 Contextul istoric si cultural

Cultura română veche nu poate fi înţeleasă în afara cadrelor şi a mentalităţilor vremii. Tările
Române, ca şi în alte părţi ale lumii, omul medieval e, în primul rând, un om religios, a cărui viaţă
este ghidată de credinţă şi de speranţa mântuirii.

Limba slavona, mostenirea Bizantului

Componenta religioasa a culturii romane este foarte vie in perioada premoderna. In
Evul Mediu, crestinismul, care fusese adoptat timpuriu de stramosii romanilor, devine o
religie bazata pe carte. Cuvantul scris - mai intai, manuscris, apoi tiparit-circula prin
intermediul cartilor de cult in limba slavona intrucat traducerea cartilor de cult grecesti a
fost determinata de nevoia Bizantului de a crestina popoarele slave. In acest scop, Chiril si
Metodiu au tradus Biblia si cartile liturgice in slavona si le-au facut sa circule in tot spatiul
sud-est european.
Sentimentul religios se manifesta atat in cadrul bisericii, cat si dincolo de zidurile
ei. In biserica, legatura cu Dumnezeu se exprima public, prin mijlocirea clerului, dupa o
anumitaranduiala. Insa, credinta se oglindeste si in afara institutiei ecleziale, in modul de a
gandi al oamenilor, in comportament, in modul de a se exprima, in obiceiurile lor, in ceea
ce creeaza: in arhitectura, arte plastice, muzica sau literatura.
Asadar, religia este o componenta deosebit de importanta a constiintei unui popor,
punand cateva caramizi la ceea ce numim azi cultura. Se remarca, indeosebi in Tarile
Romane, conexiunea dintre credinta si primele incercari literare.
Literatura noastra veche a evoluat in conditii diferite de cele in care s-au dezvoltat
marile literaturi in Occident, unde traducerea bibliei si a cartilor sfinte a fost precedata de
o perioada de 3-4 veacuri, in care a inflorit literatura profana in limba nationala. Cu totul
altfel se prezinta lucrurile la noi. Limba scrisa apare la noi intai in scripturile sfinte si se
formeaza, ca limba litarara in textele religioase pana in a doua jumatate a secolului al
XVII-lea cand apare istografia moldoveneasca in limba nationala. Dar chiar dupa aparitia
cronicilor, singurele carti care se tiparesc la noi si se raspandesc peste toate tinuturile
romanesti, mentionand unitatea credintei si a graiului, sunt textele sfinte.

Dezvoltarea literaturii religioase prin traduceri

Dimensiunea religioasa a existentei capata treptat forme de expresie
romaneasca mai intai prin actul traducerii, apoi prin actul creatiei individuale, fie in cadrul
bisericii, ca literatura religioasa, fie in afara ei, ca literatura de inspiratie religioasa. Etapa
traducerilor -manuscrise sau tiparituri- prin care limba romana este folostia pentru a da
glas credintei, a produs o reforma lingvistica.

Literatura religioasa tradusa in limba romana - determinata de reforma:

- manuscrise cu traduceri ale cartilor bisericesti din prima jumatate a secolului al XVI-
lea, in Maramures.
- Catehism, tiparit in 1544.
- Evangheliar, 1551 - 1553, tiparit de Filip Moldoveanul.
- Doua Cazanii tiparite de diaconul Coresi in 1564 si 1581 la Brasov.
- Cartea romaneasca de invatatura a dumenecelor de preste an tradusa de mitropolitul
Varlaam, in 1643.
- Traducerea partiala a Vechiului Testament, sub numele de Palia de la Orastie, in 1582.
- Traducerea integrala a Noului Testament de la Balgrad de catre mitropolitul Simion
Stefan, in 1648.
- Traducerea si tiparirea integrala a Bibliei de la Bucuresti, 1688.

Pe la jumatatea secolului al XVII-lea se petrece insa o schimbare in dezvoltarea

culturii noastre in urma prefacerilor, boierimea a ajuns intr-o situatie materiala prospera,
care a ajutat-o sa ocupe un loc proeminent in viata politica si culturala a neamului. Dar din
pricina luptelor ce se dadeau in jurul tronului, ea era adesea silita sa emigreze catre
adaposturile de cultura din centrul si rasaritul european, care stateau in legatura cu apusul.
Prin aceste emigrari s-a deschis pentru cultura romaneasca, inchisa pana atunci, in formele
stramte si rigide ale slavonismului si ortodoxiei, o fereastra prin care a napadit aerul
proaspat al civilizatiei occidentale.
Contactul acesta cultural sa facut mai intens in Constantinopol si in Polonia. Apropierea de
miscarea umanista a Poloniei a inviorat viata literara a Moldovei, dand nastere
istoriografiei nationale; in mediul cosmopolit al Constantinopolului s-au format scriitori ca
Dimitrie Cantemir Stolnicul Constantin Cantacuzino si inaintea lor Nicolaie Milescu,
contemporanul lui Dosoftei si sprijinitorul moldovenilor la curtea tarilor.

 În secolele al XVII-lea – al XVIII-lea, viziunea teologică este dublată de atitudinea

moralistă. Nu numai oamenii bisericii, ci şi cronicarii erau spirite reflexive care îşi
pun întrebări despre destinul omului în Univers. Pe căi diferite, ei au demonstrat că şi
limba română poate fi instrument de cult şi de cultură.
Situate în contextul epocii, textele care ilustrează o anumită dimensiune religioasă
au o funcţie preponderent moralizatoare (psalmii versificaţi de Dosoftei, Didahiile lui
Antim Ivireanul
 
Literatura cu tematică religioasă se dezvoltă dealungul secolelor ca modalitate de ex
primare a unor sentimente profunde, de reliefare a unor atitudini. Secolele 17-18
reprezintă începutul. Secolele ulterioare valorifică temele religioase din punct de vedere
artistic pentru a da expresie celor mai adânci sentimente umane şi pentru a ilustra
atitudinea omului în raport cu probleme grave care l au frământat permanent. Aşadar,
traducerea de carte religioasă, respectiv crearea de text religios contribuie esenţial la
scrierea primelor pagini de literatură română.