UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA”

FACULTATEA DE TEOLOGIE

SPECIALIZAREA: MANAGEMENTUL TURISMULUI RELIGIOS

PLAGIATUL
(ESEU)

Coordonator

Conf. Univ. Dr. Carmen Ciornea

Student

Lădaru Ionuţ

Constanţa

2023
 Cuprins

1. Introducere...............................................................................................................1
2. Prezentare.................................................................................................................2
3. Metode de detecție ale plagiatului............................................................................4

4. Cum putem împiedica apariţia plagiatului................................................................4

5. Concluzii.......................................................................................................................................5
6. Bibliografie...................................................................................................................................6
 Introducere
Plagiatul este una dintre cele mai grave forme de încălcare a normelor academice și
este una dintre cele mai răspândite practici cu care se confruntă învățământul universitar
din lumea întreagă (McCabe et al., 2001; Simkin & McLeod, 2010). Indiferent dacă este
vorba despre cazuri minore, cum ar fi citarea necorespunzătoare, sau despre preluări
masive și intenționate de paragrafe, pagini sau capitole întregi dintr-o carte, plagiatul
este considerat o abatere academică gravă. Etimologia cuvântului plagiat provine din
latinul plagarius al cărui sens inițial era de ‗răpitor, seducător sau ‗tâlhar, cuvânt care a
intrat mai apoi în limba engleză sub forma plagiary, cu înțelesul de persoană care ia în
mod abuziv cuvintele sau ideile altuia (Barnhart apud Park, 2003).

Plagiatul este unul dintre cele mai des întâlnite abateri în munca de cercetare
conform ORI (2020), celelalte două fiind fabricarea – inventarea de rezultate fără a le
produce prin experimente și falsificarea – alterarea rezultatelor, metodelor și datelor de
cercetare. Acestea au în comun inducerea în eroare a publicului care citește articolul
științific prin actul de minciună - se pretinde că textul e original, că munca a fost
realizată corect, că rezultatele sunt importante și nu numai că analiza este relevantă în
domeniu, dar și că este cea mai bună. Cercetătorii pot avea avantaje în urma utilizării
acestor metode de fraudă, ceea ce afectează modul de obținere a pozițiilor academice, a
granturilor de cercetare și a finanțării.

1
Prezentare:

În lumea academică este obligatorie referirea surselor de inspirație și ideile autorilor

trebuie protejate pentru a se evita plagiatul. Dicționarul Oxford (2020) oferă următoarea
definiție pentru plagiat: “metoda de a lua munca sau ideile altcuiva și prezentarea lor ca unele
personale”. Multe jurnale științifice au politici pentru a evita plagiatul și editorii joacă un rol
important pentru a asigura un bun control asupra protecției drepturilor de autor asupra
articolelor.
Definiţie : Plagiatul se defineşte, conform DEX, ca fiind o “Operă literară, artistică
sau ştiinţifică a altcuiva, însuşită (integral sau parţial) şi prezentată drept creaţie personală”.
Originea etimologică a termenului se pare că provine de la latinescul plagiarius , care definea
pe cei care răpeau oameni, pe care apoi îi vindeau ca sclavi. Astăzi, termenul de plagiat se
referă numai la “răpirea” produsului intelectual al altei persoane, însuşirea bunurilor
materiale purtând denumirea de piraterie.

O altă definire a termenului de plagiat, din punct de vedere juridic, este dată de art.4,
alin.1, litera d), din Legea nr.206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică,
dezvoltarea tehnologică şi inovarea, care spune aşa : ,,plagiatul-expunerea într-o operă scrisă
sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic a unor texte, expresii, idei, demonstraţii,
date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format
electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele
originale.”

În ciuda diversității de forme și idei exprimate, toate încercările de definire ale

plagiatului s-au concentrat pe ideea de furt de cuvinte sau idei.

Mai multe definiții formulate de o serie de autori au fost contabilizate de Reva Fish și
Gerri Hura (2013) în articolul Students„ perceptions of plagiarism:

„Unul sau mai multe pasaje care erau cuvânt-cu-cuvânt identice ca cele dintr-o altă
sursă, preluate fără citare corespunzătoare și ghilimele” (Belter & DuPre, 2009, p. 259).

„Folosirea unor părți sau a întregului text scris de o altă persoană fără recunoștere;
prezentarea aceleiași lucrări sau a unei părți din ea, pentru a fi notat, la mai mult de un singur
curs, falsificarea de informații” (Colnerud & Rosander, 2009, p. 506).

„Prezentarea ideilor sau cuvintelor unei alte persoane sau a mai multor persoane ca
fiind ale tale, fără o recunoaștere corectă, pentru a fi evaluat academic” (Hard, Conway, &
Moran, 2006, p. 1.059).

„Plagiatul implică furtul literar, furatul (prin copiere) a cuvintelor sau ideilor altcuiva
și prezentarea lor ca fiind ale tale, fără a da credit sursei” (Park, 2003, p. 472).

2
 „Când munca altcuiva (cuvinte și gânduri) este folosită fără atribuire” (Wang, 2008,
p. 743). „Orice procent mai mare de zero detectat de Turn-It-In10 (după screening)”
(Williams et al., 2010, p. 294).

,, La nivelul comunităţii academice internaţionale nu există o definiţie a termenului de

plagiat unanim recunoscută şi acceptată, ba chiar există mai multe variante elaborate de
diverşi autori preocupaţi de integritatea academică sau chiar de instituţii de învăţământ. În
ciuda diversităţii de forme şi idei exprimate, toate încercările de definire ale plagiatului s-au
concentrat pe ideea de furt de cuvinte sau idei”. (Emilia Şercan, 2017, pag.21)

Plagiatul poate fi involuntar, prin utilizarea unor idei sau cuvinte, fără a preciza
sursa, citarea greşită a sursei, fără intenţie (graba de a realiza un material nu reprezintă o
scuză), sau voluntar, când ideile şi/sau rezultatele cercetării sau muncii altei persoane sunt
însuşite conştient de către plagiator. Limita dintre plagiat şi o lucrare elaborată de cineva este
de multe ori neclară şi nu întotdeauna se poate judeca plagiatul numai cu DA şi NU. Aici
intervin o serie de factori de care trebuie ţinut cont, trebuie facută o distincţie între plagiatul
voluntar şi cel involuntar, care de cele mai multe ori este datorat necunoaşterii unor reguli şi
principii.

Înainte de apariţia internetului acest tip de înşelătorie reprezenta mai mult o pierdere
de timp, chiar dacă şi în acea perioadă plagiatul exista, deoarece necesita consultarea unui
număr limitat de resurse, materialul trebuia scris de mână, iar posibilitatea detectarii era mult
mai mare, tocmai din aceste motive. Odată cu dezvoltarea noilor tehnologii (internetul),
numărul cazurilor de plagiat a crescut brusc. O creştere lentă şi redusă a apărut prin anii 80‟,
timp de aproximativ 8 ani,urmată de o creştere bruscă înainte de anul 1990, creştere care a
durat timp de aproape 10 ani, după care a început o scădere a numărului de cazuri, în mare
parte datorită şi dezvoltării metodelor de depistare a plagiatului, prin crearea unor soft-uri
specializate, aceasta reprezentând o altă faţetă a avantajelor şi dezavantajelor internetului

Într-un studiu realizat de Aasheim et al. (2019) s-a analizat atitudinea studenților
referitoare la ce este considerat comportament nepotrivit în rezolvarea temelor, evaluând
practici de la copiatul de la alți studenți până la plata altor persoane pentru a realiza munca.
Aceste atitudini au fost comparate pe categorii de teme precum probleme de programare
software, lucrări scrise sau probleme de matematică. S-au propus 5 ipoteze care analizează
diferențele de percepție în ceea ce privește frauda analizând modul de abordare al celor trei
tipuri de teme. Cercetătorii au făcut următoarele observații pe baza răspunsurilor la
chestionar: studenților li se pare că copierea unei teme la programare este mai puțin
acceptabilă decât copierea temei la matematică - fie că este doar o parte sau un întreg, dar ei
consideră că este mai acceptabilă copierea temei la programare decât la un eseu scris. De
asemenea, studenții au spus că utilizarea unor surse neoficiale / neautorizate de inspirație este
mai acceptabilă pentru teme la programare decât pentru esee, pe când ei au perceput copierea
temei la programare mai gravă în urma unor discuții cu profesorii. În urma unui curs pe tema
onestității academice, studenții au perceput copierea unui eseu mai gravă și au înțeles mai
bine cum să selecteze surse corespunzătoare pentru utilizare în vederea rezolvării temelor,
demonstrând influența pozitivă a educației.

3
 Metode de detecție ale plagiatului

Sun & Yang (2015) au identificat 30 de tipuri diferite de parafrazare utilizate de

scriitori, unele folosite expres pentru a modifica textul și a evita detecția (auto-)plagiatului:
copiatul literal, 11 tipuri de substituție (sinonime, antonime, schimbări sintactice, verbe
auxiliare, schimbări de singular și plural, elaborare, modificare pronume, generalizări,
modificare părți de vorbire, schimbare articole, introducere de tranziții sau conexiuni), 8
tipuri de inserții, ștergere, modificarea părții citate, reordonare, combinare (punerea în comun
a propozițiilor) sau separare (divizarea propozițiilor). Pentru detectarea plagiatului, există o
serie de aplicații software precum Exactus Like (Sochenkov et al., 2016), PDLK (Abdi et al.,
2015) sau Grammarly (Japos, 2013). Tabelul 1 conține câteva exemple de aplicații pentru
detectarea plagiatului în text și în programe software.
Helgenson & Eriksson (2015) menționează că aplicațiile pentru identificarea
plagiatului, cum ar fi iThenticate, Viper sau Turnitin, detectează doar asemănarea textului.
Pot detecta cazuri de copiat exprimate prin procentaje de fragmente de text similare, dar nu
identifică în sine plagiatul. De exemplu, pentru un scor mare de mai mult de 70%, este
evident un caz de plagiat. Dar pot exista și procentaje de 12.5% sau 8.33% pentru o jumătate
de pagină sau o treime de pagină copiată într-un articol de 4 pagini. De aceea nu se poate
stabili o limită inferioară de acceptabilitate pentru actul de plagiat. Este important de
menționat că aplicațiile software de detectare a plagiatului pot detecta doar copierea textului,
a imaginilor și a numerelor, dar sunt inutile când este vorba despre traduceri dintr-o limbă în
alta.

Cum putem împiedica apariţia plagiatului

În primul rând trebuie să ne gândim dacă termenul plagiat este cunoscut şi înţeles în
comunitatea noastră academică. Este uşor de sancţionat un plagiat , dar în acest caz trebuie să
fii sigur că autorul respectiv ştie ce înseamnă acest lucru. Bineînţeles că şi acest lucru este
greu de demonstrat, cele mai multe cazuri de plagiat involuntar având drept cauză ignoranţa
în acest domeniu. Cea mai simplă metodă este de a începe educaţia etică cât mai devreme,
încă din primii ani de studiu.
Din păcate, plagiatul nu este detectat în toate cazurile. Uneori poate fi remarcat atunci
când se face o documentare asupra unei teme şi acest lucru se poate întâmpla după câţiva ani
de la publicare.
În privinţa revistelor, primul contact‚ si posibila evaluare a unui plagiat, îl constituie
procesul de peer review, care dacă ridică suspiciuni, poate verifica prin intermediul
internetului (softuri specializate de detectare a plagiatului), confirmarea sau infirmarea
plagiatului.
Pentru a preveni plagiatul este necesar să se cunoască cât mai multe lucruri referitoare
la acest subiect şi să se respecte o serie de reguli simple: citarea textuală a cuvintelor
exprimate de altcineva se va pune întotdeauna între ghilimele şi va fi însoţită de o referinţă
completă, relatarea ideii altei persoane va fi însoţită de o referinţă completă. Chiar dacă un
text este prelucrat şi cuvintele sunt înlocuite prin sinonime, citarea sursei este obligatorie.
Citatele care cuprind mai mult de câteva rânduri succesive, se trec în text cu alte caractere şi
cu spaţiere diferită, iar dacă depăşesc o pagină se utilizează anexele. Nu constituie plagiat
folosirea unor sintagme sau definiţii scurte considerate ca aparţin noţiunilor de bază din
specialitatea respectivă, sau folosirea unor noţiuni de cultură generală.

4
 Concluzii

Plagiatul reprezintă o formă gravă de fraudă academică, soluţia în majoritatea

cazurilor fiind foarte simplă şi se referă la recunoaşterea paternităţii lucrarilor originale care
au constituit baza documentarii, prin specificarea exactă a sursei, recunoscând astfel, onest,
meritul autorilor lucrărilor studiate.
Concret este faptul că în societatea contemporană a secolului XXI, a devenit un obicei
acela de a adopta unele soluţii de plagiat în elaborarea anumitor lucrări, dar datorită
procedeelor moderne de verificare a plagiatismului s-au reuşit şi adoptarea unor norme
juridice care pot trage la anumite tipuri de răspundere, respectiv penală, civilă sau
administrativă a persoanelor responsabile de comiterea unor astfel de fapte.

5
 BIBLIOGRAFIE:
1. Bratu Raluca, Etică şi integritate academică: Plagiatul, EDICT, 2019

2. Şercan Emilia, Dentologie academică: Ghid practic, Editura Universităţii

Bucureşti, 2017

3. https://www.umfcv.ro/files/d/e/Despre%20plagiat.pdf

4. https://ro.eferrit.com/ce-este-plagiatul/