PORTOFOLIU

Mesopotamia
Religia
Religia mesopotamiană este cea mai veche religie cunoscută. Mesopotamienii credeau că lumea este
un disc plat, înconjurat de un spațiu uriaș, gol, și deasupra, raiul. Ei mai credeau că apa se găsește peste
tot, și că universul a apărut din această mare enormă. Religia mesopotamiană era politeistă,adică
oamenii credeau în mai mulți zei. Deși credințele descrise mai sus erau comune tuturor
mesopotamienilor, au existat și variații regionale. Cuvântul sumerian pentru univers este an-ki, care face
referire la zeul An și la zeița Ki. Fiul lor era Enlil, zeul aerului. Ei credeau că Enlil este cel mai puternic zeu.
El era stăpânul zeilor din panteon, similar cu Zeus de la greci, sau cu Jupiter al romanilor. Sumerienii își
puneau de asemenea întrebări filozofice, cum ar fi: Cine suntem?, Unde suntem?, Cum am ajuns aici?. Ei
răspundeau acestor întrebări cu explicații din sfera supranaturalului. Dacă cineva era bolnav, ei
se rugau la zei pentru însănătoșirea persoanei respective. Cum s-a menționat mai sus, doctorii
mesopotamieni nu erau foarte avansați din punct de vedere medical, așa că oamenii preferau să ceară
ajutor de la zei.

Sistemul doctrinar
Limba si scrierea
Prima limbă scrisă din Mesopotamia a fost limba sumeriană, o limbă izolată. Mai apoi, o limbă
semitică, limba akkadiană, a devenit limba dominantă, deși limba sumeriană a fost păstrată în
scopuri administrative, religioase, literare și științifice. Diferite varietăți de akkadiană au fost folosite
până la sfârșitul perioadei neobabiloniene. Apoi, limba aramaică, deja mult vorbită în Mesopotamia, a
devenit limba oficială a Imperiului Persan. Limba akkadiană a fost apoi foarte puțin folosită, ca și limba
sumeriană, doar în temple, pentru câteva secole.

Dezvoltarea scrisului
Mesopotamia a fost unul dintre primele, dacă nu chiar primul loc din lume unde a apărut scrisul. Prima
formă de scris a fost reprezentată de pictograme, imagini ce reprezentau obiecte sau fiinte. La sfârșitul
mileniului IV î.Hr, acest sistem a fost simplificat și abstractizat, evoluând în scrierea cuneiformă, un
sistem pe bază de silabe. Această formă de scriere s-a răspândit apoi în mare parte din Orientul
Apropiat. Akkadienii, elamiții, hittiții și asirienii au folosit acest sistem. Textele erau scrise pe tăblițe de
lut, cu un bețișor, creând astfel formele caracteristice ale scrierii cuneiforme.De la anul 3.000 până la
secolul al VIII-lea î.Hr. se poate vorbi despre începuturile istoriei. Acum se inventeză scrierea care
constituie o decisivă etapă in istoria umanitătii. Istoria scrierii începe cu Sumer, o tară in Orientul
Mijlociu, în sudul Mesopotamiei. Scrierea cuneiformă, inventată de sumerieni, își datorează numele
aspectului ei sub formă de cuie. Este utilizată până în era creștină și răspândită în diferite tinuturi ale

1
Orientului Mijlociu. Această scriere a inspirat heroglifele în est, în India și în China. Scrierea era în
serviciul templului și al palatului. Pentru că scrierea apare in Mesopotamia din jurul anului 3.000, această
tară poate fi considerată leagăn al civilizatiei, după cum Africa de est, unde se nasc primii oameni de pe
Pământ, este considerată leagăn al omenirii.

Bibliotecile și muzeele regale

Una dintre cele mai mari colecții de tablete cuneiforme provine din arhivele lui Assurbanipal,
regele Asiriei. În jurul anului 650 î.Hr., el a luat hotărârea să înființeze o bibliotecă la Ninive. Întrucât
toate templele din Babilonia aveau biblioteci, el și-a trimis scribii să adune tablete de la aceștia. Dacă un
templu refuza să cedeze o tabletă, trebuiau făcute copii. În scurt timp, biblioteca regală din Ninive a
devenit cea mai mare din Asiria. Majoritatea informațiilor despre Mesopotamia antică provin din această
bibliotecă. Regele babilonian Nabucodonosor al II-lea a fondat un muzeu unde erau expuse statuete,
tăblițe și alte obiecte importante. Acesta reprezintă un exemplu de literatură babiloniană.
Literatura
Literatura veche este foarte bogată, variată și interesantă, cuprizând: povestiri, legende, imnuri, fabule,
învățături, proverbe și altele. Unele dintre aceste opere literare, prin conținutul și forma lor frumoasa,
sunt socotite printre creațiile cele mai alese ale culturii omenirii, spre exemplu legenda lui Ghilgameș. O
caracteristică importantă a întregii literaturi a Orientului antic este caracterul ei religios. Aproape toate
scrierile sunt străbătute de credințe în zei, în viața viitoare, duhuri, vrăjitori.
("Istorie Universala Antica si Medievala" -Eliza Bichman, Lucia Georgian - 1995)

Școala
Primele școli s-au înființat pe lângă temple. Aici se învățau: scrisul, cititul, recitarea de legende, operațiile
aritmetice. S-au găsit urme de săli de clasă, bănci, tăblițe de lut pentru scris exerciții. Existau școli
speciale pentru scribi, institute superioare și observatoare astronomice (de exemplu, cele instalate în
vârfurile zigguratelor).
("Istorie Universala Antica si Medievala" -Eliza Bichman, Lucia Georgian - 1995, pag.42)

Știința și tehnologia
Popoarele Mesopotamiei au dezvoltat numeroase tehnologii, cum ar fi prelucrarea
materialelor, fabricarea sticlei, țesutul textilelor, sisteme de irigații și de apărare împotriva inundațiilor.
Ele au fost de asemenea printre primele popoare ale Epocii bronzului. De timpuriu au
folosit cuprul, bronzul și aurul, și mai tărziu și fierul. Palatele erau decorate cu sute de kilograme din
aceste metale foarte scumpe. Cuprul, bronzul și fierul erau folosite de asemenea pentru armuri, precum
si pentru diferite arme, cum ar fi săbii, pumnale și sulițe. Au fost fabricate și arme din aur, dar cel mai
probabil nu aveau decât rol decorativ.

Matematica
Mesopotamienii utilizau un sistem de numerație sexagesimal (în baza 60). De aici provine actualul
sistem, cu ora de 60 de minute, și ziua de 24 de ore, precum și cercul de 360 de grade. Calendarul

2
sumerian avea și săptămânile de câte șapte zile. Deoarece făceau socoteli cu numere foarte mari au
întocmit o tabelă a înmulțirii de la 1 la 18.000.

Astronomia
Astronomii babilonieni erau foarte interesați în studierea stelelor și a cerului, și puteau
prevedea eclipsele și solstițiile. În astronomie totul era considerat ca având vreun scop, de obicei legat
de religie și soartă. În Mesopotamia antică, eclipsele erau considerate semn rău, însă numai cele
observate erau importante. Dacă o eclipsă nu putea fi văzută în orașul regal, atunci nu avea nicio
influență asupra regelui sau țării sale. Constelațiile folosite chiar și astăzi, cum ar fi Leu, Taur, Scorpion,
Gemeni, Capricorn și Săgetător, au fost definite pentru prima dată de astronomii sumerieni și babiloniei.
Constelațiile erau folosite în calcularea timpului și în determinarea perioadelor de plantare și recoltare a
culturilor.În Mesopotamia a apărut astrologia, deși cea mai mare parte a ceea ce se înțelege astăzi prin
astrologie a apărut în timpul declinului civilizației lor.

Medicina
Doctorii Mesopotamiei nu cunoșteau multe lucruri despre medicină sau despre modul de funcționare a
organelor interne ale corpului, dar observau bolile acestora, și din aceste observații, mult mai târziu, a
apărut medicina modernă.

Zeitățile principale

An era zeul sumerian al cerului, cunoscut mai târziu sub numele de Anu. El era căsătorit cu Ki, însă în
unele credințe mesopotamiene, soția sa se numea Uraš.

Marduk era zeul principal al Babilonului. Oamenii îl preamăreau, pentru ca el să permită evoluția

Babilonului de la un mic stat la un mare imperiu.

Gula, numita și Ninișina, era zeița vindecării. Când cineva era bolnav, ea era una dintre zeițele la care
se rugau.

Nanna (numit și Suen, Nanna-Suen sau Sin) era zeul lunii. El era unul dintre fiii lui Enlil.

Utu (numit și Šamaš sau Sahamash) era zeul soarelui.

Dumnezeu - primul dumnezeu din prima religie mesopotamiană.

Enlil era cel mai puternic zeu din religia mesopotamiană. Soția sa se numea Ninlil, iar copiii săi
erau Inanna, Iškur, Nanna-Suen, Nergal, Ninurta, Pabilsag, Nushu, Utu, Uraš Zababa și Ennugi.

Nabu era zeul mesopotamian al scrisului. Era foarte înțelept, și foarte lăudat pentru abilitatea sa de a
scrie. În unele locuri se credea că el controlează raiul și pământul.

3
 Iškur (sau Adad) era zeul furtunilor.

Ninurta era zeul sumerian al războiului și al eroilor.

Inanna, zeița sumeriană a războiului, era și soția lui Ninurta.

Pazuzu, numit și Zu, era o zeitate malefică, ce a furat tabletele destinului lui Enlil, și a fost omorât din
acest motiv. Tot el a adus și bolile nevindecabile.

Cultura
Muzica și cântecele
Muzica și cântecele formau o parte importantă din viața Mesopotamiei. Unele cântece erau închinate
zeilor, altele descriau evenimente importante. Muzica și cântecele erau destinate în principal
aristocrației și regilor, dar de ele se bucurau și oamenii obișnuiți, care cântau și dansau în casele lor sau
în piețe. Cântecele se transmiteau din generație în generație, până ce cineva le scria. Prin aceste cântece
au fost transmise informații importante despre evenimentele istorice care au ajuns în cele din urmă la
arheologii moderni.

Jocurile
Jocurile erau de asemenea foarte îndrăgite, în special de aristocrați. Oamenii obișnuiți nu aveau
timp de jocuri. Un joc pe tablă a fost descoperit într-unul din mormintele din Ur. Nimeni nu știe
cum se juca, deoarece regulile nu au fost descoperite. Există doar sugestii despre aceasta.
Viața de familie
Viața era foarte grea pentru oamenii obișnuiți din Mesopotamia antică. Mortalitatea infantilă
era foarte ridicată, mulți băieți munceau alături de părinții lor, iar fetele rămâneau acasă,
învățând gătitul și având grijă de copiii mai mici. Băieții din familiile mai bogate aveau
posibilitatea să meargă să muncească. Femeile aveau dreptul să dețină proprietăți, și, pentru
motive întemeiate, să obțină un divorț.Si cand se casatoreau acestia isi puneau o statueta
deasupra patului unde dormeau ca sa le poarte de grija.

Curiozitati

1. Regiunea Mesopotamiei a fost considerată de mulţi istorici ca fiind locul de unde au pornit toate
civilizaţiile lumii. Ba chiar mai mult, adepţii existenţei unei grădini a Edenului o plasau peA
aceasta chiar aici între cele două râuri istorice.

4
 2. Regiunea istorică Mesopotamia cuprindea câmpia aluvionară dintre râurile Tigru şi Eufrat, fiind
limitată la sud de confluenţa lor şi la nord de podişul Armeniei.
3. Mesopotamia este locul unde s-au dezvoltat regatele antice şi civilizaţiile sumerienilor,
akkadienilor, Asiria şi Babilonul.
4. Sub dominaţia Persiei ahemenide Mesopotamia a fost împărţită între satrapii din Siria şi Asiria.
5. După lunga dominaţie elenistică a Seleucizilor (312-64 î.H.) Mesopotamia a devenit obiectul
rivalităţii secolare dintre Roma şi Regatul Parţilor
6. Traian a cucerit Mesopotamia şi a transformat-o în provinicie (114-117 d.H.), dar a fost
abandonată imediat de către Hadrian şi nu a mai fost ocupată în mod stabil sau integral de
Roma.
7. În Evul Mediu Mesopotamia a fost ţinta disputelor dintre bizantini şi Sasanizii persani.
8. Între 633 şi 640 toată zona mesopotamiană de lângă Siria a fost cucerită de arabi şi până în
secolul al X-lea a fost centrul califatului abasid, căruia i se datorează întemeierea Bagadadului.
9. Începând cu secolul al XVI-lea zona mesopotamiană intră sub dominaţia otomană.
10. În 1920 Marea Britanie este cea care crează statul Irak, cel care ocupă cea mai mare parte fostei
regiuni mesopotamiene.

Egipt

Religia
Religia egiptenilor din perioada antică a fost o religie politeistă prin excelență. Zeii egiptenilor antici au
fost numeroși, numărul exact n-a fost încă determinat. Mulți dintre zei erau proslăviți doar într-o
anumită zonă sau într-un anumit oraș.
Conform credinței, zeii fuseseră creați de către Demiurg, primul zeu. Paradoxal, se credea că fiecare zeu
a fost plăsmuit după chipul omului. Mitologia egipteană a conceput o teorie complexă a componenței
ființelor, fie că sunt ele oameni sau zei. Există trei elemente care îi compun: ankh, ka și ba. Ankh-ul este
forța divină, spiritul lui Ra, expresia deplină a luminii.
La origine numai zeii puteau să aibă akh-ul, însă, ulterior, și muritorii puteau să o dobândească. Ka-ul
este născut din răsuflarea creatorului și reprezintă caracterul, personalitatea individului, chiar un alter-
ego al acestuia. Într-un fel, acesta reprezintă rezervorul forțelor sale vitale. Ka-ul nu dispare în momentul
morții, având o existență independentă de trup. El supraviețuiește mereu într-un suport terestru precum
o statuie, o pictură sau cadavrul mumificat. Un alt principiu spiritual este ba care semnifică energia
deplasării, o forță invizibilă ce trăiește independent în corp și poate călători în alte lumi. Datorită ba-ului,
morții își îndeplinesc transformarea în lumea de dincolo.

Sistemul doctrinar
Limba
Limba egipteană veche constituie o ramură independentă a limbilor Afro-Asiatice. Cele mai apropiate
grupuri de limbi de aceasta sunt Berbera, Semitica și Beja. [30] Documentări scrise ale limbii egiptene

5
datează din secolul XXXII î.Hr., făcând-o una din cele mai vechi limbi documentate(după sumeriană) fiind
vorbită și scrisă din c. 3200 î.en. până în Evul Mediu. Scrierea egipteană pentru hieroglife:

sau mai simplu:

(adesea tradus medew-netjer "Cuvintele Divine").

Fonetica si gramatica
Egipteana antică conține 25 de consoane similare cu cele ale altor limbi afro-asiatice. Acestea includ
faringiene și categoric consoane, consoane fricative și affricative. Are trei vocale lungi și trei scurte, care
s-au extins la nouă în egipteana târzie. Cuvintele de bază în egipteană, similare cu cuvintele semite și
berbere, sunt o rădăcina triliterală sau biliterală de consoane și semiconsonante. Sufixele sunt adăugate
pentru a forma cuvinte. Conjugarea verbelor corespunde persoanei. De exemplu, scheletul
triconsonantal S-D-M este nucleul semantic al cuvântului "auzi"; conjugarea de bază este "smd"- "aude".
În cazul în care subiectul este un substantiv, sufixele nu se adaugă la verb: "sdm hmt", "aude o
femeie". Adjective sunt derivate din substantive printr-un proces pe care egiptologii îl numesc
"nisbation" din cauza asemănării sale cu limba arabă. Ordinea cuvintelor sunt predicat -subiect în fraze
verbale și adjectivale, și subiect -predicat în propoziții nominale și adverbiale. Subiectul poate fi mutat la
începutul propozițiilor în cazul în care acesta este lung și este urmat de un pronume resumptiv. Verbele
și substantivele sunt negate de particule "n", dar "nn" este folosit pentru fraze adverbiale și adjectivale.
Stresul cade pe final pe ultima sau penultima silabă, care poate fi deschis sau închis.

Scrisul
Scrierea hieroglifică datează din 3000 î.en., și este compusă din sute de simboluri. O hieroglifă poate
reprezenta un cuvânt, un sunet, sau un determinant tăcut, și același simbol poate servi unor scopuri
diferite, în contexte diferite. Hieroglife au fost scrise pe monumente de piatră și în morminte, care pot
reprezenta lucrări individuale de artă. În scrierea de zi cu zi, scribii au folosit o formă cursivă de scriere,
numită hieratică, care a fost mai rapidă și mai ușoară. În timp ce hieroglifele oficiale pot fi citite în
rânduri sau coloane, în orice direcție (deși de obicei scrise de la dreapta la stânga), hieratica a fost
întotdeauna scrisă de la dreapta la stânga, de obicei, în rânduri orizontale. O nouă formă de scriere,
demotica, a devenit stilul de scris predominant.

6
În jurul primului secol e.n., alfabetul copt a început să fie utilizat în paralel cu scrierea demotică. Copta
este un alfabet grecesc modificat cu adaos de unele semne demotice. Deși hieroglifele oficiale au fost
utilizate într-un rol ceremonial până în secolul al IV-lea, spre finalul antichității, doar un mic grup de
preoți puteau să le citească și să le interpreteze. Când unitățile religioase tradiționale au fost desființate,
cunoștințele de scrierea hieroglifică au fost în mare parte pierdute. Încercările de a le descifra s-au
întâlnit în timpul perioadei bizantine și islamice în Egipt, dar numai în 1822, după descoperirea Pietrei de
la Rosetta  și ani de cercetare făcute de Thomas Young și Jean-François Champollion, hieroglifele au fost
aproape complet descifrate.

Literatura
Scrierea a apărut pentru prima dată în asociere cu regalitatea. Aceasta a fost în primul rând o ocupație a
scribilor, care au lucrat în afara instituției Per Ankh sau Casa vieții. Acestea din urmă (numită Casa Cartii)
cuprinse birouri, biblioteci, laboratoare si observatoare. Unele dintre cele mai cunoscute piese ale
literaturii antice egiptene, cum ar fi textele de pe piramide și sarcofage, au fost scrise în egipteana
clasică, care a continuat să fie limba de scriere până în aproximativ 1300 î.en. Mai târziu, egipteana a fost
vorbită din Regatul Nou și era reprezentată în documentele administrative Ramesside, prin poezii de
dragoste și povești, precum și în textele demotice și copte. În această perioadă, tradiția de scriere a
evoluat în autobiografia persoanelor decedate prin textele scrise în morminte, cum ar fi cele ale lui
Harkhuf și Weni. Genul cunoscut sub numele de Sebayt ("instrucțiuni") a fost dezvoltat pentru a
comunica învățături de orientare de la nobilii celebri, ca Papirusul lui Ipuwer , un poem de lamentări ce
descriu dezastrele naturale și revolte sociale. Povestea lui Sinuhe, scrisă în Regatul Mijlociu , ar putea fi o
operă a literaturii clasice egiptene. De asemenea, Papirusul lui Westcar cuprinde un set de poveștile
spuse lui Khufu de către fiii săi cu privire la minunile realizate de preoți. Instrucțiunile lui
Amenemope este considerată o capodoperă a literaturii orientale. Spre sfârșitul Noului Regat, limba
vernaculară a fost mai des folosită pentru a scrie piese populare, cum ar fi Povestea lui Wenamun și
Instrucțiuni de orice, care relatează povestea unui nobil, care este jefuit pe drum pentru a cumpăra cedru
din Liban și luptă să se întoarcă în Egipt. Din anii 700 î.en., poveștile narative și instrucțiunile, cum ar
fi Instrucțiunile de Onchsheshonqy, precum și documente personale și de afaceri au fost scrise în
demotică. Multe povestiri scrise în demotică în timpul perioadei greco-romane au fost preluate din
epocile istorice anterioare, când Egiptul a fost o națiune independentă condusă de faraoni mari, cum ar fi
Ramses al II-lea.

Zeitati principale

Amon, zeu al soarelui

Amon-Ra, Tatăl și Regele Zeilor; nu este totuna cu Ra, nu din toate punctele de vedere

7
Anubis, Zeul Ținutului Sfânt, zeul ce ghida spiritele morților în lumea de dincolo

Apis, zeu al fecundității, reprezentat printr-un taur alb cu pete negre

Apophis, zeul-șarpe, răul în persoană; oamenii care pomeneau de el erau aspru pedepsiți

Atum, zeul renașterii, este asociat cu scarabeul

Bes, ocrotitorul familiilor și al oamenilor contra duhurilor rele și animalelor primejdioase

Geb, un zeu antropomorf, personificând Pământul

Hapi, era unul din cei patru fii ai lui Horus, protector al tronului lui Osiris pe lumea cealaltă

Hnum, divinitate primordială, creatorul zeilor, a făurit și omul pe o roată de olărit

Horus, zeu protector al Egiptului, este reprezentat cu cap de șoim

Imhotep, om zeificat, arhitect regal, a construit prima piramidă (în trepte)

Min, zeul fertilității masculine, protector al minelor și al agriculturii

Nun, zeul râurilor

Osiris, zeul vieții de apoi, al lumii de dincolo și al morților

Ptah, patronul spiritual al meșteșugarilor, zeu creator, corpul său este mumificat

Ra, personificarea soarelui, cel mai puternic din toți zeii

Seth, stăpânul deșertului

Sobek, zeul crocodil, al inundațiilor, cel care irigă câmpurile

Sokar, zeul descompunerii și al întunericului

Shu, zeu al aerului și al vântului

Thot, zeu al cifrelor, al aritmeticii și al matematicii; are cap de ibis, dar animalul său reprezentativ
este babuinul

Anput, zeița înmormântării și mumificării

Anuket, zeița Nilului

8
 Bastet, zeița lunii și a fecundității, o femeie cu cap de pisică (niciodată cu cap de leoaică)

Hathor, zeița dragostei, a familiilor și a recoltelor

Heket, zeița-broască minoră a nașterii, a creației și a pământului

Isis, zeița magiei și a vieții, a căsătoriei

Kebechet, zeița îmbălsămării

Maat, zeița adevărului, a dreptății și a armoniei cosmice

Neith, zeița creatoare a lumii, mama zeului soare

Nekhbet, zeița vultur, este ocrotitoarea Egiptului de sus

Nephthys, zeița apei

Nut, zeița cerului

Sekhmet, zeița leoaică, luptătoare, a fost apărătoarea faraonului până când acesta a înlocuit-o

Tefnut, zeița umezelii și a aerului cald și umed

Cultura

Viata de zi cu zi
Fermierii egiptenii și-au construit locuințele din chirpici proiectate pentru a-i adăposti de căldură de
afară. Fiecare casă avea o bucătărie, cu un acoperiș deschis, care conținea o piatră de moară pentru
măcinarea cerealelor și un mic cuptor pentru coacerea pâinii. Zidurile erau vopsite în alb și putea fi
acoperite cu pânze de in vopsite. Podelele erau acoperite cu rogojini din stuf, în timp ce scaunele din
lemn, paturile ridicate și mesele individuale reprezentau mobilierul.
Pentru vechii egipteni,igiena și aspectul erau importante. Se scăldau în Nil și foloseau ca săpun o formă
de pastă făcută din grăsimi animale și cretă. Bărbații își rădeau barba, părul și întreg trupul, se parfumau
și se ungeau cu unguente aromatice ce acopereau mirosurile neplăcute. Îmbrăcămintea consta dintr-o
lenjerie simplă și albă, și atât bărbații cât și femeile din clasele de sus purtau peruci, bijuterii și cosmetice
pentru tratament. Copiii nu purtau îmbrăcăminte până la maturitate, pe la vârsta de 12 ani, iar la această
vârstă bărbații erau circumciși și aveau capul ras. Mamele erau responsabile de grija și creșterea copiilor,
în timp ce tatăl oferea venit familiei. Muzica și dansul erau activități populare de divertisment pentru cei
care își permiteau. Instrumentele timpurii includeau flaute și harpe, în timp ce instrumentele similare cu
trompetele, oboes și fluierele s-au dezvoltat mai târziu.În Regatul Nou, egiptenii compuneau melodii pe

9
clopote, chimvale, tamburine, tobe, lăute și harpe aduse din Asia. Sistrumul era utilizat ca un instrument
muzical ceremonial religios.
Vechii egipteni se bucurau de o varietate de activități de recreere, precum jocurile ca Senet, un joc de
tablă cu piese, care a fost deosebit de popular din cele mai vechi timpuri, un alt joc similar a fost mehen,
care a avut o placa de joc circulară. Jongleria și jocurile cu mingea au fost populare printre copii, precum
și jocurile cu lupte menționate într-un mormânt la Beni Hasan. Membrii bogați ale societății egiptene
antice se bucurau de vânătoare și de canotaj.

Bucataria

Bucătăria Egiptului modern încă păstrează elemente din bucătăria anticilor. Dieta a constat în pâine și
bere, completată cu legume, cum ar fi ceapa si usturoi și fructe, cum ar fi curmalele și smochinele. De vin
și carne se bucurau doar în zilele de sărbătoare, în timp ce clasele superioare le consumau în mod mai
regulat. Peștele și carnea de păsări puteau fi sărate sau afumate și putea fi gătite în tocane sau prăjite pe
un grătar.

Arta
Natura religioasă a civilizației egiptene a influențat contribuțiile acesteia la arta antichității. Multe din
marile lucrări ale egiptenilor antici reprezintă zei, zeițe și faraoni (considerați și ei divinități). Arta
Egiptului Antic este caracterizată în general de ideea de ordine. Dovezi ale mumificării și construcției de
piramide în afara Egiptului stau mărturie a influenței sistemului de credințe și valori ale egiptenilor
asupra altor civilizații, unul din modurile de transmitere fiind Drumul Mătăsii.
Arta egipteană, cu marile sale forme de manifestare (arhitectură, pictură, sculptură etc.) este așezată sub
semnul fenomenului religios. Legătura vechilor egipteni cu zeii protectori ai Egiptului este profundă și se
manifestă atât pe pământ cât și în viața de dincolo — element central al credinței egiptene străvechi, de
aceea operele de artă egiptene au câteva elemente comune. Toate au un anume imobilism: secol după
secol s-au reprodus aceleași forme artistice, s-au utilizat aceleași tehnici și aceleași materiale. Statuile
faraonilor sau ale marilor demnitari nu reprezintă trupul real ci mai degrabă ele proiectează o imagine
ideală a unui om aflat într-o comuniune permanentă cu zeii și deci aflat într.o stare de har divin. De aici
rezultă caracterul solemn al statuilor egiptene, senzația de măreție pe care aceasta o produce
privitorului. Deși artistul egiptean preferă să reprezinte profiluri umane, atunci când configurează chipul
uman el respectă o convenție impusă de credințele sale religioase. Omul răposat trebuie să privească fie
spre apus, spre lumea de dincolo — spre împărăția lui Osiris, fie spre răsărit, spre lumea de aici unde
răsare zeul-soare Ra. De-a lungul timpului s-au lucrat în Egiptul antic poate zeci de mii de statui de bronz,
piatră, lemn, aur— întotdeauna pictate. Artistul egiptean acorda culorilor o semnificație anume, culorile
fiind de fapt simboluri religioase. Roșul era o culoare negativă, aceasta fiind culoarea zeului SETH, zeul
deșertului lipsit de viață și de acea zeul morții, al răului și totodată al dezordinii. Verdele, culoarea vieții
vegetale și de aceea culoarea bucuriei și tinereții era închinată zeului Osiris, zeu al reînvierii și a nemuririi
ce stăpânea lumea de dincolo. Tot astfel, culoarea neagră avea aceeași semnificație — negrul fiind
culoarea pământului fertil al Nilului – fluviu, care, prin revărsările sale, asigura “reînvierea“ veșnică a
Egiptului an după an și garanta puterea și prosperitatea țării. Albastrul era culoarea cerului și a zeului

10
acestuia Amon. Galbenul reprezenta aurul, un material prețios simbol al nemuririi zeilor și de aceea avea
un caracter sacru, el fiind destinat numai în reprezentările zeilor și faraonilor. Albul—simbol al purității și
bucuriei era culoarea coroanei Egiptului de Jos.
Vechii egipteni au produs obiecte de artă pentru a servi în scopuri funcționale.Artiștii au aderat la forme
artistice și iconografice, care au fost dezvoltate în Vechiul Regat, în urma unui set strict de principii care
au rezistat influenței străine și schimbării interne. Standardele artistice presupuneau linii simple, forme și
zone plate de culoare combinate cu proiecția plană caracteristică figurilor fără indicări spațiale - a creat
un sentiment de ordine și echilibru într-o compoziție. Imaginile și textele erau gravate pe morminte și
zidurile templului, sicrie, stele și chiar statui. Paleta lui Narmer, de exemplu, afișează figuri care pot fi
citite ca hieroglife.Din cauza normelor rigide care au guvernat, aspectul său este extrem de stilizat si
simbolic, vechea artă egipteană servind unor scopuri politice și religioase cu precizie și claritate. Artizanii
egipteni foloseau piatra pentru a sculpta statui și reliefuri fine, dar foloseau lemnul ca un substitut ieftin
și ușor de sculptat. Vopsele erau obținute din minerale precum fier ( roșu și galben ocru ), minereuri de
cupru ( albastru și verde ) funingine sau cărbune ( negru ), și calcar ( alb ). Vopselele putea fi amestecate
cu gumă arabică ca un liant și presate, care puteau fi umezite cu apă atunci când era nevoie. Faraonii
foloseau arta pentru a înregistra victoriile în lupte, decretele regale și scenele religioase. Cetățenii de
rând au avut acces la piese de artă funerară, cum ar fi statuile shabti și cărți ale morților, care au crezut
că-i protejau în viața de apoi.
În timpul Regatului Mijlociu, modele de lemn sau lut care descriu scene din viața de zi cu zi a devenit
populare în morminte Într-o încercare de a dubla activitățile care le trăiesc în viața de apoi, aceste
modele arătau muncitori, case, bărci și formațiuni militare, fiind reprezentări ale unei vieți de apoi ideale.
Evenimentele se reflectau în schimbarea atitudinilor culturale sau politice. După invazia Hyksoșilor în a
doua perioadă intermediară, fresce minoice au fost găsite la Avaris. Cel mai elocvent exemplu ale unei
schimbări politice în forme artistice provine din perioada Amarna, unde figurile au fost radical modificate
pentru a se conforma ideilor religioase revoluționare ale lui Akhenaton. Acest stil, cunoscut sub numele
de arta Amarniană, a fost rapid și complet ștearsă după moartea lui Akhenaton și înlocuită cu formele
tradiționale.

Arhitectura
Arhitectura Egiptului antic include unele dintre cele mai renumite structuri din lume: de la Marile
Piramide din Giza la templele de la Teba. Au fost organizate proiecte de construcții finanțate de către
stat pentru scopuri religioase și comemorative, dar, de asemenea, pentru a consolida puterea faraonului.
Vechii egipteni au fost constructori calificați, folosind unelte simple, dar eficiente și instrumente de
reparare, arhitecții putând construi mari structuri de piatră cu acuratețe și precizie. Locuințele interne
ale egiptenilor de rând cât și ale nobililor, erau construite din materiale perisabile, cum ar fi chirpici și
lemn, care nu au supraviețuit. Țăranii trăiau în case simple, în timp ce palatele de elita au fost structuri
mai elaborate din cărămizi. Câteva au supraviețuit ca palatele din Noul Regat , cum ar fi cele din Malkata
și Amarna, ce arată zidurile și podele bogat decorate, sculptate și pictate cu scene de oameni, păsări,
bazine de apă, divinități, desene și modele geometrice. Structuri importante, cum ar fi templele și
mormintele erau destinate să reziste pentru totdeauna, fiind construite din piatră în loc de cărămizi.
Prima clădire din piatră de mari dimensiuni a fost complexul mortuar al faraonului Djoser. Cele mai vechi

11
temple egiptene conservate, cum ar fi cele de la Giza, constau în săli simple, închise cu dale de acoperiș
susținute de coloane. În Regatul Nou, arhitecții au adăugat coloane înalte, curtea deschisă și sălile
hipostile-încăperi mari cu plafonul susținut de coloane, fiind un stil standard până în perioada greco-
romană. Cea mai veche și mai populară arhitectură funerară în Vechiul Regat a fost Mastaba, o structură
dreptunghiulară plată construită din cărămizi. Piramida lui Djoser este o serie de mastabale stivuite una
peste alta. Piramidele au fost construite în Regatul Vechi și Regatul Mijlociu, dar faraonii din Regatul Nou
le-au abandonat, în favoarea mormintelor tăiate în piatră.

Obiceiurile funerare
Vechii egipteni au menținut un set elaborat de obiceiuri funerare, crezând că erau necesare pentru a
asigura nemurirea după moarte. Păstrarea corpului pentru mumificare, efectuarea ceremoniilor funerare
și de înhumație cu bunurile persoanei decedate îi puteau folosi în viața de apoi. Înainte de Vechiul Regat,
trupurile erau îngropate în gropi săpate în deșert care se conservau natural prin uscare.În condiții aride,
deșertul a fost un avantaj în întreaga istorie a Egiptului antic pentru mormintele celor săraci, care nu își
puteau permite pregătirile de înmormântare elaborate și disponibile pentru elita de nobili. Egiptenii
bogați au început să-și îngroape morții în morminte de piatră și să le mumifice artificial, implicând
îndepărtarea organelor interne, ambalarea trupului în bandaje îmbibate cu rășină, și îngropându-l într-un
sarcofag de piatra dreptunghiulară sau într-un sicriu de lemn. Începând cu dinastia a IV-a, unele părți au
fost păstrate separat în borcane canopice . Din Regatul Nou, vechii egipteni au perfecționat arta
mumificării, care dura 70 zile și implica îndepărtarea organelor interne, scoaterea creierul prin nas cu un
cârlig și umpleau corpul cu o soluție de sare de natron. Inima era lăsată în corp deoarece egiptenii
credeau că aceasta este cea care păstra sufletul (Ka).După aceea toate organele interne erau puse în
vase canopice acoperite ce urmau a fi îngropate împreună cu corpul. Corpul era apoi lăsat la uscat timp
de 40 zile, apoi era din nou spălat cu vin și amestecuri de mirodenii, după care se înfășura în bandaje
umede și apoi era uscat, prin acest proces se obținea garanția că trupul defunctului își va păstra forma și
dimensiunile sale. Îmbălsămatorii adăugau apoi uleiuri aromate, parfumuri și bijuterii pe corp, amulete
protectoare inserate între straturi, după care era pus în cosciug și îngropat.
Practicile de conservare au scăzut în epocia Ptolemeilor și cea Romană, în timp ce accentul era pus pe
aspectul exterior al mumiei, care era decorat. Egiptenii bogați erau îngropați cu cantități mari de produse
de lux. Începând din Regatul Nou, cărțile decedaților erau incluse în mormânt, împreună cu statui shabti
care erau considerate a fi servitori ce vor efectua muncile pentru decedat în viața de apoi. După
înmormântare, rudele în viață erau așteptate să aducă ocazional alimente la mormânt și să recite
rugăciuni în numele persoanei decedate.

Curiozitati
1. Egiptul este strabatut de cel mai lung fluviu din lume, gazduieste o parte din desertul Sahara, dar si o
parte din desertul Libian, in care se gasesc numeroase oaze naturale. Este marginit de Marea Mediterana
si de cea Rosie, dar si de pamanturile sterpe ale Nubiei si gazduieste chiar si o delta.

2. Valea Regilor din Egipt cuprinde 63 de morminte, adapostind faraoni, nobili si familiile acestora. Dintre
toate aceste morminte doar 20 adapostesc regi egipteni, printre care se numara Tutankhamon, Ramses,

12
Ahmose, Amenhotep si Akhenaton, restul fiind ale familiilor acestora si ale nobililor. Mormintele sunt
foarte diferite intre ele, numarul de camere si dimensiunea acestora variand in functie de rangul familiei.
Unele dintre ele ajung pana la 13 incaperi. Pe pereti se gasesc picturi si texte egiptene.

3. Desi Egiptul este cunoscut ca fiind tara piramidelor, in realitate tara cu cele mai multe piramide este
Sudan. Daca in Egipt au fost descoperite 110 piramide, Sudanul se poate lauda cu 223 de piramide.

4. Prima piramida egipteana a fost construita in anii 2600 i.Hr, si este cunoscuta ca fiind “Piramida in
trepte a regelui Djoser”. Aceasta a fost ridicata intre anii 2667 si 2648 i.Hr, pentru a acoperi mormantul
regal si a-l proteja impotriva jafurilor. Inaltimea era de 62 de metri, iar suprafata de 13.000 m².

5. Dintre cele 7 minuni ale lumii singura care s-a pastrat este Marea Piramida din Giza, cunoscuta si ca
Piramida lui Kheops. La ridicarea acesteia au lucrat peste 100.000 de oameni, piramida fiind terminata in
nu mai putin de 20 de ani. S-au folosit peste 2.500.000 metri cubi de piatra si a fost cea mai mare
constructie din lume timp de 3600 de ani, avand 146 m inaltime, pana la construirea celor doua turnuri
ale Catedralei Lincoln din Anglia (160m), in anul 1300.
6. Sfinxul, unul dintre cele mai mari simboluri egiptene, a ramas fara nas in anul 1798.

7. Luxor este cunoscut ca fiind cel mai mare muzeu in aer liber al lumii.

8. Canalul Suez, construit in 1869, este si astazi cel mai mare din lume, avand 163 km lungime si 300
largime. Trecerea unui vas prin canal dureaza pana la 16 ore.

9. Barajul de la Aswan reprezinta cea mai masiva constructie din lume. Cantitatea materialelor introduse
in acest baraj o depaseste de 17 ori pe cea a piramidei lui Keops.

10. Egiptul antic este considerat leaganul machiajului, el datand inca din mileniul al III-lea i. Hr. Machiajul
pentru ochi era in general verde (facut din cupru) sau negru (facut din plumb). Egiptenii credeau ca
machiajul are puteri vindecatoare. Antimoniul, sau Khol (creionul negru) cum il numim noi azi, cu care
egiptenii isi conturau ochii, avea calitatea de a apara ochii oamenilor de desert. El irita continuu glandele
lacrimale. In plus avea si functie simbolica, amintind de ochiul lui Horus. Horus era soimul sacru a carui
acuitate vizuala simbolizeaza lupta luminii impotriva tenebrelor.

11. Aproximativ cu 1500 de ani mai inainte ca lumea moderna sa descopere tetraciclina, nord-africanii o
fermentau si o consumau, probabil cea mai mare parte a vietii lor, potrivit analizei chimice a oaselor
oamenilor care au trait de-a lungul Nilului.

12. Egiptenii domesticisera dihori pentru a tine rozatoarele departe de grane. Maimutele, cainii, pisicile,
ratele si gastele, toate erau tinute ca animale de companie. Unii oameni cresteau vulturi, porumbei si
soimi. La un loc de cinste stateau pisicile, fiind tinute atat pentru companie cat si pentru combaterea
soarecilor. Pe langa faptul ca erau animale de companie populare, pisicile erau considerate ca avand
natura divina.

13
Roma

Religia
Religia în Roma antică a cuprins credințe și practici religioase de cult pe care romanii le considerau
indigene și caracteristice identității lor ca popor, precum și diferitele și numeroase culte ale altor
popoare ajunse sub dominația romană. Romanii adorau nenumărate divinități care influențau fiecare
aspect al lumii naturale și al relațiilor interumane. Întemeierea acestor culte a fost atribuită strămoșilor
divini ai Romei, fondatorii și regii, dar și națiunilor cucerite și aliate. Templele lor reprezentau cele mai
vizibile și sacre manifestări ale istoriei Romei și ale instituțiilor sale.

Zeitati principale

Aesculapius, Zeul medicilor (al tămăduirii)

Apollo, zeu al prezicerilor (Orakel), artelor, muzicii, hranei, medicinei și mânuirea arcului, fratele
geamăn al Dianei, poate fi recunoscut după Harfa pe care o poartă

Bacchus, zeul vinului

Bona Dea, zeița fertilității, tămăduirii, fecioarelor și femeilor

Ceres, zeița agriculturii, plante de cultură, ca și a căsătoriei și a morții

Diana, zeița lunii, mai târziu a vânătorii

Hercules, acceptat in Olymp ca erou

Ianus, zeul cu două fețe, al începutului și al sfârșitului, a porților și ușilor de intrare și ieșire

Jupiter, zeul fulgerului și al tunetului, tatăl zeilor

Iunona, zeița nașterilor, căsătoriei, protectoarea Romei și soția lui Jupiter,simbolizata printr-un
porumbel.

Mars, zeul războiului, fiind pe locul doi pe lista zeilor romani

Mercurius, zeul negustorilor, hoților, solul (mesagerul) zeilor

Minerva, zeița meșteșugarilor, breslelor, poeților și învățătorilor.

14
 Neptunus, zeul mărilor

Pluto, zeul infernului

Proserpina, zeița fertilității

Quirinus, zeul izvoarelor

Saturnus, zeul agriculturii

Tellus, zeița pământului

Uranus, zeul cerului

Venus, zeița vegetației, primăverii, mai târziu a dragostei și frumuseții, fiind reprezentată ca lebădă
sau iepure.

Vesta, zeița protectoare a focului din cămin si a căminului

Vulcanus, zeul focului

Cultura

   Civilizaţia şi cultura romană, cu asimilările vechilor civilizaţii mediteraneene, ale experienţelor ingineriei
etrusce în construcţii, tehnici şi materiale, ca şi ale Asiei Mici şi ale tradiţiilor greceşti, au impus lumii
antice reperele evoluate ale unei civilizaţii unitare. Roma a lăsat moştenire posterităţii opere de artă de o
valoare inestimabilă. Monumentele numeroase, rămase din timpul civilizaţiei romane, arată marea
varietate de forme construcţiilor romane. Scara şi proporţiile monumentale, impresionantele concepţii
ale bazilicilor, ale termelor şi monumentelor funerare, noua tehnică constructivă a arcurilor şi bolţilor,
construcţiile rezervoarelor, a podurilor, a apeductelor şi viaductelor, a şoselelor, a arcurilor de triumf, fac
din arhitectura romană "o enciclopedie morfologică a arhitecturii". Construcţiile romane ilustrează
măreţia, grandoarea şi autoritatea republicii şi a Imperiului, sentimentul de supremaţie al romanilor
asupra lumii. Arhitectura a oferit forme de manifestare particulare, impuse de cerinţele vieţii publice şi
de stat ale societăţii Romei antice. Pieţele publice, bazilicile, amfiteatrele, templele, termele, locuinţele
particulare, magazinele, ofereau ansambluri incluse în concepţia urbanismului roman, care trasa reţeaua
străzilor şi a arterelor de circulaţie, între zona centrală şi zidurile de incintă.

Curiozitati
1. La mulți oameni Roma Antică se asociază cu luptele gladiatorilor. Dar cercetătorii au demonstrat că cel
mai popular “sport” nu era acesta, ci cursa carelor de luptă. Dacă în Colosseum puteau fi prezenți până la
50.000 de spectatori, Circus Maximus avea o capacitate de aproape 250.000!

15
2. Deși medicina în Roma Antică era mult mai puțin dezvoltată decât astăzi, istoricii au ajuns la concluzia
că un roman ajuns la maturitate putea trăi o viață la fel de îndelungată ca și a unui european
contemporan.

3. Mulți se înșeală crezând că Roma a fost cel mai mare imperiu din istorie. De fapt ea se plasează abia pe
locul 28, în apogeul său din ea făcând parte 12% din populația globului. Cele mai mari imperii din istorie
au fost Imperiul Britanic și Imperiul Mongol.
4. Cel mai longeviv conflict din istoria omenirii a fost șirul de războaie romano-persane, care a durat
tocmai 721 de ani.
5. Romanii aveau o sărbătoare numită “Saturnalia”. În acea zi sclavii și stăpânii se schimbau cu locurile,
sclavii fiind serviți la o masă de lux. Ce bine ar fi ca și astăzi șefii să aibă așa atitudine față de subordonați!
6. Virginele vestale din Roma Antică aveau datoria de a rămâne virgine până la 30 de ani. Drept dovadă
ele trebuiau să prezinte himenul întreg. Cele care încălcau această regulă erau îngropate de vii în
pământ.
7. Conform unor cercetări, densitatea populației în Roma Antică era de 6 ori mai mare decât în New-
Yorkul de azi. Populația Imperiului Roman în momentul de apogeu era de aproape 57 mln. pe o suprafață
de circa 4,4 mln. km², cele mai mari orașe fiind Roma, Constantinopol și Siracuza.
8. Locuitorii Romei Antice se închinau la tot felul de zeități. Bunăoară ei aveau zeița canalizației, zeul
veceului și zeul excrementelor. Romanii credeau că aceste zeități vizitează des locurile respective, iar
masele fecale erau considerate drept mâncare a morților.
9. Aceeași atitudine ciudată romanii o aveau și față de urină, pe care o foloseau la spălat rufe, dar și în
calitate de produs cosmetic pentru înălbirea dinților.

10. Romanii considerau că creștinii sunt atei din cauza că aceștia refuzau să se închine la zeitățile
romane. De asemenea creștinii erau acuzați de canibalism pentru că spuneau că mănâncă Trupul lui
Hristos și beau Sângele Său. Creștinii erau nevoiți să le arate romanilor slujbele lor pentru a nu mai fi
acuzați de canibalism.

Grecia

Religia
Religia grecilor antici era o religie fara dogme, fara un credo rigid si fara texte sacre. Acest fapt facea ca
preotilor sa nu li se ceara o pregatire teologica speciala, asa cum se intampla in alte zone ale lumii antice.
Practic, orice cetatean care se dovedea loial statului putea deveni preot, fie intamplator, prin tragere la
sorti, fie prin alegere.

16
     Preotii greci nu reprezentau o patura sociala privilegiata ca in Egipt, India sau Babilon, iar durata
functiei de preot era de obicei de un an. Insa existau si cazuri in care preotul era numit pentru mai multi
ani sau chiar pe viata.
     In timp ce in Egipt si in Orientul Apropiat clerul domina statul, in Grecia fenomenul era invers: statul
domina si controla clasa sacerdotala, oferindu-le preotilor doar functii minore in temple. De asemenea,
in clasa sacerdotala nu exista ierarhie si nu existau nici seminare pentru pregatirea preotilor. In Grecia,
biserica si statul erau una. Fiecare putea crede ce dorea, cu conditia sa participe la ceremoniile cultului
oficial.
     Zeii Greciei antice, la inceputurile istoriei, erau atotputernici. Deasupra lor era doar Destinul – legea
suprema a Universului, care ii asigura stabilitatea si ordinea. Cu timpul insa, zeii au fost antropomorfizati,
fiind inzestrati cu calitati si defecte, cu virtuti si vicii umane. Astfel, zeii greci au fost umanizati , fapt care
a fost criticat de unii poeti si filozofi. Xenofon, de exemplu, a criticat conceptia potrivit careia zeii ar avea
aspect uman, atribuindu-li-se aceleasi greseli, patimi si pacate ca cele ale oamenilor.
     Aceasta atitudine critica s-a accentuat in veacurile urmatoare, intre critici numarandu-se Pericle,
Fidias, Platon, Anaxagora si Protagoras. Ultimilor doi amintiti, filozofi atenieni, li s-au intentat chiar
procese de impietate, iar Socrate a fost silit sa se sinucida, fiind acuzat ca nu crede in zeii recunoscuti de
stat.
     Nu putea fi vorba de libertate religioasa in Grecia antica. Prin legile sale, statul considera impietatea o
crima pe care o sanctiona prin pedepse foarte aspre. Cultele straine, desi isi manifestau prezenta in
orasele-state grecesti, erau suspectate si urmarite.
     Ca forme de cult, cele mai importante erau rugaciunea, purificarea, sacrificiile si respectarea
sarbatorilor. Se aduceau ofrande zeilor, mai ales sacrificii de animale, fiecare zeu avand preferintele sale:
Atena prefera vaca, Poseidon – taurul, Afrodita – capra, Asclepios – cocosul.
     Sarbatorile erau foarte numeroase, insa binevenite intr-un calendar care nu era prevazut cu o zi de
odihna ca in cel crestin. Doar in luna octombrie, de exemplu, erau nu mai putin de opt zile de sarbatoare.
     Vechii greci au stabilit resedinta zeilor lor in Olimp, cel mai inalt munte din Grecia continentala. In felul
acesta, zeii erau deasupra si, in acelasi timp, aproape de ei.. Zeii olimpieni nu erau egali, ci exista o
ierarhie bine stabilita. Asemenea oamenilor, si zeii traiau in familii asupra carora Zeus isi exercita
autoritatea suprema.
     Principala diferenta dintre zei si oameni consta in faptul ca prin venele zeilor nu curgea sange, ci un
lichid mai fluid, numit “icor”, care facea ca trupul lor sa fie de neatins si nemuritor. Hrana zeilor consta in
diferite arome si parfumuri, nectar si ambrozie ( substanta necunoscuta ), precum si din fumul care se
ridica de la jertfele de animale aduse de oameni.
     Zeul suprem, tatal celorlalti zei, era Zeus. Acesta, unindu-se cu multe femei, a dat nastere unei multimi
de zei, eroi sau simpli muritori. Sotia si sora lui Zeus era Hera. In Panteonul grecesc existau si zeitele-
femei virgine Artemis si Palas Atena. Prima era zeita vanatorii si protectoarea animalelor, iar a doua era
zeita polisului grecesc. O alta zeitate feminina importanta a grecilor era Afrodita, zeita dragostei si
adulterului.
     Zei olimpieni mai erau si Apollo-zeul armoniei si puritatii, Hermes-fiu al lui Zeus si mediatorul intre zei
si intre zei si oameni, Ares-zeul razboiului, Hefaistos-fiul Herei si zeu al prelucrarii metalelor si al
focului, Dionysos-unul din cei mai vechi zei greci si singurul din panteonul grec care nu avea niciun fel de
relatii cu alti zei, Poseidon-fratele lui Zeus si zeu al marii, Demeter-zeita recoltelor.

17
     Insa, pe langa zeii olimpieni, grecii mai aveau o sumedenie de alti zei inferiori. Practic, fiecare familie,
fiecare trib si fiecare cetate isi aveau zeul sau. Toate obiectele, toate fortele din cer si de pe pamant,
evenimentele fericite, toate mestesugurile si artele, toate viciile si calitatile erau personificate intr-un
zeu, de obicei cu forma umana. La toata aceasta pleiada de zeitati se mai adaugau demonii, zanele,
sirenele, nimfele si alte fiinte supranaturale, la fel de numeroase ca si muritorii.
     Grecii aveau atat de multi zei incat, spunea Hesiod, “niciun muritor n-ar fi in stare sa-i numere pe toti.”
O clasificare arbitrara ii imparte pe zeii vechilor greci in sapte categorii: 1) Zeii din cer 2) Zeii de pe
pamant 3) Zeii fertilitatii 4) Zeii animale 5) Zeii subterani 6) Stramosii si eroii 7) Zeii olimpieni.
     Templele nu erau pentru credinciosi, ci pentru zei, fiind locuinta acestora. Grecii confundau adesea
zeitatea cu statuia acesteia, care era spalata, imbracata, ingrijita cu dragoste si, uneori, chiar certata ca
este neglijenta. Zeilor li se ofereau fructe, vita-de-vie, copaci, animale si chiar sacrificii umane cu ocazia
unor razboaie sau calamitati. Cu timpul s-a renuntat la sacrificiile umane, fiind ucisi doar criminalii, si
acestia doar dupa ce au fost imbatati bine. Locul oamenilor in jerfe a fost luat de animale, cele mai des
sacrificate fiind taurul, oaia si porcul.
     Grecii erau renumiti pentru oracolele lor, mai ales pentru cel al lui Zeus de la Dodona si cel al lui
Apollo de la Delfi. Nu doar grecii, ci si romanii si barbarii veneau sa-i consulte pe zei si sa li se prezica
viitorul.
     La oracolul lui Apollo din Delfi slujeau mai multe preotese. Dupa ce  inhalau un gaz care emana printr-
un orificiu ce se deschidea in sol, sub templu, si dupa ce mestecau frunzele unui dafin narcotic,
preotesele cadeau in transa si aveau convulsii. In aceasta stare, preoteasa de serviciu,
numita Pythia, rostea cuvinte fara legatura pe care preotii le traduceau pentru popor. Raspunsurile la
intrebari erau date in asa maniera incat sa se poata intelege in mai multe feluri, astfel incat infailibilitatea
oracolului sa fie pastrata nestirbita.
     Religia vechilor greci nu a exercitat o influenta prea mare asupra moralei, fiind mai apropiata mai mult
de magie decat de etica. Perfectionarea ritualurilor avea mai mare importanta decat morala pentru greci.
De fapt, nici zeii grecilor nu erau un model de cinste si virtute. Pentru ca sufletul sa fie salvat nu conta
atat de mult comportamentul in timpul vietii, cat respecatarea ritualurilor.
     Punctul culminant al vietii religioase a vechilor greci il reprezenta adorarea zeului sau zeitei orasului in
timpul ceremoniilor publice. Acestea reprezentau un moment apoteotic pentru intreaga comunitate. Cu
toate acestea, religia Greciei antice a fost distrusa de filozofie. Pitagora s-a indoit de existenta zeilor,
Socrate i-a ignorat, Democrit i-a negat, iar Euripide i-a ridiculizat.

Sistemul doctrinar
Stiinta si arte
Pe lângă instituții, politică, democrație, educație și spirit civic, Grecia antică a lăsat moștenire Romei și,
mai apoi, Europei moderne o știință cutezătoare și o cultură strălucitoare. Ambele aveau ca element
central al preocupărilor cunoașterea și slăvirea omului, în conformitate cu idealurile umanismului elen;
ambele se raportau direct la progresul gândirii abstracte și speculative (încurajată de inventarea unui
alfabet propriu în secolul VII î.Hr.).
Gândirea științifică a grecilor s-a cristalizat în secolele VII – VI î.Hr., detașându-se, treptat, de cea
religioasă. Spiritul lor critic, preocuparea pentru înțelegerea omului naturii și Universului i-au determinat

18
să încerce depășirea explicațiilor tradiționale oferite de religie; tendința către alte căi de cunoaștere a
adevărului, frumosului, fericirii, justiției și ordinii s-a accentuat în perioadele de intensificare a
conflictelor interne din polisuri și a luptelor pentru hegemonie în Elada, din secolele V – IV î.Hr.
Dacă explicația clasică a apariției și existenței lumii se bazase timp de secole pe miturile homerice, pe
acțiunea zeilor, în fruntea cărora trona familia patriarhală a lui Zeus, spiritul științific punea la îndoială
schema divină încremenită în „ordine”, incapabilă să împiedice războaiele, molimele, omorurile și
numeroasele nedreptăți umane. O parte dintre greci, bântuiți de teamă și neliniște, s-au orientat atunci
spre misterele de origine orientală sau spre zeități precum Orfeu, Cybele, Sabazios, Dyonisios, în
speranța atingerii unui prag superior al fericirii, prin inițiere sau într-o „viață de apoi”. Alții, însă, nu au
încetat să caute răspunsuri raționale, străduindu-se să ajungă, prin abstractizarea gândirii, la principiile
ce reglementau viața și moartea, existența Universului, destinul oamenilor. Pentru ei, știința, unită, pe
atunci, cu filosofia, trebuia să suplinească religia oficială, acceptată doar ca un simplu exercițiu de ritual.
Ionienii Thales din Milet, Anaximene, Anaximandru și Heraclit din Efes identificau ca elemente
fundamentale ale naturii și cosmosului apa, aerul, infinitul (materie nedeterminată), focul. De la Heraclit,
lumea începea să fie percepută în relație cu devenirea și lupta creatoare. Lupta contrariilor și unitatea lor
fundamentală explicau natura fiecărui lucru (dielectrica). Pitagora, la rândul lui, fundamenta o adevărată
filosofie a naturii și matematismului sistematic. „Totul este număr”, considera acest matematician,
fizician, filosof și „zeu”, omul în jurul căruia s-a creat în secolul VI î.Hr. o mișcare (eterie) politico-militară,
cu numeroase caracteristici de sectă ascetică și purificatoare (în sudul Italiei și Sicilia). Democrit din
Abdera susținea o cosmogonie mecanicistă cu rezonante divizibile și imuabile – atomii în veșnică
mișcare.
Apariția sofiștilor, în secolul V î.Hr., a echivalat cu o „revoluție” în gândirea elenică, ei introducând spiritul
critic, ideea de eficiență a acțiunii, antidogmatismul manifest. Învățați precum Protagoras din
Abdera, Gorgias din Leontini, Prodicos din Cos, Hippias din Efest puneau omul în centrul reflecției
filosofice, în locul zeilor și al „principiilor fondatoare”. Sofist și, totodată, antisofist, Socrate s-a străduit să
„predice” îndoiala creatoare, să condamne superstițiile, incultura, viciile concetățenilor, să
fundamenteze o metodă de gândire (rațională) și o etică în spiritul ideii că fericirea oamenilor stă în
virtutea luminată de rațiune.
În secolul IV î.Hr., Platon, filosof de la care ne-au rămas importante lucrări
(dialogurile Phaidon, Republica, Legile etc.), pornind de la metoda lui Socrate – al cărui elev a fost – a
creat dialectica și a făcut sinteza între raționalism și spiritualismul lui Pitagora. În sistemul său Ideile erau
o realitate absolută și imuabilă, inaccesibilă cunoașterii raționale. Opera politică ne înfățișează, la
maturitatea târzie, un Platon dezamăgit de tentativele de înfăptuire a „statului ideal” (condus de filosofi),
dar capabil să ne transmită mesajul că scopul statului este să asigure ordinea, dreptatea.
Discipol al lui Platon, Aristotel (Metafizica, Politica, Fizica, Despre suflet etc.) a ridicat raționamentul
(inducție și generalizare) la rangul de „cale a cunoașterii” științifice. Omul este perfecțiunea lumii vii, iar
politica are drept scop fericirea lui prin justiție.
Sofiștii, Socrate, Platon și Aristotel au operat mutația esențială în gândirea filosofică a Antichității: omul
este obiectul exclusiv al gândirii filosofice, direcție de gândire transmisă ca moștenire spiritualității

19
moderne europene. Artele au lărgit, la rândul lor, orizontul preocupărilor intelectuale ale grecilor și au
dat glas gusturilor și sentimentelor lor. Ca și manifestările religioase ori sportive, artele nu puteau fi
separate de polis, mult timp exprimându-se în strânsă dependență de religie și politică.
Vorbind, la începuturi, mai multe dialecte, grecii și-au creat o limbă comună în epoca elenistică (secolele
IV – I î.Hr.), denumită „Koiné”.
Arta dramatică, de pildă, și-a avut izvoarele în procesiunile religioase, cu precădere în cultul lui Dionysos.
În jurul sanctuarelor sale se desfășurau procesiuni, cu recitări, muzică și dans, de origine asiatică. Inițial,
pe scenă apăreau doar corul și un singur actor. Tragedia a atins culmile perfecțiunii prin operele
lui Eschil (s-au păstrat însă doar fragmente)sau prin creațiile rafinatului Sofocle
(Antigona, Orestia, Oedip etc.) și ale sensibilului Euripide (Electra, Medeea), apreciat de Aristotel drept
„cel mai tragic dintre poeți” și preluat creator de Corneille și Racine. Spre deosebire de tragedie – axată
pe temele solide ale eroismului și nedreptului destin uman – comedia funcționa ca un neîndurător
„formator” de opinie publică, biciuind, cu Aristofan (Cavalerii, Viespile, Adunarea femeilor), viciile
„demagogilor” și ridicolul unor zei. Comedia de „moravuri”, în special, a înflorit în secolele V – IV î.Hr., în
contextul manifestării individualismului și erodării valorilor tradiționaliste.
Poezia și muzica au marcat îndeaproape viața publică și privată a vechilor greci. Iliada și Odiseea,
atribuite legendarului Homer, echivalau cu un fel de „Biblie a grecilor”, exaltând eroismul, virtuțile
războinice, viața „cavalerească”. Prin opera lui Homer s-a cimentat unitatea culturală a Greciei și s-au
educat generații de tineri în spiritul elenismului. Hesiod, prin Munci și zile și Teogonia, cultiva idealurile
omului simplu, ale agricultorului, căruia i se datorau, în perioadele de liniște, stabilitatea și prosperitatea
cetății.
Știința a înregistrat în Grecia antică performanțe remarcabile în planul teoretic; în cel al experimentului și
tehnologiilor, o autentică dezvoltare s-a constatat abia în epoca elenistică. Totuși, Elada a propulsat
știința ca mod de cunoaștere a omului, a lumii și a Universului printr-o serie de descoperiri epocale.
Pictura, sculptura, arhitectura au evoluat de la maniera hieratică din epoca arhaică la atitudini din ce în
ce mai corespunzătoare realităților umane. Corpul omului și omul, în general, au stat în centrul atenției
artiștilor. Clasicismul a propulsat o artă oficială, triumfală, generos subvenționată de stat. Pictura,
sculptura și arhitectura și-au unit eforturile pentru edificarea de mari complexe de cult ale cetății,
elemente de etalare a puterii, prestigiului și solidității acesteia. În secolele elenismului, însă, creatorii au
dat frâu liber exprimării sentimentelor omenești și surprinderii trupului uman în cele mai diferite
ipostaze. A fost o reacție la clasicismul artei oficiale; în aceeași epocă, au apărut și mari protectori
particulari ai artelor, în concurența cu statul.
Romanii vor organiza, asimila și îmbogăți zestrea științifică și culturală a Eladei, turnând temelii de
nezdruncinat civilizației europene.

Științe

Matematică: Pitagora (secolul VI î.Hr.) și Euclid (secolul III î.Hr.) puneau bazele geometriei plane.

20
Fizică: Arhimede (secolul III î.Hr.) dezvolta mecanica fluidelor și geometria; a fixat legile fundamentale
ale hidrostaticii; a inventat numeroase mașini de război.

Astronomie: Aristarh din Samos (secolul III î.Hr.) afirma existența sistemului heliocentric și îl anticipa

cu secole pe Copernic; a încercat să măsoare distanța de la Pământ la Lună.

Istorie: Herodot (484 – 425 î.Hr.), „părintele istoriei”, în ale sale Istorii s-a bazat pe observarea directă și
studierea tradițiilor și a altor surse de informare, unele fanteziste; el prezenta și primele informații scrise,
culese de la „fața locului”, despre traci și geți. Tucidide (460 – 425 î.Hr.), cu opera sa capitală Istoria
Războiului peloponeziac, a dezvoltat metoda cercetății științifice critice, folosind surse literare și
epigrafice.

Geografie: Pytheas din Marsilla (Descrierea Oceanului și Periplu) a măsurat distanța până la Soare și a

stabilit legăturile între maree și fazele Lunii. Eratostene din Cirene a evaluat
lungimea circumferinței Pământului.

Medicină: Hipocrate din Cos (460 – 377 î.Hr.) a inițiat observația clinică și a introdus în lumea medicilor
„Jurământul hipocratic”.

Zeitati principale
Zeus era cel mai puternic dintre ei şi regele tuturor zeilor. Zeus este zeul cerului şi al tunetului şi
controlează vremea. Despre el se spunea că avea puterea să trimită fulgerele asupra celor care îl
deranjau.

Hera era soţia lui Zeus şi regina zeiţelor. Ea era zeiţa femeilor, a căsătoriei şi a familiei. Hera era iubită şi
venerată de greci şi cele mai multe temple au fost construite în onoarea ei.

Poseidon era fratele lui Zeus şi zeul mărilor al cutremurelor. Arma lui era un trident despre care se
spunea că are puterea să zguduie lumea.

Afrodita era zeiţă dragostei şi frumuseţii. Grecii credeau că Afrodita a apărut din spuma marii pe ţărmul
Paphos din Cipru. Ea era considerată cea mai frumoasă zeiţă.

Hades era fratele mai mare al lui Zeus şi al lui Poseidon. El a fost cel mai înspăimântător zeu al Greciei
Antice, fiind considerat stăpânul întunericului şi al morţii.

Hermes a fost fiul lui Zeus şi era mesagerul zeilor. El era responsabil de lumea nevăzută. Despre Hermes
se spunea că este cel mai rapid dintre toţi zeii, era foarte inteligent şi îl ajuta pe Zeus să ia decizii
importante.

Demeter era zeiţa agriculturii, a vegetaţiei şi a recoltelor.

21
Apollo a fost fiul lui Zeus şi era zeul muzicii, artei, luminii şi a medicinii.

Atena a fost zeiţă greacă a înţelepciunii, îndemânării şi războiului.

Cultura
Bazându-se pe descoperirile și cunoștințele civilizațiilor din Egipt și Mesopotamia, printre altele, grecii
antici au dezvoltat o cultură filozofică și științifică sofisticată. Unul dintre punctele cheie ale filozofiei
grecești antice a fost rolul rațiunii. A subliniat logica și a susținut ideea observației imparțiale și raționale
a lumii naturale.
Grecii au adus contribuții majore în domenii precum matematica și știința. Datorăm ideile noastre de
bază despre geometrie și conceptul de matematică erudiților greci antici, cum ar fi Pitagora, Euclid și
Arhimede.Unele dintre primele modele astronomice au fost dezvoltate de grecii antici care au încercat să
descrie mișcarea planetară, axa Pământului și sistemul heliocentric – un model care plasează Soarele în
centrul sistemului solar. Hipocrate, un alt grec antic, este cel mai cunoscut medic din antichitate. El a
înființat o școală medicală, a scris multe tratate medicale și este – datorită investigației sale sistematice și
empirice a bolilor și a remediilor – creditat ca fiind fondatorul medicinei moderne. Jurământul lui
Hipocratic, un standard medical pentru medici, este numit după el.

Cultura filosofică greacă este exemplificată în dialogurile lui Platon, care a transformat stilul de
interogare al lui Socrate în formă scrisă. Aristotel, studentul lui Platon, a scris despre subiecte la fel de
variate precum biologie și dramă.

Arta si literatura

Literatura și teatrul, care erau foarte apreciate în societatea greacă antică. Teatrul grec s-a născut în
secolul al VI-lea î.e.n., la Atena, cu spectacolul pieselor de tragedie la festivalurile religioase. Acestea, la
rândul lor, au inspirat genul pieselor de comedie grecești.

Aceste două tipuri de dramă greacă au devenit extrem de populare, iar spectacolele s-au răspândit în
jurul Mediteranei și au influențat teatrul elenistic și cel roman. Lucrările dramaturgilor precum Sofocle și
Aristofan au constituit temelia pe care se bazează tot teatrul modern. Un dramaturg pe nume Aeschylus
a introdus ideea personajelor care interacționează prin dialog. Alte dispozitive teatrale, precum ironia, au
fost exemplificate în lucrări precum Regedul lui Sofocle .

Pe lângă formele scrise de teatru și literatură, tradițiile orale erau importante, mai ales în istoria greacă
timpurie. Abia în jurul anului 670 î.Hr., poeziile epice ale lui Homer, Iliada și Odiseea, au fost compilate în
texte.

22
Arta, în special sculptura și arhitectura, a fost avut o influență importantă asupra societății. Sculptura
grecească ( 800 și 300 î.e.n.) s-a inspirat din arta monumentală egipteană și din Orientul Apropiat și, de-a
lungul secolelor, a evoluat într-o viziune unică.

Artiștii greci au atins un vârf de excelență, care a capturat forma umană într-un mod niciodată văzut și
mult copiat. Sculptorii greci erau preocupați în mod deosebit de proporție, ritm și perfecțiunea idealizată
a corpului uman; figurile lor din piatră și bronz au devenit unele dintre cele mai recunoscute piese de
artă produse vreodată de orice civilizație.

Curiozitati

1. Se crede că primele civilizații antice grecești s-au format în urmă cu aproape 4000 de ani
(aproximativ anul 1600 î.Hr.). Imperiul antic grec s-a răspândit din Grecia în Europa, iar în anul
800 î.Hr. grecii au început să dividă teritoriul în orașe-state cu propriile sale legi, obiceiuri și
conducători.
2. Grecii aveau unele superstiții stranii despre alimente – unii dintre ei nu consumau fasole,
considerând că în boabele de fasole se regăsesc sufletele morților.
3. Grecii și-au creat o mulțime de povești despre trecutul lor, care să-i ajute să transmită istoria lor
mai departe. În aceste povești erau prezentați diverși monștri și zeități mitologice.
4. Evenimentele de la Jocurile Olimpice grecești includeau: lupte, sărituri în lungime, cursele cu
carul. Cei care participau la Olimpiadă trebuiau să fie cât mai duri, iar regulile erau minime.
5. Grecii construiau statui ale zeilor în interiorul unor temple. Cel mai faimos templu din Grecia este
Parthenonul. Acesta a fost construit în cinstea zeiței Athena, protectoarea orașului Atena.
6. Conform legendei celebre, în 1180 î.Hr. grecii au cucerit cetatea Troia cu ajutorul unui cal imens
de lemn. Calul era gol în interior, fiind umplut cu soldați. Când troienii au crezut că războiul a luat
sfârșit, s-au bucurat și au dus calul în interiorul cetății. Se spune că soldații ascunși în interiorul
calului au cucerit cetatea Troia.
7. Grecii antici sunt cei care au inventat teatrul. Aceștia erau mari iubitori de piese de teatru,
majoritatea orașelor grecești dețineau un teatru. Doar persoanele de gen masculin aveau
profesia de actor și aceștia purtau măști care exprimau bucuria sau tristețea.
8. Poporul grec organiza numeroase festivaluri în onoarea zeilor lor. Pentru sărbătorirea zeului grec
Zeus, s-au organizat primele Jocuri Olimpice grecești. Acestea au avut loc în orașul Olympia în
776 î.Hr. și se crede că ele au inspirat Jocurile Olimpice care se organizează în zilele noastre.
9. Înainte de organizarea fiecărei ediții de Jocuri Olimpice se semnau armistiții între orașele-state
care deseori erau în război. Acest armistițiu garanta desfășurarea Jocurilor Olimpice în condiții de
siguranță.

23
24