Religia in Roma Antica

Religia n Roma antic a cuprins credine i practici religioase de cult pe care romanii le
considerau indigene i caracteristice identitii lor ca popor, precum i diferitele i numeroase
culte ale altor popoare ajunse sub dominaia roman. Romanii adorau nenumrate diviniti
care influenau fiecare aspect al lumii naturale i al relaiilor interumane. ntemeierea acestor
culte a fost atribuit strmoilor divini ai Romei, fondatorii i regii, dar i naiunilor cucerite i
aliaii. Templele lor prezentau cele mai vizibile i sacre manifestri ale istoriei Romei i ale
instituiilor sale.
La inceputul istoriei romanilor, animismul era principala credinta religioasa, in existenta unor
forte misterioase malefice sau benefice, aflate in orice fiinta sau obiect din natura. Se credea ca
fiecare om isi are spiritul sau protector si inca de la nastere era ghidat de o vointa divina
individuala. De asemenea, fiecare activitate practica, mai ales din cele legate de cultivarea
pamantului cum ar fi aratul, semanatul, secerisul etc. stateau sub semnul unei divinitati
protectoare. Acestea erau geniile sau numina, carora le erau adresate actele de cult. Din
acestea au derivat, mai tarziu, zeitatile propriu-zise, sub influenta unor credinte religioase
etrusce dar si a panteonului grecesc. Jupiter era zeul luminii, al fulgerelor, ploii, mai tarziu al
victoriei. Junona, sotia lui Jupiter, era protectoarea casatoriilor si a nasterilor. Pentru un popor
eminamente razboinic, principalul zeu era Marte, zeitatea care guverna razboaiele. Ianus era
zeul protector al casei, care privea spre trecut si viitor si era reprezentat cu doua fete. A devenit
si zeitatea inceputului de an, de unde provine numele lunii ianuarie. Vesta era zeita focului
sacru, protectoare a Romei. Preotesele ei, vestalele, care intretineau focul sacru in templul
Vestei, erau in numar de sase, alese de marele pontif dintre fete sub 10 ani apartinand unor
familii nobile. In timpul serviciului lor de 30 de ani trebuiau sa ramana caste si se bucurau de un
prestigiu deosebit. Ofensele aduse unei vestale erau pedepsite cu moartea iar daca un
condamnat la moarte intalnea in drumul spre locul de executie o vestala putea fi gratiat.
Minerva era zeita mestesugurilor dar si a intelepciunii, fiind asimilat cu Atena din panteonul
grecesc, iar Venus a gradinilor si a frumusetii, prin asimilarea atributelor Afroditei grecesti. Spre
deosebire insa de greci, romanii nu au reprezentat zeitatile lor sub chipul omenesc. Cu un spirit
mai pragmatic, acestia nu erau preocupati de problemele filosofice cu privire la evolutia
existentei omenesti, moartea, destinul. In principiu, practicile lor de cult aveau scopul de a
castiga bunavointa divinitatilor si erau o daotorie civica a fiecarui cetatean de a trai in pace cu
divinitatile.
Cultul vestalelor si intretinerea focului sacru
Centrul vietii religioase il reprezenta casa fiecarui roman, unde capul familiei oficia cultul
domestic, aducand pe altarul de langa vatra ofrande zeilor casei, Vesta, Ianus, cei doi penati si
lari, cei din urma preluati de la etrusci. Actele de cult publice erau reglementate riguros si
supravegheate de pontifi, care nu erau propriu-zis sacerdoti, ci aveau functii de administrare a
cultului. Pe langa indatoririle religioase, cei care faceau parte din colegiul pontifilor aveau si
atributii juridice si de istoriografi. Ei stabileau calendarul, tineau evidenta sarbatorilor,
consacrau edificiile publice, vegheau ca legile publice sa nu vina in contradictie cu cele
religioase, hotarau admiterea unor divinitati straine in panteonul roman. Pontifii au fost si
principalii istoriografi ai Romei si primii legislatori, punand bazele dreptului roman. Colegiul
acestora era prezidat de supremul pontif (Pontifex Maximus), in perioada regala insusi regele
iar in cea imperiala imparatul. Pontifex Maximus era ales pe viata, isi avea locuinta in For si sub
autoritatea sa se gasea colegiul sacerdotal al celor 15 flamini, numiti pentru un an, care
executau sacrificiile si conduceau cultul divinitatilor principale. Alte colegii sacerdotale erau cel
al vestalelor, al apulonilor, care organizau festivitatile religioase, banchetele si jocurile publice,
spectacolele de teatru si circ, cel al augurilor, care interpretau intentiile si vointa zeilor, prin
observarea zborului si al cantecului pasarilor. Pe langa aceste colegii, existau o serie de confrerii
cu atributii specifice, de asemenea religioase.

Religia romana nu a avut o doctrina propriu-zisa, bine structurata, stabila si a fost caracterizata
de disponibilitatea de a prelua credinte si practici religioase de la popoarele cu care au venit in
contact, atat europene cat si orientale. Octavianus Augustus a reformat religia romana, a dispus ca
teritoriul orasului Roma sa fie impartit in 14 cartiere, fiecare cu un altar, in care se practica cultul larilor
si al geniului, devenit spirit tutelar al imparatului. Sub influenta Orientului, au apaut noi
personificari ale divinitatilor: Roma insasi devine o divinitate, careia i se dedica statui, imparatii
Caesar, Antonius, Augustus sunt declarati fii ai zeilor inca din timpul vietii, li se ridica altare,
numeroase statui in For si se ajunge astfel la un adevarat cult imperial. Alte influente orientale
au fost materializate in preluarea cultului egiptean al zeitei Isis, raspandit in ntreg imperiul, al
zeitatilor Cybele, Baal, Mithra si altele. La inceputul primului mileniu d. Hr., patrund, tot prin
filiera orientala, cultele crestine, o noua religie ai carei adepti au fost intr-o prima perioada
aspru persecutati, prigoniti si omorati, pentru ca in cele din urma chiar imparatii romani sa se
crestineze.