Îndrumările Sfântului Andrei Șaguna privind pastorația bolnavilor

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 21 Feb 2024

În activitatea sa pastorală și misionară în Transilvania secolului al 19-lea,

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna și-a îndreptat atenția spre preoții din Ardeal și
spre toate categoriile de credincioși ortodocși. În scrierile sale, dar și în
activitatea sa de Mitropolit al românilor din Ardeal, a îndemnat la rugăciune
pentru bolnavi și la ajutorarea lor.

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a rămas în istorie prin marile sale
realizări pe plan bisericesc, politic, educațional și cultural. În cei 25 de ani de păstorire a sa în
Transilvania, Sfântul Andrei Șaguna avea să schimbe radical soarta românilor ortodocși din
reînființata Mitropolie a Ardealului. A rămas cunoscut în istorie pentru mari realizări în
Transilvania și pentru proiectele sale care au dus la emanciparea poporului român de aici.

O implicare deosebită a avut Sfântul Ierarh Andrei Șaguna şi în pastorație și duhovnicie,

arătând o grijă firească față de nevoile spirituale și materiale ale preoților și credincioșilor. Un
om al rugăciunii, așa cum mărturisesc în scrieri contemporanii săi, un om smerit, dar conștient
de vocația sa de păstor al românilor din Transilvania, Sfântul Andrei Șaguna a fost un ierarh
cu o atenție permanentă față de cultul din bisericile ortodoxe ardelene, de păstrarea învățăturii
ortodoxe și față de implicarea preoților în îndrumarea duhovnicească a credincioșilor. Pentru a
fi alături de oameni și mai ales pentru a-i călăuzi spre cele sfinte, marele ierarh a redactat și
publicat cărți de pastorală și de cult pentru preoții din Transilvania, mai ales că la acea vreme
slujitorii sfintelor altare de aici nu aveau prea multe cărți de acest fel, așa cum aveau frații de
peste munți.

„Duhovnicul fără întârziere să alerge la bolnav”

Atenția deosebită pe care o acorda Sfântul Andrei Șaguna pastorației bolnavilor este
evidențiată în îndemnurile sale către preoți din mai multe scrieri. Ierarhul a fost conștient că
pastorația bolnavilor cerea calități duhovnicești aparte și o pregătire continuă a preoților din
parohii. În „Manual de studiu pastoral”, apărut la Sibiu în anul 1872, „compus și editat” de
Sfântul Ierarh Andrei Șaguna și tipărit la tipografia arhidiecezană, înființată tot de marele
ierarh, preoții aveau să găsească îndrumările sale pentru pastorația bolnavilor. Încă de la
primele rânduri, Sfântul Andrei Șaguna subliniază nevoia ca preoții să arate față de bolnavi nu
doar o atenție deosebită, ci sentimente de compasiune și iubire: „Duhovnicul are a se purta cu
creștinul, care s-a îmbolnăvit spre moarte, cu cea mai mare iubire și compătimire către el și
către casnicii lui. La asemenea întâmplări i se oferă Duhovnicului prilejul cel mai bun a se
arăta omenos și prietenos, căci de-o parte pe bolnav trebuie să-l pregătească către o moarte
creștinească, iar de altă parte a mângâia pe soția și copiii muribundului”.
Credincioșii sunt îndemnați de ierarh să anunțe preoții din timp că au în familiile lor bolnavi,
pentru ca boala lor să nu le afecteze starea mintală și dialogul cu preotul să nu poată fi posibil:
„Însă și casnicii bolnavului sunt datori a înștiința pe păstorul sufletesc despre bolnav de
timpuriu, până când este la minte sănătos și Duhovnicul fără întârziere să alerge la bolnav și
să se apropie de patul muribundului cu blândețe, îmbărbătându-l cu nădejdea în Dumnezeu,
care este îndurat și poate să dea și celui mai grav bolnav însănătoșire, dar totodată spunându-i
că ora morții nimeni nu o știe, să-l pregătească pe el la mărturisire și la pocăința pentru păcate
și către primirea sfintei cuminecături pregătite în Joia Mare și păstrată pe masa mare a
altarului și apoi să citească rugăciunile prescrise în Evchologhionu pentru bolnavi”.

Filantropie în pastorația bolnavilor

Preoții sunt îndemnați de Sfântul Ierarh Andrei Șaguna să viziteze bolnavii ori de câte ori este
nevoie și să se roage pentru aceștia. De asemenea, în astfel de situații, preoții sunt îndemnați
să nu aștepte plată de la familie, ci să arate milă și înțelegere față de necazurile păstoriților:
„Și dacă n-a răposat în ziua următoare sau mai trăiește mai multe zile, Duhovnicul împlinește
datoria sa dacă adeseori va cerceta pe bolnav la patul durerilor și dacă se va strădui să
mângâie pe el. Așișderea Duhovnicul își împlinește datorința sa și-și câștigă inimile
poporenilor săi dacă sub durerea bolii va îndrepta către soție, copii și alte rude ale bolnavului
cuvinte de mângâiere, prin urmare Duhovnicul, la caz de moarte, trebuie să fie către familia
duioasă a răposatului cu filantropie și cu răbdare în privința răsplătirii ostenelii sale; aceasta
să o facă pentru folosul său, adică, ca știind poporenii lui că el este milos către cei duioși și
sărmani, îl vor iubi și onora și nu-i vor rămâne nerecunoscători către servițiurile pe care el le
face lor ca păstor sufletesc”.

Sfântul Maslu și rugăciunea

În altă lucrare de Teologie pastorală tipărită în 1857 la Sibiu, cu litere chirilice, intitulată
„Teologia pastorală pentru preoți de lege ortodoxă răsăriteană”, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna
îi îndemna pe preoții care administrau Taina Sfântului Maslu celor bolnavi să le spună
credincioșilor bolnavi că, prin credință puternică și rugăciune, această Sfântă Taină poate
aduce vindecare.

„A învăța pe cel ce cere Taina aceasta, cum că ungerea cu sfântul untdelemn, când se primește
cu credință și cu nădejde tare în Iisus Hristos, dă tămăduire neputinței și iertare păcatelor celor
lucrate. (…) Drept aceea, bolnavului înaintea sfințirii untului de lemn să se caute pre sine cu
adevărata pocăință, și mărturisindu-și păcatele, să primească dezlegarea. Lângă aceasta se
cuvine și despre aceea a sfătui pe cel bolnav ca să-și predea viața sa în voia Domnului, și să
socotească de cele viitoare, cum are a sta înaintea Judecătorului a toate, Dumnezeu; să nu
sloboadă din ochii gândului pe Iisus Hristos, Mântuitorul nostru”.

Îndemnurile ierarhului sunt argumentate cu citate din Sfânta Scriptură și au un bogat conținut
teologic și duhovnicesc. Nu întâmplător ierarhul avea să așeze un adevărat tratat despre
rugăciune, de zeci de pagini, chiar după capitolul dedicat Tainei Sfântului Maslu. Rugăciunea
însoțește viața creștină în toate împrejurările sale, inclusiv în perioada de boală, „căci toți de
comun și fiecare sunt datori a se ruga Domnului, precum pentru sine, așa și pentru alții”.

Ajutoare pentru „schilavi și neputincioși”

După cum sublinia părintele academician Mircea Păcurariu în lucrarea „O viață închinată
Bisericii și neamului - Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”, apărută la Editura Andreiana, Sibiu,
2012, starea materială a eparhiei conduse de Sfântul Andrei Șaguna nu i-a permis acestuia
acțiuni filantropice de anvergura celor din eparhiile din Țara Românească sau Moldova. Cu
toate acestea, ierarhul a găsit soluții pentru a veni în sprijinul preoților și credincioșilor săi,
atunci când era mare nevoie. Mărturie stă un document de la 13 octombrie 1849, în care le
cerea protopopilor și preoților o listă cu bolnavii, cu „cei care au rămas schilavi și
neputincioși” în urma conflictelor din timpul Revoluției de la 1848. Cu aceste liste,
autoritățile de stat de la acea vreme aveau să le ofere ajutor acestor bolnavi. Un an mai târziu,
în grija sa deosebită față de victimele Revoluției de la 1848, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna îi
ruga pe protopopi să organizeze colecte în parohii pentru a ajuta orfanii și văduvele celor
căzuți în lupte.