerc de prieteni, echipă sportivă,
clasă de elevi, comunităţi etnice, clase şi straturi sociale, naţiuni,
popoare etc.

La nivelul limbajului comun folosim o serie de cuvinte care

desemnează lucruri asemănătoare cum ar fi: mulţime, adunare,
gloată, etc. dar care sunt diferite, ca inteles, de grupul social.

Mulţimea este un tip aparte de grupare umană în care oamenii nu se

cunosc între ei, se întâlnesc întâmplător şi stau împreună pentru
perioade scurte de timp (Ex.: tinerii adunaţi la un concert, spectatorii
aflaţi în tribune la un meci de fotbal, mulţimea care priveşte un accident
de circulaţie, călătorii dintr-un tren, pasagerii unui autobuz sau
tramvai).
 Caracteristicile grupului social
Faţă de limbajul uzual, în psihologia socială şi în
(micro)sociologie, termenul de “grup” are o definiţie mai
tehnică, considerându-se că:

GRUPUL este o unitate socială constituită din mai

mulţi indivizi ce au ca note caracteristice:
– relaţii nemijlocite (“faţă în faţă”) de interacţiune şi
dependenţă reciprocă;
– interese, scopuri şi activităţi comune ce presupun
structurarea în statusuri şi roluri diferite;
– în timp, grupul dezvoltă valori, credinţe, aspiraţii,
obişnuinţe şi norme comune, care reglează
comportamentele membrilor săi;
– conştiinţa apartenenţei la grup, sentimentul de
“noi”.
 Parametrii grupului social
1. Mărimea grupului se referă la numărul de membri ce alcătuiesc un grup. Deşi în
limbajul curent un grup presupune mai mult de doi membri, în literatura de
specialitate o atenţie specială este acordată diadei, ca formaţiune psihosocială
(dragoste, prietenie, cuplu conjugal), ea considerându-se a fi grupul minimal.
2. Compoziţia grupului are în vedere numărul, vârsta, sexul şi nivelul socio-cultural şi
intelectual al membrilor.
3. Sarcina sau scopul grupului reprezintă factorul principal care generează multiple
genuri de legături, dependenţe reciproce, schimburi de informaţii şi activităţi între
membrii grupului. De remarcat că în cazul grupurilor primare (de exemplu, familia) nu
există o sarcină specifică, ci mai multe şi cu un caracter difuz.
4. Structura grupului vizează caracteristicile organizării sociale a grupului, adică
maniera în care s-a constituit grupul respectiv.
5. Procesele de interacţiune cuprind o gamă largă de relaţii interumane: raporturi
ierarhice şi de conducere, comunicare verbală şi nonverbală, atracţii şi
respingeri socio-afective. Procesele de comunicare tind să unifice grupul, membrii
“devianţi” ai lui sunt supuşi presiunii de conformare, adica li se cere sa se adapteze
la valorile si normele grupului, in caz contrar fiind supusi izolării şi respingerii.
6. Conştiinţa colectivă,
colectivă coagulată în jurul sentimentului de “noi”, de identitate de
grup, cuprinzând “idei-forţă” ale grupului, norme, valori, reprezentări, tradiţii şi
obiceiuri, care dau grupului coerenţă şi stabilitate in diverse situatii şi provocări.
7. Eficienţa grupului priveşte în primul rând performanţele în cadrul sarcinii/realizării
scopului grupului, dar şi viabilitatea colectivului, gradul de satisfacţie sufletească a
membrilor, şi alte beneficii pe care ei le obţin de la grup: cunoştinţe, prestigiu,
siguranţă.
 Parametrii grupului social - 2
8. Coeziunea, reprezintă gradul ridicat de consens, de adeziune la obiectivele
comune ale grupului. un Ea reprezintă un parametru fundametal al grupului şi este
rezultanta globală a relaţiilor interne şi a succesului comun, efectul cunoaşterii
reciproce, a însuşirii ţelurilor grupului şi a normelor sale, al climatului de încredere
mutuală. Opusă coeziunii ar fi disocierea grupului.

Ea este influenţată atât de gradul în care indivizii sunt interesaţi de scopurile

grupului sau de relaţiile din interiorul lui, cât şi de măsura în care membrii
sunt ataşaţi de grup ca atare, sau de unii dintre componenţii acestuia.

Coeziunea grupului este dată atât de atracţiile afective bazate pe caracteristici de

personalitate între membrii grupului, cât nevoia de a face parte dintr-un grup a
acestora. Ceilalţi din grup sunt căutaţi şi preţuiţi nu în primul rând datorită calităţilor
personale, ci pentru că aparţin grupului şi încorporează caracteristicile lui.

Factorii care influenţează gradul de coeziune sunt:

1) Volumul efortului depus pentru a intra în grup. Cu cât costurile de intrare sunt
mai ridicate, cu atât, cel puţin în prima fază, atractivitatea faţă de grup e mai mare;
2) Ameninţările externe şi competiţiile severe.
severe În principiu, cu cât ameninţările
(şi competiţiile) sunt mai puternice şi directe, cu atât creşte gradul de solidaritate
(coeziune) intragrupală;
3) Mărimea grupului este, în general, invers proporţională cu gradul de coeziune –
grupurile mici tind să fie mult mai coezive decât cele mari (apud Baron et al, 1998).
 Funcţile grupului social
Din perspectiva individului grupurile sunt importante pentru că (Paulus, 1989):

1) Prin grupuri ne satisfacem importante nevoi psihosociale,

psihosociale cum sunt aceea de a
primi şi oferi atenţie şi afectivitate şi de a ne confirma şi exercita sentimentul de “a
aparţine la”. Grupurile constituie într-un fel antidotul la anonimat şi singurătate.

2) Grupurile ne ajută să atingem scopuri pe care greu le-am putea realiza ca simpli
indivizi izolaţi. Gândiţi-vă, spre pildă, la mişcări politice, umanitare etc..

3) Adesea membrii grupurilor din care facem parte ne furnizează cunoştinţe şi

informaţii imposibil de accesat altfel.

4) A aparţine unui grup sau, cu atât mai mult, la variate grupuri, înseamnă siguranţă şi
protecţie faţă de reali sau potenţiali duşmani,
duşmani în general faţă de vicisitudinile vieţii
(inclusiv catastrofe naturale sau sociale).

5) Calitatea de membru al unui grup ne oferă identitate(ţi) socială(e) pozitivă,

pozitivă care, la
rândul ei, constituie componenta principală a imaginii şi concepţiei de sine. În practica
zilnică vorbim de mai multe identităţi sociale, deoarece facem parte concomitent din
mai multe grupuri şi categorii sociale. Psihologii sociali consideră că două identităţi
sociale au o puternică semnificaţie în economia identităţii (concepţiei) de sine: cea de
gender (bărbat - femeie) şi cea etnică (asociată în general şi cu o anumită
religie). Pe de altă parte, cu cât grupul din care faci parte este mai prestigios (şi
restrictiv), cu atât, firesc, identitatea grupală contează mai mult în concepţia de sine. A
face parte din grupuri (cluburi) selecte este un mijloc important de validare a valorii
personale.
 Funcţile grupului social - 2
Formaţiunile grupale îndeplinesc însă funcţii şi din perspectiva
societăţii în ansamblu, mai ales pe linia controlului social, al
formării şi comportării indivizilor în acord cu dezirabilul social.

Aceasta se realizează nu doar direct prin instituţii, organizaţii şi grupuri

specializate în acest sens (instanţe judecătoreşti, poliţie, armată), ci
inclusiv prin grupurile primare.

De exemplu, indirect prin legile juriduce şi prin politicile sociale şi

familiale, statutul acţionează la nivelul familiei încurajând sau
descurajând divorţurile, fertilitatea, influenţând masiv asupra stării de
sănătate.

Mai mult, familia, chiar dacă din ce în ce mai accentuat la concurenţă

cu alte surse, fiind principalul agent socializator, este mereu îndemnată
să ofere societăţii viitori cetăţeni de calitate, care să fie educaţi în
spiritul a celor două principii de bază: o atitudine pozitivă faţă de
muncă şi respect pentru legile formale şi informale ale convieţuirii
sociale.
 Clasificarea grupurilor sociale
A. După ordinul de mărime:
mărime
1. grupuri mici (până la 25-30), cum ar fi familia, echipe sportive, formaţii
muzicale, grupă de studenţi;
2. grupuri mijlocii (de ordinul zecilor şi sutelor) de exemplu întreprinderile
mici şi mijlocii, un an de studiu, un cartier;
3. grupuri mari (etnii, naţiuni, clase sociale, profesiuni).

B. După natura relaţiilor dintre membrii componenţi:

1. grupuri primare,
primare caracterizate prin relaţii nemijlocite, “faţă în faţă”.
2. grupuri secundare,
secundare unde există atari relaţii, indivizii din cadrul lor nu se
cunosc nemijlocit.

C. După funcţia lor normativ-axiologică în raport cu individul concret:

1. grup de apartenenţă,
apartenenţă din care individul face parte actualmente;
2. grup de referinţă,
referinţă cel care constituie reperele sale normative (atitudinale,
valorice, comportamentale) şi spre care tinde să devină membru.

*************
normativ - care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme;
axiologie - teoria generală a valorilor.
 Clasificarea grupurilor sociale - 2
D. După statutul acordat legal (oficial):
1. grupuri formale,
formale unde există organigramă, reguli de funcţionare scrise, drepturi şi
obligaţii (ex: echipele de muncă, echipa guvernamentală, colectivul de medici ai unui
spital);
2. grupuri informale unde legile sunt “nescrise”, dar nu mai puţin importante. (Ex:
grup de prieteni, o bandă de răufăcători, o trupă muzicală).

****************
Familia este un exemplu de grup atât formal (există şi reglementări juridice ale
relaţiilor de familie), cât şi informal (cea mai mare parte a vieţii familiale se bazează
pe legi nescrise).

****************

De altfel, distincţia formal-informal este mai operantă pentru natura relaţiilor din
grupuri decât pentru o tipologie ca atare a lor, întrucât în orice grup uman se
dezvoltă raporturi ce depăşesc cadrul prescris. În cazul grupurilor formale acest
lucru apare evident.

De pildă, în orice organizaţie, dincolo de organigramă şi statutul oficial al membrilor,

funcţionează legi nescrise ale circulaţiei informaţiilor, simpatii şi antipatii.
Întotdeauna, după cum se va vedea, organigrama este dublată, şi uneori minată de
o sociogramă,
sociogramă o structură a relaţiilor afectiv-emoţionale din grup.
 Clasificarea grupurilor sociale - 2
E. După gradul de integralitate şi stabilitate temporară a
intereselor:
1. grupuri naturale,
naturale cu interese şi scopuri comune cu “bătaie
lungă” (familia, un colectiv de muncă etc.);
2. grupuri ocazionale,
ocazionale unde există minime trasături şi scopuri
comune, dar de foarte scurtă durată (un grup de iniţiativă pentru un
anumit scop, echipa unui proiect de spectacol caritabil, etc.).

F. După statutul ontic (al existenţei):

1. grupuri reale,
reale în care membrii, chiar dacă nu se cunosc
nemijlocit, sunt în anumite relaţii, au trăsături comune, grupul există
ca atare (ex: asociaţii profesionale, colegiul medicilor, asociaţia
contabililor autorizaţi);
2. grupuri nominale,
nominale unde indivizii sunt adunaţi în grup dar pe
hârtie, cu numele (ex: listele de alegători ai unui partid, etc.).
 GRUPUL DE REFERINŢĂ
• Este grupul spre care individul aspiră sau la care se raportează
(elevul la student, elevul la asistent, elevul la sportiv, elevul la
profesor).
• Este grupul din care nu facem parte,
parte deşi luăm ca reper valorile,
normele şi simbolurile acestuia.
• Are un rol esenţial în socializarea anticipativă deoarece avem
tendinţa de a imita valorile, atitudinile şi comportamentul membrilor
grupului de referinţă.
• Din rândul grupurilor de referinţă cei mai mulţi tineri îşi selectează
idolii.
idolii
• Dorinţa prea puternică de a face parte dintr-un anumit grup de
referinţă poate, în unele cazuri, genera frustrări, insatisfacţii şi stări
de disconfort faţă de grupul actual (nivelul de aspiraţie prea înalt în
raport cu posibilităţile noastre).
 Tipuri de grupuri sociale

GRUPURI SOCIALE

De referinţă Primare Formale Deschise Permanente

De apartenenţă Secundare Informale Închise Temporare

 GRUPUL DE APARTENENŢĂ
• Este grupul din care individul face parte (familia de origine, clasa de elevi,
comunitatea religioasă)
• Influenţează modul de a gândi, de a simţi şi acţiona.

GRUPUL DE REFERINŢĂ
• Este grupul spre care individul aspiră sau la care se raportează (elevul la
student, elevul la artişti, elevul la sportivi, elevul la profesor).

• Este grupul din care nu facem parte, deşi luăm ca reper valorile, normele şi
simbolurile acestuia.

• Are un rol esenţial în socializarea anticipativă deoarece avem tendinţa de a imita

valorile, atitudinile şi comportamentul membrilor grupului de referinţă.

• Din rândul grupurilor de referinţă cei mai mulţi tineri îşi selectează idolii.

• Dorinţa prea puternică de a face parte dintr-un anumit grup de referinţă poate, în
unele cazuri, genera frustrări, insatisfacţii şi stări de disconfort faţă de grupul
actual (nivelul de aspiraţie prea înalt în raport cu posibilităţile noastre).
 GRUPUL PRIMAR
• Este un grup mic în care membrii comunică direct şi au relaţii de tipul
“face–to–face“(faţă
“face–to–face în faţă) – familia, grupul de prieteni, colectivul clasei etc.
• Are o puternică încărcătură afectivă.
• Are o mare putere de influenţare a individului.
• Membrii grupului trăiesc intens “sentimentul de noi“, se sprijină reciproc
în acţiunile lor, se ajută, grupul oferind fiecăruia securitate emoţională.

GRUPUL SECUNDAR
• Este opusul grupului primar (elevii care frecventează acelaşi liceu).
• Este alcătuit dintr-un număr mare de persoane.
• Relaţiile dintre membrii grupului sunt indirecte.
• Sentimentul apartenenţei la grup este mai slab.
• Implicarea emoţională a individului în aceste grupuri este redusă.
 GRUPUL DESCHIS
Este grupul la care accesul indivizilor este juridic posibil (partidele politice).

GRUPUL ÎNCHIS
• Este grupul în care accesul este interzis altor membrii din alte
grupuri (castele, ordinele, clasele de elevi, grupul rockerilor, grupul
hiphoperilor etc.).
• Aceste grupuri sunt exclusiviste, ermetice.
ermetice Membrii grupului
închis au un puternic sentiment de loialitate şi adesea manifestă
ostilitate faţă de membrii outgroup-urilor.
outgroup-urilor
 GRUPUL PERMANENT

• Este grupul a cărui existenţă nu este legată de o

epocă sau perioadă a vieţii (comunităţile religioase).

GRUPUL TEMPORAR
• Este grupul a cărui existenţă are loc în fenomene conjuncturale sau
istorice (militanţii pentru protecţia mediului, animalelor, drepturilor omului
etc.).
• Se mai numesc şi grupuri de presiune.
• Se constituie pentru a atinge unele scopuri colective (drepturi politice,
libertate, egalitate de şanse).
• Se formează pentru a influenţa deciziile politice.
• Au scopuri colective (interese materiale sau ideologice) şi exercită presiuni
sub diferite forme: declaraţii de presă, marşuri şi mitinguri asupra autorităţii de
stat.
 Clasa de elevi ca grup social
• Membrii clasei de elevi se constituie într-un grup fără intenţia lor, din întâmplare (aleator).
• Constituirea claselor de elevi, după admiterea la Şcoala Postliceală Sanitară, se face în
funcţie de opţiunea pentru un anumit profil - asistenţi medicali generalişti sau asistenţi de
farmacie - şi media la admitere – clasă la buget sau clasă la taxă (grup spontan).
• Durata grupului clasă de elevi este relativ redusă (3 ani cât durează un ciclu şcolar) (grup
temporar).
• Controlul social se realizează din exterior (personalul didactic, părinţii).
• Valorile şi normele la care aderă grupul clasă de elevi sunt impuse printr-un Regulament
de ordine interioară acceptat prin constrângere.
• Membrii clasei de elevi care nu au o contribuţie efectivă la activitatea grupului sunt excluşi
(exmatriculare) sau se autoexclud (abandon şcolar).
• Dacă nu participă la unele activităţi ce conferă unitate şi solidaritate grupului, unii elevi
sunt excluşi de către membrii grupului (sunt izolaţi, marginalizaţi).
• Clasa are finalităţi comune de acţiune:
- învăţarea pentru absolvire;
- dobândirea unui statut socio–profesional, cel de asistent medical generalist sau de
farmacie;
- coeziunea (gradul ridicat de consens, adeziune şi cooperare).
 Relaţii în cadrul grupului de
elevi

RELAŢII

RESPECT TOLERANŢĂ ÎNŢELEGERE COMUNICARE

CINSTE COMPETIŢIE CORECTITUDINE DREPTATE

DEVOTAMENT ÎNCREDERE PROTECŢIE SACRIFICIU

COOPERARE AFECŢIUNE PRIETENIE

 Grup si echipa
Intr-o institutie notiunea de grup este vitala. Fiecare individ apartine unui grup
restrans, inscris in marele grup pe care-l constituie institutia.
Conducerea instituţiei se face prin diferite forme de management ce se bazeaza,
toate, pe idea de grup:
• anumite organizatii aleg sa stimuleze personalul prin concurenta, competitie intre
diferite echipe, compartimente;
• pentru alte organizatii, din contra, forta sta in unitate, eliminarea fragmentarilor din
comunicare.
•Oricare ar fi optiunea, comunicarea internă, ca instrument de implementare a
strategiei, cauta sa interconecteze toate aceste echipe, compartimente.

Echipe versus grupuri

• Prin definitie, echipa este un grup, dar nu orice grup este o echipa. Uneori,
echipa mai este numita si grup de lucru, dar distinctia dintre cele doua entitati este
neta, dupa cum ne asigura sociologii.
• Desi contestate uneori, echipele pot realiza ceea ce nu pot face grupurile formale.
Aceasta superioritate este data de faptul ca membrii lor cunosc misiunea,
obiectivele de lucru si principiile codului deontologic pe care si le-au asumat -
toate insusite in mod voluntar. Dar, numai in conditiile in care echipa se
maturizeaza va dobandi caracteristici definitorii: vizune, eficienta si performanta.
 Caracteristicile grupului de lucru Caracteristicile echipei
Misiunea organizatiei se regaseste in obiectivele Misiunea organizatiei este sursa din care
imediate ale grupului echipa isi alege obiective particulare

Obiectivele sunt impuse din exterior Obiectivele sunt alese si atingerea lor este
asumata
Lider formal, desemnat Lider informal, functia de conducere fiind
preluata de oricare dintre membrii echipei
in functie de context
Responsabilitatea formala revine conducatorului Responsabilitatea se distribuie intre membrii
echipei
Responsabilitatile individuale se refera doar la Responsabilitatea este in primul rand comuna
sarcinile repartizate initial si apoi individuala
Finalizarea sarcinii este rodul insumarii Finalizarea sarcinii este rodul efortului
eforturilor individuale colectiv si al celor individuale
Grupul se bazeaza pe suma entitatilor lui Echipa se bazeaza pe comunitate, ca entitate
Grupul se reuneste in sedinte formale, care au Reuniunile echipei sunt informale, fara limita
rolul de pregatire a frontului de lucru, de de timp, au rolul de solutionare a
alocare a resurselor, raspunzand functiei problemelor si de identificare a drumului
manageriale de organizare, de coordonare si de urmat
de evaluare
Caracteristicile grupului de lucru Caracteristicile echipei
Grupului ii sunt caracteristice normele formale, Echipa are norme riguroase, dar nescrise, care
administrative, care nu sunt intotdeauna sunt respectate in vederea pastrarii
respectate coeziunii
Disciplina este urmarita prin control, iar absenta Disciplina este liber consimtita, abaterea de la
ei este sanctionata norme fiind corectata in timp real
In cazul succesului, recompensele sunt In cazul succesului, recompensele sunt
individualizate, previzibile, cuantificate a colective, dar si individualizate, in acord
priori cu dimensiunea performantei
In cazul esecului, sanctiunile morale revin In cazul esecului, sanctiunile morale si
grupului, dar sanctiunile administrative revin administrative revin echipei
indivizilor
Grupului nu are, de regula, o subcultura puternica Echipa se mandreste cu o subcultura puternica

Climatul in cadrul grupului este nesemnificativ, Climatul in cadrul echipei este unul dintre
formal sau absent factorii care asigura succesul
Grupul incearca sa-si mentina forma prin actiuni Echipa se autodezvolta prin actiuni spontane,
programate (training) eficiente (team building)
Admiterea de noi membri este formala, neutra Admiterea de noi membri este informala,
lipsita de culoare si de caldura umana provocatoare, destinsa si riguroasa
Excluderea unui membru este gestionata pe cale Excluderea unui membru al echipei este un
administrativa, impersonala si rece eveniment important, in masura sa
conduca la o reevaluare a normelor
 Ce este o comunitate?
Comunitatea = formă complexa de organizare umană
aflata la graniţa dintre formal si informal, concretizata prin
relaţii sociale/interpersonale stabilite intre persoane care
ocupa un spaţiu precizat si intre care s-a creat o
concordanta de:

 Valori, atitudini
 Limbaj
 Tradiţii
 Interese comune
 Mod de a se comporta
 Acţiune
 Identitate comuna
La nivel individual:
•indivizii au diferite scopuri,
care nu tind in mod obligatoriu
in aceeasi directie ( pot fi multe
scopuri diferite).
La nivel de grup:
•in grupuri, oamenii tind spre si
lucreaza pentru scopuri cu
directii similare/asemanatoare,
chiar daca nu sunt neaparat
condusi de acelasi scop pe
termen lung (multe scopuri
diferite, care se indreapta spre
aceasi directie).
La nivel de echipa:
in echipe, oamenii sunt
condusi de scopuri pe termen
mediu, care tind/se indreapta
spre aceeasi directie (scop
comun si aceasi directie).
Scop
La nivel de organizatie:
este un nivel superior echipei
si creaza relatii intre diferite
echipe. Aduce o viziune
comuna organizatiei, pe termen
lung (acelasi scop, care tinde
spre o viziune comuna asupra
viitorului). Viziune comuna asupra
societatii/comunitatii
Scop
 Normele
• Pe parcursul intregii noastre copilarii, al educatiei noastre, apoi al intregii noastre vieti de adult, ne
atasam de anumite norme. Aceste norme:
-    ne indica atitudinile sociale adaptabile oricarei situatii (sa fii "bine crescut" nu inseamna oare
sa ai atitudinea potrivita la momentul potrivit ?) ;
-    ne includ intr-o conduita generala, pentru ca normele sunt colective (din acest principiu au
luat nastere expresii precum "sa fii intre oamnei bine", "sa fii din aceeasi lume" sau "din lumea
buna").
• Normele se bazeaza pe modele biologice, familiale, profesionale, adica pe arhetipuri de
conduita, de ganduri ce depind de viata noastra, de sex, meserie, statut familial.
• Adeziunea individuala la norme se inscrie intr-un consens general si, fiind un rezultat al unei
conditionari educative realizata in timp, actioneaza mai mult sau mai putin constient.
• Atribuim normelor o putere supraindividuala, in sensul ca, mai presus de individ, ele asigura o
coeziune sociala.
• Michele Jouve distinge doua forme de adeziune, conform carora aceasta este : extrinseca si
intrinseca.
• Adeziunea extrinseca - este numita astfel atunci cand individul se adapteaza, in deplina intelegere,
pentru a nu fi un marginal, pentru a apartine unui grup, prin conformism. Ar putea fi vorba de un efort
de moment, de o concesie provizorie.
Exemplu : Vom desfasura unele activitati didactice in cabinetul multimedia, chiar daca eficienta
lectiilor nu este intotdeauna aceeasi la toate disciplinele si continuturile.
• Adeziunea intrinseca - este numita astfel cand legile au fost interiorizate si asimilate pana la punctul
in care individul crede intro filosofie, un demers, o alegere personala, astfel ca are un raspuns
automat la o situatie data, un mod de exprimare : cel al grupului in care se vrea integrat
Exemplu : vom desfasura unele activitati didactice in cabinetul multimedia, deoarece catedra de
biologie a elaborat un soft educational care a fost foarte bine asimilat de elevi si apreciat colegii de
aceeasi specialitate.
 Status social
• În vorbirea curenta, prin statut se întelege un nivel de prestigiu, de bogatie sau putere.
Treapta pe care se află un individ într-o structură socială reflectă tipul de apreciere asupra lui,
dată de către ceilalți.
• Sociologii folosesc termenul în întelesul de pozitie a unei persoane într-o retea de relatii
sociale. Treapta pe care se află un individ într-o structură socială reflectă tipul de apreciere
asupra lui, dată de către ceilalți.
• Fiecare om este evaluat în funcție de această poziție a sa, iar recunoașterea ei depinde atât
de personalitatea insului, cât și de normele și valorile sociale.
Exemple: statutul de director de scoala se refera la o pozitie în sistemul de învatamânt,
la fel ca si cel de elev sau de student. Statutele de mama, bunica, fiica, nepoata etc.
indica pozitia persoanei în familie.
• Raymond Boudon si François Bourricaud remarcau faptul ca pozitia într-o retea de relatii
poate avea doua dimensiuni: orizontala si verticala.
• Dimensiunea orizontala desemneaza interactiunile reale si posibile pe care individul le
are cu alte persoane situate la acelasi nivel social.
• Dimensiunea verticala se refera la contactele cu persoanele situate într-o pozitie
superioara sau inferioara pe scara ierarhiei sociale. În conceptia lor, statutul se defineste ca
un sistem de interactiuni egalitare si ierarhice pe care individul le are cu ceilalti membrii ai
grupului din care face parte.
• Inițial, termenul de status a fost utilizat în sensul drepturilor și obligațiilor unei persoane, al
puterii de care dispune.
• Max Weber a conferit conceptului de status sensul de prestigiu social.
• Antropologul american Ralph Linton a desemnat prin status o colecție de drepturi și de
datorii determinate de locul ocupat de individ în societate.
• Talcott Parsons a făcut diferența între status atribuit și status achiziționat sau dobândit.
Statusul este studiat ca element al stratificării sociale distinct de conceptul de clasă.
 Status social - 2
• Statusul atribuit reprezintă poziția acordată de societate, urmare a dimensiunii
psihosociale (vârstă, sex, religie, rasă, mediu familial). Societatea atribuie
statusuri persoanelor cu talente excepționale, din care derivă unicitatea poziției
lor într-o comunitate.
• Statusul dobândit este poziția câștigată de o persoană prin învățare sau
prin efort. El se conturează și se obține de către individ, în cadrul competiției cu
toți cei care aspiră la el și prin exprimarea opțiunilor pentru poziția dorită a fi
ocupată. Student, președinte, director, actor, profesor sunt exemple de statusuri
dobândite. Statusurile dobândite există într-un anumit număr stabilit de societate,
în raport de oportunitățile şi nevoile sale.
• Pe de altă parte, în contexte concrete, aceste statusuri servesc ca modalitate de
întărire a unui comportament social adecvat.
• Un tip special de status este statusul fundamental,
fundamental element cheie în raporturile
dintre oameni. Vârsta și sexul, și, în anumite condiții, ocupația sunt statusuri
fundamentale. În virtutea acestui status ceilalți așteaptă de la noi un anumit
comportament.
• Față de copil societatea manifestă cerințele legate de abilități și acțiuni specifice
statusului acestei vârste, cum sunt pregătirea școlară, însușirea normelor de
conduită, conformarea la regulile sociale, inocență, puritate etc..
• In cu totul alt mod este perceput statusul de adult, judecat, în principal, prin
asumarea responsabilităților sociale, competență profesională și socială.
• Așadar, vârsta constituie una din căile de dobândire de către individ a altor
statusuri. Societatea reglementează comportamentul fiecărei vârste. Un om
bătrân are un alt spațiu social decât un ins tânăr.
 Rolurile
• În timp ce statutul desemnează locul unei persoane într-o reţea socială, rolul indică un model de
comportament asociat unui status, punerea în act a drepturilor şi datoriilor prevăzute de statusuri
într-o societate.
• Rolul social este un model normativ de acţiuni pe care un grup sau o societate le aşteptă de la un
individ.
• Iniţial, Ralph Linton a definit rolul ca fiind ansamblul de comportamente pe care în mod legitim îl
aşteaptă ceilalţi de la individul care ocupă o poziţie socială determinată, un status social.
• Un alt sociolog, Newcomb, a propus acceptarea distincţiei dintre rolul jucat şi rolul prescris,
respectiv între rol = conduită asociată unui status)
status şi conduita de rol = comportamentul efectiv
(modul în care fiecare îşi interpretează efectiv rolul său).
• Rolul, la randul său, este fixat de o lege colectivă: urmându-şi poziţia, fiecare individ îşi vede funcţia,
activitatea, determinată de societate. Aceasta lege colectivă se manifestă sub forma regulamentelor,
codurilor, semnalelor, care se traduc în termeni de indicaţii, interdicţii şi recomandări - acestea
constituie prescripţiile de rol.
• Rolului stabilit prin prescripţii trebuie să îi adăugăm pe cel pe care fiecare interlocutor îl aşteaptă de la
celălalt din perspectiva funcţiei sale sociale. Este ceea ce se numeşte aşteptarea de rol, rol care se va
regăsi şi la nivelul rolurilor profesionale. "Ce aşteptam de la personalul medical, de la profesor, de la
director ?“
• Acest lucru este valabil şi pentru aşteptările legate de rolul de beneficiar (elev, tânăr, pacient).
• Rolul se poate defini, adesea, prin "aşteptari" ce au la bază consensul social. Sau, altfel spus,
consensul indivizilor fundamentează aşteptările grupului cu privire la prescripţiile rolului.
Pornind de la acest punct de vedere, Newcob a propus un exemplu de studiu empiric al aşteptărilor şi
consensului privind rolul matern.
• El a constatat ca toţi subiecţii invesigaţi au corelat anumite comportamente cu rolul matern. De
exemplu, toţi considerau că o mamă trebuie să-şi îngrijească copiii, să le asigure hrană, etc. Deducem
de aici ca aceasta activtate reprezintă, în opinia tuturor, o conduită de rol esenţială. Alte conduite, cum
ar fi de exemplu, preocuparea de a spune poveşti copiilor, au fost apreciate de subiecţi ca fiind doar
dezirabile (şi nu obligatorii).