Mazdeismul, o religie a eticii cu pretenţii revelate şi cu aspecte monoteiste

Schiţa abordării :
File de istorie iraniană.
Moştenirea indoeuropeană politeistă.
Dualismul filosofic zurvanist.
Filosofia iraniana mazdeană cosmologică.
Antropologia iraniană.
De la politeismul iranian la reforma monoteistă a lui Zoroastru.
Mazdeismul o religie a eticii.
Cărţi moral-sapienţiale iraniene.
Cronică.

Keywords : elamiţi, mezi, perşi, parţi, dualism, zurvanism, mazdeism, Avesta.

Disertaţia
Răsfoind file de istorie, aflăm cum în Orientul Apropiat, la Vest de râul Indus, la Est
de Mesopotamia, la Sud de Marea Caspică şi la Nord faţă de Golful Persic, într-un vast podiş,
s-au constituit state, imperii şi, rând pe rând, cele trei popoare: elamiţii, mezi şi persani care
astăzi formează poporul iranian.
Din când în când, în trecerea lor prin lume, ei au lăsat loc şi altor neamuri precum
asirienii, macedonenii, arabii, mongolii, dar în cele din urmă, prin anul 1935 d. Hr., şi-au ales
denumirea statală de Iran, ce rezidă în denumirea lor indo-europeană de airynes, aryenes,
adică grupul oamenilor nobili ai triburilor indo-europene din Asia Septentrională.
Folosindu-ne, între alte izvoare1, şi de Sfânta Scriptură, descoperim cel dintâi popor
istoric (Facere 14 : 1) din perimetrul sudic iranian, poporul elamit, care prin mileniul III, în.
Hr. se constituie deja în Statul Elam, cu capitala la Awan apoi la Susa, în partea de răsărit al
deltei formată de cursul râurilor Tigru şi Eufrat, în imediata vecinătate răsăriteană a
Mesopotamiei. Ca civilizaţie, Elamul este influenţat de Mesopotamia, din care şi face parte în
secolele XXIV-XXIII, î. Hr., ca încorporat în Statul Akkadian, iar în cursul secolului XXI,
încorporat în Statul Sumerian, refăcut de Dinastia a III-a din Ur. În anul 2004, î. Hr., elamiţii
cuceresc oraşul Ur şi pun astfel capăt Dinastiei a treia din Ur şi implicit Statului Sumerian.
Apogeul politic şi cultural al Statului Elam este consemnat în secolul XIII-XII, î. Hr., când
Elamul se întinde până în Mesopotamia Centrală. Elamiţii prăbuşesc în Babilon dinastia
kasiţilor, dar, cuceriţi de Asiria, în 639 î. Hr., existenţa lor statală se încheie. Ca neam însă
elamiţii sunt prezenţi şi în mijlocul secolului I, d. Hr. (Fapte 2 : 9), la Ierusalim, în mijlocul
evenimentelor provocate de coborârea Duhului Sfânt, în ziua de Cincizecime. Atunci o mică
parte din ei sunt botezaţi şi cuprinşi între cei aleşi ca pietre vii la zidirea Bisericii lui Hristos.
Pe la finele mileniului II, în. Hr., pătrund în Podişul Iranului, migrând dinspre Nord,
triburile indo-europene ale mezilor şi ale perşilor. Mezii se aşează mai la nord şi vor reuşi
alcătuirea unui stat pe la sfârşitul secolului VIII, în. Hr., dar încă dependenţi de Asiria. Voar
avea însă organizare proprie cu capitala la Ecbatana. Cu cel de-al treilea rege, Ciaxare
(Cyaxerses) (630-584), se vor desprinde de Asiria şi, consolidând puterea statului, vor începe
transformarea lui în imperiu. Vor cuceri Anatolia, iar în răsărit se vor apropia de Podişul
Pamir. În Nord vor atinge Munţii Caucaz şi se vor apropia de Himalaia, iar în Sud vor atinge
Golful Persic. Imperiul Mezilor este consacrat pentru aproximativ o sută de ani. În 550, î. Hr.,
regele persan Cyrus al II va cucerii Media.

1
Marcel D. Popa ~ Horia C. Matei, Mică enciclopedie de Istorie Universală, Editura Politică, 1988, Bucureşti,
pag. 172-173; 594-595; 633-634.
 În secolul VIII, î. Hr., aproximativ în perimetrul vechiului Elam, se constitue statul
persan. Fondatorul său de drept este considerat legendarul Ahaimene (Achaimanes), în jurul
anului 700, î. Hr. Acestuia îi urmează, pe la aproximativ 675, Vistaspe (Teispes, Istaspe), dar
cel care va face Persia o mare putere va fi Cyrus al II-lea (559-532, 525), care a înfrânt
Media, a cucerit posesiunile Imperiului Med şi a extins puterea persană în tot Orientul
Mijlociu şi Apropiat, dintre Indus şi Tracia, iar în Africa a cucerit Egiptul, Nubia şi Etiopia.
Capitala statului va fi iniţial Pasargades, iar apoi Persepolis, oraş capitală zidit în
vecinătatea celui dintâi, chiar în acest scop.2
Se remarcă regii: Cambyse şi Darius I. Sub Darius III, Imperiul se prăbuşeşte prin
pierderea bătăliilor de la Isso (333 î. Hr.) şi Gaugamela (331, î. Hr.), în favoarea
macedonienilor conduşi de Alexandru Macedon (cel Mare). Darius III este asasinat de o
conjuraţie a satrapilor şi astfel Imperiul Persan se sfârşeşte, intrând în lumea elenistică.
După moartea lui Alexandru, Persia intră, pentru un secol în componenţa Regatului
Seleucid după care se desprinde şi se constituie în Regatul Parţilor (250, î. Hr. 226, d. Hr.),
apoi în Regatul Sasanid (226-651) şi va sfârşi sub cuceririle arabe dintre anii 635-651. Sub
arabi, Persia va adopta islamul, dar din nou se va desprinde în sec. IX-X. În sec. XIII-XIV, va
fi sub stăpânire mongolă. În 1499 Ismail I reuşeşte un nou stat centralizat.
Noua Persie va face cu greu faţă politicii medievale, dar va rezista şi va trece şi de
epoca modernă ajungând ca în 1935 să se proclame Stat Iranian, după vechea denumire indo-
ariană airynes, aerynes.

Moştenirea indoeuropeană sau politeismul religios3 iranian ancestral

Pentru perioada elamită, datele religoase lipsesc. Există doar referiri la daevi, care
după apartenenţa şi influenţa civilizaţiei ar fi firesc să fie sumero-akkadieni, dar după
practicile religioase, care rezultă din scrierile Avesta4 aparţin fondului religios indo-european.
Textele Avesta creionează o personalitate divină altfel decât textele sumero-akadiene ori cele
egiptene. Această personalitate divină este asemănătoare celei creionată de Cărţile
vechitestamentare cu deosebirea că acelea vorbesc despre « Cel Preaînalt », iar Avesta
vorbeşte despre « Cel Preaînţelept », Ahura Mazda, foarte apropiat de sanscritul Diaus Pater.
Din pleiada indoeuropeană mai fac parte : Mithra-Sol, Agni, Anahita, şi ale entităţi.
Ahura Mazda, Domnul cel înţelept, creatorul şi susţinătorul lumii, binele prin
excelenţă, este înconjurat de şapte entităţi Amesa Spenta sau spiritele bune: Vohu Manah,
gândul bun sau starea de spirit bună; Xshathra Vairya, domnia, puterea sau regatul dezirabil;
Spenta Mainyu, spiritul sau duhul binefăcător; Spenta Armaiti, mila cea sfântă izvorâtă din
iubirea divină pentru creaţie; Haurvatât, salvarea cu conotaţii soteriologice; Ameretat,
nemurirea şi Sraasha, ascultarea pioasă. Aceste entităţi nu sunt altceva decât însuşiri sau
atribute ale Celui Preaînţelept.
Deşi profetul Zarathustra coboară din nord, din neamul mezilor, în ţinuturile persane,
el va avea un rol important în consacrarea lui Ahura Mazda ca singura divinitate persană
considerată creatoare şi proniatoare a întregii lumi. Ahura Mazda va salva lumea cu ajutorul
entităţilor sale, a nenumăraţilor îngeri, a oamenilor creaţi tocmai pentru a birui răul şi cu
ajutorul salvatorului Saosyant, născut postum din Zoroastru şi soţia sa Pourucista.

2
Vasile Pascu, Atlas istoric, didactic, Editura Cio - Nova, Bucureşti, 1998, pag. 5; Guy Bonnerot-Jean Marie Le
Guevellou, Atlas Historique et geographique, Editura Hachette Classique, Paris, 1991, pag. 5, 45.
3
Noţiunea de religie se justifică prin existenţa bineconturată a divinităţii unice, personale şi a raportului pe care
omul îl are cu ea.
4
Este cartea scară a mazdeismului. Mare parte din ea s-a pierdut. Se crede că s-a pierdut în proporţie de trei
sferturi. Textele Gatha se consideră compuse de către Zarathustra. Forma accesibilă azi este cea tradusă în
limba pehlevi între sec. III-IX, d. Hr.
 La o privire atentă observăm influenţe evreeşti şi creştine. Ele sunt posibile prin
diaspora evrească şi prin apostolatul creştin.
Haoma, sinonimă cu Soma indiană, este zeu, plantă şi băutură nemuritoare rânduită
pentru a menţine nemurirea zeilor. Preoţii karapani o sorbeau în timpul ceremoniilor.
Mithra, identificat cu Sol este (potrivit imnului Yast Mihr 10, 1) creaţia lui Ahura
Mazda. Iniţial el este consacrat ca zeu al păstorilor, dar va sfârşi ca zeu al războiului, sub care
aspect va face carieră şi în Anatolia (Cilicia 5, în cadrul armatei romane şi chiar la Roma).
Deşi ceremoniile mitriace se celebrau la vedere, s-au constituit cu timpul mistere mitriace,
după modelul vremii. În cadrul acestor mistere se servea pâine şi vin, respectiv apă.
Participanţii aveau diferite grade: corax (corb), nymphus (soţie), milles (soldat), leo (leu),
perses (persan), heliodromos (sol al soarelui), pater (tată).6 Primul grad se conferea şi
copiilor, era un fel de botez. Cultul nu implica nici un fel de orgii.
Franz Cumont7 descrie sanctuarul şi oficiul liturgic mitriac astfel : « era împărţit în
trei părţi : un culoar cu tavanul circular în lăţime de 1,50 m având două bănci din zidărie
dispuse dealungul pereţilor laterali unde îngenuncheau cei prezenţi ca să urmărească
slujirea şi să participe la ospeţele sacre ; un culoar  central cu lăţimea medie de 2,50 m ce
se constituia în locul rezervat oficianţilor; iar în fundal era o absidă supraînălţată în care
era aşezat grupul statuar ce-l înfăţişa pe Mithra tauractonul însoţit şi de alte imagini divine.
Înaintea acestuia erau amplasate altarele pe care ardea focul sacru ».
Angra Mainyu (Ahriman) e spiritul geamăn al lui Spenta Mainyu, dar spre deosebire
de acesta nu e născut din Ahura, cel puţin sub această manifestare malefică. Ahura nu
recunoaşte ca răul să aibă un dat ontologic, ci îl punea pe seama liberei voi a lui Angra care,
dintru început, a ales de bună voie să nască răutatea şi s-o cultive. În final Angra Mainyu va fi
învins şi binele va triunfa. Materia întreagă va fi regenerată într-un cer şi pământ nou.
Anahita, zeiţă a fecundităţii, a apelor; Sarasvati cea puternică şi imaculată era curată,
eroică şi maternă. În imn ”castorul este animalul său sacru, ea este reprezentată ca o tânără
frumoasă, viguroasă, strălucitoare, având o centură lată şi un corsaj strâns cu şireturi,
pentru a-şi pune mai bine în evidenţă sânii; poartă cercei pătraţi, din aur, şi un colier în
jurul gâtului, iar pe cap are o diademă cu 100 de pietre scumpe; mantaua ei este din aur şi
veşmintele din piele de castor strălucitoare”.8
Zeiţă polivalentă, Anahita personifica şi fluviul mistic, dătător de viaţă, drept pentru
care ea umbla alături de vânt, de ploaie, nori şi grindină, într-un car tras de 4 cai albi.
Sacerdoţiul său cuprindea cel puţin trei grupe succesive:
Grupa karapanilor, a preoţilor murmurători, era neîncetat condamnată de Zarathustra,
din pricina sacrificiilor nenumarate de boi. Grupa preoţilor sacrificatori usig, din care făcea
parte, prin formare, şi Zarathustra. El însă era zaotar, de la sanscritul «hotar», adică
sacrificator şi cântăreţ.
Grupa magilor, care au fost iniţial preoţi ai zeiţei Anahita, vieţuitori ai pădurilor,
preoţi contemplativi care interpretau visele, făceau profeţii sacrificând cai albi9, şi în timpul
sacrificiului psalmodiau o genealogie a zeilor. Ei erau păstrătorii unei tradiţii şi a poeziei
religioase.
După Starbon10 magii aveau un rol însemnat în misterele mitriace. În timpul lui
Zarathustra ei erau numiţi magu, respectiv mobed. Aceştia din urmă erau iniţiaţi în două
5
Plutarh, Vieţi paralele, Pompei, 24, 5.
6
Paul Ştefănescu, Iniţiere în ocultism, Editura Miracol, 2000, pag. 74.
7
Franz Cumont, Mysteres de Mithra, Bruxelles, 1913, pag. 179.
8
Franz Cumont, Persia, o mare putere, Editura Prietenii Cărţii, Bucureşti, 1998, pag. 61.
9
Herodot, Istorii, I, 131; Emilian Vasilescu, Istoria religiilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1975, pag. 182 şi următoarele.
10
Strabon, Geografia
cicluri, un ciclu înainte de vârsta de 15 ani şi al dloilea mai târziu. Sub arsacizi şi parţi au
ocupat poziţii importante în aparatul de stat şi prin urmare au fost asimilaţi prinţilor.

Filosofia iraniana
Filosofia iraniana are un continut cosmologic. Cosmologia iraniana implică în ea şi
teogonia, şi se întemeiază pe două izvoare mitologice : cel zurvanist şi cel mazdeean.
Dualismul filosofic zurvanist, rezidă în entitatea primordială Zurvan care definea
însăşi existenţa. Aşa cum ni-l reprezintă un bronz din Luristan, el este un zeu androgin
înaripat, care naşte, prin umeri, doi gemeni, în timp ce trei procesiuni, care reprezintă cele trei
vârste ale omului, îi aduc în chip de omagiu un mănunchi de barsom, planta cultică. Potrivit
convingerilor lui M. Eliade,11 Zurvan, ca părinte al zeului Ahura-Mazda (Ormuzd, Ohrmazd)
şi a spiritului rău Angra Mainyu (Ahriman) era cunoscut încă într-o epocă mai veche decât
data primelor mărturii scrise. În contextul acestei idei, Mircea Eliade argumenteză cu
observaţiile lui Eudemos din Rodos12 (a doua jum. a sec. IV, î. Hr., care scrie că: ”Magii (...)
numesc Totul unic şi inteligibil, când Spaţiu când Timp, din care s-ar fi născut Ohrmazd şi
Ahriman, Lumina şi Întunerecul”. Deoarece, potrivit lui Eudemos, Zurvan era adorat de
Magi, adică iniţial în ţinutul Mezilor, este greu de precizat dacă tăcerea lui Zarathustra se
explică prin motive polemice sau denotă, pur şi simplu, importanţa modestă, poate chiar
absentă la vremea sa, a acestui zeu al Timpului şi al Destinului, în mediile în care el
propovăduia.
În textul Avesta târzie (aprox. sec. IV, î. Hr.), Zurvan este rareori menţionat, şi este
pus întotdeauna în legătură cu timpul şi cu destinul. Un text (Videvdat, 19: 29) precizează că,
înainte de a atinge Podul Cinvat, creat de Ahura Mazda, sufletele drepţilor şi ale celor răi
înaintează pe drumul făurit de Zurvan. Într-un alt text (Videvat, 19: 13 şi 16), Zurvan este
însuşi Timpul etern. În altă parte (Yast 72: 10) se face distincţie între Timpul Infinit şi
Timpul îndelung autonom (Zurvan darego xvadhata), acesta din urmă răsărind din cel dintâi
pentru o durată de 12000 de ani, după care se reîntoarce în izvorul său. Zurvan nu este însă
menţionat de Plutarh (Isis şi Osiris, 46-47) care descrie mitul gemenilor în contextul lui
Ahura Mazda şi explică suveranitatea lor alternativă.
Cel care va descoperi Mitul lui Zurvan va fi un preot creştin armean, Eznik13din Kolb.
În mitul redat de el Zurvan are înteles de Glorie şi Destin. Pe scurt conţinutul mitului este
următorul: ”Atunci când nimic nu exista, exista Zurvan. El a adus jertfă 1000 de ani pentru a
avea un fiu. Şi îndoindu-se de eficacitatea jertfei sale (“Care ar putea fi folosul sacrificiului
oferit de mine?”) a zămislit doi fii: unul în virtutea sacrificiului oferit (Ohrmazd) şi unul din
pricina îndoielii (Ahriman). Conştientizând realitatea zămislirii, el a hotărât să-l facă rege
pe cel dintâi zămislit, care trebuia să fie şi cel dintâi născut. Ohrmazd a cunoscut gândul
tatălui său şi l-a împărtăşit fratelui geamăn. Acesta înainte de momentul naşterii, a sfâşiat
uterul şi ieşind s-a înfăţişat îndată înaintea lui Zurvan cerând regalitatea. Zurvan l-a privit şi
mirat i-a grăit: ”Fiul meu este înmiresmat şi luminos, tu eşti întunecat şi miroşi urât”.
Atunci s-a născut şi Ohrmazd. Zurvan a voit să-l facă rege, dar Ahriman i-a amintit de
legământul său de a-l face rege pe întâiul născut. Pentru ca să nu-şi calce legământul,
Zurvan i-a oferit regalitatea, dar pentru un anumit timp. (După Plutarh - 46-127, d. Hr.-
Ahriman va domni 3000 de ani, urmat de Ohrmazd, care va domni tot 3000 de ani, după care
11
Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, Chişinău, Editura Universitas, 1992, pag. 301
şi următoarele.
12
Textul lui Eudemos din Rodos a fost editat de J. Bidez - F. Cumont, Les Mages hellenises, II, pag. 69-70; cf.
I, pag. 62 şi următoarele.
13
Eznik, Contre les sectes, catrea a II-a, cap. VIII, text tradus în limba franceză de R. C. Zaehner, Zurvan, pag.
438-439.
vor urma alţi 3000 de ani de lupte intre ei (Bine şi Rău); după Eznik, Ahriman va domni
9000 de ani, după care va începe domnia lui Ohrmazd. În timpul domniei ei crează.
Remarcăm că amândoi sunt zei creatori, doar că ceea ce crează Ahriman este cu totul rău,
iar ceea ce crează Ohrmazd este tot bun”.14
Din mitul zurvanist rezultă că răul din lume este rezultatul unui accident tehnic, a unei
inadvertenţe a sacrificatorului divin.

Filosofia iraniana cosmologică mazdeană

În tratatul său “De Isidae et Osiridae”,46-47, Plutarh din Cheroneea (46-127 d. Hr.),
scriitor grec, adesea prezent la Roma, cu misiuni diplomatice, prezintă, după izvoare din sec.
IV, î. Hr., doctrina cosmologică mazdeană, cu pretenţia că este în fapt doctrina lui
Zarathustra. Dar aşa cum zice şi Mircea Eliade, 15 această doctrină are prea multe idei comune
cu zurvanismul, idei care nu sunt mazdeene. Astfel “Oromazdes, născut din cea mai pură
lumină şi Aremanos, născut din tenebre, îşi exercită fiecare puterea timp de 3000 de ani şi se
luptă între ei alţi 3000 de ani. Credinţa că lumea ar avea o durată de 9000 de ani, împărţită
în trei părţi egale (dominaţiei lui Ohrmazd îi urmează dominaţia lui Ahriman, cărora le
succed încă 3000 de ani de lupte) se întâlneşte într-o scriere târzie şi bogată în elemente
zurvaniste” (Menok i Khrat, VII, 11).
În mazdeismul zoroastrian Ahura Mazda ocupă primul loc. El este bun, sfânt şi
creator; început şi sfârşit la toate, El a creat lumea numai prin gând. Este aicinun fel de
creatio ex nihilo (Imnul 31:7, 11; 31:8). Deşi Ahura Mazda este o divinitate ca şi singulară,
este însoţită de un grup de 7 entităţi sau fiinţe (Amesa Spenta) divine, cărora le este părinte :
Vohu Manah, gândul bun sau starea de spirit bună; Xshathra Vairya, domnia, puterea sau
regatul dezirabil; Spenta Mainyu, spiritul sau duhul binefăcător; Spenta Armaiti, mila cea
sfântă izvorâtă din iubirea divină pentru creaţie; Haurvatât, salvarea cu conotaţii
soteriologice; Ameretat, nemurirea şi Sraasha, ascultarea pioasă.
La acestea se adaugă Angra Mainyu (Spiritul rău, distrugătorul), căruia Ahura Mazda
nu-i este însă tată, deşi l-a născut. Acest fapt neobişnuit se explică prin aceea că Ahura Mazda
nu se recunoaşte ca autor al răului, pentru ca răul să nu aibă dat ontologic. Angra Mainyu este
spirit distrugător, prin propria sa alegere. În imnul 30, se spune că imediat după naştere, la
început, spirite gemene Spenta şi Angra au ales: unul binele şi viaţa, celălalt răul şi moartea.
După această alegere, Spenta îi declară lui Angra: ”Nici gândurile, nici doctrinele, nici
puterile gândirii noastre; nici alegerea, nici cuvintele, nici faptele noastre; nici cugetele, nici
faptele noastre nu pot cădea la învoială”(Imnul 45:2).
Pe acest motiv ei nu mai sunt fraţi.
După această separare, Ahura Mazda îl învăluie pe Angra Mainyu cu o vrajă, şi-l
adoarme pentru 3000 de ani. Este timpul de răgaz în care el crează lumea cu gândul.
Universul mazdeean este unul bun, creat tocmai pentru a sprijini binele şi rămâne aşa până
când Angra se va trezi, după 3000 de ani, şi va începe şi el o creaţie, cea a tuturor relelor din
lume. Odată cu aceasta se porneşte şi lupta dintre zei. Angra sfâşie marginile cerului,
pătrunde în lumea materială, murdăreşte apele, otrăveşte vegetaţia, se aruncă în focul sacru
producând fumul. În luptă, de partea sa, Ahura Mazda va angaja Fravasi (spirite preexistente,
care locuiau în cer). Aceste spirite acceptă o existentă trupească, pe pământ tocmai pentru a
lupta împotriva răului care penetrând, maculase materia şi locuia în ea. Faptul că răul îşi
găsise locaş în materie va salva cerul care este păzit de fravasi cu suliţe în mâini ca nu cumva
Angra să urce acolo. Astfel Angra rămâne captiv în lumea materială, căci Cerul închizându-
se îl încercuie în creaţie ca într-o cuşcă. Ia naştrea astfel dualismul iranian, care va ţine 3000
de ani, după care va urma 1000 de ani de domnie a mântuitorului, Saosyant.
14
M. Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, pag. 303.
15
M. Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, pag. 302.
 La sfârşitul acestui mileniu va avea loc înoirea eshatologică. Ea se va produce cu
ocazia sărbătoririi Anului Nou. Atunci întreg universul va fi incendiat, într-un sacrificiu
cosmic declanşat de Saosyant. Morţii vor învia, vor fi judecaţi şi imortalizaţi (nemuritori),
minciuna şi răul va pieri, materia va fi transfigurată, răul nu va mai afla sălaş în trupurile
oamenilor (Imnul 19: 90). Un cer şi pământ nou va apare.
Spre deosebire de zurvanism, cosmologia mazdeeană nu permite dominaţia răului, ci
doar lupta dintre bine şi rău. De asemenea timpul care se derula ciclic este transformat după
cei 7000 de ani într-un timp liniar fără posibilitatea pervertirii.

Antropologia iraniană
Pentru a avea un ajutor în lupta împotriva lui Angra Mainyu şi a răului ca stare de
fapt, Ahura Mazda şi Spandarmat (Glia) crează omul. El se numeşte Gayomart (Omul
Primordial) = viaţă (gaya) nemuritoare (maretan, în avestică). Acesta este imaculat, are o
formă rotundă şi străluceşte ca soarele 16. Dar Angra Mainyu îşi începe agresiunea asupra lui.
El reuşeşte să-l maculeze, dar şi aşa Gayomart va mai trăi 30 de ani după care moare. Din
trupul lui apar metalele; sămânţa lui este purificată de lumina soarelui, a treia parte din ea
cade pe pământ şi produce rhubarba din care se va naşte prima pereche de oameni, Masye şi
Masyane. Forma lor primară este vegetală. Ahura Mazda le porunceşte să facă binele, să nu-i
slăvească pe demoni şi să postească. Dar curând ei vor ceda ispitirii lui Angra Mainyu, pe
care-l proclamă creator al pământului, al apelor şi al plantelor. Din pricina acestei neascultări,
perechea primordială este condamnată şi sufletele lor vor rămâne în Infern până la Înviere.
Timp de 30 de zile, Masye şi Masyane trăiesc fără hrană, apoi sug lapte din sfârcurile unei
capre, dar se fac că nu le place. Săvârşeau al doilea păcat, al minciunii. Aceasta însă i-a
întărâtat pe demoni. După alte 30 de zile, perechea primordială doboară vita din fruntea unei
cirezi şi o frig. Ei închină o bucată de carne focului, o alta zeilor, dar un vultur răpeşte bucata
destinată pentru zei. Era a treia greşală, a nebăgării de seamă. După 50 de ani li se nasc doi
gemeni pe care îi mănâncă, fiind foarte dulci. Ahura Mazda intervine suprimându-le gustul
copiilor, pentru a se putea înmulţi. Astfel Masye şi Masyane nasc alte perechi de gemeni, care
devin strămoşii tuturor seminţiilor omeneşti. 17Această antropologie este creaţia preoţilor
târzii, sec. IV î. Hr. -IV d. Hr.
Potrivit teologiei lor, Angra Mainyu a reuşit să-l maculeze pe Omul Primordial
(Gayomard) precum şi pe oamenii propriu-zişi. Acestora le-a cauzat moartea trupească, dar
nu şi sufletească. Sufletele lor rămân în slujba lui Ahura Mazda, şi în grupul luptătorilor
pentru triunful binelui. De aceea, la sfâşit, Ahura Mazda va aduce învierea tuturor, înlăturând
răul din materie.
Până atunci, fiecare om primeşte răsplata faptelor sale, imediat după moarte. Un poem
care face parte din Hadoxt Nask (21-22) relatează că sufletul dreptului (urvan) rămâne pe
lângă corpul lui trei zile. Către sfârşitul celei de-a treia nopţi un vânt parfumat se iscă din sud,
şi daena mortului apare “sub forma unei frumoase fecioare, iradiind, cu braţe albe,
viguroasă, cu mândră înfăţişare, dreaptă, mare, cu sânii săltaţii (...) având 15 ani”(Hadosk
Nask, 9). Revelându-i mortului adevărata sa identitate, daena adaugă: ”Eram vrednică de
iubit, tu m-ai făcut şi mai plăcută prin gândurile tale bune, cuvintele tale bune, faptele tale
bune, religia ta bună; frumoasă fiind, tu m-ai făcut şi mai frumoasă; demnă de dorit, tu m-ai
făcut şi mai dorită”18. Apoi din patru salturi sufletul traversează cele trei sfere cereşti (ale:
stelelor, lunii şi a soarelui) şi atinge “Luminile fără de început” (Ibidem: 15), ale Paradisului.
Ahura Mazda porunceşte să i se dea “untul primăverii”.
16
Platon, Symposion, 189 şi următoarele; Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, pag.
309.
17
M. Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, pag. 309-310.
18
M. Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, pag. 346.
 Sufletul celui păcătos întâlneşte în vântul din Nord o zmeoaică îngrozitoare şi ajunge
la lăcaşul Beznelor fără de început, unde Angra Mainyu porunceşte să i se dea venin (Ibidem:
20-35).
Judecata în urma căreia se ajunge la acest final nu-i o judecată propriu-zisă, ci o
trecere peste Podul Cinvat, care leagă Pământul de Cer. Sufletele sunt întâmpinate de
arhanghelul Vohu Manah şi sunt puse să treacă prin faţa lui Ahura Mazda şi a spiritelor
(entităţilor, fiinţelor divine) Amesa Spenta. Despărţirea răilor de buni are loc la intrarea pe
podul pe care nu-l pot trece decât cei buni, care au trăit în religia cea bună şi pe care-i
conduce pe pod însuşi profetul Zarathustra, cel născut în mijlocul istoriei (la încheierea
primilor 3000 de ani), tocmai pentru salvarea oamenilor.19

19 Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. II p

M. Eliade, , ag. 348.