Facultatea de Administrație și Afaceri

Administrarea Relațiilor Publice și Asistență Managerială

Norme de identificare a plagiatului

 Conform cărții “Deontologie Academică, Ghid Practic” de Emilia Șercan “Plagiatul este
una dintre cele mai grave forme de încălcare a normelor academice și este una dintre cele mai
răspândite practici cu care se confruntă învățământul universitar din lumea întreagă”.
Cuvântul plagiat provine din cuvântul latin „plagium”, care înseamnă „a vinde altora un sclav
care a fost furat sau care nu este deținut de vânzător”. În zilele noastre, acesta și-a păstrat sensul
și este sinonim cu cuvântul “furt”.
Plagiatul este atunci când un autor preia unele elemente din munca de creație a altui autor
și le prezintă public ca parte a propriei sale lucrări. Plagiatul este rezultatul actului de plagiat și,
din punct de vedere deontologic, se referă la opere create prin achiziție ilegală, intenționată sau
nu.
Chiar și fără software de detectare a similitudinii, detectarea plagiatului în munca de orice fel a
unui student este ușoară dacă profesorul este meticulos când o corectează. Câteva dintre indiciile
care îi permit profesorului să știe cu ușurință dacă lucrarea revizuită este originală sunt:
-topica ciudată a frazei sau greșeli care se datorează traducerii dintr-o limbă în alta cu ajutorul
dicționarelor tip Google Translate;
-mai multe tipuri de fonturi de caractere sau mărimi de corpuri de literă cum ar fi: Times New
Roman, Calibri Light și Arial;
-alternanța de la persoana I-a singular la I-a plural;
-alternanța modalității de a cita o frază: într-un alineat, studentul citează fraza cu paranteze sau
ghilimele, iar în alt alineat, citează prin note de subsol;
-trecerea de la un stil de exprimare simplu la altul complex;
-o succesiune ilogică a ideilor;
-pur și simplu recunoașterea sursei necitate de către profesor.
Documentarea online este cea mai accesibilă pentru studenți iar plagiatul devine din ce în
ce mai tentant și inevitabil. Accesul electronic imediat la milioane de documente și cărți, arhive
online ale revistelor sau baze de date specializate care fac cercetarea științifică disponibilă fac
această opțiune de documentare și mai populară. Dacă gradul de accesibilitate la mijloacele
electronice este unul din principalele motive care crește gradul de plagiere în mod considerabil,
tot el este și cel care, în același timp, oferă soluții pentru a o preveni: softuri și site-uri anti-
plagiat. Ele nu indică propriu zis nivelul de plagiere dintr-o lucrare, ci oferă strict nivelul de
similitudine dintre lucrarea respectivă și alte texte.
Pentru profesori, un mod simplu și accesibil de a verifica nivelul de plagiere al unui text și pentru
a afla dacă studentul s-a folosit de materialele altor studenți este stocarea în baza de date a
lucrărilor verificate anterior. Mai departe, verdictul final este dat de cadrul didactic care ajunge
singur la concluzia dacă lucrarea este sau nu plagiată.
Soft-urile și site-urile anti-plagiat nu au capacitatea de a identifica corect citarea studentului prin
utilizarea ghilimelelor, deci acest lucru trebuie verificat de către profesor. Omiterea de către
student a ghilimelelor este considerat ca fiind un caz de plagiat, chiar dacă se face trimitere la
autor.
Prin urmare, un procent mare de similitudine nu înseamnă întotdeauna plagiere deoarece
studentul a citat în mod corect. Totuși, chiar dacă întâlnim un caz în care lucrarea respectă
criteriile de atribuire, profesorul este nevoit să decidă dacă promovează studentul sau dacă îi
acordă o notă mică, deoarece gradul de originalitate este inexistent, la fel și contribuția lui.
Un studiu realizat de Turnitin în anul 2012 (un soft anti-plagiat) a identificat 10 tipuri de plagiat,
acestea fiind:
1. Clona: prezentarea unei lucrări a unui autor ca fiind originală;
2. Copierea/ CTRL+C: regăsirea câtorva fragmente dintr-o altă lucrare fără să fie vreo sursă
citată;
3. Find-Replace: păstrarea ideii altei lucrări dar schimbarea cuvintelor și/sau a frazelor;
4. Remix: parafrazarea unor surse;
5. Reciclarea:așa-zisul “autoplagiat”: reutilizarea ideilor proprii fără a cita ;
6. Hibrid: combinarea textelor citate corect cu alte texte necitate;
7. Confuzie: diferite lucrări fără citare și copiate din diferite surse;
8. Eroare: o lucrare care nu citează corect informațiile despre sursă;
9. Agregat: ca exemplul prezentat anterior, o citare corectă a informațiilor, dar gradul de
originalitate nu există;
10. Re-tweet: similaritudinea structurii textului citat cu propria lucrare.
Pentru a preveni plagiatul, ar trebui mai întâi să înțelegem care sunt cauzele recurgerii la
această practică.
În primul rând, persoanele se împart în două categorii: persoanele care plagiază involuntar, prin
folosirea unor cuvinte sau chiar idei fără a preciza sursa sau chiar citarea greșită a ei, și
persoanele care plagiază voluntar prin însușirea conștientă a ideilor altei persoane.
Câteva dintre motivele care fac ca plagiatul să fie din ce în ce mai răspândit, potrivit lui Chris
Park (2003), sunt: lipsa de înțelegere (persoanele nu sunt familiarizate cu citarea corectă sau
parafrazarea), eficiența câștigului (plagierea pentru a obține un calificativ mai mare sau pentru a
nu pierde mult timp), managementul defectuos al timpului (neîncadrarea în termenul limită),
valorile personale (neînțelegerea motivelor de a nu plagia), sfidarea (expunerea dezinteresului
sau a respectului față de autoritate), atitudinile studenților față de profesori/cursuri (atitudinea
negativă a studenților față de activitățile profesorilor), negarea/ neutralizarea (nerecunoașterea
acțiunii de plagiat), tentațiile/oportunitățile (plagiatul devine tentant din cauza informațiilor
ușor accesibile pe internet) și lipsa de descurajare (plagiatorii cred că sunt puține șanse/ 0 șanse
să fie prinși).
 Pentru a ne asigura că nu comitem un plagiat involuntar, trebuie să avem în vedere câteva
lucruri importante. Spre exemplu, dacă dorim să introducem în lucrare un fragment pe care
dorim să îl cităm dar nu îi cunoaștem sursa, cea mai bună decizie este cea de a renunța la el.
Un alt caz este legat de comentarea bazată pe un fragment mai amplu al unui autor. În acest caz,
pentru a evita omiterea unor serii de ghilimele, cel mai bine este să introducem textul întreg,
citat, și de a fi scris cu o spațiere diferită față de restul textului.
Cel mai important pas este, de asemenea, recitirea lucrării pentru a verifica și a ne asigura că
sursele au fost citate corect.
Plagiatul este considerat ca fiind un act grav, în abordarea propusă de către Universitatea
Rutgers, atunci când:
a) Textul este plagiat în mod intenționat și conștient;
b) Acoperă majoritatea formelor expresive ale lucrării (tabele, cuvinte, grafice etc.);
c) Preluarea ideilor altui autor și introducerea lor în sectiunile lucrării destinate contribuției
personale (introducere/concluzie);
d) Regăsirea plagiatului în mai multe lucrări ale plagiatorului.
În concluzie, plagiatul, fie el voluntar sau involuntar, a devenit o practică din ce în ce mai
des întâlnită datorată apariției internetului și din dorința de comoditate a omului. Trăind în
secolul XXI, tinerii sunt obișnuiți ca internetul să le ofere orice informație de care au nevoie într-
un timp foarte scurt, în comparație cu părinții noștri care erau nevoiți să se informeze din cărți,
ceea ce ar fi durat mult mai mult timp, și de a apela mai mult la propriile păreri, la originalitate.
Consider că tentația plagierii este foarte mare datorită internetului de mare viteză, dar și a
mentalității majorității oamenilor “Nu are cum să mi se întâmple fix mie”, de a crede că nu vor fi
prinși plagiind din cauza parafrazării frazelor sau sustragerea fragmentelor din diferite surse.
Bibliografie
Deontologie Academică, Ghid Practic- Emilia Șercan
Ghid Anti-plagiat- SNSPA
Plagiatul și dreptul de autor- UMFCV (https://www.umfcv.ro/files/d/e/Despre%20plagiat.pdf)
Deontologie academică (https://mepopa.com/Pdfs/papadima_2017.pdf)
https://ro.wikipedia.org/wiki/Plagiat
https://www.academia.edu/34811194/Plagiatul