imensiunea religioas

a existentei
Motto:
“Omul trebuie sa creada in
ceva.
Vai de cei care nu cred in
nimic!”
Victor Hugo
Titlul: De la Scriptura la scriitura in cultura romana
premoderna
Tema: Dimensiunea religioasa a existentei
Componenta grupei de elevi:
Tomoioaga Estera
Zainia Geanina
Hotaran Emanuel
Cora Ionut
Muj Cristi
Calendarul cazului:
29.11.2011
Bibliografie:
Limba si literatura romana, Manual pentru clasa a XI-a,
Editura ART, Adrian Costache, Florin Ionita, M.N.
Lascar, Adrian Savoiu.
Limba si literatura romana, Manual pentru clasa a XI-a,
Editura ART, Mircea Martin, Elisabeta Lasconi Rosca,
Carmen Ligia Radulescu, Rodica Zane.
Internet
Lucian Blaga, “Opere”
Mircea Eliade: “Istoria religiilor si ideilor religioase”.
Mircea Eliade: “Sacrul si Profanul”
 Inceputurile literaturii romane sunt legate de
contextul ariei culturale din rasaritul Europei, un
spatiu complex format pe temeliile traditiei
bizantine. Incepand cu secolul al XVII-lea, limba
slavona, limba oficierii serviciului divin in biserica,
incepe sa fie inlocuita treptat cu limba romana. In
aceasta perioada s-au tradus si s-au tiparit carti
religioase de care aveau nevoie toti credinciosii.
Acestea au fost cazaniile (evanghelii explicate,
cuprinzand invataturi morale dezvoltate pe
marginea textuluui biblic) si pravilele(corpuri de
legi). Actele de cultura din cele trei tari romane
demonstreaza ca mentalitatea religioasa,
caracteristica Evului Mediu este dominanta.
 Inceputurile culturii scrise a
romanilor sunt profund legate
de viata lor spirituala, de
credinta in Dumnezeu si de
raportarea la sacru a fiecarui
individ, fie el om simplu,
slujitor al bisericii sau voievod.
 Dimensiunea religioasa a existentei
capata treptat forme de expresie
romaneasca mai intai prin actul
traducerii, apoi prin actul creatiei
individuale, fie in cadrul bisericii, ca
literatura religioasa, fie in afara ei, ca
literatura de inspiratie religioasa.
Religia si literatura dezvolta, incepand
cu secolul al XVI-lea, un palier comun,
in care prelati si carturari contribuie la
modelarea limbii romane in dorinta de a
da glas credintei. La acest palier
participa si cultura populara, prin
componenta religioasa, crestinismul
popular, si prin creatia folclorica.
 Mentalitatea medievala:
homo religious
Omul medieval are alta
mentalitate decat omul modern,
traind in alt orizont cultural.
Omul medieval este prin
excelenta un homo religiosus,
care comunica cu Dumnezeu, si
cu sfintii, crede in semne si
minuni, are cultul moastelor, face
pelerinaje la locuri sfinte.
 Emanciparea limbii romane:
mitropolitul Varlaam
Cel dintai dintre carturarii afirmati intr-un context
cultural caracterizat prin incercarile tot mai insistente
de introducere a limbii romane in biserica a fost
mitopolitul Varlaam. Principala sa contributie in
domeniul culturii religioase este Cazania, lucrare in
care limba romana dobandeste un stil propriu,
departandu-se astfel de modelele slavone.
Mitropolitul Varlaam pune in valoare, prin fraze
expresive, intreaga bogatie a limbii romane. Primele
accente ale prozei artistice pot fi intalnite in pasaje
remarcabile prin energia tonului si prin ritmul
constructiei. Figuri de stil precum repetitia si
enumeratia ies imediat in evidenta.
 Primul nostrum poet:
mitropolitul Dosoftei
Continuator al lui Varlaam este
mitopolitul Dosoftei, inscaunat la numai
cativa ani dupa retragerea din functie a
predecesorului sau. Cunoscator al mai
multor limbi, Dosoftei a tiparit
numeroase traduceri, imbogatind
literatura religioasa nu numai cu cele mai
populare carti de lectura in acest domeniu
(Psaltirea in versuri, Vietile sfintilor),
dar si cu texte de ritual, de slujba
bisericeasca (Liturghia, Molitvenicul,
Octoihul), pe care le-a publicat, pentru
prima oara, in limba romana.
Tipariturile religioase au contribuit, in primul
rand, la introducerea limbii romane in
biserica, inlocuind limba slavona in care se
oficia serviciul divin. Marile reforme in acest
domeniu le-au infaptuit Dosoftei, in Moldova
si Antim Ivireanul in Muntenia.

In al doilea rand, cartile religioase au

influentat fomarea limbii romane literare.
De la diaconul Coresi, cel care a ridicat
dialectul muntean la rangul de limba
literara, pana la mitropolitii Varlaam,
Simion Stefan, Dosoftei si Antim Ivireanul,
toti s-au straduit sa caute forma cea mai
limpede si mai armonioasa a limbii, care sa
fie inteleasa in toate tinuturile romanesti.
 Miron Costin: Mentalitatea religioasa a avut influenta
si asupra umanistului Miron Costin,
continuatorul lui Gigore Ureche. Miron
Costin a inceput prin a scrie versuri intr-
o perioada cand poezia nu era deloc o
indeletnicire obisnuita. Poemul filosofic
„Viata Lumii” a fost scris cand Miron
Costin avea 40 de ani. Poezia are un
Viata omului es
te moto extras din „Ecleziast” : „vanitas
o m p a r at a cu o ata vanitatum et omnia
c
t ir e c a re se p o a te
su b
st en ta vanitas”(desertaciunea desertaciunilor
exi
rupe oricand : „ uie si toate sunt desarte)
o m u l t re b
fiind scurta,
i lu s tr ez e p ri n f apte
sa se
inele
bune pentru ca b
t e t e lu l su p r e m al
e s
ului”.
Dimensiunea religioasa a calauzit nu
numai existenta, da si conceptia celor
care au scris in aceasta perioada. Ei
cred ca tot ce se petrece pe pamant
este hotarat de Dumnezeu, dupa cum
marturiseste si Miron Costin:

Orice nevointa pune omul,

sorocul lui Dumnezeu, cum este
oranduit, a-l clati nime nu poate.
Dimensiunea religioasa
a existentei este
prezenta in intreaga
literatura romana….

Astfel…
Alexandru Macedonski exclama in poezia “Oh! Doamne” :

“Oh! Doamne, rau m-ai

urgisit,
In soarta mea m-am
impietrit
Raman ca marmura de
rece…
Sa plang, sa sufar am uitat,
Am fost un cantec care
trece,
Si sunt un cantec incetat.”
Iar Tudor Arghezi marturiseste si el cu amaraciune intr-un
“Psalm” :

“Tare sunt singur, Doamne, si

piezis!
Copac pribeag uitat in campie,
Cu fruct amar si cu frunzis
Tepos si aspru-n indarjire vie.
In rostul meu tu m-ai lasat uitarii
Si ma muncesc din radacini si
sange.
Trimite, Doamne, seninul
departarii,
Din cand in cand, cate un pui de
inger”
Tudor Arghezi, numit “poet al
credintei si al tagadei”, se
zbuciuma, intrebandu-se daca
exista sau nu Dumnezeu. Intr-
un “Psalm” el exclama:

Vreau sa te pipai si sa urlu:

ESTE!”
 il d a
ri n t a” g e r ,
“ d o u i in
e as ta ”u n
la ac gu r a
ns ul ri n “ j .
p u u p e s a
Ras minesc r de m
i hai E purtato
M

“Daca nu-l ai in tine, in zadar il

cauti…”
 “Dumnezeule, …
Cand eram copil ma jucam cu tine
Si-n inchipuire te desfaceam cum desfaci o
jucarie.
Apoi salbaticia mi-a crescut, cantarile mi-au
pierit,
si fara sa-mi fi fost vreodata aproape
te-am pierdut pentru totdeanuna
in tarana, in foc, in vazduh si pe ape”

Lucian Blaga
 Mihai Eminescu scrie cateva poezii cu
caracter religios, care astazi se canta in
biserica. Este vorba de “Rugaciune” catre
Fecioara Maria:

“Craiasa alegandu-te
Ingenunchem rugandu-te
Inalta-ne, ne mantuie
Din valul ce ne bantuie…
Asupra-ne coboara,
O, Maica prea curata,
Si pururea fecioara, Marie”
Poetul Vasile Voiculescu, autorul
volumului “Poeme cu ingeri” scrie
in poezia “Pe cruce” :

“Iisus murea pe cruce. Sub arsita grozava

Palea curata-I frunte ce-o sangerase spinii
Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinei
Parea ca varsa lava.”
Mircea Eliade
considera istoria religiilor drept o disciplina
totala, de aceea o studiaza in stransa legatura cu
filozofia, istoria, lingvistica, etimologia, literatura,
etnologia, psihologia si sociologia, cu artele
economice, etc.
Personalitate enciclopedica, el are o viziune
larga, de sinteza asupra tuturor acestor
interdependente-cuvintele cheie in studiile sale sunt:
mituri, rituri, simboluri, sacrul si profanul, ultimele
doua fiind doua situatii existentiale ale omului in
istorie, fiindca sacralitatea se manifesta pretutindeni,
fiind camuflata de profan. (ex. Mitul potopului,
simbolul pestelui = simbol crestin primitiv,
curcubeul = simbol al incetarii maniei divine ).
Si totusi…
 “Daca Dumnezeu nu
exista, totul e cenusa…”
Mircea Eliade