1.

Integritatea academică

„Lipsa de integritate este ca un struţ cu capul în nisip:

nu vede pe nimeni în timp ce toţi îi văd urâciunea!”
(Ioan Hapca).

1.1. Specificul integrității academice

Universitatea Politehnica Timișoara promovează integritatea academică,
proprietatea intelectuală și drepturile de autor. În Codul de etică și deontologie
universitară al Universității Politehnica Timișoara (https://www.upt.ro/img/files/2014-
2015/etica/Codul_de_etica_CartaUPT-Anexa1.pdf, accesat la 04.09.2018) integritatea
profesională este văzută ca parte a integrității personale, iar trăsăturile definitorii ale
unei conduite integre sunt considerate a fi următoarele:
 „cinstea, onestitatea, sinceritatea;
 tratarea celorlalți după aceeași bază, fără prejudecăți sau idei
preconcepute;  respectarea prevederilor legale și instituționale;
 considerarea interesului public și instituțional ca fiind mai presus de
interesul personal subiectiv;
 consecvența”.
Conduita integră este asociată cu moralitatea membrilor comunității UPT atât în
cadrul vieții profesionale, cât și în cadrul vieții personale, întrucât o conduită personală
„scandaloasă” afectează imaginea și discreditează profesia.

1.2. Forme corupte ale integrității academice

Cu siguranță plagiatul, despre care am vorbit în secțiunea precedentă, este
forma principală și cea mai des întâlnită a lipsei de onestitate în mediul academic. Cu
toate acestea, plagiatul, la fel ca și celelalte forme corupte ale integrității academice
despre care vom discuta în această parte nu afectează doar studentul, masterandul sau
doctorandul, ci și cadrul didactic sau cercetătorul. Autorul acestor acte reprobabile își
propune în mod conștient și intenționat ca printr-o modalitate facilă, dar imorală, ilegală
și lipsită de respect față de ceilalți participanți la actul cunoașterii să înșele și să încalce
normele etice de conduită academică.
Ne vom folosi în continuare de clasificarea oferită de către cercetătoarea Debora
Weber-Wulff (2014, 14-18), care în lucrarea False Feathers. A perspective on
Academic Plagiarism prezintă patru tipuri corupte ale integrității academice: scriitura
fantomei, contractul pentru înșelătorie, autoratul de onoare și falsificarea de date.
Aceste forme neoneste nu ar putea fi detectate de către programele tehnologice de
detectare a plagiatului și doar cu mare greutate și multe eforturi ar putea fi scoase la
lumină de către specialiști. Cunoașterea lor are rolul de a atrage atenția asupra acestor
practici și de a sublinia lipsa de onestitate, precum și faptul că în cazul lor toleranța ar
trebui să fie zero.
 Scriitura fantomei este o traducere aproximativă a termenului din limba engleză
„ghostwriting”. Scriitorul fantomă sau stafie este, de fapt, un autor real angajat de către
o altă persoană pentru a scrie o lucrare. Această persoană „viclenă” își arogă meritele
fără ca publicul și comunitatea academică să știe că autorul este altcineva. Altfel spus,
scriitorul-fantomă este un individ care scrie texte pentru alte persoane renunțând la
drepturile sale de autor. Poate că această „stafie” atunci când eram mici era mama,
tatăl, bunica sau unchiul care ne făceau temele. Poate era un coleg din clasa
gimnazială sau o colegă de liceu. Poate fi vorba despre un coleg de grupă sau un
student mai mare de la facultate. Poate fi o persoană cu care am negociat virtual fără
ca măcar să o vedem și să-i cunoaștem identitatea. Evident că această practică este
inacceptabilă în mediul universitar din moment ce încalcă principiile eticii și principiile
meritocrației, care ar trebui să guverneze în universitate și într-un stat democratic. Cu
toate acestea scriitura fantomei este o realitate curentă în scrierea memoriilor sau
episoadelor remarcabile din viețile oamenilor politici, a vedetelor de muzică sau a
starurilor de cinema.
Pot exista trei tipuri de scriere, care se bazează pe un autor fantomă: cele din
bibliotecile universităților, din „fabricile de referate” sau așa-zisele lucrări personalizate.
În primul rând, în bibliotecile universităților sau în locuri speciale din diferite facultăți pot
fi găsite tezele foștilor studenți pe suport analogic și/sau digital. Un student poate aduce
modificări minore textului, prin eliminarea unor date și adăugarea unor referințe
actualizate și poate transforma un autor inițial onest într-un scriitor fantomă. În al doilea
rând, există „fabrici” sau „bănci” cu lucrări (precum, referate.ro la noi în țară) în care în
mod explicit autorii încarcă aceste documente sau ele ajung acolo prin căi mai puțin
ortodoxe fără ca autorul să își dea acordul. În aceste mari baze de date clienții își pot
găsi un text pe care să și-l însușească ad litteram cu toate că administratorii pot scrie
mesaje care descurajează această practică neonestă. În al treile rând, studentul sau o
altă personă pot cere unei „stafii” o lucrare personalizată cu a o anumită tematică,
metodologie, bibliografie etc. Acest tip de scriere poate fi cât se poate de variat: de la
simple referate sau eseuri de câteva pagini la lucrări de licență, disertație sau teze de
doctorat complete. Poate fi folosită o cale directă de contact sau se pot folosi firme sau
companii din mediul virtual pentru a face mai facilă dispariția „fantomei”. Prin urmare,
autorul-fantomă poate fi de bună credință (sau rea-credință în funcție de situație) și
poate redacta o anumită lucrare în schimbul unui folos material ori dezinteresat. Totuși,
responsabilitatea și vina îi aparțin persoanei care își însușește această muncă
intelectuală și cu bună știință se trece drept autor al unui text, care în realitate nu-i
aparține. Cu toate că este dificil de detectat o astfel de formă coruptă a integrității
academice, totuși, profesorii pot urmări redactarea părților din lucrare la intervale
regulate de timp, pot discuta și chestina studenții despre conținut, precum pot culege
informații valoroase din proprietățile documentului în format Word sau PDF.
Contractul pentru înșelătorie este traducerea expresiei „contract cheating”
propusă de către Robert Clarke and Thomas Lancaster pentru acea formă de scriitură a
fantomei care poate fi definită drept „prezentarea unei lucrări de către un student care a
plătit o persoană să o scrie în numele său” (apud Weber-Wulff, 2014, 15). Specificul
acestui tip de lipsit de onestitate e că studentul sau persoana interesată deschide în
mediul virtual, pe un site de specialitate (precum freelancer.com), o licitație în care
precizează exact tema și cerințele „postului”: numărul de pagini, structura, bibliografia
etc. În continuare, o serie de scriitori-fantomă licitează suma pentru care ar scrie
respectiva lucrare. În final, de cele mai multe ori, solicitantul alege „fantoma”, care a
solicitat cel mai mic preț conform unei veritabile economii de piață. Pentru mulți tineri
din țările mai puțin dezvoltate, dar și pentru persoane capabile intelectual care doresc
să își sporească veniturile aceste licitații și banii câștigați le asigură supraviețuirea sau
un anumit nivel de bunăstare. De cele mai multe ori banii sunt tranzacționați prin
intermediul serviciilor de specialitate, ca de exemplu PayPall. Acordul pentru înșelătorie
este un termen „prea puțin cunoscut în mediul academic românesc, deși practica pe
care o acoperă este una în creștere în ultimii ani” (Șercan, 2017a, 40). În general,
profesorii pentru a detecta acest tip de corupție în mediul academic ar trebui ca în mod
regulat să se întâlnească cu studenții, să discute și să chestioneze rezultatele muncii lor
de cercetare. Altfel, dacă studentul vine cu lucrarea completă există riscul ca profesorul
să evalueze munca originală, dar a unui alt individ.
O a treia categorie din clasa formelor corupte se referă la autoratul de onoare
sau din oficiu („honorary author” în limba engleză), care înseamnă că o persoană sau
mai multe sunt trecute drept autori ai unei lucrări științifice (articol sau carte) sau a unui
proiect de cercetare fără ca aceștia să fi avut vreo contribuție efectivă, originală. Autorii
din oficiu pot fi studenți, dar și profesori. De pildă, în cazul studenților se întâlnește
destul de frecvent, mai ales în primul an de facultate, ca în cazul unui proiect colectiv un
coleg să fie trecut drept co-autor al lucrării deși acesta nu și-a adus deloc aportul la
niciuna dintre etapele respectivului proiect. La o altă scară, este o practică des întâlnită,
să fie trecuți drept autori autorități în domeniu sau profesori cu o anumită putere
academică. Motivele pot fi diverse: reputația sporită, probabilitatea mai mare a unei
publicări, obținerea unor fonduri, un index al citărilor personale crescut sau dorința de a
obține diferite foloase. Evident că dezvoltarea academică actuală încurajează munca în
echipe de cercetare ai căror membri își pot împărți sarcinile de lucru (concepere,
documentare teoretică, parte aplicativă, analiză și interpretare sau redactare). Cu toate
acestea, ar trebui ca din punct de vedere etic să fie considerați autori ai lucrării „doar
acele persoane care au avut o contribuție la cercetare acesteia, atât la partea de
cercetare, cât și la scrierea textului” (Weber-Wulff, 2014, 17). Persoanele care au avut o
contribuție marginală, prin oferirea de sfaturi, observații sau critici constructive pot fi
menționați în rublica de mulțumiri sau în notele de subsol aferente. Au existat cazuri de
lucrări plagiate în care anumite persoane au fost trecute drept autori fără a-și da
acordul. Persoane care au fost finanțate de diferite corporații sau organizații, care au
pus în pericol independența cercetării științifice. Pentru a se evita trecerea unui autor
din oficiu unele jurnale cer autorilor să completeze o anumită declarație de autenticitate
în care să se specifice explicit faptul că sunt autori sau să specifice contribuția pe care
au adus-o cercetării. Altfel spus, doar persoanele care au avut contribuții substanțiale
trebuie menționate drept autori ai unei lucrări colective. Persoanele care pot facilita
publicarea manuscrisului sau obținerea unor fonduri, dar care nu au avut nicio
contribuție relevantă nu ar trebui menționate drept autori.
Falsificarea de date sau alterarea de date în studiile știintifice este o formă
coruptă întâlnită încă din secolul al XIX-lea, când inventatorul englez Charles Babbage
a clasificat fabricarea de date în patru categorii: a) falsificarea ca procedură elaborată
de alterare a datelor; b) contrafacerea ca fabricare completă a datelor și informațiilor; c)
decuparea totală sau parțială ca eliminare a datelor care nu corespund și verifică
ipoteza de lucru; și d) prepararea ca efectuare a mai multor măsurători sau analize și
raportarea exclusivă a datelor considerate convenabile (Weber-Wulff, 2014, 17). Pentru
limitarea denaturării datelor și pentru o muncă etica în cercetarea științifică poate fi
studiat Manualul european privind etica în cercetare elaborat de Comisia Europeană
(https://ec.europa.eu/research/science-society/document_library/pdf_06/textbook-on-
ethics-report_en.pdf), care cuprinde proceduri concrete de management a datelor
referitoare la: „supravegherea modalității de colectare a datelor; asigurarea
confidențialității subiecților care au participat la studiu; stocarea în siguranță a datelor
astfel încât baza de date să poată fi pusă la dispoziția altor cercetători interesați de
replicare; analizarea și utilizarea datelor într-o manieră responsabilă; prezentarea
veridică a datelor” (Șercan, 2017a, 43). De exemplu, studenții pot falsifica datele atunci
când la orele de laborator copiază măsurătorile și rezultatele unor alți colegi, în loc să
muncească independent și corect.

1.3. Comportamente lipsite de onestitate

Onestitatea și corectitudinea sunt reguli generale de conduită în activitatea de
cercetare-dezvoltare pe care Universitatea Politehnica din Timișoara le apreciază,
susține și promovează. Codul de etică și deontologie al Universității Politehnica
Timișoara (https://www.upt.ro/img/files/2014-2015/etica/Codul_de_etica_CartaUPT-
Anexa1.pdf, accesat la 04.09.2018) menționează la art. 34 că: „Respectul pentru
proprietatea intelectuală şi respectarea drepturilor de autor reprezintă o obligaţie
profesională. Încălcarea ei reprezintă o abatere etică gravă şi va fi sancţionată”, iar art.
35 adaugă că: „Se interzice orice formă de fraudă intelectuală: plagiatul sau
autoplagiatul, copiatul la examene sau alte forme de verificare a cunoştinţelor,
substituirea lucrărilor sau a persoanelor examinate, distorsionarea voită a rezultatelor
unor cercetări, însuşirea nemeritată a unor realizări ştiinţifice/tehnice etc.” Prin urmare,
mediul academic în general și UPT în special sancționeză și nu încurajează
comportamentul neonest: fabricarea de date, înșelăciunea academică și spijinirea ei,
plagiatul și încălcarea proprietății intelectuale. Mai mult, la art. 36. se detaliază abaterile
de la normele de bună conduită în activităţile de cercetare ştiinţifică, dezvoltare
tehnologică şi inovare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 206/2004:
 „1. confecţionarea de rezultate sau date şi prezentarea lor ca date
experimentale, ca date obţinute prin calcule sau simulări numerice pe calculator ori ca
date sau rezultate obţinute prin calcule analitice ori raţionamente deductive;
2. falsificarea de date experimentale, de date obţinute prin calcule sau simulări
numerice pe calculator ori de date sau rezultate obţinute prin calcule analitice ori
raţionamente deductive;
3. îngreunarea deliberată, împiedicarea sau sabotarea activităţii de cercetare-
dezvoltare a altor persoane, inclusiv prin blocarea nejustificată a accesului la spaţiile de
cercetare-dezvoltare, prin avarierea, distrugerea ori manipularea aparaturii
experimentale, a echipamentului, a documentelor, a programelor de calculator, a
datelor în format electronic, a substanţelor organice sau anorganice ori a materiei vii
necesare altor persoane pentru derularea, realizarea sau finalizarea activităţilor de
cercetare-dezvoltare.
4. plagiatul;
5. autoplagiatul;
6. includerea în lista de autori a unei publicaţii ştiinţifice a unuia sau mai multor
coautori care nu au contribuit semnificativ la publicaţie ori excluderea unor coautori care
au contribuit semnificativ la publicaţie;
7. includerea în lista de autori a unei publicaţii ştiinţifice a unei persoane fără
acordul acesteia;
8. publicarea sau diseminarea neautorizată de către autori a unor rezultate,
ipoteze, teorii ori metode ştiinţifice nepublicate;
9. introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţare, în
dosarele de candidatură pentru abilitare, pentru posturi didactice universitare ori pentru
posturi de cercetare-dezvoltare;
10. abuzul de autoritate pentru a obţine calitatea de autor sau coautor al
publicaţiilor persoanelor din subordine;
11. abuzul de autoritate pentru a obţine salarizare, remunerare sau alte beneficii
materiale din proiectele de cercetare-dezvoltare conduse ori coordonate de persoane
din subordine;
12. abuzul de autoritate pentru a obţine calitatea de autor sau coautor al
publicaţiilor persoanelor din subordine ori pentru a obţine salarizare, remunerare sau
alte beneficii materiale pentru soţi, afini ori rude până la gradul al III-lea inclusiv;
13. abuzul de autoritate pentru a impune nejustificat propriile teorii, concepte sau
rezultate asupra persoanelor din subordine;
14. obstrucţionarea activităţii unei comisii de etică, a unei comisii de analiză în
cursul unei analize a unor abateri de la buna conduită în activitatea de cercetare-
dezvoltare din subordine;
15. nerespectarea prevederilor şi procedurilor legale destinate respectării
normelor de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare prevăzute în Legea
206/2004, în Legea nr. 1/2011, în Codul de etică, în codurile de etică pe domenii, în
regulamentele de organizare, în Carta UPT, inclusiv nepunerea în aplicare a
sancţiunilor stabilite de către comisiile de etică conform art. 11 alin. (6) din Legea nr.
206/2004
16. faptele prevăzute de art. 221, alin. 2 din Carta UPT, care nu sunt menționate
expres în prezentul articol.”
Ce se poate remarca din acest lung citat este că din ampla listă a formelor
corupte de integritate și a comportamentlor neoneste un loc central (patru aliniate: 10-
13) este alocat conflictului de putere dintre superiori și inferiori prin incriminarea
abuzului de autoritate a celor care dețin funcții de conducere sau coordonare.
Nu putem încheia acest această secțiune fără o ultimă referință la cartea Fabrica
de doctorate sau Cum se surpa fundamentele unei nații a jurnalistei și profesoarei de la
Universitatea din București, Emilia Șercan (2017b, 11), care a desconspirat, povestit și
probat ilegalitățile Școlii Doctorale a Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”
(ANIMV) a Serviciului Român de Informații (SRI) și a așa-zisului profesor universitar și
om politic Gabriel Oprea, plagiator și coordonator de lucrări plagiate: „Pentru o societate
obișnuită cu marile tunuri financiare, petrecute sub ochii prea îngăduitori ai electoratului,
acuzația că niște persoane publice au furat idei, paragrafe sau capitole de cărți a părut,
probabil, de un ridicol profund. Însă însușirea unor cuvinte sau idei nu e cu nimic mai
puțin gravă decât, de exemplu, sustragerea de bani publici. Trebuie înțeles că plagiatul
înseamnă furt, iar furtul este inacceptabil în orice societate evoluată, solidă, cladită pe
principii corecte […] Plagiatul nu a afectat major doar tezele de doctorat. Aveam să
descopăr că e o practică generalizată, la fel de extinsă și în cazul cărților, al cursurilor
universitare sau al articolelor pretins științifice. Multă lume profitase de faptul că
plagiatul nu a fost sancționat niciodată serios și că universitățile nu au făcut din anti-
plagiat o politică credibilă. Unii și-au construit cariere – didactice, politice, profesionale –
în baza unor lucrări copiate, iar alții au închis ochii, făcându-se că nu văd.” Nu trebuie
uitat și trecut cu vederea că plagiatul este o „fraudă cu chip mascat” (David Boia) și
împreună cu alte forme corupte ale integrității academice sunt practici întunecate,
ajunse pe culmi naționale și globale, dar de care ar fi bine să ne ferim pentru a putea
apărea onești, profesioiniști și responsabili în lumina discursului public.