EGIPTUL ANTIC

In urma cu circa 5000 de ani, in zona strabatuta de apele Nilului, situata in nord-estul continentului african, s-au pus bazele unuia dintre cele mai prospere imperii, Imperiul Egiptean. La inceput, traiau in comunitati gentilice triburi de hamiti si semiti care, odata cu trecerea timpului se unesc formand cetati-stat numite nome, avand deopotriva interese comune de ordin economic si politic. Toate aceste modificari treptate reprezinta un pas important spre unificarea teritoriala si formarea statului propriu-zis. Regatul egiptean a luat nastere imediat dupa unirea Egiptului de Sus cu cel de Jos, formand un stat omogen, actiune intocmita de primul monarh al statului, Namer. Capitala era stabilita la Thinis, iar regatul era divizat in 30 de nome, ce functionau in conformitate cu o serie de legi bine stabilite. Din acest moment putem vorbi depre epoca thinita1, perioada ce coincide cu domnia primelor dinastii faraonice, a caror protagonisti sunt Regele Namer, Osiris alaturi de sotia sa Isis si Horus, personaje ce vor fi divinizate de catre succesorii lor. In aceeasi epoca au loc o serie de realizari insemnate: inventarea calendarului, dealtfel si primul din istorie, inventarea scrierii cu hieroglife si fixarea in scris a legilor, sistematizarea cultului religios si intemeierea orasului Memphis, ce va deveni capitala Regatului Vechi. Imperiul Vechi s-a facut remarcat indeosebi pentru constuirea monumentelor gigantice de tip piramida si musolee regale, alcatuite din blocuri de piatra taiate, slefuite, transportate si asamblate de mii de oameni in conditii extrem de anevoioase. Rgele Djoser este primul care a pus sa fie ridicata o astfel de constructie piramidala in trepte cu inaltimea de 60 de metri, beneficiind de planurile inovatoare ale cunoscutului arhitect Imhotep.

Piramida lui Djoser, Saqqara

Ansamblu de piramide, Gisech

Sfarsitul milniului al IV- lea, inceputul mileniului al III- lea (cca 3200- 2780 inaintea erei noastre, dupa periodizarea facuta de Georges Posener).

Inlocuirea caramizilor din lut cu piatra a permis construirea mastabalelor, a impunatoarelor porti ale templelor si palatelor, ceea ce reprezinta un pas in evolutia arhitecturala. Predecesorii lui Snofru, au inaltat rand pe rand constructii care sa depaseasca dimensiunile celor anterioare, este vorba de intreg ansamblul piramidal de la Gisech. Constructiile se bazau pe principii de geometrie si astrologie, iar laturile sunt indreptate fiecare in mod surprinzator spre cele patru puncte cardinale, de jur imprejur erau strazi cu mastabale, era astfel considerata zona rezervata. In Regatul de Mijloc, capitala se muta la Teba, iar in timpul dinastiei a XII-A, intreg statul va avea parte de o inflorire pe plan administrativ, artistic, literar si arhitectural. Este, totodata, o era a expansiunii teritoriale, inscriptiile faraonilor din acea vreme amintind de o serie de razboaie contra altor tari ce s-au dezvolatat ulterior. Pe de alta parte, aria negotului reprezinta un vizibil progres, expeditiile comerciale din acea vreme permitandu-le faraonilor sa beneficieze de marfuri importante aduse din Nubia, Siria sau alte zone. Se importau mirodenii, pietre pretioase lemn si bronz, material din care se faureau arme mult mai solide. De toate aceste bogatii beneficiau doar faraonii si aristocratia, in timp ce poporul era supus la munca silita, fapt ce starnit numeroase revolte, precum si invazii, conducand ulterior spre o usoara decadere a imperiului. Cel de-al doilea Imperiu Teban este cea mai prospera epoca pe plan economic si teritorial, este epoca dinastiilor rameside ce au redat gloria de odinioara a Egiptului. Se acorda importanta constructiei templelor si deci, arhitecturii, iar arta atinge apogeul prin preocuparea intensa asupra detaliului si culorii. Urmeaza o perioada dificila, au loc invazii si dominatii straine2. Statul va cunoaste o scurta ascensiune, asa-numita renastere saita din timpul dinastiei a XXVI-a, remarcabila datorita expeditiilor militare si a extinderii puterii, insa distrugerea imperiului era inevitabila, intrucat noi alte mari puteri3 iau nastere, ceea ce va conduce treptat spre declinul final al puterii Egiptului. Cultura egipteana s-a dezvoltat puternic pe parcursul trecerii anilor, civilizatia avea cunostinte in astrologie, medicina, matematica, dezvoltate odata cu descoperirea ilustratiilor in scris 4, care la inceput a fost doar o reprezentare sistematica a unui obiect, bazata pe pictograme si simboluri. Scribii erau cei care invatau in scoli speciale scrierea egipteana, utila pentru inscriptiile de pe sarcofage, pe stelele funebre, papirus sau alte locuri destinate mitologiei.

Vorbim de civilizatiile nubiene, asiriene si libiene. In Epoca Tarzie, Egiptul este invadat pe rand de etiopeni, persani, greci, romani, bizantini si arabi ( cca 730 i.Chr.secolul al VII-lea d.Chr). 4 La inceput scrierea era hieroglifica, din care s-a dezvoltata mai apoi hieratica in Regatul vechi si demotica in secolele de dupa Christos.
3

Intregul colectiv avea ca preocupare comuna intretinerea canalelor de irigatie, atat de utile in agricultura, iar daca la inceput egiptenii foloseau metode rudimentare pentru obtinerea culturii de plante, unificarea teritoriala a dus la o puternica dezvoltare si in acest domeniu. Se obtineau culturi de cereale, legume, vita-de-vie, in, dar si o varietate de pomi fructiferi. Desigur ca exista o gama larga de activitati ce tineau mai cu seama de prelucrarea resurselor care se gaseau din abundenta. Inca din prima dinastie, egiptenii au folosit papirusul pentru a obtine produse finite. Se confectionau din tulpinile plantei cosuri, franghie, sandale, dar mai cu seama foile de papirus5 utilizate in scrierea hieroglifica. Lutul si argila erau materiale usor de obtinut din natura, folosite atat in arta, constructia caselor, cat si in olarit: cunoscutele vase canopice, utile in activitatile ritualice dedicate mortii6, iar odata cu prelucrarea fierului, aria mestesugurilor se largeste, luand amploare comertul care, se limita la schimbul de marfuri cu statele vecine la inceput. Desigur ca toate aceste activitati erau predestinate clasei inferioare, ce avea obligatia fata de conducator si fata de stat de a lucra un anumit numar de zile anual, in timp ce aristocratie se ocupa de probleme politice.

Vase canopice.

In ceea ce priveste mitologia egipteana, putem spune ca este un ansamblu de credinte si mituri, variabile in functie de fiecare asezare in parte si de ideile dezvoltate. Exista o serie de zeitati consacrate, ce au depasit conditia umana initiala si au dobandit caracter divin pentru succesori. Un bun exemplu in acest sens este Osiris, rege legendar al Egiptului, care cade intr-o capcana intinsa de fratele sau Seth, murind in cele din urma. Sotia acestuia, Isis se retrage in delta Nilului, unde da nastere unui baiat ce il va alunga mai tarziu pe Seth7 si ii va reda viata tatalui sau. Toate personajele vor deveni zeitati veritabile in religia egipteana. Osiris va fi recunoscut drept zeu al vietii de apoi, al lumii de dincolo si al mortii, reprezentat in arta cu pielea verde, simbolizand renasterea. Isis, zeita vrajitoare despre care se spune ca invie mortii, a izbutit sa afle numele secret al lui Ra- zeul soarelui, dobandind astfel puteri nemarginite asupra universului, iar fiul acestora, Horus, este protectorul Egiptului si gardian al sanatatii, iar simbolul ochiului care ii este atribuit, reprezinta atat puterea regala, cat si lumina purificatoare. Despre Ra se stie ca era

Egiptenii suprapuneau marginile despicate ale tulpinei de papirus, apoi cu un ciocan confectionat din lemn, prin lovituri repetate, foile erau lipite intre ele, obtinandu-se panouri de mari dimensiuni, depuse de regula in camerele mortuare. 6 Vase in care erau depuse organele defunctului dupa ce erau cantarite (in cadrul ceremoniilor dedicate faraonilor decedati, si nu numai). 7 Zeu al desertului, singuratatii si violentei, despre care se spune ca raspandea bolile si epidemiile.

creatorul lumii, era venerat mai ales in Cetatea Soarelui, la Heliapolis, si era reprezentat de catre egipteni drept om cu cap de soim, iar deasupra capului sau era plasat un disc solar. Pentru a consacra puterea zeilor, se ridicau edificii cu caracter religios, care insa erau accesibile doar preotilor si celor aflati la putere, nu si oamenilor de rand. Planul templelor cuprindea spatii cu destinatie precisa, incaperile respectand gradual ritualul sacru. Intrarea templului era flancata de doi piloni ce contineau reprezentari statuare ale zeilor sau faraonilor si permitea patrunderea in curtea interioara unde era obeliscul acoperit de hieroglife cu povestea vietii zeului consacrat si cameara hipostil, incapere caracterizata prin plafonul sustinut de mai multe coloane uriase din piatra, decorate cu picturi cu motive forale, hieroglife, sau portretizari ale divinitatilor feminine. Legatura cu sanctuarul o faceau mai multe incaperi succesive cu inaltimi micsorate treptat, in care erau pastrate obiecte de cult necesare. Capela era spatiul sacru unde era pastrata statuia zeului protector pe care oamenii de rand o vedeau doar la sarbatori.

Templul reginei Nefertiti, Abu Simbel

Obelisc, templul din Luxor

Un loc aparte in mitologia egiptului antic il are cultul mortilor. Egiptenii credeau ca o parte din fiinta omeneasca, numita Ka, nu piere odata cu trupul, ci continua sa aiba aceleasi nevoi pe care le avea si inainte, iar pentru ca spiritul sa se intoarca in acelasi corp din care a plecat, era necesar sa nu fie supus descompunerii si degradarii, de aceea trupul defunctului era imbalsamat si mumificat, asigurandu-se astfel uniunea cu lumea de dincolo. Pentru faraoni si reginele acestora se construiau morminte colosale, ce protejau in timp camerele mortuare in care erau depusi. Semnificativa in Egiptul antic este asa numita Cartea mortilor, nume comun utilizat pentru toate textele funebre ce erau depuse in camerele mortuare si care contineau atat hiroglife cat si imagini cu etapele defunctului in momentul trecerii spre viata eterna. In scena de mai jos este reprezentata cantarirea inimii lui Hunefer, avand contragreutate pana adevarului, iar daca organul defunctului era mai usor decat pana, acesta avea permisiunea de a trece in viata de apoi, iar daca nu, este mancat de creatura Amut8. Alaturi de faraon se afla mai multe zeitati: Anubis cel cu cap de sacal care are rolul de a cantari organele; Thot, scribul zeilor ce noteaza rezultatele, reprezentat simbolic cu cap de ibis. Daca sufletul este acceptat, atunci este condus de catre Horus spre incaperea unde se afla Osiris, zeul lumii de dincolo, insotit se Isis si Nephthis.
8

Creatura legendara cu cap de crocodil si corp de leu.

Papirusul lui Hunefer

Templele funerare aveau planul si ordonarea in spatiu asemanatoare cu cele ale templelor divine, erau constructii rectangulare din piatra sau caramida, ridicate deasupra unuia sau a mai multor morminte. Capela era locul unde se desfasurau activitatile ritualice pentru viata eterna a faraonului defunct si respectiv, locul in care se depun ofrandele. In zona subterana erau construite camere mortuare ce contineau sarcofage si erau decorate cu picturi sau sculpturi, reprezentand momente ale trecerii sufletului in cealalta lume, alaturi de zeitati protectoare, dar si foi de papirus cu instructiuni pentru defunct. In jurul templelor erau ridicate mastabale pentru aristocrati, de dimensiuni mult mai mici fata de impunatoarele piramide, care erau deasemenea, tot locuinte pentru eternintate.

Statuie mastabala, Cairo

Mastabala, Cairo

Aceasta practica a dus la dezvoltarea arhitecturii, sculpturii si picturii cu caracter religios funerar, ce aveau ca scop glorificarea faraonilor socotiti zei si aristocratiei, dar nu si oamenilor de rand care erau ingropati in sicrie simple direct in pamant. In Egiptul antic, creatia libera era limitata, iar artistii au fost obligati sa respecte in operele lor regulile impuse de religie, aspect ce a dat artei egiptene un caracter unitar. Potrivit canoanelor, atat in basorelief, altorelief cat si in pictura, marimea personajelor era fixata in functie de categoria sociala din care faceau parte, astfel faraonul si zeitatile erau personajele de proportii marite. Cu toate acestea, constrangerile religioase si impunerea canoanelor nu au putut mentine neschimbata in totalitate arta egipteana care, influentata de transformarile sociale si economice ce au avut loc de-a lungul timpului, a suferit modificari insemnate. In reprezentarea zeilor, faraonilor sau aristocratiei nu sunt schimbari vizibile, insa redarea oamenilor din popor capata o libertate de exprimare insemnata. Astfel putem deosebi in arta egipteana doua mari teme: una sacerdotala ce tine de divinitate si putere monarhala si una realist-populara ce reda viata cotidiana a omului simplu.

Intreg fenomenul artistic se derula in jurul conceptelor referitoare la viata eterna. Creatiile nu erau realizate de un singur artist, ci de un maestu si eventuali ucenici de-ai sai, iar prepararea suprafetelor ce urmau a fi decorate necesitau multa munca, rabdare si iscusinta, avand in vedere ca nu beneficiau intotdeauna de suprafete usor de modelat. De regula se lucra in roca, intrucat devine principalul material utilizat in constructii de proportii mari, insa aceasta continea deseori scoici pietrificate, urme de fosile sau alte elemente nedorite ce ingreunau procesul. In cazul operelor statuare, egiptenii foloseau atat piatra, cat si lemnul sau metalele, iar artistul trebuia sa incadreze cu o perfectiune desavarsita subiectul propus in materialul de care dispunea. Roca, despre care aminteam anterior, trebuia aleasa corect, fara a avea prea multe imperfectiuni de care artistul era nevoit sa se fereasca, intrucat aria uneltelor era limitata la burghie sau dalte zimtate si ciocane. Se intampla adesea ca o lovitura cu dalta sa creeze o incizie nedorita, care putea fi astupata cu un material asemeni cimentului de astazi, iar daca aseasta era prea mare, era schimbat subiectul, astfel incat incoporarea sa fie perfecta, astfel lucrarea era dusa la bun sfarsit, indiferent de obstacole. Intrucat statuia reprezenta imaginea sufletului defunctului, fiind de regula surprins momentul dialogului dintre acesta si fortele divine situat in orizontul privirii personajului, religia a stabilit o serie de canoane ce au determinat formarea unor principii vizibile in sculptura. Hieratismul este caracterizat de acea stare de rigiditate cu care sunt redate fiintele umane, marcand momentul detasarii de lumea reala si trecerea in viata vesnica; frontalismul permite vederea din fata a umerilor si abdomenului, in timp ce capul, ochii si picioarele sunt redata din profil iar supradimensionarea respecta in totalitate rangul exponentilor. Exista trei metode de a realiza opere statuare la egipteni. Tehnica ronde-bosse se roteste in jurul caracterului tridimensional, permitand studierea creatiei din toate unghiurile, altorelieful respecta aceleasi reguli de ordin religios, insa subiectul este atasat unui fundal, iar in basorelief, figurile sunt reprezentate in relief fata de un fundal unitar. Artistii aveau in vedere dispunerea simetrica a anatomiei personajului, fie ca acesta se afla in pozitie sezanda cu picioarele incrucisate, fie ca erau in pozitie verticala. Statuia lui Ka-Aper a fost descoperita in mastabaua lui Aper si este un exemplu de sculptura realizata in lemn prin tehnica ronde-bosse. Se pare ca protagonistul avea o functie politica sau administrativa importanta, intrucat in mana stanga acesta tine bastonul autoritatii. Este surprins momentul judecatii faptelor sale, fapt marcat de expresia grava a chipului in fata fortelor divine, iar piciorul stang proiectat in fata reprezinta pasul spre viata de dincolo. Egiptenii au redat in mod obsesiv ultimile momente din viata defunctului si etapele de dupa, insa tema funerara nu era unica pe care artistii o aveau in vedere. Exista reprezentari statuare ale scribilor, precum cea descoperita in Saqqara. Personajul se afla in pozitie sezanda cu picioarele incrucisate caracteristica scribilor, bratele sunt asezate pe papirusul ce urma sa fie acoperit de hieroglife, cu o expresie intensa ce traduce perspicacitatea si inteligenta cu care acestia redau in scris cuvintele interlocutorului. Statuia este realizata in calcar pictat, iar ochii, elementul principal sunt din alabastru, cristal si piatra neagra.

Statuia lui Aper, dinastia a IV-a.

Scrib, dinastia a IV-a

Triada lui Mykerinos este un exemplu de altorelief, a fost inscrisa compozitional in piramida construita pentru comemorarea faraonului in ansamblul de la Gisech, in timpul dinastiei a IV-a. Grupul statuar este format din cuplul regal alaturi de zeita Isis, cea care ii va insufla energia vitala faraonului defunct in cadrul ceremoniei deschiderii gurii; urmatorul act era cel al psihostaziei, al cantarii sufletului, in timpul caruia se pronunta spovedania. Expresia de pe chipul faraonului este detasata, capul este usor dat pe spate iar barbia inaltata, in asteptarea primirii suflului de natura sacra, iar pasul spre viata eterna este marcat simbolic de piciorul stang proiectat in fata atat de catre faraon cat si de regina.

Triada lui Mykerinos.

Primul document politic din istoria Egiptului antic, gasit la Hierankopolis, este basorelieful Paleta lui Namer si comemoreaza victoria Egiptului de Sus asupra celui de Jos. Prima fateta este compusa din trei registre: scena centrala are ca tema glorificarea puterii faraonului, a carei functie importanta este redata de silueta marita si de coroana ce aminteste de unificarea regatelor. Acesta este surprins cu mana dreapta ridicata in sus si tinand sceptrul autoritatii, iar cu stanga isi tine adversarul de par, in partea de jos se afla corpuri ale oamenilor cazuti in lupta, aspect intalnit si in redarile civilizatiei mesopotamiene. Lupta in sine este sub protectia zeitei Hathor reprezentata in partea superioara. Pe partea secundara sunt prezentate momentele de dupa

victorie si incoronarea primului faraon al Egiptului. Remarcabil este existenta legii frontalitatii in viziunea bidimensionala: capul si picioarele redata din profil, ochiul si pieptul fin fata.

Paleta lui Namer, Royal Ontorio museum, Canada

In pictura se fac progrese lente, la inceput egiptenii confundau aceasta ramura cu relieful pe care il pictau, insa cu timpul, pictura murala devine o sectie importanta, de mare amploare, utilizata in decorarea peretilor din morminte, temple sau la motivele florale redate pe coloane. Inainte de toate, suprafata de regula de piatra, ce urma a fi decorata era bine slefuita si acoperita cu un material asemanator celui din care erau facute caramizile, apoi cu un strat de ipsos alb amestecat cu albus de ou pentru a acoperi culoarea inchisa a lutului. In cazul basoreliefului, care urma aceiasi pasi, materialul era taiat cat era inca umed si apoi, dupa uscare, era picatat. Intreaga lucrare era responsabilitatea celui ce se angaja sa o realizeze, dar ucenicii erau cei care faceau in mare parte opera, care era corectata mai apoi de specialist. Suprafata ce urma a fi colorata se impartea prima data in scene, apoi in patrate de marimi egale pentru a se obtine proportii corecte. Unii artisti isi stabileau repere prin punctarea materialului cu o tija de stuf, apoi marcau contururile, pe cand altii trasau direct liniile. Toate schitele erau masurate cu compasul de catre maestru, care retusa unele greseli. Tematica variaza in pictura de la viata cotidiana, la ritualuri de cult sau funerare, dar si elemente zoomorfe, bazata in principiu pe frontalism si pe hieratism atat cat permite structura bidimensionala si respectand desigur canoanele epocii respective. Scenele sunt asezate in frize pe intreag peretele, de la sol la tavan, iar contururile sunt delimitate cu o linie accentuata, rosie sau neagra, iar culorile sunt in general uniforme, fara nuantari. Iata doua exemple de picturi murale care surprind momente din natura, insa este lesne de inteles ca egiptenii nu erau interesati de creare unei iluzii spatiale. Elementele nu sunt suprapuse, iar marimile nu sunt intocmai cele reale. Viata cotidiana este redata cu un intens scop informativ si repecta aceleasi canoane si principii amintite pe parcursul demersului anterior. Tematica variaza de la reprezentari ale tinerilor militari in timpul antrenamentelor, banchete unde apar intrumente muzicale, momente ale incoronarii faraonilor sau momente funerare in care apar si reprezentari ale zeitatilor, alaturi de alte simboluri. Reprezentarile in pictura a zeitatilor sau faraonilor sunt de natura simbolica si nu sunt create intr-un context artistic, intrucat egiptenii erau interesati mai cu seama de inteles de

cat de talentul in sine. Toate aceste creatii aveau o destinatie precisa: camerele mortuare si aveau rol informativ.

Helesteu. Pictura murala de pe un mormant din Theba.

Pisica la panda.Pictura murala.

Muncile campului.

Anubis, zeul mumificarii.

Ra si tanarul harpist.

n Egipt a luat na tere a doua mare cultur a istoriei, ap rnd cu cteva secole dup ce s-a constituit civiliza ia sumerian n Mesopotamia, acesta avnd o influen foarte mare asupra dezvolt rii civiliza iei egiptene la nceputurile ei. De i Mesopotamia era deschis oamenilor i ideilor noi, Egiptul era caracterizat de o anumit izolare. Ap rat de de ert, Egiptul era la o distan suficient de tulbur rile Orientului Apropiat. Dup ce s-a constituit, civiliza ia egiptean s-a dovedit a fi destul de stabil , conservatoare i longeviv ; Egiptul a fost foarte pu in influen at de rile vecine i pn la epoca final a influen at prea pu in lumea din afara grani elor

Bibliografie

Adriana Botez-Crainic, Istoria artelor plastice, volumul I, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 2004 Magda Stan, Cristian Vornicul, Istoria lumii pentru toti. Antichitate, Editura Niculescu, 2007 Constantin Suter, Istoria artelor plastice, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1963 Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, Editura Polirom, Iasi, 2007 Dinu Teodor Constantinescu, Constructii monumentale, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1989 http://books.google.ro/books?id=YDz8hmdUMIC&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_ summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false http://books.google.ro/books?id=Y5x17DBAsCwC&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge _summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false

Egiptul, spre care elenii se ndreapt cu cor biile, este pentru egipteni un p mnt dobndit i un dar al fluviului...C ci dintre rurile care prin mlul c rat de apele lor au cl dit aceste inuturi, niciunul nu e vrednic s fie a ternut nici m car cu una din gurile Nilului-fluviu cu cinci guri-n privin a bel ugului de ap . HERODOT