„Educația este arta de a face omul etic.

” - Hegel

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
SECȚIA PEDAGOGIE

Temă – ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ

- Conf. univ. dr. Anca Petrescu

- Student: Ghinea (Roșu) Gabriela-Petruța

- Anul II-ID, grupa 202 PIPP

București
2022

1
„Educația este arta de a face omul etic.” - Hegel

TRANSLATE/TRADUCERE

Dicționarul American Heritage definește verbul „a plagia” ca „a fura și a

folosi ideile sau scrierile altuia ca pe ale propriei scrieri”.
Dicționarul Oxford definește plagiatul ca „a lua și a folosi gândurile, scrisul,
invenția etc. ale altei persoane ca fiind ale tale”.
După cum au afirmat Moulton și Robison (2002), plagiatul poate fi văzut și
ca „privarea autorilor de profit care este de drept al lor, este un furt. Privarea
autorilor de credit ar putea fi, de asemenea, o formă de furt.”
Evident, plagiatul este o abatere considerată lipsită de etică și imorală,
indiferent de cine o comite. Cu toate acestea, oamenii riscă să fie prinși pentru
plagiat, deoarece, dacă scapă, plagiatul poate avea multe recompense. De
exemplu, plagiatorul academic poate beneficia pe cheltuiala autorului original
sub forma recunoașterii publice bazate pe munca altcuiva, promovarea și/sau
creșterea salariului și/sau subvenții sau brevete. Toate acestea ar fi recompense
nemeritate.
Prin urmare, plagiatul înseamnă primirea de compensații nemeritate,
promovare, granturi, brevete sau recunoaștere. Astfel, plagiatul este lipsit de
etică, imoral și – dacă materialul plagiat este protejat prin drepturi de autor –
ilegal .
Plagiatul a devenit o problemă serioasă în mediul academic. De exemplu,
Guterman (2008) a raportat cercetări recente care dezvăluie că „Peste 70.000 de
rezumate ale articolelor au părut îngrijorător de similare cu alte lucrări publicate
atunci când au fost scanate de un nou program de căutare.
Cercetătorii au examinat manual 2.600 dintre aceste rezumate și au găsit 3
exemple de ceea ce pare a fi de-a dreptul plagiat.” Pe lângă plagiatul pur și
simplu, există multe exemple de publicare dublă, care înseamnă publicarea
aceleiași lucrări în reviste diferite (dar nu ca o retipărire).
Potrivit Cicutto (2008), „Oficiul de Integritate în Cercetare, Departamentul
de Sănătate și Servicii Umane din SUA, raportează că aproximativ 25% din
totalul acuzațiilor primite se referă la plagiat și că aceste acuzații reprezintă de
obicei neînțelegeri cu privire la ceea ce reprezintă exact plagiat și citare corectă.
proceduri.”
Enders și Hoover (2004) au scris despre răspunsul unui recenzor: „O simplă
respingere împreună cu un refuz de a lua în considerare lucrările viitoare nu este
suficientă. Nimeni nu ar permite ca un comportament similar al unui student să

2
„Educația este arta de a face omul etic.” - Hegel

rămână necontrolat.” Cu toate acestea, editorul a răspuns: „Am primit informații

de la panoul nostru consultativ și de la mai mulți colegi. Ei și cu mine amândoi
suntem îngrijorați de posibila răspundere a jurnalului pentru orice curs de
acțiune agresiv.”

Williams (2008) a raportat că un articol al lui Warda și Han a fost retras.

Raportul îl citează pe editorul unei reviste care afirmă: „Articolul a fost retras
deoarece conține pasaje aparent plagiate din mai multe articole publicate
anterior”. În acest caz, editorul a acționat de îndată ce problema a fost
dezvăluită.
Martin a raportat (2007) un caz în care articolul unui autor din 1993 a plagiat
un alt articol publicat în 1980. Potrivit lui Martin, „Acuzația a fost investigată și
s-a convenit că a fost un caz grav de plagiat”. În timp ce cerceta acest autor, care
a publicat peste 100 de articole, încă două articole ale sale s-au dovedit a fi
plagiate. În timpul procesului de investigație, au descoperit că articolul
plagiatorului în sine a fost plagiat. Martin s-a întrebat cum o astfel de conduită
greșită a rămas necontrolată atât de mult timp.
Sunt mult mai multe cazuri de plagiat. Într-o notă editorială, Bouysson et al.
(2002) a descris un caz al unui autor prins de un arbitru care afirmă: „Este prima
dată când descopăr un plagiat 100% în publicațiile de matematică. Apoi m-a
surprins că recent am auzit despre un plagiator într-o scrisoare de la un
matematician bine cunoscut. L-am găsit – era vorba despre Marcu!!” În nota se
mai spunea că „Marcu este un plagiator notoriu. După căutări suplimentare ale
publicației lui Marcu, s-au găsit cel puțin cinci articole suplimentare a fi
plagiate.”
Un exemplu de comunicare între un recenzor (al articolului original) și
editorul revistei la care a fost trimis un articol plagiat ilustrează în continuare
dilema. Enders și Hoover (2004) au scris despre răspunsul unui recenzor: „O
simplă respingere împreună cu un refuz de a lua în considerare lucrările viitoare
nu este suficientă. Nimeni nu ar permite ca un comportament similar al unui
student să rămână necontrolat.” Cu toate acestea, editorul a răspuns: „Am primit
informații de la panoul nostru consultativ și de la mai mulți colegi. Ei și cu mine
amândoi suntem îngrijorați de posibila răspundere a jurnalului pentru orice curs
de acțiune agresiv.”

Literatura actuală - Statutul plagiatului

Într-un sondaj al editorilor revistelor economice realizate de Enders și

Hoover (2004), editorii au considerat că plagiatul include:

3
„Educația este arta de a face omul etic.” - Hegel

-folosirea propozițiilor neatribuite (34%)

-dovezi neatribuite din documente de lucru (58,3%)
-dovezi neatribuite din lucrări publicate (66,1%) )
-idei neatribuite (16,5%) și utilizarea datelor colectate private (47,7%).
În ciuda acestor preocupări, majoritatea editorilor (81) nu au avut o politică
oficială care să se ocupe de aceste probleme. Cei mai mulți au considerat că
solicitarea autorului să semneze acordul de copyright a asigurat originalitatea
materialului. Majoritatea editorilor chestionați au considerat că, din moment ce
nu au întâlnit niciodată un caz de plagiat, nu au nevoie de o politică. Editorii și-
au bazat opiniile pe experiența lor de a trata situații precum: nu au întâlnit
niciodată un caz de plagiat (83 editori, 71%), au întâlnit un caz de plagiat (28
editori, 24%) sau au întâlnit două cazuri ( 4 editori, 3,41). %). Doar doi editori
chestionați (1,7%) au întâlnit mai mult de două cazuri.
Cu toate acestea, conceptul de plagiat a variat între editori; doar un editor
(1,81%) a răspuns că prezența unei propoziții neatribuite nu este plagiat, în timp
ce 34% dintre respondenți au considerat că este cu siguranță plagiat. Acest lucru
sugerează confuzie în definirea plagiatului.
De asemenea, Enders și Hoover (2004) au observat că, odată ce editorii au
detectat plagiatul, metoda lor de răspuns la o variație. Cercetătorii au descoperit
că 71% au spus că vor anunța siguranța autorului; 23% ar anunța cu siguranță
președintele, decanul și autorul; 42% ar interzice cu siguranță trimiterile viitoare
ale autorului; iar 13% ar face publică cu siguranță incidentul.
Deși 35% dintre editori au declarat că răspunsul lor ar fi influențat de echipă
de a face un litigiu, 60,5% nu au fost îngrijorați de o posibilitate de litigiu.
Hoover (2006) a afirmat că „autorul ar putea să nu aleagă să conteste lucrarea
plagiată, chiar dacă autoarea știe pe deplin că această provine din munca ei”.
Hoover enumeră următorul motiv: „Nu este clar că urmărirea cazului va avea
succes.
Plagiatul nu are statut juridic. Prin urmare, este greu de dovedit” și „este de
natură ierarhică în care un autor poate să fi plagiat lucrarea unui subordonat, de
exemplu, un colegiu junior sau un asistent absolvent.”
Există un număr mare de articole și cercetări care tratează problema plagiatului în
rândul studenților.
De exemplu, Martin (2005) a făcut referire la cinci articole, care a raportat:
„Cercetarea indică faptul că un procent mare de studenți trișează”. Există multe mai
multe articole care se ocupă de această problemă. Cu toate acestea, nu s-au găsit multe
articole despre plagiat în mediul academic.
O căutare pe Internet indică faptul că există mai multă îngrijorare cu privire la
înșelăciune în rândul studenților decât în rândul profesorilor. Când era „plagiatul în
rândul studenților”, căutat în Scholar.Google.com, au apărut 19.400 de articole. Când
„plagiatul în rândul studenților” a fost căutat în Scholar.Google.com, au apărut 12.700
de articole. Cu toate acestea, când a fost căutat „plagiatul în rândul profesorilor de
facultate” pe Scholar.Google.com, au apărut 8.190 de articole. Când titlurile acestor

4
„Educația este arta de a face omul etic.” - Hegel

articole au fost scanate, 90 la sută dintre articole s-au referit la studenți și metode de
detectare a plagiatului. Această lipsă de articole despre „plagiatul în rândul facultăților”
ar putea indica fie că există puțin plagiat în rândul facultăților, fie că aceștia nu sunt
dispuși să admită că există o problemă de plagiat în rândul facultăților.
Este posibil ca unele cadre didactice să nu vrea să admită că există o problemă.
Unii oameni, cum ar fi Kock (1999), cred că din cauza „presiunii de a publica
pentru a urca pe scară sau pur și simplu pentru a-și păstra un loc de muncă, tinerii
profesori titulari pot fi tentați să-și trișeze drumul în sus prin sisteme”. Aceasta poate fi
motivul pentru care nu se urmărește sau nu admite problema plagiatului.
Plagiatul este o problemă serioasă pentru comunitatea academică în
special, dar și pentru societate în general. Plagiatul duce la recompense pentru
cei care fură și își asumă meritul și munca altuia. De asemenea, reprezintă un
exemplu nepotrivit pentru studenți.

Analiza și sinteza articolului tradus

Cuvântul „plagiat“ vine din latinescul „plagiarus“ care se traduce

„a vinde altora sclavi furați sau care nu aparțin vânzătorului“
Termenul și-a păstrat până acum sensul originar, pentru că el este, din
punct de vedere semantic, sinonim cu FURT.
Plagiatul este lipsit de etică și poate fi ilegal în unele cazuri. Prin urmare,
nu există nicio justificare pentru plagiară.
O mentalitate de duplicare nu trebuie să degenereze niciodată în
mentalitate de plagiat.
Plagiatul înseamnă însușirea ideilor, rezultatelor sau textelor altor
persoane, prezentându-le drept creație proprie fără niciun drept.

Din punctul meu de vedere, plagiatul provocat intenționat este o forma de

hoție/tâlhărie, deoarece se fură opiniile si munca altor oameni sau organizații,
fără a cere permisiunea.

În concluzie, plagiatul a luat amploare în ultimii ani cu o viteză

amețitoare. Acest fapt, este cauzat deoarece legile nu sunt clare ,exigente și
pentru toată lumea indiferent că este student sau politician. Cu siguranță, dacă
cei lipsiți de etică, ar fi pedepsiți pe măsură, această rată ar descrește
semnificativ.
5
„Educația este arta de a face omul etic.” - Hegel

O dată cu această descreștere benefică, cei care sunt capabili să realizeze

lucrări reale și nu furate vor putea fi apreciați la adevărata lor valoare.
Prin urmare, o mentalitate sănătoasă de publicare nu va mai degenera într-
o gândire de plagiat.