Viața si opera Sfantului Antonie cel Mare

Viata manastireasca asa cum o stim astazi a cunoscut de-a lungul vremii mai multe etape
in ceea ce priveste organizarea si dezvoltarea ei. Existau asa numitii anahoreti sau calugari
singuratici. Cel care a strans pentru prima data in jurul sau mii de anahoreti, organizandu-i intr-o
obste duhovniceasca, cel care face trecerea de la viata pustniceasca la cea de obste este Sfantul
Antonie cel Mare. Acest om este o adevarata minune de traire duhovniceasca si primul parinte al
monahismului pus cu totul in slujba poporului. Prin darul cuvantului a tamaduit bolile sufletesti
ale multora, iar prin harisma facerii de minuni a vindecat tot felul de boli trupesti.
Documentul principal pentru viata si invatatura Sfantului Antonie cel Mare este lucrarea
Sf. Atanasie cel Mare, intitulata Viata cuviosului Parintelui nostru Antonie, scrisa intre 357-365
si tradusa in latina de \Evagrie din Antiohia intre 365-370, lucrarea fiind scrisa pentru monahii
din Apus sau dintr-o alta tara1, „caci viata lui este monahilor o puternica pilda spre nevointa.”
Scopul scrierii este unul impatrit:
1. Sa confirme cele auzite despre Sf Antonie
2. A-l da pilda de urmat tuturor monahilor
3. Pentru a-si arata recunostinta fata de acei smeriti credinciosi retrasi in pustie, care-l
adapostisera de atatea ori
4. Sa arate viata atat de reprezentativa a unuia din oastea acelor soldati care
contribuisera atat de mult la izbanda si trainicia crestinismului.2

VIATA

Sf. Antonie s-a nascut in Egiptul de Mijloc prin anii 250 sau 251 (cativa ani mai tarziu a
dobandit si o sora) dintr-o familie de crestini bine situati, primind astfel o educatie aleasa.
Numele primit de Antonie (origine latina) a determinat pe unii sa creada ca nu e egiptean insa in
acea perioada numele grecesti si latinesti erau des intrebuintate chiar de traditionalistii autohtoni
din Egiptul ptolemaic romanizat. Antonie

1
Protos.Prof. Ioasaf Popa, 1600 de ani de la moartea Sfantului Antonie cel Mare, in S.T. nr. 9-10, 1956, p. 641-642
2
Sf Atanasie cel Mare, Viata cuviosului Parintelui nostru Antonie, in P.S.B. vol. 16, Ed. IBMBOR, Buc. p.191

1
 Educatia nu a primit-o din mana unui paedagogus, ci parintii s-au ingrijit singuri de
formarea lui. „Iar cand, crescand, a ajuns baiat si a inaintat in varsta n-a dorit sa mearga sa invete
carte, vrand sa ramana in afara de obisnuinta cu baietii”.3 Refuzul de a merge la scoala mai avea
o motivatie: scoli crestine nu existau, iar parintii crestini erau astfel obligati sa-si trimita copiii la
scoli pagane. Aceste motive ne arata ca inca de pe acum in Antonie se infiripa caracterul viitor al
aceluia care va lupta mereu spre a se insingura de lume si de pacatele ei.4
Pe cand avea aproximativ 18-20 ani, parintii sai s-au mutat la Domnul, urmand ca el sa
fie chivernisitorul averii si purtatorul de grija al surorii sale. Intr-o duminica mergand la biserica
avea in gand urmatoarele cuvinte„Iar toţi cei ce au crezut erau laolaltă şi aveau toate îndeobşte.
Şi îşi vindeau pământul şi bunurile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare”(F.A.2,
44-45), iar la Sfanta Liturghie s-a citit Evanghelia tanarului bogat, caruia Mantuitorul i-a spus:
„Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi
vino de-Mi urmează Mie” (Mt. 19,21). Urmand acestor cuvinte, indata ce iesi din biserica a
impartit toata suprafta de teren agricol satenilor nevoiasi, pastrand doar o mica parte surorii sale.
In duminica urmatoare la biserica auzind cuvintele „nu purtaţi deci grija zilei de mâine”
(Mt. 6,34), a dat celor nevoiasi ce-i mai ramasese, pe sora lui a incredintat-o unor fecioare
evlavioase iar el s-a hotarat sa-si inchine restul vietii lui Dumnezeu. S-a retras in pustie, nu
departe de casa parinteasca, iar mai apoi s-a retras in vecinatatea unui pustnic dintr-un sat vecin.
Pentru slujbele religioase mergeau la biserica din satul apropiat.
Pe cand tanarul Antonie se nevoia in imprejurimile satului, uratorul binelui, diavolul, a
pornit cumplit razboi asupra lui, ispitindu-l in toate felurile, dar sfantul ramanea statornic in
traire, puternic in credinta, staruitor si mai mult in post si rugaciune, inchizandu-se intr-un
mormant si propasind in priveghere si in nevointa, ca si cand atunci ar fi inceput viata
sihastreasca.
Pe la vreo 35 de ani a hotarat sa se insingureze si mai mult, retragandu-se intr-o cetate
parasita din pustiul ce se afla intre Nil si actualul Canal de Suez, petrecand aici aproape douazeci
de ani. Vestea sfinteniei sale i s-a raspandit in imprejurimi si a inceput sa se inmulteasca numarul
sihastrilor, care l-au cerut ca povatuitor, acceptand acest lucru foarte greu cam intre 305-306.

3
Ibidem, p.192
4
Mitropolit Nicolae Corneanu, Viata si petrecerea Sfantului Antonie cel Mare, Ed. Amarcord, Timisoara, 1998,
p.29-30

2
 Datorita vietii sale mult imbunatatite, Sf. Antonie a devenit o pilda vie de urmat pentru
cei ce-l vizitau, luand fiinta in munti multe manastiri; vorbea ucenicilior in limba egipteana,
manca impreuna cu alti pustnici, tinandu-le cate o cuvantare. Acesti pustnici urmareau acelasi
scop: desavarsirea duhovniceasca implinita prin povatuirea lor de acelasi ava si avand aceleasi
indeledniciri: rugaciunea, citirea si munca. Iata realizarea vietii de obste sub aspectul ei
duhovnicesc!
In jurul anului 310 merge impreuna cu alti ucenici in Alexandria unde slujeste fara teama
martirilor. Dupa ce a incetat prigoana s-a intors la manastirea sa, iar ca nu cumva sa se
mandreasca fugi din locul acela si se salaslui intr-un munte foarte inalt unde l-a intalnit pe
Sfantul Pavel din Teba (340-347).
Este vizitat de filosofi pagani, ii scriu imparatii Constantin si fiii sai, Constatin si
Constans, cerandu-i sfaturi, si sfantul le raspunde tuturor, dictand scrisorile ucenicilor sai. In 355
tine o cuvantare in Alexandria impotriva arienilor.5
Presimtindu-si sfarsitul vietii, a vizitat pentru ultima oara pe ucenicii sai fiind voios si
linistit, netemandu-se nicidecum de ceea ce il astepta. Suntem asigurati de aceasta liniste de care
a dat dovada Sfantul Antonie prin faptul ca el nu a conceput moartea ca pe o fantoma neagra
care-i va reteza firul vietii cu o coasa plina de sange, ba dimpotriva a spus „sa nu ne temem de
moartea care ne vine oricum”.6 Insotit de doi dintre ucenicii sai, care ii veneau in sprijin
batranetii sale, se retrase in muntele dinauntru, unde imbolnavindu-se ii chema pe cei de langa
dansul si le impartasi ultimele sale dorinti: sa fie ingropat intr-un loc nestiut de nimeni, sa-i
predea lui Atanasie haina pe care acesta i-o daduse mai demult, lui Serapion sa-i dea cea de a
doua haina a sa, iar celorlalti ucenici iubiti, sa-si pastreze vasmantul de par.7
Era anul 356, 17 ianuarie, (105 ani) cand astfel s-a sfarsit cel care nu prin scrierile sale,
nici prin intelepciune omeneasca, nici prin alt mestesug nu a fost vestit, ci numai prin evlavia
fata de Dumnezeu.8

5
Protos.Prof. Ioasaf Popa, 1600 de ani de la moartea Sfantului Antonie cel Mare, in S.T. nr. 9-10, 1956, p. 644-647
si cf. Sf Atanasie cel Mare, Viata cuviosului Parintelui nostru Antonie, in P.S.B. vol. 16, Ed. IBMBOR, Buc. p. 232
6
Sf Atanasie cel Mare, Viata cuviosului .... p.234
7
Ibidem, p. 244
8
Mitropolit Nicolae Corneanu, Viata si petrecerea Sfantului Antonie cel Mare, Ed. Amarcord, Timisoara, 1998, p.
113

3
 OPERA

Ca scrieri adevarate ale lui au fost dovedite pana acum 7 scrisori, amintite inca de Sfantul
Ieronim. Aceste 7 epistole le avem tiparite (in Migne Patrologia Graeca tom. 40) in doua editii,
ambele in traducere latina. Prima editie (col. 977-1000) e o traducere a lui Symphorian
Champerius dela 1516 dupa un manuscris grec, care n-a fost indicat si a ramas necunoscut. O a
doua, care cuprinde un text mai larg, tradus de pe un manuscris arab, formeaza primele 7 epistole
din cele 20 date toate sub numele lui Antonie (col. 999-1066), din care insa pe cele 13 din urma
(col. 1016-1066) Klejna le-a dovedit ca sunt ale lui Ammonas, ucenicul si urmasul lui Antonie la
conducerea chinoviei de la Pispir. In timpul mai nou a inceput sa fie descoperit si textul copt, cel
original, al unora din aceste epistole.
O. Bardenhewer (Geschicte der altkirchlichen Literatur, voi. 3, ed. 2, p. 81) scria la 1923,
pana nu se dovedise ca aceste epistole sunt ale lui Antonie, ca ele nu pot fi ale lui si din motivul
ca sunt prea de cuprins general si lipsite de putere si de seva, ca sa fie de la marele ascet.
Cum stam insa cu autenticitatea celor 170 capete pe care Nicodim Aghioritul, care a trait
la sfarsitul veacului al 18-lea, le-a asezat in fruntea Filocaliei ? Nici Bardenhewer, nici Viller-
Rahner, din care iau aceste insemnari, nu le pomenesc intre scrierile atribuite lui Antonie. Ele nu
se cuprind nici in Patrologia lui Migne. Nu stim de asemenea dupa ce manuscris le-a luat
Nicodim Aghioritul. Ne da aceasta dreptul sa afirmam cu siguranta ca nu sunt ale sfantului
Antonie? Nu, acest drept nu-l avem. Chiar daca azi ele nu s-ar mai gasi in nici un manuscris
ascuns pe cine stie unde, Nicodim Aghioritul le-a luat sigur din vreun manuscris, care s-a putut
pierde. Faptul ca aceste capete au si ele acelasi caracter general nu poate fi un argument sigur ca
nu sunt ale lui Antonie, cum nu e pentru epistole.
Oarecare inrudiri interne intre aceste capete si epistole se pot constata, desi ele sunt o
lucrare deosebita, cu cuprinsul ei propriu. Asemenea inrudiri am avea de pilda in ideea de "om
rational" pe care o folosesc si capetele si epistolele; in pretul ce se pune si in unele si in altele pe
"deosebirea intre bine si rau", pe caracterizarea lui Dumnezeu ca "medic", s. a. m. d.9

9
Dumitru Staniloae, in Filocalia, vol. 1, Bucuresti, Ed. I.B.M.B.O.R., 1998, p. 9-11

4
 Sfantul Antonie nu a lasat invataturi amanuntite si sistematizate posteritatii, dar a trasat
anumite principii ale vietii monahale, bazate pe Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Povatuirile
sale nu sunt valabile doar pentru tagma monahala, ci si pentru mirenii din toate straturile sociale
care veneau la el pentru a primi sfaturi.
Desavarsirea nu este in functie de tagma, ci de cultivarea virtutilor in limitele
posibilitatilor launtrice personale si conditiilor externe. Toti oamenii au acelasi scop: sa inteleaga
fapturile lui Dumnezeu, sa-l vada dintr-insele si sa preamareasca pe Cel ce le-a zidit pentru om10,
iar pe de alta parte sa se strduiasca din rasputeri sa se uneasca cu Dumnezeu (cap. 128)
In ceea ce privesc aspectele teoretice, Sf. Antonie afirma ca avem in firea noastra potenta
de a savarsi binele, virtutea fiind proprie firii umane, iar viciul contrar acestei firi. Da o mare
importanta ratiunii pe care o numeste si minte, ea fiind aceea prin care firea omeneasca se
insurubeaza in transcendent. (cap. 106) Oameni rationali se pot numi doar aceia care pot deosebi
binele de rau si care cauta sa fuga de ingamfare, mandrie, inselare, pizma, jefuire si de tot ce ii
rau. (cap. 22)
Indemna pe cei care veneau la el sa nu puna nimic din ce ii pamantesc mai presus de
dragostea lui Hristos(cap. 14). A trai in dragostea lui Dumnezeu inseamna a fi constient in fiecare
clipa de prezenta Lui; constiinta acestei prezente in suflet vine datorita credintei.11
Sfantul Antonie nu a stiut sa scrie si sa citeasca, insa acest neajuns a fost implinit de
faptul ca stia sa citeasca natura, necunoasterea aratand-o ca pe o pricina a relelor, o orbire de
bunavoie a sufletului.
Precum vedem, potrivit Sfantului Antonie, intre cunoastere ca principiu teoretic si traire
ca parte practica exista o stransa legatura: teoria lumineaza aplicarea practica, iar aceasta
valorifica si imbogateste pe prima.
In ceea ce privesc aspectele practice, sfantul ne spune ca semnele dupa care se cunoaste
un suflet rational si virtuos sunt: privirea, mersul, glasul, rasul, ocupatiile si intalnirile cu oamenii
(cap. 20). Diavolii nu au putere asupra noastra doar in masura in care noi acceptam patimile,
creeand conditii prielnice actiunii raului (cap.52).
Fiecare zi sa o traim ca si cum ar fi ultima si astfel sa nu vom pofti lucru rau sau vreun
lucru lumesc(cap.91). Cugetarea la moarte nu slabeste puterea de activitate a omului, ci mai mult

10
Cf. Dumitru Staniloae, in Filocalia,,, (cap. 55), p.24
11
Sf Atanasie cel Mare, Viata cuviosului ....p. 236-237

5
il zoreste spre munca, spre desfiintarea ego-ului, stiind ca prin iubirea cu fapta a aproapelui se va
mantui.
Sa nu ingaduim ca mania sa ne stapaneasca, ea fiind semnul vadit al celor ce nu cinstesc
pe Dumnezeu(cap.12 ), Sfantul Antonie ne ingaduie sa mustram pe cei ce gresesc dar sa nu ne
maniem pe ei (cap.69).
Adevarata cheie in procesul de induhovnicire monala este educatia intelectuala si morala,
care se infaptuieste prin ucenicie si autoeducatie. Cei care nu prin aceste cai au dorit
desavarsirea, chiar daca la un momemt dat uimesc lumea prin jocul lor teatral, in final se vor
prabusi.12
Impotriva imbuibarii pantecelui se recomanda postul, insa nu cel exagerat, ci cel
cumpatat, mancand atat cat este necesar sa-si tina trupul sanatosa si sa poata munci(cap.60),asa
cum Sfantul Antonie a trait sanatos si muncind pana la varsta de 105 ani.
Nu ingaduie monahilor sa detina bunuri personale, ii indeamna la pastrarea curatiei
trupesti, iar impotriva patimilor recomanda smerenia, aceasta vadindu-se din acceptarea
suferintei cu bucurie a tuturor incercarilor, din recunoasterea nestiintei in unele probleme.
Toate virtutile nu sunt de nici un folos daca nu sunt indrumate de virtutea de echilibru,
care este dreapta socotinta sau puterea de discernamant, aceasta fiind un fel de luminator al
sufletului.
Ce siguranta mult mai multe au foat invataturile Sfantului Antonie asupra vietii
duhovnicesti. Din cele ce ne-au fost transmise de catre ucenicii sai, se desprind totusi o seama de
principii esentiale ale vietii monahale in principal si care au servit ca baza organizatorilor si
reorganizatorilor vietii monahale din aproape toata lumea crestina de atunci. Pentru foarte multi
sfinti parinti Sfantul Antonie a fost un imbold si un aprinzator de elanuri in ceea ce priveste viata
monahala.13

12
Ibidem, p. 214
13
Protos.Prof. Ioasaf Popa, 1600 de ani de la moartea Sfantului Antonie cel Mare, in S.T. nr. 9-10, 1956, p. 650-664

6
 BIBLIOGRAFIE

1. . Sf Atanasie cel Mare, Viata cuviosului Parintelui nostru Antonie, in

P.S.B. vol. 16, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1988
2. Pr Prof. Dr. Dumitru Staniloae, in Filocalia, vol. 1, Bucuresti, Ed.
I.B.M.B.O.R., 1998
3. Protos.Prof. Ioasaf Popa, 1600 de ani de la moartea Sfantului Antonie cel
Mare, in S.T. nr. 9-10, 1956
4. Mitropolit Nicolae Corneanu, Viata si petrecerea Sfantului Antonie cel
Mare, Ed. Amarcord, Timisoara, 1998