Sunteți pe pagina 1din 50

Lista sfinilor afereni grupelor de lucru- TNRUL DIN PETRODAVA

1. Sfinii Trei Ierarhi


2. Sfnta Mare Mucenic Irina
3. Sfntul Luca al Crimeei
4. Sfnta Mare Mucenic Ecaterina
5. Sfntul Iustin Martirul i Filozoful
6. Sfntul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
7. Sfntul Antonie cel Mare
8. Sfinii mprai Constantin i Elena
9. Sfntul Nectarie de Eghina
10. Sfnta Cuvioas Parascheva
11. Sfntul Mucenic Efrem cel Nou
12. Sfntul Ioan Iacov Hozevitul
13. Sfntul Paisie de la Neam
14. Sfinii Martiri Brncoveni
15. Sfntul Nicodim Aghioritul
16. Sfntul Maxim Mrturisitorul
17. Sfntul Ioan Boteztorul
18. Sfntul Ioan Scrarul
19. Sfntul Ioan Damaschinul
20. Sfnta Mucenic Filofteia
21. Sfnta Cuvioas Teodora de la Sihla
22. Sfntul Voievod tefan cel Mare
23. Sfntul Cuvios Daniil Sihastrul
24. Sfntul Ierarh Nicolae

Sf. Vasile cel Mare

Acest intre Sfinti, Parintele nostru Vasilie cel Mare a trait intre anii 330-379, in vremea Sfantului si
marelui imparat Constantin si, pana in zilele imparatului Valens, cel cazut in ratacirea lui Arie. S-a
nascut in Cezareea Capadochiei, din parinti dreptcredinciosi si instariti, Emilia si Vasilie, tatal sau
fiind un luminat dascal in cetate.
Iubitor de invatatura si inzestrat pentru carte, Sfantul Vasilie si-a imbogatit mintea cercetand, rand pe
rand, scolile din orasul sau Cezareea, apoi din Bizant, mergand pana si la Atena, cea mai inalta scoala
din timpul sau, unde a intalnit pe Sfantul Grigorie de Nazians, cu care a legat o stransa si sfanta
prietenie.
A fost inaltat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei in anul 370, in vremuri grele pentru Biserica, cand
ereticii lui Arie si Macedonie izbutisera sa aiba de partea lor pe insusi imparatul Valens. Sfantul
Vasilie a dus o lupta apriga, cu scrisul si cuvantul, luminand crestinatatea si aparand dogma Sfintei
Treimi. Si-a atras mania imparatului si a suferit multe prigoniri din partea lui, pentru apararea acestei
dogme de capetenie a crestinatatii.
Sfantul Vasilie a indreptat si unele lipsuri ale monahismului din timpul sau, chemandu-i pe moanahi
sa se nevoiasca nu numai in folosul mantuirii persoanale, ci si in folosul aproapelui. Este cel dintai
ierarh care a intemeiat, pe langa Biserica, azile si spitale, in ajutorul celor saraci si neputinciosi,
indemnand pe cei insatariti sa foloseasca avutiile lor, ajutand pe cei nevoiasi si lipsiti.
S-a mutat catre Domnul la varsta de 50 de ani, in ziua de 1 ianuarie, plans de credinciosi si de
necredinciosi, care-l iubeau si-l cinsteau pentru bunatatea si intelepciunea lui. Cei zece ani ca
arhiepiscop in Cezareea Capadochiei i-au fost deajuns, pentru ca el sa intre in istorie cu numele de
Sfantul Vasile cel Mare. Pentru rugaciunile lui, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
"Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul
cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu:
Aliluia!"

Sf. Ioan Gura de Aur

Sf. Ioan Gur de Aur s-a nscut la Antiohia, n jurul anului 354, din prinii Secundus,
mare dregtor militar care a murit la scurt timp dup naterea sa, i Antusa, descendent
dintr-o bogat familie cretin. Rmas vduv la numai 20 ani, ea s-a dedicat cu rvn i
perseveren educaiei fiului ei, renunnd la recstorire. Primele elemente ale educaiei
cretine, Ioan le-a primit de la mama sa Antusa. Educaia clasic a primit-o de la retorul
Libaniu i de la filosoful Andragatiu, primind valorile retoricii ale clasicilor greci. Se pare
c a studiat i dreptul, ntruct ar fi pledat ctva timp.
S-a clugrit n anul 368. A trit ntr-o peter lng Antiohia. A fost botezat trziu,
probabil n jurul anului 372, de Meletie, episcop de Antiohia. n scurt vreme, a fost fcut
citet. Sf. Ioan Gur de Aur a nceput s practice ascetismul acas.
n 374, dup moartea mamei sale Antusia, Ioan a putut s dea curs dorinei sale arztoare
pentru ascez. El s-a retras n munii Antiohiei, unde a dus patru ani o via sever sub
conducerea unui ascet, iar dup aceea, s-a retras doi ani ntr-o peter.
n 380 s-a napoiat la Antiohia, iar n 381, Meletie l-a fcut diacon. Timp de 10 ani, naintea
diaconatului, el a fost preocupat de problema monahismului i a fecioriei, crora le-a
consacrat mici tratate. Tratatul su Despre preoie, scris n cei ase ani de diaconat, este o
capodoper a literaturii patristice n care Sfntul Ioan Chrysostom om scoate n eviden
sublimitatea Tainei Preoiei.
Sf. Ioan a fost preoit de episcopul Flavian n 386 i a primit misiunea de predicator. Geniul
i arta sa oratoric i creeaz renumele. El predic nu numai n biserica mare i frumoas,
zidit de Constantin, sau n biserica cea veche, ci n toate bisericile din Antiohia i din
mprejurimi.
n timpul celor 12 ani de preoie la Antiohia, Sf. Ioan i-a combtut pe eretici, ndeosebi pe
anomei i pe iudeo-cretini[1] i s-a strduit pentru formarea moral a credincioilor si.
La moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului, n 397, Sf. Ioan a fost numit
patriarh al Capitalei prin influena lui Eutropiu, ministru atotputernic pe lng slabul
mprat Arcadie.
Rvna sa de reformator implacabil, tonul tios i neierttor al predicilor sale, care criticau
aspru toate pcatele i pogormintele[2], de jos i pn sus, la Eutropiu i Eudoxia,
dragostea sa pentru sraci, pentru adevr i pentru dreptate, i-au fcut muli dumani.
Legturile Sf. Ioan Gur de Aur cu curtea imperial au fost reci. Dumanii Sf. Ioan
ncepuser s murmure. Venirea frailor Lungi la Constantinopol, izgonii de Teofil din
Egipt ca origeniti, avea s provoace actul final al vieii patriarhului att de frmntat. Sf.
Ioan i-a primit pe fraii Lungi, i-a gzduit, dar nu a intrat n relaii prea apropiate cu ei i a
refuzat s primeasc o plngere mpotriva lui Teofil. Acetia s-au adresat mpratului, care
a dispus convocarea lui Teofil n faa episcopului Capitalei.

Teofil a luat msuri, trimind nainte pe Sf. Epifaniu, spre a-l descalifica pe Sf. Ioan ca
origenist, dar btrnul episcop de Salamina i-a dat seama, pn la urm, de cursa n care a
fost atras i a plecat grbit n ara lui. Teofil ns, venit cu cei 26 episcopi ai si, a raliat 10
episcopi nemulumii de Ioan, 3 vduve care se socoteau insultate de patriarh i pe
mprteasa Eudoxia. Sinodul, prezidat de Teofil, l-a convocat pe Ioan s se prezinte la
Stejar, aproape de Calcedon, spre a se desculpa de calomnii i de lucruri ridicole. Ioan nu sa prezentat i de aceea a fost destituit.
Patriarhul a fost rechemat din cauza rscoalei poporului care-i revendica pastorul i din
cauza unui cutremur de pmnt. Patriarhul a fost primit n triumf, dar mpcarea n-a durat
dect dou luni. Spre sfritul anului 403, Sf.Ioan critica aspru neornduielile care s-au
produs cu ocazia inaugurrii unei statui a Eudoxiei aproape de Biserica unde slujea el. n
Postul Patelui din 404, Eudoxia, dup sfatul lui Teofil, a convocat un sinod n care a Sf.
Ioan a fost demis a doua oar pe motivul c nu a fost reintegrat de un sinod dup prima
demitere. Sf. Ioan a fost arestat n palat aproape de Pate i exilat dup Rusalii, la 20 iunie
404.
Dup o oprire scurt la Niceea, Sf.Ioan a ajuns, dup 77 de zile, la Cucuz sau Arabissos, n
Armenia Mic.
Din cauza legturilor sale frecvente cu prietenii de la Constantinopol i Antiohia,
autoritile au primit ordin s-l deporteze la Pityus, un mic ora pe malul de est al Mrii
Negre. El a murit pe drum spre aceast localitate, la Comana, n Pont, n ziua de 14
septembrie 407 cu aceste cuvinte pe buze: Slav lui Dumnezeu pentru toate.
Osemintele sale au fost aduse la biserica Sf Apostoli din Constantinopol n anul 438 de ctre
mpratul Teodosie II.

Sf. Grigore Teologul (de Nazianz)


Se naste la Arianz, aproape de Nazianz, pe la 329-330, ca fiu al
episcopului Grigorie si al Nonei. Are un frate, Cezar, medic invatat,
si o sora Gorgonia. Face studii la Cezareea Capadociei, unde-l
cunoaste pe viitorul sau prieten Sf. Vasile, apoi la Cezareea
Palestinei, la Alexandria si in fine la Atena. Viata lui de student o
gasim pe larg in operele sale autobiografice: Despre viata sa si
Necrolog la moartea Sf. Vasile.
Se intoarce in patrie unde e botezat. E chemat de Sf. Vasile la
manastirea sa, in Pont. Aici lucreaza cu prietenul sau la alcatuirea
primei Filocalii. Grigorie e plin de dorul de a se face monah, insa cei
din Nazianz au nevoie de ajutor in ale episcopiei. In 361 e hirotonit
preot, impotriva vointei sale, fugind dupa aceasta, in Pont, la Sf.
Vasile, de unde revine dupa staruintele tatalui sau.
In 371, este facut de Sf. Vasile episcop de Sasima, pentru a rezista lui
Antim de Tiana. Sf. Grigorie nu.s-a dus la Sasima, probabil niciodata,
atat pentru ca o asemenea misiune l-ar fi stingherit in dorurile sale
dupa viata contemplativa, cat si pentru ca localitatea Sasima i se parea insuportabila. In anul 374,
dupa moartea tatalui sau si a mamei sale, Sf. Grigorie se retrage in manastirea Sf. Tecla, la Seleucia,
in Isauria. La staruinta unei delegatii de ortodocsi venite de la Constantinopol, in 378, dupa moartea
imparatului Valens, si la indemnul Sf. Vasile, Sf. Grigorie pleaca in 379 la Constantinopol spre a
regrupa si reface Biserica Ortodoxa de acolo. In capela aceasta, numita in mod simbolic, Invierea, Sf.
Grigorie a rostit cele cinci Cuvantari teologice, care i-au adus, mai tarziu, numele de Teologul.
Munca lui, virtutile lui de monah cu viata severa, succesele lui misionare contra ereticilor au dus la
instalarea lui oficiala ca episcop al cetatii de catre insusi imparatul Teodosie, la 27 noiembrie 380.
Sinodul II ecumenic, care se deschide in mai 381 la Constantinopol, confirma alegerea Sf. Grigorie ca
episcop de Constantinopol si el fu instalat de Meletie al Antiohiei. Dupa moartea acestuia, care
surveni intre timp, Sf. Grigorie fu chemat la presedintia sinodului, probabil gratie prestigiului sau
crescand sau gratie Canonului 3 al acestui sinod, care prevedea primatul de onoare al episcopului de
Constantinopol.
Sosirea episcopilor egipteni si macedoneni intarziati a pus problema canonicitatii alegerii Sf. Grigorie.
I s-a reprosat ca el era deja episcop de Sasima. Sf. Grigorie si-a dat demisia si, dupa o cuvantare de
ramas bun catre Biserica din Constantinopol, a plecat, in iunie 381, in Capadocia. A venit la Nazianz,
unde a condus catva timp treburile episcopiei, inca vacanta. Dupa ce, in 383, a hirotonit aici ca
episcop pe o ruda a sa, Eulalius, Sf. Grigorie se retrase la locul sau natal, Arianz, unde si-a petrecut
ultimii ani ai vietii in rugaciune, studiu si creare de poezii.
A murit probabil la 389 sau 390, in varsta de aproximativ 60 de ani.
Biserica Ortodoxa praznuieste pe Sf. Grigorie Teologul de doua ori pe an: singur la 25 ianuarie si
impreuna cu Sfintii Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur la 30 ianuarie.
Sf. Grigorie nu era inzestrat cu calitatile omului de actiune, insa poseda un deosebit simt al
problemelor teologice, o mare inclinare pentru viata ascetica, o inalta noblete sufleteasca si un
exceptional talent oratoric si literar.

1. Sf.M.Mc. Irina
Aceasta a fost singura fiic nscut lui Liciniu, regele din cetatea ce se cheam Maghedon. La nceput
sfnta s-a numit Penelope, i att strlucea cu frumuseea
trupului, nct ntrecea pe vrstnicile ei. Ea tria ntr-un turn
nalt zidit de tatl su, cu treisprezece fecioare frumoase, avnd
mult avere spre slujba ei, i scaun, mas i sfenic, toate fcute
de aur. i era cnd a fost aezat acolo de ase ani, fiind nvat
de oarecare btrn Apelian, pe care l rnduise Liciniu s intre la
dnsa. ntr-una din zile, ea a vzut c a venit o porumbi, i
aducnd o ramur de mslin, a pus-o pe mas; iar un vultur
aducnd o cunun fcut din flori a pus-o pe mas. Apoi a vzut
c a venit pe alt fereastr un corb i a pus un arpe pe mas. De
acestea mirndu-se ea, i cugetnd ce pot s nsemne a ntrebat
pe btrnul Apelian, care i le-a dezlegat zicnd: C porumbia
este nevoina gndului ei i ramura cea de mslin este pecetea
lucrurilor i deschiderea botezului; iar vulturul, care este
mprat celorlalte psri, prin cunun i nsemna biruina spre
buntile cele alese; iar corbul care adusese arpele, nsemna
necazul i reaua ei ptimire. n scurt spunnd, i-a tlcuit i i-a
artat ei nevoina muceniciei, ce avea s ndure pentru Hristos.
i alte preamrite pentru dnsa se spun.
Se spune c i s-a dat numele prin chemare de nger, n loc de Penelope, fiind numit Irina, i c acel
nger a nvat-o credina lui Hristos i i-a spus c se vor mntui multe suflete printr-nsa. i c va
veni la dnsa Timotei, ucenicul lui Pavel, i o va boteza. Iar cnd acestea s-au mplinit, ea zdrobind
idolii tatlui su, i-a aruncat jos. Pentru aceasta a fost mai nti cercetat de tatl su, care a poruncit
s fie dat s o calce caii, dintre care unul n loc s-i fac ei vreun ru, s-a repezit asupra tatlui ei i la trntit jos i l-a omort i a fericit pe sfnta cu glas omenesc. Iar ea ndat fiind eliberat din
legturi, la rugmintea poporului a fcut rugciune, i a nviat pe tatl ei, care a crezut n Mntuitorul
Hristos, cu trei mii de oameni i cu femeia sa dimpreun, i primind botezul, a lsat mpria, i-a
petrecut viaa n turnul ce zidise pentru fiica sa.
Dup aceea, lund mpria Sedechie, sfnta a fost silit s jertfeasc la idoli i neplecndu-se, a fost
aruncat cu capul n jos ntr-o groap adnc, n care erau tot felul de trtoare veninoase i a rmas
nevtmat. Dup patru zile, fiind scoas de acolo, a fost supus la multe chinuri, dar a rmas sfnta
nevtmat. Pentru aceast minune au trecut la credina n Hristos opt mii de suflete.
Dup ce a czut Sedechie din mprie, s-a ridicat Savorie, fiul su, cu oaste asupra aceluia ce-l
scosese pe tatl su din mprie. Atunci ntmpinnd sfnta Irina pe Savorie naintea cetii, l-a orbit
i pe el i pe oastea lui cu rugciunea, i iari cu rugciunea l-a fcut s vad. Pentru aceasta
nemulumitorii au supus-o la multe chinuri, dar desfcndu-se pmntul a nghiit pe slugile tiranului,
din care pricin au trecut muli la credina n Hristos. i rmnnd tiranul nc tot n necredin, a
venit ngerul Domnului i lovindu-l l-a ucis.
i fiind sfnta slobod, umbla prin cetate, fcnd multe i mari minuni i n alte multe ceti unde a
mers i unde a propovduit pe Hristos, fiind supus la nenumrate chinuri, din care rmnea
nevtmat, de ctre regele Numenau n cetatea Calinicon i de ctre regele perilor Savorie. Aceste
minuni dup gndurile omeneti pot prea unora de necrezut, dar la Dumnezeu toate sunt cu putin
cele ce la oameni sunt n neputin. Aadar, pe scurt, a fost adus sfnta la judecat, mai nti adic de
tatl ei, Liciniu, a doua oar de Sedechie i Savorie i Numerian fiul lui Sevastian i de eparhul
Vavdon, i Savorie regele perilor; iar cetile n care a mrturisit sunt acestea: Maghedon patria ei,
Calinicon, Constantina i Mesimvira. Pomenirea muceniciei ei a fost scris de Apelian dasclul su.
1. Sf. M.Mc. Ecaterina

Sfanta Mucenita Ecaterina, fiica principelui Consta, a trait in


timpul imparatului Maximian, la inceputul secolului al IV-lea.
Cunostea foarte bine limba greaca si limba latina si avea cunostinte
temeinice de astronomie si de oratorie.
Sfanta Mucenita Ecaterina are doua viziuni: in prima o vede pe
Maica Domnului cu Pruncul in brate. Din cauza faptului ca nu era
crestina, nu reuseste sa vada fata Mantuitorului. Acest lucru ii
descopera desertaciunea cunostintelor ei si alege sa primeasca
Sfantul Botez.
In a doua vedenie i se descopera Hristos, care ii daruieste un inel de
logodna, spunandu-i: "Iata, astazi te primesc pe tine mireasa Mie
nestricata si vesnica, deci sa pazesti tocmeala aceasta cu dinadinsul
si sa nu mai primesti nicidecum alt mire pamantesc".
In urmatoarea zi, Ecaterina ramane uimita cand vede inelul de
logodna pe degetul sau. Este momentul in care viata sa se schimba
radical. De acum inainte incepe sa condamne cultul si miturile
pagane, infrunta in discutii publice pe inteleptii vremii si chiar reuseste sa-i aduca la adevarata
credinta.
Este silita de Maximian sa se infrunte cu o adunare de filosofi pagani. Datorita iubirii sale fata de
Hristos si a intelepciunii cu care a fost impodobita, Sfanta Mucenita a facut ca toti filosofii prezenti sa
creada in Hristos si sa-L marturiseasca ca fiind Dumnezeu adevarat. Pentru acest lucru, toti acei
intelepti au fost arsi in foc.
Pentru lupta sa impotriva cinstirii zeilor, Sfintei Ecaterina i s-a taiat capul. Potrivit Sfintei Traditii, la
taierea capului sau nu a curs sange, ci lapte, iar ingerii au dus trupul Sfintei Ecaterina in Muntele
Sinai, in locul in care Moise vazuse Rugul Aprins. Aici s-a ridicat o manastire cu numele Sfintei
Mucenite, Manastirea Sfanta Ecaterina.
Sfanta Ecaterina este si ocrotitoarea studentilor teologi din Bucuresti. Paraclisul din cadrul Facultatii
de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian" din Bucuresti poarta hramul "Sfanta Mucenita Ecaterina".
O particica din Moastele Sfintei Ecaterina se afla la Biserica Coltea din Bucuresti.

1. Sf. Luca al Crimeei


Sfantul Luca s-a nascut in anul 1877, intr-o familie cu nobile radacini stramosesti. Valentin VoinoIasenetki, dupa numele sau de mirean, a primit o aleasa educatie.
Inclinand mai intai spre pictura, tanarul Valentin isi va indrepta
pasii spre Academia de Arte Frumoase din Kiev. Simtind o
puternica dorinta de a-si ajuta semenii, el va renunta la pictura,
cotind spre medicina. Astfel, sfantul se va inscrie la Facultatea de
Medicina din Kiev.
In anul 1904, in cadrul razboiului ruso-japonez, sfantul va sluji pe
post de medic chirurg, in slujba Crucii Rosii, adica fara salariu.
Vreme de aproape un an, sfantul va indeplini misiunea de chirurg
prin mai multe spitale de tara, lipsite de fonduri si intr-o stare de
saracie avansata. Intre timp, tanarul Valentin se va casatori cu Ana,
impreuna cu care va avea patru copii.
In anul 1916, doctorul Valentin hotareste sa-si publice experientele
medicale intr-o carte de medicina, numita "Eseu despre chirurgia
infectiilor septice". In timp ce lucra la prologul cartii, un gand ii
veni, cum ca sub titlul cartii va sta un nume de episcop.
Peste inca un an, in 1917, Valentin se stabileste impreuna cu familia in orasul Taskent, unde primesete
postul de medic-sef al spialului din localitate. O boala incurabila cauzeaza moartea timpurie a sotiei
sale, Ana. Astfel, sfantul va ramne singur, cu cei patru copii ai sai.
Intr-o zi oarecare, episcopul locului il cheama pe Valentin la el si ii zice: "Doctore, trebuie sa deveniti
preot!" Incredintat de faptul ca aceasta este misiunea si calea ce il asteapta, doctorul Valentin va
accepta fara nici o retinere hirotonia intru preot, in anul 1921. Hirotonia unui chirurg, ba inca a unuia
dintre cei mai buni, nu a bucurat catusi de putin conducerea comunista a vremii.
In scurt timp, parintele primi numele monahal de Luca. In anul 1923, parintele Luca ajunge episcop al
regiuni Taskent. Dupa hirotonia intru arhiereu, bolsevicii il vor arestea imediat. Acum incepe
patimirea, un un lung sir de ani de pribegie si suferinte in inchisorile sovietice.
Fiind un chirurg foarte bun, episcopul Luca primeste acceptul de a opera in spitalele de prin
inchisorile prin care este purtat. Fiecare operatie incepea si se termina cu rugaciune catre Maica
Domnului, iar curatarea trupului cu iod, spre dezinfectare, o facea sfantul in semnul crucii, spre ajutor.
Bolsevicii hotarasc sa-l trimita pe episcop la Cercul Polar de Nord, urmand ca apoi sa fie trimis in
regiunea Arhangelsk pentru inca vreo trei ani. Dupa aceasta, sfantul va mai primi inca si un al treilea
exil, in indepartata Siberie. Orbind de ochiul drept, de la batai si chinuiri, sfantul nu a cartit de cele pe
care le patimea.
In anul 1946, dupa terminarea perioadei de detentie, datorita meritelor deosebite in studiul medicinei,
cat si pentru lucrarea "Eseu despre chirurgia infectiilor septice", sfantul va primi Premiul Stalin.
Sfantul Luca imparte banii primiti ca premiu orfanilor de razboi.
Tot in anul 1946, Sfantul Luca este numit arhiepiscop de Simferopol si Crimeea. Sfantul se va osteni
neincetat sa reinvie credinta si viata duhovniceasca. Predicile lui erau ascultate, pe langa credinciosii
de rand, de studenti intelectuali si chiar de oameni avand alta credinta. Sfantul nu s-a temut niciodata
a condamna atitudinea regimului ateu.
La batranete, sfantul si-a pierdut desavarsit vederea. Despre aceasta insa, el spunea: "Cel ce si-a
inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindca Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe
Tabor."
Sfantul Luca al Crimeei va adormi in Domnul in data de 11 iunie 1961. Doctorul trupurilor si al
sufletelor semenilor sai va fi canonizat in anul 1966, in ziua de 18 martie Sfintele lui Moaste fiind
asezate in Catedrala Sfanta Treime, in localitatea Simferopol, in Ucraina. Bine mirositoare, sfintele lui
Moaste savarsesc nenumarate minuni in trupul si sufletul celor bolnavi.
1. Sf. Iustin Martirul si Filozoful

Sfntul Iustin Martirul i Filosoful s-a nscut ctre anul 114 n Sichem, un vechi ora al Samariei, din
prini greci pgni. A trit pe vremea mprailor Antonin cel Pios (138-161) i Marcus Aurelius
(161-180), i s-a numit "filosof" fiindc din copilrie s-a osrduit cu studiul filosofiei pgne, iar mai
apoi cu cel al filosofiei Adevrului, nvtura lui Hristos.
n jurul vrstei de 30 de ani Iustin a primit sfntul botez (ntre anii 133 i 137) i apoi a deschis o
coal de filosofie cretin. Deci mergnd la Roma n anul 155, a dat mai sus zisului mprat Antonin
o apologie n scris mpotriva rtcirii idolilor, i dezvinovitoare pentru credina n Hristos, cu care
pe una, adic credina cretinilor, o adeverea i o ntrea, iar pe cealalt, adic nelciunea idoleasc,
o supunea cu dovediri din Scripturi.
Mai trziu, n anul 161, puin dup urcarea pe tron a mpratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua
Apologie, adresat de aceasta dat Senatului Roman.
Deci, fiind zavistuit de Crescent filozoful, a fost omort cu vicleug, chinuit fiind mai nainte cu multe
chinuri.
Acesta pentru viaa lui curat i fr prihan, ajungnd la fapta bun cea desvrit, i ajungnd plin
de toat nelepciunea, i dumnezeiasc i omeneasc, a lsat pentru toi credincioii scrieri pline de
toat nelepciunea i folosul care dau mare cunotin celor ce le citesc.

1. Sf. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava

Sfantul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ale carui moaste se afla de sase sute de ani in tara
noastra, s-a nascut in orasul Trapezunt, in jurul anului 1300, din parinti binecredinciosi si foarte
iubitori de Hristos. Fiind negustor de marfuri, ca si tatal sau, evlaviosul Ioan a plecat cu corabia din
orasul natal spre Cetatea Alba de la gurile Nistrului, aflata pe atunci in stapanirea tatarilor inchinatori
de idoli. Pe Marea Neagra a avut mai multe discutii de credinta cu un negustor venetian, anume Reiz.
Dar, vazandu-se biruit in cuvinte de fericitul Ioan, care marturisea si apara cu zel dreapta credinta
ortodoxa, venetianul a hotarat sa se razbune asupra lui.
Sosind in Cetatea Alba, Reiz l-a parat pe Ioan la mai-marele cetatii, cum ca ar dori sa se lepede de
credinta ortodoxa si sa se inchine soarelui si idolilor paganesti. Dar Ioan, marturisind pe Hristos cu
mare tarie si curaj, a fost dat la grele chinuri si batai, pentru a se lepada de adevaratul Dumnezeu.
Apoi, vazandu-l statornic in dreapta credinta si gata sa-si dea viata pentru Sfanta Evanghelie, a fost si
mai mult batut si tarat pe ulitele Cetatii Albe, legat de coada unui cal neinvatat, pana cand un iudeu
fanatic i-a taiat capul cu sabia, fiind in varsta de numai 30 de ani. Noaptea, vazandu-se cor de ingeri si
faclii aprinse in jurul trupului sau, sfintele lui moaste au fost luate cu cinste si asezate in biserica
ortodoxa din Cetatea Alba. Aici au stat 70 de ani, facand multe minuni si vindecari de boli.
In anul 1402, la 2 iunie, moastele Sfantului Mucenic Ioan, numit cel Nou, au fost aduse cu mare
cinste din Cetatea Alba de trimisii voievodului Alexandru cel Bun si au fost asezate in biserica
Mirautilor din Suceava, vechea capitala a Moldovei, devenind astfel cel dintai sfant ocrotitor si
grabnic ajutator al moldovenilor. In anul 1589, moastele Sfantului Ioan de la Suceava au fost
stramutate din vechea biserica domneasca in noua catedrala zidita de Bogdan al III-lea, unde se afla
pana astazi.
Dupa ce au stat un timp in Mitropolia din Iasi, in anul 1686 moastele Sfantului Ioan cel Nou au fost
luate de oastea poloneza a lui Ioan Sobieski, impreuna cu evlaviosul mitropolit Dosoftei si cu o mare
parte din tezaurul tarii, si duse langa Liov. Dupa 97 de ani de instrainare, la 13 septembrie 1783,
sfintele sale moaste au fost readuse cu mare cinste la Suceava si s-au asezat in vechea biserica
domneasca, unde se afla si astazi.

1. Sf. Antonie cel Mare

Sfntul cuviosul Antonie cel Mare a fost de neam egiptean i a nvat credina cretin de la prinii
i de la bunicii si.
A trit pe vremea mprailor Diocleian i Maximian, ajungnd pn n zilele bine credinciosului
mprat Constantin i ale fiilor lui. i dedndu-se vieii pustniceti, att de mult a ntrecut pe toi, nct
s-a fcut pild tuturor pustnicilor de dup el. Lucru minunat este c el a ajuns cel dinti ndrumtor i
dascl al vieii de obte i numai el singur a atins hotarul cel mai desvrit al pustniciei, precum arat
istoria vieii lui.
Multe ar mai trebui s spunem despre faptele vieii lui i despre nvturile lsate de el. Vom spune
ns numai c aflndu-se n trup muritor, se deprta de cele trupeti, vedea sufletele care la moarte
ieeau din trupuri i pe demonii care le ndrumau, ceea ce este o nsuire numai a fiinelor fr de trup
i duhovniceti.
Deci, trind o sut i cinci ani, s-a mutat la Domnul. Viaa lui a scris-o Atanasie cel Mare, episcopul
Alexandriei.

1. Sf. Arsenie cel Mare

Acesta era din marea cetate a Romei, fiind nscut, crescut i pzit din pruncie ca vas curat lui
Dumnezeu, i plin de toat buntatea i nelepciunea dumnezeiasc i omeneasc. Pentru aceasta a
fost hirotonit i diacon. i ocrmuind atunci mpria romanilor Teodosie cel Mare i punnd mult
nevoin, i cutnd om duhovnicesc i nvat care s fie n stare s nvee pe fiii si carte, mai ales
cum trebuie cinstit Dumnezeu, a aflat de acesta, i a scris la mpratul Graian, i la papa Inoceniu, i
abia a putut dobndi ceea ce dorea. Deci purceznd Arsenie de la Roma i sosind la Constantinopol, a
stat naintea lui Teodosie, care a vzut c la fa i la fire este om cinstit i cuttura cu bun
rnduial, gndul smerit, i mpodobit cu toat buntatea. i umplndu-se de mult bucurie i
dulcea, de atunci l cinstea ca pe printele su, i i se smerea ca unui dascl. i senatorii vzndu-l
ca pe un odor mare, se mirau. Iar el urnd mrirea i iubind pe Dumnezeu, socotea mrirea ca o
pleav, i dorind de via monahiceasc, n toate zilele se ruga lui Dumnezeu s-i mplineasc dorina.
i ndat a auzit un glas dumnezeiesc, care zicea: "Arsenie, fugi de la oameni i te mntuiete". Deci
el nezbovind, ci schimbndu-i portul, s-a dus i a sosit la Alexandria. i clugrindu-se a mers la
Schit, supunndu-se la toat petrecerea cea grea i anevoioas. i rugndu-se lui Dumnezeu, iari a
auzit glas dumnezeiesc ctre dnsul: "Arsenie, fugi, taci, linitete-te i te mntuiete".
Arsenie cel MarePe acest mare Arsenie l-a ntrebat oarecnd papa Teofil al Alexandriei, suindu-se i
cu alii ctre dnsul: "Spune-ne, o printe, cuvnt de folos". i el zise: "Dac l voi spune, l vei ine?"
Iar ei ziser: "Aa, adevrat." i zise el: "Oriunde vei auzi de Arsenie, s nu v apropiai acolo".
i iari se spune despre el c, lucrnd n toat vremea vieii sale, purta un petec de ras n sn de-i
tergea lacrimile. i era la trup minunat i cuvios, peste tot crunt, uscat i lung, mcar c si era puin
grbov de btrnee, avea barba pn la pntece i chip ngeresc ca al lui Iacov. Drept aceea nici nu
vrea s-i arate faa cuiva. Priveghea mult, stnd n picioare se ruga neplecndu-i genunchii
nicidecum de cu sear pn la rsritul soarelui. n acest fel cu vrsarea lacrimilor a stins focul cel
strictor de suflet. i cnd era s se despart de trup, cci ajunsese la adnci btrnei, fiind aproape de
o sut de ani, l-au ntrebat ucenicii lui, unde i cum se cade s-l ngroape. Iar el a zis: "Oare nu tii s
punei o funie de picioarele mele i s m tragei n munte?" i iari le zise: "Vedei, fiii mei, n ct
fric m aflu avnd a iei din trup?" i ei ziser: "Vedem". Iar el zise: "De cnd m-am fcut monah na lipsit nicidecum de la mine frica aceasta". i ndat i-a dat cu pace sufletul lui Dumnezeu.
Toate aceste cuvinte ale cuviosului se gasesc in Patericul egiptean.

1. Sf. Nectarie de Eghina

Acest sfnt, unul dintre cei mai noi sfinti canonizai de Biserica Greciei n acest secol, s-a nscut la 1
octombrie 1846, n Silivria, un orel situat n provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mrii
Marmara. Prinii si au fost oameni sraci, dar foarte evlaviosi. Din botez a primit numele de
Anastasie, bucurndu-se din pruncie de o aleas educaie cretineasc. Dup primii ani de coal,
Anastasie este trimis s nvee carte la Constantinopol, unde studiaz teologia i scrierile Sfintilor
Parinti. Aici, sufletul su incepe s-L descopere pe Hristos prin rugciune, prin citirea crilor sfinte i
prin cugetarea la cele dumnezeieti.
La vrsta de douzeci de ani, povuit de Duhul Sfant, tnrul Anastasie se stabilete n insula
Hios, unde pred religia la o coal. Apoi, fiind chemat de Hristos, intr n nevoina monahal n
vestita chinovie numit "Noua Mnstire" (Nea Moni), primind tunderea n monahism la 7 noiembrie
1876, sub numele de Lazar. Dup cteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de ctre
mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primete numele Nectarie, pe care avea s-l poarte toat
viaa.
Urmtorii trei ani, ierodiaconul Nectarie i petrece la Atena cu scopul de a-i completa studiile
preuniversitare. n toamna anului 1881 se ntoarce la mnstire dup ce absolv liceul cu calificative
excepionale.
n 1882, printele Nectarie i va ncepe studiile la Facultatea de Teologie din Atena, dup ce,
ntre timp, la recomandarea lui Ioan Horemis, prietenul su, va fi intrat n legtur cu patriarhul de
Alexandria, Sofronie, i va fi acceptat de ctre acesta n cadrul patriarhiei.
Dup ce-i termin studiile teologice, n anul 1886, printele Nectarie se ntoarce la Alexandria,
unde este hirotonit preot iar dup cteva luni este ridicat la treapta de arhimandrit i trimis la Cairo, n
calitate de consilier patriarhal. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie l hirotonete mitropolit
onorific de Pentapole, o veche eparhie ortodox din Libia Superioar. Mai muli ani evlaviosul
mitropolit a slujit ca responsabil cu problemele patriarhiei pentru oraul Cairo i predicator la biserica
Sfantul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor i povuitor de suflete, fiind druit
de Dumnezeu cu mult rabdare, smerenie i blndee. De aceea, era mult cutat de credincioi i iubit
de toi.
Vznd diavolul c nu-l poate birui cu mndria i iubirea de sine, a ncercat s-l loveasc pe
fericitul ierarh Nectarie cu o alt arm, tot aa de periculoas, adic cu invidia celorlali ierarhi i
slujitori ai Patriarhiei Alexandriei, acetia vorbindu-l de ru ctre patriarh, cum c dorete s-i ia
locul. Acest lucru a fcut ca, la 3 mai 1890, n urma unei ordonane date de patriarhul Sofronie, s fie
eliberat din cinstea arhiereasc n care se afla, permindu-i-se s slujeasc mai departe n biserica
Sfntul Nicolae. Dup mai puin de dou luni ns, la 11 iunie 1890, printele Nectarie primete de la
patriarh o scrisoare prin care i se cere s prseasc Egiptul. Cerndu-i iertare de la toi, cu toate c
nu greise nimnui cu nimic, dovedind o adnc smerenie, sfntul se supuse, dnd slav lui
Dumnezeu, cci i cu dnsul s-a mplinit cuvntul lui Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, Care zice:
Fericii vei fi, cnd v vor ocr i v vor prigoni, i vor zice tot cuvntul ru mpotriva voastr,

minind din pricina Mea (Matei 5,11). S-a retras la Atena n luna august a anului 1890, srac,
defimat de ai si i nebgat n seam, avnd toat ndejdea numai n Dumnezeu i n rugciunile
Maicii Domnului.
Aici a fost civa ani predicator, profesor i director al unei coli teologice pentru preoi, pn n
anul 1894, reuind s formeze duhovnicete muli tineri iubitori de Hristos, pe care i hrnea din
cuvintele Sfintei Evanghelii i cu scrierile Sfintilor Parinti. Apoi fcea slujbe misionare n parohiile
din jurul Atenei.
n taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevrat isihast i un mare lucrtor al
rugaciunii lui Iisus, care i ddea mult pace, bucurie, blndee i ndelung rbdare. Cu aceste arme el
biruia nencetat pe diavoli, cretea duhovnicete pe cei din jurul su i avea ntotdeauna pace si
bucurie n Hristos, nebgnd n seam defimarea i osndirea celor din jurul su.
Dorind la btrnee s se retrag la mai mult linite, a construit ntre anii 1904-1907, cu ajutorul
multor credincioi si ucenici, o frumoas manastire de clugrie, n insula Eghina, din apropierea
Atenei, rnduind aici via desvrit de obte, dup tradiia Sfinilor Prini. Apoi se retrage
definitiv n aceast mnstire i duce o via nalt de smerenie i slujire, de druire total i rugciune
neadormit, arznd cu duhul pentru Hristos, Mntuitorul lumii i pentru toi care veneau i i cereau
binecuvntare, rugciune i cuvnt de folos sufletesc. Aici l-a avut ucenic i pe Sfntul Cuvios Sava
cel Nou (18621948), mare ascet al secolului XX, care a pustnicit o vreme in pustiul Hozeva,
Palestina. Dup adormirea Sfntului Nectarie, s-a retras n insula Kalymnos, unde a i adormit ntru
Domnul.
Pentru viaa sa nalt, Dumnezeu l-a nvrednicit pe Cuviosul Nectarie de Harul Duhului Sfant.
Pentru aceasta muli bolnavi i sraci alergau la biserica mnstirii din Eghina i cereau ajutorul lui.
Mai ales dup primul Rzboi Mondial, numeroi sraci i bolnavi, lipsii de orice ajutor, veneau la el
ca la printele lor sufletesc. Iar Sfntul Nectarie a dat porunc maicilor ce se nevoiau n mnstirea sa
s mpart la cei lipsii orice fel de alimente i s nu pstreze nimic pentru ele, cci Dumnezeu, prin
mila Sa, i hrnea i pe unii i pe alii. Dar i cei bolnavi se vindecau cu rugaciunile fericitului
Nectarie, cci se nvrednicise de darul facerii de minuni.
ntr-o var, fiind mare secet n insula Eghina, cu rugciunile Sfntului Nectarie, a venit ploaie
din belsug i au rodit arinile, nct toi s-au ndestulat de hran. De aceea, toi - mireni i calugari,
sraci i bogai - cinsteau pe Sfntul Nectarie, ca pe un pstor i vas ales al Duhului Sfnt i urmau
ntru toate cuvntul lui. Astfel, el era totul pentru toi, cci putea toate prin Hristos, Care locuia n el.
Apoi era foarte smerit si blnd i nu cuta cinste de la nimeni. Iar n timpul liber lucra la grdina
mnstirii, mbrcat ntr-o hain simpl, nct toi se foloseau de tcerea i smerenia lui. Pe lng
multele sale ocupaii duhovniceti, Sfntul Nectarie a scris i a redactat mai multe scrieri teologice de
moral i de istorie a Bisericii, intrnd astfel n traditia Sfinilor Prini din patria sa, mpotriva
influenelor occidentale care asaltau rile ortodoxe.
Pentru toate acestea, diavolul a ridicat asupra Sfntului Nectarie numeroase ispite, cutnd s-l
biruiasc. Astfel, numeroi slujitori i ierarhi ai Bisericii din Grecia s-au ridicat cu invidie asupra
fericitului, fcndu-i multe ispite. Dar Dumnezeu l izbvea din toate necazurile.
Trind ca un nger n trup i iubind nencetata rugciune, tcerea, smerenia, postul i milostenia,
Sfntul Nectarie trgea pe muli la Hristos, revrsnd n jurul lui, pacea, bucuria i lumina cea
necreat a Duhului Sfnt, prin care mngia i odihnea pe toi care veneau la chilia lui. Din aceast
cauz, diavolul, nerbdnd nevoina lui, pn la sfritul vieii sale a ridicat mpotriva Sfntului multe
calomnii i vorbe rele din partea multor clerici i ierarhi greci, care, din cauza invidiei, l cleveteau i
l acuzau att pe el, ct i mnstirea lui. Dar fericitul Nectarie le rbda pe toate, n numele lui Hristos,
Care locuia n inima sa.
Simindu-i sfritul aproape, pe cnd fcea un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului n insula
Eghina, Sfntul Nectarie a descoperit ucenicilor si c n curnd va pleca la Hristos. Apoi,
mbolnvindu-se, a fost dus la un spital din Atena. El rbda cu trie toat boala i ispita, ateptnd cu
bucurie ceasul ieirii sale din aceast viaa.
Dup aproape dou luni de suferin, Sfntul Nectarie i-a dat sufletul cu pace n minile lui
Hristos, la 8 noiembrie 1920, izbvindu-se de toate ispitele acestei viei, pentru care s-a nvrednicit s
se numere n ceata Sfintilor lui Dumnezeu. Ucenicii si, dup ce l-au plns mult, l-au nmormntat,
dup rnduial, n biserica zidit de el, fcnd multe minuni de vindecare cu cei bolnavi, care alergau
cu credin la ajutorul lui.

Viata dumnezeiescului Parinte a fost sfnta, iar purtarea sa desavarsita. Dupa ce toata aceasta
viata "si-a petrecut-o in binefaceri", a urcat pe cele mai inalte trepte ale scarii virtutilor, a murit
"pentru lume", a trait in Iisus Hristos, s-a facut salas al Duhului Sfnt, barbat indumnezeit si asemenea
lui Dumnezeu, ajungand la dumnezeire, a dobandit nemurirea inca din aceasta lume, de unde a purces
spre viata cea vesnica si fara sfrsit, pururea fericita si intocmai cu cea a lui Dumnezeu.
Lucrarea taumaturgica a Parintelui continua fara incetare dincolo de mormant: multi marturiseau
ca ii tamaduise de boli cu neputinta de vindecat, in timp ce altii dadeau marturie ca sfantul alungase
dintr-insii demoni puternici ce-i chinuisera ani de-a rndul si care sub puterea lui ieseau cu strigate
inspaimantatoare. Multi credinciosi veneau din cele mai indepartate tinuturi ale Greciei sau din tari
straine ca sa se inchine mormantului sau din Egina, care li se aratase si care-i vindeca de boli de
nevindecat. Despre Sfntul Nectarie ca facator de minuni si tamaduitor auzisera foarte multi
credinciosi; acestui lucru s-a datorat hotararea Bisericii de a-i recunoaste si oficial sfintenia,
recunoscuta mai inti de cei multi.
Trecnd mai bine de douzeci de ani, trupul su s-a aflat n mormnt ntreg i nestricat,
rspndind mult mireasm. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaste au fost scoase din mormnt i
aezate n biserica mnstirii din Eghina, pentru cinstire si binecuvntare. Iar n anul 1961, Sinodul
Bisericii din Grecia, vznd numeroasele minuni care se fceau la moatele sale, l-au declarat sfnt,
cu zi de prznuire la 9 noiembrie, devenind astfel cel mai venerat Sfnt din aceast binecuvntat ar
ortodox. Zilnic credincioii se nchin la moatele Sfntului Nectarie i la mormntul su, fcnd din
mnstirea sa din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj din toat Grecia.
Cu rugciunile Sfntului Ierarh Nectarie, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluiete-ne pe noi. Amin.

1. Sf. Cuv. Parascheva


Aceasta cu adevarat mare si vestita ntre femei, Cuvioasa si
pururea pomenita Parascheva, s-a nascut ntr-un sat al
Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii fericitei
erau de neam bun si mariti, navutiti cu foarte multi bani si
averi; mai mult nsa i marea si mbogatea drept cinstirea lui
Dumnezeu si a fi si a se numi crestini. Acestia dar aducnd la
lumina pe cuvioasa, nti au renascut-o prin scaldatoarea cea
dumnezeiasca, apoi pe cale naintnd, o nvatara toata
mbunatatirea si asezarea cea dupa Dumnezeu; iar dupa ce a
trecut al zecelea an, ades mergea cu maica sa la biserica
Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a auzit aceste
dumnezeiesti binevestiri: "Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa
se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie".
ndata toata a fost cuprinsa de aceasta si iesind din biserica,
ntlnind un sarac, ascunzndu-se de maica sa si dezbracnd
hainele stralucite si luminate ce purta, le-a dat lui si ea a
mbracat pe ale aceluia, lundu-le pe acestea cu oarecare mestesugire nteleapta.
Iar dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii ntr-un astfel de chip s-au ngrozit si au batut-o
ca sa nu mai faca asa. Ea nsa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca
dezbracnd hainele sale, le-a dat saracilor, ntru nimic socotind pentru aceasta, ocarile,
ngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Si acestea, adica n casa parinteasca erau ca niste
prentmpinari ale roadelor ce mai pe urma erau sa odrasleasca n ea si pasiri spre trecerea
peste om. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului n suflet, fara stirea parintilor si al
celor de un snge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, unde gustnd toate
bunatatile cele dupa Dumnezeu, ndestulndu-se de dumnezeiestile si sfintitele biserici si
moastele sfintilor si fiind binecuvntata de sfintii barbati cei de acolo si ntarindu-se cu
rugaciunile lor, a iesit din cetate si a trecut n Calcedon de cealalta parte si de acolo a venit la
Iraclia din Pont, calatorind cu picioarele sale. Iar parintii ei nsisi si prin altii (ca nevoia este
lesne iscoditoare), mult trudindu-se si locuri din locuri schimbnd si cetati si sate calcnd si
neaflnd-o, s-au ntors acasa. Iar preafericita fecioara venind la Iraclia din Pont si sosind la un
oarecare locas dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu si intrnd n el cu bucurie duhovniceasca, sa asezat pe pamnt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplndu-se de har,
cinci ani ntregi a petrecut cu rabdare ntr-acest sfnt locas, tot felul de mbunatatiri savrsind;
caci ntru rugaciunile de toata noaptea facea stari statornice si de diamant, ajunari nencetate,
batai n piept, tipete, tnguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fata pamntului, cine dupa
vrednicie va povesti; obiceiul smerit, cugetul cumpatat, curatenia inimii si plecarea ei spre
Dumnezeu. Iar acum din destul de acestea desfatndu-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau sa o
duca la Ierusalim; caci aceasta dorinta o avea si ruga pe Dumnezeu si pe Maica Lui de aceasta.
Deci asa pregatita a iesit din biserica si ngradita cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim si
ndestulndu-se de toate cele sfinte si bune ale Ierusalimului, unde si blndele picioare ale
Mntuitorului meu Hristos au calcat" si saturndu-se si zburdnd prin pustiul Iordanului ca o
pasare, a nimerit la o viata cinstita de calugarite pustnice si aci a intrat. nsa ct s-a nevoit aci,
prin care pe vrajmasul diavol pna n sfrsit l-a stins, care mai nainte cu ispite multe si de tot
felul a navalit asupra ei, neputnd a le da n scris toate, putine oarecare din ele spre pomenire
vom adauga aci. Bautura ntrebuinta apa de izvor, si de aceasta foarte putina; trebuinta
asternutului o mplinea o rogojina, iar mbracamintea era o haina si aceasta foarte
zdrentaroasa, cntarea pe buze nencetata, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea nflorea
dragostea, iar vrful mbunatatirilor, smerita cugetare le cuprindea pe toate acestea.
Deci multi ani rabdnd n aratata mnastire a calugaritelor si nevoindu-se prin foarte multe
fapte bune, plinind al douazeci si cincilea an al vrstei, a iesit de aci si a venit la Ioppe si intrnd
ntr-o corabie a nceput a pluti pe calea ce ducea spre casa, si a ajuns cu corabia la limanul
patriei sale dupa ce a suferit multe primejdii ale sfarmarii de corabie, n mare. Apoi pururea

pomenita a venit la Constantinopol, si dupa ce a cercetat dumnezeiestile locasuri si pe sfintii


barbati a plecat si a venit la oarecare sat anume Calicratia si acolo la biserica sfintilor si ntru
tot laudatilor Apostoli s-a salasluit, nesocotind petrecerea parintilor de bun neam si batjocorind
ntelepteste uneltirile vicleanului nselator. Deci doi ani a petrecut acolo nentinata porumbita si
din potopul acestor curgatoare zburnd a odihnit cortul ceresc, ncredintnd sfnt sufletul sau
minilor ngeresti si prin ei locasurilor celor vesnice si dumnezeiesti; iar trupul cel din pamnt si
nfrumusetat cu dumnezeiesti mbunatatiri l-a ascuns n pamnt. Multa vreme dupa aceasta a
trecut si cineva, rau cheltuind viata si obsteasca datorie mplinind, a fost ngropat aproape de
cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecaruia din barbatii sfinti aratndu-se n
vis: "Ridica, i-a zis, trupul acesta si-l arunca; ca soare fiind si lumina nu pot suferi ntunericul si
murdaria". nsa zabovind acel dumnezeiesc barbat, divina aratare a cuvioasei socotind-o vedere
obisnuita, sau vis normal, si a doua, si a treia iarasi sfnta l-a strigat si cumplit l-a ngrozit. Si
dupa ce calugarul si-a venit n sine dupa cum se cuvine si din numele cuvioasei, care i arata cu
degetul locul, prea degrab s-a sculat si cu srguinta a descoperit poporului vedenia de acolo,
care cu totii obsteste alergnd ca la o vistierie foarte navutita au sapat pamntul. Iar dupa ce sa apropiat de sicriu, se umplea de mireasma, si acel sfnt trup al cuvioasei aflndu-l ntreg cu
totul pazit, cu mini cucernice l-au adus n biserica Sfintilor Apostoli, umplnd aerul de
mirezme si tamieri si cntnd dumnezeiesti psalmi. nsa cte minuni a savrsit dupa asezarea
moastelor ei aici, Dumnezeul minunilor prin ea si pna acum savrseste, cu neputinta este n
scris a le da; caci covrsesc, ca sa zicem asa si numarul stelelor si nisipul marii. De vreme ce
vindeca schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli, nca si cele atingatoare de moarte; si n
scurt a zice, departeaza toata neputinta nevindecata, numai cu atingerea raclei, care nu
nceteaza, nici va nceta, mbelsugat a varsa tamaduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a
preamarit-o.
Despre aceea, ca sfintele moaste ale cuvioasei aflate n cetatea Trnovei, capitala oarecnd a
crailor bulgari, s-a stramutat de aci la Belgrad, si de acolo n orasul Constantinopol, povestesc
Evtimie si Rafail; asemenea si Meletie al Atenei si Dositei patriarhul Ierusalimului. Tot la acelasi
loc aflam si povestire de stramutarea moastelor ei din orasul Constantinopol aici la Iasi. Adica,
"Patriarhul Constantinopolului Partenie batrnul, lund bani de la domnitorul Moldaviei
Vasilie, cu cuvnt ca sa plateasca datoriile Patriarhiei, spnzurnd de zidul Fanarului din
Constantinopol sfintele moaste, ce se pazeau n Patriarhie, le-a trimis aici catre stapnitorul
Moldoaviei".
Iata ce zice despre aceasta Cantemir domnitorul Moldovei: "Sfnta Parascheva, precum aflam
din cartile bisericesti, era stapna a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cstigat marele
Apocavcos, Voievodul nsusi stapnitorul Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat
voie domnitorului Moldaviei, Vasilie, sa stramute sfintele ei moaste din biserica patriarhala a
Constantinopolului; le-a cstigat acestea pentru cele multe si mari binefaceri si slujbe facute
sfintei biserici celei mari; ca din nsasi veniturile sale a platit peste 260 pungi ce datora ea
turcilor si crestinilor. nsa fiindca la turci este oprit a stramuta mort peste trei mile, afara de
trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomana, ca sa ia voie pentru
stramutarea sfintelor moaste si ca sa ia porunca catre un Capugibasa, ca sa le nsoteasca la
Moldavia. Toata povestirea aceasta a stramutarii acesteia este zugravita pe peretele de amiazazi
al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla sfintele ei moaste. ntre alte lucruri se nfatiseaza
acolo si Capugibasa cu ofiterii lui, mergnd la petrecerea sfintelor moaste".
Aceasta stramutare de atunci este descrisa si pe marmura Cuvucliului, unde sunt asezate
sfintele moaste, asa: "Cu vointa Tatalui, cu bineplacerea Fiului si cu conlucrarea Sfntului si de
viata facatorului Duh, a Dumnezeului celui marit si nchinat n Sfnta si cea de o fiinta si
nedespartita Treime. Binecinstitorul si de Hristos iubitorul Ioan Vasilie Voievod cu mila lui
Dumnezeu domnitor a toata Moldavia, fiind rvnitor si aparator al sfintei credinte rasaritene,
dupa dumnezeiasca ngrijire, a stramutat din Constantinopol cu multa osrdie si prea multa
dorinta aceste cinstite moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Trnova. Aceasta
stramutare a fost a treia. Iar preasfintitul si fericitul a toata lumea patriarh Partenie, cu toata
bunavointa si sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaste ca pe o vistierie dumnezeiasca, cu
prea fericitii trei mitropoliti: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei si Teofan al PaleonPatronului, n zilele prea sfintitului Varlaam mitropolitul Sucevei si a toata Moldavia; iar

binecinstitorul si de Hristos iubitorul si cu mila lui Dumnezeu stapn al nostru si domnitor a


toata Moldavia Ioan Vasilie Voievod, de acasa iesind cu evlavie si din tot sufletul primind
aceasta nepretuita vistierie, potrivit le-au pus si le-au pastrat n cea noua zidita biserica a
Sfintilor Trei Ierarhi si ai lumii dascali: Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvntatorul si
Ioan Gura de Aur, spre cinstea si marirea lui Dumnezeu celui laudat n Treime si spre vesnica
solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lasarea pacatelor sale si a tot stralucit
neamul lui. n anul de la Adam 7149, iar al domniei lui al 8-lea, n 13 iunie; n acelasi an s-a
nascut si preaiubit fiul lui, Ioan Stefan Voievod, ca-ruia sa-i dea Domnul zile ndelungate si viata
de multi ani. Amin".
Din traditie avem povestiri de multe minuni savrsite de cuvioasa n anii cei dinaintea noastra,
pe care nu s-a srguit cineva a le aduna si a le publica spre lauda lui Dumnezeu slavitorul
sfintilor Sai; nca si n zilele noastre nu conteneste a face minuni celora ce cu credinta alearga la
ea. Caci cti neputinciosi au evlavie la sfintele moaste, alergnd cu credinta sau din
acoperamnturile puse la capul cel sfnt al Cuvioasei lund si purtnd, dobndesc vindecare! Si
la neplouare, sau alta nevoie mare, facnd litanie crestinii cu sfintele moaste, nu se lipsesc de
cerere. Ci si n patria ei Epivata unde, precum se zice, casa ei parinteasca a fost prefacuta n
biserica cu numele ei, cuvioasa face multe minuni, careia se cuvine marirea n vecii vecilor.
Amin.
In ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaste au fost asezate in minunata biserica a manastirii
"Sfintii Trei Ierarhi", ctitoria domnitorului. Cinstitele moaste au ramas aici pana in anul 1884,
cand au inceput lucrarile de restaurare a sfantului lacas, fiind mutate in paraclisul manastirii.
Dar in seara zilei de 26 decembrie 1888, dupa slujba Vecerniei, din neatentie a ramas aprinsa o
lumanare din sfesnicul de langa racla din lemn in care erau asezate cinstitele moaste; peste
noapte sfesnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era asezata racla, arzand mocnit
toata noaptea, fiind prefacut totul intr-un morman de jar. A doua zi dimineata, autoritatile de
stat si bisericesti, preotii si credinciosii au constatat ca cinstitele moaste au ramas neatinse, inca
o minune savarsita prin puterea lui Dumnezeu.
Ridicate din mormanul de jar, moastele Cuvioasei au fos adapostite provizoriu in altarul
paraclisului de la manastirea Sfintii Trei Ierarhi si in curand stramutate in noua catedrala
mitropolitana din Iasi, care fusese sfintita cu putin timp mai inainte, la 23 aprilie 1887. Aici se
gasesc si astazi, fiind cinstite de obstea dreptcredinciosilor moldoveni, care ii cer sa mijloceasca
pentru ei inaintea tronului ceresc, fiind socotita ca o adevarata ocrotitoare a Moldovei.
In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea
unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in
tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati
bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului
ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi
ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe Rusa si Bulgara.
De astfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstita in Biserica noastra veacuri de-a randul. Inca de la
sfarsitul veacului al XIV-lea exista o biserica cu hramul Prea Cuvioasa Parascheva in Rasinari,
langa Sibiu, iar in anul 1408 aflam de existenta unei biserici cu hramul Sfanta Vineri in "Targul
Romanului". Multe alte biserici din Moldova sau din alte parti ale pamantului romanesc au
acelasi hram. Chipul ei sau scene din viata ei sunt zugravite in diferite biserici romanesti.
Dreptcredinciosii crestini de pretutindeni o venereaza atat prin participarea lor la slujbele din
14 octombrie a fiecarui an, iar cei din Iasi si imprejurimi prin inchinarea in fata cinstitelor ei
moaste, cerandu-i ocrotire si ajutor.
Drept aceea, sa o cinstim si noi si sa ne rugam asa:
"Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si
prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva
indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim
cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia." (Din
Acatistul Cuvioasei, Condacul 3).

1. Sf. Mc. Efrem cel Nou


Sfntul Nou Mucenic i Fctor de Minuni Efrem s-a nscut n
Grecia la 14 septembrie, 1384. A rmas fr tat pe cnd era
nc tnr i mama a rmas singur s creasc apte copii.
Cnd Efrem a mplinit 14 ani, Bunul Dumnezeu i-a cluzit
paii ctre o mnstire din Muntele Amoman, lng Nea
Makri din Atica. Mnstirea avea hramul Buneivestiri i a
Sfintei Parascheva. Aici el i-a luat crucea lui Hristos pe care
toi cei ce vor s-L urmeze trebuie s o fac (Mat. 16:24).
Aprins de dragostea pentru Domnul Sf. Efrem s-a supus de
bunvoie disciplinei monastice. Timp de aproape 27 de ani el a
urmat exemplul vieii sfinilor i pustnicilor deertului. Cu
rvn dumnezeiasc el L-a urmat pe Hristos i s-a dezrobit de
plcerile lumeti. Din mila Domnului i-a purificat sufletul de
patimile omortoare devenind vas ales al Sfntului Duh, fiind
nvrednicit i de nalta treapt a preoiei, slujind cu mult
smerenie i zdrobire de inim n altar.
n 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat mnstirea
dinspre mare, distrugnd-o i prdnd locurile nvecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii
lor slbatice. Muli clugri au fost torturai i decapitai dar Sf. Efrem a rmas calm. Acest
lucru i-a nfuriat pe turci i i-au fcut s-l arunce n temni pe Efrem pentru a-l tortura i a-l
fora s renune la Hristos.
Ei l-au nchis ntr-o celul mic, fr pine sau ap, btndu-l n fiecare zi n sperana c-l vor
determina s se fac musulman. Timp de mai multe luni sfntul a fost chinuit groaznic dar nu sa lepdat de Dumnezeul lui. Vznd aceasta, turcii au hotrt s-l ucid. ntr-o zi de joi, 5 mai
1426, a fost scos din celul, ntors cu capul n jos i legat de un dud. Dup aceea l-au btut i l-au
batjocorit ntrebndu-l aa: "Unde e Dumnezeul tu?", "De ce nu te ajut acum?" Dar sfntul
nu i-a pierdut curajul i continua s se roage: "O, Doamne nu asculta vorbele acestor oameni i
fac-se totul dup voia Ta."
Barbarii i-au smuls barba sfntului i l-au torturat pn cnd a slbit putera lui. Sngele curgea
i hainele i erau numai fii. Corpul i era aproape despuiat i plin de rni dar agarenii nu erau
mulumii continund s-l chinuie. Unul din ei a luat un b ncins i l-a nfipt violent n buricul
sfntului. ipetele lui de durere i sfiau inima. Sngele a nceput s curg valuri din stomac
dar turcii nu s-au oprit. Au repetat aceleai torturi iar i iar pn cnd tot corpul i s-a
contorsionat i membrele i s-au rsucit. Sfntul nu mai avea putere s vorbeasc i se ruga n
gnd Domnului s-i ierte pcatele. Din gur i-au pornit saliva i sngele i tot pmntul sub el
era rou. Curnd sfntul a leinat. Creznd c a murit, pgnii i-au tiat legturile cu care era
legat de pom i trupul sfntului a czut la pmnt. Mnia lor era diabolic i chiar czut jos ei
continuau s-l loveasc. La un moment dat sfntul a deschis ochii i s-a rugat: "Doamne, n ale
Tale mini mi dau sufletul." Pe la nou dimineaa sufletul mucenicului s-a desprit de trup.
Aceste fapte au rmas uitate aproape 500 de ani, pn n 3 ianuarie, 1950. Pe atunci s-a ridicat o
mnstire de maici pe locul celei vechi. Starea Macaria (+ 23 aprilie, 1999) se plimba printre
ruinele mnstirii cu gndul la numeroasele moate ce vor fi fost mprtiate pe acel pmnt i
la sngele care a udat copacul ortodoxiei. Ea i-a dat seama c acela era un pmnt sfnt i s-a
rugat la Dumnezeu s o nvredniceasc s vad mcar pe un sfnt dintre cei care au trit acolo.
Dup un timp i se prea c aude o voce care-i spune s mearg s sape ntr-un anumit loc. Ea a
artat acel loc unui meter angajat s fac reparaii la mnstire. Omul n-a prea vrut s se
apuce de spat acolo pentru c el avea de spat n alt parte. Vznd c nu-l poate convinge,
Maica stare l-a lsat s mearg unde avea el de spat dar s-a rugat la Domnul s nu poat
spa, astfel nct atunci cnd s-a apucat omul a dat de piatr. A mai ncercat n trei sau patru
locuri i s-a ntmplat acelai lucru. n cele din urm a acceptat s fac ascultare i a spat n
locul indicat de maic.

Printre ruinele unei chilii, brbatul a dat la o parte molozul i a nceput s sape n vitez.
Starea l-a rugat s se liniteasc i s sape uor pentru c nu vrea s strice trupul pe care crede
c-l vor descoperi acolo. El a luat-o n rs cnd a auzit c se ateapt s gseasc moatele unui
sfnt. Dar la o adncime de ase picioare, au descoperit capul unui om al lui Dumnezeu care pe
loc a umplut locul de miros bineplcut. Meterul s-a albit la fa i n-a mai putut gri. Maica
Macaria l-a rugat s se retrag i s o lase singur acolo. Apoi a ngenunchiat i a srutat
moatele cu mult evlavie. Dnd la o parte tot mai mult pmnt, a descoperit mnecile de la rasa
sfntului. estura era groas i prea s fi fost esut la un rzboi foarte vechi. A descoperit
apoi tot corpul, dezvelind sfintele moate ale unui mucenic.
Maica Macaria se afla tot n acel oc sfnt i la Vecernie, aa c citi sfnta slujb acolo. Dintr-o
dat a auzit un zgomot de pai care veneau de la mormnt nspre ea, traversnd toat curtea,
pn la ua bisericii. Erau paii unui om hotrt i cu caracter puternic. Maicii i-a fost team s
se ntoarc s se uite ce se aude cnd o voce a ntrebat-o: "Ct timp vrei s m mai lai aici?"
Atunci a vzut n faa ei un clugr nalt, cu ochii mici i rotunzi i cu barba pn la piept. n
mna stng avea o lumin puternic i cu dreapta binecuvnta. Maica Macaria a fost cuprins
de bucurie i frica i-a disprut. "Iart-m," spuse ea, "Am s m ocup de tine mine, cnd
Domnul va aduce zorii zilei ." Sfntul a disprut i starea a continuat s citeasc slujba de
sear.
n dimineaa urmtoare dup utrenie, Maica Macaria a curat osemintele i le-a aezat ntr-un
ungher al altarului bisericii, aprinznd i o candel n faa lor. n acea sear Sf. Efrem i s-a
artat n vis mulumindu-i c a avut grij de el i spunndu-i c l cheam Efrem. Din gura
sfntului a auzit povestea vieii lui i mucenicia pe care a suferit-o.
Sf. Efrem l-a slvit pe Dumnezeu n timpul vieii lui i prin moartea lui, de aceea Dumnezeu l-a
nvrednicit cu darul facerii de minuni. Cei care se nchin la sfintele sale moate cu dragoste i
credin se vindec de nenumrate boli i infirmiti i este grabnic ajuttor la rugcinile celor
care-l cheam.

Sf. Ioan Iacov Hozevitul


Acest prea ales vas al lui Dumnezeu a vazut
lumina zilei n pamntul binecuvntat al
Moldovei la 23 August 1913, n satul
Crainiceni, comuna Horodistea, judetul
Dorohoi, din binecredinciosii parinti Maxim si
Ecaterina, lucratori ai gliei strabune, plini de
credinta, cu viata curata si tematori de
Dumnezeu, primind la botez numele de Ilie.
Dupa moartea timpurie a mamei sale,
petrecuta la numai sase luni de la nastere si
apoi moartea tatalui sau, cazut erou pe front,
n razboiul din 1917-1918 pentru ntregirea
neamului si pentru apararea patriei, pruncul a
fost luat n grija bunicii sale.
Bunica lui, Maria, vaduva de mai multi ani,
renunta la dorinta sa mai veche de a intra n
rndul monahiilor si se dedica cresterii si educarii nepotului. Ea l-a deprins cu
rugaciunea catre Dumnezeu. Tatal orfanilor, i-a imprimat adevarata evlavie crestina, i-a
insuflat dragostea de cele sfinte si respectul fata de oameni.
Pe cnd avea numai 11 ani, pierde si dragostea bunicii sale Maria, care trece la cele
vesnice. Ea a ramas n memoria lui chip sfnt, pe care nu a uitat-o niciodata. Aceasta se
vede n duioasa poezie "Dorul Bunicii", n care face analogie cu pilda unor sfinte femei,
precum: Antuza, Macrina sau Nona. n aceste versuri, se poate vedea rolul bunicii n
formarea religioasa si morala a Sfntului. Cuviosul Ioan a urmat scoala primara n satul
natal, dupa care a absolvit gimnaziul "Mihail Kogalniceanu" din Lipcani (jud. Hotin)
trecnd bacalaureatul n 1932, cu rezultate foarte bune. n timpul scolii nu i-au lipsit
cartea de capati Sfnta Scriptura, Vietile Sfintilor si alte carti de zidire sufleteasca.
La vrsta de 20 de ani, simtind chemarea dumnezeiasca si ca urmare a formarii sale
duhovnicesti si ndreapta pasii spre mnastirea Neamt, n ziua praznicului de la 15
august, nchinat Adormirii Maicii Domnului. Dumnezeu a rnduit ca cererea sa de
nchinoviere n mnastire sa fie primita de staretul de atunci, viitorul Patriarh al
Romniei, Nicodim.
L-a atras spre aceasta viata, cum singur marturiseste mai trziu, "frumusetea slujbelor,
mai ales cele de noapte, blndetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor, linistea muntilor si
darul Sfntului Duh". Descopera acum scrierile Sfintilor Parinti si alte scrieri sfinte pe
care le citeste cu multa staruinta. Aici, la Neamt, a primit chipul ngeresc al calugariei la
data de 8 aprilie 1936, n miercurea Sfintelor Patimi, fiind tuns n monahism de catre
staretul Vasile Moglan, viitor episcop.
Citirea Patericului trezeste n el o dorinta mai veche, de a ajunge la Locurile Sfinte. n
anul 1936, dupa post si rugaciune, marturisindu-se si mpartasindu-se, a plecat spre
Tara Sfnta. Cu evlavie calca pe urmele Mntuitorului, nchinndu-se la Sfintele Locuri
din Ierusalim, Betleem, Hebron si altele, dupa care cuviosul Ioan vietuieste mai nti
ntr-o pestera din pustia Iordanului.
Dupa doi ani de pustnicie, se nchinoviaza la mnastirea Sfntul Sava, straveche si
vestita asezare monahala ortodoxa, unde se nevoieste opt ani. Avnd oarecare cunostinte

medicale, se ngrijeste de bolnavi, fiind socotit "doctorul mnastirii", ndeplinind si alte


ascultari. Cerceta biblioteca mnastirii, traducnd n romneste lucrari care i se pareau
pagini folositoare si ziditoare de suflet. Iubea si se nevoia n privegheri de toata noaptea,
fiind cunoscut si apreciat pentru viata sa aspra de post si rugaciune, de paza a
gndurilor.
n anul 1945, este prohirisit schimnic de catre Patriarhul Ierusalimului. Numit apoi
egumen la Schitul romnesc cu hramul Sfntul Ioan Botezatorul, din Valea Iordanului,
a fost hirotonit preot n anul 1947, n Biserica Sfntului Mormnt. A staretit cu multa
evlavie, ca egumen, la acest schit, pna n anul 1952, nzestrnd asezamntul cu multe
chilii pentru vietuitorii schitului si pentru pelerini. Multi dreptcredinciosi romni sau de
alt neam, poposind la schitul de la Iordan, se spovedeau si cautau cuvnt de alinare
duhovniceasca la Sfntul Cuvios Ioan de la Neamt-Hozevitul.
Lnga Iordan a rodit deplin talentul poetic al Sfntului, fiind inspirat de frumusetea
firii nconjuratoare, poeziile sale fiind n acelasi timp rugaciune si cntare
duhovniceasca.
Din dorinta dupa o viata mai aspra si cautnd calea desavrsirii, se nchinoviaza n
mnastirea Sfntul Gheorghe Hozevitul, situata pe rul Cherit, locuri unde se nevoise si
Sfntul Prooroc Ilie, n vremea prigonirii sale. Cuviosul Ioan a petrecut ultimii ani ai
vietii sale n cea mai severa schimnicie, gasindu-si adapost n pestera "Sfnta Ana", care
se afla nu departe de mnastire. Petrecea aici n post si rugaciune, rabdnd frigul,
foamea si setea, arsita si lipsurile de tot felul si multe ispite. Mnca o singura data pe zi
si se multumea cu 3-4 ore de somn. Savrsea pravila calugareasca n paraclisul pesterii,
iar n sarbatori slujea la biserica mnastirii.
n scrierile sale, din acest timp, Sf. Ioan arata frumusetea tainica a locurilor si a pesterii,
aureolate de maretia sfintilor sihastri, care, veacuri de-a rndul si-au dobndit aici
desavrsirea. n sufletul sau vibra armonios ntreaga creatie a lui Dumnezeu, se restaura
pacea edenica ntre el si celelalte fapturi. Asa se explica Faptul ca la moartea sa multime
de pasari s-au adunata n jurul pesterii, aratnd prin aceasta legatura sfntului cu
natura nconjuratoare.
Cu darul lui Dumnezeu si-a cunoscut mai dinainte sfrsitul vietii pamntesti,
nsemnnd-o pe peretele pesterii n care si petrecea ultimele zile. Si-a dat sufletul n
minile Domnului la 5 august 1960, cu seninatate si cu mna dreapta binecuvntnd.
Trupul sau a fost prohodit dupa cuviinta si a fost asezat n pestera "mormintelor", n
locul n care dinainte si-l pregatise, fiind regretat de toti cei ce-l cunoscusera.
Ioan Iacob de la NeamtuPlecarea lui, prea timpurie, a lasat adnci regrete si dureri
sufletesti nemngiate n rndul monahilor romni din Tara Sfnta. mplinise 47 de ani,
dintre care 24 i petrecuse n post si nevointa la Locurile Sfinte.
Dupa 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, mormntul sau a fost deschis n vederea
asezarii osemintelor n gropnita de obste. Spre uimirea celor prezenti s-a constatat ca
trupul nu fusese atins de putreziciune si raspndea o buna mireasma. Staretul
mnastirii, Arhimandritul Amfilohie, spunea: "Parca l-am fi pus n mormnt de cteva
ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum".
La cererea obstii, Patriarhul Benedict al Ierusalimului, a ngaduit stramutarea
moastelor Cuviosului Ioan de la Neamt n biserica Sf. Gheorghe Hozevitul, fiind asezate
ntr-o racla de abanos si sticla si depuse lnga moastele sfintilor Ioan Hozevitul si
Gheorghe Hozevitul, organizatorii si conducatorii acelei lavre monahale.

Datorita vietii sale desavrsite, prin cuvnt si fapta, Sfntul Ioan este cinstit de
multimea credinciosilor si de calugarii care vin si se ating cu evlavie de sfintele lui
moaste, cernd ca el sa mijloceasca, prin rugaciunile sale, la Dumnezeu pentru a
dobndi tamaduire sufleteasca si trupeasca. Pentru rugaciunile Sfntului Cuvios Ioan,
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mntuieste pe noi. Amin.

Sf. Paisie de la Neamt


Sfntului Cuvios Paisie de la Neam, sau
Velicikovski, este unul din stareii care au avut
o
influen
deosebit
att
asupra
monahismului romnesc, ct i asupra celui
slav.
Paisie s-a nscut la 21 Decembrie 1722 la
Poltava, n Ucraina, tatl su fiind preot la
catedrala oraului. A avut 11 frai i a primit o
educaie religioas deosebit. Cercetri mai noi
conchid c se trgea din moldoveni stabilii n
inutul Poltavei, nrudii cu strmoi dup
mam ai lui Dimitrie Cantemir.
A studiat la Academia duhovniceasc din Kiev
- ntemeiat de Mitropolitul romn Petru
Movil - dar n-a terminat studiile, fiind atras
de viaa monahal. Astfel, n 1740 intr n mnstirea Liubetki, apoi la mnstirea
Medvedovski, unde devine rasofor, cu numele de Platon. Datorita prigoanei ocupanilor
polonezi, se ntoarce la Kiev, la cunoscuta , unde va lucra icoane i unde l va ntlni pe
Mitropolitul Antonie al Moldovei, care slujete aici n romnete (Paul Mihail).
n anul 1742 vine n Moldova, la schitul Dlhui - Vrancea, apoi trece n Muntenia,
succesiv la schiturile Trstieni - Rm. Srat, Poiana Mrului - unde era stare cunoscutul
Vasile - i la Crnu - Buzu, care se conduceau dup regulile monahale athonite.
Stareul Vasile de la Poiana Mrului l va determina s mearg la Muntele Athos pentru
ca, potolindu-i setea la izvorul milenar al monahismului, s se desvreasc n viaa
cea ntru Hristos.
La numai 24 de ani, n 1746, merge la Athos, mai nti la mnstirea Pantocrator.
Negsindu-i un printe spiritual cum i-l dorea, locuiete singur timp de patru ani ntro peter. n 1750 este vizitat la Athos de stareul Vasile de la Poiana Mrului, care l-a
tuns n monahism i i-a schimbat numele n Paisie.
La 36 de ani este hirotonit ieromonah de ctre Episcopul Grigorie de la Athos. Primul
su ucenic a fost monahul Visarion, venit din Moldova, la care se adaug i alii, tot
moldoveni.
Cu binecuvntarea Patriarhului Serafim, Paisie ntemeiaz schitul, cu 5 chilii, care
ajunge repede la 60 de ucenici. Aici nva greac de la monahul Macarie i ncepe s
traduc din greac n slavon, revizuind vechile traduceri slavone dup originalele
greceti ale Sfinilor Prini rsriteni. St la Athos 17 ani.
n 1763 hotrte s se ntoarc n ar, datorit rivalitii dintre clugrii greci i rui
de la Athos. mpreun cu 64 de ucenici se stabilete mai nti la schitul Vrzreti Focani, apoi se ndreapt spre Iai, dup ce mitropolitul de la Bucureti - grec de neam
- l-a refuzat. La Iai, Mitropolitul Gavril Calimah - de origine romn - care-l cunoscuse
la Athos -, i ncredineaz mnstirea Dragomirna, ctitorie din 1609 a lui Anastasie
Crimca, unde se mut cu ucenicii, la care se adaug n curnd muli alii, romni, rui i
ucraineni. Va rmne aici 12 ani, formnd o obte de 350 monahi, pentru care a alctuit
un regulament monahal, cunoscut sub numele de, n opt puncte, care introducea
rnduiala n viaa clugrilor, prevznd : . Deci, monahii erau obligai s duc via de
obte (comun), s lucreze n diferite ateliere, iar stareul s fie ales de obtea tuturor

vieuitorilor i confirmat de mitropolit. Se nfiineaz bolnia, adic spitalul mnstirii,


pentru bolnavi i btrni.
Paisie continu i n Moldova opera de traducere a scrierilor Sfinilor Prini - mai ales
a celor ascetice - din greac n slavon i n romna; de exemplu, din Sfntul Antonie cel
Mare, Petru Damaschin, Isaia Pustnicul, Marcu Ascetul sau Teodor Studitul. Cinstind
pe ntemeietorul isihasmului, Paisie traduce din greac n slavon, de Patriarhul Calist.
De asemenea, traduce - cea mai de seam scriere ascet - rsritean -, la cererea
Mitropolitului Gavriil al Petersburgului, tiprit aici n 1739 (Gh. Drgulin).
Dintre operele sale personale se evideniaz, n 6 capitole. Aici Paisie expune sistematic
bazele biblice i patristice ale rugciunii lui Iisus, pregtirea celui ce dorete s-o practice,
precum i efectele ce le produce. Prezentat ca o, cel ce o practica trebuie s fie ghidat de
o persoan experimentat, cel avnd parte de iluminri speciale n nelegerea Sfinilor
Prini. Exist mai multe trepte ale acestei rugciuni : pentru nceptori, aceasta
corespunde vieii active, fiind nsoit de observarea strict a poruncilor (post,
rugciune, priveghere) ; pentru cei desvrii, rugciunea minii corespunde vieii
contemplative. Cnd sufletul se purific de patimi, el poate primi harul divin care-l
conduce spre viziuni spirituale, descoperindu-i tainele divine la care intelectul nu poate
ajunge. Este stadiul rugciunii vizionare sau al rugciunii pure - dup Sfntul Isac Sirul
- din care izvorte viziunea. Rugciunea pur este darul exclusiv al lui Dumnezeu
(Romul Joanta).
n privina cilor vieii monahale, Paisie expune nvtura tradiional ortodox: n
singurtate total ; n tovria a doi-trei monahi sau n comunitate, forma pe care o
privilegiaz.
n 1775, cnd Bucovina este ocupat de austrieci, activitatea crturreasc a lui Paisie la
Dragomirna ia sfrit. nsoit de 200 de ucenici, se aeaz la mnstirea Secu, unde
rmne patru ani, continund pravila de la Dragomirna.
n anul 1779, la dorina domnitorului Constantin Moruzzi (1777-1782), Paisie devine
egumen al mnstirii Neam. Iat cum descrie Nicolae Iorga aceasta noua nsrcinare :
Activitatea stareului Paisie la Neam a fost deosebit de bogat. El ntrete aici
rnduielile monahale athonite, cu slujbe zilnice conform tipicului, cu viaa de obte, cu
predici, cu munc i rugciune - dup regul a Sfntului Vasile cel Mare - cu grija
pentru btrni i bolnavi. La Neam s-a construit, sub ndrumarea sa, un spital, o cas
de oaspei i noi chilii, numrul monahilor trecnd rapid de 800 : romni, rui, bielorui,
ucrainieni, greci, srbi i bulgari.
Ultima i cea mai important etap din viaa i activitatea sa, a concretizat-o ntr-o
imens activitate literar-bisericeasc : dou echipe de traductori, de copiti i de critici,
cu el n frunte, lucrau fr ntrerupere la revizuirea i traducerea scrierilor filocalice n
slavon i n romn. Numrul total al manuscriselor din timpul su se ridic la 300 dintre care 44 alctuite de el nsui - Mnstirea Neam devenind un deosebit de
important centru de cultur teologic-ascetic.
Printre alte preocupri ale sale menionm i pe aceea pentru muzica liturgic,
organiznd aici o scoal bisericeasc de muzic coral pe mai multe voci, realiznd
translaia muzicii bizantine pe notaie liniar i introducnd, pentru prima oar,
cntarea Crezului de ctre toi credincioii n biseric.
A trecut la Domnul la 15 Noiembrie 1794, la vrsta de 72 de ani, fiind nmormntat n
biserica Mnstirii Neam.

Influena paisian a fost deosebit de puternic n Moldova prin stareii Ilarion de la


Secu i Sofronie de la Neam su prin ucenicii si : Visarion, Gherontie i Dorotei,
trimii la studii n Muntenia ; Platon, care i-a scris o ; tefan, care a tradus din slavon.
n Muntenia, paisianismul s-a rspndit datorit stareului Gheorghe de la Cldruani
n mnstirile Cernica i Cldruani.
Numeroase manuscrise slavone s-au rspndit n mnstirile ortodoxe din Bulgaria,
Serbia i de la Athos. Schitul Sfntul Ilie i mnstirile Pantacrator i Noul Athos ultima nfiinat de ucenicii si - au dus mai departe tradiia spiritului paisian. Opera
Sfntului Efrem Sirul, tradus de el din greac n slavon s-a tiprit la Neam n 1812.
Cum era de ateptat, rnduielile sale monahale au influenat masiv viaa religioas a
Bisericii Ruse. Muli dintre ucenicii si s-au rspndit n 117 mnstiri i schituri din 35
de eparhii ale acestei Biserici.
Au fost alctuite mai multe ale stareului Paisie, scrise de monahii Spiridon de la Neam,
Mitrofan, Grigorie, Andronic sau Vitalie, cea din urm fiind considerat cea mai
autentic (Ioan Ivan).Stareul Paisie de la Neam este considerat unul din cei dinti
scriitori ascei ai secolului al XVIII-lea. Curentul de rennoire a vieii monahale pe care
l-a creat a avut un efect benefic i prin faptul c a contractat curentul de grecizare i a
favorizat impunerea limbii poporului n biseric, cultur i literatur. El reprezint (M.
Pcurariu).Pentru viaa sa ascetic, pentru bogia nvturilor sale i pentru
contribuia la nnoirea monahismului, a fost trecut n rndul sfinilor. Mai nti de ctre
Biserica Ortodoxa Rus, la 6 Iunie 1988, apoi de Biserica Ortodox Romn la 21 Iunie
1992.
S ne rugm, dar, zicnd: "Cuvioase Printe Paisie, lumintorul credincioilor i
podoaba clugrilor, roag pe milostivul Dumnezeu ca s mntuiasc sufletele noastre".

Sf. Stelian Paflagonul


Sfntul Stelian Paflagonul s-a nscut n veacul al aselea n
Adrianopole, n provincia Paflagonia (n Turcia de astzi) ntro familie foarte bogat. La o vrst fraged, Stelian s-a
alturat eremiilor din pustie, cu gndul de a-i curi sufletul
printr-o perioad de meditaie i rugciune precum i prin
vieuirea alturi de oameni care, precum el nsui, doreau a-i
drui viaa Domnului Iisus Hristos.
Spre deosebire de ali pustnici ns, el nu s-a retras complet
din lume, prefernd s mearg ntre oameni pentru diverse
faceri de bine, pentru a se ntoarce apoi n mica lui peter
pentru linitire i rugciune.
Conform tradiiei, rugndu-se ntr-o noapte pentru ndrumare
n a-i ajuta pe ceilali, sfntul Stelian a simit o prezen
dumnezeiasc, fiind cuprins de slava cea mare a Sfntului
Duh. A doua zi, a ieit din petera sa cuprins de o bucurie i
pace duhovniceasc pe care nu le mai cunoscuse nainte.
n peregrinrile lui obinuite, n care sftuia i mngia, s-a simit atras s-i aeze mna pe
un copil rnit, ceea ce nainte nu ndrznise s fac; a simit puterea Domnului trecnd asupra
copilaului suferind prin mna sa cea ntins. Copilul i-a revenit imediat, iar de atunci Sf.
Stelian a fost cutat de ctre fiecare suflet aflat n suferin din mprejurimi, tineri sau btrni.
Petera sa a devenit un loc de atracie pentru bolnavi i oameni aflai n diverse suferine,
muli dintre ei primind vindecri complete nu doar prin puterea lui, ci chiar i prin propria lor
credin, fr de care oricum cel care suferea nu putea fi ajutat.
Sfntul Stelian Paflagonuln aceast perioad, Sfntul Stelian s-a preocupat n principal de
copii, nu doar de cei neputincioi trupete, ci i de cei care aveau nevoie de ndrumare
duhovniceasc. Familii din toate categoriile sociale se spune c au ncredinat Sf. Stelian
educarea copiilor lor, iar el a fost constrns s caute un spaiu mai mare i s aleag dintre
prietenii si ermii asistena de care avea nevoie pentru a se ngriji de att de muli oameni. El
a creat probabil prima grdini din lume, unde mamele i puteau lsa copiii n siguran, n
timp ce se ngrijeau de treburile zilnice.
Stelian va deveni i sfntul protector al copiilor nc nenscui, datorit povestirilor despre
rugciunile sale miraculoase pentru o tnr femeie care l ajuta cu ngrijirea copiilor, dar care
nu putea avea copii. Cnd femeia a rmas nsrcinat, soul ei a rspndit vestea despre aceast
minune i femei care nu puteau nate de muli ani au venit la pustnic. Cele care au avut
credin adevrat n Mntuitorul Iisus Hristos au primit darul naterii de prunci.
Bucuria senin a chipului Sf. Stelian a fost caracteristica sa definitorie, pentru c zmbea
mereu. Conform povestirilor orale, a fost cutat de ctre mercenari lacomi i ispitit cu tot felul
de propuneri pentru a-i vinde darurile i a-l jefui de bogia sa cea curat, dar pentru aceti
oameni, el a avut ntotdeauna acelai rspuns: c a fost pltit n avans pentru munca sa cnd
pacea Sfntului Duh a venit peste dnsul. Iar n timp ce ei se ndeprtau, el continua s
zmbeasc.
A trit pn la adnci btrnee i se spune c atunci cnd a fost nmormntat, chipul su nc
pstra strlucirea unui zmbet discret al luminii Domnului.
Sfinte Moate ale Sfntului Stelian se pstreaz la Biserica Sf. Stelian - Lucaci din Bucureti
(str. Logoft Udrite nr. 6-8), unde se afl din anul 1736, fiind druite acestei biserici de ctre
Mitropolitul tefan al rii Romneti, ctitorul acesteia. n ziua de pomenire a Sfntului, racla
este scoas n curtea sau pridvorul bisericii, spre nchinare credincioilor. Fragmente ale
moatelor Sfntului mai sunt i la Biserica Mihai-Vod i la Biserica Icoanei din Bucureti.

1. Sf. Nicodim Aghioritul


2.
Acest luceafar stralucitor al Bisericii a rasarit in 1749, in
insula Naxos din arhipelagul Cicladelor. Parintii sai,
piosi si cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la
Sfntul Botez si il incredintara preotului satului ca sa-l
invete sa citeasca. Spre deosebire de ceilalti copii, nu-i
placeau jocurile zgomotoase, dedicndu-si timpul liber
lecturilor. Fusese inzestrat de Dumnezeu nu numai cu o
inteligenta vie ci si cu o memorie iesita din comun, care
ii permitea sa retina pe data tot ceea ce citea si sa repete
apoi totul fara nici o greseala. Trimis la Smirna la vrsta
de 16 ani pentru a urma invatatura dascalului Ierotei la
Scoala Evanghelica, se facu placut tuturor, invatator si
confrati, pentru blndetea sa si rafinamentul
deprinderilor sale. In afara Literelor profane si a
diferitelor discipline ale stiintelor sacre mai invata
latina, franceza si ajunse sa stapneasca greaca veche,
ceea ce ii permise sa indeplineasca misiunea pe care i-o pregatise Dumnezeu : sa faca accesibile
poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile Traditiei Bisericii.
Dupa patru ani de studii la Smirna, cum turcii ii omorau pe grecii din regiune in urma
campaniei militare rusesti el fu constrns sa se intoarca la Naxos, patria sa. Ii intlni acolo pe
calugarii Grigore, Nifon si Arsenie, exilati din Sfntul Munte din cauza controversei
"Colivelor", iar acestia ii trezira dragostea pentru viata monahala si il initiara in practica
ascezei si a rugaciunii interioare. Acestia il informara ca la Hidra locuia un om de o mare
virtute, versat in doctrina Parintilor Bisericii, Mitropolitul Macarie din Corint. Nicolae se duse
la el, cum se duce cerbul insetat la izvorul apelor si gasi in jurul Sfntulul Ierarh o mare
comuniune de gindire si de aspiratii in ceea ce privea necesitatea de a edita de urgenta si de a
traduce izvoarele traditiei bisericesti. Acolo il cunoscu si pe renumitul sihastru Silvestru din
Cezareea, care traia intr-o chilie retrasa nu departe de oras. Acest om sfnt ii facu elogiul
placerii vietii singuratiei cu asemenea ardoare inct Nicolae se hotar sa nu mai zaboveasca si sa
ia jugul usor si blnd al lui Hristos. Lund scrisori de recomandare din partea lui Silvestru, se
imbarca spre Muntele Athos (1775).
Intra mai inti in Manastirea Dionisiu, unde repede ia haina monahiceasca sub numele de
Nicodim. Numit secretar si lector, deveni la scurt timp modelul tuturor fratilor, att in serviciile
pe care le infaptuia cu supunere si fara sa crcneasca, precum si in srguinta pe care o
demonstra in rugaciune si asceza. Se intindea cu fiecare zi tot mai inainte, facnd carnea
trupului sa se supuna mintii si pregatindu-se astfel luptelor vietii isihaste. Trecusera doi ani
cnd, Sfntul Macarie din Corint, in vizita la Sfntul Munte, il insarcina pe Nicodim cu
revizuirea si pregatirea pentru editare a Filocaliei, aceasta enciclopedie ortodoxa a rugaciunii si
a vietii spirituale. Tnarul calugar se retrase intr-o chilie la Karyes pentru a indeplini aceasta
sarcina demna de marii invatatori ai isihiei si care cerea o cunoastere profunda a stiintei
sufletului. Facu la fel pentru Everghetinos si pentru Tratatul despre deasa Impartasire, redactat
de Sfntul Macarie, dar pe care il imbogati in mod considerabil. Dupa ce termina aceasta
lucrare, se intoarse la Dionisiu dar contactul cu Parintii Filocaliei, precum si exercitiul intens al
Rugaciunii lui Iisus, ii trezisera gustul de a i se dedica cu totul. Cum auzise vorbindu-se de
Sfntul Paisie Velicikovski (cf 15 noiembrie), care conducea o mie de calugari in Moldova in
aceasta sfnta activitate a mintii ndreptate catre inima, el incerca sa li se alature. Dar prin
pronia lui Dumnezeu o furtuna il impiedica sa isi atinga scopul. Revenit la Muntele Athos si
arznd de dorinta de a se consacra rugaciunii in liniste totala, nu se mai intoarse la Dionisiu ci
se retrase intr-o chilie in apropiere de Karyes, apoi la schitul Kapsala, dependinta a manastirii
Pantocratorului, intr-o sihastrie inchinata Sfntului Atanasie, unde copia manuscrise pentru asi acoperi nevoile de zi cu zi. Cum aici putea sa se dedice zi si noapte, fara sa se imprastie,

rugaciunii si meditatiei Sfintilor Parinti, el urca repede treptele Scarii spirituale. La putin timp,
batrnul Sfnt Arsenie din Peloponez, pe care il cunoscuse la Naxos, putu sa se intoarca la Athos
si veni sa se instaleze in schit. Nicodim renunta atunci de buna voie la singuratatea sa, pentru a
profita de binefacerile ascultarii, si deveni discipolul acestuia. Numai ce terminasera constructia
unei noi chilii si, tulburati in linistea lor, ei hotarra sa se retraga in insula pustie si arida
Skyropoula, in fata de Eubea (1782). Dar in fata dificultatilor pentru a-si asigura cele necesare
existentei, Arsenie pleca in alta parte, lasndu-l singur pe Nicodim. Acolo, la cererea varului
sau, Episcopul Ierotei din Euripos , Sfntul redacta capodopera sa : Manualul sfaturilor celor
bune, despre pastrarea simturilor si a gindurilor, si despre activitatea mintii. In vrsta de
numai 32 de ani, fara carti si fara note, neavnd ca sursa de inspiratie dect comoara
impresionantei sale memorii si neincetatul sau dialog cu Dumnezeu, el expuse in aceasta lucrare
esenta intregii doctrine spirituale a Parintilor, ilustrata cu un mare numar de citate, insotite de
referintele lor exacte. In aceasta lucrare el ne invata cum sa eliberam inteligenta, mintea
("nous") de lantul care o leaga de placerile simturilor, pentru a-i permite sa se inalte, prin
rugaciunea interioara (sau "rugaciunea inimii"), la "placerile" spirituale ale contemplatiei. In
timpul acestui sejur in insula pustie, Sfntul infrunta violente atacuri ale demonilor, care
incercau sa il alunge de acolo. Spre deosebire de atitudinea sa tematoare din tinerete, cnd nu
indraznea sa doarma cu usa inchisa, acum cnd spiritele intunericului veneau sa sopteasca la
fereastra lui, el nu isi ridica privirea din carte dect pentru a rde de incercarile lor
neputincioase.
Dupa un an petrecut la Skyropoula se intoarse la Athos, primi acolo Marea Schima
calugareasca si obtinu chilia Sfntului Teonas la Kapsala. Accepta sa primeasca un discipol,
Ierotei , si se consacra mai mult ca niciodata scrierii si invatarii fratilor care veneau sa se
instaleze in imprejurimi pentru a profita de stiinta lui.
Cu ocazia unui nou sejur in Sfntul Munte, Sfntul Macarie ii incredinta editarea traducerii
operelor complete ale Sfntului Simion Noul Teolog. In introducerea la aceasta lucrare, care
contine invataturi att de profunde despre contemplatie, Sfntul Nicodim precizeaza ca
asemenea carti nu snt facute doar pentru calugari ci si pentru mireni, caci toti crestinii au fost
chemati sa traiasca desavrsirea Evangheliei. El redacta apoi Manualul Duhovnicului (Aceasta
traducere poarta numele de Denis de Zagora dar e foarte probabil ca Sfntul Nicodim sa o fi
revizuit in profunzime. El mai compuse si o admirabila Liturghie spre cinstirea Sfntului
Simion, a carui praznuire a instituit-o la 12 octombrie.) si aduna intr-o culegere unica, dupa cele
opt tonuri si pentru fiecare zi a saptamnii, canoanele inchinate Maicii Domnului cntate la
sfrsitul Vecerniei sau la Pavecernita in Manastiri. In afara altor numeroase compozitii
liturgice, el publica atunci doua lucrari, adaptate dupa renumite carti spirituale occidentale :
Razboiul nevazut de Lorenzo Scuppoli (1589) (sfntul Nicodim se folosise de o traducere
manuscrita din italiana, care se gaseste si astazi la manastirea Patmos, si care ii fusese
imprumutata fara indoiala de Sfntul Macarie din Corint) si Exercitii spirituale (considerata ca
o adaptare a renumitului tratat al lui Ignatie din Loyola, aceasta lucrare este de fapt inspirata
din Exercitiile spirituale, precum si din alte opere, ale autorului spiritual italian J.P. Pinamonti),
care au cunoscut pna in zilele noastre un succes nedezmintit. Departe de a fi simple traduceri,
aceste lucrari au fost profund restructurate si adaptate de Sfntul isihast, care introduse o
invatatura fara cusur despre cainta, asceza si Rugaciunea lui Iisus. Intre tiimp, cartea despre
deasa Impartasire suscitase reactii puternice printre calugarii care aparau obiceiul, contrar
Sfintelor Canoane si traditiilor apostolice, impartasirii de numai trei sau patru ori pe an.
Acuzata de erezie novatoare, cartea fu condamnata de Patriarhul Procopie. Dar odata cu
instalarea lui Neofit VII (1789), interdictia fu suspendata si Colivazii fura recunoscuti drept
adevaratii aparatori ai Traditiei. Calomnii vulgare si ridicole continuara insa sa circule in
anumite medii manastiresti impotriva Sfntului Nicodim, mergnd pna la a-l acuza de a
ascunde Sfnta Impartasanie in culionul sau pentru a putea sa se impartaseasca mergnd. Dar
Sfntul prefera sa taca, neasteptnd dect de la Dumnezeu incuviintare si plngea rugndu-se
pentru convertirea celor care sa gaseau in greseala in privinta pomenirii mortilor duminica.

Ieromonahul Agapie din Peloponez venise la Muntele Athos pentru a propune Sfntului
Nicodiim sa reia ca sa traduca o culegere a Sfintelor Canoane pe care el o pregatise si sa o
imbogateasca in comentarii. Sfntul, pentru care viata si disciplina Bisericii erau mai pretioase
dect propria sa viata, se puse pe lucru cu indrjire, reunind patru caligrafi pentru a termina la
timp aceasta culegere absolut necesara pe care o numi "Crma" (Pidalion). El lucra zi si noapte
timp de doi ani, compilnd, corectnd textele gresite sau contradictorii, punnd in paralel
Canoanele Sinoadelor, cele ale Parintilor si decretele legislatiei bizantine dar mai ales
imbogatind opera cu un numar impresionant de note care furnizeaza criteriile pe care le asigura
aplicarea Canoanelor sale la viata Bisericii (Pedalionul ramne cartea canonica ortodoxa cea
mai intrebuintata iar notele sale sunt adesea considerate ca avnd autoritate echivalenta celei a
Canoanelor). Dupa ce a fost terminata si trimisa la Constantinopol, lucrarea astepta multa
vreme binecuvntarea patriarhala, apoi fu transmisa Ieremonahului Teodoret, care sa gasea in
Romnia, pentru a fi editata printr-o subscriptie a tuturor calugarilor atoniti. Dar acesta din
urma, adversar al Colivazilor si al Impartasirii dese, introduse corecturi proprii in Pidalion,
tradnd astfel gindirea autorului si traditia Bisericii. Cnd Sfntul lua cunostinta de carte,
aparuta la Leipzig in 1800, fu profund suparat si striga : "Ar fi facut mai bine sa ma loveasca in
inima cu o spada dect sa adauge sau sa suprime ceva in aceasta carte!".
Cam in aceeasi periioada, i se aduse la cunostinta faptul ca manuscrisul operelor complete al
Sfntului Grigore Palama (cf. 14 noiembrie) ce fusesera adunate cu mari dificultati si adnotate
de Sfntul Nicodim la cererea Sfntului Atanasie din Paros (cf 24 iunie) si a Mitropolitului Leon
din Heliopolis, fusese retinut la tipograful sau din Viena si distrus de austriecii aflati in
cautarea mesajelor de propaganda revolutionara adresate grecilor de catre Napoleon
Bonaparte. Aceasta veste se adauga supararii sale si il facu sa plnga amarnic, nu numai pentru
timpul consumat in aceasta lucrare de neinlocuit ci mai ales pentru pierdera unei asemenea
comori.
Dupa ce a ramas ctva timp, in compania lui Silvestru din Cezareea, in chilia Sfntului Vasile,
unde altadata traise Sfntul Teofil Izvortorul de Mir (cf. 8 iulie), Nicodim isi relua viata
singuratica si isi continua lucrarea apostolica. Imbracat in zdrente si incaltat cu saboti greoi, se
considera cel mai lipsit de insemnatate dintre toti. Nu gatea niciodata si mnca orez fiert sau
miere diluata in apa, insotita de cteva masline si de fasole muiata. Cnd era chinuit de o foame
puternica, se ducea la vecinii sai la masa ; dar cel mai adesea, antrenat in discutii, uita sa
mannce. Nu era cunoscut sa aiba alte activitati in afara de rugaciune si de studiu. La orice ora
din zi sau din noapte, putea fi gasit fie aplecat asupra unei carti fie asupra mesei sale de lucru,
fie cu barbia inclinata spre partea superioara a trupului, pentru a face sa coboare mintea sa in
cele mai profunde parti ale inimii si sa cheme cu ardoare Sfnt Numele lui Iisus. Devenise cu
totul "rugaciune" si prin aceasta uniune intima cu Hristos harul divin lasase in inima sa toata
comoara Bisericii. Cnd scria era att de cufundat in ceea ce facea inct intr-o zi un calugar
venit sa il viziteze si gasindu-l la lucru ii puse in gura o bucata de pine proaspata. Cnd trecu
din nou seara pe la el, il gasi pe Sfnt in aceeasi pozitie, cu bucata de pine in gura, ca si cum nu
si-ar fi dat seama de nimic.
El redacta atunci un amplu comentariu despre Epistolele Sfntului Pavel, dupa Sfntul Teofilact
al Bulgariei, precum si comentariul Epistolelor Catolice, compuse de asemenea un comentariu
la cele noua ode scripturale intitulat Gradina Harului si traduse comentariul Psalmilor lui
Eftimie Zigabinos. La fel ca si in toate celelalte opere de arta ale sale, Sfntul Nicodim depasea
cu mult sarcina unui simplu traducator. Plecnd de la un comentator traditional, el il completa
cu note din abundenta, pline de marturii ale celorlalti Parinti ai Bisericii despre nenumarate
subiecte. Izvor nesecatuit, el edita si o selectie a vietilor Sfintilor din vechime (Neon Eklogion) si
Noul Martirologiu: culegere a vietilor noilor Martiri, destinata sa intareasca credinta
Crestinilor asupriti sub jugul otoman si datorita careia multi din cei ce negau existenta lui
Dumnezeu s-au convertit si s-au adaugat la glorioasa armata a Martirilor. Plin de grija ca
intotdeauna fata de educatia poporului lui Dumnezeu, el compuse de asemenea un Manual al
Bunelor Deprinderi crestine (Hristoteia), admirabil rezumat al invatamintelor morale ale
Sfntului Ioan Gura de Aur.
Zilnic, toti cei care fusesera raniti de pacat sau de apostazie (lepadarea de credinta), neglijnd
sa ceara ajutor de la Episcopi si duhovnici, alergau spre ascetul din Kapsale pentru a gasi

vindecare si mngiere sufletului lor. Si nu numai calugari ci si mireni veniti de departe, astfel
inct Sfntul se plngea ca nu putea sa se mai dedice rugaciunii asa cum si-o dorea si ar fi vrut
sa plece din nou intr-un loc pustiu si necunoscut. Dar boala il impiedica de la aceasta. In vrsta
de numai 57 de ani, dar epuizat de asceza si lucrarile de editare, care ar putea umple o
biblioteca intreaga, el fu slabit intr-att inct nici o sporire a hranei nu putea sa il vindece. Isi
parasi atunci sihastria de la Kapsala pentru a trai o vreme in chilia prietenilor sai Skurtei la
Karyes (acolo sunt pastrate Moastele sale, in biserica recent ridicata in cinstea sa) apoi la unul
din vecinii lor, calugar iconograf. Atunci a redactat el, cu pretul a doi ani de munca, Sinaxarul.
Aceasta traducere a Sinaxarului de la Constantinopol, profund revizuita pe baza manuscriselor
sale, are si astazi autoritate in Biserica greaca si a folosit drept suport prezentului Sinaxar.
Se intoarse apoi in chilia sa de la Kapsala, unde redacta bogatul sau comentariu al canoanelor
sarbatorilor (Eortodromion) si cel al xxx (Noua Scara) ce se cnta dimineata la Utrenie.
Termina aceasta ultima lucrare in care se regaseste intreaga sa stiinta teologica si seva sa
spirituala, in timp ce era dobort de anemie, isi pierduse dintii si devenise aproape surd (1808).
Noi calomnii facusera ca Atanasie din Paros si alti trei Colivazi sa fie condamnati pe nedrept de
catre Patriarhul Grigore V. Sfntul Nicodim nu putu sa ii apere dar se multumi sa redacteze o
Marturie de credinta. Starea sa de sanatate de altfel nu intrzie sa sa inrautateasca. Dupa ce a
mai revazut o data comentariul sau despre Anavathmoi, el spuse : "Doamne, scoate-ma de aici,
m-am saturat de lumea aceasta!". Din zi in zi hemiplegia i se intinse la toate membrele. El
repeta cu voce tare Rugaciunea lui Iisus, cerndu-si scuze de la frati ca nu poate sa o pastreze in
secret. Dupa ce s-a marturisit si a primit Sfnta Impartasanie, el lua in minile sale Moastele
Sfnului Macarie din Corint si Partenie Skourtaios. Sarutndu-le cu lacrimi, spuse : "Ati plecat
la ceruri si va odihniti de virtutile pe care le-ati cultivat pe pamnt, gustnd deja din slava
Domnului Nostru. Eu sufar din cauza pacatelor mele. De aceea, pe voi care snteti Parintii mei,
va implor sa mijlociti pentru mine pe lnga Domnul ca sa aiba mila de mine si sa ma faca demn
de locul in care va gasiti voi". In timpul noptii striga : "Mor, mor, aduceti-mi Sfnta
Impartasanie". Dupa ce s-a impartasit, il cuprinse o asemenea pace si, incrucisndu-si minile
pe piept, raspunse calugarilor care il intrebau daca era la odihna : "L-am facut pe Hristos sa
intre in mine, cum sa nu fiu la odihna ?". Cnd se facu ziua, la 14 iulie 1809, isi dadu sufletul in
minile Domnului. Unul din cei prezenti striga : "Era mai bine sa fi murit azi o mie de Crestini
dect Nicodim!". Dar daca Luceafarul s-a ascuns, razele sale nu au incetat sa lumineze Biserica
iar cartile sale ramn o sursa inepuizabila de invatatura, de mngiere si de incurajare la
plinatate a vietii intru Hristos.
A sfantului Nicodim Aghioritul scrieri:
Cuvant pentru cei ce nazuiesc sa faca Teologie
Deasa imparatsire cu Sfintele si Preacuratele lui Hristos Taine
Cuvnt despre Intruparea Domnului
In mrejele vrajitorilor
Razboiul nevazut
Ca toti crestinii indeobste trebuie sa se roage neincetat

Sf. Maxim Marturisitorul

Cuviosul printe Maxim a trit pn n zilele rucredinciosului mprat Constans, care


a mprit ntre anii 642-648. Constans a fost tatl binecredinciosului mprat
Constantin Pogonatul i nepotul viteazului mprat Heraclie, cel care a biruit pe peri,
de unde a adus n spate crucea Domnului, de la Ctesifon pn la Ierusalim, n anul 629,
la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit n treburile politice, nvnd i
meteugul bunei crmuiri, i cu fire bun i minte dreapt fiind mpodobit, a ajuns la
mpraii cei dinainte sftuitor mprtesc i secretarul cel dinti. Dar pentru c se
rspndea prerea greit i viclean a celor ce ziceau c Mntuitorul a avut numai o
voin, nlturnd prin aceasta prere credina n cele dou firi ale lui Hristos i pentru
c cei rucredincioi rspndeau prin piee porunci greite, care ntreau acest eres i
lipeau aceste porunci chiar naintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputnd rbda
s se pngreasc i el laolalt cu toi nelegiuiii acetia, prsind dregtoriile lumeti, na mai voit s locuiasc n slaurile pctoilor, i a mers la Mnstirea din Hrisopoli,
unde s-a clugrit i a ajuns mai apoi egumen al mnstirii. Aprinzndu-se de
dumnezeiasc rvn s-a dus la Roma cea veche, i a nduplecat pe fericitul pap Martin,
s strng un sobor al locului aceluia i s dea anatemei pe nceptorii i pe pricinuitorii
acestui eres pgnesc, care susineau c n Hristos este numai o singur voin. El a
alctuit multe scrieri pentru mustrarea i ruinarea celor ce credeau n acest eres, i a
scris cri doveditoare despre adevrul credinei noastre, sprijinite pe Sfnta Scriptur,
trimindu-le pretutindeni n lume. ntorcndu-se de la Roma, mpreun cu cei doi
Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat naintea Senatului care mprtea
mpreun cu mpratul acelai eres. i n timp ce toi se supuneau voinei mpratului,
numai el s-a ridicat mpotriv i a ndemnat i pe alii s nu se supun, ncredinndu-i
prin scrisori s nu-i schimbe credina lor. Din cauza aceasta a fost trimis la nchisoare
n Tracia i struind n dreapta credin i s-a tiat mna i limba. Din Tracia a fost
trimis n exil n Lazichia, unde a trit trei ani. i n plintatea vrstei fiind, dup o boala
scurt, a rposat n Domnul, n anul 662 i a fost ngropat n Mnstirea sfntului
Arsenie, din acea ar a Lazilor, fcnd n toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici
ai lui, celui mai vrstnic i s-a tiat i lui limba, i a fost trimis ntr-o nchisoare
ndeprtat. Iar cel mai tnr a fost trimis ntr-o cetate din Tracia, unde i-a sfrit
viaa.

Sf. Ioan Casian


Slvitul i de Dumnezeu-purttorul Printele
nostru Ioan Casian a fost un sfnt monah din
secolele al IV-lea /al V-lea cunoscut pentru
scrierile sale despre viaa monahal i pentru
scrierile corective anti-pelagiene ale Fericitului
Augustin. Prznuirea sa se ine n 29 februarie
(sau 28 februarie n anii nebiseci) iar, la nivel
local, n 23 iulie n Marsilia, Frana.
Sfntul Ioan s-a nscut n Delta Dunrii, n
Dobrogea n jurul anului 360 (unele izvoare
spun c era din natere din neamul galilor). n
anul 382 ntr ntr-o mnstire din Betleem i
dup civa ani primete permisiunea ca,
mpreun cu prietenul su Sfntul Gherman
din Dobrogea, s mearg s-i cerceteze
(viziteze) pe Prinii deertului din Egipt. Ei au rmas n Egipt pn n anul 399, cu
excepia unei scurte perioade cnd s-au rentors la Betleem i au primit binecuvntarea
de plecare definitiv din acea mnstire.
Dup ce au plecat din Egipt, au mers la Constantinopol, unde l-au ntlnit pe Sfntul
Ioan Gur de Aur, care l-a hirotonit pe Sfntul Ioan Casian ca diacon. Au trebuit s
plece din Constantinopol n anul 403, cnd Sfntul Ioan Gur de Aur a fost exilat,
stabilindu-se ulterior lng Marsilia (n Frana de azi), unde a fost hirotonit preot i
unde a fondat dou mnstiri, una de clugri i una de maici.
Sf. Ioan Casian de timpuriu a dovedit rvn pentru rugciune i viaa monahal. Cci,
aa cum avea s mrturiseasc mai trziu, nc din copilrie tria printre clugri, ale
cror ndemnuri le auzea i ale cror exemple le vedea.Prinii si, cretini evlavioi i
cu stare, i-au dat o educae aleas, purtndu-l pe la colile din Tomis, Histria, Axiopolis
i pe la mnstirile din apropiere. Vorbind despre prinii si spunea: m laud cu aceea
c ei (prinii) nu au pus nici o piedic felului nostru de via. Nici o grij de lucrurile
materiale, nici o greutate n procurarea celor necesare vieii zilnice nu venea s ne abat
atenia de la cele nalte : ei nii cu bucurie, ne procurau toate cele necesare. De altfel,
n regiunea Pontului Euxin unde i-a petrecut copilria, oamenii erau liberi ca marea i
ca vntul.
nsetat de cunoatere, a studiat operele marilor clasici i filozofi greci i latini, scrierile
Sf. Prini, nsuindu-i o vast cultur teologic.
Tnrul Ioan Casian, mpreun cu prietenul su Gherman i-au cercetat pe sihatrii care
se nevoiau pe atunci n peterile Casienilor. Nu este sigur c i Sf. Ioan Casian ar fi trit
n peter, dar n mod cert a avut legturi cu clugrii.
Cei doi au fost cluzii n copilrie spre nevoina monahal de Sf. Ier. Vetranion,
Episcop al Tomisului. Cuviosul Gherman, mai n vrst dect Sf. Ioan Casian, i-a fost
printe duhovnicesc i cel dinti dascl.
Cele mai cunoscute lucrri ale Sfntului Ioan Casian sunt
Instituiile, care detaliaz modul de trire a vieii monahale, Convorbirile duhovniceti,
care ofer detalii despre conversaiile dintre Ioan i Gherman i Prinii deertului. De

asemenea, el avertizeaz asupra unora din excesele din teologia Fericitului Augustin de
Hippona; evit s-l critice ns numindu-l direct. Din aceste motive, el este adesea acuzat
de semi-pelagianism de ctre Biserica Romano-Catolic i de ctre unii comentatori
protestani.
Despre aezmintele mnstirilor cu via de obte i despre tmduirea celor opt
pcate principale Lucrarea scris n anul 420, n 12 cri, prezint organizarea
mnstirilor din Palestina i Egipt pe care le-a cunoscut n anii tinereii. Despre
mbrcmintea monahilor, despre rugciunile i psalmii de noapte, despre rnduiala
slujbelor zilnice i despre condiiile de primire n mnstire ale noilor nceptori.
Analizeaz cele opt pcate : lcomia pntecului, desfrnarea, iubirea de argini, mnia,
ntristarea, lenea, trufia i mndria.
Convorbiri cu Prinii (Conlationes) este cea mai important oper literar rmas
de la Sf. Ioan Casian. Scris ntre anii 420 429, lucrarea relateaz o serie de 24 de
convorbiri pe care, mpreun cu prietenul su
Cuv. Gherman, le-a avut cu nelepii
pustnici ai Egiptului.Despre ntruparea Domnului, contra lui Nestorie Scris n 7
cri, ntre anii 429 430, aceast ultim lucrare a Sf. Ioan Casian are un caracter
dogmatic i apologetic combtnd erezia lui Nestorie, care nu voia s numeasc pe
Fecioara Maria, Nsctoare de Dumnezeu, ci numai, Nsctoare de Hristos.Clugri i
laici nc se mai apleac asupra nvturilor Sf. Ioan Casian, cci valabilitatea acestora
nu s-a ters prin trecerea timpului.
Sfntul Ioan a adormit n Domnul, n pace, n anul 435.

Sf. Ioan Scararul


Care patrie i cetate a odrslit i a crescut pe
acest viteaz nevoitor, Ioan Cuviosul, mai nainte
de pustnicetile lui nevoine, cu siguran nu pot
spune - zice Daniil monahul, scriitorul vieii
acestuia. Care loc l are acum pe acest
dumnezeiesc i minunat brbat i cu ce dulcei de
hran fr de moarte l hrnete, este adeverit, c
ntr-acea patrie se afl el acum, pentru care
Sfntul Pavel, privighetoarea cea minunat
glsuitoare, a strigat: "Petrecerea noastr este n
ceruri", unde cu nematerialnic simire, cu
negrit dulcea sturndu-se de necheltuitele
bunti, primete rspltirile cele vrednice de
sudorile sale i pentru dureri are cinstea cea fr
durere, motenind cereasca mprie cu aceia al
cror picior a stat ntru dreptate.
Iar cum s-a ostenit pentru fericirea cea nematerialnic ntru materialnicul trup, voi
spune artat. De aisprezece ani fiind cu vrsta trupeasc, iar de o mie de ani cu
isteimea nelegerii, acest fericit, singur pe sine ca pe o jertf fr prihan i bine
primit, s-a adus lui Dumnezeu, Marele Arhiereu. Deci i-a nlat trupul la muntele
Sinai, iar sufletul la cer, apropiindu-se de locul cel vzut al nlimii muntelui, ctre
nlimea cereasc. i, vznd cu mintea pe Dumnezeu Cel nevzut i nstrinndu-se de
lume, a iubit de la nceput blndeile cele mpodobite cu smerenia, ca pe nite
nceptoare ale tinereilor noastre gndite, ca pe o nvtur a faptelor bune, tind
toat ndrzneala i mndria vorbirii i a clevetirii. Apoi, cu aleas judecat, ntr-o
singur deprindere monahiceasc, a izgonit pe neltorul prerii i iubirii de sine i, ca
cel mai iscusit nvtor duhovnicesc, i-a plecat grumajii, ndjduind s treac fr
primejdie noianul cel greu al patimilor.
i aa viaa lui, care desvrit murise lumii, i-a rnduit-o ntre frai, ca i cum ar fi
fost mic ntre dnii, netiind c un copil nc a gri, nefcnd nimic dup voia sa, ca i
cum fr cuvntare i fr voin i-ar fi avut sufletul schimbat n totul de fireasc
deosebire. Dar mai de mirare este c, fiind nvat la toat nelepciunea din afar, a
cuprins prin smerita cugetare fapta cea vrednic cerului, pentru c trufia nelepciunii
din afar, desvrit se face strin de smerenie.
Stareul i nvtorul Cuviosului Ioan - precum zice Sinhron - a fost printele
Martirie, care l-a tuns n chipul monahicesc pe ucenicul su Ioan, cnd acesta era de
douzeci de ani; n acea zi printele Stratighie, proorocind despre Ioan, a zis c "are s
fie ca o mare stea n toat lumea"; lucru care s-a i mplinit dup aceea.
Odat Martirie s-a dus la marele Atanasie Sinaitul cu ucenicul Ioan, iar Atanasie,
cutnd spre Ioan, a zis ctre Martirie: "Spune-mi, Martirie, de unde ai ucenicul acesta
i cine l-a tuns n clugrie?" Martirie rspunse: "Este robul tu, printe, eu l-am
tuns". Apoi a zis Atanasie cu mirare: "O, printe Martirie, ai tuns pe egumenul
muntelui Sinai!"
n alt vreme, fericitul Martirie s-a dus cu Ioan la marele stare Ioan Savaitul, care
era n pustiul Gudiei. Pe acetia vzndu-i stareul, s-a sculat i, lund ap, a splat
picioarele, nu ale lui Martirie, ci ale lui Ioan, ucenicul su, apoi i-a srutat i mna.
Dup aceea tefan, ucenicul marelui Ioan Savaitul, a ntrebat pe stare: "Pentru ce ai
fcut aa, printe, de ai splat picioarele ucenicului, iar nu pe ale nvtorului, i

dreapta lui ai srutat-o?" Marele stare rspunse: "S m crezi, fiule, c nu tiu cine
este acel monah tnr, pentru c eu am primit pe egumenul muntelui Sinai i aceluia iam splat picioarele". Astfel au fost proorociile sfinilor prini despre acest Cuvios
Ioan, fiind el nc tnr, i care dup aceea s-au mplinit toate la vremea lor.
Petrecnd Cuviosul Ioan cu duhovnicescul su printe nousprezece ani, a rmas
srman, mutndu-se ctre Dumnezeu fericitul Martirie. Cci, trimindu-l nainte la
mpratul cel de sus ca pe un rugtor i sprijinitor - precum zice Daniil monahul -,
Cuviosul Ioan a ieit la loc de linite n Sinai, avnd rugciunile printelui su ca o arm
puternic spre risipirea celor tari. Iar locul acela era departe de biseric ca la cinci
stadii i se numea Tola.
Acolo a petrecut ca la patruzeci de ani de la nceputul clugriei sale, fr slbire,
nvpindu-se de-a pururea cu dorina cea aprins a dumnezeietii iubiri. i cine este n
stare s arate prin cuvinte i s spun prin povestiri cu de-amnuntul ostenelile lui
svrite acolo n tain? ns, precum din lucrurile cele mici se cunosc cele mari, aa din
cele mai mici nevoine ale lui s auzim viaa acestui cuvios brbat, att de bogat n
fapte bune.
Mnca la mas sa toate cele neoprite de porunca monahiceasc, ns foarte puin,
nct se vedea c mai mult gust, dect mnnc. Cu aceasta zdrobea nelepete cornul
mndriei, pentru c din toate mnca, ca s nu i se nale mintea cu postirea. Dar,
gustnd foarte puin, pe doamna i nsctoarea patimilor cea iubitoare de dulcei, adic
pe mbuibarea pntecelui, o mihnea prin nfrnare i prin scurtimea mesei, strignd
ctre dnsa: "Taci, amuete!" Iar prin viaa cea pustniceasc i prin vederea cea rar a
feelor omeneti, a stins vpaia cuptorului trupesc, a ntors-o n cenu pn la sfrit i
a adormit-o desvrit.
Apoi a fugit de iubirea de argint, pe care Sfntul Apostol Pavel a numit-o "nchinare
la idoli", prin facerea de milostenii i prin lipsirea celor de trebuin. Dup aceea a
biruit lenevirea, care este moarte i slbnogire a sufletului, prin pomenirea morii celei
trupeti, mpungnd-o ca i cu un bold i a ridicat-o la trezire i osteneal. A dezlegat
lanurile i legturile a toat ptimirea i toate poftele cele simite le-a rupt prin
plngere. Iar patima mniei era mai dinainte omorta ntr-nsul, prin arma ascultrii.
El rareori de se ducea la cineva, dar i mai rar gria ceva i a omort lipitoarea deartei
slave, cea asemenea cu pianjenul.
Dar ce vom zice - griete monahul Daniil - despre biruina mndriei? Ce vom zice de
curia cea desvrit a inimii, pe care acel nou Veseleil a nceput-o prin ascultare i a
desvrit-o prin venirea de fa a Domnului, mpratul cerescului Ierusalim? Pentru
c, fr venirea lui de fa, niciodat nu se izgonete diavolul i ceata cea de un chip cu
dnsul. Unde voi gsi cununa aceasta pe care s-o mpletim Cuviosului Ioan din cuvintele
cele de laud?
De asemenea, izvorul lui de lacrimi este un lucru care nu se afl la muli. Este i pn
acum n pustie, sub munte la un loc ascuns, o peter mic, care era att de deprtat de
chilia lui i de ale altora, nct nu era auzit de oameni, cci voia s se deprteze de slav
deart. n acea peter intra adeseori i, fiind aproape de cer, prin tnguiri i prin
chemrile lui Dumnezeu se atingea de ceruri, strignd cu suspine asemenea cu cei care
sunt tiai de sabie sau ari de fiare nfocate sau lipsii de ochi.
Iar somn avea att numai ct s nu-i piard fiina minii cu privegherea. i, mult mai
nainte de a se culca, se ruga i alctuia cri, precum a alctuit cartea ce se numete
"Scara", pentru care s-a numit i el mai pe urm "Scrar", pentru c aceasta i era
alungarea trndviei lui, adic a scrie cri. Iar toat curgerea vieii lui i-a fost

rugciunea cea nencetat i dorina spre Dumnezeu cea nesioas, pentru c pe Acela
ziua i noaptea vzndu-L cu mintea n oglinda cea luminoas a curiei sufletului, nu
putea a se stura.
Un monah anume Moise, rvnind vieii celei mbuntite a Cuviosului Ioan, l-a rugat
s-l primeasc ucenic pentru sine; pentru c dorea s se povuiasc de dnsul la
adevrata filosofie. i i-a ctigat i mijlocitori pentru sine ctre sfntul cinstii btrni
i, prin cererea acelora fiind silit, cuviosul l-a primit pe Moise a-l avea mpreun la
petrecere i ucenicie. ntr-una din zile marele printe a poruncit lui Moise ca s aduc
din oarecare loc pmnt la grdin, spre ngrarea verdeurilor. Mergnd Moise pn
la locul cel nsemnat, i fcea ascultarea fr lenevire.
La amiaz fiind i zduful soarelui arznd foarte tare - cci era luna august -, Moise,
ostenind, a intrat la umbr sub o piatr mare i, culcndu-se, a adormit. Iar Domnul,
nevrnd s mhneasc ntru ceva pe robii Si, a ntmpinat, prin obinuita Sa
milostivire, pe Moise din moartea cea neateptat, iar pe Sfntul Ioan din mhnire l-a
scos. Cci, eznd cuviosul n chilie, cu rugciunea cea de Dumnezeu gnditoare i ntrun somn uor aflndu-se, a vzut pe un oarecare ce i se artase lui, brbat cu sfinit
cuviin, defimndu-l pentru somn i zicndu-i: "Aa, Ioane, tu dormi fr grij? Iat,
Moise este n primejdie!" Iar Sfntul Ioan, ndat deteptndu-se, s-a narmat cu cald
rugciune pentru ucenicul su.
Apoi, dup ce a nserat i ucenicul s-a ntors de la lucru, l ntreba stareul: "Au doar
i s-a ntmplat vreun lucru ru i neateptat?" Iar el a zis: "O piatr mare puin de nu
m-a ucis de tot, dac tu, printe, nu m-ai fi strigat. Pentru c eu, adormind sub piatr la
amiaz, am auzit glasul tu strigndu-m i ndat de sub piatr am fugit i deodat a
czut piatra!" Iar Ioan, smeritul cugettor, cu adevrat nimic din cele vzute n-a spus
ucenicului, ci n taina inimii sale cu rugciuni de mulumire luda pe Bunul Dumnezeu.
i era acest cuvios brbat chip al faptelor bune i doctor al rnilor celor dinuntru.
Cci un frate, anume Isachie, cuprinzndu-se tare cu greutate de diavolul desfrnrii i
fiind ntru mhnire mare, a mers la acest mare printe cu srguin i i-a mrturisit
rzboiul cel dinuntru cu plngere i cu tnguire. Iar acela i-a zis: "La rugciune s
alergm amndoi, o, prietene!" i, svrindu-se cuvintele de rugciune i nc pe faa
sa zcnd jos cel ce ptimea, Dumnezeu a fcut voia plcutului Su, ca s arate c David
nu minte cnd zice: Voia celor ce se tem de El va face i rugciunea lor va auzi. Pentru
c a fugit balaurul cel de desfrnare, prin btile rugciunii celei tari a Cuviosului Ioan.
Iar cel ce a ptimit acel rzboi, vzndu-se liber de patima aceea i preabine tmduit,
foarte tare se minuna i lui Dumnezeu, Cel ce a preamrit pe robul Su, mpreun i
robului celui ce L-a preamrit pe El, i nla mulumire.
ns erau oarecare ptruni de zavistie, care pe acest folositor nvtor, adic pe
Cuviosul Ioan, l numeau pururea gritor i mincinos. Iar el cu lucrul singur a artat c
ntru toate, nu numai cu cuvntul, ci i cu tcerea poate a folosi ntru Hristos, Care pe
toi i ntrete. Cci a tcut un an ntreg, negrind nici un cuvnt, pn ce ocrtorii si
s-au fcut lui rugtori, cunoscnd ei c nu este bine s astupe izvorul folosului cel
pururea curgtor i s piard mntuirea tuturor; deci, mergnd, l-au rugat ca iari si deschid gura cea de Dumnezeu gritoare. Iar el, fiind asculttor, s-a supus i iari se
inea de cea dinti rnduial a sa, de a nva.
Dup aceea, minunndu-se toi de el ntru toate ndreptrile, ca pe un nou Moise cu
sila spre povuirea vieii de obte l-au rnduit, punnd pe luminatul acela lumintor n
sfenicul cel mai dintii. Iar el, fr de voie primind egumenia muntelui Sinai, i mai mult
s-a apropiat cu duhul spre muntele lui Dumnezeu i, n ceaa cea neapus a cunotinei
de Dumnezeu, prin gndirea la El intrnd i suindu-se pe treptele cele gndite pe scara

cereasc, a luat legea cea scris pe tbliele inimii cu degetul lui Dumnezeu. i n
cuvntul lui Dumnezeu i-a deschis gura sa i a tras Duh. Iar din bun comoar a inimii
sale a rspuns cuvintele cele bune.
Dup ce Cuviosul Ioan a luat egumenia Muntelui Sinai, adic dup patruzeci de ani
de clugrie, precum a scris despre aceea Sinhron, au mers odinioar n loca ase sute
de strini, care, eznd la gustarea mncrii, au vzut un tnr cu giulgiu evreiesc
mbrcat, care umbla pretutindeni i cu stpnire poruncea att rnduitorilor i
economilor, ct i buctarilor, trapezrilor i altora ce slujeau. Iar dup ce s-au sculat
strinii de la mas, cnd au ezut s mnnce cei ce slujiser, a fost cercetat tnrul
acela osrdnic, poruncitor al tuturor slujbelor, care, pretutindeni nconjurnd i
poruncind, pregtea masa. Deci era cutat ca i el s ad la masa cea de pe urm, s
mnnce cu ceilali. Dar, dei cu osrdie era cutat, ns nicieri nu s-a putut afla.
Atunci robul lui Dumnezeu, Cuviosul Printe Ioan, a zis: "Lsai de a-l cuta pe acela,
cci Moise, proorocul i dttorul de Lege, a slujit n al su loc".
Era ntr-un an n prile acelea neploaie i secet mare i, adunndu-se popoarele din
cetile de primprejur, au mers la Cuviosul Ioan, rugndu-l ca s cear ploaie de la
Dumnezeu, cu ale sale rugciuni. i, rugndu-se cuviosul, ndat o ploaie mare s-a
pogort i a adpat pmntul cel uscat i l-a fcut aductor de roade.
Dup aceea a sosit la sfritul vieii celei vremelnice, bine povuind pe ai si
duhovniceti israiliteni, numai ntr-una nefiind asemenea cu Moise: c Ioan a intrat cu
sufletul n Ierusalimul cel de sus, iar trupul lui Moise nu se tie unde a fost. Iar de
sfinenia Cuviosului Ioan - zice Daniil monahul - mrturisesc muli, dar mai ales aceia
care, fiind povuii cu cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate, s-au mntuit i nc se
mntuiesc. Mrturisete David, tnrul brbat ales, care a motenit nelepciunea
neleptului Ioan; ba nc mrturisete i Cuviosul Ioan, egumenul Raitului, bunul
nostru pstor, de care rugat fiind Cuviosul Ioan Scrarul, s-a pogort de la muntele
Sinai la noi, ca un nou vztor de Dumnezeu, i ne-a artat pe ale sale lespezi scrise de
Dumnezeu - cuvinte ce se numesc "Scar" -, n care literele cele vzute nva osteneal,
iar puterea ce se nelege din literele cele alctuite povuiete la vederea de Dumnezeu.
Iar cnd se ducea ctre Dumnezeu Cuviosul Ioan Scrarul - zice Sinhron -, naintea
lui sttea fratele su cel dup trup, ava Gheorghe, pe care l-au hotrt la egumenia
Sinaiului, din vremea vieii sale. Acela, plngnd, zicea: "Stpnul meu, te duci,
lsndu-m pe mine? Eu m-a fi rugat ca pe mine s m trimii, pentru c nu pot fr
tine s pasc aceste sfinte ale tale moteniri! Acum, iat, eu sunt n primejdie, cci pe tine
te trimit nainte la Dumnezeu". Sfntul Ioan i-a rspuns: "Nu plnge, nici te ntrista,
pentru c, de voi afla ndrzneal la Dumnezeu, nu voi atepta ca anul acesta s-l
svreti aici. Ci voi ruga pe Domnul i te voi lua la mine!" i s-a mplinit aceea, cci,
dup sfritul fericit al Cuviosului Ioan, i ava Gheorghe, fratele lui, s-a dus n a zecea
lun ctre Dumnezeu, ca s stea naintea Lui, mpreun cu fratele su, Cuviosul Ioan, n
slava sfinilor, ludnd pe Tatl i pe Fiul i pe Sfntul Duh, n veci. Amin.
NOT - Despre patria i neamul Cuviosului Ioan Scrarul, se scrie n cartea aceluia,
la tlcuirea vieii lui, astfel: "Naterea i cetatea sfntului o acoper scriitorul - adic
monahul Daniil. Iar unii zic despre dnsul c este fiu al lui Xenofont, iar frate al lui este
Gheorghe Arselaitul, numit din natere Arcadie. Pentru c Arcadie, n rnduiala
monahiceasc, i-a schimbat numele, iar Ioan nu i-a schimbat numele". Iar despre
Xenofont i despre fiii lui caut n luna ianuarie, n 26 zile.

Sf. Ioan Damaschinul

Sfantul Ioan Damaschin s-a nascut in anul 675, in localitatea siriana Damasc, si a trecut
la cele vesnice in ziua de 4 decembrie 749, in Manastirea Sfantul Sava, din Tara Sfanta,
unde se afla si astazi chilia si mormantul sau.
Monah, teolog, imnograf si dogmatist, Sfantul Ioan Damaschin este un reprezentant de
seama al monahismului palestinian. "Indreptatorule al Ortodoxiei, invatatorule al
dreptei cinstiri a lui Dumnezeu si al curatiei si luminatorule al lumii, podoaba
calugarilor cea de Dumnezeu insuflata, Ioane intelepte, cu invataturile tale pe toti i-ai
luminat. Alauta duhovniceasca, roaga-te, lui Hristos Dumnezeu, sa mantuiasca sufletele
noastre."
Sfantul Ioan Damaschin s-a nascut in anul 675, in localitatea Damasc, Siria, intr-o
familie instarita, cu functii deosebite in administratia fiscala a Siriei. Dupa o lunga si
indarjita rezistenta, bunicul sau, Mansur, a tratat capitularea Damascului in mainile
arabilor, in data de 4 septembrie 635, iar tatal sau, Sargum - Serghie, a fost consilierul
califilor Moawia si Abd-el Melik.
Tatal sfantului a facut uz de pozitia sa pentru a-i apara pe crestini si diverse locuri sfinte
crestine de la distrugere. Sfantul Cuvios Cosma de Maiuma a fost fratele de suflet al
Sfantului Ioan Damaschinul, fiind cumparat dintre robi si crescut de tatal acestuia.
Dupa ce a primit o educatie aleasa, in anul 690, dupa moartea tatalui sau, tanarul Ioan a
fost randuit in locul acestuia. El a fost consilier administrativ pana in anul 718, cand
califul Omar al II-lea a initiat o politica anticrestina, fortand populatia sa treaca la
mahomedanism si interzicand crestinilor sa ocupe functii in statul musulman.
In acest moment, Sfantul Ioan Damaschin si-a impartit averea saracilor, a eliberat
sclavii familiei si, impreuna cu fratele sau adoptiv, monahul Cosma, s-a retras in
Palestina. El a intrat in Manastirea Sfantul Sava, aflata mai jos de Betleem, in pustiul
Neghev, unde s-a nevoit duhovniceste pana la sfarsitul vietii sale.
Dupa o vreme, Sfantul Ioan a fost hirotonit preot, de catre patriarhul Ioan al V-lea al
Ierusalimului, fiind randuit predicator in Biserica Invierii - Sfantul Mormant, din

Ierusalim. In anul 743, fratele sau, calugarul Cosma, a ajuns episcop de Maiuma, fiind
praznuit de Biserica Ortodoxa in data de 12 octombrie.
Aparator de seama al dreptei credinte !
Incepand cu anul 726, cand imparatul bizantin Leon Isaurul (717-740) a publicat edictul
iconoclast, Sfantul Ioan Damaschin a devenit un aparator renumit al sfintelor icoane,
combatand puternic erezia iconoclasta. In aceasta directie, sfantul a compus trei tratate
privind cinstirea sfintelor icoane si a participat la un sinod anti-iconoclast, in care s-au
intrunit episcopii orientali.
Lupta impotriva iconoclasmului i-a atras o condamnare, in sinodul iconoclast, intrunit
in anul 754, dar el a fost reabilitat in anul 787, in ultimul Sinod Ecumenic, intrunit la
Niceea.
Sfantul Ioan Damaschinul s-a facut simtit si in celelalte dispute teologice, aparand
doctrina ortodoxa niceeana impotriva monofizitismului, nestorianismului, iacobismului,
maniheilor si a islamului.
Potrivit lui Stefan Taumaturgul, cel care i-a scris viata, Sfantul Ioan Damaschin a trecut
la cele vesnice in data de 4 decembrie 749, in Manastirea Sfantul Sava, unde se afla si
astazi chilia si mormantul sau.
Potrivit lui Dionisie din Furna, Sfantul Ioan Damaschin, cel din ceata cuviosilor
imnografi si melozi, trebuie zugravit (in icoana) ca un ieromonah foarte batran, avand
barba despartita in doua, pe cap avand un acoperamant ca o gluga, iar in mana purtand
scrierea: "Veseleste-te, Ierusalime, si praznuiti toti cei care iubiti Sionul." Cand este
zugravit in tinda Bisericii, in "unghiul" turlei de nord, impreuna cu ceilalti sfinti melozi,
el este reprezentat sezand pe scaun si avand in mana scrierea: "Pe Cel mai inainte de
veci, nascut din Tatal..."

Sf. Mc. Filofteia


In calendarul sfinteniei crestine, la 7
decembrie este pomenita Sfanta Mucenita
Filofteia, ale carei moaste se gasesc la
Curtea de Arges. Dupa anumite stiri
privitoare la viata ei, aflam ca s-a nascut
pe la inceputul veacului al XIII-lea in
orasul Tarnovo, care pe atunci era capitala
"imperiului romano-bulgar", intemeiat si
condus o vreme de fratii Petru si Asan,
romani de neam. I s-a dat din botez
numele "Filofteia", care in greceste
inseamna "iubitoarea de Dumnezeu",
lucru pe care il va dovedi cu fapta in
cursul scurtei sale vieti pamantesti. Se
spune ca si mama viitoarei sfinte era
romanca de neam, din sudul Dunarii si o
femeie foarte evlavioasa. De la ea a deprins
prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu si
de aproapele, faptele de milostenie,
rugaciunile si postul si alte virtuti care
trebuie sa impodobeasca sufletul unui adevarat crestin. Fiind copila inca, Dumnezeu a
chemat la Sine pe vrednica sa mama, ramanand astfel orfana. Cu incredere in
Dumnezeu, a ramas in casa parinteasca, respectand toate cele ce invatase de la mama ei,
traind mai mult pentru Hristos si pentru cei aflati in suferinta.
Dar dupa o vreme tatal ei s-a recasatorit, luandu-si o femeie cu o viata cu totul diferita
de cea a primei sale sotii. Era firesc atunci ca aceasta femeie sa n-o iubeasca pe Filofteia,
obisnuita cu rugaciunea, cu postul si cu mila fata de aproapele. Drept aceea, s-a pornit
cu multa ura impotriva acesteia, mai ales cand se ducea la biserica sau cand se ruga si
facea fapte de milostenie. In acelasi timp, cauta sa intarate si pe tatal blandei copile
impotriva ei. Dar toate vorbele de ocara, bataile si muncile la care o punea tatal si mai
ales mama ei vitrega, n-au putut s-o abata de la virtutile care ii impodobeau sufletul,
mai ales de la faptele milosteniei. in inima ei se intiparisera cuvintele Mantuitorului:
"Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui" (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care
le va spune El la dreapta judecata: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu si mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa
manamc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit, gol am fost
si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la
Mine " (Matei 25, 34-36). Intre altele, de multe ori cand ducea mancare tatalui ei la
camp, o parte din ea o dadea unor oameni saraci. Intr-una din zile, pe cand avea 12 ani,
acesta a urmarit-o ca sa vada ce face cu mancarea pe care trebuia sa i-o aduca la camp.
Incredintandu-se ca o dadea celor lipsiti, s-a infuriat atat de tare, incat a scos securea pe
care o purta la brau si a aruncat-o asupra fetei. A ranit-o grav la un picior, incat dupa
putina vreme si-a dat sufletul in mana Ziditorului a toata faptura.
Nevrednicul tata, inspaimantat de uciderea propriei sale copile, a incercat sa-i ridice
trupul spre a-l inmormanta. Dar Dumnezeu a ingreuiat in asa fel cinstitul ei trup, incat
nici tatal ucigas, nici alti oameni n-au putut sa-l ridice. Ingrozit, a alergat la
arhiepiscopul cetatii Tarnovo, istorisindu-i toate cele intamplate. Acesta, impreuna cu
mai marii cetatii, cu preoti, calugari si multime de credinciosi, s-au indreptat spre locul
in care se afla trupul neinsufletit al tinerei Filofteia. Toti s-au incredintat ca erau in fata
unei minuni dumnezeiesti. Ierarhii si preotii aflati acolo, au savarsit slujba prohodiriiei,

dupa care au incercat sa-i ridice cinstitul trup, spre a-l duce in catedrala arhiepiscopala
din Tarnovo. Nici de data aceasta cinstitul ei trup n-a putut fi ridicat. Au inteles ca
Filofteia putea fi socotita acum ca o adevarata mucenita a lui Hristos si ca ea insasi nu
voia sa fie dusa in cetatea Tarnovo. Sinaxarul ei arata ca sfintii slujitori au inceput sa
spuna numele unor orase, biserici si manastiri din dreapta si din stanga Dunarii, spre a
vedea daca nu se usureaza trupul sfintei, la rostirea vreunuia din ele. Cand s-a rostit
numele orasului Curtea de Arges, deodata trupul s-a usurat si a putut sa fie ridicat. A
fost instiintat de indata domnitorul roman de la Arges de dorinta sfintei Filofteia, ca
cinstitul ei trup sa fie adus in tara sa. A fost intampinat la Dunare de domnitor, ierarhi,
preoti, calugari si credinciosi, cu rugaciuni, cantari duhovnicesti, lumanari si tamaie.
Sicriul cu trupul ei a fost dus apoi la Curtea de Arges.
Adevarul este ca moastele ei au ramas la Tarnovo si au fost aduse in Tara Romaneasca
numai dupa anul 1393, cand taratul bulgar de la Tarnovo a fost ocupat de turci. Se pare
ca de aici au fost duse pentru scurt timp la Vidin, probabil pana in 1396. Pentru a nu fi
profanate, au fost oferite domnitorului Mircea cel Batran (1386-1418), care ie-a asezat in
biserica Sfantul Nicolae (domneasca) din Curtea de Arges, pe atunci catedrala
mitropolitana, ctitoria domnitorilor Basarab I intemeietorul si Nicolae Alexandru, fiul
sau.
Moastele Sfintei au ramas acolo pana in 1893, cand - datorita starii de degradare in care
a ajuns biserica - au fost mutate in bisericile Sfantul Gheorghe, apoi la Adormirea
Maicii Domnului-Olari, din aceeasi localitate. In timpul primului razboi mondial, cand o
buna parte din tara era ocupata de trupe straine - au fost duse in paraclisul manastirii
Antim din Bucuresti. Dupa incheierea razboiului au fost readuse la Curtea de Arges, dar
de data aceasta in mareata biserica ctitorita de Neagoe Voda Basarab. Din 1949 au fost
mutate in paraclisul din incinta acestei biserici, unde se gasesc si azi.
In felul acesta, Sfanta Filofteia a devenit o adevarata ocrotitoare a Tarii Romanesti.
Moastele ei sunt venerate atat de credinciosii din partea locului cat si de alti crestini, din
alte zone ale tarii, care isi indreapta pasii spre prima capitala a Tarii Romanesti. In mai
multe randuri s-au facut procesiuni in tara cu sfintele ei moaste, mai ales in vreme de
seceta. De la aducerea moastelor sale in tara si pana azi, in numeroase biserici s-au
zugravit fie chipul ei, fie scene din viata ei (ca in bisericile Dobroteasa si Sfantul
Gheorghe din Bucuresti, Sfanta Filofteia si Sfanta Vineri din Ploiesti, Adormirea Maicii
Domnului din Mizil si altele). Icoane cu chipul sau impodobesc casele credinciosilor. Unii
parinti dau numele Filofteia fiicelor lor la botez, iar unele credincioase care iau
ingerescul chip al calugariei, de asemenea poarta acest nume. Pomenirea ei cu lauda se
face in fiecare an in ziua de 7 decembrie. A fost aleasa aceasta zi ca data de praznuire,
indata dupa ziua Sfantului Nicolae, intrucat moastele ei au stat secole in sir in biserica
domneasca din Curtea de Arges, care are hramul Sfantului Nicolae, deci la 6 decembrie.
"Viata" Sfintei Filofteia este trecuta in Mineiul pe decembrie si in Vietile de sfinti pe
aceasta luna, tiparite la noi in tara, iar insemnarile de calatorie ale unor straini care au
trecut prin Curtea de Arges mentioneza prezenta moastelor ei in acest oras, precum si
cinstirea de care se bucurau din partea credinciosilor romani.
La 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat generalizarea cultului
unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra, intre care si Sfanta Filofteia de la
Arges. Slujba speciala inchinata acestei generalizari a avut loc in octombrie 1955, la
Curtea de Arges, in prezenta patriarhului Justinian Marina si a numerosi ierarhi
romani si straini, invitati acolo, precum si a numerosi clerici si credinciosi. Sa cinstim si
noi prin cantari duhovnicesti pe acesta sfanta ocrotitoare a Tarii Romanesti, zicand:
"Laudam nevointele tale, Filofteie fecioara, cinstim patimile, marim indelunga-rabdarea
ta, fericim sfantul tau sfarsit, cantam barbatia ta cea neinvinsa ce s-a aratat in trupul
tau cel tinerel si crud; si privind toate ostenelile vieti tale care te-au preamarit pe

pamant si in cer, unde acum locuiesti, te rugam fa pomenire si de noi cei ce alergam la
racla sfintelor tale moaste, ca izbavindu-ne de toata nevoia si imparatiei cerurilor
facandu-ne partasi, sa te laudam pe tine, graind unele ca acestea:
Bucura-te, cea din ceruri daruita romanilor;
Bucura-te, ca acum locuiesti la inaltime;
Bucura-te, ca stai vesnic intre cetele marite;
Bucura-te, ca prin tine Domnul mila ne trimite;
Bucura-te, ca-ti asculta rugile pentru tot omul;
Bucura-te, ca esti noua ajutor intru primejdii;
Bucura-te, cape tine te avem stalp al nadejdii;
Bucura-te, Filofteie, fecioara prealaudata!"
(Din Acatistul Sfintei Filofteia, icosul 12).

Sf. Cuv. Teodora de la Sihla


Cuvioasa Teodora a vazut lumina zilei pe
la mijlocul secolului al XVII-lea in satul
Vinatori. Tatal sau Stoian Joldea
Armasui era un fel de paznic la Cetatea
Neamtului. Iar mama sa se ingrijea de
buna crestere a celor doua fiice ale sale,
Teodora si Maghita, carora le-a dat o
educatie crestineasca pilduitoare. Dar se
intampla un fapt dureros in casa
parintilor:
moare,
din
pricini
necunoscute copila cea mai tanara. Astfel
"prin moartea tragica a surorii sale
Maghita", Teodora s-a umplut de mare
intristare si dorea tot mai mult sa se
retraga la o manastire. Cu fiecare an ce
trecea, sufletul ei curat sporea in
dragoste, in rugaciune, in smerenie si
toata fapta buna.
Ajungand la varsta legiuita si nevrand sa treaca peste sfatul parintilor, Teodora s-a
casatorit cu un tanar tot asa de iubitor de Dumnezeu ca si ea. Dar nu au trait multi ani
impreuna. Sufletul ei nu-si putea gasi adevarata odihna. Teodora dorea tot mai mult
viata calugareasca. Deci, neavand ei copii, s-au sfatuit sa se retraga amandoi la
manastire. Astfel, Teodora, fiind mai ravnitoare, a plecat inaintea sotului ei la
Manastirea de calugarite, Nifon din partile Buzaului. Acolo a deprins bine randuiala
vietii monahicesti, cantarea la strana, rugaciunea, ascultarea, smerenia, postul care au
impodobit de la inceput pe aceasta buna nevoitoare.
Nu dupa multi ani insa au navalit ostile turcesti in partile acelea si au ars Manastirea
Nifon. Atunci fiecare din calugarite s-au tainuit care pe unde au putut. Iar fericita
Teodora, impreuna cu maica ei duhovniceasca schimonahia Paisia si alte cateva suflete,
s-au retras in muntii Buzaului. Acolo si-au facut cateva chilii si s-au ostenit nu putin,
rabdand gerul, lipsa si nevoia, pana s-a linistit resmerita.
De toate acestea nu stia nimic sotul fericitei Teodora. Dar auzind de aceasta si neputand
sa afle in ce parte anume este tainuita, se retrage si el la Manastirea Poiana Marului, tot
in muntii Buzaului. Acolo se calugareste si dupa multi ani de ascultare se invredniceste
de Taina Preotiei.
Dumnezeu, Care calauzeste pasii omului, a indreptat pasii placutei Sale Teodora pe
calea unei trairi si mai inalte. Astfel dupa o vreme, murind schimonahia Paisia, maica sa
duhovniceasca, Teodora a fost indemnata de Duhul Sfant sa se retraga in locurile natale.
Aici s-a dus mai intai sa se inchine la Icoana Maicii Domnului din Manastirea Neamt.
Apoi cerand sfatul staretului a fost trimisa la egumenul Schitului Sihastria ca sa-i
randuiasca un loc potrivit de traire pustniceasca.
Ieroschimonahul Pa vel, duhovnicul Sihastriei, a dus pe fericita Teodora in partile Sihlei,
unde se afla un bordei parasit. Acolo a ramas singura, numai cu Hristos, si a petrecut
multi ani in cea mai aspra nevointa pustniceasca. Era la sfarsitul secolului al XVII-lea.
Schitul Sihla inca nu luase fiinta. Insa padurile din imprejurimi adaposteau numerosi
pustnici.

O anumita vreme, Cuvioasa Teodora era stiuta numai de egumenul si duhovnicul


Schitului Sihastria. Apoi murind ei, fericita a ramas cu totul uitata la Sihla. Nimeni nu
mai stia de numele si pestera ei. Nimeni nu cunostea aspra ei nevointa, rabdarea, frigul,
foamea, primejdiile si multimea ispitelor, care o impresurau de peste tot. Dar mireasa lui
Hristos pe toate le rabda cu puterea Duhului Sfant.
Dupa un timp, cuvioasa se muta din chilie in pestera de alaturi, unde ramane pana la
moarte, ostenindu-se in post si rugaciune, pentru ea si pentru toata lumea. Putina hrana
si-o procura, fie din fructele ce i le oferea padurea, fie mai ales dintr-un fel de iedera, ce
creste pana azi pe stancile Sihlei, numita "iarba dulce" sau "macrisul Sfintei Teodora".
Asa ostenindu-se fericita Teodora zeci de ani, in rugaciune ziua si noaptea, in post si
golatate pentru dragostea lui Hristos, s-a apropiat de obstescul ei sfarsit. Dar nu era
stiuta de nimeni. De aceea se ruga lui Dumnezeu, cu mainile inaltate la cer, sa-i trimita
vreo fiinta omeneasca inainte de moarte cu Prea Curatele Taine ale lui Hristos.
Si iata ca Dumnezeu ii aude rugaciunea intr-un chip minunat. Odata egumenul
Sihastriei a observat un stol de pasari ducand faramituri in cioc, de la trapeza catre
codrii seculari ai Sihlei. Deci socotind ca trebuie sa fie vreun placut al lui Dumnezeu in
partea aceea, a trimis doi frati in padure, poate vor afla pe cineva. Noaptea tarziu, dupa
o puternica furtuna, au zarit o vapaie de foc. Nu era altcineva decat Sfinta Teodora care
se ruga cu mainile catre cer.
Atunci cuvioasa a chemat pe frati aproape, zicandu-le pe nume: "Fratilor, mergeti in
acest ceas la parintele egumen si rugati-l sa trimita la mine ticaloasa - dimineata la orele
trei din zi - pe duhovnicul Antonie si ierodiaconul Lavrentie cu dumnezeiestile Taine ale
lui Hristos". Fratii s-au coborat la schit, au spus toate egumenului, iar dimineata s-au
urcat cu totii sa impartaseasca pe Sfanta Teodora.
Cum au ajuns au impartasit-o dupa randuiala, caci era foarte slabita. Apoi singura si-a
povestit viata sa plina de multe incercari si i-a rugat sa o ingroape inlauntrul pesterii.
Deci rugandu-se din adancul inimii a zis: "Slava lui Dumnezeu pentru toate" si a
adormit cu pace. Iar parintii citindu-i toata randuiala parastasului, au asezat sfantul ei
trup in mijlocul pesteri, unde a stat multa vreme. Dupa multi ani ieromonahul Elefterie,
auzind de toate acestea s-a retras la Manastirea Secu si de aici la Sihla, ca sa fie cat mai
aproape de aceea care i-a fost sotie si povatuitoare duhovniceasca. A trait tot sub stancile
Sihlei, rugandu-se lui Dumnezeu ziua si noaptea. Apoi trecand din viata aceasta, a fost
ingropat in poiana unde se afla acum schitul. Dupa anul 1731, cand familia Cantacuzino
a durat prima biserica de lemn, aceasta a fost asezata pe mormantul ieromonahului
Elefterie. Iar la anul 1763, Ionita aga Cantacuzino Pascanu, descendent al primilor
ctitori, construieste o mica biserica de lemn, sub stanci, chiar alaturi de chilia Sfintei
Teodora. Si aceasta bisericuta se vede pana astazi.
In jurul anului 1800, in conditii necunoscute, moastele Sfintei Teodora sunt duse la lavra
Pecerska de la Kiev, unde se afla pana azi. Pe sicriul ei impodobit stau scrise aceste
scurte cuvinte: "Teodora din Carpati". Dar inca din secolul trecut Sfanta Teodora a fost
cinstita in randul cuviosilor si s-a intocmit si slujba pentru pomenirea ei.
Iata pe scurt, cateva date despre viata si nevointele Sfintei Teodora de la Sihla. Daca cu
vremea se vor afla si altele, dupa vechi manuscrise necunoscute inca, vom putea sti si
mai bine viata ei.
protos. Ioanichie Balan

Sf. Voievod Stefan cel Mare

Sfantul Voievod Stefan cel Mare a fost fiul Voievodului Bogdan al II-lea si al Doamnei
Maria-Marina Oltea. Dupa ce tatal sau a fost ucis, Stefan a venit cu oaste, ajutat de Vlad
Tepes, domnul Tarii Romanesti si dupa infrangerea lui Petru Aron in tina de la
Doljesti, la 12 aprilie si la Orbic pe 14 aprilie 1457, merge la Suceava si pe locul ce se
chema campia Direptatii, langa cetatea de scaun, intreaba pe toti de fata, daca le este cu
voie sa le fie domn. Intreaga adunare in frunte cu mitropolitul Teoctist, au proclamat pe
Stefan ca domn legiuit al Moldovei in scaunul parintilor si stramosilor acestuia.
Stefan cel Mare a fost numit de catre popor Bun, Mare si Sfant. Bun, pentru faptele
sale de milostenie si iertarea celor vinovati; Mare, pentru iscusinta cu care a condus
tara, intrucat prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi si tradatori; Sfant, pentru
luptele sale de aparare a intregii crestinatati, cat si pentru numarul mare de biserici si
manastiri pe care le-a zidit si inzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu si
mantuirea credinciosilor. Stefan cel Mare a fost un aparator al credintei crestine in
luptele sale cu turcii si tatarii, precum si un marturisitor al ei prin numarul mare de
biserici ridicate cu purtarea sa de grija, prin inzestrarea lor cu cele necesare slujbelor si
obstii calugarilor. Stefan cel Mare a zidit biserici si manastiri nu numai in Moldova, ci si
in Muntenia si Transilvania, marturisind prin aceasta constiinta unitatii de credinta si
neam. De asemenea si la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninta tot atat de
mult Ortodoxia, a inaltat, innoit si inzestrat mai multe biserici si manastiri, intre care la
loc de cinste sta Manastirea Zografu. De asemenea, Stefan cel Mare a fost un om al
pocaintei si al rugaciunii. El a simtit permanent nevoia sa se roage, sa se incredinteze, el
si familia sa, impreuna cu cei vii si cu cei morti, rugaciunilor parintilor sfintiti din
sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea rugatorii nostri.
Stefan cel Mare unea rugaciunea cu postul, dar si cu fapta buna a milosteniei si a
dragostei crestine. Astfel, inzestra familiile tinere de curand casatorite, cu cele necesare
unei gospodarii, pamant si vite. Marele Voievod a fost deopotriva om al dreptatii si al
iubirii crestinesti, al iertarii dusmanilor sai care au dat dovada de cainta pentru greselile
savarsite. Dupa o domnie indelungata de 47 de ani Stefan cel Mare a trecut la Domnul la
2 iulie 1504 si a fost ingropat in biserica Manastirii Putna. Sfantul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Romane l-a trecut in randurile sfintilor la data de 20 iunie 1992.

Sf. Cuv. Daniil Sihastrul


Acest cuvios printe s-a nscut din prini dreptmritori cretini ntr-un sat nu departe
de Rdui. Din copilrie cuprins de o
deosebit rvn ctre cele duhovniceti a
prsit casa printeasc i a trit o vreme n
obtea cuvioilor prini de la biserica Sfntul
Nicolae din Rdui, nevoindu-se la sporirea
credinei i a faptelor bune, iubind foarte mult
rugciunea i privegherile de toat noaptea.
mbogindu-se n cunotinele teologice din
citirea crilor de slujb i din sfinii prini,
artnd ascultare i smerenie n toate cele
ncredinate de stareul acestei sfinte obti
clugreti de la Catedrala din Rdui, a
primit chipul ngeresc al vieii clugreti, cu
numele de David.
Rvna spre i mai multe nevoine duhovniceti l-a mnat la mnstirea Sfntului
Lavrenie, aproape de satul Laura de astzi. n acest loc de sihstrie, ziua lucra
mpreun cu toi ostenitorii sfintei mnstiri, iar noaptea, n chilia sa, petrecea n
necontenit rugciune i priveghere. Cunoscndu-i rvna i simindu-i dorina
nencetat dup Dumnezeu, la sfatul printelui su duhovnicesc, stareul acestei Lavre ia dat schima cea mare, primind numele de Daniil.
Nu dup mult vreme de la primirea strii de schimnic, cu binecuvntarea stareului
su, se retrage n locurile tainice ale codrului, lng prul cu numele Viteu, localitatea
Putna, unde cu ajutorul ciobanilor i al altor iubitori de via duhovniceasc i-a spat
ntr-o stnc o chilie pe care o vedem i astzi, nu departe de Mnstirea Putna.
Cunoscut ca mare nevoitor i struitor n rugciune, Cuviosul Daniil este cercetat de
foarte muli credincioi spre a-i cere sfat i ndrumare de nvtur i trire
cretineasc i a se ruga lui Dumnezeu pentru vindecare de bolile sufleteti i trupeti.
Un alt loc unde a sihstrit Cuviosul Daniil este i stnca oimului, lng Vorone, unde,
de asemenea, era cutat de credincioi pentru folosul lor duhovnicesc.
ntre nenumraii si fii duhovniceti care-l cercetau adesea, pomenim pe
dreptcredinciosul voievod tefan cel Mare, aa cum arat cronicile i multe alte
nsemnri din paginile de istorie a neamului i Bisericii noastre strmoeti.
Cuvintele ncrustate pe piatra de mormnt a cuviosului Daniil, pus de
Dreptcredinciosul Voievod tefan cel Mare: "Acesta este mormntul printelui nostru
David, schimnicul Daniil", arat legtura duhovniceasc a fiului cu printele su
duhovnicesc. De aici i rnduiala statornicit de Biserica noastr ca aceti doi mari
brbai preaiubitori de Dumnezeu s fie cinstii deopotriv ca unii care au fost unii n
rugciune, n credina curat i n iubire de Biseric i neam.
Dup ngroparea sa, n biserica mnstirii Vorone, unde a povuit mult vreme pe
ostenitorii acelei obti, Sfntul Cuvios Daniil a fost i este cinstit ca printe duhovnicesc,
pomenit fiind mpreun cu Sfntul i Marele Mucenic Gheorghe, ca ocrotitori ai acelei
Sfinte Mnstiri. La mormntul su strjuiete un sfenic cu lumnare aprins, iar
credincioii vin continuu spre a primi binecuvntare i ajutor duhovnicesc, dobndind

vindecri de bolile sufleteti i trupeti, aa cum se arat n diferite scrieri pn n


vremea noastr.
Chipul Cuviosului Printe Daniil Sihastrul este zugrvit alturi de cel al Mitropolitului
Grigore Roca, alt fiu duhovnicesc al su, pe peretele exterior al Bisericii Vorone,
deasupra uii de intrare, pe latura de sud a acesteia. Pe pergamentul pe care Cuviosul
Daniil l ine n mn st scris: Venii frailor, de m ascultai, nva-v-voi frica
Domnului...".
Aceasta fric de Dumnezeu, care este nceputul nelepciunii, s ne cluzeasc n toate
zilele vieii noastre cu rugciunile Sfntului Cuviosului Printele nostru Daniil Sihastrul.
Amin.

S-ar putea să vă placă și