Sfântul Gheorghe, tradiții și obiceiuri păstrate şi acum.

Ce trebuie să faci ca
să ai spor și biruință tot anul

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. El este considerat
unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin-ortodox.

de Claudia Popovici    |    22 Apr 2021   •   22:12

În legendele populare Sf. Gheorghe este considerat a fi "străjer al timpului", alături de Sf.
Dumitru. Dumnezeu le încredinţează cheile vremii şi aceştia pot închide sau deschide vremea,
după purtarea oamenilor. Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru sunt reprezentaţi călare: Sf. Gheorghe,
când aleargă cu calul său face iarba şi copacii să înverzească, deschide pământul şi aduce
primăvara, iar Sf. Dumitru, aduce frigul, zăpada şi iarna.

Cele mai frecvente reprezentări grafice a Sf. Gheorghe este aceea de "omorâtor al balaurului",
ilustrând legendele care povestesc că el ucide un balaurul care amenința o cetate.

Potrivit calendarului popular, sărbătoarea Sfântului Gheorghe avea dedicată 3 zile: 22 aprilie,

ajunul sărbătorii, 23 aprilie, sărbătoarea în sine și 24 aprilie, când este sărbătorit calul
Sfântului.

Ajun Sf. Gheorghe, tradiții și obiceiuri păstrate şi acum

Pe 22 aprilie în ajunul sărbatorii Sf. Gheorghe, denumită popular Sângiorzul

vacilor sau Alesul, se desfăşoară o serie de obiceiuri ce marchează ritual începutul anului
pastoral, fiind o sărbătoare a ciobanilor. Aceastea presupun alegerea ciobanilor, a locului unde
se va face strunga sau stâna, alegerea mieilor şi pregătirea oilor pentru primul muls, precum şi
prepararea primului caş.

Sf. Gheorghe, tradiții și obiceiuri păstrate şi acum

Pe 23 aprilie La Sângiorz, se desfăşoară o serie de obiceiuri care vizează practici de alungare

a strigoilor: aprinderea de focuri rituale, cântatul din bucium, fumigaţii şi stropire cu apă,
producerea de zgomote şi pomenile de îmbunare a defuncţilor.

Una dintre practicile cu raspândire generală în ziua Sf. Gheorghe este împodobirea casei şi
anexelor cu simboluri vegetale ce marchează renaşterea naturii. Simbolurile vegetale  variază
în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de tufan sau de păr, în Transilvania rug verde
şi leuştean, rug sau frunză de fag sau gorun în Banat, şi au şi rol în protejarea casei şi
gospodăriei de acţiunea strigoilor de mană care sunt foarte activi în această perioadă.
Ca să apere oile de vrăji şi de luatul manei, ciobanii se scoală în ziua de Sf. Gheorghe în zori
de ziuă şi buciumă, crezându-se că până unde ajunge buciumul, până acolo merg vrăjile.

Sf. Gheorghe Credinţe şi superstiţii

• Oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, spre a fi sănătoşi tot
anul şi pentru spălarea tuturor relelor.
• Busuiocul semănat înainte de răsăritul oarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă
de pe el, este cinstit de toată lumea.
• La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se
proteja de farmece.
• Cine doarme în această zi, acela ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.
• Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine.
• În această zi se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an.
• Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat.
• Dacă la Sân-Giorgiu e ploaie - se face grâu şi fân.

Calul lui Sf. Gheorghe 24 aprilie

În ziua de 24 aprilie este sărbătorit calul Sfântului Gheorghe pentru că este ajutorul Sfântului
la uciderea balaurului. Această zi mai este ținută în popor pentru ca oamenii să aibă spor la
muncă, dar și pentru a apăra grădinile de prădători. Dacă în prima zi a sărbătorii se poate lucra
după prânz, în această zi nu se lucrează deloc, pentru ca animalele sălbatice să nu atace vitele
şi gospodăriile.

În tradiția populară Sfântul Gheorghe mai este întâlnit ca Sân-George sau Sângeorz, patronul
naturii înverzite, al vegetației, al vitelor și al oilor. În spiritualitatea populară, între Sân-
George și Sâmedru (Sfântul Dumitru) există o înțelegere cosmică. Se spune că atunci cand
broaștele căntă pentru prima oară, Sân-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide
drumul naturii spre viață.

În dimineața zilei de Sân-George, capul familiei, așază la stâlpii porților și ai caselor, la

ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, in grădini și pe mormintele din cimitire ramuri
verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele
malefice.

Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele
erau puse și în hrana animalelor, în credința că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor
rele.

În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau,
în această noapte, într-o cofă plină cu apă.
Exista și obiceiul ca în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele să puna în mijlocul drumului
brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa care fecior va calca peste ele. Dacă
flăcăii ce le erau dragi nu calcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători.
Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau
pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli.
Tot în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiș în pădure pentru a culege
mătrăguna și năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streașina, în credința că ele le
vor aduce pețitori bogați.

Flăcăii căutau în dimineața zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să
sfărâme lacatele. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apa
neîncepută. Vasul era ascuns într-un loc doar de el știut. La răsăritul soarelui fiecare privea în
cofa cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită.
Dimpotrivă, dacă în apă se afla o floare uscată, era semn că tânărul nu se va însura în acel an,
iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.

Femeile căsătorite mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul
vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da mult lapte și de
bună calitate.

Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că acel care încalcaă
interdicția, avea să fie somnoros întregul an.
Urzicatul era un alt obicei practicat de Sân-George. Exista convingerea că prin urzicat ei vor
fi mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul întregii veri care urma să înceapă.

În Bucovina, Maramureș, Apuseni, Valea Mureșului, Turda, mai exista practica Focului Viu.
Focul era aprins de flăcăi, în gospodăriile din sat sau pe pășuni. Trebuiau folosite exclusiv
lemn și iască pentru aprinderea focului, nu chibrit sau alte ustensile. Când fumul începea să se
ridice, oamenii îl direcționau către animale pentru a le apăra de strigoi și a le feri de boli.
Apoi, tinerii și copiii săreau peste foc pentru a fi feriți de rele și necazuri peste an.

Sfântul Gheorghe a rămas în conştiinţa populară românească ca fiind unul dintre cei mai
prezenţi sfinţi, numeroase biserici purtând hramul său.