ROMA ANTICĂ

Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă între  753 î.Hr. și 476 d.Hr.
Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole, civilizația romană a
trecut de la monarhie la republică oligarhică și, apoi, la imperiu extins.

Ea a dominat Europa de Vest și întreaga arie în jurul  Mării Mediterane, prin

cuceriri și asimilare, însă, în final, a cedat în fața  invaziilor barbarilor din
secolul cinci, marcând, astfel, declinul Imperiului Roman și începutul  Evului
Mediu. Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o parte din  Antichitatea
Clasică, împreună cu Grecia Antică, o civilizație care a inspirat mult cultura
Romei Antice.

Roma Antică a adus contribuții importante în organizarea  politică și administrativă,  juridică, artă militară, 
artă, literatură , arhitectură, limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuă să aibă o influență
puternică asupra lumii moderne.

Perioada monarhiei

Regatul Roman a fost guvernul monarhic al orașului Roma și al teritoriilor sale de la Fondarea Romei, fondarea
sa în 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, până la expulzarea lui Lucius Tarquinius Superbus în 510 î.Hr. și
formarea Republicii Romane. După legendă, orașul Roma a fost întemeiat în anul 753 î.Hr. de către Romulus și
Remus, care au fost crescuți de către o lupoaică. În legenda romană, când grecii au dus  Războiul troian împotriva
orașului Troia, prințul troian Aeneas a navigat peste Marea Mediterană către Italia și a fondat Lavinium. Fiul
său, Iulus, a mers mai departe, fondând orașul  Alba Longa. Din familia regală a Albei Longa au venit cei doi
gemeni, Romulus și Remus, care au purces la fondarea Romei în 753 î.Hr .
 Perioada republicii

Republica Romană a fost guvernarea republicană a Romei și a teritoriilor

sale din 510 î.Hr. până la instaurarea Imperiului Roman, care este
plasată, uneori, în anul 44 î.Hr., anul numirii lui Caesar ca dictator
perpetuu sau, mai comun, 27 î.Hr., anul în care Senatul roman i-a acordat
lui Octavianus titlul de August. Orașul Roma este situat pe malurile
fluviului Tibru, foarte aproape de coasta de vest a Italiei. El marca
frontiera de nord a zonei în care era vorbită limba latină și granița de sud
a Etruriei, unde trăiau etruscii, care erau de origine necunoscută.

Perioada imperiului

Imperiul Roman este termenul utilizat, în mod convențional, pentru a descrie statul roman în secolele după
reorganizarea sa din ultimele trei decade î.Hr., sub Gaius Iulius Caesar Octavianus. Deși Roma deținea un
imperiu cu mult înainte de autocrația lui Augustus, statul pre-augustian este descris, în mod convențional, ca
Republica Romană. Imperiul Roman controla toate statele elenizate de la Marea Mediterană, precum și regiunile
celtice din nordul Europei. Ultimul împărat de la Roma a fost detronat în 476, dar, pe atunci, regiunile din estul
imperiului erau administrate de un al doilea împărat, ce se afla la Constantinopol. Imperiul Bizantin a continuat
să existe, deși își micșora încet-încet teritoriul, până în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de Imperiul
Otoman. Statele succesoare din vest (Regatul Franc și de Națiune Germană) și din est (țaratele ruse) foloseau
titluri preluate din practicile romane chiar și în perioada modernă. Imperiul Roman a constituit un model peren,
preluat, cu mici diferențe, de toate statele europene post-romane în activitatea de guvernare, drept și organizarea
justiției, tipul de arhitectură și în multe alte aspecte ale vieții.
 Religia romană

Peninsula italică înainte de unificarea romană adăpostea populații de origine diversă, între care cei mai
importanți erau grecii - din coloniile sudului, latinii - din centru și etruscii de la nord de Tibru. Etruscii sunt,
probabil, de origine asiatică. Ei erau vestiți, începând de la sfârșitul Republicii, începutul sec. I î.H., pentru acele
libri augurales, interpretări de oracole și, mai ales, haruspicine – ghicirea în măruntaiele jertfei. Nici unul dintre
aceste texte nu a ajuns până la noi. Sursele arheologice nu sunt suficiente ca să ne dea o idee satisfăcătoare
despre credința etruscilor.

Religia romană arhaică se întemeia pe un panteon divin și pe o mitologie puternic înrâurită de mitologia greacă.
Georges Dumézil a subliniat existența unei “ideologii tripartite” indo-europene în triada romană Jupiter (care
reprezenta suveranitatea), Marte (care reprezenta funcția războinică) și Quirinus (care reprezenta funcția
nutritivă și protectoare). Vechiul sacerdoțiu roman cuprinde regele (rex sacrorum), flaminii celor trei zei mari
(flamines maiores: flamen Dialis, flamen Martialis și flamen Quirinalis) și marele preot (pontifex maximus),
funcție care, începând cu Caesar, va reveni împăratului.Comparată cu iudaismul și confucianismul, religia
romană împărtășește, cu primul, interesul pentru evenimentul concret, istoric, iar cu cel de-al doilea - respectul
religios pentru tradiție și pentru datoria socială, exprimată prin conceptul de pietas.

Roma rezerva altarelor zeităților autohtone un cerc interior făcut din pietre, care se numea pomerium. Locul unde
îl venerau pe Mars era situat dincolo de această zonă intimă, unde puterea militară (imperium militiae) nu era
tolerată. Zeități mai noi, chiar cele mai importante, cum ar fi Iuno Regina, erau plasate extra pomerium, îndeobște
pe colina Aventinului. Excepție face templul lui Castor, instalat în perimetrul pomerial de dictatorul Aulus
Postumius, în sec. al V-lea. Divinitățile intrapomeriale arhaice au, deseori, nume, caractere și sărbători bizare:
Angerona - zeița echinoxului de primăvară sau Matuta - zeița matroanelor.

Străvechea triadă Iupiter-Mars-Quirinus, flancată de zeitățile Ianus Bifrons și Vesta, este înlocuită în perioada
Tarquinilor prin noua triadă Iupiter Maximus-Iuno-Minerva. Acești zei, care corespund lui Zeus, Herei și Atenei,
au acum statui. Dictatorul Aulus Postumius instituie o nouă triadă pe Aventin: Ceres-Liber-Libera, care corespund
lui Demeter, Dionysos și Kore. Romanii încorporau în religia lor culte locale pe măsură ce ocupau teritoriul zeilor
vecinilor. Între cele mai celebre este cultul zeiței lunare Diana din Nemi – patroana sclavilor fugari, ce va fi
transferat pe Aventin.

Cultul domestic consta în sacrificii de animale și în ofrande alimentate și florale adresate strămoșilor și geniului
protector al locului. Căsătoria se celebra în căminm, sub auspiciile zeităților feminine Tellus și Ceres. Mai târziu,
Iuno a devenit garanta jurământului conjugal. De două ori pe an, orașul sărbătorea culturile morților - Manii și
Lemurii, care se reîntorceau pe pământ și se hrăneau cu mâncarea ce le era pusă pe morminte. Din sec. al III-lea
î.Hr. romanii ofereau tot mai multe sacrificii zeilor grupați în perechi ale căror statui erau expuse în temple.

Sacerdoții romani formau colegiul pontifical, care cuprindea pe rex sacrorum, pe pontifices - cu căpetenia lor,
pontifex maximus, pe flamines maiores, în număr de trei, și flamines minores, în număr de doisprezece. Colegiului
pontifical i se adăugau șase vestale, având, în momentul alegerii lor, între șase și zece ani, menite unei perioade
de treizeci de ani, timp în care trebuiau să-și păstreze virginitatea. În caz de încălcare a acestor reguli erau zidite
de vii. O instituție similară e semnalată în imperiul incaș. Sarcina vestalelor era de a păzi focul sacru.

Colegiul augural utiliza cărți etrusce (libri haruspicini, libri rituales și libri fulgurales) și grecești (oracole la care
au existat contrafaceri evreiești și creștine) pentru a stabili datele faste și nefaste. Existau la Roma și alte grupări
religioase specializate, cum erau fețialii, preoții salieni, Frates Arvales – ocrotitori ai ogoarelor, Lupercii (lupa =
lupoaică) desemnau sexualitatea dezlănțuită.

Principalii zei și zeițe ale romanilor

 Jupiter.Este zeul luminii și al fenomenelor cerești: vântul, ploaia, tunetul, al furtunii și al fulgerului. Este de
proveniență indo-europeană, din Dyaus Pitar sau Părintele zilei la triburile indo-europene (care nu erau
 altceva decât traci emigrati). La ei DYAUS(ZIUA) era zeul cerului. Îl are drept corespondent în mitologia
greacă pe Zeus.

 Iuno.Este soția credincioasă a lui Jupiter, simbolizând zeița Lunii. Ca zeiță a Lunii, ea s-a contopit cu
Diana, zeița vânătorii. Este cunoscută cu atributele de protectoare a logodnicilor, de călăuză a mireselor la
casa logodnicului ș.a. O are drept corespondentă în mitologia greacă pe Hera.Era „patroana protectoare”
a orașului Roma fiind venerată pe Capitoliul din Roma.

 Venus
Era cea mai frumoasă zeiță romană, luminoasă și curată ca flacăra focului. Era asociată, la început, cu Ianus
Pater și Tellus Mater (Pământul mamă). Proteja semănăturile și era simbolul maternității, deși rămânea veșnic
fecioară. Purta întotdeauna văl. O are drept corespondentă în mitologia greacă pe Afrodita.

 Marte.Era zeul războiului. Corespondentul său în mitologia greacă este Ares.

 Vulcanus.Era zeul trăsnetului și al soarelui arzător. Apoi a devenit zeul focului devastator, iar în cele din
urmă, zeul focului dătător de viață. Era înfățișat cu barbă, uneori cu o ușoară deformație facială. Însemnele
sale erau: ciocanul, cleștele fierarului și nicovala. Purta o bonetă și o haină scurtă care îi lăsa liber brațul
drept. În mitologia greacă era cunoscut drept Hefaistos.
  Saturn.Este o divinitate agrară de origine latină. Patrona belșugul, bogăția, abundența. Era propagatorul
viței de vie și îngrășătorul ogoarelor.

 Minerva.Zeiță cunoscută la etrusci și la greci. Minerva era patroana înțelepciunii, a artelor și a

meșteșugurilor de tot felul. Împreună cu Jupiter și cu Junona formau o triadă divină. O are corespondentă
în mitologia greacă pe Athena.

 Mercur.Este zeul comerțului și al comercianților, patrona câștigurile dobândite din schimburile

negustorești. Avea ca pasăre sfântă cocoșul iar în reprezentări era cu o pungă în mână. Îl are corespondent
în mitologia greacă pe Hermes.

1.Cine este Saturn?

2.Cine este Jupiter?