Cauzele marii schisme

Chiar dacă Biserica Creştină s-a despărţit oficial în Ortodoxă şi Catolică în 1054, divergenţe
au existat între liderii celor două mari Biserici cu multe sute de ani în urmă. La baza Marii
Schisme au stat atât motive politico - religioase, cât şi dogmatice.
Marea schismă din 1054 este evenimentul care a dus la ruperea creştinismului în două mari părţi:
Est şi Vest, ortodoxism şi catolicism sau Constantinopol şi Roma. De fapt, poate cauza
principală a acestei rupturi a fost înstrăinarea treptată dintre liderii religioşi ai celor două mari
oraşe. La baza acestui eveniment au stat multe alte întâmplări, atât de ordin politico- religios,
lupta pentru supremaţie în lumea creştină, cât şi de ordin dogmatic, apariţia unor divergenţe
teologice.

Scopul lui ascuns era obtinerea unui patriarh propriu. Raspunsul diplomat al papei n-a intarziat,
in Bulgaria sosind si o misiune latina ce a obtinut alungarea clericilor greci. Concurenta pentru
convertirea bulgarilor il face pe Fotie sa actioneze. El raspunde printr-o enciclica adresata tuturor
patriarhilor rasariteni prin care reprosa catolicilor urmatoarele: 1) faptul ca postesc sambata; 2)
ca despart prima saptamana a Paresimilor de restul Postului prin consumarea de lactate; 3) incep
Postul miercuri si nu luni; 4) dispretuiesc pe preotii rasariteni pentru faptul ca sunt casatoriti; 5)
nu recunosc valabilitatea mirungerii savarsita de catre preot ci numai pe cea facuta de episcop; 6)
falsificarea dreptei credinte prin “filioque”. In vara lui 867 se convoaca un sinod in care se
condamna amestecul papei in treburile interne ale Bizantului si excomunicarea lui. Odata cu
moartea lui Nicolae I (nov. 867) si asasinarea lui Mihail al III-lea (sept. 867), spiritele s-au
calmat. Fotie nu impartaseste pe Vasile I Macedoneanul sub pretext ca a participat la uciderea lui
Mihail si este exilat. Ignatie este reales si se reiau legaturile cu papa Adrian al II-lea. Intre
schisme, raporturile intre Biserici au fost formale, fara a fi stranse. In secolul X, imoralitatea va
domni la Roma. Si la Constantinopol, puterea politica va deveni foarte influenta, aservindu-si
scaunul patriarhal. La inceputul secolului al XI-lea, papa a fost din nou scos din diptice, fie
pentru mutilarea unui papa grec impus de Bizant (Ioan al XVI-lea), fie ca acceptase “filioque” in
crez in 1014. La venirea lui Cerularie, raporturile intre cele doua Biserici erau rupte si acuzatiile
reciproce se inmulteau continuu. Schisma din 1054 In imoralitatea Bisericii Occidentale din
secolele X-XI, Leon al IX-lea a fost primul papa reformator. Imparatul Henric al III-lea sustinea
cu zel miscarea de reforma. Pentru a indrepta Biserica, el a numit un sir de papi germani
(Clement II, Damasus I, Leon IX, Victor II), care sunt de un devotament docil fata de imparat si
interesele Germaniei. Leon al IX-lea a identificat rapid bolile Bisericii catolice: simonia si
concubinajul clerului.
Unul dintre principalele motive ale Marelui Schismei a fost disputa legată de autoritatea papală și
controlul asupra Bisericii. În timp ce papalitatea din Apus considera că Papa avea autoritatea
supremă în materie de credință și disciplină bisericească, Biserica din Răsărit respingea această
pretenție, susținând că autoritatea supremă aparținea unui consiliu bisericesc. Această dispută a
avut implicații politice semnificative, deoarece papalitatea din Apus a căutat să își extindă
influența asupra statelor europene, folosindu-se de autoritatea sa bisericească. În schimb,
Imperiul Bizantin a încercat să își mențină independența față de puterea papală, considerându-se
singura autoritate bisericească legitimă din Răsărit.Aceste tensiuni politice au condus în cele din
urmă la Marea Schismă și la separarea Bisericilor din Răsărit și Apus. Această separare a avut un
impact semnificativ asupra relațiilor politice și culturale dintre statele europene și Imperiul
Bizantin, precum și asupra istoriei și evoluției religioase a acestor două mari ramuri ale
creștinismului.
In concluzie Marea Schismă reprezintă o perioadă importantă din istoria Bisericii creștine, care a
avut loc în secolul al XI-lea. Această divizare a Bisericii a apărut ca urmare a diferențelor
teologice, politice și culturale dintre Bisericile din Răsărit și cele din Apus. Astfel, principalele
motive ale Marelui Schismei au fost disputele legate de doctrină, autoritatea papală și liturgie,
dar și tensiunile politice dintre Imperiul Bizantin și statele occidentale. Schisma a condus la
separarea Bisericilor din Răsărit și Apus și la apariția Bisericii Ortodoxe și a Bisericii Catolice
Romane. Această separare a avut un impact semnificativ asupra istoriei și culturii europene,
precum și asupra relațiilor politice și religioase. În concluzie, Marea Schismă a fost o perioadă
importantă din istoria creștinismului, care a condus la separarea Bisericilor din Răsărit și Apus și
la apariția celor două mari ramuri ale creștinismului, Ortodoxia și Catolicismul.

Bibliografie

1. https://www.crestinortodox.ro/religie/marea-schisma-de-la-1054-96495.html
2. https://doxologia.ro/ortodoxia-lume/inainte-de-marea-schisma-din-1054-toata-europa-
era-ortodoxa
3. 1054- Marea Schismă de Mihail Jianu, Pro Editură și Tipografie, București 2011