Sunteți pe pagina 1din 20

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

COLEGIUL NAȚIONAL “MIHAI VITEAZU”


PLOIEȘTI

LUCRARE DE ATESTAT INFORMATICĂ

TEMĂ: LIFE IS ABOUT HAVING FUN

PROFESOR COORDONATOR:
LOREDANA CRISTIANA DICU

ELEV: TÎRCHILĂ MIRUNA

PROMOȚIA 2020
CUPRINS

1. ARGUMENT
2. NOȚIUNI INTRODUCTIVE DESPRE HTML
3. STRUCTURA APLICAȚIEI
4. CODUL SURSĂ AL APLICAȚIEI
5. BIBLIOGRAFIE
ARGUMENT
Această temă reprezintă o concluzie, care a avut un impact important
asupra vieții mele, iar prin această prismă perspectivele pot fi schimbate. Starea
naturală a omului este fericirea. Dr. Natasha Campbell-McBride a făcut o
declarație bazată pe o intensă cercetare anume că fiecare om poate produce în
corpul său benefice cantități de substanțe ce se află în droguri (precum cocaina,
metamfetamină, DMT, MDMA) ce induc o anume stare euforică naturală.

Cum sistemul digestiv este mult mai important decât creierul, pentru că el
influențează totul – sentimentele, gândurile, inteligența, personalitatea și mai
ales sănătatea – și trebuie tratat cu multă grijă. Astfel trebuie să te educi și să
înveți cum să ai grijă de tine, pentru că oamenii bolnavi fac alegeri greșite.

Plecând de la sănătate ajungi să îți pui nenumărate întrebări. O ardoare


pentru adevăr se dezvoltă. Oare vrei cu adevărat să afli? Gândește-te foarte atent
dacă dorești adevărul, deoarece odată ce deschizi cutia Pandorei nu mai este
cale de întoarcere și te va schimba drastic. Te va face să nu vezi doar lumea
diferit, ci și pe tine însuți, pentru că vei reevalua tot ceea ce ai știut vreodată,
inclusiv opiniile tale despre tine – pentru că totul se rezumă la sine în cele din
urmă. Cine ești și ce vei face în legătură cu toate astea acum că știi? Și nu vei
avea pace până nu vei afla.

Acest site oferă o gamă largă de informații îndrumătoare. Încearcă să


deschidă portițe în mintea cititorului, provocându-l să gândească pentru el
însuși. Desigur, nu oferă întregul adevăr al realității în care te afli – nu cred că
vreun muritor de rând l-a aflat vreodată, doar creatorii aceste realități știu, fie ei
umani sau nu – însă reprezintă un ajutor. Dacă negi aceste posibilități fără nicio
cercetare obiectivă, o să te înneci în iadul numit ignoranță.

Trebuie să înțelegi nu doar elementele de bază, ci și complexitatea tuturor


lucrurilor, precum și propria parte personală din toate acestea, pentru că tu ești
microcosmosul. Lumea trebuie să aibă individualitatea. Astfel creativitatea
prosperă. Fiecare persoană este propriul său campion. Și prima ta luptă este cu
tine însuți. A fi individual... necesită sacrificiu. A fi individual... s-ar putea să fii
foarte singur. Poți suporta singurătatea? De aceea adevărata individualitate nu
este pentru toată lumea. De aceea a existat întotdeauna o masă. Site-ul
reprezintă un îndemn către cititor de a rupe vraja, de a afla adevărul realității în
care s-a născut. Asumarea responsabilității înseamnă maturitate.
NOȚIUNI INTRODUCTIVE DESPRE HTML
HTML este prescurtarea de la Hyper Text Mark-up Language și este
codul care stă la baza paginilor web. Paginile HTML conțin elemente (etichete)
și au extensia .html sau .htm.

Puteți scrie astfel de fișiere cu Notepad sau cel mai indicat cu editoare
cod sursa specializate, de exemplu Crimson Editor, care va indica și numarul
liniilor, lucru util la depanarea codului HTML. Verificați că nu aveți extensiile
ascunse (My Computer -> Tools -> Folder Options -> View -> debifați "Hide
extensions for known file types").

Pentru a crea un fișier html mai întâi creați un fișier text, apoi îi
redenumiți extensia din txt in html.

Elemetele sunt încadrate de tag-uri. Tag-urile sunt simbolurile care


marchează începutul și sfârșitul unui element. Tag-ul pentru început este < iar
pentru sfârșit este >.

În marea lor majoritate elementele sunt pereche, una de deschidere


<eticheta> și alta de închidere </eticheta>. Browserul interpretează aceste
etichete afișând rezultatul pe ecran. HTML nu este un limbaj case sensitiv (nu
face deosebirea între litere mici și mari).

Pagina principală a unui domeniu este fișierul index.html. Această pagină


este setată a fi afișată automat la vizitarea unui domeniu. De exemplu la
vizitarea domeniului www.nume.ro este afișată pagina www.nume.ro/index.html.

Unele etichete permit utilizarea de atribute care pot avea anumite valori:
<eticheta atribut="valoare"> ... </eticheta>

Componenta unui document HTML este:


1. versiunea HTML a documentului
2. zona head cu etichetele <head> </head>
3. zona body cu etichetele <body> </body> sau <frameset> </frameset>

Versiunea HTML poate fi:

HTML 4.01 Strict

<!DOCTYPE HTML PUBLIC "-//W3C//DTD HTML 4.01//EN"


"http://www.w3.org/TR/html4/strict.dtd">

HTML 4.01 Transitional


<!DOCTYPE HTML PUBLIC "-//W3C//DTD HTML 4.01 Transitional//EN"
"http://www.w3.org/TR/html4/loose.dtd">

HTML 4.01 Frameset

<!DOCTYPE HTML PUBLIC "-//W3C//DTD HTML 4.01 Frameset//EN"


"http://www.w3.org/TR/html4/frameset.dtd">

Toate paginile HTML încep cu eticheta <html> și se termină cu eticheta


</html>. În interiorul acestor etichete găsim perechea <head> </head> și
perechea <body> </body>.

Zona head conține titlul paginii între etichetele <title> și </title>,


descrieri de tip <meta>, stiluri pentru formatarea textului, scripturi și linkuri
către fișiere externe (de exemplu scripturi Javascript, fișiere de tip CSS sau
favicon).

Conținutul etichetei title este afișat de browser pe cea mai de sus linie


(banda albastră de sus). Etichetele de tip meta conțin cuvinte cheie, descrierea
paginii, date despre autor, informații utile motoarelor de căutare și au următorul
format:

<meta name="nume" content="continut">

Exemplu: link către un fișier extern CSS:

<link rel="stylesheet" type="text/css" href="css.css">

Zona body găzduiește practic toate etichetele afișate de browser pe ecran.

Exemplu: o pagină HTML cu titlul Exemplu iar conținutul Continut pagina

<html>
<head>
<title>Titlu</title>
</head>
<body>
Continut pagina
</body>
</html>

Comentariul in HTML, care bineînțeles nu va fi afișat de browser, poate


fi introdus astfel:

<!-- Acesta este un comentariu in HTML -->


Formatare text

În HTML trecerea la un rând nou se face doar prin introducerea etichetei


<br> iar pentru paragraf nou cu eticheta <p>.

HTML Afisare
Proba text.<br> Proba text.
Text pe un rând nou.<p> Text pe un rând nou.
Text într-un paragraf nou.
Text într-un paragraf nou.

<hr> introduce o linie linie orizontală și trecerea la un rând nou.

Liste
Listele sunt un mod simplu de organizare a informației și pot fi
neordonate, ordonate și de definiții.

Liste neordonate
Aceste liste sunt delimitate de etichetele <ul> și </ul> iar elementele
de <li> și </li>.

HTML Afisare
Exemple de fructe: Exemple de fructe:
<ul>
<li>mere</li>  mere
<li>pere</li>  pere
<li>struguri</li>  struguri
</ul>

Elementele listei pot fi particularizate folosind atributul type care poate


lua valorile square, circle și disc.

Liste ordonate
Aceste liste sunt delimitate de etichetele <ol> și </ol> iar elementele de
<li> și </li>.

HTML Afisare
Exemple de combustibili: Exemple de combustibili:
<ol>
<li>benzina</li> 1. benzina
<li>motorina</li> 2. motorina
<li>gaz lichefiat</li>
3. gaz lichefiat
</ol>

Legături
Legatura (link-ul) este o etichetă foarte importanta în HTML deoarece
conferă utilizatorului posibilitatea navigării de la o pagină la alta. Deobicei link-
ul este subliniat iar atunci când suntem deasupra lui cursorul își schimbă forma.

Link-ul este definit cu etichetele <a> și </a> și are atributele:


href - adresa fișierului destinație
target - în ce fereastră se va deschide fișierul destinație
title - mica descriere asociată legăturii afișată în momentul în care mouse-ul se
află deasupra legăturii

<a href="adresa-fisier" target="_blank" title="titlu">

Imagini
Folosind imagini pagina capăta un plus de atractivitate dar puteți plăti
prețul unei încărcări greoaie dacă dimensiunile imaginii sunt mari.

Câteva din formatele de imagini utilizate în paginile web sunt: JPEG


(*.jpg sau *.jpeg), GIF (*.gif), BMP (*.bmp), PNG (*.png).

Formatul GIF (8 biți) conține maximum 256 culori, fiind recomandat


pentru grafica (butoane, icon-uri, etc.). Imaginile gif pot fi animate. Puteți crea
gif-uri animate folosind Adobe Image Ready.

Formatul JPG sau JPEG conține milioane de culori și este folosit pentru


fotografii. Formatul JPG folosește un algotitm complex de comprimare. Dacă
salvați imaginea JPG cu compresie mică, veți obține o calitate foarte bună dar
dimensiunea fișierului va fi foarte mare. Cu compresie mare imaginea va avea o
calitate proastă dar fișierul va fi foarte mic. Un raport optim între calitatea
imaginii și dimensiunea fișierului veți obține pentru o compresie 60%.

Tabele
Aceste etichete au o mare utilizare deoarece tabele constituie structura
care stă la baza organizării marii majorități a paginilor web (inclusiv cea de
față).

Tabelul este format din linii și coloane împărțind zona în celule. Fiecare
celulă păstrează informația care va fi afișată. Pentru o afișare corectă a tabelului
fiecare rând va avea același număr de celule. Dacă dorim ca o celulă să fie goală
vom introduce un spațiu gol (space) sau codul echivalent &nbsp;.
Pentru inserarea unui tabel este folosită perechea de etichete <table> și
</table>, pentru un rând <tr> și </tr> iar pentru o celulă <td> si </td>.

Tabele pot fi imbricate, adică în interior pot conține unul sau mai multe
tabele.

Sunete

Câteva din formatele de sunete utilizate în paginile web sunt: MIDI


(*.mid sau *.midi), WAVE (*.wav), AU (*.au).

În pagini putem introduce:


1. link-uri către fișiere de sunet
2. sunete care care să fie audiate direct din pagina web
3. sunet de fond (fundal sonor)

Videoclipuri

Formatele de videoclipuri utilizate în paginile web sunt: MPEG (*.mpg


sau *.mpeg), QuickTime (*.mov), AVI (*.avi).

În pagini putem introduce:


1. link-uri către fișiere video
2. videoclipuri care să fie vizionate direct din pagina web

Formulare

Folosind formularele webdesignerul sau administratorul site-ului poate


colecta diverse informații de la vizitatori.

Cele mai importante atribute ale etichetei <form> sunt action și method.


action meționează adresa scriptului (aflat pe server) care va interpreta
formularul. Aceste scripturi pot fi scrise în limbajele PHP sau Pearl.
method indică metoda folosită de browser pentru transmiterea formularului.

Poate lua valorile get și post.


get - datele sunt trimise prin adăugarea la adresa indicată de action. Permite
trimiterea unor mici cantități de date.
 post - datele sunt trimise separat și sunt permise cantități mari de date.
REALIZAREA PROIECTULUI CU TEMA
“LIFE IS ABOUT HAVING FUN”

Programul conține o formă principală alcătuită din mai multe butoane


precum:
o pagină principală:
o trei meniuri:
o buton pentru
mail:
o buton de "aflare mai multe":
o o introducere reprezentată printr-un videoclip:

Fiecare meniu este alcătuit astfel:


În sinteză, în meniul "Happiness"∶ există poezii, videoclip-uri inspiraționale de
impact, câteva scrieri, și link către altă pagină. În meniul "Nutrition" există
studii, documentare, poze informaționale, videocpli-uri și link-uri către altă
pagină. În meniul "Education" există preziceri, citate, opinii bazate pe fapte
reale, documentare și noi perspective. Am ales să redactez în limba engleză
deoarece, astfel ating o pătură mai mare de oameni.

Meniul "Happiness" este alcătuit din nouă


secțiuni. Intenționează să inspire, să pornească
conversații profunde abordând diferite subiecte.
Am ales două dintre poeziile mele preferate. "Do
not love half lovers" de Kahlil Gibran și "Your Life
is Your life" de Charles Bukowski.
Cele două pagini "We
don't have forever" și
"Experience life" sunt
reprezentate de două videoclip-uri în parte
sintentizând esența vieții.
Pagina "Everything is connected" conține un
videoclip ce prezintă într-o manieră copilărească
cum natura poate fi înțeleasă prin matematică.
Pagina "Some thoughts" este segmentată în două
părți, prima reprezentând o mică scriere despre
traumă și iubire, iar a doua despre iertare. Pagina
"The true meaning of
love, forgiveness and sex" reprezintă o opinie
despre iubire, iertare și sex.
Pagina "The ideal man" este reprezentată prin
interviul lui James Day acordat doamnei Ayn Rand
ce vorbește despre un comportament masculin demn de respect. Pagina "The
truth about vaccines" face trimitere la site-ul cu același nume.
Meniul "Nutrition" este format tot din nouă părți. Motivul creării este
conștientizarea acțiunilor pe care le facem în numele sănătății și repercusiunilor
cauzate. Prima pagină intitulată "The impact of
science on society" face trimitere la un site ce are
extras un fragment important din cartea omoloagă.
Pagina "Bill Gate's work" face referire la munca
monstruoasă a mogulului în industria vaccinurilor
și prezintă o galerie cu nouă poze interesante.
Pagina "Ancestry Foundation" prezintă o
corporație nonprofit dedicată cercetării individuale
în domeniul sănătății, atrăgând atenția prin patru
videoclip-uri cu informații cruciale. Pagina "Your
thoughts alter your reality" redă un videoclip în
care un doctor își prezintă cercetările. Pagina "Gut
health and fertility" este dedicată în special femelior și reprezintă un videoclip
în care Dr. Natasha Campbell-McBride aduce la
cunoștința femeilor, mai ales mamelor informații
sacre despre corpul lor. Pagina "Weight training
for women" reprezintă un videoclip ce redă un
interviu în care Dr. Tyne Moore explică cum
hormonii feminini sunt îmbunătățiți printr-un
anumit sport. Pagina "The NWO diet" afișează un
videoclip ce prezintă un documentar independent
despre impactul major al guvernului asupra
piramidei alimentelor. Pagina "Covid-19" redă
patru videoclip-uri ce prezintă diferite aspecte ale
acestui virus, conferind informații bazate pe
adevăr. Pagina "Aajonus Vonderplanitz" prezintă
doctorul cu același nume într-un videoclip ce
oferă informații bazate pe propria cercetare în
industria sănătății.
Meniul "Education" este constituit din opt componente. Prezintă noi
perspective șocante asupra realității în care ne-am născut. Intenția este de a uimi
cititorul pentru a-l face să gândească critic pentru el însuși, provocându-l cu
dovezi reale și studiate. Pagina "Individuality" constă într-o redactare despre
subiectul individualitate, făcând referiri la fapte istorice verificate. Pagina "A
possible accurate portrait of the future" este inspirată de carte "1984" de George
Orwell și oferă o posibilă reprezentare a viitorului. Pagina "Crimes against
humanity" este redată printr-un videoclip în care Dr. Reiner Fuellmich prezintă
nelegiuirile executate în ultimul an, de la apariția noului virus așa-zis "mortal".
Pagina "Opinion" este alcătuită dintr-o părere despre legătura dintre om și
conștiință. Pagina "Future predicted" prezintă un videoclip în care poți urmări o
mică prezicere despre viitorul planetei, din mai multe puncte de vedere. Pagina
"Meet your strawman" dezvăluie într-un videoclip ironic adevărurile ascunse în
care ești îndoctrinat încă de la naștere. Pagina "Religion" este mai complexă.
Prezintă șapte subsecțiuni. Fila "The first miracle" redactează destul de amplu
speranța ruperii individualității de realitatea crudă în care s-a zămilsit. Fila
"Who is Satan" descrie adevărata semnificați a personajului creat de mâna
omului – Satana – și intențiile reale ale acestor creatori. Fila "Jesus is the Sun"
creionează veridica esență a creștinismului și adevărata față a Dumnezeului
Iisus modelat de om, totul fiind bazat pe cartea supremă – biblia. Fila "Take a
look at Satanism" redă un videoclip în care un reprezentat al creștinismului
discută cu doi reprezentanți importanți ai satanismului, interviul având multe
perspective radicale. Fila "Thank you Satan" prezintă printr-un videoclip un
documentar individual ce îți pune multe întrebări cu privire la lumea
înconjurătoare, fiind foarte bine realizat și susținut de diferite dovezi. Fila "God
is a woman" sugerează prin prisma unui videoclip o posibilă reprezentare a
ființei pe care o numim Dumnezeu. Femeia este creatoare în această lume, oare
nu e posibil să fie și designer-ul cosmosului? Fila "Out of shadows" redă un tot
printr-un videoclip un documentar realizat foarte profesional, cu multă cercetare
secretele întunecate ale Hollwood-ului și intențiile ascunse ale marii industrii.
Pagina "Reality check" oferă un ultim videoclip, în care Allan Watt prezintă
realitata crudă în care ne aflăm și la care contribuim fără știre, cu multe surse
verificate din istoria fabricată a omenirii.
CODUL SURSĂ AL APLICAȚIEI

<!DOCTYPE html>
<html >
<head>
<!-- Site made with Mobirise Website Builder v5.2.0, https://mobirise.com -->
<meta charset="UTF-8">
<meta http-equiv="X-UA-Compatible" content="IE=edge">
<meta name="generator" content="Mobirise v5.2.0, mobirise.com">
<meta name="twitter:card" content="summary_large_image"/>
<meta name="twitter:image:src" content="assets/images/life is about having fun-
meta.jpeg">
<meta property="og:image" content="assets/images/life is about having fun-meta.jpeg">
<meta name="twitter:title" content="life is about having fun">
<meta name="viewport" content="width=device-width, initial-scale=1, minimum-scale=1">
<link rel="shortcut icon" href="assets/images/logo.png" type="image/x-icon">
<meta name="description" content="">
<title>life is about having fun</title>
<link rel="stylesheet" href="assets/web/assets/mobirise-icons2/mobirise2.css">
<link rel="stylesheet" href="assets/web/assets/mobirise-icons/mobirise-icons.css">
<link rel="stylesheet" href="assets/tether/tether.min.css">
<link rel="stylesheet" href="assets/bootstrap/css/bootstrap.min.css">
<link rel="stylesheet" href="assets/bootstrap/css/bootstrap-grid.min.css">
<link rel="stylesheet" href="assets/bootstrap/css/bootstrap-reboot.min.css">
<link rel="stylesheet" href="assets/dropdown/css/style.css">
<link rel="stylesheet" href="assets/animatecss/animate.css">
<link rel="stylesheet" href="assets/socicon/css/styles.css">
<link rel="stylesheet" href="assets/theme/css/style.css">
<link rel="preload" as="style" href="assets/mobirise/css/mbr-additional.css"><link
rel="stylesheet" href="assets/mobirise/css/mbr-additional.css" type="text/css">
</head>
<body>
<section class="menu menu1 cid-semvNGQ6mP" once="menu" id="menu1-0">
<nav class="navbar navbar-dropdown navbar-fixed-top navbar-expand-lg">
<div class="container-fluid">
<div class="navbar-brand">
<span class="navbar-caption-wrap"><a class="navbar-caption text-primary display-2"
href="life is about having fun.html">life is about having fun</a></span>
</div>
<button class="navbar-toggler" type="button" data-toggle="collapse" data-
target="#navbarSupportedContent" aria-controls="navbarNavAltMarkup" aria-
expanded="false" aria-label="Toggle navigation">
<div class="hamburger">
<span></span>
<span></span>
<span></span>
<span></span>
</div>
</button>
<div class="collapse navbar-collapse" id="navbarSupportedContent">
<ul class="navbar-nav nav-dropdown nav-right" data-app-modern-menu="true"><li
class="nav-item dropdown"><a class="nav-link link text-primary dropdown-toggle display-
4" href="#" data-toggle="dropdown-submenu" aria-expanded="true"><span class="mobi-
mbri mobi-mbri-sun mbr-iconfont mbr-iconfont-btn"></span>Happiness</a><div
class="dropdown-menu"><a class="text-primary dropdown-item display-4"
href="page13.html"><span class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn"
style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>Do not love half lovers</a><a class="text-
primary dropdown-item display-4" href="we dont have forever.html" aria-
expanded="false"><span class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn"
style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>We don't have forever</a><a class="text-
primary dropdown-item display-4" href="experience life.html" aria-
expanded="false"><span class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn"
style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>Experience life</a><a class="text-primary
dropdown-item display-4" href="Your Life is Your life.html" aria-expanded="false"><span
class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn" style="color: rgb(255, 255,
255);"></span>Your life is your life</a><a class="text-primary dropdown-item display-4"
href="everything is connected.html" aria-expanded="false"><span class="mbri-more-
vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn" style="color: rgb(255, 255,
255);"></span>Everything is connected</a><a class="text-primary dropdown-item display-
4" href="some thoughts.html" aria-expanded="false"><span class="mbri-more-vertical mbr-
iconfont mbr-iconfont-btn" style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>Some
thoughts</a><a class="text-primary dropdown-item display-4" href="page29.html" aria-
expanded="false"><span class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn"
style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>The true meaning of love, forgiveness and
sex</a><a class="text-primary dropdown-item display-4" href="The ideal man.html" aria-
expanded="false"><span class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn"
style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>The ideal man</a><a class="text-primary
dropdown-item display-4" href="https://go.thetruthaboutvaccines.com/ttav/?
utm_campaign=ttav2020&utm_medium=social&utm_source=yt-ttav&utm_content=fall-
ttav2020&a_bid=ffa67c73&a_aid=ttavyoutube" aria-expanded="false"
target="_blank"><span class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn"
style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>The truth about vaccines</a></div></li><li
class="nav-item dropdown"><a class="nav-link link text-primary dropdown-toggle display-
4" href="#" data-toggle="dropdown-submenu" aria-expanded="false"><span class="socicon
socicon-reverbnation mbr-iconfont mbr-iconfont-btn"></span>Nutrition</a><div
class="dropdown-menu"><a class="text-primary dropdown-item display-4"
href="https://cognitive-liberty.online/the-impact-of-science-on-society-bertrand-russell/"
target="_blank"><span class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn"
style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>The impact of science on society</a><a
class="text-primary dropdown-item display-4" href="bill gates work.html"><span
class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn" style="color: rgb(255, 255,
255);"></span>Bill Gates' work<br></a><a class="text-primary dropdown-item display-4"
href="AncestryFoundation.html"><span class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-
iconfont-btn" style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>Ancestry Foundation<br></a><a
class="text-primary dropdown-item display-4" href="your thoughts alter your
reality.html"><span class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn"
style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>Your thoughts alter your reality<br></a><a
class="text-primary dropdown-item display-4" href="gut health and fertility.html"><span
class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn" style="color: rgb(255, 255,
255);"></span>Gut health and fertility<br></a><a class="text-primary dropdown-item
display-4" href="Weight training for women.html"><span class="mbri-more-vertical mbr-
iconfont mbr-iconfont-btn" style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>Weight training for
women<br></a><a class="text-primary dropdown-item display-4" href="the nwo
diet.html"><span class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn" style="color:
rgb(255, 255, 255);"></span>The NWO diet<br></a><a class="text-primary dropdown-
item display-4" href="page23.html"><span class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-
iconfont-btn" style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>Covid-19<br></a><a class="text-
primary dropdown-item display-4" href="Aajonus Vonderplanitz.html"><span class="mbri-
more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn" style="color: rgb(255, 255,
255);"></span>Aajonus Vonderplanitz<br></a></div></li><li class="nav-item
dropdown"><a class="nav-link link dropdown-toggle text-primary display-4" href="#" data-
toggle="dropdown-submenu" aria-expanded="false"><span class="mobi-mbri mobi-mbri-
bookmark mbr-iconfont mbr-iconfont-btn"></span>Education</a><div class="dropdown-
menu"><a class="dropdown-item text-primary display-4" href="individuality.html"><span
class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn" style="color: rgb(255, 255,
255);"></span>Individuality<br></a><a class="dropdown-item text-primary display-4"
href="a possible accurate portrait of the future.html"><span class="mbri-more-vertical mbr-
iconfont mbr-iconfont-btn" style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>A possible accurate
<br>&nbsp; &nbsp; portrait of the future<br></a><a class="dropdown-item text-primary
display-4" href="crimes against humanity.html"><span class="mbri-more-vertical mbr-
iconfont mbr-iconfont-btn" style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>Crimes against
humanity<br></a><a class="dropdown-item text-primary display-4"
href="opinion.html"><span class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn"
style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>Opinion<br></a><a class="dropdown-item text-
primary display-4" href="corona predicted.html"><span class="mbri-more-vertical mbr-
iconfont mbr-iconfont-btn" style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>Future
predicted<br></a><a class="dropdown-item text-primary display-4" href="meet your
strawman!.html"><span class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn"
style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>Meet Your Strawman!<br></a><a
class="dropdown-item text-primary display-4" href="contentus.html" aria-
expanded="false"><span class="mbri-more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn"
style="color: rgb(255, 255, 255);"></span>Religion<br></a><a class="dropdown-item text-
primary display-4" href="reality check.html" aria-expanded="false"><span class="mbri-
more-vertical mbr-iconfont mbr-iconfont-btn" style="color: rgb(255, 255,
255);"></span>Reality Check<br></a></div></li></ul>
<div class="icons-menu">
<a class="iconfont-wrapper" href="mailto:miruna.tirchila@gmail.com">
<span class="p-2 mbr-iconfont socicon-mail socicon"></span>
</a>
</div>
</div>
</div>
</nav>
</section>
<section class="header16 cid-semKLg0WFi mbr-fullscreen mbr-parallax-background"
id="header16-2">
<div class="mbr-overlay" style="opacity: 0.5; background-color: rgb(255, 255,
255);"></div>
<div class="container-fluid">
<div class="row justify-content-center">
<div class="col-12 col-lg-12">
<h1 class="mbr-section-title mbr-fonts-style mb-3 display-1"><strong>Break free from the
illusion</strong></h1>
<p class="mbr-text mbr-fonts-style display-5"><strong><em>
dare to be an individual</em></strong></p>
<div class="mbr-section-btn mt-3"><a class="btn btn-success-outline display-7"
href="individuality.html"><span class="mobi-mbri mobi-mbri-preview mbr-iconfont mbr-
iconfont-btn"></span>Learn More</a></div>
<div class="video-wrapper mt-4"><iframe class="mbr-embedded-video"
src="https://www.youtube.com/embed/kjcbZbEGj0E?
rel=0&amp;amp;showinfo=0&amp;autoplay=0&amp;loop=1&amp;playlist=kjcbZbEGj0E"
width="1280" height="720" frameborder="0" allowfullscreen></iframe></div>
</div>
</div>
</div>
</section><section style="background-color: #fff; font-family: -apple-system,
BlinkMacSystemFont, 'Segoe UI', 'Roboto', 'Helvetica Neue', Arial, sans-serif; color:#aaa;
font-size:12px; padding: 0; align-items: center; display: flex;"><a
href="https://mobirise.site/q" style="flex: 1 1; height: 3rem; padding-left: 1rem;"></a><p
style="flex: 0 0 auto; margin:0; padding-right:1rem;">Site was <a
href="https://mobirise.site/h" style="color:#aaa;">made with</a>
Mobirise</p></section><script src="assets/web/assets/jquery/jquery.min.js"></script>
<script src="assets/popper/popper.min.js"></script> <script
src="assets/tether/tether.min.js"></script> <script
src="assets/bootstrap/js/bootstrap.min.js"></script> <script
src="assets/smoothscroll/smooth-scroll.js"></script> <script src="assets/dropdown/js/nav-
dropdown.js"></script> <script src="assets/dropdown/js/navbar-dropdown.js"></script>
<script src="assets/touchswipe/jquery.touch-swipe.min.js"></script> <script
src="assets/viewportchecker/jquery.viewportchecker.js"></script> <script
src="assets/playervimeo/vimeo_player.js"></script> <script
src="assets/parallax/jarallax.min.js"></script> <script
src="assets/theme/js/script.js"></script>
<div id="scrollToTop" class="scrollToTop mbr-arrow-up"><a style="text-align: center;"><i
class="mbr-arrow-up-icon mbr-arrow-up-icon-cm cm-icon cm-icon-smallarrow-
up"></i></a></div>
<input name="animation" type="hidden">
</body>
</html>
BIBLIOGRAFIE

o https://www.youtube.com/watch?v=kjcbZbEGj0E&feature=emb_title
o https://www.goodreads.com/quotes/1213937-do-not-love-half-lovers-do-
not-entertain-half-friends
o https://www.youtube.com/watch?v=ch8pwy-V1E8&feature=emb_title
o https://www.youtube.com/watch?v=D0mQIBJ4fF8&feature=emb_title
o https://www.goodreads.com/quotes/263661-the-laughing-heart-your-life-
is-your-life-don-t-let
o https://www.youtube.com/watch?v=AOjJ4w9USDE&feature=emb_title
o https://www.youtube.com/watch?v=1ixclrtypKo&feature=emb_title
o https://go.thetruthaboutvaccines.com/ttav/?
utm_campaign=ttav2020&utm_medium=social&utm_source=yt-
ttav&utm_content=fall-ttav2020&a_bid=ffa67c73&a_aid=ttavyoutube
o https://cognitive-liberty.online/the-impact-of-science-on-society-
bertrand-russell/
o https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5360569/
o https://ancestralhealth.org/disclaimer/
o https://www.youtube.com/watch?v=ldyI7mJG2EA&feature=emb_title
o http://www.doctor-natasha.com/
o https://www.youtube.com/watch?v=g1AH5mXiV2s&feature=emb_title
o https://www.youtube.com/watch?v=8_CXwa-_5Uk&feature=emb_title
o https://www.youtube.com/watch?v=xD-pBz7qLGs&feature=emb_title
o https://www.youtube.com/watch?v=P_iQM5x9wF8&feature=emb_title
o https://www.youtube.com/watch?v=rKzSACLMdFU&feature=emb_title
o https://www.youtube.com/watch?v=LRz1oAr-7hw&feature=emb_title
o https://www.youtube.com/watch?v=sOTwiCNnhcA&feature=emb_title
o https://www.youtube.com/watch?v=1k4-CcXb0sA
o https://www.youtube.com/watch?v=qxlSYRg7Cdg&feature=emb_title

S-ar putea să vă placă și