Reforma Protestantă, numită şi 

Revoluţia Protestantă, a fost o mişcare în secolul XVI de a

reforma Biserica Catolica din Europa Occidentală. Reforma a fost începută de Martin Luther, cu Cele 95
de teze despre practica indulgenţelor. La sfârşitul lunii Octombrie 1517, el le-a afişat pe uşa Bisericii
Castelului din Wittenberg, folosită în mod obişnuit ca afişier pentru comunitatea universitară.
În Noiembrie, le-a trimis diferitelor autorităţi religioase ale timpului. Reforma Protestantă a dus la o
Reformă Catolică sau Contrareformă în sânul Bisericii Catolice, printr-o varietate de noi mişcări spirituale,
reforme ale comunităţilor religioase, înfiinţarea de seminarii, clarificarea teologiei catolice, ca şi schimbări
structurale în instituţia Bisericii.

Protestantismul nutreşte nobila aspiraţie de a reveni la formele primare ale creştinismului. Principiile
fundamentale ale acestuia îl deosebesc atât de catolicism cât şi de Biserica Ortodoxă. Protestanţii de
toate categoriile, i se deosebesc de cele doua Biserici, în învăţătura lor despre har, mântuire, Biserică,
sfinţenie,. Referitor la predestinare, luteranii susţin că Dumnezeu ştie totul mai dinainte şi rânduieşte totul
mai dinainte. Nu admit ierarhia bisericească stabilită canonic pe temeiul succesiuni apostolice ci preoţia
universală. Renaşterea morală a omului se face în legătură directă cu Hristos, fără mijlocirea ierarhiei
harice. În ortodoxie şi catolicism acestea se face prin mijlocirea ierarhiei harice.

Cauzele reformei protestante

Reforma protestantă din secolul XVI – lea constituie unul dintre cele mai mari evenimente din istoria
universală, în special din istoria Bisericii Romano – Catolice. Ea este un proces multilateral, la care au
contribuit cauze religioase, morale, politice, sociale, economice, culturale şi naţionale.

Cauzele religioase
În opoziţie cu bogăţia şi luxul sfidător al clerului superior, exista un proletariat ecclesiastic, format din
preoţii parohiilor sărace, care abia puteau să-şi ducă viaţa, fiind constrânşi să adauge la slujba lor
sacerdotală, meşteşugul şi diferite ocupaţii lumeşti. La acestea s-au adăugat lăcomia după avuţie,
începând cu vârfurile ierarhiei catolice. Măsurile supărătoare de a-şi procura bani pe orice cale, în special
abuzul prin predicarea indulgenţelor şi abuzurile fiscalităţii papale, care încasa tot felul de taxe din cele
mai depărtate parohii ale lumii catolice, au contribuit la înjosirea papalităţii. Ca putere lumească,
papalitatea încasa dijmă din veniturile tuturor bisericilor.

Cauzele politice
Cauzele politice au şi ele o parte importantă la apariţia Reformei Protestante. Încă din anii 754 – 755,
papalitatea a reuşit să întemeieze cu ajutorul regelui franc Pipin cel Scurt, un stat papal sub numele de
Respublica Romanorum. Ca şefi de stat, unii papi şi-au neglijat misiunea şi datoriile lor religioase şi luau
parte la treburi civile, uneori chiar şi la războaie, spre marele scandal al credincioşilor.

Cauzele social-economice
 Au existat lupte intre clasele sociale. Dupa unii cronicari şi episcopi, societatea era împărţită în trei: cei ce
se roagă, luptătorii şi muncitorii. Clericii de toate categoriile şi seniorii au căutat să trăiască din truda
muncitorilor care, în repetate rânduri, s-au revoltat şi au cerut uşurarea situaţiei lor.

I.                  Reforma şi Contrareforma

A. Reforma religioasă

-          mişcare din secolul al XVI-lea prin care s-a dorit reformarea Bisericii Catolice din vestul Europei;
1. Cauzele reformei:
-          de ordin religios: abuzurile papei, fiscalitatea excesivă a bisericii, practicarea indulgenţelor (bileţele
ce puteau fi cumpărate spre iertarea păcatelor), imoralitatea clerului, fastul religios;
-          de ordin politic: statul papal avea şi o componentă teritorială politică şi de multe ori intrase în
conflict cu Franţa sau cu micuţele state din peninsula Italică;
-          de ordin social-economic: conflictul latent dintre cei săraci (muncitori, meşteşugari, orăşeni, ţărani)
şi cei bogaţi (nobil, rege, cler);
-          de ordin cultural: renaşterea şi umanismul promovau valoarea personală, individualismul. Calităţi ce
nu se puteau manifesta decât într-un cadru nou nelegat de valorile bisericii formulate strict şi fără
posibilitate de abatere.
2. Punctul de început al reformei religioase:
- a fost constituit de publicarea celor 95 de teze de către Martin Luther în octombrie 1517 pe uşile
universităţii din Wittenberg, Germania;
- atacul său se adresa la folosirea indulgenţelor;
- intenţia sa era nu de a crea o nouă biserică, biserica protestantă, ci de a reînnoi biserica catolică;
- în 1521 a fost excomunicat de către papa de la Roma;
- a obţinut sprijinul unor principi germani şi a scăpat cu viaţa murind în anul 1546.
3. Reforma religioasă în Anglia:
- Henric al VIII-lea este regele care a promovat reforma religioasă în insulele britanice;
- în 1534 a fost votat de către Parlament – Actul de Supremaţie prin care Biserica engleză devenea
independentă şi intra sub autoritatea regelui;
- mânăstirile au fost desfiinţate, Biblia a fost tradusă în engleză;
- au fost confiscate averile Bisericii.
4. Răspândirea reformei religioase:
- ideile lui Luther s-au răspândit în ţările din Europa de Nord până în Polonia şi Transilvania;
- religia protestantă a cunoscut mai multe forme: religia unitariană, religia calvină, religia luterană;

B. Contrareforma

-          mai este cunoscută şi sub denumirea de reformă catolică;

-          a fost o consecinţă a reformei protestante şi reprezintă încercările catolicismului de a se reînnoi şi a
limita pierderile de creştini din Germania, Franţa, Anglia sau Europa de Nord;
-          a apărut ordinul călugărilor iezuiţi întemeiat de Ignaţiu de Loyola în 1540;

-          acest ordin a pregătit un misionarism activ şi a jucat şi un important rol educaţional;

-          un conciliu ecumenic catolic la Trento a impus o disciplină severă în clerul catolic;
-          a fost întemeiată Inchiziţia care pedepsea pe cei ce militau pentru protestantism. Şi-a desfăşurat
activitatea cu precădere în Spania.