Teza de doctorat a lui Bogdan Licu intitulată

„Corupția – risc major la adresa securității naționale”

Student: Stratulat Maria

Facultatea de Istorie

Specializare: Arhivistica, an I, Master

 Teza de doctorat a lui Bogdan Licu intitulată „Corupția – risc major la adresa
securității naționale”

Cuvântul „a plagia” are la bază cuvântul latinesc „plagiarius” care înseamnă

sechestrator, dar și din „plagiatum” care se referă la sechestru. Nu trebuie confundat furtul cu
sechestrul. Furtul se referă la obiecte, lucruri existențiale cu o oarecare valoare, însă
sechestrul se referă la ființe. Este incontestabil faptul ca ideile erau văzute ca pline de viață,
de aceea și vorbim despre „sechestrul ideilor”. Plagiatul reprezintă însușirea ideilor,
metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei alte persoane, indiferent
de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație proprie. Plagiatul este
considerat o lipsă de cunoștințe academice și o încălcare a eticii jurnalistice. Este supus unor
sancțiuni, cum ar fi penalizări, suspendarea și chiar exmatricularea din școală sau muncă.
Recent, cazuri de „plagiat extrem” au fost identificate în mediul academic. Plagiatul se
defineste, conform DEX , ca fiind o "opera literara, artistica sau stiintifica a altcuiva, insusita
(integral sau partial) si prezentata drept creatie personala"1. Originea etimologica a termenului
se pare ca provine de la latinescul plagiarius , care definea pe cei care rapeau oameni, pe care
apoi ii vindeau ca sclavi2. Conceptul modern de plagiat, ca imoral și original, ca un ideal, a
apărut în Europa în secolul al XVIII-lea, în special cu mișcarea romantică. Plagiatul
și încălcare a drepturilor de autor se suprapun într-o măsură considerabilă, dar ele nu sunt
concepte echivalente, iar multe tipuri de plagiat nu constituie o încălcare a drepturilor de
autor, care este definită de legea drepturilor de autor și poate fi pronunțată de instanțe.
Plagiatul nu este definit sau pedepsit de lege, ci de instituții (inclusiv asociații profesionale,
instituții de învățământ și entități comerciale, cum ar fi societățile de publicare) .

Conform Dicţionarului de neologism, a plagia înseamnă„a lua, a fura ideile, expresiile,

invențiile cuiva și a le prezenta drept creații proprii; a publica pe numele său fragmente

1
https://dexonline.ro/definitie/plagia
2
Stuart P. Green, Plagiarism, Norms, and the Limits of Theft Law: Some Observations on the Use of Criminal
Sanctionsin Enforcing Intellectual Property Rights, Hastings Law Journal , vol. 54, nr. 1, November 2002, p.
170.
dinlucrarea altuia; a comite un furt literar”. Cuvântul a pătrunsîn limba română
prin intermediul franţuzescului „plagier”3 .

În Antichitate această idee de plagiat nu era contestată, ci dimpotrivă încurajată,

deoarece învățarea avea loc prin imitarea maiștrilor, dacă este sa ne amintim de conceptul lui
„mimesis” al lui Aristotel. Această noțiune de „plagiat” i se poate atribui lui Martial, datorită
epigramelor în care îi cere lui Fidentin să înceteze să îi „răpească ideile” și să nu mai afirme
faptul că el ar fi de fapt autorul lucrării Martial4. Este pentru prima oară când se observă
noțiunea de trafic mercantil cu o idee valoroasă. De asemenea, alt caz este acela în care
Ausoniu l-a acuzat pe Virgiliu pentru faptul că l-ar fi copiat pe Homer, deși există păreri
împărțite, printre care consider că Virgiliu nu a încercat decât să-și imite maestrul cât mai
bine.

Până la apariția tiparului, autorul era obligat să se responsabilizeze în ceea ce privește

originalitatea lucrării, acest lucru fiind reglementat de dreptul roman. Însă, tiparul a dus la
oarecare disociere a autorului de operă. Odată cu apariția tiparului apare și piața editorială. În
teorie, orice carte care a fost tipărită este necesar să aibă și o licență de la autoritatea
religioasă, o Nihil Obstat5. Acest lucru reprezenta un fel de protecție publică, administrativă,
dar nu neapărat și juridică. Odată cu apariția Umanismului se adîncește conștiința noțiunii de
proprietate intelectuală. Putem da câteva exemple celebre precum Pierre Menard care a copiat
Cervantes, însă un caz foarte interesant mi se pare „Don Quijote” care reprezintă un puzzle de
elemente la modă în epocă, pe care Cervantes le-a utilizat și le-a transpus prin umor și ironie.

Secolul al XVIII oferă o altă perspectivă, și anume modernă a proprietății intelectuale.

În acest context se recunoaște și viziunea juridică, unită cu aspectul economic. Această
perspectivă se cristalizează în primele norme protectoare care se promulga în Franța și Anglia.
În România, celebrul caz de plagiat este cel în care Caragiale l-a dat în judecat pe publicistul
C. Al. Ionescu pentru că ar fi plagiat nuvela „Năpasta”. Existența contrafacerii sau a
plagiatului se stabilește, în principiu, pe baza de asemănări și nu de deosebiri. Simpla
existență a unor deosebiri nu apără de învinuirea de plagiat, dacă se dovedește existența și

3
Florin Marcu, Constant Maneca, Dicţionar de neologisme, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste
România, 1986.

4
Stuart P. Green, Op. Cit., p. 177.
5
Walter J. Ong. Cuvânt rostit, cuvânt scris, cuvânt tipărit.În: Alexandru
Duţu(ed.) Dimensiunea umană a istoriei. Direcţii în istoria mentalităţilor, Bucureşti, Meridiane,1986, pp. 291-
292.
importanța asemănărilor. Stabilirea existenței plagiatului este, prin urmare, o "problemă de
fapt"6.

La sfârşitul secolului al XVI-lea - începutul secolului alXVII-lea este atestată folosirea

pentru prima oară în limbaengleză a termenilor plagiarism şi plagiary, derivaţi dinetimonul
latin menţionat mai sus7.Chartered Institute of Library and Information Professionals (CILIP)
din Marea Britanie consideră că a fi educat în domeniul informaţiei înseamnă „să ştii când şi
dece ai nevoie de informaţii, unde să le găseşti şi cum să le evaluezi, să le utilizezi şi să le
transmiţi mai departe într-omanieră etică”8. O definiţie asemănătoare propune şi Hannelore
Rader,care arată că o persoană instruită în domeniul informaţieieste una care ştie, printre
altele, să utilizeze informaţiileîn mod etic şi legal, înţelegându-le aspectele economice şi
sociale9.Conform ghidului intitulat Information Literacy Competency Standards for Higher
Education (2000),elaborat de Association of College and Research Libraries(ACRL) din
SUA, una dintre abilităţile pe care trebuie săle dobândească studenţii este aceea de a folosi
informaţia înlimitele eticii şi ale legalităţii10

În ceea ce privește plagiatul științific și academic putem spune ca știința a fost bazată
pe fraude dintotdeauna. Plagiatul științific se consideră a fi mult mai ușor de plagiat decât cel
academic. lagiatul este cel mai răspândit lucru din lume. Şi, asemenea crimei, el nu există
decât dacă este dat în vileag, dezvăluind atunci, în mod brutal, faţa nevăzută a travaliului
literar: la urma urmelor, plagiatul este o artă poetică11.

Cazul pe care urmează să-l prezint în această lucrare:

Bogdan Licu este cel de-al treilea doctorand coordonat de profesorul universitar
Gabriel Oprea suspect ca și-a plagiat teza de doctorat. În urma unei analize făcute asupra
lucrării, au fost identificate sursele de proveniență pentru mai bine de o jumatate din totalul
celor 445 de pagini, conținut copiat ad litteram fără a fi fost citat cu respectarea normelor

6
Y. Eminescu, Dreptul de autor. Legea nr. 8 din 14 martie 1996 comentată, Editura Lumina Lex, București,
1997, p. 197.
7
Online Etymology Dictionary: [online]. [Citat 19februarie 2013]. Disponibil pe Internet la adresa:
http://www.etymonline.com/index.php?term=plagiarism

8
http://www.cilip.org.uk/get-involved/advocacy/information-literacy/pages/defnition.aspx.
9
HanneloreRaderIn: Allan Martin, Hannelore Rader (eds.). Information and IT literacy enabling learning in the 2
1stcentury . London: Facet Publishing, 2003, p. 27.
10
Angela Repanovici. Ghid de cultura informaţiei .Bucureşti: Asociaţia Bibliotecarilor din România, 2012, p.
19.
11
Jean-Luc Hennig, Apologia plagiatului, Editura Art, București, 2009, p. 34.
naționale si internaționale de citare în operele științifice. Bogdan Licu îl plagiază masiv pe
judecătorul Cristi Danileț, fostul său coleg din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Bogdan Licu și-a susținut teza de doctorat în anul 2011 la Academia Naționala de
Informații (ANI) „Mihai Viteazu”, instituție aflată în subordinea Serviciului Român de
Informații (SRI). O analiză a lucrării lui Licu indică faptul că mai bine de jumatate din lucrare
este plagiată din surse care au fost identificate. Și pentru restul lucrării suspiciunile sunt la fel
de mari, însă nu s-a putut stabili în mod cert proveniența acesteia.

Intitulată „Corupția – risc major la adresa securității naționale”, teza de doctorat a

fostului prim adjunctului procurorului general al României este plagiată după cărți de
specialitate, cursuri universitare, legi sau pagini de internet. Acesta și este motivul pentru care
teza de doctorat a lui Bogdan Licu are aparența unei lucrari încropite în pripă, cu porțiuni
însăilate fara o foarte mare coerență și consistență, și cu multe greșeli de ortografie. De altfel,
în lucrare nu poate fi identificată o ipoteza pe care aceasta o urmarește, o paradigma în care să
fie plasată tematica sau o parte de cercetare care sa ofere tezei originalitate și o contribuție
concretă la progresul știintei. Teza de doctorat a lui Licu are 445 de pagini și o bibliografie
anemică în raport cu volumul acesteia: 21 de site-uri de legislație, 83 de cării, 12 reviste si
surse de pe internet. În schimb, lucrarea are 359 de note de subsol, cea mai mare parte a lor
fiind identificate ca plagiate
odata cu conținutul tezei.

Procurorul Bogdan Licu își

începe teza de doctorat cu o
Introducere în care se regăsesc
primele pagini copiate. Chiar
primele paragrafe dau startul
plagiatului din lucrarea de doctorat a lui Bogdan Licu. Fără a utiliza ghilimele sau trimitere
către autor, an si pagina, așa cum impun regulile internaționale de citare în lumea academică.
Atât conținutul paginii 6, cât si cel al paginilor 7 si 8 sunt preluate fără citare din
cursul „Criminalitatea. Reacția societății și a instituțiilor la criminalitate”.
Capitolul I al tezei, „Considerații tehnico-metodologice privind infracțiunea de corupție și
criminalitatea organizată”, este preluat din cartea „Vulnerabilități ale securității naționale.
Corupția ți crima organizată”, disponibilă pe internet pe site-ul personal al lui Andrei Vocila.
Astfel, de la pagina 21 la 25 din teza prim adjunctului procurorului general al României,
conținutul este plagiat fără a se utiliza ghilimele și fără a se face trimitere către lucrare.

Alte pagini copiate de Licu din cartea de pe site-ul lui Andrei Vocila se regăsesc în
teză la paginile 55-58 .

Alti doi autori plagiați de Bogdan Licu sunt colonelul Marian Rizea, conferențiar
universitar și fost angajat al SRI,

și Marian Dobra. Pe Marian

Rizea l-am găsit plagiat cu o altă
lucrare și de Neculai Ontanu în teza sa de doctorat. Începand cu pagina 26 și până la pagina
39, Licu preia primele 15 pagini din cartea „Corupția amenințare la adresa siguranței
naționale”, apărută la editura Academiei Națioanle de Informații în 2005, fără a utiliza
ghilimele și fără citarea sursei. Zeci de pagini din teze de doctorat a lui Bogdan Licu sunt
copiate ad litteram din diverse legi, dar și din Strategia națională anticorupție 2005 – 2007,
document în elaborarea căruia au fost implicate mai multe entități ale statului roman, dar și
din raportul de audit al Freedom House pe chestiunea anticorupției din 2007. Bogdan Licu îl
plagiază și pe fostul său coleg din Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorul Cristi
Danileț. Astfel, peste 20 de pagini din teza de doctorat a procurorului Licu sunt preluate ad
litteram din cartea „Corupția și anticorupția în sistemul juridic”, apăruta în anul 2009 la
Editura C.H. Beck din Bucuresti. Dacă în cartea lui Danileț capitolul se intitulează
„Vulnerabilitățile sistemului juriciar”, în teza lui Licu titlul suferă ușoare modificări:
„Vulnerabilități în sistemul judiciar”. Astfel, conținutul de la paginile 341 la 363 din teza sunt
copiate în bloc si ad litteram din cartea „Corupția si anticorupția în sistemul juridic”.

Pe lângă capitolele plagiate sau paginile copiate în bloc din cărți sau studii, Bogdan
Licu mai preia pasaje care au putut fi identificate și din surse de pe internet. Astfel, pagina 50
a tezei de doctorat este plagiată de pe un curs online. La aceeași pagină 50 se găsesc pagini
dintr-un alt curs online, scris de chestorul de poliție Damian Miclea, profesor universitar si
coordonator de doctorate la Academia de Poliție, din care a plagiat și avocata lui Victor Ponta,
Loredana Radu. Procurorul Licu nu s-a limitat doar la cursuri, ci a a copiat și din referate, așa
cum se întamplă cu conținutul paginii 58, sau din lucrări editate de instituții prestigioase, cum
este studiul intitulat „Politica Europeană de securitate și apărare” al Institutul European din
România, din al cărui conținut regăsim paragrafe în pagina 59.

În concluzie, ideea lui Harold Bloom cred că este destul de sugestivă și anume faptul
că pentru a putea fi un autor și pentru a putea fi autentic trebuie să reușești unei lupte destul de
mare cu predecesorii, cu maeștrii care te-au influențat. În cele din urmă, plagiatul este o
chestiune de priorități, dar și o problemă de conștiință de sine și de raportare subiectivă la
granițele între opera aproapelui său și cea proprie. Pur și simplu onestitatea intimă, respectul
față de tine însuți și de domeniul pe care-l reprezinți te opresc de la plagiat. Totul se rezumă la
privitul în oglindă și la dormitul liniștit. Nu le poți face, dacă mai ai un dram de luciditate și
dacă știi, fie și numai tu singur, că ai plagiat și că exiști public pe munca altora.