Marea Schisma din 1054

Unul dintre evenimente epocale ale acelei vremi ; moment monumental

Este un eveniment care s-a desfasurat in mai multi ani pana in momentul culminant al
despartirii Rasaritului de Apus in 1054 ; unitatea bisericii incepuse sa fie afectata.
- Biserica Rasariteana = Biserica Ortodoxa
- Biserica Apuseana = Biserica Catolica
Cauzalitatea rupturii din biserica unitara , adica Marea Schisma , nu poate fi considerat un
eveniment brusc , intrucat mai multi istorici spun ca exista 2 tipuri de planuri si implicit cauze
care au dezvoltat diferentele dintre apus si rasarit pana la acest eveniment din 1054.
a) Cauzele politice
Inceputul schismatic poate fi considerat inca din domnia lui Diocletian care a impartit
imperiul in 2 parti. In Rasarit capitala era la Nicomedia , iar in Apus la Roma. Astfel se
evidentiaza primele gandiri diferite si in inceputurile crestinismului.
330 – Mutarea capitalei de la Roma la Bizant de catre Constantin cel Mare.
395 – o reimpartire a Imperiului de catre Teodosie cel Mare intre fii sai : Honoriu si Arcadiu.
Sub Imparatul Iustinian cel Mare se poate vorbi de o reintregire , dar care nu va ura si in
timpul urmasilor sai. Roma si Italia sunt de neprotejat din partea Rasaritului , prin urmare
cauta ajutor in apus.
O alta cauza politica este decizia lui Leon al III-lea Isaurul care in 731-732 trece sub
Jurisdictia Constantinopolului Sudul Italiei si Iliricul ; confiscand averea Romei din aceste
provincii.
800 – in noaptea de Craciun este incoronat regele Carol cel Mare drept „Imparat Roman al
Apusului” , titulatura care nu va fii recunoscuta de Mihail I , Imparatul Bizantului.
In secolul al VII-lea are loc elenizarea rasaritului si latinizarea apusului. Inca din secolul IV
grecii si romanii nu se priveau prietenos , o schisma nu era de neasteptat.
b) Cauzele Religioase
Unitatea bisericeasca s-a putut mentine pana in secolul V. In timp apar diferente si de
invatatura dogmatica.
300 – Sinodul de la Iliberis in urma caruia se impune celibatul clericilor. In rasarit preotii chiar si
episcopii se puteau casatori.
Henoticonul lui Zenon trebuia sa fie un edict de unire prin impacare monofizitilor cu
ortodoxia , insa a dus la Schisma Acachiana , adica schisma dintre Roma si Constantinopol care a
durat 35 de ani.
O noua distantare se petrece in timpul Patriarhului Ioan IV Postitorul care la un sinod local
din Constantinopol din 588 se autointituleaza „Patriarh Ecumenic” , iar in semn de protest Papa
Grigorie se intituleaza „servus servorum Dei”. De asemea Papa Grigorie renunta la savarsirea
Liturghiilor lui Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur.
Adauosul „filioque” pus de latini in simbolul niceo-constantinopolitan este o inovatie care
avea sa faca diferente dogmatice intre apus si rasarit ; adaos neacceptat de Papa Leon al III-lea.
Apar de asemenea practici liturgice diferite : in secolul IX painea din cadrul Sfintei Liturghii este
inlocuita cu azimele. Biserica apuseana avea o atitudine de acuzare activa asupra rasaritenilor
acuzandu-i de simonie , de cinstirea bisericii grecesti ca donatistii , ca eliminarea „filioque” ii
aseamana cu macedonenii.

Momente premergatoare ale Schismei din 1054

Disputa dintre Patriarhul Fotie si Papa Nicolae I. Din timpul imparatasei Irina , patriarh
era Ignatie , iar asociat la tron fratele ei Bardas , caci Mihail III fiul ei era minor. Ignatie
intra in conflict cu Bardas caci era un om imoral , refuza sa-l impartaseasca si este acuzat
de inalta tradare.
Fotie este pus in locul lui Ignatie ; acesta merge la Roma sa discute cu Papa Nicolae
care trimite scrisoare la Constantinopol ca nu il recunoaste pe Fotie drept patriarh.
864 – bulgarii cer increstinarea prin regele Boris Mihail , acesta cere lamuriri Papei si lui
Fotie in legatura cu invataturile dogmatice. Papa este mult mai prompt si cu acordul
regelui inlatura reprezentatii Constantinopolului.
Fotie acuza apusul de inovatii ; este demis in 867 si pus in scaun Ignatie care cere
caracterul de „ecumenic” prin convocarea unui sinod pe care il va numi „al VIII-lea
Ecumenic”. Urmasii Papei Nicolae privesc cu ura Constantinopolul. Acuzatiile reciproce
mor odata cu urmasul Ioan al VII-lea.
 Schisma Propriu-zisa
Schisma are loc in timpul papei Leon IX , care in a doua jumatate a secolului XI incearca din
rasputeri sa ridice autoritatea papei mai presus de orice. Patriarh al Constantinopolului era
Mihail Cerularie.
Conflictul porneste de la faptul ca in Sicilia si Italia de Sud se aseaza normanzii , iar tot aici
interesele monarhilor apuseni,papei si bizantului ortodox se ciocnesc. Drept pentru care
Imparatul Constantin IX convoaca un sinod la Constantinopol pentru a trata „inovatiile”
imputate apusenilor. Papa trimite delegatie in frunte cu Humbert care nu ii suferea pe greci si
avea o atitudine ostila fata de rasarit.
Patriarhul se astepta la o atitudine neprietenoasa din partea clerului roman si interzice
propaganda. Humbert , ambitios si mandru din fire , fara a cere voie Papei , un „liber,un act de
excomunicare” pe care in data de 16 iulie 1054 il pune pe Sfanta Masa a Catedralei Sfanta Sofia
din Constantinopol. Acest act anatemiza pe Patriarhul Mihai , clericii si credinciosii Bisericii
Ortodoxe.
Invinuirile aduse grecilor erau doar niste pretexte , iar raceala dintre cele 2 biserici de
asemenea. Clerul roman nu venise la sinod pentru a trata,ci pentru a se impune.
Adevaratul motiv al Schismei din 1054 il constituie pretentia papilor la jurisdictie universala
atat in apus cat si in rasarit.
La 4 zile , pe 20 iulie 1054 , Patriarhul Mihail convoaca un sinod local la Constantinopol unde
rosteste „Anatema contra Papei Leon IX , a cardinalului Humbert , a legatilor papali si a Bisericii
Romane”.
Urmarile Schismei
Lumea crestina era obisnuita cu divergentele dintre Roma si Constantinopol. Aceasta
despartire a taberelor crestine presupunea posibile atacuri militare provenite din vest ;
amenintarea provenind si din partea islamului care se extindea in Asia Mica.
13 aprilie 1204 – Cucerira Constantinopolului de catre cavalerii occidentali.
Schisma a durat pana in zilele de azi. Miscarea ecumenica contemporana pune problema
reunitatii bisericesti a bisericilor crestine.
7 decembrie 1965 – „Declaratia comuna” a Patr. Ec. Anetagora I si Papa Paul VI care ridica
reciproc anatemele ce dusesera la evenimentul din 1054.
Marea schisma a fost un zid al unitatii , despartind Biserica lui Hristos in 2 tabere.