Legislatie 2008

Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi
Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor
LEGISLAŢIE ŞI PROTECŢIA
CONSUMATORULUI
Curs destinat studenţilor facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor

Forma de invăţământ IDD
Lector dr.ing. Aida VASILE
Galaţi, 2008
CUPRINS
Introducere 1
Capitolul 1. Acte juridice normative 3
1.1. Conceptul de act juridic normativ 3
1.2. Părţile constitutive ale actului juridic normativ 4
1.3. Elemente de structură ale actului juridic normativ 5
1.4. Tehnica elaborării normelor juridice 8
Capitolul 2. Organisme internaţionale cu atribuţii în 13

asigurarea siguranţei şi securităţii alimentare pe plan
mondial
2.1. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO - World Health 13
Organization)
2.2. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură 14

(FAO - Food and Agriculture Organization of the United Nations)
2.3. Comisia Codex Alimentarius - organism mixt al Organizaţiei 14

pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi al Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii (WHO)
Capitolul 3. Politica Uniunii Europene privind siguranţa 23

şi securitatea alimentară
3.1. Ce este Uniunea Europeană 23
3.2. Aquis-ul comunitar 24
3.3. Instituţii ale Uniunii Europene 24
3.4. Cadrul instituţional al politicii europene de protecţie a 25

consumatorilor
3.5. Cartea Albă a Siguranţei Alimentare 26
3.6. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA - 27

European Food Safety Authority)
3.7. Dimensiunea europeană a politicii de protecţie a 28

consumatorilor
Capitolul 4. Organisme naţionale cu atribuţii în 32

siguranţa alimentară
4.1. Ministerul Sănătăţii (MS) 33
4.2. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor 33

(ANPC)
4.3. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale 34

(MAPDR)
4.4. Autoritatea Naţională Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa 34

Alimentelor (ANSVSA)
4.5. Siguranţa alimentelor şi protecţia consumatorilor 35
Capitolul 5. Noi reglementări ale Uniunii Europene cu 38

privire la igiena alimentelor şi la menţiunile nutriţionale
şi de sănătate transpuse în legislaţia românească
5.1. Noul Pachet de Igienă 38
5.2. Regulamentul CE nr. 1924/2006 al Parlamentului European şi 44

al Consiliului din data de 20 decembrie 2006 asupra menţiunilor
nutriţionale şi de sănătate cu privire la alimente
Capitolul 6. Protecţia consumatorului 58
6.1. Protecţia consumatorului - caz particular al protecţiei sociale 58
6.2. Definirea drepturilor consumatorilor 58
6.3. Protecţia consumatorului în România 61
6.4. Protecţia consumatorului de alimente în spaţiul Uniunii 64

Europene
7. Anexa 69
8. Bibliografie 72
Acte juridice normative
Capitolul 1. Acte juridice normative
1.1. Conceptul de act juridic normativ
1.2. Părţile constitutive ale actului juridic normativ
1.3. Elemente de structură ale actului juridic normativ
1.4. Tehnica elaborării normelor juridice
1.1. Conceptul de act juridic normativ

Definiţie. Conceptul de act juridic normativ defineşte toate formele sub care
apar normele juridice dictate de organele statului.
Fiecare stat îşi stabileşte denumirea actelor juridice normative şi competenţa
organelor care le emit.
Clasificare. Cea mai generală clasificare a actelor normative este cea care
le subîmparte în:
- legi şi
- acte normative subordonate legii.
Legi
 Definiţie. Legea – este un act normativ cu valoare juridică superioară,

adoptat de Parlament, organul suprem al puterii de stat.
 Clasificare
În categoria de legi intră:
- Constituţia – ca lege fundamentală a unui stat;
- Codul – ca lege în care reglementările îmbracă o anumită formă de
sistematizare.
La rândul lor, legile se clasifică în:
- legi constituţionale sau fundamentale;
- legi organice;
- ordinare.
 Legi constituţionale sau fundamentale – Constituţia
Constituţia are ca obiect:
- reglementarea principiilor fundamentale ale organizării sociale şi de
stat;
- sistemul organelor şi separaţiei puterilor în stat;
- drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.
Legislaţie şi protecţia consumatorilor 3

Constituţia are poziţia principală (primară) în ierarhia legilor şi a celorlalte

acte juridice normative, deoarece dispune de forţă juridică superioară faţă
de toate acestea.
Conţinutul actelor juridice normative trebuie să fie conform cu prevedrile

Constituţiei.
 Legi organice – adoptate, în baza importanţei lor, printr-o procedură mai
pretenţioasă, care necesită obţinerea unei majorităţi calificate în
Parlament. Conform Constituţiei României, legile organice se adoptă cu
votul majorităţii membrilor fiecărei Camere a Parlamentului.
 Legi ordinare – celelalte legi. Conform Constituţiei României, legile
ordinare se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare
Cameră a Parlamentului.
Actele normative subordonate legii
Acestea au denumiri şi forme diferite în cadrul sistemului de drept al fiecărui

stat. În România, din categoria actelor normative subordonate legii fac parte:
- Hotărârile de Guvern;
- Ordonanţele Guvernului;
- Ordinele miniştrilor;
- Hotărârile cu caracter normativ, ale organelor administraţiei locale.
Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
1.2. Părţile constitutive ale actului juridic normativ

În tehnica legislativă s-au instituit anumite părţi constitutive ale actelor
normative.
În România normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative sunt instituite prin Legea nr. 24/2000. (M.Of. nr. 139/31.03.2000)
Modelul de act normativ nu este general, ci el se adaptează în funcţie de:
- caracterul actului normativ;
- întinderea actului normativ;
- obiectul pe care îl reglementează.
Legile au în general următoarele elemente constitutive:
- titlul actului normativ
- preambulul
- formula introductivă
- dispoziţiile sau principiile generale
- dispoziţiile de fond
- dispoziţiile finale şi tranzitorii
- anexe.
Titlul actului normativ – constituie elementul de identificare al acestuia.

Acesta trebuie: să fie concis şi să exprime clar obiectul respectivei
reglementări.
Preambulul – constă într-o introducere succintă, care prezintă

considerentele de natură socială, economică, politică, juridică avute în
vedere la elaborarea actului normativ. Acesta nu este obligatoriu, fiind
întocmit de regulă în cazul anumitor acte normative importante şi nu
conţine norme juridice.
Formula introductivă – partea actului normativ care invocă temeiul legal,

constituţional, în baza căruia este dată reglementarea.
Dispoziţiile sau principiile generale – stabilesc dispoziţiile sau

principiile general valabile pentru actul normativ în totalitatea sa.
Dispoziţiile de fond – concretizate în articole. În funcţie de problematica

şi întinderea actului normativ, dispoziţiile de fond pot fi grupate pe
subdiviziuni (titluri, capitole, secţiuni, paragrafe).
Dispoziţiile finale şi tranzitorii:

 dispoziţiile finale propriu-zise – stabilesc data intrării în vigoare a
actului normativ, atunci când se doreşte o menţiune expresă în acest
sens (alta decât cea a publicării în Monitorul Oficial);
 dispoziţiile tranzitorii – sunt necesare în cazurile care implică tranziţia
de la un act normativ vechi la unul nou.
Actele normative mai pot cuprinde şi anexe, care fac corp comun cu
legea şi au aceeaşi forţă juridică. Necesitatea lor este determinată de
faptul că prin conţinutul lor sunt redate organigrame, tabele, schiţe,
statistici, etc.
1.3. Elemente de structură ale actului juridic normativ

- Norma juridică, cu structura sa internă este cuprinsă în articolele actului
normativ.
- Elementul structural al actului normativ îl formează articolul.
- Articolul, de regulă, conţine o dispoziţie de sine-stătătoare. Există cazuri
când, în cuprinsul actului normativ, un articol conţine o singură normă,
sau dimpotrivă, o normă este cuprinsă în mai multe articole.
Norma juridică
 Definiţie. Norma juridică poate fi definită ca o regulă generală şi

obligatorie de conduită, al cărei scop este acela de a asigura ordinea socială,
regulă ce poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală, în caz de nevoie prin
constrângere.
 Scopul normei juridice. Scopul normei juridice este de a asigura

convieţuirea socială, prin orientarea comportamentului uman, în direcţia
promovării şi consolidării relaţiilor sociale, potrivit idealurilor şi valorilor care
guvernează respectiva societate.
 Caracteristicile normelor juridice:

- sunt prescriptive – stabilesc anumite obiective şi impun o anumită
conduită, care constă într-o acţiune sau inacţiune umană, destinată
îndeplinirii obiectivului stabilit;
- au o expresie valorică – optează în numele unor interese, aspiraţii,
idealuri pentru o anumită variantă comportamentală, instituind un model
care reflectă exigenţele societăţii la un anumit moment;

- au caracter volitiv – exprimă şi oficializează voinţa socială într-un anumit

stat;
- implică un raport inter-subiectiv – exprimă trăsătura generală a dreptului
de a avea semnificaţie pentru viaţa socială, relaţiile dintre oameni,
acţiunile externe ale persoanelor;
- regula instituită prin norma juridică are un caracter general şi
impersonal – se referă la elemente comune tuturor situaţiilor dintr-o
anumită categorie şi se aplică unui număr de cazuri şi persoane;
- sunt tipice – se referă la ceea ce este caracteristic unei anumite situaţii;
- sunt obligatorii.
 Structura normei juridice:

- Structura logică
- Structura tehnică-legislativă.
Structura logică
Din punct de vedere al structurii logice, norma juridică e alcătuită din:
- ipoteză
- dispoziţie
- sancţiune.
Ipoteza – descrie împrejurările în care intră în acţiune dispoziţia sau
sancţiunea normei.
Dispoziţia – alcătuieşte miezul normei juridice. Dispoziţia poate: să
ordone o anumită conduită; să prevadă obligaţia de abţinere de la
săvârşirea unei fapte; să cuprindă anumite permisiuni; fi determinantă sau
relativ-determinantă.
Sancţiunea – conţine urmările nefavorabile care survin în condiţiile
nerespectării dispoziţiei sau ipotezei. După ramura de drept, sancţiunile
pot fi: civile; disciplinare; administrative; financiare; penale.
Structura tehnică-legislativă
Dacă ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea alcătuieşte structura internă a normei
juridice, construcţia sa tehnico-legislativă formează structura externă şi
dinamică a acesteia.
 Clasificarea normelor juridice

- După criteriul ramurii de drept se disting norme juridice de drept:
- civil,
- penal,
- administrativ,
- constituţional,
- comercial.
- După criteriul forţei juridice a actului normativ în care este cuprinsă norma
juridică:
- decrete
- hotărâri guvernamentale
- ordonanţe
- decizii.
Decret - act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se
stabilesc dispoziţii obligatorii sau prin care se reglementează anumite
situaţii individuale.
Hotărâre guvernamentală – dispoziţie emisa de guvern.
Ordonanţă – ordin, dispoziţie ce provine de la o autoritate.

Decizie – hotărâre dată de o autoritate pentru cei aflaţi în subordinea
sa.
- După criteriul structurii logice:
- norme complete
- norme incomplete.
 Interpretarea normelor juridice

- Interpretarea normelor juridice se clasifică în:
- interpretare oficială
- interpretare neoficială.
Interpretarea oficială este realizată de către organe de stat care au
atribuţii fie în procesul elaborării normelor juridice, fie în procesul
aplicării normelor juridice.
- Normele juridice pot fi interpretate prin următoarele metode:
- metoda gramaticală
- metoda sistematică
- metoda istorică
- metoda logică
- analogie.
- Limitele interpretării normelor juridice. Din punctul de vedere al
rezultatelor interpretării normelor juridice, interpretarea poate fi:
- literală
- extensivă
- restrictivă.
Răspunderea juridică
 Definiţie. Sensul noţiunii de răspundere juridică este acela de obligaţie

de a suporta consecinţele nerespectării unor reguli de conduită, obligaţie
ce revine autorului faptei contrare acestor reguli şi care poartă
întotdeauna amprenta dezaprobării sociale a unei asemenea fapte.
 Formele răspunderii juridice

Există mai multe tipuri de răspundere juridică:
- cu caracter politic;
- civilă;
- penală;
- administrativă;
- disciplinară.
 Condiţiile răspunderii juridice

Pentru ca răspunderea juridică în oricare din formele sale să se declanşeze,
este nevoie de existenţa cumulativă a unor condiţii:
- conduita ilicită
- vinovăţia
- legătura cauzală.
Conduita ilicită – prin conduită ilicită se înţelege un comportament
(acţiune sau inacţiune) care nesocoteşte o prevedere legală.
Vinovăţie – vinovăţia este atitudinea psihică a celui ce comite o faptă
ilicită faţă de fapta sa şi faţă de consecinţele acesteia.
Legătura cauzală – legătura cauzală între faptă şi rezultat.
1.4. Tehnica elaborării normelor juridice
Această tehnică se referă la operaţiunea legislativă de elaborare a legilor,

ordonanţelor guvernului şi altor acte normative precum şi la tehnica juridică
avută în vedere la compunerea conţinutului textului actelor normative în
general.
Tehnica legislativă
 Tehnica legislativă cuprinde totalitatea principiilor, metodelor şi
procedurilor folosite în procesul de elaborare a legilor şi celorlalte acte
normative:
- Elaborarea normelor juridice are loc în principal prin activitatea
normativă a unor organe de stat (parlament, guvern) - activitate
creatoare de drept potrivit nevoilor dictate de evoluţia societăţii.
- Activitatea normativă a organelor de stat se desfăşoară în
conformitate cu atributele si competenţele pe care aceste organe le au
şi apoi prin legi organice (regulamente de funcţionare ale organelor
legiuitoare).
- Întreaga activitate de elaborare a normelor juridice trebuie să se facă
cu respectarea unor proceduri si metode, respectiv a unor principii
care să răspundă cât mai precis unei reglementări ştiinţifice, clare si
coerente.
Tehnica juridică
 Tehnica juridică este un concept complex care desemnează, emite
reguli, principii, metode, procedee şi operaţii folosite pentru elaborarea,
realizarea, aplicarea şi interpretarea normei juridice.
- Tehnica juridică constituie un domeniu al ştiinţei juridice.
- Tehnica juridică rămâne o activitate de creaţie în planul iniţierii şi
dezvăluirii textului normei juridice.
- Tehnica juridică se transformă în reglementare juridică doar în măsura
în care organele de stat legiuitoare adoptă sau îşi însuşesc regulile
impuse de tehnica juridică.
Autorităţi publice şi atribuţii

 Autorităţi publice sunt:
- Parlamentul
- Preşedintele
- Guvernul
- Administraţia publică
- Autoritatea judecătorească.
 Parlamentul
 Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi
unica autoritate legiuitoare a ţării.
 Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
 Parlamentul adoptă următoarele categorii de legi:
- legi constituţionale,
- legi organice,
- legi ordinare,
- hotărâri ale Guvernului,
- ordonanţe de urgenţă ale guvernului.

Legile constituţionale sunt legile de revizuire a Constituţiei.
Legile organice reglementează anumite domenii prevăzute de
Constituţie în mod limitativ.
Legile ordinare reglementează celelalte domenii ale vieţii sociale.
Consiliul Legislativ
Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al
Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea
sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa
oficială a legislaţiei României.
Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se
stabilesc prin lege organică.
 Guvernul
 Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de
Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi
exercită conducerea generală a administraţiei publice.
 În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele
sociale interesate.
 Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi
prin lege organică.
 Guvernul adoptă:
- hotărâri şi
- ordonanţe.
Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele
se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în
condiţiile prevăzute de aceasta.
Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-
ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în
executare şi se publică în Monitorul Oficial al României.
 Administraţia publică
 Administraţia publică se împarte în:
- Administraţia publică centrală de specialitate
- Administraţia publică locală
Administraţia publică centrală de specialitate este reprezentată de:

- ministere care se organizează numai în subordinea Guvernului;
- alte organe de specialitate care se pot organiza în subordinea
Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative
autonome.
Administraţia publică locală:

- autonomia locală în comune şi în oraşe este realizată de consilii locale
alese şi primari aleşi, în condiţiile legii;
- consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi
administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din
oraşe.
 Principiile procesului de elaborare a actelor normative

Procesul de elaborare a actelor normative este o activitate complexă care
trebuie să ţină seama pe langă o serie de factori (politici, economici,
morali, naturali, istorici, naţionali şi internaţionali) şi de anumite principii

cum ar fi:
- principiul fundamentării ştiinţifice;
- principiul respectării unităţii de sistem a dreptului;
- principiul accesibilităţii actelor normative.
 Principiul fundamentării ştiinţifice - fundamentarea ştiinţifică a

activităţii de elaborare a legilor şi a oricăror norme juridice: pentru a da
o reglementare cat mai apropiată de situaţia de fapt a unor raporturi
sociale este necesar un demers ştiinţific anterior elaborării actului
normativ la care participă date ale ştiinţei sociologice, economiei
informaticii, statisticii etc.
 Principiul respectării unităţii de sistem a dreptului - respectarea

unităţii de sistem a dreptului în conformitate cu acest principiu: orice
proiect de act normativ trebuie să respecte supremaţia Constituţiei şi a
celorlalte legi cu putere juridică superioară, să se coreleze cu celelalte
acte normative cu care va intra în aplicare astfel încât să se evite
contradicţiile normative.
 Principiul accesibilităţii actelor normative - Principiul accesibilitatii

actelor normative presupune că: normele juridice trebuie să transmită
destinatarilor (persoane fizice sau juridice) un mesaj clar pe inţelesul
tuturor astfel încât să se evite stările confuze, controversate şi tendinţa
de eludare a legilor.
Etapele elaborării actelor normative în special a legilor

- Iniţierea legii;
- Dezbaterea proiectului de lege;
- Votul şi adoptarea legii;
- Verificarea constituţionalităţii legii;
- Promulgarea legii;
- Publicarea legii.
 Iniţierea legii (Iniţiativa legislativă). Iniţiativa legislativă aparţine,

după caz, Guvernului, membrilor parlamentului (deputaţilor,
senatorilor) sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept
de vot. Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea
proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă
Cameră sesizată.
 Dezbaterea proiectului (Sesizarea Camerelor) are loc după

procedura prevăzută de regulamentele Camerelor, fiecare Cameră
efectuând dezbaterea pe articole iar după fiecare articol se votează
admiterea sau respingerea textului respectiv.
- Proiectele legilor organice se supun spre dezbatere şi adoptare
Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată.
- Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii
şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.
- Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru
coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de
zile.
- După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată,

proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care
va decide definitiv.
 Votul şi adoptarea legii este o activitate a fiecărei Camere a

Parlamentului şi semnifică însuşirea de către Parlament prin Camerele
sale a proiectului de lege în totalitatea sa sau numai a unei părţi a
acestuia.
- Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se
adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.
- Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor
prezenţi din fiecare Cameră.
- La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate
adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de
urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere.
 Verificarea constitutionalităţii legii este activitatea de supunere a

legii aşa cum a fost votată de Parlament spre verificarea
corespondenţei acesteia cu normele constituţionale şi cu deciziile
pronunţate anterior de către Curtea Constitutională. In urma acestei
activităţi, legea poate fi considerată:
- constituţională în întregul ei şi urmează a fi înaintată spre promulgare;
- Curtea Constituţională poate constata neconstituţionalitatea unor
norme juridice conţinute de lege şi atunci proiectul de lege va fi
retrimis Parlamentului pentru amendarea textului neconstituţional.
 Promulgarea legii este activitatea prevăzută de Constituţie în

competenţa presedintelui ţării şi semnifică separarea proiectului de
lege adoptat de Parlament de către Preşedinte. Acesta poate cere o
singură dată reexaminarea legii după care este obligat să o promulge.
- Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României.
Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la
primire.
- Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o
singură dată, reexaminarea legii.
- Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut
verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult
10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la
primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat
constituţionalitatea.
 Publicarea legii (Intrarea în vigoare a legii) semnifică aducerea la

cunostinţa publicului a conţinutului legii prin publicarea în Monitorul
Oficial al României ceea ce presupune şi intrarea în vigoare a legii.
Potrivit Constituţiei revizuite, legea intră în vigoare fie după 3 zile de la
publicare, fie la data prevazută expres în conţinutul legii.

Test de autoevaluare nr. 1
1. Elementul structural al actului normativ îl formează......................... .
2. În categoria de legi intră:

a. Constituţia şi Codul
b. Constitutia
c. Codul
d. Articolul
3. Părţile constitutive ale actului juridic normativ sunt:

a. titlul, forma introductivă, HG, articole, structura logică
b. titlul, preambulul, forma introductivă, dispoziţiile generale,
dispozitţiile de fond, dispoziţii finale şi tranzitorii, anexe
c. titlul, preambulul, dispoziţii finale şi tranzitorii, ordonanţe, articole
4. Administraţia publică se împarte în:

a. administraţie publică centrală de specialitate
b. administraţie publică locală
5. Promulgarea legii este o activitate prevăzută de:

a. Guvern şi preşedintele ţării
b. Constituţie în competenţa preşedintelui ţării
c. Parlament şi Guvern
Răspunsuri test autoevaluare nr. 1
1. articolul
2. a
3. b
4. a
5. b

Organisme internaţionale cu atribuţii în asigurarea siguranţei şi securităţii alimentare pe plan mondial
Capitolul 2. Organisme internaţionale cu atribuţii în

asigurarea siguranţei şi securităţii alimentare pe plan
mondial
2.1. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO - World Health

Organization)
2.2. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi

Agricultură (FAO - Food and Agriculture Organization of
the United Nations)
2.3. Comisia Codex Alimentarius - organism mixt al

Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi al
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO)
Un rol central în rezolvarea problemei alimentare pe plan mondial revine

Organizaţiei Naţiunilor Unite, în cadrul căreia au fost create organisme şi
instituţii cu atribuţii în domeniul agroalimentar, al sănătăţii, reprezentative
fiind:
- WHO (OMS) – Organizaţia Mondială a Sănătăţii (World Health
Organization)
- FAO–ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi
Agricultură (Food and Agriculture Organization of the United Nations).
- Comisia Codex Alimentarius ca organism mixt al Organizaţiei pentru
Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
(OMS) în politici nutriţionale şi alimentare.
2.1. Rolul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO - World

Health Organization) în asigurarea securităţii alimentare şi
nutriţionale
WHO (OMS) şi FAO s-au angajat ferm să acţioneze în planul celor mai
recente domenii şi aspecte ale problemei alimentaţiei şi sănătăţii, printre
care:
- servicii de evaluare a situaţiei alimentare prin accentuarea rolului
SMIAR (Sistemul Mondial de Informare şi Alertă Rapidă);
- control şi siguranţă alimentară prin implementarea sistemelor eficiente
de siguranţă şi control;
- realizarea concordanţei şi compatibilităţii dintre legislaţiile naţionale şi
reglementările internaţionale, îndeosebi cele ale Comisiei Codex
Alimentarius.
2.2. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi

Agricultură (FAO - Food and Agriculture Organization of the
United Nations)
FAO este un organism cu rol fundamental în sfera alimentaţiei şi oferă

servicii pentru evaluarea situaţiei alimentare şi nutriţionale, cu scopul de a
ajuta guvernele să stabilească la timp măsurile eficiente.
FAO se implică în analiza structurii consumului şi ofertei alimentare şi
identificarea situaţiilor vulnerabile care reclamă măsuri de urgenţă.
Organizare:
Conducerea FAO este atribuită Adunării Naţiunilor membre, incluzând toţi
membrii FAO (183 de state precum şi Uniunea Europeană - organizaţie
membră).
Din punct de vedere organizatoric, FAO se compune din 8 departamente
printre care şi Departamentul pentru Agricultură, Departamentul pentru
Pescuit, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.
Sediul central al FAO se află la Roma.
Implicarea FAO în sprijinul securităţii alimentare se realizează prin:

- Fondul de finanţare pentru securitatea alimentară - operaţiuni de
urgenţă şi proiecte pe termen lung;
- Programul special FAO pentru securitatea alimentară care vine în
sprijinul agricultorilor din ţări cu venit redus şi deficit alimentar;
- Fondul special TELEFOOD pentru microproiecte agricole;
- Colaborarea cu OMS prin Comisia Codex Alimentarius.
2.3. Comisia Codex Alimentarius - organism mixt al

Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi al
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO) în politici
nutriţionale şi alimentare.
Codul Alimentar ca punct de referinţă la nivel internaţional, reprezintă baza

de raportare şi comparaţie pentru:
- autorităţile sanitare,
- instituţiile oficiale însărcinate cu controlul alimentelor,
- oamenii de ştiinţă şi
- reprezentanţii consumatorilor.
Codex Alimentarius include:

- Standarde alimentare pentru bunuri de consum
- Coduri de practică igienică şi tehnologică
- Evaluarea pesticidelor
- Limite pentru reziduuri de pesticide
- Linii directoare pentru contaminanţi
- Evaluarea aditivilor alimentari
- Valoarea medicamentelor de uz veterinar.

2.3.1. Repere în istoricul apariţiei Comisiei Codex

Alimentarius
În sectorul alimentar au existat preocupări timpurii pentru codificare, control,

etichetare, calitate, testare, siguranţă şi protecţia consumatorilor.
Sec. XIX:
- primele legi generale şi sisteme de control alimentar;
- ştiinţa furnizează instrumente pentru control.
Sec. XIX - XX:
- apare Codex Alimentarius Austriacus;
- existenţa barierelor în calea comerţului au relevat necesitatea
armonizării standardelor.
Anii ‘40:
- progrese în ştiinţa şi tehnologia alimentară;
- disponibilitatea informaţiei pentru consumatori şi modificarea percepţiei;
- înfiinţarea FAO şi OMS;
- cooperare redusă între state.
1955: prima Conferinţă FAO/OMS asupra Aditivilor Alimentari
1960: prima Conferinţă regională FAO pentru Europa
1961: FAO începe colaborarea cu OMS, ECE (Comisia Economică
Europeană), OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică)
şi Consiliul Codex Alimentarius Europaeus pentru înfiinţarea unui program
internaţional de standardizare în domeniul alimentar
1961: a XI-a Sesiune a Adunării FAO adoptă decizia înfiinţării Comisiei

Codex Alimentarius
1963: a XVI-a Adunare Mondială a Sănătăţii aprobă Programul Mixt
FAO/OMS pentru standarde alimentare şi adoptă statutul Comisiei Codex
Alimentarius.
2.3.2. Comisia Codex Alimentarius: statut şi organizare
Statutul furnizează baza legală a activităţii Comisiei.

Conform articolului 1 din statutul Comisiei Codex Alimentarius aceasta este
responsabilă pentru înaintarea propunerilor către Directoratul general al FAO
şi OMS asupra oricărei probleme referitoare la implementarea Programului
mixt FAO/OMS pentru standarde alimentare al cărui scop constă în:
- protejarea sănătăţii consumatorilor şi asigurarea loialităţii practicilor în
comerţul cu alimente;
- promovarea coordonării activităţilor tuturor organizaţiilor internaţionale
guvernamentale şi non-guvernamentale în privinţa standardelor
alimentare;
- determinarea priorităţilor, iniţierea şi conducerea pregătirilor pentru
elaborarea standardelor prin intermediul şi cu ajutorul organizaţiilor
corespunzătoare;
- finalizarea standardelor elaborate şi, după acceptarea de către guverne,
publicarea acestora într-un Cod Alimentar ca standarde regionale sau
universale, alături de standardele internaţionale deja finalizate de către
alte organisme de câte ori este cazul;
- revizuirea şi completarea standardelor publicate, în urma cercetării

adecvate în lumina dezvoltărilor ulterioare.
Regulile de procedură ale Comisiei Codex Alimentarius descriu procedurile

de lucru corespunzătoare unui organism interguvernamental.
Comisia este un organism internaţional.
Conform regulilor de procedură, Comisia este împuternicită să înfiinţeze

două tipuri de corpuri (organisme) subsidiare:
a. Comitete Codex, care pregătesc proiectele-propunere de standarde spre
a fi înaintate Comisiei;
b. Comitete Coordonatoare, prin intermediul cărora regiuni sau grupuri de
ţări îşi coordonează activităţile privind standardele alimentare, inclusiv
dezvoltarea standardelor regionale.
a. Comitetele Codex sunt clasificate în:

- Comitete Generale (Comitete pe Subiecte Generale)
- Comitete pentru mărfuri specifice (Comitete pe Produse).
 Comitete Generale (Comitete pe Subiecte Generale) se ocupă cu:

- dezvoltarea conceptelor şi principiilor aplicabile alimentelor în general,
alimentelor speciale şi grupelor de alimente,
- aprobă sau revizuiesc prevederile relevante ale standardelor Codex
pentru mărfuri
- şi, pe baza consultării cu corpurile ştiinţifice de experţi, înaintează
recomandări importante cu privire la sănătatea şi siguranţa
consumatorilor.
 Comitete pentru mărfuri specifice (Comitete pe Produse): deţin

responsabilităţi în elaborarea standardelor pentru mărfuri specifice sau
grupe de mărfuri.
 Activitatea Comitetelor pe Subiecte Generale (comitete orizontale) are

legatură cu toate Comitetele pe Produse şi e aplicabilă la toate
standardele alimentare. In total sunt 9 Comitete:
 Comitetul pe principii generale
 Comitetul pe marcarea produselor alimentare
 Comitetul pe metodele de investigare
 Comitetul pe igiena produselor alimentare
 Comitetul pe reziduuri de pesticide
 Comitetul pe aditivi alimentari şi contaminanţi
 Comitetul pe sistemele de inspecţie şi certificare la import/export
 Comitetul pe nutriţia umană şi produsele cu destinaţie specială
 Comitetul pe reziduuri de preparate veterinare în produsele
alimentare.
 Comitetele pe Produse (comitete verticale) raspund de elaborarea

standardelor pentru produse în parte ori pentru grupe de produse.
Sunt 13 asemenea comitete:
 Comitetul pe grasimi si uleiuri
 Comitetul pe peste si produse din peste
 Comitetul pe lapte si produse lactate

 Comitetul pe fructe si legume proaspete
 Comitetul pe produse de cacao si ciocolata
 Comitetul pe zahar
 Comitetul pe fructe si legume prelucrate
 Comitetul pe proteine de origine vegetala
 Comitetul pe cereale
 Comitetul pe produse din carne si pasare prelucrate
 Comitetul pe supe si bulionuri
 Comitetul pe igiena carnii
 Comitetul pe ape naturale minerale.
b. Comitetele Coordonatoare sunt formate pentru următoarele regiuni:

Africa, Asia, Europa, America Latină şi insulele Caraibe, America de Nord şi
Sud-Estul Oceanului Pacific.
2.3.3. Activităţile Comisiei Codex Alimentarius
Activităţile Comisiei Codex Alimentarius sunt:

a. redactarea Codului Alimentar
b. reviziile standardelor Codex.
a. Redactarea Codului Alimentar
 Procedura de elaborare a standardelor Codex cuprinde:

- Înaintarea unei propuneri de elaborare a unui standard de către
guvernele naţionale sau de către un comitet al Comisiei
- Decizia Comisiei sau a Comitetului Executiv de elaborare a
standardului propus
- Pregătirea unei propuneri de standard şi transmiterea pentru
analiză către guvernele membre
- Elaborarea de observaţii
- Luarea în considerare a observaţiilor de către corpurile subsidiare
- Prezentarea textului către Comisie ca proiect de standard
- Aprobarea proiectului de către Comisie
- Transmiterea proiectului către guverne
- Transformarea propunerii într-un standard Codex şi adăugarea
standardului la Codul Alimentar.
 Formatul general pentru standardul Codex şi conţinutul acestuia sunt

prevăzute în cadrul Principiilor Generale ale Codex Alimentarius. Acesta
include următoarele categorii de informaţii:
- scop, inclusiv denumirea standardului;
- descriere, componente esenţiale şi factori ai calităţii – pentru a
defini standardul minim pentru alimentul în cauză;
- aditivii alimentari – pot fi folosiţi numai cei acceptaţi de FAO şi
OMS;
- contaminanţi;
- masă, dimensiuni, cerinţe de igienă;
- etichetare – conform standardelor generale Codex pentru
etichetarea alimentelor preambalate;
- metode de analiză şi eşantionare.
 Alături de standardele privind mărfurile alimentare, Codul Alimentar

include standarde generale, care au largă aplicabilitate pentru toate
alimentele, fără a fi specifice unui anumit produs. Astfel, există
standarde generale şi recomandări pentru:
- etichetarea alimentelor;
- aditivi alimentari, contaminanţi şi reziduuri de pesticide;
- metodele de analiză şi eşantionare;
- igiena alimentelor;
- nutriţie şi alimente cu utilizări speciale dietetice;
- importul de alimente şi sistemele de inspecţie şi certificare a
exporturilor;
- reziduuri ale medicamentelor de uz veterinar în alimente.
b. Reviziile standardelor Codex
 Comisia şi organismele subsidiare au drept sarcină şi revizia

standardelor Codex şi a textelor asociate, întrucât există necesitatea
asigurării faptului că ele reflectă cunoştinţele ştiinţifice recente.
Procedura pentru revizuire este identică cu cea utilizată în elaborarea
iniţială a standardului.
 Structura Codex Alimentarius se compune din volume. Fiecare volum

conţine principii generale, standarde generale, definiţii, coduri,
standarde pentru mărfuri, metode şi recomandări. Lista privind
conţinutul fiecărui volum este bine organizată în vederea referinţei
facile.
 Volum 1A - Cerinte generale
 Volum 1B - Cerinte generale (igiena alimentelor)
 Volum 2A - Reziduuri de pesticide in alimente (texte generale)
 Volum 2B - Reziduuri de pesticide in alimente (limite maxime)
 Volum 3 - Reziduuri de preparate veterinare in alimente
 Volum 4 - Produse alimentare cu destinatie dietetica speciala
(inclusiv produse pentru alimentarea copiilor si sugarilor)
 Volum 5a - Fructe si legume prelucrate şi rapid congelate
 Volum 5b - Fructe şi legume proaspete
 Volum 6 - Sucuri de fructe
 Volum 7 - Cereale, legume şi produse derivate, proteine vegetale
 Volum 8 - Grasimi, uleiuri şi produse din acestea
 Volum 9 - Peşte şi produse din peşte
 Volum 10 - Carne şi produse din carne; supe şi bulioane
 Volum 11 - Zahar, cacao şi ciocolata şi diverse amestecuri
 Volum 12 - Lapte şi produse lactate
 Volum 13 - Metode de analiza şi eşantionare.
 Lista privind conţinutul fiecărui volum este bine organizată în vederea

referinţei facile. Spre exemplu: volumul 1A - Cerinţe generale conţine:
 Principii Generale ale Codex Alimentarius
 Definiţii pentru scopul Codex Alimentarius
 Codul etic pentru comerţul internaţional cu alimente
 Etichetarea alimentelor
 Aditivii alimentari – include standarde generale pentru aditivii

alimentari
 Contaminanţii în alimente – include standardul general şi toxine din
alimente
 Alimente iradiate
 Importul de alimente şi sistemul de inspecţie şi certificare a
exportului de alimente.
2.3.4. Funcţiile esenţiale ale Comisiei Codex Alimentarius

Funcţiile esenţiale ale Comisiei Codex Alimentarius sunt:
 Furnizarea unui punct de referinţă unic la nivel internaţional
 Asigurarea conştientizării accentuate la nivel naţional şi global
 Asigurarea protecţiei consumatorilor
 Implicarea pe scară largă a comunităţii internaţionale
 Elaborarea unui cod conţinând standarde fundamentate ştiinţific
 Armonizarea standardelor alimentare
 Facilitarea comerţului internaţional cu mărfuri alimentare.
2.3.5. Priorităţile strategice ale Comisiei Codex Alimentarius

în perioada 2003-2015
În perioada 2003-2015 priorităţile strategice ale Comisiei Codex Alimentarius

sunt:
 Promovarea unui cadru legislativ corespunzător
 Promovarea aplicării pe scară largă a principiilor ştiinţifice şi analizei
riscului
 Promovarea aplicării pe scară largă a standardelor Codex
 Promovarea legăturilor Codex cu alte instrumente şi convenţii de
reglementare multilaterală
 Promovarea capacităţii de a răspunde eficient şi rapid noilor probleme,
preocupări şi evoluţii în sectorul alimentar
 Promovarea apartenenţei la Organizaţie şi a implicării active a tuturor
membrilor.
2.3.6. Codex Alimentarius şi protecţia consumatorilor
Conform art. 1 al Statutului Comisiei Codex Alimentarius, prioritatea cea mai

mare a acesteia este de a proteja sănătatea consumatorilor şi de a asigura
practicile corecte în cadrul comerţului cu alimente. Astfel în anii ’90 s-au
desfăşurat 2 conferinţe cu implicaţii importante în protecţia consumatorului:
- Conferinţa FAO/OMS asupra standardelor alimentare, substanţelor

chimice în alimente şi comerţului cu alimente care recomandă
participarea intensă şi continuă a consumatorilor în adoptarea
deciziilor legate de alimente, la nivel naţional şi internaţional

- Conferinţa Internaţională FAO/OMS asupra nutriţiei, care recomandă

protecţia consumatorilor prin intermediul îmbunătăţirii calităţii şi
siguranţei alimentelor, subliniind măsurile ce fac posibilă îndeplinirea
acestor obiective.
Codex Alimentarius acţionează în vederea realizării protecţiei

consumatorilor prin:
 Implicarea consumatorilor în activitatea Comisiei şi a Comitetelor

subsidiare în procesul adoptării deciziilor la nivel naţional
 Activităţi de consultanţă ale experţilor
 Adoptarea unui format al standardelor care să creeze premisele

siguranţei, acceptabilităţii şi lipsei riscurilor pentru sănătate
- Reglementările formale privind standardele pentru mărfuri - numele

standardului, scopul, descrierea, masa, etichetarea - urmăresc să
asigure evitarea inducerii în eroare a consumatorului şi să confere
încrederea că produsul achiziţionat corespunde informaţiilor furnizate
de etichetă.
- Elementele referitoare la componentele esenţiale şi factorii calităţii

sunt de natură a asigura consumatorul că produsul nu se situează sub
un standard minim acceptabil, iar cele privind aditivii alimentari,
contaminanţii şi igiena au drept scop direct protejarea sănătăţii.
 Elaborarea standardelor generale şi pentru mărfuri specifice:
- Standarde generale pentru igiena alimentelor, aditivi alimentari,

contaminanţi, toxine şi alimente iradiate au un rol fundamental în
protejarea sănătăţii.
- Limitele maxime de reziduuri pentru pesticide şi medicamente de uz

veterinar, precum şi limitele maxime pentru aditivii alimentari şi
contaminanţi au fost stabilite cu scopul de a apăra consumatorii faţă
de expunerea la cantităţi periculoase de elemente nocive.
 Elaborarea principiilor generale, liniilor directoare, coduri de practică

recomandate:
- Principiile generale apar în cazul utilizării aditivilor alimentari, al

certificării şi inspecţiei importurilor şi exporturilor de alimente şi al
adăugării nutrienţilor esenţiali în alimente;
- Codul Alimentar conţine diverse categorii de linii directoare acoperind

o arie largă de interes pentru uzul comerţului internaţional, incluzând
probleme cum sunt stabilirea şi aplicarea criteriilor microbiologice
pentru alimente, respectiv a nivelurilor pentru radionuclizi;
- Codul Internaţional de Practică recomandat (conţinând principii

generale ale igienei alimentelor) este aplicabil tuturor alimentelor, fiind
important întrucât oferă o bază fermă pentru securitatea alimentară,

urmărind lanţul alimentar din momentul producţiei primare până la
consumul final. Aceste principii sunt susţinute de o serie de coduri
detaliate de practici de igienă.
- Codurile detaliate de practici de igienă au aplicaţii specifice

pentru:
- alimente conservate slab acide sau acidifiate - slab acide;
- alimente slab acide preparate aseptic şi ambalate;
- alimente semipreparate şi preparate în sistemul catering;
- pregătirea şi vânzarea alimentelor în punctele stradale
(standard regional pentru America Latină şi Caraibe);
- condimente şi plante uscate;
- produse conservate din fructe şi legume;
- fructe uscate;
- fructe şi legume deshidratate;
- nucă de cocos deshidratată, nuci, arahide;
- produse din carne de măcelărie şi pasăre;
- produse din ouă;
- carne proaspătă;
- producerea şi păstrarea cărnii de măcelărie şi pasăre
separate mecanic destinate prelucrării ulterioare;
- carne de vânat;
- colectarea, prelucrarea şi vânzarea apelor minerale
naturale.
- Codul Alimentar include Codul Internaţional de Practică recomandat

pentru controlul utilizării medicamentelor de uz veterinar, cu scopul
expres de a preveni utilizarea acelor medicamente care prezintă
riscuri pentru sănătatea umană.
- Alături de acestea, există o serie de Coduri de Practică Tehnologică

cu scopul de a asigura faptul că prelucrarea, transportul şi depozitarea
alimentelor produse conform standardelor Codex se desfăşoară astfel
încât consumatorii primesc produsele finale la calitatea aşteptată.
Codurile de Practică Tehnologică au în vedere:
- alimentele pentru nou născuţi şi copii;
- ambalarea şi transportul fructelor şi legumelor proaspete;
- păstrarea şi transportul uleiurilor comestibile şi grăsimilor în
vrac.

1. Ce tipuri de organisme poate înfiinţa Comisia Codex Alimentarius?

a. F.A.O, O.M.S.
b. Comitete pentru mărfuri, Comitete pentru marcarea produselor
c. Comitetele Codex, Comitetele Coordonatoare
2. Codul Alimentar reprezintă baza de raportare şi comparaţie pentru:

a. autorităţi sanitare
b. oameni de ştiinţă
c. reprezentanţii consumatorilor
d. F.A.O.
e. F.A.O.- O.N.U.
f. instituţii oficiale însărcinate cu controlul alimentar
3. Codurile detaliate de practici de igienă au aplicaţii specifice pentru:

a. alimente pentru nou-născuţi si copii
b. condimente şi plante uscate
c. ambalarea şi transportul fructelor şi legumelor proaspete
4. Funcţiile Comisiei Codex Alimentarius sunt:

a. protejarea sănătăţii consumatorilor şi de asigurare a practicilor
corecte in comerţul cu alimente
b. armonizarea standardelor alimentare
c. elaborarea unui cod conţinând standarde fundamentate ştiinţific
d. furnizarea unui punct de referinţa unic la nivel internacional
5. Structura Codex Alimentarius se compune din:

a. 17 volume
b. 13 volume
c. 15 volume.
1. c
2. a, b, c, f
3. b
4. b, c, d
5. b

Politica Uniunii Europene privind siguranţa şi securitatea alimentară
Capitolul 3. Politica Uniunii Europene privind siguranţa şi

securitatea alimentară
3.1. Ce este Uniunea Europeană
3.2. Aquis-ul comunitar
3.3. Instituţii ale Uniunii Europene
3.4. Cadrul instituţional al politicii europene de

protecţie a consumatorilor
3.5. Cartea Albă a Siguranţei Alimentare
3.6. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa

Alimentelor (EFSA - European Food Safety
Authority)
3.7. Dimensiunea europeană a politicii de protecţie a
consumatorilor
La nivel european, problematica siguranţei şi a securităţii alimentare apar ca
fiind diferenţiate, astfel:
- siguranţa alimentară se referă în mod particular la inocuitatea mărfurilor
alimentare, cu accent asupra reducerii, eliminării şi evitării riscurilor pe
care hrana ar putea să le prezinte pentru sănătatea oamenilor şi
animalelor,
- în timp ce problematica securităţii alimentare vizează asigurarea
autosuficienţei, respectiv a suficienţei produselor alimentare pentru unele
entităţi-ţintă (zone, ţări, grupuri de ţări), cu ajutorul instrumentelor de
ajutor alimentar, donaţii, proiecte, programe etc.
3.1. Ce este Uniunea Europeană?
 Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare care a

început în anul 1951, între şase ţări europene.
 În 50 de ani au avut loc 5 valuri de extindere.
 În prezent UE este compusă, după cel de al şaselea val, din 27 de state
membre.

3.2. Aquis-ul comunitar
 Aquis-ul comunitar este un tot legislativ care se compune din tratatele,

deciziile, regulamentele, recomandările şi alte acte normative emise de
instituţiile decidente ale comunităţii.
 Aquis-ul comunitar conţine în esenţă două mari componente: Tratatele

(plecând de la Tratatul de la Roma -1957) şi legislaţia comunitară
(directive, regulamente, decizii, etc). Cele mai importante tratate sunt:
- Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, prin

care se pun bazele celor trei piloni ai Uniunii (Comunităţile
Europene, Politica externă şi de securitate comună, Cooperare
poliţienească şi judiciară în materie penală).
- Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare la 1 mai 1999, conţine

prevederi în domeniile drepturilor cetăţenilor, cooperării în
domeniul securităţii şi justiţiei, politicii externe şi de securitate
comună şi consolidării democraţiei.
- Tratatul de la Nisa a intrat în vigoare la 1 februarie 2003, după ce a

fost ratificat de fiecare stat membru, fie prin vot în parlamentul
naţional, fie prin referendum.
3.3. Instituţii ale Uniunii Europene
Statele membre ale Uniunii Europene au delegat o parte dintre puterile lor
acesteia, astfel încât în domenii specifice, de interes comun, deciziile sunt
luate la nivel european, de către instituţiile europene.
Principalele trei instituţii decizionale sunt:

- Parlamentul European (care reprezintă cetăţenii UE şi este ales
direct de către aceştia),
- Comisia Europeană (care urmăreşte interesele Uniunii Europene)
- Consiliul Uniunii Europene (reprezentând Statele Membre)
Acest “triunghi instituţional” elaborează politici şi adoptă acte (regulamente,

directive, decizii) care sunt aplicate pe tot teritoriul UE.
Aplicarea normelor UE este supravegheată de către Curtea de Justiţie a

Comunităţilor Europene, iar partea financiară a activităţilor este verificată de
către Curtea de Conturi Europeană.
Pe lângă instituţii, UE include o serie de organisme specializate, cu rol

financiar, consultativ etc.
 Parlamentul European
 Parlamentul European reprezintă, în viziunea Tratatului de la Roma,
din 1957, "popoarele statelor reunite în cadrul Uniunii Europene".

Parlamentul European este singura instituţie comunitara ale cărei

şedinţe şi deliberări sunt publice.
 Parlamentul are trei funcţii esenţiale:
- alături de Consiliul Uniunii Europene, adoptă legislaţia Uniunii
(regulamente, directive, decizii);
- împarte autoritatea în domeniul bugetar cu Consiliul Uniunii
Europene;
- exercită un control democratic asupra Comisiei Europene.
 Sediul Parlamentului European este la Strasbourg.
 Comisia Europeană
 Comisia Europeană îndeplineşte trei funcţii de bază:
- are dreptul de iniţiativă în politicile comunitare;
- veghează la respectarea tratatelor UE,
- este organ executiv al UE.
 Comisia Europeană lucrează prin Directoratele generale structurate în
principal pe cele 17 politici ale UE la care se adaugă altele structurate
pe relaţii externe (ex: DG extindere, DG agricultură, DG dezvoltare
regională etc.).
 Consiliul Uniunii Europene - Consiliul de miniştri

 Consiliul Uniunii Europene - Consiliul de miniştri are următoarele
responsabilităţi:
- este organismul legislativ al Comunităţii;
- coordonează politica economică generală a Statelor Membre;
- încheie, în numele Comunităţii, acordurile internaţionale dintre
aceasta şi unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale;
- împreună cu Parlamentul European formează autoritatea bugetară
care adoptă bugetul Comunităţii. Este format din miniştrii statelor
membre.
 Preşedinţia Consiliului este asigurată, prin rotaţie, de fiecare dintre
Statele Membre, pe durata unui mandat de şase luni.
 Consiliul European reuneşte şefii de state sau guverne ai celor 27 state

membre ale Uniunii Europene şi Preşedintele Comisiei Europene. Nu
trebuie confundat cu Consiliul Europei (care este un organism
internaţional) sau cu Consiliul Uniunii Europene.
3.4. Cadrul instituţional al politicii europene de protecţie a

consumatorilor
În prezent în Uniunea Europeană există un cadru instituţional bine structurat

şi destul de complex în domeniul protecţiei consumatorilor.
 Instituţii cu rol executiv

 Comisia europeană
- DG XXIV
- Comitetul pentru consumatori
 Instituţii cu rol legislativ

 Parlamentul European
- Comitetul mediului, sănătăţii publice şi siguranţei alimentare

- Comitetul pieţei interne şi protecţiei consumatorilor
- Consiliul Uniunii Europene
 Instituţii cu rol juridic

 Curtea Europeană de Justiţie
 Avocatul European al Poporului (Ombudsman)
 Autoritatea Europeană de Siguranţă Alimentară
 Instituţii cu rol de promovare

 Biroul European al Uniunii Consumatorilor (BEUC)
 Comitetul Economic şi Social (CES)
 Asociaţia Europeană a Cooperativelor de Consum (EUROCOOP)
 Instituţii cu rol de reprezentare

 Asociaţia Europeană pentru Coordonarea Reprezentării
Consumatorilor în Standardizare (ANEC)
3.5. Cartea Albă a Siguranţei Alimentare

 Apărută la 12 ianuarie 2000, Cartea Albă a Siguranţei Alimentare
lansează propuneri în vederea transformării politicii alimentare a UE într-
un instrument activ, dinamic şi coerent, care să asigure un nivel înalt de
protecţie a sănătăţii şi a consumatorului.
 Cartea indică elementele principale ale unei politici preventive:

- modernizarea legislaţiei pentru a obţine un ansamblu de reguli
coerente şi transparente;
- consolidarea controlului de-a lungul întregului lanţ alimentar;
- creşterea capacităţii sistemelor de consultanţă ştiinţifică în vederea
garantării unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane şi a
consumatorilor.
 Priorităţile strategice ale Cărţii Albe se referă la:

- crearea unei autorităţi alimentare europene;
- o abordare coerentă a legislaţiei pentru întregul lanţ alimentar;
- stabilirea principiului conform căruia responsabilitatea principală
pentru siguranţa alimentară revine agenţilor din sectorul alimentar şi
sectorul de alimentaţie animală.
 Astfel, statele membre trebuie să asigure supravegherea acestor agenţi,
iar Comisia UE să verifice eficienţa capacităţilor de control prin audituri şi
inspecţii.
 Principiul de bază al Cărţii Albe arată că politica de siguranţă alimentară

trebuie să se bazeze pe: date ştiinţifice, analiză, control, informare şi pe o
abordare integrată pentru toate etapele de elaborare şi implementare.
Politica integrată acoperă astfel toate sectoarele din lanţul alimentar:
producţia de hrană pentru animale, materiile prime, prelucrarea,
păstrarea, transportul şi vânzarea, fiind necesară trasabilitatea
implementată prin proceduri specifice.

3.6. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor

(EFSA - European Food Safety Authority)
 Reglementarea nr. 178/2002 a Consiliului şi Parlamentului European care

furnizează baza juridică a înfiinţării Autorităţii Europene pentru Siguranţa
Alimentelor (EFSA) a fost adoptată la 28 ianuarie 2002.
 Reglementarea urmăreşte:
- crearea unei baze comune pentru statele membre în domeniul
alimentar şi al hranei pentru animale, în privinţa conceptelor,
principiilor şi procedurilor aplicabile, cu accent asupra necesităţii
siguranţei alimentelor şi protecţiei sănătăţii pe plan intern şi extern;
- legea alimentară - având o bază ştiinţifică solidă - urmăreşte
reducerea şi evitarea riscurilor pentru sănătate;
- analiza riscului, cu cele 3 componente ale sale (evaluare,
management şi comunicare), furnizează o metodologie sistematică
pentru alegerea măsurilor şi acţiunilor necesare.
 Structura reglementării include:

- scop;
- definirea noţiunii de aliment şi a celor asociate;
- legea alimentară generală: scop, principii şi obiective generale,
analiza riscului, principiul prudenţei, protecţia intereselor
consumatorului, principiul transparenţei, obligaţii generale în
comerţul cu alimente, cerinţe generale ale legii alimentare;
- Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară: misiune,
sarcini, organizare, acţiune;
- sisteme de alertă rapidă, managementul crizelor şi urgenţelor;
- proceduri şi prevederi finale in domeniul sigurantei alimentare.
 Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor este învestită cu o

serie de atribuţii importante referitoare la:
- consultanţa ştiinţifică independentă asupra tuturor aspectelor
legate de siguranţa alimentară,
- sistemele de alertă rapidă,
- comunicarea şi dialogul cu consumatorii şi
- colaborarea cu agenţiile naţionale, contribuind astfel la asigurarea
unui înalt nivel de protecţie şi încredere a consumatorului.
 Autoritatea Europeană pentru Securitate Alimentară este organism

descentralizat al Comunităţii Europene cu atribuţii in securitate şi
siguranţă alimentară.
- Principala sarcină a Autorităţii este aceea de a furniza recomandări
ştiinifice obiective în toate aspectele avand o influenţă directă sau
indirectă asupra siguranţei alimentare.
- Autoritatea are un mandat cuprinzător, astfel încât să acopere
toate etapele fabricaţiei si ale distribuţiei de produse alimentare, de
la producţia primară până la oferirea de produse alimentare
consumatorilor, incluzând securitatea alimentaţiei animalelor.
- Autoritatea culege informaţii din toate zonele globului şi urmăreşte
evoluţiile din domeniul ştiinţific.
- Desi principalul "client" al Autorităţii este Comisia Europeană, ea

va rămâne deshisă solicitărilor de ordin ştiinţific formulate de
Parlamentul European sau de statele membre ale Uniunii, putând
iniţia si evaluări de risc în nume propriu.
- Autoritatea evaluează riscurile aferente lanţului alimentar şi poate
întreprinde evaluări ştiinţifice asupra oricăror aspecte care pot
avea un efect direct sau indirect asupra securităţii alimentare,
inclusiv în probleme legate de sănătatea si bunăstarea animală,
precum şi de sănătatea plantelor.
- În cazul unor urgenţe, Autoritatea colectează, analizează şi
distribuie informaţiile relevante către Comisia Europeană şi statele
membre, mobilizând resursele ştiinţifice pentru a răspunde eficient
acestor situaţii.
3.7. Dimensiunea europeană a politicii de protecţie a

consumatorilor
Programul procesului de integrare europeană, atât pe linie economică cât şi

pe linie socială, a determinat şi cerinţa de a avea o politică comună de
protecţia consumatorilor.
Dezvoltarea acestei politici s-a făcut în mai multe etape, având o anumită
dinamică, ca urmare:
a acţiunii instituţiilor comunitare:
 Comisia Europeană,
 Parlamentul European,
 Consiliul Uniunii Euroepene,
în baza unui cadru politic:
 programe
 planuri
 strategii
cu ajutorul anumitor instrumente:
 legislative (tratate, regulamente, directive, decizii, comunicări, Cărţi
Albe şi Verzi);
 reguli, standarde, etichetare, inspecţii;
 asociaţii şi comitete;
 politici comune (concurenţă, socială, mediu, energie, transport etc.).
Dintre demersurile principale realizate în cadrul Uniunii Europene în direcţia

creionării şi aplicării unei politici comune în domeniul protecţiei
consumatorilor, menţionăm:
 În anul 1975 Comisia Europeană a prezentat primul program de acţiune

denumit Programul preliminar al CEE (Comunitate Economică
Europeană) pentru protecţia consumatorilor şi politica de informare.
 În Cartea Albă din 1985 asupra pieţei unice, Comisia Europeană a folosit
o nouă abordare a politicii de protecţie a consumatorilor, care a permis
Consiliului de Miniştri să adopte în bloc directivele privind protecţia
sănătăţii şi siguranţei pe categorii de produse.

 Actul Unic European din 1987 reprezintă un moment important în evoluţia

protecţiei consumatorilor, întrucât noul articol 100a (3), al tratatului CEE,
permitea Comisiei Europene să propună măsuri de protecţie a
consumatorilor comunitari, care înainte constituiau atributul ţărilor
membre, în acest fel stabilindu-se bazele cadrului legal pentru protecţia
consumatorilor în interiorul Comunităţii.
 Tratatul de la Amsterdam (1 mai 1999), a conferit instituţiilor europene

responsabilităţi sporite în promovarea drepturilor consumatorilor la
informare şi educaţie, dar şi a dreptului de a se organiza în asociaţii, ceea
ce este o recunoaştere oficială a rolului esenţial pe care îl au organizaţiile
consumatorilor.
 Planul de acţiune pe perioada 1999 - 2001 a fost axat pe 3 domenii

majore şi anume:
 reprezentarea şi educarea consumatorilor (incluzând consultări şi
dialoguri cu asociaţiile lor);
 promovarea siguranţei şi sănătăţii consumatorilor (bazată pe
analiza riscurilor);
 protecţia intereselor economice ale consumatorilor (prin aplicarea
şi dezvoltarea adecvată a legislaţiei).
 În ultimii ani activitatea de protecţie a consumatorilor s-a intensificat prin:

 Cărţi Albe şi Verzi,
 comunicările Comisiei Europene,
 precum şi prin deciziile şi regulamentele adoptate de Consiliul de
Miniştri şi Parlamentul European.
 În Cartea Verde privind protecţia consumatorilor, din 2 octombrie 2001,

Comisia Europeană:
 propunea ca dezvoltarea viitoare a politicii în domeniu să se facă
în baza unor largi dezbateri cu participarea părţilor interesate
 şi a examinat obstacolele legate de desăvârşirea pieţei interne şi
armonizarea reglementărilor naţionale, precum şi îmbunătăţirea
cooperării între autorităţile publice responsabile cu protecţia
consumatorilor.
 Comunicarea Comisiei, din 7 mai 2002, privind Strategia în domeniul

politicii consumatorilor pe perioada 2000-2006, s-a axat pe 3 obiective:
 atingerea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor,
 implementarea eficientă a reglementărilor de protecţie
 şi implicarea cetăţenilor în politicile Uniunii Europene prin
organizaţiile consumatorilor.
 Prin Regulamentul nr. 1830/2003 al Parlamentului şi Consiliului privind

alimentele şi furajele modificate genetic, trebuie să se protejeze
sănătatea oamenilor şi animalelor precum şi mediul înconjurător.
 Regulamentul nr. 2006/2004 al Parlamentului şi Consiliului, din 24

octombrie 2004, se referă la cooperarea între activităţile naţionale
responsabile cu aplicarea legilor de protecţie a consumatorilor şi

stabileşte o reţea a acestor autorităţi cu scopul de a facilita rezolvarea

cazurilor cu aspect transfrontalier.
Toate aceste eforturi realizate de instituţiile Uniunii Europene în domeniul

protecţiei consumatorilor au scos în evidenţă necesitatea abordării în mod
continuu a următoarelor probleme:
- îmbunătăţirea continuă a legislaţiei referitoare la protecţia
consumatorilor
- informarea şi educarea consumatorilor prin toate mijloacele posibile
- protejarea intereselor economice ale consumatorilor
- îmbunătăţirea reprezentării consumatorilor
- îmbunătăţirea dialogului dintre organizaţiile de consumatori, instituţiile
statului şi organizaţiile patronale
- îmbunătăţirea colaborării între organizaţiile de consumatori.

1. Cartea Albă a Siguranţei Alimentare indică:

a. promovarea unui cadru legislativ corespunzător
b. certificării inspecţiei importuri şi exporturi de alimente
c. consolidarea controlului de-a lungul lanţului alimentar
2. Principala sarcină a EFSA este aceea de a furniza …………………

…………. obiective în toate aspectele avand o influenţă directă sau indirectă
asupra siguranţei alimentare.
3. Funcţiile Comisiei Europene:

a. dreptul la iniţiativă
b. este organ executiv
c. funcţie bugetară.
4. Reglementarea nr. .................. a Consiliului şi Parlamentului European

care furnizează baza juridică a înfiinţării ……………… a fost adoptată la 28
ianuarie 2002.
5. Ce reprezintă EFSA?
Răspunsuri test de autoevaluare nr. 3
1. c
2. recomandări ştiinifice
3. a, b
4. 178/2002, EFSA
5. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor

Organisme naţionale cu atribuţii în siguranţa alimentară
Capitolul 4. Organisme naţionale cu atribuţii în siguranţa

alimentară
4.1. Ministerul Sănătăţii (MS)
4.2. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

(ANPC)
4.3. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

(MAPDR)
4.4. Autoritatea Naţională Sanitar – Veterinară şi pentru

Siguranţa Alimentelor (ANSVSA)
4.5. Siguranţa alimentelor şi protecţia consumatorilor
 Pentru a face faţă competiţiei comunitare, produsele agro-alimentare

româneşti trebuie să îndeplinească cerinţele de calitate şi de siguranţă de
pe piaţa Uniunii Europene. Pentru aceasta, este nevoie de un cadru
legislativ clar, transparent şi în concordanţă cu prevederile comunitare.
 În gestionarea problematicii siguranţei alimentare, în România

conlucrează următoarele instituţii:
 Ministerul Sănătăţii (MS),
 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC),
 Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR),
 Autoritatea Naţională Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor (ANSVSA).
 Între cele patru instituţii menţionate, membre ale Consiliului Consultativ

pentru protecţia consumatorilor, a fost încheiat în anul 2003 un protocol,
care urmăreşte:
- respectarea şi aplicarea prevederilor legislative proprii de fiecare
autoritate;
- delimitarea obiectivelor ce urmează a fi supravegheate, inspectate şi
controlate de fiecare autoritate în parte;
- delimitarea categoriei de alimente care vor fi supravegheate,
inspectate şi controlate de către fiecare autoritate;
- delimitarea responsabilităţilor şi competenţelor în activitatea de
supraveghere, inspecţie şi control al alimentelor;

- stabilirea conduitei şi colaborării între autorităţi în scopul evitării

interferenţelor în activitatea de supraveghere, inspecţie şi control la
obiectivele stabilite;
- informarea reciprocă asupra rezultatelor acţiunilor proprii întreprinse;
- efectuarea de comun acord şi în comun a unor controale la
obiectivele supuse inspecţiei;
- colaborarea şi cooperarea permanentă pentru realizarea obiectivului
comun în relaţia cu protecţia consumatorilor şi sănătatea publică.
 Aceste obiective se pot realiza numai prin recunoaşterea reciprocă a

limitelor de competenţă ale autorităţilor implicate în realizarea siguranţei
alimentelor pentru protecţia sănătăţii publice şi a consumatorilor, în
conformitate cu prevederile legale.
4.1. Ministerul Sănătăţii (MS)

 Ministerul Sănătăţii efectuează supravegherea şi controlul igienei
personalului operator din toate unităţile care produc, depozitează,
transportă, valorifică produsele alimentare de origine animală şi de altă
natură. Aceasta se face prin:
- inspecţii, recoltări de probe din produsele alimentare,
- prelevări de probe de sanitaţie şi produse biologice umane,
- efectuarea de examene fizico-chimice şi de laborator la alimentele
de natură animală sau de altă natură, apă potabilă, precum şi aditivi
alimentari,
- examene de pesticide, metale grele, radioactivitate şi alţi
contaminanţi din alimentele menţionate.
4.2. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

(ANPC)
 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor:

- ANPC efectuează inspecţii şi controale pentru supravegherea pieţei
şi a unităţilor care comercializează alimente de origine animală sau
de altă natură, preambalate şi etichetate.
- Aceste acţiuni se desfăşoară în depozitele alimentare, unităţile de
desfacere şi în unităţile de alimentaţie publică.
- Controalele vizează etichetarea produselor, termenul de valabilitate,
compoziţia alimentelor, integritatea ambalajelor şi aspectul
comercial.
- Tot în sarcina inspectorilor ANPC cade şi efectuarea de recoltări de
probe din depozite alimentare, unităţi de alimentaţie publica şi unităţi
de desfacere, pentru determinarea calităţii prin examene de
laborator, fizico-chimice, la alimente de origine animală sau de altă
natură, preambalate şi etichetate.

4.3. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

(MAPDR)
 În urma înfiinţării ANSVSA, care a preluat atribuţii în domeniul siguranţei

alimentare, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi-a
restrâns activitatea la:
- monitorizarea nivelului pesticidelor din produsele alimentare,
- agricultura ecologică şi
- evidenţa culturilor de organisme modificate genetic.
 În domeniul siguranţei alimentelor, obiectivele urmărite până în

momentul aderării României la Uniunea Europeană au fost:
 supravegherea pieţelor agroalimentare şi a importului;
 delimitarea şi întărirea sistemelor de control;
 aplicarea în mod eficient a sistemelor de evaluare, management şi
comunicare a riscului;
 impunerea unor măsuri de protecţie pentru apărarea indemnităţii
teritoriului ţării, faţă de bolile majore la animale;
 identificarea, evaluarea şi monitorizarea unităţilor cu profil zootehnic
şi de industrie alimentară, în vederea restructurării şi modernizării;
 finalizarea strategiei privind punctele de inspecţie la frontiera
informarea promptă şi transparentă a consumatorilor;
 identificarea şi înregistrarea tuturor speciilor de animale;
 identificarea şi înregistrarea tuturor fermelor şi a unităţilor de
procesare;
 finalizarea informatizării sectorului veterinar şi pentru siguranţa
alimentelor.
4.4. Autoritatea Naţională Sanitar – Veterinară şi pentru

Siguranţa Alimentelor (ANSVSA)
4.4.1. Misiunea şi activitatea instituţiei publice
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

organizează activitatea veterinară pe întreg teritoriul ţării dupa o concepţie
unitară care să asigure:
 apărarea sănătăţii animalelor,
 apărarea sănătăţii publice şi
 protecţia mediului.
Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate Autoritatea are
urmatoarele funcţii:
 de strategie, prin care se elaborează, în conformitate cu politica
Guvernului şi tendinţele pe plan internaţional, strategia în vederea
asigurării si garantării sănătăţii animalelor, a sănătăţii publice,
protecţiei animalelor, protecţiei mediului şi a siguranţei alimentelor;
 de reglementare, prin care se asigură, în conformitate cu strategia
adoptată, realizarea cadrului juridic şi elaborarea reglementărilor
specifice activităţilor din domeniul veterinar şi al siguranţei alimentelor,

 de administrare, prin care se asigură coordonarea şi gestionarea

serviciilor pentru care statul este responsabil, în domeniul veterinar şi
al siguranţei alimentelor;
 de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului sau al
Guvernului Romaniei, reprezentarea pe plan intern şi extern, în
domeniul său de activitate;
 de autoritate de stat, prin care se dispune şi se asigură supravegherea
şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul său de
activitate.
Autoritatea Natională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

este structurată în patru direcţii generale:
 Direcţia Generală Sanitară Veterinară:

- Direcţia Sănătatea Animalelor
- Direcţia Igienă si Sănătate Publică Veterinară
 Direcţia Generală Siguranţa Alimentelor

- Direcţia Igienă şi Sănătăte Publică
- Direcţia Standarde, Mărci şi Calitatea Alimentelor
 Direcţia Generală Inspecţie, Control, Inspecţie la Frontiera şi

Coordonarea Institutelor Veterinare
- Direcţia de Inspecţie, Control şi Coordonare Puncte de Inspecţie la
Frontieră
- Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală
- Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară
- Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor
de Uz Veterinar
 Direcţia Generală Economico – Administrativă, Juridică şi Relatii

Internaţionale
4.5. Siguranţa alimentelor şi protecţia consumatorilor
Menţinerea siguranţei alimentare la nivel inalt este importantă pentru

protecţia sănătăţii publice, pentru păstrarea încrederii consumatorilor referitor
la toate produsele de origine animală şi vegetală şi la funcţionarea pieţei
interne.
Strategia privind siguranţa alimentelor are în vedere:

 actualizarea cadrului legislativ existent cu cel al UE pentru realizarea
produselor alimentare la un nivel compatibil cu cel european prin
adoptarea noilor directive şi reglementări comunitare şi a
amendamentelor celor existente şi adaptarea cadrului normativ
existent la specificitatea siguranţei alimentelor;
 supravegherea, controlul şi monitorizarea parametrilor privind
siguranţa şi calitatea alimentelor, adaptarea şi consolidarea cadrului
instituţional specific siguranţei alimentelor;
 impunerea de norme similare cu cele internaţionale în standardizare,
gradare şi clasificare în domeniul agroalimentar;
 constituirea punctului de contact Codex Alimentarius în cadrul

ANSVSA şi diseminarea informaţiilor prin acest punct atât pe plan
national cât şi internaţional;
 evaluarea riscului în ceea ce priveşte organismele modificate genetic
(OMG), adoptarea legislaţiei europene în acest domeniu şi urmărirea
implementării acesteia;
 urmărirea aplicării biotehnologiilor, încurajarea diversificării acestora
pe baza informaţiilor stiinţifice;
 obiectivul principal în strategia privind siguranţa şi calitatea alimentelor
îl constituie adoptarea reglementărilor europene specifice din
domeniul alimentar şi implementarea acestora, pentru a asigura atât
protecţia sănătăţii populaţiei şi a intereselor consumatorilor, cât şi o
competiţie corectă, evitând, în acelaşi timp, fraudele, falsificările şi
barierele tehnice comerciale.

1. Care dintre afirmaţiile următoare sunt adevărate (A) şi care sunt false (F):
a. ANPC efectuează recoltări din probe din depozite alimentare,
unităţi de alimentaţie publică şi unităţi de desfacere pentru
determinarea calităţii prin examene de laborator.
b. ANPC nu controlează procesul tehnologic.
2. Strategia privind siguranţa alimentelor are în vedere:

a. supravegherea, controlul si monitorizarea parametrilor privind
siguranţa si calitatea alimentelor
b. folosirea de organisme modificate genetic in cat mai multe
tehnologii fără a evalua riscul folosirii lor
c. impunerea de norme similare cu cele internaţionale în domeniul
industriei farmaceutice.
3. Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate Autoritatea

Naţională Sanitar Veterinară are următoarele funcţii:
a. legislative
b. de reglementare
c. apărarea sănătăţii publice.
4. Care sunt organismele naţionale cu atribuţii în siguranţa alimentară?

a. MS
b. MPD
c. APC
5. Care sunt cele 4 direcţii generale în care este structurată ANSVSA?
Răspunsuri la test de autoevaluare nr. 4
1. a – A; b – A
2. a
3. b
4. a
5. Cele 4 direcţii generale în care este structurată ANSVSA sunt:

1. Direcţia Generală Sanitară Veterinară:
2. Direcţia Generală Siguranţa Alimentelor
3. Direcţia Generală Inspecţie, Control, Inspecţie la Frontiera şi
Coordonarea Institutelor Veterinare
4. Direcţia Generală Economico – Administrativă, Juridică şi
Relatii Internaţionale


Noile reglementări ale Uniunii Europene cu privire la alimente
Capitolul 5. Noi reglementări ale Uniunii Europene cu privire

la igiena alimentelor şi la menţiunile nutriţionale şi de
sănătate transpuse în legislaţia românească
5.1. Noul Pachet de Igienă
5.2. Regulamentul CE nr. 1924/2006 al Parlamentului

European şi al Consiliului din data de 20 decembrie
2006 asupra menţiunilor nutriţionale şi de sănătate cu
privire la alimente
5.1. Noul Pachet de Igienă
 Incepând cu ianuarie 2005 la nivelul Uniunii Europene există noi

fundamente pentru întreaga legislaţie alimentară. Acestea sunt reflectate
şi în legislaţia din România.
 Legea nr. 150/2004, revizuită şi cu modificări ulterioare, delimitează
principiile generale şi obligaţiile la care operatorii cu activitate în domeniul
alimentar trebuie să adere.
 Pornind de la această bază a fost constituit un pachet de reglementări
numit „Noul Pachet de Igienă”, aplicabil la toate nivelele lanţului alimentar,
care a intrat în vigoare în UE începând cu 1 ianuarie 2006 şi începând cu
1 Octombrie 2006 în România.
Reglementări (CE) ale Parlamentului European şi al Consiliului transpuse în

legislaţia românească:
 Reglementarea (CE) nr. 852/2004 (igiena alimentelor) transpusă prin
HG nr. 924/2005
 Reglementarea (CE) nr. 853/2004 (igiena alimentelor de origine
animală) transpusă prin HG nr. 954/2005
 Reglementarea (CE) nr. 854/2004 (controlul oficial al alimentelor de
origine animală) transpusă prin HG nr. 955/2005
 Reglementarea (CE) nr. 882/2004 (controlul oficial al alimentelor şi
furajelor) transpusă prin HG nr. 925/2005.
 Principiile Legii Generale a Alimentelor:

 Siguranţă
 Corectitudine
 Responsabilitate
 Transparenţă
 Trasabilitate
 Retragere
 Colaborare
 Siguranţă
Operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să garanteze că
alimentele satisfac cerinţele tuturor legilor în domeniul alimentar şi să
implementeze permanent aceste cerinţe, pentru a pune pe piaţă numai
alimente sigure.
 Corectitudine
Operatorii cu activitate în domeniul alimentar nu trebuie să mediatizeze,
prezinte sau eticheteze alimentele într-un mod care poate induce în eroare
consumatorii.
 Responsabilitate
Operatorii cu activitate în domeniul alimentar sunt responsabili de siguranţa
alimentelor pe care le produc, transportă, depozitează sau le vând.
 Transparenţă
Operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să informeze imediat
Autoritatea Competentă (Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor – ANSVSA) în cazul în care au motive să considere că
alimentele puse pe piaţă prezintă un risc pentru sănătatea publică.
 Trasabilitate
Operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să păstreze
înregistrările materiilor prime, materiilor auxiliare, ambalaje etc., care intră în
companie şi a produselor pe care le furnizează (exceptând consumatorul
final), în scopul de a asigura trasabilitate şi de a fi în stare să pună la
dispoziţie rapid aceste informaţii Autorităţii competente.
 Retragere
Operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să iniţieze retragerea
alimentelor nesigure şi să informeze consumatorii despre motivele retragerii,
dacă este cazul. Operatorii trebuie să informeze ANSVSA prin structurile sale
teritoriale despre astfel de retrageri.
 Colaborare
Operatorii cu activitate în domeniul alimentar vor colabora cu ANSVSA şi alţi
operatori, în scopul de a reduce sau de a înlătura riscurile privind sănătatea
publică.
 HG nr. 924/2005 care transpune Regulamentul nr. 852/2004 (CE)

stabileşte cerinţele de igienă, după cum urmează:
 Cerinţe generale de igienă
 Cerinţe de structură
 Cerinţe de transport
 Cerinţe de echipament
 Deşeuri alimentare
 Alimentare cu apă
 Igiena personalului
 Prevenirea contaminării încrucişate
 Controlul dăunătorilor
 Controlul materiei prime
 Ambalarea şi împachetarea produselor alimentare
 Cerinţe privind controlul temperaturii
 Sistemul de management al Siguranţei Alimentelor, bazat pe
principiile HACCP
 Identificarea şi controlul punctelor critice în producţie
 Instruire
 Anexa HG descrie cerinţele ce trebuie îndeplinite.
 HG nr. 954/2005 care transpune Regulamentul (CE) nr. 853/2004
stabileşte:
 Cerinţe suplimentare pentru:
- Carnea proaspătă (inclusiv vânat sălbatic)
- Carnea tocată, preparate din carne etc.
- Produse din carne
- Livrarea de grăsimi animale şi jumări
- Lapte crud şi produse din lapte
- Ouă şi produse din ouă
- Moluşte bivalve vii
- Picioruşe de broască şi melci
- Produse din peşte
- Colagen
- Gelatină
 Cerinţe privind controlul temperaturii

 Sistemul de management al Siguranţei Alimentelor, bazat pe
principiile HACCP
 Identificarea şi controlul punctelor critice în producţie
 Instruire
 Controlul materiei prime
 Ambalarea şi împachetarea produselor alimentare.
Puncte cheie ale acestor două acte normative
 Structură şi clasificare
 Regulamentele transpuse specifică o gamă de cerinţe privind

structura şi desfăşurarea activităţilor din domeniul alimentar.
 Ce este o activitate în domeniul alimentar?
 Activitatea în domeniul alimentar este înţeleasă ca o activitate ce

se desfăşoară în orice întreprindere, fie că este pentru profit sau
nu, fie că este particulară sau de stat, care include orice etapă a
producţiei, procesării, depozitării şi a distribuţiei de alimente (HG
nr. 924/2005 şi HG nr. 954/2005).
 In activitatea din domeniul alimentar sunt inclusi producătorii

primari, importatorii, angrosiştii, transportatorii, comercianţii cu
amănuntul, proprietarii de restaurante, furnizorii, chioşcurile,
furgonete mobile şi toţi cei care efectuează operaţiuni de import,
export, manipulare, depozitare, transportare, preparare şi vânzare
a alimentelor.

 Operator cu activitate în domeniul alimentar este orice persoană
fizică sau juridică ce răspunde de îndeplinirea cerinţelor legislaţiei
în domeniul alimentelor în unitatea cu profil alimentar aflată sub
controlul acesteia” -Legea nr. 412/2004.
 Înregistrare şi Aprobare
 Toţi operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să fie

înregistraţi de către ANSVSA, înainte ca producţia de alimente să
înceapă.
 Operatorii care se ocupă de manipularea alimentelor de origine

animală, cu câteva excepţii, trebuie aprobaţi de către inspectorii
oficiali. Aceasta presupune deplasări pe teren şi evaluări.
 Autorizarea
 Pentru a fi autorizaţi operatorii trebuie să îndeplinescă cerinţele

generale şi specifice de igienă precizate în Hotărârile de Guvern.
Acestea vor varia în funcţie de tipul produselor procesate.
 Identificare şi Mărci de Sănătate
 Toate produsele de origine animală trebuie să poarte marca de

sănătate, în conformitate cu cerinţele specifice.
 Sistemul de management pentru siguranţa alimentelor
 Operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să

demonstreze că deţin un sistem funcţional de management pentru
siguranţa alimentelor, bazat pe principiile HACCP. Acesta va
include următoarele elemente:
- identificarea riscurilor pentru siguranţa alimentelor care pot fi
prezente sau pot surveni în timpul activităţii;
- să aibă implementate proceduri de control care să reducă la
nivel acceptabil sau să elimine aceste riscuri;
- să deţină proceduri clare, care trebuie respectate de întreg
personalul;
- înregistrările sau documentele să fie în conformitate cu
activitatea desfăşurată zilnic în unităţile de producţie;
- să păstreze înregistrările procedurilor şi a verificărilor
efectuate;
- personalul responsabil de sistemul de management pentru
siguranţa alimentelor va trebui să fie instruit corespunzător.
 Condiţii şi programe preliminare
 Clădiri, utilităţi şi echipamente

 Echipamentul de producţie
 Igienizare
 Recepţia şi controlul materiilor prime
 Controlul producţiei
 Depozitarea, transportul şi distribuţia alimentelor
 Instruire
 Etichetarea
 Trasabilitate şi retragerea de produs
 Investigarea reclamaţiilor.
 Clădiri, utilităţi şi echipamente

 Planul fabricii trebuie întocmit astfel încât fluxul de producţie să
curgă într-o singură direcţie.
 Interiorul clădirilor, amplasarea şi designul echipamentelor,
ventilaţia şi iluminatul trebuie luate în considerare din punct de
vedere al funcţionării, curăţării, igienizării şi intreţinerii.
 Trebuie luată în considerare alocarea de spaţiu suficient pentru
activităţile de producţie, echipamente şi activităţile de igienizare
a acestora, în faza de proiectare sau când se renovează
fabrica.
 Echipamentul de producţie
 Echipamentele utilizate trebuie să fie proiectate astfel încât să
prevină:
 contaminarea alimentelor;
 acumularea de reziduuri alimentare care facilitează dezvoltarea
de microorganisme în timpul producţiei;
 să fie uşor accesibile şi uşor de igienizat.
 Igienizare
 Trebuie să existe proceduri scrise, aplicate regulat pentru
igienizarea tuturor echipamentelor de producţie, a suprafeţelor
în contact cu alimentele, ariilor de producţie, traseelor
tehnologice, instalaţiilor etc.
 Este necesar să existe un program eficient, monitorizat regulat,
de prevenire a pătrunderii dăunătorilor în fabrică care să
includă utilizarea mijloacelor de protecţie precum site, perdele
de aer, uşi etc.
 Pot fi dezvoltate pentru toţi lucrătorii din fabrică ghiduri scrise
de igienă a personalului, care vor conţine informaţii referitoare
la echipamentul de protecţie, spălatul mâinilor, comportament şi
aspecte legate de sănătatea personalului.
 Recepţia şi controlul materiilor prime

 În momentul recepţiei toate materiile prime şi alte materiale
trebuie inspectate înainte de a fi acceptate şi depozitate.
 Inspectarea mijloacelor de transport este, de asemenea,
necesară.
 Controlul producţiei

 Controlul procesului de producţie debutează cu identificarea şi
analiza riscurilor specifice liniei de producţie în cauză.
 Controlul circulaţiei personalului, al echipamentului şi controlul
fluxului tehnologic este necesar pentru reducerea contaminării
semifabricatelor şi produselor finite.
 Depozitarea, transportul şi distribuţia alimentelor

 Materiile prime, semifabricatele trebuie depozitate la
temperaturi şi umiditate relativă adecvate, conform
specificaţiilor tehnice de produs, separat de produsele finite.
 Vehiculele trebuie să fie menţinute curate şi în bună stare de
întreţinere şi funcţionare pentru ca alimentele să fie protejate
împotriva contaminării şi să fie concepute şi construite pentru a
se permite igienizarea.
 Instruire
 Toţi angajaţii trebuie instruiţi va include informaţii despre
Bunele Practici de Producţie (Good Manufacturing Practices
GMP) şi Bunele Practici de igienă (Good Hygiene Practices
GHP), igiena personalului, practicile angajaţilor, incluzând
programul HACCP, la un nivel adecvat activităţilor desfăşurate.
 Etichetarea
 Este esenţial ca fiecare ambalaj să fie etichetat corect.
 Trasabilitate şi retragerea de produs

 Orice companie trebuie să aibă capacitatea de a identifica şi
urmări traseul intern şi extern pentru toate materiile prime,
materialele auxiliare, ambalaje etc. recepţionate, precum şi
pentru produsele finite, pentru a putea retrage produsele care
prezintă un risc pentru sănătatea publică.
 Investigarea reclamaţiilor
 Reclamaţiile consumatorilor trebuie trecute în revistă cu atenţie.
Feed-back-ul de la consumator poate identifica arii cu probleme
care trebuie să fie corectate, ducând la îmbunătăţirea
eficacităţii programelor preliminare respective.
 Sistemul HACCP - Cerinţe legislative
 Operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să pună în

aplicare, să implementeze şi să menţină o procedură sau
proceduri permanente bazate pe principiile HACCP.
 HG nr. 924/2005, Anexă - Reguli generale pentru igiena
produselor alimentare, capitolul I, Prevederi generale, articolul
5, punctul 1
 „Sistemul HACCP este un instrument care ajută operatorii din
industria alimentară să realizeze un standard mai înalt de
siguranţă a alimentelor. Sistemul HACCP nu trebuie privit ca o
modalitate de auto-reglementare şi nu va înlocui controlul
oficial”
 Regulament nr.852/2004, preambul
 Beneficiile pentru procesatori privind aplicarea sistemului HACCP:

 Abordarea “pas cu pas” asigura controlul tuturor factorilor de
care este dependentă siguranţa alimentelor şi a acţiunilor
corective necesare în cazul unor incidente
 Abordarea care presupune planificarea activităţilor permite ca
problemele posibile să fie anticipate şi evitate sau, în cazul în
care survin, rezolvate rapid şi cu costuri minime
 Se iau în considerare cei mai importanţi paşi din cadrul
procesului de producţie pentru a se realiza siguranţa
alimentelor eficient, economic şi cu optimizarea utilizării
resurselor de personal
 Înregistrările corecte şi complete sunt o dovadă a unui
management eficient al siguranţei alimentelor
 Personalul de producţie este motivat de recunoaşterea
eforturilor de a menţine siguranţa alimentelor
 HACCP este un sistem de management al siguranţei
alimentelor recunoscut internaţional si de aceea clienţii
companiei trebuie sa solicite implementarea acestuia.
5.2. Regulamentul CE nr. 1924/2006 al Parlamentului

European şi al Consiliului din data de 20 decembrie 2006
asupra menţiunilor nutriţionale şi de sănătate cu privire la
alimente
Noul regulament european 1924/2006 referitor la menţiunile nutriţionale şi de

sănătate a intrat în vigoare la 19 ianuarie 2007.
Regulamentul defineşte condiţiile de folosire a menţiunilor nutriţionale şi de

sănătate, şi stabileşte un sistem pentru evaluarea ştiinţifică a acestora. Toate
menţiunile trebuie sa fie conforme cu principiile generale care sunt justificate
ştiinţific, şi să fie uşor de înţeles de către consumator.
Regulamentul se aplică tuturor menţiunilor nutriţionale şi de sănătate făcute

în comunicările comerciale incluzând etichetare, prezentare şi reclame.
5.2.1. Obiectiv
 Regulamentul 1924/2006 asigură un grad înalt de protecţie a

consumatorilor şi facilitează alegerile acestora.
 Regulamentul înlatură diferenţele dintre prevederile naţionale legate de
asemenea menţiuni care pot împiedica mişcarea liberă a alimentelor şi
pot crea condiţii inegale în comerţ.
 Va completa principiile generale ale HG 106/2002 şi va stabili cerinţele
referitoare la menţiunile de nutriţie şi sănătate la livrarea ca atare a
alimentelor către consumator.
 Prevederile de etichetare conţinute în HG 106/2002 cu privire la
etichetarea, prezentarea şi promovarea produselor alimentare interzice
în general utilizarea informaţiei care induce în eroare cumpărătorul sau
care atribuie proprietăţi medicale alimentelor.
 Regulamentul se aplică în cazul tuturor menţiunilor de nutriţie şi
sănătate din comunicările comerciale, inclusiv în cadrul promovării
generice a alimentelor şi a campaniilor promoţionale, precum cele
sprijinite în întregime sau în parte de către autorităţile publice.
 Nu se aplică menţiunilor din cadrul comunicărilor necomerciale, precum
ghidurile de regim alimentar, sau recomandările făcute de către
autorităţile şi organismele de sănătate publică, sau în comunicările
necomerciale şi în informaţiile din presă şi publicaţiile ştiinţifice.
5.2.2. Scop
 Acest Regulament armonizează dispoziţiile legislative stabilite de lege,

reglementări sau de dispoziţiile administrative din Statele Membre care
se referă la menţiunile nutriţionale şi de sănătate în scopul asigurării
unei funcţionări efective a pieţei interne, furnizând un nivel înalt de
protecţie a consumatorului.
5.2.3. Definiţii
 In plus fata de termenii: „alimente”, „operator din sectorul alimentar”,

„punerea pe piaţă” şi „consumator final” stabiliţi în Regulamentul (CE)
nr. 178/2002 al Parlamentului şi Consiliului European şi preluaţi în
Legea 150/2004 care stabileşte principiile generale şi condiţiile legii
alimentelor şi instituind Autoritatea pentru Siguranţa Alimentelor şi
procedurile referitoare la siguranţa alimentelor; „supliment alimentar”
stabilit în Ordinul MSP/2007, „etichetarea alimentelor”, „proteine”,
„carbohidraţi”, „zaharuri”, „grăsimi”, „grăsimi saturate”, „grăsimi mono-
nesaturate”, „grăsimi poli-nesaturate”, „fibre”, stabiliţi în HG 106/2002
privind etichetarea produselor alimentare, se vor folosi următorii
termeni:
- „menţiune” desemnează orice mesaj sau reprezentare care nu
este obligatorie conform legislaţiei comunitare sau naţionale,
inclusiv reprezentare pictorială, grafică, de orice formă, care
afirmă, sugerează sau implică faptul că alimentul are caracteristici
speciale;
- „nutrient” desemnează proteine, carbohidraţi, grăsimi, fibre,
sodiu, vitamine şi minerale enumerate în lista din Anexa Directivei
90/496/CEE şi substanţe care aparţin sau care sunt componente
ale acestor categorii;
- „alte substanţe” desemnează substanţe altele decât nutrienţii şi
care au efect fiziologic şi nutriţional;
- „menţiune nutriţională” desemnează orice menţiune care afirmă,
sugerează sau implică faptul că alimentul are proprietăţi
nutriţionale benefice speciale datorită:
- energiei (valoarea calorică) pe care:
- o furnizează
- o furnizează într-un grad scăzut sau înalt
- nu o furnizează;
- şi/sau
- nutrienţilor sau altor substanţe pe care:

- le conţine;
- le conţine într-un grad redus sau crescut; sau
- nu le conţine;
- „menţiune de sănătate” desemnează orice menţiune care afirmă,
sugerează sau implică faptul că există o relaţie între o categorie de
alimente, un aliment sau unul dintre constituenţii acestuia şi
sănătate;
- „menţiune privind reducerea riscului de îmbolnăvire”
desemnează orice menţiune de sănătate care afirmă, sugerează
sau implică faptul că prin consumul unei anumite categorii de
alimente, unui aliment sau a unui dintre constituenţii acestuia
reduce semnificativ un factor de risc în dezvoltarea unei afecţiuni.
5.2.4. Principii generale pentru toate menţiunile:
 Utilizarea menţiunilor nutriţionale şi de sănătate:

 nu vor fi false, ambigue sau derutante;
 nu vor ridica îndoieli cu privire la siguranţa şi/sau caracterul adecvat
al proprietăţilor nutriţionale ale altor alimente;
 nu vor încuraja sau tolera consumul excesiv al unui anumit aliment;
 nu vor afirma, sugera sau implica faptul că un regim alimentar variat
şi echilibrat nu poate furniza în general cantitatea adecvată de
nutrienţi. Se pot adopta derogări în cazul în care un regim alimentar
echilibrat şi variat nu poate furniza cantităţile suficiente de nutrienţi,
inclusiv condiţiile aplicării lor, conform procedurii menţionate în
Articolul 25(2), ţinând cont de condiţiile speciale prezente în Statele
Membre.
 nu vor face referi la schimbări în ceea ce priveşte funcţiile
organismului care ar putea da naştere sau exploata teama în rândul
consumatorilor, atât sub formă de text cât şi sub forma
reprezentărilor grafice, pictoriale sau simbolice.
5.2.5. Condiţii de utilizare a menţiunilor nutriţionale şi de

sănătate
 Până la data de 19 ianuarie 2009, Comisia va stabili profilurile

nutriţionale specifice, inclusiv derogările, ce alimente sau categorie de
alimente va trebui să le respecte înainte de a purta menţiuni nutriţionale
şi de sănătate precum şi condiţiile de utilizare a menţiunilor nutriţionale
şi de sănătate.
 În stabilirea profilurilor, Comisia va cere Autorităţii să furnizeze date

ştiinţifice în termen de 12 luni, concentrându-se în special asupra:
- stabilirii profilurilor pe alimente în general şi/sau pe categorii de
alimente;
- alegerii şi proporţiei nutrienţilor care se vor lua în considerare;
- alegerii cantităţii/bazei de referinţă pentru profiluri;
- abordarii calculului profilurilor;
- fezabilităţii şi testării sistemului propus.

5.2.6. Profilurile nutriţionale
 Profilurile nutriţionale pentru alimente şi/sau anumite categorii de

alimente vor fi stabilite luând în considerare în special:
- cantităţile anumitor nutrienţi sau a altor substanţe conţinute în
alimente, precum grăsimile, acizii graşi saturaţi, acizii graşi trans,
zaharurile şi/sau sarea/sodiul.
- rolul şi importanţa alimentelor (sau categoriilor de alimente) şi
contribuţia acestora în regimul alimentar al populaţiei în general sau,
dacă este cazul, în regimul alimentar al anumitor grupuri de risc, în
special copiii;
- compoziţia nutriţională generală a alimentelor şi prezenţa nutrienţilor
care au fost recunoscuţi din punct de vedere ştiinţific ca având efect
asupra sănătăţii.
5.2.7. Restricţii
 Prin derogare de la paragraful anterior, menţiunile nutriţionale:

 referitoare la reducerea grăsimilor, acizilor graşi saturaţi, acizilor
graşi trans, zaharurilor şi sării/sodiului şi care nu fac referire la la un
profil definit pentru nutrientul/nutrienţii specifici pentru care
menţiunea este formulată, vor fi permise cu condiţia ca acestea să
îndeplinească condiţiile stabilite de prezentul Regulament
 vor fi permise în cazul în care un nutrient depăşeşte profilul
nutriţional cu condiţia ca o menţiune ce se referă în mod special la
aşa-numitul nutrient să apară alături de menţiune, pe aceeaşi parte
cu aceasta şi la fel de vizibil. Menţiunea va avea următorul conţinut:
„Conţinut bogat de….”
 Băuturile care conţin mai mult de 1,2% de alcool per volum nu vor putea
avea menţiuni de sănătate.
5.2.8. Condiţii generale

 Folosirea menţiunilor nutriţionale şi de sănătate va fi permisă dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
a) dacă prezenţa, absenţa sau conţinutul redus al unui nutrient sau a
altei substanţe dintr-un aliment sau component al alimentului, care
face obiectul unei menţiuni, s-a dovedit a avea un efect fiziologic şi
nutritiv benefic, conform probelor ştiinţifice general acceptate;
b) dacă nutrientul sau alte substanţe care fac obiectul menţiunilor:
- sunt conţinute în produsul final într-o cantitate semnificativă
conform legislaţiei comunitare, sau în cazul în care nu există
asemenea reguli, într-o cantitate care va produce efectul fiziologic
şi nutriţional menţionat conform probelor ştiinţifice general
acceptate;
- nu este prezent sau este prezent într-o cantitate redusă care va
produce efectul fiziologic şi nutriţional menţionat conform probelor
ştiinţifice general acceptate;
c) dacă nutrientul sau substanţa care face obiectul menţiunii se găseşte
într-o formă utilizabilă de către organism;
d) dacă cantitatea de produs care se estimează a fi consumată
furnizează o cantitate semnificativă de nutrienţi sau de substanţe care
fac obiectul menţiunii, conform legislaţiei comunitare sau, în cazul în
care nu există aceste reguli, o cantitate semnificativă care va produce
efectul fiziologic şi nutriţional, conform probelor ştiinţifice general
acceptate;
 Folosirea menţiunilor nutriţionale şi de sănătate este permisă numai

dacă se apreciază că efectele benefice exprimate în menţiune vor fi
înţelese de către consumatorul mediu.
- Menţiunile nutriţionale şi de sănătate se vor referi la alimentele
gata de consum conform instrucţiunilor fabricantului.
- Consumatorul mediu - Consumator teoretic reprezentativ.
- Conform principiului proporţionalităţii şi în vederea permiterii
aplicării efective a măsurilor de protecţie care sunt prevăzute de
acesta, prezentul Regulament ia ca şi criteriu de evaluare
consumatorul mediu, care este în mod normal informat, atent şi
circumspect, ţinând cont de factorii sociali, culturali şi lingvistici, dar
prevede dispoziţii pentru a preveni exploatarea consumatorilor ale
căror caracteristici îi fac vulnerabili la menţiunile derutante.
- În cazul în care o menţiune este adresată unui anumit grup de
consumatori, precum copiii, este de dorit ca impactul menţiunii să
fie evaluat din punct de vedere al unui membru mediu al grupului.
- Testul consumatorului mediu nu este unul statistic.
5.2.9. Etichetarea alimentelor şi menţiunile nutriţionale
 Obligaţia de a furniza informaţii şi modalităţile de furnizare a acestora ce

decurg din HG 106/2002 privind etichetarea alimentelor, atunci când se
face o menţiune nutriţională, se vor aplica atunci când se va face o
menţiune de sănătate, exceptând cazul publicităţii colective.
 În plus şi dacă va fi cazul, cantitatea/cantităţile de substanţă(e) la care se
referă o menţiune şi care nu apar în etichetarea nutriţională vor fi de
asemenea expuse în acelaşi câmp vizual cu informaţiile nutriţionale şi vor
fi exprimate conform cerinţelor din HG 106/2002.
 În cazul suplimentelor alimentare, informaţia nutriţională va fi furnizată
conform cerinţelor din Ordinul MSP/2007.
5.2.10. Menţiunile nutriţionale
Menţiunile nutriţionale - Condiţii specifice
Sunt permise numai menţiunile nutriţionale care figurează în Anexa din

prezentul Regulament şi dacă respectă condiţiile stabilite.
 Amendamentele la Anexă se vor face conform procedurilor comunitare si,
unde va fi cazul, după consultarea Autorităţilor. Dacă este cazul, Comisia
va implica părţile interesate, în special operatorii din sectorul alimentar şi

grupurile de consumatori, pentru a evalua percepţia şi gradul de
înţelegere a menţiunilor în cauză.
Menţiunile nutriţionale comparative
 Fără a aduce atingere prevederilor privind publicitatea comparativa, se

poate face o comparaţie numai între alimentele din aceeaşi categorie,
luând în consideraţie o gama de alimente din acea categorie. Diferenţele
în conţinutul de nutrienţi sau/şi în valoare energetică vor fi indicate iar
comparaţia se va raporta la aceeaşi cantitate de aliment.
 Menţiunile nutriţionale comparative vor compara compoziţia alimentului în
cauză cu o gama de alimente din aceeaşi categorie, care nu au o
compoziţie care sa permită utilizarea unei menţiuni, inclusiv alimente
apartinind altor mărci.
 Produsele care au fost comparate trebuie sa fie uşor de identificat de
către consumator!
Anexa - Menţiuni nutriţionale şi condiţiile de aplicare a

acestora
 Valoare energetică scăzută

 Menţiune prin care se indica faptul ca un aliment are o valoare
energetică mică precum şi orice menţiune care va avea acelaşi înţeles
pentru consumator poate fi făcută numai daca produsul respectiv nu
conţine mai mult de 40 kcal (170 kJ)/100 g pentru produsele solide şi nu
mai mult de 20 kcal (80 kJ)/100 ml în cazul lichidelor. În cazul îndulcitorii
de masa se aplică limita de 4 kcal (17 kJ)/porţie, prezentind proprietăţi
de îndulcire echivalente a 6 g de zaharoză (aproximativ 1 linguriţă de
zaharoză).
 Valoare energetică redusă

 Menţiune prin care se indică că un aliment conţine o valoare energetică
redusă precum şi oricare menţiune care poate avea acelaşi înţeles
pentru consumator poate fi făcută numai în cazul în care valoarea
energetică este redusă cu cel puţin 30%, cu indicarea
caracteristici/caracteristicilor care determină reducerea valorii
energetice totale a alimentului.
 Fără aport de energie

 Menţiune prin care se indică că un aliment nu are aport de energie
precum şi oricare menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator poate
fi făcută numai dacă produsul nu conţine mai mult de 4 kcal (17 kJ)/100
ml. În cazul îndulcitorilor de masă se aplică limita de 0,4 kcal (1,7
kJ)/porţie, cu proprietăţi de îndulcire echivalente a 6 g de zahăr
(aproximativ 1 linguriţă de zahăr).
 Conţinut scăzut de grăsimi

 Menţiune conform căreia alimentul respectiv are un conţinut scăzut de
grăsimi precum şi orice menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator
poate fi făcută numai dacă produsul nu conţine mai mult de 3 g de
grăsime pe 100 g de produs solid sau 1,5 g de grăsime pentru 100 ml
de produs lichid (1,8 g de grăsimi la 100 ml pentru laptele semi-
degresat).
 Fără grăsimi
 Menţiune conform căreia un aliment nu conţine grăsimi precum şi orice
menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator pot fi făcute numai în
cazul în care produsul nu conţine mai mult de 0,5 g de grăsime/100 g
sau 100 ml. Cu toate acestea, menţiunile de tipul „X% fără grăsime” vor
fi interzise.
 Conţinut scăzut de grăsimi saturate

 Menţiune care poate fi făcută numai dacă suma acizilor graşi saturaţi şi
a acizilor graşi trans din produs nu va depăşi cantitatea de 1,5 g/100 g
în cazul solidelor sau 0,75 g/100 ml în cazul lichidelor; în nici unul dintre
cele două cazuri, suma acizilor graşi saturaţi şi a celor saturaţi trans nu
trebuie să reprezinte mai mult de 10% din valoarea energetică.
 Fără grăsimi saturate

 Menţiune care poate fi făcută numai în cazul în care suma acizilor graşi
saturaţi şi a acizilor graşi trans din produs nu depăşeşte 0,1 g de
grăsimi saturate/100 g sau 100 ml.
 Conţinut scăzut de zaharuri

 Menţiune care poate fi făcută numai dacă produsul nu conţine mai mult
de 5 g de zaharuri/100 g în cazul solidelor sau 2,5 g de zaharuri/100 ml
în cazul lichidelor.
 Fără zahăr
 Menţiune conform căreia un aliment nu conţine zahăr precum şi oricare
altă menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator poate fi făcută
numai în cazul în care produsul nu conţine mai mult de 0,5 g de
zahăr/100 g sau 100 ml.
 Fără adaos de zahăr

 Menţiune care afirmă că un aliment nu are adaos de zahăr precum şi
oricare altă menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator poate fi
făcută numai în cazul în care produsul nu conţine nici un adaos de
monozaharide sau dizaharide sau oricare alte produse alimentare
utilizate pentru îndulcire. Dacă zaharurile sunt prezente în mod natural
în alimente, pe etichetă trebuie să fie prezentă următoarea menţiune:
„Conţine zaharuri naturale”.
 Conţinut redus de sare/sodiu

 Menţiune care poate fi făcută numai în cazul în care produsul nu conţine
mai mult de 0,12 g de sodiu sau echivalentul în sare al acestuia/100 g
sau 100 ml. Pentru ape, cu excepţia apelor minerale naturale care intră
sub incidenţa HG 1020/2006, această valoare nu trebuie să
depăşească 2 mg de sodiu/100 ml.
 Conţinut foarte redus de sare/sodiu

mai mult de 0,04 g de sodiu sau echivalentul în sare al acestuia/100 g
sau 100 ml. Această menţiune nu va fi utilizată în cazul apelor minerale
naturale şi a altor ape.
 Fără sare sau Fără sodiu

mai mult de 0,005 g de sodiu sau echivalentul în sare al acestuia/100g.
 Sursă de fibre
 Menţiune care poate fi făcută numai în cazul în care produsul conţine
cel puţin 3 g de fibre/100 g sau cel puţin 1,5 g de fibre/100 kcal.
 Bogat în fibre
 Menţiune care poate fi făcută numai în cazul în care produsul conţine
cel puţin 6 g de fibre/100 g sau cel puţin 3 g de fibre/100 kcal.
 Sursă de proteine
 Menţiune conform căreia un aliment este o sursă de proteine numai în
cazul în care cel puţin 12% din valoarea energetică a alimentului este
produsă de proteine.
 Bogat în proteine
 Menţiune conform căreia un aliment este bogat în proteine precum şi
oricare altă menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator poate fi
făcută numai în cazul în care cel puţin 20% din valoarea energetică a
produsului este produsă de proteine.
 Sursă de vitamina/vitamine şi/sau mineral/minerale

 Menţiune conform căreia un aliment este o sursă de vitamine şi/sau
minerale precum şi oricare altă menţiune cu acelaşi înţeles pentru
consumator poate fi făcută numai în cazul în care produsul conţine cel
puţin o cantitate semnificativă definită în Etichetarea Nutriţională a
Alimentelor sau o cantitate prevăzută prin derogările acordate conform
Articolului 6 din Regulamentul (CE) Nr. 1925/2006 cu privire la adaosul
de vitamine, minerale şi de alte substanţe în alimente.
 Bogat în vitamina/vitaminele şi/sau mineralul/mineralele

 Menţiunea conform căreia un aliment este bogat în vitamine şi/sau
minerale precum şi oricare altă menţiune cu acelaşi înţeles pentru
consumator poate fi făcută numai în cazul în care produsul conţine cel
puţin de două ori valoarea de la „Sursă de vitamina/vitamine şi/sau
mineral/minerale”.
 Conţinut de (Denumirea nutrientului sau a altei substanţe)

 Menţiune conform căreia un aliment conţine un nutrient sau o altă
substanţă, pentru care nu sunt prevăzute condiţii specifice în prezentul
Regulament, precum şi orice altă menţiune cu acelaşi înţeles pentru
consumator poate fi făcută numai daca produsul este conform tuturor
prevederilor aplicabile ale prezentului Regulament, în special celor din
Articolul 5.
 Pentru vitamine şi minerale se vor aplica condiţiile pentru menţiunea
„sursă de…”.
 Îmbogăţit cu (Denumirea nutrientului)

 Menţiune care indică îmbogăţirea unui produs cu nutrienţi, exceptând
vitaminele şi mineralele, precum şi oricare altă menţiune cu acelaşi
înţeles pentru consumator poate fi făcută numai dacă produsul
îndeplineşte condiţiile de la menţiunea „sursă de...” şi conţinutul sau a
fost îmbogăţit cu cel puţin 30% în comparaţie cu un produs similar.
 Conţint redus de (Denumirea nutrientului)

 Menţiune care indică faptul că a fost redus continutul de unul sau mai
mulţi nutrienţi, precum şi orice altă mentiune cu acelaşi înţeles pentru
consumator poate fi făcută numai în cazul în care conţinutului a fost
scăzut cu cel puţin 30% comparativ cu cel al unui produs similar, cu
excepţia micronutrienţilor, pentru care este acceptată o reducere de
10% comparativ cu valoarea stabilită prin etichetarea nutriţională şi
sodiului, sau echivalentului acestuia în sare, pentru care este acceptată
o diferenţă de 25%.
 Uşor/Light/Lite
 Menţiune care indică faptul că un produs este „uşor”, „light” sau „lite”
precum şi oricare altă menţiune cu acelaşi înţeles pentru consumator
vor respecta aceleaşi condiţii prevăzute pentru termenii „conţinut redus
de”; menţiunea va specifica de asemenea şi
caracteristica/caracteristicile care îi asigură calitatea de „uşor” sau
”light”.
 Natural
 În cazul în care un aliment îndeplineşte în mod natural condiţiile stabilite
în Anexă cu privire la utilizarea unei menţiuni nutriţionale, termenul
„natural” poate fi folosit pentru a preceda menţiunea.
Menţiunile nutriţionale comparative din Anexa la

Reg.1924/2006
 Valoare energetică redusă

 valoarea energetică este redusă cu cel puţin 30%, cu indicarea
caracteristici/caracteristicilor care determină reducerea valorii
energetice totale a alimentului
 Îmbogăţit cu (Denumirea nutrientului)

 „sursă de„ şi conţinutul său a fost îmbogăţit cu cel puţin 30% în
comparaţie cu un produs similar.
 Conţint redus de (Denumirea nutrientului)

 conţinutului a fost scăzut cu cel puţin 30% comparativ cu cel al unui
produs similar, cu excepţia micronutrienţilor, pentru care este acceptată
o reducere de 10% comparativ cu valoarea stabilită prin etichetarea
nutritională şi sodiului, sau echivalentului acestuia în sare, pentru care
este acceptată o diferenţă de 25%.
 Uşor/Light/Lite

 „conţinut redus de”; menţiunea va specifica de asemenea şi
caracteristica/caracteristicile care îi asigură calitatea de „uşor” sau
”light”.
5.2.11. Menţiuni de sănătate
Menţiuni de sănătate – Condiţii specifice
 Vor fi permise numai menţiunile de sănătate cuprinse în listele autorizate,

conform cerinţelor de la art. 13 şi 14 din prezentul Regulament.
 Menţiunile de sănătate vor fi permise numai dacă următoarele informaţii
sunt prezente pe etichete sau în lipsa acestora, în cadrul prezentărilor
sau publicităţii:
- o menţiune ce indică importanţa unui regim alimentar echilibrat şi
variat şi un stil de viaţă sănătos;
- cantitatea de alimente şi modul de consum adecvat obţinerii efectului
benefic menţionat;
- unde este cazul, o menţiune adresată persoanelor care trebuie să
evite consumul alimentelor respective; şi
- un avertisment adecvat pentru produsele care pot reprezenta un risc
pentru sănătate dacă sunt consumate în exces.
Menţiuni de sănătate – Restricţii
 Nu vor fi permise următoarele menţiuni de sănătate:

- menţiunile care sugerează că sănătatea ar putea fi afectată dacă nu
se va consuma alimentul;
- menţiunile care fac referire la ritmul sau cuantumul pierderii în
greutate;
- menţiunile care fac referire la recomandările unui medic sau a unor
specialişti din domeniul medical sau altor asociaţii profesionale care
nu sunt amintite în Articolul 11 al Regulamentului.
Menţiuni de sănătate care nu se referă la reducerea riscurilor

de îmbolnavire şi la dezvoltarea şi sănătatea copiilor
 Menţiunile de sănătate care descriu sau care se referă la:

- rolul nutrientului sau a altei substanţe în creşterea, dezvoltarea şi în
funcţiile organismului; sau
- funcţiile fiziologice şi comportamentale; sau
- fără a aduce atingere alimentelor folosite în regimuri alimentare cu
aport redus de energie, pierderea în greutate sau la controlul greutăţii
sau la reducerea senzaţiei de foame sau accentuarea senzaţiei de
saţietate sau la reducerea valorii energetice a regimului alimentar;
- şi care sunt indicate în lista prevăzută în paragraful 3 pot fi făcute fără
a fi supuse procedurilor stabilite în Articolul 15 până la 19, dacă:
 se bazează pe probe ştiinţifice general acceptate
 sunt bine înţelese de consumator.
Lista naţională privind menţiunile de sănătate

 Conf. art.13, Statele Membre vor furniza Comisiei listele cu menţiunile de
sănătate, până cel târziu la data de 31 ianuarie 2008, însoţite de condiţiile
de aplicare şi de informatii privind fundamentele ştiinţifice relevante.
 După consultarea Autorităţii, Comisia va adopta, conform procedurii
stabilite în Articolul 25 (2), o listă comunitară cu menţiunile aprobate şi
toate condiţiile necesare utilizării acestor menţiuni, până la data de 31
ianuarie 2010 cel târziu.
 Modificările aduse listei comunitare, bazate pe probe ştiinţifice generală
acceptate, vor fi adoptate conform Articolului 25 (2), după consultarea
Autorităţii, la iniţiativa Comisiei sau la cererea unui Stat Membru.
Menţiuni referitoare la reducerea riscului de îmbolnăvire şi

menţiuni referitoare la dezvoltarea şi sănătatea copiilor
 Fără a ţine seama de prevederile din HG 106/2002 privind etichetarea

alimentelor, menţiunile privind reducerea riscului de îmbolnăvire şi cele
referitoare la dezvoltarea şi sănătatea copiilor pot fi făcute dacă au fost
autorizate conform procedurii prevăzute în Articolele 15, 16, 17 şi 19 ale
Regulamentului pentru a fi înscrise pe lista comunitară a menţiunilor
permise împreună cu toate condiţiile de utilizare ale acestora.
 Pe lângă condiţiile generale stabilite în prezentul Regulament şi pe lângă
condiţiile specifice de la paragraful 1, în cazul menţiunilor privind
reducerea riscului de îmbolnăvire şi cele referitoare la dezvoltarea şi
sănătatea copiilor, prin etichetare, sau dacă aceasta nu există, prin
prezentare sau publicitate se vor furniza de asemenea menţiuni ce vor
indica faptul că boala la care se referă menţiunea comportă factori de risc
multipli şi că modificarea unuia dintre aceştia poate sau nu poate avea
efect benefic.
Autorizarea
Autorizarea
Cererea de autorizare va fi inaintată conform paragrafelor următoare:
 Cererea va fi trimisă autorităţii naţionale competente din Statul Membru
 Autoritatea naţională:
- va confirma în scris primirea cererii în termen de 14 zile de la primirea
acesteia. Confirmarea va menţiona data primirii cererii;
- va informa fără întârziere Autoritatea; şi
- va pune la dispoziţia Autorităţii cererea şi informaţiile suplimentare
furnizate de către solicitant.
 Autoritatea:
- va informa fără întârziere Statele Membre şi Comisia cu privire la
cerere şi va pune la dispoziţia acestora toate informaţiile suplimentare
furnizate de către solicitant;
- va pune la dispoziţia publicului rezumatul cererii.
Autorizarea - solicitantul
Cererea va include următoarele:
 numele şi adresa solicitantului

 nutrientul, substanţa sau alimentul sau categoria de alimente care
face obiectul menţiunii de sănătate şi caracteristicile speciale ale
acesteia.
 o copie a studiilor, inclusiv, dacă este cazul, a studiilor independente
analizate de experti, care au fost realizate în legatură cu menţiunea de
sănătate precum şi orice alt material menit să demonstreze că
menţiunea de sănătate respectă criteriile prevăzute în acest
Regulament;
 dacă este posibil, indicarea informaţiilor care ar trebui considerate ca
proprietate a solicitantului însoţită de justificări care sa poată fi
verificate;
 o copie a altor studii ştiinţifice care sunt relevante pentru acea
menţiune de sănătate;
 o propunere pentru formularea menţiunii de sănătate pentru care se
solicită autorizaţia, inclusiv, dacă este cazul, condiţiile specifice de
utilizare,
 un rezumat al cererii.
Autorizarea de catre Autoritate

 În cazul în care opinia este favorabilă autorizării menţiunii de sănătate,
avizul va include următoarele informaţii:
- numele şi adresa solicitantului
- nutrientul, substanţa sau alimentul sau categoria de alimente care
face obiectul menţiunii de sănătate şi caracteristicile speciale ale
acesteia;
- o propunere pentru formularea menţiunii de sănătate pentru care se
solicită autorizaţia, inclusiv, dacă este cazul, condiţiile specifice de
utilizare;
- dacă este cazul, condiţii sau restricţii de utilizare a alimentului şi/sau
menţiuni suplimentare sau avertismente care ar trebui să însoţească
menţiunea de sănătate în etichetare sau publicitate.
 Autoritatea va transmite avizul său Comisiei, Statelor Membre şi
solicitantului împreună cu un raport conţinând o evaluare a menţiunii de
sănătate şi expunând motivele acordării avizului său precum şi
informaţiile pe care se bazează acesta.
 Conform Articolului 38 (1) din Regulamentul (CE) Nr. 178/2002,
Autoritatea va publica avizul său.
 Solicitantul sau orice altă persoană poate formula observaţii la adresa
Comisiei în termen de 30 de zile de la publicarea acesteia.
Menţiuni specificate în Articolul 13 (5)

 Un operator din sectorul alimentar care intenţionează să folosească o
menţiune de sănătate care nu este inclusă în lista prevăzută în Articolul
13 (3) poate solicita includerea acesteia în listă.
 Cererea de includere va fi înaintată autorităţii competente din Statul
Membru care va confirma în scris primirea acesteia în termen de 14 zile
de la primire. Confirmarea va menţiona data primirii cererii. Cererea va
cuprinde datele prevăzute în Articolul 15 (3) şi motivele solicitării.
 Cererea în forma prevăzută în Articolul 15 (5) şi orice informaţie furnizată
de către solicitant, vor fi trimise fără întârziere Autorităţii pentru a fi
evaluată ştiinţific precum şi Comisiei din Statul Membru, pentru informare.
Autoritatea va emite avizul său în termen de cinci luni de la data primirii
cererii. Acest termen poate fi extins cu până la o lună dacă Autoritatea
consideră necesar să obţină informaţii suplimentare de la solicitant. În
acest caz, solicitantul va înainta informaţia cerută în termen de 15 zile de
la data primirii cererii Autorităţii.
 Procedura stabilită în Articolul 16 (3) a) şi b), (5) şi (6) se va aplica
mutatis mutandis.
Registrul Comunitar
 Comisia va stabili şi ţine un Registru Comunitar al menţiunilor nutriţionale

şi de sănătate cu privire la alimente, denumit în cele ce urmează
„Registrul”.
 Registrul va cuprinde următoarele elemente:
- menţiuni nutriţionale şi condiţiile aplicabile acestora, stabilite in Anexa;
- restricţiile adoptate conform Articolului 4 (5);
- menţiunile de sănătate autorizate şi condiţiile aplicabile acestora
prevăzute în Articolele 13 (3) şi (5), 14 (1), 19 (2), 21, 24 (2) şi 28 (6)
şi măsurile naţionale menţionate în Articolul 23 (3);
- o listă a menţiunilor de sănătate respinse şi motivele respingerii lor.
 Registrul va fi facut public.

1. Care sunt reglementările (CE) ale Parlamentului European şi al Consiliului

cu privire la noul pachet de igienă, transpuse în legislaţia românească?
2. Regulamentul 1924/2006:
a. furnizează un nivel înalt de protecţie a consumatorului
b. oferă cantităţi exacte de nutrienţi in alimente
c. se referă la menţiuni nutriţionale şi de sănătate
3. Definiţi termenii “menţiuni nutriționale” şi “menţiuni de sănătate”.
4. Principii ale Legii Generale a Alimentelor sunt:

a. transparenta
b. colaborare
c. retragere
d. continuitate
5. Folosirea .............................. şi .......................... este permisă numai dacă

se apreciază că efectele benefice exprimate în menţiune vor fi înţelese de
către ......................................
Răspunsuri la test de autoevaluare nr. 5
1. Reglementarea (CE) nr. 852/2004 (igiena alimentelor) transpusă prin HG

nr. 924/2005; Reglementarea (CE) nr. 853/2004 (igiena alimentelor de
origine animală) transpusă prin HG nr. 954/2005; Reglementarea (CE) nr.
854/2004 (controlul oficial al alimentelor de origine animală) transpusă
prin HG nr. 955/2005; Reglementarea (CE) nr. 882/2004 (controlul oficial
al alimentelor şi furajelor) transpusă prin HG nr. 925/2005.
2. c
3. „menţiune nutriţională” desemnează orice menţiune care afirmă,

sugerează sau implică faptul că alimentul are proprietăţi nutriţionale
benefice speciale datorită energiei (valoarea calorică) pe care o
furnizează, o furnizează într-un grad scăzut sau înalt, nu o furnizează,
şi/sau nutrienţilor sau altor substanţe pe care le conţine, le conţine într-un
grad redus sau crescut; sau nu le conţine; „menţiune de sănătate”
desemnează orice menţiune care afirmă, sugerează sau implică faptul că
există o relaţie între o categorie de alimente, un aliment sau unul dintre
constituenţii acestuia şi sănătate;
4. a, b, c
5. menţiunilor nutriţionale şi de sănătate, consumatorul mediu

Protecţia consumatorului
Capitolul 6. Protecţia consumatorului
6.1. Protecţia consumatorului - caz particular al protecţiei

sociale
6.2. Definirea drepturilor consumatorilor
6.3. Protecţia consumatorului în România
6.4. Protecţia consumatorului de alimente în spaţiul Uniunii

Europene
6.1. Protecţia consumatorului - caz particular al protecţiei

sociale
 În cadrul politicilor de protecţie socială promovate de orice stat, politica

privind consumatorul trebuie să fie considerată o componentă de sine
stătătoare, cu obiective, priorităţi şi instrumente proprii - bine integrată
celorlalte politici ale statului.
 Consumatorul, în calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri, joacă un rol

important în mecanismul de piaţă, constituind, în acelaşi timp, elementul
de referinţă al tuturor acţiunilor întreprinse atât de producător, cât şi de
comerciant.
 Ca latură importantă a politicii sociale pe care trebuie să o promoveze o

societate democratică şi o componentă a programelor de protecţie
socială, protecţia consumatorului reprezintă un ansamblu de dispoziţii
privind iniţiativa publică sau privată, destinată a asigura şi a ameliora
continuu respectarea intereselor consumatorilor.
6.2. Definirea drepturilor consumatorilor
 Conceptul privind ”drepturile consumatorilor” îşi are originea în Carta

drepturilor consumatorilor definită de fostul preşedinte al S.U.A., J.F.
Kennedy, în martie 1962, sub forma unui mesaj special adresat
Congresului american.
 Deşi Carta nu a mai fost definitivată, ea rămâne importantă prin

conturarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor servind drept
model de referinţă la elaborarea legilor de protecţie a consumatorilor ce
au apărut în deceniile şapte şi opt în S.U.A. şi în alte ţări din continentul

american (Canada, Mexic), cât şi în Europa (Belgia, Franţa, Germania,
Suedia).
 În activitatea de cumpărare şi utilizare a bunurilor şi serviciilor necesare,

cetăţenii unei ţări – în calitatea lor de consumatori – trebuie să aibă
asigurat cadrul adecvat pentru accesul neîngrădit la produsele şi serviciile
de care au nevoie şi pe care le doresc. Acest cadru trebuie să cuprindă
drepturile fundamentale ale consumatorilor aşa cum decurg ele din Carta
Drepturilor Omului.
 Drepturile fundamentale ale consumatorilor sunt:

- Libertatea consumatorului de a alege produsele şi serviciile
- Dreptul consumatorului la protecţie
- Dreptul consumatorului de a fi informat complet corect şi precis
- Dreptul consumatorului la acces liber
- Dreptul consumatorului de a fi despăgubit
- Dreptul consumatorilor de a se organiza.
- Libertatea consumatorilor de a alege produsele şi serviciile pe

care le apreciază ca fiind cele mai potrivite pentru satisfacerea
nevoilor lor de consum sau gusturilor proprii din punct de vedere al:
 calităţii şi durabilităţii;
 sferei de folosinţă, gamei de utilităţi pe care le poate acoperi sau
satisface;
 preţului;
 coloristicii, aspectului şi designului;
 mărcii produsului, respectiv producătorului care l-a fabricat;
 experienţei şi obişnuinţei, acumulate în timp, a tradiţiei în
realizarea unui produs sau serviciu.
- Dreptul consumatorului la protecţie împotriva riscului de a

achiziţiona un produs sau de a i se presta un serviciu care ar putea
să-i prejudicieze sănătatea, securitatea sau viaţa, ori să-i afecteze
drepturile şi interesele legitime. Pentru aceasta:
 produsele şi serviciile trebuie să aibă în dotare toate mijloacele,
aparatele, piesele care trebuie să asigure protejarea
consumatorilor;
 produsele şi serviciile oferite pe piaţă să nu afecteze, în timpul
folosirii lor, mediul înconjurător, care, la rândul lui, îl poate afecta
pe consumator;
 produsele şi serviciile să fie prevăzute cu instrucţiuni clare şi uşor
de înţeles privind utilizarea, păstrarea şi depozitarea;
 produsele şi serviciile oferite consumatorilor să aibă clar şi la
vedere specificate termenele de valabilitate sau garanţie;
 consumatorul trebuie informat, educat, pregătit şi instruit asupra
modului în care poate aprecia şi evalua riscul pe care şi-l asumă,
precum şi în ceea ce priveşte modul în care-l poate preveni.
- Dreptul consumatorului de a fi informat complet, corect şi precis

asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel
încât decizia pe care o va lua în legătură cu achiziţionarea unui produs
sau solicitarea unui serviciu să corespundă cât mai bine nevoilor sale.
Consumatorul trebuie să cunoască:
 elementele principale care definesc calitatea comercială a
produsului;
 elementele principale care alcătuiesc calitatea funcţională a
produselor şi serviciilor ce urmează a fi achiziţionate, respectiv
solicitate;
 elementele principale ce caracterizează calitatea fundamentală şi
care îmbină parametrii calitativi ai unui produs stabilind o anumită
ordine a lor, astfel încât consumatorul să poată percepe actul de
cumpărare şi consum prin prisma parametrilor tehnici şi tehnologici
pe care el îi apreciază cel mai mult.
- Dreptul consumatorului la acces liber la pieţele, magazinele,

furnizorii care-i asigură o gamă variată de produse şi servicii şi care-i
dă posibilitatea să le aleagă pe cele pe care le consideră cele mai
bune sau pe cele ce răspund cel mai bine sferei de utilităţi pe care o
are în vedere consumatorul. În acest sens:
 consumatorul poate solicita, iar vânzătorul este obligat să-i
prezinte toate produsele prezentate în magazin sau la punctul de
vânzare respectiv, piaţă, depozit, care răspund cererii sau utilităţii
menţionată de consumator;
 cumpărătorul poate cere informaţii suplimentare referitoare la
produsul sau serviciul dorit, cu deosebire a celor noi, cu privire la
performanţe, preţ, fiabilitate etc.;
 consumatorul poate solicita scurtarea timpului de realizare a
actului de comerţ vânzătorul fiind obligat să ia măsuri pentru
reducerea timpului de aşteptare şi prezentare, îmbunătăţirea
etalării, scurtarea timpului de demonstrare a funcţionării
produsului.
- Dreptul consumatorului de a fi despăgubit pentru prejudiciile

cauzate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi/sau serviciilor.
Consumatorul are dreptul să:
 reclame deficienţele de comportare ale produselor achiziţionate,
faţă de caracteristicile funcţionale garantate de vânzător, solicitând
remedierea lor;
 primească, în schimb, un nou produs de acelaşi tip sau similar (cu
acordul său) în locul celui necorespunzător, precum şi
despăgubirea daunelor pe care le-a suferit consumatorul în timpul
utilizării produsului defectuos;
 primească despăgubiri morale ca urmare a consumării sau utilizării
unor produse sau servicii necorespunzătoare pe care le-a
achiziţionat de pe piaţă.
- Dreptul consumatorilor de a se organiza în diverse forme

asociative (asociaţii, fundaţii, grupuri socio-economice, consilii, uniuni,
federaţii) care să acţioneze permanent, constant şi cu forţă pentru
apărarea intereselor şi aplicarea în viaţă a drepturilor fundamentale
ale consumatorilor. Prin aceste forme organizatorice, consumatorii au
dreptul şi posibilitatea să intre în contact direct cu toate organele şi

instituţiile, care au şi ele la rândul lor atribuţii în domeniul promovării şi

apărării drepturilor fundamentale ale consumatorilor.
 ONG – urile cu atribuţii şi răspunderi în ce priveşte apărarea şi
promovarea intereselor consumatorilor acţionează în următoarele
direcţii:
- urmărirea şi evoluţia preţurilor;
- marketingul, prospectarea şi organizarea pieţei, efectuarea de
studii şi corectarea pieţei;
- promovarea calităţii, managementul calităţii totale a produselor
şi serviciilor;
- designul şi aspectul estetic al produselor;
- aprovizionarea şi vânzarea bunurilor, pregătirea agenţilor de
prezentare şi vânzare;
- comportamentul consumatorilor şi furnizorilor;
- sisteme de prezentare, etalare şi vânzare a mărfurilor;
ambalarea, etichetarea şi marcarea;
- publicitatea şi reclama bunurilor şi serviciilor;
- consultaţii privind modul de a acţiona al vânzătorilor şi
cumpărătorilor în actul de vânzare-cumpărare a produselor,
procurarea şi utilizarea serviciilor, asigurarea modului de
acoperire a nevoilor.
6.3. Protecţia consumatorului în România
 Alături de alte drepturi ale omului, şi drepturile consumatorului sunt

protejate de stat, în principal printr-un complex de acte normative ce
reglementează acest important segment al protecţiei sociale, respectiv
protecţia consumatorului.
 Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea

lor de consumatori.
 Într-o societate liberă şi democratică, fiecare individ are dreptul de a avea

asigurate condiţiile necesare pentru achiziţionarea bunurilor şi serviciilor
pe care şi le doreşte şi pe care le poate plăti.
 Pornind de la prevederile Rezoluţiei nr. 39/248 din 1985 a Adunării

Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a aprobat Principiile
Directoare pentru Protecţia Consumatorului, în România a fost adoptat un
sistem unitar de reglementări în acest domeniu, avându-se însă în vedere
condiţiile concrete ale economiei româneşti şi mai ales cele ale tranziţiei.
 În adoptarea legislaţiei privind protecţia consumatorului s-a avut în vedere

armonizarea ei cu legislaţia europeană în domeniu.
 In acest sens, Guvernul României a emis, începând cu 1990, 75 de acte

normative (Legi, Ordonanţe şi Hotărâri de Guvern, Regulamente) privind
protecţia consumatorului.
 Câteva din cele mai importante acte normative din legislaţia-cadru privind
protecţia consumatorilor sunt:

- Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi

comerciale ilicite.
- Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.
- Legea nr. 177 din 9 octombrie 1998 pentru completarea art. 2 din
Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi
comerciale ilicite.
- Legea nr. 322 din 27 mai 2002 privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 146/2001 pentru completarea Ordonanţei
Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.
 Potrivit cadrului legislativ protecţia consumatorului în România presupune

în principal:
- Asigurarea accesului neîngrădit la produse şi servicii;
- Informarea consumatorilor asupra caracteristicilor esenţiale ale
produselor şi serviciilor;
- Apărarea şi asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale
persoanelor fizice împotriva unor practici abusive;
- Participarea consumatorilor la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi
interesează în această calitate;
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului - subliniază că
libertatea de a alege este un drept esenţial al consumatorului. În
concretizarea acestei idei, Ordonanţa prevede că statul va garanta
accesul nelimitat al consumatorilor la produse şi servicii şi informarea
lor completă în acest domeniu.
Cadrul instituţional privind protecţia consumatorului în România
 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), organ

de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea
Guvernului, cu personalitate juridică, înfiinţat în anul 2001, îşi desfăşoară
activitatea în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind
protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare.
- ANPC are 42 de Oficii pentru Protecţia Consumatorilor (OPC), în toate
judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti.
- ANPC coordonează şi realizează strategia şi politica Guvernului în
domeniul protecţiei consumatorilor, acţionând pentru prevenirea şi
combaterea practicilor care dăunează sănătăţii, securităţii sau
intereselor economice ale consumatorilor şi evaluează efectele pe
piaţă ale sistemelor de supraveghere a produselor şi serviciilor
destinate acestora.
 Asociaţiile pentru Protecţia Consumatorilor (APC) - organisme

neguvernamentale pentru protecţia consumatorilor.
- Au statut de asociaţii pentru protecţia consumatorului acele asociaţii
constituite, potrivit legii, ca persoane juridice şi care, fără a urmări
realizarea de profit pentru membrii lor, au ca unic scop apărarea
drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor sau ale
consumatorilor, în general.
- Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC) a fost
înfiinţată în anul 1990. La acea dată a fost prima organizaţie
neguvernamentală cu preocupări în domeniul protecţiei
consumatorilor.
 Prin activităţile pe care le desfăşoară aduce o contribuţie

semnificativă la apărarea şi promovarea drepturilor consumatorilor,
la îmbunătăţirea nivelului de informare a consumatorilor, precum şi
la consolidarea mişcării consumeriste din România.
 Asociaţia este membru al Internaţionalei Consumatorilor cu sediul
la Londra, şi are filiale în ţară şi relaţii de colaborare cu alte
asociaţii independente de consumatori şi cu federaţii judeţene de
asociaţii.
 Centrele de consulţanţă şi informare a consumatorilor (constituite

prin Ordinul nr. 256/10.10.2000) pentru aprobarea criteriilor de evaluare şi
selectare a asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor.
 Organisme de încercare şi certificare:

- Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor LAREX
Bucureşti, cu 9 filiale teritoriale în Bucureşti, Arad, Baia Mare,
Constanţa, Galaţi, Oradea, Satu-Mare, Sibiu şi Iaşi, aflate în
subordinea ANPC.
- Laboratoare proprii de analize şi încercări organizate în judeţele
Bacău, Vrancea, Neamţ, Brăila şi Suceava, aflate în subordinea
ANPC.
- Laboratorul pentru Analiza Calităţii Vinurilor şi Băuturilor Alcoolice,
care funcţionează în structura Oficiului pentru Protecţia
Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, aflat în subordinea ANPC.
 Organisme consultative pentru protecţia consumatorului:

- Organismele consultative pentru protecţia consumatorului au rolul de
a întări cooperarea cu societatea civilă.
- Existenţa acestor organisme se impune în contextul în care
consumatorul din România nu are, în general, iniţiative în planul
verificării calităţii produselor şi a serviciilor.
- Pregătirea necorespunzătoare a personalului din serviciile publice,
impoliteţea faţă de consumatori, dar şi lipsa unei informări
corespunzătoare cu privire la caracterul fundamental al drepturilor în
materie motivează această atitudine.
- În România există două organisme consultative independente în
domeniu:
 Comisia pentru Clauze Abuzive înfiinţată prin Ordinul nr.531/2001
al Preşedintelui ANPC. Are rolul de a analiza şi a evalua
contractele standard pentru servicii de interes public sau cele care
se adresează unui număr mare de consumatori, în vederea emiterii
unui punct de vedere consultativ.
 Comisia pentru Securitatea Produselor înfiinţată prin Ordinul
nr.532/2001 al Preşedintelui ANPC. Are rolul de a analiza
sesizările privind riscurile pe care le pot prezenta produsele
destinate consumatorilor în vederea evaluării şi emiterii unui punct
de vedere.
- Comisiile sunt organisme consultative independente, formate
din reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale şi ai
consumatorilor.
- Aceste Comisii pot fi consultate de ANPC, de Comitetul
Interministerial pentru Supravegherea Pieţei, Produselor şi
Serviciilor şi Protecţia Consumatorilor şi de instanţele de

judecata.
- De asemenea, Comisiile constituie un real sprijin în activitatea
de supraveghere a pieţei pentru a obţine cele mai bune opinii
fundamentate privind produsele care pot prezenta risc grav şi
imediat pentru consumatori, respectiv pentru eliminarea
clauzelor abuzive din contractele încheiate cu consumatorii.
Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Pieţei

Produselor şi Serviciilor şi Protecţia Consumatorilor (constituit
prin H.G. 681/19.07.2001) are ca principale atribuţii:
- asigurarea colaborării dintre autorităţile administraţiei
publice centrale, pe de o parte şi
- colaborarea dintre aceste autorităţi şi structurile civile pe de
altă parte,
- perfecţionarea cadrului legislativ,
- accelerarea procesului de armonizare a legislaţiei naţionale
cu legislaţia Uniunii Europene.
6.4. Protecţia consumatorului de alimente în spaţiul Uniunii

Europene
 Protecţia consumatorului este reglementată în Tratatul Constitutiv al UE

într-un Titlu distinct, al XIV-lea. Art. 153 (ex-art.129 A) din Tratatul de la
Maastricht unde se precizează contribuţia Comunităţii la:
- protecţia sănătăţii şi a intereselor economice ale consumatorilor,
- promovarea dreptului lor la informaţie
- educaţie
- apărarea intereselor proprii.
 În acest scop, Comunitatea ia măsuri în cadrul realizării pieţei interne şi

măsuri care susţin şi completează politica statelor membre. Astfel, toate
persoanele fizice şi juridice implicate în lanţul comercial european trebuie
să se conformeze standardelor de calitate şi etichetare ale UE.
 Promovorea drepturilor consumatorilor este o valoare esenţială a UE,

mereu dezbătută în legislaţia sa.
 Aderarea la UE oferă o protecţie suplimentară consumatorilor.
 Există 10 principii de bază conform cărora legislaţia UE protejează

consumatorul, în oricare din ţările UE s-ar află acesta.
 Principiile respective descriu nivelul minim de protecţie, care conform

dreptului comunitar, trebuie acordat consumatorului.
 Detaliile şi modul de aplicare a legislaţiei comunitare diferă de la o ţară la

alta, în funcţie de modul de transpunere a legislaţiei comunitare la nivel
naţional.

 Politica de protecţie a consumatorilor în UE se bazează pe următoarele

10 principii:
1. Consumatorul are dreptul sa cumpere orice, indiferent unde s-ar afla
 Doriţi să vă faceţi cumpărăturile într-o ţară a UE? Legislaţia comunitară vă

dă dreptul să vă faceţi cumpărăturile fără a vă îngrijora pentru plata
drepturilor vamale sau a TVA la întoarcere (pentru ţările membre a UE).
 Ca regulă generală, autorităţile ţării voastre nu vă pot împiedica să
importaţi un produs pe care l-aţi achiziţionat legal dintr-o ţară a UE.
2. Dacă ceva nu merge, raportaţi
3. Consumatorul are dreptul la înalte norme de securitate pentru

produsele alimentare şi alte bunuri de consum
 Astăzi orice magazin alimentar vinde produse care vin din toată Europa.
Sunt aceste produse sigure? Da, trebuie să fie. UE are o legislaţie care
contribuie la siguranţa produselor alimentare. Nici un sistem legislativ nu
poate garanta consumatorilor un grad de risc egal cu zero sau o
securitate 100%, dar normele securităţii din ţările UE sunt printre cele mai
înalte şi sigure din lume.
 O condiţie generală a legislaţiei UE este că toate produsele vândute în
UE trebuie să fie sigure. Dacă o întreprindere a descoperit că a plasat pe
piaţă produse periculoase, are obligaţia legală să informeze autorităţile.
4. Informaţi-vă despre ceea ce mâncaţi
 De unde pot consumatorii să afle ce conţin alimentele? Trebuie să

citească informaţia de pe ambalajul produsului!
 Legislaţia UE privind etichetarea produselor alimenatre permite sa aflăm
ce mâncăm.
 Informaţiile complete asupra ingredientelor utilizate pentru elaborarea
unui produs alimentar trebuie indicat pe etichetă, cât şi coloranţii,
conservanţii şi alţi aditivi chimici utilizaţi.
 Ingredientele produselor la care anumite persoane sunt alergici- de
exemplu, nucile-acestea trebuie menţionate pe etichetă, chiar dacă
cantitatea utilizată este mică.
 Legislaţia UE privind etichetarea produselor alimentare impune utilizarea
termenului de „biologic” şi a numelui asociat produsului de calitate ce
provine din regiuni particulare ale Europei: de exemplu, dacă produsul
este etichetat Prosciutto di Parma, putem fi siguri că produsul (jambonul)
provine din Parma, dacă este etichetat Kalamata, putem fi siguri că
măslinele provin din Kalamata. Legislaţia UE permite să aflăm dacă un
aliment este modificat genetic (GM). Dacă este cazul, atunci trebuie să fie
etichetat ca atare.
5. Contractele trebuie să fie corecte faţă de consumatori
 Legislaţia UE stipulează că clauzele contractuale abuzive sunt interzise,

indiferent de numărul contractelor încheiate sau de locul unde acesta a
fost încheiat.
6. Consumatorul poate să anuleze contractul
 Conform dreptului comunitar, consumatorii sunt protejaşi de anumite

contracte, principiul general fiind: contractul se poate anula în 7 zile.
Dreptul comunitar protejează consumatorii şi în cazul achiziţionării
produselor prin Internet, prin corespondenţă sau telefonic sau alte tipuri
de vânzări la distanţă. Pentru unele servicii financiare contractul se
anulează şi în 14 zile lucrătoare.
7. Compararea preţurilor trebuie să fie facilă
 Cum este posibilă compararea preţurilor la două mărci de cereale pentru

micul dejun dacă unul din ele este într-un ambalaj de 375 g şi altul într-un
ambalaj de 500 g? Conform legislaţiei comunitare magazinele trebuie să
indice „preţul unitar” al produselor - preţul per kg sau per litru - pentru a
compara care este mai avantajos ca preţ.
8. Consumatorul nu trebuie indus în eroare
 Publicitatea care induce în eroare şi înşală consumatorul este interzisă

conform legilor comunitaţii europene. Dacă se face o vânzare prin telefon,
prin corespondenţă sau on-line vânzătorul trebuie să fie cinstit şi onest
faţă de cumpărător. Conform legislaţiei, trebuie să se prezinte, cine sunt,
ce vinde, costurile (taxele şi preţul livrării) şi termenul de livrare.
9. Dreptul la protecţia vacanţei, concediului
10. Consumatorul are dreptul la recurs în cazul litigiilor transfrontaliere
 În fiecare din cele 27 State membre ale UE, cetăţenii pot obţine informaţii
în limba oficială a ţării, apelând gratuit la serviciul de informaţii al Comisiei
„Europe Direct”.
 Comisia Europeană are birouri în fiecare din capitala celor 27 State
membre, cât şi în unele oraşe mari. Aceste birouri pot oferi informaţii şi
documentaţie în limba ţării în care vă aflaţi. Reţeaua Centrelor europene
ale consumatorilor ale Comisiei a crescut în ultimul timp (cuprinde 13
State membre), şi poate oferi informaţii despre drepturile consumatorilor.
 Reţeaua Centrelor naţionale de informaţie şi asistenţă a reţelelor
extrajudiciare europene (EJE), ajută consumatorii să depună plângere
împotriva comerciantului dintr-o altă ţară membră angajându-se într-un
recurs transfrontalier via un program extrajudiciar. Reţeaua EJE cuprinde
15 state membre plus Norvegia şi Islanda.
 În aplicarea acestor dispoziţii, statele membre sunt abilitate să menţină
sau să stabilească măsuri de protecţie mai stricte, cu condiţia ca acestea
să fie compatibile cu legislaţia europeană.
Consumatorii sunt cei care trebuie să orienteze întreaga atenţie a

producătorilor şi comercianţilor.

1. Care sunt drepturile fundamentale ale consumatorilor?

2. Care din instituţiile enumerate mai jos alcătuiesc cadrul instituţional din
România?
a. APC
b. ANPC
c. EFSA
d. OMS
e. FAO
3. Câte acte normative privind protecţia consumatorului a emis guvernul
României incepând cu anul 1990?
a. 76.
b. 75
c. 73
d. 70
4. Care sunt cele 10 principii de bază conform cărora legislaţia UE
protejează consumatorul, în oricare din ţările UE s-ar afla acesta?
5. Ce presupune protecţia consumatorilor în România potrivit cadrului
legislativ?
1. Drepturile fundamentale ale consumatorilor sunt:

- Libertatea consumatorului de a alege produsele şi serviciile
- Dreptul consumatorului la protecţie
- Dreptul consumatorului de a fi informat complet corect şi precis
- Dreptul consumatorului la acces liber
- Dreptul consumatorului de a fi despăgubit
- Dreptul consumatorilor de a se organiza.
2. a, b
3. b
4.
1. Consumatorul are dreptul sa cumpere orice, indiferent unde s-ar afla
2. Dacă ceva nu merge, raportaţi
3. Consumatorul are dreptul la înalte norme de securitate pentru
produsele alimentare şi alte bunuri de consum
4. Informaţi-vă despre ceea ce mâncaţi
5. Contractele trebuie să fie corecte faţă de consumatori
6. Consumatorul poate să anuleze contractul
7. Compararea preţurilor trebuie să fie facilă
8. Consumatorul nu trebuie indus în eroare
9. Dreptul la protecţia vacanţei, concediului
10. Consumatorul are dreptul la recurs în cazul litigiilor transfrontaliere
5. Potrivit cadrului legislativ protecţia consumatorului în România presupune
în principal:
- Asigurarea accesului neîngrădit la produse şi servicii;
- Informarea consumatorilor asupra caracteristicilor esenţiale ale
produselor şi serviciilor;
- Apărarea şi asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale

persoanelor fizice împotriva unor practici abusive;
- Participarea consumatorilor la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi
interesează în această calitate;
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului - subliniază că
libertatea de a alege este un drept esenţial al consumatorului. În
concretizarea acestei idei, Ordonanţa prevede că statul va garanta
accesul nelimitat al consumatorilor la produse şi servicii şi informarea
lor completă în acest domeniu.

Anexa 1.
LEGISLAŢIE
- SIGURANŢA ALIMENTELOR –
-
UNIUNEA EUROPEANĂ ROMÂNIA

Cadrul general al legislaţiei
 “Cartea Albă” a siguranţei  Legea nr. 150/2004 privind
alimentare-ianuarie 2000 siguranţa alimentelor şi hranei
 Regulament 178/2002 – legea pentru animale, modificată şi
privind siguranţa alimentelor completată prin Legea 412/2004
Pachetul legislativ privind igiena

Norme de igiena alimentelor
 Regulament 852/2004  Hotărârea de Guvern 924/2006
Abrogă HG 1198/2002
Pachetul legislativ privind igiena
Norme privind controlul oficial al alimentelor şi furajelor
Abrogă HG 1196/2002
Alimentele şi hrana pentru animale modificate genetic
Cerinţe privind trasabilitatea, etichetarea
Legislaţie orizontală
Norme privind contaminanţii
 Regulament CE 466/2001, cu  Ordin nr. 1050/97/1145/505/2004
amendamentele ulterioare MAPDR, ANSVSA, MS, ANPC
 10 Directive CE privind contaminantii din produsele
alimentare (limitele maxime admise;
metode de prelevare şi criterii
pentru metodele de analiză)
Norme privind contaminanţii - import in condiţii speciale
Deciziile:  Ordin nr. 39/592/1072/216/2004
 2002/79, MAPDR, ANSVSA, MS, ANPC
 97/830, (arahide din China)
 2002/80,  Ordin nr. 40/591/1071/217/2004
 2003/493, MAPDR, ANSVSA, MS, ANPC
 2000/49, cu amendamentele (fistic din Iran)
ulterioare  Ordin nr. 86/795/1352/286/2004
MAPDR, ANSVSA, MS, ANPC
(smochine din Turcia)
 Ordin nr. 87/816/1351/285/2004
(nuci din Brazilia)

 Ordin nr. 88/796/1350/284/2004
(alune din Egipt)
Norme privind reziduurile de pesticide in produsele alimentare
 Directiva Consiliului nr. 76/895  Ordin ANSVSA nr. 82/2005
(legume, fructe) (produse de origine animală,
 Directiva Consiliului nr. 86/362 metode de prelevare)
(cereale)  Ordin ANSVSA nr. 147/2004
 Directiva Consiliului nr. 90/642 (produse de origine non-animală,
(legume , fructe) metode de prelevare)
 Directiva Consiliului nr. 86/363  Ordin MAPDR, MS 505/720/2005
(produse de origine animală)
 Directiva Comisiei 2002/63
(metode de prelevare)
Norme privind aditivi, arome, solvenţi de extracţie
 Directiva 84/1007/EC,  Ordin MAPDR, MS nr.
94/35/EC, 94/36, 95/2, 67/427, 438/295/2002, cu modificarile si
78/663; Decizie 2004/374/EC, completarile ulterioare (aditivi-
2002/247/EC (aditivi) limite, condiţii de puritate)
 Directiva 88/388/EEC  Ordinul MS/MAPDR nr. 83/90/2002
 Decizia 88/389/EEC  Ordinul MS/MAPDR nr.
 Regulamentul (CE) nr. 2232/96 231/181/2004
 Decizia 1999/217/EC
 Regulamentul (EC) nr.
1565/200
622/2002
2065/2003
Norme privind materiale in contact cu alimentul
 Regulamentul nr. 1935/2004
 Directiva 2002/272, Directiva  HG nr. 1197/2002
82/711/EEC  HG nr. 559/2004
 Directiva 84/500/EEC
 Directiva 78/142/EEC, Directiva
80/766/EEC, Directiva
81/432/EEC
 Directiva 2002/16/EC
Norme privind suplimente nutritive, alimente cu destinaţie nutriţională
specială
 Directiva 2002/46/EC  Ordinul MS/MAPDR nr.
 Directiva 89/398/EEC, 387/251/2002
 Directiva 91/321/EEC,
 Directiva 96/5/EC,
 Directiva 92/52/EEC,
 Directiva 2001/15/EC
Norme privind radiaţiile ionizante
 Directiva 1999/2/EC  Ordinul MS/MAPDR/ANPC nr.
 Directiva 1999/3/EC 855/98/90/2002
Norme privind apele minerale
 Directiva 80/777/EEC  HG nr. 760/2001
 Directiva 2003/40/EC  HG nr. 2271/2004
Legislaţie naţională specifică
 Hotararea de Guvern nr. 984/2005
- Stabilirea de atribuţii şi responsabilitaţi pentru organizarea şi
funcţionare a autorităţilor competente
- Stabilirea de sancţiuni, contravenţii la normele sanitar veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor
Legislaţie naţională de punere în aplicare a normelor Uniunii
Europene
 Ordin nr. 38/2006 (produse de origine non-animală)
 Ordin 138/2005 (produse de origine animală)
- Proceduri privind importul- exportul
 Ordin ANSVSA nr. 139/2004
- Procedura de aprobare a unităţilor din domeniul alimentar

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Craddock, N., 2006, European food legislation, EuropAid Project, Astana

2. Goodburn, K., 2005, EU Food law, Ed. Woodhead Publishing Limited,
Cambridge, UK
3. Leicu, C., 1998, Drept comunitar, Ed. Lumina Lex, Bucureşti.
4. Margareta Zara, 1999, Legislaţie şi protecţia consumatorului, Ed. Evrika,
Brăila
***Harmonization of food law in EU
***www.fao.org
***www.legestart.ro
***www.mapam.ro/
***www.quamanceec.net/
***www.pnvv.ro/
***www.agroazi.ro/
***www.codexalimentarius.ro/
***www.consultanta-certificare.ro/
***www.biblioteca.ase.ro/
***www.ansv.ro/
***www.icbmv.ro
***www.romalimenta.ro/
***www.euro-info.ccir.ro
***www.focusimm.ro/
***www.mie.ro/
***www.infoaliment.ro/
***www.cdep.ro/
***www.agroazi.ro/
72

Legislatie 2008

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Legislatie 2008

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor

Curs destinat studenţilor facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor

Lector dr.ing. Aida VASILE

Capitolul 1. Acte juridice normative 3

1.1. Conceptul de act juridic normativ 3

1.2. Părţile constitutive ale actului juridic normativ 4

1.3. Elemente de structură ale actului juridic normativ 5

1.4. Tehnica elaborării normelor juridice 8

Capitolul 2. Organisme internaţionale cu atribuţii în 13

2.2. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură 14

2.3. Comisia Codex Alimentarius - organism mixt al Organizaţiei 14

Capitolul 3. Politica Uniunii Europene privind siguranţa 23

3.2. Aquis-ul comunitar 24

3.3. Instituţii ale Uniunii Europene 24

3.4. Cadrul instituţional al politicii europene de protecţie a 25

3.5. Cartea Albă a Siguranţei Alimentare 26

3.6. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA - 27

3.7. Dimensiunea europeană a politicii de protecţie a 28

Capitolul 4. Organisme naţionale cu atribuţii în 32

4.2. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor 33

4.3. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale 34

4.4. Autoritatea Naţională Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa 34

4.5. Siguranţa alimentelor şi protecţia consumatorilor 35

Capitolul 5. Noi reglementări ale Uniunii Europene cu 38

5.2. Regulamentul CE nr. 1924/2006 al Parlamentului European şi 44

Capitolul 6. Protecţia consumatorului 58

6.1. Protecţia consumatorului - caz particular al protecţiei sociale 58

6.2. Definirea drepturilor consumatorilor 58

6.3. Protecţia consumatorului în România 61

6.4. Protecţia consumatorului de alimente în spaţiul Uniunii 64

Capitolul 1. Acte juridice normative

1.1. Conceptul de act juridic normativ

1.2. Părţile constitutive ale actului juridic normativ

1.3. Elemente de structură ale actului juridic normativ

1.4. Tehnica elaborării normelor juridice

1.1. Conceptul de act juridic normativ

 Definiţie. Legea – este un act normativ cu valoare juridică superioară,

Legislaţie şi protecţia consumatorilor 3

Constituţia are poziţia principală (primară) în ierarhia legilor şi a celorlalte

Conţinutul actelor juridice normative trebuie să fie conform cu prevedrile

Actele normative subordonate legii

Acestea au denumiri şi forme diferite în cadrul sistemului de drept al fiecărui

1.2. Părţile constitutive ale actului juridic normativ

Titlul actului normativ – constituie elementul de identificare al acestuia.

Preambulul – constă într-o introducere succintă, care prezintă

Formula introductivă – partea actului normativ care invocă temeiul legal,

Dispoziţiile sau principiile generale – stabilesc dispoziţiile sau

Dispoziţiile de fond – concretizate în articole. În funcţie de problematica

Dispoziţiile finale şi tranzitorii:

1.3. Elemente de structură ale actului juridic normativ

 Definiţie. Norma juridică poate fi definită ca o regulă generală şi

 Scopul normei juridice. Scopul normei juridice este de a asigura

 Caracteristicile normelor juridice:

Legislaţie şi protecţia consumatorilor 5

- au caracter volitiv – exprimă şi oficializează voinţa socială într-un anumit

 Structura normei juridice:

 Clasificarea normelor juridice

Ordonanţă – ordin, dispoziţie ce provine de la o autoritate.

 Interpretarea normelor juridice

 Definiţie. Sensul noţiunii de răspundere juridică este acela de obligaţie

 Formele răspunderii juridice

 Condiţiile răspunderii juridice

1.4. Tehnica elaborării normelor juridice