Şcoala la care învăţ eu este una din cele mai frumoase din oraş.

Are o curte mare, cu numeroase bănci și mulţi copaci împrejur, unde în fiecare
pauză se adună o mulţime de elevi zgomotoşi. E poziționată lângă un parc mare,
unde copii se adună după ore ca să se joace.
Clădirea este înconjurată de un gard mare parcă format din niște sulițe vopsite
în negru și așezate unele lângă altele. Pășind spre porțile înalte, vezi o clădire
mare formată din două etaje. Pereții sunt vopsiți cu un portocaliu pal, iar
extremitățile cu o culoare mai aprinsă, școala arătând ca o portocală uriașă.
Când pășești în interiorul ei parcă două mâini puternice te cuprind și te trag
înauntru. Posterele vesele și inspiraționale te fac să te simți bine. Clasele pictate
în diferite culori vi te motivează să înveți. Cum înaintezi pe coridor vezi
laboratoare unde micii Einsteini își fierb creierele pentru a descoperii răspunsul
problemelor. Când urci scările, vezi cum zeci de citate pe care mintea ta le
absoarbe îmbracă pereții școlii. Ajungi la primul etaj și intri într-o sală gigantică de
sport. Atleticii se dau în spectacol. Și pe hol vezi micile furnicuțe harnice
mișunând. La ultimul etaj se afla clasa mea. Aceleași două mâini parcă mă cuprind
și îmi spun că azi va fi o zi bună. Culoarea caldă în care clasa e scăldată o face să
aibă ceva special.
Și cum ai clipi se aude clopoțelul, întotdeauna vesel și la datorie. Ușile
portocalei se închid iar profesorii își încep munca cu multă dedicație.