CULTURA SI CIVILIZATIE HARABAGIU OVIDIU

EUROPEANA GR. 114A

ITALIA PRIMITIVA ȘI PREZENȚA

ETRUSCILOR
 Istoria romană se împarte practic în două perioade mari ce durează fiecare cca.
500 de ani:
1. epoca republicană – 508 –27 îen
2. epoca imperială – 27 î.Chr. - 480 en,

Cele două mari perioade , esenţiale în istoria romană sunt precedate de desfăşurarea
civilizaţiei etrusce în Italia centrală începând cu secolul VIII şi de perioada regalităţii – 753-
508 îen, perioada celor 7 regi etrusci , care debutează cu întemeierea legendară a Romei.

Etruscii, au locuit Peninsula Italiana, in regiunea numită Etruria (cuprinzând Toscana,

regiunea de nord a Latiumului și părți din Umbria), începând cu secolele XI-X- î.Hr. până în
secolul I d.Hr. Evoluand din epoca bronzului in epoca de fier, ei pot fi considerati civilizatia
principala, indigena a Italiei de astazi.

Potrivit lui Herodot, etruscii au provenit de pe unele insule din Marea, iar Dionis era de
părere că etruscii erau autohtoni în Etruria. În baza celor mai recente evaluări ipoteza lui
Herodot e considerata cea mai plauzibilă.

Centrul etruscilor a fost Toscana, unde etruscii s-au dezvoltat ca agricultori, viticultori
și ca artizani ai unei ceramici deosebite. Etruscii au fost considerați mai avansați tehnologic,
față de vecinii lor, chiar și decât romanii, minele de plumb, cositor, fier și cupru furnizând
materia primă pentru o metalurgie, în care etruscii excelau. Au fost timp de secole principalii
furnizori de obiecte de fier în zona Mediteranei (export către Grecia, Fenicia, Cartagina etc.).

Civilizaţia etruscă se împarte cronologic în trei etape :

• arhaică – sec.VIII –V îen
• clasică – sec.V – 323 îen
• elenistică – 323 –31 îen.
Începând cu perioada clasică Etruria este anexată Imperiului Roman ; în sec. I î.Chr. era
complet latinizată .
MOD DE VIAȚĂ

Autorii clasici erau de acord in a sustine ca etruscii erau amatori de o viata comoda si
bine organizata, de distractii si petreceri. Ei traiau ca acele popoare (antice si moderne) care
odata ajunse la bogatie, ca rod al avantajelor comertului si al unor industrii prospere, vor sa se
bucure de buna stare economica dobandita prin munca. Aceasta ținta, atat de meritata, i-a
indreptat pe cetateni, incepand cu secolul al VII-lea i.e.n., spre obiceiuri fastuoase specifice
popoarelor bogate, a schimbat chiar in mod radical pozitia sociala a indivizilor si mai ales pe
cea a femeilor. In Grecia antica si la Roma, aceasta era tinuta intr-o stare de inferioritate
sociala in comparatie cu barbatul; in Etruria, primul exemplu din antichitate, sotia era egala cu
sotul. Sarbatorită de catre etrusci pentru eleganta si frumusetea ei, rafinata in alegerea
bijuteriilor foarte pretioase, in pieptanatura plina de fantezie, scrupuloasa in privinta toaletei
personale, in folosirea parfumurilor si a cosmeticelor, o observam la banchete culcata comod
pe acelasi pat cu sotul sau asezata la masa, la acelasi nivel cu barbatul. Ea era marea doamna a
societatii din acea vreme, cultivata, pregatita din punct de vedere social, participa impreuna cu
sotul ei la viata publica si privata, adesea era initiata in misterele augurale ale divinației.

Spre deosebire de popoarele orientale(in special de egipteni) unde femeia era

inmormantata intr-un mormant alaturat aceluia al sotului, dar mai mic si mai putin impodobit,
ea impartea cu sotul ei splendoarea mormantului familial, iar bogatia obiectelor funebre, ce-i
apartineau, adesea depaseau ca numar si valori pe acelea ale barbatului.

SCRIERI

Pana in prezent s-au descoperit circa 6.000 de texte epigrafice, scrise de la dreapta spre
stanga. Din toate acestea doar cateva au peste 10 cuvinte. Cel mai lung text cu scriere etrusca
originala se pastreaza la Zagreb si constituie un fragment de carte sacra privind ofrandele ce se
ofereau anumitor zei in decursul anului calendaristic. Scrierea se afla pe benzile de pînză
folosite la infasurarea corpului mumiei unui tanar egiptean. Aici se afla 1185 de cuvinte, foarte
importante pentru cunoasterea religiei etruscilor.
 In general, cartile sacre ale etruscilor se imparteau in:

a) libri haruspicini, care expuneau modul de cercetare a maruntaielor victimelor

in scopul divinatiei sau ghicitului ;
b) libri fulgurales, care studiau fulgerele (originea, tipul, semnificatia si efectul
lor asupra credinciosilor etrusci) ;
c) libri rituales, cele mai cuprinzatoare dintre toate si care contineau regulile de
conduita religioasa, morala si sociala, legile care guverneaza viata oamenilor de la
nastere si pana la moarte si dupa aceea. Aici se afla si un complicat sistem de
interpretare a semnelor divine (ostenta), semne care comunicau oamenilor vointa zeilor.

CREDINȚE

Etruscii credeau in viata de dupa moarte. Imparatia mortilor era socotita drept un taram
al petrecerii vesnice, al veseliei. De aceea si intrarea in aceasta noua stare se inaugura cu ban-
chetul funerar, zugravit in cele mai vii culori pe frescele din mormintele etrusce.

Dupa ce etruscul inceta din viata, ruda lui cea mai apropiata - eventual sotul sau sotia -
ii inchidea ochii. Urma invesmantarea in haine noi si cat mai scumpe, iar dupa aceasta
parfumarea. S-a practicat uneori si mumificarea, ca la egipteni. Trupul mortului se aseza in
anticamera, apoi urmau trei acte principale : conclamatio, constand in chemarea mortului ,
lamentatio, constand in bocirea mortului de catre rude, prieteni, bocitoare, si, in fine, inhumatio
sau asezarea in mormantul pregatit. Daca urma incinerarea, rudele se apropiau si aprindeau
rugul cu tortele. Cenusa era pusa in urne funerare impodobite cu diferite scene mitologice.

ZEII ETRUSCILOR

Religia etruscilor cultiva credinta in numeroase divinitati celeste. Astfel, pe un ficat de

bronz descoperit la Piacenza si care inchipuie cerul impartit in saisprezece regiuni, se afla
inscrise numele a patruzeci de divinitati. Dupa atitudinea lor fata de oameni, divinitatile etrusce
erau benefice sau malefice.
 Divinitatile recunoscute drept propriu-etrusce erau: Tinia (Jupiter), Sethlans (Vulcan),
T(u)rms (Mercur), Fufluns (Bacchus), Turan (Ve-nus), Thesan (Aurora), Ca(u)tha, Cilens,
Cvlalp, Letham, Mantrns, Thufltha, Tecum, Tluscv, Laram, Arninth, Svutaf.
La acestea adaugam numele unor divinitati comune etrusce si italice : Uni (Junona),
Menerva (Minerva), Maris (Marte), Ani (Janus), Satre (Saturn), Mae (Maius), Vesuna.

Dupa locul pe care-l ocupau in sferele zeitatile etruscilor se clasificau in trei categorii
principale :

• dii involuti pe care ii consulta zeul Tinia cand dorea sa arunce trasnetul pe pamant;
• dii consentes, complices, in fruntea carora se afla triada Tinia, Uni, Menerva, triada
principala a panteonului etrusc;
• dii lares, penates, geniile (ocrotitorii barbatilor) si iunonele (ocrotitoarele femeilor).

Un rol important in viata de toate zilele era atribuit zeitei Nortia. Pentru a dobandi
favoarea ei, norocul, etruscii socoteau ca este necesar sa se tintuiasca raul, ceea ce si faceau la
fiecare inceput de an, cand se batea un cui in templul dedicat acestei zeite.

Zeul mortii, Tuchulcha, era infatisat in perioada tirzie (sec. II i.d.Hr.) sub chip de om cu
urechi de cal, gura in forma de cioc de vultur, iar in maini cu serpi gata sa muste.

TEMPLE, PREOȚI, TIRURI, SĂRBĂTORI

Existau temple cu o singura camera, cea pentru divinitatea careia ii era dedicata; temple
bi- sau tricellate si cu trei porti. Templul tricellat se asemana templelor dedicate triadei Tinia,
Uni, Menerva. El a fost preluat - ca model - de catre romani.

In templele etrusce se aflau statuile zeilor si obiectele necesare jertfei si cultului in

general.
Vointa zeilor se comunica oamenilor prin intermediul sacerdotilor sau preotilor. Accesul la
functiunile sacerdotale era deschis tuturor barbatilor liberi. Scolarizarea se facea pe langa
marile temple, indeosebi la Tarchuna.

Vestimentatia preotilor etrusci era alcatuita dintr-o mantie incheiata printr-o fibula, o
mitra ascutita pentru acoperirea capului si un baston indoit - insemnul autoritatii.

Preotii etrusci descifrau enigmele vietii, comunicau vointa zeilor, participau la

ceremonii religioase, jertfeau zeilor, rosteau rugaciuni si incantatii, luau parte la dansuri
cultice, la banchete votive, la procesiuni si la jocuri funebre.
 Se pare ca au existat si sacrificii omenesti. Nu se stie daca persoanele sacrificate erau
rude ale unor defuncti importanti, daca erau prizonieri de razboi sau sclavi. Dupa scopul lor,
jertfele erau de doua feluri : hostiae consultatoriae - animalele se jertfeau in vederea obtinerii
unor date asupra viitorului prin consultarea maruntaielor lor ; si hostiae animales, cand victima,
animalul, tinea locul omului.

Fiecare oras isi avea propriile sarbatori dar existau si sarbatori comune tuturor,
dedicate cinstirii zeilor sau legate de schimbarea anotimpurilor sau de evenimente din anul
agricol etc. Cea mai mare sarbatoare comuna din Etruria se pare ca a fost cea inchinata lui
Volturnus, in martie. Cu acest prilej se tinea si o mare adunare publica, in cadrul careia se
facea o cercetare a activitatii de peste an a conducatorilor oraselor, se numea un sef al jocurilor
care urmau si un sacerdos ca intaistatator al federatiei, si i se punea coroana pe cap.

ARHITECTURA
• Folosea sistemele de boltire şi arce , tradiţie tehnică de origine orientală,
necunoscută de greci dar preluată şi perfecţionată de romani .
• Dintre programele arhitecturale cele mai importante reţinem locuinţa, templul şi
construcţia funerară –mormântul.

LOCUINŢA

• reflectă gustul pentru fast şi confort regăsibil de altfel şi în modul de organizare şi dotare a
construcţiei funerare care imită în bună măsură locuinţa viilor.
• Era de formă dreptunghiulară cu încăperile (CUBICULAE) dispuse în jurul unei curţi
interioare (ATRIUM) care era acoperită şi avea la mijloc un bazin de colectare a apei de
ploaie (IMPLUVIUM) care se scurgea printr-o deschizătură practicată în acoperiş
(COMPLUVIUM).
• Camerele aveau diferite funcţionalităţi legate de intimitatea vieţii de familie , de primirea
oaspeţilor , de desfăşurarea unor activităţi economice – depozitare alimente, prepararea
hranei. Între ele cea mai importantă era considerată camera pentru recepţii denumită
TABLINIUM.
Acesta este în mare şi modelul de locuinţă romană – locuinţa cu atrium.
TEMPLUL

• Constituie o arie sacră , determinată de un dreptunghi sau pătrat.Era acoperit în

două pante (ape) cu în velitori de ceramică (olane).
• Planul este determinat de organizarea principalelor zeităţi în triade .Astfel partea
cea mai importantă a templului – CELLA – era tripartită fiind consacrată triadei
TIN-CUPRA –MINERVA.Cella tripartită mai poartă şi numele de POSTICA.
• În faţa cellei se dezvoltă un portic –şiruri de coloane – DENUMIT antica .
• Templul este construit pe un podium înalt ca materiale fiind folosite
lemnul,piatra sau ceramica pentru decor şi învelitori.

MORMÂNTUL

• Este construcţia cea mai bine documentaă prin descoperirile arheologice făcute
în zona fostei Etrurii – la Tarquinia , Cerveteri, Tusculum,Veii,Caere etc.
• Mormintele erau săpate în stâncă – rupestre sau hipogee.
• Planul era asemănător cu cel al locuinţei în speţă construcţia funerară căutând să
redea cât mai amulte elemente familiare vieţii pământene.
• Deasupra mormintelor erau practicate construcţii de formă conică –tumuli
construitţi din piatră sau tuf vulcanic.
• În interior mormântul era împodobit cu fresce
• dotate cu elemente de mobiliere – paturi funerare săpate în stâncă , scaune ,bănci
,fotolii cu spătar , taburete pentru picioare .Cuprindeau de asemnea obiecte de uz ,
arme şi ustensile de tot felul.
• Spaţiul interior era împărţit de pereţi , care aveau sugerate uşi şi ferestre.
• Urna cinerară era depusă în mormânt şi avea forma unei colibe cu stâlpi de lemn
.
• Defuncţii mai erau depuşi şi în SARCOFAGE – lucrate cu multă artă ;capacul
era lucrat sculptural şi reprezenta pe defunct sau perechi de decedaţi –soţul şi soţia
în poziţia participanţilor la ospăţul funerar , întinşi pe patul de ospăţ denumit
CLINIUM .

• Pereţii sarcofagelor sunt decoraţi cu reliefuri reprezentând episoade mitologice,

scene din mitologia greacă , scene de luptă ori scene din călătoria subpământeană ,
una dintemele preferate ale etruscilor.
• Vanth şi Carum , cele două reprezentări demonice apar pe urnele cinerare.
ARTA ETRUSCĂ

Cu toate acestea cercetările recente au scos ala iveală locuinţe arhaice care atestă că arta
etruscă nu avea tangenţe numai cu sfera religioasă precum o dovedesc ofrandele din morminte
destinate uzului curent al defunctului .

O trăsătură interesantă a artei etrusce şi totodată un paradox al ei este faptul că aceasta

servea unor scopuri private sau religioase. Clienţii bogaţi şi rafinaţi cărora le erau destinate
bijuteriile , vasele decorate cu un gust deosebit de rafinat şi aristocratic , în contrast cu alte
popoare ale antichităţii nu sunt interesaţi de glorificarea evenimentelor istorice la care luau
parte.

Se pare că funcţia primară a artei etrusce era una strict utilitară , pentru nevoile luxului
vieţii cotidiene şi a vieţii de dincolo.
Dată fiind credinţa profundă a etruscilor în viaţa de apoi , arta lor a îndeplinit necesităţi
funerare dar şi religioase şi practice.