UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANŢA”

FACULTATEA DE TEOLOGIE

SPECIALIZAREA: MANAGEMENTUL TURISMULUI RELIGIOS

ROMA ANTICĂ
(Lucrare de seminar)

Coordonator

Pr. Lect. Univ. Dr. Iosif Gyulai

Student

Lădaru Ionuţ

Constanţa

2022
 Cuprins

1. Introducere...............................................................................................................1

2. Roma antică..............................................................................................................2

3. Perioada
Monarhiei......................................................................................................2

4. Perioada
Republicii...................................................................................................2

5. Perioada
Imperiului......................................................................................................2

6. Religia
Romană............................................................................................................................3

7. Roma: Locuri de
pelerinaj.........................................................................................................4

8. Concluzii.......................................................................................................................................
6
 Introducere

La finalul epocii bronzului, în secolul al VIII-lea î.e.n., Roma era doar o aglomerare

de sate. Fiind situată în Latium, în centrul Italiei, Roma deținea o poziție strategică
importantă în cadrul rutelor comerciale. În timpul regilor etrusci au loc diverse reforme. În
509 î.e.n. romanii si-au detronat monarhii și au instaurat Republica. Ideea de bază a
Republicii este dată de initialele SPQR: Senatus Populusque Romanus. Puterea aparținea
tuturor. Senatul era organul legislativ. Liderii erau aleși dintre membrii senatului în cadrul
unor alegeri în care votau cetățenii. Votul celui bogat sau celui care aparținea unei clase
superioare cântărea însă mai mult. Conducerea republicii revenea celor doi consuli cu puteri
egale, aleși anual.

Succesul Romei avea la bază un sistem juridic, politic și administrativ elaborat și

eficient și o infrastructură amplă, cum ar fi drumurile sale renumite.

1
1. Roma Antică
Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă
între 753 î.Hr. și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole, civilizația
romană a trecut de la monarhie la republică oligarhică și, apoi, la imperiu extins. Ea a
dominat Europa de Vest și întreaga arie în jurul Mării Mediterane, prin cuceriri și asimilare,
însă, în final, a cedat în fața invaziilor barbarilor din secolul cinci, marcând, astfel, declinul
Imperiului Roman și începutul Evului Mediu. Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o
parte din Antichitatea Clasică, împreună cu Grecia Antică, o civilizație care a inspirat mult
cultura Romei Antice. Roma Antică a adus contribuții importante în
organizarea politică și administrativă, juridică, artă militară, artă, literatură, arhitectură,
limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuă să aibă o influență puternică asupra
lumii moderne.

2. Perioada Monarhiei
Regatul Roman a fost guvernul monarhic al orașului Roma și al teritoriilor sale de la
Fondarea Romei, fondarea sa în 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, până la expulzarea
lui Lucius Tarquinius Superbus în 510 î.Hr. și formarea Republicii Romane. După legendă,
orașul Roma a fost întemeiat în anul 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, care au fost
crescuți de către o lupoaică. În legenda romană, când grecii au dus Războiul troian împotriva
orașului Troia, prințul troian Aeneas a navigat peste Marea Mediterană către Italia și a
fondat Lavinium. Fiul său, Iulus, a mers mai departe, fondând orașul Alba Longa. Din familia
regală a Albei Longa au venit cei doi gemeni, Romulus și Remus, care au purces la fondarea
Romei în 753 î.Hr.

3. Perioada Republicii
Republica Romană a fost guvernarea republicană a Romei și a teritoriilor sale din 510
î.Hr. până la instaurarea Imperiului Roman, care este plasată, uneori, în anul 44 î.Hr., anul
numirii lui Caesar ca dictator perpetuu sau, mai comun, 27 î.Hr., anul în care Senatul roman
i-a acordat lui Octavianus titlul de August. Orașul Roma este situat pe malurile
fluviului Tibru, foarte aproape de coasta de vest a Italiei. El marca frontiera de nord a zonei
în care era vorbită limba latină și granița de sud a Etruriei, unde trăiau etruscii, care erau de
origine necunoscută.

4. Perioada Imperiului
Imperiul Roman este termenul utilizat, în mod convențional, pentru a descrie statul
roman în secolele după reorganizarea sa din ultimele trei decade î.Hr., sub Gaius Iulius
Caesar Octavianus. Deși Roma deținea un imperiu cu mult înainte de autocrația lui Augustus,
2
statul pre-augustian este descris, în mod convențional, ca Republica Romană. Imperiul
Roman controla toate statele elenizate de la Marea Mediterană, precum și regiunile celtice din
nordul Europei. Ultimul împărat de la Roma a fost detronat în 476, dar, pe atunci, regiunile
din estul imperiului erau administrate de un al doilea împărat, ce se afla
la Constantinopol. Imperiul Bizantin a continuat să existe, deși își micșora încet-încet
teritoriul, până în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de Imperiul Otoman. Statele
succesoare din vest (Regatul Franc și de Națiune Germană) și din est (țaratele ruse) foloseau
titluri preluate din practicile romane chiar și în perioada modernă. Imperiul Roman a
constituit un model peren, preluat, cu mici diferențe, de toate statele europene post-romane în
activitatea de guvernare, drept și organizarea justiției, tipul de arhitectură și în multe alte
aspecte ale vieții.

5. Religia Romană
Peninsula italică înainte de unificarea romană adăpostea populații de origine diversă,
între care cei mai importanți erau grecii - din coloniile sudului, latinii - din centru și etruscii
de la nord de Tibru. Etruscii sunt, probabil, de origine asiatică. Ei erau vestiți, începând de la
sfârșitul Republicii, începutul sec. I î.H., pentru acele libri augurales, interpretări de oracole
și, mai ales, haruspicine – ghicirea în măruntaiele jertfei. Nici unul dintre aceste texte nu a
ajuns până la noi. Sursele arheologice nu sunt suficiente ca să ne dea o idee satisfăcătoare
despre credința etruscilor.

Religia romană arhaică se întemeia pe un panteon divin și pe o mitologie puternic

înrâurită de mitologia greacă. Georges Dumézil a subliniat existența unei “ideologii tripartite”
indo-europene în triada romană Jupiter (care reprezenta suveranitatea), Marte (care
reprezenta funcția războinică) și Quirinus (care reprezenta funcția nutritivă și protectoare).
Vechiul sacerdoțiu roman cuprinde regele (rex sacrorum), flaminii celor trei zei mari
(flamines maiores: flamen Dialis, flamen Martialis și flamen Quirinalis) și marele preot
(pontifex maximus), funcție care, începând cu Caesar, va reveni împăratului.

Comparată cu iudaismul și confucianismul, religia romană împărtășește, cu primul,

interesul pentru evenimentul concret, istoric, iar cu cel de-al doilea - respectul religios pentru
tradiție și pentru datoria socială, exprimată prin conceptul de pietas.

Roma rezerva altarelor zeităților autohtone un cerc interior făcut din pietre, care se
numea pomerium. Locul unde îl venerau pe Mars era situat dincolo de această zonă intimă,
unde puterea militară (imperium militiae) nu era tolerată. Zeități mai noi, chiar cele mai
importante, cum ar fi Iuno Regina, erau plasate extra pomerium, îndeobște pe
colina Aventinului. Excepție face templul lui Castor, instalat în perimetrul pomerial de
dictatorul Aulus Postumius, în sec. al V-lea. Divinitățile intrapomeriale arhaice au, deseori,
nume, caractere și sărbători bizare: Angerona - zeița echinoxului de primăvară sau Matuta -
zeița matroanelor.

Străvechea triadă Iupiter-Mars-Quirinus, flancată de zeitățile Ianus Bifrons și Vesta,

este înlocuită în perioada Tarquinilor prin noua triadă Iupiter Maximus-Iuno-Minerva. Acești
zei, care corespund lui Zeus, Herei și Atenei, au acum statui. Dictatorul Aulus Postumius
instituie o nouă triadă pe Aventin: Ceres-Liber-Libera, care corespund
lui Demeter, Dionysos și Kore. Romanii încorporau în religia lor culte locale pe măsură ce

3
ocupau teritoriul zeilor vecinilor. Între cele mai celebre este cultul zeiței lunare Diana din
Nemi – patroana sclavilor fugari, ce va fi transferat pe Aventin.

Cultul domestic consta în sacrificii de animale și în ofrande alimentate și florale

adresate strămoșilor și geniului protector al locului. Căsătoria se celebra în căminm, sub
auspiciile zeităților feminine Tellus și Ceres. Mai târziu, Iuno a devenit garanta jurământului
conjugal. De două ori pe an, orașul sărbătorea culturile morților - Manii și Lemurii, care se
reîntorceau pe pământ și se hrăneau cu mâncarea ce le era pusă pe morminte. Din sec. al III-
lea î.Hr. romanii ofereau tot mai multe sacrificii zeilor grupați în perechi ale căror statui erau
expuse în temple.

Colegiul augural utiliza cărți etrusce (libri haruspicini, libri rituales și libri fulgurales)
și grecești (oracole la care au existat contrafaceri evreiești și creștine) pentru a stabili datele
faste și nefaste. Existau la Roma și alte grupări religioase specializate, cum erau fețialii,
preoții salieni, Frates Arvales – ocrotitori ai ogoarelor, Lupercii (lupa = lupoaică)
desemnau sexualitatea dezlănțuită.

6. Roma: Locuri de pelerinaj

Roma este, după Ierusalim, cel mai important loc de pelerinaj pentru creştinii din toată
lumea. Vestigii creştine din primele secole şi locuri dedicate memoriei primilor martiri
creştini, sunt peste tot în Roma.
* mormântul sfântului apostol Petru în bazilica "Sfântul Petru" la Vatican, lanţurile sfântului
Petru în bazilica "San Pietro in Vioncoli";
* mormântul sfântului Paul de pe Via Ostiense, în bazilica "San Paolo fuori le Mura", unde
se păstrează şi lanţurile sfântului Paul;
* biserici din secolele IV-XI, cu mozaicuri şi fresce de o valoare artistică
inestimabilă: bazilica "Santa Maria in Trastevere", bazilica "Santa Sabina", bazilica "San
Clemente", bazilica "Santa Maria Maggiore".
Dincolo de această succintă şi insuficientă enumerare a câtorva dintre cele mai
cunoscute locuri de pelerinaj din Roma, aş dori să mă opresc asupra a două
obiective: bazilica "Sfântul Clement" şi catacombele "Sfântul Sebastian", locuri care de
obicei scapă turistului grăbit

Bazilica "Sfântul Clement"

Aflată la doar 300 m de Colosseum, bazilica "Sfântul Clement" este una dintre cele
mai vechi biserici creştine din lume. În biserica amenajată în casa consulului Titus Flavius
Clemens - el însuşi martir creştin - se întâlneau în sec. I primii creştini şi aici slujeau sfinţii
apostoli Petru şi Paul. Biserica nu este însă dedicată proprietarului casei, ea a fost construită
în jurul anului 380 d.C., în memoria unui alt sfânt Clement, cel de-al patrulea episcop al
Romei, contemporan al sfinţilor Petru şi Paul.
Bazilica "Sfântul Clement" are trei nivele: locuinţa romană din sec I în care a
funcţionat prima biserică (aflată la aprox. 12 m adâncime, faţă de nivelul actual al solului),
biserica din sec. al IV-lea şi biserica din sec. al XII-lea. Până acum 150 de ani, când
dominicanii au început săpăturile, nimeni nu ştia că sub biserica "Sfântul Clement" se mai
aflau două nivele de construcţii succesive. Frescele din sec. IV-IX descriu cele mai
4
importante evenimente din istoria Bisericii: aducerea moaştelor sfântului Ignaţie Teoforul
(ucis de lei în Colosseum, în timpul împăratului Traian), aducerea moaştelor sfântului
Clement din Crimeea în sec. al IX-lea şi înmormântarea sfântului Ciril în anul 869 (fratele
său, Metodiu a murit 16 ani mai târziu în Moravia - Cehia de astăzi). Altarul bisericii actuale
este construit pe mormintele celor doi sfinţi martiri ai Bisericii: sfântul Ignaţiu şi sfântul
Clement.

Catacombele "Sfântul Sebastian"

La Roma se păstrează aproximativ 60 de catacombe dintre care cele mai importante se
află pe Via Appia Antica - drumul construit în 112 î.C., care lega Roma de Capua.
Aristocraţii romani obişnuiau să ridice monumente funerare impunătoare de-a lungul
drumurilor de intrare în Roma. Creştinii însă nu aveau cimitire proprii, dar treptat, cetăţenii
romani deveniţi creştini au donat terenuri comunităţii creştine spre a fi folosite drept cimitire.

Loc de înmormântare şi de întâlnire pentru creştinii primelor veacuri, catacombele

sunt pentru creştinii de astăzi loc de aducere aminte a timpurilor de prigoană şi de jertfă, dar
şi loc de rugăciune către sfinţii martiri înmormântaţi aici - unii mai cunoscuţi, alţii mai puţin
cunoscuţi - toţi însă bineplăcuţi lui Dumnezeu pentru jertfa lor supremă, toţi mijlocitori
pentru noi, creştinii din toate timpurile. La Roma sunt deschise spre vizitare cinci catacombe:
"Sfânta Agnes" pe Via Nomentana, "Sfânta Priscila" pe Via Salaria şi trei catacombe pe Via
Appia Antica: "Sfânta Calixt", "Sfânta Domitila" şi "Sfântul Sebastian".

Denumirea de catacombe a fost dată iniţial acestui loc, pe care romanii îl numeau "ad
catacumbas", cuvânt derivat din limba greacă: kata = lângă şi kymbas = cavitate sau
adâncitură. Denumirea se explică prin faptul că în apropiere se afla o carieră de piatră (tuful
vulcanic, în care sunt săpate catacombele). Ulterior, termenul de "catacombas" s-a extins
asupra tuturor cimitirelor creştine. În catacombele "Sfântul Sebastian" sunt înmormântaţi
sfinţi martiri din sec. al III-lea: Eutichius, Quirinus, Maximus, Sebastian.

5
 BIBLIOGRAFIE:
1. http://ercis.ro/actualitate/viata200604.asp?id=20060424

2. https://www.descopera.ro/istorie/19884660-roma-antica-de-la-oras-la-
imperiu-in-600-de-ani

3. http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.com/2011/01/roma-basilica-
sfantul-paul-din-afara.html

4. https://www.infotour.ro/ghid-turistic/catedrale-si-biserici/bazilica-
sfanta-fecioara-in-trastevere-din-roma-3612

5. https://www.rome-city-guide.com/ro/obiective-turistice-roma/vatican/
bazilica-sfantul-petru.html

6
7