Emotiile in conflict.

Introducere

1. Ignorarea emoţiilor în cercetarea şi practica rezolvării conflictelor

 De către practicanţi:
 De către unii disputanţi
 Recunoaşterea exclusivă a afectivităţii negative în conflict:
2. Definiție și teorii ale emoțiilor
3. Forme de implicare a emoţiilor în conflict
▪ Emoţiile negative:
▪ Emoţiile pozitive
4. Rolul terţei părţi în managementul emoţiilor negative puternice ale oponenţilor

1. Ignorarea emoţiilor în cercetarea şi practica rezolvării conflictelor

Componenta emoţională a conflictului, în pofida omniprezenţei sale şi a impactului

covârşitor asupra conflictelor, nu se bucură de prea mare atenţie nici în cadrul cursurilor de
formare, nici în paginile studiilor ştiinţifice. În plus, emoţiile in conflict sunt greşit înţelese.
Aceste erori se explică prin:
a) Ignorarea sau neglijarea emoţiilor de către practicanţi:
 Formatorii şi negociatorii pun accentul pe latura instrumentală, concretă, pragmatică,
centrarea pe interese şi nevoi; aceasta atrage logicizarea, raţionalizarea,
instrumentalizarea procesului de rezolvare a conflictelor. Ca atare, în training-uri şi în
procesul rezolvării conflictului emoţiile sunt minimalizate, ignorate sau reprimate.
 Altă cauză a neglijării emoţiilor constă în dificultatea gestionării emoţiilor de către
practicieni, comparativ cu gestionarea intereselor materiale.
b) Unii disputanţi au credinţa greşită că emoţiile vulnerabilizează persoana şi îi reduc şansele de
câştig şi drept urmare le reprimă sau le maschează.
c) Recunoaşterea exclusivă a afectivităţii negative în conflict: cercetătorii şi practicienii văd în
conflict aproape exclusiv emoţiile negative, percepţie care conduce inevitabil la concluzia că
emoţiile în conflict nu pot avea decît un efect agravant. Se ignorează sau se minimalizează
participarea emoţiilor pozitive în conflict şi efectele lor constructive; în realitate, conflictul
poate fi redus sau lichidat datorită unor emoţii pozitive (bună dispoziţie, încredere, entuziasm
ş.a.).

2. Definiție și teorii ale emoțiilor

Emoția este o stare complexă a trăirii are produce schimbări fizice si fiziologice care
influentează gândireaa și comportamentul.

1
Teorii ale emoțiilor

De ce avem emoții? Teoriile emoției vin cu explicații diferite: teoriile fiziologice consideră că
răspunsurile din organism sunt cauza emoțiilor; teoriile neurologice afirmă că emoțiile sunt
produse de activitatea creierului, iar teoriile cognitiviste susțin că gândurile și activitatea mintală
în general joacă un rol esențial în formarea emoțiilor.
Teoria fiziologică a elaborată de James-Lange sugerează că emoțiile survin ca rezultat al
reacțiilor fiziologice la evenimente. Vezi un stimul extern, iar acesta produce o reacție
fiziologică. Reacția emoțională depinde de modul în care interpretăm reacțiile fizice. De
exemplu, în pădure vezi un urs grizzly. Incepi să tremuri si inima iti bate nebuneste. Teoria
James-Lange spune că ne interpretăm reacțiile fizice și conchidem că suntem speriat (”Tremur,
deci mă tem”).
Teoria emotiei a lui Cannon-Bard, elaborată spre sfărșitul anilor 1920, este tot
fiziologică. Ea consideră că emoția și reacția fiziologică sunt simultane, ambele fiind rezultatul
apariției unui eveniment extern. Emoțiile apar când talamusul trimite un mesaj la creier ca
răspuns la un stimul, ceea ce produce reacția fiziologică. Secvențele sunt următoarele: Văd ursul,
mă tem si suunt gata de fugă.
Evenimentul ==> Excitare și emoție simultane
Teoria Schachter-Singer, cunoscută și ca teoria celor doi factori, este o teorie cognitivă
care susține că la început se produce excitația fiziologică si abia apoi individul trebuie să
identifice motivul acelei excitații, pentru a-l experimenta si eticheta ca emoție. Succesiunea este
următoarea:

Evenimentul ==> excitația ==> gândirea ==> emoția.

3. Forme de implicare a emoţiilor în conflict

In conflict participă emoţiile cu ambele valenţe, pozitivă şi negativă, nu doar emoţiile negative.

▪ Emoţiile negative:
a) Oamenii intră în conflict, de regulă, cu interese, dar şi cu emoţiile însoţitoare. Când aceste
emoţii nu sunt recunoscute de partea adversă şi /sau de terţa parte, în primul rînd prin
ascultarea activă, lor li se adaugă şi alte emoţii negative: frustrare, dezamăgire, revoltă.

2
b) Emoţiile negative ca furia, teama, neîncrederea, dispreţul, jena, ruşinea, mîndria rănită,
dezamăgirea pot bloca obţinerea acordului prin abaterea de la scopul real, de găsire a soluţiei,
şi orientarea spre întoarcerea ofensei, răzbunare sau refuzul sistematic al oricărei propuneri
din partea adversă.
c) Când părţile percep ameninţări la adresa valorilor, statutului şi identităţii proprii, ele
reacţionează prin emoţii puternice, care devin sentimente de durată şi întreţin un conflict
insolubil sau unul prelungit.
d) Când oamenii simt că le sunt ameninţate interesele concrete, ei reacţionează spontan prin
emoţii puternice.
e) Când umilim sau dispreţuim punctul de vedere al celuilalt, el se simte nerespectat, umilit,
poate chiar şi ruşinat, ceea ce complică situaţia, întrucît ruşinea de regulă produce conflicte
prelungite.

▪ Emoţiile pozitive facilitează acordul şi implicit atingerea scopului realist, instrumental.

Ele pot avea efecte constructive, în maniere diferite:
a. Dacă negociatorul este bine dispus, el este mai puţin agresiv şi reuşeşte mai bine să inducă
atitudinile cooperante la disputanţi.
b. Dacă disputanţii au emoţii pozitive, sunt mai doritori să rezolve problema, mai ingenioşi, mai
dispuşi să respecte poziţia oponentului şi mai capabili de operare intelectuală.
c. Se ajunge mai uşor la un acord, dacă li se fac cunoscute oponenţilor întăririle pozitive,
recompensele rezolvării conflictului: stabilirea de bune relaţii personale, încrederea,
respectul, recunoaşterea, satisfacţia, sentimentul de apartenenţă, reputaţia.

4. Rolul terţei părţi în managementul emoţiilor negative puternice ale oponenţilor

Terţa parte poate juca roluri diverse, mai cunoscute fiind cele de mediator şi negociator.
 Terţa parte confirmă, recunoaşte şi validează emoţiile părţilor, utilizînd intens ascultarea
activă.
 Construieşte o tonalitate afectivă pozitivă, prin recomandarea scuzelor, gesturi simbolice şi
sădirea încrederii.
 Organizează întîlniri particulare pentru temperarea emoţiilor prin ascultare activă.
 Se angajează în diplomaţia navetă.
 Propune o pauză pentru liniştire.
 Identifică expresia emoţională problematică manifestată de cineva prezent, apoi dă îndrumări
pentru detensionarea situaţiei.
 Asistă părţile în reconceptualizarea (“reframing”) atît a emoţiilor, cît şi a situaţiei.