Reforma şi Contrareforma.

Războaiele religioase din Franța

- schiţa lecţiei -

Definiţie: Reforma a fost o mişcare socio-politică şi ideologică de la începutul secolului al XVIlea, îndreptată împotriva
Bisericii Catolice, a cărei principala consecinţă a fost desprinderea din cadrul său a bisericilor reformate sau
protestante.

Cauzele Reformei:

1. Religioase:
- bogăţia excesivă a preoţilor;
- cumpărarea şi vinderea funcţiilor bisericeşti;
- vânzarea indulgenţelor;
- viaţa scandaloasa a unor papi (exp: Alexandru al VI-lea Borgia):
* indulgenţă = rugăciune pentru iertarea păcatelor în schimbul unei sume de bani.
2. economico-sociale:
- taxele mari către Biserică;
- acumularea şi folosirea pământului în mod neonest de către Biserica Catolică;
- burghezia dorea o Biserică mai săracă, simplificarea ceremonialului religios şi sărbători mai puţine. 3. culturale:
- apariţia Renaşterii şi Umanismului;
- tipărirea cărţilor în limbile naţionale.

Rerformatori apuseni:

1. Martin Luther (spaţiul german):

 considerat iniţiatorul Reformei;
 el a afişat pe uşa Catedralei din Wittenberg (octombrie 1517) 95 de teze împotriva Bisericii Catolice;
 luteranismul s-a răspândit în nordul şi în centrul Europei;
 cei care au îmbrăţişat principiile lui Martin Luther se mai numesc protestanţi pentru că au protestat împotriva
întoarcerii la catolicism.

Principiile reformatoare ale lui Martin Luther: a. indulgenţele nu au

nicio valoare;
b. numai credinţa poate salva sufletul omului;
c. Biblia trebuie interpretată după propria conştiinţă;
d. simplitatea ceremonialului religios;
e. confiscarea bunurilor bisericeşti;
f. nu acceptă cultul Maicii Domnului, al sfinţilor, icoanelor, moaştelor;
g. refuză celibatul preoţilor.

2. Ulrich Zwingli
 a fost principatul promotor al Reformei în rândurile populaţiei elveţiene de limbă germană;
 era convins că umanismul creştin trebuie să se bazeze doar pe Biblie; a reuşit să-i convingă pe oameni că trebuie
eliminat din practicile religioase tot ce nu se întâlneşte în Biblie: celibatul, adorarea sfinţilor, indulgenţele,
pelerinajele, existenţa mănăstirilor.
 a obţinut de la autorităţile din Zurich închiderea mănăstirilor, iar bunurile confiscate au
fost donate şcolilor şi săracilor.

3. Jean Calvin
 în Franţa, s-a resimţit, de asemenea, necesitatea reformării Bisericii Catolice şi reînvierea surselor iniţiale ale
credinţei;
  regele Francisc I părea favorabil noilor idei, până la afacerea afişelor (1534), când luteranii au lipit până la uşa
regelui afişe prin care se cerea înlăturarea messei
(liturghiei);
 scandalul l-a obligat pe rege să ia măsuri împotriva protestanţilor; unul din aceştia, Jean Calvin, instalat la
Geneva după 1514, a transformat oraşul într-un oraş-biserică;
 au fost impuse reguli puritane: puţine petreceri şi reuniuni mondene, mai puţine
spectacole de teatru; cerceii de aur şi hainele de mătase au fost interzise.

* Anglicanismul
 în Anglia, regele Henric al VIII-lea a intrat în conflict cu Roma şi s-a proclamat , prin Actul de Supremaţie din
1534, şeful Bisericii Anglicane;
 aceasta a fost scoasă de sub autonomia papei, dar au fost menţinute dogma şi liturghia catolică;
 mănăstirile au fost desfiinţate, iar averile lor confiscate.

Contrareforma

 Reforma a determinat Biserica Catolică să iniţieze Contrareforma şi Reforma Catolică, pentru readucerea
protestanţilor sub autoritatea papei şi pentru stoparea extinderii confensiunilor reformate;
 pentru refacerea prestigiului Bisericii Catolice, au fost adoptate hotărâri în Conciliul de la Trento (1545);  s-au
realizat:
a. ridicarea pregătirii clerului;
b. dezvoltarea învăţământului teologic;
c. întemeierea de noi ordine călugăreşti pentru răspândirea şi consolidarea catolicismului
(precum Ordinul iezuit);
d. reorganizarea tribunalului Inchiziţiei;
e. crearea unui Index cu titluri de cărţi interzise pentru credincioşi.

Consecinţele reformei religioase au fost:

• apariţia noilor confensiuni protestante;
• ieşirea de sub autoritatea papei a unor zone întinse în nordul, centrul şi vestul Europei;  dezvoltarea
învăţământului şi a culturiii în limbile vorbite de popor.

RĂZBOAIELE RELIGIOASE DIN FRANȚA

1. Catolici şi protestanţi:
Războiul a avut loc între catolici şi protestanţi (1562-1598) : gruparea catolicã era condusã de familia lorenã a
ducilor de Guise, iar gruparea hughenotã, de membri ai unor mari familii nobiliare din sudul şi vestul Franţei, precum
Bourbon sau Conde.
2. Cauzele războaielor religioase:
orãşenimea şi burghezia în formare doreau o bisericã corespunzãtoare intereselor ei; nobilimea care râvnea
la secularizarea domeniilor bisericeşti sau urmãrea sã facã din doctrinele reformate, îndeosebi din
calvinism o armã spiritualã şi politicã în lupta împotriva absolutismului regal sau în ciocnirile dintre
grupãrile nobiliare pentru putere; clericii şi cãrturarii umanişti doreau purificarea bisericii şi simplificarea
cultului; populaţia de rând vedea în Reformã un mijloc de a se ridica împotriva opresiunii feudale
bisericeşti şi laice şi a celei a statului absolutist;lupta pentru putere dintre grupãrile nobiliare.
3. Noaptea Sfântului Bartolomeu:
Războiul a atins un moment de vârf la 23 -24 august 1572 când a avut loc masacrul din noaptea Sfântului
Bartolomeu, în care mii de hughenoţi au fost mãcelãriţi. În anul 1577, catolicii formeazã Liga Sfântã, condusã de ducele
de Guise.
4. Henric al IV - lea
Edictul de la Nantes din anul 1598, 13 aprilie, stabileşte statutul „veşnic şi irevocabil” al minoritãţii
protestante, recunoscându-i-se libertatea religioasã şi dreptul de a-aş practica cultul.
Edictul de la Nantes (1598) recunoştea reformaţilor exercitarea cultului cu unele limitãri, organizarea
adunãrilor religioase sub forma consistoriilor, colocviilor şi sinoadelor, accesul la slujbe publice şi li se acorda
un numãr de „cetãţi de siguranţã”, cu garnizoane hughenote.
Dicționar istoric:
hughenoți- adepții calvinismului.
Edict- decret dat de un monarh cu privire la o anumită problemă.

Activitate de învățare:

„ Reforma religioasã … a pus stãpânire în mod deosebit pe clasele de jos , în al cãror cuget pãtrunsese. Marii seniori n-
au sprijinit aceastã mişcare decât spre a sluji interese strãine cauzei religioase. Acestor diferite partide li s-au alãturat
aventurieri , seniori ruinaţi, soldaţi pentru care toate tulburãrile erau la fel de bune. Dar, la meşteşugari şi la
comercianţi , credinţa a fost sincerã şi nu bazatã pe calcul. Populaţia sãracã a aderat la o religie care-i dãdea îndãrãt
statului bunurile ecleziastice , care suprimã manãstirile, care îi lipsea pe demnitarii bisericii de imensele lor venituri.
Negustorimea a socotit beneficiile acestei actiuni religioase şi i s-a devotat cu trup, cu suflet şi cu punga…”
HONORE DE BALZAC, Caterina de Medici

a. Identificați pe baza textului cauzele războaielor religioase.

b. Definiți termenul de hugheno