Sfâ ntul Ioan Gură de Aur

-Examen la Patrologie-
-Samoilă Liviu-
-Anul 1 – Grupa 7-

"Dacă aș întâlni un preot și un înger m-aș pleca întâi preotului până la

pământ și i-aş săruta mâna sfinţitoare şi apoi m-aş pleca îngerului."

 Viața
Acest mare și vestit dască l al lumii s-a nă scut, cel mai probabil, în anul 354,
în cetatea Antiohia din Siria, într-o familie nobilă de creștini. Tată l, Secundus, era
conducă torul armatei din Siria, iar mama sa, Antuza, de neam grec, era o femeie
cultivată . Ră mas orfan de tată , Sfâ ntul Ioan a fost crescut de mama sa care, deși a
ră mas vă duvă la vâ rsta de 20 de ani, nu s-a recă să torit, ci s-a dedicat întru totul
educației celor doi copii ai să i. Astfel, tâ nă rul Ioan a primit o educație aleasă în
școlile cele mai vestite, avâ nd dască li celebri: retorul Libanius și filosoful Andra-
gatius. După ce a terminat studiile, la vâ rsta de 18 ani, s-a dedicat cercetă rii
Sfintei Scripturi și rugă ciunii. A fost hirotonit citeț de episcopul Pimen al
Antiohiei, prin 374 sau 375, iar după ce mama sa a pă ră sit această lume, tâ nă rul
Ioan a putut să -și împlinească dorul să u clă dit cu prietenul Vasile, de a îmbră țișa
adevă rata filosofie, adică de a deveni monah. S-a retras în munți, fă câ nd ascultare
pe lâ ngă un monah sirian îmbună tă țit, apoi a viețuit într-o peșteră dedicâ ndu-se
ascezei și rugă ciunii. La începutul anului 381 Sfâ ntul Meletie l-a hirotonit diacon,
treaptă în care Sfâ ntul Ioan a slujit cinci ani, împă rțindu-și munca între opera de
catehizare și scrierea primelor sale lucră ri, între care se numă ră și neegalatul
„Tratat despre preoție“. După cinci ani, în anul 386, urmașul Sfâ ntului Meletie,
Flavian, l-a hirotonit preot. Din 386 pâ nă în 397, noul preot al catedralei
episcopale din Antiohia, a doua metropolă a Imperiului Bizantin, prin frumusețea
și tă ria cuvâ ntului să u, a înfrumusețat viața spirituală a acestei cetă ți. În această
perioadă a vieții, a alcă tuit mai multe cuvinte de învă ță tură , îndemnâ nd pe
creștini la pocă ință . Prestigiul predicatorului din Antiohia a crescut din ce în ce
mai mult, iar faima lui ajunsese pâ nă în capitala imperiului, Constantinopol. În
anul 397, câ nd a murit Nectarie, arhiepiscopul Constantinopolului, cu toate că
erau mulți pretendenți la scaunul episcopal, printre care și un preot Isidor,
susținut de Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, Dumnezeu l-a râ nduit pe Sfâ ntul
Ioan Gură de Aur pentru această demnitate. Alegerea sa s-a fă cut la sugestia lui
Eutropius, primul ministru al lui împă ratului Arcadius, care a poruncit ca preotul
Ioan să fie adus din Antiohia și să fie sfințit episcop. Hirotonirea Sfâ ntului Ioan ca
arhiepiscop al Constantinopolului s-a fă cut la 17 decembrie 397, iar întronizarea
a avut loc la 28 februarie 398.
Noul episcop al Constantinopolului a desfă șurat o intensă activitate
misionară și de îndreptare a moravurilor și viciilor vremii sale. Sfâ ntul a avut o
grijă deosebită pentru cei să raci și neputincioși, hră nind din fondurile Bisericii pe
cei nevoiași și pe vă duve. A zidit spitale pentru bolnavi, case de adă post pentru
bă trâ ni și să raci; a organizat în mod sistematic opera de asistență socială . Pe
lâ ngă activitatea socială , Sfâ ntul Ioan Gură de Aur a desfă șurat și o bogată operă
misionară : a adus la ortodoxie pe mulți dintre goții care locuiau în jurul
Constantinopolului, le-a dat o biserică în care să slujească , le-a hirotonit preoți
dintre goți și a dat dispoziție ca slujba bisericească și predica să se facă în limba
gotă . A trimis monahi pentru ră spâ ndirea creștinismului în Sciția, Persia și
Fenicia. Cu toate că această activitate necesita mult timp, totuși sfâ ntul a gă sit
resurse să predice și să scrie. Sfâ ntul Ioan s-a preocupat pentru îndreptarea
oamenilor Bisericii, iubind pe cei vrednici și mustrâ ndu-i și povă țuindu-i spre
îndreptare pe ceilalți. Chiar dacă era pe cea mai înaltă treaptă ierarhică , Sfâ ntul
Ioan a ră mas un că lugă r smerit și rugă tor, înfrâ nâ ndu-se fă ră mă sură , mâ ncâ nd
puțină pâ ine de orz și gusta numai apă . De asemenea, dormea puțin și nu pe pat,
nevoindu-se aspru.

 Opera
Opera este complexă şi urmă reşte mai multe direcţii. Exegeza Sfintei
Scripturi. Sfâ ntul Ioan Gură de Aur a fost cel mai fidel exponent al spiritualită ţii
biblice şi patristice. Exegeza sa acoperă cam întreaga Sfâ ntă Scriptură . S-au
pă strat majoritatea operelor sale, de obicei omilii, au ajuns pâ nă la noi. S-au
pă strat 7 Omilii la Facere (anul 386), 8 Omilii la Că rţile Regilor (anul 387), 58 de
Omilii la Psalmi, altele la Profeţii mari (Isaia, Ieremia, Daniil, din anii 386-387), la
că rţile Iov, sau Proverbele lui Solomon. Ne-au ră mas de la el 90 de Omilii la
Evanghelia după Matei (anul 390), 16 Omilii la Evanghelia după Luca (de la anul
388), 88 de Omilii la Evanghelia după Ioan (anul 389), 63 de Omilii la Faptele
Apostolilor (an II 388-401). Sfâ ntul Ioan Gură de Aur este şi autorul a 251 de
Omilii la Epistolele Sfâ ntului Apostol Pavel.
Prezentate pe larg, ele descoperă roadele unei munci impresionante şi
rodnice. Omiliile la Facere au fost rostite în parte la Antiohia (primele nouă ,
rostite în Postul mare al anului 386) şi celelalte 67 la Constantinopol (anii 399-
401). Sfâ ntul Pă rinte tâ lcuieşte crearea lumii, a cerului şi a pă mâ ntului, a
vieţuitoarelor, iar apoi crearea omului. Totul „s-a fă cut prin puterea cuvâ ntului şi
a voinţei lui Dumnezeu
Pe lâ ngă aceste omilii legate de Sfâ nta Scriptură , el a mai scris și diferite
cuvâ ntă ri la praznice împă ră tești, a scris diferite opere dogmatico – polemice și
pangerice, a alcă tuit 8 cateheze baptismale și a tratat diferite probleme spirituale
ale vremii respective.
Una din cea mai importantă operă din punct de vedere al mentorului ce v-a
că lă uzi sufletele oamenilor este “Despre preotie”

 “Despre preotie”
În acea vreme în care Sf. Vasile stă ruia la Sfâ ntul Ioan Gură de Aur să
urmeze viaţa monahală , s-a hotă râ t hirotonirea celor doi. Ca și pâ nă acum,
Sfâ ntul Vasile voia să urmeze același drum ca și Sf. Ioan Gură de Aur în ceea ce
privește hirotonia. Numai că Sf. Ioan Gură de Aur era cuprins de teamă („ca nu
cumva să fiu hirotonit fă ră de voia mea” p.41) și de nedumerire și nu voia să
accepte hirotonia, considerâ ndu-o o mare cinste, însă pe Sfâ ntul Vasile îl vedea
vrednic de această cinstire. Câ nd a venit vremea hirotonirii Sf. Ioan Gură de Aur
s-a ascuns, iar Sf. Vasile a primit „jugul” (p.42). Auzind de fuga prietenului să u, a
mers la el plin de amă ră ciune și tristeţe, însă a fost întâ mpinat cu bucurie ceea ce
l-a fă cut să creadă că nu a fost înșelat pentru prima oară .
Numind înșelă ciunea cu gâ nd bun, Sf. Ioan Gură de Aur îi arată Sf. Vasile că
prin înșelă ciunea pe care el a întrebuinţat-o, cel înșelat a câ știgat cel mai mare
câ știg, și anume că „prin hirotonia ta îndeplinești tocmai acele fapte numite de
Hristos semne ș ale dragostei pentru El”. Această afirmaţie, Sf. Ioan Gură de Aur o
întă rește cu locul din Scriptură în care Hristos îl întreabă pe Petru dacă Îl iubește
mai mult decâ t ceilalţi ucenici. Primind ră spuns afirmativ, Mâ ntuitorul arată că
semnul dragostei de El este pă storirea oilor Sale cuvâ ntă toare. Prin aceasta
Mâ ntuitorul arată lui Petru și nouă tuturor câ t de mult își iubește El Biserica Sa,
pentru ca i noi să o iubim mult. Vedem astfel că pentru a dovedi iubirea faţă de
El, Hristos nu îi cere lui Petru nicio altă slujire sau virtute, decâ t numai să pască
oile Sale (In. 21, 17), de unde rezultă că aceasta este cea mai mare dovadă de
dragoste pentru Hristos. Deasemenea atunci câ nd întreabă : „Cine este sluga
credincioasă pe care o va pune domnul peste casa lui?”(Mt 24, 45). Mâ ntuitorul
vrea să arate câ t de rari sunt cei credincioși și înţelepţi și câ t de mă reaţă este
această slujire a pastoraţiei, și care este ră splă tită pe mă sură .
Cunoscâ nd varietatea caracterelor umane, Sf. Ioan Gură de Aur îndeamnă
preotul să nu canonisească după greutatea pă catului ci după starea sufletească a
pă că tosului, iar pentru a o cunoaște, pă storul are nevoie de „multă pricepere”. Sf.
Ioan Gură de Aur atrage astfel atenţia că din pricina unor canoane aspre unii își
pierd nă dejdea mâ ntuirii, iar altii din pricina unor canoane prea ușoare, devin
nepă să tori.
Ală turi de „multă pricepere”, i se cere preotului să aibă „un suflet mare și
curajos”, pentru ca prin multă muncă , multă stă ruinţă și multă ră bdare să
întoarcă la Biserică „mă dularele despă rţite de ea”, iar aceasta să o facă prin
convingere, iar nu cu de-a sila.