Roma Antic

Roma Antic a fost un ora-stat a crui istorie se ntinde n perioada de timp cuprins ntre 753 .Hr. i 476 d.Hr. Pe parcursul existenei sale de dousprezece secole, civilizaia roman a trecut de la monarhie la republic oligarhic i, apoi, la imperiuextins. Ea a dominat Europa de Vest i ntreaga arie n jurul Mrii Mediterane, prin cuceriri i asimilare, ns, n final, a cedat n faa invaziilor barbarilor din secolul cinci, marcnd, astfel, declinul Imperiului Roman i nceputul Evului Mediu. Civilizaia roman e, deseori, clasificat ca o parte din Antichitatea Clasic, mpreun cu Grecia antic, o civilizaie care a inspirat mult cultura Romei antice. Roma antic a adus contribuii importante n organizarea politic i administrativ, juridic, art militar,art, literatur, arhitectur, limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continu s aib o influen puternic asupra lumii moderne.

 Perioada republicii
Republica Roman a fost guvernarea republican a Romei i a teritoriilor sale din 510 .Hr. pn la instaurarea Imperiului Roman, care este plasat, uneori, n anul 44 .Hr., anul numirii lui Caesar ca dictator perpetuu sau, mai comun, 27 .Hr., anul n care Senatul roman ia acordat lui Octavianus titlul de August. Oraul Roma este situat pe malurile fluviului Tibru, foarte aproape de coasta de vest a Italiei. El marca frontiera de nord a zonei n care era vorbit limba latin i grania de sud a Etruriei, unde triau etruscii, care erau de origine necunoscut. Imperiul Roman este termenul utilizat, n mod convenional, pentru a descrie statul roman n secolele dup reorganizarea sa din ultimele trei decade .Hr., sub Gaius Iulius Caesar Octavianus. Dei Roma deinea un imperiu cu mult nainte de autocraia lui Augustus, statul pre-augustian este descris, n mod convenional, ca Republica Roman. Imperiul Roman controla toate statele elenizate de la Marea Mediteran, precum i regiunile celtice din nordul Europei. Ultimul mprat de la Roma a fost detronat n 476, dar, pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un al doilea mprat, ce se afla la Constantinopol. Imperiul Bizantin a continuat s existe, dei i micora ncet-ncet teritoriul, pn n 1453, cnd Constantinopolul a fost cucerit de Imperiul Otoman. Statele succesoare din vest (Regatul Franc i de Naiune German) i din est (aratele ruse) foloseau titluri preluate din practicile romane chiar i n perioada modern. Imperiul Roman a constituit un model peren, preluat, cu mici diferene, de toate statele europene post -romane n activitatea de guvernare, drept i organizarea justiiei, tipul de arhitectur i n multe alte aspecte ale vieii.

Perioada imperiului

 Religia roman
Peninsula italic nainte de unificarea roman adpostea populaii de origine divers, ntre care cei mai importani erau grecii - din coloniile sudului, latinii - din centru i etruscii de la nord de Tibru. Etruscii sunt, probabil, de origine asiatic. Ei erau vestii, ncepnd de la sfritul Republicii, nceputul sec. I .H., pentru acele libri augurales, interpretri de oracole i, mai ales, haruspicine ghicirea n mruntaiele jertfei. Nici unul dintre aceste texte nu a ajuns pn la noi. Sursele arheologice nu sunt suficiente ca s ne dea o idee satisfctoare despre credina etruscilor. Religia roman arhaic se ntemeia pe un panteon divin i pe o mitologie puternic nrurit de mitologia greac. Georges Dumzil a subliniat existena unei ideologii tripartite indo-europene n triada roman Iupiter (care reprezenta suveranitatea), Marte (care reprezenta funcia rzboinic) i Quirinus (care reprezenta funcia nutritiv i protectoare). Vechiul sacerdoiu roman cuprinde regele (rex sacrorum), flaminii celor trei zei mari (flamines maiores: flamen Dialis, flamen Martialis i flamen Quirinalis) i marele preot (pontifex maximus), funcie care, ncepnd cuCaesar, va reveni mpratului.

Comparat cu iudaismul i confucianismul, religia roman mprtete, cu primul, interesul pentru evenimentul concret, istoric, iar cu cel de-al doilea - respectul religios pentru tradiie i pentru datoria social, exprimat prin conceptul de pietas. Roma rezerva altarelor zeitilor autohtone un cerc interior fcut din pietre, care se numea pomerium. Locul unde l venerau pe Mars era situat dincolo de aceast zon intim, unde puterea militar (imperium militiae) nu era tolerat. Zeiti mai noi, chiar cele mai importante, cum ar fi Iuno Regina, erau plasate extra pomerium, ndeobte pe colina Aventinului. Excepie face templul lui Castor, instalat n perimetrul pomerial de dictatorul Aulus Postumius, n sec. al V-lea. Divinitile intrapomeriale arhaice au, deseori, nume, caractere i srbtori bizare: Angerona - zeia echinoxului de primvar sau Matuta - zeia matroanelor. Strvechea triad Iupiter-Mars-Quirinus, flancat de zeitile Ianus Bifrons i Vesta, este nlocuit n perioada Tarquinilor prin noua triad Iupiter Maximus-Iuno-Minerva. Aceti zei, care corespund lui Zeus, Herei i Atenei, au acum statui. Dictatorul Aulus Postumius instituie o nou triad peAventin: Ceres-Liber-Libera, care corespund lui Demeter, Dionysos i Kore. Romanii ncorporau n religia lor culte locale pe msur ce ocupau teritoriul zeilor vecinilor. ntre cele mai celebre este cultul zeiei lunare Diana din Nemi patroana sclavilor fugari, ce va fi transferat pe Aventin. Cultul domestic consta n sacrificii de animale i n ofrande alimentate i florale adresate strmoilor i geniului protector al locului. Cstoria se celebra n cminm, sub auspiciile zeitilor feminine Tellus i Ceres. Mai trziu, Iuno a devenit garanta jurmntului conjugal. De dou ori pe an, oraul srbtorea culturile morilor - Manii i Lemurii, care se rentorceau pe pmnt i se hrneau cu mncarea ce le era pus pe morminte. Din sec. al III-lea .Hr. romanii ofereau tot mai multe sacrificii zeilor grupai n perechi ale cror statui erau expuse n temple.

 Sacerdoii romani formau colegiul pontifical, care cuprindea pe rex sacrorum, pe pontifices - cu cpetenia lor, pontifex maximus, pe flamines maiores, n numr de trei, i flamines minores, n numr de doisprezece. Colegiului pontifical i se adugau ase vestale, avnd, n momentul alegerii lor, ntre ase i zece ani, menite unei perioade de treizeci de ani, timp n care trebuiau s-i pstreze virginitatea. n caz de nclcare a acestor reguli erau zidite de vii. O instituie similar e semnalat n imperiul inca. Sarcina vestalelor era de a pzi focul sacru. Colegiul augural utiliza cri etrusce (libri haruspicini, libri rituales i libri fulgurales) i greceti (oracole la care au existat contrafaceri evreieti i cretine) pentru a stabili datele faste i nefaste. Existau la Roma i alte grupri religioase specializate, cum erau feialii, preoii salieni, Frates Arvales ocrotitori ai ogoarelor, Lupercii (lupa = lupoaic) desemnausexualitatea dezlnuit.

 Principalii zei i zeie ale romanilor

Jupiter - Este zeul luminii i al fenomenelor cereti: vntul, ploaia, tunetul, al
furtunii i al fulgerului. Este de provenien indo-european, din Dyaus Pitar sau Printele zilei la triburile indo-europene (care nu erau altceva dect traci emigrati). La ei DYAUS(ZIUA) era zeul cerului. Il are drept corespondent n mitologia greac pe Zeus.

Junona - Este soia credincioas a lui Jupiter, simboliznd zeia Lunii. Ca

zei a Lunii, ea s-a contopit cu Diana, zeia vntorii. Este cunoscut cu atributele de protectoare a logodnicilor, de cluz a mireselor la casa logodnicului .a. O are drept corespondent n mitologia greac pe Hera.

Venus - Era cea mai frumoas zei roman, luminoas i curat ca

flacra focului. Era asociat, la nceput, cu Ianus Pater i Tellus Mater (Pmntul mam). Proteja semnturile i era simbolul maternitii, dei rmnea venic fecioar. Purta ntotdeauna vl. O are drept corespondent n mitologia greac pe Afrodita.

 Vulcanus - Era zeul trsnetului i al soarelui arztor. Apoi a devenit zeul

focului devastator, iar n cele din urm, zeul focului dttor de via. Era nfiat cu barb, uneori cu o uoar deformaie facial. nsemnele sale erau: ciocanul, cletele fierarului i nicovala. Purta o bonet i o scurt care-i lsau liber braul drept.

Saturn - Este o divinitate agrar de origine latin. Patrona belugul,

bogia, abundena. Era propagatorul viei de vie i ngrtorul ogoarelor.

Minerva - Zei cunoscut la etrusci i la greci. Minerva era patroana

nelepciunii, a artelor i a meteugurilor de tot felul. mpreun cu Jupiter i cu Junona formau o triad divin.

Curius - Este zeul comerului i al comercianilor, patrona ctigurile

dobndite din schimburile negustoreti. Avea ca pasre sfnt cocoul iar n reprezentri era cu o pung n mn.

 Dacii la Roma
Dacii s-au aflat la Roma, mpreun cu alte popoare aflate n regiunea cunoscut azi sub numele de Balcani, cum ar fi ilirii, nc din perioada cuprins ntre anul 44 .Hr. (moartea lui Iulius Caesar i anul 31 .Ch., corespunztor instaurrii principatului lui Augustus. Ei aveau mai multe preocupri, ns, n principal, erau gladiatori, i li se potrivea destul de bine, innd seama de caracterul dacilor, care preferau lupta individual. Gladiatorii se antrenau n mici arene numite "ludus". Se cunosc patru denumiri ale acestor arene: Dacicus, Gallicus, Magnus, Matutinus. Existena arenei Dacicus arat c erau un numr mare de daci care luptau ca gladiatori. Mai trziu, cnd Dacia a devenit provincie roman, ei i-au ndreptat atenia mai mult ctre activitatea militar, devenind membri ai grzii imperiale - pretorieni, i n garda clare - equites singulares. Inscripiile pietrelor funerare ale soldailor ce au aparinut grzii imperiale in, n mod deosebit, s aminteasc locul de origine al defuncilor; de exemplu: natione Thrax - pentru traci. Astfel, se remarc cea a lui Lucius Avilius Dacus, al crui nume e sculptat n marmur, n anul 70 d.Ch., deci anterior cuceririi Daciei. O alt inscripie a fost descoperit pe Via Flaminia, i este dedicat memoriei reginei Zia, vduvei regelui costobocilor, Pieporus, pus de nepoii ei Natoporus i Driglisa. Se pare c pe Via Flaminia erau gzduii ostateci de origine regal i nobil. Prezena dacilor la Roma, n garda imperial, este relevat i de multele inscripii n marmur, dedicate mprailor, i pe care se aflau i numele soldailor i unde erau precizate i locurile de origine: Aurelius Valerianus Drubeta, Antonius Bassinass Zermizegetusa, Titus Lempronius Augustus Apulum. S-a constatat c aproape 120 de nume sunt dacice, dintre care 15, proveneau din Sarmizegetusa. Printre acetia se remarc Claudiano, centurion din cohorta a VI-a. Mai trebuie amintit cazul lui Iulius Secondinus, natione Dacus, pretorian rechemat n serviciu, care a ajuns la vrsta de 85 de ani, n condiiile n care, n acea vreme, rar se ajungea la vrsta de 60 de ani.

 Educaia fizic n Roma antic - perioada Republicii si Perioada Imperiului

Primul val indo-european patrunde n peninsula la nceputul mileniului 2 .Hr. n sec. X-IX .Hr. si fac aparitia etruscii, a caror civilizatie atinge n sec. VIIVI .Hr. maxima dezvoltare. Latinii celalalt mare popor al peninsulei, au fondat Roma (conform legendei prin Romulus si Remus n anul 753 .Hr.). Influenta Romei s-a extins, ea devenind n sec. al III-lea .Hr. stapana ntregii Italii. S-au pus astfel bazele celui mai vast si durabil imperiu al lumii antice, care a durat pana n anul 476 D.Hr. cand Romulus Augustus, a fost detronat de catre capetenia germanica Odoadru. n existenta sa puternicul stat roman a cunoscut trei mari perioade: Regalitatea, care s-a extins pe o perioada datand din cele mai vechi timpuri din cele mai vechi timpuri pana n anul 509 . Hr., caracterizata printr-o organizare patriarhala, si o civilizatie si cultura destul de rudimentara. Republica a carei existenta s-a derulat ntre secolele al VI .Hr. si secolul I D.Hr., viata pe care o duceau romanii era una simpla, austera, iar educatia avea aceleasi caracteristici. Imperiul, forma de stat prin care romanii deveniti practic stapanii lumii antice, au guvernat n perioada cuprinsa ntre secolul al II-lea D.Hr. si secolul al V-lea D.Hr.

Romanii nu au avut ca si grecii un sistem de educatie fizica ntemeiat pe o conceptie proprie bine precizata. Ei s-au multumit sa mprumute de la greci programul de aplicare a exercitiilor fizice la nivelul tinerei generatii. Contactul celor doua popoare s-a stabilit prin relatiile de vecinatate dintre romani si etruscilor cu coloniile grecesti din Italia de sud si Sicilia. Dupa cucerirea Greciei de catre Romani contactele au devenit si mai stranse. Cultura si civilizatia greaca a influentat atat de puternic pe romani, ncat se spune ca desi Roma a cucerit Grecia pe calea armelor, grecii i-au cucerit pe romani prin armele culturii si spiritului.Trebuie nsa subliniat ca n momentul cuceririi romane, sec. I .Hr. gimnastica greceasca intrase deja n faza de decadere: exercitiile usoare erau trecute pe planul secund, locul lor era luat de pancratiu, lupte, pugilat, profesionismul se afla n plina ascensiune. Astfele, modele care i-au inspirat pe romani nu mai reprezentau acel ideal armonic care a caracterizat educatia fizica greceasca n cea mai buna perioada a ei. ntre modele grecesti si ceea ce au dezvoltat romanii n planul educatiei generale si fizice, dar mai ales n privinta institutiilor specifice activitatilor sportive au existat deosebiri mari. Aceste deosebiri au fost nu atat de forma, cat mai ales de esenta.Romanii au imitat felul de viata grecesc, arta, conduita. Dar structura psihica a romanilor era mult diferita de cea a popoarelor grecesti. Romanii erau oameni practici, iar forta lor militara foarte puternica le-a permis cucerirea unor noi si ntinse teritorii, pe care cu capacitatea lor organizatorica, le-au stapanit timp de multe secole. Ei au adoptat institutiile grecesti, dar le-au schimbat esenta spirituala, transformandu-le n conformitate cu propriile lor cerinte si structuri spirituale. Armonia si estetismul grecesc erau straine romanilor. Pentru ei era valoros doar ceea ce era folositor pentru viata. Iar Roma avea nevoie de oameni sanatosi, robusti care sa poata deveni soldati puternici. Din acest motiv criteriul care statea la baza educatiei fizice specifice Romei antice era dezvoltarea capacitatii de lupta a indivizilor. La Romani, educatia nu era organizata de stat, ci era o problema a familiei.

 n perioada Republicii (sec. al VI-lea .Hr - sec. al II-lea .Hr) romanii duceau o viata simpla, austera. Educatia era utilitara

si militara avand ca scop formarea unor cetateni curajosi, disciplinati, buni soldati. Accentul era pus pe educatia morala care viza respectarea legilor si disciplina. Educatia intelectuala nu era nici ea neglijata dar se limita la scriere si lectura. Nu se facea nici muzica, nici arta, nici filosofie. Educatia fizica se bucura de atentie n masura n care pentru ca tinerii sa poata deveni buni soldati era nevoie de exercitii fizice care sa le dezvolte calitatile necesare, atat pe plan fizic cat si moral. n Roma antica, la varsta de 15 ani, baietii si ncepeau pregatirea militara pe un teren special amenajat numit "Campul lui Marte" (astazi Piazza dei Popoli). Alaturi de exercitiile pur militare ei mai practicau : trasul cu arcul, lupta, calaria, notul. Scopurile militare ale exercitiile erau subliniate de detaliile de executie: saritura se executa peste un cal de lemn, alergarea se desfasura alaturi de un cal n galop, iar marsurile aveau loc pe distante de cel putin 20 de km. cu echipament de lupta. Un exercitiu special l constituiau lucrarile de amenajare a unor santuri, valuri de pamant, etc. notul n apele Tibrului era un exercitiu iubit si respectat.

Romanii n-au fost capabili sa nteleaga si sa simta dansul. Ei n-au cultivat nici una dintre formele lui: religios sau razboinic, sau vesel. Desconsiderand dansul, ei dispretuiau dansatorii. Dansul era practicat numai de profesionisti ca element scenic n arta dramatica. Romanii au preluat de la greci si ideea de "pentatlon" numind "quinquertium" si au construit gimnazii si palestre. Astfel gimnastica greceasca era practicata de romani, dar de la modelul grecesc s-au preluat doar aspectele exterioare, fara continutul ei conceptual. Romanii au dat un alt nteles exercitiilor fizice: popor de cuceritori, exersat pentru razboi, ei au folosit educatia fizica pentru formarea aparatului militar care a sustinut Imperiul lor.

Baile romane sunt institutii care reprezinta adaptarea palestrelor grecesti la mentalitatile si stilul de viata specific romanilor. Bazinele cu apa care n cadrul palestrelor erau niste anexe care serveau la curatarea corpului dupa contactul cu nisipul de pe pista, cresc n dimensiuni si importanta devenind elementul cel mai important al institutiei, n timp de spatiile amenajate pentru practicarea exercitiilor fizice scad ca dimensiuni si importanta, devenind accesorii. Porticele devin locuri de plimbare si odihna, iar restul spatiilor primesc si ele diverse ntrebuintari legate de bai. Stabilimentele de bai se nmultesc considerabil, n sec. al IV-lea ajungandu-se la un numar de peste 854 de bai publice, numai n Roma. Cele mai importante dintre baile construite la Roma au fost termele lui Caracalla care s-au ntins pe o suprafata de 11 hectare, avnd o capacitate de peste 1600 de persoane si cele ale lui Diocletian care au acoperit o suprafata de aproape 13 hectare. Instalatiile bailor romane erau numeroase si complicate: existau bazine de apa rece (frigidarium), apa calduta ( tepidarium), apa fierbinte ( caldarium). Mai existau sali de sudatie uscata si cu aburi, sali de masaj, bai la cada, etc. n jurul bazinelor existau ca anexe: gradini, saloane de odihna, sali de gimnastica, biblioteci, muzee si chiar pravalii. Romanii si petreceau foarte mult timp n bai. Dupa ce-si puneau organismul n miscare cu ajutorul catorva exercitii fizice, de obicei alergari, sarituri, aruncari sau jocuri cu mingea, urma ritualul lung si complicat al mbaierii. n Roma imperiala, baile faceau parte din viata publica, fiind n acelasi timp club, gimnaziu

 Jocurile cu mingea erau execitiile favorite ale romanilor, cele mai multe fiind practicate n interiorul termelor. Mingea se numea "pilla", iar locul unde se practicau purta vechea denumire preluata de la greci: "sferisterium". Caracteristicile si denumirea jocurilor erau date de dimensiunile mingilor si modul n care aceasta manuita: "Follis" era o minge mare umpluta cu aer, care se batea cu pumnul sau cu bratul narmat cu o manusa rigida ca o racheta; Asemanatoare cu o minge de tenis din zilele noastre "Trigonul" era o minge mica care se juca n trei jucatori, asezati n triunghi; "Pagaenica" sau mingea taraneasca era o minge de dimensiuni mari, destul de grea, folosita mai ales de oamenii din popor; "Harpastum" era o minge de piele umpluta cu fulgi, faina sau pamant care se batea cu mana de catre jucatorii mpartiti n doua echipe pe un teren acoperit cu nisip. Jocurile publice ale romanilor sunt adaptarea faimoaselor jocuri de ntrecere ale grecilor din cadrul "agonisticii". Ele reprezinta cel mai elocvent exemplu de deformare a institutiilor grecesti. Organizate dupa modelul jocurilor agonistice, dar lipsite de nota de ntrecere sportiva al acestora, aveau un caracter pur spectacular n care scopul primordial era acela de a distra spectatorii.

 Jocurile romane, cunoscute sub numele de "ludi" erau de trei feluri, fiecare reprezentand o institutie deosebita: Teatrul - destinat reprezentatiilor scenice; Circul - pentru cursele de cai si de care; Amfiteatrul - destinat luptelor de gladiatori. Jocurile publice au luat o dezvoltare foarte mare n perioada imperiului, cand au devenit afaceri de stat, organizate pe seama visteriei publice si au fost folosite de conducatorii imperiului ca mijloc de castigare a simpatiei poporului. Ele au constituit unul dintre simptomele de degenerare ale natiunii romane, pentru ca ncurajau lenea si au ajuns sa cultive nu sentimente frumoase sau nobile, ci instincte primare, violenta, bestialitate. Jocurile de circ ("circenses") erau distractia favorita a poporului si constau n alergarile de care si cai. Pentru aceste jocuri s-au construit edificii uriase. Faimosul "Circus Maximus" acoperea un ntreg cartier al Romei, iar n timpul lui Nero, dupa cateva secole de continue extinderi si nfrumusetari, pista avea 600 de metri lungime si 200 de metri latime, cu 255.000 de locuri pentru spectatori. Un tur de pista masura 568 de metri, o cursa fiind alcatuita din sapte tururi. n timpul lui Augustus, se organizau 12 curse pe zi, ajungandu-se ca n timpul dinastiei Flavia numarul curselor sa fie de 100. Cursele ncepeau n zorii zilei si se desfasurau pana la caderea serii.

Jocurile de amfiteatru reprezinta completa deformare a jocurilor agonistice. Originea acestor sangeroase spectacole este foarte probabil celtica. Romanii le foloseau la nceput n cadrul ceremoniilor funerare, sub forma unui ritual privat la care participa doar familia, dar cu timpul aceste ritualuri au capatat amploare si au fost transformate ntr-un gen de ntreceri dupa modelul jocurilor agonistice grecesti. Spectacolul din amfiteatrele romane era astfel un amestec de elemente religioase traditionale si altele de origine greceasca. n timpul Imperiului jocurile de amfiteatru au ajuns la dezvoltarea lor maxima. Au fost construite edificii speciale, fiind creat chiar un nou tip arhitectonic pentru ele: amfiteatrul. Cel mai reprezentativ edificiu al genului este "Colosseul" construit n perioada dinastiei Flavia, cladire ale carei vestigii s-au pastrat pana azi. El avea 45.000 de locuri pe scaune si 5.000 n picioare, arena avea 86/56 metri si era n asa fel construita ncat putea fi transformata n lac pentru ntreceri nautice.

Cele mai importante jocuri de amfiteatru au fost: Venationes consta ntr-o lupta a "venatoresului" cu animale. De cele mai multe ori se reducea la un macel n masa a celor mai diverse animale salbatice: ursi, tigri, lei, pantere, elefanti, mistreti, care erau lovite cu sulita, sabia sau se tragea asupra lor cu arcul. Pentru o completa satisfacere a instinctelor sangeroase a plebei, erau introdusi n arena "bestiarii", oameni nenarmati, de obicei condamnati sau persecutati politic si religios, care erau sfasiati de animale. Hoplomachia era lupta dintre "gladiatori" si era la fel de cruda. Gladiatorii erau recrutati voluntari sau prin constrangere din randul sclavilor, aventurierilor, delicventilor si erau instruiti n scoli speciale. Ei purtau n arena un echipament special, care era menit sa asigure nu atat protectia lor cat mai ales prelungirea luptei. Se lupta de obicei cu sabia, dar existau si alte forme. Una dintre cele mai apreciate era cea a "retiarilor" n care unul dintre luptatori era narmat cu furca lunga cu trei dinti si cu o plasa cu ochiuri, pe care trebuia sa o arunce peste celalalt luptator, care se apara cu o spada scurta si un scut. Lupta se desfasura pana la ranirea sau chiar omorarea unuia dintre luptatori. Cel doborat putea cerea gratierea, care era sau nu acordata de catre mparat dupa consultarea publicului, printr-un semn al mainii, faimosul "police verso".