Sunteți pe pagina 1din 4

Dimensiunea religioasa a existentei Dimensiunea religioasa a calauzit nu numai existenta, dar si conceptia celor care au scris in aceasta perioada.

Ei cred ca tot ce se petrece pe pamant este hotarat de Dumnezeu, dupa cum marturiseste si Miron Costin: Orice nevointa pune omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este oranduit, a-l clati nime nu poate. Dintotdeaua religia a fost piatra de temelie a umanitatii, fiind nu numai motivul evolutiei dar totodata si centrul acesteia. Lucrul acesta a fost posibil prin credinta si prin cultura diferitelor popoare in diferite momente ale istoriei.

Inceputurile religiei Inceputurile literaturii romane sunt legate de contextul ariei culturale din rasaritul Europei, un spatiu complex format pe temeliile traditiei bizantine. Incepand cu secolul al XVII-lea, limba slavona, limba oficierii serviciului divin in biserica, incepe sa fie inlocuita treptat cu limba romana. In aceasta perioada s-au tradus si s-au tiparit carti religioase de care aveau nevoie toti credinciosii. Acestea au fost cazaniile (evanghelii explicate, cuprinzand invataturi morale dezvoltate pe marginea textuluui biblic) si pravilele(corpuri de legi). Actele de cultura din cele 3 tari romane demonstreaza ca mentalitatea religioasa, caracteristica Evului Mediu este dominanta. Domniile lui Matei Basarab, in Muntenia si Vasile Lupu, in Moldova, au marcat inceputul unei epoci de inviorare culturala. Pin tipografiile infiintate cu sprijinul lui Petru Movila, fiu de voievod moldovean ajuns mitropolit al Kievului, cartile religioase se raspandesc si contribuie la unificarea limbii romane literare. Inceputurile literaturii religioase poarta astfel amprenta cartilor cu un continut religios care au iesit din aceste tipografii. Religia este o componenta importanta a culturii unui popor. Sentimentul religios se manifesta atat in cadrul bisericii, cat si dincolo de zidurile ei. Totodata se resimte atat influenta culturii populare, prin componenta religioasa cat si cea a crestinismul popular prin creatia folclorica. Cultura romaneasca intre secolele XVI-XVII poate fi abordata la nivelul culturii carturaresti (religie crestina, carti religioase si literatura) si la nivelul culturii populare (crestinism popular si folclorul). Inceputurile culturii scrise a romanilor sunt profund legate de viata lor spirituala, de credinta in Dumnezeu si de raportarea la sacru a fiecarui individ, fie el om simplu, slujitor al bisericii sau voievod. Religia, alaturi de istorie, este cel dintai fundal de manifestare a culturii scrise si a literaturii. Cartea religioasa romaneasca este mai intai o carte de cult in limba slavona, apoi o carte de cult in limba romana. Traducerea ei prilejuieste cea dintai exprimare a creativitatii prin cuvant in limba noastra, chiar daca timida, aproape insesizabila la inceput. Trairea religioasa determina trecerea prin mai multe filtre a dogmei crestine si a cartilor sfinte; unul este cel al identitatii si al culturii colective, altul al identitatii si al culturii individuale. Dimensiunea religioasa a existentei capata treptat forme de expresie romaneasca mai intai prin actul traducerii, apoi prin actul creatiei individuale, fie in cadrul bisericii, ca literatura religioasa, fie in afara ei, ca literatura de inspiratie religioasa. Cultura romaneasca premoderna se constituie din interactiunea mai multor grupuri culturale: cel eclezial, cel carturaresc, cel folcoric. Intre cele 3 zone de cultura si cei care participala la ele-prelati, carturari, oameni simpli- se produc schimburi, influente, asimilari, determinate de mediul de formare si de mediile culturale pe care le traverseaza indivizii. Primele forme de manifestare ale culturii romanesti scrise sunt legate de religia crestina, de institutia ecleziala si de necesitatea comunicarii in interiorul comunitatii de credinta. Manuscrisele crestine in limba slavona si in limba romana, apoi tipariturile deschid calea pentru exprimarea sentimentului religios. Biblioteca crestinismului contine doua compartimente: cel destinat spatiului eclezial (literatura liturgica, canonica, pastorala, duhovniceasca) si cel destinat spatiului extraeclezial (pe de o parte, o literatura destinata educatiei crestine si edificarii duhovnicesti a bunului crestin, legata de religia traita- Biblia, rugaciuni zilnice, cantari bisericesti, ode si imnuri, canoane, acatiste, Psaltirea, catehismul; pe de alta parte, o literatura pioasa: carti de rugaciune, calendare, literatura culta de inspiratie religioasa).

Mentalitatea medievala: homo religious Omul medieval are alta mentalitate decat omul modern, traind in alt orizont cultural. Omul medieval este prin excelenta un homo religiosus, care comunica cu Dumnezeu, si cu sfintii, crede in semne si minuni, are cultul moastelor si face pelerinaje la locuri sfinte. Omul medieval vede lumea ca pe o creatie divina, I se supune neconditionat lui Dumnezeu, iar cataclismele si razboaiele ii apar ca moduri de avertizare sau ca pedeapse din partea lui Dumnezeu ori ca interventie a puterii diavolului. In ambele cazuri, iesirea din impas presupune recunoasterea pacatelor si indreptarea lor prin penitenta. Realitatea din jur ofera semne la care au acces cu precadere cei initiati: calugari si preoti, astrologii de pe langa curtile domnesti si voievodul insusi care domnea ca Uunsul lui Dumnezeu pe pamant. Mentalitatea medievala se confrunta cu marile epidemii de ciuma, catastrofe naturale (cutremure, inundatii), perioade lungi de seceta si foamete, razboaie ce dureaza uneori zeci de ani. Toate genereaza sentimentul de instabilitate a lumii si nesiguranta vietii. Religia oficiala si autoritatea bisericii coexista cu crestinismul popular; de-alungul secolelor s-au perpetuat superstitii, credinte si practici pagane legate de vechile religii ale naturii. Diaconul Coresi

Coresi (d. 1583, Brasov) a fost diacon, traducator si mester tipograf roman originar din Targoviste. n 1559-1560 se stabileste definitiv la Brasov, unde i s-a oferit posibilitatea de a tipari nu doar in limba slavona, ci si in limba romana, fapt imposibil la vremea respectiva in Muntenia, din cauza opozitiei Mitropoliei Ungrovlahiei. Tipariturile lui, aparute in mare parte la Brasov ntre 1556 si 1583 sub influenta curentelor de reforma religioasa luterana si calvina raspandite atunci in Transilvania, sunt adevarate monumente de limba veche romaneasca, importante si prin predosloviile scrise de el, in care se ridica pentru prima oara, cu hotarare si claritate, problema introducerii limbii romanesti in cultul religios. Tipsriturile lui Coresi utilizau graiul din Tara Romaneasca si sud-estul Transilvaniei si au avut o mare importanta pentru evolutia si unificarea limbii romane. Ele au stat la baza formarii limbii romane literare. Coresi a deprins tehnica tiparului de la Dimitrije Ljubavi, care lucra pentru Mitropolia Ungrovlahiei. A tiprit primele carti in limba romana Tetraevanghelul (1561 - o traducere din Noul Testament a celor patru evanghelii, Intrebare crestineasca (lucrare cunoscuta si sub numele de Catehism, aparuta in 1560 studiile mai vechi il dateaza 1559), Liturghierul (1570), Psaltirea (1570). Cartile erau intrebuintate atat in biserica cat si la scoala. Munca de tipar consta din xilogravura si necesita eforturi deosebite. Fiecare pagina trebuia sculptata in lemn. Pentru aceasta Coresi folosea 10-20 de ucenici, pe care ii amintea n prefata cartilor editate de el. Tiparnita lui Coresi este expusa astazi la Muzeul Prima scoala romaneasca din Brasov. Mitropolitul Varlaam Mitropolitul Varlaam Motoc a fost unul din cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane, din intreaga sa istorie. S-a nascut in judetul Vrancea, in anul 1580, dintr-o familie de tarani razesi foarte iubitori de Hristos. Din botez il chema Vasile. Deci, fiind chemat sa slujeasc Biserica lui Hristos si primind o educatie aleasa, din copilarie a intrat in obstea Manastirii Neamt. Apoi, auzind de vestitul egumen Dosoftei de la Schitul lui Zosima tanarul Vasile Motoc s-a stabilit aici prin anii 15901592. Timp de peste cincisprezece ani a fost intru toate ascultator dascalului sau, egumenul Dosoftei, deprinzand de la el dragostea de Dumnezeu si multa cunostinta de carte. n anul 1606, egumenul Dosoftei moare, iar in anul 1608, ieromonahul Varlaam este ales egumen al Manastirii Secu.

In toamna anului 1632, arhimandritul Varlaam este ales, hirotonit si asezat mitropolit al Moldovei in locul Inaintasului sau Atanasie, atunci raposat, pastorind Biserica lui Hristos timp de 21 de ani. Apasat de batranete, in anul 1653 se retrage la metanie, iar in 1657, la 19 decembrie, se muta din viaa aceasta si este inmormantat alaturi de biserica. Una din indeletnicirile marelui staret era si traducerea operelor Sfintilor Parinti din limbile greaca si slavona in grai romanesc, ca sa fie pe intelesul tuturor. Astfel, arhimandritul Varlaam traduce din slavona, impreuna cu cativa ucenici, Scara" Sfantului Ioan Scararul, precum si alte scrieri, ce se citeau zilnic la biserica, la trapeza si la chilii. Prin aceasta, egumenul Varlaam facea in Moldova primii pasi de inlocuire a limbilor straine, greaca si slavona, cu limba vorbita a poporului. Cea mai cunoscuta scriere a mitropolitului Varlaam este Cazania. Aceasta este cea mai importanta carte veche de invatatura duhovniceasca. Datorita limbii sale atat de curgatoare si invataturii ei datatoare de viata, aceasta carte a avut cea mai larga raspandire pe pamantul tarii noastre, mai ales in Transilvania, unde se mai pastreaza astazi peste 350 de exemplare in manuscris. Setea de Hristos ca si unitatea de credinta, de limba si de simtire au facut pe multi credinciosi din Transilvania sa o scrie cu mana, pentru a circula mai usor si a fi citita din casa in casa. Cazania de la Iasi a fost multa vreme pentru romani cea dintai carte de religie, de citire, de invataturi si de mangaiere duhovniceasca, pe limba si intelesul tuturor. Cazania este considerata de Iorga, drept opera cea mai populara a epocii noastre vechi, ea conine primele versuri n limba romana, intitulate Stihuri in stema domniei Moldovei domniei, prin care este recunoscut meritul domnitorului Vasile Lupu in tiparirea cartii. Cazania are doua parti: partea I cuprinde extrase din Evanghelie si comentariul lor pentru 32 de duminici; partea a II-a povesteste vietile sfintilor, ordonate calendaristic, de la Simon Stlpnicul (1 septembrie) pana la Taierea capului Sfntului Ioan (29 august).

Mitropolitul Dosoftei Continuator al lui Varlaam este mitopolitul Dosoftei, inscaunat la numai cativa ani dupa retragerea din functie a predecesorului sau. Cunoscator al mai multor limbi, Dosoftei a tiparit numeroase traduceri, imbogatind literatura religioasa nu numai cu cele mai populare carti de lectura in acest domeniu (Psaltirea in versuri, Vietile sfintilor), dar si cu texte de ritual, de slujba bisericeasca (Liturghia, Molitvenicul, Octoihul), pe care le-a publicat, pentru prima oara, in limba romana. A fost unul dintre cei mai mari carturari din trecutul nostru, fiind primul poet national, primul versificator al Psaltirii n tot Rasaritul ortodox, primul traducator din literatura dramatica universala si din cea istorica in romaneste, primul traducator al cartilor de slujba in romaeste in Moldova. Ca monah la Probota, a tradus, pentru prima oara n romaneste, Istoriile lui Herodot, Cronograful lui Matei Cigalas, un Pateric grecesc, cartea Mantuirea pacatosiior a lui Agapie Landos si fragmente din Viata si minunule Sf. Vasile cel Nou. Ca episop de Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament facuta de Nicolae Milescu, care s-a tiparit la Bucuresti, n 1688. n timp ce se afla n exil n Polonia, a tradus introducerea (prologue) dramei Erofili, scrisa de poetul cretan Gheorghe Hortatzis (nceputul sec. XVII), inspirata, la randul ei, din piesa Orbecche a italianului Giraldi, pastrta fragmentar (154 de versuri); ncepe acum si traducerea Dogmaticii Sf. loan Damaschinul (se pastreaza 4 capitole din cartea I). La rugamintea patriarhului loachim al Moscovei si a mitropolitului Varlaam lasinski al Kievului, a tradus din greceste n slavo-rusa mai multe lucrari teologice: Scrisorile Sfantului Ignatie Teoforul, Constitutiile Sfintilor Apostoli, Istoria bisericeasca si privire mistica a patriarhului Gherman I al Constantinopolului (o explicare a Sf. Liturghii), Dialog mpotriva ereziilor, si despre credinte noastre a lui Simeon al Tesalonicului, 40 de cuvantari (Margaritare) ale unor Sfinti Parinti (34 ale Sf. loan Gura de Aur). Tot acum a alcatuit, n slavo-rusa, o culegere de texte patristice si liturgice despre prefacerea Sfantelor Daruri.

Talmacind Psalmii lui David, Dosoftei realizeaza nu doar o simpla traducere, ci si o prelucrare a lor, desi s-a izbit de insuficientele mijloace de expresie literara pe care le putea oferi atunci limba romana. Dosoftei apeleaza la modelul poeziei populare, astfel incat psalmii sa fie accesibili ascultatorilor, usor de inteles, de cantat in biserica si de memorat. Psaltirea cuprinde toata gama trairilor umane indreptate spre planul transcendent si, totodata, recupereaza realitatea romaneasca asemanatoare celei biblice. Biserica devine o institutie eficienta de raspandire a limbii romane, de la slujitorii cultului pana la cel din urma credincios. Tipariturile religioase au contribuit, in primul rand, la introducerea limbii romane in biserica, inlocuind limba slavona in care se oficia serviciul divin. Marile reforme in acest domeniu le-au infaptuit Dosoftei, in Moldova si Antim Ivireanul in Muntenia. In al doilea rand, cartile religioase au influentat fomarea limbii romane literare. Nota de religiozitate, prezenta pretutindenti in cartile bisericesti, se regaseste si in filele letopisetelor redactate de boierii moldoveni. Astfel, cronicarul Grigore Ureche, relatand despre o lupta, scrie: Zic unii sa se fi aratat lui Stefan Voda sfantul mucenic Procopie, imbland deasupra razboiului calare si intr-armat, ca un viteaz fiind intr-ajutoriu lui Stefan Voda si dand valva ostirii lui. Mitropolitul Antim Ivireanul Prin predicile sale (Didahiile) rostite de la inaltimea amvonului Mitropoliei din Bucuresti , unde erau ascultate cu mare interes, Antim Ivireanul se apropie sensibil de literatura. Desi imitau stralucitele omilii (cuvantari religioase) ale bisericii, predicile mitropolitului au multe parti originale. Preocupat de viata morala a credinciosilor, el surprinde slabiciunile si excesele contemporanilor pe care, dupa modelul Sf. Ioan Hrisostomul (Gura de Aur), se simte dator sa le indrepte. Antim nu este prin Didahii numai un teolog, ci si un indrumator care prin mijloacele artei oratorice incearca sa patrunda in inima celor rataciti si sa-i aduca pe calea cea dreapta. El afirma cu hotarare deptul pastorului de a veghea asupra credinciosilor sai, ale caror suflete ii sunt date in paza de Dumnezeu. Predicile mitropolitului (in numar de 28, la care se mai adauga 7, ocazionale) sunt construite dupa un plan riguos. Ele se deschid cu o introducere in subiect, care se continua cu un exordiu (enuntarea sumara a continutului), urmat de o tratare (plina de talcuri alegorice) si finalizat printr-o incheiere. Procedeele artei oratorice a lui Antim sunt cele ale retoricii clasice: comparatia, antiteza, interogatia retorica. Biblia de la Bucuresti(1688) Aceast lucrare este prima traducere integral a Bibliei n limba romn, a fost iniiat de domnitorul erban Cantacuzino. Dup moartea acestuia (29 oct. 1688), domnitorul Constantin Brncoveanu, care i-a succedat la tron, a finalizat editarea ei. Pregtirile pentru editare au nceput cam n jurul anului 1682, cu strngerea materialelor necesare (ediii strine, traduceri pariale n limba romn) i formarea grupului de crturari responsabili. Pentru stabilirea textului s-a lucrat ntr-un mod care satisface i exigenele actuale. Sunt menionate ca surse: Biblia greceasc (Veneia, 1687), Biblia sacra polyglotta (Londra, 1653-1657), Vechiul Testament (Nicolae Milescu-Dosoftei, 1662-1668), Noul Testament (Alba Iulia, Simion tefan,1648), comparate obligatoriu cu Biblia latin i slavon. Traducerea s-a fcut de ctre un grup de crturari dintre care este amintit n prefa Ghermano Nisis, iar la sfritul crii fraii Radu Greceanu (cronicarul) i erban Greceanu. Crii i este anexat i o errata prima consemnat n istoria tiparului romnesc. Importana ei, dincolo de aceea suprem de a pune la dispoziia unui popor cretin textul integral al crii de cpti a credinei sale, rezid i din demersul formator n ceea ce privete limba literar, din faptul c este o realizare tipografic i editorial fr precedent, din consecinele circulaiei intense pe care a avut-o n conservarea unitii de limb.